Deși 2020 este un an dificil pentru toată lumea, agricultura este unul dintre domeniile în care lucrurile nu stau în loc, Fendt prezentând noi soluții și inovații din tehnica agricolă greu de egalat în cadrul conferinței anuale internaționale de presă. Devenit deja o tradiție, evenimentul s-a desfășurat pe 7 octombrie, online anul acesta, pentru a respecta măsurile de siguranță impuse de actualul context. În aceeași zi, renumitul producător german de utilaje agricole – Fendt, însă la ora 19.00 (pentru că atunci se cam termină – poate! – munca fermierilor), pe platforma 200.fendt.com, și live pe Facebook, a organizat, tot virtual, lansarea noii generații de tractoare Fendt 200 Vario.

Desigur, și pentru Fendt, anul 2020 va rămâne în istorie ca un an atipic, marcat de nevoia de adaptare rapidă. Însă, în ciuda crizei provocate de pandemia de coronavirus și întreruperii producției atunci când acest lucru s-a impus, reprezentanții producătorului german spun că anul 2020 se va încheia cu rezultate bune, lucru ce demonstrează stabilitatea și încrederea acordată companiei. „Ca sursă de hrană, agricultura este în mod inerent importantă și, cu câteva excepții, nu a fost afectată de criza cauzată de pandemie. Deci, din fericire, afacerile din domeniul tehnologiei agricole funcționează normal, în cea mai mare parte. (...) Și în perioade de criză, achizițiile se bazează pe relații de încredere de lungă durată dintre partenerii Fendt, clienții Fendt și Fendt ca producător”, a spus Christoph Gröblinghoff, Vice President, Brand Head Fendt EME and Chairman of the Board.

Fendt 200 Vario, serie complet reproiectată

Fendt este brandul hi-tech al AGCO – aproximativ 500 de ingineri lucrează în fiecare zi la noi proiecte de dezvoltare. Compania investește sume enorme în cercetare și dezvoltare, pentru a oferi cele mai potrivite și simple soluții fermierilor din întreaga lume, indiferent de nevoi.

Noua generație de tractoare Fendt 200 Vario se numără printre ele. După mai mult de zece ani de la lansarea seriei, aceasta a fost complet reproiectată. Apreciate pentru o manevrabilitate crescută și performanțe remarcabile, fiind totodată tractoare compacte și ușoare, noile modele împrumută din construcția tractoarelor Fendt mai mari. Acestea sunt echipate cu o cabină nouă și intuitivul sistem de operare FendtONE, pentru o utilizare mai simplă și confort suplimentar. Datorită tehnologiei înalte încorporate, cunoscută și apreciată de clienții Fendt, sunt disponibile, de asemenea, diverse funcții inteligente care ușurează și eficientizează munca în câmp.

Conceptul inovator de creștere a puterii, Fendt DynamicPerformance, mărește performanțele modelului vârf de serie, Fendt 211 Vario. Puterea noilor tractoare din seria 200 (între 79 și 124 CP) este dezvoltată de motoarele AGCO Power de 3,3 litri, cu trei cilindri.

Putere mai mare pentru tractoarele pe șenile Fendt 1100 Vario MT

De o putere mai mare beneficiază și noile modele de tractoare pe șenile Fendt 1100 Vario MT (între 511 și 673 CP). Astfel, Fendt 1167 Vario MT, vârful de serie, dotat cu motor MAN de 16,2 litri, cu șase cilindri, devine cel mai puternic tractor cu șenile cu transmisie variabilă continuă de pe piață. La eficiența sa crescută contribuie și bara de tracțiune oscilantă, construcția suspensiei Smart Ride+ complet nouă, împreună cu toate comenzile familiare Fendt. Inovatorul tren de rulare Fendt VarioDrive și conceptul FendtID (sistemul de lucru al motorului la turație redusă), deja cunoscute de la alte tractoare Fendt din clasa de mare putere, asigură un consum optim de combustibil și, implicit, economii considerabile.

De asemenea, la fel ca în cazul tractoarelor pe roți, noile șenilate din seria 1100 MT vor putea fi echipate cu sistemul de ghidare automată Fendt VarioGuide, grație căruia pot realiza lucrări cu o precizie de la 20 cm la 2 cm.

Roboții de semănat Fendt Xaver, beneficii pentru agricultură

O altă noutate prezentată în cadrul conferinței este noua generație de roboți de semănat Fendt Xaver, dezvoltați ca parte a unui proiect de cercetare strategică. Noii roboți diferă de modelele anterioare atât constructiv, cât și din punctul de vedere al funcțiilor și al performanței. Creați ca o alternativă la utilajele tot mai mari și mai grele, care produc daune solului și mediului, utilizarea lor în agricultură poate aduce nenumărate beneficii. Printre acestea se numără scăderea costurilor salariale și energetice, reducerea poluării, protejarea solului, realizarea sarcinilor în mod simplu și inteligent, cu o precizie foarte mare.

Noul Fendt Xaver plasează semințele individual în sol, cu o precizie de centimetru, la o distanță predefinită, cu ajutorul unui sistem de comandă acționat electric. Noua construcție, cu doar trei roți, contribuie la eficientizarea lucrărilor realizate. Roata din spate direcționează robotul, având totodată rol de tasare. Capacitatea buncărului a fost extinsă la 20 de litri, suficient pentru aproximativ 0,5 ha la 90.000 de boabe / ha, iar capacitatea bateriei litiu-ion a fost mărită la 2,6 kWh. Funcțiile inteligente cu care este echipat permit gestionarea sa în mod inteligent, de pe tabletă sau computer.

Combina fără volan, Fendt Ideal T10

Printre cele mai impresionante proiecte recente ale Fendt este combina Fendt Ideal T10. Dezvăluită în premieră la Agritechnica 2019, combina se află acum în teste și va fi disponibilă începând de anul viitor, doar pentru Fendt. Una dintre caracteristicile sale unice este faptul că nu are volan. Este prima combină standard din Europa fără volan, cu sistem de direcție IDEALDrive, fiind comandată prin intermediul unui joystick.

Fendt Ideal T10 stabilește, din multe puncte de vedere, noi standarde în clasa combinelor de mare putere. Noul model vârf de serie are un motor MAN de 16,2 litri, ce dezvoltă 790 CP, adică cu 143 CP mai mult decât al doilea cel mai mare model din serie. De asemenea, combina are un nou sistem de curățare și un sistem de treierare Dual Helix redimensionat.

Ne mai rămâne doar să o așteptăm în teste și în România.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Producătorul de utilaje agricole Poettinger a lansat un nou cultivator - Terria. Noua serie de cultivatoare tractate Terria acoperă o largă gamă de aplicaţii în prelucrarea solului, de la dezmiriştire până la pregătirea patului germinativ. Despre noul utilaj, specialiștii de la NHR Agropartners, companie care reprezintă marca Poettinger în România, spun că oferă flexibilitate maximă în utilizare pentru cei mai exigenți fermieri.

Noul cultivator de la Poettinger este disponibil din luna noiembrie 2020, în variantele constructive de 4, 5 și 6 metri cu 3 și 4 rânduri de organe de lucru (Terria 4030, 5030, 6030, respectiv Terria 4040, 5040, 6040), oferind o gamă largă de aplicații, de la prelucrarea superficială până la prelucrarea terenului în adâncime.

Fiabilitate optimă

Organele de lucru ale cultivatorului tractat Terria sunt dispuse simetric de-a lungul liniei de tracțiune. „Acest lucru asigură o penetrare sigură chiar și în condiții dificile, precum și stabilitatea direcției, afânarea completă a solului și amestecarea perfectă a resturilor vegetale. Pentru a garanta un flux constant de pământ prelucrat, chiar și acolo unde există cantități mari de paie și resturi vegetale, cultivatorul Terria beneficiază de o gardă la sol generoasă. Sunt posibile adâncimi de lucru între 5 și 35 cm”, arată Florin Neacșu, director general adjunct NHR Agropartners.

La Terria, producătorul Poettinger și-a îmbunătățit soluția existentă pentru sistemul non-stop de protecție la suprasarcină. Acest lucru este vital pentru funcționarea fără întreruperi a utilajului. Pe lângă organul de lucru clasic Nova (care necesită o forță de declanșare de 600 kg), a fost adăugată versiunea hidraulică reglabilă (care necesită o forță de declanșare de 650 kg). Ambele sisteme garantează o gardă la sol maximă și reduc atât uzura pe cadru cât și pe echipament.

O mai mare flexibilitate, asigurată de organele de lucru

Organele de lucru se pot regla în poziții diferite (plan sau abrupt), în funcție de lucrarea de efectuat care determină intensitatea prelucrării. Șuruburile funcționează, de asemenea, ca protecție cu șuruburi de forfecare. Flexibilitatea este, totodată, asigurată de două poziții ale aripioarelor: pentru prelucrare superficială sau amestecare generoasă. „Piesele de uzură furnizate de Poettinger sunt reprezentate de binecunoscutele organe de lucru Classic, Durastar și Durastar Plus. Pentru prelucrarea adâncă a solului este responsabil un organ de lucru îngust Durastar de 40 mm”, precizează specialistul companiei NHR Agropartners.

Florin Neacșu menționează că, pentru a garanta o rază de viraj cât mai strânsă, roțile au fost integrate în zona de lucru, rezultând o lungime totală mai mică. Mașina este echipată fie cu un șasiu pe două roți, fie, ca opțiune, cu un șasiu cu patru roți, în funcție de lățimea de lucru. Astfel se asigură o distribuție ideală a greutății și o protecție perfectă a solului.

Controlul hidraulic al adâncimii de lucru, pentru o mai mare comoditate

Pentru o adaptare rapidă și precisă la toate tipurile sol și la toate condițiile de lucru, Poettinger introduce în configurația standard a cultivatorului Terria reglarea hidraulică completă a adâncimii de lucru. „Roțile pivotante din față mari și tăvălugul din spate asigură adâncimea dorită și păstrează adâncimea de lucru selectată. Bara de tracțiune este prevăzută cu un cilindru hidraulic care asigură copierea terenului pe direcția de deplasare. În plus, acest cilindru poate îmbunătăți tracțiunea cu ajutorul unor distanțiere care se pot introduce pe tija sa și poate transfera greutatea cultivatorului pe puntea din spate a tractorului”, explică Florin Neacșu.

Pentru o nivelare perfectă, Poettinger furnizează un câmp de discuri concave fără întreținere, aranjate în perechi, care sunt ghidate în sol de către tăvălugul din spate. Prin urmare, ajustarea repetată a adâncimii de lucru este inutilă. O gamă largă de tipuri de tăvălugi cu discuri de tăiere, cu discuri de cauciuc și tăvălugul Tandem Conoroll, asigură o compactare perfectă în orice tip de sol.

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ședința din 23 noiembrie 2020, guvernul a aprobat o hotărâre prin care aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor se prelungește cu șase luni, respectiv până la data de 30 iunie 2021.

Reamintim că HG 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o schemă de ajutor de stat care are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine.

Schema de ajutor de stat se implementează de Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi reţeaua sa teritorială.

Suma alocată pentru anul 2020 este de maximum 65 de milioane de lei, aferentă unui număr de aproximativ 30.000 de beneficiari.

În ceea ce privește anul 2021, solicitanții depun cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în perioada 1-15 decembrie 2020. După aprobarea bugetului pe anul viitor, suma pentru plata ajutoarelor de stat pentru anul 2021 se va aproba prin hotărâre de guvern.