Dr. ing. Otilia Cotuna, șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin - CS III, șef lucrări la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara, anunță apariția, în această iarnă, a celei de-a doua ediții a cărții „Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri”, revizuită și adăugită.

În această ediție agricultorii vor găsi informații utile despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale (unde autoarea a mai adăugat patogeni și dăunători), rapiță, soia și floarea-soarelui, culturile din urmă nefiind prezente în prima ediție. Totodată, în carte mai sunt prezentate metode de combatere și pesticide actualizate. „Scopul meu este ca de la o ediție la alta cartea să crească în valoare și să vină în sprijinul fermierilor în mod real”, precizează dr. ing. Otilia Cotuna.

„Ghidul practic de protecția plantelor pentru fermieri” poate fi comandat de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, locul în care-și desfășoară activitatea de cercetare autoarea, dr. ing. Otilia Cotuna.

Despre cartea „Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri” am vorbit cu dr. ing. Otilia Cotuna în emisiunea România Agricolă, realizată de Revista Fermierului pentru postul AGRO TV (în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 18:00), reportaj pe care-l puteți urmări pe canalul de YouTube România Agricolă TV (https://www.youtube.com/c/RomaniaAgricolaTV): https://www.youtube.com/watch?v=CphKTVU6oo0&t=386s

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” mizează pe cartea continuității. Echipa managerială condusă de prof. univ. dr. ing. Cosmin Alin Popescu, în calitate de rector, a primit mandat pentru încă patru ani. La acest restart, am discutat cu rectorul USAMVB din Timișoara despre traseul învățământului superior agricol bănățean până în prezent și direcția în care acesta se îndreaptă.

„Sunt specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății.”

Cosmin Alin Popescu: Suntem la începutul unui nou mandat de încredere pe care l-am primit din partea comunității academice a USAMVB din Timișoara. Traseul a fost unul constant evolutiv de 75 de ani și acest  nou mandat confirmă faptul că am reușit să păstrăm acest trend pozitiv. Vă reamintesc că anul acesta, în luna mai, universitatea noastră sărbătorește 75 de ani de la înființare, iar dacă acum 75 de ani începutul a fost timid, cu o singură specializare, aceea de inginerie în agricultură, acum avem 26 de programe de studiu de licență. Dacă atunci se preda doar în limba română, acum la Timișoara se poate studia și în limbile de circulație internațională engleză și franceză. În acest moment, în universitatea noastră învață 300 de studenți străini din 19 țări ale lumii. Acest lucru ilustrează cât se poate de elocvent creșterea despre care vorbeam.

Reporter: Pe lângă beneficiul de imagine pe care-l aduce internaționalizarea actului de învățământ, înseamnă și un beneficiu din punct de vedere economic?

Cosmin Alin Popescu: Fără îndoială. Pe lângă faptul că acest lucru arată lumii că în Timișoara, și în România, se face educație de calitate, este și un câștig financiar de care ne bucurăm, pentru că de-aici decurg investiții în resursa umană, în dotarea laboratoarelor, în publicații de specialitate și, nu în ultimul rând, în dezvoltarea unor programe de cercetare.

„Din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine.”

Reporter: Tot despre bani vorbim și în continuare, însă despre cei pe care îi primiți, și vă întreb dacă actualul sistem de finanțare „per capita” face diferența între cantitate și calitate?

Cosmin Alin Popescu: Despre acest lucru se discută de foarte mulți ani. Acum, în calitate de rector, pot să vă spun că noi am crescut numeric semnificativ în ultimii patru ani, de la 4.600 de studenți la 5.510. Asta înseamnă că am fost serioși. Am fost în același timp atenți și în ceea ce privește numărul angajaților noștri, astfel încât, în momentul de față, am ajuns la un echilibru favorabil nouă. Raportat la ce se întâmplă la nivel național, și aici ne includem și pe noi, cred că nu este cea mai bună formulă de finanțare aceasta, per student. Nu acest lucru ar trebui să constituie principalul indicator prin care se face finanțarea învățământului superior, deoarece în acest fel încurajăm cantitatea, fără a încuraja foarte mult calitatea.

Reporter: Câți studenți încep studiile la USAMVB Timișoara și câți reușesc să și termine?

Cosmin Alin Popescu: Din păcate, din o sută de studenți, să zicem, care încep anul I, doar 60-70 reușesc să și termine. În aceste condiții, dacă discutăm strict de cantitate, tentația pentru orice cadru didactic este să lase mai jos cerințele de calitate, astfel încât să rămână cât mai mulți studenți care să fie finanțați și în următorul an. Dar cred că este important ca pe lângă aspectul cantității să ne preocupe și calitatea învățământului superior românesc.

Reporter: Merg mai departe și vă întreb câți din cei 70 de absolvenți reușesc să-și găsească de lucru în domeniul în care s-au pregătit?

Cosmin Alin Popescu: Unul dintre punctele noastre forte este faptul că această Universitate nu produce șomeri. Evident, este și o chestiune de conjunctură. Suntem o țară în care activitatea din agricultură are o pondere economică mare. Când vorbesc despre agricultură mă refer și la sectoarele conexe, ca de exemplu  mecanizarea sau industria  alimentară. Sunt o serie de specializări care au căutare pe piața muncii, cum ar fi ingineria mediului, cadastrul, silvicultura, ingineria genetică sau medicina veterinară. Sunt foarte mulți studenți care își găsesc de lucru încă din timpul facultății fie pe la companii multinaționale, fie pe la societăți mai mici.

„Educația ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.”

Reporter: Aceasta ar trebui să fie imaginea corectă a calității actului de învățământ…

Cosmin Alin Popescu: Foarte bine spus. Cred că ar fi unul dintre indicatorii care ar putea să facă diferența între o universitate și alta și nu pentru că o universitate ar fi mai importantă decât alta. Educația în sine ar trebui să fie foarte importantă pentru poporul român. Consider că este importantă corelarea specializărilor de studiu cu ramurile economiei, pentru a putea vorbi despre eficiență.

Reporter: Ați preluat o „locomotivă” aflată în plin marș, și în patru ani nu numai că ați reușit să mențineți tempoul, dar ați reușit să-l și creșteți.

Cosmin Alin Popescu: Este rezultatul muncii unei întregi echipe. Am vorbit ceva mai devreme despre numărul studenților noștri, însă în egală măsură este importantă și cercetarea, iar din acest punct de vedere am avut în derulare un număr de 69 de proiecte câștigate în ultimii patru ani, care înseamnă foarte mulți bani, fie din fonduri naționale, fie, mai ales, din resurse internaționale. Încercăm să punem la punct o unitate de management a proiectelor care să gestioneze unitar toată această activitate. În același timp, am pus bazele unui Institut de Cercetare pentru Biosecuritate și Bioinginerii, institut prin care se vor derula proiecte cu instituții din afara țării sau din țara noastră. Vor fi implicate companii din zona farmaceutică, cea alimentară, partea de genetică, de inputuri pentru agricultură sau partea  de sol, apă și aer. Este ceea ce înțelegem noi prin extensia universitară.  Încercăm să punem astfel în valoare tehnica de laborator de ultimă generație de care dispunem, prin acreditarea acestui Institut, care este unic în vestul României și, sunt convins, va fi unul de referință.

Reporter: Ce se întâmplă cu Stațiunea Didactică din subordinea Universității, o bună bază de practică pentru studenți, dar, de un timp, și un generator financiar important?

Cosmin Alin Popescu: Am încercat în fiecare an să facem  investiții în stațiune. Aici am dezvoltat un proiect aflat momentan în stare latentă. În cadrul Stațiunii Tinerilor Naturaliști, pe lângă partea de pregătire practică a studenților, am dezvoltat și un modul de producție prin intermediul căruia am intrat cu legume proaspete în supermarketurile din Arad. Acest lucru sperăm să se întâmple din acest an și în municipiul Timișoara. De asemenea, am acordat atenție dezvoltării sectorului zootehnic din cadrul stațiunii, acolo unde am dezvoltat nuclee valoroase atât pe partea vacilor de lapte, cât și pe cea a vacilor de carne. Am reușit la acest moment ca din producția de lapte pe care o valorificăm să autofinanțăm activitatea de creștere a vacilor din stațiune. De asemenea, am dezvoltat proiecte pe partea de găini ouătoare, de cabaline și ovine, pentru că ne dorim să păstrăm un echilibru între partea de educație și cea de dezvoltare și să modificăm procentul dintre teorie și practică, în favoarea activităților de practică. Mai mult decât atât, pe ceea ce înseamnă partea vegetală, am crescut de la an la an, atât în ceea ce privește cantitățile de cereale obținute, cât și suprafața lucrată, ajungând în acest moment la peste 2.000 de hectare.

Reporter: În acest moment, Stațiunea Didactică funcționează ca un motor bine uns,  fără bătăi, care împinge lucrurile în față, în sensul corect. Ce vă propuneți să faceți mai departe cu ea?

Cosmin Alin Popescu: Sper că de anul acesta vom reuși să lucrăm sută la sută pe terenurile universității doar noi. Până acum, pentru că nu am avut forța tehnică necesară, am mai apelat la terți. Vom pune accent pe ferma de la Voiteni, acolo unde avem și Centrul Româno-German de Pregătire Profesională în Agricultură.  Avem o bază modernă la Voiteni, unde la ora actuală formăm specialiști în mecanizare și ne dorim să punem la punct întreaga fermă, care dispune de 400 de hectare, pentru a dezvolta activitatea de cercetare și producție agricolă. Anul acesta, vom continua să investim în utilaje agricole noi, combine și tractoare, dotare tehnică în care am investit deja câteva milioane de lei în ultimii doi ani. Este important pentru noi să arătăm că se poate și… chiar se poate!

Reporter: Am mai discutat cu dumneavoastră și revin asupra amplasamentului USAMVB Timișoara, într-o zonă cu puternică presiune imobiliară. Practic, în jurul campusului universitar din Calea Aradului se construiește roată-roată. Terenurile universității au fost securizate din acest punct de vedere?

Cosmin Alin Popescu: În cea mai mare parte, problema terenurilor este rezolvată și mă bucur că pot să vă răspund astfel, pentru că de ani buni am încercat să o rezolvăm, atât eu, cât și colegii rectori dinaintea mea. În 2018 am beneficiat de o propunere legislativă care s-a concretizat în lege și prin care am fost împroprietăriți practic cu 1.400 de hectare la Nord de Timișoara. La acest moment suntem proprietari cu extrase de Carte Funciară și terenul respectiv nu poate căpăta o altă destinație, ceea ce a dus la scăderea presiunii imobiliare de care spuneați. Mai sunt în litigiu câteva zeci de hectare, dar suntem optimiști și în privința lor. Mă bucur că au existat oameni maturi și responsabili care au înțeles importanța acestui demers și au fost alături de noi. Am sesizat că, muncind împreună, putem face lucruri frumoase.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De zece ani, Ioan Jivu face legume bio în satul Belinț, unul dintre bazinele legumicole importante ale județului Timiș. S-a împlinit un deceniu de când legumicultorul alimentează peste o sută de familii din Timișoara cu un coș cu legume, o afacere după un model franțuzesc, pe care a adaptat-o la realitățile pieței românești.

„Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune.”

Ioan Jivu produce legume pe cinci hectare și provocările sunt multe în legumicultura bio, iar pierderile n-au fost puține în cei zece ani de activitate. Nici anul acesta n-a făcut excepție. „Am avut parte de un început de an foarte, foarte greu, din cauza condițiilor meteo. În primăvară, am avut foarte multe ploi pe o perioadă lungă și ne-a dat peste cap calendarul lucrărilor în câmp. Am plantat cu întârziere, răsadurile și-au pierdut din calitate și, în consecință, producția a avut de suferit. După cum se știe, în legumicultura bio nu folosim produse chimice, toate lucrările sunt efectuate de noi manual, așa că, și din acest punct de vedere, începutul ploios de an a fost un dezavantaj pentru noi. Apoi a venit vara, foarte secetoasă. Am ratat, din păcate, anul acesta, integral cultura de lubeniță. Pentru că nu am reușit să scot în teren răsadurile la vreme. După ce am plantat, cu chiu, cu vai, răsadul, a stat două săptămâni în apă și a pierit. Dar am compensat coșul cu alte legume”, ne povestește Ioan Jivu.

Zilierii, greu de găsit

Poate cea mai grea problemă cu care se confruntă legumicultorul din satul timișean Belinț, dincolo de provocările climatice și de cele de tehnologie, este lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că este o activitate sezonieră, legumicultura bio cere foarte multă muncă manuală, fără să poată oferi muncitorilor certitudinea unui loc de muncă. „Este o problemă gravă, nu numai a mea, ci și a altor agricultori. Eu am avut noroc că unul dintre nepoți s-a hotărât să vină și să lucreze cu mine, dar și-așa avem nevoie de zilieri pe care-i găsim din ce în ce mai greu. Nu e neapărat o problemă de plată a zilei de lucru, pentru că, pe lângă bani, un muncitor zilier are asigurate trei mese pe zi, suc, cafea, apă, alte băuturi, plus că la finalul zilei de lucru pleacă acasă și cu produse. Foarte greu găsim muncitori zilieri. Anul acesta, am avut două hectare și jumătate de cartofi și, la un moment dat, aproape am intrat în disperare că se strică vremea și nu pot scoate cartofii. Am găsit oameni la 30-40 de kilometri distanță. M-am dus dimineața după ei și seara i-am dus acasă, numai să reușesc să-mi fac treaba. E foarte greu. Și dacă aș vrea să am angajați permanent, nu am cum să o fac, pentru că e o muncă sezonieră, nu pot să-l plătesc 12 luni și el să lucreze doar șapte, maximum opt luni. Poate că dacă taxele și impozitele pe care le plătim către stat ar fi mai mici cu angajatul ar fi o variantă, dar altfel nu. E totuși o afacere de familie”, arată Ioan Jivu.

Coșul bio ajunge la peste o sută de abonați

Oricâte probleme au apărut de-a lungul timpului, seriozitatea și respectul față de client l-au menținut pe Ioan Jivu deasupra liniei profitului. Acum, în noiembrie, a reînnoit contractele pentru anul viitor și a stabilit prețurile pe fiecare produs. Și în anul 2020 va avea peste o sută de abonați, iar unora dintre ei le livrează coșul cu legume bio de acum zece ani, adică de la începuturile afacerii de familie. „Nu am crescut prețurile aproape deloc. Doar la roșii am pus un leu în plus, dar e același preț tot anul, indiferent de prețul de pe piață. Au fost luni bune în care produsele mele au fost sub prețul de piață. În medie, într-un an, prețurile mele au fost mai mici față de cele de pe piață cu 10%. Am familii care de zece ani se aprovizionează cu legume de la mine, își pun și murături și conservele pentru iarnă și sunt foarte mulțumite. Sunt oameni bolnavi care  vor să mănânce legume sănătoase. Sunt puține familii care renunță. Undeva în jur de 15 – 20 de familii pe an se schimbă, adică sunt familii noi în program. Am cereri pe care nu le pot onora, pentru că am dimensionat programul la aproximativ o sută de familii. Îmi stabilesc culturile în așa fel încât să produc cu 50% mai mult decât necesarul, pentru că în agricultura bio riscurile sunt mari. Legumicultura nu e matematică și nu știi cât produci, așa că prefer să pun mai mult în coș decât să nu am ce pune. Am avut și 200 de familii în program, dar este un volum imens de muncă și, având în vedere problemele cu forța de muncă, m-am limitat la maximum 120 de familii. Prefer să am 120 de familii mulțumite decât să forțez un număr mai mare și să compromit afacerea, pentru că reclama pozitivă este foarte importantă, un client mulțumit, automat, aduce alți clienți în viitor și afacerea are continuitate”, ne-a mărturisit legumicultorul din județul Timiș.

La zece ani de la start, Ioan Jivu consideră că a făcut o alegere potrivită, iar afacerea a crescut, odată cu apetitul românilor pentru mâncarea sănătoasă. Suportul logistic asigurat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare (CRIES) a fost extrem de important, dar resursa financiară a fost integral a familiei. Micul fermier a fost plecat în Franța și în Japonia, unde a studiat mecanismul acestui gen de parteneriat cu mare atenție. Dacă în Franța coșul este alimentat cu „ce se face”, în România Ioan Jivu pune cam 36 de legume și fructe în mod asumat și cu un preț prestabilit. Acest mic detaliu a făcut afacerea funcțională în România. Iar mulțumirea este nu doar materială, ci și sufletească. Avalanșa de felicitări și mulțumiri de la final de an confirmă acest lucru și îi dau lui Ioan Jivu energia și motivația  necesare pentru anul următor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2019

La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.

Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.

De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.

Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent  la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.

Preț crescut pentru monta în adăpost

O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.

Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.

Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.

Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.

În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.

Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei

În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.

Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.

Testarea după descendenți

Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.

La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.

Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.

Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.

Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.

Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.

În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.

Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.

Există cerere de lapte

Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.

Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.

Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire

Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.

O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.

Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România

Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”

Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.

Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.

Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”

Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019

În vestul României, pentru prima dată, au fost omologați patru hibrizi și un soi de tomate, construite pe populațiile locale de roșii cu gust și rezistență la boli. Este o premieră pentru cercetarea legumicolă bănățeană, pentru că sunt primii hibrizi care primesc recunoașterea oficială din partea Institutului de Stat pentru Testarea Soiurilor.

Munca de cercetare a echipei coordonate de prof. univ. dr. Radu Liviu Șumălan, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României”, din Timișoara, ajunge la primele rezultate concrete după aproape șapte ani de muncă. „Sunt deja patru hibrizi omologați, care-au primit acordul de omologare din partea comisiei ISTIS. De asemenea, avem și un soi omologat care provine dintr-o populație locală de Rudna. Hibrizii omologați au denumiri care, am spus noi, ne reprezintă. Unul dintre ei este USAB, pentru că a fost creat la Universitatea de Științe Agricole a Banatului, cel de-al doilea hibrid se numește SORADA, sunt inițiale de la creatori, al treilea se numește BANATO, de la numele echipei de lucru Banat Tomato, iar cel de-al patrulea hibrid se numește MIRUNA. Soiul nou-creat am încercat să-l numim ROSE MARI, pentru că face niște roșii foarte mari de culoare rozacee, dar pentru că nu am putut să-i dăm acest nume, l-am numit NEI”, a precizat profesorul Radu Liviu Șumălan.

Noii hibrizi nu se pretează neapărat pentru cultura intensivă însă, prin gustul veritabil de roșii, răspund perfect nevoilor din gospodăriile familiale. „Roșiile, în Banat, au avut dintotdeauna gust, noi doar încercăm să punem în valoare acest gust. Hibrizii noștri sunt productivi, un aspect foarte important, care arată nivelul de sustenabilitate economică a fermei legumicole. Până la urmă, oricât de intensivă sau de tradițională ar fi exploatația, ea trebuie să fie eficientă. Recunosc însă că nu am urmărit acest lucru în mod special, pentru că ne-au interesat cu precădere gustul și rezistența la boli. Cu cât efectuăm mai puține tratamente, cu atât mai mult reducem costurile de producție. Dacă nu este nevoie de îngrășăminte chimice și merge foarte bine cu îngrășăminte organice, pe ceea ce putem să producem în propria gospodărie, mraniță sau chiar compost, evident scad și cheltuielile pe care le avem cu această cultură”, a punctat Radu Liviu Șumălan. Hibrizii creați la USAMVB Timișoara nu sunt precum cei din supermarketuri, nu pot fi păstrați mult, pentru că s-a mers pe conceptul „din gospodărie direct în farfurie”. În aceste condiții, creatorii au ales calea producției tradiționale care, din punctul lor de vedere, înseamnă un produs mai sănătos și mai gustos. „Vrem să dezvoltăm în continuare acest concept de producere a tomatelor în stil tradițional, așa cum produceau odinioară bunicii noștri, pentru că ne dorim ca, în acest fel, să susținem ferma de familie. Vrem ca roșiile care se recoltează dimineață, seara să ajungă în farfuria consumatorilor. Timișoara este un oraș cu un potențial de consum extraordinar, iar în jurul orașului există zone rurale în care acești hibrizi se pot cultiva în sistem tradițional. Mi-aș dori ca, în acest fel, să ne rupem puțin de dependența de supermarketuri și să ne întoarcem privirea spre producătorul tradițional”, a adăugat profesorul.

Munca în domeniul hibridării și al creării de noi soiuri continuă

În momentul de față, Universitatea bănățeană produce răsaduri într-un număr limitat, pe care le pune la dispoziția legumicultorilor în mod gratuit, pentru testări. De anul viitor însă, cultivatorii vor avea la dispoziție semințe ambalate și etichetate în cantități suficiente. „Am început prin a promova acești hibrizi, oferindu-i gratis, oferim sămânță gratis, oferim răsaduri gratis. Evident, am așteptat momentul omologării. De-acum înainte, ne vom gândi și la partea de business și, în anul următor, cu siguranță, vom avea sămânță comercială ambalată, etichetată și autentificată produsă în cadrul Universității noastre. Se știe că un kilogram de sămânță de roșii costă în jur de 20.000 de euro, iar noi am putea să producem, fără probleme, 4-5 kilograme de sămânță din fiecare hibrid”, a arătat profesorul Șumălan.

Munca de cercetare în domeniul hibridării și creării de noi soiuri de tomate nu se oprește aici, promit cercetătorii bănățeni, care au în stadiu avansat de testare și alți hibrizi, la ora actuală lucrând la producerea unui nou hibrid, obținut prin încrucișarea unei populații locale din Banat și o roșie neagră, la care se dorește un gust foarte bine echilibrat, între aciditatea soiurilor negre și dulceața soiurilor locale. „Este un hibrid productiv care a luat cea mai mare notă la degustarea pe care am organizat-o anul trecut și care în scurt timp va primi și el omologarea oficială”, a adăugat Radu Liviu Șumălan.

Proiectul Banat Tomato a fost demarat încă din anul 2012, din dorința de a salva și potența soiurile de roșii din Banat. În tot acest timp, au fost strânse peste 300 de soiuri de tomate, din peste o sută de sate din județele Timiș, Arad și Bihor, alcătuindu-se astfel prima Bancă de gene de roșii din Banat, care mai apoi a stat la baza creării noilor hibrizi de tomate.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Fermierii români din Banat vor fi premiați în cadrul Conferinței PRIA Agriculture, care va avea loc la Timișoara în 10 aprilie 2019, la Hotel Continental, începând cu ora 09:30, organizată de PRIAevents.

„Ne-am bucura să dați curs invitației noastre și, astfel, să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră”, afirmă organizatorii.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Banat este un eveniment important pentru agricultură și reprezintă o reală platformă de dezbatere între fermieri, autorități și companiile care își desfășoară activitatea în acest sector.

În cadrul acesteia, vom recunoaște eforturile și contribuția fermierilor români ce au investit multă muncă, resurse și experiența lor de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea sau menținerea agriculturii României pe un loc bun în UE. Au investit cunoștințe și energie pentru agricultura românească – motor extrem de important al economiei tării noastre. De asemenea, vom recunoaște meritele cercetătorilor și pe ale celor care au avut un aport important pentru agricultura noastră.
Haideți să recunoaștem împreună eforturile făcute de fermierii români pentru agricultura din țara noastră!

Agricultura este vitală pentru întreaga lume. Uniunea Europeană alocă un buget mare și o atenție deosebită acestui sector. De aceea, politica agricolă comună (PAC) consolidează competitivitatea și sustenabilitatea agriculturii din UE, prin acordarea de plăți directe fermierilor și prin măsuri de piață, și finanțează programele de dezvoltare a zonelor rurale din Uniune.

Agricultura este ramura care contribuie la creșterea economică a țării noastre. Spre exemplu, țara noastră se află pe locul al doilea în UE ca producător apicol. La sfârşitul lui mai 2017, România a devenit principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană.

Potențialul României în sectorul agricol este foarte mare și încă există loc de crestere. În continuare, vom vedea probleme cu care ne confruntăm, dar și soluții sau sugestii pentru a exista o creștere esențială a agriculturii românești.

Foarte important este să vedem cum putem beneficia de PAC după 2020, cum atragem mai multe fonduri europene, cum avem rezultate bune, constante și sustenabilitate, cum creștem agricultura României.

Cele 527.762 de hectare de teren arabil din Timiş pentru care s-au înregistrat recent cereri de plăţi reprezintă, comparativ cu anul trecut, o creştere a suprafeţei cu 2,38 la sută. E de bine atât în ceea ce priveşte mărirea suprafeţei totale cultivate, cât şi la capitolul financiar, deoarece va creşte proporţional şi absorbţia fondurilor europene, pe componenta plăţilor directe destinate fermierilor.

Centrul Judeţean Timiş al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a preluat, în intervalul 1 martie – 15 mai, 18.347 de solicitări de subvenţii pe unitatea de suprafaţă arabilă. Din nou s-a făcut simţit fenomenul concentrării suprafeţelor în exploataţii mai mari, acesta găsindu-şi expresia în aproximativ 200 de cereri în minus față de nivelul solicitărilor din 2017.

Printre temele abordate se vor regăsi:
• Cum va arăta Politica Agricolă Comună după anul 2020?  Cum realizăm creşterea absorbţiei fondurilor europene?
• Cadastrul național. Cum ar trebui să arate legea fondului funciar? De când se va face identificarea şi delimitarea tuturor parcelelor agricole obligatoriu pe baza datelor cadastrale? Ce ar trebui schimbat la legea care a liberalizat piața funciară?
• Legea risipei alimentare. Cum se va aplica ea în România? Ce spun autoritățile? Dar toate celelalte părți implicate?
• Cum funcționează lanțul dintre producători, procesatori și retaileri; 
• Ce are trebui să aibă în vedere fermierii sau cooperativele, atunci când se gândesc să stabilească parteneriate cu rețelele comerciale?
• Importanța produselor românești în strategia retailerilor. Ce trebuie să știe partenerii locali ai rețelelor comerciale pentru a avea cât mai multe produse prezente la raft? Cum pot avea o colaborare de lungă durată și fructuoasă?
• Care este strategia privind cercetarea pe termen lung?
• Sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploatațiilor agricole, ferme de animale, fructe și legume sau pajiști și pășuni; 
• Agricultura de precizie - folosirea tehnologiei pentru a eficientiza costurile în procesul de producție agricolă;
• Diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor agricole; extinderea la nivel național sau internațional;
• Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri în agricultură;
• Ajutoarele de stat in agricultură - cine poate beneficia de ele? Ce subvenții primesc fermierii români pentru Campania 2020?
• Cum pot ajuta băncile, societățile de leasing și fondurile de garantare la creșterea absorbției fondurilor UE?
• Care este rolul fondurilor de investiții destinate agriculturii?
• Activitatea agențiilor AFIR și APIA care au un rol esenţial în aplicarea Politicii Agricole Comune.

Lectorii invitați sunt:
Călin Ionel DOBRA– Președinte, Consiliul Județean Timiș; Reprezentant Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Valeriu TABĂRĂ – Președinte ASAS/Fost Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Prof. univ. dr. Cosmin Alin POPESCU- Rector, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului; Florin Marius FAUR – Director Executiv, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Timiș; Reprezentant CEC Bank; Gelu BARNA – Preşedinte, Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest, jud. Timiş; Adriana Szekely – Preşedinte, Cooperativa Agricolă TimlactAgro; Stelică Mălăeştean – Proprietar, Ferma Oveg; Prof. univ. dr. ing. Doru Ion PETANEC – Director, DJA Timiş. Conferința va fi moderată de către Raluca VOIVOZEANU, CEO PRIA Conferences.

Participând la cea mai importantă conferință, cu festivitate de premiere pentru fermieri, destinată agriculturii în Timișoara, dezbateți cele mai importante teme pentru agricultura României alături de fermieri, reprezentanți ai autorităților și presă.

Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Banat face parte din seria conferinţelor organizate de PRIAevents care aduc în atenție cele mai importante și actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass-mediei. Cu o experienţă de peste 12 ani în organizarea evenimentelor premium, echipa PRIAevents este recunoscută pentru organizarea evenimentelor bine documentate din cele mai reprezentative sectoare ale economiei.

Mai multe detalii despre agenda evenimentului Conferința PRIA Agriculture și PRIA Gala Fermierilor Români din Transilvania şi modalități de înscriere pentru participare puteți găsi pe https://priaevents.ro/conferinta-pria-agriculture-si-gala-fermierilor-romani-din-banat-2019/

În cadrul evenimentului Agronomic Design care a avut loc în câmp, într-o fermă din localitatea Ulmeni, George Stanson, business manager Case IH&Steyr pentru România, Bulgaria, Serbia și Croaţia, a povestit  cum un fermier român a considerat un dar dumnezeiesc posibilitatea de a recolta floarea-soarelui rămasă peste an într-o tarla plină cu bălți.

Chiar și la o viteză de 4 km/h, producătorul agricol a recunoscut că niciun alt utilaj n-ar fi făcut față condițiilor date și... și-a făcut chiar și cruce, spunând că asta înseamnă un „dar dumnezeiesc”.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Stanson a mai spus că piața utilajelor își revine după o perioadă dificilă, inclusiv în Franța și în Germania.

Că lucrurile merg bine reiese inclusiv din declarațiile oficialului Case IH&Steyr, potrivit căruia fabricile din Vest au ajuns să angajeze încă un schimb pentru montaje.

Revista Fermierului: Domnule George Stanson, cum se vede piața utilajelor din România de la nivelul de top management al companiei pe care o reprezentați?

George Stanson: 2017 este cel mai bun an de când pot cuantifica eu piața – de 10 ani. (...) Tendința de creștere este de 20-25 de procente.

R.F.: Care a fost cel mai căutat produs comercializat de Titan Machinery?

G.S.: În momentul în care am preluat zona, producătorul agricol român făcea trecerea de la tractorul Universal 650 la alte produse cu vreo 30 de cai-putere mai mult – 85-105 CP. Ulterior, după vreo cinci ani, fermierul autohton (n.r. - și/sau prestator de servicii) a început să se gândească la utilaje de 150 CP și să schimbe și tehnologia din spate pentru ca, în prezent, probabil, achizițiile lor să se încadreze în intervalul 160 CP - 200 CP. Sunt foarte multe tractoare în această plajă de 160-200 CP pentru că au început să facă calcule, să conștientizeze că (...) un metru în plus în spate, la implemente, cere mai mulți cai-putere.

R.F.: Se observă ușor că fermierii români se gândesc inclusiv la tractoare șenilate, de mare putere.

G.S.: Acest segment de piață se dezvoltă mult. Noi ne-am gândit la utilaje șenilate încă de acum 30 de ani. Am tot investit și, în momentul de față, cred că de la o pondere de 20 la sută în piață (sau 15%, cât era acum patru-cinci ani), ne ducem, în Balcani în special, către 30 de procente. Vorbim de tractoare de peste 350-400 CP. Foarte mulți fac trecerea de la roți la șenile la peste 400 CP, din motive complet obiective.

Noi am recoltat la Râmnicu Sărat în ferma unui producător căruia îi rămăsese peste iarnă pe tarla cultură de floarea-soarelui, chiar în orezărie. Era baltă, însă utilajul șenilat avea capacitatea să recolteze cu 4 km/h. Producătorul agricol și-a făcut cruce și ne-a spus că pentru el 4 km/h înseamnă dar dumnezeiesc, pentru că altfel nu ar fi putut recolta cu nimic altceva.

R.F.: Știm că înainte de evenimentul care a avut loc la Ulmeni, în 22 iunie 2017, în Bulgaria a avut loc un altul, tot pentru prezentarea utilajelor din portofoliu. S-a reușit recoltarea la orz și acolo?

G.S.: Ulmeni a reprezentat o a doua locație de prezentare. Am început la Burgas, în Bulgaria, în săptămâna 12-18 iunie a.c., dar n-am putut recolta din cauză că orzul era încă verde; bulgarii erau cu trei săptămâni întărziați la acea vreme. Au preconizat ei cumva data de 15 iunie, dar până la 1 iulie-7 iulie nu se putea face nimic; umiditatea este ridicată acolo. A plouat în perioada premergătoare evenimentului, chiar și 40-50 de litri pe metrul pătrat, în aproximativ o săptămână, și cultura n-a apucat încă să se dezvolte. Era o cultură de orz puțin mai frumoasă decât cea de la Ulmeni – puțin peste opt tone la hectar estimări – care pentru orz este ceva fantastic, dar bobul era șiștav; în stadiu lapte-ceară. După toate calculele, între 14 și 20 de zile, cam atunci se va intra la recoltat.

R.F.: La Burgas au venit fermieri și din România?

G.S.: Nu. Am gândit conceptul în felul următor: ca să nu plimbăm toată caravana la sârbi, la bulgari, la cehi și la unguri, am adus cehii, slovacii și ungurii în Bulgaria și pe sârbi și croați i-am adus la Timișoara, în zilele de 6-7 iulie. Am avut evenimente la Corabia 2-3 iulie, iar pe 6-7 iulie am avut la Timișoara.

R.F.: Când spuneți că îi merge bine companiei la care lucrați, asta înseamnă că businessul se dezvoltă inclusiv la nivel global?

G.S.: Liniile de producție sunt sufocate, trebuie să mai angajăm câte un schimb. (...) În Austria ne este ușor, pentru că suntem într-o zonă foarte bine orientată din punctul de vedere al oamenilor cu spirit de asamblare. BMW produce la noi, la Steyr; au linie de producție. Cei de la SKF, cu rulmenții, iarăși sunt oameni cu istoric. Asta, în timp ce în Italia sau în Belgia este foarte greu să găsești forță de muncă. În Austria, marea majoritate a băieților care lucrează pe linie, foarte tineri, sunt fermieri de weekend. Nu voi spune că sunt mai de calitate tractoarele pe care le facem în SUA sau în altă parte, însă acei oameni, când își produc un tractor, pun foarte mult suflet, pentru că se gândesc că-l cumpără chiar ei sau membri ai familiilor lor.

R.F.: Asta înseamnă creșteri ale vânzărilor. Inclusiv în țări cu probleme de producție la cereale, cum este și cazul Franței?

G.S.: Da. Și Europa de Vest și-a revenit. Comparativ cu dezastrul de anul trecut, Franța și Germania sunt pe creștere. Franța, spre exemplu, ajungea la un nivel de 40 la sută creștere negativă în 2016, comparativ cu 2015 (...), ca număr de unități. Creșterea de anul acesta poate fi pusă și pe seama schimbării politice – se pare că Emmanuel Macron este foarte apropiat de agricultură. (...) Atât Franța, cât și Germania – piețe majore, piețe de 18.000 de bucăți pe an, respectiv 22.000-24.000 de bucăți pe an – își revin în 2017. Nu vor reveni la nivelul anului 2015, dar nivelul este în creștere.

R.F.: Se știe că nu vânzarea este totul, ci și asigurarea unui service eficient pot-vânzare. Cum stați cu stocurile de piese?

G.S.: Ultimii cinci ani au fost o perioadă dureroasă cu stocul specific de piese. Este foarte greu în momentul în care ai doar 200 de combine pe piață să-ți dai seama de un necesar exact, însă când ajungi la 500-800 de combine într-o piață nu te mai poți juca. În timp, am evaluat însă nevoia minimiă de piese. Și pentru a susține cele spune, pot afirma că am făcut o cascadorie fantastică pentru un client imens de lângă granița cu Moldova, la Huși – 5.000 – 6.000 ha. I-am livrat combina și (...), ca o paranteză, în doi ani, din 200 de combine, a fost prima problemă de motor, în prima sută de ore de funcționare; pur și simplu, s-a întâmplat. Fermierul abia ce intrase cu ea în grâu. Ne-a sunat la ora 11, într-o zi de vineri, am dat jos un motor nou de pe o combină situată la Ruse, l-am trimis pe fast courier și la ora 11, a doua zi, i-am montat motorul nou; ne-am luat înapoi motorul stricat, a fost problema noastră. Fermierul n-a așteptat mai mult de 24 de ore pentru a intra din nou în lan; a zis că așa ceva nu i s-a întâmplat niciodată.