Haloo! Mai trăieşti mişto?

Mai dăunăzi când mă’nădi la fro două oca dă prăfriptă, mă păli on fel dă vis, cu ochii dăşchişi. Reeverie îi spune boierii, dupe cum îmi zâse on prof penzionar, cam zgîrciob, da’ nevorbit. Să făcea că se dăşchisese cerurili, ca’ cum să dăşchise uşa lu’ primarele, taman când asestenta îi coasea fermoalu’, de află toată supturbana că comunitatea n’are bani de-o foarfecă şi săraca tre’ să rupă aţa cu dinţii. Şi spre’nalturi urca o scară, ca aia de’o pusă NeaNeculai sub uliţă, doar că ierea mai lată şi aşternută cu covor roşu ca la NeaNicu, când se scobora den helicopter cu căţaua. Pă scară ierea înşiruiţi felurimi de oameni şi muieri, dă toate colorile, nălţimili şi grosimili, carele mai de carele cu daruri pintru Ăl de Sus. Unii cu merţane, alţii cu arouri străineze, viloace, case dă vacanţă pă atoale tailandeze.

Ierea unu dă ţine în braţe on ditai hotelu’ pă Coasta dă Azur, dupe cum părea (recunoscui şatodiful dupe coperta lu’ monte cristu’!). Fro’ doi căra dupe iei bucăţi dă otostradă, cu tot cu pecouri, iar unu’, sighinaş rău, schinărea o căpiţă dă fişice dă ieuroi. Câţiva ducea pognitori, mă şi minunai, da’mi luai sama, că ierea numa’ misse, una şi una, pintru clătirea ochilor la înjeri, ori asestente dă heruvini, că la altu’ceva nu văz să se fi apretat. Minunea minunilor ierea în capu’ scării. Acolo’şa şedea NeaTraian, târcolit dă apostolii şi apostoliţele dăn guvernele dă răsalantăieri, alantăieri, ieri, azi, mâne, poimâne şi răspoimâne, pă on fond dă soare cu străluciri mové, de’ţi lua ochii. Cercai io să’i mijesc să văz dacă Sân’Elena, Sân’Sulfina, Sân’Raluca şi Sân’Roberta ie înţolite ori ba, da’ lumina ierea lucitoare rău.

N’apucai să văz decât neşte umbre, ce aducea a vuitone. Ierea acolo toţi, toţi, toţi, luminoşi, veseloşi şi fercheşi, de’a drepta şi de’a stânga tronului pă care şedea NeaTraian, că şedea pe’un tron, înţolit în flanelu’ ăla mişto, cu care fu’ la priveghi, la poetu’. Şi el stălucea, mai spre mové, da’ tare. Acu’ scara tot urca, ăi de sus ajungea la Ăl de Sus, băga de’o plecăciune, da’ daru’ la unul din injerii de jurnă şi trecea, ba pă drepta, ba pă stânga. Bag sama că se aşeza dupe cum le ierea felu’ la politichie. Nici nu ajungea bine şi devenea dă le creştea haripe dă heruvini şi să îmbrăca în lumină ca hăialanţi. Şi de jos urca alţii şi tot aşa, dă nu se mai sfârşea.

Chiar ’nainte să mi să rupă filmu’ apucai să văz cum îşi dedea coate la urcare DomCrin, DomVictoraş şi DomFelics. Nu’s chiar sigur, sigur, da’ parcă se străvezea şi Dom’Sorin şi Dom’Dinu. Îi povesti visu’ la o nepoată a lu’ Regina Câmpina. Dupe ce se sémésă cu a’bătână,  îmi zise că’i de bine, mai ales pă parte de din dos.’Cea că douămiidoisp’ce o să le dea mintea dă de pe urmă, lu’toţi ăia de ie contra lu’NeaTraian şi DomIemil şi s’a hârzobi piste noi lapte şi miere den căldări dă plastic. ’Cea că ăl cu ieuroii ie de’al de noi, carele ca Iov, n’am plâns pintru’ litra aia de ne’o traseră din leafă şi că o să binemerităm la faţă lu’ Ăl de Sus, carele o să ne ţâie dosu’ cu amândouă mânurili, ca’cum îl ţâne la apostoli şi apostoliţe. Bre, când te aşezi la prăfriptă din netimbrata de ţ’am trimes să’ţ iai ochelarii dă eclipsă, să’mi spui şi mie dacă apostoliţele ie îmbrăcate, sau, aşa cum s’aude, nude.
A lu’mata, Gheorghe

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare