Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, susţine că mulţi oameni sunt descurajaţi să depună proiecte de finanţare europene sau chiar să renunţe la ele, din cauza atitudinii unor funcţionari.
El a declarat recent, la Cluj-Napoca, că a discutat în acest sens şi cu ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, care cunoaşte foarte bine situaţia.
Comisarul european s-a referit la APIA, dar şi la alte organisme care se ocupă de proiectele cu finanţare europeană, unde funcţionarii ar trebui să aibă o atitudine mai constructivă.