Imprimă această pagină
Joi, 15 Iunie 2017 18:18

AFIR derulează o primă etapă de acțiuni de prevenție. Beneficiarii selectați în cadrul acestor acțiuni de îndrumare și sprijin au proiecte în implementare

Scris de

Nu mai puțin de 17 acțiuni de prevenție au fost desfășurate de AFIR în ultima perioadă, în vederea utilizării corecte a fondurilor acordate pentru investiții în dezvoltarea rurală, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) printr-un comunicat de presă, asta după ce informația fusese transmisă în exclusivitate de Revista Fermierului în cadrul interviului cu Adrian - Ionuț Chesnoiu, șeful AFIR, publicat nu demult.

Concret, potrivit documentului de presă, echipele mixte ale AFIR, de la nivel central și din teritoriu, au organizat cinci acțiuni de prevenție în județul Iași în intervalul 15 – 19 mai, la structurile teritoriale ale AFIR (Centrul Regional și Oficiul Județean) și la beneficiarii din acest județ. De asemenea, au fost organizate șase acțiuni de prevenție în perioada 22 – 26 mai, în județul Timiș, și alte șase acțiuni în județul Teleorman, în perioada 6 – 9 iunie. Pentru săptămâna 12 – 16 iunie sunt programate acțiuni din Planul de prevenție la Oficiul Județean Suceava și la unii beneficiari ai PNDR din zonă.

„Inițierea unei campanii de prevenție s-a confirmat deja ca fiind un demers oportun și eficient, în primul rând pentru că beneficiarii au apreciat organizarea unor astfel de acțiuni, inițiativa AFIR fiind considerată utilă și necesară, aceștia având nevoie de îndrumare și sprijin concret din partea noastră. Sunt omul acțiunilor concrete, iar acest demers este menit să aibă rezultate vizibile”, a declarat Adrian - Ionuț Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Comunicatorii AFIR anunță, totodată, că beneficiarii selectați în cadrul acestor acțiuni de îndrumare și sprijin au proiecte în implementare care se află în etapa procedurală cuprinsă între contractare și prima plată.

„Subliniez că acțiunile de prevenție ale AFIR nu sunt acțiuni de control. Rolul experților AFIR în cadrul acestor sesiuni este acela de a explica beneficiarilor modalitățile de evitare a apariției neregulilor, tipurile de verificări prin care trece un proiect în etapa de implementare și în cea de monitorizare, dar mai ales necesitatea menținerii criteriilor de eligibilitate și de selecție în baza cărora proiectul a fost selectat pentru finanțare”, a precizat Adrian - Ionuț Chesnoiu.

În cadrul vizitelor pe teren, organizate la locurile de implementare ale proiectelor de investiții, reprezentanții Agenției au prezentat beneficiarilor importanța rolului acestora în calitate de parteneri ai AFIR. A fost subliniată necesitatea creșterii gradului de conștientizare a beneficiarilor cu privire la respectarea cu strictețe a obligațiilor contractuale și legale asumate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor.

În cadrul acțiunilor, beneficiarii au supus atenției reprezentanților AFIR aspecte rezultate din experiența practică în relația contractuală cu AFIR și le-au prezentat spețe concrete pe care le-au întâlnit în faze diferite ale implementării investiției. Totodată, beneficiarii au prezentate o serie de sugestii și propuneri de simplificare a cadrului procedural de implementare a proiectelor, respectiv o mai bună corelare a procedurilor cu realitățile economice concrete.

Aceste acțiuni de prevenție fac parte dintr-o amplă campanie susținută de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) la nivel național și organizată în mai multe etape.

În această primă etapă a acțiunii de prevenție sunt incluse 14 Oficii Județene și trei Centre Regionale ale AFIR, urmând ca acţiunile să continue şi în celelalte structuri ale AFIR.

Citit 1369 ori
Revista Fermierului

Articole recente - Revista Fermierului

Articole înrudite