Imprimă această pagină
Vineri, 14 Decembrie 2012 14:52

Euralis Seminţe, premiată pentru inovaţie

Scris de
Compania Euralis Seminţe a primit Premiul pentru Inovaţie din partea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză din România (CCIFER). „Sorgul – cereala rezistentă la secetă” este proiectul pentru care Euralis Seminţe a fost premiată în cadrul Galei CCIFER 2012, desfăşurată pe 7 decembrie. „Euralis a fost prezentată, în faţa a peste 400 de oaspeţi şi membri, manageri de top ai companiilor franceze cu filiale în România, drept cea mai inovativă companie de agribusiness din România în anul curent. Sunt onorat să primesc acest Premiu pentru Inovaţie în numele întregii echipe Euralis Seminţe”, a declarat Florin Constantin, country manager Bulgaria&România.
Euralis Seminţe este membru deplin al CCIFER de mai mulţi ani.
CCIFER este una din cele mai active şi eficiente Camere de Comerţ străine din România. În prezent, Florin Constantin deţine poziţia de administrator al CCIFER şi este membru fondator al Grupului de Lucru privind Agricultura din cadrul CCIFER.
Citit 479 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului