Constanta - REVISTA FERMIERULUI

Joi, 8 februarie 2024, la Adunarea Generală a Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), Theodor Ichim a fost ales președinte al organizației profesionale. Fermierul dobrogean, care deținea funcția de vicepreședinte, l-a înlocuit pe Nicolae Sitaru, cunoscut fermier din județul Ialomița.

Theodor Ichim face agricultură de două decenii în județul Constanța, pe raza comunelor Chirnogeni, Comana, Amzacea, Deleni și Adamclisi, exploatând peste 3.000 de hectare și deținând spații de depozitare de peste 40.000 de tone. Noul președinte FAPPR administrează societatea Unigrains Trading, care produce și sămânță în trei stații de condiționare și tratament.

Până la alegerea în fruntea Forumului APPR, Theodor Ichim era președinte al Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD).

Forumul APPR este o structură federativă a fermierilor şi procesatorilor agricoli din România, afiliată la CEPM, fiind un activ și constant partener de dialog civil al autorităților de la București și Bruxelles. FAPPR are peste 1.200 de membri, care lucrează circa 1,2 milioane hectare la nivel național.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri

În județul Constanța, la Tariverde, Dumitru Tănase are o fermă de aproape 660 de hectare. Fermierul dobrogean face agricultură încă din 1972, iar astăzi propria afacere agricolă beneficiază de cele mai performante utilaje. „Ne lipsesc doar prețurile bune la cereale”, ne-a spus Dumitru Tănase.

În anul agricol 2022 - 2023, pe 40% din suprafață a cultivat grâu, iar restul din cele peste 650 de hectare este ocupat de rapiță, mazăre și orz, aceasta din urmă fiind, în opinia lui Dumitru Tănase, cea mai profitabilă dintre culturile din ferma sa. Pe 25 de hectare produce și sămânță de grâu, de orz și de mazăre, pentru necesarul propriei ferme.

Fermierul constănțean susține că provocarea cea mai mare în momentul de față sunt prețurile mari ale inputurilor și prețurile mici ale cerealelor. Soluția pe care a găsit-o ca să se adapteze la instabilitatea prețurilor este reducerea cheltuielilor cu inputurile. „Reducem cantitatea de îngrășăminte, a căror pondere în costuri este de 40-50%. Pierdem, în felul ăsta, cam 10-20% la producție, dar eu zic că tot este rentabil. La pesticide, care s-au scumpit și ele foarte mult, nu mai luăm din cele de top, luăm unele mai ieftine și pierderea de producție e de maximum 5%”, arată Dumitru Tănase.

 

Ce înseamnă, în agricultură, să fii sustenabil

 

Să reușești să faci agricultură în mod profitabil timp de peste 50 de ani nu este puțin lucru. Îți trebuie știință, practică și abilitatea de a te adapta permanent la toate schimbările, așa că am vrut să aflăm ce crede un fermier cu atât de multă experiență despre provocările pe care le aduce agricultura din zilele noastre și despre sustenabilitate.

ta 242 mewi 4

Dumitru Tănase afirmă că primul lucru la care se gândește când vine vorba de sustenabilitate este să reușească să-și susțină ferma atât din punct de vedere financiar, cât și tehnologic. „Ca să reducem consumul de pesticide, aplicăm rotația culturilor și semănatul la timp. Pentru conservarea apei în sol, mergem pe tehnologia minimum tillage, lucrăm cu subsolier, fără întoarcerea brazdei, iar pentru conservarea solului nu întoarcem brazda, nu ardem miriștea și avem culturi fixatoare de azot”, explică fermierul constănțean.

Când vine însă vorba despre Green Deal/Pactul Verde European, Dumitru Tănase se încruntă: „Am trecut dintr-o dictatură în alta, așa să scrieți! Acum avem o dictatură atehnică. 5%  sau 10% teren lăsat obligatoriu pârloagă înseamnă câștig zero pe suprafața respectivă, iar anul viitor o să fim pe minus, pentru că terenurile respective or să fie infestate de buruieni, de boli și dăunători și vom cheltui bani în plus pentru a scăpa de ele”.

ta 242 mewi 3

 

Productivitate ridicată cu utilaje noi și moderne

 

După părerea lui Dumitru Tănase, cu cât utilajele cu care lucrezi sunt mai performante, cu atât calitatea și productivitatea lucrărilor este mai ridicată. „Este foarte important să ai utilaje noi și moderne.”

În ferma de la Tariverde, Dumitru Tănase a adunat tractoare și mașini agricole pe care ni le enumeră cu încântare: trei tractoare Fendt, de la 140 CP la 280 CP – Fendt 313 Vario (model Power), Fendt 314 Vario (model Profi+), Fendt 828 Vario Profi – plus o combină Fendt 6335 C, un cultivator Horsch Terrano 3.5 FX de 3,5 m, o grapă cu discuri Horsch Joker 5 RT M14 cu lățimea de lucru de 5 m și încă o grapă Horsch Joker 3.5 CT de 3 m, o semănătoare de păioase Horsch Pronto 4 DC Starr, un distribuitor de îngrășăminte Rauch Axis și multe altele. Toate utilajele sunt achiziționate de la compania Mewi, cu care a început colaborarea în anul 2012. „Utilajele agricole fac 50% din producția unei ferme, iar inputurile și tehnologia aplicată fac restul de 50%, însă, câteodată, apa face toată diferența”, punctează Dumitru Tănase, fermierul cu o experiență de peste 50 de ani în agricultura dobrogeană.

ta 242 mewi 2

 

Tractoarele Fendt, fiabilitate ridicată și consum mic

 

Dumitru Tănase susține că fiabilitatea crescută și consumul redus de combustibil sunt cele mai importante aspecte când vine vorba de utilajele agricole dintr-o fermă. Asta și-ar dori de la orice producător de utilaje și Fendt excelează la acest capitol, așa că are planuri să înlocuiască tractoarele altor producători, pe care le are acum în fermă, tot cu tractoare Fendt, dar de putere mai mare (340 CP). „Tractoarele Fendt sunt cele mai bune la fiabilitate și la productivitate, consumul specific de combustibil e mai mic cu cel puțin 30% față de tractoarele pe care le avem acum din alte mărci”, precizează fermierul, adăugând că 80% din viața unui tractor sau a oricărei mașini agricole se datorează modului de exploatare a utilajului.

ta 242 mewi 5

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2023
Abonamente, AICI!  
Publicat în Tehnica agricola

În zilele de 28 și 29 iulie 2023, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre (ANCC) Caprirom organizează Conferința Națională a Crescătorilor de Caprine din România. Evenimentul are loc la ICDCOC (Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor) Palas Constanța și, pe lângă reunirea crescătorilor de capre, autorităților și specialiștilor, celebrează 30 de ani de activitate a ANCC Caprirom, asociație care are mai mult de 400 de membri și peste 200.000 de capre.

Vineri – 28 iulie, prima zi a Conferinței Naționale a Crescătorilor de Caprine din România cuprinde prezentări de lucrări științifice și, totodată, participanții vor afla istoria ANCC Caprirom.

În curtea ICDCOC Palas Constanța, crescătorii își prezintă caprele, în țarcuri special amenajate, în jurul cărora sunt corturi în care sunt expuse produse tradiționale din lapte și carne de capră. Va avea loc și un Concurs Național de Brânzeturi.

caprirom palas

„Acest eveniment poate fi o experiență memorabilă și pentru copii, deoarece pot mângâia căprițele și se pot bucura de clipe frumoase alături de animăluțe în aer liber. Vom avea fel și fel de brânzeturi cu mirodenii, brânză maturată, iaurt și multe alte preparate din lapte de capră. În timpul degustării, fermierul povestește despre viața caprelor, hrana pe care o consumă și despre mica fabrică unde sunt prelucrate toate aceste lactate. La târgul de produse tradiționale din lapte și carne de capră poți descoperi că pasiunea pentru natură și tradiție se regăsește în fiecare gust autentic și în fiecare produs. La finalul unei astfel de experiențe afli că acest tip de degustare nu este doar despre a savura arome și texturi, ci despre a te conecta cu oamenii și cu tradițiile autentice. Laptele de capră este o comoară nutritivă ce a fost apreciată de-a lungul secolelor pentru beneficiile sale remarcabile asupra sănătății”, precizează Claudiu Anghelescu, președintele ANCC Caprirom.

caprirom palas2

În cea de-a doua zi a evenimentului desfășurat la ICDCOC Palas Constanța, sâmbătă – 29 iulie, are loc un workshop pe tema procesării laptelui de capră.

invitatie caprirom

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment
Joi, 27 Octombrie 2022 13:39

Apa, esența vieții

De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Lamureanu.cam2 300 00 48.2560002

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

lamureanu 1

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Lamureanu 900 00 02.5800001 

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Lamureanu 100 01 02.0400001

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

lamureanu 3

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

lamureanu 2

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Lamureanu 700 00 01.6400001

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

 

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Interviu

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2022
Abonamente, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) anunță finalizarea lucrărilor de întreținere și reparații la stații de pompare de bază din județul Constanța, precum și demararea irigatului în județul Călărași.

Vineri, 13 mai 2022, ANIF finalizează lucrările de punere în funcțiune a stațiilor de transformare de 110 kV care nu au mai asigurat de 20 de ani alimentarea cu energie electrică a stațiilor SPB Poarta Albă, din Amenajarea Carasu Poarta Albă, și SPA Aducțiune Poarta Albă și SP Basarabi Pădure, din Amenajarea Carasu Movilița, județul Constanța. „La aceste stații de pompare au fost efectuate lucrări de întreținere și reparații”, transmite ANIF.

De asemenea, s-a demarat irigatul în Amenajarea Terasa Călărași, județul Călărași, care pune la dispoziție fermierilor apa necesară irigării terenurilor agricole pe o suprafață de 6.000 ha.

Totodată, în județul Călărași, prin stația de bază SPA Pietroiu se asigură apa necesară irigatului în județele Călărași și Ialomița pentru o suprafață totală de 36.000 ha, din amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare. Până în prezent, fermierii au irigat 3.200 ha în cele două județe.

„Pe Amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare sunt în execuție lucrări de reabilitare prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații. La momentul actual, Stația SPA Pietroiu beneficiază de finalizarea reabilitării unui agregat și a conductei de refulare”, precizează ANIF.

Foto: ANIF

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la disciplina Parazitologie și boli parazitare a Facultății de Medicină Veterinară, anunță descoperirea unei noi specii de insectă pe teritoriul României, în județul Constanța. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută în orașul de la malul Mării Negre Constanța.

Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populației de vectori din România, finanțat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) și desfășurat în zona Canaraua Fetii din județul Constanța.

Rezultatele studiului au fost publicate în luna august 2021 în prestigioasa revistă Parasites & Vectors.

„Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată și, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferințe chiar despre flebotomi, conferință care s-a desfășurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, și i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naștere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord și ne-am bucurat mult ulterior să primim și acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de inițiativa noastră. Dedicăm această descoperire științifică Simonei Halep, în semn de onoare și de apreciere pentru performanțele sale și pentru cum duce numele României în lume, așa cum ne străduim și noi în domeniul cercetării”, precizează coordonatorul studiului, prof. dr. Andrei Mihalca, de la disciplina Parazitologie și boli parazitare.

La rândul său, cercetătorul științific Cristina Pop povestește despre descoperirea noii specii de insectă: „Printre câteva sute de flebotomi colectați în zona Canaraua Fetii din județul Constanța, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în țară. Au urmat apoi câteva investigații mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice și genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru știință. Având la dispoziție un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele și să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeași zonă timp de încă două sezoane, în 2019 și în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuși, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală și am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”.

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente și mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 și 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.

Cercetările derulate în ultimii ani de specialiștii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezența a șase specii, plus această nouă specie pentru știință, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru știință descrise de cercetătorii de la colectivul disciplinei Parazitologie și boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.

Articolul publicat în Revista Parasites & Vectors poate fi accesat la adresa: https://parasitesandvectors.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13071-021-04929-6

Explicație foto: Canaraua Fetii, Regiunea Dobrogea, România. a intrare în peșteră. b , c , d Formații de calcar. e Situl specific de colectare pentru studiul actual. f Vedere generală a rezervației naturale

Publicat în Știri

Piața pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, la data de 8 decembrie 2020, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul românesc se tranzacționează în jurul valorii de 200 euro/tonă în paritatea CPT Constanța. „În țară, piața internă are în continuare apetit pentru calitate și preț, astfel că sloturi pentru loturi de calitate bună vor fi apreciate în consecință pe scara prețului oferit, circa 1.000 lei/tonă. România are securizată siguranța alimentară până la recolta nouă, privind prin prisma produsului grâu. Consumul lunar de circa 280.000 de tone, multiplicat cu numărul de luni până la recoltă, aproximativ 7, generează un număr care este acoperit, în speță 2.000.000 de tone. Ținem totodată în minte că nivelul de export al grâului românesc până la această oră nu depășește 1,1 milioane tone, cu o variație de 7%, astfel că marfa românească poate deveni un jucător competitiv în lunile de iarnă care vor urma”, apreciază Cezar Gheorghe.

Analistul este de părere că, în planul noilor recolte, fiecare zi care va consolida starea de vegetație, în special în regiunea Mării Negre, precum și în Europa, va face ca prețul de recoltă nouă să se diminueze. În intervalul 1-6 decembrie 2020, în cotația SEP21, grâul a pierdut deja 5 euro/tonă, ajungând la un nivel de 187,5 euro/tonă. „Concordat cu portul Constanța, avem un echivalent de 170 euro/tonă, adică 830 lei/tonă. În același timp, lipsa apei din SUA generează neîncredere în producția viitoare de grâu, lipsa precipitațiilor continuând în regiuni întinse din Câmpiile Centrale ale SUA. Avem deci un balans care va contura în următoarele două-trei luni piața de agribusiness, în termen de prețuri ale noii recolte de grâu. Îndemn, ca întotdeauna, la prudență maximă. 170 euro/tonă este un preț ce poate fi un pilon al planului de management al riscului pentru cultura de grâu, dar, la acest moment, nu mai mult de o tonă la hectar. În continuare, un lucru despre care se vorbește foarte puțin este grâul franțuzesc. Contingente întregi își găsesc destinație în China, iar o estimare grosieră indică circa 2.000.000 de tone care au fost exportate deja”.

PORUMB

Porumbul românesc, susține analistul, a dat semne de recul în privința nivelurilor de preț. „185 euro/tonă, echivalent a 900 lei/tonă, este semnul de liniștire, cel puțin pentru o perioadă, a cererii de export. Piața internă încă cotează la niveluri de 870 lei/tonă FCA în sudul României, 800 lei/tonă în nord-vest, precum și în regiunea Moldovei, pentru marfa în STAS, în ceea ce privește umiditatea.

Bazinul Mării Negre suferă din lipsă de cumpărători, la nivel de FOB Constanța ca și FOB porturi ucrainene. Marfa din bazinul Mării Negre a devenit prea scumpă, iar cumpărătorii se orientează spre alte origini. SUA sunt unul dintre ei, cu un nivel de preț mult mai mic față de Bazinul Mării Negre. China rămâne un cumpărător principal, dar nu este dispusă să mai plătească prețurile mari din Ucraina. Pe de altă parte, indicațiile de preț până în lunile martie-aprilie în porturile ucrainene nu indică un cost de depozitare atașat, plus cel de finanțare a stocului, ci un adaos efectiv de un euro/lună, insuficient pentru a acoperi costurile cu depozitarea și finanțarea. Acest aspect ne indică diluarea cererii, precum și încrederea în celelalte surse de aprovizionare, SUA și Brazilia”, precizează Cezar Gheorghe.

Pe de altă parte, raportul USDA va aduce tăieri de producție în origini. Stocurile la nivel mondial se vor diminua, coroborat, desigur, cu nivelul consumului.

FLOAREA-SOARELUI

Majoritatea procesatorilor și-au acoperit vânzările de ulei pe primul trimestru din 2021 (ianuarie-februarie-martie). Turcia își reduce apetitul de import, iar zvonurile indică o revenire a taxelor de import, 45%, ceea ce va afecta prețul final al semințelor de import.

Acest aspect conduce către o scădere a prețului la semințele de floarea-soarelui în paritatea CPT Constanța, până la nivelul de 575-580 USD/tonă. Dolarul slab este încă un factor care conduce indirect la o diminuare a prețului în lei (4,0226 RON/1 USD) și cântărește greu în balanța veniturilor. „În mod normal, sfârșitul lunii ianuarie va conduce către o creștere a cererii din piața internă. Necesarul de acoperit este trimestrul 2 (aprilie-mai-iunie). Deci, decuplarea momentană de vânzare va genera beneficii peste 30-50 de zile”, punctează Cezar Gheorghe, consultant senior al Casei de Trading a Fermierilor.

RAPIȚĂ

Cotațiile echivalente AUG21 scad cu circa 2 euro/tonă, la un nivel de 386 euro/tonă. „Cu o paritate de 1.121 euro-dolar, acest aspect, agregat cu starea de vegetație actuală a rapiței la nivel european, și Marea Neagră este perfect normală pentru perioada din an în care ne aflăm”, afirmă analistul.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 8 decembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-8-decembrie-2020/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Marți, 27 Octombrie 2020 12:06

Desfacerea, o problemă rezolvabilă

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Ferma înfloritoare a lui Constantin Soare din Fântânele – Constanța, de la granița cu județul Tulcea, nu a scăpat nici ea de seceta pedologică. Culturile de orz sau grâu au fost afectate între 80% și 100%. Organizația de udători din care face parte implementează acum un proiect pe irigații pentru șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare.

Constantin Soare lucrează 1.070 de hectare pe raza localității Fântânele. Fermierul constănțean a aplicat ca în fiecare an tehnologii care l-au ajutat în trecut să obțină producții bune, chiar și fără irigații. Anul acesta însă pare desprins din cu totul altă poveste, iar nevoia de apă pune presiune pe fermierii care vor să își continue activitatea. „Lucrăm 1.070 de hectare și toată cultura de grâu a fost calamitată în procent de 70-100%. Am avut parcele care au fost calamitate în procent de 100% și una dintre ele, de 117 hectare, am întors-o după ce s-a încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor. Am pregătit terenul și am pus cultură de porumb care, mulțumim lui Dumnezeu, pentru că au fost niște ploi, a reușit să răsară”, ne-a spus Constantin Soare.

În Dobrogea, finanțările nerambursabile pentru irigații sunt necesare

Constantin Soare ridică din nou problema legată de reabilitarea infrastructurii de irigații, de realizarea de sisteme de irigații locale, adică ale fermierilor.

Dacă terenul agricol este al mai multor proprietari și acea investiție e posibil să se afle pe un teren ce se va vinde, riști ca noul proprietar fermier să nu vrea să irige și să închidă conducta. „Eu din luna mai 2017, când a apărut Legea 133 – lege care a modificat Legea îmbunătățirilor funciare, Legea 138/2004 –, prin care s-a stabilit că statul va livra apă cu titlu gratuit Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, m-am așezat pe „pista de concurs” și am început să lucrez la un proiect pentru irigații. Noi, pe localitatea Fântânele, am constituit o OUAI și am preluat de la ANIF șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare. Aparținem de sistemul de irigații Sinoe, care deservește în cadrul județului Constanța și parțial Tulcea 60.000 de hectare, din care 40.000 se află în zonă viabilă. Un lucru important e să ne încadrăm în această suprafață viabilă de 40.000, motiv pentru care am făcut demersuri din momentul în care a apărut Legea 133, am dat curs constituirii organizațiilor și mai departe demersurilor pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 4.3”, a detaliat fermierul.

Proiectele, au fost aprobate, cele șase contracte de finanțare fiind semnate cu AFIR. „S-a întocmit dosarul de achiziție cu caiet de sarcini și este depus la AFIR în vederea analizării lui, să se constate dacă condițiile pe care le-am stabilit prin Caietul de sarcini se încadrează în Legea 98, Legea achizițiilor publice, și aștept să îmi vină răspunsul. După care trebuie mai departe să depun același dosar la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, pentru a se stabili iar dacă acele condiții stabilite prin Caietul de sarcini sunt conforme cu legea în vigoare”, a continuat agricultorul constănțean.

Următorii pași sunt scoaterea la licitație, apoi proiectarea și execuția, undeva, speră agricultorul, în luna august. Lucrarea este estimată a fi finalizată, la anul, în 2021, cel mai optimist în luna aprilie.

În prima etapă trebuie reabilitată stația de punere sub presiune care consumă o mare parte din suma alocată pe proiect de un milion de euro, împreună cu partea de alimentare cu energie electrică. „O organizație poate să depună, cel puțin în ultimul Ghid așa era stabilit, trei proiecte pentru același plot, scopul fiind acela de a reveni într-o etapă următoare și a-ți finaliza toată infrastructura secundară – vorbim de conducte principale, antene cu hidranți și așa mai departe. Stația este dotată cu pompe, cu tablouri de comandă, cu tot ce este necesar, pentru a deservi întreaga suprafață pe care o deține acel plot. Adică nu le faci pe bucățele – azi pun două pompe, în programul următor mai pun încă două și așa mai departe. Se montează toate pompele așa cum a fost concepută stația și de banii rămași pleci cu o conductă principală și una-două antene, în funcție de suma care este disponibilă”, explică Constantin Soare.

Statul se mișcă mai greu decât agricultorii

Canalele de irigații sunt proprietatea statului și rămân în sarcina ANIF-ului pentru reabilitare. Nu mai puțin de un miliard de euro au fost dați în programul care în cinci ani trebuia să reabiliteze infrastructura aferentă pe două milioane de hectare. „Se spune că s-a consumat foarte puțin din ei, dar nu e problema noastră. Important este ca statul să încerce să investească atât cât e nevoie pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Prin acel Program Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații – HG 793 – ANIF-ul are obligația, în paralel cu organizațiile fermierilor, să-și reabiliteze tot ce înseamnă canale principale, canale secundare, stația bază, stațiile de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară. Atunci când organizațiile care au accesat proiecte și-și reabilitează infrastructura secundară și-au finalizat investiția și pot să irige, ANIF-ul are obligația să-i aducă apa la aspirația SPP-urilor. În cazul nostru, din păcate, lucrurile nu cred că se vor întâmpla așa. Mai degrabă spus, eu estimez, pentru că încerc să mișc lucrurile mai repede, că prin aprilie 2021 voi avea finalizată această primă etapă”, a precizat agricultorul care estimează că va trebui să mai depună încă un rând de proiecte pentru a putea reabilita restul de infrastructură secundară care să acopere întreaga suprafață a plotului.

Reabilitarea va viza stațiile și clădirea, iar modernizarea aducerea de pompe de ultimă oră ca tehnologie, tablouri de comandă care să nu presupună intervenția omului, decât în programare. „Ele trebuie programate de maniera să mențină o presiune constantă în instalația secundară de irigații. Și atunci pompele pleacă automat sau se opresc, în funcție de consumul de apă”, a explicat Constantin Soare. Astfel se va realiza și economia consumului de energie electrică.

Păienjeniș legislativ care împiedică realizarea proiectelor

Reabilitarea infrastructurii principale în sistemul de irigații Sinoe trenează însă. „Fizic nu s-au mișcat lucrurile deloc. Am înțeles că s-a scos la licitație anul trecut proiectarea, s-a câștigat licitația și ulterior s-a blocat finanțarea. Acum înțeleg că se vrea să se scoată la pachet proiectarea cu licitația, dar încă nu sunt bani, trebuie să așteptăm. Înțeleg că bani în bugetul Ministerului Agriculturii pentru aceste investiții care trebuie realizate nu sunt și trebuie, mai nou, la rectificarea de buget să se încerce să se găsească resurse financiare pentru a se aloca sumele necesare pentru reabilitare”.

În condițiile în care asociațiile de udători finalizează proiectele, dar statul nu își face partea sa, agricultorii pierd nu doar apa, ci și resursele cu salariile angajaților care trebuie să gestioneze toate acestea.

Mai mult, OUAI au activitate de utilitate publică, iar astfel de investiții sunt de interes general. Pe lângă obligația de a asigura infrastructura secundară, reabilitarea ei pe întreaga suprafață a plotului, există și cea de livrare a apei conform contractelor cu proprietarii de terenuri.

Ideal ar fi ca toată lumea să își dea concursul pentru realizarea acestui tip de proiecte.

Problema cu care se confruntă multe asociații este că Legea 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții are două articole, 6 și 7, care spun că beneficiarul care realizează o investiție și vrea să traverseze cu o conductă/cablu terenul unei terțe persoane trebuie să obțină acordul acelei persoane. „Practic nu se poate o astfel de procedură. De ce spun nu se poate? Pentru că trebuie să ai contact cu proprietarul, care să fie în viață, să aibă cadastru și cu care să te duci cu el la notariat să închei un astfel de document. Dar foarte mulți proprietari nu mai sunt în viață, moștenitorii nu și-au făcut dezbaterea succesorală, sunt plecați prin Europa sau prin alte țări, ca să nu mai spun de faptul că nu sunt încheiate planuri cadastrale. În condițiile date, practic nu există posibilitatea obținerii, așa cum se cere de anumite instituții, a acordului proprietarului. În cuprinsul Legii 138/2004, Legea îmbunătățirilor funciare, e Articolul 30, care vine și modifică Articolele 6 și 7 – chiar spune acolo că se modifică articolele 6 și 7  din Legea 50 care stă la baza acordării autorizației de construire –, și elimină obligativitatea ca beneficiarul să aducă la cel care emite, pentru a obține autorizația de construire, acordul proprietarului. Dar cine a formulat articolul acel 30 a făcut-o atât de prost încât nimeni nu înțelege nimic sau fiecare înțelege ce vrea. Acolo se spune printre altele că beneficiarul, ca să poată să obțină autorizația, dacă în cuprinsul contractului de arendă avut este stipulat faptul că are dreptul să construiască pe teren, nu mai e necesar să vină cu acordul scris al proprietarului. Dar cine e beneficiarul în cazul de față? Organizația. Dar, Organizația are în obiectul de activitatea arendarea terenului și exploatarea terenului? Ea are activitate de utilitate publică!”, a detaliat Constantin Soare. Fiind de utilitate publică, indicat ar fi, crede el, să se procedeze ca și în cazul altor construcții care au același scop, așa cum sunt autostrăzile.

Organizațiile de udători sunt înființate în baza Legii 138 care nu au activitate de a exploata terenul, astfel că posibilitatea de a încheia contract de arendă cade. Mai ales că în cadrul organizației, fermierii au la rândul lor contracte de arendă. „Modificarea acelor articole din Legea 50 și Articolul 30 din Legea 138 a fost făcută în baza unei Ordonanțe de guvern! Deci este la îndemâna Guvernului să dea curs la așa ceva. Și ca o concluzie, trebuie înțeles foarte clar că dacă nu se va schimba regula aceasta, degeaba vom spune: am băgat banii în infrastructura principală, am alocat sume, am venit cu nu știu ce sume alocate pe programul următor – că înțeleg că se vrea să se aloce un miliard de euro pe Măsura 4.3 –, dacă nu creăm toate pârghiile care să ne permită să fim operativi în tot ce înseamnă activitățile astea, nu facem decât să ne blocăm”, apreciază fermierul constănțean.

Înlesnirea accesului la banii UE

Un alt aspect semnalat de Constantin Soare este faptul că dacă se va păstra ultimul Ghid pentru Măsura 4.3, PNDR 2014-2020, vom avea blocaje. Acesta prevede că organizațiile care nu au avut sprijin european în ultimii cinci ani, primesc acum un punctaj de 40 de puncte, favorizându-i pe cei care nu au reușit să depună proiecte până la această oră.

Un alt aspect e că fiecare organizație are dreptul să depună un singur proiect pe sesiune, ceea ce iarăși poate însemna o frânare a investițiilor. „Eu am băgat un milion de euro în stație și din 800 de hectare cât are suprafața unui plot, cu banii rămași din milion, după ce am finalizat punerea în funcțiune a stației, mai fac o conductă principală și o antenă-două care să deservească 100-200 de hectare. Dacă în programul următor, OUAI poate să depună un singur proiect, atunci pun întrebarea: cum se gândește rentabilizarea, folosirea acestor bani – eu știu că atunci când ai făcut o investiție trebuie să produci cu ea. Eu am băgat un milion și produc pentru 200 de hectare în loc să ajung să dau pentru 800-1000 de hectare cât are plotul? De aia spun și sper ca în programul următor și în prima sesiune a programului următor să se schimbe regulile acestea din Ghidul actual!”

Pentru Măsura 4.3, în programarea viitoare este prevăzută suma de un miliard de euro. Nevoia stringentă de apă îi face pe fermieri să spere ca sesiunea să fie deschisă fără limită de sumă. „S-a stabilit un termen de depunere de 3-5 luni. Câte proiecte s-au depus? 300-400-500 de proiecte, în condițiile în care sunt eligibile toate să fie și finanțabile, nu să așteptăm, să repartizăm sumele pe șase ani, pentru că repet, am nevoie de apă mâine, că seceta e constantă ca și schimbările climatice. De aceea sper ca în continuare deciziile care se vor lua prin conținutul Ghidului să fie unele cât mai facile, mai ușor de derulat și repet și revin la elementul cheie: cu acordul proprietarilor. Trebuie ca Articolul 30 din Legea 138 să fie modificat”, a mai spus fermierul.

Toate acestea în condițiile în care nu vorbim de o investiție nouă, ci de reabilitarea unei investiții făcute în urmă cu mai mulți ani, iar noua tehnologie va avea un impact pozitiv pentru generațiile care urmează.

Dobrogea se află, conform statisticilor, într-o zonă defavorizată raportându-ne la nivelul precipitațiilor care se cumulează într-un an. Fermierul a făcut propuneri scrise și verbale, în discuții cu oficialii de la minister, ca atunci când se vor emite noile ghiduri pentru Măsura 4.3, Reabilitarea infrastructurii principale de irigații, zona Dobrogea să fie încadrată ca zonă defavorizată. „Scopul este să ni se acorde un punctaj suplimentar, punctaj care să ne permită să accesăm mai facil proiectele pe Măsura 4.3, pentru că aici este polul secetei și aici trebuie investit cel mai mult în irigații”, a conchis Constantin Soare.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Pagina 1 din 3

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista