Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European a aprobat avizul privind Politica Agricolă Comună (PAC) pentru perioada 2028 – 2034, a anunțat Dan Motreanu. Amendamentele pe care le-a propus eurodeputatul român pentru sprijinirea fermierilor au fost aprobate de REGI în dosarul pe care oficialul îl coordonează din partea Grupului PPE.

Astfel, s-a solicitat creșterea bugetului PAC la 433,01 miliarde euro, față de 300 de miliarde cât a propus Comisia Europeană. „Prioritățile pe care le-am susținut în cursul negocierilor înseamnă un sprijin concret pentru fermierii din România. Am susținut plăți directe mai echitabile și continuarea convergenței între statele membre, astfel încât diferența dintre mediile naționale ale subvenției pe hectar să nu depășească 50 de euro”, arată Dan Motreanu.

Comisia REGI sprijină indexarea anuală a plăților directe în funcție de inflație și protejarea acestora împotriva taxelor.

„Cel puțin 5% din bugetul alocat fermierilor trebuie să fie destinat tinerilor fermieri și va fi acordat un sprijin de până la 300.000 de euro pentru instalarea tinerilor fermieri, a noilor fermieri și pentru dezvoltarea afacerilor rurale. Sprijinul va ajunge la 85% pentru investițiile realizate de tinerii fermieri și până la 75% pentru celelalte investiții agricole”, subliniază europarlamentarul.

Totodată, Dan Motreanu susține ca minimum 5% din fondurile pentru dezvoltare rurală să fie alocate pentru programul LEADER, iar cel puțin 30% din fondurile destinate dezvoltării rurale să fie gestionate prin instrumente teritoriale integrate. „Fermierii, întreprinderile rurale, organizațiile locale, autoritățile publice și persoanele fizice își pregătesc propriile strategii de dezvoltare locală și își gestionează propriile bugete. Sprijinim investițiile în accesul la apă și modernizarea sistemelor de irigații, esențiale pentru România, întrucât seceta și deficitul de apă afectează tot mai grav producția agricolă”, a punctat Dan Motreanu.

Avizul adoptat în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) va contribui la mandatul Parlamentului European în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene privind reforma PAC pentru perioada 2028–2034.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cu mult chin și multă muncă rezistă de 40 de ani în agricultura românească fermierul Constantin Buzatu. Lucrează peste o mie de hectare de cultură mare în județul Timiș, la Becicherecu Mic, unde are, de asemenea, o fermă de găini ouătoare. Totodată, Constantin Buzatu este președintele Asociației pentru Dialog și Reprezentare pentru fermierii din Crișana – Banat (patru județe din vestul țării: Caraș-Severin, Arad, Timiș, Bihor).

Agricultura României este astăzi performantă?

Constantin Buzatu: Fac agricultură de 40 de ani, am făcut‑o şi în regimul trecut, o fac şi acum, şi am condus două societăţi, înainte o întreprindere şi după Revoluţie o societate comercială, societăți care nu au dat faliment. Prin urmare, eu zic că am practicat o agricultură care poate fi performantă. Am o experienţă îndelungată în domeniu şi am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta. Pentru că acum, în mentalul colectiv al unora dintre semenii noştri, din păcate, şi-a făcut loc acea idee că noi, agricultura, ce tot mai cerem, nu primim destul de la UE? Să nu mai vorbesc de cuvintele jignitoare pe care le-au adresat unii și alții întregii bresle agricole. Eu zic că nu primim suficient sprijin. Şi vreau să vă explic. În momentul în care noi am aderat la UE, diferenţele erau mari, să nu spun ca de la cer la pământ, dar făceam agricultură înainte de UE cu tractorul de la Braşov de 65 CP. Puteam noi să intrăm în competiţie cu ţările dezvoltate din Apusul Europei, care aveau tractoare performante Fendt, John Deer? Nu trebuie să fii filozof al timpurilor noastre să-ţi dai seama că nu puteam intra în această competiţie total inegală şi defavorabilă pentru noi. Iar prin dezvoltarea punctelor vamale, de când am intrat în Schengen acum vreo doi ani, vă daţi seama că discrepanţa ar fi fost şi mai mare, dacă nu s-ar fi investit în această ramură, pornind de la următoarea realitate, că România are potenţial agricol. Nu este o ţară constructoare de maşini, nu este o ţară care să fabrice ceasuri, avioane, elicoptere, aşa, câteva ramuri din domeniul industriei. Deci este o ţară cu potenţial agricol, că nu întâmplător ni s-a spus că suntem grânarul Europei, şi atunci hai să dezvoltăm ceea ce e profitabil.

„Am fi putut să fim performeri, dacă toată lumea gândea şi acţiona în sensul acesta.”

Revenind la performanţă, pentru că societatea asta capitalistă, economia de piaţă ne obligă să facem performanţă, că altfel nu suntem fezabili, nu rămânem pe piaţă. Şi asta ce înseamnă, în condiţiile noastre? Ca să scurtez puţin explicaţiile: producţii mari cu costuri mici. Doar atunci poţi să fii performant. Şi care să-ţi asigure un profit, iar profitul în agricultură trebuie o parte din el să-l reinvesteşti. În momentul în care doi-trei ani nu ţi-ai împrospătat parcul de tractoare şi maşini agricole este foarte greu, îţi cresc costurile. Ca să reîmprospătezi trebuie să ai producţie, ca să ai producţie trebuie să ai bani. Deci toate chestiile astea legate te duc spre perfomanţă. Nu a ajuns agricultura la acest nivel de performanţă, am această responsabilitate s-o spun, pentru că politicile care sunt la noi în ţară n-au fost coerente, n-au avut continuitate.

Pentru că România nu are o strategie pe termen lung pentru agricultură...

Constantin Buzatu: Nu, nu avem strategii nici pe termen lung și nici pe termen mediu sau scurt, din păcate.

Aș vrea să mă refer la un subiect de actualitate, încălzirea globală, care este certă, nu este o iluzie, şi care bineînţeles că are influenţe negative, din păcate, în această ramură meteodependentă care se cheamă agricultura. Se vorbeşte despre irigaţii. Din suprafaţa agricolă de 9,8 milioane de hectare, ştiu din bibliografia existentă a vremii că înainte de 1989 am avut vreo 3,5 milioane de hectare irigate, cu predilecţie într-o zonă aridă, respectiv sudul României. Acum, aceasta s-a extins. Ba, mai mult, în Banat, unde suntem şi lucrăm, în ultimii trei ani am zis că e Sahara Bănăţeană, pentru că în câmpia din vestul ţării, statistic vorbind, după datele de la ANM, se constată că au fost cele mai puţine precipitaţii. Deci, este o constatare foarte bună şi o certitudine. Şi atunci se pune problema irigaţiilor.

În anii anteriori, datorită mediilor multianuale, era zona cea mai bogată în precipitaţii, şi datele statistice spun că între 550 și 600 de litri pe metru pătrat. Or, eu, anul trecut, am avut 390. Deci iată unde ne îndreptăm. Şi, sigur, fiind o zonă cu exces de precipitaţii şi cu nivelul apei freatice sus, s-a dezvoltat această reţea de desecare, care la ora actuală este colmatată, neîngrijită, cu toate că există instituţii ale statului cu funcţii, cu director general şi aşa mai departe, care sunt plătiţi să facă această destufizare, pentru că nu se ştie, vine odată un fenomen extrem cu 100 de litri pe metru pătrat, cum s-a întâmplat în alte localităţi din ţara noastră, şi atunci o să băltească, pentru că nu mai sunt canalele de desecare funcţionale.

Revenind la ce ne doare astăzi, şi pe termen mediu, şi pe termen lung, e vorba de aceste sisteme de irigaţii. S-au făcut ici-colo nişte amenajări locale, că unii folosesc termeni pe care nu-i stăpânesc cum trebuie. Deci nu sunt sisteme de irigaţii în vestul ţării, şi în vestul ţării spun judeţele cu potenţial agricol ca suprafaţă, fiind vorba de Timiş, Arad şi Bihor, doar nişte amenajări locale, pe suprafeţe 500-600 de hectare, nu la nivel de sute de mii de hectare amenajate.

„Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa, iar știinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, nu la un producător agricol.”

Acum, în sudul ţării într-adevăr, acolo se fac eforturi de reamenajare, de reabilitare a vechilor sisteme care au fost devastate, furate, motoare electrice, pompe, ţevi, dalele de beton, tot ce s-a putut fura, care n-au fost comuniste, c-au fost bine gândite. Şi acum, pe aceleaşi canale, că pe alea n-au putut să le ia pământul din canal, se încearcă să se reamenajeze, bineînţeles cu nişte costuri foarte mari. Este lăudabilă chestia asta în partea aia de ţară, dar aici, în vestul ţării, nu avem aşa ceva. Adică, eu nu pot să-mi permit să-mi fac nişte foraje la 120 de metri ca să am debit de apă, pe o suprafaţă care nu toată este a mea. Este în arendă. Eu am doar dreptul de folosinţă a terenului. Şi atunci trebuie să vină statul român, şi nimeni altcineva, aşa cum sunt canalele de desecare astăzi ale statului român, proprietatea statului român, nu sunt ale mele sau ale cuiva, tot aşa, să facă un sistem de irigaţii din cele două mari râuri care brăzdează vestul ţării, Bega şi Mureş, şi să facă o reţea aşa cum s-a făcut reţeaua de desecare, cu costuri mult mai ridicate, desigur, dar gândindu-ne la viitor. Pentru că, din păcate, dezvoltarea urbanistică ne duce la concluzia că suprafaţa agricolă sau arabilă a ţării, vorbind de România, scade. Populaţia creşte, numărul de autostrăzi, la fel, care  iau tot din arabil, ocolesc localităţile şi aşa mai departe. Va trebui să revenim la performanţă, adică să facem producţii. Şi toate cheltuielile noastre ca fermieri, cu toate inputurile necesare, cu cele mai avansate tehnologii, ba, mai mult, acum aţi văzut că şi-a făcut loc de vreo doi ani ca o necesitate sau ca o luptă împotriva secetei cu aceste lucrări minime, care nici astea nu şi-au demonstrat eficacitatea şi eficienţa, doar aşa, am luat-o din mers, că aşa suntem noi, poporul român, câteodată o luăm după ureche, sună bine, să ne schimbăm gama de tractoare, de semănători, de discuri, în două-trei treceri, dacă putem astăzi să aruncăm sămânţa şi peste 5-6 luni să ne trezim cu combina că şi recoltăm. În rest, să nu mai facem absolut nimic. Sunt păreri şi păreri aici, unele sunt fundamentate, altele nu, dar aici este un segment de activitate care zic eu că ar trebui să implice mai mult staţiunile de cercetări, care, după ştiinţa mea, în România sunt în număr de 14. Așadar, dacă este staţiune de cercetare-dezvoltare, are fondurile necesare şi să ne prezinte nouă, fermierilor, plusurile şi minusurile acestor metode de a pregăti şi însămânţa terenul printr-un număr mai redus de lucrări, în scopul menţinerii, reţinerii, protejării apei în sol. Eu trebuie să fac producţia cu ceea ce-mi pune pe masă ştiinţa.

Ştiinţa trebuie făcută acolo unde este cazul, cu dotarea necesară, nu la un producător agricol, ca să punem un termen mai cuprinzător. Că, dacă-s producător agricol, nu-s cercetător. Cercetătorii sunt în altă parte, plătiţi prin Academie, prin ajutoare de la Ministerul Cercetării şi aşa mai departe.

Cum facem să dezvoltăm şi să atingem acel potenţial pe care agricultura României îl are?

Constantin Buzatu: În facultate am învăţat un lucru care ni s-a prezentat la disciplinele respective, cum era programa din anii aceia, 1980-1985, că trebuie să transformi  producţia de origine vegetală în producţie de origine animală. Ca să vă conving că sunt adeptul acestui principiu, am, pe lângă suprafaţa pe care o lucrez, şi 20.000 de găini. Transform o parte din producţia vegetală, mă refer aici la porumb, grâu, floarea-soarelui, în ou. Şi nu vând kilogramul de porumb, vând oul. Şi sunt nişte coeficienţi de transformare uneori foarte buni, nu pe toată perioada anului, că sunt mici curbe la ouă. Sigur că zootehnia este industria grea a agriculturii, n-ai Paşti, n-ai Crăciun. Animalele trebuie îngrijite, trebuie strânse ouăle, vacile şi oile trebuie mulse, în maternitate la purcei trebuie să te uiţi 365 de zile din 365 de zile. Deci, trebuie să fii acolo. Ochiul stăpânului îngraşă animalul. Şi acum noi ne-am trezit, din mari exportatori până în 1989, acum vrem sau nu vrem, cu regret sau fără regret, iară ne raportăm la ce a fost până în 1989, din mari exportatori am devenit importatori şi e ruşinos că la o ţară cu atâta potenţial să imporţi 80% din carnea de porc. Care şi aşa, din cauza medicilor nutriţionişti, se consumă din ce în ce mai puţin, nici pe aia nu o mai avem, ca să dau un exemplu. E jenant!

„Am stocuri de grâu şi de porumb, iar preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Doar produsele agricole, doar materia primă, asta, pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare.”

Apoi, s-au schimbat şi generaţiile din domeniul agriculturii, care, convine, nu convine, nu prea vor să mai muncească. Vaca are un miros specific, porcul are alt miros specific, găina are alt miros specific, oaia, alt miros specific. Acum aţi văzut, păstor electric, ciobanul are cască în urechi, ascultă la telefon muzică pe YouTube şi aşa mai departe, nu mai doarme „în ţâţă”, cum zicea sibianul, acum are rulotă, are alte condiţii. Nu e rău că am făcut progresul ăsta, dar am neglijat – ca să nu spun alt termen – vaca de lapte. Am dezvoltat vaca pentru carne că nu e aşa pretenţioasă, nu se mulge de două ori pe zi, se montează şi rămâne mai uşor gestantă, fată singură, fără ajutorul tehnicianului sau a medicului veterinar.

Viaţa mi-a dat ocazia să-i cunosc pe toţi cei 13 miniştri ai Agriculturii, al 14-lea încă nu, e domnul Barbu. Pe toţi i-am cunoscut. Nu pot să le spun perioada de domnie. Unii mai sunt în viaţă, unii nu mai sunt în viaţă, nu vreau să fiu păcătos, nu mai este Ştefan, nu mai este Surdu, nici domnul Tabără. Să-i lăsăm acolo unde sunt. Deci, n-au fost susţinuţi de partidele din care proveneau pentru a face o strategie reală pentru agricultură. Adică, ce tot vorbesc eu? Trebuia menţinut ce a fost de calitate şi productiv. Că nu toate complexele de porci şi de vaci au fost comuniste, că şi acolo, la baza lor, a fost o gândire. Nu toate sistemele de irigaţii din sudul ţării au fost comuniste. Alea s-au gândit, s-au proiectat, s-au executat cu efortul României şi al românilor de atunci, ca să fie pe o perioadă mai lungă. Acum, când e secetă, ne aducem aminte de sistemele de irigaţii. De ce?

Nişte lucruri au fost făcute bine.

Constantin Buzatu: Sigur. Trebuie să recunoaştem că nu tot ce a fost înainte a fost rău, a fost comunist. Şi îmi asum ce zic. Au fost lucruri care au fost bune. Că vine civilizaţia, că ne-am ancorat la UE, datorită poziţiei geopolitice a României, de acord, şi mergem mai departe. Eu sunt român pe buletin, dar sunt şi cetăţean european şi-mi asum nişte chestii. Dar cu agricultura, din păcate, se lucrează pompieristic. Dacă acum arde ceva, hai să vedem. Iar acum, cu datoriile pe care le are România la cât s-a îndatorat, toate facilităţile fiscale pentru această meserie meteodependentă, că nu depinde de dorinţa mea şi de putinţa mea, şi ale tuturor fermierilor din ţară, ci mai depinde şi de Bunul Dumnezeu, depinde şi de natură, şi de conjunctura cu vecinii, că vedeţi că de cinci ani încoace, din 2020, de la nenorocita aia de pandemie, seceta a fost cam în fiecare an în diferite zone ale ţării, la noi, cel puţin în ultimii trei ani, a fost devastatoare, plus influenţa preţurilor. Astăzi, când vorbim, că mai am stocuri de grâu şi de porumb, preţurile sunt mai mici decât cele de anul trecut. Şi atunci apare întrebarea firească: care alte produse din România s-au ieftinit în ultimul an? Răspunsul e clar: doar produsele agricole, doar materia primă, asta pe care noi o vindem şi nu creăm plusvaloare, că pleacă grâul meu în Italia şi de acolo se întoarce TIR-ul cu aluat congelat, ca după aceea să facem pizza şi alte prăjituri.

Astăzi, majoritatea fermierilor este decapitalizată. Finanțarea este marea problemă a agriculturii...

Constantin Buzatu: Dacă nu ai cu ce să finanţezi agricultura, asta înseamnă că ai început să cobori pe tobogan şi de acolo nu te mai scoate nimeni, ajungi la fundul gropii pe care scrie faliment, din păcate. E nevoie de intervenţia statului. În ultimii ani au fost bune două măsuri, au fost gură de oxigen pentru fermieri, IMMinvest și Creditul fermierului. Numai că s-a terminat și cu ajutoarele astea, s-a terminat și cu facilităţile fiscale. A mai rămas subvenția la motorină, dar cu nişte consumuri subnormate de acum 20 de ani. Adică vrea cineva să-mi spună că reuşeşte să se încadreze într-un consum de 23 de litri pe hectarul de arătură? Nu există aşa ceva! Sunt multe de discutat… Poate, totuși, cineva se trezeşte, acolo, în rândul autorităților.

Practicaţi agricultura de 40 de ani şi sunteţi pe producţie în continuare şi în activitate, cum ați reușit în aceste condiții vitrege?

Constantin Buzatu: Cu mult chin şi multă muncă, reușesc să rezist în agricultura românească.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Emil Dumitru a participat luni, 13 iulie 2026, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish), care s-a desfășurat la Bruxelles. Alături i-a fost Daniela Rebega, director general al DGDR AM PNDR și PS.

După prezentarea programului de lucru al Președinției irlandeze, Comisia Europeană a prezentat Strategia UE privind creșterea animalelor și Planul privind proteinele, urmată de un schimb de opinii.

„Am salutat inițiativa Președinției irlandeze de a susține dezvoltarea sectorului zootehnic și stimularea cultivării culturilor proteice. Totodată, am susținut încurajarea producției de proteină vegetală, în special prin extinderea cultivării soiei, un domeniu în care România are un potențial strategic și poate contribui la consolidarea securității alimentare europene. Am pledat pentru investiții, competitivitate și sprijin real pentru sectoarele aflate sub presiune, dar și pentru reguli echitabile, însoțite de finanțare și predictibilitate. Tranziția este necesară, însă nu poate fi făcută prin sacrificarea celor care asigură hrana Europei”, ne-a declarat Emil Dumitru, secretar de stat în MADR.

Fiind unul dintre principalii producători de soia din UE, România solicită ca Planul pentru proteine să includă investiții în procesare și depozitare, acces la soiuri performante și dezvoltarea întregului lanț valoric. Alături de culturile proteice, trebuie valorificat și potențialul culturilor oleaginoase, precum rapița și floarea-soarelui, care contribuie la consolidarea bazei furajere europene.

România apreciază publicarea celor două inițiative și consideră că trebuie implementate într-o manieră integrată, întrucât dezvoltarea producției europene de proteine este strâns legată de competitivitatea și reziliența sectorului zootehnic. Secretarul de stat român a semnalizat nevoia unui sprijin financiar de urgență pentru sectorul lactatelor, întrucât în România situația din sectorul laptelui continuă să fie critică din cauza prețurilor scăzute în raport cu costurile de producție. În acest sens, a solicitat ferm alocarea de sprijin financiar din rezerva de criză a UE.

„La reuniunea AgriFish am vorbit răspicat despre ceea ce contează cu adevărat, faptul că fermierii trebuie să fie protejați, nu împovărați. Nu voi susține niciodată politici care transformă munca fermierilor în cost și investițiile lor în pierderi. România are nevoie de o agricultură puternică, iar fermierii noștri au nevoie de un partener care să le apere interesele cu fermitate, oriunde se iau deciziile. La Bruxelles și în fiecare loc în care se iau decizii pentru agricultura europeană, voi avea aceeași misiune: să mă asigur că vocea fermierilor români se aude, interesele lor sunt apărate, iar munca lor este respectată”, a arătat Emil Dumitru.

Față de prevederile strategiei privind normele de bunăstare, România își exprimă îngrijorarea profundă privind eliminarea progresivă a cuștilor și uciderea puilor de găină masculi. Țara noastră slicită ca această tranziție să fie voluntară, bazată pe cererea consumatorilor și fundamentată pe evaluări de impact. De asemenea, noile norme ar trebui să fie impuse doar după ce se garantează sursele de finanțare, iar mecanismul de reciprocitate standardizată devine funcțional și aplicat atât țărilor terțe, cât și celor candidate.

În privința protejării investițiilor realizate de fermieri, Emil Dumitru a subliniat că fermierii români au investit masiv în modernizare, inclusiv din fonduri europene, motiv pentru care România solicită compensarea costurilor suplimentare, acordarea de sprijin adițional și stabilirea unor perioade de adaptare care să respecte perioada de amortizare a investițiilor deja efectuate, pentru a evita deprecierea acestora sau închiderea fermelor.

Referitor la bunăstarea animalelor vii în timpul transportului maritim, România respinge restricțiile disproporționate care ignoră realitățile geografice și logistice și solicită menținerea transportului de animale pe cale maritimă către țările terțe, acest canal fiind catalogat drept vital pentru economia națională și pentru punerea producției autohtone pe piața globală.

În ceea ce privește finanțarea pentru digitalizare și reglementarea datelor, se solicită alocarea de resurse financiare europene adecvate pentru tehnologiile moderne și digitalizare, alături de o reglementare clară privind dreptul de acces, controlul și utilizarea datelor agricole.

România concluzionează că viabilitatea acestor strategii depinde direct de asigurarea posibilităților de finanțare prin viitoarea Politică Agricolă Comună (post-2027), care trebuie orientată clar spre investiții și inovare.

„Dacă viitoarea Politică Agricolă Comună, după 2027, va beneficia de un buget pe măsura provocărilor și va susține cu adevărat zootehnia și culturile proteice, România are toate resursele pentru a face pasul de la un mare producător de materii prime la un furnizor de securitate alimentară pentru Europa de Sud-Est. Acesta este viitorul în care cred și pentru care voi continua să lupt: o agricultură românească puternică, competitivă și respectată”, transmite secretarul de stat din MADR, Emil Dumitru.

Totodată, la Consiliul AgriFish a avut loc o dezbatere axată pe tema „Femeile în agricultură”. Referitor la această dezbatere, demnitarul român a declarat că, în România, aproximativ 46,5% dintre persoanele active în agricultură sunt femei. „Contribuția acestora este esențială pentru funcționarea fermelor și pentru dezvoltarea comunităților rurale. Este important să accentuăm creșterea vizibilității femeilor în agricultură, prin prezentarea exemplelor de succes și prin încurajarea participării acestora în structurile asociative profesionale”, a subliniat Emil Dumitru.

Ordinea de zi a inclus și un schimb de opinii bazat pe informarea Comisiei Europene referitoare la aspecte legate de comerț în domeniul agriculturii, precum și o informare din partea Italiei privind proiectul programului de lucru al Comisiei pentru 2027 referitor la politica UE de promovare a produselor agroalimentare.

Cu privire la Proiectul de Program de lucru al Comisiei pentru 2027 privind politica UE de promovare a produselor agroalimentare, Emil Dumitru a precizat că România susține solicitarea Italiei și consideră că este esențială menținerea unui buget ambițios pentru politica de promovare a produselor agricole, ca mecanism fundamental pentru a asigura competitivitatea agriculturii europene.

De asemenea, în cadrul lucrărilor Consiliului, Ungaria a oferit o informare legată de apariția gândacului Agrilus planipennis (gândacul smarald al frasinului)  pe teritoriul său. Având în vedere evoluția acestui dăunător, Emil Dumitru a subliniat că se impune consolidarea cooperării la nivelul UE și schimbul de expertiză între autorități prin utilizarea echipei pentru situații de urgență în domeniul sănătății plantelor, intensificarea supravegherii în zone cu risc și continuarea sprijinului pentru cercetarea unor metode inovatoare de monitorizare și combatere.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a extras, din baza de date a instituției, eșantionul de control aferent Campaniei 2026.

Eșantionul de control cuprinde un număr total de 14.802 fermieri (fermieri distincți), pentru care se vor face verificări privind respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor solicitate, în funcție de scopul pentru care fermierii au fost selectați la control.

Pentru controlul pe teren aferent condiționalității și intervențiilor din sectorul vegetal au fost selectați 11.025 fermieri, pentru o suprafață de aproximativ 1.610.324 ha.

Pentru controlul pe teren aferent intervențiilor de ajutor din sectorul zootehnic au fost selectați 4.433 fermieri.

APIA precizează că unii fermieri sunt incluși în ambele categorii, întrucât au fost selectați atât pentru control în sectorul vegetal, cât și în sectorul zootehnic. Prin urmare, totalul fermierilor selectați pe cele două sectoare nu este egal cu numărul fermierilor distincți incluși în eșantionul de control.

În conformitate cu Procedura operațională privind controlul clasic pe teren aplicabilă în Campania 2026, APIA are obligația de a finaliza, până la data de 15 octombrie 2026, controalele la fața locului pentru cererile de plată incluse în eșantionul de control. Verificarea unor obligații sau cerințe specifice se va face, după caz, în perioada de iarnă sau în primăvara anului următor.

În situația în care fermierii refuză efectuarea controlului la fața locului de către inspectorii APIA, cererea de plată va fi respinsă, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Deșertificarea reprezintă fenomenul de degradare a terenurilor din zonele aride, semiaride și subumede din cauza diverșilor factori nefavorabili, printre care schimbările climatice și activitățile umane necorespunzătoare, unde raportul anual dintre precipitații și evapotranspirație este cuprins între 0,5 și 0,65.

Evoluția nedorită care duce la degradarea solului și care trebuie stopată prin orice mijloace are loc după schema: „Pădure – defrișare – teren arabil – eroziune – aridizare – deșertificare”.

Studii recente menționează că 1/3 din teritoriul României și 40% din suprafața agricolă prezintă risc de deșertificare. Anual se pierd deja o mie de hectare de teren din cauza acestui fenomen (vă recomand să citiți articolul „Securitatea solului” din Revista Fermierului nr. 12/2025, pag. 26).

Cele mai expuse teritorii sunt zonele de stepă din Sudul Munteniei, Dobrogea și Sudul Moldovei. Dar trebuie avute în vedere, pentru a fi protejate, și zonele de silvostepă care cuprind Câmpia Bărăganului, Câmpia Burnazului, Centrul Moldovei și Câmpia Olteniei în care se află și cele 100.000 ha, zonă așa-numită Sahara Olteniei.

Se constată că toate aceste zone au deficit de apă și în anii normali din punct de vedere al precipitațiilor, ce să mai vorbim de perioadele de secetă care au devenit tot mai frecvente.

Dacă analizăm situația din Bărăganul de Nord, aici se înregistrează deficit de umiditate de 100-150 mm în anii umezi, 250 mm în anii moderați și 300-350 mm în anii uscați, secetoși.

În asemenea zone nu se poate vorbi de de agricultură performantă în lipsa irigațiilor.

De menționat că, o unitate Indice hidrotermic asigură producții de 1,0-1,5 t/ha porumb boabe, 0,8-1,0 t/ha cereale păioase, 0,4-0,5 t/ha floarea-soarelui, rapiță și soia, 10,0 t/ha sfeclă de zahăr.

În schema generală privind apariția fenomenului de deșertificare am văzut că se pornește de la PĂDURE. De aceea, pădurea este singura soluție pentru stoparea acestui fenomen.

• Pădurea creează zonele de presiune joasă care atrag ploile;

• Pădurea răcorește aerul (cu 10°C mai puțin) și aduce umezeală în zonele vecine;

• Prezența pădurilor asigură mai multă apă, mai puține inundații;

• Pădurile stochează carbonul, creează norii care aduc ploaia, deci au rol esențial în combaterea secetei și schimbărilor climatice.

România avea peste opt milioane de hectare de pădure și mai are 6,3 milioane de hectare, care sunt în continuă diminuare prin tăieri masive fără respectarea regimului silvic.

La nivelul UE, suprafața împădurită este de 29,3%, iar în România de 26% care se găsește 66% în zona de munte, 27% în zona de deal și numai 6% în zona de câmpie față de 14-16% cât ar fi optim.

În Câmpia Transilvaniei pădurea ocupă 6,8 %, în Câmpia Olteniei 5,8 % în Câmpia Moldovei 4,1 %,Câmpia Bărăganului 3,5 % și în Câmpia de Vest 3,2 %.

Cele mai expuse fenomenului de deșertificare sunt județele Olt cu 65% din suprafață, Dolj cu 60% și Mehedinți cu 30%.

În principalele județe agricole suprafața ocupată cu pădure este de 10,6% în Giurgiu, 9,6% în Galați, 9% în Tulcea, 5,8% în Ialomița și 4,4% în Călărași.

Până în 1961, România a avut perdele forestiere de protecție de 7.700 km pentru protejarea a un milion de hectare de teren și 1.400 km pentru căile de comunicații. Aceste perdele s-au mai păstrat în Stațiunile de Cercetări Agricole și efectul lor este foarte favorabil în special în actualul climat. În zonele cu perdele forestiere de protecție viteza vântului se reduce cu 25-50%, transpirația plantelor se reduce cu 30% și evaporarea apei din sol cu 25-45%.

Suprafețele ocupate cu perdele forestiere de protecție pentru culturile agricole sunt de 2,5% în silvostepă, 3-4% în stepă și 5-7% pe nisipuri. Aceste diminuări de suprafață sunt compensate de sporurile de producție datorită perdelelor.

Prezența speciilor forestiere este benefică nu numai pentru culturile agricole, ci și pentru oameni.

Așa se explică de ce ONU a scos în evidență în repetate rânduri că țara cu cea mai fericită populație este Finlanda și aceasta din cauza apropierii de natură. Se menționează că în Finlanda, în orice loc te-ai afla pe teritoriul său, nu trebuie să mergi pe jos mai mult de 10 minute pentru a întâlni un parc, o pădure. La noi, pe traseul București – Constanța, de peste 260 km, rar vezi câte un pâlc de pădure.

Referindu-ne la suprafața spațiilor verzi din marile orașe, la nivelul Europei este, în medie, de 42%, Oslo are 77%, Zagreb 74%, iar București, în mod rușinos, 26% și este în continuă scădere. Prin urmare, sunt suficiente argumente care ne obligă, cât încă nu este prea târziu, să trecem la măsuri organizate și continue, de lungă durată, pentru prevenirea și stoparea fenomenului de deșertificare.

Asemenea măsuri au în vedere:

1. La nivel național

a) Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Educației, împreună cu Academia de Științe Agricole și Silvice, ar fi de dorit să întocmească un program concret pentru sănătatea solului și reducerea schimbărilor climatice, program care să fie însușit de Guvern și avizat de Parlament și care să fie valabil pe termen lung, indiferent de formațiunile politice care vor fi la guvernare. Acest program poate avea o finanțare relativ modestă, dar de lungă durată.

b) Definitivat acțiunea de Cadastru și Organizarea Teritoriului pentru a cunoaște bine situația fiecărei bucăți de teren.

c) Romsilva să extindă suprafața de pepiniere pentru a asigura materialul săditor pentru plantarea pădurilor pe mari suprafețe.

d) Desfășurat o bogată și susținută activitate de educație în rândul populației care să participe atât la înființarea pădurilor și perdelelor forestiere de protecție, cât și la întreținerea și păstrarea tuturor spațiilor verzi. Îmi amintesc că în perioada 1934-1940 a fost o asemenea măsură organizată de marele agronom Gh. Ionescu-Șișești, ministrul Agriculturii, precum și de marele silvicultor Marin Dracea, când s-au plantat multe suprafețe de teren degradat și perdele forestiere de protecție în cadrul Stațiunilor de Cercetări Agricole care se păstrează și în prezent. Eram elev și tot tineretul a participat: elevi, studenți, militari și chiar oameni în vârstă.

e) Creșterea suprafețelor împădurite pe terenurile improprii agriculturii, terenuri cu pante mari supuse eroziunii și alunecărilor de teren. Agenția Domeniilor Statului are peste 80.000 ha improprii agriculturii. De ce nu se împăduresc?

f) Crearea perdelelor forestiere de protecție pentru culturile agricole, pentru șosele și căi ferate, pe canale și diguri etc.

g) Extinderea suprafețelor amenajate pentru irigat în zonele cu deficit mare de umiditate cum am văzut mai sus.

2. La nivel regional

a) Participarea, cu prioritate, la toate acțiunile întreprinse la nivel național și au aplicații în zona respectivă.

b) Întreprinderea de măsuri antierozionale specifice zonei.

c) Amenajarea de lacuri de acumulare în zonă.

d) Asocierea producătorilor agricoli pentru extinderea irigațiilor.

3. Măsuri în fiecare fermă

a) Măsurile de la punctul 1 și 2, care au aplicație în fermă, vor fi prioritare.

b) Organizarea de asolamente cu o diversitate de culturi, corect eșalonate, cu 20% leguminoase și cu solă săritoare de graminee și leguminoase perene.

c) Folosirea de soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și rezistență la stresul hidric.

d) Menținerea solului afânat, pentru acumularea apei și o înrădăcinare adâncă a plantelor.

e) Extinderea sistemului de agricultură conservativă.

f) Menținerea terenului permanent verde, culturi de acoperire etc.

g) Asigurarea necesarului de materie organică în sol – 10 t/an/ha.

h) Realizarea acțiunilor de mulcire a solului.

i) Evitarea măsurilor de tasare-compactare a solului.

J) Reducerea fenomenului de eroziune a solului prin lucrări specifice terenului în pantă.

k) La limită de proprietate și pe marginea parcelelor se vor planta garduri vii.

Datoria proprietarilor de teren și a specialiștilor agronomi este să acționeze pentru prevenirea fenomenelor de degradare a solului prin eroziune, dehumificare, destructurare, compactare, aridizare, acidificare, salinizare și, bineînțeles, deșertificare.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) salută votul exprimat miercuri, 8 iulie 2026, în Parlamentul European privind obiecția la actul delegat care ar fi clasificat soia drept materie primă cu risc ridicat de schimbare indirectă a utilizării terenurilor - ILUC.

Prin acest vot, Parlamentul European transmite un semnal important: politicile europene privind biocombustibilii și sustenabilitatea trebuie construite pe criterii științifice, proporționale și adaptate realităților regionale, nu pe abordări generale care tratează identic situații profund diferite.

Forumul APPR a fost implicat activ în acest dosar încă din etapa inițială, prin transmiterea unei scrisori de poziție și prin furnizarea de informații tehnice relevante privind importanța culturii de soia pentru agricultura românească. Organizația a fost, totodată, în dialog constant cu eurodeputații români din toate grupurile politice, precum și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a susține o poziție echilibrată și corectă pentru fermierii din România.

România este unul dintre principalii producători de soia din Uniunea Europeană, iar această cultură are o importanță strategică pentru dezvoltarea sectorului proteinelor vegetale, pentru reducerea dependenței de importuri și pentru consolidarea autonomiei alimentare europene. În același timp, soia cultivată în Uniunea Europeană se produce pe terenuri agricole existente, în condiții stricte de mediu, climă și biodiversitate, fără a putea fi comparată cu soia provenită din regiuni unde există riscuri reale de defrișare sau conversie a ecosistemelor naturale.

Clasificarea generală a soiei drept materie primă cu risc ridicat ILUC ar fi transmis un semnal negativ fermierilor și industriei de procesare, descurajând investițiile într-un sector pe care Uniunea Europeană declară că dorește să îl dezvolte: cel al proteinelor vegetale. Pentru fermieri, soia înseamnă nu doar o cultură importantă economic, ci și o plantă valoroasă în rotație, cu beneficii agronomice clare, inclusiv fixarea azotului, îmbunătățirea fertilității solului și reducerea necesarului de îngrășăminte.

„Pentru fermierii din România, acest vot este un semnal important că vocea lor contează la nivel european. Nu putem construi politici sustenabile prin soluții generale, care nu țin cont de realitatea din teren. Soia produsă în România și în Uniunea Europeană trebuie analizată distinct, în funcție de originea și condițiile reale de producție. Forumul APPR va continua să susțină, în dialog cu instituțiile europene și naționale, politici agricole bazate pe date, proporționalitate și respect pentru fermierii care produc în conformitate cu standardele europene”, transmite Cristina Cionga, director adjunct al Forumului APPR.

FAPPR consideră că următorul pas trebuie să fie revizuirea actului delegat de către Comisia Europeană, astfel încât acesta să mențină obiectivul legitim de combatere a defrișărilor, dar să introducă o evaluare diferențiată, bazată pe origine și pe riscul real asociat fiecărei materii prime. „Organizația noastră va continua să urmărească acest dosar și să contribuie activ, alături de partenerii europeni și de autoritățile române, la conturarea unei politici care să protejeze mediul, dar și competitivitatea fermierilor europeni”, conchide Cristina Cionga.

Forumul APPR mulțumește eurodeputaților români care au înțeles importanța acestui subiect pentru agricultura românească și au susținut o abordare realistă și echilibrată, dincolo de apartenența politică. În mod special, Forumul APPR adresează mulțumiri doamnei Maria Grapini (PUSL/S&D), doamnei Georgiana Teodorescu (AUR/ECR) și domnului Daniel Buda (PNL/PPE), pentru implicarea și sprijinul acordat în acest dosar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura românească traversează una dintre cele mai complexe crize financiare din istoria sa recentă. Suprapunerea mai multor ani de secetă severă (2022–2025) peste un sistem de creditare comercială cu reguli neclare a creat o tensiune structurală între doi actori esențiali ai lanțului agricol: fermierii, care produc, și distribuitorii de inputuri, care finanțează producția. Această tensiune a erupt public în 2024 și s-a agravat în 2025–2026, ajungând în fața Comisiei pentru Agricultură a Senatului și stârnind reacții din partea ministerului, asociațiilor profesionale și jurnaliștilor din presa agricolă.

Contextul crizei: Datorii acumulate pe cinci ani

Din cei cinci ani agricoli 2020–2025, patru au fost marcați de secetă pedologică sau de alte șocuri severe (pandemia, războiul din Ucraina, culoarul solidarității care a inundat piața cu cereale ucrainene). Fiecare an dificil a împins fermierii să amâne plățile către distribuitori și să acumuleze noi datorii, fără ca datoria anterioară să fi fost stinsă.

Potrivit Asociației Input Agro România (AIAR), peste 90% din inputurile utilizate de fermieri sunt achiziționate pe credit de la furnizori sau din sistemul bancar, iar distribuitorul rămâne principalul creditor, asigurând finanțarea pentru aproximativ 80% din necesarul de semințe, produse fitosanitare, fertilizanți și motorină. Cifra de afaceri agregată a distribuției de inputuri se ridică la circa 2,5 miliarde de euro anual, deservind aproximativ 20.000 de fermieri profesioniști pe o suprafață de 7 milioane de hectare.

Distribuitorul este de fapt bancherul fermierului român. Fără creditarea comercială pe care o oferă, producția agricolă s-ar opri în prima campanie. Dar un bancher fără lichiditate nu poate finanța recolta următoare, acesta este cercul vicios al crizei actuale.

La finele anului 2024, rata de recuperare a datoriilor de la fermieri se situa la aproximativ 50% pentru creanțele din acel an și la 75% pentru cele din 2023, în condițiile în care rata de profit medie multianuală a distribuitorului tipic este semnificativ sub aceste procente de nerecuperare.

Disputa datoriilor: Între empatie și supraviețuire

Vocea fermierilor: Forță majoră, nu rea-voință

Fermierii afectați de secetă au transmis constant un mesaj simplu: nu există rea-voință în neplată, ci imposibilitate obiectivă. Când producția de porumb a coborât la 7 milioane de tone în 2024, comparabilă cu cea din 2007, și când prețurile cerealelor au rămas la niveluri relativ scăzute, o mare parte din fermieri nu au putut acoperi nici măcar costurile de producție, darămite datoriile restante.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), una dintre organizațiile fermierilor, a semnalat public că fermierii traversează o criză de finanțare structurală, acumulată pe parcursul a șase ani în care autoritățile au gestionat fiecare șoc în parte fără să abordeze cauzele de fond.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), sesizare la Comisia pentru Agricultură a Senatului, 30 aprilie 2026: „Fermierii români traversează o criză de finanțare structurală, acumulată pe parcursul a șase ani în care autoritățile au gestionat fiecare șoc în parte fără să abordeze cauzele de fond. Seceta, pandemia, războiul din Ucraina, efectele culoarului solidarității și concurența neloială generată de lipsa clauzelor în oglindă în acordurile comerciale au erodat rezistența financiară a fermelor românești”.

Vocea distribuitorilor: Nici ei nu sunt la infinit

Pe cealaltă parte, distribuitorii se confruntă cu propria lor criză de lichiditate. Ei sunt, la rândul lor, debitori față de producătorii și importatorii de inputuri - multinaționale care nu acceptă amânări și care cer plata la termen. O suspendare a datoriilor fermierilor față de distribuitori blochează automat capacitatea distribuitorului de a-și onora propriile obligații.

Cristian Dinu, managerul unui distribuitor de inputuri din sudul țării cu sute de clienți mici și medii din cinci județe, a sintetizat dilema distribuitorului cu o claritate devastatoare.

Cristian Dinu, manager distribuitor inputuri agricole, sudul României, Adevărul, decembrie 2025: „Fermierii sunt în incapacitate de plată, în jur de 80%. Să-i execut eu pe ei, sau să mă execute pe mine furnizorii? Am să-l întreb asta și pe ministrul Agriculturii, i-am solicitat o întâlnire”.

Același distribuitor a relatat că a susținut un fermier timp de doi ani de zile, acordându-i credit peste credit pentru a-i permite să-și achite datoria de 600.000 de lei. Rezultatul: în al treilea an, fermierul a încercat să-și vândă marfa fără să achite datoria și acum se află pe rolul instanței cu plângere penală.

Mihai Răzvan Moraru, fondatorul AIAR și al Agro Est Muntenia, a avertizat că suspendarea administrativă a datoriilor nu rezolvă problema, ci o mută pe lanțul comercial: dacă distribuitorii nu încasează, nu pot plăti producătorii, care nu pot livra inputuri pentru sezonul următor, ceea ce blochează întreaga producție agricolă.

Cezar Gheorghe, expert în agribusiness și fondator AGRIColumn, a sancționat propunerile de suspendare generalizată a datoriilor: „Ați blocat tot agribusiness-ul din România dacă faceți asta până la 31 decembrie 2025». El a catalogat mesajele oficiale drept populiste și a avertizat că suspendarea creanțelor ar produce un efect de bumerang, datoriile fermierilor crescând în continuare cu dobânzi și penalități, făcând recuperarea și mai grea”.

Răspunsul instituțional: OUG 118/2024 și limitele sale

Sub presiunea crizei, Guvernul a adoptat în octombrie 2024 Ordonanța de Urgență nr. 118/2024, care prevedea că pe întregul lanț valoric - fermieri, distribuitori, producători/furnizori - debitorii care își achită obligațiile până la 31 decembrie 2024 nu vor suporta dobânzi, penalități sau majorări de întârziere și nu pierd discounturile contractuale. Termenul a fost ulterior prelungit până la 1 august 2025.

Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, a prezentat măsura ca parte a unui pachet mai larg de sprijin, care includea și Creditul Fermierului cu garanție de stat 100% și ajutoare de calamitate pentru seceta din 2024.

Florin-Ionuț Barbu, conferință de presă, septembrie 2024: „Apreciem sprijinul financiar suplimentar acordat prin ajutoarele de calamitate pentru seceta din 2024, dar și decizia de a plăti subvenția mai devreme în acest an. Noul program Creditul Fermierului, cu modificările adoptate prin OG 7/2024, va oferi sprijinul financiar pentru a achita datoriile către furnizori și pentru a continua activitatea în 2025”.

Mecanismul discountului condiționat: O bombă cu ceas contractuală

Cum funcționează sistemul

Miezul disputei depășește însă simpla problemă a datoriilor. El ține de un mecanism comercial profund înrădăcinat în piața de inputuri din România: facturarea la prețul de listă, urmată de acordarea unui discount substanțial (30–50%) condiționat strict de respectarea termenului de plată.

Mecanismul este vechi de două decenii și funcționează astfel: un fermier cumpără pesticide, semințe sau fertilizanți la prețul de catalog, cu înțelegerea contractuală că va primi un rabat de 35%, spre exemplu, dacă plătește până la data X. Dacă fermierul întârzie chiar și o singură zi, pierde integral tot discountul și poate fi, în plus, penalizat contractual.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a semnalat în fața Comisiei pentru Agricultură a Senatului că au fost identificate cazuri concrete în care fermieri au achitat sume confirmate de furnizor, doar pentru a primi ulterior somații de executare silită din cauza anulării retroactive a discountului.

Efectul teoretic poate fi devastator: o datorie pe care fermierul o calcula la 100.000 de lei devine, din cauza pierderii discountului și a penalităților, o creanță de 150.000–200.000 lei sau chiar mai mult. AAC a relatat cazuri în care datoria s-a multiplicat de două-trei ori față de valoarea considerată inițial de fermier.

Totuși mai trebuie făcută și mențiunea că forte multe firme de distribuție manifestă destul de multă înțelegere în raport cu fermierii serioși și de multe ori problemele apar doar acolo unde caracterele sunt mai deficitare, dar sigur mai sunt și excepții. Unde între fermier și distribuitor există o relație de durată, bazată pe încredere și respectarea angajamentelor, rar s-au înregistrat probleme, dar unde ori erau fermieri care zburau din floare în floare, ori distribuitori de carton, situațiile au fost tensionate.

Poziția fermierilor: Sistem abuziv fără reglementare

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a sesizat Comisia pentru Agricultură a Senatului, solicitând inițierea urgentă a dezbaterilor legislative și elaborarea unui act normativ echilibrat, care să protejeze fermierii fără a fragiliza rețeaua de distribuție. AAC califică situația actuală drept «un vid legislativ grav».

Doar că cei care doresc să se implice în această problemă din partea AAC de cele mai multe ori sunt depășiți de realități, fiindcă este foarte posibil ca aceste posibile modificări de mecanism propuse să ducă în realitate la decizia distribuitorilor de a accepta doar plata cash, caz în care în mod cert toți fermierii cu probleme vor închide porțile deoarece mai nici unul dintre aceștia nu sunt finanțabili bancar, sau poate vor accepta finanțarea dar doar pe criterii mai dure și cu discounturi mult reduse, unde vor fi afectați toți fermierii indiferent de starea lor de sănătate financiară, deoarece se va merge pe principiul luăm de la cei sănătoși să compensam bolnavii.

AAC, comunicat public, 30 aprilie 2026: „Mecanismul discountului condiționat la produsele de protecție a plantelor funcționează fără nicio reglementare clară, generând dezechilibre majore și riscuri financiare severe. Orice întârziere, chiar și minoră, duce la pierderea integrală a discountului, aplicarea de penalități contractuale și multiplicarea datoriei, uneori de două-trei ori față de valoarea inițial considerată de fermier”.

Poziția distribuitorilor: Standard internațional, nu abuz

Asociația Input Agro România (AIAR) respinge interpretarea de abuz. Organizația susține că mecanismul „credit furnizor cu discount ulterior” este un standard internațional al industriei, prezent în toate țările cu agricultură dezvoltată, și că distribuitorii sunt supuși acelorași condiții comerciale din partea producătorilor/importatorilor de la care se aprovizionează.

AIAR subliniază că în agricultura României, termenele de plată ajung și la 360 de zile (în campania de toamnă, când sunt înființate culturile de rapiță), iar finanțarea pe această durată nu se poate face gratuit. Discountul condiționat este, practic, garanția prețului implicitul al creditului comercial.

AIAR, comunicat de presă, aprilie 2026: „Avem deja norme europene care definesc condițiile de creditare, dar pentru termen scurt, de maximum 60 de zile. În domeniul agricol din România, termenele de plată ajung și la 360 de zile. Acest mecanism, cunoscut drept «credit furnizor cu discount ulterior», este un standard al industriei. Distribuitorii, la rândul lor, sunt supuși acelorași condiții comerciale din partea producătorilor”.

Distorsiunile contabile: Cine plătește prețul ficțiunii

Cum apar distorsiunile

Una dintre problemele cel mai puțin discutate public, dar cu consecințe concrete, este natura distorsionantă a facturării la prețul de listă. Atunci când un distribuitor emite o factură la prețul de catalog, să spunem 100 lei/kg de fungicid, deși prețul real agreat între părți (prețul net) este de 65 lei/kg (discount 35%), în evidențele ambilor parteneri se înregistrează o realitate economică falsificată, cel puțin temporar. Dar este și o realitate dorită în unele cazuri ale unor distribuitori care au avut dificultăți financiare și au folosit această metodă pentru a mai amâna un timp inevitabilul, prezentând băncilor o realitate coafată.

Distribuitorul înregistrează la vânzare un venit de 100 lei/unitate, ceea ce umflă artificial baza sa de impozitare pentru impozitul pe profit. Dacă discountul este acordat ulterior, fie prin factură de reducere comercială, fie prin neacordare în caz de întârziere, distribuitorul a plătit (sau poate plăti) impozit pe un profit care nu există economic, cel puțin până la regularizare. Dacă discountul nu se mai acordă deloc (fermierul a întârziat), atunci profitul respectiv devine real și legitim — dar este un profit extras din pierderea fermierului, nu dintr-o activitate economică productivă.

Cătălin Grigoriu (Moldova Farming Agricultură) a articulat public mecanismul: „Profitul distribuitorilor provine, în mare parte, din tăieri de discount, dar și alte artificii, elemente care asigură supraviețuirea distribuitorilor, dar nenorocesc iremediabil fermierii”. Și a adăugat că „în prima parte a anului, distribuitorii vând adesea pe minus sau pe zero pentru cotă de piață, urmând să-și recupereze marja prin tăierea discounturilor la scadență”.

Impactul pentru fermier: Cost de producție supraevaluat

Fermierul, la rândul său, înregistrează în evidențele sale achiziția de inputuri la prețul de factur, 100 lei/unitate, adică la prețul de catalog, nu la prețul net. Aceasta înseamnă că costul de producție pe hectar apare mai mare decât este în realitate (dacă discountul va fi primit), ceea ce distorsionează calculul marjei, al pragului de rentabilitate și al indicatorilor financiari ai exploatației.

Pe durata perioadei dintre facturare și momentul acordării/neacordării discountului, fermierul calculează o marjă negativă sau comprimată față de realitatea economică. Dacă discountul vine — se corectează. Dacă nu vine — costul de producție real a fost mai mare decât cel planificat, iar marja, deja fragilă, se prăbușește.

Impactul pentru TVA

Mecanismul are și implicații în materie de TVA. Potrivit Codului fiscal român, baza de impozitare a TVA se reduce atunci când sunt acordate reduceri comerciale ulterior facturării, distribuitorul fiind obligat să emită o factură de reducere (storno parțial). Dacă discountul condiționat nu este acordat, TVA-ul rămâne calculat la prețul de listă, în timp ce valoarea economică reală a tranzacției era la prețul net, situație care distorsionează și raportările fiscale.

Soluția propusă: facturarea la prețul net

Atât din presa agricolă, cât și din declarațiile unor actori importanți din distribuție, a apărut cerința clară de a se trece la facturarea la prețul net, adică la prețul real agreat, cu discountul deja inclus în factură, nu condiționat ulterior.

Cătălin Grigoriu, fondator Moldova Farming Agricultură, 16 martie 2026: „Începând cu mijlocul lunii martie, Moldova Farming Agricultură va acorda încă de la vânzare, de la facturare mai precis, întreg discountul negociat tuturor clienților săi. Niciun fermier nu va mai risca, în relația cu noi, să piardă zeci de procente discount conform clauzelor contractuale pentru întârziere la plată”.

Agricover a emis un comunicat în care și-a manifestat deschiderea față de facturarea la prețul net, cu o condiție: adoptarea unui cadru legal unitar aplicabil întregii piețe.

Dar este drept că această poziție poate ar trebui privită în contextul unde Agricover are și propriul IFN, care poate finanța fermierii, deci firma de distribuție va fi cu încasare la vânzare și finanțarea se va face prin mecanism financiar, ceea ce este un act de normalitate dacă se respectă regulile.

Doar că în astfel de situații trebuie avut în vedere să nu existe tentații care să favorizeze achizițiile fermierilor din anumite surse ,,recomandate”, iar pentru a se reduce riscul unor astfel de situații, poate cadrul de reglementare ar trebui să conțină și prevederi care să ducă la separarea totală a activităților de finanțare de cele de distribuție pentru a nu exista discuții.

Agricover, comunicat de poziție, 20 aprilie 2026: „Practicile de facturare la prețul de listă, însoțite de acordarea ulterioară a unor discounturi condiționate de respectarea termenelor de plată sunt, de 20 de ani, parte a realității pieței, iar Agricover a semnalat, în repetate rânduri, că modul în care sunt aplicate poate genera efecte negative asupra fermierilor și necesită o abordare mai transparentă și predictibilă. Agricover își manifestă deschiderea de a implementa facturarea la preț net, imediat ce va fi stabilit un cadru legal unitar pentru întreaga piață de distribuție a inputurilor”.

Logica din spatele acestei condiționări este economică: dacă un singur distribuitor trece la facturarea la prețul net, fermierii vor plăti mai întâi facturile acelui distribuitor (pentru că pierd mai puțin dacă întârzie), iar ceilalți distribuitori vor ajunge mai rapid la executare silită. Schimbarea trebuie să fie simultană sau reglementată, nu unilaterală.

Eu personal cred că va fi invers, întâi fermierul va plăti unde riscul pierderilor este mai mare și abia apoi va plăti distribuitorul care a facturat la prețul net și care va aplica penalitățile uzuale, asta dacă nu se va umbla la acele valori și se va ajunge la unele în care penalitățile vor fi egale cu valoarea discountului.

Presa agricolă și vocea expertizei independente

Disputele dintre fermieri și distribuitori au primit o acoperire amplă în presa agricolă specializată din România ‒ Revista Fermierului, Profitul Agricol, AgroInfo, AgroIntel, Revista Ferma, Business Agricol, Cotidianul Agricol ‒, care au urmărit cu consecvență toate episoadele crizei, de la OUG 4/2024 până la sesizarea AAC în fața Senatului. Dar au fost și voci din agribussines care au luat poziții în raport cu aceste situații.

Cezar Gheorghe, fondatorul AGRIColumn, a adoptat o poziție nuanțată, critică față de ambele extreme. El a atacat populismul oficial al moratoriului generalizat, dar a recunoscut și că mecanismele actuale de discount sunt vulnerabile la abuz.

Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding, a atras atenția la începutul anului 2026 că, deși 2025 a adus producții record — peste 30 de milioane de tone cereale — fermierii rămân profund îndatorați. Gradul mare de îndatorare s-a combinat cu prudența crescută a băncilor și cu creșterea taxelor, creând un blocaj financiar structural.

Mihai Razvan Moraru unul dintre fondatorii AIAR a subliniat în mod repetat că distribuitorul a preluat, prin forța împrejurărilor, rolul băncii în relația cu fermierul. Creditul comercial depășește 1,5 miliarde de euro anual și este susținut integral de capitalul privat al distribuitorului, fără garanții de stat, fără acces la refinanțare. Soluțiile structurale — lege a creditului comercial, sistem de garantare a creditorului, definire juridică a distribuitorului — lipsesc cu desăvârșire.

Concluzii: Probleme și soluții

Criza din relația fermieri - distribuitori este, în esența ei, o criză de reglementare. Nu există actori exclusiv vinovați: nici fermierii, prizonieri ai unei serii de ani agricoli dezastruoși și ai unui sistem de creditare lipsit de alternative, nici distribuitorii, prinși între creanțele neîncasate și propriile obligații față de furnizori. Ce lipsește este un cadru juridic clar, echilibrat și previzibil.

Soluțiile posibile:

• Adoptarea urgentă a unui cadru legislativ privind creditul comercial agricol: definirea termenilor, limitarea clauzelor penalizatoare disproporționate, obligativitatea proporționalității între întârzierea la plată și pierderea discountului (de exemplu, pierdere graduală, nu totală);

• Reglementarea facturării la prețul net ca standard obligatoriu în industrie, aplicat simultan de toți participanții la piață, astfel încât să nu creeze distorsiuni concurențiale între distribuitorii care adoptă practica și cei care o refuză;

• Crearea unui sistem de garantare a creditului comercial cu sprijin de stat (pe modelul IMM Invest, dar adaptat sectorului agricol), care să permită distribuitorului să acceseze refinanțare în anii cu recoltă slabă, fără a-și bloca complet capitalul în creanțe nelichide;

• Sincronizarea termenelor de plată pentru inputuri cu calendarul real al producției agricole și al plăților APIA. Ministerul Agriculturii ar putea stabili termene-cadru recomandate, corelate cu datele istorice de recoltare și de plată a subvențiilor;

• Extinderea și îmbunătățirea programului Creditul Fermierului cu garanție de stat, asigurând acces real și rapid la lichiditate pentru fermieri înainte de scadența datoriilor față de distribuitori, astfel încât creditul comercial să nu mai fie ultima soluție de finanțare, ci una complementară, cu termene și condiții clare.

Dar nu în ultimul mai trebuie spus că fermierii au nevoie să învețe și să aplice un management financiar mult mai prudent, cu o mâna mai strânsă în a da banii pe jucării și jucărioare de diverse tipuri și modele și cum se zice să ne întindem cât este plapuma, plus că o relație de stabilitate cu un distribuitor serios poate duce la succes, chiar dacă respectivul distribuitor este mai scump aparent cu 2-3 %.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier - jud. Brăila

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2026

Abonamente, AICI! 

Parcă tot mai des, fermierii, cei ce muncesc pământul și îngrijesc animalele, sunt arătați cu degetul și condamnați, de cei din afara sectorului, că solicită sprijinul autorităților. La rândul lor, agricultorii ar putea să-i acuze de superficialitate pe cei care gândesc astfel.  

Pentru că prăbușirea agriculturii nu este doar problema fermierilor, ci a întregii țări, deoarece afectează direct securitatea alimentară, locurile de muncă, bunăstarea cetățenilor, inflația.

În țara noastră, agricultura nu prea mai are acces la finanțare. Opt din zece fermieri nu mai au acces la credit bancar. Prețurile la produsele agricole, la poarta fermei, scad în loc să crească, în timp ce costurile cu forța de muncă au crescut, carburantul a crescut, prețul tuturor inputurilor agricole sunt în creștere. Situația asta nu-i de ieri, de azi, ci de niște ani buni, ani în care seceta și arșița au contribuit și ele la declin. Astea sunt realitățile trăite de majoritatea fermelor de la noi.

Astăzi, ceea ce se întâmplă în agricultură nu este o criză, ci de-a dreptul o catastrofă.

În rândurile de mai jos, vă invit să citiți ceea ce spune Milan Kelo, fermier de la Nădlac – Arad și președinte al Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan. Situația poate fi extrapolată la nivelul întregii țări.

„În ultimii ani, în zona Nădlacului se petrece un fenomen periculos, aproape în liniște totală: decapitalizarea accentuată a agricultorilor. Unii din afara sectorului poate se bucură acum, fără să realizeze efectul de bumerang care va urma dacă trei sferturi dintre cei peste 400 de agricultori vor renunța. Dispariția concurenței și preluarea terenurilor de către câțiva coloși agricoli (străini) va duce inevitabil la un tip de monopol. Iar când piața ajunge în mâna câtorva, aceștia se vor înțelege între ei pentru a plăti arende cât mai mici. Exemple există deja, inclusiv în zona Curtici.

Eu am preluat în arendă 10 hectare în anul 2010 și, pas cu pas, am crescut activitatea firmei agricole. Dar este primul an în care observ un lucru îngrijorător: este mai mult pământ de vânzare decât cumpărători. În același timp, prețul terenului agricol în Nădlac a scăzut cu aproximativ 1.500 euro/hectar față de acum doi ani. În UAT Nădlac avem aproximativ 12.500 ha de teren, iar circa 80% aparțin nădlăcanilor. Atenție însă, majoritatea proprietarilor nu sunt dintre cei peste 400 de agricultori declarați la APIA. Scăderea prețului terenurilor și a arendelor nu îi va afecta doar pe agricultori. O vor simți toți cetățenii, direct sau indirect: prin investițiile mai puține în locuințe, de exemplu, prin reducerea cumpărăturilor din magazine și prin scăderea generală a banilor care circulă în comunitate. Mulți se întreabă de ce s-au plătit arende atât de mari chiar și în anii de secetă. Răspunsul este simplu: agricultorii, mai ales cei care fac doar cultură mare, s-au împrumutat pentru a-și respecta promisiunile făcute proprietarilor, sperând că vor veni ani mai buni. Din păcate, lucrurile merg tot mai prost, iar mulți colegi au ajuns nebancabili, fără posibilitatea de a-și rostogoli datoriile pentru anul următor. Asta înseamnă pentru noi toți, direct sau indirect, reducerea veniturilor, a confortului și a bunăstării în întreaga comunitate.

Agricultura nu este doar problema agricultorilor. Este economia locală a Nădlacului.”

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Vineri, 19 iunie 2026, Asociația Uniunea Oierilor a transmis adrese oficiale către principalele instituții ale statului român, solicitând intervenție urgentă pentru protejarea sectorului ovin/caprin, grav afectat de restricțiile impuse asupra circulației și exportului de ovine și caprine.

Uniunea Oierilor solicită instituțiilor statului român:

1. Reluarea exporturilor de ovine și caprine către state terțe în condiții controlate;

2. Recunoașterea zonelor libere de boală și permiterea exportului din aceste zone;

3. Aplicarea unor măsuri tehnice suplimentare de testare, certificare și supraveghere;

4. Implicarea MADR și ANSVSA în demersurile de la Bruxelles;

5. Implicarea MAE și a ambasadelor României în dialogul cu statele importatoare;

6. Participarea reprezentanților crescătorilor de ovine la discuțiile instituționale;

7. Acordarea de plăți compensatorii pentru fermierii afectați;

8. Includerea sectorului ovin/caprin în schemele de sprijin disponibile, inclusiv în cadrul METSAF;

9. Protejarea piețelor externe tradiționale ale României;

10. Comunicarea publică rapidă a măsurilor avute în vedere.

Uniunea Oierilor subliniază că fermierii nu pot aștepta până la data de 31 decembrie 2026 fără soluții concrete. „Fiecare săptămână de blocaj înseamnă pierderi economice, scăderea prețurilor, aglomerarea fermelor, pierderea contractelor comerciale și afectarea satului românesc. Crescătorii de ovine nu cer privilegii. Cer măsuri corecte, rapide și proporționale cu pierderile reale pe care le suportă. Solicităm tuturor instituțiilor competente să trateze sectorul ovin/caprin ca pe un sector strategic pentru agricultura României, pentru export, pentru economia rurală și pentru securitatea alimentară”, atrage atenția Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.

Demersurile asociației crescătorilor de oi și capre au fost transmise către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA); Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR); Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și către președintele țării noastre.

Astfel, Uniunea Oierilor solicită o abordare coordonată între ANSVSA, MADR, MAE, Guvernul României și Administrația Prezidențială, astfel încât sectorul ovin/caprin să nu fie lăsat singur în fața unei crize care afectează fermele, exporturile, prețurile, satele românești și economia rurală.

Reamintim că, zilele trecute, Comisia Europeană a extins interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată interdicția deja existentă pentru livrările către statele membre ale Uniunii Europene. Comisia și-a motivat decizia prin faptul că, în județul Mureș, a apărut un focar de pestă a micilor rumegătoare, astfel CE apreciind că există un risc ridicat de răspândire a bolii.

„Această măsură are un impact major asupra crescătorilor de ovine și caprine. Exportul de animale vii reprezintă una dintre principalele forme de valorificare a producției pentru sectorul ovin românesc. Blocarea sau limitarea exporturilor înseamnă animale rămase în ferme, costuri suplimentare cu furajarea și întreținerea, scăderea prețurilor pe piața internă, pierderea contractelor comerciale externe și afectarea directă a veniturilor fermierilor”, punctează Maniu Vonica.

Uniunea Oierilor consideră că problema nu poate fi tratată exclusiv ca o chestiune sanitar-veterinară, fiind o problemă economică, socială, comercială și diplomatică, cu efecte directe asupra fermierilor, familiilor acestora, comunităților rurale și poziției României pe piețele externe.

În adresa către ANSVSA, Uniunea Oierilor a solicitat identificarea rapidă a unor soluții tehnice și sanitar-veterinare pentru reluarea exporturilor în condiții controlate. Printre soluțiile propuse se află delimitarea clară a zonelor afectate și a zonelor libere de boală, testarea animalelor destinate exportului, certificarea sanitar-veterinară suplimentară, utilizarea centrelor de colectare autorizate, transportul controlat și comunicarea prealabilă cu autoritățile statelor de destinație.

De asemenea, Uniunea Oierilor susține analizarea și aplicarea vaccinării animalelor destinate exportului, în centre de colectare autorizate și supravegheate sanitar-veterinar, acolo unde această măsură este posibilă, acceptată de statul importator și poate contribui la reluarea comerțului în condiții de siguranță.

„Considerăm că vaccinarea, dacă este acceptată în cadrul negocierilor tehnice, poate reprezenta o soluție practică pentru deblocarea exporturilor către state terțe, fără a pune în pericol sănătatea animalelor și fără a compromite măsurile de control sanitar-veterinar”, arată Maniu Vonica. Uniunea Oierilor solicită ca această variantă să fie analizată urgent de ANSVSA împreună cu MADR, Comisia Europeană și autoritățile statelor terțe importatoare, astfel încât România să poată propune un mecanism clar, controlat și verificabil pentru exportul animalelor provenite din zone eligibile.

În același timp, Uniunea Oierilor precizează că, în această etapă, prioritatea fermierilor nu este consumarea timpului în dispute publice privind conducerea ANSVSA, ci identificarea rapidă a unor soluții sanitar-veterinare aplicabile pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. „Nu considerăm că simpla solicitare a demiterii conducerii ANSVSA rezolvă problema de fond a sectorului. Fermierii au nevoie de rezultate concrete: reluarea exporturilor, proceduri clare, zone libere de boală recunoscute, testare, certificare suplimentară, transport controlat, vaccinare acolo unde este acceptată și negocieri tehnice reale cu instituțiile europene și cu statele terțe importatoare. Responsabilitățile instituționale pot fi analizate de autoritățile competente la momentul potrivit. Însă, în acest moment, fiecare zi pierdută înseamnă costuri suplimentare pentru fermieri, animale blocate în exploatații, presiune pe prețuri, contracte externe puse în pericol și pierderi economice pentru satul românesc”, transmite Uniunea Oierilor.

De asemenea, asociația a solicitat ca reprezentanții fermierilor să fie consultați și implicați direct în demersurile tehnice și instituționale care privesc viitorul sectorului ovin/caprin.

În adresa către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Uniunea Oierilor a solicitat implicarea direct în demersurile de la Bruxelles, alături de ANSVSA, precum și susținerea intereselor economice ale fermierilor din România. Sectorul ovin și caprin nu poate fi apărat doar prin măsuri sanitar-veterinare, fiind nevoie și de măsuri agricole, economice și financiare.

Uniunea Oierilor solicită MADR să susțină reluarea exporturilor către state terțe în condiții controlate și să inițieze un mecanism de plăți compensatorii pentru fermierii afectați de restricțiile sau limitările la export. Sprijinul financiar trebuie să acopere pierderile generate de imposibilitatea valorificării animalelor la export, scăderea prețurilor pe piața internă, diferența dintre prețul de export și prețul intern, costurile suplimentare cu furajarea, întreținerea și gestionarea animalelor rămase în ferme, precum și costurile generate de testare, certificare, transport sau alte măsuri suplimentare impuse.

Totodată, Uniunea Oierilor solicită ca sectorul ovin/caprin să fie inclus în schemele de sprijin disponibile la nivel național sau european, inclusiv în eventualele scheme de ajutor de stat sau ajutor de minimis instituite în baza cadrului temporar METSAF, utilizat pentru sprijinirea sectoarelor afectate de creșterea costurilor la combustibil, energie, transport, furaje și îngrășăminte. În acest context, Uniunea Oierilor atrage atenția că, dacă se pregătesc măsuri de sprijin pentru sectoarele bovin și porcin, sectorul ovin/caprin trebuie inclus în același pachet de sprijin sau într-o schemă distinctă, cu buget separat. „Crescătorii de ovine nu solicită diminuarea sprijinului acordat altor sectoare, ci tratament corect și nediscriminatoriu pentru toată zootehnia românească”, spune Maniu Vonica.

În adresa către Ministerul Afacerilor Externe, Uniunea Oierilor a solicitat implicarea activă în demersurile diplomatice pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine către state terțe. Menținerea piețelor externe nu depinde doar de măsurile tehnice interne, ci și de comunicarea cu autoritățile statelor importatoare, de încrederea partenerilor comerciali și de capacitatea României de a transmite o poziție instituțională clară și credibilă.

Uniunea Oierilor solicită implicarea ambasadelor și misiunilor diplomatice ale României în statele importatoare, facilitarea dialogului cu autoritățile competente din aceste state și susținerea soluțiilor tehnice propuse de România.

„Piețele externe tradiționale nu se câștigă ușor și nu se recuperează rapid dacă sunt pierdute. Fiecare săptămână de blocaj poate determina cumpărătorii externi să se orienteze către alte state furnizoare, afectând pe termen lung credibilitatea României ca partener commercial”, susține Maniu Vonica.

În adresa către Președintele României, Uniunea Oierilor a solicitat sprijin instituțional pentru protejarea sectorului ovin/caprin, pentru coordonarea instituțiilor statului și pentru susținerea unei poziții clare în favoarea fermierilor din România.

„Sectorul creșterii ovinelor și caprinelor nu reprezintă doar o activitate economică. El reprezintă sate active, locuri de muncă, pășuni întreținute, familii care trăiesc din creșterea animalelor și o parte importantă a identității agricole românești. În foarte multe zone din țara noastră, oieritul este una dintre puținele activități economice viabile. Atunci când fermierul nu își poate valorifica animalele, efectul nu rămâne doar în fermă. Sunt afectați muncitorii, centrele de colectare, transportatorii, comercianții, furnizorii de furaje, medicii veterinari, prestatorii de servicii agricole și micile afaceri locale care depind de veniturile fermierilor”, conchide Maniu Vonica, președintele Asociației Uniunea Oierilor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Comisia Europeană a extins interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată interdicția deja existentă pentru livrările către statele membre ale Uniunii Europene.

Comisia și-a motivat decizia prin faptul că, în județul Mureș, a apărut un focar de pestă a micilor rumegătoare, astfel CE apreciind că există un risc ridicat de răspândire a bolii. „Este o măsură profund disproporționată în raport cu situația epidemiologică existentă și cu impactul economic major asupra sectorului ovin din România. Restricția se aplică întregului teritoriu național, deși focarul este localizat și se află sub control, în timp ce alte state membre aflate în situații similare nu se confruntă cu măsuri la fel de severe”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.

România a devenit cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană, cu contracte și exporturi record în 2026 către piețele din afara UE. „Sectorul ovin are o contribuție esențială la economia rurală. Măsurile de control al bolii trebuie să fie eficiente, dar și proporționale, astfel încât să protejeze sănătatea animalelor fără a afecta inutil competitivitatea fermierilor români și poziția României pe piețele internaționale. ANSVSA trebuie să prezinte de urgență Guvernului și Comisiei Europene un plan de acțiune eficient, riguros și credibil, care să demonstreze capacitatea autorităților de a controla și stopa răspândirea bolii, astfel încât restricțiile să fie limitate la zonele afectate, iar exporturile să poată fi reluate în cel mai scurt timp posibil”, transmite Tánczos Barna.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print,AICI!

CITEȘTE ȘI: Ultimatum pentru președintele ANSVSA

Nici vorbă de demisii la ANSVSA

Uniunea Oierilor solicită regionalizarea în cazul pestei micilor rumegătoare și continuarea exporturilor

O piață pierdută se recuperează greu