Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) a transmis două scrisori deschise către Președintele României, Nicușor Dan, și către ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, prin care își exprimă îngrijorarea față de propunerea de eliminare a mecanismului de taxare inversă la TVA pentru comerțul cu cereale.
Forumul APPR atrage atenția că eliminarea taxării inverse, chiar și temporar, riscă să reactiveze rețelele de evaziune fiscală, să elimine din piață firmele corecte, să accentueze concurența neloială și să afecteze grav capacitatea fermierilor de a-și finanța activitatea. „Sistemul actual – bazat pe taxare inversă și o cotă de TVA de 9% – este funcțional, echilibrat și a contribuit decisiv la transparentizarea unui sector strategic pentru economia națională”, transmite Forumul APPR.
Revenirea la un model fiscal anterior anului 2011, cunoscut pentru lipsa de transparență și abuzurile din piață, ar însemna o regresie administrativă și economică, cu consecințe directe asupra competitivității agriculturii românești. „Forumul APPR își reafirmă disponibilitatea pentru dialog și colaborare tehnică cu autoritățile competente, în vederea conturării unor politici fiscale echilibrate, care să susțină un sector agricol performant, onest și predictibil.”
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Corbii Mari este o comună din Dâmbovița care s-a dezvoltat și datorită oamenilor harnici care-și duc traiul, dar și afacerile aici. Am ajuns recent în satul Vadu Stanchii, unde Elena și Virgil Mătușa cresc păsări exotice, activitate care a făcut cunoscute aceste locuri din spațiul rural al județului Dâmbovița peste tot în țară și chiar peste hotare. La o simplă căutare pe internet, sau tastând „Păsări exotice Dâmbovița” pe aplicațiile de navigație, ajungi la Vadu Stanchii, acasă la familia Mătușa.
În gospodăria familiei Mătușa, frumusețea păsărilor și a naturii aduc relaxare totală. Pentru Virgil Mătușa, cele în jur de 300 de păsări exotice sunt și terapie, nu doar afacere. „Aici, între păsări mă simt în largul meu, mă relaxează”, a ținut să ne spună crescătorul, care, de altfel, se ocupă în cea mai mare parte a timpului cu construcțiile și cu lucrul la câmp, având vreo zece hectare de teren agricol. Păsările sunt mai mult în grija soției, Elena trăind la țară, la Vadu Stanchii, de 24 de ani, de când s-a căsătorit. „Soția s-a născut și a crescut în București. Am adus-o la țară, aici la casa părintească pe care am moştenit-o și am refăcut-o”, a precizat Virgil Mătușa. „Îmi place aici, iar când te simți bine într-un loc, mai ales când ai toate condițiile unui trai decent, nici nu simți munca. Nu e greu cu păsările, după ce pregătesc băiatul cel mic pentru școală, pe la opt dimineața, merg la păsări să le hrănesc, să le pun apă, să fac curat. Dimineața și seara”, a completat Elena Mătușa.
Cum au ajuns Elena și Virgil Mătușa să crească mai multe specii de fazani și de păuni, dar şi raţe mandarine, caroline, găini și cocoși din specii exotice? „În urmă cu 20 de ani aveam pe perete în casă o carpetă, cum aveau majoritatea care veneau de prin Libia, cu doi păuni. Era adusă de tatăl meu din Libia. Și băiatul cel mare, care acum are 22 de ani, a întrebat: tată, ce e aia, curcă? Zic: nu, tată, păuni. Am mers într-un târg şi de acolo am început, cu un păun, doi, trei, un fazan şi aşa mai departe. Apoi am văzut că păsările exotice și ornamentale au căutare. O curte frumoasă trebuie să aibă o pasăre frumoasă”, povestește Virgil Mătușa.
La o primă vedere poate părea doar un hobby, însă creșterea păsărilor exotice este o afacere. De pildă, în mica fermă de păsări exotice de la Vadu Stanchii, anual, costurile se ridică undeva la 5.000 – 6.000 de euro, care înseamnă cheltuieli cu vaccinurile, deparazitarea, cu furajele, iar veniturile se multiplică de câteva ori. „Avem ouă în gospodărie, la ora actuală, de la 20 de lei până la 150 de euro oul. Sunt păsări la care oul se vinde cu 150 de euro. Unii crescători vând şi ouăle, alții vând puii, ca produs finit. Eu prefer să vând păsările, pentru că la ouă unele sunt fertile, altele sunt infertile, iar foarte multe persoane care le achiziţionează nu ştiu să le incubeze, după aceea apar probleme că „ne-aţi dat ouă infertile” şi tot felul de chestiuni de genul acesta. Ca să evităm problema asta, vindem direct produsul finit, pasărea”, explică Virgil Mătușa.
Ca o curiozitate, în gospodăria familiei Mătușa nu se sacrifică nicio pasăre, iar de mâncat se mănâncă doar carne de pasăre de la magazin. „Noi nu mâncăm nimic din ceea ce creştem, nu putem. Păsările în curtea noastră sunt de decor”, spune zâmbind crescătorul din județul Dâmbovița.
Dacă vă întrebați la ce folosesc păsări ca fazani, păuni, găini exotice, ei bine, ele au multiple întrebuințări, de la înfrumusețarea proprietăților până la delicatese în farfurii, atât carnea, cât și ouăle fiind comestibile și căutate. Totodată, căutare au penele și puful, acestea fiind utilizate în diverse industrii.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
JUDEȚUL TIMIȘ, cu sediul în municipiul Timișoara, B-dul Revoluției din 1989, nr. 17, având CIF 4358029, telefon 0256406300, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., în baza Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 126/30.04.2025, anunță organizarea licitației pentru închirierea prin licitație publică a bunurilor imobile și mobile aflate în cadrul Centrului de colectare legume și fructe Tomnatic, proprietatea privată a Județului Timiș, situate în localitatea Tomnatic, județul Timiș.
Bunurile închiriate sunt situate pe parcela de teren identificată în CF nr. 401838 Tomnatic, nr. cadastral 401838, cu o suprafață de 11.509 mp, și se vor utiliza exclusiv pentru derularea activităților de colectare, prelucrare, sortare, ambalare, depozitare și livrare de legume și fructe, preponderent din zona agricolă a județului Timiș.
Lista detaliată a bunurilor imobile și mobile se regăsește în caietul de sarcini.
Prețul minim de închiriere este de 65.690,08 lei/lună la care se adaugă cota legală de TVA.
Garanția de participare la licitație este de 10.000 lei.
Documentația de atribuire poate fi achiziționată, la cerere, de la sediul Consiliul Judeţean Timiş, B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 17, camera 225, între orele 900-1600 de luni până joi, iar vineri între orele 900-1330, începând cu data de 18.06.2025, prețul pentru obținerea acesteia fiind de 66 lei. Plata se poate face numerar la casieria Consiliului Județean Timiș sau prin ordin de plată în contul RO78TREZ62121360250X XXXX deschis de Județul Timiș la Trezoreria Timișoara.
Înscrierea la licitaţie se va face în perioada 18.06.2025 – 08.07.2025, de luni până joi între orele 8.30–15.30 și vineri între orele 8.30-13.30, la Registratura Consiliului Judeţean Timiş, B-dul Revoluţiei din 1989, nr. 17, parter.
Pentru participarea la licitație, persoanele interesate au obligația de a depune ofertele cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute în caietul de sarcini, într-un plic sigilat, la care este atașată cererea de înscriere la licitaţie și care conține: documentele de calificare și un plic interior sigilat cu oferta propriu-zisă.
Ofertele se depun într-un singur exemplar original.
Data limită pentru solicitare clarificări este 01.07.2025, ora 1530.
Data limită de depunere a ofertelor este 08.07.2025, ora 1530.
Licitația publică se va desfăşura în data de 10.07.2025, cu începere de la ora 1000, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, Sala Revoluției, etaj I.
În cazul în care până la data şi ora anunţată nu sunt depuse cel puţin 2 oferte valabile, licitația va fi anulată, iar procedura se va relua în aceleași condiții, la o dată care va fi anunțată ulterior de către organizator.
Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate, în vederea publicării este 11.06.2025.
Instanța competentă în soluționarea litigiilor apărute este Secția contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș, Piaţa Tepeş Vodă nr. 2, Timișoara.
Pentru programare în vederea vizionării bunurilor care fac obiectul licitației, precum și pentru orice alte informații suplimentare privind licitația publică, persoana de contact este dl. Alin-Andrei Gorscovoz, consilier superior în cadrul Serviciului de gestionare a patrimoniului, tel 0722388870 sau mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Grupul SDF (Same Deutz-Fahr), unul dintre liderii globali în producția de tractoare, utilaje de recoltat, tractoare electrice autonome și motoare diesel, a inaugurat o nouă clădire care găzduiește departamentele de vânzări, administrative, service și cercetare-dezvoltare, la sediul din Lauingen, Germania.
Noua clădire asigură spațiu pentru 80% dintre angajații care își desfășoară activitatea în locația din Lauingen, pe o suprafață de 1.700 mp. Acest proiect face parte dintr-un amplu plan de dezvoltare început în 2017, odată cu lansarea unității de producție DEUTZ-FAHR Land, dedicată producției de tractoare de mare putere, de până la 340 CP.
Etapele dezvoltării au continuat cu inaugurarea Arenei DEUTZ-FAHR – un centru inovator dedicat clienților, care cuprinde un muzeu spațios în interior, un cinematograf, un showroom, precum și săli de conferințe și training. Noua clădire completează armonios ansamblul existent, aliniindu-se la liniile de design arhitectural și oferind spații interioare luminoase, în care soluțiile moderne contribuie la o organizare optimă a activităților.
Conceptul de spațiu deschis promovează comunicarea și colaborarea între echipe, oferind în același timp zone dedicate pentru munca individuală. În plus, zonele de pauză desemnate oferă oportunități suplimentare de schimb și interacțiune activă între angajați.
Materialele extrem de sustenabile și infrastructura IT de ultimă generație asigură un mediu interior profesional, modern și orientat spre viitor. Noua clădire este completată de o zonă exterioară de aproape 4.000 mp de spațiu verde nou creat, care include plantarea a 32 de copaci noi.
Construită conform standardului înalt de eficiență energetică KfW 40 EE, clădirea îndeplinește cele mai stricte cerințe de sustenabilitate și eficiență. Un sistem fotovoltaic de 53 kWp, combinat cu o pompă de căldură modernă, permite o alimentare cu energie în mare parte autosuficientă.
„Noua clădire inaugurată este o dovadă suplimentară a angajamentului SDF de a investi în sediul Grupului din Germania, care include DEUTZ-FAHR Land și DEUTZ-FAHR Arena. Ne străduim nu doar pentru excelență în design, producție și tehnologie, ci și pentru a crea un mediu de lucru primitor care să încurajeze colaborarea între diferite echipe”, a declarat Lodovico Bussolati, CEO al SDF, care a adăugat că, în acest context, marca Deutz-Fahr se confirmă ca brandul emblematic al Grupului.
„Noua clădire reprezintă un mediu de lucru modern, funcțional și orientat spre viitor. Soluțiile de construcție pe care le-am adoptat asigură o eficiență energetică excelentă și sustenabilitate, în conformitate cu cele mai înalte standarde din industrie”, a subliniat Alessandro Sapio, director operațional al Same Deutz-Fahr Germania.
Grupul SDF (Same Deutz-Fahr) este reprezentant în România de către NHR Agropartners, companie care, în prezent, deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii, mai mult de 200 de angajați şi în portofoliu mărci de top distribuite exclusiv cum ar fi Deutz-Fahr, Same, JCB, Hardi, Bogballe, Poettinger, Sfoggia, Einboeck pentru a numi doar câteva dintre acestea.
„În activitatea NHR Agropartners pilonii de bază îi reprezintă stabilitatea şi sustenabilitatea, respectul faţă de client, încrederea în relaţiile construite, seriozitate şi, cu certitudine, perspectiva în viitor”, punctează Anamaria Damian, director general al companiei NHR Agropartners.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Până la jumătatea sec. al XX-lea, principalele măsuri de reducere a gradului de îmburuienare din culturile agricole erau lucrările de prășit și plivitul manual în culturile cu distanță redusă între rânduri. Odată cu apariția erbicidelor și prin specializarea acestora pe tipuri de culturi și pe specii de buruieni, reducerea gradului de îmburuienare era asigurat, determinându-i pe unii agricultori să considere că prașila nu mai este necesară.
Cercetări riguroase în domeniu au demonstrat că prașila are multiple roluri și în primul rând de gestionare a apei din sol, motiv pentru care marele prof. acad. Gheorghe Ionescu-Șișești a afirmat că două prașile fac cât o udare.
În mod concret, erbicidarea nici nu se poate aplica peste tot, deoarece:
există parcele mici, cu diverse culturi, și driftul erbicidelor poate deveni toxic pentru unele culturi;
extinderea chimicalelor devine tot mai restrictivă;
sunt indicate metode de luptă integrate cu buruienile, inclusiv cu prașile și mai puține erbicide, mai prietenoase cu mediul;
în cazul culturilor prășitoare, se recomandă numai erbicidarea pe rând, folosind doar 1/3 din doza de erbicid.
Lucrarea de prășit are multiple avantaje, printre care: controlul gradului de îmburuienare până sub pragul economic de dăunare (PED); precum și acumularea și conservarea apei în sol prin stratul superficial afânat (mulci) realizat prin lucrarea de prășit care permite infiltrarea apei din precipitații și barează ridicarea apei la suprafață pentru evaporare, deoarece capilaritatea este întreruptă. Spre exemplu, pierderile de apă din sol în cultura de porumb neprășit au fost de 4,9 mm/zi, iar la porumbul prășit, de 1,8 mm/zi.
De asemenea, afânarea superficială a solului permite păstrarea aerului și a căldurii necesare creșterii rădăcinilor și activității microorganismelor din sol. Prezența oxigenului asigură desfășurarea proceselor de oxidare, cu eliberare de energie, necesară creșterii rădăcinilor și proceselor de absorbție a apei și nutrienților. Totodată, se asigură eliminarea CO2 care poate deveni toxic.
Prin această afânare se asigură evitarea crustei și asigurarea unui regim aerohidric și termic optim cu 2/3 apă și 1/3 aer; se astupă crăpăturile prin care se pierde cu 18-20% mai multă apă din sol; se asigură o mai ușoară și completă valorificare a îngrășămintelor aplicate; prezența stratului afânat la suprafața solului favorizează infiltrarea apei din precipitații și reduce eroziunea solului; accesul ușor al aerului în sol intensifică procesul de simbioză la plantele leguminoase, sporind nivelul și calitatea recoltelor. De pildă, la soia, fără buruieni, prin prașilă a crescut producția cu 24%.
Prin prașile se pot reduce sau înlătura erbicidele asigurând reducerea cheltuielilor, a poluării și stresul plantelor. Totodată, prin prașile se îmbunătățesc fertilitatea și sănătatea solului și se asigură menținerea biodiversității (producție de porumb erbicidat – 100%, erbicidat și prășit – 124%. Producție la floarea-soarelui netratată – 48%, erbicidată – 85% și prășită – 100%).
Numărul prașilelor depinde de frecvența precipitațiilor (se produce crustă), de starea de îmburuienare și de starea fizică a solului.
Se lucrează cât mai superficial, să taie rădăcinile buruienilor la 2 cm adâncime, buruienile rămân la suprafața solului, se usucă și au rol de protecție. Prin aceasta se evită deranjarea rădăcinilor la plantele de cultură.
Se prășește când buruienile sunt mici și nu după ce înțelenesc solul când se lucrează greu, cu consum mare de motorină și când deja au consumat din apă și nutrienții necesari plantelor.
Cultivatorul folosit la prășit trebuie să aibă lățimea de lucru egală cu a mașinii cu care s-a executat semănatul, iar tractorul va intra pe aceleași urme ca la semănat.
La porumb: prașila I se face când are 3-5 frunze, cu zona de protecție de 8-10 cm, cu discuri de protecție, cu viteza de lucru de 3-4 km/oră. Prașila a II-a și a III-a se face după câte două săptămâni, zona de protecție 10-15 cm, viteza 7-8-10 km/oră.
O lucrare de prășit de calitate se obține cu un cultivator bine pregătit și corect reglat.
1. Reglarea simetriei agregatului se realizează prin montarea secțiilor de prășit, pe bara-cadru, la distanță egală, pornind de la centru spre margini;
2. Orizontalitatea cadrului pentru a fi paralel cu suprafața solului se reglează cu ajutorul tiranților tractorului;
3. Distanța între secțiile de prășit se realizează în funcție de schema de semănat, astfel încât centrul fiecărei secții să corespundă cu centrul intervalului dintre rânduri;
4. Orizontalitatea secțiilor de prășit urmărește ca toate cuțitele să atingă solul pe toată lungimea tăișului. Se realizează de la paralelogramul articulat.
5. Montarea corectă a cuțitelor pe fiecare secție se realizează în funcție de distanța dintre rânduri și de mărimea zonei de protecție.
6. Adâncimea de lucru se reglează de la roțile de copiere ale secțiilor de lucru, care se ridică față de nivelul tăișului cuțitelor cu o distanță egală cu adâncimea de lucru, mai puțin 1-2 cm, cât pătrund roțile în sol. Sub aceste roți se introduc cale de lemn de grosimea respectivă.
7. Apăsarea pe sol a secțiilor de lucru se realizează prin poziționarea corespunzătoare a arcurilor de apăsare în mânerul de reglaj și prin montarea unui număr corespunzător de arcuri.
Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: De ce trebuie redus gradul de îmburuienare din culturile agricole
Patul germinativ și semănatul de calitate asigură recolte bogate
Activitatea de ameliorare este foarte importantă pentru zootehnia unei țări, pentru că, la animalele de fermă, prin ameliorare se îmbunătățesc calități cum ar fi: producția, fertilitatea, ratele rapide de creștere, rezistența la boli, la condiții de stres, reducerea consumului de furaje pe unitate de creștere, proporții mai bune ale diferitelor părți ale corpului etc. Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (ICDCOC) Palas - Constanța desfășoară activități de cercetare la nivel național în patru domenii: nutriție, tehnologii de creștere, exploatare genetică și ameliorare-reproducție. Despre ameliorarea la speciile ovine și caprine am stat de vorbă cu Radu Răducu, director general ICDCOC Palas.
Radu Răducu: Ca efectiv total de ovine, suntem pe locul trei în Europa. Însă în ceea ce privește ameliorarea spre o anumită producție, spre o performanță productivă, fie lapte, fie carne, fie prolificitate, România a lăsat și încă lasă de dorit. Spun acest lucru pentru că decenii la rând activitatea de creștere a oilor era axată în principal pe producția de lână. Ajungând acum la preocuparea și la situația unităților de cercetare din domeniu, trebuie spus că o preocupare a institutului nostru de la înființarea lui și până la această dată a fost să creăm progres genetic care să fie folosit de crescători să-și îmbunătățească performanțele, pentru o anumită producție sau alta, la efectivele pe care le dețin, în felul acesta stimulându-i să mențină și să transmită mai departe, continuatorilor lor, urmașilor lor, preocuparea sau dorința de a dezvolta această specie, de ovine, dar și de caprine, că și ele sunt în preocupările noastre.
„Ăsta este rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației.”
Reporter: Adică de a face rentabilă creșterea oilor și caprelor.
Radu Răducu: Da. Ăsta este și rostul nostru, al cercetătorilor, să creăm ceva care să-l determine pe crescător să îl folosească și să-și îmbunătățească situația economică a exploatației. Că altfel n‑ar mai continua această activitate. Problema este că, de-a lungul timpului, noi am demonstrat că suntem creatori de produs genetic, avem creații noi biologice omologate, foarte bine stabilizate genetic, cu performanțe care ne încântă. Nu ne încântă numai performanța obținută în cadrul unității noastre, ci chiar și la crescătorii care au luat de la noi animale de reproducție, masculi și femele. Facem noi ce facem, dar efortul pe care-l facem este mic la scară națională, pentru că oricât ar fi, cu efectivul pe care îl avem noi nu putem să acoperim întreaga cerință de progres genetic care ar fi normal să fie la această specie. Și de aceea trebuie neapărat – e în gândirea noastră, dar știu că era și în gândirea Ministerului Agriculturii – faptul că trebuie înființate acele ferme de elită care, utilizând progresul genetic realizat de noi, să-l multiplice și să-l distribuie la crescători.
Reporter: Iar fermele de elită au rămas doar la stadiul de idee, nu?
Radu Răducu: Așa este, dar niște încercări totuși sunt. Spun încercări pentru că nu s-a făcut o acțiune organizată, stabilită concret: facem atâtea ferme sau ceva. Au apărut câteva ferme de elită, ferme cu care noi colaborăm, în sensul că mai mult a venit din partea crescătorilor. A venit crescătorul și a zis: vreau să iau rasa asta de carne de la dvs., să o dezvolt la mine în unitate și mai departe să produc animale de reproducție cu genealogie cunoscută și performanță stabilită și să dau mai departe la crescători. Ei, cu aceste exploatații cărora le-am dat animale suntem într-o strânsă legătură și colaborăm. Adică facem controale ale producției pe care le obțin, îi ajutăm în întocmirea actelor planului de potrivire a perechilor în campania de reproducție, îi sprijinim în momentul în care trebuie făcută bonitarea, împreună cu asociația crescătorilor de ovine. Prin urmare, la toate acțiunile astea institutul nostru participă fără niciun fel de reținere sau să fie în vreun fel plătit.
„Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată.”
Reporter: Institutul de la Palas a creat și omologat rase de ovine, dar și de caprine.
Radu Răducu: Am creat și omologat trei rase noi de ovine românești, cu niște performanțe deosebite.
În același domeniu acționăm în ceea ce privește caprinele. Se știe foarte clar că în România este capra Carpatină, capra Albă de Banat și mai multe rase. Nu există o rasă de specialitate pentru producția de carne. Noi avem deja o populație de caprine specializate pentru producția de carne, care este la această dată în izolare reproductivă, fiind foarte aproape de a îndeplini condițiile să fie omologată. Mai trebuie trei - patru generații de control și de selecție în cadrul acestei populații ca să îndeplinim condițiile și să facem documentația de omologare.
„Am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine. Ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană.”
Mai mult decât atât, noi, când vrem să facem ceva, în primul rând vedem care este situația în țară, de ce are nevoie țara, și după aia ne uităm să vedem ce este în lume realizat deja care ne-ar putea sprijini, ajuta în realizarea unei noi creații biologice sau a unei tehnologii performante. Și suntem acum în situația că am realizat deja tipul dorit la o nouă rasă pentru producția de carne la ovine, noi ne-am gândit să-i spunem Rasa Dobrogeană de carne, o rasă care să fie axată în principal spre producția de carne. Dar creșterea, sporirea producției de carne se face atât prin prolificitate, cât și prin performanța sau aptitudinile pentru producția de carne a acestei noi creații biologice.
Am plecat de la utilizarea oilor din rasa prolifică Palas, rasa noastră, care dă o prolificitate de 170-180%, și cu o rasă de carne din Franța, Rouge de l'Ouest, care are o prolificitate de peste 200% și aptitudini pentru producția de carne foarte bune. Avem realizat la această dată un efectiv de circa 400 de femele de diverse generații, prima generație având acum vârsta de cinci ani, deci mai merg cel puțin un an sau doi la reproducție. Dar pe noi ne interesează să realizăm mărimea efectivă pentru a putea intra în izolare reproductivă a acestei populații, și performanțele pe care le-am măsurat și le-am constatat până acum sunt deosebit de încântătoare. Ba mai mult decât atât, ca o completare, de la Centrul de selecție din Franța de la care am luat berbecii din rasa Rouge de l'Ouest, le-am trimis un filmuleț cu prima generație pe care am obținut-o. În răspunsul lor – și-l avem pus pe site-ul institutului – spune clar că cea mai bună reușită dintre toate încercările care s-au făcut la nivel de Europa sau chiar din lume utilizând rasa lor, Rouge de l'Ouest, este cea pe care am obținut-o noi. Ne-a bucurat foarte mult această laudă.
Reporter: Ce înseamnă un reproducător care ameliorează și un reproducător care doar arată bine?
Radu Răducu: O aparență te poate înșela. Care este diferența între un reproducător care are calitate și unul care arată calitate este faptul că cel care are calitate este rezultatul unei munci de selecție și de urmărire a evoluției lui, a dezvoltării corporale, a stării de sănătate, a funcției de reproducție zeci de ani. Nu poți să spui că, într-adevăr, obținerea unui hibrid, a unui metis de primă generație între o rasă locală și una amelioratoare îți dă un rezultat spectaculos, dar aici este vorba de vigoarea hibridă. Este vorba de performanță. Că această performanță trebuie măsurată și controlată generații la rând, mai ales făcându-se testarea după descendență, care înseamnă un număr de ani în care fiecare produs să fie urmărit sub toate aspectele, să vezi care pot fi și consecințele unor rezultate mai puțin concludente. Deci, dacă nu se face o muncă în care să fie un plan stabilit, de la ce pleci, unde trebuie să ajungi și etapele intermediare pe care trebuie să le controlezi, nu poți fi sigur de o performanță stabilă și care să aducă beneficii celui care folosește reproducătorul respectiv.
Să luăm cazul nostru. Anual, la Palas plecăm de la efectivul de oi-mame de circa 2.200 de capete, împărțit pe cele șase rase pe care le avem în gestiune la Palas. Deci, în ceea ce privește mărimea genetică și mărimea efectivă a raselor suntem acoperiți, adică avem cel puțin 350-400 de capete femele de reproducție. Automat, aritmetic vorbind, de la aceste 2.200 se obțin 2.200 de miei; tot aritmetic vorbind, 50%, masculi, 50% femele, deci 1.100 de miei. Nouă la Palas, de exemplu, ne trebuie ca reproducători de înlocuire un 30% din ceea ce obținem, și am avea în felul ăsta cam 700 de capete anual, tineret ovin, mascul și femel, din toate rasele, de valorificat la crescători. Fiind finanțați din surse proprii, și cea mai mare pondere din sursele proprii o constituie valorificarea animală, vânzarea de animale, automat suntem obligați să stabilim un preț care trebuie să acopere și să depășească prețul de cost cu care realizăm animalul până la vârsta respectivă. Vine partea cealaltă mai sensibilă: crescătorul este amator, îi place, vrea un berbec din rasa de lapte, un berbec din rasa Merinos, unul din rasa de carne, când îi spui că-l costă cam 3.000 de lei – cam atât ar fi cheltuiala și-ți faci calculul ca totuși să acoperi partea de venituri proprii pe care ești obligat s-o faci – spune: eu nu am atâția bani! În situația asta noi, institutul, am fi de acord să-l dăm la un preț acoperitor măcar cu cheltuielile sau chiar sub prețul de cost, numai că suntem și noi întrebați, și pe bună dreptate: cheltuiala de unde ți-o acoperi? De ce am făcut remarca asta? Aș face o propunere: noi tot suntem unități din domeniul public al statului, finanțate parțial de la bugetul de stat. S-ar putea foarte bine să se facă un calcul: am nevoie Palas să-mi dea anual 1.000 de reproducători masculi și femele, ca să dau la 50 de exploatații, câte 20 la fiecare exploatație, unde vreau să introduc progresul genetic, unde vreau să fac nucleul de fermă de elită. Cât ar trebui să dau Palasului în plus pentru asta? Două milioane de lei. Cu astea două milioane de lei – și cu obligația să furnizăm materialul și la calitatea respectivă – în felul acesta s-ar putea introduce progresul genetic în foarte multe exploatații, n-ar mai fi reținerea crescătorului că „n-am atâția bani să iau animalul”. În plus, asta ar fi și pentru noi o satisfacție a datoriei împlinite și ne-ar ajuta foarte mult în a avea puterea să „controlăm” evoluția acestor efective la diverși crescători.
Este totuși o constrângere. Vă dau exemplul de anul ăsta: la ora actuală avem 1.500 de reproducători în institut în plus față de ce ne-ar trebui, pentru că din cauza pestei micilor rumegătoare nu am putut să vindem tineretul mascul și femel de reproducție la crescători. Suntem blocați până prin noiembrie. Iar perioada propice a cam trecut. E păcat să iei animalul acum, animal cu performanță, și să-l dai la abator. Sunt niște chestii care s-ar putea discuta și înțelege. Dar vă spun, eu, cel puțin, și cunosc foarte bine rolul și colegii, și colectivul, am fi în stare să răsturnăm munții ca să facem treaba asta. Deci cu seriozitate și răspundere deplină ne asumăm într-o astfel de treabă.
Reporter: Iată o propunere interesantă. Sperăm să audă cei care trebuie să ia această măsură.
Radu Răducu: Făcându-ne cunoscute realizările, problemele, dvs., presa, ne-ați ajutat, astfel că am avut și rezultate. Sperăm să fim auziți și de data aceasta.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Unii cu munca, alții cu numărătoarea și huzureala
Unde este zootehnia românească?
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a transmis informații referitoare la implementarea Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, aferent perioadei 2023 – 2026, aprobat prin OUG nr. 65/2023. Astfel, sunt semnate 20 de acorduri de finanțare, cu investiții de peste 3,6 miliarde lei.
Până la ora actuală, AFIR a încheiat 20 de acorduri de finanțare cu o valoare totală a investițiilor de 3.697.030.708 lei și o valoare a ajutorului de stat de 2.187.781.206 lei. Primele opt acorduri, semnate în luna octombrie 2024, au însumat investiții de 1.324.393.060 lei, cu un ajutor de stat de 882.650.438 lei. În perioada martie – aprilie 2025, au fost semnate încă 12 acorduri, cu o valoare totală a investițiilor de 1.486.458.089 lei și un ajutor de stat de 863.388.146 lei.
În prezent, primele opt întreprinderi beneficiare se află în etapa de demarare a investițiilor, respectiv au început lucrările de construcție sau au încheiat angajamente juridice ferme pentru achiziția echipamentelor necesare.
Proiectele contractate vizează dezvoltarea capacităților de procesare a produselor agroalimentare la nivel național și acoperă o gamă largă de activități eligibile, inclusiv prelucrarea și conservarea cărnii, a peștelui, a fructelor și legumelor, fabricarea produselor lactate, de morărit, de panificație și a zahărului.
Schema de ajutor de stat INVESTALIM beneficiază de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat din bugetul de stat pentru perioada 2023 – 2026. Ajutorul nerambursabil poate atinge un nivel de până la 57.750.000 euro per întreprindere, cu intensități de sprijin cuprinse între 30% și 70%, în funcție de tipul și dimensiunea beneficiarului.
Pentru anii următori, semnarea acordurilor de finanțare va depinde de alocarea bugetară disponibilă și de aprobarea creditelor de angajament prin legile bugetare anuale.
Lista finală a solicitărilor eligibile și alte detalii privind sesiunea de finanțare sunt disponibile pe site-ul oficial al AFIR: www.afir.ro.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 14 iunie 2025, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca are loc evenimentul anual „Parfum de Cluj”.
Devenit deja tradițional, evenimentul este organizat de specialiștii de la stațiunea universității, împreună cu Asociaţia Amicii Rozelor din România, iar vizitatorii vor avea ocazia să admire colecția de trandafiri, care cuprinde 320 de soiuri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire.
„Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Cele 50 de soiuri omologate de stațiunea noastră sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia. Explozia de culori, de forme și de parfum a soiurilor și hibrizilor din colecție și din câmpurile experimentale ale stațiunii sunt o încântare pentru ochi și suflet, iar în 14 iunie, alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți pasionații să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat dr. ing. Gabriela Roman, care se ocupă de colecția SCH și este autor sau co-autor a numeroase soiuri.
Pentru specialiștii din cadrul SCH, vizitarea colecției în acest an înseamnă și un motiv în plus de mândrie, pentru că vor prezenta publicului cele două noi soiuri brevetate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM): Luna Albă şi Splendoria. „Este un motiv de mândrie pentru noi, mai ales că cele două noi soiuri au primit Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur la Salonul Internaţional al Cercetării Ştinţifice, Inovării şi Inventicii ProInvent Cluj-Napoca. Avem și alte patru soiuri noi în curs de omologare de către Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor Bucureşti (ISTIS) – Lumina și Alma, al doilea fiind primul soi nou de trandafir din România, din grupa Urcători, anul II de testare. Soiul Zenaida este în curs de omologare în toamnă, iar soiul Graţia se află în primul an de testare. Sunt soiuri care fac parte din grupa arbustoizi, impresionează prin eleganţă, culoare şi parfum deosebit”, a explicat dr. ing. Gabriela Roman.
Pasionații de trandafiri vor avea parte de tur ghidat, prezentarea soiurilor nou brevetate sau în curs de omologare, dar și de discuții libere cu specialiștii SCH și posibilitatea de a face fotografii. Participarea este gratuită, iar la standul din proximitatea intrării la eveniment se vor putea achiziționa peste 20 de soiuri de butași de trandafiri, la prețuri cuprinse între 5 și 7 lei, dar și flori de sezon din producția Stațiunii de Cercetare Horticolă.
Despre Asociația Amicii Rozelor din România Asociația Amicii Rozelor din România, cu USAMV Cluj-Napoca membru fondator, este înființată la inițiativa celui care a pus bazele actualei colecții a SCH - prof. dr. ing. Ștefan Wagner, împreună cu specialiști și iubitori ai trandafirilor, în anul 1990, fiind afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF).Este o organizație civilă, non-guvernamentală și apolitică, cu caracter non-profit care reunește specialiști, dar și pasionați de trandafiri, care are ca scop principal răspândirea cunoștințelor legate de toate aspectele cultivării acestora, inclusiv prin organizarea de conferințe și demonstrații practice, expoziţii naţionale şi internaţionale, participarea la evenimente similare din UE și la Congrese WRF.De două ori pe an, asociația publică Revista Rosarium, prin intermediul căreia ajung la cei peste 600 de membri cunoștințe profesionale de interes.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Parlamentarul Claudiu Năsui s-a apucat să numere unitățile de cercetare finanțate de la bugetul statului, întrebându-se ce tot cercetează de 35 de ani și care-i rezultatul. Iar dacă vrem să aducem bani la buget, putem tăia de la cercetare, desființând-o.
Se poate dezvolta o țară fără cercetare? Fără știință, populația unei țări poate fi manipulată ușor. Scopul cercetării este dobândirea de noi cunoștințe științifice sau tehnologice, conform DEX. În economia statelor dezvoltate, civilizate, educate, puternice din toate punctele de vedere, cercetarea este indispensabilă. Însă nu același lucru putem spune despre adunătura din Casa Poporului, putând să ne lipsim de mulți de pe acolo. Pentru economii la buget, de aici trebuia să se apuce de numărat politicianul.
În Parlamentul României sunt peste 400 de aleși ai poporului, fiecare având secretar, șofer, consilieri, sedii, venituri în afara salariilor, tot de la stat (subvenții, bani de diurnă, bani de cazare, bani de îmbrăcăminte etc). Întreb și eu, ce fac toți acești oameni plătiți din bani publici? Desigur, în afară de show, pe care tot noi îl plătim.
Dacă-mi amintesc bine, partidul domnului Năsui, USR, de aproape zece ani de când este prezent în Parlament a fost mereu o piedică pentru agricultură. PNRR este un exemplu care-mi vine-n cap acum. Dar au mai fost și alte proiecte bune pentru sectorul agroalimentar care n-au trecut din cauza USR, partid care azi vrea să reducă risipa prin închiderea cercetării.
Să vedem ce zice Claudiu Năsui: „113 de institute de cercetare, 12 centre de cercetare, 48 de stațiuni de cercetare, o editură, o revistă și chiar și o unitate militară. Toate astea finanțate din banii dumneavoastră. În total 178 de agenții din cercetarea de stat (...) Nu a fost ușor să fac lista. Imaginați-vă că fiecare linie are întregi organigrame. Structuri de conducere, secretare, șoferi, sedii, etc. Toți sunt ordonatori oficiali de credite ai statului român. Toate încep mici și ajung să tot crească. Dacă treceți prin listă veți observa că multe institute se intercalează ca domeniu de activitate. Asta se întâmplă pentru că de fapt scopul lor nu este de fapt cercetarea, ci salarizarea și oferirea de posturi de conducere care vin cu un set mare de privilegii și beneficii. Cele mai mari salarii din statul român sunt în aceste institute. Cel puțin din cele pe care le-am descoperit eu. Salarii mai mari decât cel al președintelui SUA. Într-un caz am descoperit și un salariu mai mare decât toate salariile miniștrilor din guvern la un loc (...)”.
Să mă refer un pic la cercetarea agricolă românească. Încă e subfinanțată de stat. Un cercetător, într-o stațiune de pildă, face cercetare, dă cu mopul, e și șofer, e și secretar. Și toate astea, pe mult mai puțini bani decât primește un parlamentar doar ca să ridice mâna. Chiar nu vă e rușine, domnule Năsui? Probabil că nu.
În agricultură, institutele și stațiunile de cercetare (sunt toate în numărătoarea „Năsui”) se autofinanțează și reprezintă un sprijin real pentru fermieri. Toate, absolut toate unitățile de cercetare din sectorul agroalimentar, prin tot soiul de proiecte, atrag bani europeni, din care trăiesc. Am zis trăiesc, nu huzuresc precum cei din Casa Poporului.
Cercetarea duce lipsă de cercetători. Păi, dacă erau așa salarii mari, mai lipsea forța de muncă?
De ce e nevoie de stațiuni de cercetare în mai multe zone din țară? Pentru că, de pildă, se cercetează un hibrid pe pământul din zona respectivă, în condițiile pedoclimatice ale regiunii respective. La fel la fructe, legume, animale.
Poate că există pile și relații și în cercetare, dar nu omori un sector pentru câțiva neaveniți. În spiritul ăsta ar cam trebui închise toate instituțiile statului, inclusiv Parlamentul din care face parte și Claudiu Năsui, chiar dacă în acele structuri sunt și oameni care-și fac treaba.
Dragi politicieni, chiar nu aveți nimic de zis referitor la Parlamentul României și la instituțiile publice în care, pe românește, se freacă menta? Domnule Năsui, vedeți că e posibil să umflați buzunarul statului dacă vă băgați colții în cele de mai sus, nu doar să numărați, așa, de ochii lumii.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025Abonamente, AICI!
CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model
Cercetarea care hrănește România
În județul Ilfov, la Grădiștea, tânărul Cosmin Iancu lucrează circa 1.100 de hectare. Ferma a fost înființată de bunicul lui Cosmin în urmă cu vreo 30 de ani. Afacerea agricolă a familiei Iancu s-a dezvoltat încet şi sigur, iar astăzi vorbim despre un business în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngreuna activitatea unui fermier.
Pentru tânărul fermier Cosmin Iancu, 2024 a fost unul dintre anii cei mai grei. De altfel, pentru tot ceea ce înseamnă agricultură, în special în sudul și sud-estul României, dacă analizăm ce s-a întâmplat din punct de vedere climatic, al costurilor și al valorificării culturii, vom observa că rezultatele nu au fost tocmai îmbucurătoare. „Pentru ferma noastră, anul 2024 s-a concretizat în a fi cel mai prost an de când existăm. De pildă, la cultura de porumb, cultură la care noi eram campioni, care ne aducea cele mai mari satisfacţii şi ne capitaliza ca entitate economică, acum la o cheltuială de 4.500 de lei pe hectar şi cu un randament de 700-800 kg este dezastruos, nici nu mai are rost să mai facem socoteala”, ne-a zis Cosmin Iancu, care reprezintă a treia generație de fermieri, într-un business de familie, înființat de bunicul său.
„Am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă.”
Dar fenomenul nu a fost izolat, ci s-a manifestat la nivel de țară. Producția de porumb, sorg și floarea-soarelui a României a scăzut în 2024 la un nivel istoric, cu 5,6 milioane de tone de porumb și sorg și 1,3 milioane de tone de floarea-soarelui, conform datelor Institutului Național de Statistică. Comparativ, în 2023, producţia naţională a fost de 10,3 milioane de tone de porumb, mai mare decât cea din anul anterior, de 8,7 milioane de tone, dar mai mică decât cea din 2018 (18,6 mil. tone) sau cea din 2019 (17,4 mil. tone), cauzele fiind seceta şi lipsa irigațiilor.
„Cât să conteze România, în contextul în care America vine cu cea mai mare recoltă de porumb, în jur de 390 de milioane de tone de porumb? Nici la celelalte culturi nu a fost grozav, totuși am reuşit să facem o brumă de profit la rapiţă, la grâu şi, prin eforturi foarte mari, am avut posibilitatea de stocăm marfă. Avem un spaţiu de depozitare de circa 10.000 de tone care ne conferă o oarecare lejeritate în negociere, o oarecare independenţă în a face vânzările, că nu suntem dependenţi de anumite silozuri, de anumiţi parteneri. Stocăm marfa, o punem pe „căprării”, o analizăm şi după aia încercăm să găsim variante s-o vindem la preţ mai bun. Faptul că am reuşit să ţinem marfă este îmbucurător, preţurile s-au mai apreciat la toate culturile, având în vedere şi faptul că nu a fost producţie”, a arătat tânărul fermier.
Deficitul a fost însă și la nivelul Uniunii Europene, dar și în Rusia sau Ucraina, unde producţiile au fost mai mici cu milioane de tone. Mai mult, preţurile sunt la un nivel foarte scăzut. Spre exemplu, la recoltat, floarea-soarelui 1,80-1,90 lei, pentru ca apoi să ajungă la 2,70-2,80 lei/kg.
„Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile.”
Managementul costurilor
Producţiile slabe din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, i-au făcut pe fermieri să-și îndrepte atenţia către o gestionare cât mai bună a costurilor. „Chiar dacă facem o producţie mai mică, încercăm să temperăm costurile, pentru că de fapt despre asta este vorba. Suntem meteo-dependenţi, vremea n-o putem controla, iar preţul se formează la bursă și este extrem de volatil. Singurul lucru pe care-l pot gestiona şi-l pot dirija într-o oarecare măsură îl reprezintă costurile. Și aici trebuie să lucrăm noi, pentru că până în momentul acesta sau până în anii în care a fost bine, noi, fermierii, nu am acordat o atenţie riguroasă asupra costurilor”, a explicat Cosmin Iancu, subliniind că reducerile la inputurile agricole nu ar trebui să fie și la calitate. Riscul este însă ca prin folosirea de produse de protecţie a plantelor generice sau mai ieftine să pierzi la producție și calitate.
„România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea.”
Fermierii trebuie să aibă în vedere o producţie minimă dorită, care să asigure un randament pe fiecare cultură, cu o investiţie minimă – îngrăşăminte, fertilizanţi şi produse de protecţie a plantelor –, pentru a obține o cultură sănătoasă care să le permită negocierea unui preţ cât mai bun. Mai mult, în condițiile climatice ale anului trecut, subvenția dată de statul român, menită să compenseze pierderile de recoltă cauzate de secetă, se ridică la suma de 1.000 de lei pe hectar, destinată agricultorilor care au înregistrat pierderi majore în anul agricol 2023-2024. „Primim bani pe despăgubiri, dar îi dăm înapoi cu trei mâini pe Ordonanţa „Trenuleţ” şi pe alte programe şi proiecte care, asta este, vor avea loc. Din păcate, România, din punct de vedere economic, trece printr-o perioadă foarte grea. Este foarte simplu: gândiţi-vă cum ar fi ca eu la mine la prăvălie, la SRL, să produc 100.000 de lei şi să am cheltuieli de 150.000 de lei! Merge o dată, banca te împrumută o dată, de două ori, dar la un moment dat se înfundă. Acelaşi lucru se întâmplă şi era de aşteptat să vină un moment în care tragi linie, eşti pe marginea prăpastiei şi trebuie să iei măsuri drastice. Revenind la partea de costuri, trebuie să existe o redefinire a costurilor, în măsura în care trebuie acordate foarte bine cu contextul climatic. Din păcate şi de fapt din sărăcie, foarte mulţi fermieri au semănat anul acesta agricol fără îngrăşăminte complexe”, a arătat fermierul din Ilfov.
În perioada sărbătorilor, costurile cu îngrăşămintele au crescut cu 20%. Dar fără o fertilizare echilibrată sau PPT-uri, cu programe fitosanitare inadecvate, pierderile sunt inevitabile. „Am cumpărat îngrăşăminte azotoase, uree, înainte de sărbători, cu 2.015 lei plus TVA tona, ca apoi să discutăm despre valori de peste 2.400 de lei plus TVA. Şi vorbim la cash”, a adăugat Cosmin Iancu.
Chibzuință și investiții făcute din economii
În prezent, în ferma administrată de Cosmin Iancu se lucrează în jur de 1.100 de hectare. Însă începuturile au însemnat 20 de hectare și multă voință. „După ’89, cu o serie de împrumuturi, de credite defectuoase la vremea aceea, bunicul a reuşit să procure ceva utilaje. Oamenii, pentru că-l cunoşteau şi aveau încredere, au venit şi i-au spus bunicului meu să le lucreze terenul. Uşor, uşor, lucrurile au început să capete o altă anvergură, pentru că am intrat în UE, am gustat şi noi ce înseamnă tehnologie străină, fonduri europene, şi atunci a început o aşa-zisă dezvoltare, care a făcut o tranziţie de la o agricultură de semisubzistenţă, cu nişte costuri haotice, cu consumuri mari de combustibil, la o agricultură performantă, bazată pe ceea ce înseamnă tehnologie de ultimă generaţie”, povestește tânărul fermier care a crescut printre mecanizatori, de altfel aceiași oameni alături de care lucrează și în prezent. Microbul agriculturii l-a luat de pe câmp, iar dragostea pentru pământ l-a făcut să se specializeze și să urmeze studiile Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, unde a terminat Facultatea de Agricultură. „După care am făcut un master în Agricultură durabilă şi, nu în ultimul rând, astăzi, sunt doctorand în cadrul USAMV București. Deci, iată, un domeniu în care este nevoie de o continuă specializare, lucrăm cu organisme vii, lucrurile se schimbă, vremea se schimbă, produsele se schimbă, legislaţia se schimbă şi toate aceste lucruri trebuie să ne ţină într-un permanent contact”, punctează Cosmin Iancu.
Deviza în cadrul fermei ilfovene a fost una simplă: încet şi sigur, iar acum vorbim despre un business care se întinde pe trei decenii, în care nimic nu s-a întâmplat peste noapte, ci cu economii pentru vremuri grele și pentru investiții, fără credite sau leasinguri periculoase, ce pot îngropa un fermier. „Sincer să fiu, cred că este o suprafaţă suficientă ca să poată să fie gestionată cu resursele pe care le am, cinci mecanizatori care deservesc această suprafaţă, eu, în calitate de inginer agronom, de specialist al fermei, şi aparatul auxiliar, secretariat, director economic etc. Suntem, zic eu, într-un echilibru cu costurile şi, atunci, problema cea mai mare rămâne în continuare acest factor limitativ – vremea”, spune Cosmin Iancu.
Irigațiile rămân doar un vis
Dar capriciile vremii sunt dublate în județul Ilfov de lipsa irigațiilor, județ care nu va fi niciodată prioritar pentru realizarea unui sistem. În urmă cu 30 de ani, câmpurile de la Grădiștea erau irigate, dar acum acest lucru nu se mai face pentru că modalitatea era una destul de complicată. „Exista un sistem de tubulaturi, de ţevi care alimentau câmpurile din lacul Căldăruşani, conducta era îngropată pe sub întregul teritoriu al comunei Grădiştea. Acest proiect nu poate fi refăcut de mine cu încă doi vecini de-ai mei, şi atunci sigur că nu văd un viitor, din păcate, în realizarea irigaţiilor în zona noastră”, menționează fermierul.
În zonă nu există o sursă de apă, iar soluția puțurilor nu este fiabilă. „Dacă la noi exista un canal cu apă, ceva, nici nu mă mai interesa, era o investiţie sigură, mă puteam duce la bancă cu toată încrederea și spuneam că de aici încolo, zece ani, nu mai investesc în altceva şi mă canalizez spre irigaţii. Dar, din păcate, nu există sursă de apă. Varianta asta, a puţurilor forate, este o întreagă nebunie, pentru că ştim cu toţii ce înseamnă să te autorizezi. Mai nou, nu ai voie să iei apă din pânza freatică, deci doar până la a doua pânză, de unde nu ai debit. Se creează un joc în care cheltuiala e mare, resurse risipite şi rezultat dezamăgitor”, a completat Cosmin Iancu.
„Tehnologiile moderne sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie.”
Bani în plus, dar nu în buzunarul muncitorilor
Într-un an în care multe ferme au fost scoase la vânzare, iar sectorul agricol sângerează la propriu, Ordonanța „Trenuleț” a făcut ceea ce agricultorii preconizau. „Suntem în anul în care tot auzim de această nebunie cu băncile care execută, preluări de ferme etc., deci este o situaţie în care eşti în groapă, încerci să te ridici şi mai vine cineva şi-ţi mai dă un picior în cap şi spune: ridică-te! Cam asta se întâmplă. Mai ales în agricultură, unde veniturile sunt destul de modeste, în care oamenii oricum o duc destul de greu. Noi am încercat an de an să fim aproape de oamenii noştri, să facem treabă alături de ei, ei cu noi şi noi cu dânşii, şi, când am putut, am majorat veniturile. Spre exemplu, la un mecanizator, pentru a-i menţine acelaşi nivel al salariului, trebuie să-i măresc brutul cu 1.000 de lei. O mie de lei ori câţi suntem mă costă într-un an 150.000 de lei, bani de care omul nu beneficiază deloc”, a explicat Cosmin Iancu, mulțumit că se află în situația fericită în care își permite astfel de majorări.
Progresul tehnologic vine în ajutorul fermierilor și este unul dintre pariurile cu care speră că vor fi câștigători. „Dacă dăm timpul înapoi, o să vedem că în anii 2000 lucram o suprafaţă cu zece tractoare româneşti. Când începea campania de arat, se ara două luni. Acum, în 4-5 zile, lucrăm aceeaşi suprafaţă cu trei tractoare, cu forţă de muncă mult mai redusă, o lucrare de mult mai bună calitate şi cu costuri mult mai mici. Deci, iată, progresul a existat şi cu siguranţă progresul nu se opreşte aici şi va avansa. Un apetit şi o deschidere din partea noastră, a fermierilor, către tehnologiile moderne, cu resurse mai puţine și cu costuri mai reduse, sperăm să ne ducă spre obținerea acelei brume de profit de care avem cu toţii nevoie”, ne-a zis în încheiere Cosmin Iancu.
Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025Abonamente, AICI!
În inima Transilvaniei, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, se dezvoltă un produs cu rădăcini adânci în tradiția locală: Brânza frământată de Teaca. Cu o istorie transmisă din generație în generație, această brânză se află astăzi într-un moment de cotitură, fiind în curs de atestare ca Indicație Geografică Protejată (IGP), în urma unei aplicații depuse de Asociația Brânzarilor din Bistrița-Năsăud.
Procesatorul principal, Lacto Sinelli SRL, joacă un rol esențial în drumul spre recunoașterea europeană a produsului tradițional Brânza frământată de Teaca. Compania a făcut pași importanți spre modernizare și standardizare, construind în ultimii ani o fabrică nouă, unde a fost amenajată o secție dedicată exclusiv pentru Brânza frământată de Teaca. Dacă vechea locație avea un spațiu limitat, noua fabrică permite creșterea volumului de producție, cu respectarea riguroasă a specificațiilor tehnice, păstrând în același timp autenticitatea gustului consacrat.
Această brânză se remarcă prin textura sa onctuoasă, gustul intens și tehnica de preparare specifică – „frământarea” sa, un procedeu de-al locului ce conferă produsului o identitate aparte. Nu este doar un aliment, ci un simbol al zonei, rezultat al îmbinării priceperii locale cu facilitățile moderne puse la dispoziție de procesator.
Recent, fabrica Lacto Sinelli a fost gazda unei vizite speciale: studenții de la programul de masterat Dezvoltare rurală al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca. Întâlnirea a fost o ocazie de dialog între tânăra generație de specialiști în agricultură și cei care duc mai departe tradițiile procesării lactatelor. A fost un schimb de idei binevenit, iar atmosfera a fost una caldă, animată de curiozitatea studenților și pasiunea echipei fabricii.
Dialogul cu conducerea Facultății de Agricultură a adus o perspectivă valoroasă asupra importanței familiarizării studenților cu realitățile din teren și a rolului colaborării dintre mediul academic și cel antreprenorial. „Formarea specialiștilor nu se face doar în amfiteatre, ci și acolo unde munca prinde contur – în ferme și fabrici, în mijlocul producătorilor care duc mai departe tradiția și inovația”, a subliniat prof. univ. dr. Teodor Rusu, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
Încheiem cu speranța că Brânza frământată de Teaca va trece cu succes ultimele etape ale procesului de recunoaștere europeană. Este nu doar un câștig pentru producătorii locali, ci și o reafirmare a valorii patrimoniului gastronomic românesc pe piața europeană.
Despre istoria și rețeta brânzei frământate din județul Bistrița-Năsăud am scris în articolul: Brânza frământată de Teaca caută recunoașterea europeană.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Slow Food Buzău, doi ani de activitate cu rezultate economice concrete: peste 20 de evenimente organizate, 10.000 de turiști atrași și zeci de afaceri locale sprijinite prin promovare și vânzări directe. Număr record de turiști cu interes pentru gastronomia locală din peste zece țări europene, dar și din întreaga țară pentru anii 2023 și 2024.
Într-un context economic dificil pentru producătorii artizanali din România, proiectul Slow Food Buzău a demonstrat că inițiativele bazate pe gastronomie locală și turism sustenabil pot genera valoare adăugată în mediul rural.
Următorul eveniment are loc chiar în zilele de 7 și 8 iunie 2025, la Berca – jud. Buzău, și continuă direcția de creștere a comunității Slow Food Buzău, cu accent pe consolidarea lanțurilor scurte și atragerea de noi categorii de public.
În doar doi ani de activitate, Slow Food Buzău a organizat peste 20 de evenimente, cel mai mare fiind Piața Artizanilor, atrăgând un total estimat de peste 10.000 turiști, dintre care o parte semnificativă din afara județului Buzău. Numărul vizitatorilor a crescut de la an la an. Totodată, Ținutul Buzăului s-a afirmat ca o destinație cosmopolită, primind turiști din peste zece țări europene – de la Spania și Germania până la Serbia – alături de oaspeți din toate regiunile României și din comunitățile locale.
În 2024, Buzăul a găzduit prima ediție a Conferinței Slow Food România, un eveniment de referință pentru mișcarea gastronomiei sustenabile din țară. Conferința a reunit producători artizanali, fermieri bio, bucătari, bloggeri culinari și experți în turism sustenabil. Tot în 2024, reprezentanții Slow Food Buzău au participat la Terra Madre – cel mai mare târg Slow Food din lume – fiind singurii care au reprezentat România cu un stand propriu.
„Ne bucurăm că inițiativa noastră este deja recunoscută ca model de bune practici. Ne dorim ca Buzăul să devină un pol al gastronomiei artizanale în România și Europa de Est, iar comunitatea noastră – un exemplu de dezvoltare sustenabilă, prin colaborare și viziune pe termen lung”, a precizat Thorsten Kirschner, co-fondator și manager Comunitatea Slow Food Buzău.
Sprijin real pentru producătorii locali și antreprenoriatul rural
De la lansare și până în prezent, fiecare ediție a Pieței Artizanilor a reunit peste 30 de expozanți, selecționați într-un sistem rotativ din rândul producătorilor artizanali din județul Buzău și din regiunile învecinate. Mulți dintre aceștia consideră evenimentul din Berca drept unul dintre cele mai reușite din mediul rural. Potrivit declarațiilor lor, vânzările obținute aici au depășit adesea nivelul celor realizate la târguri similare organizate în orașe mari, precum București sau Brașov.
În ciuda situației economice dificile pentru micii producători, participanții se așteaptă la extinderea oportunităților comerciale, ca urmare a viziunii integrate a membrilor comunității. Evenimentele servesc nu doar ca puncte de vânzare, ci și ca platforme de promovare, networking și fidelizare. Mai mulți producători locali au raportat intrarea în lanțuri scurte de distribuție, colaborări cu restaurante din regiune și chiar comenzi din afara țării, în urma participării la evenimentele Slow Food Buzău.
În anul 2025, membrii comunității vor beneficia de un sprijin mult mai specific, în linie cu conceptul farm to table. Obiectivul este construirea unui lanț alimentar scurt, în care producătorii locali din Buzău să poată furniza ingredientele necesare restaurantelor și hotelurilor din județ.
Planurile comunității Slow Food Buzău pentru 2025
În 2025, Slow Food Buzău va marca relansarea www.travelbuzau.com, sub egida Slow Food Community Buzău – cel mai cuprinzător ghid despre județul Buzău, disponibil în viitor în patru limbi: română, engleză, germană și franceză.
Toamna Culinară Buzău (1 septembrie – 31 noiembrie 2025) – unul dintre cele mai mari evenimente gastronomice locale din România. Peste 20 de evenimente culinare organizate de membrii Slow Food Buzău (farm-to-table, cooking shows, Piața Artizanilor – ediția de toamnă, weekend cu vânătoare de trufe etc).
Piața Artizanilor, cea de-a șasea ediție, revine în acest weekend, 7–8 iunie, la Berca: două zile de gastronomie locală, tradiții și turism autentic în Ținutul Buzăului, un eveniment de referință dedicat promovării gastronomiei artizanale, turismului local și sustenabilității. Manifestarea are loc în comuna Berca, în inima Geoparcului Global UNESCO Ținutul Buzăului.
Cu ce își așteaptă vizitatorii Piața Artizanilor:
Târg de produse artizanale: miere, brânzeturi, uleiuri presate la rece, dulcețuri, pâine cu maia, legume de sezon;
Colțul vinurilor din Dealu Mare: degustări de vinuri artizanale;
Gourmet Street Food în stil Slow Food: preparate locale, inclusiv opțiuni vegetariene;
Ateliere pentru copii, demonstrații de meșteșuguri, muzică live și Escape Room educativ;
Stand de informare Geoparc & Slow Food și tombola „Buzăul Artizanal”.
Participă peste 30 de expozanți locali și regionali, printre care: Melinis, Ferma Pas-Strâmtu, Casa Ghizdeanu, Crama 3 Conace, Fromaggeria Giuseppe, Miedăria, Hanul Moara Veche, Distil Art și mulți alții. Vizitatorii pot câștiga o lădiță cu produse artizanale autentice, în cadrul tombolei dedicate.
Piața Artizanilor reprezintă un model de dezvoltare rurală prin gastronomie, iar evenimentele organizate de Slow Food Buzău, în cei doi ani de activitate, au generat un impact economic direct în comunitate, susținând producătorii locali și creșterea turismului în zonă.
Pentru mai multe detalii despre evenimentul din 7-8 iunie 2025 accesați link-ul https://slowfoodbuzau.com/piata-artizanilor-slow-food-gourmet-hub-buzau-editia-vi.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” (ASAS): „Am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber. A doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată. Și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.”
Pe Valeriu Tabără l-am avut invitat în paginile revistei noastre de mai multe ori, deoarece personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne-au determinat să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni întâlnite în agricultură. Activitatea profesională îi este cunoscută și lăudată. Astăzi, vrem să-l cunoașteți pe omul Valeriu Tabără, povestea din rândurile ce urmează fiind spusă chiar de dumnealui într-un interviu pe care ni l-a acordat recent.
„Provin dintr-o familie de țărani, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua, o zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.
(...) Suntem trei frați. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran. De la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe. Când am ajuns student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.
(...) Eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural.
De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.
(...) Despre agricultură n-aș spune că a fost o pasiune, atunci, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.
Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.
(...) Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa. Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit și am plecat la Lovrin, unde în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Giosan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Giosan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Giosan.
(...) În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Giosan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Giosan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Giosan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Giosan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Giosan. Dar la 24 de ani Giosan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Giosan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.
(...) Când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre. Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo, în SUA. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Gheorghe Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.
Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa, cum se spune de către unii, în mod speculativ sau politic.”
Valeriu Tabără a murit în dimineața zilei de 29 aprilie 2025, la vârsta de 75 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!
În loc de editorial… Material publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025
Forumul APPR a organizat, pe 2 iunie 2025, Ziua Grâului Bărăgan, la ferma Sopema din localitatea Mihail Kogălniceanu - județul Ialomița. Evenimentul ajuns la a cincea ediție a reunit peste 200 de participanți – fermieri, specialiști, reprezentanți ai companiilor din agribusiness și ai mediului instituțional – care au avut ocazia să vadă direct în câmp noutățile din domeniul cerealelor păioase.
Ziua Grâului Bărăgan a oferit ocazia participanților să afle informații esențiale despre starea culturilor de grâu, tratamentele eficiente împotriva dăunătorilor și istoria platformei experimentale, care a fost deschisă pentru prima dată publicului larg după zece ani de cercetare continuă. „Evenimentul a deschis oficial un demers strategic de schimburi de experiență între fermieri și experți din domeniul agricol, atât la nivel național, cât și internațional. Forumul APPR va dezvolta această inițiativă în perioada următoare prin crearea unor contexte de dialog aplicat, vizite de studiu și parteneriate tehnice, cu scopul de a accelera transferul de cunoștințe și bune practici către fermierii din România”, a precizat Alina Crețu, director executiv FAPPR.
În plus, evenimentul a oferit o experiență complet nouă în domeniul comunicării tehnice în agricultură, fermierii prezenți primind căști audio și prin scanarea unui cod QR au putut accesa un ghid audio interactiv. „Această inițiativă a transformat câmpul agricol într-un muzeu al geneticii în aer liber”, a adăugat Alina Crețu.
Directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), Romeo Șoldea, a subliniat: „Dialogul deschis cu agricultorii este esențial pentru a înțelege provocările reale din teren și pentru a construi împreună soluții sustenabile pentru sănătatea plantelor și a culturilor din România”, evidențiind necesitatea unei legături constante între autorități, cercetare și practică agricolă.
„La nivel național, Forumul APPR organizează anual între 40 și 50 de astfel de platforme în câmp, acoperind principalele culturi din România. Este important ca fermierii să înțeleagă de unde vin datele pe baza cărora construim cataloagele noastre și să fie parte din acest proces de validare științifică și practică”, a subliniat Theodor Ichim, președintele Forumului APPR.
Lansări importante pentru fermieri
Ziua Grâului 2025 a marcat un moment simbolic pentru Forumul APPR, prin lansarea oficială a Centrului de Cercetare și Excelență Profesională, un laborator în aer liber, unic în România, dedicat testării comparative a celor mai performanți hibrizi și soiuri de cereale; diseminării rezultatelor din Rețeaua Independentă de Testare și Analiză în Câmp (R.I.T.A.C.); promovării soluțiilor inovatoare pentru adaptarea la schimbările climatice.
„Platforma de la Mihail Kogălniceanu este activă din 2017 și reflectă un efort susținut de testare riguroasă în câmp. În cadrul acestei ediții, lansăm și RITAC FarmData, o platformă digitală ce va conține rezultatele multianuale obținute în cadrul testărilor realizate de Forumul APPR în ultimii peste zece ani”, a declarat Cristina Radu, director tehnic al Forumului APPR.
Evenimentul a fost, de asemenea, un prilej pentru lansarea platformei digitale AGRARIAN, dezvoltată în cadrul proiectului european cu același nume, în care Forumul APPR este partener. Platforma oferă fermierilor un instrument eficient de gestionare digitală a datelor agricole, contribuind la creșterea eficienței și a sustenabilității exploatațiilor.
„Investiția în cercetare și transfer de cunoștințe către fermieri este o prioritate strategică. Felicitări Forumului APPR pentru un centru care va avea un impact durabil și real în teren”, a transmis Alina Donici, reprezentant al Serviciului de Cercetare-Inovare din cadrul MADR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!