Imprimă această pagină
Vineri, 29 Martie 2013 11:07

Efectiv prea mare de suine în fermele americane

Scris de

Numărul porcilor din fermele americane este cu 1,5% mai mare faţă de 2012, conform datelor publicate de autorităţile USA în această săptămână.

Departamentul pentru Agricultură a raportat existenţa unui efectiv de 65.911 milioane capete de porci, cu 0,8% faţă de estimările analiştilor, adică mai mare cu 1,3% faţă de media din ultimii 5 ani - 65.045 milioane.

Productivitatea continuă să crească, ceea ce înseamnă că e nevoie de mai puţine femele pentru a produce acelaşi număr de fătări. A crescut şi cantitatea de carne pe care o dă un porc, cu 0,5% faţă de anul trecut.

Producătorii şi-au extins efectivul de animale foarte puţin în timpul iernii, aşteptând o creştere a preţurilor şi a cererii.

Contractele pentru vară au preţuri de peste 2 dolari la kg, ceea ce înseamnă profit pentru fermieri, chiar dacă au avut cheltuieli mai mari peste iarnă.

În acelaşi timp, exporturile au scăzut, ceea ce aduce o reconsiderare a profitului pentru acest an, mai ales că e nevoie de 10 luni pentru ca un porc să ajungă la greutatea necesară pentru sacrificare.

Citit 409 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului