Imprimă această pagină
Luni, 20 Ianuarie 2014 11:55

Probele în câmp au arătat valoarea utilajelor Maschio-Gaspardo

Scris de

La această vreme, nu doar seminţele ori produsele de protecţia plantelor își arată valoarea în câmp, ci şi utilajele. Maschio-Gaspardo a ales ca punct de prezentare a maşinilor pe care le produce Silistraru, judeţul Brăila. Pe terenul unuia dintre dealerii săi – Agriromex, mașinile agricole ale producătorului italian au fost supuse la probe în câmp. Și pentru că, fireşte, urmează semănatul foarte curând, vedetă a fost tocmai utilajul corespunzător, semănătoarea Corona, noutatea absolută a acestui an.

 

Semănătoarea Corona și-a demonstrat performanța
La Silistraru, în județul Brăila, pe terenul distribuitorului de tehnică agricolă Agriromex, utilajele Maschio-Gaspardo și-au arătat performanțele în prezența a câtorva sute de agricultori. Atracţia a fost, cu siguranţă, noutatea lansată de grupul italian în acest an - Corona, o semănătoare pentru cereale, dar care poate fi adaptată şi pentru prăşitoare. „O caracteristică importantă a acestei noi semănători este bazinul care are o formă special adaptată pentru o încărcare cât mai uşoară de la sol. Apoi, sistemul cu tăvălug cu roţi dislocate pentru a se evita tasarea şi, bineînţeles, sistemul de bară de semănat pentru păioase cu dublu disc dislocat care nu permite să adere materialul pe el. În plus, roţile de tasare nu au curăţitor, sunt făcute dintr-un poliuretan special care chiar şi în condiţii de umiditate nu permite să adere nimic pe el", ne-a precizat Andrea Gobbo, director comercial Maschio-Gaspardo România.
Semănătoarea Corona poate fi folosită atât pe terenuri prelucrate tradiţional, cât şi pe cele cu lucrări minime sau chiar pentru semănat direct în mirişte. Andreea Gobbo spune despre Corona că se adresează fermierilor care vor să lucreze cu o maşină care le oferă o viteză sporită de lucru. Noua mașină marca Gaspardo contribuie la reducerea lucrărilor datorită sistemului de prelucrare din faţă. Corona se pretează tractoarelor cu o putere începând de la 200 CP, având o viteză de lucru mare, de 10 – 15 km/h şi o productivitate de 6-9 ha/h. Are 48 de discuri pentru prelucrarea solului, lăţimea de lucru este de 6 metri (vor urma modele cu lăţimea de lucru de 3 metri, 4,5 metri şi 8 metri), iar lățimea de transport este de 3 metri. Capacitatea bazinului este de 3.500 litri. Trecerea din poziţia de lucru în cea de transport se face prin intermediul cilindrilor hidraulici acţionaţi de la instalaţia hidraulică a tractorului. Roţile amplasate la 175 mm garantează o curăţare mai bună, un efort mai mic de tractare şi o compactare mai redusă a terenului la faza de manevră.
„Corona reprezintă un nou concept, este o semănătoare produsă la cerințele pieței. Ea completează gama de semănători mari produse de grupul Maschio-Gaspardo", a specificat directorul comercial Andrea Gobbo.
În Bărăgan, scarificarea a salvat producțiile
La demonstrația Maschio Gaspardo – Agriromex din câmpul brăilean, am remarcat un fermier care privea fascinat utilajele, punea întrebări și dădea sfaturi altor agricultori. Nicolae Popescu administrează o fermă de aproximativ 1400 de hectare în comuna Albești din județul Ialomița. Bineînțeles că la această suprafață, fermierului nu-i lipsește tehnica performantă. Asemenea demonstrații practice, pentru Nicolae Popescu, sunt ca o școală, află ce mai e nou în domeniul utilajelor, al tehnologiilor agricole, dar schimbă și opinii, idei cu alți fermieri. „În ferma mea, povestește Nicolae Popescu, toată suprafața se scarifică. Lucrăm numai cu scarificatoare, avem discuri de mare capacitate, tractoare de 200, 300 de cai putere și bineînțeles că toată gama de utilaje este adaptată acestui sistem de lucru. Nu mai lucrez absolut deloc cu arătură, inclusiv după porumb toată suprafața o scarific. Lucrez terenul de toamna, primăvara nu mai prelucrez deloc terenul având în vedere că pământul este într-o zonă cu un regim hidric foarte redus, sub 400 de milimetri. Așa se explică faptul că și semănătorile sunt prevăzute cu discuri care pot să realizeze o adâncime uniformă indiferent de gradul de tasare a solului. Semănătorile pe care le am au o patină care are aproximativ 300 de kilograme greutate, care administrează îngrășăminte și semințe în același timp, care fac tasarea seminței pe fundul patinei, deci, realizează toate treburile astea și noi suntem în măsură cu aceste semănători să realizăm o mare uniformitate privitor la adâncimea de lucru între secțiile de semănat. Așadar, fiecare secție, indiferent că dă într-o urmă tasată sau dă într-un teren afânat, fiecare patină este talonată de un sistem de talere, de tamburi laterali, de o parte și de alta a patinei, astfel încât patina copiază terenul în funcție de gradul de tasare și adâncimea de semănat se realizează identic la toate patinele. Ca urmare a acestui fapt se realizează uniformitate pe toate rândurile de semănat. Pot să spun că de când practic lucrarea de scarificare producțiile au crescut substanțial. Nu numai că au crescut, dar au și o stabilitate de la un an la altul. De pildă, anul trecut am avut un an foarte dificil în zonă, în sensul că în perioada 15 iunie - 1 octombrie nu a plouat aproape deloc și totuși la porumb am făcut șapte tone la hectar, la grâu am făcut 4600 kg/ha, la floarea-soarelui am obținut 3100 kg/ha. Prin urmare, în niște condiții extrem de dificile, datorită scarificării, am obținut producții bunicele. În opinia mea, arătura este o lucrare distructivă pentru zona Bărăganului. Scarificarea este în același timp și o lucrare ecologică. Am participat la o expunere făcută de niște specialiști americani care au arătat că arătura înseamnă 100 de milimetri precipitații pierdute. Deci, practic se pierd 100 de milimetri de precipitații prin arătură. Este o crimă să răstorni brazda să o pui la soare, să se întărească bolovanii și să vii cu alte utilaje, să consumi motorină și să scoți încă o dată sau încă de două ori apa din sol. Cu scarificatorul lăsăm terenul așa cum este, umezeala rămâne în jos, nu acționăm decât cu erbicide totale ca să distrugem buruienile, să menținem terenul curat și în momentul când noi pornim la semănat avem terenul aproape pregătit. Mai facem o lucrare superficială, mă refer la culturile de toamnă ce urmează acum. Terenul este lipsit de plante, de bălării care consumă și ele apa și așteptăm până la semănat, dacă este nevoie mai intervenim o dată, ca să putem să semănăm în condiții bune și plantele pe care le semănăm să găsească ceva umezeală acolo. La 6 - 7 centimetri adâncime dacă lucrăm terenul, venim și semănăm în umezeală. Dacă vine o ploaie de 7-8 litri, sămânța răsare și nu este păcălită, nu este mințită. Nu dă în jos de teren uscat, răsfirat, afânat în urma arăturii. Dă cu rădăcina într-un teren așezat, într-o arătură de vară așezată, unde flora microbiană nu este deranjată, unde ea își desfășoară activitatea în mod normal și practic toate plantele le semăn în arătură de vară, astfel am un spor de 15% - 20%. Eu nu fac altceva decât să realizez arătură de vară pe toată suprafața indiferent de data calendaristică la care se lucrează terenul".
Un an în care tehnologia a dat mâna cu cerul
Nici anul acesta nu l-a ocolit vremea nefavorabilă pe Nicolae Popescu. Chiar dacă unii ar spune că fermierul nostru a obținut producții bune, el crede că se putea și mai bine. „Am avut o producție de 7300 de kilograme de grâu la hectar în condițiile în care am pierdut vreo 600 de kilograme la hectar, pentru că din 400 de hectare, 300 au fost prinse de valul de ploi, deci nu recoltasem decât 100 de hectare înainte de ploi și am pierdut 4-5 procente, însemnând 350 de kilograme la hectar datorită diferenței de masă hectolitrică, pentru că în termeni populari grâul s-a spălat, s-a albit și după aceea pentru faptul că am avut și noi grâu căzut am făcut circa 150-200 de kilograme și prin pierdere efectivă de boabe. Practic, am pierdut în jur de 600 de kilograme. În condițiile anului acesta puteam să obțin 8000 de kilograme de grâu la hectar.
Eu am o activitate de 39 de ani în agricultură și nu s-a întâmplat niciodată să recoltez grâul la sub 30 de grade temperatură. Anul ăsta au fost condiții să facem și 10 tone de grâu la hectar, pentru că s-au realizat condiții termice aproape ca în Vestul Europei. La orz am realizat 7500 kg/ha și la rapiță am obținut 4030 kg/ha. Am avut ceva probleme cu prețurile. Rapița am vândut-o binișor, cu 1600 de lei/tonă, orzul cu 750 lei/tonă, iar grâul nu l-am vândut. Aproape 3000 de tone sunt depozitate în magazia proprie. Problema e că nu mai am unde să depozitez porumbul. Intenționez ca în următorii doi ani să construiesc silozuri cu o capacitate de 10.000 de tone. Propriile spații de depozitare sunt vitale, pentru că ne dau posibilitatea să vindem când prețurile sunt bune. Fermierul român fără depozite proprii este vitregit de oamenii cu bani care fac legea în momentul recoltării producției agricole. Fermierul este nevoit să vândă și sigur sunt pierderi foarte mari și avem de suferit din cauza asta."
Optimism pe piața utilajelor agricole
Faptul că pe piaţa produselor destinate agriculturii în România sunt atât de multe companii de prima mână reprezintă un semnal că în ciuda tuturor adversităţilor, mai ales financiare, fermierii români sunt nişte clienţi de mare interes. Este un motiv de bucurie optimismul cu care privesc investitorii agricultura din România, un fapt care ne dă speranţă şi nouă şi celor implicaţi direct.
Grupul Maschio-Gaspardo va investi în următorii patru ani peste peste 15 milioane de euro pentru dezvoltarea fabricii de la Chişineu Criş (Arad), ceea ce va determina creşterea producţiei, dar şi creşterea numărului de angajaţi. Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când producătorul italian activează în țara noastră prin propria filială. „Ne mândrim cu faptul că suntem producătorul numărul 1, producem aici, avem fabrică în România şi vom continua să investim, pentru că piaţa s-a adaptat şi există cerere din ce în ce mai mare de utilaje, iar noi suntem aici ca să satisfacem această cerere. Oferim pachete financiare utile pentru fermieri şi în colaborare cu dealerii noştri reușim să creştem an de an", spune Andrea Gobbo, director comercial Maschio-Gaspardo România. În primele șase luni din an, filiala din țara noastră a grupului italian a înregistrat o creștere de peste 40% a facturatului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„În ultimii 20 de ani s-a schimbat mult atât mentalitatea fermierilor, cât și a vânzătorilor de tehnică agricolă. Acum și băncile s-au orientat foarte mult spre sectorul agricol. Cererea de tehnică performantă este în creștere. Compania Agriromex deține o exploataţie agricolă de circa 2000 de hectare. Știm foarte bine cu ce se confruntă un fermier şi de aceea încercăm, prin ceea ce promovăm ca tehnică agricolă, să fim aproape de cerinţele fermierului. Referitor la finanţare, problema cea mai stringentă a agricultorilor, îi sprijinim pe cei care cumpărăr utilaje de la noi prin diverse moduri. De pildă, prin finanţarea noastră proprie până la un an de zile, prin finanţare cu ajutorul diferitelor instituţii de credit IKB Leasing, VB Leasing şi mai nou de anul acesta firma Alcedo oferă o finanţare pentru clienţii lor pentru cumpărarea de tehnică agricolă, o finanţare foarte flexibilă, foarte bună pentru fermieri, nu necesită o analiză foarte mare şi sunt foarte aproape şi aici mai au un avantaj, fermierii pot plăti ratele şi în producţia agricolă", ne-a declarat Aurel Dumitrașcu, director general Agriromex.

Citit 1030 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului