Nu putem vorbi de agricultură în lipsa pasiunii, mai ales dacă avem în vedere greutățile prin care trec fermierii în ultima vreme. Tot mai mulți renunță, un exemplu relevant fiind domeniul horticol, însă cu aceeași situație se confruntă și ceilalți fermieri. O mare parte a celor care făceau legumicultură a renunțat și au rămas cei care lucrează în acest domeniu de o viață.

Despre viitorul legumiculturii am discutat cu președintele Organizației Interprofesionale „Prodcom Legume – Fructe”, Gheorghe Vlad, și cu Valentin Moise, acasă la acesta din urmă, în localitatea Vidra, județul Ilfov. O vizită în care am aflat că Valentin Moise cultivă în solarul de 2.000 mp tomate, în două cicluri, pe care le alternează în funcție de cerere și cu alte culturi, alături de salata de pe timpul iernii. Cererea dictează structura culturilor, vizat fiind profitul. Dar la acesta se ajunge foarte greu. „De valorificat e cam greu... Vedem prețul care este pe la depozite, în general același de acum 20 de ani și foarte mic. Mai nou, încercăm la piața de angro, pentru că nu avem timp pentru valorificare. Nu mai are cine să rămână acasă să continue munca. Părinții au îmbătrânit, nu prea mai pot”, ne-a zis Valentin Moise, care lucrează alături de soția sa.

Valentin Moise

„România astăzi se cifrează pe trei cicluri de producție: culturile de salată, de ridiche, de ceapă verde. Când m-am apucat de legumicultură prin anii 2000, vindeam cu soția împreună salata cu 80 de bani, 1 leu, chiar și 1,20 lei. Astăzi este același preț”, a completat  Gheorghe Vlad.

Vremea și presiunea băncilor îngreunează activitatea

Cum este acest an pentru producătorii agricoli? Greu, chiar de impas, ne-au spus interlocutorii noștri. „Dacă se implica mai mult statul în ajutoare pentru fermieri, ar fi fost mult mai bine. E foarte greu în agricultură să răzbești. E gen loterie, e ca la „Loz în plic”, din o mie de culturi să nimerești una profitabilă. Muncim ca să avem ce pune pe masă cât de cât”, spune președintele Prodcom Legume – Fructe. Gheorghe Vlad crede că tinerii nu vor mai fi atrași spre acest sector din două motive, „nu-i mai interesează agricultura pentru că a ajuns cam nonprofit și, cel mai important aspect, fermierii nu sunt stimulați deloc”.

Printre motivele pentru care acest an este unul problematic se află seceta prelungită, de câțiva ani, care i-a făcut pe agricultori să coboare puțurile până la 45 de metri, ceea ce a dus la dublarea cheltuielilor de extragere, irigat și pompat apa. O altă problemă este faptul că vara cresc temperaturile și până la 50°C, iar noaptea coboară foarte mult, extreme care afectează atât plantele, cât și oamenii, creând dezechilibre. „Contăm pe o producție, dar, de fapt, la recoltare tragem linie și vedem că suntem la jumătate. Și un al treilea și cel mai grav aspect îl reprezintă băncile, care ne hăituiesc, practic, suntem vânați”, afirmă Gheorghe Vlad.

Tot mai puține suprafețe cultivate

În opinia interlocutorilor noștri, legumicultura este în scădere și din punctul de vedere al suprafețelor. Spre exemplu, în Vidra, din 800 de hectare intravilan cu construcții metalice de solarii, astăzi sunt cu aproximație 300 ha acoperite, și din acestea, 150 ha cultivate cu producție. „Eu m-am născut cu solariile în curte, ne împiedicam de roșii, iar când era de pus și de plantat roșiile, primăvara, ne cam învoiam de la școală. Astăzi n-am mai făcut trimitere către copii, dar ne punem întrebarea: de ce nu vom mai găsi marfă românească pe piață?”, întreabă Gheorghe Vlad.

Lipsa motivației financiare și volumul crescut de muncă nu îi mai atrag pe tineri spre acest domeniu. Dincolo de activitatea în solarii, este și aceea legată de desfacere, iar în acest context micul producător are de-a face cu monopolul marilor lanțuri de magazine, văzut ca distrugător al micului producător. „Politica supermarketului a fost ca să ne extragă tot ce înseamnă cash-ul din buzunar. Marele impediment al României este faptul că noi astăzi suferim consecințele Comunității Europene, pentru că Ministerul Agriculturii n-a știut să facă o armonizare a legislației europene la condițiile reale ale României. Vor să ne transforme într-un ritm foarte rapid privind digitalizarea și tehnologia modernă, dar nu se pune punctul pe „i”. La 14 milioane de hectare de teren fertil cât are România, 9,4 milioane sunt numai arabil. Imaginați-vă că legumicultura are astăzi 40.000 de hectare cu solarii cu tot. Dacă legumicultura ar avea patru milioane de hectare de legume, jumătate din Europa ar fi aprovizionată din România”, susține Gheorghe Vlad.

Necesarul de consum nu se asigură nici pentru 60 de zile

România este o țară cu un potenţial ridicat pentru producţia de legume în câmp, fapt datorat în principal fertilităţii naturale ridicate a solurilor şi diversităţii climei. Suprafaţa cultivată cu legume a scăzut continuu, de la 289,6 mii ha în 1989 la 151,9 mii ha la sfârşitul anului 2005, din informaţiile INS (Institutul Naţional de Statistică). „Astăzi avem 40.000 cu tot cu spații protejate. Ce să însemne? Grosso modo, în medie, este infim. România nu poate să-și asigure necesarul de consum nici pentru 60 de zile. Și-mi asum ceea ce spun. Fabricile de conserve sunt 13 construite, vreo 4-5 care funcționează la 30% din capacitate. Capacitatea lor de prelucrare este undeva la două milioane de tone pe toate fabricile de producție, de procesare. Am ajuns să luăm pastă din China și să vindem către consumatorul nostru un bulion pe care scrie: din concentrat de pastă. Iar o altă anomalie, fabricile de mezeluri nu folosesc usturoiul pe care-l avem în programul generat de Guvernul României, ci folosesc praful de usturoi, care tot din China vine”, afirmă Gheorghe Vlad.

Mari probleme cu dăunătorii și bolile

Fermierul român nu face diferențe între culturile dedicate comerțului și cele pentru consum propriu, deoarece corectitudinea îi rămâne o caracteristică, iar sănătatea este importantă pentru toți. „Avem mari probleme cu dăunătorii și bolile. În ianuarie avem capcane care sunt pline de insecte, pentru că sunt motivante și temperatura, și spațiul acoperit, dar am fost invadați de 15-20 de ani de anumite insecte care în România n-au existat. Sunt din astea alogene, invazive, care nu aparțin spațiului românesc. Dar nu avem posibilitatea de a le eradica, pentru că nici produsele, pesticidele, în general, nu fac față. Și nu numai la noi, în legumicultură, ci nici în cultura mare”, precizează Gheorghe Vlad, referindu-se la schimburile comerciale intracomunitare, care nu au adus doar legume și fructe, ci și tuta absoluta, de pildă.

Însă problema nu se limitează la tuta absoluta, ci și la restul dăunătorilor, cu atât mai mult cu cât există solarii, chiar și terenuri necultivate, pline de buruieni și dăunători. Una dintre soluții a reprezentat-o amplasarea unei plase pe lângă solarii. Dar asta a adus costuri suplimentare. „Ne-am reorientat cu multe: capcane cu feromoni, capcane lipicioase, capcane cu ultraviolete, cu neoane. Toate achizițiile la început de an, mă refer la sămânță, la îngrășăminte au început să crească chiar cu 15-20% la magazine de specialitate. Dar la noi, la producători, rămân aceleași prețuri”, a menționat Valentin Moise.

Intervenția statului ar fi benefică prin asigurarea de consultanță. „Am avut o agenție națională de consultanță și sunt țări în care aceasta face totul pentru fermieri, cu eficiență. El (fermierul român, n.r.) face astăzi și managementul, și contabilitatea, și planificarea, și munca fizică, practic este un generalist al tuturor lucrărilor dintr-o gospodărie. Funcționează ca un mecanism și, dacă s-a întrerupt ceva, pentru el este un cost în plus. La 2.000 de metri pătrați, faci cel puțin o intervenție a tratamentului săptămânal și nu cred că-l costă mai puțin de 500-600 de lei. Dozele sunt microambalate și mai intervine și faptul că nici concentrația nu e pe măsură”, explică Gheorghe Vlad.

Soluții inedite la provocări

O altă provocare o reprezintă ambalajele. Unii legumicultori au găsit soluții inedite și folosesc baxurile de banane. „Ele sunt ambalajele noastre cele mai de preț pentru comercializarea legumelor. Astăzi, când vorbim, a ajuns undeva la 4-5 lei un bax de banane gol”, ne-a zis Valentin Moise. „Imaginați-vă că legătura de verdeață e 60 de bani. Să pui 60 de bani în 5 lei și să pui 10 legături. Care e mai scump, ambalajul sau leguma? Sunt ani în care legumele ajung de așa manieră încât preferi să le arunci, ca să nu pierzi ambalajul”, a adăugat Gheorghe Vlad.

Însă o soluție pentru a plăti un preț decent pentru cutiile de carton specifice rămâne asocierea mai multor legumicultori pentru o comandă consistentă către o fabrică producătoare din România, care ar scădea considerabil prețul de achiziție.

Provocările cu ambalaje se extind și la borcanele pentru conserve, mare parte fiind cumpărate din Turcia, Siria sau Ucraina. „Am cerut prin INVESTALIM (Schema de ajutor de stat - Program național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM 2023-2026, n.r.), în discuțiile cu MADR, să ne dea voie pe extindere de procesare să ne facem fabrici de ambalaje, în primul rând fabrică de borcane. Astăzi ne vinde Bulgaria, pentru că le «europenizează» Turcia în Bulgaria și noi le luăm la 1,30 lei, 1,37, 1,40, un borcan de 700 ml. Imaginați-vă că și ambalajele astea ar fi o gură de oxigen. Există o interpretare eronată când se zice că micul producător e marele evazionist. Nu, el nu poate să-și asigure nici traiul. Dar România trebuie să se reorienteze la condițiile reale ale ei, în Vidra să se facă legume, nu să găsim pomi, smochini și altele, așa cum programul „Tomata” a fost generat și la pensiunile de munte”, spune cu năduf Gheorghe Vlad.

Gheorghe Vlad

Prețurile mari de la raft nu sunt din cauza producătorilor

La ora actuală, producătorii nu se află pe linia directă cu consumatorul, între ei fiind intermediarul, comerciantul. Iar acest fapt aduce cu sine o neînțelegere din partea cumpărătorului. „Suntem criticați, pe nedrept, că cer țăranii prețuri exorbitante. Nu, nu țăranul cere, ci cel care valorifică ultimul. Al doilea aspect, prețurile sunt în ascendență permanentă. Iar, astăzi, România se îndreaptă către prețuri mai crescute din cauza suprafețelor în scădere permanentă, din cauza neintervenției statului concret la condițiile reale în legumicultură, în pomicultură, a îmbătrânirii generațiilor”, susține Gheorghe Vlad.

O soluție pentru clarificare o reprezintă formarea prețului la raft care să specifice prețul producătorului și pe cel al distribuitorului, dar și implicarea statului pentru plafonarea adaosului comercial. „Intervenția statului poate să fie clară: n-aveți voie decât 20% adaos”, a exemplificat președintele OIPA Prodcom.

Legea nr. 170/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi este în vigoare de la data de 18 iunie 2023 și instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport pentru producătorii de legume, fructe şi cartofi. Ajutorul de stat prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani, pentru producţia autohtonă. Dar „Legea 170 nu are norme de aplicare. Deci, nu se poate aplica”, punctează Gheorghe Vlad.

Horticultura, Cenușăreasa agriculturii?

O doleanță a legumicultorilor este înființarea unei direcții de horticultură în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. „Micul producător a fost ca un fel de Cenușăreasă, nu s-a ocupat nimeni de segmentul horticultură. Livezile – nu vă mai spun! Avem accesate fonduri europene pe peste 4.000 de hectare, dar în vegetație și pe fructificare nu cred că avem astăzi 2.000 ha. Mulți le-au abandonat”, afirmă președintele OIPA Prodcom Legume – Fructe.

Gheorghe Vlad crede că fondurile ar trebui acordate cu precădere către profesioniștii din domeniul agricol. „Avem investiții de milioane de euro către bijutieri, către electroniști, către polițiști, către oameni care au lucrat în domenii care n-au legătură cu agricultura și sunt abandonate. Suntem criticați pe bună dreptate de către Comunitatea Europeană că banii n-au ajuns în agricultură. S-a dezvoltat cel care a fost aproape de intervenție, s-au accesat proiecte europene de valori incomensurabile, și România astăzi se regăsește într-un faliment al agriculturii.”

Programul „Tomata” și-ar fi atins scopul mult mai eficient dacă existau cerințe mai clare prin care agricultorul ar fi fost motivat să își mărească suprafața, iar în loc de bani, să se fi asigurat decontarea cheltuielilor. „De ce? Pentru că banii cash în programul «Tomata» au ajuns în faianță și în distracții. Iar dacă banii erau cu obligativitate ca anul următor să-ți extinzi suprafața cu 200 mp, cu 300 mp, astăzi România avea o extindere a suprafeței și o productivitate mai mare. Suntem însă invers, e o scădere a suprafeței și productivitatea este la jumătate. Avem import din luna ianuarie până în luna iunie de vreo sută de milioane de euro numai tomate din Turcia”, a explicat Gheorghe Vlad.

Agricultura are nevoie, dincolo de suportul structurilor statului, și de atenția consumatorilor, „să nu evite producătorul român, pentru că niciodată n-o să-l păcălească”.

În strategiile la nivel național trebuie avut în vedere încă un fapt, dacă avem ca prioritare continuitatea și dezvoltarea, mulți români care lucrează pământul nu sunt angajați cu carte de muncă și nu au plătite contribuțiile aferente. „Sunt undeva la 4,2 milioane de gospodării cu minimum doi cetățeni care se ocupă de gospodărie. Cu aceștia va fi o mare problemă, pentru că nu vor primi pensii. Când vor ajunge la vârsta de pensionare, vor fi asistații cui? Ai copiilor, neavând carte de muncă sau contribuțiile plătite. România va avea o mare problemă în contextul ăsta, pentru că e definită prin 87% rural”, a concluzionat Gheorghe Vlad realitatea din teren.

Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.

Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.

Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.

Împreună și asociați, producătorii pot face performanță

Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.

Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți  trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.

Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.

În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.

**********

În culturile agricole, concurența directă a buruienilor cu planta de cultură are un impact negativ asupra producțiilor obținute. De exemplu, lipsa combaterii din cultura de floarea-soarelui a buruienilor precum ambrozia, cânepa, știrul sălbatic, spanacul sălbatic, poate duce la pierderi de producție cuprinse între 20% și 70%.

Ambrozia (denumită popular și iarbă de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustiei) face parte din familia Asteraceae, care cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene. În ultimii ani, această buruiană devine din ce în ce mai prezentă în zone ale României în care nu se regăsea până în prezent. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, astm, la sfârșitul verii - începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronşic. O singură plantă matură de ambrozie poate elibera până la opt miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

Alături de ambrozie, Cannabis sativa sau cânepa, devine din ce în ce mai invazivă în special în partea de Sud a României. Cânepa, o plantă ruderală, este din ce în ce mai întâlnită în cultura de floarea-soarelui.

Erbicidul VIBALLA^® din portofoliul companiei Corteva Agriscience prezintă următoarele avantaje și beneficii:

• Flexibilitate – fereastră largă de aplicare – începând cu stadiul de 4 frunze complet dezvoltate ale culturii de floarea-soarelui până la stadiul de buton floral;

• Libertatea de a alege – indiferent de tehnologia pe care doriți să o utilizați, erbicidul VIBALLA^® este selectiv față de toți hibrizii de floarea-soarelui (fie convenționali, ExpressSun^®/TBN sau Clearfield^®);

• Inovație – erbicidul VIBALLA^® conține Arylex™ active și prezintă un mod de acțiune nou destinat combaterii buruienilor din cultura de floarea-soarelui;

• Fără restricții – după aplicarea erbicidului VIBALLA^®, orice cultură poate fi înființată fără nicio restricție în asolament normal;

• Independență față de condițiile climatice;

• Eficacitate extraordinară în combaterea buruienilor dificil de controlat, chiar și a biotipurilor rezistente, din cultura de floarea-soarelui.

Erbicidul VIBALLA^® este ușor de utilizat, doza recomandată este de 1 L/Ha și se integrează perfect în programele de combatere integrată a buruienilor cu frunză lată din cultura de floarea-soarelui.

Articols scris de: ALEXANDRA PETCUCI, Category Marketing Manager Erbicide Corteva Agriscience RO & MD

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că prelungește până la 31 mai 2024, inclusv, sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru DR-15 Investiții în exploatații pomicole, intervenție finanțată cu fonduri din Planul Strategic 2023 – 2027.

Pentru sesiunea în curs, alocarea financiară este de 151.383.527 euro, iar depunerile se realizează în limita plafonului de 150% din alocare. De la momentul lansării sesiunii (8 ianuarie 2024) și până în prezent s-au depus online 232 de solicitări de finanțare în valoare totală de 149.652.438 euro.

Valoarea maximă a finanțării pentru investițiile în sectorul pomicol este de 1.500.000 euro/proiect pentru investiții sau de până la 300.000 euro în cazul proiectelor care propun doar achiziția de utilaje și de echipamente agricole. Sprijinului nerambursabil poate ajunge la maximum 65% din totalul costurilor eligibile.

AFIR menționează că pragul de calitate lunar pentru etapa de depunere 1 – 31 mai 2024, aferentă DR-15, este de 20 de puncte.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererii de finanțare, toți cei interesați au la dispoziție pe pagina www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-15 – Pomicultură - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!