Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat cel de-al doilea act adiţional la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet porcine.
Potrivit acestor acte adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a treia confirmare scrisă – adeverinţa, prin care se atestă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor şi, de asemenea, suma înscrisă în adeverinţă reprezintă diferenţa dintre valoarea cumulată a deconturilor justificative depuse de beneficiar şi valoarea celor 2 adeverinţe eliberate de către Centrele Judeţene ale APIA.
Agenţia a încheiat acte adiţionale cu următoarele banci: CEC BANK S.A, Raiffeisen Bank, Banca Română pentru Dezvoltare, OTP Bank, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN S.A. şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (garantează 80% din valoarea creditului contractat de
Fermier), Unicredit Ţiriac, Banca Comercială Română, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A., Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania, Agricover IFN S.A.
Menţionăm că Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe lângă o serie de adeverinţe /acte doveditoare necesare dosarului, propriile condiţii de creditare, stabilite de către Creditor şi aprobate de către Banca Naţională a României. Aici sunt incluse şi garanţii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).