În inima Transilvaniei, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, se dezvoltă un produs cu rădăcini adânci în tradiția locală: Brânza frământată de Teaca. Cu o istorie transmisă din generație în generație, această brânză se află astăzi într-un moment de cotitură, fiind în curs de atestare ca Indicație Geografică Protejată (IGP), în urma unei aplicații depuse de Asociația Brânzarilor din Bistrița-Năsăud.

Procesatorul principal, Lacto Sinelli SRL, joacă un rol esențial în drumul spre recunoașterea europeană a produsului tradițional Brânza frământată de Teaca. Compania a făcut pași importanți spre modernizare și standardizare, construind în ultimii ani o fabrică nouă, unde a fost amenajată o secție dedicată exclusiv pentru Brânza frământată de Teaca. Dacă vechea locație avea un spațiu limitat, noua fabrică permite creșterea volumului de producție, cu respectarea riguroasă a specificațiilor tehnice, păstrând în același timp autenticitatea gustului consacrat.

Această brânză se remarcă prin textura sa onctuoasă, gustul intens și tehnica de preparare specifică – „frământarea” sa, un procedeu de-al locului ce conferă produsului o identitate aparte. Nu este doar un aliment, ci un simbol al zonei, rezultat al îmbinării priceperii locale cu facilitățile moderne puse la dispoziție de procesator.

Recent, fabrica Lacto Sinelli a fost gazda unei vizite speciale: studenții de la programul de masterat Dezvoltare rurală al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca. Întâlnirea a fost o ocazie de dialog între tânăra generație de specialiști în agricultură și cei care duc mai departe tradițiile procesării lactatelor. A fost un schimb de idei binevenit, iar atmosfera a fost una caldă, animată de curiozitatea studenților și pasiunea echipei fabricii.

Dialogul cu conducerea Facultății de Agricultură a adus o perspectivă valoroasă asupra importanței familiarizării studenților cu realitățile din teren și a rolului colaborării dintre mediul academic și cel antreprenorial. „Formarea specialiștilor nu se face doar în amfiteatre, ci și acolo unde munca prinde contur – în ferme și fabrici, în mijlocul producătorilor care duc mai departe tradiția și inovația”, a subliniat prof. univ. dr. Teodor Rusu, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca.

Încheiem cu speranța că Brânza frământată de Teaca va trece cu succes ultimele etape ale procesului de recunoaștere europeană. Este nu doar un câștig pentru producătorii locali, ci și o reafirmare a valorii patrimoniului gastronomic românesc pe piața europeană.

Despre istoria și rețeta brânzei frământate din județul Bistrița-Năsăud am scris în articolul: Brânza frământată de Teaca caută recunoașterea europeană.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Slow Food Buzău, doi ani de activitate cu rezultate economice concrete: peste 20 de evenimente organizate, 10.000 de turiști atrași și zeci de afaceri locale sprijinite prin promovare și vânzări directe. Număr record de turiști cu interes pentru gastronomia locală din peste zece țări europene, dar și din întreaga țară pentru anii 2023 și 2024.

Într-un context economic dificil pentru producătorii artizanali din România, proiectul Slow Food Buzău a demonstrat că inițiativele bazate pe gastronomie locală și turism sustenabil pot genera valoare adăugată în mediul rural.

Următorul eveniment are loc chiar în zilele de 7 și 8 iunie 2025, la Berca – jud. Buzău, și continuă direcția de creștere a comunității Slow Food Buzău, cu accent pe consolidarea lanțurilor scurte și atragerea de noi categorii de public.

În doar doi ani de activitate, Slow Food Buzău a organizat peste 20 de evenimente, cel mai mare fiind Piața Artizanilor, atrăgând un total estimat de peste 10.000 turiști, dintre care o parte semnificativă din afara județului Buzău. Numărul vizitatorilor a crescut de la an la an. Totodată, Ținutul Buzăului s-a afirmat ca o destinație cosmopolită, primind turiști din peste zece țări europene – de la Spania și Germania până la Serbia – alături de oaspeți din toate regiunile României și din comunitățile locale.

În 2024, Buzăul a găzduit prima ediție a Conferinței Slow Food România, un eveniment de referință pentru mișcarea gastronomiei sustenabile din țară. Conferința a reunit producători artizanali, fermieri bio, bucătari, bloggeri culinari și experți în turism sustenabil. Tot în 2024, reprezentanții Slow Food Buzău au participat la Terra Madre – cel mai mare târg Slow Food din lume – fiind singurii care au reprezentat România cu un stand propriu.

„Ne bucurăm că inițiativa noastră este deja recunoscută ca model de bune practici. Ne dorim ca Buzăul să devină un pol al gastronomiei artizanale în România și Europa de Est, iar comunitatea noastră – un exemplu de dezvoltare sustenabilă, prin colaborare și viziune pe termen lung”, a precizat Thorsten Kirschner, co-fondator și manager Comunitatea Slow Food Buzău.

Sprijin real pentru producătorii locali și antreprenoriatul rural

De la lansare și până în prezent, fiecare ediție a Pieței Artizanilor a reunit peste 30 de expozanți, selecționați într-un sistem rotativ din rândul producătorilor artizanali din județul Buzău și din regiunile învecinate. Mulți dintre aceștia consideră evenimentul din Berca drept unul dintre cele mai reușite din mediul rural. Potrivit declarațiilor lor, vânzările obținute aici au depășit adesea nivelul celor realizate la târguri similare organizate în orașe mari, precum București sau Brașov.

În ciuda situației economice dificile pentru micii producători, participanții se așteaptă la extinderea oportunităților comerciale, ca urmare a viziunii integrate a membrilor comunității. Evenimentele servesc nu doar ca puncte de vânzare, ci și ca platforme de promovare, networking și fidelizare. Mai mulți producători locali au raportat intrarea în lanțuri scurte de distribuție, colaborări cu restaurante din regiune și chiar comenzi din afara țării, în urma participării la evenimentele Slow Food Buzău.

În anul 2025, membrii comunității vor beneficia de un sprijin mult mai specific, în linie cu conceptul farm to table. Obiectivul este construirea unui lanț alimentar scurt, în care producătorii locali din Buzău să poată furniza ingredientele necesare restaurantelor și hotelurilor din județ.

Planurile comunității Slow Food Buzău pentru 2025

În 2025, Slow Food Buzău va marca relansarea www.travelbuzau.com, sub egida Slow Food Community Buzău – cel mai cuprinzător ghid despre județul Buzău, disponibil în viitor în patru limbi: română, engleză, germană și franceză.

Toamna Culinară Buzău (1 septembrie – 31 noiembrie 2025) – unul dintre cele mai mari evenimente gastronomice locale din România. Peste 20 de evenimente culinare organizate de membrii Slow Food Buzău (farm-to-table, cooking shows, Piața Artizanilor – ediția de toamnă, weekend cu vânătoare de trufe etc).

Piața Artizanilor, cea de-a șasea ediție, revine în acest weekend, 7–8 iunie, la Berca: două zile de gastronomie locală, tradiții și turism autentic în Ținutul Buzăului, un eveniment de referință dedicat promovării gastronomiei artizanale, turismului local și sustenabilității. Manifestarea are loc în comuna Berca, în inima Geoparcului Global UNESCO Ținutul Buzăului.

Cu ce își așteaptă vizitatorii Piața Artizanilor:

• Târg de produse artizanale: miere, brânzeturi, uleiuri presate la rece, dulcețuri, pâine cu maia, legume de sezon;

• Colțul vinurilor din Dealu Mare: degustări de vinuri artizanale;

• Gourmet Street Food în stil Slow Food: preparate locale, inclusiv opțiuni vegetariene;

• Ateliere pentru copii, demonstrații de meșteșuguri, muzică live și Escape Room educativ;

• Stand de informare Geoparc & Slow Food și tombola „Buzăul Artizanal”.

Participă peste 30 de expozanți locali și regionali, printre care: Melinis, Ferma Pas-Strâmtu, Casa Ghizdeanu, Crama 3 Conace, Fromaggeria Giuseppe, Miedăria, Hanul Moara Veche, Distil Art și mulți alții. Vizitatorii pot câștiga o lădiță cu produse artizanale autentice, în cadrul tombolei dedicate.

Piața Artizanilor reprezintă un model de dezvoltare rurală prin gastronomie, iar evenimentele organizate de Slow Food Buzău, în cei doi ani de activitate, au generat un impact economic direct în comunitate, susținând producătorii locali și creșterea turismului în zonă.

Pentru mai multe detalii despre evenimentul din 7-8 iunie 2025 accesați link-ul https://slowfoodbuzau.com/piata-artizanilor-slow-food-gourmet-hub-buzau-editia-vi.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” (ASAS): „Am și eu trei greșeli mari în viață, trei. Una, când am acceptat o dată să fiu președinte de partid, mi-am luat din libertate – că mie mi-a plăcut întotdeauna să fiu liber. A doua, când nu am acceptat să fiu directorul executiv al Comitetului executiv al FAO, și am avut oferta pe masă, și nu o dată. Și a treia greșeală făcută este că am acceptat al doilea mandat de președinte al Academiei.”

Pe Valeriu Tabără l-am avut invitat în paginile revistei noastre de mai multe ori, deoarece personalitatea, experiența și erudiția bine-cunoscute ne-au determinat să ne dorim să îi aflăm opinia în cât mai multe chestiuni întâlnite în agricultură. Activitatea profesională îi este cunoscută și lăudată. Astăzi, vrem să-l cunoașteți pe omul Valeriu Tabără, povestea din rândurile ce urmează fiind spusă chiar de dumnealui într-un interviu pe care ni l-a acordat recent. 

„Provin dintr-o familie de țărani, dintr-o zonă extraordinară a României, din Apuseni, de la Sălciua, o zonă de munte care n-a fost cooperativizată niciodată. Eu mi-am tăiat vârfurile de la opinci, pentru că eu am purtat opinci până în clasa a VIII-a, până am mers la liceu. Cu opincile mergeam la coasă, nu cu bocancii. Și atunci dimineața pe rouă te mai duceai un pic cu opinca, numai că era groasă, și îi tăiai vârful cu coasa… să cosești la o pantă de 45°, 50°, 60° nu e chiar simplu. Sau să încarci carul cu fân și să nu se răstoarne, de pe la 800 m altitudine, și să-l cobori.

(...) Suntem trei frați. Tatăl meu a fost și el muncitor necalificat, a lucrat la Baia de Arieș, în sistemul de acolo în care țăranul cu muncitorul era cam același lucru, adică noaptea se duceau la schimbul de noapte, iar dimineața, după o foarte mică pauză, punea mâna pe coasă, pe sapă, pe tot ce era gospodărește ca să-și ducă și munca de țăran. De la 5-6 ani ne trimitea cu vaca la pășune, cred că mai mult avea grijă vaca de noi decât noi de vacă, dar de pe la 7-8 ani am avut uneltele făcute special pentru noi, pentru copii, inclusiv coasă mai mică, o aveam în mână. Nu ne cerea nimeni să facem minuni, dar să dai cu ea să te înveți aia o făceai de mic, și nu o făceam numai noi. Aproape toți copiii de gospodari, indiferent unde lucrau părinții. Eu nu știu să fi fost cineva să fi rămas acasă. Toată lumea eram cu o anumită treabă de făcut. Practic, noi i-am învățat pe Eminescu și pe Coșbuc stând la vaci sau în pauzele de întors otava, fânul, de făcut clăile și așa mai departe. Când am ajuns student, toate vacanțele, cu foarte mici excepții, le-am făcut acasă, la coasă, la fân. Și când m-au luat prima dată, de am ajuns ministru la Agricultură, m-au luat din brazdă, de la coasă.

(...) Eu am doi copii, au crescut tot acolo la munte, la părinții mei și alături de părinți la fân, la tot felul de lucrări. Cred că un copil trebuie să știe toate lucrurile acestea, să nu-i fie ascunse. Cred că acolo când îi cocoloșesc sau când pe un copil nu-l lasă să iasă, sau pe tânărul de lângă tine, la contactul direct cu problemele vieții, nu fac decât să-i îngreuneze viața. Și eu cred că partea aceasta, și nu întâmplător, cred că au fost perioade când zonele rurale au dat oameni de foarte mare valoare tocmai datorită acestor contacte legate de viața reală de acolo. Mie-mi pare rău că școala la această dată și educația în mediul rural practic elimină din potențialul științific și nu numai, potențialul unei comunități întregi, partea aceasta de rural. 

De la Școala generală din Sălciua, în 1963, noi am intrat 14 numai în liceul din Baia de Arieș, 14 din aceeași clasă. Când am terminat liceul din Baia de Arieș, care se bătea cu liceele de la Cluj, Turda, din 32 de elevi, 28 am terminat studii superioare. Cu olimpiade, cu absolut toate concursurile posibile. Astăzi nu mai auzi de ele.

(...) Despre agricultură n-aș spune că a fost o pasiune, atunci, pentru că vreau să vă spun un lucru pe care probabil copiii de la țară nu-l spun sau nu l-au spus. Noi abia așteptam să vină școala, să se termine vacanța. Atât era de greu în perioada de vacanță, pentru că lucrai de dimineața, de la patru, până seara la zece, erai în câmp cu tot ce trebuia. Adică, duceai gospodăria cu părinții alături sau uneori chiar îi înlocuiai. Eu nu spun că mi-a venit pasiunea de agricultură, că asta a fost. Eu am vrut să fac istoria. La Baia de Arieș însă m-am întâlnit cu un profesor, mie mi-a fost și drag, am și făcut cu el prima dată Capitolul 5 din biologie, care era genetica moleculară; până în 1965-1966 nu se predase, nu aveai voie să predai genetică moleculară. Era Miciurin & Lysenko, știința sovietică. Am făcut atunci, eram destul de bun la biologie și profesorul meu, care făcea parte din echipa de concurs sau făcea uneori parte la Facultatea de Agronomie de la Cluj, mi-a spus odată „tu dai importanță foarte mare istoriei, dar să știi că tu ai fi excelent pentru agronomie”. I-am spus: știți, eu mă pregătesc pentru istorie. Și am și dat admitere la Istorie universală, voiam să fac arheologia, istorie-filozofie cu cele două secții. Au fost 20 pe un loc la Cluj, la Babeș-Bolyai, la Facultatea de Istorie-filozofie, secția Istorie universală. Și am picat în primul an, nu la mare diferență, dar am picat. Ce înseamnă un destin… M-am dus și am făcut un an de tehnică financiară la Timișoara, care mi-a prins în viață senzațional. Aveam rude acolo, se înființase Facultatea de Științe Economice atunci, în 1967. N-avusesem timp să mă pregătesc. Când am ajuns acolo am văzut, era și concurență foarte mare, și am zis: mă duc și fac armata – pentru că noi, băieții, eram atunci imediat chemați – și mergând pe stradă m-am întâlnit cu o verișoară care-mi zice: de ce să te duci? Uite, se dă admitere la tehnică financiară postliceală, îți trebuie matematică și încă ceva, dar la nivel de uman, nu de real. N-aveam nicio problemă. M-am dus și am intrat al doilea sau al treilea. Și m-am înscris, am urmat un an, dar după un an, concomitent cu anul respectiv m-am pregătit și am dat admiterea la Agronomie la Timișoara. Mi-am revizuit partea de istorie, n-am mai revenit asupra ei, a rămas o pasiune, și acum fac istorie și am o bibliotecă extraordinară. Și m-am apucat de agronomie.

Am terminat Facultatea de Agronomie la Timișoara, am devenit unul dintre cei mai serioși. Pregătire bună la aproape toate activitățile studențești. Am fost împreună cu colegul Daea, că noi am fost colegi de an, și ne țineam de treabă. Și am hotărât în anul cinci că mă voi duce să lucrez în viticultură. Ăsta a fost țelul meu: fac agronomie, dar mă voi duce la viticultură. În anul doi eu m-am dus și m-am înscris la Cercul științific de vinificație-viticultură, în care se intra foarte greu, doar dacă aveai de la 8,50 în sus. Nu puteai intra altfel, nu te primea profesorul. Și de acolo am participat la tot ce însemnau lucrări în toate podgoriile Banatului – de atunci ne știam. Mi-am făcut lucrarea de diplomă, am făcut practica la Șagu Arad, în podgoria de la Șagu, am pregătit atunci struguri, c-am și lucrat. Și când a fost repartiția, eu mă pregăteam, pentru că aveam fermă unde să merg, era fermă la Jidvei, fără să fie aranjat. Dar au apărut două-trei ferme viticole în țară și dusesem tratative, că se făceau atunci un fel de avantaje: ca să mergi să lucrezi în Insula Mare a Brăilei, îți dădea locuință la Brăila sau în București și erai fermier acolo. Și mi-a stat în gând, pentru că eu nu provin dintr-o familie bogată, să merg. Dar în momentul în care m-am apropiat de final, apăruse un loc la Lovrin, pe repartiția guvernamentală, și toți profesorii mei spuneau: „Nu, în cercetare Valeriu, la Lovrin!”. Și s-a întrunit Consiliul științific al facultății, mi-au dat recomandare – pentru că nu puteai rămâne în învățământ sau în cercetare fără recomandarea Consiliului științific – și am plecat cu repartiție guvernamentală la Lovrin. Aia a fost o a doua etapă a vieții mele, într-un colectiv senzațional, în care n-aveai scuze: ori te autoeliminai, ori trebuia să ajungi la nivelul lor, să te pregătești și să devii ca ei. Și am ales a doua variantă, aceea de a fi ca ei, să învăț de la ei – că erau oameni grei de tot, oameni cu realizări fantastice în cercetare.

(...) Mă și căsătorisem, soția îmi promisese că vine cu mine, plecăm din Timișoara, ei, nu s-a întâmplat chiar așa. Soția mea a crescut la Timișoara, ea a rămas orfană de mică și tatăl ei a făcut parte din primul echipaj al Bricului Mircea. În 1939, când a fost adus de la Hamburg, a scris și un jurnal – marinar simplu – dar este în Muzeul Marinei la Constanța cu acel jurnal, o chestie extraordinară făcută de tatăl ei. Am cunoscut-o la Timișoara, ne-am căsătorit și am plecat la Lovrin, unde în prima lună m-am întâlnit cu unul dintre marii directori ai agriculturii României, Emil Vlaicu. Făcea parte din cei șase selecționați de Regina Maria pentru domeniul de la Banloc, din Timiș. Ani de zile a fost directorul unui IAS în apropiere de Lovrin, cu rezultate senzaționale. Unul dintre marii agronomi, bun prieten cu Nicolae Giosan, cu Mureșan, cu care cred că a fost și coleg la Cluj. Și când m-am dus prima dată acolo, era în primul rând bucuros că mergea acolo prima dată un ardelean. El era de la Dej, extrem de încântat de faptul că vine un ardelean după câțiva ani buni. Și era să devin protecționist. Eram la el în birou când vine un telefon de la București de la un om pe care nu-l văzusem niciodată, dar de care știam și care se numea academician Nichifor Ceapoiu, era șeful programului cânepă pe țară. Crease și soiul 153, primul soi, cu Carmaniola prin 1958-1960, și a scris una dintre cele mai bune monografii legate de cânepă, cred că la nivel mondial. Și sună telefonul de la București: „Ceapoiu la telefon. Domnule director, vedeți că trebuie să vă vină un tânăr absolvent de la Timișoara. Nu cumva să-l dați lui Șandru! E la mine la cânepă, la mine vine, la ameliorare la cânepă!”. Eu eram în fața biroului în picioare. Zice: „Ascultă, domnule, nu te pot da la Șandru – dar noi aveam oroare de Șandru, că știam că toți absolvenții din Timișoara nu se împăcaseră cu Șandru. Adică, mergeau și plecau…”. Și la cânepă am rămas. Am stat doi ani și jumătate, dar m-am pus la punct cu absolut toate problemele. Acolo m-am cunoscut cu domnul Iliescu. El vedea des la stațiunea Lovrin, când a fost mazilit în Banat, și eu înlocuiam pe cineva de la UTC care era în armată, și atunci participam la reuniuni. Dar nu eram comod, totdeauna aveam de spus câte ceva legat de situație. Și apoi s-a ivit o ocazie, la Universitate a crescut numărul de studenți și au avut nevoie de un asistent la fitotehnie. Și profesorul Fazekaș, care-mi fusese profesor la fitotehnie, i-a picat cu tronc să merg eu să dau concurs pentru postul de asistent. Și atunci, în 1976, în 19 decembrie – ziua când s-a născut fiu-meu – am dat concursul pentru postul de asistent. L-am luat. Dar nu te puteai duce când vrei, eu încă nu-mi terminasem stagiatura, eram inginer stagiar anul II, dar mi-a dat stafful științific, colectivul tot, mi-a dat recomandările și m-am dus la concurs. L-am luat, dar după aceea profesorul Giosan, care era președintele Academiei, n-a mai fost de acord să plec de acolo, nu m-a mai lăsat să plec la Universitate. Avea nevoie de oameni, îl înțeleg. Niciunul după mine n-a mai plecat. Am făcut cu trei-patru colegi atunci și o grevă împotriva profesorului Josan și până la urmă am plecat de la Lovrin cu demisie. Dar am păstrat o relație extraordinară cu Lovrinul. Și nu mi-ar fi trecut vreodată prin minte, atunci, în 1973, în septembrie, când se duceau tratative cu mine să mă duc la Lovrin – că am fost aproape forțat, că „acolo te duci, nu în altă parte”, rectorul, decanul, toți după mine – că eu voi ajunge vreodată să mă lupt să salvez Lovrinul, care era o stațiune puternică de tot. Nu putea să-mi treacă prin cap că eu aș putea ajunge vreodată acolo. Că eu o să conduc cercetarea, ca eu să fac legea după care se va conduce cercetarea românească și să devin atât de atașat. Pentru că eu am renunțat la extrem de alte multe lucruri și avantaje, și ca politician. La un moment dat un ministru, când s-a făcut Legea 45, făcuse o lege care era extrem de vulnerabilă. Cercetarea era vulnerabilă. Dar nu îndrăznea să vină cu ea la Parlament, pentru că n-avea cum să treacă. Eu nu puteam trece o lege în care, cu știința mea, să vulnerabilizez sistemul de cercetare românesc. Dacă o lăsam așa, astăzi nu mai exista deloc. Și atunci am impus regula Legii 110/1997. Astfel încât nu s-a mai putut lua, nu s-a mai putut desface, foarte greu iei de la cercetare acum teren sau patrimoniu și numai prin niște legi speciale. Dar se putea face. Între timp am ajuns, stăteam și mă gândeam, că am coordonat o carte scrisă pentru Nicolae Giosan.

(...) În 4 martie 1977 — eram în plină criză, dădusem concursul și nu mă lăsau să plec, și trebuia să vin în audiență aici — m-am întâlnit cu decanul Facultății de Agronomie, Gheorghe Catrina — făceam naveta la Lovrin, iar el mergea la stațiune – și s-a oprit la mine și-mi spune „ce facem?, că e nevoie…” – o jumătate de an nu avea cine ține cursul, orele de lucrări practice. I-am zis: „Domnule profesor, mâine aș vrea să merg la București, într-o audiență la dl prof. Giosan, să văd dacă nu obțin...”. De obicei obțineam cam tot ce-mi propuneam, dar atunci așa era, era puternic domnul președinte. La care decanul spune: „Nu te duce tu, că mă duc eu în audiență la el” – se cunoștea cu Giosan. Și a venit, și a murit la cutremur în blocul Dunărea. Pe atunci era rector Ștefan Romoșan, lucrase în Ministerul Agriculturii și pe la Partid când era regiunea Banat, tipul destul de puternic pe picioare, dar Josan nu mai voia nici să răspundă la adresele rectorului: „Aprobați transferul!” și așa mai departe, pentru că eram încă în stagiaturi. Îmi zice: „Tu vii prin demisie”, zic: „Vin, dar mă puteți angaja? Sau mă trimite la dracu’ în praznic, rămân la dispoziția ministerului și mă dau unde vor ei”. „Vino, că te angajez! Numai tu să vrei.” Pentru mine nu era nicio problemă, cât pierdeam? Doi ani și ceva? Până la urmă, nu s-au pierdut nici ăia. Mi-am dat demisia la 1 mai 1977 și în 15 mai am fost la primele ore de practică cu studenții. M-am mai întâlnit cu Giosan, de mai multe ori, iar acum eu am coordonat o carte scrisă la adresa lui, am decis să facem o distincție „Nicolae Giosan, Meritul științific al Academiei” și am toate argumentele de ce trebuie făcută, și mă gândeam: „Ce-ar fi zis profesorul să vadă cine-i face chestii din astea după atâția ani? Unul care s-a tamponat cu el” – și ne-am cam tamponat… Cred că m-ați auzit că-i pomenesc de foarte multe ori numele, în momente delicate, în care unii puteau să comenteze că, vezi, Doamne, a fost... – că el a murit atunci, imediat după ce l-au arestat în decembrie 1989, de inimă rea a murit Giosan. Dar la 24 de ani Giosan a avut curajul să scrie conducerii partidului de atunci – apropo de ce discutam la început – că România în cercetarea agricolă nu trebuie să urmeze cercetarea sovietică sau doctrinele sovietice, pentru că nu ăla e viitorul. Și venise proaspăt absolvent de doctorat de la Moscova. Când a ajuns materialul în mâna lui Moghioroș și l-a citit, să-i cadă din mână! L-a apucat tremurul, că așa ceva nu se putea scrie și putea să ajungă în fața zidului de execuție, în sensul că în 1953-1954 nu discutau cu tine… și ăla a luat materialul și s-a dus cu el la Dej: „Uite, tovarășe, ce scrie tânărul ăsta aici!”. Și Dej a luat materialul. Și: „Ia cheamă-l încoace!”. Toți au rămas surprinși: cum să scrii atunci că să nu urmezi doctrina sovietică, a lui Miciurin? Era în plin avânt știința zisă sovietică. Și s-a dus Giosan și le-a spus: „Nu ăsta e drumul. Uitați-vă în Marea Britanie, în Anglia, în Statele Unite cum se lucrează acum și s-au făcut mari descoperiri în genetica moleculară, care vor revoluționa lumea. În primul rând agricultura, și poate să scoată de sub spectrul foametei omenirea prin această chestiune – era genetician, în genetică-și făcuse doctoratul – plus în medicină vor fi realizări extraordinare datorită acestor cercetări. Și numai ei le fac. Nu e așa cum zic sovieticii…”. La care Dej zice: „Ce-ar fi dacă te-ai duce tu în Statele Unite?”. Și i-a dat o bursă de un an și s-a dus la firma Pioneer, și s-a întâlnit cu Garst. Roswell Garst a fost unul dintre marii susținători, în anii ’50, inclusiv pentru Institutul de la Fundulea. Și la firma Pioneer Josan a învățat genetică moleculară, modul cum să producă sămânță, hibrizi, și s-a împrietenit cu Henry A. Wallace, care a fost genetician și unul dintre cei care au făcut echipă cu marii descoperitori din genetica moleculară, vicepreședinte al SUA. Și a venit de acolo și a înființat Institutul Fundulea. Și i-au dat americanii 200 de linii consangvinizate. Plus, se pare, semănătoarea SPC6. Semănătoarea SPC6 a fost adusă din SUA aici, a ajuns la Fundulea, apoi a fost multiplicată, la Piatra-Neamț, și așa a luat naștere semănătoarea românească SPC6, 9 sau 12.

(...) Când, în primul mandat de ministru, am luat niște decizii legate cu carnea de pui suspendată, lăsa impresia că eu am o atitudine antiamericană. Dar în discuția pe care am avut-o cu ambasadorul american, eu am descris atunci ce trebuie să facem ca să reluăm relații durabile, nu speculative de piață, cum era cu carnea aia de pasăre. Pulpele americane. În primul rând, i-am spus că vreau să reluăm pregătirile de specializare de prin anii ’70-’80, pentru că atunci inclusiv Angelo Niculescu a fost acolo, în SUA. Toți marii agronomi pe care-i avem noi azi, Lucian Buzdugan, Dumitru Manole, Gheorghe Nițu și alții, au fost formați în SUA, au mers la niște lucruri extraordinare. Și asta aș vrea să refacem. Plus în învățământul superior: pe mine asta m-a atras. Cercetare – învățământ superior. Și acum mi-a rămas ideea. Acolo am o scrisoare către președintele nostru, să bage în Parteneriatul strategic și partea de agricultură, deci specializare învățământ superior, dar nu oricând: postdoctorat. Și cercetare științifică. Adică, să mă pot duce în SUA la institute și să fac șase luni de specializare, ca tânăr. Pentru că vă spun că învățământ superior de mare forță, cercetare științifică de mare forță în SUA se face, nu în Europa Occidentală. În Europa, exceptând Marea Britanie, nu se face ce trebuie. Se mai face acum în China. Pentru că în China, cei care formează acum, toți, au fost formați în SUA. Majoritatea sunt absolvenți de învățământ superior american sau britanic. Nu sunt din Germania sau Franța. Și sistemul de învățământ chinezesc, cu o disciplină mai de fier, este cu totul construit pe sistemul american.

Acum în lume nu se mai discută despre agricultură ecologică. Se discută despre sisteme echilibrate. Sistemul verde. Se vorbește la cele mai înalte congrese și forumuri științifice mondiale. Forumuri științifice mondiale în care intră numai academiile. Acolo nu se discută despre partea asta că nu dau aia și nu dau aia. Nu, trebuie să dau ca să fiu în echilibru, mai ales că apar forme noi de agricultură. Agricultură urbană: noi nici nu discutăm despre ea. Agricultură pe verticală – noi nu vorbim despre ea. Agricultură aerobică… sunt niște lucruri colosale! Noi discutăm: „Fără azot!” – cum să fie fără azot, când eu am nucleotidele care sunt pe bază de azot? Viața este pe bază de azot; „Fără dioxid de carbon!” – ca să măresc producția în seră și solarii, eu trebuie să măresc concentrația de dioxid de carbon! Asta nu înseamnă că oamenii nu produc și dezechilibre, dar dezechilibrele nu sunt produse așa, cum se spune de către unii, în mod speculativ sau politic.”

Valeriu Tabără a murit în dimineața zilei de 29 aprilie 2025, la vârsta de 75 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

În loc de editorial… Material publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2025

Forumul APPR a organizat, pe 2 iunie 2025, Ziua Grâului Bărăgan, la ferma Sopema din localitatea Mihail Kogălniceanu - județul Ialomița. Evenimentul ajuns la a cincea ediție a reunit peste 200 de participanți – fermieri, specialiști, reprezentanți ai companiilor din agribusiness și ai mediului instituțional – care au avut ocazia să vadă direct în câmp noutățile din domeniul cerealelor păioase.

Ziua Grâului Bărăgan a oferit ocazia participanților să afle informații esențiale despre starea culturilor de grâu, tratamentele eficiente împotriva dăunătorilor și istoria platformei experimentale, care a fost deschisă pentru prima dată publicului larg după zece ani de cercetare continuă. „Evenimentul a deschis oficial un demers strategic de schimburi de experiență între fermieri și experți din domeniul agricol, atât la nivel național, cât și internațional. Forumul APPR va dezvolta această inițiativă în perioada următoare prin crearea unor contexte de dialog aplicat, vizite de studiu și parteneriate tehnice, cu scopul de a accelera transferul de cunoștințe și bune practici către fermierii din România”, a precizat Alina Crețu, director executiv FAPPR.

În plus, evenimentul a oferit o experiență complet nouă în domeniul comunicării tehnice în agricultură, fermierii prezenți primind căști audio și prin scanarea unui cod QR au putut accesa un ghid audio interactiv. „Această inițiativă a transformat câmpul agricol într-un muzeu al geneticii în aer liber”, a adăugat Alina Crețu.

Directorul general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), Romeo Șoldea, a subliniat: „Dialogul deschis cu agricultorii este esențial pentru a înțelege provocările reale din teren și pentru a construi împreună soluții sustenabile pentru sănătatea plantelor și a culturilor din România”, evidențiind necesitatea unei legături constante între autorități, cercetare și practică agricolă.

„La nivel național, Forumul APPR organizează anual între 40 și 50 de astfel de platforme în câmp, acoperind principalele culturi din România. Este important ca fermierii să înțeleagă de unde vin datele pe baza cărora construim cataloagele noastre și să fie parte din acest proces de validare științifică și practică”, a subliniat Theodor Ichim, președintele Forumului APPR.

Lansări importante pentru fermieri

Ziua Grâului 2025 a marcat un moment simbolic pentru Forumul APPR, prin lansarea oficială a Centrului de Cercetare și Excelență Profesională, un laborator în aer liber, unic în România, dedicat testării comparative a celor mai performanți hibrizi și soiuri de cereale; diseminării rezultatelor din Rețeaua Independentă de Testare și Analiză în Câmp (R.I.T.A.C.); promovării soluțiilor inovatoare pentru adaptarea la schimbările climatice.

„Platforma de la Mihail Kogălniceanu este activă din 2017 și reflectă un efort susținut de testare riguroasă în câmp. În cadrul acestei ediții, lansăm și RITAC FarmData, o platformă digitală ce va conține rezultatele multianuale obținute în cadrul testărilor realizate de Forumul APPR în ultimii peste zece ani”, a declarat Cristina Radu, director tehnic al Forumului APPR.

Evenimentul a fost, de asemenea, un prilej pentru lansarea platformei digitale AGRARIAN, dezvoltată în cadrul proiectului european cu același nume, în care Forumul APPR este partener. Platforma oferă fermierilor un instrument eficient de gestionare digitală a datelor agricole, contribuind la creșterea eficienței și a sustenabilității exploatațiilor.

„Investiția în cercetare și transfer de cunoștințe către fermieri este o prioritate strategică. Felicitări Forumului APPR pentru un centru care va avea un impact durabil și real în teren”, a transmis Alina Donici, reprezentant al Serviciului de Cercetare-Inovare din cadrul MADR.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!