„Ziua Fermierului Călărășean”, organizată în tandem cu „Ziua Comunei Vîlcelele”, a XI-a ediție, se desfășoară pe 9 septembrie 2017. Organizatori sunt Primăria Vîlcelele, în parteneriat cu Consorțiul de Extensie și Dezvoltare Rurală din comuna călărășeană. „Una dintre cele mai mari manifestări rurale din județul Călărași, „Ziua Fermierului”, se bucură de o notorietate generoasă în rândul agricultorilor, care vin la Vîlcelele nu doar de la noi din județ, ci și din alte părți ale țării”, a declarat Ionel Tatu, primarul comunei călărășene. Din parcul central din Vîlcelele, nu vor lipsi nici în acest an distracția și voia bună, promite primarul, care ne-a mai spus că și la această ediție are multe surprize pentru vîlceleni.
„Ziua Fermierului” este un bun prilej pentru dezbateri pe teme de agricultură, la care, și la această a XI-a ediție, vor participa reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, alături de fermieri.