Jilavele - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 09 Ianuarie 2024 10:09

Iris, antreprenorul din avanpost

Recent am avut un dialog foarte interesant cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, care, printre altele, amintea de un proverb care spune că „atunci când vântul schimbării bate, unii-și construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt”, susținând prin aceasta că trebuie nu să căutăm să ne punem la adăpost de acele schimbări care se preconizează în lume, în ceea ce privește știința agricolă, economia și mai ales o nouă paradigmă culturală, ci să căutăm să ne așezăm în avanposturi pentru a folosi în favoarea noastră această schimbare. Mi-a plăcut abordarea domniei sale, încă de atunci, dar pentru că sunt convins că o societate se schimbă în primul rând prin educație și cred că aceasta este apanajul mai ales al celor care conduc, am încercat să îl provoc să evidențieze rolul statului într-un asemenea demers. Mărturisesc acum că nu am fost deloc mulțumit atunci de faptul că a ținut cu tot dinadinsul să-l exonereze de orice rol, îngrămădind toată responsabilitatea pe seama societății civile, a managementului, care se cere, în viziunea sa, să evolueze la un standard superior prin autoeducație și curaj. 

Ceea ce m-a făcut să revin și să încep a-i da dreptate a fost o altă discuție, pe care am purtat-o de această dată cu o foarte tânără domnișoară, aproape încă adolescentă, ținând cont că abia terminase liceul și a pornit să urmeze cursurile a două facultăți foarte grele, Medicină Veterinară și Agronomie. De această dată, nu a fost vorba de o discuție despre concepte, ci o împărtășire din partea ei a unei experiențe personale, în ceea ce numim generic afacere. Părinții ei, ai domnișoarei Iris Maria Roșculeț, au o fermă legumicolă în care, printre altele, cultivă și roșii, din mai multe soiuri, nu detaliez, iar ea a găsit oportun să caute un debușeu pentru producția excedentară, încercând să o proceseze. A ales nu calea simplă a vreunui suc de roșii sau bulion, ci a făcut o dulceață. Și dacă tot a procesat roșiile astfel, s-a gândit că ar merge și ceapa să se transforme în dulceață, și ardeiul iute. A realizat, prin compilarea mai multor rețete de pe internet, o rețetă proprie pentru fiecare sortiment, le-a pregătit personal, le-a ambalat frumos în borcane, pe care le-a etichetat manual, scriind de mână fiecare etichetă. Efortul ei mi s-a părut excepțional. Probabil că la o analiză exigentă o astfel de abordare nu se dovedește o afacere care să poată deveni rentabilă, pentru că, în competiția cu industrializarea, un produs care încorporează atât de multă energie umană nu poate face față. Dar o astfel de analiză are la bază paradigma culturală actuală, aceea prin care important este consumul cât mai mare, la un preț cât mai mic. Este ceea ce numim „societate de consum”. Cu cât consumăm mai mult, cu atât producem mai mult, iar producția mare duce la creștere economică. Doar că această spirală ne-a dus în impasul de astăzi, al risipei resurselor și al poluării excesive. 

În numărul trecut al revistei am publicat la tradiționala rubrică „Citatul ediției” un fragment din publicistica eminesciană care remarca o altfel de schimbare de perspectivă culturală. Eminescu își exprima, acum aproximativ 150 de ani, îngrijorarea că banul a luat locul tuturor competențelor și remarca faptul că schimbarea a pornit odată cu Revoluția Franceză și că, înainte de aceasta, societatea era mai stabilă, cu toate inconvenientele care au justificat transformarea respectivă. Dintre aprecierile marelui gânditor al secolului 19 rețin acum fraza următoare: „[...]să recunoaștem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeauna retribuită și o măiestrie nu se năștea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuință de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puțin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil și calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea”. Observăm, deci, că, într-un anumit moment istoric, societatea punea preț mai mare pe calitate în detrimentul cantității și că, din dorința de a extinde bunăstarea la cât mai mulți, standardele au fost coborâte treptat până la ceea ce se întâmplă azi, când e mai profitabil să arunci un surplus decât să reduci producția. Iată că omenirea, constrânsă de criza ecologică și amenințată cu extincția din cauza evoluției climatice, caută să revină la o economie sustenabilă. În martie anul acesta, Uniunea Europeană a decis să pornească pe un alt fel de drum și să adopte un plan de măsuri de tranziție la o economie diferită, numită „circulară”. Conceptul implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, ducând la o prelungire a ciclului de viață al produselor. Nu înseamnă că această nouă perspectivă este una ideală, că se va putea implementa în integralitatea sa, dar punerea accentului pe realizarea de produse de calitate, durabile pune inițiativa tinerei Iris într-o altă lumină. Sunt convins că sunt mulți care au astfel de idei pe care le vom descoperi și de care ne vom bucura la momentul oportun, iar aceasta dovedește că antreprenoriatul va putea să ia inițiativa schimbării care nici pe departe nu va putea veni de la niște politicieni motivați doar de propriile interese. 

Și pentru că ne aflăm în apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, trebuie să remarcăm că, deși europenii s-au îndepărtat foarte mult de Hristos, ei descoperă azi o latură profund creștină, aceea a cumpătării. Inflația de produse, la îndemână oricând, ne-a făcut superficiali în gândire și în simțire, devenind o posibilă cauză a stării spirituale atât de precare în care ne aflăm. O probabilă economie în care a risipi ar deveni un delict moral poate determina o schimbare în bine și a relației dintre oameni, care, devenind mai responsabili, mai aplecați spre valoare, vor putea să-L redescopere pe Cel care ne cheamă permanent la iubirea aproapelui, pe Acela pe care superficial îl așteptăm să se nască doar ca prilej de risipă gastronomică.

 

Editorial de: ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2023
Abonamente, AICI!
Publicat în Editorial
Marți, 07 Iunie 2022 15:34

Lupta pentru supraviețuire

Roxana Roșculeț, inginer horticol la bază, ca orice femeie, a visat la o afacere cu flori. Însă chiar interlocutoarea noastră zice că Dumnezeu i-a dat două flori, fetele ei, în rest alegându-se cu roșiile. Legumele în spații protejate reprezintă afacerea familiei din județul Ialomița, de la Jilavele.

„Nu suntem milogi la poarta statului. Vrem doar să fim protejaţi.”

IMG 20211015 141445

Reporter: Comuna Jilavele se află în partea nord-vestică a județului Ialomița, la limita cu județele Prahova și Buzău, un bazin legumicol puternic odinioară...

Roxana Roșculeț: Dar uitați, în Jilavele sunt singura azi care cultivă legume în spații protejate, pe o suprafață însemnată, peste 5.000 de metri pătrați. Mai sunt câțiva legumicultori, însă au poate 400-500 metri maximum cu legume. Mi-aş dori să fie şi alţii, pentru că împreună poate că am putea să facem altfel lucrurile şi ar fi mai bine şi pentru mine, şi pentru ei. Acum, Jilavele este o comună îmbătrânită, şi-mi pare rău că spun asta. Au îmbătrânit satele astea, odată cu noi… Piaţa de la Jilavele era o piaţă recunoscută, toată lumea când trecea la mare oprea acolo, la capul satului, să se aprovizioneze. Inclusiv eu opream acolo când veneam de la munte către mare. Jilavele, Movilița, Coșereni sunt zone legumicole. Din păcate, la Coşereni nu mai putem să vorbim de legumicultură, a mai rămas bazinul de la Moviliţa destul de mare, Gridul, Fierbinţi, dar Coşereniul, vestitele dealuri de la Coşereni care aveau solul acela argilos, şi erau nişte vinete rare, de o frumuseţe exemplară, din păcate acum e doar cultură mare cât vezi cu ochii.

„5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură.”

Reporter: Să revenim la afacerea dvs. Ați spus că aveți peste 5.000 de metri pătrați cu legume în spații protejate. Cât, mai exact?

Roxana Roșculeț: 5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Nu este nici mult, dar nu este nici puţin. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură. Aşa mi-au arătat mie calculele, nu ştiu dacă am greşit sau n-am greşit, dar mie aşa-mi spun calculele.

Reporter: Şi calculele care au fost la început? În ce an?

Roxana Roșculeț: Calculele de la începutul anului 2006.

interviu 226 roxana rosculet 5

„Nu putem avea o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm.”

Reporter: Şi iată-ne în 2022, după 16 ani.

Roxana Roșculeț: Da, încă stau în dubiu dacă să-mi măresc suprafaţa sau nu, dacă mai fac un proiect cu finanţare europeană. Trebuie să analizez foarte bine situaţia economică şi să iau în considerare lucrul cel mai important: fluctuaţia pieţei. Pentru că din păcate astăzi noi nu ne putem face – ştiu că este o economie de piaţă, e firesc să fie o economie de piaţă şi să nu poţi să-ţi faci calculele sută la sută, dar noi nu putem să le facem nici la 50%, să avem o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm. Am stat şi m-am gândit ce aş putea să fac pentru ca afacerea mea să fie eficientă sau să fie mai bine decât este acum? Să măresc producţia. Vedeţi că serele noastre nu sunt nici la un nivel de jos, dar nici la nivelul maxim la care ar putea să fie. Mai mult de atât nu am cum să produc în spaţiul acesta protejat. Pe metrul pătrat n-am cum să fac mai mult decât facem acum, pentru că ar trebui o seră mai înaltă, ca să-mi asigure altfel de ventilaţie; încălzirea – o scot din calcul momentan, pentru că preţurile sunt foarte, foarte mari. Trebuie să mă gândesc la diversificarea producţiei, să vin pe piaţă cu un produs nou, să-mi găsesc o nişă şi să-mi fie mai bine. Dar şi aici sunt probleme, pentru că din afară se aduce orice, la preţuri sub preţul nostru de cost, că şi forţa de muncă este destul de consistentă ca valoare în afacerea asta şi… nu ştiu ce să zic. M-am blocat.

În piața noastră vin legume din toată lumea, la prețuri foarte mici. Ca producător, mă simt, aşa, al nimănui, în condiţiile în care statul ar fi trebuit să susţină producţia internă şi să o protejeze, dar nu prin preţuri, nu prin subvenţii, că nu aşteptăm subvenţiile sau, cum spun unii că suntem milogi la poarta statului, nu, nu suntem. Vrem să fim protejaţi. Economia asta de piaţă să permită pieţei să fie într-un cadru legal, în care să putem şi noi să ne găsim locul.

Reporter: Adică, să aveți o desfacere asigurată, să aveți un loc unde să depozitați marfa şi să o sortați, practic lucruri care n-au rămas decât pe hârtie, la nivel de intenţie din partea autorităţilor noastre, şi ca atare sunteţi lăsaţi în voia sorţii. Cine rezistă rezistă, cine nu, nu.

Roxana Roșculeț: Exact. Lupta pentru supravieţuire.

Reporter: Din păcate, în fiecare an mulți legumicultori renunță...

Roxana Roșculeț: Au renunţat şi or să mai renunţe mulţi. De pildă, în primăvara trecută preţul la varză a fost 80 de bani, când noi ne făcusem fiecare calculele să fie undeva la minimum 2 – 2,50 lei; preţul roşiilor a fost de asemenea scăzut, comparativ cu cheltuielile noastre, ale legumicultorilor. Foarte multă investiţie şi muncă, şi preţul nostru este unul corect. Vorbesc de perioada în care este o supraproducţie pe plan naţional şi piaţa nu mai poate să înghită cantitatea aia, practic de 3-4 luni, şi, culmea, când fiecare dintre noi are producţia maximă. E logic să se întâmple asta. Şi atunci ar trebui să avem o variantă, ca roşia din spaţiul protejat să fie dusă la procesare este exclus, că preţul este foarte mic la roşia asta şi n-avem cum să facem; să găsim alternativă. Eu, una, am spus şi susţin, ar trebui să ne organizăm şi în perioada aia să facem export, pentru că este o lună moartă în afară. Spania îşi înfiinţează ciclul doi de roşii, Italia, la fel, deci am putea să jonglăm cu o lună, de la 15 iulie până la 15 august, în care să facem export. Dar pentru asta trebuie să fim organizaţi şi, din păcate, nu avem capacitatea asta. Noi, ca producători, recunosc, nu o avem.

interviu 226 roxana rosculet 3

Reporter: 5.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat pentru legumicultură nu se fac uşor...

Roxana Roșculeț: Nu-i deloc ușor. Aici în fermă am nouă module, șase sunt de 550 de metri pătrați și trei module sunt de 700 de metri pătrați. Le-am ridicat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, în 2006, pe SAPARD.

Reporter: Ați fost deschizătoare de drumuri?

Roxana Roșculeț: Da, am fost deschizătoare de drumuri. Pentru câţiva dintre cei care mi-au urmat drumul a fost greu şi au renunţat. Poate că şi eu, dacă n-aş fi fost aşa de curajoasă, aș fi renunțat. Mai e ceva la mine, dragostea pentru pământ şi pentru loc. Nu ştiu cum se face, dar când mă leg de ceva eu nu mai renunţ, asta sunt!

Reporter: A fost greu, a fost uşor la momentul acela?

Roxana Roșculeț: Și uşor, și greu. A fost greu pentru că atunci era cu 50% contribuţie şi a trebuit banii ăia să-i iau cu o dobândă destul de măricică de la bancă.

Reporter: Care a fost valoarea proiectului?

Roxana Roșculeț: Vreo 150.000 de euro. Valoare nerambursabilă, cu totul. De fapt, a fost mai mare valoarea, că a fost şi TVA-ul. Dar am mers doi ani bine, îmi amintesc că veneau de la Constanţa, le făceam programările să vină să ia marfa de la mine şi după aceea s-au deschis graniţele şi m-am trezit din 2008 din omul care tot timpul vorbea la telefon şi clienții aşteptau să fie pe agenda mea să vină să ia marfa, m-am trezit că nu mă mai suna nimeni. Şi au fost nişte ani grei, de care nici nu mai vreau să-mi amintesc, ani în care nu aveam unde să vindem sau preţurile erau aşa de mici, încât nu mai culegeam roşiile, deci a fost crunt. Am avut, deci, și perioade foarte dificile, peste care am trecut cu greu. Apoi am găsit un supermarket, un retailer destul de cunoscut pe piaţă, care a venit cu un parteneriat şi ne-am mulat foarte bine pe acest parteneriat, atât noi, cât şi ei, sunt foarte deschişi, şi pot să spun că sunt liniştită. De opt ani chiar sunt liniştită şi-mi văd de roşiile astea ale mele şi de ce mai pun eu. Absolut tot ce produc merge la supermarket. Facem contract ferm, cu preţuri ferme, cu cantităţi, cu tehnologie de cultură, nu folosim orice pentru tratament. Se fac analize şi de sol, şi de apă, avem într-unul din module instalată o cameră sau o staţie care monitorizează toţi parametrii necesari şi zic eu că am fost norocoşi, am tras lozul norocos de data asta.

Reporter: Consumatorul zilelor noastre încearcă să găsească gustul roşiei de altădată, adică acela al copilăriei, să fie roşia zemoasă, să fie cu coaja mai subţire...

Roxana Roșculeț: D-aia v-am zis că m-am mulat foarte bine pe programul lanțului de magazine căruia îi vând roșiile, pentru că şi retailerul respectiv merge pe gustul de altădată. În primul rând, solul sau hibridul îţi dă gustul, că nu poţi să fii „şi cal, şi măgar” sau „şi frumoasă, şi devreme acasă”. Prin urmare, au ales un hibrid care are un gust extraordinar şi consistenţa destul de bună, un picuţ mai tare decât roşiile alea pe care le mâncam noi când eram copii, dar din punctul meu de vedere – şi nu numai al meu – cred că la momentul actual este hibridul cu gustul cel mai bun de pe piaţă. Apoi, gustul mai vine şi de la sol, mai vine şi de la îngrăşămintele pe care le administrezi şi, nu în ultimul rând, de la apă. Știți bine, când plouă n-avem strugurii dulci, că nu acumulează zaharuri. Aşa este şi la roşie. Îmi place să spun că roşia mea mai împrumută şi din gustul meu…

interviu 226 roxana rosculet 2

Reporter: Corect. Dacă le spui în fiecare zi că le iubeşti, cu siguranţă…

Roxana Roșculeț: Să ştiți că da. Am făcut o glumă. Gustul este gust, dar dacă ţii la tehnologie şi ai şi un hibrid care te ajută, într-adevăr obţii ceea ce ţi-ai propus. Hibrizii, majoritatea, merg pe cantitate: să pun hibridul acesta că iau 10 kg pe fir. Da, e ok, iei 10 kg pe fir şi consumatorul dictează piaţa acum. Dacă te duci şi cumperi roşia şi o vezi mare şi frumoasă, şi o iei, şi când ajungi acasă zici „a, ce mănânc, cauciuc?”, asta este, a doua oară nu mai cumperi. Poate că mulţi iau, că nu se uită sau nu se gândesc, sau au uitat ce au mâncat odată.

 

Producătorul nu poate fi și vânzător

 

Reporter: Ați menționat mai devreme că producătorul român nu are capacitatea de organizare. La un moment dat, ați strâns lângă dvs. câţiva producători şi aţi făcut o cooperativă. Ce s-a întâmplat?

Roxana Roșculeț: Am făcut o cooperativă, am depus un proiect pentru un depozit şi o fabrică de procesare ca să eliminăm exact ceea ce vă spuneam, proiectul a fost eligibil, dar nu am prins finanţare. Se întâmpla în 2019. Din păcate, a fost al şaselea sub linie. Dacă am fi obţinut acel proiect, sunt convinsă că lucrurile ar fi stat altfel şi că am fi adunat alţi producători în jurul nostru şi ar fi fost o gură de oxigen pentru noi să ne şi dezvoltăm şi să putem să şi diversificăm producţia. Dar lucrurile n-au fost să fie aşa. Unul dintre parteneri şi-a şi închis firma, pentru că afacerea nu a fost viabilă.

Reporter: Așadar, ce n-a mers cu cooperativa agricolă?

Roxana Roșculeț: Am fi putut să strângem mai mulţi producători, şi au fost interesaţi producătorii să intre în cooperativa asta, dar neavând acel depozit despre care povesteam, nu poţi să iei marfa. Unde să o sortezi, unde să o etichetezi? Pentru că noi am avut contracte cu anumite supermarketuri şi calitatea primează. O vreme am mers în paralel, fiecare își sorta marfa şi o ducea, costurile sunt mai mari individual şi aşteptam acest proiect ca o salvare la problema noastră. Luasem o maşină mare de frig pentru toţi, aşa era ok, fiecare să-și ducă marfa la depozit, să o sorteze, ce rămânea de la sortat prelucrat şi apoi din depozit să plece unde aveam comenzile respective. Ne era foarte greu individual să lucrăm, pentru că dacă nu poţi să respecţi o comandă, nu mai prezinţi încredere. Trebuie să ai stocul acesta şi să ai totdeauna o rezervă, să fii sigur pe comenzile pe care le ai. Punctajul pentru proiect l-am avut, numai că am întârziat. Puteam să depunem chiar în prima lună de când s-a deschis sesiunea, numai că am întârziat foarte mult cu avizele care ne-au fost necesare pentru acest proiect, în special cu avizele de la Apele Române, unde durează. Şi atunci n-am putut să depunem în prima lună şi am depus în ultima lună şi… asta a fost.

interviu 226 roxana rosculet 7

„Ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol, să prețuiască pământul.”

Reporter: Ghinion, să spunem, pentru ceilalţi legumicultori, pentru că voi acum reuşiţi să supravieţuiţi, evident, muncind şi având seriozitate în continuare cu lanţul sau lanţurile de magazine cu care lucraţi.

Roxana Roșculeț: Da, noi, da. Dar şi pentru noi ar fi fost mai uşor dacă funcționa această asociere. Scăpam de grija sortării, de grija transportului, care înseamnă timp. Şi pentru noi timpul este extrem de valoros. Întotdeauna am spus că un producător nu poate să fie şi vânzător. Niciodată. Eu nu cred că producătorul care are un hectar, fie şi în câmp, poate să stea, să piardă vremea ca să-şi vândă marfa. Este exclus.

Reporter: De voie, de nevoie, o faceţi şi pe asta.

Roxana Roșculeț: O faci, dar pierzi undeva. Undeva trebuie să pierzi. În loc să stai şi să-ţi vezi de cultura ta, că fără cel implicat direct nicio afacere nu este viabilă. Acum asta este… tu trebuie să te duci să stai pe piaţă şi să aştepţi să vinzi la kilogram. Este foarte greu!

 

Fără să pui suflet, nu poți face legumicultură

 

Reporter: Pentru că ne dorim să cunoaștem și omul din spatele afacerii, cum ați ajuns la Jilavele? De loc, de unde sunteți?

Roxana Roșculeț: Din Vălenii de Munte, deci sunt o munteancă. Mi-am cunoscut soţul în timpul facultăţii, coleg fiind cu sora şi cu cumnatul meu, şi am ajuns amândoi aici, el fiind din zonă, a ajuns medic veterinar în satul Jilavele. La București am absolvit Horticultura. După ce s-a desfiinţat IAS-ul, am lucrat la IAS Urziceni, m-am văzut nevoită să încep ceva şi pentru mine. Deşi îl ajut cu tot ce înseamnă hârţogăraie şi calculator la evidenţele lui veterinare, simţeam că lipseşte ceva. Mie mi-au plăcut întotdeauna florile şi am înclinaţia asta şi acum pentru flori. Şi mi-am propus să-mi fac o afacere cu flori, dar mi-am schimbat orientarea înainte să mă apuc de flori. Legumele au venit ca o necesitate, pentru că partea mai pragmatică a familiei, soțul meu, a spus: „Cine cumpără flori? Dar de mâncat, mănâncă toată lumea!”, aşa că am decis să ne axăm pe legume.

interviu 226 roxana rosculet 9

Reporter: Sunteți inginer horticol, la liceu ce-ați studiat?

Roxana Roșculeț: Liceul l-am făcut la Mizil, am liceul de asistent veterinar, bunica mea iubea pământul şi de la ea am moştenit dragostea asta, maia îi spuneam toţi din familie... Sunt tehnician veterinar. Însă nu mi-a plăcut niciodată medicina veterinară. Am fost întotdeauna atrasă de plante şi de pământ, de mică. La liceu m-am dus pentru că părinţii mei au zis „vă duceţi şi faceţi meseria asta”, că veterinarii pe vremea aia erau văzuţi bine.

Reporter: Şi dvs, şi sora ați urmat cursurile pentru tehnician veterinar, la liceu...

Roxana Roșculeț: Şi eu, şi soră-mea. Şi în familie acum sunt patru veterinari şi noi am echilibrat balanţa, că în familia noastră acum a mai venit soţul fiicei noastre, care este şi el inginer horticol. Aşa că suntem doi ingineri horticoli.

Reporter: Şi fetele voastre?

Roxana Roșculeț: A terminat dreptul fata cea mare, iar cea mică este clasa a XI-a. Ea îmi promite că o să se ocupe de seră, dar n-o cred, că se pregăteşte pentru medicină. Acum, fiecare are locul lui, oricât am vrea noi să credem că-l influenţăm, ne amăgim. Aşa că tot eu o să mă ocup de sere şi soţul meu, până când o să avem 110 ani, aşa cum spune el, sper să reziste construcţia până atunci.

interviu 226 roxana rosculet 8

Reporter: A rezistat până acum, trebuie să recunoaştem, sunt 16 ani de la construirea afacerii. Chiar v-am întrebat dacă ați schimbat folia. Mi-ați zis că nu, că este de acum 15 ani.

Roxana Roșculeț: Exact. Este o folie de acum 15 ani…Folia e neschimbată din 2007, că a trebuit să renunţăm la ferestrele de pe acoperiş. Şi este un dezavantaj, dar…

Reporter: Şi aerisirea o faceţi pe lateral.

Roxana Roșculeț: Da. Aşa ne-a permis terenul pe care-l deţinem să amplasăm serele, n-am putut să le punem perpendicular pe direcţia crivăţului, le-am pus paralel.

Reporter: Dialogul nostru a ajuns la final. Spre ce credeți că ne îndreptăm cu toate schimbările care vor veni, odată cu noile strategii europene?

Roxana Roșculeț: Eu cred că ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol. Pământul acesta a fost făcut să rodească şi vreau să-i păstrez calitatea asta de roditor şi de vietate. Eu consider că pământul este viu. Nu este o substanţă inertă, e un organism viu. Să învăţăm copiii să iubească pământul, să învăţăm copiii să iubească plantele şi să fie atraşi să le şi cultive.

Reporter: Agricultura bio e pe buzele tuturor...

Roxana Roșculeț: Problema este că preţurile şi la cultura bio pe piaţa noastră sunt la fel sau diferă foarte puţin față de cultura tradiţională, iar randamentul nu este acelaşi.

Optimistă fiind, îmi place să cred că o să fie bine şi aş vrea să cred că o să fie bine. Acum, din nefericire, nu este bine pentru că în urma noastră nu are cine să mai vină. Mie de asta îmi este frică. Forţă de muncă nu mai găsim... Sper să treacă perioada asta, exodul forţei de muncă în afară, şi să rămână şi aici oameni dedicaţi. Eu, când mai am nevoie de ajutor, şi am, apelez la două fete, eu le spun „fetele mele”, a doua pereche de fete pe care o am, şi au 65 şi 68 de ani. Tineret, mai greu găsim, pentru că dacă nu eşti deprins cu munca, nu poţi să faci faţă. E o meserie pe care trebuie să o faci din suflet. Nu este o muncă grea, dar dacă nu ai atracţie pentru ea, nu poţi s-o faci.

 

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Interviu

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista