Imprimă această pagină
Marți, 16 Iulie 2013 14:59

Mewi recomandă performanța

Scris de

Prezența companiei Mewi la un târg de anvergura și structura celui desfășurat recent în apropiere de București, am numit AgriPlanta-RomAgroTec, nu putea să treacă neobservată. Utilaje și tractoarele aflate în portofoliul de vânzare al firmei timișene au impresionat de bună seamă asistența cu ocazia demonstrațiilor din câmpul special amenajat la Fundulea.

Rauch AGT 6036, un utilaj economic
O premieră în România, prezentată cu această ocazie, a fost un distribuitor de îngrășăminte de mare exactitate RAUCH. „Este o tehnică folosită în Europa de Vest de foarte puțini ani, ne spune Daniel Mayer, directorul tehnic al companiei Mewi, deci, nu este o tehnică foarte cunoscută, de aceea când vezi pentru prima oară utilajul, nici nu știi despre ce aparat de erbicidat este vorba, dar de fapt este un distribuitor de îngrășăminte solide, un RAUCH AGT 6036 cu un buncăr de 6000 de litri, adică aproximativ 4000 de kilograme de îngrășăminte pot fi alimentate în acest buncăr pe o lățime de distribuție a îngrășămintelor de 36 de metri."
Un lucru trebuie evidențiat, anume că este vorba de un distribuitor de îngrășăminte solide: „El distribuie exact la plantă, dacă ne uităm la lăncile care sunt pe utilaj, el va distribui pe rânduri direct la rădăcina plantei acolo unde avem nevoie de îngrășămintele respective." Avantajul pe care-l oferă folosirea unui astfel de utilaj este dat de faptul că economisește îngrășămintele față de distribuitoarele clasice pentru că cele cu disc au pierderi mai mari: „Distribuitoarele clasice de îngrăşăminte distribuie cu discuri care se rotesc, aruncă la distanţe de la 18 m până la 50 m lăţime de lucru cum este Rauch. Distribuţia prin aruncare practic are nişte palete montate pe discurile respective şi aruncă îngrăşământul ca şi cum ai semăna din mână, exact aşa se obţine şi acolo distribuţia uniformă a îngrăşământului pe sol, dar nu pe tot solul pe care distribuim avem rădăcini, acest distribuitor de îngrăşăminte ne oferă plasarea îngrăşământului exact pe rădăcină acolo unde planta are nevoie, exact pe rădăcină cu o distribuţie uniformă. Are posibilitatea de distribuţie cu viteze foarte mari de până la 30 km/h dacă solul ne permite, ajungând astfel la randamente de lucru ridicate. Vorbim de o economie de până la 50-80 de kilograme pe hectar, respectiv ne oferă posibilitatea să distribuim îngrășăminte de o calitate mai scăzută din punct de vedere al formei pe care o au boabele de îngrășăminte, adică putem să distribuim uree sub formă de praf, de pulbere direct la plantă, acolo unde avem nevoie de ea făcând o mare economie și la prețul îngrășămintelor, ceea ce fiecare agricultor își dorește." Dacă ar fi să vorbim procentual despre această economie, ea depinde de ce se distribuie, de ce cultură, ce vor ingnerii agronomi să obţină de cultura respectivă, dar „...vorbim de economii începând de la 15% până la 30 % din valoarea investită în îngrăşăminte, depinzând de tipul de îngrăşământ, cultură şi aşa mai departe.
Fendt 722, un tractor complet
Evident că un asemenea utilaj atât de mare are nevoie şi de o tracţiune puternică: „Vorbim de un necesar de putere de 250 cp, de aceea am plasat în faţa utilajului de care am vorbit anterior un tractor Fendt 722, lansat acum 2 ani, este unul dintre cele mai versatile tractoare produse de Fendt tot cu cutie Vario motor Deutz de 220 cp, fiind un tractor care se poate folosi de la fermele de animale cu încărcătoare frontale până la lucrări de prelucrare a solului, tractare şi aşa mai departe, de aceea el îl recomandă ca cel mai versatil tractor şi nu ar trebui să existe ferme care să nu îl aibă în dotare."
Util pentru o perioadă secetoasă
Un alt tractor pe care ni-l recomandă de astă dată Leontin Coca, director de vânzări în cadrul Mewi, este Fendt Vario 939 „...cel care dezvoltă 390 cp şi care se potriveşte excelent la o lucrare de dezmiriştire imediat după recoltat tocmai în ideea de prelucrare la timp şi superficială, aşa cum se pretează în condiţiile în general sau peste ani din perioada respectivă. Prelucrare minimală, pentru că asta este soluţia pentru verile secetoase, când trebuie păstrată apa în sol."
Și pentru că avea legat de el un utilaj, propunerea nu putea continua decât cu acesta - „Este vorba de un disc scurt, care, aşa cum spuneam, asta trebuie să facă, să dezmiriştească, să facă o prelucrare imediată şi minimală a solului după recoltat în vederea obţinerii unui pat germinativ în vederea semănatului. El oricum este de lăţime mare de lucru în cazul de față, avem un disc scurt Joker de la firma Hosch de 8 m lăţime de lucru, productivitate excelentă, prelucrare intensivă şi un amestec foarte bun al pământului cu resturi vegetale, lucru indicat în perioada de după recoltat până în semănat şi cu un tăvălug în cazul de faţă, potrivit pentru condiţiile noastre de sol mai greu şi mai bolovănos, un tăvălug greu în stil disc, care vine ataşat pentru nivelare şi uşoară compactare a solului în spate."
Și pentru că suntem la capitolul recomandări, am să închei cu una de altă natură decât cele tehnice: „Filozofia, nu ştiu dacă neapărat a mea, dar mă gândesc tot timpul la aceasta şi am impresia că eu am inventat-o şi consider că indiferent de ce grâu, rapiță, sau ce o mai fi se va aduna în hambare, cu atât mai mult trebuie să te gândeşti că în momente de criză se gândesc la a face investiţii în utilaje performanţe şi de mare randament pentru că de ele este nevoie tocmai în această perioadă, în această situaţie. Să aştepţi vremuri bune să faci investiţii, este adevărat că ai nevoie şi de bani, dar nu banul este singura problemă, până la urmă, pentru că posibilităţi sau soluţii se găsesc. Important este să stai de vorbă înainte şi să ştii ce vrei, de ce anume ai nevoie."

 

Citit 2026 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului