Pe fondul mai multor disfuncționalități în aplicarea actului normativ, printre care și aceea că „măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar”, Executivul de la București a suspendat temporar Legea privind diminuarea risipei alimentare, în vederea pregătirii unui sistem sustenabil și funcțional de aplicare.

„Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la data de 31 decembrie 2017, urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi și eliminate dificultățile de aplicare semnalate de reprezentanții asociațiilor din producția primară, procesare, comerț și ONG-uri care activează în acest sector”, se precizează în comunicatul de presă al Guvernului.

Potrivit documentului, decizia a fost stabilită de Executiv printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri, 30 iunie 2017, și va deveni aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a actului normativ.

Prevederile Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare au intrat în vigoare începând cu 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare.

Ca urmare a întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu reprezentanții asociațiilor din sectorul alimentar în vederea elaborării normelor metodologice de aplicare, au fost semnalate o serie de disfuncționalități în aplicarea legii, spun cei de la Guvern.

În viziunea lor, nu este foarte clar definit cine sunt operatorii economici care trebuie să aplice acest act normativ, prevederea din lege având caracter general.

De asemenea, măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar.

Totodată, «Aproape de expirarea datei-limită de consum» este o sintagmă relativă care poate varia foarte mult în funcție de specificul fiecărui produs, iar prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție poate crea o rețea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente.

În plus, alte norme si prevederi legale trebuie armonizate cu aceste prevederi referitoare la comercializarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție sau de producție.

În Legea 217/2016 nu sunt prevederi clare referitoare la autoritățile care constată contravențiile și aplică sancțiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.

Nu în ultimul rând, sunt și alte texte din lege neclare sau imposibil de pus în aplicare.

„Din aceste considerente, este necesară reanalizarea întregului text legislativ și modificarea lui, astfel încât să poată fi realizat un sistem sustenabil și funcțional de reducere a risipei alimentare”, se arată în comunicat.

Țara noastră trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, care și-a propus drept obiectiv reducerea risipei cu 50% până în anul 2030 și, implicit, diminuarea numărului de persoane afectate de lipsa de alimente.

În urma agregării datelor statistice deținute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și date publicității recent, persoana care face cea mai mare risipă alimentară are sub 35 de ani, locuieşte la oraş, a absolvit studii superioare, îşi face cumpărăturile la supermarket şi are un salariu peste medie.

Concret, românii aruncă, în medie,11,9% din alimentele pe care le cumpără, o mare parte reprezentând produse de panificaţie, în contextul în care aceștia se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarketuri sau de la hipermarketuri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară, spun datele MADR.

În plus, cu cât familia este mai mare, cu atât se aruncă mai multă mâncare, iar cei care câştigă cei mai mulţi bani fac şi cea mai mare risipă.

Printr-o nouă hotărâre de guvern, Executivul de la București a decis continuarea Programului Național prin care apicultorii primesc sprijin pentru îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole și în perioada 2017-2019, urmând să fie alocată pentru cei trei ani de derulare suma de 97,626 milioane de lei din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit comunicatului de presă remis de Guvern, din valoarea totală a sprijinului financiar, 50% reprezintă sprijin UE, 50% din bugetul național.

„Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel: pentru anul 2017 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei; pentru anul 2018 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei; pentru anul 2019 va fi alocată suma de 32,542 milioane lei”, se precizează în document.

Scopul de bază al Programului este îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen sau încălzitor miere, de mătci, şi/sau familii de albine, de cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, precum şi acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achiziţionarea de: maturator, centrifugă, topitor de ceară cu abur din inox.

Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități.

„S-a avut în vedere ca apicultorii, membri ai cooperativelor agricole, să poată utiliza în comun utilaje apicole, achiziționate prin intermediul acestora în cadrul acțiunii «asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori», având în vedere atât rolul acestor forme asociative de a procesa și valorifica în comun producția de miere de albine a membrilor, cât și prețul ridicat al utilajelor. De asemenea, se reglementează modul de atribuire a codului unic de identificare APIA, modul de finanțare, instituțiile publice responsabile, evitarea dublei finanțări, detalierea acțiunilor aprobate în Program, care cuprinde, pentru fiecare acțiune, beneficiarii și solicitanții, condiții de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative”, se mai afirmă în comunicat.

La finele lunii iunie 2017, Asociația Crescătorilor de Albine din România (ACA) și Federația Națională Pro Agro transmitea Executivului de la București să publice în regim de urgență Hotărârea de Guvern privind aprobarea Programului Național Apicol (PNA), astfel încât apicultorii să poată beneficia de sumele prevăzute și aprobate de Parlamentul European (PE).

Începând din anul 2008, apicultorii beneficiază de sprijin financiar prin măsurile cuprinse în Programul Național Apicol, elaborat de fiecare stat membru pentru o perioadă de 3 ani și care se aprobă prin Decizie a Comisiei Europene.

Programul Național Apicol este elaborat împreună cu reprezentanții formelor asociative în conformitate cu prevederile Regulamentelor europene, iar alocarea financiară se face 50% de la bugetul UE și 50% de la bugetul României.

În perioada 2008 – 2016, Programul Național Apicol a avut aproximativ 50.000 de solicitări finanțate, depuse de  apicultori, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizaţi în asociaţii de crescători de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producători, constituite conform legislaţiei în vigoare.

Termenul de depunere a cererilor de finanțare pentru programul apicol este 1-15 august 2017.

Ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate înaintată de Avocatul Poporului (AP) Curții Constituționale a României (CCR), calitatea de rentier agricol poate fi dobândită şi de persoanele care au depus cereri în acest sens în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, potrivit unui comunicat al AP publicat pe site-ul instituției.

Concret, AP a sesizat CCR în data de 28 martie 2016 cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 pentru completarea titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

„Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010, a fost introdus un nou articol, articolul 19, cu următorul cuprins: «Prevederile prezentului titlu se aplică persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv». În virtutea principiului neretroactivităţii legii, Avocatul Poporului a apreciat că actul normativ criticat nu poate afecta cererile depuse de persoanele îndreptăţite, în condiţii de deplină legalitate, înainte de intrarea în vigoare a acestuia, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înţelegerea şi aplicarea corectă a legii, fiind în acest fel neconstituţionale dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 din prisma exigenţelor impuse de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie”, arată sursa citată.

Potrivit documentului, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată de Avocatul Poporului. Ca atare, persoanele îndreptăţite să obţină calitatea de rentier agricol, care au depus cereri în acest sens la autorităţile administrative cu atribuţii în domeniu în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, pot dobândi calitatea de rentier agricol dacă se stabileşte că nu există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

„Curtea Constituţională a României (...) a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în articolul unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2010 care exclude aplicarea prevederilor titlului XI al Legii nr. 247/2005 în privinţa persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier agricol în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010 este neconstituţională. (...) În considerentele instanţei de contencios constituţional se arată că este redată vocaţia persoanelor care au solicitat obţinerea calităţii de rentier agricol în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010 de a dobândi această calitate în condiţiile respectării Tratatului de aderare, însă, dacă există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi Tratatul de aderare, va avea prioritate cel din urmă, revenind autorităţilor administrative cu atribuţii în domeniu, precum şi instanţelor judecătoreşti competenţa de a decide în acest sens (art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie).

Ca atare, persoanele îndreptăţite să obţină calitatea de rentier agricol, care au depus cereri în acest sens la autorităţile administrative cu atribuţii în domeniu (Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă şi birourile judeţene ale acestuia, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi centrele judeţene ale acesteia), în perioada 1 ianuarie - 4 martie 2010, pot dobândi calitatea de rentier agricol dacă se stabileşte că nu există neconcordanţe între Legea nr. 247/2005 şi Tratatul de aderare", arată Avocatul Poporului într-un document semnat de Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt al instituției.

Administratorul fermei băcăuane I.I. Iosif Bejan din Parincea, Bacău, ajuns agricultor datorită sutelor de mii de euro câștigate prin muncă asiduă în sectorul de construcții din străinătate, este de părere că asocierea din agricultura românească va ajunge la nivelul mult-așteptat doar după întoarcerea celor circa patru milioane de emigranți, oameni care vin cu un alt tip de mentalitate de peste hotare.

„Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de emigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire”, a afirmat producătorul agricol.

El recunoaște că a ajuns în sectorul agribusiness românesc pentru simplul fapt că a crescut la țară, dar în special datorită banilor încasați în cei 13 ani petrecuți pe șantiere din țară și din străinătate. De asemenea, Bejan confirmă faptul că munca de agricultor i-a fost facilitată și de cunoștințele dobândite în liceul agricol și se plânge, printre altele, de lipsa angajaților bine pregătiți, de lipsa de loialitate a acestora, dar și de lipsa predictibilității legislativ-economice.

„Cam 300.000 de euro (...) am cheltuit la întoarcerea în țară. (...) Inițial, am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani adică. Oricum, și la 250 ha, investiția în utilaje a fost de aproximativ 500.000 de euro. Nici eu n-am fost agricultor. Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat”, a afirmat Iosif Bejan.

Într-un interviu acordat Revistei Fermierului, Iosif Bejan a mărturisit că se așteaptă de la guvernanții români să-și respecte promisiunile, astfel încât proiecțiile de business să nu fie date peste cap de la an la an.

„Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit, nu în plus. Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe sfeclă și de pe soia. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă, cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin”, se plânge Bejan de lipsa de predictibilitate și de promisiunile nerespectate.

Revista Fermierului: Domnule Bejan, în prezent, care este structura de cultură a fermei pe care o conduceți?

Iosif Bejan: 250 ha cultivate cu cereale și plante tehnice, din care doar două hectare în proprietate. În toamnă am însămânțat în mare parte grâu și rapiță, însă rapița am întors-o toată. Și asta din cauză că, în toamnă, nu a fost ploaie suficientă și nu a răsărit. De asemenea, nu am avut un utilaj bun cu care să însămânțez, motiv pentru care plantele nu au răsărit. Am semănat și porumb, floarea-soarelui, soia, mazăre.

R.F.: Ați cultivat soia pentru plata cuplată pe produs, dar și pentru restul subvențiilor, corect?

I.B.: Am însămânțat soia pentru a beneficia atât de banii de pe plata cuplată, cât și pentru sumele destinate ZIE. Din punct de vedere al cuantumului, anul trecut s-au plătit la soia 210 euro, în condițiile unei producții minime de 1.400 de kilograme boabe la hectar. Obligativitatea constă în livrarea mărfii cu contract de vânzare-cumpărare către un procesator. Aici am întâmpinat însă probleme.

R.F.: Ce fel de probleme, mai exact? Mai sunt procesatori de soia pe piață, în adevăratul sens al cuvântului?

I.B.: Nu prea mai sunt. Cei care achiziționează soia boabe de la fermieri, traderii, fac tot felul de învârteli. Se bazează doar niște documente care atestă că sunt și procesatori, însă doar atât, astfel încât fermierii să poată beneficia de plata cuplată. Fără plată cuplată, soia nu este rentabilă, mai ales la noi în zona Bacăului, unde nu avem irigații; dacă faci producție de două tone la hectar ești campion! Cu două tone producție, nu se recuperează nici măcar investiția la hectar. Venind plata cuplată – circa 200 de euro – plus SAPS și toate celelalte se compensează și există chiar și un profit. În plus, soia fixează în mod natural azotul în sol, mai exact în jur de 80 kg la hectar.

R.F.: Pe ce soi ați mizat la soia? Dar la porumb? În cazul grâului, ați achiziționat genetică românească sau străină?

I.B.: În cazul soiei am însămânțat Pioneer M10. Porumb am avut de la Syngenta. Grâul nu a fost românesc. Am semănat două soiuri comercializate de Brise, și anume Arezzo și Accroc. Ei au venit cu semințele, cu tot ceea ce înseamnă pesticide, îngrășăminte, pachete tehnologice pentru grâu, iar plata a fost în cereale, la recoltat. Am mers pe acest sistem cu plata în cereale pentru că ni s-a oferit un preț bun la grâu – 700 lei pe tonă, ridicat din câmp. Am semnat așa în condițiile în care, în prezent, materia-primă de acest tip se vinde la un preț de 54 de bani kilogramul. Și am înțeles că speranțe de creștere nu mai sunt. Dimpotrivă.

R.F.: Cu toate acestea, temerile privind posibila scădere a recoltei de grâu din Franța ridică prețurile futures pe bursa Euronext. Revista Fermierului chiar a scris recent despre acest aspect.

I.B.: A crescut prețul grâului, dar puțin. Era la un moment dat 54 de bani kilogramul, iar acum este la un nivel de 60 de bani/kg. Cel puțin la noi în zonă, grâul nu este o cultură profitabilă. Punem mai mult floarea-soarelui și rapiță, culturi care aduc bani. Pe lângă soia, de anul acesta am însămânțat și mazăre, cultură care și ea adaugă azot în sol și se încadrează în culturile aprobate pentru ZIE. Mazărea furajeră are un potențial de producție bun în zona noastră, mai exact de 3-5 tone la hectar. Dacă respecți tehnologia, iar prețul este bun, ajungi să încasezi undeva aproape de 90 de bani pe kilogram. Totul în condițiile în care investiția se situează undeva la 1.600-1.800 lei la hectar, pe an agricol. Producția de mazăre furajeră, în zona în care lucrez eu terenul, este de 4.000 de kilograme în medie, nivel profitabil pentru noi.

R.F.: Pe ce utilaje ați mizat până în prezent? Sunt oferte peste oferte și o multitudine de comercianți la noi în țară. Vi le puteți permite?

I.B.: Problema este toate utilajele sunt scumpe pentru noi, mai ales pentru cei cu suprafețe mici. Dacă nu prestezi servicii și pentru alții, nu se prea mai justifică investiția. Însă, nici de prestat nu prea mai ai pe unde. Toată lumea și-a cam luat câte ceva. Finanțările se dau, dar pe perioade prea scurte. În cinci-șase ani să returnezi 200.000 de euro înapoi este cam greu. Mi s-a spus nu o dată: „De ce îți iei tu utilaj de 200.000 de euro?”. Simplu – pentru că mai ieftin nu găsim. Mai ieftine sunt hârburile cu care, la o suprafață de 200 ha, când mergi la recoltat nu te poți încumeta. Nu poți merge la recoltat cu o combină de 1000 CP; nu face față.

R.F.: Cum ați făcut rost de bani pentru investiția în exploatația pe care o dețineți?

I.B.: Am fost în străinătate și am muncit pe brânci. În afară nu se făceau bani din agricultură, ci din construcții, în cazul imigranților. Am avut un serviciu bun. Apoi, am reușit să-mi fac documentele și să-mi fac o mică firmă. Am activat în regim propriu. Am câștigat bani cu care am venit și, într-un an, doi, pe toți i-am „băgat” în pământ.

R.F.: Cu ce sumă v-ați întors mai exact?

I.B.: Cam 300.000 de euro pe care i-am cheltuit la întoarcerea în țară. În plus, ulterior, alte leasinguri. Am avut 350 ha de teren în lucru, după care am renunțat la 100 de hectare pentru că nu erau productive. Nu-mi mai ajungeau nici utilajele: trebuia să achiziționez altele, alți bani etc. Și la 250 ha lucrate, investiția în utilaje este de aproximativ 500.000 de euro.

Să știți, eu nici n-am fost agricultor! Am lucrat pe șantier de la 17 ani până la 30 de ani. Am crescut însă la țară. Am făcut liceul agricol înainte. N-am lucrat în agricultură pentru că a venit Revoluția, s-a terminat tot, fiecare a plecat unde a putut, iar sectorul a ajuns la pământ. Când am luat 200 ha prima dată era tot pârloagă, nu era lucrat.

R.F.: Cele 250 ha pe care le lucrați în prezent sunt suprafețe comasate?

I.B.: Toată suprafața de care vorbiți este împărțită în 30 de parcele! Asta înseamnă contracte de arendă cu aproximativ 200 de persoane. Acum, APIA nu mai cere contracte de arendă, ci doar adeverința de la Primărie, cu lista proprietarilor. La Primărie ducem contractele de arendă, ele sunt centralizate și înregistrate. La APIA mergem doar cu centralizatorul și adeverința de la rolul agricol. În anii trecuți însă, înșiram la APIA toate actele; de pomană.

De ce au tăiat din subvenție?

Revista Fermierului: Apropo de APIA, s-a văzut o ușoară îmbunătățire în lucrul cu fermierii. Cel puțin în ultimul an așa se observă. S-au dat și banii mai devreme...

Iosif Bejan: Cu siguranță, totul a fost o chestie de imagine. S-au dat banii mai devreme. Pentru noi a fost OK că s-au dat aceste sume la timp. Însă, nu se știe cum se vor mai da următorii bani. (...) Au acordat la timp subvenția, dar de ce au tăiat din ea? Am avut sfeclă de zahăr anul trecut și promisiunea a fost de circa 800 de euro la hectar subvenție; am primit doar 610 euro plată cuplată.

R.F.: Care a fost explicația? Au fost prea mulți producători de sfeclă?

I.B.: Da. Însă, la calculul inițial, suprafața se încadra la nivel de țară la 800 și ceva de euro. Ni s-au dat doar 610 euro. Restul? Sunt bani mulți pentru noi...

R.F.: Asta în condițiile unor costuri de cât anume la hectar în cazul sfeclei?

I.B.: Costurile la hectar cu sfecla de zahăr sunt de 7.000 de lei; de la 6.000 de lei investiție la hectar poți spune că produci sfeclă. Fără irigații, fără nimic, pe câmpurile de la mine din zonă, am reușit să obțin totuși 48 de tone de sfeclă de zahăr pe hectarla plată, livrabile la fabrica de zahăr Agrana Roman. Chiar dacă prodcătorul de zahăr ridică marfa din câmp, totul este conta cost pentru fermier. Procesatorul trimite o mașină de recoltat direct din pământ, forță de muncă și utilaj pentru încărcat și, astfel, se ajunge la 10 bani kilogramul de sfeclă, la 48 de tone media la hectar, adică la 4.800 de lei în cazul meu. Ce facem cu restul, până la 7.000 de lei? Toată subvenția mea s-a dus către această cultură... Eu speram să-mi rămână ceva din subsidia pe suprafețele cu sfeclă. Din 800 de euro la hectar, pus SAPS, plus, plus... M-am gândit că la aproape 1.000 de euro subvenție la hectar cheltui 500-600 cu terenurile și cultura... Nu mi-a mai rămas nimic.

R.F.: Din ce vă rămâne cel mai mult ca profit? De asemenea, care este „cultura-regină” în exploatația dumneavoastră și de unde ați achiziționat genetica pentru ea?

I.B.: Sunt două culturi importante în cazul meu: floarea-soarelui și rapița. Semăn trei—patru hibrizi de la trei-patru firme diferite. Nu e vorba de risc, însă mă cunosc cu toți distribuitorii și promotorii și iau de pe la fiecare. În prezent, cea mai mare pondere din suprafața pe care o dețin este reprezentată de cultura florii-soarelui; vorbim de circa 100 ha. Rapiță am avut însămânțate 90 ha, însă, așa cum am menționat anterior, am fost nevoit s-o întorc pe toată. Am mărit astfel suprafața cultivată cu floarea-soarelui, ca urmare a faptului că am întors toată rapița. Dacă era rapiță, floarea-soarelui aș fi avut doar 20-30 ha în acest an; pentru rotație nu mai aveam unde să însămânțez.

R.F.: La dumneavoastră în zonă se mai vinde teren arabil?

I.B.: Nu se mai vinde teren. În prezent, am semnate aproape 200 de contracte de arendă pentru 250 ha. Proprietarii din zona mea au teren puțin. În zona în care muncesc eu sunt proprietari care au și câte 10 ari într-o tarla. Astfel de proprietari se gândesc că iau puțin pe suprafețe așa mici și se spun că este mai bine să vină an de an și să ridice arenda (vreo doi saci de grâu) decât să vândă terenul. La noi nu sunt proprietari cu suprafețe de 5-10 hectare.

R.F.: Cam cu cât merge la vânzare hectarul de teren pe la dumneavoastră prin zonă? Asta în cazul în care proprietarii se decid să vândă...

I.B.: Vorbim de o sumă de până la 2.000 de euro, 10.000 de lei să spunem. Și nici nu merită mai mult. Acele 10.000 de lei nu le scot nici în 15 ani de lucrat acel pământ, ca și profit.

R.F.: Ați încercat să depuneți proiecte pe fonduri ENPARD sau FEADR?

I.B.: Am întocmit un proiect în 2008, când au demarat plățile pe fonduri FEADR. Am avut noroc că a fost prima sesiune. Am luat atunci 90.000 de euro pentru utilaje (tractor John Deere, iar plugul și utilaje de pregătit solul de la Kuhn). Ulterior, nu am mai reușit. Nici n-am mai încercat, văzând că am un vecin și coleg de breaslă care se chinuie de vreo doi-trei ani și nu prinde nimic. Asta în condițiile în care omul este proprietar pe 150 ha!

R.F.: Știm că ați mai interacționat cu presa de specialitate și v-ați plâns că mesajul a fost trunchiat. Ce mesaj și cui vreți să transmiteți? Noi vă stăm la dispoziție...

I.B.: Cui vrem noi să transmitem mesaje nu ne aud. Am fost și la mitinguri la București de atâtea ori... (...) Guvernanții ar trebui să dea ceea ce promit! Spre exemplu, vreau să investesc într-un tractor. Îmi fac un plan că iau banii de pe urma comercializării sfeclei și soiei. Când colo, mă trezesc că la soia încasez mai puțin cu 100 de euro, iar la sfeclă cu 200 de euro. Ei, eu am avut 36 de hectare, înmulțut cu 200 euro pierdere, asta înseamnă 7.200 de euro; o rată la un utilaj. Nu este puțin.

Apoi, banii pe motorină vin târziu. Anul trecut, ne-au dat un leu șaizeci și ceva de bani, în timp ce anul acesta puțin peste 1,40 lei. De ce e mai mică subsidia? Se taie mereu. Nu cerșim, nu cerem în plus. Să ni se dea ceea ce s-a promis și să se încerce să se ajungă la nivelul subvențiilor din afară. Cum poți fi competitiv pe piața comună? Prețul grâului se face la Bursa din Paris sau Londra. Fermierul de acolo are 1.000 de euro subvenție la hectar, în timp ce noi avem 150 de euro și vindem grâul la fel, cu același preț.

Personal, mă întreb încontinuu de ce nu se implementează și la noi programele bune din străinătate? În săptămâna 12-18 iunie 2017 am vizitat Polonia; e ceva de vis, e schimbată total. Ei au accesat aproape toți banii pe dezvoltare rurală, iar la noi se pun doar piedici, noi nouă, ca să nu luăm banii. Eu zic că cineva are interes în acest sens.

Mesajul mai este că nu suntem lăsați să facem treabă. Nu vrem mereu controale, piedici. Pe lângă APIA, avem controale de la Finanțe, Garda de Mediu, Arme și Muniții (erbicide, azotoase etc.). Toți vin, te caută și automat îți găsesc ceva. Până la urmă, cele 250 ha sunt lucrate doar de mine. Am doar un angajat care face pază și manipulare. Nu-mi convine și n-ai om pregătit să-i dai utilajul de 100.000 – 150.000 de euro pe mână.

R.F.: Totuși, marii producători de utilaje școlesc operatorii...

I.B.: Îi școlesc și apoi îți pleacă din fermă. Găsesc pe moment oferte mai bune. Poate de la mine primesc 2.000 de lei, însă vecinul le poate propune un salariu de 2.500 de lei, numai ca să plece de la tine. (...) Ne „ardem” unul pe celălalt. Mâncătoria aceasta este peste tot la noi în țară. Asta este mentalitatea noastră și nu ne vom schimba. Nu suntem educați să colaborăm unul cu celălalt.

R.F.: Ați încercat vreo formă de asociere în zona dumneavoastră?

I.B.: Nu. Pe vremea când se discuta mult de grupurile de producători, când se dădeau bani pentru depozitare, cu finanțare 75-90 la sută, am încercat împreună cu un vecin să-i convingem și pe alții. Mulți dintre aceștia sunt însă în vârstă, rămași cu ideea CAP-ului în cap și n-a mers. (...) Eu zic că lucrurile se vor schimba mult atunci când se vor întoarce cele aproximativ patru milioane de imigranți români. Dintre ei sunt mulți cei care ar putea face ceva. Vin cu o altă mentalitate, cu o altă gândire. Aceștia știu ce înseamnă progam, corectitudine. Acolo, dacă n-ai de muncă, ești dat afară din casă. Aici se profită. Angajații nu stau la tine, pleacă la celălalt, dacă nu-i lași să bea, spre exemplu. Asta-i marea problemă la noi, la țară.