România va avea, din această toamnă, o Bursă a Cerealelor, la Corabia, în judetul Olt, proiectul aflându-se acum în organizare, conform adevarul.ro. Compania care va administra Bursa va avea în acţionariat atât instituţiile statului, cât şi companii private, iar întreaga procedură de atribuire va fi hotărâtă de Bursa Română de Mărfuri, a explicat Daniela Lungu, şef serviciu Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului Judeţean Olt.
Va fi amenajat un sediu administrativ şi un laborator pentru calitatea cerealelor, cu active specifice dezvoltării activităţii de tranzacţionare la bursă şi se va înfiinţa şi dota un laborator pentru certificarea calităţii cerealelor. Valoarea totală a proiectului este de 8.048.031,46 lei, din care finanţarea nerambursabilă este 2.739.502,77 lei, contribuţia Guvernului este 419.153,72 lei, iar a Consiliul Judeţean Olt este de 4.889.374,97 lei.