În perioada 15 – 17 mai 2026, la Miercurea Ciuc, a avut loc Adunarea Generală a Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV, care a reunit cooperative agricole din întreaga țară. Au fost analizate situația sectorului vegetal, evoluțiile legislative, cele economice din ultimele luni, precum și direcțiile comune de acțiune.

11 noi cooperative agricole s-au alăturat UNCSV, organizația ajungând la 77 de cooperative membre active, consolidându-și astfel poziția de cea mai importantă organizație reprezentativă a cooperativelor agricole din România.

Subiectele abordare în cadrul întâlnirii s-au referit la viitorul Politicii Agricole Comune după 2027, menținerea structurii PAC pe doi piloni, presiunile legislative existente la nivel european, situația produselor de protecția plantelor și a neonicotinoidelor, competitivitatea fermierilor europeni în raport cu importurile din state terțe, precum și necesitatea unei reprezentări mai puternice a intereselor cooperativelor agricole românești la Bruxelles.

Intens au fost dezbătute dificultățile fiscale și administrative cu care se confruntă cooperativele agricole, inclusiv interpretările neunitare privind deductibilitatea TVA și tratamentul operațiunilor desfășurate între cooperative și membri. În acest context, a fost realizată o monografie contabilă privind deductibilitatea TVA pentru utilajele agricole achiziționate de cooperative prin proiecte cu finanțare europeană.

„Membrii UNCSV au analizat soluții și propuneri pentru clarificarea și ajustarea cadrului legislativ și fiscal aplicabil cooperativelor agricole, în vederea asigurării unei funcționări corecte, eficiente și predictibile a acestora. Propunerile urmăresc consolidarea cooperativelor agricole și crearea unor condiții care să permită sprijinirea membrilor cooperatori, după ani de investiții și dezvoltare realizați în cadrul acestor structuri, în măsura în care modificările legislative vor fi preluate și aprobate de Parlament în forma propusă”, transmite UNCSV.

În cadrul Adunării Generale au fost aprobate actualizările Statutului și Actului Constitutiv UNCSV, necesare pentru adaptarea organizației la nevoile actuale ale membrilor și la evoluțiile din sectorul agricol și cooperativ.

Participanții au analizat și oportunitățile de dezvoltare economică și investițională pentru cooperative, inclusiv proiectele implementate prin AFIR, accesarea finanțărilor europene, dezvoltarea structurilor integrate de comercializare și procesare, precum și soluțiile digitale și energetice dedicate agriculturii cooperatiste.

S-a discutat atât despre oportunitatea recunoașterii cooperativelor agricole ca și comunități de energie, cât și despre dezvoltarea unui soft și a unei aplicații dedicate cooperativelor agricole. Au fost analizate funcționalitățile necesare acestor instrumente, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor de monitorizare în activitatea cooperativelor agricole, soluții pentru managementul riscurilor și optimizarea producției, precum și oportunități de colaborare în domeniul energiei.

Programul a inclus și vizite de lucru, schimburi de experiență și întâlniri tehnice între cooperative, dedicate identificării soluțiilor comune pentru creșterea eficienței economice, consolidarea structurilor cooperative, dezvoltarea lanțurilor agroalimentare integrate și crearea unui brand comun după modelul cooperatist.

„Extinderea continuă a UNCSV confirmă faptul că fermierii înțeleg tot mai clar rolul cooperativelor agricole într-un context marcat de volatilitate economică, schimbări climatice, presiuni administrative și transformări accelerate la nivel european. Cooperativele agricole reprezintă principalul instrument prin care fermierii își pot consolida puterea economică, capacitatea de negociere și accesul la investiții și piață. UNCSV își continuă activitatea de reprezentare la nivel național și european și susține dezvoltarea unui sector cooperatist modern, competitiv, funcțional și durabil.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ce obstacole ne stau în față pentru cultivarea cânepii, ne-am putea întreba? De la 40.000 de hectare cultivate până în anul 1989, când România ocupa primul loc în Europa la producția de fibră de cânepă și locul patru în lume după suprafața cultivată, astăzi la noi în țară se cultivă cânepă doar pe 1.000 – 1.300 ha, cu mult sub potențialul istoric.

Declinul industriei textile și dispariția topitoriilor de cânepă care prelucrau tulpinile pentru extragerea fibrei i-au determinat pe fermieri să nu mai cultive cânepă, având în vedere că nu mai aveau cum să valorifice producția. Legătura industria textilă – topitorii - cultivatori a fost întreruptă, iar situația actuală nu ne arată cât poate dura această stare de lucruri.

Apoi a intervenit și faptul că această plantă a fost considerată ca drog, ceea ce i-a îndepărtat și mai mult pe fermieri ca s-o cultive. Dar însușirile valoroase pe care le are cânepa nu pot fi trecute cu vederea. O serie de beneficii o face să stea totuși în atenția întreprinzătorilor.

Cânepa poate fi valorificată în întregime. Astfel, se extrag fibrele, a uleiul din semințe, din inflorescențe și frunze, produse cu caracter medicinal, din tulpini tocate, iar cânepa poate fi folosită și în construcții.

Cânepa este o plantă ecologică, lăsând terenul curat de buruieni și, important, nu necesită pesticide deloc sau aproape deloc.

Cânepa este recunoscută ca fiind una dintre cele mai eficiente plante pentru sechestrarea carbonului, depășind semnificativ capacitatea medie a pădurilor pe unitatea de suprafață și timp. Absoarbe dioxidul de carbon (CO₂) din atmosferă, între 9-15 t CO₂/ha, iar după unele cercetări chiar 22 t CO₂/ha, în timp ce un hectar de pădure absoarbe 2-6 t CO₂/an.

Lemnul produs pe un hectar de cânepă echivalează cu creșterile anuale de lemn, pentru un hectar de pădure matură de brad.

Produsele din fibră de cânepă sunt biodegradabile și nu poluează mediul ambiant.

Ca substituent al materialelor plastice, produsele derivate din cânepă sunt utilizate în producția auto, transportul feroviar, aviație și industria aeronautică.

La noi în țară, totuși cultura cânepii cunoaște o ușoară revigorare, cu toate obstacolele existente. Cei care cultivă cânepă în sistem industrial sau gospodăresc nu au unde să predea producția de tulpini pentru obținerea fibrelor și s-au orientat pentru producția de ulei. Este cazul fabricii de ulei de cânepă din Salonta – județul Bihor, unică în Europa și care are o capacitate de o mie de tone pe an, din care 80% din producție e destinată exportului. Din păcate, fabrica este nevoită să importe sămânța de cânepă.

Niște promotori ai cânepii, care își doresc revigorarea acestei valoroase plante, organizează anual evenimentul Expo la cânepă, la care participă profesioniști din diferite medii: industria textilă, fermieri, cercetători, specialiști în medicina naturistă, în cosmetică. Printre protagoniști îi amintim pe Leonida Prodan, cultivatoare de cânepă și meșter popular - promotor al valorilor românești, Ferma Domnița Maria din județul Călărași, producătoare de ulei din plante medicinale și cânepă, foarte căutate la noi și peste hotare.

Toate obstacolele cultivării și industrializării cânepii în România ar putea fi rezolvate și prin contribuția ministerelor Economiei și Agriculturii. Este necesar sprijinul investițiilor în domeniul prelucrării tulpinilor de cânepă, fostele topitorii care să fie dotate cu noile tehnologii de extragerea fibrelor, a dotării cu mijloacele mecanizate de recoltare a cânepii de fibră sau de sămânță pentru fermieri.

Pe lângă subvențiile acordate, să se aloce fermierilor și plăți pentru absorbția de CO₂ pentru fiecare hectar cultivat cu cânepă. Asemenea măsuri ar aduce un plus țării noastre, cu certitudine.

Articol de: ing. agr. VLADIMIR GONCEARU

Cuvintele din titlu îi aparțin tânărului fermier Matei Titianu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Recent, la AGRO TV, acesta a abordat mai multe subiecte arzătoare în agricultura autohtonă, pe care vi le prezentăm în rândurile ce urmează.

„Suntem a cincea forță agricolă a Uniunii Europene ca suprafață, dar ne permitem prea des să fim tratați ca un actor secundar. Din postura de președinte al LAPAR, consider că este timpul să vorbim deschis despre subminarea intereselor naționale în agricultură. O problemă pe care o simt zilnic în dialogul cu membrii LAPAR este modul în care agricultura este reprezentată la Uniunea Europeană de către autorităților noastre. De ce reprezentanții noștri la Bruxelles nu negociază cu aceeași fermitate cu care fermierii români muncesc pământul? Când acceptăm acorduri care ne dezavantajează direct sau când convergența externă rămâne un obiectiv mereu amânat, nu vorbim doar despre birocrație. Vorbim despre viitorul securității alimentare. La LAPAR, mandatul nostru este clar: să cerem o poziție demnă pentru România”, a spus Matei Titianu.

În opinia președintelui LAPAR, subvenția ar trebui privită ca o compensație, nu ca un ajutor. „Trebuie să înțelegem că atâta timp cât producem sub reglementări verzi stricte, subvenția doar echilibrează balanța în fața competitorilor globali (Mercosur, Ucraina).”

Matei Titianu a subliniat că prioritatea zero în acest moment o reprezintă protejarea consumatorului român și a producătorului local prin controale riguroase la graniță. „Frontierele au nevoie de laboratoare de testare. Nu putem accepta un dublu standard la siguranța alimentară.”

Liderul LAPAR a arătat paradoxul energiei și al finanțării. „Infrastructura de irigații devine inutilă dacă prețul energiei anulează profitul. Avem nevoie de o strategie națională pentru energie și de instrumente financiare solide, precum Creditul Fermierului, cu dobânzi fixe și garanții de stat”, a punctat Matei Titianu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Lumea pe care o știam până mai ieri (sau, cel puțin, așa credeam) este zdruncinată de schimbări profunde, care, cu certitudine, vor lăsa urme adânci în gândirea globală ce a marcat ultimele două decenii, în special în plan economic, dar și politic sau militar.

Când ne gândim la globalizare ca fenomen, trebuie să acceptăm că, pe lângă politicile de coagulare a diferitelor sectoare economice, unde politica fuziunilor devenise activitatea elitistă a marilor bănci de investiții din lume, am asistat și la o globalizare politică (UE, Mercosur, NAFTA), dar și la una militară (NATO, alianțele SUA cu Asia de Sud).

Toate aceste „elite politico-financiare” au susținut la unison că fenomenul este benefic. Preocuparea de bază a celor care puteau analiza și influența direcția a fost cum să profite, măcar parțial, de această „lume de basm” creată tot de ei, astfel încât să fie acceptată de cei mulți, adică de noi toți, care, vrem sau nu, vom fi cei care finanțează această „petrecere” și, în final, de cele mai multe ori, cei care pierd cu adevărat.

La prima vedere, acest aspect poate nu pare foarte relevant, însă modelul economic de orientare liberală, aplicat aproape peste tot pe glob, se apropie de momentul în care își va epuiza energia, asemenea stelelor care, după ce au oferit lumină și energie, se transformă în „găuri negre”. A adus o prosperitate greu de imaginat pentru mulți, dar bazată pe iluzia unor „cheltuieli pe caiet”, care, la un moment dat, își vor cere decontul.

Pe vremuri, banii aveau acoperire în aur, apoi în mărfuri. Astăzi, au acoperire în promisiuni și încredere, ajungând până la „marea revoluție monetară” a criptomonedelor, adică încredere în ceva ce nu poate fi atins.

Globalizarea și limitele ei

Revenind la sistemul global, să ne amintim că, începând cu anii ’80, s-a impus un principiu doctrinar: fuziunile companiilor sunt viitorul prosperității economice. Economiile de scară urmau să reducă prețurile, să stimuleze cercetarea și să simplifice lanțurile logistice.

Există, fără îndoială, un sâmbure de adevăr aici, iar cei care au beneficiat de această perioadă, și nu sunt puțini, pot confirma.

Totuși, în multe sectoare, concentrarea a ajuns atât de mare, încât nu mai este aproape nimic de cumpărat. În industria auto, numărul marilor jucători globali este foarte redus. În producția de cipuri, și mai mic. Situații similare regăsim în tehnologia de vârf, aviație sau metalurgie.

În agricultură, situația este la fel de concentrată:

• cinci companii controlează peste 80% din piața globală a semințelor certificate;

• piața pesticidelor este similară;

• utilajele agricole sunt dominate de câțiva mari producători;

• în cazul marilor traderi, concentrarea este și mai evidentă;

• nici în piața combustibililor sau uleiurilor situația nu ar fi mult schimbată.

Creșterea artificială și nota de plată

În aceste condiții, când nu mai ai ce achiziționa, trebuie să găsești alte metode de a satisface investitorii. Iar soluția cea mai simplă devine creșterea prețurilor, suportată, în final, de consumator.

Problema este creșterea organică care e limitată de ritmul demografic, mult inferior ritmului în care economia ar vrea să crească.

În acest context, devine greu de înțeles cum un CEO dintr-o companie petrolieră românească poate primi peste două milioane de euro anual, iar un CEO precum Elon Musk poate avea pachete de compensații de ordinul a o mie de miliarde de dolari, fără să fie o greșeală de redactare.

Faptul că astfel de propuneri există și sunt aprobate arată că nu mai vorbim doar despre economie, ci despre vânzarea unor iluzii. Iar întrebarea rămâne: cine va plăti? Așa cum spune și o zicală românească: „Prost nu este cine cere, ci cel care plătește”.

Crizele, mecanism de resetare

Mulți au crezut în această „Fata Morgana” a creșterii infinite, ignorând un principiu simplu: economia se resetează periodic prin crize.

Exemplele sunt cunoscute: Marea Criză din anii ’30; criza subprime a anilor 2000; schimbările politice din Europa de Est din anii ’90; conflictele militare, inclusiv cele mai vechi sau actuale (Primul și Al Doilea Război Mondial, Ucraina și acum Iran).

Deciziile politice, economice și militare din ultimii ani au afectat lanțurile de aprovizionare și au demonstrat fragilitatea sistemului. Un virus microscopic a fost suficient pentru a bloca economia globală, iar lecțiile au fost rapid uitate.

Agricultura românească, între lipsa strategiei și improvizație

Privind la România, problema majoră rămâne lipsa unei strategii coerente. Punctez însă și alte câteva aspecte, dar fără a avea pretenția epuizării acestora.

1. Inputurile agricole. În loc ca statul să intervină punctual (de exemplu, în preluarea unor combinate), ar fi fost mai eficient controlul resurselor de gaz din Marea Neagră, prin preluarea exploatării și comercializării directe; precum și dezvoltarea industriei îngrășămintelor, în special a celor azotoase, dacă deținea controlul asupra gazelor naturale. Accesul la energie ieftină determină competitivitatea acestui sector, lucru demonstrat de Rusia și de fostele state sovietice.

2. Motorina și fiscalitatea. Un exemplu simplu este acciza la motorină, unde în locul sistemului actual (plătești, apoi aștepți rambursarea luni la rând), s-ar fi putut implementa sistemul cu motorină colorată, fără acciză, destinată exclusiv agriculturii. Astfel s-ar fi eliminat lipsa și costurile de finanțare, birocrația și întârzierile.

Fondurile europene, între idee bună și aplicare greșită

Conceptul de susținere a cooperativelor a fost corect în principiu, dar aplicat defectuos și astfel s-a stimulat apariția de cooperative „de familie”, care au câștigat proiecte de zeci de milioane de euro fără capacitate reală de cofinanțare.

Realitatea este simplă, de exemplu cinci entități mici (ferme sau firme mici) cu o cifră de afaceri cumulată de, să zicem, 1.000.000 de euro nu pot genera, prin asociere formală, o capacitate financiară reală de a finanța un proiect de 10-15 milioane de euro în total și care necesită finanțare de cca 5-7 milioane de euro din partea beneficiarilor, bani care reprezintă contribuția la proiect, cheltuieli neeligibile, capital de lucru și finanțarea pe anumite perioade a TVA și, în plus, să nu uităm dobânzile, unde cea bancară este în jur de 9-10%, iar cea de la IFN-uri, de peste 15%.

Lipsa criteriilor financiare serioase a dus la proiecte nefinalizate, insolvențe și blocaje. Există și exemple de succes, dar acestea se datorează exclusiv beneficiarilor, nu sistemului.

România are probleme legislative majore

Furtul și lipsa sancțiunilor reale. Scandalurile legate de certificatele de depozit, unde zice lumea că vorbim de peste 100 de milioane de euro ,,gaură”, arată clar, printre altele, legislație slabă, sancțiuni insuficiente, portițe legale. Are de gând MADR, după 30 de ani, să facă ceva în domeniul reglementării?

Personal, cred că lipsa principală este cea a unei legislații dure de pedepsire a acestor fapte, dar o legislație clară și simplă, nu plină de fel de fel de portițe unde, după ce că fură, îl și premiem cu libertatea de a cheltui banii liniștit pe plajă la Monte Carlo.

Iar legislația asta ar trebui să pedepsească și furtul, dar și neglijența la limită cu complicitatea a celor care nu au făcut nimic pentru a controla existența acestor stocuri, adică reprezentanții unora dintre proprietari, ca să nu generalizăm.

Justiția lentă. Procesele comerciale durează ani. Poate o soluție ar fi standardizarea contractelor, simplificarea procedurilor și, implicit, limitarea termenelor. Dar oare cum ar putea să gândească MADR o propunere?

Poate printr-o legislație unde finalizarea unor procese privitoare la neplata datoriilor să nu mai dureze doi, trei ani. Sunt de acord că nu poți stabili viteza de lucru a judecătorului, dar poți stabili viteza dosarelor prin simplificare, standardizarea documentelor și procedura aplicată, în sensul că poți reglementa prin lege în ce condiții se face o vânzare, care sunt documentele care se încheie (inclusiv forma lor) și ce trebuie să conțină dosarul depus în instanță sub sancțiunea decăderii acțiunii. Adică, mai simplu spus, cu titlu de exemplu, dacă am bani de recuperat, eu trebuie să depun în instanță un contract standard în mare măsură ca formă, un aviz cu semnătura de primire care să confirme recepția cantitativă și calitativă, o factură și situația soldului bancar, iar reclamatul să vină și el cu situația soldului. Dacă documentele nu respectă forma sau nu există, atunci să fii sănătos, rămâi că ai bani de luat. Astfel, dai termen pentru depunere documente, apoi un singur termen la care părțile vin sau nu vin, este problema lor, și tu, judecător, dai verdictul și s-a închis cazul. Dacă tu, legiuitor (MADR doar propune), faci un sistem clar și simplu, multe probleme de instanță dispar, fiindcă chichițele nu se mai pot aplica.

Fiscalitatea organizațiilor. Cotizațiile peste 4.000 de euro nu sunt deductibile fiscal, ceea ce descurajează asocierea și afectează funcționarea organizațiilor. Ca ministrul Agriculturii să nu piardă timpul să caute, indicăm articolul de lege - art. 25 alin. 3 lit. k din Codul Fiscal.

Din ce poți plăti salariile angajaților și toate costurile de întreținere și reparații la un OUAI sau o asociație, dacă firmele membre sunt mari? Dacă MADR vă va răspunde, de exemplu la OUAI-uri, că din facturile de prestări servicii, atunci o să fie clar pentru toată lumea ce înțelegere a fenomenului au, deoarece udările sunt diferite în funcție de culturi și ai membri care udă mai mult, alții mai puțin, or, aceste costuri indirecte sunt repartizate la hectarele organizației, nu la udările realizate.

Fără a generaliza aceste cotizații fixe, ele sunt de circa 150-200 lei/ha, adică o fermă de 500 ha ajunge să plătească și 20.000 de euro, doar că la 16.000 de euro plătește și 16% impozit pe profit.

Este că vă simțiți stimulat de MADR și de autorități, în general, ca să vă asociați? Acest principiu se aplică la toate asociațiile sau organizațiile unde un fermier vrea să se înscrie și cotizația depășește 4.000 de euro.

Investițiile în energie regenerabilă. Proiectele de energie regenerabilă sunt amplasate haotic, uneori afectând sistemele de irigații, în contradicție cu investițiile statului.

Suntem pregătiți pentru ce urmează?

Prin acest material, am încercat propunerea a trei direcții de reflecție și, fără a avea pretenția că subiectele sau direcțiile ar fi epuizate, este o invitație la reflecție și dezvoltare a acestora.

Astfel, eu am gândit trei direcții esențiale:

1.    Controlul costurilor inputurilor prin controlul resurselor primare sau aplicarea pârghiilor financiare (îngrășăminte, motorină, semințe, service);

2.    Reforma finanțărilor (criterii reale, selecție riguroasă) – asta va duce la eliminarea risipei de fonduri și la creșterea performanțelor economice;

3.    Reforma legislativă – care ar putea duce la claritate, rapiditate, eficiență.

Din păcate, ceea ce nu facem la timp, sau nu am făcut la timp, ne va costa, mai devreme sau mai târziu, iar agricultura „cheltuielilor pe caiet” se apropie de final. Întrebarea este simplă: suntem pregătiți pentru ce urmează?

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Asociația Aberdeen Angus România anunță organizarea European Angus Forum (EAF) 2026, cel mai prestigios eveniment dedicat crescătorilor de taurine din rasa Aberdeen Angus. Evenimentul are loc în perioada 11-18 mai și marchează o premieră istorică pentru sectorul zootehnic românesc.

După succesul edițiilor anterioare din Germania și alte state cu tradiție, România a fost desemnată în unanimitate să găzduiască ediția 2026 a European Angus Forum, recunoscându-se astfel progresul remarcabil al programului dezvoltat la nivel național. „Forumul va reuni crescători, fermieri, experți din industrie și parteneri internaționali, oferind o platformă de dialog și colaborare asupra viitorului producției sustenabile de carne de vită, progreselor în genetică și dezvoltării piețelor de carne premium”, precizează Marcel Olteanu, președinte Asociația Aberdeen Angus România.

Țara noastră, actor relevant pe piața europeană a rasei Angus

În prezent, România deține un efectiv impresionant de peste 135.603 de capete  Aberdeen Angus și un total de 1.926 de crescători, fiind pe primul loc la nivel european. „Ediția din 2026 a European Angus Forum evidențiază rolul tot mai important al țării noastre ca producător de carne de bovine din rasa Aberdeen Angus de înaltă calitate. Dezvoltarea sectorului este susținută de avantaje naturale și structurale importante, precum pășunile extinse, condițiile climatice favorabile, tradiția în zootehnie și investițiile în genetică și management modern al fermelor”, subliniază Marcel Olteanu.

Un element central al dezvoltării sectorului Angus în România îl reprezintă integrarea lanțului de producție, de la creșterea animalelor până la distribuția produsului final.

Acest model presupune operarea unui sistem complet integrat în sectorul creșterii bovinelor, care acoperă întregul lanț valoric - de la creșterea animalelor pe pășuni naturale și utilizarea unor programe avansate de genetică, până la procesare modernă și distribuția de carne premium pe piața locală și externă.

În cadrul forumului, participanții vor avea oportunitatea de a vizita atât ferme, cât și unități de procesare, parte a unui lanț integrat de tip „farm to fork”/„de la fermă la furculiță”.

Eveniment aplicat: ferme, expertiză și colaborare

Asociația Aberdeen Angus România transmite că European Angus Forum 2026 nu este doar o conferință tehnică, ci un „Full Tour” desfășurat din inima Transilvaniei până în capitala României, îmbinând expertiza agricolă cu promovarea turismului și a gastronomiei locale.

Programul include vizite în ferme, prezentări despre producția sustenabilă de carne de vită, discuții despre genetică și reproducție, precum și sesiuni de networking între organizații europene și actori din industrie.

Evenimentul își propune să consolideze schimbul de cunoștințe și colaborarea la nivel european, într-un context în care cererea pentru carne de calitate, trasabilă și produsă responsabil este în continuă creștere.

Un tur de forță de la Cluj-Napoca la București

European Angus Forum 2026 debutează în Cluj-Napoca pe 11 mai 2026 și se încheie pe 18 mai 2026, la București.

Participanții, fermieri și experți internaționali din Europa, Australia, Asia, Africa, America de Sud și America de Nord vor vizita ferme de reproducție și unități de îngrășare-finisare; stațiunea de testare a taurilor și abatoare de ultimă generație; expoziții de animale unde vor fi prezentate cele mai performante linii genetice dezvoltate în România.

Programul, desfășurat pe zile, vizează următoarele repere reprezentantive pentru Asociația Aberdeen Angus România:

• 12 mai: Angus House Farm (Gherla - jud. Cluj), Carna Carpatica (Podirei - jud. Bistriţa Năsăud);

• 13 mai: Centrul de selecție și testare Aberdeen Angus (Cibu - jud. Mureş), Black Angus Farm (Măgherani - jud. Mureş);

• 14 mai: Karpaten Meat (Marpod - jud. Sibiu);

• 15 mai: AndroAngus (Cârțișoara - jud. Sibiu), Domeniul Vaduri (Floroaia - jud. Covasna);

• 16 mai: Paper Consult (Dobra - jud. Dâmboviţa);

• 17 mai: Conferința internațională European Angus Forum 2026 (Novotel -București).

Forumul oferă o platformă de networking între crescătorii români și liderii industriei globale, facilitând schimbul de know-how și deschiderea de noi piețe de export pentru carnea de vită premium „Made in Romania”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

Pe 13 și 14 aprilie 2026, o delegație a Clubului Fermierilor Români, formată din tineri, a participat la Bruxelles la o serie de întâlniri la nivel european, cu scopul de a înțelege și a influența direcțiile care vor defini agricultura românească în următorul deceniu. Programul a inclus o sesiune de lucru la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, prezența la FFA Annual Conference 2026 - unul dintre cele mai importante forumuri europene pe teme agricole, precum și o vizită la Parlamentul European, găzduită de eurodeputatul Maria Grapini, membru al Comisiei de Agricultură.

Delegația a fost formată din 17 tineri absolvenți ai programelor de formare ale Clubului, lideri de echipă la Maratonul de Business, din cadrul programului Tineri Lideri pentru Agricultură, o generație care își construiește acum cariera în agricultură și care a ales să înțeleagă direct de la sursă mecanismele care îi vor afecta activitatea în anii următori.

Mai puțini bani, mai multe condiții, în PAC 2028 - 2034

Discuția de la Reprezentanța Permanentă, purtată cu Achim Irimescu, fost ministru al Agriculturii și negociator al aderării României la UE, a scos în evidență amploarea reformei în curs a Politicii Agricole Comune. Concluziile sunt îngrijorătoare: bugetul PAC urmează să scadă de la 37% din bugetul UE la 14,8% în perioada 2028 - 2034, iar alocarea totală pentru România se reduce cu aproape 5 miliarde de euro față de actuala perioadă de programare, de la 21,5 la 16,57 miliarde de euro.

Printre schimbările cu impact direct asupra fermierilor români:

• Pilonul 2 - Dezvoltarea Rurală, prin care România și-a modernizat agricultura în ultimele două decenii, dispare practic din structura noii PAC;

• Se introduc reduceri progresive ale plăților directe pentru fermele care depășesc 20.000 de euro, mergând până la eliminarea completă a plății de bază pentru sumele peste 100.000 de euro;

• Sprijinul suplimentar de 50 euro/ha pentru fermierii tineri urmează să fie eliminat, iar înlocuirea propusă este considerată insuficientă în contextul barierelor structurale din România: lipsa accesului la teren și dobânzile de peste 10% față de 2-3% în Europa de Vest;

• Regula N+1 - banii neabsorbiți într-un an se restituie, punând presiune enormă pe capacitatea administrativă a statelor membre.

Cum se face legislația care ne afectează în fiecare zi, la Parlamentul European

Delegația tinerilor din Clubul Fermierilor Români a avut parte de o prezentare directă a mecanismelor de legiferare europeană, inclusiv un tur al spațiilor Parlamentului European în care se negociază, se amendează și se votează legile aplicabile în toate cele 27 de state membre.

Eurodeputatul Maria Grapini a explicat procedura legislativă, de la propunerea Comisiei, prin trialogul cu Consiliul, până la votul final în plenară, dar a și clarificat o serie de distincții esențiale ignorate frecvent în spațiul public românesc.

Câteva concluzii cheie:

• Rezoluțiile Parlamentului nu sunt acte legislative. Ele nu sunt obligatorii și nu pot fi aplicate direct, o distincție crucială în înțelegerea dezbaterilor europene;

• Noul Regulament Vamal al UE intră în vigoare în circa doi ani. România administrează peste 2.000 de puncte vamale la granița externă a UE. Fără laboratoare de control al conținutului produselor și fără personal integru, țara riscă să devină principalul punct de intrare pentru mărfuri neconforme în toată piața internă, cu posibile consecințe sub formă de proceduri de infringement;

• Un eurodeputat poate interpela orice guvern din cele 27 de state, nu doar pe cel al țării de origine. Pe această cale, românii din Austria au obținut alocații egale cu cetățenii autohtoni, după o decizie a Curții Europene de Justiție.

„Legile care schimbă agricultura românească nu se scriu la București. Se negociază la Bruxelles. A înțelege cum, și a cunoaște pe cei care le construiesc, nu este un avantaj, ci este o necesitate. Mulțumim ELO, Reprezentanței Permanente și Parlamentului European pentru deschiderea cu care ne-au primit”, transmite Andrew Brind, manager comunicare în cadrul Clubului Fermierilor Români,

Agricultura europeană, în fața unor alegeri fundamentale

Delegația Clubul Fermierilor Români a participat și la Forum for the Future of Agriculture, conferința anuală care reunește factori de decizie, fermieri, reprezentanți ai industriei și ai societății civile din toată Europa. Dezbaterile au confirmat tensiunile din jurul reformei PAC și au subliniat importanța prezenței active a organizațiilor reprezentative naționale în procesul de negociere la Bruxelles.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, AICI!

În interviul de față, vă invităm să citiți opinii culese la masa de lucru a academicianului Păun Ion Otiman, președinte de onoare al Filialei Timișoara a Academiei Române. Născut pe 28 mai 1942, în județul Caraș-Severin, la Gârbovăț, academicianul Păun Ion Otiman a avut o carieră profesională de excepție, care l-a așezat între personalitățile țării noastre. Este absolvent de Agronomie și de Științe Economice, ambele facultăți fiind din Timișoara, iar în 1974 a obținut titlul de doctor la Facultatea de Economie Agrară din București. O vreme a trecut și prin politică, în legislatura 1992-1996 a fost senator CDR de Timiș, fiind membru în Partidul Alianța Civică, iar în legislatura 2000-2004 a fost senator PNL de Timiș.

2026 este anul reformelor sau anul unei noi curbe de sacrificiu din partea populației?

Acad. Păun Ion Otiman: Și una, și cealaltă, pentru că reformele sunt absolut necesare. Nu putem să progresăm fără o anumită viziune cu privire la evoluția economiei, în general, și a agriculturii, în mod special. Reforma începută de actualul Guvern nu a ajuns la o anumită finalitate și vedeți cât de multe piedici apar în evoluția normală a tendințelor de reformă. Acele pachete de care Guvernul vorbește nu au fost finalizate, dar mai cu seamă nu vedem efectele măsurilor luate. Sper că, anul acesta, măcar o parte din reformele care vizează dezvoltarea economiei și a agriculturii, care vizează asigurarea securității alimentare să fie prioritare pentru Executivul de la București. 

Deocamdată, pare că aceste pachete produc efecte doar asupra mediului de afaceri din România și asupra angajatului de rând, care, prin noile taxe impuse, suportă nevoile  financiare ale statului.

„În prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională.”

La această dată, din complexul de reforme care ar fi trebuit să fie realizate în mod structural și echilibrat, ponderea cea mai mare revine efortului populației. M-aș fi așteptat ca în politica de reformă pentru anii următori să apară o mai coerentă reglementare a contribuției guvernamentale la echilibrul economic general. Bunăoară, nu există o coerență în ceea ce privește politica salarială. Constatăm la foarte multe unități economice sau instituții gestionate de stat, la agenții, niveluri de salarizare absolute aberante, fără o reglementare în ceea ce privește modul de alegere a consiliilor de administrație, ce calificări ar trebui să aibă membrii acestor consilii de administrație, care este responsabilitatea lor și, mai cu seamă, cum pot fi salarizați în funcție de performanța pe care o au în aceste consilii de administrație. Din păcate, constatăm că în prezent se plătește figurația. Este mai degrabă o recompensă politică decât una profesională. Aceste reglementări obligatorii nu se regăsesc în pachetele de reformă. Eu cu asta aș fi început.

Exportăm ieftin și importăm extrem de scump

Ați făcut numeroase cercetări în ceea ce privește dezvoltarea spațiului rural românesc. Constatăm că satul românesc se depopulează în continuare, este îmbătrânit și pare fără perspectivă. Ce se întâmplă cu satul românesc?

Acad. Păun Ion Otiman: Împreună cu colegii de la centrul de cercetări al filialei, am elaborat o lucrare pe care am numit-o „Cauze ale precarității agriculturii României”. Chiar pe graficul de pe copertă se poate vedea care este contribuția la siguranța alimentară a diverselor sectoare. Veți constata că, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, crește într-o proporție îngrijorătoare contribuția  importurilor de alimente la dezechilibrul alimentar al României.

„Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană.”

Este un paradox interesant. Deși suntem unul dintre principalii exportatori de cereale  din Uniunea Europeană, în același timp suntem unul dintre principalii importatori de alimente procesate.

Acad. Păun Ion Otiman: Exact! Exportăm materie primă, grâu, porumb, rapiță, soia sau animale vii și importăm produse procesate. Cu alte cuvinte, exportăm ieftin și importăm extrem de scump. De aici rezultă dezechilibrul balanței de plăți a României, atunci când vorbim de zona agroalimentară.

Dacă facem o analiză a structurii agricole din țara noastră, vom constata că nu există aproape nicio deosebire față de cea pe care am avut-o în urmă cu o sută de ani. Marea agricultură înseamnă aproximativ cinci milioane de hectare de teren agricol de calitate, care produce numai materie primă pentru export și, odată cu aceste exporturi, se exportă și o parte din subvențiile pe care le primim de la Uniunea Europeană. Care sunt însă consecințele sociale ale acestui tip de agricultură? Avem mari latifundii și, din păcate, gospodăria țărănească tradițională și chiar exploatațiile mijlocii, pe care le regăsim în vestul Europei, în România ocupă o pondere din ce în ce mai mică, doar aproximativ 10%–12%.

Mai mult chiar, prin profesionalizarea exploatațiilor agricole, gradul de ocupare  al forței de muncă active în agricultura din mediul rural este tot mai scăzut. Este adevărat însă, acesta este un proces firesc de modernizare a agriculturii.

O cauză importantă a neocupării forței de muncă în agricultură este slaba diversificare a economiei agroalimentare. Avem o pondere masivă a producției de materie primă, în timp ce procesarea are o contribuție extrem de redusă. Dacă am avea o agricultură mult mai diversificată, am avea și o participare a forței de muncă mult mai numeroase din mediul rural. Deocamdată, populația rurală este subocupată sau ocupată  numai în exploatațiile de subzistență și semisubzistență, care, în paranteză fie spus, au un rol, au o contribuție importantă, mai cu seamă în ceea ce privește autoconsumul alimentar, care la noi este mult mai mare decât în celelalte țări din Uniunea Europeană.

„Cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură.”

Într-o Europă consumeristă este de preferat acest autoconsum? Încurajează politicile europene și românești gospodăria de subzistență?

Acad. Păun Ion Otiman: Răspunsul nu poate fi categoric da sau nu, pentru că trebuie să existe un echilibru. Cel puțin în România, autoconsumul a avut o importanță deosebită în echilibrarea stării alimentare generale a României. Evoluția normală pentru o țară dezvoltată din punct de vedere agricol este ca ponderea consumului alimentar comercial din producția internă să fie mult mai mare decât autoconsumul și importul, or, acest lucru arată că dezechilibrele în România sunt evidente. Consumul de carne de porc este exemplul cel mai elocvent. România, din țară preponderent exportatoare de carne de porc cu mulți ani în urmă, acum a ajuns să fie importatoare. Și asta pentru că, în loc ca porumbul, soia și celelalte furaje să fie valorificate în țara noastră și să intre în procesul firesc de creștere a valorii lor prin producția de carne, ele  iau calea exportului. Astfel se explică faptul că am ajuns să importăm peste 60% din carnea de porc pe care o consumăm. Din păcate, nu vorbim doar despre carnea de porc. Cu excepția cărnii de pasăre, România este dependentă de import. Se importă cocă, ceva de neimaginat, în România, care este considerată încă „grânarul Europei”.

Sunt dezechilibre evidente, pe care, din păcate, politica agricolă românească nu le are în vedere.

Dacă ne raportăm la susținerea diverselor ramuri ale agriculturii, vom vedea că zootehnia și procesarea au ponderi extrem de reduse în fondurile destinate dezvoltării, în timp ce culturile vegetale, marile latifundii, absorb cea mai mare parte a fondurilor europene și naționale. Eu cred că în viitor accentul trebuie pus pe zootehnie și procesare, ceea ce va duce și la o ocupare mai evidentă a populației rurale în agricultură. În consecință, și stabilitatea satului, și perenitatea lui vor fi asigurate.

A fost o scăpare, o lipsă de interes sau vorbim despre lipsa unei strategii?

Acad. Păun Ion Otiman: Nu cred că a fost vorba despre o lipsă de strategie. Mai degrabă, au predominat interesele. Una dintre cauzele stării precare a agriculturii noastre o reprezintă aplicarea legilor fondului funciar. Modul în care s-au aplicat aceste legi și au fost privatizate societățile comerciale agricole a făcut ca aproximativ cinci milioane de hectare să fie administrate de circa 10.000 de mari exploatații agricole.

Și, din acest punct de vedere, vorbim despre o contradicție între ceea ce înseamnă dimensiunea unei ferme vegetale în Occident și cum sunt fermele dimensionate în România. 

Structura agrară a României este exact pe dos față de cea europeană. Circa cinci milioane de hectare sunt concentrate la marile latifundii, în timp ce alte cinci milioane de hectare de teren agricol, nu de cea mai bună calitate, aparțin micilor gospodării de subzistență, care înseamnă până la 4–5 ha/gospodărie. Exploatațiile medii, caracteristice agriculturii vest-europene, care înseamnă ca dimensiune între 10 și 100 ha/exploatație, au o pondere de până la 12%, totalmente nesemnificativă.

În concluzie, exploatația tradițional țărănească, la noi, a fost neglijată pentru că, așa cum am spus, legile fondului funciar au favorizat apariția acestor latifundii care ne-au condus la o structură agrară a României identică cu cea de acum o sută de ani, cea dinaintea reformei agrare din 1921.

„Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd.”  

„Politica mi-a adus cele mai multe insatisfacții”

De-a lungul vieții, ați parcurs  un traseu pe cât de anevoios, pe atât de spectaculos. Ați ajuns la vârful mediului academic, universitar și chiar politic. Cum a fost tot acest parcurs?

Acad. Păun Ion Otiman: În principiu, oricare dintre tinerii de astăzi, indiferent de locul din care vine, chiar și din cel mai îndepărtat colț al țării, dacă are dorință, voință, pricepere și șansă, poate ajunge până sus în vârful științei românești, al economiei românești sau chiar al politicii. De fapt, aici e marea durere, și spun asta ca unul care vreme de 15–20 de ani a fost parte activă a politicii românești. Din cele trei domenii în care am activat de-a lungul vieții, cel universitar, academic și politic, cel care mi-a dat cele mai multe insatisfacții a fost politica. Am intrat în politică nu pentru că nu aveam de lucru. Eram profesor universitar, eram membru al Academiei Române, eram rectorul unei universități și cred că foarte puțini oameni ajung la aceste demnități, deci nu m-am dus spre politică pentru că nu am avut de lucru. Am considerat că oameni din țara asta, România, și eu, personal, au investit în mine și am obligația să returnez ceva societății din experiența mea. Din păcate, am constatat că prea puțin a fost nevoie de contribuția mea. Am constatat că partidele practică o selecție mai degrabă negativă. Nu încearcă să aducă la vârful politicii oameni învățați, educați, care doresc realmente să conducă țara la progres. Calitatea politicienilor de vârf de astăzi este extrem de precară și de aici consecințele se văd. 

În ce măsură mai sunt respectate cutumele universitare, pentru că așa cum spuneați și dumneavoastră, avem o scădere evidentă a calității oamenilor politici care ne conduc. Avem de-a face cu  diplome de studii false, cu doctorate plagiate, la oameni importanți din această țară. Care este impactul pe care îl au toate aceste lucruri în societate?

Acad. Păun Ion Otiman: Impactul este evident. Este absolut clar, că să ajungi într-o poziție de ministru, fără a avea în spatele tău o operă, indiferent că este operă culturală, științifică sau economică, este inacceptabil. Trebuie să dovedești, până să accezi în poziții-cheie, că ai făcut ceva. Or, din păcate, sunt împinși în față oameni care n-au în spatele lor nimic. Acesta este motivul pentru care ei caută surogate de calificări profesionale, diplome false ș.a.m.d. Din acest punct de vedere, societatea românească și politica românească au involuat teribil.

În grupul parlamentar din care am făcut parte la primul mandat de senator, eram vreo cinci sau șase profesori universitari, eram trei rectori și vreo trei membri ai Academiei Române. Colegul meu de bancă era marele poet Ștefan Augustin Doinaș. Era de o calitate extraordinară. Noi am fost rejectați din politica românească și în locul nostru au venit alții...

Ce fac greșit politicienii de astăzi?

Acad. Păun Ion Otiman: Multe fac greșit, dar cea mai gravă greșeală este că sunt procupați prea mult de interesul lor personal și al zonei pe care o deservesc, arătând prea puțin interes pentru politica națională, pentru bunăstarea populației și pentru dezvoltarea generală a României. Cred că lipsa de viziune este una dintre gravele consecințe ale gândirii politice actuale. 

Unde se termină patriotismul și unde începe populismul în politica românească?

Acad. Păun Ion Otiman: Este o întrebare grea, pentru că este foarte greu să găsești o zonă de departajare. Este prea mult populism și prea puțin patriotism. Prin patriotism înțeleg nu doar patriotismul clamat, ci cel dovedit, care arată că omul, la locul unde are responsabilitate, realmente lucrează pentru societate, dorește mai binele societății și al țării și nu pentru interesele lui și ale clanului – scuzați termenul – pe care-l reprezintă.

Am vorbit ceva mai devreme despre pseudotitlurile cu care se-mpăunează foarte mulți dintre oamenii care conduc această țară și vă întreb dacă nu cumva aceste titluri înseamnă o pată pe obrazul mediului universitar?

Acad. Păun Ion Otiman: Ca unul care s-a preocupat peste 50 de ani de activitatea universitară, din care ultimii mai bine de 30 de ani dedicați pentru evoluția  învățământului, constat că proliferarea exagerată a așa-numitelor universități despre care se spune că fabrică diplome, în loc să ofere diplome, a generat situația despre care vorbim. Este o realitate pe care o cunoaștem și, din păcate, zona politică nu ia măsuri severe, deși ar trebui să o facă.

„Principala greșeală a societății românești este că îi recuperează pe cei care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică.”

Păi, se pare că sunt beneficiari direcți...

Acad. Păun Ion Otiman: Da, aveți dreptate. După părerea mea, o mult mai riguroasă evaluare a performanțelor universităților este absolut necesară. Dar nu numai atât, ci este necesară și o altă structură a universităților românești, în sensul în care acele domenii de studii care nu au performanțe să poată fi eliminate, și în felul acesta să poată fi eliminate și diplomele care nu au acoperire în rezultate.

Cu alte cuvinte, este nevoie de reformă și aici?

Acad. Păun Ion Otiman: Cred că de aici ar trebui început, pentru că universitatea prin excelență oferă educație, și dacă educația nu are calitate, consecințele se văd prin purtătorii acestor diplome și, mai cu seamă, prin modul în care ei se strecoară spre vârful piramidei. Există o concepție, prost înțeleasă, că cel ce nu s-a realizat în domeniul său de activitate găsește un loc cald în politică. Cred că aici este principala greșeală a societății românești care îi recuperează pe acești oameni, care n-au făcut nimic în domeniul lor de activitate și găsesc rampe de lansare în politică. Ideea de bază de la care am pornit eu în viață a fost aceea de a munci de a găsi soluțiile cele mai bune prin propriul efort și să urmez o cale cinstită de evoluție în societate. Educație și moralitate, fără cele două nu se poate.

Aveți în spate un perete întreg de diplome. De curând ați primit medalia „Regele Mihai I” cu ocazia aniversării celor 80 de ani ai Universității de Științe ale Vieții din Timișoara, universitatea pe care dumneavoastră ați pus-o  pe făgașul modern pe care se află astăzi. Care dintre toate aceste diplome este mai importantă?

Acad. Păun Ion Otiman: A fost prima diplomă și medalia „Regele Mihai I” pe care Universitatea de Științe ale Vieții din Timișoara a acordat-o unui cadru didactic din universitate. Înaintea mea au mai fost acordate cinci astfel de diplome și medalii, dar unor personalități  din exteriorul universității, printre care se numără Principesa Margareta și fostul ministru al Învățământului Daniel David. Este o serie extrem de limitată de doar 80 de astfel de distincții, ceea ce mă onorează în mod deosebit.

Dar, pentru că m-ați întrebat, mai există o diplomă la care țin în mod special. În momentul în care am ieșit din mandatul de rector, am primit din partea studenților o diplomă pe care studenții au scris următorul lucru: „Se conferă magna cum laude rectorului Păun Ioan Otiman, pentru zidirea zilelor noastre”. A fost una dintre diplomele pe care le-am simțit cel mai mult la inima mea, pentru că pe toată perioada rectoratului meu am luptat pentru această zidire a zilelor studenților mei. Primirea acestei diplome m-a emoționat profund.

Pentru mine, universitatea a fost ca o iubită. Am iubit atât de mult universitatea, încât soția îmi spunea că țin mai mult la universitate decât la familie. Mi s-a părut firesc să dedic tot ceea ce pot pentru creșterea noilor aspiranți ai universității și pentru evoluția lor. Poate tocmai de aceea, actualul rector și președintele senatului, foștii mei studenți de elită au considerat că merit diploma și medalia aniversară  „Regele Mihai I”, recompensă pentru care le mulțumesc din inimă.

Schimbările climatice, accesul la finanțare, instabilitatea piețelor și presiunea tot mai mare a deciziilor europene asupra fermelor locale au fost subiectele discutate cu Mitică Dobrotă. Însă, cu fermierul din satul Neudorf – comuna Zăbrani, județul Arad, am vorbit și despre nou-înființata Uniune a Oierilor din al cărui Comitet Director face parte.

Mitică Dobrotă are o fermă mixtă, preponderent axată pe cultură mare, deși spune despre sine că se simte în largul lui mai ales când vorbește de zootehnie, în special despre oi, pentru că provine dintr-o familie de oieri. „Sunt prima generație de agricultori, eu provin dintr-o familie de zootehniști, de oieri, de ciobani de la Sibiu, am venit aici cu oile, în zona Banatului, cu părinții, încet-încet am trecut și pe cultură mare, din nevoia de furaje pentru animale, după aceea am mai cumpărat terenuri și așa am ajuns și agricultor. Acum am o fermă mixtă, am și animale, nu așa multe ca înainte. Când vorbim despre zootehnie și în special despre oi, sunt în largul meu. Aici simt că stăpânesc cel mai bine situația. În agricultură sunt un venetic, dacă pot spune asta, cu toate că-mi place foarte mult și agricultura, am îndrăgit-o, dar nu sunt atât de confortabil ca la oi.” El, ca probabil mulți alții, folosește termenii de agricultor și agricultură cu sensul de cultură mare, chiar dacă și zootehnia face parte din agricultură. Particularitățile sectoarelor agricole îi determină pe mulți să facă această demarcare, chiar dacă întrepătrunderea lor le clasează împreună.

Costuri mari și prețuri mici

Pentru mulți fermieri, ultimii ani au însemnat suprapunerea a mai multor crize. În primul rând chestiunea climatică, care s-a manifestat printr-o secetă prelungită, ce le-a afectat producțiile, apoi criza geopolitică care a determinat creșterea costurilor de producție și scăderea prețurilor la cereale, cu o consecință evidentă asupra profitului. „Toți muncim pentru bani. Vrem măcar să nu fim pe pierdere”, afirmă Mitică Dobrotă, rezumând o realitate resimțită de aproape toți cei implicați în agricultură. „Vedem atâtea firme mari care au intrat în insolvență, atâția traderi de cereale care la fel, sunt în incapacitate de plată, chiar parteneri cu care am colaborat și noi.” Iar când vorbim de costurile de producție nu ne referim doar la inputurile directe, ci și la investițiile consistente în utilaje, infrastructură și tehnologie, iar amortizarea acestora devine tot mai dificilă. „Venim după o vară foarte secetoasă, mai ales culturile de primăvară având mult de suferit, pe lângă seceta din ultimii trei ani a venit și o perioadă cu prețuri foarte mici, în care pur și simplu nu ne acoperim costurile de producție în primul rând. Pe lângă costurile de producție mai vin și amortizările, utilajele pe care le-am cumpărat și multe alte cheltuieli pe care le are o fermă.”

Irigațiile, investiția inevitabilă

Dacă în trecut vestul țării părea mai puțin vulnerabil la secetă, în ultimii ani aceasta a făcut ravagii și aici. Iată de ce necesitatea unor sisteme de irigații devine stringentă. Fermierul nostru recunoaște că până acum altele au fost prioritățile, mai ales că și-a construit ferma aproape de la zero. „În prima fază trebuie să ai teren, să ai utilaje cu care să lucrezi, după aceea să ai depozitare. Am investit într-o fermă. Acum zic eu că e momentul să investim și în irigații, dar vremurile nu sunt chiar cele mai propice. Trecem printr-o perioadă destul de tulbure a agriculturii românești.

Noi, ca observatori neimplicați, sperăm ca precipitațiile consistente din acest început de an agricol să nu le stopeze inițiativa de a investi în irigații pentru că deja i-a prins optimismul într-un an agricol de succes. „Sunt optimist de felul meu și sper să fie bine. Ne bucurăm în primul rând că Bunul Dumnezeu parcă ține cu noi mai mult în iarna asta, având multe precipitații, și azi noapte a plouat foarte mult și ne bucurăm de asta. Anul acesta am niște culturi de toamnă care arată foarte bine la ora actuală și sperăm să fie bine. În zona mea, unde lucrez terenul, avem un mare avantaj natural, pentru că terenurile majoritatea sunt pe malul Mureșului, sunt în discuții destul de avansate cu o firmă pentru a investi și în irigații”, ne zice Mitică Dobrotă, adăugând că va încerca să acceseze niște fonduri europene, deși până acum nu a făcut-o. „Utilajele pe care le-am luat în marea majoritate le-am luat pe leasing. De cele mai multe ori sunt deschis și oricine cred că este deschis la bani europeni, sunt foarte bine veniți, dar poate din cauza mea, pentru că n-am intrat într-o cooperativă, apoi eu am crescut destul de mult și într-un termen destul de scurt, având undeva aproape 1.000 de hectare pe firmă, la APIA, de cele mai multe ori m-am lovit de «prea mare»…, nu dau vina pe birocrație sau pe modul de distribuire a acestor fonduri, și poate am ales varianta mai grea, prin a cumpăra utilaje. Pot să spun că am utilaje foarte performante, și combine, și tractoare, și autopropulsate de ultimă generație, sunt deschis la digitalizare, funcționăm pe GPS, toate noile tendințe le-am aplicat în fermă, dar cu niște costuri mult mai mari pentru mine.”

Dincolo de regretul afirmat de a nu fi accesat fonduri europene trebuie să admirăm faptul că a reușit să construiască o fermă aproape complet tehnologizată prin eforturi proprii. Din fericire, ne permitem să glumim, vine din urmă noua generație. Fiul fermierului, student la agronomie, participă deja la alegerea investițiilor și își împinge tatăl spre accesarea fondurilor europene. „Pentru irigații, recent, am fost la discuții cu o firmă de consultanță, fiul meu vine din spate cu un apetit pentru investiții și pentru nou, este mult mai actualizat, este student în primul an la agronomie, am fost împreună la o firmă de consultanță, se dau acum bani și pentru energie, panouri solare, chiar cu finanțare sută la sută, am discutat despre asta, și pentru irigații parcă am vrea să facem pe bani europeni, încercăm, sper să și reușim.” Va încerca însă o investiție individuală nu prin asocierea la o organizație a utilizatorilor de apă. „Intenționez o investiție individuală, ca fermier. Localitatea mea e la începutul Câmpiei de Vest, sunt niște bariere naturale, în dreapta fiind Mureșul, în stânga Dealurile Lipovei, nu sunt așa de mulți fermieri, în localitatea mea majoritatea terenurilor o lucrez eu, deci mă gândesc la o investiție individuală și v-am spus, avem marele avantaj că avem apa.”

Nevoia unei singure voci în sectorul ovin

Deși administrează aproape o mie de hectare, Mitică Dobrotă se definește înainte de toate ca oier. Așa cum am spus, provine dintr-o familie de crescători de animale din zona Sibiului, ajungând la cultura mare din nevoia asigurării furajelor. „În cultura mare sunt, dacă vreți, un venetic. La oi mă simt cel mai confortabil”, spune fermierul. Și dacă în cazul producției de cereale nu a fost atras de asociere, fapt care l-a dat înapoi în dorința de a accesa fonduri europene, așa cum am vorbit mai sus, în ceea ce privește creșterea oilor are vechime în chestiunea asocierii. „Sunt de la începuturi în mediul asociativ în domeniul oilor, am înființat împreună cu colegi, cu prieteni de-ai mei, acum 20 de ani, când eram tinerel, o asociație, am fost destul de activ în mediul asociativ, am sprijinit și am ținut să fim toți o voce, dar din păcate Miorița e foarte actuală și acum, n-a fost doar o poveste, o baladă, probabil și atunci din realitate a fost transpusă în versuri”, ne lasă de înțeles Mitică Dobrotă de ce nu au funcționat până acum asociațiile. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a aderat la inițiativa de a forma o uniune care să înglobeze, atât alte asociații, cât și crescători individuali.

Organizația profesională din al cărei Comitet Director face parte se intitulează Uniunea Oierilor din România și este o structură profesională constituită la Poiana Sibiului, cu obiectivul declarat de a reuni crescătorii de ovine într-o formulă de reprezentare comună. Locul ales, Poiana Sibiului, are o conotație istorică pentru asociație, iar pentru el, personal, una sentimentală. „Uniunea Oierilor și numele asociației a fost de a reînvia o uniune a oierilor care s-a înființat în Poiana Sibiului, în comuna mea natală, acum 90 de ani, în 1935. Avem acolo o istorie frumoasă despre bunicii și străbunicii noștri care au făcut atunci, chiar acum 100 de ani s-au întâlnit prima dată cu alt nume, și în 1945 au înființat Uniunea oierilor din România într-un congres la Sibiu unde au fost 2000 de participanți veniți din toată țara. Noi acum, împreună cu mai mulți colegi din țară, am hotărât să reînființăm această uniune a oierilor, care este pentru toți ciobanii – să zic pe direct ce suntem noi, și suntem mândri de cuvântul acesta de ciobani – s-o înființăm ca o reînnodare a trecutului, cu un sediu și onorific în Poiana Sibiului, este și în centrul țării deci mai la îndemână pentru toți.” Uniunea este un fel de federație dar care este constituită ca asociație tocmai pentru a permite intrarea și a fermierilor neasociați. „Nu o putem numi federație, fiindcă din punct de vedere juridic într-o federație nu poate să fie un membru persoană fizică. Sunt oierii destul de orgolioși, ca în toate domeniile probabil, și sunt unii care nu vor să intre în nicio asociație. Fiindcă unele asociații i‑au dezamăgit, și ei vor să intre pe persoană fizică, doar cu efectivul lor de oi, fără să facă parte dintr-o asociație. Atunci, dacă noi făceam o federație, aceste persoane care nu doresc să intre în alte asociații, nu puteau să intre în această uniune. Asociație până la urmă, că e pe legea asociațiilor.”

În prezent sectorul ovin românesc este reprezentat de federațiile ROMOVIS și PRO OVIS, precum și de mai multe structuri asociative implicate în gestionarea registrelor genealogice, în funcție de rasă, la care se adaugă foarte multe asociații locale și regionale, ceea ce duce la o fragmentare destul de mare, fapt care face ca potențialul de negociere unitară a crescătorilor să fie redus. Fondatorii Uniunii Oierilor din România pretind că încearcă reunirea acestor interese divergente și că nu intenționează să le concureze. „Suntem la început, suntem optimiști, vrem să nu mai repetăm greșelile care s-au făcut în celelalte asociații. Uniunea aceasta nu este împotriva celorlalte asociații, ba dimpotrivă, vrem să fim toți o voce în România, în sprijinul oierilor de peste tot. Îi așteptăm pe toți colegii noștri. I-am dat drumul. La București, în prima fază, la Indagra, au fost reprezentanți a aproximativ 60 de forme asociative, unii au spus pas, poate vor să vadă ce se întâmplă. Acum suntem 24, ca membri fondatori. Au fost și sărbătorile, mulți și-au manifestat dorința ca după ce ies actele să intre și ei în Uniune. Prima dată trebuie să demonstrăm că suntem la nivelul așteptărilor lor. Și eu sunt foarte optimist.”

Mitică Dobrotă a ținut să precizeze că nu are intenția de a lua registrele de la asociațiile care le dețin, el însuși făcând parte dintr-o asociație care are un registru. „Registrul trebuie să fie în paralel și în colaborare cu Uniunea. Așa văd eu, asta urmează să decidem, dar nu se poate să fie un singur registru la nivel național. Sunt atâtea probleme pe care le avem legate de export, de vânzări animale, de pășunat, probleme cu ITM-ul, probleme cu exportul în Europa, care este închisă, pesta rumegătoarelor mici, se dau bani pentru cumpărat de tineret ovin. Trebuie cineva să ne reprezinte acolo într-un mod cât mai bun și să negocieze. Să fim prezenți în legislativ, de a fi consultați. Pornind de la început, rolul nostru nu este de a ne certa pe internet, de a «înjura» – între ghilimele – autoritățile, noi vrem să avem alt mod de abordare: de a negocia într-un mod cât mai transparent și actualizat pentru vremurile astea. Nu de a ne face dreptate «cu bâta», cum e vorba în sectorul nostru. Nu exclud neapărat o formă de protest. Dar pentru a avea o forță în a protesta, când este nevoie, deși e ultima variantă «a protesta», trebuie să fim uniți, să fim toți o voce. Acum nu avem nicio șansă, fiindcă suntem divizați. Tocmai acesta este rolul Uniunii, am vrea să ne adunăm toți, fără orgolii, să lăsăm trecutul în spate și să nu ne mai aducem aminte de vechile neînțelegeri”, explică fermierul cum vede rolul noii asociații și adaugă și pe acela de informator al sectorului, pentru că el simte lipsa informațiilor. „Acesta este principalul rol al Uniunii Oierilor din România, spre a fi o voce și a fi informați și pregătiți pentru ce ne rezervă viitorul. Nu ai cum să fii informat dacă stai în fermă. Chiar dacă-ți faci foarte bine treaba, te trezești cu fel și fel de legi de care nici n-ai auzit. Sunt foarte multe provocări, războiul din Ucraina, Mercosur-ul, noi luăm informația doar de pe surse care de cele mai multe ori nu sunt corecte sau conforme cu realitatea și nu avem nicio pârghie, fiindcă eu, Dobrotă Mitică, dacă mă duc la minister n-o să fiu băgat în seamă, indiferent cât de mare fermier aș fi. Într-o formă asociativă, acum reprezentăm aproape 800.000 de oi, până la urmă aici sunt atuurile noastre. Eu zic că e foarte bine pentru început. Și în momentul când o delegație de-a noastră merge la Minister și ai în spate un număr de fermieri, reprezinți un număr de animale și de județe, eu zic că n-avem cum să nu fim luați în seamă și nu avem cum să nu putem negocia în mod favorabil pentru noi.”

Putem spune că așa cum evoluează de atâția zeci de ani fenomenul asociativ de pe la noi, Mitică Dobrotă este un optimist. De altfel, asta a spus de-a lungul dialogului nostru de nenumărate ori. Dar nu-l putem suspecta de un exces în această privință, pentru că este conștient de faptul că este greu. Este optimist pentru că începutul ăsta de an a adus vești bune, o ameliorare a vremii, prețuri mai bune la animale, piețe noi deschise, dar știe că sunt și mulți care nu privesc la fel. „Sperăm să fie un an bun și în zootehnie. În zootehnie putem spune acum că avem niște prețuri foarte bune, sunt prețuri bune la miei, a venit și Algeria, se deschid și alte piețe pe lângă UE, asta e foarte bine, în agricultură, să luăm partea plină a paharului, există apă, culturile arată bine, sperăm să avem un an bun. Sper ca la următoarea întâlnire să fiu și mai optimist sau să fie vremuri mai bune pentru că în jurul nostru e foarte mult negativism.  Chiar dacă nu sunt vremurile cele mai bune și nu auzim cele mai bune vești, rămânem optimiști, că de aia am investit în agricultură. Îți trebuie o doză de optimism să investești în agricultură.” Pentru mulți fermieri români, această combinație de realism și speranță rămâne poate cea mai importantă resursă într-o agricultură aflată permanent între risc și adaptare.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Pe 24 martie 2026, la Bruxelles, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), prin președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - Matei Titianu, a participat la masa rotundă organizată de platforma „fi-compass”. Președintele LAPAR a fost invitat de Copa-Cogeca, organizație europeană din care face parte AAC. Evenimentul, organizat sub egida Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții, a reunit reprezentanți ai sectorului agricol, instituțiilor financiare și factorilor de decizie, cu scopul de a identifica soluții pentru înlesnirea accesului fermierilor la finanțare.

În cadrul evenimentului, reprezentantul Alianței pentru Agricultură și Cooperare și președinte al LAPAR, Matei Titianu, a susținut prezentarea „Tânăr fermier în România. Puncte de vedere privind politicile agricole comune din UE, Est versus Vest”, oferind o perspectivă autentică asupra provocărilor din sector. În calitate de fermier activ, liderul LAPAR a adus în fața oficialilor europeni realitatea concretă și deficiențele legislative cu care se confruntă agricultorii din România, vorbind direct „de la firul ierbii” despre discrepanțele regionale și nevoile reale de finanțare.

În prezentarea sa, Matei Titianu a evidențiat o serie de discrepanțe majore între cum se văd lucrurile din birourile UE și realitățile cu care se confruntă zi de zi fermierii noștri:

• Promovarea ideii că fermele mici sunt, în mod inerent, mai reziliente, fără a lua în considerare constrângerile economice reale;

• Creșterea presiunii de reglementare asupra fermierilor europeni, care determină majorarea costurilor de producție în condițiile unei competiții directe cu state din afara Uniunii Europene;

• Impactul interzicerii unor substanțe active, precum neonicotinoidele, care lasă fermierii din România expuși în fața unor dăunători specifici, precum Tanymecus dilaticollis, cu riscuri de pierderi de producție de până la 100%.

Finanțarea, marea problemă a agricultorilor

Accesul la finanțare reprezintă principala provocare pentru fermieri, în special pentru cei tineri, concluzie susținută și de analiza prezentată în cadrul evenimentului de către Matei Titianu.

Printre principalele obstacole identificate se numără:

• Lipsa garanțiilor reale, în condițiile în care terenurile lucrate în arendă nu sunt acceptate de instituțiile financiare;

• Volatilitatea veniturilor, determinată de factori climatici și de întârzierile în plata subvențiilor;

• Decalajul dintre aprobarea granturilor și accesul la credite;

• Creșterea costurilor și reducerea instrumentelor de protecție a culturilor;

• Investiții semnificative, dar dificil de finanțat.

Agricultura modernă presupune investiții considerabile, inclusiv în:

• Utilaje agricole (150.000 – 500.000 euro per ciclu);

• Sisteme de irigații (50.000 – 200.000 euro);

• Achiziția de terenuri (până la 8.000 – 9.000 euro/ha);

• Infrastructură de depozitare și procesare;

• Tehnologii pentru tranziția verde (agricultură de precizie, senzori, drone).

Cu toate acestea, accesul la finanțare pentru aceste investiții rămâne limitat, în special pentru fermierii aflați la început de drum.

Sunt necesare instrumente financiare adaptate sectorului agricol

Președintele LAPAR, Matei Titianu, a transmis un mesaj clar către instituțiile europene și sectorul financiar privind necesitatea dezvoltării unor instrumente adaptate specificului agriculturii:

• Introducerea unor mecanisme de garantare publică a creditelor pentru fermieri;

• Recunoașterea plăților din Politica Agricolă Comună și a contractelor de arendă ca forme complementare de garanție;

• Dezvoltarea unor produse financiare adaptate ciclului agricol (perioade de grație, rambursare sezonieră, maturitate extinsă);

• Integrarea granturilor, garanțiilor și creditelor într-un mecanism coerent.

LAPAR, membru al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, atrage atenția prin luările de poziție că, în absența unei adaptări reale a politicilor publice și a instrumentelor financiare la condițiile din teren, obiectivul reînnoirii generaționale în agricultură riscă să rămână la nivel declarativ.
„Organizația noastră, în calitate de membru fondator al Alianței pentru Agricultură și Cooperare și membru al organizației Copa-Cogeca, va continua să susțină, la nivel european, necesitatea unei abordări echilibrate, care să țină cont de diversitatea condițiilor pedoclimatice și economice din Uniunea Europeană, precum și de specificul agriculturii din Europa de Est”, subliniază Matei Titianu.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare reprezintă interesele fermierilor din România la nivel național și european.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În țara noastră, opt din zece fermieri nu mai au acces la credit bancar. Prețurile la grâu și porumb au stagnat la nivelul anilor 2010-2012, în timp ce costurile cu forța de muncă au crescut de cinci ori, iar carburantul a depășit 10 lei pe litru pentru prima dată în istoria țării. Acestea sunt realitățile trăite de mii de ferme de la noi și au fost expuse la cea de-a șasea Conferință Regională Moldova Centru, organizată la Vaslui de Clubul Fermierilor Români.

La Vaslui, Conferința Regională Moldova Centru, care face parte din seria AGRI4FUTURE România: Obiectiv 2035, a reunit fermieri, finanțatori, procesatori, autorități locale și experți în politici agricole, funcționând ca un sismograf al crizei: fiecare panel a confirmat că România riscă să piardă o generație întreagă de fermieri dacă nu se intervine urgent cu soluții concrete de finanțare, simplificare legislativă și acces real la piață.

„Astăzi, 80% dintre fermierii noștri nu mai au acces la capital de lucru din sistemul bancar. Avem prețuri la produse agricole la nivelul lui 2010, avem salarii care au crescut de cinci ori și avem carburant care a depășit 10 lei pe litru. Aceasta nu este o criză, ci este o catastrofă lentă”, a spus Dan Hurduc, președintele Clubului Fermierilor Români.

Prețuri mici, costuri uriașe

Conferința a debutat cu o diagnoză nemiloasă a sectorului agricol românesc, prezentată de Dan Hurduc, președintele Clubului. Mesajul central a fost că fermierii sunt prinși într-o foarfecă economică din care nu mai pot ieși fără intervenție externă.

Pe de o parte, prețurile produselor agricole - grâu, porumb, floarea-soarelui - sunt practic identice cu cele din urmă cu 15 ani, iar pe de altă parte inputurile s-au scumpit exploziv: fertilizanții, pesticidele, energia și forța de muncă au urcat cu 400-500% față de 2010. Această diferență este suportată integral de fermieri, care au epuizat orice rezervă financiară.

Situația a fost agravată de efectul Ucraina. Începând cu 2023, importul masiv de cereale ucrainene ieftine a distrus echilibrul pieței românești. Traderii s-au supraîndatorat cu stocuri nevandabile și au intrat în insolvență, blocând lanțul de plăți. Fermierii nu și-au mai putut încasa recoltele. Băncile au tăiat liniile de credit. Cercul vicios s-a închis.

La aceste presiuni s-a adăugat Ordonanța de amânare a plăților, care, paradoxal, a creat o iluzie de respiro urmată, în august 2025, de o avalanșă de scadențe concentrate. Participanții au numit-o efectul iceberg-ului: masa cea mai periculoasă era ascunsă sub apă.

„Județul Vaslui are un indice de reziliență agricolă de 4,1 din 10. Aceasta înseamnă că fermierii din această regiune sunt printre cei mai vulnerabili din România la orice șoc extern: climatic, de piață sau legislativ. Nu ne putem permite să ignorăm aceste cifre”, a precizat prof. Gavril Ștefan, expert în politici agricole regionale.

Sistemul financiar, un perete de beton pentru fermieri

Panelul dedicat finanțării a scos la lumină una dintre cele mai acute probleme ale momentului: accesul la credit agricol a devenit practic imposibil pentru marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii. Reprezentanții bancari prezenți la conferință au recunoscut că portofoliile agricole sunt considerate de risc maxim, iar criteriile de eligibilitate au fost înăsprite semnificativ în ultimele 18 luni.

Din cei aproximativ 7.000 de fermieri activi în județul Vaslui, mai puțin de 12% au contracte directe cu procesatori sau retaileri, singurul mecanism care ar putea oferi garanția unui flux de venituri previzibil. Restul vinde pe piețele spot, la prețuri dictate de intermediari, fără putere de negociere.

Soluțiile propuse la conferință includ: extinderea schemelor de garantare guvernamentală pentru credite agricole, crearea unor fonduri de lichiditate de urgență la nivel regional, accelerarea decontărilor APIA și AFIR și introducerea unor instrumente financiare inovatoare, inclusiv finanțarea bazată pe recoltă, testată deja în câteva județe-pilot.

Legislația imprevizibilă, dușmanul numărul unu al investițiilor

Un capitol aparte al conferinței a fost dedicat impactului modificărilor legislative asupra planificării agricole. Fermierii au exprimat frustrare acumulată față de succesiunea rapidă de ordonanțe și regulamente care schimbă regulile jocului în mijlocul sezonului agricol. Reforma PAC pentru ciclul 2028-2034 se află în pregătire, iar fermierii cer insistent să fie consultați în mod real, nu doar de formă.

Raluca Daminescu, reprezentantul APIA la conferință, a recunoscut că rata de absorbție a fondurilor europene destinate agricultorilor mici din Moldova a rămas sub 60% în 2025, în principal din cauza complexității administrative și a lipsei de consiliere specializată la nivel local.

„Fermierii români nu cer subvenții la infinit. Cer un teren de joc echitabil: prețuri corecte pentru produsele lor, acces real la finanțare și o legislație care să nu se schimbe de la un trimestru la altul. Dacă nu construim un lanț valoric național acum, vom importa mâncarea pe care o puteam produce noi”, a subliniat Ciprian Dron, expert în lanțul valoric agricol.

Cereri concrete

Conferința s-a încheiat cu adoptarea unui set de recomandări adresate autorităților locale, ministerelor de resort și Parlamentului European:

1. Deblocarea urgentă a liniilor de credit garantate de stat pentru fermele cu suprafețe între 10 și 500 de hectare.

2. Simplificarea procedurilor APIA și reducerea termenelor de decontare de la 90 la 30 de zile.

3. Crearea unui fond regional de reziliență agricolă pentru Moldova, finanțat parțial din fonduri europene nerambursabile.

4. Consultare obligatorie a organizațiilor fermierilor la orice modificare legislativă cu impact în agricultură, cu termen minim de 60 de zile.

5. Lansarea unui program pilot de contractare directă între fermierii din Moldova și lanțurile mari de retail, cu prețuri minime garantate.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!