Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiţionalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de plăți directe și a unor intervenții și măsuri pentru dezvoltare rurală.

Fermierii și alți beneficiari care primesc subvenții prin intervențiile din Planul Strategic 2023-2027 trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.

Standardul GAEC 3 are ca obiectiv principal menținerea nivelului de materie organică din sol, prin interdicția arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile. Fermierii care respectă standardul GAEC 3, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provenite din agricultură.

Astfel, standardul GAEC 3 este aplicabil pentru toate exploatațiile agricole, pentru toți fermierii care au la dispoziție terenuri arabile, având ca cerință obligatorie interzicerea arderii miriştilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale existente pe terenurile arabile.

Fermierii care utilizează terenuri arabile, inclusiv pajişti temporare, nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiţă etc), inclusiv iarba/vegetația rămasă după cosirea/recoltarea pajiştilor temporare.

Pentru a întări măsurile de verificare în vederea respectării standardului GAEC 3, de către fermieri, APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în baza căruia părţile se angajează să colaboreze pentru creşterea eficienţei acţiunilor de control.

APIA, GNM și IGSU elaborează materiale informative (afișe, pliante, postere, comunicate de presă etc.) cu privire la interdicția arderii miriștilor și vegetației uscate pe terenurile arabile, precum și transmiterea lor către structurile județene ale APIA, GNM și IGSU, în vederea diseminării către populație, în cadrul campaniilor de informare publică.

În cazul în care se constată că o anumită suprafaţă a exploataţiei a fost arsă, dar arderea se datorează unor cauze necunoscute, pentru a nu fi sancționati, fermierii pot prezenta în cel mai scurt timp la Centrul APIA la care a depus cererea, copia Procesului verbal de intervenție întocmit de către Inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau copia după sesizarea (plângerea) depusă de acesta la secția de Poliție pe raza căreia s-a produs incidentul, iar după finalizarea cercetărilor trebuie să prezinte și copia documentului de soluționare a sesizării făcute.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ascultăm știința sau vocea străzii? Despre provocările agriculturii în contextul noii Politici Agricole Comune și al strategiilor Bruxelles-ului, am vorbit cu Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană.

Reporter: Cum arată azi agricultura în Uniunea Europeană?

Achim Irimescu: Problema cea mai presantă este calitatea managementului. Importanţa gestiunii corespunzătoare a fermelor este esenţială în reuşita afacerii. Dacă ne uităm la provocările de astăzi în faţa fermierilor europeni, este clar că numai managerii, deci cei care au capacitatea de a face faţă cerinţelor, vor reuşi în afaceri. Să privim o statistică foarte simplă, în 2003 erau 14 milioane de ferme în UE, iar în 2023 avem nouă milioane, tocmai datorită faptului că sunt tot mai mari cerinţele şi mulţi fermieri nu reuşesc să facă faţă. În general, fermele care nu au specialitate, care nu au consultanţă nu reuşesc, pentru că nu fac faţă cerinţelor foarte înalte pe piaţa europeană.

„Noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri.”

Green Deal şi cele două strategii, „Farm to Fork” și „Biodiversitate” vin cu cerinţe extrem de înalte pentru agricultorii noştri. Chiar dacă nu cred că vor fi atinse aceste ţine în 2030, este clar că eforturi se vor face şi deja se fac, pentru că în Politica Agricolă Comună deja avem 25% din plăţile directe îndreptate către ecoscheme, pe lângă faptul că aveam deja ecocondiţionalitatea introdusă în PAC. La fel avem pe pilonul doi alte 35% cereri pentru mediu, deci deja e un efort foarte mare al agricultorilor noştri. Pe deasupra au venit şi noile cerinţe care, repet, sunt cerinţe de reducere a pesticidelor, reducerea îngrăşămintelor, reducerea antibioticelor şi chiar lăsarea a 10% din teren neprelucrat pentru biodiversitate, şi să nu uităm că deja avem GAEC 8 în PAC, care spune că trebuie să lăsăm 4% din teren nelucrat în fiecare an. Deci, sunt eforturi extrem de mari ale fermierilor noştri, europeni în general, dar sigur fermierii români au o provocare în plus pentru că, din păcate, România n-a reuşit să stabilească un sistem de consultanţă naţională de înaltă calitate, pentru că vă reamintesc un lucru esenţial, în noul Regulament privind reducerea utilizării pesticidelor se prevede foarte clar ca fiecare stat membru să deţină consultanţă specifică pentru reducerea pesticidelor. Ori, noi nu avem nici consultanţă generală, cu atât mai puţin pe cea specifică pentru pesticide. Şi atunci fermierii noştri se vor confrunta într-adevăr cu provocări enorme în plus faţă de alţi fermieri. Să nu uităm şi un alt aspect extrem de important, acela al finanţării, în contextul în care de la o vreme Comisia Europeană îndrumă mult statele membre să folosească fondurile naţionale, deci ajutoare de stat din bugetul naţional, în loc să se dea bani europeni. Noi am cerut sistematic la Bruxelles să nu se mai facă aşa ceva pentru că se produce discriminare. Vă dau un exemplu foarte simplu: în momentul în care preţurile la îngrăşăminte practic au explodat, România nu a avut buget ca să compenseze fermierii, dar Polonia a dat aproape un miliard de euro compensaţii pentru creşterea preţurilor la îngrăşăminte. Recent, Polonia a reintrodus o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea fermierilor, de alt miliard de euro. În contextul în care România şi alte state membre nu au acest buget masiv pentru susţinerea fermierilor şi fiind pe o piaţă comună, este clar că fermierii care nu beneficiază de aceste ajutoare sunt discriminaţi. Tocmai de aceea, sistematic noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri. Un fermier care primeşte o sumă importantă faţă de un fermier din alt stat membru e clar că este mai competitiv şi nu ne mirăm că o serie de produse poloneze le găsim în galantarele noastre, deşi vin de la distanţă, iar producătorii români sunt discriminaţi.

„UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.”

Reporter: Apropo de discriminare, referitor la produsele de protecția plantelor, România le folosește în cantități mult mai mici, comparativ cu celelalte state UE. Prin urmare, ce să mai reducem, în condiţiile în care există un mare decalaj între media europeană şi media din ţara noastră?

Achim Irimescu: În Consiliul de miniştri privind regulamentul pentru reducerea pesticidelor a fost o coaliţie de 16 state membre, din care face parte şi România, care a cerut să se facă o analiză socio-economică. Comisia pune nişte ţinte foarte ridicate, 50% reducerea pesticidelor până în 2050, şi o uşoară diferenţiere între statele membre care nu reflectă realitatea, privind reducerea efectivă. Pentru România, reducerea efectivă ar fi de 35%, dar dacă ne uităm la state membre care au undeva cam de zece ori mai multe pesticide substanţă activă pe hectar decât România, chiar dacă reduc cu 65%, ele oricum vor continua să producă, dar fermierul român, care de la 0,7 kg/ha, ar trebui să reducă cu 35%, practic, ar reduce foarte mult producţia. Este un nonsens să continui să produci în nişte zone unde deja terenul e poluat, şi în România, unde terenul este mult mai sănătos, să nu mai poţi produce sau să reduci foarte mult producţia. De aceea, repet, România şi mai multe state membre au cerut imperios să se ţină cont de impactul socio-economic. Comisia trebuie să vină cu o evaluare de impact socio-economic, asta presupune să ţii cont efectiv de ce se întâmplă din punct de vedere social şi economic, pentru că fermele îşi vor pierde clar competitivitatea şi atunci mulţi fermieri ar urma să dea faliment. Practic, rezultatul e că nu mai producem în UE, unde avem cele mai înalte standarde, vom aduce din ţări terţe care pot să producă fără niciun fel de restricţie, deci vom aduce produse care sunt mult sub standardele europene, practic putem să spunem că efectiv putem otrăvi populaţia europeană, omorând producţia europeană de înaltă calitate. Sperăm să nu se ajungă acolo şi vom vedea cum se va tranşa această chestiune extrem de importantă, pentru că este o chestiune absolut relativă să stabileşti din birou nişte ţinte de reducere fără să ţii cont de realitatea existentă în fiecare stat membru, şi noi asta am cerut sistematic. Sigur, trebuie să facem eforturi, dar nu stabilind ţinte fără nicio bază ştiinţifică sau reală.

Să ne uităm chiar pe datele Comisiei Europene, la nitrați, de pildă. O să vedeţi că România este verde, iar Germania, Olanda, Belgia sunt roşii, ceea ce arată că au practicat o agricultură extrem de intensivă de-a lungul deceniilor şi sigur că acum o reducere la ei nu e atât de catastrofală cât ar fi într-o ţară care utilizează mult mai puţine îngrăşăminte chimice de sinteză. Pentru că trebuie menţionat un lucru foarte important: propunerea strategiei Biodiversitate este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză până în 2030. Or, la fel, aici este o mare discuţie. Discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles au vizat inclusiv faptul că există o limitare şi practic nu se mai poate înlocui îngrăşământul chimic de sinteză cu îngrăşământul natural de la animale, şi în acest context rămâne întrebarea: reducem îngrăşămintele – reducem producţia, reducem medicamentele plantelor, pesticidele? Numai reducerea pesticidelor este o estimare care va duce la reducerea producţiei cu 40%, şi atunci fermierul care astăzi este la limită ce va face mâine, când va înregistra o reducere a producţiei cu cel puţin 40%? Sigur, piaţa dictează, preţurile vor urca, dar întrebarea este: UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.

Mai trebuie menţionat un lucru foarte important: poluarea mondială a UE reprezintă 8%, şi chiar dacă vom face zero, tot rămâne 92% pe restul mapamondului. Cred că foarte important ar fi să luăm decizii care, sigur, să asigure tranziţia aşa-spusă verde către o agricultură modernă cu emisii reduse, dar cu o finanţare corespunzătoare, cu alternative pentru fermieri. Pentru că fermierii vor face, dacă li se pune la dispoziţie o finanţare corespunzătoare şi, în plus, soluţii, cercetare, inovare. Există soluţii. Am văzut în Belgia un utilaj care costă aproape un milion de euro şi care poate reduce cu aproape 90% pesticidele. Dar câţi fermieri din Belgia își permit un astfel de utilaj? La fel şi în România, pentru că investiţia de un milion nu se poate face uşor, în condiţiile actuale. Deci nu discutăm de România, repet, ci de Belgia, unde creditele sunt la câteva procente. Şi atunci ne punem întrebarea: încotro, agricultura europeană? De aceea sunt dispute foarte aprige. Și mai trebuie precizat un lucru: este foarte important cât de bine intenţionat eşti atunci când vrei să introduci eforturi suplimentare. Şi vă dau un exemplu extrem de relevant: Comisia Europeană a întreprins un sondaj public privind bunăstarea animală. Şi a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Aceasta înseamnă investiţii foarte serioase în plus, de exemplu la găini ouătoare înseamnă să renunţi total la cuşti, să faci doar la sol. În contextul ăsta, cetăţeanul a spus: da, suntem de acord! Dar niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Deoarece, cu certitudine, consumatorul nu ar accepta. Pentru că odată cu inflaţia care e recunoscută la nivel european, a depăşit 12% de mult, sigur, sunt categorii de cetăţeni foarte afectaţi, în ţările din Vest – nu discutăm de România – şi vor avea dificultăţi, au deja dificultăţi în a-şi procura hrana de toate zilele. De aceea trebuie mult echilibru şi multă analiză atunci când se iau decizii de genul acesta.

„CE a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Cetățenii au spus: da, suntem de acord! Niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Cu certitudine, consumatorul nu ar accepta.”

Reporter: Fermierii români, crescătorii de bovine și de porci, continuă să aibă probleme. Am ajuns să importăm peste 80% din necesarul de consum al populaţiei, importăm sau mai bine zis procesatorii importă lapte, în timp ce fermierii români, crescători de vaci pentru lapte, şi aşa puţini, câţi au mai rămas, se străduiesc să rezolve această problemă, având în vedere preţul extrem de scăzut la care s-a ajuns în ultimele luni. Mai mult decât atât, au rămas şi fără contracte din partea procesatorilor. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme? Şi care ar putea să fie intervenţia pe care s-o cerem la Bruxelles?

Achim Irimescu: Referitor la preţul laptelui. Ne amintim că au fost într-adevăr preţuri destul de remuneratorii după ce au explodat preţurile la inputuri şi Comisia Europeană explică reducerea preţurilor, care nu e doar în România, din ianuarie până în prezent în fiecare Consiliu de miniştri. Țările baltice au ridicat problema preţului, care a ajuns derizoriu în statele respective, de fiecare dată România a susţinut nevoia intervenţiei Comisiei în acest sens. Comisia Europeană poate să despăgubească din rezerva de criză, una dintre soluţiile din care s-au şi dat banii în cazul fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina, sau din banii de piaţă, sau cu ajutoare de stat. În acest context, până acum Comisia nu a reacţionat în niciun fel, a spus că monitorizează piaţa, că preţurile sunt cât de cât remuneratorii şi că situaţia nu este atât de gravă pe cât se menţionează. Şi mai ştim ceva, sigur că ştim doar câteva state, îi este mai greu Comisiei să decidă pentru câteva state. Dacă ar fi fost un număr de state mult mai mare, cu certitudine Comisia ar fi văzut cu totul altfel lucrurile.

Referitor la carnea de porc, acolo avem o veste foarte bună, s-a adoptat „Legea porcului” şi, sperăm, cu ajutorul acestei legi odată pusă în funcţiune, să reuşim să controlăm pesta porcină africană, pentru că acolo este problema cea mare. Eu am spus întotdeauna că nu este nevoie să numărăm porcii din gospodărie, pentru că nu avem de ce, există un Regulament european, 853/2004, care spune că orice producător care produce pentru consum propriu e treaba lui, dar în momentul în care produce pentru piaţă trebuie să aibă produse sănătoase. Asta presupune ca veterinarul să-şi pună ştampila că acest produs este bun. El poate să aibă doar doi porci. Ştiţi că s-a pus la un moment dat problema de cinci porci: poate să aibă doi porci, unul îl pune pe piaţă şi pe unul îl consumă el. Porcul acela trebuie să fie sănătos. Deci noi nu trebuie să interzicem ca producătorul să pună pe piaţă, ci trebuie să ne asigurăm că acel porc este sănătos. Şi aşa s-a făcut legea, şi e foarte bună. Să nu uităm un lucru esenţial, faptul că există pesta porcină necontrolată în România a dus la mari critici, la reducerea sumelor pe care Comisia le acordă României pentru despăgubire în acest sens, şi în al doilea rând, UE a pierdut pieţe, piaţa din China, țară care nu respectă regionalizarea, adică dacă în Germania, mare exportator pe piaţa chineză, nu am pestă porcină africană, practic ea ar putea să exporte, dar pentru că am în România, China a blocat exporturile din UE. Deci impactul este foarte mare, iar România a fost criticată pentru faptul că n-a reuşit să controleze pesta porcină africană, pentru că are impact şi asupra altor state membre.

„Cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor europeni nu facem altceva decât să mutăm producţia în alte zone de pe glob.”

Reporter: În ceea ce privește ovinele și interzicerea exportului de animale vii către ţările arabe, la nivel de Comisie Europeană a rămas în discuţie partea de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. Unde s-a ajuns?

Achim Irimescu: În septembrie o să avem un nou proiect de Regulament privind bunăstarea animalelor, pentru toate speciile. Sunt temeri mari pentru că, să nu uităm, a venit, de exemplu, Cehia, care a propus să se încheie utilizarea cuştilor pentru găinile ouătoare, or, fermierii au investit sume mari în modernizarea cuştilor şi acum ei nici măcar nu şi-au recuperat investiţia, deci e o problemă. Revenind la subiect, trebuie amintit că în Parlamentul European a fost o comisie care a discutat pe îndelete această propunere privind interzicerea exportului de animale vii, recomandarea a fost transmisă CE, iar Comisia a spus că nu putem interzice exportul de animale vii, pentru că n-avem nicio bază legală în acest sens, dar cu certitudine se vor înăspri regulile.

În Consiliul de miniştri au venit câteva state nordice, la care s-au adăugat Olanda şi Germania, care au cerut interzicerea exportului de animale vii, pentru că ei nu au exporturi şi ei exportă material seminal şi n-au interes în acest domeniu. Ce nu s-a înţeles la nivel european este că statele în care România trimite – şi nu doar România, cel mai mare exportator e Spania – sunt ţările arabe şi nordul Africii, în principiu. Problema este că în momentul în care a fost un zvon că s-ar putea să se interzică, deja Arabia Saudită a făcut contract de 1,5 milioane de ovine în Africa. Prin urmare, nu facem decât, ca şi cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor noştri, să mutăm producţia în alte zone de pe glob. Să nu uităm că în momentul în care a explodat consumul de avocado în UE s-au tăiat pădurile în Africa pentru a cultiva avocado, deci exportăm practic poluarea în alte părţi, ceea ce nu face bine omenirii. Natura şi pământul se refac, nu-i problemă, omenirea dispare…

„Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe. Fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă.”

Revenind la bunăstarea animală, este cert că se va restrânge la opt ore transportul pe zi la animale vii, ceea ce e o problemă în România, pentru că de la Maramureş până la Marea Neagră cu certitudine nu poţi să transporţi cu camionul, şi dacă ar fi autostrăzi, în opt ore, şi atunci înseamnă cheltuieli suplimentare importante. Pe vase, propunerea Comisiei practic vizează ca pe vapor să ai, dacă se poate, aer condiţionat, în orice caz să nu transporţi decât când temperatura nu trece niciodată peste 30°C. Să ai un veterinar care să monitorizeze starea de sănătate a animalelor, să ai hrană şi apă suficientă, deci sunt condiţii bine intenţionate în principiu, dar vor creşte costurile masiv şi atunci există riscul ca importatorii să aducă din altă parte. Există, sigur, chiar în România o persoană – nu-i spun numele – care militează pentru interzicerea exporturilor şi care practic nu face decât să favorizeze Australia, care are subvenţie la exportul de carcase de ovine şi care e mare producător de ovine şi abia aşteaptă să preia pieţele arabe în detrimentul producătorilor europeni. Ştim că este unul dintre puţinele sectoare cu schimb comercial favorabil României, sectorul creşterii ovinelor, şi cred că este de mare relevanţă să facem tot ce e posibil ca să păstrăm această activitate. Să nu uităm că avem 4,5 milioane de hectare de păşune şi este de fapt hrană bio carnea de la oile noastre. Trebuie să facem eforturi să mergem şi pe piaţa europeană, pentru că vă dau un exemplu: până la Brexit, UE acorda în urma negocierilor 260.000 de tone pentru carnea de miel din Noua Zeelandă, nu discut de impactul de mediu, şi în momentul în care a ieşit Marea Britanie din UE practic a rămas un gol. Noi ar trebui să completăm acest gol, să ducem carnea şi la Bruxelles, şi în celelalte state din vest, şi, sigur, carcasă, pentru că trebuie să diversificăm, e adevărat, modul de comercializare. Aici cred că soluția cea mai bună este ca producătorii să-şi facă cooperative şi să aibă propriile abatoare, pentru că după tot ce am văzut în presă, preţul cu care abatoarele cumpără este mult prea scăzut faţă de preţul oferit de cei care exportă din România ovinele. Şi atunci producătorul, crescătorul de ovine, se orientează, cum e normal, el e om de afaceri, trebuie să supravieţuiască, nu poţi să ceri producătorului la infinit să facă eforturi, pentru că el dă faliment, îşi închide producţia şi la un moment dat devenim net importatori la orice produs. Rămâne de văzut cum se va adopta acest regulament, cu certitudine vă pot spune că la Bruxelles noi am reuşit să blocăm statele care au propus interzicerea, dar normele cu siguranţă vor creşte.

Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe, pentru că, în opinia mea, fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă. Pentru că un lucru este clar, UE nu poate să rămână tributară importurilor. Sigur, nu putem fi producători de mango sau kiwi, dar, cu certitudine, nu putem să renunţăm la producţia de carne de vită, nu putem să renunţăm la producţia de carne de porc, de pasăre şi aşa mai departe, pentru că este proteina care e hrana de bază a populaţiei europene.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Pentru protejarea producătorilor locali și a producției interne de legume și fructe, Uniunea Salvăm Țăranul Român solicită autorităților să aplice legislația europeană privind importurile de legume și fructe din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană.

„Mecanismul de preț de intrare se bazează pe praguri minime de preț la import, sub care se aplică taxe specifice suplimentare (DSA) care sunt mai mari cu cât este mai mare valoarea de import. Spre exemplu, Franța aplică un tarif cuprins între 50,5 euro până la 65-70 euro/100 kg la legumele importate din țări non-UE. Pentru a asigura siguranța și securitatea alimentară a populației țării noastre și pentru a proteja producătorii autohtoni autoritățile trebuie să efectueze controale și analize ale mărfurilor provenite din țări non-UE (Turcia, Cipru, Maroc etc) și pot impune taxe, accize etc, mai mari pentru legumele din importurile non-UE și chiar restricții, până la interzicerea acestora, bazându-se pe simplul fapt că legislația produselor de protecția plantelor din țările non-UE este mult mai permisivă, iar multe dintre substanțele folosite în procesul de producție sunt total interzise în Uniunea Europeană, iar rezidurile de insecticide, pesticide, îngrășăminte chimice sunt mult mai mari și pot afecta sănătatea populației, dar și o concurență neloială producătorilor români”, explică Ion Păunel, membru fondator al Uniunii Salvăm Țăranul Român și președinte al Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Referitor la Programul „Tomata”, Ion Păunel precizează că sunt 22.000 de beneficiari înscriși în program în anul 2023, din care peste 9.000 sunt tineri fermieri. Cei 22.000 de beneficiari ai subvenției exploatează o suprafață de 2.200 ha spații protejate.

Potrivit Institutului de Economie Agrară, consumul de tomate în România este de 43,5 kg/ cap locuitor.

„Deci, la o populație a României de aproximativ 20 milioane locuitori rezultă un consum de 870.000 tone de roșii anual. Cele 2.200 ha cultivate cu tomate în spații protejate obțin o producție medie de 60 tone/ha și aduc spre consum doar 132.000 tone, iar producția totală de tomate anuală a țării noastre este de 750.000 de tone, incluzând aici și suprafețele extra-program, precum și tomatele cultivate în câmp, deci rezulță o cantitate de 120.000 de tone deficit de consum din care 60.000 tone sunt importate din Turcia, iar restul din țări precum: Italia, Spania, Grecia, Polonia etc. Într-adevăr, balanța inporturilor este mai mare decât cea a exporturilor, dar trebuie amintit faptul că în perioada decembrie – mai, din cauza condițiilor climatice din țara noastră, tomatele nu pot fi produse, iar necesarul de consum este asigurat de importuri. Programul Tomata este un program de finanțare prin care Guvernul României stimulează financiar sectorul legumicol din țara noastră, sector care a fost și este greu încercat, de la efectele pandemiei Covid - 19 până la criza provocată de razboiul din Ucraina, liberalizarea prețurilor la energie și combustibil care au condus la o creștere accelerată cu majorări chiar și de 500% a inputurilor folosite în procesul de producție (energie electrică, termică, combustibili, îngrăsăminte chimice, materii prime și materiale necesare pentru construția și modernizarea de spații protejate). Beneficiile Programului Tomata se regăsesc în creșterea suprafețelor de spații protejate cultivate cu tomate, modernizarea spațiilor de producție și construcția de noi sere și solarii, dezvoltarea economiilor afacerilor locale prin contribuția netă la economia țării noastre, atragerea unui număr cât mai mare de tineri, dezvoltându-se astfel antreprenoriatul rural, întărirea și dezvoltarea gospodăriei țărănești, care ar trebui să fie stâlpul unei economii sănătoase”, punctează Ion Păunel.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Am puțină experiență în mediul asociativ, trei ani, deci mai am multe greșeli de făcut din care să învăț.

Despre ceea ce înseamnă leadership și lider cred că am ceva experiență în câmpul muncii (25 de ani) și de viață (48 de ani), încât să pot spune că în mediul asociativ eu nu prea am simțit, ca să nu spun că lipsește, capacitatea de a influența comportamentul fermierilor, în sensul de a-i determina să acționeze, să-și apere drepturile, să ceară un cadru legislativ și financiar care să le permită să se dezvolte sănătos, că asta înseamnă în esență leadershipul. Oamenii acționează atunci când simt o motivație. De aceea, menținerea motivației oamenilor că lucrurile se pot schimba sau că obiectivele setate pot fi atinse într-o perioadă mai scurtă sau mai lungă, într-o proporție mai mică sau mai mare față de ținta propusă, este cheia care ține o organizație vie și implicit un mediu asociativ performant.

Alegerile pentru funcția de președinte la APA Brăila, pe care le-am pierdut în 2 martie 2023, mi-au adus multă înțelegere despre cum funcționează mediul asociativ agricol și despre cum reușesc unii fermieri să rămână de-i uită și Dumnezeu pe funcție sau, atunci când se retrag, din diverse motive, își lasă un discipol după chipul și asemănarea maestrului.

Generic, celor care se află la conducerea organizațiilor de fermieri li se spune lideri și atunci toți se cred lideri. În realitate, sunt extrem de puțini cei care se apropie de ceea ce înseamnă lider, în opinia mea. Dacă ești un bun fermier care ai demonstrat că ai avut capacitatea să-ți construiești o fermă singur sau ajutat de părinți, de statul paralel sau perpendicular, că nu mai contează cum i se spune, conjuncturi de tot felul, nu înseamnă că ai și capacități de lider.

Există o mare diferență între a fi un bun manager/administrator de fermă și a fi un bun lider de organizație profesională de fermieri. Manager înseamnă să-ți stabilești obiectivele, apoi să planifici, să organizezi și să orientezi munca ta și/sau a angajaților tăi, dacă ferma are angajați, și să gestionezi resursele pe care le ai pentru atingerea obiectivelor fermei, care de regulă sunt de natură economică, că doar așa poți menține o fermă viabilă economic. În schimb, lider înseamnă cu totul altceva. Înseamnă să ghidezi oameni care te urmează de bună voie, să-ți transpună în realitate viziunea pe care-o dai organizației și agenda pe care o stabilești împreună cu ei. Sigur, sunt și fermieri care au capacități și de administrator, și de lider, dar nu prea sunt dispuși să se angajeze să dărâme zidul ridicat în jurul organizației unde vor să intre, pentru a nu se alege cu eticheta de om distructiv.

Liderii construiesc încrederea la nivelul organizației că obiectivele sunt realizabile, ceea ce va conduce la mobilizarea echipei pentru a implementa cu succes orice foaie de parcurs. Cu această abordare, liderii îi provoacă pe membrii echipei să fie cât pot de buni, îi stimulează să renunțe la prejudecățile care le limitează performanțele și dau un exemplu personal în a performa, și îi inspiră și pe ceilalți în a face acest lucru. Păi, pe liderii noștri când îi auzi cum vorbesc în spațiul public, că în privat e și mai rău, cât de pesimiști sunt, cât bat câmpii că alții (indivizi, popoare, neamuri) ne vor răul și noi suntem prizonierii acestora, chiar că n-ai de ce să te îndrepți către mediul asociativ, că e pierdere de vreme, nu se schimbă nimic. Mai bine te plângi în oglindă, iar de banii pentru cotizație faci o faptă bună, dai ceva de pomană. Ești mai câștigat decât să-l asculți pe cel despre care tu credeai că e mai bun decât tine și l-ai ales să te reprezinte, plătindu-i și o cotizație pentru reprezentare.

Liderii își cunosc bine oamenii, începând cu abilitățile acestora și până la modul în care le place să lucreze și să relaționeze. Pentru asta trebuie să dedici timp, ca lider, să te întâlnești formal sau informal, să discuți, să-i asculți, să vezi cum gândesc, ce așteptări au de la tine, tu să le spui ce așteptări ai de la ei, altfel nu vei avea niciodată o echipă închegată și te vei plânge mereu că oamenii nu sunt interesați de organizațiile profesionale. În felul acesta, liderii își creează adepți care cred în viziunea și forța lor de a schimba lucrurile în bine. Adepții îi cresc liderului vizibilitatea și credibilitatea la nivelul breslei fermierilor și vor atrage alți fermieri în organizație. Ce lider este cel care declară că organizația din care face parte este în disoluție? Chiar dacă ar fi așa, deși nu este, că fac parte din aceasta, nu declari public sau, dac-o faci, îți recunoști eșecul ca lider, măcar parțial, și lași locul liber, nu rămâi în scaun și speri că va mai veni cineva către organizație să-ți plătească o cotizație ca să cimentezi tu găurile/crăpăturile/fisurile care au condus la stadiul de disoluție.

Ar mai fi multe de spus despre liderii din agricultură care se cocoață în fruntea organizațiilor pentru statutul de lider, nu și pentru rolul de lider, întrucât în mintea lor cred ca e unul și același lucru. Totuși, să rămânem optimiști că lucrurile se pot schimba, depinde doar de noi, de fiecare dintre noi!

Editorial scris de: NINA GHEORGHIȚĂ, fermier, vicepreședinte LAPAR