Imprimă această pagină
Joi, 12 Mai 2011 15:50

Martin Schultz: Toate statele membre UE pot adera la Spaţiul Schengen

Scris de

Martin Schultz, liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, consideră că toate statele membre ale UE au dreptul să adere la Schengen, dacă îndeplinesc criteriile tehnice. El a anunţat că va analiza rapoartele Comisiei Europene înainte de a se pronunţa privind termenul admiterii României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie. În opinia europarlamentarului, orice ţară poate adera la Schengen dacă îndeplineşte criteriile, pentru că UE este o comunitate a legilor şi nu una arbitrară.

Recent însă, ministrul olandez pentru afaceri europene, Ben Knapen, a declarat la Bucureşti, după convorbirile purtate cu colegul său român Teodor Baconschi, că Olanda are rezerve în privinţa acceptării României în Spaţiul Schengen, lipsit de controale la frontiere. Pentru aderare, a spus ministrul olandez, este nevoie de un progres durabil şi ireversibil în cazurile de justiţie din România. Iniţial România şi Bulgaria ar fi trebuit să se alăture Spaţiului Schengen în luna martie, dar Germania şi Franţa s-au opus aderării invocând nepregătirea celor două state.

Citit 844 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite