Alba - REVISTA FERMIERULUI
Duminică, 03 Decembrie 2023 18:21

Jidvei, o afacere ajunsă la a treia generație

În urmă cu aproape 25 de ani, familia Necșulescu a început să rescrie povestea vinurilor obținute pe văile Târnavelor, în județul Alba. Astăzi, Jidvei este o afacere de familie în cel mai pur sens al cuvântului, având în vedere că la conducerea companiei se află a treia generație a familiei interlocutorului nostru – Claudiu Necșulescu. Însă nu trebuie să uităm că trăim în România și în nicio afacere nu curge doar lapte și miere, iar piața vitivinicolă este încă neașezată, cu nenumărate provocări, incertitudini, cu felurite probleme la tot pasul. Totuși, Claudiu Necșulescu privește partea plină a paharului, fiind preocupat permanent de a merge mai departe. Iar noi dorim să punctăm efortul continuu al unui brand românesc care caută mereu performanța.

DSC07050

„Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol. Sunt convins că 90% din companii, în realitate, sunt pe minus.”

Reporter: Ce înseamnă să fii om de afaceri în viticultură şi vinificaţie astăzi?

Claudiu Necșulescu: Cred că e o misiune foarte grea astăzi. Sigur, din motive mai mult sau mai puţin obiective, ultimii trei ani au fost nişte ani cu încercări şi provocări foarte puternice. Eu spun că de multe ori poate astea chiar te întăresc şi vorbim de rezilienţă, dar durerea cea mare este că unele dintre provocările sau neajunsurile din mediul de afaceri nu vin neapărat din nişte condiţii obiective, ci vin dintr-o proastă înţelegere sau o lipsă a dialogului cu autorităţile. Sau, şi dacă există, de multe ori parcă mimăm dialogul, adică ne-am întâlnit, am discutat, dar nu se întâmplă nimic. Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol, şi o spun cu asumarea cuvintelor, deci eu sunt convins că 90% din companiile din sectorul vitivinicol în realitate sunt pe minus. Sigur că, prin eforturi, prin transferuri de fonduri din alte activităţi încearcă să acopere gaura din sectorul vitivinicol, din ce înseamnă partea vinicolă. Discut foarte mult cu membrii ONIV (Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă) şi cu alţi producători de vin şi toţi au aceeaşi problemă. E clar că scumpirile, pornind de la energie, îngrăşăminte, sticle, etichete, ele nu au putut fi transferate pe raft, pentru că aducea produsul într-o zonă de respingere din partea consumatorului, şi atunci n-au făcut decât să mănânce din marja care era sau să aducă produsul chiar pe minus. Companiile din sectorul vitivinicol au plantaţii, produc vin şi cifra de afaceri se realizează prin valorificarea vinului.

Reporter: Aveți cu cine lucra via, în cramă, știut fiind că forţa de muncă este o mare problemă?

Claudiu Necșulescu: Noi am adus forță de muncă din Nepal. Avem 250 de nepalezi, acum am mai comandat, am încheiat contracte pentru încă 250 de nepalezi, este un deficit major de forţă de muncă pentru activităţile din agricultură. Personal, mă bucur că n-am intrat momentan în Schengen, pentru că am fi rămas şi fără această forţă de muncă adusă din afară. În momentul aderării la Schengen, automat această forță de muncă ieftină intră în piaţa muncii europeană şi toți oamenii ăștia nu au nicio problemă să se ducă să lucreze în țările mai dezvoltate.

Reporter: Și totuși, iată că omul de afaceri din România se descurcă. Dar asta nu înseamnă că guvernanţii trebuie să se bazeze pe faptul că omul de afaceri român se descurcă...

Claudiu Necșulescu: Aici, facilităţile sunt foarte simple. O scădere a impozitării muncii şi o creştere a salariului minim. Astea sunt măsurile, nu există altele, în ceea ce privește forța de muncă. Prin creşterea salariului minim automat scazi presiunea de emigraţie în afară a forţei de muncă şi pe fondul creşterii îţi poţi permite să scazi impozitarea muncii, care la noi în ţară este cea mai mare din Uniunea Europeană. Astăzi, dacă le dai şi 200 de lei pe zi net, nu-ţi vin la muncă. Sectorul vitivinicol este un sector în care nu poţi regla producţia după piaţă. Noi vrem - nu vrem trebuie să lucrăm via, chiar dacă anul, condiţiile din piaţă sunt mai proaste şi nu poţi valorifica întreaga cantitate. La vie nu poţi să-i spui: anul ăsta stai pe loc, ne vedem la anul şi ne apucăm de producţie. Şi aici apar cele mai mari probleme. Nu vorbesc şi de costuri de stocare, şi toate elementele astea vin să genereze costuri suplimentare.

interviu 245 claudiu necsulescu 5

Cultura viței-de-vie nu o poţi abandona. Dacă am rămas pe stoc cu porumb anul ăsta, anul viitor categoric pun mai puţin porumb. La vie nu pot să-i spun: anul ăsta stop, nu cheltui cu tine, nu fac tăieri, nu fac dirijări sau tratamente, pentru că dacă ai făcut asta, anul următor clar nu mai faci nimic. Şi atunci eşti obligat s-o întreţii.

Pentru cultura viţei-de-vie, pot să spun că suntem la maximumul de favorabilitate. Dacă înainte oarecum aveam riscurile îngheţului excesiv şi îngheţului târziu, şi un excedent de umiditate, acum practic suntem la maximumul de favorabilitate. Acum doar greşelile noastre pot să ne afecteze producţia din Transilvania. Sigur, în zona de sud seceta e o problemă majoră, dar acolo trebuie programe naţionale care să ajute fermierii. România încă nu are o strategie naţională legată de agricultură.

„Acum cei mai mulţi bani merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar.”

interviu 245 claudiu necsulescu 7

Reporter: În viticultură aţi avut un program şi-l aveţi în continuare, cel al reconversiei...

Claudiu Necșulescu: Anul ăsta sperăm să ajungem din nou la o absorbţie de sută la sută. În ultimii trei ani, pe fondul pandemiei, pe urmă a început războiul, a fost o stagnare, dar anul ăsta se pare că reuşim să consumăm toţi banii alocaţi pentru partea de reconversie şi, sigur, şi partea de investiţii.

La ora asta, producătorii mari au un handicap, că primesc doar 25% din proiect pe partea de investiţii. Dar ceea ce mă bucură e faptul că, într-adevăr, noi tot timpul ne-am lăudat că am fost sectorul cu cea mai bună absorbţie de fonduri şi că a fost o politică coerentă.

„SGR (Sistemul Garanție – Returnare) nu există în UE, nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin.”

Reporter: Adică sumele alocate sectorului vitivinicol au fost consumate integral.

Claudiu Necșulescu: Eram un pic dezamăgit pentru ultimii trei-patru ani, când nu mai exista apetit în zona asta investiţională. Acum cei mai mulţi bani e drept că merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar. Cred că ce este şi ce ar trebui luat în considerare e că vinul, chiar în situaţiile de criză şi cu încărcătură emoţională puternică, el fiind un produs de confort, că nu este un produs de necesitate, piaţa acestuia suferă foarte mult. Niciodată, dacă ai o stare şi eşti încărcat emoţional, nu ai dispoziţia să bei un pahar de vin. Că mulţi spun: lasă, că alcoolul merge! Dar vinul nu este alcool. Ăla care vrea să-şi înece amarul eventual bea o votcă, o tărie, n-o să bea un pahar de vin să-şi înece amarul. Că până ajunge să-şi înece cu vin amarul se plictiseşte, uită de ce s-a apucat.

Provocări sunt multe şi ceea ce ne preocupă cel mai mult acum, în perioada asta, este un mecanism introdus pe zona asta de colectare şi reciclare a deşeurilor, unde într-un mod… n-aş găsi o definiţie să nu exagerez sau să nu fiu vulgar, dar cum se vorbea atunci „noaptea ca hoţii”, cam aşa a fost introdus şi sectorul de vin. Noul mecanism propus, SGR (Sistemul Garanție – Returnare), nu există în UE. Nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin din raţiuni foarte clare: un om care plăteşte 30-40 de lei pe o sticlă de vin nu se va întoarce cu sticla la magazin să-şi ia 50 de bani. Şi atunci e clar că nu putem avea aşteptări în a fi un mecanism eficient. Nimeni nu şi-a pus întrebarea: de ce noi? Măcar să întrebe celelalte state UE de ce nu au prins și vinul în SGR. Marele paradox e că sticla la noi se colectează cu mecanismele vechi. Sticla chiar şi-a îndeplinit în fiecare an cota. Problemele apar pe pet şi pe aluminiu, acolo nu reuşim să ajungem la cotele asumate şi pe care trebuie să le realizăm. Nu ştiu ce se urmăreşte, este clar o concurenţă neloială. Eu sunt om de afaceri din ’90, nu de ieri-de azi, şi am luat-o de la zero. Un astfel de contract precum SGR, care ne-a fost propus – impus – spre semnare, n-am întâlnit. Adică orice om, fără să ai nici cea mai mică pregătire în zona juridică, deci un contract în care nu spui ce face, ci doar ce fac eu, adică ce am să-ţi plătesc, obligaţii, dar nici alea stabilite şi să spună că atât te costă taxa de administrare, atâta taxa de gestiune și doar cu o anumită companie, cu una singură, așa ceva n-am întâlnit. E ceva de noaptea minţii! Repet, la ora asta pentru foarte mulţi dintre noi impactul este foarte mare, adică aşa cum stau lucrurile eu estimez că impactul pentru mine va fi undeva la 3-4% din cifra de afaceri, ceea ce este enorm. Dar problema acum nu mai este nici măcar de bani. E o chestie de demnitate a noastră, n-am fost chemaţi la nicio negociere, am fost băgaţi într-un mecanism în care nici măcar nu ne regăsim.

interviu 245 claudiu necsulescu 1

Reporter: În cadrul ONIV, unde sunteţi şi preşedinte, care este opinia celorlalţi colegi în privinţa asta? Sau, mai bine zis, ce ar trebui să faceţi ca să rezolvaţi problema aceasta?

Claudiu Necșulescu: Sunt câţiva mici producători care au semnat. Am încercat, am făcut demersuri la preşedinţie, la Ministerul Mediului, la Consiliul Concurenţei, aşteptăm acum să vedem ce reacţii vor fi. Repet, discutăm de un sector în care 99% din sector este capital românesc. Şi un sector care nu poate fi dislocat. Şi singurul. Adică eu nu cunosc alt sector economic cu activitate în care să aibă o astfel de pondere capitalul românesc. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar e dureros când vezi că ţi se impune ceva, fără ca măcar să discuţi. Un contract e voinţa părţilor, în primul rând, nu poţi să-mi impui. I-am spus ministrului: de ce nu faceţi voi? Vouă vă plătesc şi semnez contractul mâine, dacă preluaţi voi, Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului, intensitatea taxelor nu e o problemă, problema e dacă statul e capabil să colecteze de la toţi la fel. Deoarece cu cât creşte nivelul de impozitare, cu atât evaziunea creşte. Şi atunci, pentru cei care-şi doresc o afacere curată şi să fie în pas cu tot ce înseamnă impozitare, nu pot face faţă, nu pot rezista. Aşa e şi acum, plus că ne pui în competiţie, adică vrem-nu vrem trebuie să recunoaştem o competiţie între bere şi vin. Dacă iei primii cinci jucători din sectorul berii la nivel mondial, ca business, corporaţie, au mai mult decât PIB-ul României. Şi noi suntem puşi să ne batem cu ei, în loc ca statul să ne sprijine, așa cum merităm. 

DSC07067

„Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business.”

 

Turism viticol la Castel

 

Reporter: Suntem în curtea deja vestitului castel de pe etichetele sticlelor de Jidvei, Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă. De ceva vreme vorbim şi în România de oenoturism sau turism viticol. La Jidvei ați început să primiți oaspeți, iubitori de vin, să practicați turismul viticol?

Claudiu Necșulescu: Da. E o activitate suport pentru tot ce înseamnă viticultură şi, probabil, încă sunt resurse neexploatate în zona asta. Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business. Conceptul de la Jidvei este unul aparte, porneşte de la ideea că tot ceea ce se consumă în Castelul Jidvei este produs în cadrul fermei, care este autorizată bio, deci toate produsele pe care le consumăm la Castel sunt produse în cadrul fermei, cu activităţi pornind de la găini, vaci, oi, struţi, gâşte, raţe, legume, absolut toate sunt produse aici, uleiuri. Deci, ăsta este conceptul. Lucrăm doar pe grupuri organizate, pentru că aţi văzut foarte bine, la modul în care am renovat şi reabilitat Castelul, a fost o investiţie foarte mare şi nu-mi permit să se degradeze, adică să primesc oameni pe care să nu-i cunosc şi să nu am garanţia că ştiu să respecte valorile pe care le regăsesc în incinta Castelului şi în camere.

fetele jidvei necsulescu

„Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business.”

Reporter: Să vorbim despre viitorul Jidvei. Dumneavoastră ați început afacerea aceasta și ați lucrat alături de tatăl dvs., de domnul Liviu Necşulescu. De câțiva ani, aţi luat alături copiii, fetele...

Claudiu Necșulescu: Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business. Vreau să-mi las fetele, pe Ana și Maria, să gestioneze activitatea asta cu vinul, cu turismul viticol, şi eu să-mi găsesc alte preocupări, ca să nu interferez şi să nu îmi mai dau cu părerea. Să mă ocup de ferme, de partea alimentară, de grădină. Aici, la Castel, sunt cinci hectare de grădină bio şi am mai pregătit în reconversie 2,5 hectare, plus 1,5 hectare cu arbuşti, aronia, afine, zmeură…

interviu 245 claudiu necsulescu 4

Reporter: Când vă copleşesc problemele din viticultură, din vinificație, veniţi în partea asta de horticultură, la grădină, şi vă recreaţi?

Claudiu Necșulescu: Tocmai unul dintre motivele pentru care m-am implicat şi încerc să dezvolt un alt business este acesta, pentru a le lăsa pe fete să gestioneze activitatea din sectorul vitivinicol. Afacerea Jidvei a trecut deja de vreo cinci ani la o nouă generație, am făcut practic schimbul de generație predându-le ștafeta fiicelor mele.

interviu 245 claudiu necsulescu 8

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

An de an, compania Jidvei își reînnoiește plantațiile viticole. Vița-de-vie din care se produc vinurile de Jidvei își trage seva din Podgoria Târnave, care se întinde între râurile Târnava Mică și Târnava Mare, la circa 50 de kilometri de Cetatea Alba Iulia. Cu o suprafață întinsă pe aproximativ 2.500 de hectare, Jidvei deține cea mai mare plantație viticolă din România și din Europa cu proprietar unic.

Recent, am ajuns la Jidvei, într-o plantaţie înfiinţată chiar în acest an, 2023, unde interlocutor ne-a fost directorul tehnic al societății, inginerul Marin Cucură. „Noi în fiecare an reînnoim o parte din plantaţii, undeva în jur de 10% din plantaţii. Anul ăsta am plantat o suprafaţă de 150 de hectare de viță-de-vie, iar structura de soiuri o stabilim în funcţie de ce anume cere piaţa. Aici unde ne aflăm acum e o parcelă de vreo 30 de hectare pe care am pus Chardonnay.”

marin cucura

Din suprafața de 2.500 de hectare, cea mai mare pondere este deținută de soiul Fetească regală, în jur de 800 de hectare. Apoi, pe vreo 450 de hectare este soiul Sauvignon Blanc, care, în zona Jidveiului, întâlneşte condiţii prielnice şi are, zic specialiștii, calitate extraordinară. „Plantațiile noi le înființăm cu ajutorul fondurilor din Programul de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole. Defrişăm plantaţiile unde avem goluri multe sau au fost poziţionate când am plantat într-un anumit fel, iar ţinând cont că forţa de muncă e tot mai puţină, încercăm plantaţii noi cu trei metri între rânduri, cu 80 cm între plante pe rând. Vrem să facem sisteme cu cordon liber, ca să fie cât mai puţină forţă de muncă în plantaţie, astfel încât să le lucrăm cât mai mult mecanizat. Majoritatea ce plantăm acum pentru cordonul liber plantăm din deal în vale. Plantându-le din deal în vale, eşti nevoit să înierbezi din primul an între rânduri, pentru că la ploi apar aluviuni şi eroziuni şi atunci e de preferat să înrădăcinezi din primul an și, după cum se poate vedea, n-avem probleme mari cu spălatul de ploaie sau cu eroziunea solului. Mai nou, lucrăm cu tractoare pe roţi, deci nu mai sunt vechile tractoare pe şenile. Ca să intri imediat după ploaie la stropit e bine să fie înierbat, şi dacă pe rând ai grijă de plantă şi o sapi la timp nu ai nici cea mai mică problemă de a înierba într-o plantaţie chiar din primul an”, a continuat directorul tehnic.

 

Boli eliminate prin material săditor autohton

 

Pentru a nu sta la mâna altora, dar și pentru a nu avea probleme cu tot soiul de boli ori dăunători, compania Jidvei și-a făcut propria pepinieră, propria școală de viţă-de-vie. „Avem cea mai mare şcoală de viţă din România, punctează Marin Cucură. La un moment dat era chiar printre primele din Europa, dar atunci, bineînţeles, plantam undeva în jur de 450-500 de hectare pe an. Acum, când folosim doar pentru a reînnoi vii pe suprafeţe mai mici, am redus. Ne producem noi tot materialul săditor. Producem și pentru alții, pentru că în fiecare an sunt viticultori care vin şi dau comandă pentru materialul săditor. La unii chiar le şi plantăm, că avem maşini de plantat cu GPS, prestăm şi servicii de plantat. Când e cu precomandă, se poate altoi orice soi doreşte clientul.”

Multe plantații viticole din țara noastră și-au procurat materialul săditor din afara țării, preponderent din Italia, Franța, Spania, Austria. „Problema este climatul, explică Marin Cucură. În Italia sau Franţa, fiind o climă blândă, aduci material infestat, de exemplu, cu cancerul bacterian. La ei nu se manifestă, pentru că nu este frig. În momentul în care l-ai adus la noi în ţară şi-l pui în zone mai răcoroase, la minus 15°, minus 20° Celsius, deja apar fisuri pe plăntuţă şi acolo apare şi cancerul bacterian. Chiar la început am cumpărat material şi noi din Spania, din Italia, din Franţa şi am avut unele probleme. După care ne-am produs noi materialul săditor şi, făcându-l şi aclimatizându-l de la început în plantaţiile noastre, în zona noastră, să ştiţi că, spre uimire, a cam dispărut cancerul bacterian. S-a şi încălzit clima, ce-i drept, iernile sunt mai blânde, adică, la noi în Transilvania, temperaturile n-au mai depăşit minus 15° C şi atunci nu-s probleme. Că fisura pe lemn apare după minus 22° C.”

horti 242 jidvei cucura 1

 

Un an extraordinar

 

În 2023, până acum, plantațiile Jidvei nu au dus lipsă de ploi, nici când alţii se confruntă cu seceta. Iar anul acesta pare unul grozav. După multe ploi, strugurii au crescut, au legat bine, fertilitatea e bună, viile sunt curate de boli și de dăunători. „O să fie un an extraordinar. La sfârşitul lui august preconizez că o să intrăm la recoltat. Bineînţeles că, având şi combine de recoltat, cu ele recoltez noaptea, cu oamenii recoltez ziua, deci o să fie un front deschis non-stop. Avem şi parcele pentru vinurile superioare, pe care le lucrăm manual şi le recoltăm manual, dar bineînţeles şi pe zone, pe terase, în zone unde se întorc greu combinele recoltăm manual. Forţă de muncă avem locală, dar mai nou am adus şi noi din Nepal”, a precizat directorul tehnic Jidvei, Marin Cucură.

Jidvei prelucrează anual peste 25 de milioane de kilograme de struguri, iar plantațiile grupului sunt autorizate de către ONVPV pentru obținerea vinurilor cu denumire de origine controlată – DOC.
Producătorul de vinuri din județul Alba dispune de patru crame situate la Jidvei, Tăuni, Blaj și Bălcaciu, dotate cu cele mai performante echipamente și cu o capacitate de stocare de peste 35 de milioane de litri. 

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în România Viticolă
Miercuri, 30 August 2023 12:48

Fermierul fericit 

Am petrecut mai multe ore, într-o zi frumoasă cu ploaie – căci în ultima vreme ploaia îl bucură cel mai mult pe fermierul român – la o fermă din județul Alba. Acolo parcă totul poartă un nume frumos și sugestiv pentru starea de spirit pe care am încercat-o cât timp am zăbovit pe acele meleaguri. Localitatea se numește Unirea, și ce senzație de unitate între cei prezenți am simțit; iar ferma e și mai sugestiv numită: „Ferma cu omenie”. Oamenii din spatele acesteia sunt într-adevăr de omenie, o familie, nu doar în sens figurat, ci în cel mai concret înțeles al termenului: familia Bîcu. Am povestit pe larg despre această fermă aici, promițându-vă că vom reveni cu un interviu pe care Marius Bîcu junior ni l-a acordat. Spunem junior pentru că începutul fermei se leagă de tatăl său, adică de Marius Bîcu senior.

Reporter: Nu suntem întâmplător aici, pentru că mai devreme a avut loc un eveniment organizat de DLG Intermarketing, Agraria On Tour, un format itinerant și mai mic al celui mai mare târg din Transilvania, Agraria. Voi ați fost cei care ați făcut un pas înainte, venind în întâmpinarea lor cu un spațiu și cu o temă atât de importantă azi, pentru că se tot discută în ultima vreme de digitalizare. Și nu doar tema o aduceți în atenția fermierilor, ci și experiența utilă, fără îndoială, celor peste o sută de fermieri prezenți în curtea dumneavoastră. Cum vi s-a părut?

Marius Bîcu: Am fost foarte fericiți când am văzut sala plină și ne-am așteptat să fim o sută de persoane, însă au venit aproape două sute, până la urmă. Abia am încăput toți la masă, dar faptul că există un interes din partea fermierilor de a se întâlni, a socializa și a învăța lucruri noi este foarte important. Împărtășim unii cu alții experiențe bune și rele și cred că acesta este un semn bun, o dovadă a unității noastre – legat de numele comunității noastre locale. Nu cred că este o coincidență faptul că suntem aici. În vremuri tulburi și pline de provocări, cum ar fi cele economice, politice, climatice și specifice nouă, cei care avem ferme și procesăm lapte, este esențial să fim uniți. Aceasta este prima noastră întâlnire și cred că este un pas important. Am povestit și am mâncat împreună, iar oamenii care mănâncă împreună socializează mai departe într-un mod cu totul diferit. Cred că va fi mult mai ușor de deschis o nouă relație cu un fermier, pentru că un fermier poate să pună mâna pe telefon și să spună „Marius, ajută-mă, am fost la tine acum trei săptămâni, am o problemă în fermă, nu știu cum să fac…” sau invers, poate eu îl sun și zic: „Am nevoie de ajutorul tău, îmi trebuie o cisternă de lapte…”. Cred că e fantastic să ne cunoaștem și nu se știe în lumea asta când ne-om întâlni și ne-om ajuta sau, în cel mai rău caz, mai povestim.

mb

Reporter: Unilact este o fermă, o societate, o afacere pe care tu ai dezvoltat-o împreună cu tatăl tău. Tatăl tău este prezent în fiecare zi în continuare, deși are o vârstă venerabilă. Am observat că, deși tatăl tău a avut o altă meserie și s-a ocupat de altceva în primii ani după anii '90, s-a dedicat trup și suflet afacerii începând cu momentul în care a cumpărat CAP-ul sau ceea ce a mai rămas din el în acea perioadă. Astfel, tatăl tău a fost prezent și implicat în dezvoltarea istoriei Unilact.

Marius Bîcu: Istoria companiei noastre începe cu tatăl meu și fratele său, care au avut un business în domeniul chimiei. Ei au achiziționat acest sediu ca un spațiu de depozitare aproape de locul de muncă. Au cumpărat mai mult pentru teren – erau niște dărăpănături – pentru a construi o hală, unde să poată depozita produsele chimice pe care le produceau și le vindeau. Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni, fiind un lider înnăscut. El a avut întotdeauna subordonați și i-a iubit, iar aceștia l-au iubit, la rândul lor. Am învățat de la el, încă din copilărie, că în jurul nostru și în casa noastră era mereu plin de oameni, iar când tata ridica o problemă, erau zece oameni care să ne ajute. Mai târziu am aflat că acesta este un semn de leadership extrem de bun, iar tatăl meu nu a învățat asta din cărți, ci a fost un dar cu care s-a născut. Cu aproximativ 20 de ani în urmă, tatăl meu a investit banii pe care îi câștigase în agricultură și zootehnie, ceea ce nu a fost înțeles de către cei din jur, care preferau să cumpere terenuri imobiliare, case și apartamente. În schimb, tatăl meu a achiziționat tractoare, camioane și a făcut alte investiții în afaceri, datorită flerului său fantastic pentru business. Eu, din păcate, nu am avut acest noroc și a trebuit să învăț din cărți. În opinia mea, majoritatea antreprenorilor din anii '90 care și-au păstrat afacerile până în prezent sunt născuți pentru business și au fler pentru această activitate extraordinară. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta.

Reporter: Sigur, pentru că nu poți face ceva fără să gândești pas cu pas etapele pe care trebuie să le urmezi până la a ajunge astăzi la Unilact-ul care are producție integrată. Așadar, Marius Bîcu, ce presupune Unilact astăzi? Ce înseamnă Unilact astăzi, în 2023?

Marius Bîcu: În prezent, avem două companii: una se numește Unilact, cu care am început, și una care deține fabrica de brânză, un depozit logistic și birourile din Cluj. Ambele companii sunt deținute de familia noastră. Unilact produce materia primă, adică laptele, în timp ce „Ferma cu omenie” face brânza și o comercializează. Aceste două companii au crescut împreună și continuă să se dezvolte frumos. Anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii, iar noi suntem foarte recunoscători pentru asta. În timpuri dificile și tulburi, cu zeci de mii de provocări și schimbări majore, am reușit să avem două companii bune care au crescut frumos. În prezent, ferma Unilact este o fermă modernă, performantă și sustenabilă. Cred că asocierea între cele două sectoare, industria alimentară și agricultură, este benefică mai ales în vremuri de schimbare. Prețul laptelui nu ne afectează atât de mult, deoarece chiar dacă ne aliniem la prețul global al laptelui, nu avem fluctuații de la o zi la alta. Atunci când prețurile se schimbă, nu pierdem contractul și nu suntem nevoiți să căutăm alt procesator.

Reporter: Mulți fermieri au afirmat că au rămas fără contract. Procesatorul i-a lăsat fără suport și acum sunt nevoiți să-și vândă laptele la prețul dictat de acesta.

Marius Bîcu: Suntem și noi în aceeași industrie, suntem în postura de a cumpăra lapte pentru că prelucrăm aproximativ 15.000-18.000 de litri pe zi, totul în brânzeturi, jumătate din lapte vine de la ferma noastră, jumătate îl cumpărăm de la fermieri din zonă. Prin intermediul acestei legături cu fermierii din zonă, ne-am trezit că alți fermieri, cu care nu avem relații contractuale, ne sună,  „te rog să ne iei laptele că ne-am trezit că nu mai vine nimeni după el”. Nu „hai să negociem un preț”, ci „ia-l de aici până-mi găsesc un alt furnizor”, pentru că laptele este perisabil și trebuie procesat în 24-48 de ore. Aceasta este o perioadă dificilă, care nu se va așeza curând. Cred că după Paști vom asista din nou la schimbări în tranzacția de lapte ca materie primă. Eu cred că situația este dificilă, dar nu este cauzată de politicieni sau de vreo politică anume. Vine de la raft. Produsele sunt extrem de scumpe, anul trecut am avut niște creșteri de costuri fantastice, s-au mărit costurile cu energia, cu laptele, cu resursele umane. Totul a crescut, s-au mărit prețurile, și am ajuns într-un blocaj în care oamenii nu mai cumpără. Când magazinele își reduc vânzările, apar creșteri repetate ale prețurilor. Acum trebuie să ajungem la un echilibru, iar prețurile trebuie să scadă până când se ajunge la o situație normală. Dar, în ultimii ani, nu prea mai știm ce este normal și cum să comparăm situațiile. Ne putem referi la anul 2018 sau la 2020, când consumul a fost mare, pentru că oamenii stăteau acasă și mâncau... nici nu mai știm cu ce an să comparăm sau cu ce lună, ca să fie o comparație bună.

interviu4

Reporter: Să vorbim despre un fapt pe care l-ai menționat mai devreme: există două entități distincte, Unilact și Ferma cu Omenie, una producând, iar cealaltă procesând și vânzând. Divizarea în acest fel aduce o plusvaloare mai mare în afacere? Este benefic să le ai separate în acest fel? Deoarece am observat și există povești de succes în care acestea sunt integrate într-o singură societate. Voi le-ați împărțit între senior și junior?

Marius Bîcu: Noi ne împărțim întotdeauna responsabilitățile între senior și junior. Tatăl meu m-a chemat să intru în compania asta – eu făceam altceva înainte –, în momentul în care a construit fabrica de lapte, era un program cu fonduri europene…  El mi-a spus: „Sună bine, dar eu nu mă bag! Hai tu, că eu nu sunt familiarizat cu aceste proceduri și documente”. Atunci am decis să vin în companie și să construiesc fabrica împreună cu el. Iar asta s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, adică în 2002, atunci am venit eu în companie.  Deoarece aveam o afacere în construcții, mi-a fost destul de ușor să înțeleg procesul. Dar eu am venit să construiesc fabrica, nu să o conduc.

Reporter: Și n-ai predat cheia? N-ai zis: „Tata, gata, ia cheia”?

Marius Bîcu: Ba da, asta a fost intenția, am terminat, era totul autorizat, totuși tata a zis: „Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?”, și am zis: „Da”. Și tata a fost așa de deștept atunci și a zis: „Tu te ocupi de ea, eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… Ăsta e businessul tău, ăsta, al meu”. Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor probabil vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei. Dar lucrurile astea se schimbă de la an la an. Deci cine ar defini o rețetă de succes să ai două companii? Așa ni s-a potrivit nouă. În principiu, e bine în afacerea de familie să împarți responsabilitățile. Cine face marketing face marketing; cine face achiziții face achiziții. Pentru că pe măsură ce afacerea merge de la o generație la alta, nu mai sunt doi membri de familie în afacere, vin trei, patru, vin niște nepoți și atunci e bine să împarți sarcinile și responsabilitățile de la bun început, nu să facem toți de toate.

Reporter: Într-o vreme, fiecare firmă făcea parte dintr-o altă cooperativă, fiecare cu treaba sa, cum este acum?

Marius Bîcu: Am fost în două cooperative, acum nu. La început am fost membri în cooperativa Someș-Arieș, iar acum suntem, cu Unilact, ca fermieri, în cooperativa Podișul Transilvaniei. E o cooperativă de fermieri care se concentrează pe agricultura vegetală, în mare parte, iar Someș-Arieș este o cooperativă care se axează pe producția de lapte.

La un moment dat, în evoluția unei ferme, eu cred că, din mai multe puncte de vedere, este ok asocierea cu alți fermieri și cooperativele sunt ceva nou în România, și ele încep să funcționeze din punct de vedere economic. Podișul Transilvaniei este o cooperativă nouă, cu ambiții foarte mari, și cred că o să reușească. Someș Arieș e o cooperativă tot mare și veche, de zece ani funcțională, cu mulți fermieri asociați, acolo, o bună parte din timp, am fost și membru în Consiliul de administrație și mi-a prins bine să învăț ce înseamnă asociere, cu bune, cu rele, să văd cum se conduce o companie de genul acesta...

interviu5

Reporter: Și cât de greu este să-i ții uniți pe toți membri, pentru că asta-i o meteahnă veche a românilor?

Marius Bîcu: Tot la leadership ajungem. Așa cum tatăl meu poate să țină o echipă mare de oameni în mână, fiind născut pentru asta, după părerea mea, și acolo a existat un lider fantastic, Dan Țandea, Dumnezeu să-l ierte. Eu cred că el a fost fondatorul cooperativei, sufletul cooperativei, mi-a fost prieten foarte bun și eu am suferit tare mult când… Eu am stat de dragul lui Dan și după aia n-am mai putut să rămân, nici în conducere, nici în cooperativă, pentru că mie fără el mi s-a părut că nu mai are niciun farmec. Asta a fost o ruptură în sufletul meu…

Reporter: Bine, asta a fost o legătură sufletească pe care ai avut-o cu liderul cooperativei Someș Arieș, dar dincolo de lucrul acesta, sigur că trebuie să ne gândim că orice lucru bine făcut până la un moment dat trebuie căutat și dus mai departe, măcar la nivelul la care a fost condus și coordonat, pentru că până la urmă principiul cooperației, al cooperativelor, este acesta: nu numai de a vinde și a cumpăra împreună, ci și de a construi împreună. Lucru care se întâmplă destul de rar, trebuie să recunoaștem.

Marius Bîcu: Se întâmplă destul de rar pentru că este extrem de dificil să construiești o cultură organizațională într-o cooperativă. Leadershipul extrem de bun ajută la treaba asta, dar nu e totul, adică întotdeauna când sunt 100 de oameni asociați, sunt patru care nu vor să faci investiția aia. Există o guvernanță a corporației respective, o Adunare generală, niște membri în Consiliul de administrație, un director general, un președinte, fiecare cu responsabilitățile lui, și nu votăm pentru o investiție, pentru că e o decizie a celor care conduc compania. Iar lucrul ăsta e greu de înțeles, adică să decidă alții. Dacă eu fac parte din cooperativă și nu vreau să cumpărăm utilajul ăsta: „De ce să-l cumpărăm? E și a mea cooperativa…”. Până la urmă, eu cred că e greu de acceptat și într-o firmă în care sunt 15 acționari… E firma ta și nu poți să faci ce vrei. E greu și pentru mine, că și eu am patru manageri în companie și nu mai fac ce vreau eu, cel de la financiar știe mai bine ce trebuie făcut, cel de la producție știe mai bine, cel de la vânzări știe mai bine – mărturisesc, câteodată nu-mi place, dar asta e, e meseria lor, trebuie să și-o facă. Eu cred că la cooperativă s-au depășit barierele de tipul ăsta, atunci când e vorba de achiziții – pentru că toată lumea a văzut că poate să cumpere la un preț mai mic – sau când e vorba de vânzări – cooperativa Someș Arieș se mișcă foarte bine și colectează aproximativ 30.000 de litri de lapte, îl livrează la procesator, ceea ce e fantastic, nu cred că mai face cineva în România asta, cu transport propriu, camioane proprii, adică nu mai vând lapte, vând lapte plus servicii, plus servicii de laborator, plus calitate asigurată, deci nu mai vinde doar materie primă, vinde materie primă plus pachet de servicii, e super ok, și acolo e de comun acord și acceptat că așa trebuie făcut, că are un efect economic benefic pentru toată lumea –, în schimb, la investiții sunt încă reticențe, așa cum am spus.

ferma omenie

Reporter: De unde a venit denumirea „De la ferma cu omenie”?

Marius Bîcu: Spun cu drag povestea, pentru că e o poveste dragă mie și e o poveste care mi-a schimbat viața și mi-a schimbat compania, și atunci mi-e mai mare dragul s-o spun. Cum am ajuns noi de la „De la fermă” la „De la ferma cu omenie”: am trecut printr-un proces de rebranding, ne-am schimbat identitatea, ne-am schimbat ambalarea, ne-am schimbat fața la raft a produsului nostru acum vreo 7 ani…

Reporter: Dar până acum 7 ani, înainte vreme, când ați început procesarea, aveați făcute etichete…

Marius Bîcu: Am avut un brand Unilact la începuturi, după aia brandul „De la fermă” a fost făcut de o companie din Germania, acum 12 ani, și au venit la un moment dat mai multe produse noi, o altă gamă, și am simțit nevoia că ar trebui împrospătat, trebuie făcută ordine în linia de produse de ambalaje. Noi facem brânză de burduf, telemea, brânză proaspătă și din când în când trebuie aranjate. Și am apelat la un specialist în packing și branding din București, a venit la noi în vizită, pentru că a zis: „Nu pot să lucrez cu voi, dacă nu vă cunosc”. A venit să ne cunoască, să vadă ce posibilități de ambalare avem, ce tehnologie, să cunoască firma, să-l cunoască pe tata, să ne cunoască colegii. În primul rând, e necesar să ne cunoaștem, ca să putem deschide o relație de colaborare. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologie, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei și la ora mesei – pe atunci mâncam la mama acasă – i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și... păreri. Au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s-a ridicat și a zis: „Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai multă, să se topească în gură, aici, ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Asta trebuie să discutăm. Și apoi, faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…” – și atunci toți am rămas așa..., de produsul nostru… Dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus „asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta că le strică pe celelalte două”. N-am zis nimic …ne-am luat-o… și colegii ziceau „ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?” – „Și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?” Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică, și a fost un șut în fund, să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: „Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta”. Și ultima frază a fost: „Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic”.

Reporter: Scurt!

Marius Bîcu: Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: „Da, mergem înainte”.

Reporter: Și iată cum s-au legat lucrurile, pentru că ele au venit corect din partea unuia care a fost străin până v-a călcat pragul, după care el s-a integrat practic în colectivul acesta, constatând cum funcționează lucrurile. Un alt lucru pe care astăzi Marius Bîcu l-a spus fermierilor, și sunt puțini care fac lucrul acesta, am mai întâlnit în țară oameni așa deschiși ca voi, în sensul că ați venit cu un pachet, nu le-aș spune recomandări, ci niște sfaturi spuse din suflet, legate de „trebuie să funcționeze pe mai departe”, în condițiile actuale, cu prețuri mari, la toate inputurile, cu prețuri mici la materia primă și cu niște procesatori care n-au mamă, n-au tată, și care în condițiile în care a scăzut prețul, asta au făcut și ei. Sau te trezești în situația că nu mai e contract, doar ei au dreptate, „de mâine nu ai decât să faci ce vrei cu laptele…”. Sunt câteva puncte foarte importante pe care fermierii cred că le-au învățat astăzi din expunerea pe care ai făcut-o, că banii nu trebuie ținuți doar la o bancă, dacă ar fi doar să ne folosim de o singură expresie.

Marius Bîcu: Eu cred că noi, în calitate de procesatori, simțim cu totul diferit față de fermieri situația economică actuală. Adică, spuneam la început, am crescut prețul, am scăzut volumul. A mai venit o scumpire și iar am crescut prețul, că n-am avut ce face, a trebuit pusă în preț orice schimbare. Și ne-am trezit la sfârșitul anului trecut că am făcut bani mai mulți, dar volumele noastre au scăzut. Adică muncim mai puțin în fabrică. Și situația a devenit dramatică în decembrie, când noi ne-am pregătit cu stocuri și am vrut să fim pregătiți pentru Crăciun, pentru toți clienții noștri, și ne-am trezit că toți clienții noștri n-au mai cumpărat. Și n-au mai cumpărat pentru că nici clienții lor n-au mers în magazin și n-au mai cumpărat. Și atunci, în decembrie, în loc să fie gol depozitul din fabrică, cum era de obicei, cu rafturi goale, de ziceam „nu mai avem, s-a terminat, a fost Crăciunul, ce să facem?”, anul ăsta am rămas cu stoc. Și n-am fost singurii. Toată industria alimentară, nu numai producătorii de lapte, au cam rămas cu stoc. A fost mâncarea scumpă și lumea a cumpărat mai puțin, e simplu ca bună ziua! Iar când nu mai ai de lucru în fabrică,  ce faci, cumperi lapte în continuare? Și-l plătești și foarte scump? Uite așa piața le-a dat o palmă procesatorilor, iar ei au dat-o mai departe. Ce să facă? Eu cred că economia de piață le va regla pe toate, dar vremurile sunt extrem de tulburi. Nu știm dacă luna viitoare o să fie trei lei sau un leu cincizeci, laptele… Presupun eu – având niște date – că în șase - șapte luni se aranjează lucrurile ca să putem trăi toți. Dar e presupunerea mea, care e extrem de subiectivă, nu e lege. Iar în discuția mea de azi cu fermierii le-am zis ce am simțit eu din piață și ce cred eu că e bine să facem în viitor, ca să ne salvăm businessurile, să ne salvăm fermele, să mergem mai departe. Cred că viața noastră a fost foarte simplă până acum. Am avut, de când am deschis afacerile, o creștere liniară, frumoasă: 4 vaci, 10 vaci, 70 de vaci, 107 vaci… Majoritatea fermelor au mers bine, excepție au fost cele care s-au închis.

140A4859

Reporter: Cum mai spunea un coleg și prieten din Cluj, „să ne uităm și cu ce mașini vin”. Adică unii își iau ultimul răcnet, alții dau de bani și-și cumpără ceva mai modest, dar să fim serioși: toată lumea s-a capitalizat…

Marius Bîcu: Da, și eu acum 20 de ani aveam o mașină de vai mama ei, iar colegii mei veneau cu bicicletele, cei care aveau biciclete. Acum toată lumea vine cu mașina. Așa a fost viața noastră. Bunicii noștri, moșii noștri n-au trăit viața asta de prosperitate, prosperitate, tot mai bine în fiecare an. Nu trebuie să ne ascundem, mai bine ca acum nu cred că ne-a fost vreodată de când suntem noi. De aia avem și casa, și mașina, și ferma, și rezultatele pe care le avem. Și fac o paranteză acum, îmi aminteam că în momentul în care am făcut fabrica nu știam să facem cașcaval, nu știam să facem nimic. Și tata avea un prieten care mi-e și mie prieten acum, la Fetești, și tata l-a sunat: „Fane, trimit doi oameni la tine, te rog învață-i să facă cașcaval că ăștia fac numai porcării”. Și mi-amintesc că i-a trimis cu trenul și, ghici ce, acolo trei zile au mâncat cașcaval, că aia a fost… Deci, alea erau vremurile de la începutul fabricii, de acum 20 de ani. N-au fost acum 200 de ani. Adică, n-am avut mașină să-i trimitem cu mașina, n-au stat la hotel, au stat în fabrică, ce știu pe unde au dormit, au făcut brânză și au venit mai deștepți acasă. De la asta am plecat, nu trebuie să uităm de unde am plecat! Și încă sunt la noi amândoi… cred că și șeful fermei, Marius Ganea, a fost cu ei, dar nu pot să confirm…

Reporter: Așa, ai zis că a mers bine până acum. De acum, nu?

Marius Bîcu: Dintr-odată vine peste noi război, criză climatică, criză macroeconomică, că nu știm ce naiba se întâmplă că nu mai cumpără oamenii nimic. O frică, că la urma urmei, oamenii își iau salariul, dar nu mai cheltuie așa cum au cheltuit, pentru că au emoții, le e frică și pentru că se știe ce se întâmplă, și n-au mai trăit vremuri din astea. Nu suntem învățați cu prețul ăsta la energie, nu suntem învățați cu salariile astea… n-am mai trăit vremuri din astea. Și atunci, ce mi-am pus eu ca intenție pentru ziua de astăzi, când mă văd cu mulți fermieri, am zis: noi le deschidem ușa și pentru fermă, și pentru fabrică, hai să împărtășim tot ce știm, din discuțiile pe care le avem cu fermierii, și i-am îndemnat și pe colegii mei, „intrați în discuție cu cât  mai mulți oameni, să învățăm cât mai multe unii de la alții”, că vremurile nu vor fi ușoare și e bine să avem la cine apela când avem nevoie de ajutor, și e bine să ajutăm în momentele astea, dacă putem, că dacă ne plângem că lucrurile merg rău, nu-i pasă nimănui.

Reporter: Hai să punctezi toate acele elemente pe care le-ai propus fermierilor.

Marius Bîcu: Eu le ziceam fermierilor că în momentul acesta e foarte important să ai mai multe produse de vânzare. Adică să nu ne rezumăm la laptele vândut în cisternă. E foarte simplu: vine cisterna la 6 dimineața, ia laptele, pleacă și-ți dă banii în cont peste 35 de zile. E foarte comod, dar în momente de instabilitate economică, e bine să avem mai multe produse. Adică, să nu ai numai lapte materie primă, o factură pe lună și să te bazezi pe aia. Le ziceam că poate e bine să te gândești să vinzi vițeii, să nu-i dai la abator să primești x lei pe kilogram, să te gândești că poate e mai incomod, dar poate poți aduce valoare adăugată mai mare dacă îi vinzi la tine în sat, dacă-i vinzi la vecin, dacă te gândești să faci o mică procesare artizanală. Vorbesc de iaurt în borcan: e una să vinzi cu 15 lei kilogramul de iaurt în borcan și una e să-l vinzi cu 2-3 lei la procesator. N-o să vinzi tu un TIR de iaurt în borcan, poate faci de 50 de lei pe zi azi, dar azi cu azi se adună 1500 de lei cu care poți să-ți trimiți copilul la școală, indiferent ce se întâmplă cu procesatorul, cu cine plătește – cine nu plătește, ăia sunt bani la tine în curte, ai vândut la tine în sat, ai vândut la vecini, la prieteni, că ai mai tăiat un vițel și treaba asta în lumea noastră se poate face civilizat. Am cunoscut fermieri din Italia, am cunoscut fermieri din Belgia care duc animalele la abator, le taie și le iau înapoi și le dau la prietenii lor, și la hotel bun, și la restaurantul bun, că numai el știe cum și-a crescut animalul.

Reporter: Pot să facă și alte produse din ce preia de la abator.

Marius Bîcu: Cei pe care i-am cunoscut eu postau pe Facebook: „Dragi prieteni, tăiem 4 miei. Cine vrea, duminică la fermă”, și îi duceau la abator, îi aduceau tranșați, curați, în săculeț de plastic și veneau clienții pe comandă, la prețul de 5 ori sau 3 ori față de supermarket, că știu ce i-am dat de mâncare, l-am îngrijit și tu l-ai văzut, mă cunoști. Și atunci, de la produse mergem la următorul pas: să ai și altfel de clienți, nu numai clientul procesator de lapte și abator. Că de obicei astea sunt două facturi principale ale fermei: abatorul și procesatorul de lapte. Și chiar dacă diversificarea vine cu un efort, chiar dacă vine cu o mică investiție, chiar dacă vine cu o mare bătaie de cap, eu cred că e bine să fie acolo.

vaci pasune

Reporter: E o bătaie de cap, după care lucrurile merg de la sine.

Marius Bîcu: S-ar putea nici să nu meargă, s-ar putea să fie o prostie, dar ai încercat să mai faci altceva decât să te plângi că procesatorul nu-ți dă bani destui, nu ți-i dă la timp… cred că este și altă portiță, o mică parte, o anumită parte din producție să fie acolo. Vorbeam de Dan Țandea. La el acasă, seara la muls, stăteam cu el după muls la terasă și veneau oamenii din sat, din Cluj, stăteau la poveste, stăteau la bere, stăteau la fermă câteva minute că era seară și era plăcut și își lua laptele. Eu nu cred că Dan avea nevoie de banii ăia neapărat de la prietenii din sat sau din Cluj, dar oamenii aveau nevoie, voiau lapte de la el din fermă, de la Dan. Și voiau poveste cu el, și voiau să stea seara acolo și era o altă nevoie acoperită, nu doar de a bea lapte și a-ți astâmpăra foamea. Și eu cred că asta aduce valoare adăugată, aduce siguranță și nu-ți mai ia nimeni treaba asta. Dacă ai alte produse ai alte tipuri de clienți, și eu am o amintire de când eram eu foarte mic, bunicul meu avea o vie și trăia din via aia foarte bine. Și moșul avea clienți, eu nu știam ce-s clienții, eram copil, și clienții lui erau clienți care veneau să cumpere vin din sat, că făcea vin bun, și toamna venea alt tip de clienți, niște clienți mai de pe la munte, oameni care tăiau lemne și care aveau animale pe la munte, ciobani, și ăștia nu aveau vie pe acolo, că erau sus, în Munții Sebeșului, și veneau niște familii la cules de vie cu noi. Noi mergeam la cules de vie două-trei zile și ne trezeam că vin clienți. Și moșul îi ducea în vie și le spunea: culegeți ce vreți voi. Voi ați venit… buna îi punea la masă și mâncau cu noi la masă, era o sărbătoare. Culesul viei era un spectacol.

Reporter: Totdeauna a fost… o sărbătoare.

Marius Bîcu: Așa am învățat eu de mic că se îngrijeau clienții. Ăsta era felul în care moșul meu îngrijea clienții. Și eu cred că asta trebuie să facă fermierii și în ziua de azi. Să ai clienții ăia pe care-i pui cu tine la masă, ăia de stai cu ei la o poveste, chiar dacă-s locali, chiar dacă sunt puțini, chiar dacă nu-ți cumpără toată producția fermei. Tu ai o fermă mare – nu au fost aici fermieri cu o vacă – și cred că e foarte important să avem clienți mulți. Și ziceam și de procesator: ai un procesator mare, o multinațională, dar vinde puțin și la un procesator din orașul vecin. Ai doi procesatori? Nu e nicio problemă în ziua de azi. Acum trei ani nu se puteau face două contracte, acum s-au schimbat vremurile, poți să ai patru, dacă vrei. Și asta am pus pe ecran de la început: vremuri grele. Care e oportunitatea azi? Și cred că orice om de afaceri, orice om, în general, ar trebui să se gândească ce oportunitate are, ce a venit nou, în loc să ne plângem. Că dacă ne plângem nu se rezolvă nimic. Și ultima chestie pe care le-am zis-o fermierilor e că ar trebui să se gândească la piața locală. Adică vinzi laptele la o companie multinațională într-un oraș mare, vinzi animalele la un abator, dar să te gândești și la piața locală. Ce înseamnă piață locală? Să faci un mic magazin la tine în sat, să faci un mic magazin la poarta fermei. Noi, când a început magazinul, aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii, că „hai că vreau să cumpăr și eu”, și după câteva vreme ne-am pus casa de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Am început de la nimic, de la niște brânzici într-un frigider. Și de asta zic, eu cred că toți fermierii trebuie să fie atenți la piața locală și la satul lor, și la orașul de lângă. Și dacă este atent la piața locală, piața locală te răsplătește cu valoare adăugată foarte mare. Adică dacă mergem la un distribuitor și distribuitorul duce la un supermarket și clientul tău merge la supermarket, banii îi fac supermarketul, distribuitorul și mai rămâne ceva pentru tine. Clientul plătește un preț mare și e nervos că de ce e așa scump. Și atunci, dacă rupi lanțul ăsta – o parte, nu poți tot, dar pe o parte din business, pe 5%, 3%, 10% să dai la vecinul și vecinul să-ți dea banii, e valoare adăugată fantastică, nu numai de bani. Omul ăla îți apreciază calitatea, omul ăla te cunoaște, omul ăla vine și în următoarele 5 luni la tine orice ar fi. Eu cred că cu astea trei schimbări în viața fermierului: cu clienți mai mulți, cu produse mai multe și cu o piață locală abordată sănătos, pe termen lung, eu cred că se poate câștiga o notorietate, un brand, o recunoaștere în zonă și poate că atunci se duce peste 10 ani jumătate-jumătate, însemnând jumătate la procesator și jumătate vând eu, că știu, că am deja doi clienți restaurante, patru hoteluri, oameni care vin la mine, am niște grupuri care vin în vizită – dar nu se întâmplă peste noapte. Și toate lucrurile astea, peste 5-10 ani nu se pot întâmpla în niciun fel dacă fermierul nu respectă o condiție: să rămână sănătos. Și asta am urat la toți, le-am dorit din tot sufletul, să aibă mare, mare grijă de ei. Că suntem foarte tentați când e greu să stăm tot timpul la lucru și mai uităm să mâncăm, mai uităm să facem mișcare, mai uităm să stăm cu cei dragi și ne trezim dintr-odată că nu mai suntem sănătoși și, Doamne ferește!, că dacă nu mai ești sănătos nu poți să ai grijă nici de familie, nici de fermă, nici de clienți, nici de piață, nici de produse și nici de nimic. Și atunci, cred că un fermier fericit e un fermier sănătos.

Reporter: Nu vreau să concluzionez, pentru că lucrurile spuse de tine sunt edificatoare pentru ce înseamnă și agricultura, și viața de fermier, dar, în general, lucrurile trebuie să funcționeze cu oameni sănătoși, pentru că numai așa pot fi fericiți. Îți mulțumim foarte mult, Marius Bîcu, pentru că ai avut bunăvoința de a împărtăși cititorilor noștri lucrurile acestea minunate pe care le-ai trăit și pe care ai vrut să le dai mai departe, ceea ce este minunat, pentru că, repet, nu toți fac lucrul acesta.

Marius Bîcu: Eu cred că e minunat să împărtășim cu cei din jurul nostru tot ceea ce știm, cred că e benefic pentru noi că avem porțile deschise mereu, nu numai în Agraria On Tour, primim studenți, primim grupuri de elevi când e „Școala altfel”, primim profesori care-și fac lucrări la noi și primim și concurenții în vizită, la noi în fabrică și în fermă, și facem treaba asta cu o așa deschidere, pentru că știm că oamenii ne pot fura rețetele, oamenii ne pot copia tehnologia, oamenii ne pot copia ambalajele, dar nimeni nu ne poate lua omenia. Și omenia e lucrul la care ținem cel mai mult și de asta le spun mereu: bine ați venit!

 

Articol de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Interviu

Luni, 16 ianuarie 2023, se lansează Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă.

Evenimentul, desfășurat în Alba Iulia, la Muzeul Principia – Cetatea Alba Carolina, începând cu ora 11, are ca scop semnarea parteneriatului dintre sectorul agricol și societatea civilă.

Organizatori sunt: LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România), Patronatul Român Alba, Asociația Agricultorilor Maghiari – Organizația Mureș, Țara Vinului și Asociația Județeană a Crescătorilor de Animale „Apulum” Alba.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Miercuri, 16 martie 2022, au fost anunțate rezultatele sesiunii de vinuri roze din cadrul Concours Mondial de Bruxelles. Din acest an, concursul itinerant, considerat una dintre cele mai mari competiții de vinuri din lume, se desfășoară în patru sesiuni diferite, dar și în perioade și locații diferite.

Săptămâna trecută, la Valladolid, peste o mie de vinuri roze din întreaga lume s-au întrecut pentru medaliile Concours Mondial de Bruxelles. Vinurile din 23 de țări au primit medalii de argint, aur și mare aur (Grand Or) în cadrul Sesiunii de roze a competiției internaționale.

Râvnitele medalii Grand Or, acordate doar la 1% dintre participanți, le-au primit cinci vinuri roze din Franța, două din Spania, două din Italia, două din Republica Moldova, unul din România și unul din Cehia.

Mysterium Roze Brut 2017, vin spumant al cramei Jidvei, a primit Marea Medalie de Aur. Spumantul de pe Târnave este obținut după metoda tradițională din soiul Pinot Noir 100%, vinificat în roze, cu 12% volumul de alcool, zaharuri reziduale – 7 g/L și aciditate totală – 6,5 g/L.

În plus, la Concours Mondial de Bruxelles s-au acordat și trofee „Revelație” vinurilor care au obținut cele mai bune note la categoriile lor. Vinul spumant al cramei Jidvei a câștigat și trofeul „Revelație”.

Cu 106 medalii, Franța - principalul producător mondial de roze, este în frunte. Italia – 69 de medalii - ocupă locul al doilea, iar gazda concursului - Spania este pe locul trei cu 68 de medalii. Portugalia și Moldova împart locul al patrulea cu câte 23 de medalii fiecare, urmate de România cu 13 medalii și Grecia cu 12 medalii.

Toate rezultatele le găsiți aici: https://resultats.concoursmondial.com/fr/resultats/2022

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

 

Publicat în Eveniment

Călin Matieș solicită redeschiderea târgurilor de animale și crearea unui plan de măsuri tehnico-sanitare care să permită acest lucru în deplină siguranță pentru toată lumea. În acest sens, senatorul PSD de Alba a trimis astăzi, 20 ianuarie 2021, o scrisoare președintelui ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) – Robert Chioveanu.

Reamintim că actualul senator Călin Matieș este producătorul renumitului produs recunoscut la nivel european – „Pita de Sântimbru” și cel care a avut inițiativa înființării Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, organizație pe care a condus-o până la preluarea mandatului de parlamentar, în decembrie 2020.

„Solicit măsuri urgente pentru redeschiderea târgurilor de animale în condițiile respectării tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Totodată, solicit identificarea de soluții pentru prevenirea extinderii pestei porcine africane astfel încât crescătorii de animale să nu mai aibă de suferit”, scrie Călin Matieș în scrisoarea către președintele ANSVSA.

Afectată de pandemia de COVID-19, România se află din nou sub incidența răspândirii cazurilor de pestă porcină africană, ceea ce afectează buna desfășurare a activităților de comercializare a animalelor în spațiul rural.

Prin menținerea suspendării activității târgurilor, crescătorii de animale nu-și pot comercializa produsele, situație agravată și de faptul că numărul abatoarelor este insuficient la nivel național, existând județe neacoperite. Apoi, transportarea animalelor către abatoare este îngreunată nu doar de distanțele mari care trebuie parcurse, ci și de necesitatea transportării cu automobile autorizate de DSVSA.

„În acest context, crescătorii de animale și oamenii din mediul rural sunt constrânși de intermediari să reducă prețurile pentru comercializarea animalelor până la un nivel la care riscăm să îngenunchem . În România sunt zone rurale de munte, ca în județul Alba – de pildă, și fac referire în mod special la Munții Apuseni, unde oamenii trăiesc doar din creșterea animalelor, iar dacă mai continuă să fie ținute închise târgurile de animale există riscul ca aceste zone deja defavorizate să se depopuleze”, este de părere senatorul de Alba.

În opinia lui Călin Matieș, o strategie de monitorizare a focarelor de pestă porcină africană, la nivel național, care să permită deschiderea târgurilor și să corespundă nevoilor crescătorilor de animale, este imperios necesară. „O primă soluție ar fi să putem stabili scenarii graduale pentru fiecare localitate în parte, cu zone verzi, galbene și roșii, în funcție de gradul de răspândire a pestei porcine africane. Târgurile ar putea fi redeschise în zonele verzi (zero cazuri/focare PPA), inclusiv pentru comercializarea porcinelor; în zonele galbene (sub 5 cazuri/focare PPA) ar putea fi comercializate animalele exceptând porcinele, urmând ca doar în zonele roșii (peste 5 cazuri/focare PPA) târgurile să rămână închise. Suplimentar proveniența animalelor ar putea fi certificată prin verificarea crotaliilor de un medic veterinar, prezent în fiecare târg. Astfel se poate avea un control asupra gestionării și monitorizării numărului de animale, cât și asupra modalităților actuale de comercializare ale acestora, inclusiv în ceea ce privește porcinele, unde o mare parte din exemplare nu sunt înregistrate din lipsa subvențiilor.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Publicat în Interviu

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Zootehnie

Călin Matieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România (FNPPTR), a anunțat constituirea grupului de lucru „Produsele tradiționale, viitorul satului românesc”, creat împreună cu Ministerul Agriculturii, asociațiile membre ale FNPPTR și Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România.

De altfel, Ministerul Agriculturii a transmis un comunicat în care informează că, în 14 ianuarie 2020, a organizat la sediul instituției o întâlnire cu reprezentanții Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, ai Asociației Bio România, precum și cu reprezentanți ai Agenției Naționale a Zonei Montane, dar și ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ai Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism. „Scopul întâlnirii a fost identificarea și stabilirea unui plan de acțiuni care să contribuie la susținerea și promovarea produselor agroalimentare românești înregistrate pe scheme de calitate naționale, precum și la dezvoltarea acestei nișe de produse”, precizează comunicatul MADR.

S-a discutat despre cum poate fi îmbunătățită colaborarea interinstituțională dintre autoritățile responsabile cu implementarea legislației naționale privind atestarea produselor tradiționale, pentru a crește numărul de produse tradiționale atestate de MADR și cultivarea încrederii consumatorilor în calitatea acestor produse.

Un alt subiect de discuție a fost organizarea de târguri de profil, destinate produselor atestate/recunoscute de MADR, distinct față de spațiul alocat produselor convenționale. Totodată, au fost dezbătute subiecte ce privesc elaborarea de noi scheme de calitate voluntare, precum și posibilitățile de finanțare din fonduri europene a produselor agricole și alimentare înregistrate pe scheme de calitate.

Promovarea produselor de calitate agroalimentare românești în cadrul agroturismului a fost o altă temă abordată în cadrul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii. „Producătorii de produse tradiționale și ecologice ne sunt parteneri în dezvoltarea politicilor din domeniul agroalimentar și în elaborarea viitorului Plan Național Strategic. Orice întâlnire cu ei este benefică”, a spus ministrul Adrian Oros.

Alături de ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu producătorii de produse tradiționale și ecologice a participat Aurel Simion, secretar de stat – coordonator al Direcției Generale Politici în Industria Alimentară și Comerț și al Agenției Naționale pentru Zona Montană.

Aurel Simion provine din rândul producătorilor, fiind fondatorul brandului de produse tradiţionale „Ca altădată”, din județul Vâlcea. Actualul secretar de stat din MADR este unul dintre primii producători care şi-au atestat produsele ca fiind tradiţionale.

Publicat în Eveniment

La data de 28 ianuarie, 8.174 de ferme din judeţele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt, Caraş-Severin, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Dolj se aflau în întârziere în privinţa controlului pe teren, potrivit unei informări ale Ministerului Agricole, plata finală a subvenţiilor în sectorul vegetal şi zootehnic pentru anul 2016 urmând să se terminte în luna martie, a.c.

Se estimează că finalizarea controlului în teren ar avea loc pe 15 februarie 2017, după care urmează introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic.

Pentru întărirea procesului de lucru, mai bine de 260 de experți au fost detașați în zonele cu probleme, rezultatul fiind diminuarea masivă a numărului de exploatații cu probleme.

„Pentru aducerea la zi şi crearea posibilităţii de finalizare a controlului clasic, etapă obligatorie pentru acordarea sumelor de către APIA, au fost detaşaţi de la alte centre judeţene 262 de specialişti cu atribuţii de control pe teren, în judeţele menţionate. (...) În momentul de faţă numărul fermelor rămase pentru control a fost redus la 174. Astfel, controlul poate fi încheiat până la data de 15 februarie, urmând a se proceda la etapele tehnice care urmează, respectiv introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic”, se precizează în comunicatul ministerului de resort.

Oficialii MADR au mai adăugat că în urma celor două întâlniri de lucru cu dezvoltatorul de soft privind îmbunătăţirea aplicaţiei s-a reuşit reducerea termenelor de livrare a funcţionalităţilor în cadrul aplicaţiei pentru demararea plăţilor finale aferente anului 2016, în sectorul vegetal şi zootehnic.

Fermierii selectaţi la controlul pe teren, pentru anul de cerere 2016, sunt în număr total de 85.348 fermieri, din care la control prin teledetecţie 60.535 fermieri, iar la control clasic pe teren 24.813 fermieri, potrivit datelor APIA.

Publicat în Știri
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

banner bkt

Banner KV AGRI SUMMIT 2024 300x250px

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista