Constanta - REVISTA FERMIERULUI

Piața pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, la data de 8 decembrie 2020, un raport realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

Grâul românesc se tranzacționează în jurul valorii de 200 euro/tonă în paritatea CPT Constanța. „În țară, piața internă are în continuare apetit pentru calitate și preț, astfel că sloturi pentru loturi de calitate bună vor fi apreciate în consecință pe scara prețului oferit, circa 1.000 lei/tonă. România are securizată siguranța alimentară până la recolta nouă, privind prin prisma produsului grâu. Consumul lunar de circa 280.000 de tone, multiplicat cu numărul de luni până la recoltă, aproximativ 7, generează un număr care este acoperit, în speță 2.000.000 de tone. Ținem totodată în minte că nivelul de export al grâului românesc până la această oră nu depășește 1,1 milioane tone, cu o variație de 7%, astfel că marfa românească poate deveni un jucător competitiv în lunile de iarnă care vor urma”, apreciază Cezar Gheorghe.

Analistul este de părere că, în planul noilor recolte, fiecare zi care va consolida starea de vegetație, în special în regiunea Mării Negre, precum și în Europa, va face ca prețul de recoltă nouă să se diminueze. În intervalul 1-6 decembrie 2020, în cotația SEP21, grâul a pierdut deja 5 euro/tonă, ajungând la un nivel de 187,5 euro/tonă. „Concordat cu portul Constanța, avem un echivalent de 170 euro/tonă, adică 830 lei/tonă. În același timp, lipsa apei din SUA generează neîncredere în producția viitoare de grâu, lipsa precipitațiilor continuând în regiuni întinse din Câmpiile Centrale ale SUA. Avem deci un balans care va contura în următoarele două-trei luni piața de agribusiness, în termen de prețuri ale noii recolte de grâu. Îndemn, ca întotdeauna, la prudență maximă. 170 euro/tonă este un preț ce poate fi un pilon al planului de management al riscului pentru cultura de grâu, dar, la acest moment, nu mai mult de o tonă la hectar. În continuare, un lucru despre care se vorbește foarte puțin este grâul franțuzesc. Contingente întregi își găsesc destinație în China, iar o estimare grosieră indică circa 2.000.000 de tone care au fost exportate deja”.

PORUMB

Porumbul românesc, susține analistul, a dat semne de recul în privința nivelurilor de preț. „185 euro/tonă, echivalent a 900 lei/tonă, este semnul de liniștire, cel puțin pentru o perioadă, a cererii de export. Piața internă încă cotează la niveluri de 870 lei/tonă FCA în sudul României, 800 lei/tonă în nord-vest, precum și în regiunea Moldovei, pentru marfa în STAS, în ceea ce privește umiditatea.

Bazinul Mării Negre suferă din lipsă de cumpărători, la nivel de FOB Constanța ca și FOB porturi ucrainene. Marfa din bazinul Mării Negre a devenit prea scumpă, iar cumpărătorii se orientează spre alte origini. SUA sunt unul dintre ei, cu un nivel de preț mult mai mic față de Bazinul Mării Negre. China rămâne un cumpărător principal, dar nu este dispusă să mai plătească prețurile mari din Ucraina. Pe de altă parte, indicațiile de preț până în lunile martie-aprilie în porturile ucrainene nu indică un cost de depozitare atașat, plus cel de finanțare a stocului, ci un adaos efectiv de un euro/lună, insuficient pentru a acoperi costurile cu depozitarea și finanțarea. Acest aspect ne indică diluarea cererii, precum și încrederea în celelalte surse de aprovizionare, SUA și Brazilia”, precizează Cezar Gheorghe.

Pe de altă parte, raportul USDA va aduce tăieri de producție în origini. Stocurile la nivel mondial se vor diminua, coroborat, desigur, cu nivelul consumului.

FLOAREA-SOARELUI

Majoritatea procesatorilor și-au acoperit vânzările de ulei pe primul trimestru din 2021 (ianuarie-februarie-martie). Turcia își reduce apetitul de import, iar zvonurile indică o revenire a taxelor de import, 45%, ceea ce va afecta prețul final al semințelor de import.

Acest aspect conduce către o scădere a prețului la semințele de floarea-soarelui în paritatea CPT Constanța, până la nivelul de 575-580 USD/tonă. Dolarul slab este încă un factor care conduce indirect la o diminuare a prețului în lei (4,0226 RON/1 USD) și cântărește greu în balanța veniturilor. „În mod normal, sfârșitul lunii ianuarie va conduce către o creștere a cererii din piața internă. Necesarul de acoperit este trimestrul 2 (aprilie-mai-iunie). Deci, decuplarea momentană de vânzare va genera beneficii peste 30-50 de zile”, punctează Cezar Gheorghe, consultant senior al Casei de Trading a Fermierilor.

RAPIȚĂ

Cotațiile echivalente AUG21 scad cu circa 2 euro/tonă, la un nivel de 386 euro/tonă. „Cu o paritate de 1.121 euro-dolar, acest aspect, agregat cu starea de vegetație actuală a rapiței la nivel european, și Marea Neagră este perfect normală pentru perioada din an în care ne aflăm”, afirmă analistul.

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 8 decembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-8-decembrie-2020/

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment
Marți, 27 Octombrie 2020 12:06

Desfacerea, o problemă rezolvabilă

De multe ori, ne-am plâns de faptul că nu avem organizații, că nu avem legumicultori serioși, nu avem supermarketuri care să colaboreze cu producătorii agricoli din România, dar iată că sunt și dintre cei care contrazic această impresie. Unul dintre ei este Petre Mihai, legumicultor profesionist din comuna Topraisar (Constanța).

Ceea ce poate îi împiedică pe mulți să găsească calea de a vinde în mod eficient, prin intermediul lanțurilor de magazine, este, probabil, tentația, care vine după efortul depus în ciclul de producție, evident foarte mare, de a solicita bani mulți, dintr-odată, iar acel preț mare să fie continuu, și banii să-i primească la momentul predării mărfii. Nu trebuie însă minimalizată situația dificilă pe care o au legumicultorii de a-și valorifica marfa. Lipsa depozitelor, a fabricilor de procesare îngreunează această ultimă etapă a oricărei activități economice. Nici Petre Mihai nu spune că ar fi ușor: „Partea de vânzare este cea mai grea, într-adevăr, dar dacă ai răbdare și te orientezi și vrei totuși să lucrezi modern și mai liniștit, găsești să vinzi și marfa. Noi aici ne descurcăm totuși, să vindem marfa la Constanța, mai ușor, pentru că fiind și o piață foarte aglomerată în perioada când producția de legume este foarte mare, litoralul se aglomerează, cerința este foarte mare și reușim. Dar sunt și perioade ale anului, în prima perioadă, vorbim de începutul lunii mai, când unii producători sunt un pic mai harnici, fac căldură, se descurcă și fac produse și încep să le recolteze, ei, atunci în mai până la începutul lui 1 iunie este o problemă cu vânzarea mărfii. Cine este organizat și aleargă, eu, cel puțin, de la început, de când am început să mă dezvolt, am fost deschis către vânzarea directă la retaileri. E puțin mai complicat, trebuie să ai răbdare cu ei, pentru că fiecare multinațională, ca fiecare om, își caută interesul lui, nu?”. Probabil că și o doză de nerăbdare în a-și armoniza relațiile cu agenții economici se adaugă cauzelor pentru care mulți eșuează în a merge pe această linie de desfacere. „După ani și ani, problemele s-au reglat. Dacă la început poate... Nu putem să dăm vina numai pe ei, poate nici noi nu eram învățați să lucrăm în sistemul lor și ni se părea ceva aiurea. Dar s-au reglat treburile, chiar primim bani la timp.”

Lucrul organizat

Legumicultorul constănțean crede că vânzarea este și va rămâne probabil mulți ani de acum încolo o problemă, cât timp cei implicați nu înțeleg să lucreze organizat. Și-a făcut și un mic depozit, care până una alta se dovedește chiar mare, pentru că îi permite să achiziționeze și de la alți legumicultori. Spune că îți trebuie răbdare cu retailerii cu care ești nevoit să lucrezi pentru că aceștia cer foarte multe chestii: „Îți trebuie foarte multă marfă diversificată și cantități care să nu-i încurce, și seriozitate. Nu e că azi vorbim că mâine trebuie să livrez o tonă de roșii în magazinele lor și tu mâine îi suni și le spui: nu mai livrez că s-au scumpit roșiile! Nu merge așa. Aici ce vorbești luni este până lunea viitoare, indiferent ce se întâmplă! De obicei, nu se întâmplă să crească. La ei, când ai vorbit un preț, mergi până la capăt și s-a terminat! Nu este piață, e clar și cu asta basta! Și mie mi se pare normal...”.

Vinde în general către Metro, apoi către un lanț de supermarketuri pe care îl consideră destul de bun, Alfa-Beta. Acesta din urmă vinde cam 90% din partea de legume doar de la ei, implicând și colaboratorii. El are o capacitate de 500-700 tone producție la momentul ăsta, sperând să ajungă, de la anul, la o mie de tone. Iar împreună cu colaboratorii se duc către două-trei mii de tone.

A înființat și o cooperativă în zonă, cu care e încă la început, pentru că nu reușesc să evolueze. Nu dă vina pe oameni, mai degrabă pe sistem: „Suntem mult în urmă. Dar știți unde este problema? Nu oamenii sunt neapărat de vină, pentru că ei nu stau toată ziua să gândească, ei trebuie să muncească. Înțelegeți? «Peștele se împute de la cap», dacă cei de sus nu încearcă să miște ceva. Dacă statul român lucra cu forme organizate, ne forța pe toți, vă dați seama cât TVA și cât impozit ar fi intrat? Evaziunea în legumicultură este la un nivel foarte ridicat la momentul ăsta, știm cu toții! Bă, frate, hai să punem treaba la punct. Spuneți, ce vă trebuie? – Ne trebuie cinci depozite în toată România! Făceam conci depozite în toată România și ne apucam de treabă! Făceai bani de n-aveai nicio treabă. Dar așa...”.

Ai muncitori dacă-i respecți

Vrea să ajungă să cultive cam trei hectare de legume. Folosește solarii foarte înalte, de 5,40 m. „La 3 hectare de legume, ești superprofitabil, dacă faci așa cum trebuie”, spune cu entuziasm Petre Mihai. El folosește trei cicluri de producție pe an. „Aici a fost un ciclu de tomate, acum este un ciclu de ardei deja la partea de înflorire și legare, cred că undeva la 15 noiembrie se termină, după el venim cu un ciclu de salată pe care-l vom recolta prin ianuarie-februarie, după care venim iar... deci am două și chiar trei cicluri pe an.”

Se știe că sunt probleme în agricultura noastră cu forța de muncă. Nu și pentru Petre Mihai. „Atâta timp cât îi plătești cum trebuie și-ți asumi că și din luna noiembrie până undeva prin luna lui aprilie să-i ții la muncă, indiferent de pierderile pe care le ai, o să ai oameni la muncă. Atâta timp cât îi folosești doar ca pe niște sclavi și-i ții trei luni pe vară și după aceea îi gonești, adică pur și simplu nu mai ai nevoie și-i lași acasă – și ei au probleme, vă dați seama, iarna e cea mai grea, sunt multe cheltuieli –, n-o să ai oameni. Deci e clar, trebuie să-ți asumi, mărești suprafețele și încerci să faci... oricum noi iarna mergem pe pierdere, nu mergem pe profit. Nu ai cum să mergi. Dar ținem de vară și, cu ce produci iarna, una peste alta, e ok.”

„Nu am timp pentru fondurile europene”

L-am provocat să-și exprime opinia într-o chestiune pe care personal nu o consider de mare succes pentru condițiile actuale din România, și anume sprijinul pe mia de metri pătrați de legumicultură, nefiind prea mulți legumicultori cu suprafețe așa mari. El însă consideră că a fost un pas bun, că a fost un impuls pentru domeniu. „Eu mă ocup și de partea de inputuri, sunt un furnizor mare în piața din Dobrogea, livrez foarte multă folie, mecanisme de prindere a foliei și toate cele, a crescut foarte mult. Cel puțin 30% a crescut anul acesta, datorită programului de tomate. Și chiar dacă tomatele au costat 1,50 – 2 lei, dacă puneai subvenția lângă ele, o să vezi că e profitabilă cultura. A fost bine. E ok. Aș fi fost de acord să tăiem puțin de la roșii și să dăm și la alte culturi, și atunci egalizam toată treaba, dar s-a luat în calcul câtă cheltuială este la tomată, este foarte mult de lucru și necesită cheltuieli mari, și atunci... au știut să socotească bine. Acum să sperăm, a mai fost anul ăsta, să vedem la anul – dar nu cred că o să mai fie.”

Tot ce a realizat a realizat cu propriile resurse, a venit cu ceva bani după o perioadă petrecută prin alte țări, fără să acceseze fondurile europene. Zice că nu-i permite timpul: „Nu am făcut, n-am accesat cu niciun cent din fondurile nerambursabile europene, nici nu știu dacă o să accesez, pentru că... până la urmă, m-aș fi descurcat să și accesez, dar nu-mi permite timpul. Timpul meu e ocupat deja, dacă mai stai să faci și hârtii – și merg atât de greu lucrurile din cauza birocrației din România, de te lipsești. Și cu asta, basta! E un lucru bun, dar dacă nu încearcă să ușureze toată birocrația asta de a merge mai repede proiectele, mai ales acum, când vor veni destui bani, foarte mulți bani, și trebuie accesați, să ne lase mai liberi, nu atâtea hârtii, controale și nebunii, sumele să fie accesate cât mai ușor, sunt tineri, o grămadă de tineri care n-au posibilități și ar vrea să acceseze, trebuie găsit ceva pentru ei, soluții, nu cu bani înainte. Toată lumea vrea bani înainte – de unde să ia amărâtul ăla?, că nu are, pur și simplu! El, săracu’, vrea”.

Le recomandă tinerilor care au suprafețe mici să practice legumicultura: „Pentru legumicultură, o fermă de 3.000 m de solar este extraprofitabilă, la 3.000 de metri nu ai nevoie de niciun om, doar să lucrezi în familie, pentru doi oameni sunt o joacă 3.000 de metri la momentul ăsta. Poți trăi foarte bine și poți să pui și deoparte”.

Mai ales că loc pe piață e, în condițiile în care se va înțelege că asocierea, consecvența, seriozitatea vor deschide porțile aparent închise ale lanțurilor de magazine care, din păcate, iau locul din ce în ce mai mult piețelor tradiționale.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Ferma înfloritoare a lui Constantin Soare din Fântânele – Constanța, de la granița cu județul Tulcea, nu a scăpat nici ea de seceta pedologică. Culturile de orz sau grâu au fost afectate între 80% și 100%. Organizația de udători din care face parte implementează acum un proiect pe irigații pentru șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare.

Constantin Soare lucrează 1.070 de hectare pe raza localității Fântânele. Fermierul constănțean a aplicat ca în fiecare an tehnologii care l-au ajutat în trecut să obțină producții bune, chiar și fără irigații. Anul acesta însă pare desprins din cu totul altă poveste, iar nevoia de apă pune presiune pe fermierii care vor să își continue activitatea. „Lucrăm 1.070 de hectare și toată cultura de grâu a fost calamitată în procent de 70-100%. Am avut parcele care au fost calamitate în procent de 100% și una dintre ele, de 117 hectare, am întors-o după ce s-a încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor. Am pregătit terenul și am pus cultură de porumb care, mulțumim lui Dumnezeu, pentru că au fost niște ploi, a reușit să răsară”, ne-a spus Constantin Soare.

În Dobrogea, finanțările nerambursabile pentru irigații sunt necesare

Constantin Soare ridică din nou problema legată de reabilitarea infrastructurii de irigații, de realizarea de sisteme de irigații locale, adică ale fermierilor.

Dacă terenul agricol este al mai multor proprietari și acea investiție e posibil să se afle pe un teren ce se va vinde, riști ca noul proprietar fermier să nu vrea să irige și să închidă conducta. „Eu din luna mai 2017, când a apărut Legea 133 – lege care a modificat Legea îmbunătățirilor funciare, Legea 138/2004 –, prin care s-a stabilit că statul va livra apă cu titlu gratuit Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, m-am așezat pe „pista de concurs” și am început să lucrez la un proiect pentru irigații. Noi, pe localitatea Fântânele, am constituit o OUAI și am preluat de la ANIF șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare. Aparținem de sistemul de irigații Sinoe, care deservește în cadrul județului Constanța și parțial Tulcea 60.000 de hectare, din care 40.000 se află în zonă viabilă. Un lucru important e să ne încadrăm în această suprafață viabilă de 40.000, motiv pentru care am făcut demersuri din momentul în care a apărut Legea 133, am dat curs constituirii organizațiilor și mai departe demersurilor pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 4.3”, a detaliat fermierul.

Proiectele, au fost aprobate, cele șase contracte de finanțare fiind semnate cu AFIR. „S-a întocmit dosarul de achiziție cu caiet de sarcini și este depus la AFIR în vederea analizării lui, să se constate dacă condițiile pe care le-am stabilit prin Caietul de sarcini se încadrează în Legea 98, Legea achizițiilor publice, și aștept să îmi vină răspunsul. După care trebuie mai departe să depun același dosar la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, pentru a se stabili iar dacă acele condiții stabilite prin Caietul de sarcini sunt conforme cu legea în vigoare”, a continuat agricultorul constănțean.

Următorii pași sunt scoaterea la licitație, apoi proiectarea și execuția, undeva, speră agricultorul, în luna august. Lucrarea este estimată a fi finalizată, la anul, în 2021, cel mai optimist în luna aprilie.

În prima etapă trebuie reabilitată stația de punere sub presiune care consumă o mare parte din suma alocată pe proiect de un milion de euro, împreună cu partea de alimentare cu energie electrică. „O organizație poate să depună, cel puțin în ultimul Ghid așa era stabilit, trei proiecte pentru același plot, scopul fiind acela de a reveni într-o etapă următoare și a-ți finaliza toată infrastructura secundară – vorbim de conducte principale, antene cu hidranți și așa mai departe. Stația este dotată cu pompe, cu tablouri de comandă, cu tot ce este necesar, pentru a deservi întreaga suprafață pe care o deține acel plot. Adică nu le faci pe bucățele – azi pun două pompe, în programul următor mai pun încă două și așa mai departe. Se montează toate pompele așa cum a fost concepută stația și de banii rămași pleci cu o conductă principală și una-două antene, în funcție de suma care este disponibilă”, explică Constantin Soare.

Statul se mișcă mai greu decât agricultorii

Canalele de irigații sunt proprietatea statului și rămân în sarcina ANIF-ului pentru reabilitare. Nu mai puțin de un miliard de euro au fost dați în programul care în cinci ani trebuia să reabiliteze infrastructura aferentă pe două milioane de hectare. „Se spune că s-a consumat foarte puțin din ei, dar nu e problema noastră. Important este ca statul să încerce să investească atât cât e nevoie pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Prin acel Program Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații – HG 793 – ANIF-ul are obligația, în paralel cu organizațiile fermierilor, să-și reabiliteze tot ce înseamnă canale principale, canale secundare, stația bază, stațiile de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară. Atunci când organizațiile care au accesat proiecte și-și reabilitează infrastructura secundară și-au finalizat investiția și pot să irige, ANIF-ul are obligația să-i aducă apa la aspirația SPP-urilor. În cazul nostru, din păcate, lucrurile nu cred că se vor întâmpla așa. Mai degrabă spus, eu estimez, pentru că încerc să mișc lucrurile mai repede, că prin aprilie 2021 voi avea finalizată această primă etapă”, a precizat agricultorul care estimează că va trebui să mai depună încă un rând de proiecte pentru a putea reabilita restul de infrastructură secundară care să acopere întreaga suprafață a plotului.

Reabilitarea va viza stațiile și clădirea, iar modernizarea aducerea de pompe de ultimă oră ca tehnologie, tablouri de comandă care să nu presupună intervenția omului, decât în programare. „Ele trebuie programate de maniera să mențină o presiune constantă în instalația secundară de irigații. Și atunci pompele pleacă automat sau se opresc, în funcție de consumul de apă”, a explicat Constantin Soare. Astfel se va realiza și economia consumului de energie electrică.

Păienjeniș legislativ care împiedică realizarea proiectelor

Reabilitarea infrastructurii principale în sistemul de irigații Sinoe trenează însă. „Fizic nu s-au mișcat lucrurile deloc. Am înțeles că s-a scos la licitație anul trecut proiectarea, s-a câștigat licitația și ulterior s-a blocat finanțarea. Acum înțeleg că se vrea să se scoată la pachet proiectarea cu licitația, dar încă nu sunt bani, trebuie să așteptăm. Înțeleg că bani în bugetul Ministerului Agriculturii pentru aceste investiții care trebuie realizate nu sunt și trebuie, mai nou, la rectificarea de buget să se încerce să se găsească resurse financiare pentru a se aloca sumele necesare pentru reabilitare”.

În condițiile în care asociațiile de udători finalizează proiectele, dar statul nu își face partea sa, agricultorii pierd nu doar apa, ci și resursele cu salariile angajaților care trebuie să gestioneze toate acestea.

Mai mult, OUAI au activitate de utilitate publică, iar astfel de investiții sunt de interes general. Pe lângă obligația de a asigura infrastructura secundară, reabilitarea ei pe întreaga suprafață a plotului, există și cea de livrare a apei conform contractelor cu proprietarii de terenuri.

Ideal ar fi ca toată lumea să își dea concursul pentru realizarea acestui tip de proiecte.

Problema cu care se confruntă multe asociații este că Legea 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții are două articole, 6 și 7, care spun că beneficiarul care realizează o investiție și vrea să traverseze cu o conductă/cablu terenul unei terțe persoane trebuie să obțină acordul acelei persoane. „Practic nu se poate o astfel de procedură. De ce spun nu se poate? Pentru că trebuie să ai contact cu proprietarul, care să fie în viață, să aibă cadastru și cu care să te duci cu el la notariat să închei un astfel de document. Dar foarte mulți proprietari nu mai sunt în viață, moștenitorii nu și-au făcut dezbaterea succesorală, sunt plecați prin Europa sau prin alte țări, ca să nu mai spun de faptul că nu sunt încheiate planuri cadastrale. În condițiile date, practic nu există posibilitatea obținerii, așa cum se cere de anumite instituții, a acordului proprietarului. În cuprinsul Legii 138/2004, Legea îmbunătățirilor funciare, e Articolul 30, care vine și modifică Articolele 6 și 7 – chiar spune acolo că se modifică articolele 6 și 7  din Legea 50 care stă la baza acordării autorizației de construire –, și elimină obligativitatea ca beneficiarul să aducă la cel care emite, pentru a obține autorizația de construire, acordul proprietarului. Dar cine a formulat articolul acel 30 a făcut-o atât de prost încât nimeni nu înțelege nimic sau fiecare înțelege ce vrea. Acolo se spune printre altele că beneficiarul, ca să poată să obțină autorizația, dacă în cuprinsul contractului de arendă avut este stipulat faptul că are dreptul să construiască pe teren, nu mai e necesar să vină cu acordul scris al proprietarului. Dar cine e beneficiarul în cazul de față? Organizația. Dar, Organizația are în obiectul de activitatea arendarea terenului și exploatarea terenului? Ea are activitate de utilitate publică!”, a detaliat Constantin Soare. Fiind de utilitate publică, indicat ar fi, crede el, să se procedeze ca și în cazul altor construcții care au același scop, așa cum sunt autostrăzile.

Organizațiile de udători sunt înființate în baza Legii 138 care nu au activitate de a exploata terenul, astfel că posibilitatea de a încheia contract de arendă cade. Mai ales că în cadrul organizației, fermierii au la rândul lor contracte de arendă. „Modificarea acelor articole din Legea 50 și Articolul 30 din Legea 138 a fost făcută în baza unei Ordonanțe de guvern! Deci este la îndemâna Guvernului să dea curs la așa ceva. Și ca o concluzie, trebuie înțeles foarte clar că dacă nu se va schimba regula aceasta, degeaba vom spune: am băgat banii în infrastructura principală, am alocat sume, am venit cu nu știu ce sume alocate pe programul următor – că înțeleg că se vrea să se aloce un miliard de euro pe Măsura 4.3 –, dacă nu creăm toate pârghiile care să ne permită să fim operativi în tot ce înseamnă activitățile astea, nu facem decât să ne blocăm”, apreciază fermierul constănțean.

Înlesnirea accesului la banii UE

Un alt aspect semnalat de Constantin Soare este faptul că dacă se va păstra ultimul Ghid pentru Măsura 4.3, PNDR 2014-2020, vom avea blocaje. Acesta prevede că organizațiile care nu au avut sprijin european în ultimii cinci ani, primesc acum un punctaj de 40 de puncte, favorizându-i pe cei care nu au reușit să depună proiecte până la această oră.

Un alt aspect e că fiecare organizație are dreptul să depună un singur proiect pe sesiune, ceea ce iarăși poate însemna o frânare a investițiilor. „Eu am băgat un milion de euro în stație și din 800 de hectare cât are suprafața unui plot, cu banii rămași din milion, după ce am finalizat punerea în funcțiune a stației, mai fac o conductă principală și o antenă-două care să deservească 100-200 de hectare. Dacă în programul următor, OUAI poate să depună un singur proiect, atunci pun întrebarea: cum se gândește rentabilizarea, folosirea acestor bani – eu știu că atunci când ai făcut o investiție trebuie să produci cu ea. Eu am băgat un milion și produc pentru 200 de hectare în loc să ajung să dau pentru 800-1000 de hectare cât are plotul? De aia spun și sper ca în programul următor și în prima sesiune a programului următor să se schimbe regulile acestea din Ghidul actual!”

Pentru Măsura 4.3, în programarea viitoare este prevăzută suma de un miliard de euro. Nevoia stringentă de apă îi face pe fermieri să spere ca sesiunea să fie deschisă fără limită de sumă. „S-a stabilit un termen de depunere de 3-5 luni. Câte proiecte s-au depus? 300-400-500 de proiecte, în condițiile în care sunt eligibile toate să fie și finanțabile, nu să așteptăm, să repartizăm sumele pe șase ani, pentru că repet, am nevoie de apă mâine, că seceta e constantă ca și schimbările climatice. De aceea sper ca în continuare deciziile care se vor lua prin conținutul Ghidului să fie unele cât mai facile, mai ușor de derulat și repet și revin la elementul cheie: cu acordul proprietarilor. Trebuie ca Articolul 30 din Legea 138 să fie modificat”, a mai spus fermierul.

Toate acestea în condițiile în care nu vorbim de o investiție nouă, ci de reabilitarea unei investiții făcute în urmă cu mai mulți ani, iar noua tehnologie va avea un impact pozitiv pentru generațiile care urmează.

Dobrogea se află, conform statisticilor, într-o zonă defavorizată raportându-ne la nivelul precipitațiilor care se cumulează într-un an. Fermierul a făcut propuneri scrise și verbale, în discuții cu oficialii de la minister, ca atunci când se vor emite noile ghiduri pentru Măsura 4.3, Reabilitarea infrastructurii principale de irigații, zona Dobrogea să fie încadrată ca zonă defavorizată. „Scopul este să ni se acorde un punctaj suplimentar, punctaj care să ne permită să accesăm mai facil proiectele pe Măsura 4.3, pentru că aici este polul secetei și aici trebuie investit cel mai mult în irigații”, a conchis Constantin Soare.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

Momentul recoltării este unul așteptat cu nerăbdare și cu bucurie de agricultori, însă nu și în acest an. De data aceasta, plăcerea la vederea roadelor muncii de un an s-a transformat în durere, în cele mai multe exploatații agricole din țară. După ce și-au văzut culturile de toamnă distruse de secetă, fermierii își iau acum adio și de la cele semănate în primăvara 2020, an care, pare, că va rămâne în istoria înregistrărilor meteorologice ca unul cu deficitul cel mai mare de precipitații și cu temperaturile cele mai ridicate. De pildă, în această dimineață, în județul Constanța, la Amzacea erau 34-36 de grade Celsius, grade pe care le-am simțit pe propria piele, sufocându-ne. Am asistat la recoltarea florii-soarelui de pe o solă de 100 de hectare, în ferma lui Dumitru Manole, care a intrat la recoltat ieri, 3 august 2020.

Schimbările climatice l-au determinat pe Dumitru Manole să-și adapteze tehnologiile de cultură încă din anul 2010, realizând că nu se știe când va putea beneficia de irigații în fermă. Astfel că, în acest an a semănat floarea-soarelui pe 27 februarie, iar anii trecuți semăna în perioada 10-15 martie. „Eu porneam semănatul în perioada 10-15 martie şi vreau să vă spun că tot bazinul agricol Amzacea a făcut la fel și a realizat producţii în ultimii 8-10 ani de peste 3.500 kg la hectar, în condiţii de neirigat! Anul ăsta am schimbat perioada de semănat şi aici am început semănatul mai devreme, la 27 februarie, am speculat umiditatea care mai era în sol. Și, iată, că la 3 august am început să recoltăm. În prima decadă a lunii iunie, floarea-soarelui avea o talie de 55-60 cm, lipsa apei spunându-și cuvântul, ar fi trebuit să aibă 1,30-1,50 m. Și acum în august, când recoltăm, are aceleași dimensiuni, 55-60 cm. Această suprafață este calamitată în proporție de 85%”, ne-a spus fermierul constănțean.

În 2019, Dumitru Manole a avut 248 ha cu floarea-soarelui și a obținut o producție medie de 3.650 kg/ha, în condiții de neirigat. De ani buni, Dobrogea se confruntă cu seceta, iar 2020, pe această solă pe care am fost și noi azi, îi aduce specialistului din județul Constanța pagubă. Tehnologia aplicată corespunde unei producții de floarea-soarelui de peste patru tone la hectar, iar tot ce poate recolta Dumitru Manole abia ajunge la 700-750 kg/ha. „La o producție de 700 kg/ha, pierderea este de 2.500 lei pentru fiecare hectar. Prețul florii-soarelui, acum, este aici la noi în Portul Constanța 1.354 lei/tonă, din care se scade transportul și mai rămân 1.300 lei/tonă. Înmulțiți acest preț cu 700 kg, rezultă că încasez 910 lei/ha. Am cheltuit 3.410 lei/ha și încasez 910 lei. Prin urmare, pierd 2.500 lei la fiecare hectar”, arată Dumitru Manole, care crede că cei care au semănat floarea-soarelui în luna aprilie nu vor avea ce recolta.

Anul trecut, secetos și el, în județul Constanța s-au semănat 115.000 ha cu floarea-soarelui, de pe care s-a realizat o producție medie de 2.504 kg/ha, cu un total de circa 389.000 de tone. În 2020, floare s-a pus pe vreo 100.000 ha, din care, la această dată, 32.000 ha sunt calamitate în diverse procente. „Înseamnă un deficit mare de producție”, apreciază specialistul, în opinia căruia Dobrogea ar trebui să aibă o atenție aparte din partea autorităților, zona aflându-se deja de câțiva ani „într-o lipsă totală de precipitații și temperaturi foarte ridicate”.

Județul Constanța are 800.000 ha de teren arabil și peste 400.000 ha cu culturi de toamnă sunt afectate de secetă, fermierii așteptând despăgubirile promise de stat, bani care sunt mult prea puțini și despre care nu se știe cu exactitate dacă și când vor ajunge în buzunarele agricultorilor. „Eu am cheltuit peste 3.000 lei pe hectarul de grâu și statul mă despăgubește cu 925 lei/ha”, ne zice amărât Dumitru Manole, care încă mai speră ca Ministerul Agriculturii și restul autorităților să aibă mai multă aplecare către Dobrogea, o zonă cu un deosebit potențial agricol, acum aflată în suferință, și nu din cauza agricultorilor. Fermierul pe care l-am vizitat azi, în urmă cu destulă vreme, a înființat două OUAI-uri (Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații) și nici până în ziua de azi nu a fost chemat să preia patrimoniul cuvenit de la ANIF. „Probabil că n-au ce să ne dea...”, afirmă fermierul.

Culturile de toamnă sunt compromise. De asemenea, culturile de primăvară par a avea aceeși soartă. Producțiile agricole din 2020 sunt drastic diminuate de secetă. Ce e de făcut, cum și dacă se va face în continuare agricultură în asemenea condiții, nimeni nu poate ști.

Dacă Ministerul Agriculturii, clasa politică, „statul” – pe scurt, nu se apleacă real asupra problemelor din fermele românești, de la cea mai mică la cea mai mare exploatație, există posibilitatea ca despre agricultură, în România, să vorbim la trecut.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Vineri, 10 Iulie 2020 15:26

Secretele unei ferme din inima Dobrogei

„Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi.”

În caracterul generic al fiecărui român neaoș se regăsește negreșit dragostea pentru familie, pentru casa părintească și pentru pământ. Probabil că aceasta este dovada faptului că poporul român a fost printre primele așezate geografic pe bătrânul continent. Acest caracter îl regăsim cu precădere și la inginerul Dumitru Voicu (n.r. nea` Telu, așa cum îi spun apropiații), care s-a întors în comuna natală - Fântânele, pentru a dezvolta, aproape din nimic, o mașinărie agricolă titanică de aproape 5.000 de hectare. Întreaga suprafață agricolă este segmentată în două părți: în nordul județului Constanța, în Fântânele, și în sudul acestuia, în localitatea 23 August. În vârstă de 65 de ani, proprietar al unui domeniu intravilan care impresionează prin spațiile verzi bine definite și prin bunul-gust în general, inginerul în mecanică Dumitru Voicu a acceptat și a avut plăcerea să desfacă desaga cu amintiri în fața noastră.

Reporter: Vă trageți chiar din această localitate a județului Constanța, Fântânele. Cum vă simțiți știind că totul a pornit de la sămânța care s-a sădit aici?

Dumitru Voicu: Nu am fost tot timpul aici. Am studiat mecanica auto la Pitești și am dorit să revin aproape de casă. În anii ’80 m-am angajat la IAS-ul de aici (n.r. Întreprinderea Agricolă de Stat), din comuna Cogealac, la sectorul mecanizare. Astfel, m-am reprofilat de la mecanică auto la mecanică agricolă. Am fost șef de atelier timp de zece ani, din 1980 până în 1990, timp în care m-am îndrăgostit de aceste fiare, chiar dacă erau așa cum erau, te simțeai viu lângă ele. Erau în jur de 25-30 de combine și foarte multe tractoare, și am devenit pasionat de ele.

Reporter: Apoi a venit Revoluția. Cum au evoluat lucrurile?

Dumitru Voicu: Imediat după Revoluție, a fost nevoie de un ofițer auto, am echivalat și am fost vreo șase ani la jandarmerie, lucru care mi-a dezvoltat o disciplină și o rigurozitate în tot ceea ce făceam. În afară de cunoștințele câștigate până atunci, acei șase ani m-au întărit foarte mult, pentru că am realizat că disciplina poate rezolva foarte multe lucruri dificile.

Reporter: Și totuși dragostea pentru agricultură a cântărit mai greu.

Dumitru Voicu: Da, în 1996 am revenit, pentru că nu mai doream să continui viața de militar, m-am întors și m-am apucat de agricultură. Am început să lucrez terenul familiei de 30 de hectare. Am preluat o fermă de 300 de hectare care era în faliment și încet-încet, cu seriozitate și datorită faptului că am mărit arenda și pentru că am avut o colaborare bazată pe principiul câștig-câștig cu proprietarii terenurilor, am ajuns în 2012 la aproximativ 5.000 de hectare, suprafață care s-a menținut până astăzi. În tot acest timp, am achiziționat și din terenul pe care îl luasem în arendă, la început pentru că proprietarii terenurilor aveau nevoie de bani. Apoi, am realizat că dacă nu achiziționăm mai mult teren, practic nu aveam obiectul muncii. Acum pot să spun că din aproximativ 5.000 de hectare avem 2.500 în proprietare și restul în arendă, fapt care ne oferă sustenabilitate.

„Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar.”

Reporter: Care este structura culturilor pe această suprafață?

Dumitru Voicu: Pentru faptul că suntem în Dobrogea, avem 70% din culturi de toamnă, respectiv rapiță și cereale (orz și grâu). Restul de 30% avem floarea-soarelui și porumb. Rapița, floarea-soarelui și porumbul trebuie să creeze cam jumătate, să putem face asolament. Foarte rar facem și anul doi de grâu.

Reporter: Cu ce fel de sămânță lucrați?

Dumitru Voicu: Am lucrat mult cu soiuri românești, am fost mulțumit, dar potențialul la grâu nu e mai mare de șapte tone la hectar. Apoi am început să lucrăm cu soiuri din import cu putere mare de înfrățire și cu talie joasă, la care am avut rezultate foarte bune. De exemplu, anul trecut, la grâul răsărit în ianuarie-februarie, am avut o producție de 6,2 tone la hectar, ceea ce e bine aici în Dobrogea. A fost o înfrățire extraordinară în primăvară. Noi, în general, semănăm în uscătură, cum se spune. Arăm și pregătim cu utilaje mari imediat în spatele combinei, astfel avem deja pregătit terenul în toamnă pentru semănat, fie că e ploaie, fie că nu. La terminarea campaniei de recoltare, aproximativ 70% din suprafață o avem pregătită. Ne ajută foarte mult cultivatoarele Ecolo-Tiger și tractoarele mari Quadtrac de la Case IH, pentru a realiza acest lucru.

Reporter: Cu forța de muncă vă declarați mulțumit?

Dumitru Voicu: Am lucrat încă de la 26 de ani cu mecanici agricoli. La fermă am început în 1996 cu zece oameni. Cu excepția a doi dintre ei care au ieșit la pensie, ceilalți se regăsesc în fermă. Nimeni nu a plecat. Chiar dacă au mai greșit, le-am acordat de fiecare dată șanse, îi plătesc foarte bine și i-am apropiat. Merg pe principiul neamțului: decât un soldat mort mai bine trei tancuri stricate. Toți sunt plătiți foarte bine și au masa asigurată la mine în fermă. Politica a fost de fidelizare, bazată pe respect și pe integrarea în această familie. Anual, avem două-trei ieșiri cu toții, cu familiile noastre, și facem zootehnie numai pentru angajați și familie. Au venit și tineri pe care i-am integrat și i-am trimis la școlarizare.

„Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.”

„40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu reprezentanții firmei”

Reporter: Ați început în mod evident cu tractoarele românești. Cu ce fel de utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: Situația a fost în felul următor. Au fost trei etape. În prima etapă, am avut 12 tractoare românești, pentru că din acestea avea toată lumea. Au fost și ceva subvenții atunci și se puteau obține maximum 4 – 4,5 tone de grâu la hectar, pentru că așa erau tehnologiile atunci. A urmat etapa a doua, la începutul anilor 2000, în care am lucrat cu utilaje CNH, pentru că am beneficiat de finanțare.

Reporter: Când ați început să colaborați cu Titan Machinery și cum s-a desfășurat colaborarea?

Dumitru Voicu: Am început colaborarea mai întâi cu departamentul de service și urma să trec la perioada a treia, la utilaje grele pentru suprafețe mari. Mai exact, trebuia să trec de la 300 CP la 600 CP. Desigur, am avut nevoie de un timp pentru a căpăta o siguranță financiară, fiindcă un utilaj mare implică evident și partea de agregate pe măsură, costuri de exploatare și de întreținere. Ne-a ajutat Dumnezeu și am luat un utilaj mare și am realizat că mai am nevoie de încă unul, pentru a trage toate celelalte agregate pe care le achiziționasem.

Reporter: Despre ce utilaj este vorba?

Dumitru Voicu: Este vorba despre șenilatul Case IH Quadtrac 600, cu care am început. Apoi am făcut buyback și am luat două unități Quadtrac 620, cele mai puternice.

Reporter: De ce ați ales Case IH?

Dumitru Voicu: Pot să spun că a fost rezultatul colaborării pe care am avut-o cu echipa Titan Machinery. De asemenea, am văzut cultivatorul Case IH Ecolo-Tiger la demonstrații și mi-a plăcut foarte mult cum s-a comportat la lucru. Apoi, colaborarea a început spontan. Bineînțeles că am studiat puțin utilajele, am văzut performanțele pe care le au, dar m-am hotărât destul de repede. Colaborarea cu departamentul de service a fost foarte bună tot timpul. Suportul echipei Titan Machinery a fost fantastic. Nu s-a reținut nimeni să vină în ajutor, toată lumea a fost lângă mine. Și de atunci a început să conteze foarte mult pentru mine relația cu echipa. Pentru mine, 40% din decizia de cumpărare este determinată de colaborarea cu echipa, abordarea și relația pe care le am cu reprezentanții firmei.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat după aceste două tractoare?

Dumitru Voicu: Mi-au plăcut foarte mult combinele Case IH și m-am decis să trec la cele cu flux axial. Am achiziționat cea mai mare combină Case IH Axial-Flow 9240, chiar în perioada când apăruse. A mers foarte bine, am echipat-o cu heder MacDon de 10,7 metri și am folosit-o la recoltarea mai multor culturi. Pentru a obține o calitate bună a recoltelor, nu este necesară numai performanța tehnică standard a combinei, ci și reglajele, și mâna operatorului, respectiv experiența sa. O combină se reglează de trei ori pe zi, iar dacă operatorul e bun, recolta rezultată e impecabilă. În schimb, calitatea combinei Axial-Flow devine foarte evidentă la recolta de floarea-soarelui și porumb, una este baterea și alta este transversala. Am fost încântat de ele.

Reporter: Cu ce utilaje ați continuat?

Dumitru Voicu: De curând, am achiziționat încă o combină Case IH Axial-Flow 9240 și cea mai mare combină din noua serie 250: Case IH Axial-Flow 9250. Am și un heder pentru porumb Olimac de 12 rânduri, două cultivatoare Case IH Ecolo-Tiger de 4 metri și de 6,7 metri, un disc Case IH True-Tandem de 13 metri, două pluguri de la Gregoire Besson, cele mai mari, cu 14 trupițe, un scarificator Maschio Diablo de șase metri etc.

Reporter: Aveți și alte tractoare în afară de cele două șenilate sau doriți să mai achiziționați?

Dumitru Voicu: Tocmai am achiziționat un tractor Case IH Puma 175 CVX de care sunt foarte încântat. Planul este să mai înlocuiesc din celelalte pe care le am, achiziționând încă două Case IH. La felul în care am împărțită ferma în această zonă, stăm foarte bine din punctul de vedere al distribuirii echipamentelor în fiecare parte a acesteia. Avem depozite proprii, putând valorifica producția la un preț bun.

Reporter: Cum descrieți relația pe care o aveți cu reprezentanții Titan Machinery?

Dumitru Voicu: Pe unii îi cunoscusem din colaborări mai vechi, cum a fost cu Manfred (n.r. Manfred Spendier – director regional Titan Machinery România și Ucraina). Apoi, am găsit în Lucian (n.r. Lucian Gheba – director comercial Titan Machinery România) un om deosebit, cald, neagresiv. Apoi, îl aveți pe Daniel Iftime (Team Leader Service Titan Machinery Constanța), un om pe care nu ai cum să te superi niciodată. Eu, fiind mecanic, știu că fiarele se mai și strică. Important este că echipa a fost foarte promptă, iar între timp am devenit prieteni. I-am respectat, au avut și suportul meu. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că răspund mereu la solicitări, inclusiv în afara programului, la orice oră. Cei noi, mai tineri, sunt de asemenea foarte muncitori și instruiți.

Reporter: Aveți numeroase utilaje de la noi, cu proeminență Case IH. Aveți și utilaje marca Väderstad?

Dumitru Voicu: Da, avem două semănători de păioase, Rapid RDA 800 Jumbo și Rapid 600 S, ambele de șase metri, și o semănătoare de prășitoare – Tempo F de opt rânduri și sunt foarte mulțumit de ele. De asemenea, avem două discuri Väderstad Carrier, unul de nouă metri și unul de patru metri, și un tăvălug Väderstad Rexius de opt metri. Sunt niște utilaje fantastice și urmăresc să mai achiziționez. Cel mai important este să poți să treci campania, să intri în timpii optimi. Lucrurile s-au schimbat foarte mult față de acum 30 de ani, când aveai timp de la 1 octombrie până pe 20 octombrie. Acum agricultura se face pe 5-6 zile, dacă te miști bine.

Atenție la creditări

Reporter: Ce planuri aveți acum?

Dumitru Voicu: În primul rând, îmi doresc să mențin integritatea fermei. Și pentru acest lucru am oferit o arendă destul de bună, plus că îmi doresc să nu vând nimic din ceea ce am în proprietate. Un fermier care se respectă trebuie să aibă trei producții: una în hambar, una în câmp și una în bancă.

Reporter: Subvențiile de la stat vă satisfac?

Dumitru Voicu: Aș fi ipocrit să spun că nu au fost bune ori că nu sunt bine-venite, chiar dacă nu suntem încă la nivelul celor de afară. Dar e un început și e un ajutor foarte bun. Numai că prin această politică a subvențiilor unii au încercat să profite, sau să-i căpușeze pe alții de bani, prin faptul că fermierii beneficiază de acest ajutor de la stat.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru ceilalți fermieri?

Dumitru Voicu: Sfatul meu este să fie foarte atenți la creditări. Dacă reușesc să aibă 60% finanțare proprie și 40% din creditare, în anii buni e bine. Un alt lucru important este forța de muncă de care trebuie să aibă grijă. Să-i considere pe angajați drept propriii parteneri de afaceri. Banii pe care îi dau eu pentru forța de muncă nu știu dacă sunt neapărat meritați, dar am considerat că echipa trebuie să fie motivată și devotată.

Articol scris de BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Miercuri, 08 Aprilie 2020 02:16

ACCPT Ialomița devine membru APPR

Marți, 7 aprilie 2020, la Slobozia, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița a semnat formal aderarea la Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR), fiind cea mai mare asociație regională care devine membru cu drepturi depline a APPR. Organizația reprezintă interesele unui număr de 250 de fermieri din Ialomița, Călărași, Constanța, Brăila, persoane fizice și juridice care administrează peste 105.000 de hectare.

„Fundamentul acestei cereri îl reprezintă faptul că o parte importantă dintre membrii ACCPT Ialomița sunt deja afiliați la APPR și reprezintă chiar un număr important dintre fondatorii APPR. Considerăm că este momentul ca eforturile noastre comune să ducă la realizări importante în interesul fermierilor”, se arată în cererea de adeziune.

Nicolae Sitaru, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România, a spus: „Sperăm ca împreună să ducem la bun sfârșit hotărârile Adunării Generale și, poate, în viitor, să milităm pentru unificarea tuturor organizațiilor din sectorul vegetal”.

Tânărul fermier Dragoș Costin Telehuz, președintele ACCPT Ialomița, are convingerea că APPR este organizația profesională care reprezintă real fermierii în relația cu autoritățile, cât și cu fermierii din toată țara. „APPR este o sursă de încredere pentru membrii noștri și un furnizor serios și consistent de lucruri de care noi avem nevoie. APPR face testări, APPR folosește, în relația cu autoritățile, dialogul și este o organizație ale cărei puncte de vedere sunt luate în considerare de fiecare dată”, a subliniat Dragoș Costin Telehuz.

Directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb, Alina Crețu, încurajează toți agricultorii care încă nu sunt membri ai unei organizații profesionale să facă acest pas, să se orienteze către o organizație despre care simt că îi reprezintă. „Suntem la un moment la care eforturile noastre coagulate vor avea rezultate concrete pentru sectorul agricol din România”, a comentat Alina Crețu.

Publicat în Știri

ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:

În data de 16 martie 2020, ulterior în data de 23 martie şi apoi în 27 martie, Administrația Națională de Meteorologie a transmis comunicate însoţite şi de o hartă detaliată, în care arăta: ,,La data de 27 martie, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, prezintă valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Moldova și Muntenia, local în sud, est, izolat centrul și nord-vestul Transilvanei, sudul Olteniei și nordul Banatului”.

După aprecierea mea simplă, verificabilă, de altfel, am identificat judeţele din harta ANM afectate de secetă pedologică puternică şi extremă și am adunat suprafețele agricole de la statistică şi a rezultat că suprafeţele totale (includ şi ogoarele, plantaţiile pomicole și viticole) afectate de secetă se ridică la circa 4,5-4,7 milioane de hectare şi noi încă dezbatem dacă este sau nu este secetă?

Acum vreo două săptămâni şi eu am început să constat pe teren că la cultura de grâu a trecut faza de suferinţă datorată lipsei de apă și am ajuns la faza în care această cultură se usucă, iar astăzi procentul de ofilire ireversibilă a depăşit 30%.

Am început să semnalez şi eu şi soţia, acest lucru colegilor, care în prima fază au privit cu scepticism informaţia şi situaţia au pus-o pe seama gerului, pe seama diferenţelor de temperatură, până gluma s-a îngroşat şi acum din păcate toţi au depuse adrese la Primării prin care solicită comisii de constatare a calamităţilor, lucru pe care l-am făcut şi eu de altfel, deoarece grâul şi celelalte culturi de toamnă se usucă văzând cu ochii, indiferent de genetică sau tehnologie.

Demersuri am făcut peste tot, dar la început lumea doar că nu ne spunea, ,,doar voi aveţi secetă”, în condiţiile în care lângă noi apăreau alţi fermieri care spuneau ca totul este impecabil şi doar pe la ultimul rând ale interviurilor pe care le dădeau, rând pe care nu îl mai citeşte aproape nimeni, aminteau de secetă. În multe din cazurile unde situaţiile erau așa-zis bune, erau la fermieri care anul trecut au irigat sau au avut parte de ploi locale mai importante, iar în acest caz rezerva de apă din sol este un pic mai ridicată, dar în perioada următoare dacă nu va ploua vor fi în aceeaşi situaţie. Mă întreb când se prezintă situaţia la televizor sau în presă de ce nu se analizează şi aceste aspecte ? De ce nu se prezintă problema în adevăratul context, astfel încât alţi fermieri dar şi autorităţi care semnalează lucruri reale şi grave să nu fie „uşuiţi” deoarece li se ,„năzare” seceta?

Aceeaşi neîncredere am întâmpinat-o şi pe la unele „uşi mai răsărite”, ale autorităţilor sau organizaţiilor profesionale de unde am aşteptat sprijin, dar aşteptările au fost înşelate de ultimele luări de pozitie publice, unde subiectele au fost altele, gen „soia și derivatele ei” sau „nivelul plafonului achiziţiilor prin licitaţiile SEAP”? Eu nu spun că subiectele nu sunt de interes, dar acum în acest moment, noi despre asta vorbim? O putem realiza mâine sau astăzi ? Dar cu urgenţele care au apărut şi sunt specifice agriculturii cum facem?

Dar la un moment ne-am întrebat, oare eram noi primii care semnalam aceste lucruri? Astfel am încercat să văd care era situaţia şi am constatat că primele semnale erau trase încă de la începutul acestui an, din ianuarie.

Stau şi mă întreb, de ce oare nu continuăm (în cadrul organizaţiilor profesionale) luările de poziție pe care, de exemplu, le-a avut fostul lider LAPAR, Gheorghe Albu, care din ianuarie menționa:Producția agricolă din acest an va fi cu cel puțin 30% mai mică decât ne așteptam. Semnalul de alarmă este tras de fermieri, în condițiile în care anomaliile meteorologice din ultimele luni au afectat culturile de orz, grâu, rapiță și floarea-soarelui. În 40 de ani de experiență nu am mai întâlnit o asemenea vreme iarna, cu plus 10 grade Celsius ziua și minus 4 grade noaptea”, declara la RFI, fermierul Gheorghe Albu, atunci președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. El atrăgea atenția că, în lipsa precipitațiilor, culturile vor fi serios afectate. „Dacă sistemul de irigații ar fi fost dezvoltat la nivel național, altfel ar fi stat lucrurile”, afirma reprezentantul fermierilor pe 28 ianuarie 2020. Deci, dacă este un „fost preşedinte” înseamnă că nu mai ştie ce vorbeşte, sau i-a dispărut toată experienţa de până atunci? Oare mereu vom fi condamnaţi să vină noi presedinţi, cu noi programe şi din nou să căutăm „apa caldă” pe care nu o mai găsim de 30 de ani (mențiune importantă, nu îl cunosc personal pe Gheorghe Albu).

Până şi ministrul actual al agriculturii recunoştea în ianuarie 2020 că este secetă puternică „Seceta care se înregistrează în România este o problemă gravă pentru agricultură, afirmă ministrul de resort, Adrian Oros. Aflat astăzi la Sibiu, el a declarat că, în acest an, se va încerca mărirea suprafeţelor irigate şi chiar experimentarea folosirii staţiilor antigrindină” (RADOR 30.01.2020). De atunci ne-a inundat ploaia şi chiar nu a văzut-o nimeni, fiindcă măsuri eu personal nu am văzut, afară de vechile metehne pompieristice prin care mereu am mai făcut ceva cu irigaţiile, dar nu le mai terminăm niciodată?

Aşa cum spunea domnul Costică Măcelaru, fermier din Brăila, într-o intervenţie în presă: „De agricultură se mai ocupă careva? Știți că se usucă grâul din cauza secetei și a gerului? Oare ASAS ce face, de ce nu vine cu soluții? Ministerul Agriculturii ce face? Toată lumea nu vede decât coronavirus, dar ce mâncăm la anul?”, întreabă Costică Măcelaru, fermier din județul Brăila (Revista Fermierului www.revistafermierului.ro, 22.03.2020).

De ceva timp am început împreună cu colegii din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila demersurile pe lângă autorităţi, alte organizaţii, partide politice, oricine am crezut că ne poate ajuta, din dorinţa de a atrage atenţia că seceta aduce în discuţie o problemă foarte grea pentru noi fermierii şi care blochează orice altă iniţiativă de ajutor viitoare - lipsa cadrului legislativ pentru constituirea comisiilor locale care să constate calamităţile în agricultură.

Unii fruntaşi ai administratiilor locale ne-au contrazis invocand existenţa Ordinului 459/2019 privitor la aprobarea „Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră, din 07.03.2019”, dar care se referă doar la seceta hidrologică și care este definită ,,seceta hidrologică - este un fenomen complex, generat de instalarea unui regim puternic deficitar la nivelul apelor de suprafață, apelor subterane, un volum insuficient în lacurile de acumulare, care determină imposibilitatea asigurării debitelor de apă pentru toți utilizatorii autorizați”, deci nu are legătură cu seceta din agricultură, ci se referă la aprovizionarea populaţiei sau a altor consumatori cu apă.

Fără aceste comisii locale nimeni nu va putea demonstra starea de forţă majoră nici în contractele „futures pentru produse agricole, nici în raport cu ANAF care s-ar putea să nu recunoască dreptul de rambursare al TVA pentru culturile calamitate, nici la APIA, care s-ar putea să nu recunoască înverzirea în cazul calamitării la mazăre, nici în cazul AFIR dacă nu vom avea bani să derulăm contractele cu fonduri europene.

Propuneri APA Brăila

APA Brăila a înaintat deja către autorităţile locale şi către LAPAR un material mai amplu cu unele din propunerile de rezolvare a situaţiei pentru reglementarea comisiilor locale, doar să ne asculte şi să ne ajute cineva şi, cine ştie, poate vom şi reuşi ceva, dacă nu, ca de obicei, doar Dumnezeu să ne ajute.

Încercăm să gândim şi alte propuneri de care fermierii au nevoie să ştie că există şi că la un necaz le pot accesa sau îi vor apăra, cum ar fi:

  • Linii de credit de urgenţă garantate de stat pentru cei care înregistrează calamităţi naturale (asta dacă vom reuşii reglementarea comisiilor care să constate acest lucru);
  • Dobândă subvenţionată pentru liniile de credit de urgenţă;
  • Modificarea și adaptarea prevederilor legale privind invocarea evenimentelor de forţă majoră la contractele din agricultură, deoarece nimeni nu poate convoca o comisie ca în 3-5 zile să constate calamitaţile în agricultură şi să obţină apoi şi certificatul de la Camera de Comert;
  • Introducerea unui contract cadru de arendă, cu o durată minimă de 5 ani şi condiţii clare de derulare, inclusiv gestionarea calamităţilor agricole.

Dar când se va întampla acest lucru, adică calamitatea (ceea ce nu doresc nici celor care ar trebui sa facă ceva pentru a schimba acest lucru), să ne aducem aminte ce înseamnă să vorbeşti şi să nu gândeşti (popular se spune altfel).

Mai jos mi-am permis un mic colaj cu declarații ale unor persoane care au semnalat seceta, unele încă din luna ianuarie anul curent, şi îmi cer scuze pentru alţi mulţi fermieri care au semnalat şi ei acest lucru dar nu i-am menţionat.

Prin urmare, nu sunt singurul nebun care vede seceta!!!

 Pentru agricultură, temperaturile mai ridicate de ceva vreme pot determina uşoare revigorări în ceea ce priveşte pornirea mult mai devreme în vegetaţie a culturilor însămânţate în toamnă sau înmugurirea la speciile cele mai timpurii, cais, piersic, care în general sunt sensibile la ferestrele calde din anotimpul de iarnă. La acest moment, vorbim pentru cele două decade de o cantitate medie de numai 2,8 l/mp, faţă de o normă climatologică de 33,6 l/mp. La un interval mare de ani, iată că vorbim de încă un record. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea cât de mult va ploua. Fenomenul de secetă e prezent pentru că şi toamna a fost foarte secetoasă. - Elena Mateescu, director executiv al ANM (Fantik.ro – 29.01.2020)

Raportările Direcţiei Agricole Buzău indică, pentru luna ianuarie 2020, o cantitate de apă în sol de 7,8 litri/mp, adică de zece ori mai mică decât necesarul estimat de agricultori. Lipsa precipitaţiilor şi diferenţa mare dintre temperaturile diurne şi cele nocturne a dus la îngălbenirea grâului, în timp ce cultura de rapiţă este compromisă pe hectare întregi.” (Bursa – 24.01.2020)

„Culturi de toamnă, precum grâul și rapița, sunt afectate de seceta prelungită. Cantitatea redusă de precipitații va reduce producțiile din 2020, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Fermierii se feresc, deocamdată, să avanseze cifre exacte, dar recunosc că există posibilitatea ca pierderile să se ridice la 25-30%, în absența precipitațiilor. Și culturile de primăvară, cum este cea de cartof, ar putea fi afectate, deoarece lipsa ploilor și a ninsorilor duce la secarea bazinelor subterane de apă din sol.” (Reporter Global 30.01.2020)

Din punct de vedere al caracteristicilor agrometeorologice, conținutul de umiditate de la nivelul solului între 0 și 100 de centimetri va prezenta cele mai scăzute valori și sunt în continuă scădere. În privința culturilor de toamnă, acestea prezintă, de asemenea, cele mai scăzute valori, iar seceta pedologică ajunge la valori extreme și rezervele de apă din sol vor ajunge la o limită foarte scăzută. Ce instrumente are Comisia Europeană la îndemână pentru a veni  în sprijinul fermierilor care sunt afectați de seceta pedologică și cum ar putea să-și salveze fermierii culturile de toamnă?” - Daniel Buda, europarlamentar (interpelare Parlamentul European – 21.02.2020)

Din păcate, anul agricol nu a început prea bine, din cauza secetei care îşi face tot mai acut simţită prezenţa. Culturile de grâu înfiinţate în toamnă au început să sufere din cauza lipsei de apă din sol. Seceta provoacă deja probleme, iar pentru a o contracara este nevoie de irigaţii. Fermierii încă nu au început să irige, dar vor începe în curând. Pregătirile pentru irigaţii sunt în plină desfăşurare”, - Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole Brăila (Obiectiv Vocea Brailei – 27.03.2020)

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Opinii
Luni, 10 Februarie 2020 16:07

Porumbul românesc în 2020

Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) organizează o serie de trei conferințe tehnice cu tema „Porumbul Românesc în 2020 - Expertiză Tehnică și Provocări Economice”.

Evenimentele APPR încep la ora 10 și au loc astfel: 13 februarie 2020 – Slobozia, Hotel Select (acesta fiind organizat împreună cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Ialomița); 27 februarie 2020 – Constanța, Hotel Iaki, și 6 martie 2020 – Iași, Hotel Capitol.

Cele trei conferințe tehnice vor aduce față în față fermieri, distribuitori, comercianți, consultanți și autorități locale care doresc să împărtășească experiențele și cunoștințele lor. „În cadrul evenimentelor, se vor face prezentări tehnice cu privire la combaterea dăunătorilor în cultura porumbului, cu accent pe Ostrinia nubilalis, precum și prezentări legate de experiența fermierilor și comerțul cu cereale. Specialiștii prezenți vor interacționa direct cu invitații în cadrul dezbaterilor și al sesiunii informale ulterioare prezentărilor”, a precizat Alina Crețu, director executiv APPR.

Publicat în Eveniment

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Publicat în Dosar

Potrivit anunțului făcut de dr. ing. Dumitru Manole, vineri, 30 august 2019, cu ocazia conferinței „Adaptarea tehnologiilor de cultură din Dobrogea la schimbările climatice”, la data de 21 august a.c., a fost înființată Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui, cu sediul la Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian.

Pe lângă fostul asociat al Sport Agra SRL și First Grain SRL, printre membrii fondatori ai noii organizații se mai regăsesc Joița Maria Păcureanu, vicepreședinte, laureată a premiului Pustovoit, în anul 2016, la Universitatea Trakya, din Turcia, prof. Ioan Viorel, prodecan USAMV, precum și Neculai Pârvu și Vasile Jinga, expert FAO, membru al Asociației Internaționale a Florii Soarelui cu sediul la Paris.

„La 21 august 2019, a fost înregistrată, la Judecătoria Constanța, Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui. De unde a venit această idee – eram la o conferință internațională, la Universitatea Trakia, de la Edirne, când o personalitate mondială în cultura florii-soarelui, evident, o respect și nu-i dau numele, a încercat să ne dea lecții privind neonicotinoidele și arealele geografice ale răspândirii Tanymecusului în România (n.r. - Tanymecus Dilaticollis). De ce nu, în 1965, când regretatul profesor Alexandru Viorel Vrânceanu a creat soiul Record, iar eu am beneficiat, din partea Departamentului Agriculturii de Stat, la acea vreme din 1969, de un premiu din partea ministrului Ion Teșu, de 10 000 de lei, realizând cea mai mare producție de floarea-soarelui pe suprafața de 520 de hectare. Atunci n-a fost o producție prea mare – 2 850 de kilograme/ha. Mai este o motivație – Dobrogea ocupă, în cadrul structurii suprafețelor din România, undeva între 15 și 20 la sută. Din acest punct de vedere, avem foarte multe de discutat legat de cultura florii-soarelui. Mulțumesc ASAS și domnului director Ion Bulică pentru că sediul Asociației este la Statiunea de Cercetari pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian. Această asociație își propune creșterea performanței la hibrizii de floarea-soarelui. De asemenea, ne propunem programe de cooperare cu partenerii externi”, a precizat Manole, în cadrul conferinței.

Locul I în Europa

Anul trecut, țara noastră înregistrat o productie de peste 3,062 de milioane de tone de floarea-soarelui, mai mare cu 149 947 de tone, față de 2017. Astfel, România a ocupat locul I la producția de floarea-soarelui, la nivelul blocului comunitar (UE28), fiind urmată de Bulgaria, Ungaria, Franța și Spania, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Trei județe asigură aproape 25% din totalul producției, și anume județele Constanța (9,7%), Brăila (8,2%), respectiv Teleorman (7,5%).

Concret, în județul Constanța, producția a atins 296 518 tone (plus 37 908 tone), cu o medie la hectar de 3 715 kg, în timp ce, în Brăila, s-a înregistrat o cantitate de 252 635 de tone (minus 24 359 de tone), cu o medie de 2.953 kg/ha. Nu în ultimul rând, în Teleorman, recolta a fost de 228 300 de tone (plus 53.841), cu o producție medie de 3 591 kg/ha.

Județele cu cele mai mari producții medii la hectar au fost Vaslui (+28,8%), Călărași (+23,2%), Constanța (+22,2%), Mehedinți (+21,6%), respectiv Teleorman (+18,1%), potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, diminuările cele mai semnificative au fost consemnate în Ilfov (-28,8%), Dâmbovița (-28,9%), Bistrița-Năsăud (-29,9%), Bihor (-32%) și Prahova (-32,8%).

Publicat în Cultura mare
Pagina 1 din 2

Publicitate

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista