Maria Boldurescu din raionul Călărași, Republica Moldova, implementează cu succes proiectul „Colectarea și valorificarea apei pluviale pentru crearea grădinii Bee Paradise”, acesta câștigând locului trei la TalentA 2023, programul de granturi educaționale derulat de compania Corteva Agriscience.

Prin acest proiect de apicultură sustenabilă din comunitatea Călărași, Maria Boldurescu nu doar asigură surse de hrană pentru propriile stupine, ci contribuie și la productivitatea culturilor din regiune, sporind recoltele de fructe, legume și plante oleaginoase esențiale pentru fermierii locali.

În centrul „Bee Paradise” se află refacerea și extinderea bazei apicole, menită să diversifice sursele de hrană pentru albine și să asigure sustenabilitatea stupinelor pe tot parcursul anului prin crearea unei pepiniere de Evodia, arborele mierii, și integrarea de culturi melifere complementare. „Proiectul ne-a consolidat semnificativ reziliența împotriva condițiilor climatice nefavorabile, în special a secetei și a stresului termic, care se agravează de la an la an. Cu sprijinul financiar al Corteva am putut achiziționa un rezervor de 5 tone pentru colectarea apei de ploaie, care ne ajută să irigăm pepiniera de arbori meliferi”, explică Maria Boldurescu.

Privind spre viitor, ea își dorește să planteze arborii pe un teren dedicat, să asigure îngrijirea lor până la înflorire, apoi să transforme zona într-un spațiu multifuncțional: mutarea stupinelor la fața locului, însămânțarea de plante melifere între rândurile de arbori și, în cele din urmă, promovarea locului ca destinație de turism rural.

În plus, impactul pe termen lung pe care Maria îl urmărește depășește propria fermă, viziunea sa fiind profund ancorată în sustenabilitate: „Marea schimbare pe care vreau să o aduc este în mentalitatea oamenilor, prin încurajarea cultivării cât mai multor surse melifere. Astfel de acțiuni mici creează surse alternative de hrană pentru albine și reduc costurile de întreținere a stupinelor. Personal, am simțit puterea de a aduce o schimbare pozitivă datorită sprijinului Corteva”.

Prin conservarea apei, reducerea deșeurilor și adaptarea practicilor agricole la provocările climatice, proiectul se aliniază obiectivelor globale pentru o agricultură rezilientă. În același timp, demonstrează cum femeile din mediul rural pot transforma ideile în modele de afaceri cu impact real asupra comunității. „Femeile din agricultură muncesc astăzi cu perseverență și cu determinarea de a reuși, indiferent de obstacole. Cred că, valorificând oportunitățile și eficientizând munca noastră, putem crea beneficii pentru toată lumea. Am avut onoarea de a fi printre primele participante din Republica Moldova la programul TalentA. Cursurile bine structurate și coerente au reprezentat o experiență unică și valoroasă pentru mine, deoarece abia începem drumul nostru în agrobusiness”, spune Maria Boldurescu.

Sprijinirea femeilor în agricultură este o investiție în viitorul unor sisteme alimentare reziliente, incluzive și durabile. Cu această viziune, compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience susține noua generație de femei lideri prin inițiative precum TalentA, un program de granturi educaționale care, în ultimii cinci ani, a sprijinit deja peste 300 de femei din România și Republica Moldova.

Proiectele dezvoltate de participantele TalentA pe parcursul studiilor au ca scop sprijinirea comunităților locale în diverse moduri.

„Prin programul educațional TalentA am fost martori la transformări extraordinare pentru femeile care pornesc de la o simplă idee și o dezvoltă în proiecte cu un real impact social și de mediu. Fiecare participantă demonstrează cum cunoștințele combinate cu curajul pot schimba în bine comunitățile rurale. Corteva Agriscience va continua să fie alături de aceste femei, deoarece succesul lor consolidează nu doar fermele proprii, ci întregul sector agricol”, punctează Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Într-o epocă în care schimbările climatice, volatilitatea economică și presiunea pieței internaționale rescriu regulile agriculturii europene, fermierul Constantin Mihalache are propria perspectivă asupra acesteia, venită din cei peste 30 de ani de experiență. Un fermier care are curajul să experimenteze, să compare, să analizeze și să propună soluții care, după cum îi place să zică, nu vin din cărți, ci din praf, secetă și echilibristică financiară.

Astăzi se tot vorbește despre tehnologiile alternative de semănat. Unii le susțin, alții se declară împotrivă, de aceea mulți fermieri care nu au experimentat sunt oarecum reticenți, argumentele fiecărei părți fiind destul de convingătoare. Probabil soluția la îndemână ar fi ca fiecare să încerce pe o suprafață mică, pentru a se convinge singur. 

Tehnologia de semănat fără arătură, cunoscută ca tehnologia no-till sau no-tillage, este o metodă prin care plantele sunt semănate fără a perturba solul prin arat, însămânțându-se direct în reziduurile de cultură anterioare. Ea a apărut acum aproape o sută de ani în America, imediat după Dust Bowl (o catastrofă ecologică în care arăturile agresive au dus la eroziunea severă a solului din Midwest). Primele încercări moderne sunt atribuite cercetătorului Edward Faulkner, care în 1943 a publicat lucrarea Plowman’s Folly, în care critica aratul. Începând cu anii 1970-80, no-till a fost adoptat pe scară largă în Brazilia, Argentina, Canada și Australia – țări care astăzi au milioane de hectare în sistem no-till. În România, no-till a apărut timid după 2000, dar abia în ultimii ani a devenit un subiect de interes mai larg, odată cu creșterea costurilor energetice și a intensificării secetei. Porumbul și grâul sunt culturile la care se aplică cel mai frecvent în prezent. 

Agricultura viitorului: între tehnologie și prudență

Fermierii o abordează în general experimental, ca și în cazul lui Constantin Mihalache, care într-o tarla din comuna Vlad Țepeș (Călărași) a testat-o pentru prima dată în culturile de toamnă. „Suntem într-o tarla în care am experimentat pentru prima dată la culturile de toamnă tehnologia no-till. Practic, aici avem și resturile vegetale rămase de la cultura precedentă, avem grâu semănat la o adâncime de 4 cm, soiul Rubisko, distanța între rânduri de 16,7 cm, am semănat 300 boabe germinabile pe metru pătrat, ceea ce a însemnat o cantitate de aproximativ 140 kg de sămânță la hectar. Cultura premergătoare principală a fost grâu, după care am venit, conform normelor APIA, cu o cultură succesivă de rapiță care a răsărit, dar n-a vegetat foarte mult, așa cum ne-am fi dorit de altfel, și pe care am distrus-o cu un glifosat. După care am trecut direct la semănat, cu un tractor și o semănătoare care să ne aducă practic satisfacție și să vedem în același timp dacă într-adevăr intră în planul de achiziții pe viitor.”, spune fermierul, care adaugă: „Vom continua, monitorizarea culturii și determinarea culturii în așa fel încât să ne formăm o părere și bineînțeles că rezultatele de la combină o să ne arată dacă vom continua această tehnologie sau nu”.

Probabil că testul va continua pentru că e conștient că nu îți poți da seama doar după un an dacă e bine sau nu: „Pentru că vedem că în ultimii 5-6 ani nu mai seamănă un an cu altul, această tehnologie ar trebui practic să o testăm pe o perioadă mai lungă, de minim 3 ani, ca să ne putem forma o părere despre ea.”

Ca orice fermier care-și face calcule financiare a analizat această tehnologie din toate punctele vedere și este conștient atât de avantaje, cât și de riscuri, „Ca puncte tari, dacă am face o analiză, practic se creează o stare de mulci din resturile vegetale rămase, în care practic apa nu se mai evaporă așa de ușor, și atunci e un plus, dar la fel, un punct slab este că pot fi purtătoare de dăunători, numesc așa și insecte, și boli. Și asta implică un tratament în plus cu un fungicid de calitate, controlul dăunătorilor, monitorizarea culturii cu atenție, pentru că într-adevăr, ne bucurăm de temperaturi bune și crescute, dar care pot aduce și necazuri mai devreme decât ne-am aștepta”. 

În viziunea sa, trecerea la no-till ar trebui să fie precedată de ani de minim-till, „Timp în care pământul nu se mai compactează, devine mai ușor permisiv rădăcinilor, iar cu o doză normală de fosfor care acționează asupra rădăcinii, rădăcina se va duce în profunzime după substanțele necesare dezvoltării și fructificării”. 

Dar la fel de conștient este și de dezavantajele tehnologiei practicate până acum, pentru că presupune un consum mare de resurse și o pierdere semnificativă de umiditate din sol, „În ceea ce privește agricultura convențională, clasică, cu arat, pregătit și două treceri de disc, una de combinator pentru pregătirea patului germinativ, necesită resurse umane peste ceea ce ne dorim și ceea ce nu putem să mai acordăm acum, consum mare de motorină, reușită în cazul în care nivelul de pluviometrie este cel normal, dar dacă se instalează seceta pierderea este catastrofală, pentru că se știe: la o arătură poți scoate din profunzimea solului 20, 30, 40 litri de apă, depinde de adâncimea pe care o practici; la o trecere de disc 10-15 litri de apă și așa mai departe, și deci practic, când avem nevoie de apă pentru răsărire, pentru înfrățire și așa mai departe, privim stadiile de dezvoltare ale grâului și constatăm cu stupoare că nu avem apă și practic planta e răsărită sau nu, e în stres hidric și avem pierderi de producție și implicit pierderi financiare”.

Privește spre viitorul agriculturii într-un mod lucid, cu multă circumspecție. „Din punctul meu de vedere, fermierii trebuie să se adapteze la anumite provocări venite din mai mulți factori biotici și abiotici. Avem provocări legate de un consum redus de motorină, avem provocări legate de schimbarea legislației, provocări legate de schimbările climatice și așa mai departe. Noi trebuie să ne adaptăm. Viitorul ne rezervă niște tehnologii destul de interesante, dar cu efect financiar foarte mare pe care de obicei noi nu ni le putem permite deocamdată. Este vorba de digitalizare în agricultură, de aplicare și de însămânțare variabilă și așa mai departe, lucruri care sunt de progres, e adevărat, dar cu costuri foarte mari. Desigur că vom încerca și vom testa, în așa fel încât să alegem soluțiile cele mai bune pentru fermă.”

Irigațiile, o soluție cu impact limitat

Poate în mod surprinzător, fermierul Constantin Mihalache nu se aliniază corului de voci care văd irigațiile ca o soluție pentru agricultură, le consideră doar ca una temporară și incompletă în contextul agriculturii moderne afectate de schimbările climatice. O părere care vine de la un om care a încercat tot felul de metode de irigații, inclusiv prin picurare (peste 150 de hectare): „Din punctul meu de vedere irigațiile pot fi o soluție pentru o perioadă scurtă de timp. Dacă ar trebui să irigăm pe tot ciclul de vegetație al porumbului, chiar cu niște producții foarte bune, tot am deveni neprofitabili. Și aș aminti aici ca costuri foarte ridicate, vânzătorii de echipamente pentru irigații au ridicat nivelul prea mult. Pentru o anumită suprafață, un echipament de ridicat ajunge undeva la 4000-5000 de euro, depinde de suprafața pe care vrei s-o irigi, cu cât este mai mare cu atât costurile scad”. 

Susține că irigatul nu garantează rentabilitate, pentru că apare un dezechilibru între investiție și profit care este adesea neînțeles de publicul larg, care presupune că un fermier cu irigații este automat profitabil. „Pentru că mulți nu iau în calcul că aceste echipamente trebuie amortizate. Nu le amortizăm în 5 ani, dar măcar în 10 ani. 10 ani ar însemna 500 euro pe hectar, costuri numai de amortizare, iar la prețul porumbului de 160-170 euro pe tonă, practic nu-ți poți permite să amortizezi nici măcar în 10 ani un echipament de irigat. Mai sunt cheltuieli pentru irigații, care se fac, probabil mâine-poimâine vor veni cheltuieli legate și de apă, că e normal să se plătească apa, pentru că statul cheltuiește. Eu am obținut 15 tone la porumb și n-am fost rentabil, deși mulți or să zică că mă vait sau bat câmpii. Cine nu crede o să-l plătesc, îl remunerez, să vină la mine în fermă să facă munca pe care o făceam eu în fiecare zi, să ducă motorină la grupurile de curent, să vadă că nu bat câmpii și că îi demonstrez. Și atunci să iasă în gura mare și să spună că am avut dreptate.”

Arșița, dușmanul invizibil care resetează tot

Pe lângă asta, irigarea în exces poate agrava alte probleme, pentru că astăzi nu e vorba doar despre seceta pedologică ci și despre arșiță care poate duce la apariția de boli și chiar la pierderi contractuale: „Din păcate, porumbul e o specie termofilă, dar la temperaturi de peste 32-34° metabolismul acestuia încetează, planta nu se mai dezvoltă, pierde foarte multă apă prin frunză, evapotranspirație, și atunci practic irigi, dar fără rezultat. Arșița își va spune cuvântul, avem și o groază de dăunători care au început să apară și să se manifeste în cultura de porumb, vorbim aici de diabrotica, ostrinia și helicoverpa, și lipsa umidității la picurare, pentru că nu putem să dăm apă la nesfârșit că duce la apariția celorlalte boli, vorbim de aflatoxină, și atunci practic mai marcăm și un default pentru neîndeplinire de contract, cum a fost anul trecut, și am plătit aproximativ 400.000 lei pentru neîndeplinirea unui contract, în care am avut aflatoxină”. 

Constantin Mihalache sugerează că statul ar trebui să reglementeze prețul echipamentelor de irigații, care nu a scăzut după explozia cauzată de pandemie și război: „Statul dacă ar trebui să se implice undeva, consiliul concurenței și organismele care trebuie să gestioneze acest lucru, să vadă cât adaos comercial și de unde. E adevărat, în timpul războiului au fost explozii de prețuri la oțel, la toate celelalte, dar de atunci până acum au scăzut la nivelul de dinainte de război. De ce echipamentele astea nu scad? Unde se regăsește atât de mult câștig? Sunt înțeleși între ei, că toți vând la același preț?” 

Fără fertilizare nu există agricultură rentabilă

Un alt aspect pe care Constantin Mihalache îl ridică este fertilizarea. El afirmă răspicat că agricultura modernă nu se poate face fără fertilizanți: „Nu se poate face agricultură fără așa ceva. Nici noi, oamenii nu am putea trăi fără aer, fără mâncare sau fără să consumăm apă. Să-mi arate cineva dacă o plantă, un animal, un om ar putea să trăiască fără elementele de bază ale vieții. Numai la porumb pentru fiecare tonă trebuie să dai 26, 28 kg de substanță activă de azot. Nu mai vorbim de potasiu, de fosfor, de zinc, de microelemente și așa mai departe.”

Subvențiile, ajutor pentru consumator

O temă recurentă în discursul lui Mihalache este rolul subvențiilor. În opinia sa, adevărații beneficiari sunt consumatorii. Fără aceste forme de sprijin, spune el, costurile cu alimentele ar crește vertiginos. Nu e vorba despre asistare socială a fermierului, ci despre menținerea unui echilibru economic în întregul lanț agroalimentar. „Din punctul meu de vedere trebuie ca agricultura să fie susținută, și nu pentru noi, care suntem beneficiarii direcți ai acestor subvenții, nu suntem asistați social, dar aceste subvenții se reflectă în prețul în galantar. Pentru că, dacă agricultura n-ar fi stimulată, atunci suprafața arabilă ar scădea în România, mult ar scădea, să ne aducem aminte că în 2007 nu cred că eram mai mult de 4 milioane de hectare. Cred că vreo 3,5 milioane erau nelucrate, nu vorbim de 2006, 2007 când practic eram în aderare la UE, vorbim de 1999, când ne confruntam cu mari probleme. Fac agricultură de 30 de ani și practic am trecut prin multe etape de transformare a agriculturii, dar mai greu ca în perioada asta din 2018 până acum n-am simțit. Și schimbările climatice, lipsa ajutorului guvernanților și toate celelalte. Încă o dată, reiterez: adevărații beneficiari ai subvenției sunt consumatorii finali, care găsesc în continuare carne, ei or să spună că e scumpă, dar dacă n-am fi subvenționați noi, agriculturii, ar fi devenit și mai scumpă. Ei găsesc în continuare produse de mâncare și de panificație la niște prețuri cât de cât rezonabile, ținând cont că dacă subvenții nu se vor da în agricultură, acestea se vor dubla sau chiar tripla.”

Faptul că fermierii nu sunt susținuți financiar în această perioadă a adus foarte multe ferme către faliment. Constantin Mihalache vede în acest moment că agricultura din România este în derivă. „Din punctul meu de vedere, toate fermele din România acum, chiar și cele mai capitalizate și cele mai bine susținute de administrator sau de acționariat, sunt într-o derivă. Închipuiți-vă un vapor aflat într-o furtună, în care partea de echipaj este foarte slăbit de efortul depus pe care l-au făcut, și care practic încearcă să ajungă la mal. Cam așa suntem noi, fermele din România de acum.”

Europa împotriva propriilor fermieri

Constantin Mihalache este ferm împotriva felului în care Pactul Verde European („Green Deal”) a fost implementat și perceput: „Avem povara și a deciziilor luate de UE, acest pact pentru înverzire, Green Deal, care practic a bulversat și a dus în faliment nu numai fermierii din România, ci din toată Europa. E adevărat, vrem să fim prietenoși cu mediul, vrem să producem calitate și trasabilitate produselor noastre, dar nu într-o competiție în care tot ce înseamnă concurenții noștri se bucură de alte facilități, de pesticide mult mai ieftine, cu rezultate mult mai bune – vorbim aici și de fungicide, și de insecticide, de absolut tot – și în același timp de forme modificate genetic care sunt aduse în continuare în Europa, le consumăm și noi facem pe ipocriții că noi suntem cu „sânge albastru”, suntem copii de regi, împărați și noi nu ne permitem să dezvoltăm în Europa plante de genul acesta, să nu folosim, dar le consumăm.”

La aceasta se adaugă încă o chestiune pe care o vede ca pe o amenințare pentru agricultura europeană, Tratatul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur. „Să sperăm că nu va fi aprobat, pentru că asta ar însemna într-adevăr moartea agriculturii în Europa.” El își motivează opoziția pe faptul că  țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) permit folosirea a de trei ori mai multe substanțe active (pesticide, fertilizanți etc.), folosesc OMG-uri și tehnici de editare genetică neacceptate încă în UE, iar produsele acestora vor concura incorect cu cele europene.

Terenul nu se închiriază, se îngrijește

O altă problemă pe care o ridică Constantin Mihalache este cea legată de actualul cadru legal al arendei, pe care îl consideră injust și superficial. Bazat doar pe câteva articole din Codul civil, el nu reflectă realitatea din teren și nu oferă protecție arendașului care investește. „Un asemenea contract de arendă practic necesită în spate o lege specială. Nu două articole dintr-un Cod civil, și alea bulversante și să stăm 3 ani în Parlament cu ele și să nu le aducem la un numitor comun. Practic, Legea arendei ar trebui să înceapă de la o cartare și o bonitate a terenului. A venit proprietarul X, a făcut contract de arendă, mi-a identificat suprafața de teren, am venit cu Oficiile județene de pedologie, au luat terenul, mi-au stabilit cât fosfor, cât potasiu, ce macro și microelemente am, îmi spun și câte buruieni, nu ca după 2-3 ani să vină proprietarul că nu i-am dat „bună ziua” pe stradă, să-și ia terenul bine îngrășat, întreținut și toate celelalte. E ca și cum cineva ți-ar da o vacă slabă, costelivă, care varsă acum un litru de lapte, o vede apoi grasă, frumoasă, știe că dă 10 litri de lapte, i-ai plătit arenda și tot ce ai convenit cu el și pe urmă vrea să ți-o ia înapoi s-o mulgă el, că a ajuns la un stadiu superior de producție. Cam așa. Deci ar trebui niște chestii strict legate. Vrei să-ți terenul de la mine? Am avut azot 30 kg, ți l-am adus la 100 kg, plătești diferența! Nu în așa fel încât să prinzi proprietarul, să-l jupoi sau să-l șantajezi. Dar sunt banii mei învestiți în el, munca și priceperea mea, faptul că uitați cu ce ne confruntăm, că zona este expusă eroziunii și vom avea deșert probabil dacă nu vom avea grijă de aceste terenuri, sarcină care-mi cade mie în spate ca arendaș, pentru că eu, dacă vreau să protejez aceste soluri ca să le dau valoare și alt arendaș nu le exploatează cum trebuie și nu are grijă de ele și mai târziu acolo o să fie nisip și eu încă mă bucur de o cantitate frumoasă de humus și de materie organică în sol, am avut grijă de ele și atunci într-adevăr sunt beneficii pe care le aduc proprietarului și pe care trebuie să le simt și eu.”

Pentru Mihalache, terenul luat în arendă nu este o marfă, ci un angajament agronomic și etic, iar orice relație corectă între proprietar și fermier trebuie să țină cont de acest principiu.

O pasiune pentru veșnicie

Cu toate că sunt atâtea probleme și inechități în agricultură Constantin Mihalache nu ar face altceva dacă ar fi să o ia de la capăt. Suferă că sunt atât de multe piedici, unele obiective, altele subiective pe care fermierii sunt nevoiți să le treacă. Când li se pare că au reușit, trebuie să o ia de la capăt: „Noi suntem ca un om care este aruncat în mijlocul unui fluviu și care dă din mâini, muncește și ajunge la un moment dat la mal, și atunci practic ne trezim și spunem: m-am capitalizat, gata, sunt bine, am ajuns la mal, acum am timp și pentru familie, că mulți ne neglijăm și familiile, și weekenduri, și concedii, și punem într-adevăr culturile pe primul plan, să oferim plantelor tot ce găsesc mai bun și tot ceea ce este necesar dezvoltării lor. Gândiți-vă la un om care, sleit de puteri, până la urmă ajunge la un mal. Și când să facă un pas pe mal, vine un torent mai rapid și-l aruncă din nou în fluviu. Cam așa suntem și noi în agricultură. Sunt trei-patru ani foarte buni, în care ne bucurăm de rezultatele muncii noastre și considerăm că rezultatele sunt pe măsura eforturilor și priceperii noastre, și deodată suntem ba de decidenții politici, ba de schimbările climatice, ba de o grindină – Doamne, ferește! – sau de nu știu mai ce, și suntem aduși din nou în mijlocul vâltorii și iar trebuie s-o luăm de la capăt. Probabil că ne place lucrul acesta, nu știu ce să spun, că practic, dacă ar fi s-o luăm de la început cred că din punctul meu de vedere sunt 90% dintre fermieri care ar face același lucru. Cam asta ar fi și cred că sunt în asentimentul multor fermieri”.

Pasiunea pentru agricultură este atât de puternică încât dorința sa cea mai mare este să își petreacă veșnicia acolo, în mijlocul câmpului. „Cea mai mare bucurie a mea ar fi ca în momentul în care-mi voi pierde viața să fiu înmormântat pe locurile astea, aici, nu în cimitir, iar copiii mei să-mi continue afacerea fără să o destrame. Iar copiii copiilor copiilor mei la fel, să țină afacerea așa cum, cu multe riscuri și cu greutăți de întâmpinat, am ținut-o eu și la fel s-o țină unită și s-o dezvolte mai mult. Cam așa mi-aș dori, să fie greu de realizat, dar nu imposibil.”

Așadar, Constantin Mihalache vede viitorul agriculturii ca pe o cursă de anduranță în care fermierul trebuie să fie în același timp inovator, economist, meteorolog și strateg. No-till-ul, digitalizarea, alegerea culturilor, adaptarea la schimbările climatice, optimizarea inputurilor – toate sunt arme în această luptă. Dar fără o politică agricolă coerentă și fără echitate în piața internațională, fermierul european rămâne expus, cu mâinile în pământ și ochii spre cer.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Elena Andrei, împreună cu soțul ei, se ocupă de o fermă vegetală de circa 300 ha în județul Călărași, zona Lehliu. Cei doi și-au ușurat munca prin digitalizarea gestionării arendei. În articolul de față, Elena Andrei ne povestește cum gestionează arenda în fermă, fără stres și fără griji.

„Știu cât de multe ai pe cap în perioada de recoltare, iar imediat după vine partea de plată a arendei, poate cea mai sensibilă etapă. Fie că plătești în produse agricole, grâu, porumb, floarea-soarelui, sau în bani, bonuri de pâine ori ulei, această etapă reprezintă un proces adesea complicat, dar nu din punct de vedere fizic, ci birocratic.

Pierdeam foarte mult timp cu hârtii, calcule și tot felul de tabele în Excel, iar din momentul în care am început să folosesc un soft special pentru gestionarea arendei, lucrurile au devenit mult mai simple. Vreau să împărtășesc ce funcționează în cazul meu, poate ajută și alți fermieri”, ne-a spus Elena Andrei.

Înainte să înceapă plata arendei, tânăra fermieră verifică toate contractele. Unele expiră, altele trebuie actualizate.

„Lucrând cu un soft dedicat gestionării arendei, primesc notificări automate cu șase luni înainte să expire contractele. Așa că pot să vorbesc din timp cu arendatorii și să reînnoim ce e de reînnoit. Actualizez și rata de conversie, în funcție de prețul pe care îl dă Consiliul Județean, ca să știu exact ce cantități am de plătit. Unii arendatori vor plata prin OP, alții cash, iar unii prin mandat poștal. Am și cazuri unde se dorește plată în produse, situație în care trebuie să întocmesc un proces-verbal și o factură dedicată. La fiecare trebuie să fac un alt tip de document: factură separată, proces-verbal, uneori chiar adeverințe pentru bancă sau primărie.

Ce s-a schimbat în ultimii ani și trebuie să ținem cont este cerința ANAF de a emite facturi separate pentru fiecare arendator, nu una generală. Accesul rapid la toate datele necesare pentru întocmirea acestor documente este un avantaj major. Mă ajută să economisesc timp și să gestionez mai eficient activitatea.

Integrarea cu diverse programe de contabilitate este un alt punct forte. Indiferent dacă țin evidența intern sau externalizez serviciile contabile, în acest soft am posibilitatea de a exporta toate fișierele necesare”, arată Elena Andrei.

După ce încheie plata arendei, Elena Andrei depune declarația 112, obligatorie pentru toate persoanele fizice cu care are contracte. Și aici o ajută softul, pentru că are toate informațiile centralizate. „Nu trebuie să calculez manual și nu risc greșeli. Dacă nu aș avea acces rapid la toate datele și tipizatele în program, m-aș încurca rău. Așa, dau câteva clicuri și am totul pregătit”, punctează fermiera.

Înainte de digitalizare, la sediul fermei avea rafturi pline cu dosare. Acum le are pe toate în calculator. „Pot să caut un contract sau o plată și de pe telefon, dacă sunt pe câmp. Pot genera rapid liste pentru bancă, adeverințe pentru primării, rapoarte, facturi pentru fiecare arendator. Toate clare, toate la zi”, subliniază Elena Andrei.

Fermiera din Călărași a ținut să spună că relația cu arendatorii e importantă. „Dacă vrem să avem stabilitate, trebuie să fim corecți și organizați. O plată făcută la timp și un document întocmit bine arată că ne pasă. Arenda nu e doar o obligație. E ceea ce ne ține ferma în mișcare.”

Concluzia Elenei Andrei este că arenda se poate gestiona ușor, clar și fără nervi, dacă ai un soft care te ajută. Ea folosește Arendaș, de la Isagri, ceea ce i-a adus timp și liniște.

Foto: Elena Andrei

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Sudul Olteniei este cunoscut pentru solurile sale nisipoase, un teren dificil pentru agricultură, dar plin de potențial dacă este corect gestionat. Iată câteva dintre încercările specialiștilor de a da valoare acestei zone.  

Solurile nisipoase au apărut în urma unor procese geologice care au inclus depuneri fluviale și eoliene. În perioadele recente, defrișările și agricultura intensivă au accentuat eroziunea, transformând zone fertile în regiuni aride. Clima este continentală cu o ușoară influență mediteraneană, ce se caracterizează prin uscăciune accentuată în perioada iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în mai și în iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1℃. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul.

Astăzi însă, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, situată în comuna doljeană Călărași, conduce eforturile pentru reabilitarea acestor terenuri, utilizând tehnologii moderne de agricultură și irigații.

SCDCPN Dăbuleni a schimbat istoria locului

Rostul Stațiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni este ca, prin intermediul cercetării, specialiștii de aici să caute soluții pentru creșterea productivității pe aceste tipuri de soluri. Dr. ing. Aurelia Diaconu, director al stațiunii, explică faptul că cercetarea aici a început într-un moment în care în zonă se valorifica doar vița-de-vie, iar oamenii pribegeau pe alte meleaguri pentru a putea cultiva cele necesare traiului. Doar eforturile cercetărilor de aici au făcut ca acum să existe o mare diversitate de culturi adaptate acestui tip de sol. „La Dăbuleni se cultivau foarte puține specii. Ponderea o deținea vița-de-vie înființată prin șanțuri, pe care localnicii o duceau cu rădăcina cât mai aproape de pânza freatică, pentru că în această zonă lipsa apei a fost o problemă dintotdeauna. Încă deținem o colecție cu soiuri pentru vinuri roșii, pentru vinuri albe, cu Roșioara, străvechea Roșioară, și cu struguri de masă – pentru că zona este ideală pentru vița-de-vie cu struguri de masă. Din Dăbuleni, locuitorii plecau în Dobrogea și în Banat pentru a-și realiza necesarul de cereale. Dar după ce Stațiunea a pus în aplicare un proiect amplu de exploatare agrosilvică a solurilor nisipoase, zona s-a schimbat, pentru că au început să cultive și alte specii în afară de puținul grâu pe care-l obțineau și de strugurii pe care-i recoltau pentru vinul de Roșioară, au început să cultive pepeni verzi, piersici, nectarine, caise, au apărut arahidele, ca noutate, fasolița și zona a început să prospere și am zis eu că dăbulenii au câștigat în lupta cu deșertificarea și s-au realizat aici la ei acasă cultivându-și pepeni, cartofi timpurii, viță-de-vie cu struguri de masă, aveau locuri de muncă și n-au mai fost nevoiți să plece în alte zone pentru a-și câștiga existența. De aici, de la Stațiune, a plecat ideea exploatării acestei zone printr-un proiect amplu de exploatare agrosilvică a zonei solurilor nisipoase din România, suprafața fiind de circa 430.000 de hectare, din care numai în Dolj sunt 100.000 de hectare. Ăsta e și motivul pentru care s-a înființat stațiunea de cercetare în Dolj, pentru că aici sunt cele mai multe suprafețe cu soluri nisipoase. Nisipurile zburătoare din Sahara olteană, cum a denumit-o presa. Pe lângă vița-de-vie, care a ocupat suprafețe însemnate în zonă, s-au dezvoltat pomii fructiferi în acea perioadă, stațiunea având până în ’90 o suprafață foarte mare de pomi. Din cele 4.000 de hectare, vreo 300 erau cu plantații de pomi fructiferi și vreo 500 cu viță-de-vie”, povestește Aurelia Diaconu.

Un proiect gigant

Printre cele mai mari realizări ale SCDCPN Dăbuleni este realizarea unui amplu proiect finanțat internațional care a modificat substanțial geografia locurilor. „Ideea acestui proiect amplu de exploatare agrosilvică, care a pornit de la Stațiune, a constat în defrișarea a 9.000 de hectare de păduri și înființarea a 2.000 de kilometri de perdele de protecție. Și atunci s-au redat agriculturii aceste terenuri printr-un proiect finanțat cu bani împrumutați de la BIRD. S-au nivelat solurile, s-au decopertat, nivelat, un domeniu foarte important era ameliorarea solurilor nisipoase, prin diferite metode, și după aceea înființarea sistemului de irigații, pentru că un factor limitativ a fost dintotdeauna apa, care nu este suficientă de la natură pentru nicio specie. Deflația eoliană a fost înlăturată prin înființarea de perdele forestiere”, ne explică Aurelia Diaconu. Și cum tot domnia sa susține, odată ce s-a realizat terenul, mai lipseau doar speciile pe care să le cultive și, evident, de acestea s-a ocupat tot stațiunea. „Și s-au început testări pe foarte multe specii, dintre care s-a remarcat drept cea mai pretabilă la acea dată cultura de pepeni verzi. Iar Stațiunea a fost cea care a elaborat tehnologiile de cultură, a avut mai multe proiecte prin care a și creat soiuri adaptate la aceste condiții. În 1986, s-a creat soiul Dulce de Dăbuleni, după aceea De Dăbuleni și Oltenia, soiuri care se cultivau la început și care au dat, practic, brandul Dulce de Dăbuleni și, de aici, pepene de Dăbuleni.” Și așa a ajuns Dăbuleniul să fie cunoscută drept „Patria pepenilor” renumiți pentru gustul lor dulce.

Tehnologii moderne pentru pepeni

Dr. ing. Ștefan Nanu, director adjunct științific al Stațiunii, subliniază că în prezent pepenii verzi de la Dăbuleni se cultivă folosind tehnologii avansate, cum ar fi irigarea prin picurare, mulcirea solului cu folie de polietilenă și răsadurile altoite. Tehnologia este cheia succesului în intenția de-a ajunge cu pepeni pe piață înaintea tuturor. „Dacă acum 30 de ani pepenii se puneau prin semănat direct în sol, în cuiburi, manual, acum se cultivă doar prin răsaduri altoite, se irigă doar prin picurare, se mulcește terenul în folie de polietilenă, se fac tunele de protecție pentru a ieși mai repede și, într-adevăr, Dăbuleniul este zona din care ies primii pepeni la nivel de România. Noi abordăm două mari probleme în Stațiunea Dăbuleni, și mă refer acum strict la cultura de pepeni: abordăm partea de ameliorare, adică partea în care noi, Stațiunea, creăm soiuri de pepeni verzi adaptate acestor zone, acestor soluri, acestor condiții climatice. Și, bineînțeles, producem sămânță pentru cei interesați de aceste soiuri, pe care avem obligația, ca menținători de soi, să le menținem. Pe de altă parte, un alt aspect foarte important este dezvoltarea tehnologiilor de cultivare, pentru că soiul este doar o verigă. Tehnologia de cultivare are mult mai multe. Degeaba am un soi bun, dacă restul tehnologiei nu-l fac la un nivel înalt. Și atunci trebuie să venim și cu tehnologii adecvate, adaptate acestor condiții climatice care se schimbă de la an la an și care sunt cumva din ce în ce mai neprielnice cultivării pepenilor verzi, în special, dar și a altor specii. În dorința de a dezvolta o tehnologie cât mai performantă, am venit cu câteva precizări față de veriga fertilizare, care ani la rând în zonă se făcea puțin mai rudimentar, se foloseau îngrășăminte care nu erau cele mai potrivite sau la vremea aia erau, acum au apărut variante mult mai bune și mai economice. Am venit acum cu o variantă de fertilizare dezvoltată în colaborare cu firma Green Has din Italia, rezultatele sunt promițătoare, nu sunt definitive, mai avem un an de cercetări, după care vom veni exact cu cea mai bună rețetă de fertilizare pentru pepenii verzi. Este important ca noi să venim cu toate verigile tehnologice, să le dezvoltăm, să facem, de fapt, o tehnologie completă a pepenilor verzi, iar această tehnologie s-o predăm, s-o „vindem” cultivatorilor din zonă, pentru ca ei să facă performanță, să profite. De fapt, rezultatul muncii noastre se vede în rezultatele financiare ale oamenilor din zonă. Dacă ei sunt mulțumiți, atunci și noi suntem mulțumiți”, arată Ștefan Nanu.

Extinderea culturilor

SCDCPN Dăbuleni nu se limitează la pepeni. Au făcut cercetări asupra culturilor de piersici, nectarine, caise și arahide, culturi de viță-de-vie, fasoliță, mazăre, cartofi timpurii, diferite legume și dovleci de copt. Au elaborat tehnologii de cultivare la grâu, secară, porumb, sorg, soia, fasoliță, arahide, floarea-soarelui, lucernă, lavandă, cimbru de cultură, isop, ipcărige, fenicul, crăițe, gălbenele și altele. Ultima realizare a stațiunii este omologarea soiului „Valim 24”, un dovleac de copt cu un gust deosebit și o culoare intensă. Acest dovleac, omologat în 2024, va fi disponibil fermierilor din anul 2025. „Are niște calități deosebite, are o culoare aparte, un portocaliu intens și un gust foarte bun. Nu doar că este foarte dulce, are și o textură plăcută. Deci pe lângă gustul foarte dulce, depășește 12% zahăr, nu este nici foarte înecăcios, nici foarte apos. Am copii mici care-l preferă. În perioada de toamnă nu consumă altceva, e fructul lor preferat și, da, ne putem mândri cu această nouă realizare a Stațiunii, nu-i spun ultima realizare, pentru că sperăm să nu fie ultima, este cea mai recentă realizare a Stațiunii, dovleacul pentru copt Valim 24. Am ținut să-i punem și 24 tocmai pentru că el a fost omologat anul 2024. Fermierii, cultivatorii de dovleac, să știe că din această toamnă avem la dispoziție semințele. Pentru că principalul rol al Stațiunii este de a produce semințe din specii românești pentru cultivatori, iar acest nou soi va fi pe piața semințelor începând cu această toamnă, pentru a fi cultivat începând cu 2025”, a precizat doamna biolog Alina Paraschiv.

O carte pentru fermieri și specialiști

Recent, au lansat o carte care să reflecte munca cercetătorilor de aici, după cum spune directorul științific Ștefan Nanu: „O carte în care am adunat toate rezultatele muncii noastre, ale celor de la Stațiunea din Dăbuleni”. Cartea numită „Cultura pepenilor verzi și a pepenilor galbeni în câmp” poartă semnătura unui colectiv format din dr. ing. Ștefan Nanu, dr. ing. Gheorghe Marinescu, dr. ing. Zoltan Felfoldi și drd. biolog Alina-Nicoleta Paraschiv. 

Drd. biolog Alina Paraschiv, cercetător științific în cadrul Stațiunii, ne prezintă în câteva cuvinte această lucrare: „Cartea s-a dorit a fi, în primul rând, o noutate științifică, dar, pe de altă parte, este și una practică, fiind utilă atât breslei noastre științifice, cât mai ales fermierilor, elevilor și studenților care se apleacă spre acest capitol, al horticulturii. Am încercat să adunăm toată informația de care dispuneam până la momentul actual, pe care am încununat-o cu cercetările care s-au realizat de-a lungul timpului la noi la Stațiune, cercetări mai vechi, dar și actuale. Am făcut o retrospectivă a tehnologiilor, de la înființat direct în câmp prin sămânță până la cea mai nouă și performantă tehnologie, care se aplică astăzi în zonă. Și nu doar atât, am tratat și partea de protecție a acestei specii, am vrut să trecem în revistă toate bolile și toți dăunătorii cu care se confruntă specia ca atare, precum și problemele pe care le întâmpină cultivatorii în încercarea lor de a stopa acțiunea nocivă a insectelor sau a bolilor”.

Și pentru că doamna Paraschiv este specialist în fiziologie, zice că prin intermediul acestei cărți, pe lângă detaliile tehnice care sunt expuse acolo, a încercat să fundamenteze aceste tehnologii cu cercetările de fiziologie și biochimie care s-au făcut de-a lungul timpului, pentru că i se par niște informații deosebit de importante. „Pentru a înțelege planta în amănunt, trebuie să ajungi până acolo încât să știi ce se întâmplă cu capacitatea ei fotosintetică, cu rezistența ei față de stresul termic, hidric care sunt în zonă și nu numai, stresul produs de boli, de dăunători, și cumva toate datele astea vin și încununează tot ceea ce se știa despre pepenii verzi și pepenii galbeni.” 

Sigur că sunt importante aceste cunoștințe, pentru că plantele au nevoie de hrănire adecvată și de aceea este important să știi câtă apă, ce fertilizanți sau substanțe de protecție să le dai și când trebuie să le fie administrate, mai ales că schimbările climatice au dus la un regim hidric extrem de redus, fără să mai punem la socoteală că la Dăbuleni precipitațiile sunt oricum reduse. De altfel, aici irigarea este absolut necesară. Iar irigarea prin picurare a început să se impună pe scară largă, fiind soluția pe care specialiștii au recomandat-o. „Noi nu avem oferite de la natură cantitățile de apă necesare pentru niciuna dintre speciile cultivate, și cu atât mai mult dacă vorbim de bostănoase, pentru că ele sunt specii mari consumatoare de apă, și atunci a trebuit să găsim această soluție de irigare prin picurare, care vine cu aport de apă localizat, controlăm cantitatea necesară speciilor, dar nici nu pierdem, pentru că noi nu avem foarte multă apă în zonă, și bineînțeles că are și avantajul de a putea administra și fertilizanții pe timpul perioadei de vegetație. Deci dacă fertilizarea de bază o putem face înainte de a înființa cultura, prin aceste sisteme de irigare prin picurare omul are un ajutor, în sensul că vine și practică fertilizarea, fertirigare, cum spunem noi, odată cu apa administrează și fertilizanții, ceea ce îi reduce foarte mult munca. Pentru că și asta este o problemă asupra căreia trebuie să atragem atenția: forța de muncă este din ce în ce mai puțină, oamenii sunt din ce în ce mai puțin interesați să muncească în agricultură, tinerii fug de agricultură și atunci fermierii, cei care încă sunt și se ocupă, încearcă să-și găsească soluții și să se ajute în producerea acestor legume, și în special a bostănoaselor”, argumentează biologul Alina Paraschiv necesitatea acestei tehnologii. 

Pepenele de Dăbuleni, o posibilă marcă înregistrată

Pe lângă tot acest sprijin realizat sub formă de genetică, tehnologie și asistență pe care stațiunea le oferă fermierilor din zonă, putem să adăugăm următoarea recomandare făcută de directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu: „O problemă foarte grea este aceea a valorificării, la pepeni și nu numai. Pentru că ne confruntăm și la celelalte specii cu probleme de valorificare. Zona noastră a rămas în urmă în ceea ce privește asocierea și de aceea nici nu poate accesa fondurile pe care le are la îndemână prin programele europene de finanțare. Astăzi am tras un semnal de alarmă, că noi, Stațiunea, venim să-i sprijinim cu partea de logistică, adică să le punem la dispoziție în mare parte documentația de care au nevoie pentru Caietul de sarcini, ca ei să se autentifice și să dea identitate pepenilor de Dăbuleni. Așa cum am spus, noi am și delimitat un areal, numele îl avem stabilit, «Pepenele de Dăbuleni», și de trei ani tot facem determinări pentru a defini tipul de pepene pe care să-l autorizăm, istoric avem și partea de documentație să dovedim că Pepenele de Dăbuleni în acest areal pe care l‑am delimitat este reprezentativ și se cultivă din cele mai vechi timpuri, tot noi avem date pe care să le furnizăm, lor nu le rămâne decât să se hotărască să facă parte dintr-o cooperativă, dintr-un grup operațional și să aplice. Nu putem să facem asta în locul lor. Putem fi parteneri, putem fi cei care îi îndrumă, dar nu putem să aplicăm noi. Și atunci, dacă ei își vor vinde producția sub un brand, alta va fi situația. Vor reuși să vândă pepenele la adevărata lui valoare și să-și recupereze fondurile și energia pe care le consumă cu producerea pepenilor de la Dăbuleni, atât de renumiți”.

Poate că mulți dintre cei care viețuiesc în zona de sud a Olteniei nu-și dau seama cât de norocoși sunt că au avut în preajmă un asemenea colectiv, care i-a împins de la spate să învingă, de astă dată, nenorocul de a fi avut parte de o astfel de climă și de un astfel de sol. O dovadă că prin muncă se poate birui orice fel de adversitate, iar ei, ajutați de stațiunea de la Dăbuleni, au reușit.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Renumiții pepeni de Dăbuleni scot din necaz fermierii Olteniei

Popas în Sahara Olteniei

Trecut, prezent și viitor în cercetarea agricolă românească

Am vizitat recent localitatea Călărași, alta decât cea care dă numele județului din Bărăgan, una situată pe malul Dunării, în județul Dolj, între orașele Bechet și Dăbuleni, unde am stat de vorbă cu primarul de acolo, Sorin Sandu, mai mult despre agricultură decât despre realizări edilitare. O discuție vie, din care am reținut câteva idei interesante.

Primarul comunei doljene Călărași, Sorin Sandu, provine, după cum mărturisește, chiar cu mândrie, din serviciile secrete, fiind fost ofițer specializat pe antiterorism și contraspionaj. Dar cum aceste servicii nu au fost privite cu prea multă stimă de populație, asociindu-le cu poliția politică de dinainte de Revoluție, nu părea prea ușor să își convingă consătenii că este potrivit să îi conducă, dar el susține contrariul. „Mi-a fost uşor să demontez eticheta de «securist» şi să o transform într-un blazon. Atunci când oamenii se conving că eşti ceea ce văd ei că eşti şi nu ceea ce s-a spus, e foarte uşor. Mi-a folosit experiența de acolo în ceea ce fac acum, aici. Ea poate fi foarte uşor transferată în domeniul administrativ şi mă refer nu la vreo parşivenie sau mai ştiu eu ce, ci la disciplină, rigurozitate, perseverenţă, curaj şi un spirit ceva mai naţional decât cel pe care-l perorează şi-l strigă mulţi în gura mare că ar fi. Sunt bucuros că am reuşit să conving atât de mulţi oameni să aibă încredere în mine. Ar fi un dezastru să nu-i conving până la final că este aşa, şi dacă ar fi să fie o bucurie împlinită asta ar fi, să constat şi la final că oamenii nu au avut aşteptările înşelate şi că nici eu nu m-am înşelat că aş fi putut să fac ceva pentru comunitate.”

Discuția a fost preponderent legată de agricultură, pentru că Sorin Sandu nu este străin de acest domeniu, în ciuda faptului că a avut o altă meserie. „Mi-e simplu să vorbesc despre asta, pentru că sunt unul care a cultivat cartofi, a cultivat lubeniţă, a cultivat varză, care a transportat zi şi noapte, care a dormit pe piaţă şi a mâncat din sacoşă, pe piaţa de la Sebeş, de la Ocna Mureş sau Sibiu, chiar pe când eram ofiţer. Vacanţele mele, concediile mele, ca să-mi completez oarecum veniturile, pentru că asta este, trebuie s-o recunoaştem, unii visează că acolo erau bani mulţi – nu erau… – mi le-am completat în felul ăsta, muncind.” Așadar, o experiență diversă care l-a ajutat să le ofere consătenilor săi sfaturi competente. „Cum poţi să judeci pe cineva dacă n-ai făcut niciodată ceea ce face el? Sunt «n» speţe într-o localitate: sociale, economice, juridice, cărora trebuie să le dai o soluţie, un răspuns. Dacă nu ai trecut prin acele lucruri, dacă nu le-ai trăit personal, sigur, poţi să le dai o soluţie din ce ai învăţat, dar niciodată nu se va potrivi perfect teoria cu practica. Sunt atât de multe evoluţii în practică, şi au depăşit de mult teoria, încât doar experienţa de viaţă poate să aşeze partea de cunoaştere a teoriei cu aceea de practică, să poţi da un sfat potrivit cuiva, să nu-l baţi pe spate, să plece bătut pe spate şi să-l amâni”, ne spune Sorin Sandu.

O administrație modernă

Înainte de a vorbi despre problemele pe care localnicii din «Sahara Olteniei» le au, să numim câteva realizări edilitare. Au refăcut un cămin care a ars, din nefericire, de la o instalație electrică. „Am reuşit să găsim finanţare. Sigur, ne aflăm lângă cămin, dar peste tot dacă vom merge veţi vedea că se construieşte. Un azil pentru persoane cu dizabilităţi; în spatele şcolii se construiesc spaţii de relaxare pentru elevi, pentru că era peste tot numai ciment, era un mediu depresiv pentru un copil care iese din clasă; în faţă sunt toaletaţi pomi; în partea cealaltă o să se construiască depozitul; continuăm cu modernizare la iluminat; cu modernizarea şi perfecţionarea sistemului de transmisie electronică al operatorilor de telefonie. Adică, trebuie să asigurăm nişte condiţii oamenilor de aici. Numai anul ăsta am reuşit ceea ce nu se făcuse până acum, lucruri banale: poţi plăti cu cardul la Primărie la Călăraşi, poţi să plăteşti din străinătate online, ceea ce nu se întâmpla, îţi faci buletinul la Călăraşi, aici în spate, la tine acasă, sunt lucruri care păreau atât de banale şi care lipseau”, arată primarul, adăugând că lucrul cel mai important pe care și l-a propus a fost schimbarea mentalităţii consătenilor şi câştigarea încrederii în administraţia publică. „Încrederea se câştigă prin prezenţa permanentă în mijlocul lor, indiferent de eveniment, dar mai ales la evenimentele obişnuite, banale, iar celelalte aspecte au fost atinse prin transparenţă. Suntem, probabil, singura localitate care transmite absolut toate şedinţele Consiliului online. Oricine, și din străinătate, ştie ce se întâmplă la el acasă, când se ceartă consilierul cutare cu primarul, pentru ce a dat primarul bani, cine insistă şi ce insistă să se facă ceva, dacă e bine, dacă-i rău, deci fiecare are posibilitatea să vadă, nu să audă o poveste din gura cuiva şi uite că acum vine campania electorală, când îi vine cineva la poartă şi-i spune: «Am făcut, am dres», îi spune omul: «Știu, v-am văzut». Şi ceea ce-i spui tu este adevărat sau nu. «Îmi aduc aminte că în data de… ai spus nu»… sau «ai spus da». Aşa poţi fi prins la minciună… dar te şi obligă. Transmiterea informaţiilor în timp real, ca şi acum, te obligă la corectitudine, pentru că eşti uşor de prins”, povestește Sorin Sandu. Greu de comentat, doar că ne întrebăm ce ne împiedică să le fie urmat exemplul? 

O regiune aparte

Comuna este învecinată cu Dăbuleni, o comună mult mai cunoscută în țară pentru felul solului de aici, precum și pentru culturile specifice, dar și pentru că stațiunea de cercetări asupra solurilor despre care spuneam că au specificitate aparte, comparativ cu alte zone din țară, poartă acest nume (Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni), cu toate că și sediul, și o mare parte din suprafața ei se află pe teritoriul comunei Călărași. Aceste soluri sunt, după cum scrie pe site-ul institutului, „soluri cu textura grosieră, cu conținut de argilă coloidală sub 12 % și de humus redus (0,1-1,6%). Solurile nisipoase au o fertilitate naturală scăzută, fiind slab aprovizionate cu azot și fosfor și mediu aprovizionate cu potasiu”. Regiunea al cărui sol este astfel este mult mai întinsă, zona fiind supranumită, cum am spus mai sus, „Sahara Olteniei”. Se cultivă aici preponderent pepeni (lubenițe), căpșune și cartofi. 

Tot de pe site-ul stațiunii am extras și un fragment despre clima de aici: „Din punct de vedere climatic, zona solurilor nisipoase din stânga Jiului este încadrată, după Köppen, în provincia climatică CFax, având un pronunțat caracter continental cu ușoară influență mediteraneană, ce se manifestă printr-o uscăciune accentuată în lunile iulie – septembrie și o cantitate normală de precipitații în lunile mai și iunie. Temperatura medie anuală este de 11,1° C. Media multianuală a precipitațiilor este 548 mm, fiind repartizate neuniform pe luni și cu variații mari de la un an la altul”. 

Culturi devansate de climă

Se pare însă că modificările climatice se manifestă și aici, pentru că agricultorii din zonă încep să își schimbe obiceiurile, cel puțin așa susține interlocutorul nostru: „În fiecare an, odată cu schimbarea climei, oamenii au plantat mai devreme în câmp, au coborât timpul de plantare, s-au dus către lunile februarie-martie. Tocmai de aceea am ieșit cu primele căpșune pe 24 martie și cu primii cartofi de seră pe 29 martie. Vă imaginați?”. Greu de imaginat, ai putea crede că sunt de prin import, când îi vezi așa devreme în magazine, chiar și atunci când vezi că pe etichetă spune că sunt din România, dar e bine de știut de acum înainte. Mai ales că domnul Sandu ne-a zis că pepenii ajung pe piață încă de la începutul lunii iunie. Și când te gândești că în copilăria mea așteptam pepenii în august!  

Nu am putut să nu aducem în discuție într-un astfel de moment bârfele care circulă cum că se forțează data de recoltare prin tratamente chimice. Domnul primar a respins categoric aceste... „vorbe”, cum numește respectivele teorii. „Vorbele, în general, trebuie să conțină subiect, predicat, împreună să formeze argumentul. Sunt doar niște prostii de natură a pune într-o lumină nefavorabilă producătorul. Imaginați-vă, când pune dăbuleanul și călărășeanul cultura în februarie, câți dăunători sunt încât să fie el nevoit să trateze solul? Vă imaginați cum colcăie? Atunci dorm! Nu există așa ceva. Singurele tratamente sunt acelea de întreținere împotriva gerului, frigului. Și tratamentului ăstuia îi spune folie, îi spune agril, în cel mai rău caz un sulfat de cupru sau ceva de genul ăsta, care să întărească planta în perioadele în care se anunță pentru ziua următoare, că este ger, este frig. Și atunci, este un tratament cu sulfat de cupru, pe care-l știm cu toții! Sau cu sulf! Dar orice tratament ar fi aplicat, și care până la urmă este obligatoriu la orice plantă, oriunde în lumea asta, cine spune că nu tratează vorbește prostii! Cel mai important este ca tratamentele să fie dintre cele acreditate și agreate, și mai ales să treacă timpul acela de remanență, timpul care trebuie să se scurgă din momentul aplicării tratamentului până la trecerea efectelor lui, astfel încât când ajunge pe piață produsul respectiv să fie lipsit de elementele care nu ar trebui să se afle în el. Or, producătorii de aici urmează cursuri fitosanitare, sunt acreditați în direcția asta, au fost conștientizați cu privire la faptul că o greșeală de genul ăsta pe piață îi poate lipsi de posibilitatea de a mai merge acolo și de a mai produce, pentru că ar primi interdicție, și în condițiile astea sigur: vrei să rămâi pe piață? Trebuie să fii curat. Îți iei semințe conforme, îți iei probe de sol, îți faci probe la… și mi-aș dori cu Stațiunea de cercetări, dacă tot am vorbit aici, să avem o cooperare și să ne certifice dacă produsele noastre sunt OK, și să ieși cu ele pe piață. Atunci când găsește pe cineva, tu scoți hârtiile tale și spui: nu știu ce-i faceți lui, dar solul meu este în regulă, produsul meu la origine, la semințe, este în regulă, am și buletin în ceea ce privește certificarea faptului că nu conține elemente nepotrivite și fac dovada faptului că vin cu el dintr-un depozit unde au fost asigurate condiții frigorifice necesare de temperatură pentru produsul respectiv. Asta e singura scăpare. Altfel, dacă vom merge la grămadă cu produsele pe piață, e foarte probabil ca cineva să fie identificat din zonă și să te trezești cu toată zona carantinată doar pentru că nu este cunoscută originea certă a bolii respective”, precizează Sorin Sandu.

Producătorii, defavorizați de preț

Un aspect pe care domnul Sandu îl consideră incorect este disproporția între prețul cu care pleacă marfa de la ei și cel cu care este vândută către cumpărătorul final. El exemplifică cu căpșunile și cartofii de la momentul în care erau considerate trufandale: „Preț de trufanda la vânzător. La producător este prețul absolut normal. Prima producție, dacă am plecat cu 30 lei căpșuna, ea s-a vândut cu 60 de lei. Dar cel mai concludent este prețul la cartof. A plecat de aici cu 12 lei, din care scazi oamenii pe care-i plătești, transportul, pentru că noi transportăm la București, și atunci ajungi la un preț de 7-8 lei pe kilogram la primii cartofi scoși, în condițiile în care s-au vândut atunci, în primă instanță, cu 24 de lei. Deci practic producătorul a dat cu 8 lei, la masă s-a vândut cu 24. Ce a investit producătorul, ce a investit vânzătorul? Vă imaginați, omul ăsta a investit începând cu luna octombrie, când a adus TIR-uri întregi de găinaț de pasăre, pe care l-a pus pe sol, după care a pus folie în februarie, a pus agril, a irigat, apă, motopompe, pază, iar la final, ca să găsești pe cineva să recolteze, sub două milioane pe zi cu țigări și cu mâncare nu găsești. Acum, scădeți din acei 12 lei toate lucrurile astea și puneți în partea cealaltă, unde se vinde cu 24, unde azi o primește, până mâine o vinde, singura investiție fiind prețul tarabei”. Trebuie să recunoaștem că sună foarte revoltător și, cu toate astea, prețul este cel pe care îl face negocierea dintre părți. Bănuim că nu vine nimeni cu pistolul să negocieze. Constrângerea este de altă natură, producătorii sunt mulți și dezbinați, iar comercianții sunt destul de bine organizați, „nu-mi dai tu, iau de la vecinul!”. Tu nu prea ai cum să zici în replică, „nu-ți dau ție, că am o armată care așteaptă la poartă!”, că nu așteaptă nimeni, sunt tot ei, cu același preț. Și marfa e perisabilă. Și uite așa nu e nevoie de pistol să îți impună prețul. Soluția e simplă, unirea. Edilul Sorin Sandu spune că au apărut în ultimii trei ani cinci cooperative, în condițiile în care nu exista niciuna, și că sunt patru depozite private și un al cincilea care aparține UAT Călărași, adică primăriei, și care este în curs de realizare, fiind câștigată de curând la licitație pentru a fi executat și finanțat de Compania Națională de Investiții. Și atunci te întrebi cum de se mai impun comercianții la negociere? Pentru că probabil aceste cooperative sunt încă în procesul de educare, abia acum învață să își folosească potențialul unirii. 

Asocierea, încă ineficientă

Interlocutorul nostru observă un aspect pe care probabil mulți îl așteptau de la asociere, o mai mare eficiență în producție, care însă se lovește de fragmentarea proprietăților. „Una este să te asociezi ca persoană, alta este să reușești să asociezi terenurile și să le aduci comasate în același loc, astfel încât să economisești energie, mijloace și combustibil, lucrând o suprafață doar cu un utilaj, în loc să-l lucrezi cu 25. De exemplu: 25 de oameni într-o cooperativă. Dacă sunt 25 de suprafețe separate de câte un hectar, cu toții vor ara în aceeași zi cu 25 de tractoare, 25 de hectare. Mâine-l discuie cu 25 de tractoare și 25 de discuri, poimâine seamănă, întind folie, după care vor face 25 de fântâni, vor avea 25 de paznici, 25 de dube cu care să care, vor avea pe piață alte 25 de puncte în care să livreze. Toate astea se reflectă asupra prețului de cost. Dacă acele 25 de hectare ar fi fost comasate, că aici trebuia lucrat înainte, întâi comasarea terenurilor și după aceea asocierea oamenilor. Dar cred că se vor rezolva în timp. Deci am putea coborî prețul de cost dacă am putea lucra cele 25 de hectare cu două tractoare, am păzi cu un singur om și am uda cu o singură motopompă dintr-o singură fântână”. susține Sorin Sandu. E cam optimist să crezi că dacă nu s-a făcut o comasare atâția zeci de ani se vor realiza curând, mai ales că și dacă aduni într-o asociație numai proprietari învecinați, tot nu poți fi sigur că ei nu se vor certa din varii motive și nu vor sparge unitatea suprafeței. Rămâne să profite de alte avantaje pe care le aduce asocierea, cele mai la îndemână, desfacerea și aprovizionarea cu inputuri prin intermediul unei singure voci care să negocieze prețuri mai bune. E adevărat că nu e suficient să poți negocia, trebuie să ai și ce negocia. Domnul primar a sesizat această problemă și a zis că se luptă să îi facă pe fermieri să conștientizeze acest lucru: „Orice retailer, orice cumpărător permanent își vrea ca partener un producător tot permanent și vrea predictibilitate, și vrea diversitate de produse. Or, cooperativele astea, în timp, trebuie să asigure aceste lucruri: continuitate în aprovizionarea celui care vrea produsul respectiv. Nu va face nimeni un contract pe două săptămâni sau patru săptămâni. Diversitate de produse, o listă de produse, pentru că retailerul preferă să încheie un singur contract cu un producător care-i livrează 5 produse, decât să încheie contracte cu 15 producători din localități diferite, din locuri diferite. Cheltuieli enorme, se reflectă în preț absolut totul, și predictibilitate: «La anul va mai fi la fel? Mai am la acest producător acces să pot să am garanția că acest contract va continua sau trebuie să bâjbâi să găsesc alți producători, să-mi completez produsele?». Deci toate aceste lucruri pot deveni avantaje pentru producători, sunt lucruri pe care ei trebuie să le conștientizeze, noi de la nivelul primăriei încercăm să-i conștientizăm cu privire la asta, așa cum o facem și în ceea ce privește subiectul cel mai important de aici încolo, lipsa apei”.

Irigarea, veșnica problemă

Într-adevăr, a vorbi despre lipsa apei aici este ca și cum ai vorbi despre funie în casa spânzuratului. Dunărea trece la câțiva pași de pământurile acestor fermieri și ei nu au cu ce să își ude culturile. Iată ce ne spune Sorin Sandu: „Apa care trece pe lângă localitate, Dunărea, pleacă din Pădurea Neagră din Germania, trece prin multe țări. Până să ajungă la noi, toți o exploatează pentru irigații, pentru băut, pentru producerea de energie. La noi e sfârcul, coada Dunării. Ce mai ajunge la noi folosim și noi. Din păcate, schimbările de climă pe care le avem acum ne-au adus în situația ca în aceste luni în care de obicei eram la Dunăre pentru apărare contra inundațiilor, culmea, este o secetă cumplită, Dunărea este la un nivel la care dacă va continua să scadă în ritmul ăsta este foarte posibil să nu avem apă de irigat, pentru că încă nu au pornit stațiile principale, acestea întârzie deocamdată, pentru că având niște motoare electrice, au nevoie de uscare, de timp de adaptare și nu pot… nici pe vremea lui Ceaușescu nu erau pornite, oricât ar fi vrut ei. La sfârșitul lui aprilie, când motoarele erau uscate, atunci porneau. Or, oamenii, pentru că s-a încălzit clima, seamănă mai timpuriu și au nevoie de apă. Și atunci soluțiile pentru ei vor fi, probabil, în viitor atât foraje la adâncime, cu respectarea legalității, dar forajele la adâncime sunt costisitoare, vor trebuie realizate tot în forma asta asociativă, nimeni nu poate da 2-3 miliarde pentru o fântână, pentru că asta presupune; ai pus și contor și ai terminat…”.

Se știe că sunt fonduri îndreptate spre acest tip de sistem local de gestionare a apei, dar asta presupune existența unei asociații a utilizatorilor de apă care să preia o anumită infrastructură existentă. Din păcate, așa cum susține domnul Sandu și cum știm cu toții, nu prea se potrivește teoria cu situația din teren. „Din nefericire, statul român a decis prin 2001 să dea aceste instalații pe mâna proprietarilor, cum ar veni, dar proprietarul a avut o viziune abstractă, chiar dacă a fost o comunitate, la momentul respectiv nu au conștientizat ce avere au primit și în doi-trei ani doar au muls, le-au folosit, nu s-a investit nimic în repararea lor sau în eficientizare, că până la urmă erau energofage. Chiar dacă la vremea aia se plătea jumătate din energia electrică, dar din beneficii ar fi trebuit să se investească în motoare care consumă mai puțin, în sisteme de distribuire a apei, adaptate la noul tip de proprietate. Sistemul de irigații a fost făcut când exista o asociere, două IAS-uri, un CAP și o stațiune, erau trei-patru entități cărora le era livrată apă. Era simplu. Gândiți-vă numai la Călărași, unde acum sunt 27.000 de proprietăți teren arabil, cum reușesc oamenii ăștia să se racordeze la sistemul de irigat, dacă hidrantul se află pe terenul cuiva de 20 de ari, că așa a căzut el acolo cu 20 de ari, ăla și-a pus acolo cânepă sau pălăgeni sau căpșune, cum să se lege de acolo 30 de vecini? Ce face ăsta cu 20 de ari, că-i calcă ăia toată cultura! Deci nu mai este posibil tipul ăsta de livrare a apei, și atunci ar fi trebuit OUAI-urile să se adapteze și să folosească sistemele astea ca acum, suspendate, cu role...”, punctează Sorin Sandu.

Din păcate nici un astfel de sistem nu este pretabil în zone atât de divizate, pentru că acum ar exista această posibilitate de a face proiecte de reabilitare a infrastructurii secundare și pentru a investi în aripi de ploaie. De ce este greu de aplicat, ne explică tot edilul comunei doljene Călărași: „Sunt 27.000 de proprietăți. În condițiile astea, o proprietate poate avea doi, trei, patru metri lățime. Oamenii nu pun aceeași cultură, pun culturi diverse, potrivite cu ceea ce gândesc ei. Ne aflăm în imposibilitatea utilizării unui astfel de sistem de udare, pentru că fiecare are cultura lui și nu merge”. El crede că ar exista o posibilitate de a-i determina pe oameni să realizeze că pot face culturi asemănătoare, care s-ar preta la un sistem de irigare prin crearea unei stații care să servească drept exemplu de eficiență „Dacă tot am o aripă de udare de tipul ăsta, oare acum pot fi și eu convins să pun același tip de cultură pe suprafața respectivă, încât să beneficieze cu toții de aceeași tehnologie, de aceleași nevoi de udare? Deci oamenii de aici vor trebui să gândească așa: «Dacă folosim sistemul ăsta, atunci punem 40 de hectare de căpșune, indiferent câți proprietari suntem, ne asociem chiar și  doar între noi, fără acte». Pentru că îi ajută nu numai la irigat. Îi ajută și la fertilizare, și la polenizare, și la tratamente, îi ajută la absolut totul. Nu poți să pui culturi diferite una lângă alta și să ai pretenția că polenizarea este una conformă cu tehnologiile, cu știința. Nu-i posibil așa ceva! Dacă aici pun dovleac și acolo pun lubeniță, lubenița va mirosi a dovleac. Și toate celelalte sunt la fel. Și se minunează de ce transferul de boli, de ce transferul de dăunători, de ce în timp ce la mine am tratat și merge, la celălalt nu merge. Normal, că eu am tratat pe o porțiune de 20 de metri, iar în vecinătate cineva nu a tratat. Dăunătorii au migrat, în șase zile sunt la mine! Deci poate că-i forțăm în felul ăsta cu sistemele de irigații să avem aceleași culturi și să poată fi aplicate aceleași tehnologii și mijloace de întreținere a culturilor”. Într-adevăr o viziune de gospodar, de manager care vede perspectiva unui profit mai mare, lăsând la o parte orgoliul lui „știu mai bine!”. 

Puterea exemplului

Din păcate, mentalitățile se schimbă greu, dovadă că ceea ce ne spune primarul Sorin Sandu nu s-a întâmplat în peste 30 de ani de libertate. Dar, cine știe, vine vremea unui declic și se pornește ca o avalanșă, mai ales că se pune problema unui brand comun care să îi reprezinte pe toți din zonă. „Îmi doresc un brand comun, brandul de Dăbuleni e foarte bun, dar i-am nedreptăți și pe mârșăneni, și pe cei din Amărăști, și pe cei din Bechet. Foarte mulți rudari produc, sunt printre cei mai muncitori în momentul ăsta. Și atunci cred că cel mai bun brand ar fi acela de «Sahara Olteniei»”. Nu sună rău deloc. Cine știe, influența domnului primar Sorin Sandu va fi de folos, pentru că el este optimist chiar și în această direcție. „Am un principiu: ce pot să fac eu poți să faci și tu. Dacă eu la vârsta mea fac lucrul ăsta, poți să-l faci și tu. Și mai e o regulă: nu există turmă fără un măgar. Unde a plecat măgarul trebuie să plece și turma. Mai de voie, mai de nevoie, își părăsește locul și-l urmează, pentru că știe măgarul mai bine unde să ducă samarul și pe colegii din grupul respectiv. Cred că cel mai bun mod de a lucra este exemplul personal. Este puțin probabil ca cineva să mai cârcotească și să spună: știți, eu nu pot să fac asta, nu știu s-o fac, în condițiile în care constată că cineva, care poate nu-i pregătit pe domeniul respectiv, măcar vrea să facă și trebuie să vină după el”, conchide Sorin Sandu. Să recunoaștem că cel puțin teoretic are dreptate. Un lider nu este cel care ne spune cum se face, ci cel care ne arată cum se face. Să îi urăm succes!

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

În județul Călărași, la Coslogeni, în ferma Tudor 92 – Alisa Group a avut loc, pe 6 iunie 2024, Ziua Grâului Bărăgan, eveniment ajuns la a patra ediție. Au fost prezenți circa 500 de fermieri.

Ultimele noutăți referitoare la culturile de grâu și orz au putut fi văzute la evenimentul organizat în câmp de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și susținut de partenerul principal Syngenta.

Platforma expozițională a evenimentului Ziua Grâului Bărăgan a fost o adevărată sărbătoare a cerealelor păioase, prezentând 40 de soiuri de grâu și 10 de orz ale partenerilor celei de-a patra ediții: Axereal, Biocrop, ITC Seeds, INCDA Fundulea, KWS, Lidea, RAGT, Roua Semințe.

Întreaga platformă a fost cultivată în sistem de minimum tillage, cultura premergătoare fiind mazărea.

Lucrările solului au presupus trecerea cu un utilaj de tip Tiger, iar semănatul platformei s-a realizat cu Horsch Pronto 8N, ambele utilaje fiind încadrate în tehnologia minimum tillage.

Erbicidarea miriștii a fost realizată cu un sprayer inteligent, unde a fost aplicată tehnologia în spoturi Carbon Bee (Carbon Bee spot spraying system | Nik-ro.com ).

Planul de tratament a fost asigurat de Syngenta, partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan 2024.

Plan tratamente

De asemenea, în cadrul platformei din ferma călărășeană, compania Syngenta - partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan - a utilizat serviciul de cartografiere a solului, Interra^® Scan, o tehnologie nouă care are la bază detecția de radiații gamma din sol. Aceste date, împreună cu analiza agrochimică a solului asigură o cartografiere de cea mai înaltă rezoluție și precizie a nivelul de macro și microelemente din sol.

Fertilizarea a fost asigurată de YARA România.

Plan fertilizare

Informații meteorologice

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Vineri, 22 septembrie 2023, la Fermele Iliuță din Dragoș Vodă, județul Călărași, IPSO Agricultură a lansat sistemul integrat See & Spray de la John Deere pentru erbicidare. Astfel, tehnologia viitorului pentru eficientizarea costurilor și protecția plantelor este acum disponibilă în Europa și, desigur, în România. Sistemul de la John Deere See & Spray este util și necesar în orice fermă care țintește profitabilitatea.

Economic și sustenabil, folosind viziunea computerizată și tehnologia avansată pentru a detecta buruienile, utilajul John Deere aplică doar inputul necesar, reducând semnificativ utilizarea erbicidului.

Strategia de protecție a plantelor este cea mai costisitoare verigă din lanțul tehnologic. Cu tehnologia integrată See & Spray de la John Deere se pot economisi până la 40% din costurile cu produsele de protecție a plantelor cu „Green on Brown” și până la 77% cu tehnologia „Green on Green”.

Sistemul See & Spray utilizează tehnologia camerelor video pentru a detecta diferențele de culoare pe teren, astfel stropind doar buruienile. Camerele și componentele hardware sunt integrate direct în rampa utilajului. Este montată câte o cameră pe fiecare metru de lățime de lucru, care detectează plantele verzi cu viteză mare. Procesoarele încorporate analizează imaginile, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului. Detectarea plantelor verzi pe câmp permite aplicarea precisă a erbicidelor direct pe buruieni. De reținut că, toate buruienile care sunt vizibile și cu ochiul liber sunt detectate de camerele utilajului în mișcare.

Procesorul utilajului See & Spray detectează culoarea verde, aplicând erbicid nerezidual doar pe buruieni. Astfel, odată ce buruienile sunt identificate, sunt activate duzele pentru stropire. Numărul de duze activate poate varia în funcție de frecvența buruienilor din acea zonă a câmpului. Atunci când este necesar, sprayerul poate fi comutat de la Pulverizare Direcționată la Pulverizare Difuză, totul prin apăsarea unui buton de pe afișajul din cabină, astfel pulverizând pe o suprafață mai mare de teren.

Un alt avantaj îl reprezintă viteza foarte mare de calcul, procesoarele încorporate putând să analizeze solul cu o viteză de 205 metri pătrați pe secundă la o viteză de deplasare de 20 km/h, iar duzele sunt declanșate individual pentru tratamentul necesar la fața locului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

„Din pasiune pentru agricultură” este motto-ul sub care AgriPlanta - RomAgroTec reunește cu succes tot ce este mai important în agricultura românească începând cu primăvara anului 2011. În județul Călărași, la Fundulea, de joi până duminică, respectiv în perioada 25 – 28 mai 2023, lumea agricolă își dă întâlnire la cea mai dinamică expoziție din România, AgriPlanta – RomAgroTec.

Desfășurat în câmp, pe o suprafață de aproape 40 de hectare, evenimentul înseamnă expoziţie în câmp, loturi demonstrative, demonstraţii cu mașini agricole, horticultură, zootehnie, un adevărat spectacol dedicat agriculturii românești.

„Agricultorii găsesc nu doar tehnică de calitate, ci și modele de succes de utilizare a mașinilor și utilajelor agricole, a input-urilor sau a soluţiilor pregătite de companiile din domeniu. Fermierii care ajung la târg află noutăți, participă la lansări de produse, văd culturi experimentale, găsesc pe câmpul de la Fundulea toate sectoarele agriculturii. AgriPlanta - RomAgroTec a devenit o platformă de socializare și de comunicare între agricultori și specialiști, dar și factorii de decizie din domeniu. În fiecare an avem alături de noi reprezentanţi din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, APIA, AFIR, Direcțiile pentru Agricultură din întreaga țară, cercetarea, universitățile agricole etc. Una dintre preocupările noastre este și cea de a fi un model pentru viitorii fermieri. Astfel, AgriKids este o întâlnire amuzantă și educativă cu cei mai mici dintre pasionaţii de agricultură. Aici se joacă, experimentează și învață cum să planteze, ce înseamnă o cultură sănătoasă, cum să respecte mediul și cât de important este să faci totul cu pasiune. Scopul nostru este să rămânem un reper și un suport pentru agricultorii români”, a declarat Corina Mareș, director general DLG Intermarketing, companie care organizează expoziția de la Fundulea – Călărași și pe cea din Transilvania, Agraria, de la Jucu – județul Cluj.

Horti Hub, provocările sectorului horticol

Organizația Națională Interprofesională pentru sectorul de legume - fructe OIPA Prodcom a identificat mare parte dintre nevoile producătorilor și își propune să dezvolte un concept nou de hub horticol: Horti Hub. Astfel, împreună cu DLG Intermarketing - organizatorul expoziției AgriPlanta – RomAgroTec, și cu partenerii tehnici, OIPA Prodcom pune bazele unei platforme independente de discuții și consultare pentru sectorul horticol și îi invită pe cei interesați să contribuie la temele propuse pe toată durata expoziției.

Evenimentele se vor desfășura după următorul program: 25 mai 2023: Finanțarea sectorului horticol, având ca teme finanțarea prin proiecte europene, creditare și asigurări, sprijin legislativ pentru sectorul horticol ca elemente esențiale ale dezvoltării lanțului de valoare sectorial; 26 mai 2023: Expertiza în sectorul horticol, fiind abordate teme ca expertiza tehnică pentru horticultură, cercetare și dezvoltare în sprijinul horticulturii, potențial ridicat versus productivitate scăzută - obstacole versus soluții; 27 mai 2023: Cooperare și Profesionalizare în sectorul horticol, temele fiind cooperarea fermierilor, pregătirea profesională și transferul de know-how ca parte esențială a dezvoltării și diversificării lanțului de valoare.

Zootehnica Show

Vizitatorii AgriPlanta – RomAgroTec au parte și la actuala ediție de un adevărat spectacol al zootehniei autohtone, prezentări de animale în ring, genetică de top din ferme românești, inovație și digitalizare în zootehnie. Pe câmpul de la Fundulea – Călărași, zootehnia este reprezentată de bovine pentru carne şi pentru lapte, ovine şi caprine.

 AgriPlanta – RomAgroTec se poate vizita în perioada 25 – 28 mai 2023, între orele 9.00 – 18.00.

Revista Fermierului vă așteaptă în mijlocul expoziției, la standul (cort) E 99.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În luna august am publicat în Revista Fermierului – ediția print (dar și aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/cultura-mare/item/5484-soiuri-de-grau-adaptate-pentru-sud-estul-romaniei.html) despre două soiuri de grâu adaptate pentru sud-estul României, grâu pe care l-am văzut în ferma Agromec Vlad Țepeș, județul Călărași. Ne-am întors în câmp, la exploatația administrată de Constantin Mihalache la recoltat, pentru a vedea producțiile date de RGT Borsalino și RGT Accroc, soiuri de grâu ce aparțin companiei franceze RAGT, testate, apoi semănate pe suprafețe mari în ferma călărășeană, care pe anumite suprafețe produce și sămânță, categorie biologică C1.

Am ajuns la Agromec Vlad Țepeș în momentul în care sămânța era însăcuită, pregătită de livrare. Pe Constantin Mihalache l-am găsit optimist, cu toate că, la fel ca toți fermierii, s-a confruntat anul acesta cu condiţii climatice extreme, lipsa precipitaţiilor şi temperaturile crescute având mari repercusiuni asupra culturilor înfiinţate şi în toamna trecută, şi în primăvară. „Noi am înfiinţat în premieră în România un soi de grâu, RGT Borsalino, anumite suprafeţe pentru producerea de sămânţă, categorie biologică C1. Cele două soiuri de grâu despre care eu spun că sunt adaptate pentru sud-estul țării noastre sunt RGT Accroc şi Borsalino. Accroc este un soi de grâu extratimpuriu, care în trecut a mai fost cultivat în România, iar fermierii din Constanţa, Tulcea îl cunosc, pe zonele aride a avut nişte producţii spectaculoase, un soi de grâu aristat, cu pruină, ceea ce-l face rezistent la secetă şi chiar la atacul de dăunători. Şi în condiţii vitrege dă producţii extraordinar de bune. De pildă, noi ne-am bucurat de producţii, avându-l pe un areal extins, între 6,5 tone/ha până la 8 tone/ha, producându-ne mari satisfacţii. Un grâu cu talie scurtă, care rezistă la cădere şi cu calităţi foarte bune pentru morărit şi panificaţie. Ambele soiuri sunt aristate, ceea ce înseamnă că sunt mai rezistente la secetă”, arată Constantin Mihalache.

Soiurile de grâu Accroc şi Borsalino au fost însămânțate după data de 5 octombrie 2021. Distanţa între rânduri a fost de 12,5 cm şi s-a folosit o densitate de 340 boabe germinabile pe metru pătrat. Ceea ce a însemnat o cantitate de sămânţă de 150 kg la hectar. „O cantitate mică, care a însemnat un raport sămânţă/producţie foarte bun. A înfrăţit foarte bine, şi-a menţinut fraţii până la recoltare, spicele au fost uniforme şi foarte bine repartizate, nu prea a suferit de secetă şi arşiţă şi la dozele de azot folosite de noi, aproximativ 160 kg substanţă activă la hectar, grâul a rămas practic în picioare, iar recoltatul s-a făcut cu uşurinţă”, menționează fermierul din județul Călărași.

Accroc și Borsalino, soiuri extratimpurii cu calități deosebite

Constantin Mihalache ne-a însoțit în vizita din ferma Agromec Vlad Țepeș și ne-a oferit detalii despre cele două culturi de grâu care i-au adus satisfacții în acest an agricol dificil.

RGT Accroc este un soi extratimpuriu, ceea ce îl face să treacă peste perioada de arşiţă şi secetă din luna mai, cu uşurinţă. „Frunzele acoperite cu pruină, un soi aristat, cu talie scurtă, rezistent la spectrul de boli, inclusiv cel mai rezistent la rugini, galbenă şi brună, şi bine rezistent, tolerant la Fusarium. Calităţi de panificaţie extraordinar de bune, 14,5-15% proteină în condiţiile anului ăstuia, masă hectolitrică foarte bună. Îl recomand cu prisosinţă tuturor fermierilor din zonele aride, secetoase, unde se pot obţine producţii bune şi i-ar scoate din impas în momente precum cele pe care le-am traversat până acum”, precizează fermierul.

De la soiul RGT Borsalino nu a obţinut producţii la fel de mari ca la Accroc, însă rezultatele chiar și așa aduc profit. De reținut că acest soi poate fi cultivat de la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie. Constantin Mihalache îl recomandă fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime. „Înfrățirea a fost extraordinară. Borsalino este un soi umblător, care se poate cultiva, şi recomandarea mea este, pentru că acum am văzut potenţialul lui foarte mare de înfrăţire, că se poate cultiva la sfârşitul perioadei optime până în luna decembrie, deoarece el este poate printre puţinele soiuri din România care nu are nevoie de vernalizare, de perioada de frig pentru a stimula primordiile florale. După cum ştiţi, grâul secretă un hormon nedetectat până acum, dar se bănuieşte vernalină, care-l face să stimuleze procesul de înflorire, de a asigura producţiile cât mai multe şi constante. Acest soi de grâu îl recomand fermierilor care seamănă mai târziu, în afara epocii optime, care din diferite cauze nu pot pregăti terenul, întârzie mai mult la semănat sau îşi doresc să mărească suprafeţele de semănat. La fel, este un grâu aristat, principala calitate a lui este faptul că înfrăţeşte foarte puternic, producţii foarte bune, la fel calităţi deosebite pentru morărit şi panificaţie. Un grâu cu talie scurtă, extratimpuriu, se recoltează cu două-trei zile, chiar mai devreme decât toate soiurile de grâu din România, ceea ce-l face un competitor important chiar şi pentru cultura de orz, care ne aduce primii bani în buzunar fermierilor din România.”

Potenţial genetic cuprins între 10-12 tone/ha

Ambele soiuri se bucură de genetică extraordinar de bună, punctează Constantin Mihalache, fiind introduse în România de RAGT Franţa. „O genetică extraordinară pe culturile de păioase. Ambele soiuri sunt rezistente la rugini, la septoria şi tolerante cu fusarium, ceea ce face ca Accroc și Borsalino să devină o opţiune serioasă pentru fermieri, acolo unde impactul acestor boli este foarte mare. De asemenea, îl recomand tuturor fermierilor, pentru că ambele sunt soiuri extratimpurii, cu înflorire timpurie, ceea ce face ca înflorirea să fie devreme şi să treacă uşor peste perioada de arşiţă şi secetă despre care ştim bine că se manifestă în țara noastră în a doua şi a treia decadă a lunii mai. Sunt soiuri cu talie scurtă, suportă foarte bine dozele superioare de azot, până la 160 kg de substanţă activă la hectar, potenţialul genetic este cuprins între 10 și 12 tone la hectar, foarte rezistente la o serie de boli şi, fiind soiuri cu talie scurtă, rezistente la cădere.”

Agromec Vlad Țepeș se află la început de drum în producerea de sămânță, însă fermieri din întreaga țară caută să cumpere sămânță de la societatea din județul Călărași, având încredere și văzând lucrurile bune care se întâmplă aici de ani buni. „Le recomand cu tărie să cultive aceste două soiuri, Accroc și Borsalino, pentru că aşteptările nu le vor fi înşelate”, a conchis fermierul Constantin Mihalache.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Orice lucru bine făcut trebuie să țină cont de mai multe aspecte care să se potrivească între ele. Așa se face că pentru o cultură bună, în cazul nostru vorbim despre grâu, trebuie să potrivim foarte bine genetica, tehnologia de cultură și condițiile pedo-climatice, pentru a avea atât calitate, cât și cantitate. Vă propunem să cunoașteți în articolul de față două soiuri de grâu potrivite condițiilor din sud-estul țării noastre, acolo unde au fost testate. Cel care s-a preocupat îndeaproape a fost chiar gazda noastră, Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş, din județul Călărași. 

RGT Borsalino, un soi care promite mult

Primul soi de grâu despre care vom vorbi este cultivat în exclusivitate în cadrul fermei de la Vlad Țepeș, pentru producerea de sămânță, fiind testat și omologat abia anul trecut. Este vorba despre RGT Borsalino, produs de RAGT în Franța, fiind omologat acolo în cursul anului 2019, deci este un soi relativ tânăr. Fermierul care ne-a prezentat soiul de grâu, Constantin Mihalache, spune că în condițiile destul de grele de anul acesta,  se comportă bine, spre foarte bine. „Date fiind condiţiile greu de îndeplinit pentru o cultură de grâu de anul acesta, având, practic, din decembrie până la sfârşit de mai 190 de litri de apă pe metru pătrat şi, după cum vedeţi, starea lui fitosanitară este bună, dar stindardul ne arată că a suferit enorm tocmai atunci când avea nevoie mai mult de un regim hidric bun.”

Caracteristicile lui ne-au fost prezentate tot de domnul Constantin Mihalache: „Este un soi de grâu extratimpuriu, de talie medie, ceea ce-i conferă o rezistenţă foarte bună la cădere şi frângere, rezistent la ruginit, atât brună-galbenă, cât şi la fuzarium, cu o foarte mare putere de înfrăţire, aici am semănat în jur de 320-340 de boabe germinabile pe metru pătrat, a înfrăţit foarte bine, şi cu calităţi foarte bune atât de producţie, cât şi de panificație. În condiții normale pedoclimatice, producătorul ne spune că acest soi de grâu poate produce o cantitate extrem de bună, undeva la 11-12 tone, şi calităţi foarte bune de panificație. Categoria biologică a fost bază și va fi spre vânzare ca şi categorie biologică C1. După condiționare și însăcuit, va fi pus la dispoziţia fermierilor începând, probabil, cel mai devreme, cu 10 septembrie. Cu specificaţia că, dacă există un pat germinativ foarte bine pregătit şi avem o bonitate a solului bună spre foarte bună, densitatea să nu fie mai mare de 340 de boabe la momentul optim, ceea ce ar însemna probabil maximum 170 kg de sămânţă la hectar. Asta înseamnă economie atât pe logistică, cât şi la preţul pe hectar la înfiinţat. Sperăm să aducă rezultate bune spre foarte bune fermierilor din România, exemplificând de altfel că acest soi este aflat în exclusivitate la SC Agromec Vlad Ţepeş, pentru primul an de producere de sămânţă în România”.

În ceea ce privește condițiile de cultivare, gazda noastră ne explică: „Anul trecut, cultura premergătoare a fost cultura de rapiţă, unde am obţinut producţii foarte bune, în jur de 4.200 kg la hectar în această tarla. Sistemul de pregătire este minim-till, am făcut o singură trecere pentru o dezmiriştire uşoară, după care, la 30 de zile, am făcut o trecere cu un subsolier, în aşa fel încât să încorporez şi samursala de rapiţă care mi-a adus un plus de materie organică în sol. S-a fertilizat cu 200 kg de 18-46 şi, conform tehnologiei de administrat îngrăşăminte prescrise, aici fiind un sol acid, s-a mers pe nitrocalcar, s-a administrat mai mult nitrocalcar, în trei faze, ajungându-se până la cantitatea comercială de aproximativ 350 kg. S-au folosit trei aplicări de fungicid, erbicidat din toamnă, n-a mai fost nevoie de erbicidat de corecţie în primăvară, pentru că n-am avut infestări cu buruieni termofile gen volbură sau polygonum, şi atunci erbicidarea din toamnă a fost suficientă, deci aplicarea de trei fungicide. Insecticid la spic, pentru că am avut un atac din cauza secetei foarte pronunţate atât de afide, cât şi de tripşi, şi sperăm la o producţie foarte bună. Anticipăm o producţie de 6,5-7 tone la hectar, în condiţii extreme din cauza schimbărilor climatice la care suntem martori şi, din păcate, suntem obligaţi să le înfruntăm”.

„Principala calitate la Borsalina: este un grâu extratimpuriu, iar asta îl face ca momentul apariţiei spicului şi a înfloritului să fie foarte devreme şi să treacă peste arşiţa din mai, şi atunci producţia este cât de cât asigurată, numai anul acesta a fost, din păcate, caniculă şi secetă în săptămâna a doua din luna mai şi a treia, ceea ce l-a afectat foarte mult, dar, după cum se vede, a trecut cu bine peste această problemă, talia mică spre medie, ceea ce-l face foarte rezistent la cădere, şi nu avem probleme cu dozele suficient de bune pentru azot, şi atunci n-o să fie cădere, şi greutatea hectolitrică o să fie cea care trebuie; rezistenţa la rugini, atât galbenă, cât şi brună, şi la fuzarium. Ceea ce-l face un grâu – şi sperăm să fie – de o calitate, atât a producţiei, cât şi a panificaţiei, deosebită.”

Am reținut și un sfat din partea lui Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş: „Vreau să remarc şi să sfătuiesc sau să dau sugestia fermierilor ca aplicarea îngrăşămintelor să se facă în perioada în care există posibilitatea căderii de precipitaţii, în aşa fel încât cultura să folosească într-un procent cât mai mare aceste îngrăşăminte chimice. La fel, pe fenofaze de dezvoltare aplicarea de fungicide să se facă pe tipurile de boli care apar în anumite fenofaze ale dezvoltării grâului. Şi avem în primă fază dezvoltare pe oidium sau pe făinare şi pseudocercosporella, pătarea în ochi, după care ne confruntăm cu rugini şi septorioze şi bineînţeles tratament la spic pentru fuzarium, care, aşa cum ne sfătuiesc specialiştii, trebuie aplicat în maximum 24 de ore de la apariţia spicului din burduf”.

RGT Accroc, în revenire spectaculoasă 

Un alt soi pe care cei de la Agromec Vlad Țepeș îl au în producție pentru sămânță este RGT Accroc, un soi deja cunoscut în România, „este soiul care practic a revoluţionat cultura de grâu din zona Tulcea-Constanţa, un soi de grâu care s-a adaptat foarte bine în România, în cea mai secetoasă zonă, Constanța-Tulcea. Fermierii de acolo îl cunosc foarte bine. De altfel, în urma publicităţii făcute de firma mea pe Facebook, foarte mulţi fermieri din zona Constanţa-Tulcea m-au contactat pentru a contracta această sămânţă de grâu, Accroc, grâu care a făcut în anii 2005-2006-2007, până prin 2015, recorduri în Constanţa, dar, din păcate, firma care l-a adus nu l-a mai promovat şi s-a cam pierdut sămânţa de la acest soi”.

„Accroc este un grâu timpuriu care s-a adaptat extraordinar de bine la condiţiile de secetă şi arşiţă din România, la fel apariţia spicului şi înfloritului se face timpuriu, ceea ce-l face să treacă foarte bine peste condiţiile severe din luna mai, cu arşiţă şi lipsă de precipitaţii, producţiile sunt foarte bune, am înţeles că în anumite zone din zona Constanţa a depăşit 10-11 tone la hectar. Deci e un grâu foarte dorit şi cultivat în zona Constanţa-Tulcea, pe locuri nisipoase, aride, secetoase.”

Aşa cum am procedat și cu celălalt soi, vom da cuvântul fermierului Constantin Mihalache, pentru a ne prezenta, pe scurt, caracteristicile soiului. „E un soi de grâu de talie medie, cu o calitate nu atât de bună de înfrăţire, dar spectaculos, foarte tolerant la secetă, la cădere. La fel, un grâu aristat, cu pruină – acolo n-am avut deloc probleme, cu soiul respectiv, pentru afide şi tripşi, foarte economicos la pesticide, deci ne încadrăm practic în cerinţele Comisiei Europene de reducere a pesticidelor, şi, la fel, aşteptăm rezultate spectaculoase şi acolo, tot undeva la 7 tone la hectar, în condiţii extreme pedoclimatice.”

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU