Imprimă această pagină
Joi, 15 Martie 2012 17:51

INS spune ca s-a construit mai puţin în ianuarie 2012

Scris de

Institutul Naţional de Statistică a comunicat rezultatele activităţii în construcţii pe luna ianuarie. În ianuarie 2012, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut faţă de decembrie 2011, ca serie brută, cu 63,4%, iar ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 1,9%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcţii a crescut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 14,9%, respectiv cu 14,2%.

În ianuarie 2012, volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) a scăzut faţă de decembrie 2011, cu 63,4%, scădere evidenţiată la toate elementele de structură, astfel: la lucrările de reparaţii capitale (-79,9%), la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-70,3%) şi la lucrările de construcţii noi (-56,6%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi astfel: la clădirile rezidenţiale (-74,4%), la construcţiile inginereşti (-62,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (-57,2%).

Citit 799 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite