Combaterea costreiului din culturile de floarea-soarelui se face prin aplicarea erbicidelor sistemice selective pentru cultură. Alcedo recomandă aplicarea produselor Targa Super 5 EC sau Leopard 5 EC, în doză de 1,5-2 l/ha, în funcţie de gradul de infestare. Ambele produse prezintă avantajul că sunt absorbite prin suprafaţa frunzelor de la buruienile graminee, se translocă repede în plante şi sunt transportate, prin xilem şi floem, până la nivelul sistemului radicular al buruienilor. Se acumulează în mugurii subterani, distrugând ţesuturile meristematice. În acest fel, produsele nu distrug doar foliajul, ci combat şi previn regenerarea rizomilor.
Targa Super 5 EC sau Leopard 5 EC se aplică în primele faze de vegetaţie ale plantei de cultură, astfel încât să nu împiedice contactul soluţiei de stropit cu buruienile. Se recomandă ca aplicarea să se facă atunci când planta de costrei are înălţimea de 10-15 cm, până la 30-40 cm. Cantitatea de soluţie recomandată este de 200-300 l/ha. Cele două produse sunt compatibile şi se pot aplica în amestec cu fertilizanţii foliari, precum Microfert U şi Microfert Zinc.
Atenţie! După efectuarea tratamentului cu Targa Super 5 EC sau Leopard 5 EC nu se intervine asupra culturii cu lucrări mecanice de prăşit, decât după 14-20 zile, pentru a permite ca erbicidul să fie transportat către rizomi şi rădăcini. Tratamentul nu se efectuează pe ploaie sau frig!