Imprimă această pagină
Vineri, 27 Mai 2011 16:24

Opera ne-a adus un spor de producţie şi un profit substanţial în 2010.

Scris de

În 2011 îl vom folosi din nou pe toată suprafaţa cultivată cu porumb.

Insula Mare a Brăilei este cea mai mare exploatare agricolă din România, cu o suprafaţă totală de 56.132 ha, dintre care 40.000 ha irigate. Potenţialul agricol uriaş al acestei zone înseamnă, însă, şi o responsabilitate foarte mare pentru protecţia culturilor.  Obiectivul nostru principal este maximizarea randamentelor pe hectar şi, în acest scop, utilizarea unor produse performante pentru protecţia plantelor este un element estenţial în  stabilirea strategiei de management al culturilor.

Atunci când reprezentanţii BASF ne-au prezentat tehnologia AgCelence am hotărât că merită să testăm aceste produse inovative care, pe lângă efectul fungicid, au şi efecte benefice asupra stării generale de sănătate a plantelor, conducând, în final la recolte sporite şi profitabilitate mărită. Am folosit produsul Opera pentru cultura de porumb, iar rezultatele medii obţinute în primii 2 ani pe loturile de testare ne-au convins de eficacitatea acestei noi tehnologii.

Mai mult decât un plus de recoltă

Anul 2010 a fost, aşadar, primul an în care am utilizat pe scară largă produsul Opera pentru cultura de porumb, obţinând un spor de producţie substanţial. Rezultatele obţinute pe suprafeţele tratate cu Opera au fost net superioare rezultatelor obţinute pe loturile netratate. Plusul de recoltă nu a fost, însă, singurul beneficiu obţinut. Opera a contribuit la îmbunătăţirea stării de sănătate a plantelor, asigurând, totodată, şi o toleranţă excelentă la factorii de stres (secetă, temperaturi extreme, dăunători). După cum se ştie, sănătatea tulpinilor şi stabilitatea plantelor de porumb este o problemă cu consecinţe directe asupra recoltelor obţinute.

Cu Opera tulpinile porumbului au rămas perfect drepte, fapt ce ne-a oferit mari avantaje la recoltare: a crescut viteza de recoltare şi a scăzut consumul de combustibil, ceea ce a însemnat, în final, o economie de timp şi de resurse şi obţinerea unui profit  net superior. În plus, pe suprafeţele tratate cu Opera s-a observat un număr mai mare de boabe şi de rânduri pe ştiulete, precum şi un conţinut redus de micotoxine, ceea ce a dus la sporirea calităţii vandabile.

Sunt mulţumit de Opera

În concluzie, consider că această gamă a produselor AgCelence oferă plantelor posibilitatea să îşi exprime întreg potenţialul genetic de producţie. Sunt foarte mulţumit de produsul Opera din gama AgCelence, pe care l-am contractat deja pentru a fi utilizat pe toată suprafaţa de porumb şi în anul 2011 şi recomand celor interesaţi în sporirea producţiei de porumb boabe să îl utilizeze cu încredere.

Opera, prin efectele AgCelence, reduce pierderile cauzate de factorii de stres
Opera este un produs revoluţionar din gama AgCelence care, pe lângă efectul fungicid, are efecte fiziologice dovedite ce contribuie la sporuri de producţie şi la creşterea profitului.

Efectele obţinute prin utilizarea produsului Opera la culturile de porumb sunt:

Creşterea suprafeţei foliare
Creşterea masei verzi
Dezvoltarea mai bună a rădăcinilor
Îmbunătăţirea stării de sănătate a tulpinilor
Creşterea rezistenţei la secetă
Stabilitatea plantelor
Număr crescut de rânduri pe ştiulete, număr mai mare de boabe
Creşterea vitezei de recoltare, reducerea consumului de combustibil
Reducerea conţinutului de micotoxine
Substanţe active: 50 g/l epoxiconazol + 133 g/l piraclostrobin

Spectrul de combatere: Helminthosporium triticum

Doza omologată: postemergent, 1 -1,5 l/ha
Aplicare: Opera se poate aplica la cultura porumbului în două faze, în funcţie de echipamentul de aplicare disponibil:
aplicare timpurie (în doză de 1l/ha) în stadiul BBCH 34-37 (când porumbul are 1-1,2m), până la ultima posibilitate de intrare în cultură cu tractor şi echipament normal de stropit
aplicare târzie (în doză de 1,5 l/ha) la înflorit, în stadiul BBCH 51-65, în cazul în care se pot folosi echipamente cu lumină mărită la sol

Ing. Lucian Buzdugan, Director General - TCE 3 Brazi

Citit 3659 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite