Până la data de 2 aprilie 2018 au fost primite în total 12.421 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru anul 2018, anunță ministerul Agriculturii printr-un comunicat de presă.
Defalcat pe cicluri de producție, 11.310 de solicitanți s-au înscris în Ciclul I, iar restul de 1.111 în Ciclul II.
Dintre solicitanții pentru sprijin în Ciclul I, 1037 au definitivat plantarea tomatelor în spații protejate. Constanța și Ialomița sunt primele județe în care a început valorificarea producției de tomate în piață.
„Reamintim că programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern din producția autohtonă”, se mai menționează în documentul de presă.
În primul ciclu de producție a tomatelor în spații protejate, susținut prin programul de finanțare derulat în 2017 de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), se înscriau 4.397 de beneficiari, iar în ciclul al doilea, 3.627 de beneficiari.
După primul an de implementare (2017), au fost livrate pe piață peste 50.000 de tone de roșii proaspete de către 8.024 de legumicultori, beneficiari ai programului, suma plătită către aceștia în anul 2017 fiind de 23.667.674,62 euro.
Schema de minimis pentru anul acesta este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ), iar potențialii beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008, respectiv producătorii agricoli persoane juridice.
Sumele se plătesc într-o singură tranşă. Pentru o evaluare eficientă a producției de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 mp.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată „Program susținere tomate, 2018” și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării. De asemenea, o altă condiție este cea de a obține o producție de minimum 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.
Nu în ultimul rând, producătorii înscriși în program trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere, precum și să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.