Într-o declarație excusivă pentru Revista Fermierului, Daniel Ciobanu, vicepreședinte LAPAR, a declarat că a descoperit foarte multe inadvertențe între ceea ce înseamnă un produs pentru protecția plantelor (PPP) destinat pieței din România și altele identice ca brand, comercializate însă în țările vecine, și îi acuză pe producători/importatori/distribuitori de dublă măsură în ceea ce privește eficacitatea reală a acestora.

Abia s-a mai liniștit scandalul „Hexi Pharma – Dan Condrea” că unul nou se prefigurează la orizont. Într-o declarație incendiară pentru publicația noastră, Daniel Ciobanu, vicepreședinte LAPAR, amintea nu demult că producătorii de pesticide au omologat cantități mai mici de substanță activă, astfel încât fermierilor români să li se pară mai atractive prețurile PPP-urilor în cauză.

El a făcut o paralelă între fenomenul Hexi Pharma și problemele care par a exista în sectorul pesticidelor și a pus la îndoială verticalitatea producătorilor de PPP-uri. Fermierul solicită ajutorul institutelor de cercetare pentru a verifica nivelul de calitate și de eficacitate a pesticidelor și îi invită pe toți partenerii din sector la masa discuțiilor.

„Sunt cinstiți furnizorii noștri de pesticide? Toți ne plângem că produsele lor nu au efect; găsesc ei contraargumente. Realitatea este că este ceva putred. Am putea sta la masă să descoperim. Chemăm institutele de cercetări să vină alături de noi, să ne susțină, pentru că au această calitate și au puterea să o facă, au expertiza necesară pentru a dovedi aceste lucruri. Dacă ne arată că nu avem dreptate, nu avem dreptate. De ce nu vorbim?”, a spus Daniel Ciobanu. „Dacă la Hexi Pharma și-au permis, unde este vorba de viața oamenilor și este ușor de demonstrat - luăm probe din spitale, luăm analize -, de unde știm că nu se întâmplă același lucru cu pesticidele? (...) Am luat numai ce este transparent: prospecte de pesticide de afară și prospecte de la noi. Am descoperit foarte multe inadvertențe: recomandări de produse, pentru aceeași substanță, în România de utilizează jumătate de litru și sunt tratatate toate bolile foliare, iar în Ungaria se foloește un litru sau 1,25 litri. Au omologat cantități mai mici să ni se pară prețurile mai atractive. Asta face parte din mecanismul creat din legislație. Dacă creăm legi proaste, vom avea și instituții proaste, Camere Agricole proaste, care nu vor reprezenta pe nimeni. Asta ne dorim”.

Daniel Ciobanu a mai precizat că pesticidele pe care le verifică în prezent sunt originale, însă, mai spune el, s-au născut îndoieli când s-a observat că anumite grupuri de interese „și-au permis să facă în spitale ce-au făcut, să dilueze dezinfectanții” proveniți de la firme agreate.

„De unde știm noi că și pesticidele nu sunt la fel?”, s-a întrebat retoric Daniel Ciobanu. „Am avut probleme de la toți producătorii. Omologările de pesticide din România sunt mai mici decât omologările din Uniune; întrebați comisia de omologare. Sunt foarte mulți bani în joc și nu știm cine câștigă”, a conchis el.

„Suntem deschisi oricărei invitații la un dialog civilizat” - AIPROM

Într-un răspuns transmis solicitării noastre de a acorda un punct de vedere la ceea ce a afirmat Daniel Ciobanu, directorul executiv al Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România, Carmen Botez, a precizat că entitatea pe care o reprezintă își dorește să aibă o relație de bună colaborare și cooperare cu asociațiile producătorilor agricoli din România și este dedicată unei abordări transparente a relației cu partenerii de dialog, asociația rămânând loială comunității agricole românești și oferind în mod constant servicii de calitate.

„Suntem deschisi oricărei invitații la un dialog civilizat, bazat pe argumente raționale și logice, care să răspundă la întrebările sau îngrijorările exprimate din domeniul autorizării, comercializării și utilizării produselor de protecția plantelor”, a precizat Botez în răspunsul transmis publicației noastre. „Precizăm că în România există și funcționează un program multianual de monitorizare a calității produselor de protecția plantelor, derulat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin laboratoarele sale autorizate din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare. Autorizarea (omologarea) produselor de protecția plantelor respectă în totalitate cerințele și standardele Uniunii Europene, se realizează în context regional (zonal), iar dozele de produs sunt conforme cu rezultatele testelor de eficacitate realizate pentru condițiile de climă, de sol, de presiune a dăunătorilor din regiunea căreia îi aparține România. Dozele omologate respectă cu strictețe armonizările zonale”.

Carmen Botez a mai adăugat că Europa este împărțită în trei zone privind omologarea, patru zone climatice privind eficacitatea, respectiv două zone privind reziduurile. Mai mult, oficialul AIPROM a adăugat că parametrii unui produs omologat în România pot fi similari doar cu parametrii unor produse omologate în statele care respectă cumulativ apartenența la aceeași zonă de omologare, zona climatică și zona de rezidii de care aparține și România, dar vor fi diferiți față de parametrii (de exemplu, doza recomandată) aceluiași produs omologat într-un stat care aparține unei alte zone de omologare, climatice și de rezidii.

„Într-o astfel de situație, precum cea enunțată anterior, se află România față de Franța, de exemplu; România aparține zonei de omologare Central europeană, Franța aparține zonei de Sud. România este într-o zonă climatică și de rezidii diferite față de Franța. Eficacitatea unui produs este testată pentru condițiile proprii fiecărei zone și deci, rezultatele testelor de eficacitate pot conduce la recomandări diferite privind concentrația substanței active și doza de aplicare. Harta de mai jos (sursa: http://www.abim.ch/fileadmin/abim/documents/ presentations2011/ Session2/3_Denise_Munday_ABIM2011.pdf) ilustrează zonele și, deci, condițiile diferite care impactează eficacitatea unui produs testat în România, comparativ cu eficacitatea aceluiași produs testat în Franța, de exemplu. Același produs va avea o eficacitate diferită în cele două țări și, de aceea, pentru obținerea de protecție corespunzătoare, pot fi recomandate doze diferite”, a conchis Botez.

Greenpeace – Estul Europei consumă din ce în ce mai multe pesticide

Conform raportului „Dependența de pesticide a Europei” realizat de cei de la Geenpeace în noiembrie 2015, toate produsele pentru protecția plantelor trebuie să treacă printr-un proces de autorizare, înainte de a fi utilizate. Procedura constă într-o evaluare a efectelor – bazată pe teste de toxicitate – și într-o evaluare a expunerii, care se bazează pe modelarea diverselor scenarii.

„Se folosește o modelare matematică, deoarece de obicei nu există date disponibile din teren pentru realizarea evaluării. Într-o anumită măsură, evaluările riscurilor și autorizările pesticidelor s-au dovedit uneori problematice sau inexacte, în unele cazuri fiind nevoie de ajustări retroactive, iar unele decizii ajungând să fie reconsiderate”, afirmă specialiștii Greenpeace în raportul lor.

Chiar dacă piața globală a pesticidelor se dezvoltă mai rapid în Asia și în America de Sud - evoluție determinată de creșterea masivă a utilizării acestora în China, India, Brazilia și Argentina -, prognoza pentru utilizarea pesticidelor pe piața mai matură a Europei este tot de creștere, pe fondul utilizării lor pe scară tot mai largă în estul continentului și a unei intensificări a frecvenței de aplicare a pesticidelor.

Același document al Greenpeace relevă totdată faptul că ideea de „indice de frecvență a tratamentului”, definită pentru a măsura numărul de aplicări ale pesticidelor per câmp cultivat într-un sezon agricol dat, a fost aplicată la anumite culturi agricole din unele țări.

„Rezultatele prezintă o imagine alarmantă”, spun cei de la Greenpeace. „De exemplu, în Germania acest indice a crescut, din anul 2001 și până în prezent, la culturi de pe terenuri arabile, precum rapița, cerealele și sfecla de zahăr, dar și la culturile fructifere, precum merele și strugurii. În 2012, acest indice a atins valoarea 32 în livezile de meri 3, ceea ce înseamnă că au fost aplicate, în medie, 32 de doze integrale de pesticide la meri în timpul unui singur sezon agricol”.

Producția, comercializarea și utilizarea pesticidelor de sinteză a devenit o industrie de multe miliarde de euro, dominată de un număr redus de companii agro-chimice, se mai arată în documentul Greenpeace. În urmă cu cinci ani de zile, trei companii din Europa – Syngenta (Elveția), Bayer CropScience și BASF (Germania) – controlau 52,5% din piața mondială a pesticidelor. Trei companii din SUA – Dow AgroSciences, Monsanto și DuPont – erau în topul celor mai mari șase companii producătoare de pesticide, care împreună erau responsabile de 76% din vânzările de pesticide la nivel global.

Șeful SCDA Caracal, cercetătorul Eugen Petrescu, și el mic agricultor (deținător a patru hectare pe care până nu demult le lucra după orele de program), se încăpățânează să nu cedeze în fața afluxurilor de importuri de material semincer străin și pe cele 2.462 de hectare arabile pe care stațiunea le mai deține, face atât activitate de cercetare-dezvoltare cu finanțare din partea firmelor străine, dar și activitate economică de multiplicare de material semincer la cereale.

Pe lângă cele aproximativ 70 de contracte de cercetare și extensie pe care SCDA Caracal le-a încheiat cu firmele străine care aduc tehnologii agricole din afară, Eugen Petrescu reușește să obțină doar cu 60 de oameni (din care majoritatea mecanizatori) circa 4.000 de tone se sămânță certificată anual, material semincer pe care încearcă (fără marketingul multinaționalelor) să-l comercializeze fermierilor de pe un areal – atenție – de circa 500.000 ha de jur împrejurul locației.

Specialiștii de la SCDA Caracal au mers până acolo încât reușiseră la un moment dat să dezvolte un soi de mazăre performant – Caracal 39, proiect însă abandonat din cauza lipsei banilor.

Mai nou, SCDA Caracal a dezvoltat inclusiv o linie de grâu pe care urma s-o ducă la ISTIS pentru omologare (ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor), lipsa banilor fiind același impediment în multiplicarea sa pentru comercializare. Cercetătorii nu se lasă însă bătuți: „Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha”.

Discuția cu Eugen Petrescu a avut loc cu ocazia evenimentului în câmp „Universul Syngenta”, organizat de compania elvețiană în data de 2 iunie 2015 în locația SCDA Caracal. La acest eveniment au fost prezentate loturile demonstrative cu hibrizi de floarea-soarelui, porumb, grâu şi rapiţă împreună cu tehnologiile avansate de protecţie a culturilor.

Revista Fermierului: Care este suprafața pe care SCDA Caracal face cercetare-dezvoltare și producție de material semincer pentru fermieri?

Eugen Petrescu: Pe vremuri, Stațiunea de Cercetări Agricole Caracal deținea 905,8 hectare în perimetrul localității Studina, județul Olt. Instituția s-a mutat după anii '60 în această locație (n.r. - Șoseaua Caracal-Alexandria), a preluat fostul IAS Caracal și, acum, în prezent, deține o suprafață agricolă de 2.597 ha, din care suprafață arabilă 2.462 ha.

În prezent, activitatea stațiunii este structurată în două, și anume activitatea de cercetare și activitatea de dezvoltare. Activitatea de cercetare se desfășoară pe o suprafață de 220 ha, iar pe diferența până la 2.462 ha activitatea de dezvoltare.

R.F.: Care este preponderența activităților SCDA Caracal? Cea de cercetare-dezvoltare sau cea economică?

E.P.: În prezent, obiectul nostru de activitate principal îl constituie producția de sămânță pentru fermierii din zona noastră de influență. Vorbim de aproximativ 500.000 ha suprafață de interes economic pentru SCDA Caracal, atât în ceea ce privește producția de sămânță, dar și de aplicabilitatea tehnologiilor agricole atât dezvoltate intern, dar în special cele importate.

Ca un scurtă paranteză, până la finele anului 2004, unitatea pe care eu o conduc a aparținut Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”, sub tutela Institutului de la Fundulea, și eram angrenați în planurile naționale de cercetare și dezvoltare: proiectele Relansin, Agral, Orizont, CX-urile mai târziu. Din nefericire, nu mai există aproape deloc finanțare pentru cercetare. Parte dintr-un sector de o importanță vitală pentru agricultură, am depus de-a lungul timpului diferite proiecte în competițiile care sunt lansate, de altfel, foarte rar pe problemle de cercetare. Nu de puține ori am câștigat concursuri de proiecte, dar pentru nu a mai existat finanțare (smiliar cu situațiile din PNDR – eligibili, dar nefinanțabili); am rămas în lista de rezervă. Am depus și anul trecut un proiect pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare. De asemenea, am câștigat din 111 proiecte depuse, am ajuns pe locul 36; după al nouălea proiect s-a tras linie. Ca închidere, pot să vă spun fără să greșesc că finanțarea în domeniul cercetării agricole este în prezent la nivel zero.

Revenind, ca urmare a acestei situații nedorite de neimplicare a guvernanților în rezolvarea problemelor cercetării agricole românești, noi am fost nevoiți să ne axăm, să ne menținem obiectul de activitate și lucrăm foarte mult, dar din nefericire pentru companiile străine. Astfel, SCDA Caracal a semnat contracte de cercetare și de extensie cu mai toate companiile multinaționale care lucrează în domeniul agricol în România; avem peste 70 de contracte anual. A devenit o tradiție ca în fiecare an, la SCDA Caracal să fie organizate diferite manifestări științifice sau de promovare, toate cu acesta cu scopul principal de a aduce informație tehnologică fermierilor din zonă, astfel încât rezultatele muncii lor să fie profitabile. Nu mai este un secret pentru nimeni că în sectorul de cercetare-dezvoltare a agriculturii, anual, în România sunt amplasate peste 20.000 de loturi experimentale, în care sunt testate atât tehnologii, cât și produse care vor fi utilizate de fermierii români în următorii ani.

În ceea ce privește însă SCDA Caracal, noi suntem axați ca activitate de bază a stațiunii pe producerea de material semincer. În trecut, produceam sămânță la cerealele păioase, precum și la prășitoare, la porumb, la floarea-soarelui, soia, dar din nefericire, din anul 2005, nu mai putem iriga aceste terenuri.

R.F.: Cum adică nu mai puteți iriga? Sunteți foarte aproape de râul Olt...

E.P.: Toată suprafața arabilă a stațiunii - 2.462 ha, este amenajată pentru irigarea prin aspersiune, având conducte îngropate. Până în 2004, noi eram alimentați cu apa din râul Olt, prin stația SPP 14+15 de pompare care a aparținut ANIF; prima treaptă. Din păcate, Ministerul Agriculturii a transferat această activitate de la ANIF, pe umerii OUAI-urilor. Acestea din urmă, tot din lipsa finanțării și uneori din cauza altor interese, în funcție de cine conducea organizația, practic infrastructura s-a deteriorat, s-a furat tot ce s-a putut fura. În această situație, de 11 ani de zile, noi nu mai putem iriga. Neavând asigurat acest factor de tehnologie – apa – riscul de a produce sămânță în sectorul de dezvoltare la culturile prășitoare, porumb și floarea-soarelui, este foarte mare, fapt pentru care am renunțat. În schimb, producem pentru fermieri soiurile de genetică românească la cereale, patente aparținând Institutului de la Fundulea, pe care le multiplicăm și le distribuim fermierilor din zonă.

R.F.: Reușiți să vă descurcați cu activitatea de producție de material semincer? Un grâu dezvoltat aici este ușor adaptabil fermelor din zonă. Chiar dacă vorbim de 500.000 ha, discutăm de o zonare a soiurilor și hibrizilor...

E.P.: Reușim. Este o activitate profitabilă. Aici nu este însă numai treaba de comerț. Noi fiind o unitate științifică, scopul nostru principal este de a promova și de a transfera tehnologii și cunoștințe către fermierii români.

„Infuzia” de tineret, secretul succesului în cercetare

Revista Fermierului: Oamenii de aici își încasează salariile? Câți oameni aveți în subordine? Și cât se mai câștigă în acest domeniu?

Eugen Petrescu: În prezent, colectivul nostru este format din 60 de persoane, din care o treime paznici, iar restul personal lucrativ. Din aceștia, avem mecanizatori, trei ingineri la producție și trei la cercetare. Volumul de muncă prestat în agricultură este mare, programul este zi-lumină și nu contează că este sărbătoare sau nu. Cum echipa de cercetare este descompletată, în sensul că o parte din colegii noștri au plecat la companii străine sau s-au pensionat, noi, cercetătorii cu vechime (n.r. - el și Eustachiu Constantinescu) am decis ca anul trecut să angajăm un tânăr absolvent al facultății de Agronomie. Pot să vă spun că acesta încasează lunar un salariu net de 1.100 - 1.200 lei.

R.F.: Reușiți să-l țineți aproape? Nu este tentat să plece?

E.P.: Până în prezent am reușit să-l ținem. Intenționăm anul acesta să reîntregim din nou echipa de cercetare, să facem un nucleu tânăr, format din patru specialiști pe care în intervalul de timp pe care îl mai avem la dispoziție până la pensionare să-i formăm, fiindcă formarea în activitatea de cercetare nu este așa simplă cum ar fi în producție. Aici este nevoie de multă răbdare, migală, informare, documentare; e puțin diferit de activitatea desfășurată în fermele mari de producție.

R.F.: Care sunt produsele renumite ale stațunii dumneavoastră de cercetare?

E.P.: Mă voi referi la cereale, fiindcă, din păcate, la plantele tehnice, cu regret am constatat că acea cotă de piață a Institutului de la Fundulea a scăzut foarte mult. Concurența firmelor multinaționale este foarte mare, chiar acerbă, iar Institulul a pierdut, cota de piață fiind în prezent undeva la 15% din ceea ce se vinde în România. La culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, firmele străine fac jocurile în România. Noi ne ocupăm cu cerealele. Genetica noastră, românească este de foarte bună calitate; aici avem o cotă de piață ridicată. Dacă însă nu se investește și aici în cercetare, nu va mai dura mult și vom pierde și aici teren. Firmele străine deja încep să vină și cu cereale, pe lângă porumb, rapiță și floarea-soarelui. De doi ani, pe lângă soiuri, multinaționalele aduc inclusiv hibrizi.

Dacă Guvernul nostru, Ministerul Agriculturii, nu se va implica în reconstrucția cercetării agricole, în susținerea Institutului de la Fundulea pentru a dezvolta și promova genetica proprie, una adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră, vom avea de pierdut. Noi am avut experiență cu firmele străine când au venit cu genetică din afară, neadaptată condițiilor locale. Ca exemplu, în anii 2003, 2007, ani secetoși, soiurile străine nici nu au înspicat pe loturile noastre, pe când soiurile românești, adaptate condițiilor locale, nu și-au exprimat potențialul maxim, dar totuși am avut ce băga în hambar.

R.F.: Ce soiuri de cereale multiplicați aici în prezent?

E.P.: În momentul de față am redus suprafața destinată multiplicării. De regulă, noi multiplicam pe mai bine de 1.000 ha, dar neavând un departament specializat de marketing, precum cele deținute de firmele străine, plus personalul și logistica, am rămas după sistemul vechi. Practic, așteptăm fermierii să vină la noi la poartă. Chiar și așa, la momentul de față, avem genetica pe cereale mai bună decât a lor. Concurența este acerbă însă, iar cine investește, se zbate mai mult, câștigă.

Pentru a răspunde însă concret la întrebare, în prezent multiplicăm pe circa 600 ha sămânță certificată din soiurile Glossa, Izvor, Boema, Alex, Miranda (un soi nou), vreo cinci-șase în total. La acestea deținem însă mai multe categorii biologice pe care le multiplicăm, le ținem pentru semănatul nostru, pentru anul următor. De regulă, comercializăm bază și C1 către fermieri.

R.F.: Aveți vreun soi de cereale sau de plante tehnice tipic zonei, dezvoltat de SCDA Caracal?

E.P.: Vechea noastră echipă dezvoltase un soi de mazăre performant – Caracal 39, aveam și o linie de grâu pe care urma s-o ducem la ISTIS pentru omologare; ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor. Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha.

R.F.: Cam cât ar dura și ar costa să fie luată de la zero o linie nouă de cereale autohtonă și apoi acreditată?

E.P.: Cam șapte-opt ani ca durată. Ca preț, este greu de evaluat. Spun asta pentru că totul pornește de la echipa de cercetători. Noi tot vrem să angajăm personal, iar membri noi în echipă nu putem aduce dacă aceștia nu sunt stimulați financiar. Tinerii preferă să se ducă la o companie privată unde primesc telefon, autovehicul, salariu, pe când în cercetare, condițiile sunt altele: cu mâna în pământ, pe frig, în ploaie. Trebuie investit. Companiile străine investesc în cercetare circa 15 procente din cifra de afaceri; asta înseamnă milioane de euro la nivel de companie. Concurența este foarte mare. Dacă nu investești, pierzi poziția. Nu poți sta pe loc, trebuie să creezi, să vii cu ceva nou, să prezinți altceva.

Colaborarea cu distribuitorii de inputuri, una dintre șansele de supraviețuire a SCDA Caracal

Revista Fermierului: Unde procesați și stocați materialul semincer obținut? Aveți depozit?

Eugen Petrescu: În județ avem două zone pe care le lucrăm: 1.922 ha arabile pe Caracal și 540 ha la vreo 10 km lângă râul Olt. Unde are loc acest interviu este chiar în mijlocul câmpului sectorului de cercetare. Sediul nostru este însă la circa 2 km de aici, unde este și stația de condiționat sămânță. Acolo avem și celule cu capacitate de depozitare suplimentare de 2.000 de tone de sămânță.

R.F.: Cam ce cantitate de material semincer obțineți pe sezon?

E.P.: Rulăm anual cam 3.000 – 4.000 de tone. Avem în proiect promovarea produselor noastre prin mari distribuitori de inputuri din țară. Avem tratative cu Alcedo, cu care lucrăm de mulți ani. Au logistica necesară, au echipe de profesioniști și sperăm ca prin ei să mărim cantitățile pe care le vom livra fermierilor.

R.F.: Am înțeles că sunteți foarte apropiați de fermieri. Știm că vi se plâng uneori de prețurile mici pe care le obțin la grâu...

E.P.: Așa este. Uneori mă mai și cert cu traderii de cereale: «Cum 50 de bani pe kilogramul de grâu? Cât trebuie să fac eu la hectar să scot măcar cheltuielile de producție?». Cheltuielile de producție pe hectar oscilează între 2.500 – 3.000 lei la hectar în zona noastră. Dacă eu dau producția de grâu cu 0,50 lei kilogramul, am nevoie de 5.000 – 6.000 kg numai ca să acopăr cheltuielile. Eu, ca fermier, din ce să mai trăiesc? Nu mai bine stau la televizor și îi las pe alții să facă agricultură? E bătaie de joc.

R.F.: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru perioada de secetă preconizată pentru următorii ani la cultura cerealelor?

E.P.: Noi și la cereale, și la prășitoare promovăm soiurile și hibrizii semitardivi; la porumb promovăm grupa FAO 340, 380, pe aici pe undeva. Dacă am avea din nou irigații, ce bine ar fi... Am obținut în anul agricol 2008-2009, de altfel o vară ploioasă, pe baza unui hibrid de la Caussade din FAO 510 vreo 17 tone de boabe la hectar, în condițiile în care într-un an mijlociu, obținem cam 7.000 – 8.000 kilograme de boabe la hectar.

Michael Scuse, adjunctul secretarului Departamentului SUA pentru Agricultură, a declarat joi, 16 iunie 2016, că nord-americanii ar putea exporta către România echipamente pentru ferme, echipamente pentru procesare sau împachetare, care ar putea aduce valoare adăugată, material genetic, în condițiie în care țara noastră exportă cu mult mai mult în SUA decât importă.

„Oportunităţile companiilor americane pe piaţa din România ar putea fi în sectorul echipamentelor, posibil echipamente pentru ferme, echipamente pentru procesare sau împachetare, care ar putea aduce valoare adăugată, material genetic. Există o mulţime de oportunităţi pentru România ca să exporte produse către SUA. Cred că România exportă cu mult peste cât importă din SUA. Deci, pentru România, este direcţia corectă şi cred că mai sunt şi alte oportunităţi”, a spus Scuse, citat de agenția de presă Agerpres (www.agerpres.ro).

În anul fiscal 2015 (octombrie 2014 - septembrie 2015), volumul exportului de produse agricole româneşti în SUA a fost de 164 milioane de dolari, iar importul a fost de aproximativ 50 de milioane de dolari, potrivit datelor oficiale agregate de Agerpres. Exportul a constat în cea mai mare parte din cereale, majoritatea porumb, în valoare de 97,5 milioane de dolari.

Totodată, oficialul USDA a făcut referire la posibilitatea fermierilor români de a exporta carne de vită şi porc în SUA şi a spus că autorităţile veterinare din cele două ţări se află în discuţii cu privire la ce poate fi făcut astfel încât acest tip de export să fie reluat.

Adjunctul secretarului Departamentului Agriculturii (USDA), Michael Scuse, a participat joi, în Bucureşti, la o masă rotundă pe teme de agricultură.

Irimescu crede că potențialul de export extracomunitar este reprezentat de sectorul porcilor sau vacilor pentru carne

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a participat și el la sesiunea plenară United States – România Agribusiness Trade Mission, eveniment care s-a desfăşurat la Hotel Marriott, în cuvântarea sa fiind introdusă o scurtă descriere a oportunităţilor pe care le oferă investitorilor străini agricultura din România, evidenţiind calitatea foarte bună a solului românesc şi condiţiile climatice favorabile dezvoltării de afaceri în acest domeniu.

În plus, ministrul a făcut cunoscute vulnerabilităţile sectorului agricol din România – fărâmiţarea terenurilor, dimensiunea redusă a exploataţiilor, situaţia irigaţiilor, dar şi avantajele pe care aceasta le poate oferi investitorilor.

Acesta a prezentat alocările din fonduri europene pentru perioada 2014-2020 - respectiv plăţile directe sau sumele disponibile pentru investiţii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, sprijinul complementar alocat de la bugetul de stat, dar şi domeniile în care este nevoie de investiţii în vederea creşterii productivităţii şi dezvoltării acestui sector.

Concret, oficialul guvernamental a explicat că în sectorul creşterii animalelor – porci sau vaci pentru carne - sunt oportunităţi foarte bune de valorificare pe pieţele externe – intra dar şi extracomunitare. Totodată, în sectorul ovin, care s-a dezvoltat foarte bine în ultimii ani în România, este nevoie de investiţii în ceea ce priveşte oaia de carne, dezvoltată mai puţin în detrimentul celei pentru lapte. În acelaşi timp, ministrul a arătat că investiţiile trebuie realizate în special pentru partea de procesare, nu pentru materie primă, adăugând în acest fel plus valoare produselor realizate.

La eveniment mai au luat parte Ionuţ Dumitru, Raiffeisen Bank Romania, George Pruteanu, Invest România şi Ionut Simion, preşedintele Am Cham România, precum şi oameni de afaceri americani.

Adjunctul secretarului Departamentului Agriculturii (USDA), Michael Scuse, a participat joi, în Bucureşti, la o masă rotundă pe teme de agricultură.

Proprietarii unor ferme par a se schimba (discret) în ultimele 12 luni, parte ca urmare a modificării de viziune a străinilor care au comasat deja suprafețe și care vor să-și securizeze câștigurile, iar pe de cealaltă parte din cauza întârzierii plății subvențiilor care i-au obligat pe fermierii români să mai salveze ce pot prin vânzarea exploatațiilor către investitori potenți financiar, în general străini, a declarat avocatul Remus Iustinian Burciu în cadrul unui eveniment organizat nu demult de Agro Intelligence SISA.

Prețurile de până acum două luni, afirmă avocatul, gravitau în intervalul 4.000 – 6.000 de euro hectarul de teren arabil în zona Bărăganului și în Câmpia de Vest și circa 2.500 – 3.000 de euro/ha în restul zonelor de interes agricol, prețuri practicate la achiziția suprafețelor comasate, fermelor de producție. Avocatul vorbește deja de „o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri”, fapt confirmat inclusiv de achizițiile masive, dar discrete ale unor fonduri de investiții în suprafețe de teren arabil în România (deținute atât de străini, dar și de românii subcapitalizați), stat care nu este protejat îndeajuns de bine de legi protecționiste, lucru recunoscut inclusiv de Achim Irimescu, ministrul Agriculturii în exercițiu.

„În calitate de jurist, am perceput în ultimul an o schimbare a spectrului investitorului în achiziția de terenuri, în special în suprafețe agricole extravilane (baza producției), în sensul că au cam plecat, au cam înstrăinat foștii investitori de alte naționalități: italieni, greci, spanioli, lumea arabă, care au realizat achiziții înaintea intrării României în UE, în timpul intrării României în UE, „și-au făcut suma” din toate perspectivele, au scos înzecit sau poate însutit prețul de achiziție și minime investiții, mai ales în comasarea terenurilor, în organizarea solelor în mod concertat, și au înstrăinat fermele către alți investitori”, a precizat pentru Revista Fermierului avocatul Remus Iustinian Burciu. „Asta se întâmpla până în urmă cu circa două luni, pe prețuri mai bune, în zonele bine cotate ale României - spre 4.000 – 6.000 euro pe hectar anumite zone din Bărăgan (rare de altfel, specialiștii le cunosc bine), anumite zone din Câmpia de Vest, restul prețului cifrându-se la 2.500 – 3.000 euro pe hectar. Iar acum, printr-un blocaj (a se citi blocajul APIA), am constat de asemenea o concertare a unei presiuni pe un blocaj al fermelor care se organizaseră în România, de către investitori români sau din categoria străinilor care nu renunțaseră la investiția în agricultura românească, la blocarea lor și la determinarea înstrăinării către alte tipuri de investitori pe prețuri mult mai mici”.

În plus, avocatul Burciu este de părere că în ceea ce privește înstrăinarea terenurilor către investitori străini, acesta este din păcate „un proces ireversibil, de nestopat”, în condițiile în care pârghiile decizionale sunt la nivel unional (n.r. - a se citi la nivelul Uniunii Europene).

„Asta nu oprește însă la nivel unional ca, spre exemplu, un investitor român, potent financiar, la rândul lui să achiziționeze bunuri, inclusiv terenuri, pe teritoriul Uniunii Europene; cred că ne confruntăm în prezent cu un fenomen de mozaic”, a adăugat Burciu.

Instabilitatea și breșele din zona achizițiilor și comercializării de suprafețe arabile sunt date și de exploatarea abuzivă din partea arendașilor a dreptului de preemțiune, prevăzut clar atât în vechea legislație, cât și în noul Cod Civil, respectiv în Legea 17/2014.

Pe fondul lipsei de interes și de cunoștințe (uneori bazale, de genul incapacității de a citi sau de a semna olograf un contract de arendă), proprietarii au dat spre arendă suprafețe pe mulți ani de zile, arendașul (român sau străin) fiind de cele mai multe ori cel care câștigă atât din producție, cât și din subvenționarea agriculturii la nivel local (ANT) și european (SAPS). Avocatul este de părere că proprietarii de teren au devenit realmente „captivi” pe propriile moșii, această activitate a arendașilor fiind catalogată drept „subversivă”. Cu alte cuvinte, „băieții deștepți” i-au forțat pe unii să vândă teren la prețuri de nimic.

„Tratarea în mod greșit a oportunităților privind subvenționarea agriculturii, la nivel european și la nivel local, a fost conștientizată de țărănimea română drept o sursă de subzistență, nu și de protejare a mediului agricol și drept mare izvor de creștere economică și de organizare în agricultură. În condițiile acestea, au apărut diverși arendași care au speculat această prevedere legală a dreptului de preemțiune, consolidat prin noul Cod Civil și redetaliat prin această Lege 17/2014. Ei i-au făcut «captivi» pe proprietarii de terenuri care au dat în arendă suprafețe agricole, mai mult sau mai puțin importante pentru ei, inițial, la nivel de subzistență și, după aceea, și mai importante la nivel de minimă arendă pe care o primesc. În condițiile acestea, printr-o minimă organizare subversivă, în general al arendașilor din România (nu vreau să-i culpabilizez pe toți, dar se întrevede situația asta), au ajuns să creioneze această captivitate și să speculeze dreptul de preemțiune în defavoarea înstrăinătorului de teren, să-i aducă la un moment dat în starea să înstrăineze, beneficiind evident de acest drept de preemțiune”, a mai punctat avocatul Burciu.

Cadastrarea nu va accentua și mai mult înstrăinarea terenurilor. Legea 17/2014 oferă protecționism prin preemțiune și coproprietarilor, și statului

Același avocat afirmă totodată că procesul de cadastrare la nivel național care se preconizează a avea loc până la nivelul anului 2020, nu va duce la o accelerare a vânzărilor suprafețelor arabile, în condițiile în care marii investitori în agricultură caută suprafețe comasate deja (sau deja le-au achiziționat). În ceea ce privește suprafețele mici, care nu au cadastru și carte funciară, și acestea se vor comasa la un moment dat, în condițiile în care moștenitorii proprietarilor nu au, în majoritate, intenția de a rămâne în mediul rural și/sau bani de a lucra în mod eficient pământul (vorbim inclusiv de satele cu câțiva locuitori care până la urmă vor fi redate agriculturii).

Mai mult, Burciu consideră că supraoferta de suprafețe mici va duce și mai mult la scăderea prețurilor, în comparație cu piețele mult mai stabile din Vest.

„Împrejurarea că această cadastrare a întregului teritoriu al țării ar determina o mai facilă înstrăinare, achiziție a terenurilor de către potențiali investitori străini, este ușor falsă în opinia mea. La ora aceasta, investitorii străini se orientează către zone arondate marilor ferme, comasate și care sunt atractive. Restul înseamnă mici proprietăți care, oricum, în timp au aceeași soartă, a comasării, zone actual declarate locuibile la sate, care sunt absolut pustiite din punct de vedere uman și care vor fi redate agriculturii”, mărturisește avocatul. „Din discuțiile cu țăranii, am constatat că sunt zone pe care moștenitorii, care nu mai au nicio legătură cu satul românesc, le vor înstrăina, vor veni marii investitori în agricultură, vor desființa locațiile și vor reda aceste terenuri (cu costurile aferente) agriculturii. În condițiile acestea, de surplus de ofertă pe piață, prețurile în România nu vor fi la fel de competitive cu prețurile la nivelul UE. Doar o piață așezată în timp, manageriată de cei care știu într-adevăr înainte de toate să facă niște calcule economice, vor duce la o creștere accelerată a prețurilor, dar nu știu dacă la vremea aceea, câți dintre românii noștri vor mai manageria situația. Fenomenul este ireversibil pentru că nivelul economic al celor doritori să investească în agricultura românească nu le permite să acapareze proprietăți expuse înstrăinării, în condițiile în care, să nu uităm, inclusiv Legea 18/1991 republicată îi obligă pe proprietarii de terenuri să-l întrețină, să-l cultive, sub o sancțiune graduală timp de trei ani: avertisment, amendă și expropriere”.

Mult discutatul subiect al ineficienței Legii 17/2014 în ceea ce privește protecția intereselor românilor față de posibilul val de achiziții de teren arabil în România de către resortisanții străini a fost și el abordat de avocatul Burciu. În opinia sa, inclusiv erorile din sistemul de carte funciară face grea achiziția chiar și a cotelor părți de la coproprietari.

Cu efect de bumerang, tocmai cadastrarea care în anumite cazuri împiedică în mod artificial libera circulație a terenurilor, împiedică accesul la finanțare bancară/nebancară a achizițiilor de terenuri de către români cu dorință investițională.

„Cu privire la Legea 17/2014, regăsim în acest act normativ elemente importante și totuși protecționiste ale beneficiarilor drepturilor de preempțiune; primii ar fi coproprietarii. Legea oferă suficient protecționism persoanelor fizice și/sau juridice române deținătoare ale dreptului de coproprietate asupra unor terenuri agricole, pentru că legea face referire la terenul extravilan, nu doar agricol, și nu se aplică terenurilor intravilane. Nimic nu oprește, ci doar situația economică și interesul investițional pe coproprietari să nu întregească aceste asolamente și au nevoie de acea cadastrare a întregului teritoriu al României. Se izbesc toți investitorii, toți doritorii de achiziții chiar de cote părți, de această situație de compromis, de erorile din sistemul de carte funciară. Iată, e benefic. Trebuie pus la punct, trebuie reglementat o dată pentru totdeauna în detaliu acest sistem de carte funciară, văzut unde trebuie simplificat”, a precizat Remus Iustinian Burciu.

Pe de altă parte, mai spune avocatul, teritoriul României „s-a odihnit” suficient din punct de vedere agricol, este productiv, el trebuie tratat tehnic în mod tehnic corespunzător, iar asta n-o poate face decât în mod concertat cei care își asumă responsabilitatea investițiilor în agricultură. Statul român ar putea fi unul dintre investitori, cu condiția ca diriguitorii să își dorească acest lucru și să aibă și fondurile necesare (răscumpărare) de la arendași, români sau străini, și ei protejați de Legea 17/2014. ADS are drept de preemțiune conform Legii 17/2014, singurul impediment observat de avocat în împiedicarea vânzării terenurilor către străini fiind, așa cum a mai menționat, lipsa banilor/interesului de păstrare a pământului în patrimoniul național.

„Din perspectiva legii, există protecție și pentru aceștia (n.r. - arendași). Ce-ar putea face de fapt statul ca să se protejeze? Avem prin ADS posibilitatea dreptului de preemțiune oferit statului. Are statul bani? Are pârghiile necesare? Poate statul să apeleze la resurse economice de la UE, așa încât să ofere un astfel de protecționism prin reîntoarcerea terenului prin reîntoarcerea terenului în patrimoniul statului? Dacă statul statul răspunde la acest lucru, nu știu dacă are și mai ales dacă își dorește, atunci protecționismul este perfect, nu trebuie să modificăm legislația și nu trebuie să fim mai catolici decât Papa sau mai restrictivi decât alții”, a conchis avocatul.

Ministerul Agriculturii are în plan modificarea Legii 17/2014

Chiar dacă avocați care au intermediat achiziții de terenuri, cum este și cazul lui Remus Iustinian Burciu, spun că Legea 17/2014 oferă protecționism, singurul lucru necesar fiind cunoașterea și aplicarea conformă a acesteia, ministrul Agriculturii pregătește modificarea acestui act normativ, fapt cerut cu vehemență de marii latifundiari români.

Chiar dacă străinii au cumpărat fără opreliști suprafețe întinse de teren încă din anii '95-'96, cum a declarat chiar unul dintre avocații care făceau due dilligence încă din studenție, cum este și cazul lui Cătălin Paramon, marii arendași ai României se plâng că țara noastră pierde teren în fața celor veniți de peste hotare. Demersul este până la urmă de înțeles, în condițiile în care Legea 17/2014 îi protejează atât pe români, cât și pe investitorii străini, în forma actuală.

Așa cum a declarat nu demult în cadrul unei emisiuni televizate, transmisă de Realitatea TV, Achim Irimescu este de părere că țara noastră trebuia să fie mai atentă la legea privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe, însă în prezent este în discuţie la minister un astfel de proiect. Și a dat și exemplul altor țări aflate în situații similare cu cea a României.

„De exemplu, Bulgaria a adoptat odată cu România, în acelaşi an (2014 n.r.), dar a adoptat o lege mult mai dură, mai restrictivă. Polonia este pe cale să dea o astfel de lege, iar Franţa a reuşit să impună o serie de restricţii care sunt acceptate. Este foarte importantă forma sub care impui anumite cerinţe. Cred că România trebuia să fie mai atentă la Legea 17/2014 privind achiziţiile de terenuri agricole şi să impună anumite cerinţe”, a punctat ministrul Agriculturii în exercițiu.

El a afirmat totodată că Bruxelles-ul acceptă anumite condiţii dacă există argumente asupra unor obiective, or „România are astfel de obiective”.

„Chiar eu am discutat în 2013 la Bruxelles cu reprezentanţii DG Market care mi-au spus că se pot aplica restricţii sau mai exact nişte condiţii, dacă avem nişte obiective clare de atins şi România are astfel de obiective: comasarea terenurilor, siguranţa şi securitatea alimentară. Toate acestea pot fi aduse în discuţie şi sunt pe un proiect de lege în minister pe care trebuie să ne punem de acord cu producătorii. Să nu uităm că terenul în România are o particularitate aparte. Au fost după anul 1990 familii care au ajuns efectiv să se ucidă pentru teren. Românul are spiritul proprietăţii terenului extraordinar de dezvoltat”, a mai spus Irimescu.

România a liberalizat piaţa funciară la 1 ianuarie 2014, potrivit obligaţiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, fapt care permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

Într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, pe primele locuri se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe. Cele mai active trei zone ale ţării, în funcţie de numărul de dosare înregistrate cu oferte de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan, sunt Timiş, Vaslui şi Arad.

În momentul de față, la noi în țară, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.

Un studiu aprofundat al celor de la Agro Intelligence SISA realizat în 2014, documentat cu ajutorul notarilor din România, relevă faptul că deținem un total de 14,7 milioane hectare suprafață cu destinație agricolă (13,298 milioane ha conform datelor agregate de Agerpres), din care 8,3 milioane sunt folosite ca teren arabil, 3,3 milioane hectare de pășuni, 220.000 ha cu vii și 206.000 ha cu livezi.

Conform rapoartelor notariale intrate în posesia Agro Intelligence SISA, acum doi ani exista un milion de hectare din totalul de 8,3 milioane ha de teren arabil care se afla în proprietarea străinilor (italieni – 23,4 la sută, nemți – 15,5 procente, arabil 10%, unguri – 8,2 procente, spanioli – 6,2 la sută, austrieci – 6,1%, danezi – 4,5 procente, restul fiind în proprietatea olandezilor, grecilor, turcilor și altor naționalități.

De asemenea, multinaționale precum Rabobank, Generali și Asi Europe exploatau terenuri agricole din România în interes bioenergetic, astfel încât riscul formării unor piețe speculative este cât se poate de posibil, „o reală amenințare la securitatea alimentară” a țării noastre.