Institutul European pentru Studii Economice a publicat un studiu care arată haosul din sectorul agricol și propune soluții pentru îmbunătățirea acestuia.

Studiul intitulat „Decontaminarea Agriculturii de Politici Incoerente” evidențiază provocările semnificative ale agriculturii românești și propune o serie de soluții concrete pentru îmbunătățirea sectorului. Acest raport pune accentul pe discrepanțele și incoerențele actuale din politica agricolă, subliniind efectele negative ale subvențiilor și ale reglementărilor privind Organismele Modificate Genetic (OMG), precum și problemele emergente legate de importurile de cereale netaxate din Ucraina.

Studiul realizat de Christian Năsulea, Radu Nechita și Diana Năsulea arată că, deși subvențiile sunt destinate să sprijine agricultura, ele adesea favorizează marile exploatații agricole și distorsionează piața, în timp ce fermele mici luptă să rămână competitive. Mai mult, subvențiile nu îmbunătățesc neapărat productivitatea agriculturii românești. „Procesul de aplicare pentru subvenții și asigurarea conformității cu diverse reglementări poate fi descurajant, mai ales pentru fermele mici”, spune Radu Nechita.

În plus, autorii studiului remarcă existența unor preocupări legitime cu privire la efectele negative ale subvențiilor asupra mediului. Conform acestora, subvențiile pot încuraja supraproducția și utilizarea excesivă a fertilizanților, cum ar fi îngrășămintele și pesticidele, ceea ce în final contribuie la degradarea solului, poluarea apei și pierderea biodiversității.

O altă problemă analizată se referă la importurile netaxate de cereale din Ucraina, care au creat o concurență neloială pentru fermierii români, afectând prețurile și competitivitatea cerealelor românești pe piața internă. „Într-un sistem de piață cu adevărat liber, neîngrădit de distorsiuni artificiale precum subvențiile și standardele agricole stricte, astfel de provocări legate de concurență probabil nu ar apărea în aceeași măsură”, arată Diana Năsulea.

În ceea ce privește Organismele Modificate Genetic (OMG), autorii studiului subliniază că nu există dovezi științifice care să susțină afirmația că acestea ar fi dăunătoare sănătății, însă ele pot crește randamentele și pot reduce utilizarea pesticidelor, care sunt dovedite a avea un impact negativ asupra sănătății. „Sănătatea mai bună și îngrijirea mai bună a mediului ar trebui să fie obiectivele noastre principale. Nimic nu va fi vreodată 100% sigur. Tehnicile agricole tradiționale pot provoca multe daune mediului și pot avea efecte negative asupra sănătății oamenilor. Culturile modificate genetic nu sunt automat rele și culturile tradiționale nu sunt perfecte. Obiectivul nostru ar trebui să fie găsirea celui mai bun amestec care poate asigura siguranța publică și a mediului, valorificând progresele în biotehnologie”, afirmă Christian Năsulea.

Politici publice menite să îmbunătățească sectorul agricol din România, propuse de autorii studiului:

• Reformarea sistemului de distribuire a subvențiilor pentru a încuraja echitabilitatea;

• Reducerea distorsiunilor de pe piață pentru a se ajunge la un echilibru între costurile generate de subvenții pentru contribuabili și securitatea alimentară;

• Îmbunătățirea infrastructurii agricole pentru a îmbunătăți productivitatea și reziliența;

• Dezvoltarea asociațiilor de fermieri pentru a îmbunătăți accesul pe piață, eficiența și puterea de negociere colectivă a acestora;

• Încurajarea utilizării metodelor sustenabile în agricultură prin realinierea subvențiilor pentru a sprijini inițiativele care prioritizează conservarea mediului;

• Impulsionarea cercetării în domeniul OMG și reviziuirea cadrului de reglementare pentru a explora și întregul spectru de beneficii potențiale ale acestor culturi.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie – decembrie 2023 de către Institutul European pentru Studii Economice, cu sprijinul EPICENTER. Studiul în varianta extinsă poate fi accesat la adresa: https://ies-europe.ro/202401-decontaminarea-agriculturii-de-politici-incoerente.htm

Despre autorii studiului

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Scriu aceste rânduri în Ajun de Crăciun, aruncând din când în când privirea pe geamul casei natale de la munte. Zăpada căzută peste noapte îmi oferă o stare de liniște și melancolie, care mi-a dat imboldul de a scrie textul care urmează și unde încerc să prezint cât mai fără implicare observațiile referitoare la unul dintre subiectele cele mai disputate în mediul agricol – noile tehnici genomice (NGT). Cred și sper că de fapt actorii implicați în acest proces ar fi trebuit ca fiecare, fără patimă și fundamentalism, să își prezinte poziția și argumentele, iar apoi decidenții să își asume răspunderea deciziilor.

Subiectul arzător, la care mă refer în rândurile ce urmează, îl reprezintă încercarea Comisiei Europene și a președinției spaniole de a trece un proiect de regulament privind noile tehnici genomice (NGT), încercare nereușită la acest moment, datorită opoziției unor țări (printre care România, Polonia, Ungaria, Croația și altele) sau a abținerii altora (cum ar fi Germania și Belgia).

O mențiune care este importantă pentru a avea o înțelegere cât mai clară, NGT-urile sunt tehnici de ameliorare, dar așa cum este formulat proiectul de regulament, dar și discuțiile purtate, bine sau rău, numele de NGT a fost transferat și asupra produselor care se vor obține în urma aplicării acestor tehnici, deci în concluzie așa cum avem formularea de reglementare la acest moment, NGT înseamnă tehnicile, însă și produsele obținute în urma aplicării acestor tehnici.

În general (mai puțin organizațiile ecologiste), peste tot în spațiul comunitar, aproape toată lumea este de acord cu faptul că NGT-urile trebuie acceptate, deoarece UE are o problemă de competitivitate din ce în ce mai mare cu restul zonelor agricole mondiale, cum ar fi America de Sud și de Nord, dar cu câteva observații care au generat apariția a două tabere beligerante.

Combatanții

Prima poziție ar fi cea a celor care consideră că piața NGT-urilor trebuie lăsată liberă, să fie permisă brevetarea (patentarea) procedeelor, dar și a genelor, nefiind necesară trasabilitatea acestor produse mai ales în cazul NGT 1 (care au sub 20 de modificări a unor nucleotide), aici regăsindu-se marile firme de semințe, o parte din fermieri care au opinii de liberalism absolut (adică piața trebuie lăsată liberă la modul absolut), o parte din clasa politică (fără a respecta neapărat doctrina lor) și o parte din cercetători, mai ales cei din structurile private.

A doua poziție consideră necesară implementarea NGT-urilor, dar fără brevetarea tehnicilor și a materialului genetic dincolo de cât asigură brevetele de soi/hibrid obținute prin sistemul UPOV, trasabilitatea NGT 1 și agrearea prealabilă a produselor pe terțele piețe, tabără care este reprezentată de activiștii de mediu, de organizațiile care reprezintă agricultura ecologică, de o parte a structurilor de cercetare, mai ales cele finanțate din fonduri de stat, dar și din mediul privat, cum ar cazul firmelor mici de ameliorare și o parte dintre fermieri, unde se regăsesc mai ales cei cu orientări care consideră că piața trebuie ferită totuși de libertățile extreme și nu în ultimul rând, o parte din clasa politică.

Legislația și problemele acesteia

Primul aspect care trebuie reținut ar fi modul cum definește Directiva 2001/18 organismele modificate genetic (OMG): „Orice organism, cu excepția ființelor umane, în care materialul genetic a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere și/sau recombinare naturală”.

Actuala legislație solicită o analiză obligatorie de evaluare a riscului, etichetare, trasabilitate și monitorizare a organismelor modificate genetic și a produselor derivate. Legile nu interzic diseminarea OMG în mediul înconjurător și comercializarea produselor derivate din OMG, dar presupun o autorizare. Statele au dreptul, dacă doresc, să interzică cultivarea OMG, chiar dacă este autorizată la nivel european.

Ca o paranteză, cu toate barierele birocratice introduse în UE, se cultivă și la acest moment circa 150.000 ha de porumb MON 810, din care vreo 100.000 ha în Spania și 50.000 ha în Portugalia, și cred că experiența acestor state în ceea ce privește modul de coexistență și trasabilitate al produselor ar fi fost bine de analizat de cât mai multe țări, dar asta este.

Această definiție și legislație a stat la baza deciziei CJUE din 2018 care a considerat că propunerea noilor NGT ar constitui procedee și produse care ar trebui supuse legislației OMG, ceea ce a blocat pentru o perioadă procesul de cercetare în UE, iar clasa politică bruxelleză a luat în considerare necesitatea unei propuneri legislative care să reglementeze în mod distinct (unii îi spun dereglementare) noile tehnici genomice, astfel că în iulie 2023 au venit cu o propunere de regulament, dar discuții privind necesitatea acestuia existând de mai mult timp.

Analize, probleme, concluzii, dar cine se apleacă asupra lor?

În general, când sunt astfel de situații încerc să mă uit ce fac țările cele mai dezvoltate în domeniul agricol din spațiul UE și aici am în vedere în special Franța, dar și Belgia, Germania sau altele.

Astfel, Franța în anul 2021, înainte cu un an de a apărea propunerea de regulament a Comisiei Europene, a organizat în cadrul Comisiei de evaluare a deciziilor științifice și tehnice din cadrul Adunării Naționale (Parlamentul francez) o dezbatere și analiză amplă privitoare la noile tehnici genomice și unde au invitat reprezentanții industriei de semințe, ai institutelor de cercetare unde locul central l-a ocupat INRAE, apoi reprezentanți ai fermierilor ,,convenționali”, dar și cei reprezentând agricultura biologică, plus mulți alți invitați din diverse domenii, inclusiv din comitetul de etică privind cercetările.

Aici se impun câteva mici observații, dintre care prima este reprezentată de faptul că aceste consultări ar fi fost benefice dacă ar fi fost organizate și în România de către Comisiile de agricultură din Parlament, care ar fi putut să asigure un cadru de dezbatere, dar și acces la numeroase informații, inclusiv sau mai ales cele din partea autorităților.

Cred că în acest sens ar fi benefic ca pe viitor astfel de propuneri ale unor regulamente comunitare sa fie analizate în cadrul unor astfel de dezbateri, iar la final cum este firesc și normal decizia să aparțină autorităților desemnate prin lege, chiar dacă convin sau nu prin soluția adoptată. Nu trebuie uitat că în primăvară ministrul Daea a decis să meargă pe anumite formule din cadrul PNS agreate de anumite organizații profesionale și asta a fost. Că ulterior s-au dovedit un dezastru pentru fermieri, mai ales celebrele GAEC-uri, asta este altă discuție, dar în final asta este democrația.

Dar, mergem mai departe și trebuie reținut că Ministerul Agriculturii francez a cerut și un raport propriu (chiar dacă EFSA a făcut o analiză la nivel comunitar) către CTPS, unde între concluzii se arată și faptul că ,,Raportul evidențiază dificultățile de coexistență pe piață a soiurilor derivate din NGT și a soiurilor nederivate din NGT, din cauza în special a limitelor legate de detecție”.

O altă concluzie se referă la ,,acceptabilitatea societății care trebuie luată în considerare și trebuie să conducă la gândirea caracteristicilor a căror publicare ar oferi un beneficiu împărtășit pe scară largă de diferiții actori ai filierelor”. Astfel ar trebui să avem în vedere că obținerea unor varietăți de plante cu calități nutriționale deosebite pot convinge consumatorii să accepte aceste noi tehnici genomice.

Raportul subliniază că dezvoltarea NGT-urilor și a brevetelor ,,privind trăsăturile editate va duce la o consolidare a problemelor legate de proprietatea intelectuală. Problemele se referă în special la accesul la informațiile privind brevetele atașate soiurilor și accesul la aceste soiuri pentru programele de ameliorare”.

Ar fi meritat ridicată observația legată de faptul că în cadrul dezbaterilor europene, statele membre ar fi putut cere lămuriri Comisiei Europene legate de faptul că pe de-o parte introducem restricții și condiționalități din ce în ce mai numeroase (interzicere molecule pesticide, procent de pârloagă, procent de leguminoase, altele) care în ansamblul lor duc la reducerea randamentelor de producție și competitivității fermierilor europeni, dar pe de altă parte argumentăm prin recomandarea adoptării NGT necesitatea creșterii randamentelor pentru a asigura hrană țărilor sărace și a adaptabilității culturilor la schimbările climatice.

Însă, până la acest moment creșterea randamentelor culturilor prin folosirea NGT-urilor este invocată doar de anumiți politicieni, fără a fi susținută și de cercetători.

Principiile INRAE Franța pot fi o bază de discuție?

Întorcându-ne la subiect, o să prezint pentru început cele șase principii considerate de bază de către INRAE Franța și înscrise în viziunea oficială a institutului, prezentate în cadrul comisiei parlamentare de către doamna Carole Caranda, director adjunct cu cercetarea.

Primul principiu se referă la menținerea unei capacități de expertiză în concordanță cu misiunea de cercetare publică al INRAE. ,,Considerăm că se încadrează în misiunile noastre de cercetare publică și este responsabilitatea noastră socială de a explora beneficiile și limitele, dar și posibilele riscuri ale produselor derivate și utilizarea acestora”.

În continuare, trecând la al doilea principiu se arăta că ,, … acesta este evident, dar trebuie reafirmat. Aceste tehnologii sunt esențiale pentru dobândirea cunoștințelor. Editarea genomului permite pentru a explora variabilitatea genetică, funcția de studiu, reglarea și evoluția genelor. Această cercetare este esențială pentru îmbunătățire cunoașterii și înțelegerea vieții”.

Al treilea principiu se referă la utilizarea tehnologiilor de editare ale genomului în ameliorarea plantelor și unde sublinia că: ,,Evaluarea posibilităților oferite de această tehnologie este perfect legitimă și complementară instrumentelor tradiționale de ameliorare a plantelor”.

Celelalte trei principii se referă la desfășurarea experimentelor în conformitate cu reglementările europene și naționale, apoi principiul de deschidere a cercetării de realizare a unor proiecte în cadrul cercetării multidisciplinare și, dacă este posibil, multi-sectoriale.

Al șaselea principiu tratează problema proprietății intelectuale. Doamna Caranda arăta că: ,,INRAE ​​își reiterează atașarea la existența certificatul de soi de plante și la nebrevetabilitatea plantelor rezultate din editarea genomului”.

Despre principiul privind brevetarea, mai pe larg

Legat de ultimul principiu este de menționat că la nivel european pozițiile s-au mai schimbat de-a lungul timpului sau poate au fost greșit interpretate de unii comentatori (timpul va decide), dar cert este că în 2019 Copa Cogeca, cea mai mare organizație profesională a fermierilor și cooperativelor din Europa, afirma prin intermediul secretarului general Pekka Pesonen că: „Ne opunem oricărei forme de brevetare pentru gene de la plante și animale și trăsături genetice care pot fi găsite în natură sau obținute prin mutageneză. Depunerea de brevete pentru produse, trăsături sau gene derivate din tehnici de inginerie genetică ar trebui să fie posibilă numai pentru produsele care conțin ADN care nu poate fi găsit în natură și care nu pot fi obținute prin metode convenționale de ameliorare, obținere sau prin tehnici de mutageneză”. Motivul acestei opuneri îl reprezenta riscul definit ca fiind ,,…. catastrofal atât pentru fermieri, cât și pentru micii crescători și ar duce la o reducere a numărului de soiuri disponibile pe piață”.

Temerea este dată de faptul că din ce în ce mai mulți cercetători de pe diverse continente, dar și specialiști în domeniu, consideră că sistemul de brevete încurajează concentrarea pe piața semințelor în mâinile câtorva mari corporații, fiind poate principalul motor care stă la baza concentrării pieței de semințe certificate pentru agricultură.

În același spirit evaluează situația și CTPS (Comitetul Tehnic Permanent de Selecție a Plantelor de Cultivat) care consideră că ,,Pentru a elimina frâna brevetabilității trăsăturilor editate, care se pare că va prelungi munca amelioratorului pentru a se asigura că acesta nu se găsește în postura de contravenient, comisia consideră că ar fi oportun ca toți operatorii să decidă să nu solicite brevete asupra caracteristicilor editate”.

Doamna Catherine Regnault-Roger, profesor la Universitatea din Pau și membră a Academiei agricole franceze arată într-un material realizat în cadrul institutului Sapiens că, la acest moment, 80% din brevetele privind NGT-urile sunt deținute de americani și chinezi, iar europenii au sub 10%. Mai mult, dacă analizăm brevetele depuse în anul 2020 la WIPO (Organizația mondială privind drepturile de proprietate), 10.624 de brevete sunt depuse de China, urmată cu 8.800 de brevete de către SUA, 1.027 de brevete de către Franța și 2.048 de brevete de către Germania. De menționat că, aici sunt incluse și brevetele privind cercetările medicale pentru oameni și animale care sunt cele mai numeroase.

În schimb, este de menționat, așa cum afirma în cadrul dezbaterilor parlamentare din Adunarea Națională franceză, domnul Fabien Nogue, director de cercetare în cadrul INRAE, ,,cvasi totalitatea brevetelor privind NGT la plante în Europa sunt brevetate de Corteva”, care de altfel a depus o activitate susținută de prezentare a acestor tehnologii atât către delegațiile tuturor statelor membre de la Bruxelles, dar și în fiecare țară prin intermediul tuturor organizațiilor unde este parte sau în mod direct în vederea adoptării regulamentului privind NGT.

La cele menționate mai sus se impune a se prezenta și o probabilă contradicție în cazul propunerii de regulament care pe de-o parte asimila varietățile NGT 1 cu varietățile convenționale, care la acest moment nu pot fi brevetate decât ca varietăți (soiuri sau hibrizi) în sistemul UPOV și pot fi folosite în ameliorare fără a se putea invoca brevetabilitatea.

În același timp tehnologiile folosite pentru obținerea NGT 1 sunt folosite și în cazul NGT 2 și pot fi folosite și în cadrul obținerii unei noi generații de OMG, doar că în cazul celor două grupe din urmă brevetarea tehnologiilor este posibilă conform legislației actuale din UE.

Având în vedere cele de mai sus, apare contradicția următoare, o tehnică folosită la NGT 1 care nu poate fi patentată, dar care se folosește ulterior pentru obținerea unui NGT 2 se mai poate patenta, în condițiile în care un patent are în vedere inovativitatea și specificitatea, adică mai simplu spus nu trebuie folosit în alte situații?

Sau, în situația în care o tehnică folosită la NGT 2 sau OMG și care ulterior este folosită la NGT 1 mai este sau nu sub patent, cât timp la NGT 1 nu se permite brevetarea nici unei tehnologii?

Din păcate Comisia Europeană a complicat și mai mult lucrurile, intenționat sau nu, greu de spus, lăsând reglementarea modului de patentare inclusiv din aplicarea NGT-urilor pentru anul 2026, iar până atunci să ne descurcăm cu legislația existentă. Doar că în 2026 ce s-a patentat nu se mai poate anula, fiindcă legislația nu se aplică retroactiv.

Trasabilitatea între necesitate și oportunitate

Comisia Europeană în proiectul de regulament privind NGT-urile a inserat obligația ca în cadrul culturilor ecologice să nu se folosească nici un fel de varietate NGT, iar un al doilea aspect de reținut este dat că prin noile strategii Farm to Fork și Green Deal dorește să ducă suprafețele ecologice la 25% din suprafața agricolă a UE. Ori așa cum vom vedea în continuare, lucrurile sunt un pic antagoniste dacă nu se va interveni pentru clarificarea aspectelor neclare

Așa cum rezultă atât din studiul făcut de CTPS pentru Ministerul Agriculturii francez, cât și din intervențiile făcute de specialiștii de la INRAE, dar și din luările de poziție ale altor specialiști din alte țări, varietățile obținute din aplicarea noilor tehnici genomice nu pot fi detectate la acest moment în laboratoare, deci cum mai putem verifica marfa cu origine din producția ecologică, care așa cum știm cu toții este verificată pentru pesticide, dar ce facem cu NGT-urile?

Aici se ridică două aspecte, primul fiind cel datorat impurificării accidentale cu polen, lucru demonstrat în cazul unora din culturile OMG, situație care a impus existența unor distanțe de izolare (a se vedea acest aspect și în cazul suprafețelor de floarea-soarelui high oleic unde este aceeași problemă), iar a doua poate fi datorată unor impurificări voite cu NGT care pot conferi anumite rezistențe la boli și/sau dăunători, dar care neputând fi detectate, duc la încălcarea însăși a obiectivului de bază al agriculturii ecologice.

Normal că fermierii, mai ales cei din sistemul convențional, inclusiv eu, nu ne dorim trasabilitate, fiindcă înseamnă obligații birocratice suplimentare, dar întrebarea există privitor la garantarea calității produselor ecologice și așa cum am arătat este cauzată de un articol propus de Comisie în cadrul proiectului de regulament și trebuie rezolvat într-un fel sau altul, deoarece apoi ne vom trezi cu fel de fel de decizii ale CJUE care mai mult vor încurca decât ajuta. Doar că CJUE judecă în conformitate cu legislația existentă, bună sau rea.

Poate ar fi trebuit Comisia Europeană să reflecteze un pic dacă în loc să încerce o așa zisă de reglementare a NGT-urilor printr-un regulament separat, nu ar fi trebuit mai bine să schimbe definiția OMG din Directiva 2001/18 și să se aplice principiul din SUA unde definirea acestora se referă la produsul obținut și nu la tehnicile folosite.

În acest caz, simpla analiză și constatare ulterioară că tehnicile NGT nu duc la obținerea de OMG dădea drumul la aplicarea acestora (atât NGT 1 cât și 2) conform varietăților convenționale fără probleme și nu ar mai fi fost necesară o altă reglementare, dar este de menționat că s-ar fi aplicat restricții privind patentarea, care poate și asta ar fi încurcat.

Rețineri privind folosirea NGT?

În 2016, într-un interviu, domnul Arlo Thompson, directorul de cercetare al firmei Pioneer pentru Europa spunea „Folosirea CRISPR-Cas este ușoară, problema este identificarea locului exact unde se taie secvența de ADN. Putem să tăiem și să eliminăm acea secvență şi apoi să lăsăm planta să activeze procesele de reparare şi refacere a catenelor de ADN. Se pot face modificări, scoate, adăuga segmente, dar mai important este să știm foarte precis locul în care vrem să facem aceste modificări”.

Aceleași observații au rezultat și din raportul CTPS, care pornind de la acest fapt a enunțat o serie de rezerve potențiale, cum ar fi faptul că lipsa acurateței locului de tăiere a secvențelor de ADN poate duce și la apariția unor mutații nedorite și cu impact ulterior în expresia proprietățile plantelor respective, că este vorba de toxicitate nutrițională, sau asupra microbiotei din sol prin exudatele radiculare.

Mai mult, o altă rezervă potențială este despre pericolul diseminării în mediu a unor însușiri care se pot transfera natural la plante compatibile sexuat dar care sunt în același timp buruieni, astfel conferindu-le însușiri nedorite a exista la acestea.

Concentrarea și globalizarea industriei de semințe, între riscuri și oportunități

Într-o lucrare publicată de Phil Howard și Amos Stromberg se prezintă evoluția concentrării industriei de semințe între 1996 -2022, unde vorbim la acest moment de patru mari companii globale (care dețin și activități de pesticide) pe piața semințelor, acestea fiind Bayer (care deține printre altele Monsanto), Corteva (care are în portofoliu Pioneer), Sinochem care deține prin intermediul ChemChina compania elvețiană Syngenta și BASF care are și ea activități în domeniul semințelor în curs de dezvoltare și nu ar fi o surpriză dacă în viitor se va anunța o eventuală achiziție a unei firme de semințe. La acestea se mai adaugă firme specializate doar în semințe, precum germanii de la KWS, francezii de la Limagrain, japonezii de la Sakata și danezii de la DLF, firme care au în general cifre de afaceri între 0,5 și 1,4 de miliarde euro.

Mecanismul avut în vedere că a contribuit la stimularea concentrării activității este dat de situația în care un start-up înregistrează un brevet pentru un nou proces de inginerie genetică sau pentru o nouă plantă modificată genetic și nu o poate exploata fără să devină dependentă de una sau mai multe brevete deja deținute de companiile de semințe. Condițiile pentru obținerea dreptului de licență în general obligă micile companii să fie absorbite sau să semneze contracte de exclusivitate, dezvoltând corporațiile multinaționale încă și mai mult.

În același material invocat mai sus, doamna Catherine Regnault-Roger profesor la Universitatea din Pau arăta că datorită costurilor extrem de mari, doar giganții care au afaceri în domeniul pesticidelor și al semințelor gen BASF, Corteva, Bayer, Sinochem-Syngenta își pot permite să susțină financiar dosarele de reglementare în vederea obținerii brevetelor globale.

Aceste afirmații sunt susținute și de graficele de mai jos unde se observă că primele patru companii dețin circa 52% din piața globală de semințe și circa 62% din piața globală de agrochimicale (semințe și pesticide).

În loc de concluzii avem întrebări

Acest articol a încercat prezentarea și dezvoltarea pe scurt a observațiilor ridicate de diverse organizații sau guverne în raport cu propunerea de regulament, iar în opinia mea răspunsul trebuie să și-l dea fiecare fermier sau persoană interesată, iar ca întotdeauna politicul decide, că ne place sau nu. Dar în esență, întrebările care necesită soluționare ar fi următoarele:

Prima întrebare se referă la modul prin care se poate garanta coexistența între varietățile convenționale și cele NGT, mai ales în cazul agriculturii ecologice, unde fermierii intenționat sau nu, pot folosi NGT-urile, dar acestea nefiind detectabile, cum le vom identifica? Cum vom garanta consumatorului final care crede în aceste valori ale agriculturii ecologice că nu este înșelat?

Principiul bunei credințe există ce-i drept, dar în practică este dublat de metode de control care pot permite aplicarea după caz a justiției. Deci, dacă nu există până la acest moment metode de detectare a varietăților NGT, cum protejăm sectorul de agricultură ecologică, care în viziunea Comisiei ar trebui să ajungă la minimum 25% din suprafața agricolă comunitară? Este drept că nici trasabilitatea nu poate garanta 100% acest lucru, dar oare fără cât se poate garanta?

A doua întrebare, este pregătită agricultura europeană și nu numai, pentru rămânerea pe piață a doar 6-8 firme de semințe și cum poate fi protejat atât fermierul, cât și consumatorul final de abuzurile de poziție dominantă sau de cartel, așa cum constatăm și în alte domenii (cum ar fi domeniul cipurilor sau cazul petrolului)?

Acceptarea brevetelor în cadrul varietăților obținute prin metode convenționale, așa cum se doresc a fi asimilate și NGT 1, foarte posibil va duce la accelerarea concentrării firmelor de semințe.

Nu există nici un dubiu că toate aceste costuri care sunt percepute de fiecare autoritate implicată în aprobarea dosarului de reglementare, de fapt sunt niște impozite indirecte colectate de la populație în final. Doar că ulterior marja de profitabilitate a acestor firme poate deveni expresia unui abuz, în condițiile în care nimeni nu poate renunța la mâncare, deci va plăti cât se cere. Autoritățile au avut în vedere aceste aspecte și care pot fi soluțiile de contracarare a unor astfel de situații?

Poate ar trebui să ne aducem aminte de un exemplu recent din UE, când fabricile de îngrășăminte chimice datorită unor decizii greșite privitoare la aprovizionarea cu gaze și-au încetat activitatea, ceea ce a creat oportunitatea pe fondul războiului din Ucraina, ca toți furnizorii de îngrășăminte nord africani să își crească prețurile de circa trei ori în condițiile în care nu le-au crescut costurile, fără ca fermierii europeni să poată fi protejați.

Mai mult, trebuie să avem în vedere mai ales în cazul unor turbulențe geostrategice cum sunt acum în Ucraina sau Orientul Mijlociu, dar mâine pot fi în orice altă regiune, ce vom face dacă vom rămâne fără furnizori de astfel de produse, datorită poate blocări a lanțurilor de aprovizionare sau din orice alte motive? Oare experiența pandemiei nu ne-a învățat nimic?

În condițiile în care susținerea unor dosare de reglementare depășește posibilitățile unor firme de ameliorare mici și medii, dar se acceptă brevetarea, să se înțeleagă că viitorul acestor firme dar și al fermierilor mici nu mai există? Autoritățile sunt pregătite să-și asume aceste decizii?

Să înțeleagă firmele mici și mijlocii că viitorul lor este sumbru, iar toate afirmațiile legate de dezvoltarea și consolidarea clasei de mijloc sunt doar lozinci electorale pentru anumite momente, dar de fapt nu contează?

În încheiere, este foarte adevărat că decizia finală este luată de politic pe baza unor interese care pot fi sau nu aceleași cu ale interesului național, doar că activitatea de supraveghere a acestor decizii politice poate fi asigurată de toți factorii implicați, doar prin dezbateri largi, serioase, fără patimă și egoism și ce este mai important fără interese ascunse.

În rest numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura are nevoie de politici predictibile. Europa nu trebuie să se transforme într-un muzeu al inovației, în care vocea publică să fie mai puternică decât datele cercetării științifice. Nu sunt vorbele mele, ci ale academicianului Dumitru Manole, președintele Asociației pentru Cultura Florii-Soarelui și fermier din județul Constanța, de la Amzacea. Nu pot decât să-i dau dreptate. Agricultorii și toți cei care ascultă și înțeleg ce spun oamenii de știință sunt de acord cu cele de mai sus.

Citeam recent că în SUA a fost autorizată o tomată violet cu un conținut mare de antioxidanți, care previne bolile cardiovasculare și luptă împotriva diferitelor tipuri de cancer. Americanii se folosesc de biotehnologii, de digitalizare pentru a-și asigura viitorul, în timp ce Europa rămâne tot mai în urmă. Este realitatea zilelor noastre.

Europa vorbește de ecologie, protecția mediului, conservarea biodiversității. Uniunea Europeană doar vorbește, alții fac, nu stau pe loc. Schimbările climatice, tot mai mult resimţite în ultimele decenii, reprezintă una dintre cele mai mari amenințări ale secolului 21. Pentru agricultură situația este îngrijorătoare, astăzi Europa confruntându-se cu cea mai serioasă secetă din ultima jumătate de mileniu.

Europa, prin vocea publică, de cele mai multe ori neinformată, manipulată de o mână de așa-ziși ecologiști, luptă împotriva biotehnologiei, iar SUA avansează extraordinar. Europenii nu vor plante modificate genetic, însă UE importă, de pildă, soia modificată genetic, care ajunge în hrana animalelor, dar și a oamenilor. Azi, nici de fermele de animale nu mai avem loc în Europa. Vacile poluează, dar nu poluează sutele de avioane aflate zilnic pe cerul Europei.

Repet, Uniunea Europeană este preocupată de mediu și de sănătatea populației ei. Pentru asta, importă masiv din țări extracomunitare, ca SUA, Argentina, Brazilia, Ucraina și multe altele, materie primă obținută cu ajutorul tehnologiilor care nu au nicio treabă cu reducerea amprentei de carbon ori cu „grija” față de biodiversitate. Adevărul e că importăm din țări care folosesc produse de protecția plantelor interzise în spațiul UE. Fermierii europeni nu pot folosi diverse pesticide sau tehnologii, dar populația poate mânca legume, fructe, carne, soia, porumb etc. obținute cu ceea ce este interzis agricultorilor din țările UE.

Fermele europene nu au voie să se folosească de biotehnologii, de anumiți hibrizi, de unele pesticide în producția agroalimentară, pentru că dăunează mediului și sănătății oamenilor, dar le mâncăm produse de alții, în alte țări. De râs, dacă n-ar fi de plâns.

Despre pesticide se discută intens la nivelul Uniunii Europene, ținta fiind reducerea consumului la jumătate până în anul 2030. Chimizarea agriculturii din România este mult în urma altor țări UE. Cu toate acestea, noi trebuie să plătim poate mai scump decât cei care au abuzat de-a lungul timpului de chimizare.

„Există o țintă pe care Comisia Europeană se străduiește să o impună cumva statelor membre, respectiv reducerea cu 50% la nivelul Uniunii Europene până în 2030, dar e nerealistă. Pentru România este incorectă ținta, pentru că noi suntem deja foarte mult sub media europeană în ceea ce privește folosirea produselor de protecția plantelor. După presiuni făcute de mai multe țări, printre care și România, a fost acceptată raportarea la media europeană, dar în continuare formula propusă de Comisia Europeană este incorectă. Dacă se va adopta o țintă de reducere, sperăm să fie una cât mai blândă. Ultima variantă avansată de Comisie este una împărțită pe trei praguri, raportate la consumul mediu din UE: cei sub 70% din media europeană, cei între 70% și 140% și cei peste 140%. Reducerile vor fi de 35%, 50%, respectiv 65%. O variantă mai blândă, dar pe care România refuză în continuare să și-o asume, pentru că noi suntem deja foarte jos. Pe de altă parte, formula aceasta este alterată de graficul care indică tendința. În situația noastră, tendința a fost de ușoară creștere în ultimii ani, astfel încât reducerea noastră nu mai e de 35%, ci crește”, a explicat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Costin Telehuz, într-o emisiune la AGRO TV.

Într-o zi, nu prea îndepărtată, după cum se arată vremea și vremurile, Uniunea Europeană va fi nevoită să aleagă între producții agricole din ce în ce mai mici și importuri din ce în ce mai mari. Atunci să-l vezi pe europeanul „verde” lihnit cum nu mai refuză biotehnologia, pentru care va plăti cu siguranță mult mai mult decât dacă și-ar fi produs-o. 

Toți suntem preocupați de mediu, să-l protejăm, să conservăm biodiversitatea, să avem pe mese o hrană cât mai bună pentru sănătate. Ceea ce poate fi posibil cu ajutorul științei, inovației, cercetării.

UE este o uniune de țări, cu o piață comună, dar să nu uităm că fiecare țară are specificul ei, cultura ei, mentalitățile ei. Trăim împreună, sub același acoperiș, și totuși suntem diferiți.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Pe lângă secetă, schimbări climatice, COVID-19, fermierii trebuie să facă față și noilor decizii de a reduce la hectar cantitatea de produse pentru protecția plantelor, dar și a concurenței pe o piață cu fermieri din țări unde subvențiile pe suprafață sunt mai mari decât cele primite de agricultorii autohtoni. Întrebarea aflată pe buzele tuturor e dacă fermierii vor mai face agricultură în viitor.

Legat de cultivarea organismelor modificate genetic sau de utilizarea biotehnologiilor în agricultură, interzise în Uniunea Europeană, dar care vin sub formă de materie primă din alte ţări, fermierii se întreabă care este logica. „De ce să nu folosim muta-geneza şi să ne îndreptăm spre biotehnologii? Suntem ridicoli, dintr-un punct de vedere. De ce? Pentru că Europa importă soia din Argentina, Brazilia, Statele Unite, modificată genetic şi... în loc să abordăm biotehnologia facem blabla şi nu mergem înainte cu progresul tehnic”, susține Dumitru Manole, fermier din județul Constanța, de la Amzacea.

Toate aceste decizii îi afectează pe fermieri. Întrebarea lor este dacă mai merită să facă agricultură în noile condiții. „Nu ştiu dacă aş mai face agricultură, nu ştiu dacă pot să ies cu costurile, în condiţiile acestei zone în care şi aşa suferim de secetă şi nici nu putem să aducem un plus de îngrăşăminte şi nişte tratamente care să ne asigure nişte sporuri, dacă vom realiza ceva aici în zona României în special, că nu e vorba numai de zona noastră”, spune un tânăr fermier, tot constănțean, care lucrează terenuri agricole în zona Costinești - Valentin Petre, care este completat de Dumitru Manole: „La floarea-soarelui, plecând de la tratamentul seminţelor, dacă în zona asta aveţi adulţi de Tanymecus – specie peste 12 faţă de 3-4, aşa cum spunea profesorul Paulian –, floarea-soarelui va avea 7 boli care decimează cultura. În condiţiile în care nu am făcut tratament la sămânţă înainte de semănat, în care n-am aplicat tratamentele cu fungicide pentru protecţia culturii pentru cele 7 boli, plus erbicidele, atunci producţia nu va fi – am martori în loturile de culturi comparate – mai mare de 600-800 kg la hectar! Şi atunci mă întreb: cum să mai facem agricultură?”.

În opinia lui Dumitru Manole, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor scădea din ce în ce mai mult, din cauza interzicerii neonicotinoidelor. „Din cauză că s-a interzis tratamentul seminţei înainte de semănat pentru acest dăunător agresiv, Tanymecus, o mare parte din producători au renunţat a mai semăna floarea-soarelui. Chiar şi la noi în exploataţie, trebuia să semăn 250 de hectare şi n-am realizat decât 170 de hectare, din cauza interzicerii tratamentului cu neonicotinoide”, afirmă Dumitru Manole, care în calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Cultura Florii-Soarelui din România este direct interesat de evoluția la nivelul întregii țări.

În vestul Europei, numai la îngrăşăminte, în unele țări precum Germania s-au folosit până la 464 kg substanţă activă NPK la hectar, Olanda 864 kg la hectar, în timp ce România, prin 2010, folosea 160 kg pe hectar. Iar la protecția plantelor, media în România era undeva la 700 mg/hectar, pe când în alte țări media depășește 2 kg de substanță activă la hectar.

Un nou „trend” este rotația culturilor. Doar că agricultorii români fac asta de dinainte de 1989 și nu există tradiție în monocultură ca în țări ca Franța sau în Germania. „Există o stațiune în Anglia, Rothamsted, unde porumbul după porumb s-a cultivat zece ani pentru a se vedea efectul monoculturii. Adică negativ”, a exemplificat Dumitru Manole.

Fermele românești, deja instabile, au nevoie de ajutor

Un alt subiect fierbinte este cel legat de plafonarea subvenţiilor, a plăţilor pe suprafaţă, cu care reprezentanţii Ministerului Agriculturii par a fi pentru. Acest fapt însă este în contradicție cu ce își doresc cei doi fermieri constănțeni și mulți alții de la noi. „După mine, ar trebui menţinută această plată pe suprafața cultivată. Altfel, nu ar face decât să decapitalizeze fermele mari şi mijlocii, că, ţinând cont de condiţiile anului acesta, toate fermele au de suferit, indiferent că-i mare, că-i mică, că este mijlocie. Culturile, și de toamnă și de primăvară, sunt compromise. Poate anul ăsta rezistăm. Dar dacă mai avem un an ca acesta şi în lipsa precipitaţiilor, nu ştiu dacă mai putem rezista”, susține Valentin Petre.

Dumitru Manole crede că, în acest moment, exploatațiile agricole din România nu sunt stabile economic. „România și mi se pare că mai sunt vreo două țări au cele mai mici sume considerate ca plată unică pe suprafaţă. Sunt ţări care au 380 de euro, 360 euro pe hectar! Noi am fost discriminaţi şi suntem şi acum! Şi anul acesta primim tot acea plată, comparativ cu alte ţări cu istorie mai veche, suntem discriminaţi şi atunci ne întâlnim la piaţă. Aici e o contradicție: vin de afară unele produse şi la raft sunt mai ieftine... şi atunci cum pot eu, producător agricol din România, să fac faţă concurenţei? Care, de data asta, e neloială. Pentru că plata unică pe suprafaţă este mai mare decât în România în alte ţări din vestul Europei, precizează Dumitru Manole. Noi trebuie să mergem către procesare. Să nu mai luăm produse de la hipermarket şi să le aducem în sate. Să creăm în sate puncte de procesare, iar pentru asta ne trebuie capital”.

Reamintim că fermierii noștri primesc o subvenție pe suprafață de 102,6082 euro.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

VASILE IOSIF, PREȘEDINTE ASOCIAȚIA INDUSTRIEI DE PROTECȚIA PLANTELOR DIN ROMÂNIA - AIPROM:

În prezent, Uniunea Europeană este cel mai mare exportator și importator de produse agricole, fiind și cel mai mare producător de hrană din lume respectând standarde de calitate ridicate în domeniul alimentar la nivel global. În acest context, Comisia Europeană a prezentat recent două strategii: Strategia „De la fermă la consumator” și „Strategia pentru Biodiversitate 2030”, pilonii centrali ai Pactului Verde European, un proiect ambițios care își propune să transforme Europa în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în anul 2050.

Combinând respectul pentru preferințele culinare specifice ale europenilor cu o lungă tradiție de producere a hranei sănătoase, abordarea pe care Comisia Europeană o promovează constant în ultima vreme aduce în discuție impactul actualului mod de producție asupra mediului. Obiectivul global al strategiei „De la fermă la consumator” este reprezentat de regândirea întregului lanț de aprovizionare și construirea unui sistem alimentar durabil din punct de vedere ecologic, social și economic, care să acopere toate verigile acestuia transpunând în realitate dezideratele economiei circulare. Acest obiectiv reflectă un nivel ridicat de determinare pentru a reduce utilizarea și riscul asociat produselor de protecție a plantelor cu 50% până în 2030.

Comisia Europeană propune o reducere a consumului de fertilizanți cu cel puțin 20% până în anul 2030 solicitând statelor membre dezvoltarea și implementarea Planului Integrat de Management al Nutrienților. Complementar, Comisia Europeană propune o reducere cu 50% a vânzărilor de medicamente antimicrobiene până în 2030. De asemenea, un alt obiectiv extrem de ambițios al Comisiei Europene este acela de a crește suprafața ocupată de culturile organice până la cel puțin 25% din suprafața agricolă cultivată.

Comisia Europeană își propune să ajute consumatorii să își modifice preferințele culinare și să aleagă diete sănătoase și durabile, reducând risipa de alimente din gospodării. Comisia dorește să ofere consumatorilor informații mai complete, inclusiv prin mijloace digitale, cu privire la locul de unde provin alimentele, valoarea nutritivă a acestora și amprenta lor asupra mediului.

În egală măsură, Comisia Europeană consideră că așteptările cetățenilor europeni au evoluat și trebuie să conducă la schimbări majore în domeniul sectorului alimentar. Astăzi, peste 50% din populația Uniunii Europene este supraponderală și circa 20% din alimente sunt aruncate la gunoi (risipă alimentară). În jur de 43 de milioane de persoane din UE nu își pot permite în mod regulat o masă de calitate o dată la două zile.

În acest context, Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România – AIPROM și-a asumat misiunea de a promova utilizarea responsabilă a produselor de protecție a plantelor în condiții de siguranță pentru utilizatori, pentru consumatori și pentru mediul înconjurător, luând în considerare și satisfacerea cererii de produse agricole într-un mod sustenabil. Deși, în general, sunt încurajate opiniile polarizate și mai puțin cele de compromis, trebuie să amintim faptul că industria de protecție a plantelor furnizează soluții și produse pentru ambele modele de agricultură, atât pentru agricultura convențională, cât și pentru agricultura organică, oferind atât produse de sinteză chimică, cât și produse biologice.

Pentru că suntem noi înșine responsabili și conștienți de rolul pe care trebuie să îl jucăm și îl vom juca în producerea sustenabilă a hranei, apreciem că orice viziune ambițioasă de a limita sau de a restricționa anumite produse fitosanitare este corect și realist să țină cont în mod obligatoriu de următoarele considerente:

• Deciziile privind reducerea sau interzicerea utilizării soluțiilor convenționale de protecție a plantelor trebuie să fie luate ținând cont de rezultatele științifice și nu în baza presiunilor emoționale sau politice. Suntem dispuși să discutăm un obiectiv posibil de reducere a utilizării pesticidelor, cu condiția ca acesta să fie bazat pe argumente științifice și să ia în considerare toți actorii care sunt influențați de aceste schimbări majore, și anume fermierii. În mod repetat s-a susținut faptul că Noul Pact Verde European și în special „Strategia de la Fermă la Consumator” vor crea un nou mod de a produce și gestiona hrana, robust, rezistent la crize, incluzând pe toți cei din lanțul de aprovizionare, și care va pune la dispoziție hrană suficientă și accesibilă ca preț, indiferent de situație. Procentul propus de 50% de reducere a produselor de protecție a plantelor nu este unul realist și nu va avea efectul dorit de a crea un model de producție alimentară mai durabil în Europa. Acest obiectiv nu va face din Europa un standard de urmat pentru alte părți ale lumii, ci va crea sincope în procesul de producție, în aprovizionarea adecvată cu hrană a populației europene, va diminua competitivitatea agriculturii europene care va concura cu marii producători trans-oceanici care au la dispoziție o diversitate de soluții, plecând de la produsele de protecție convenționale și până la tehnicile genetice noi, precum CRISPER CAS9. Fermierul european, și în speță fermierul român, va duce o luptă cu arme inegale pe care, inevitabil, nu va putea să o câștige, pe termen scurt. Industria de protecție a plantelor dorește fixarea unor ținte realiste, care să reflecte rezultatele unei evaluări, ale unui studiu de impact.
  

• Realitățile diferite existente la nivelul fiecărei țări membre a Uniunii Europene în ceea ce privește consumul de substanță activă la hectar. În prezent, România consumă cca 700 gr/ ha de substanță activă de pesticide, Ungaria consumă 1,2 kg/s.a ha, iar media UE este de peste 2 kg/s.a ha. Industria de protecție a plantelor din România consideră că orice decizie în sensul reducerii cantității de produse de protecție a plantelor trebuie să țină cont de aceste realități, iar reducerea propusă nu trebuie să fie aplicată egal pentru țările care din varii motive au investit mult mai puțin în inputuri agricole iar din această cauză și nivelul producțiilor la hectar este actualmente mult mai mic în general, de exemplu producția medie/ha din România față de țările din Vestul Europei.

• De ani de zile de acum, și mai cu seamă începând din 2009, companiile din industria de protecție a plantelor întâmpină dificultăți masive în procesul de omologare a unui produs sintetic sau biologic. Legislația europeană adoptată în acea perioadă (Directiva 1107/1992) a creat un mediu dificil de evoluție pentru industria de protecție a plantelor. Astăzi o companie are nevoie, pentru a descoperi (inova) și a omologa un produs, de cca. 12 ani de cercetare precum și de o investiție de peste 280 milioane de dolari pentru a obține o moleculă sintetică. În prezent, procesul de omologare din Uniunea Europeană este extrem de restrictiv și consumatorii trebuie să cunoască că, după industria de medicamente, cel mai restricționat domeniu este cel al industriei de protecție a plantelor.
  

• Așa cum am menționat și noi mai sus, stabilirea unor ținte cantitative de reducere a utilizării produselor de protecție a plantelor trebuie să plece de la nevoile actuale ale fermierilor de a controla bolile și dăunătorii, fără a le crea acestora dezechilibre economice sau a duce la creșterea prețului produselor agricole și fără a afecta aprovizionarea cu alimente pentru consumatori. AIPROM își dorește ca autoritățile europene să țină cont de progresele științifice în domeniu și de ritmul în care în mod realist pot fi generate soluții alternative. Așa cum oamenii au nevoie de medicamente, și plantele au nevoie de medicamentele lor - pesticidele.
  

• Comisia Europeană nu a acordat importanța cuvenită evaluării efectelor resimțite de producătorii agricoli, odată implementate aceste măsuri. O abordare egalitaristă de reducere a consumului de pesticide în toate statele membre, indiferent de cantitatea utilizată în prezent, este profund discriminatorie pentru acele state care utilizează o cantitate de produse de protecție a plantelor situată mult sub media europeană, așa cum este cazul României, care folosește o cantitate de cca 700 gr de substanță activă de produs fitosanitar pe hectar, în timp ce media europeană depășește 2 kg/s.a ha. AIPROM derulează de mai mulți ani un program de monitorizare a consumului de substanțe active și de produse pe culturi, segmente de cultură, categorii de produse etc. Rezultatele sunt obținute prin raportările furnizate de membrii AIPROM într-un exercițiu de tip „black box” și sunt reprezentative pentru aprox. 90% din industrie. Rezultatele astfel obținute au validat informațiile din diverse analize si rapoarte realizate de firmele de profil europene care indică faptul că în România cantitatea de substanță activă utilizată a scăzut în ultimii ani. De exemplu, la rapiță cantitatea de substanță activă a scăzut în medie cu 24% între 2018 și 2019, iar la tratament sămânță scăderea înregistrată pentru aceeași perioadă a fost de 55,6%.

• În colaborare cu specialiștii din domeniu, cu fermierii și cu distribuitorii de input-uri, AIPROM a gândit un nou proiect care va analiza situația soluțiilor (produselor) de protecție pentru cele mai importante culturi, pentru boli și dăunători specifici, evidențiind golurile de protecție și încercând să estimeze pierderile de producție înregistrate în absența acestor soluții. Rezultatele acestui demers analitic vor fi puse la dispoziția factorilor politici, a reprezentanților MADR, ANF și asociațiilor profesionale ale fermierilor, pentru a fi utilizate în dezbaterile care vor avea loc în perioada următoare în Comisia Europeană și în Parlamentul European. Măsurile pe care trebuie să le luăm pentru ca în limita restricțiilor impuse de legislație să putem oferi totuși sectorului agricol un nivel decent de protecție nu se reduc la acțiuni de convingere a factorului politic european, ci și la o mai bună gestionare internă a autorizării produselor de protecție a plantelor. De asemenea, România este printre puținele țări care nu au implementat încă un cadru de reglementare pentru autorizarea provizorie a produselor de protecție destinate culturilor minore, această posibilitate de reglementare fiind prevăzută în Directiva 1107/2009.
  

• Reprezentanții politici și experții participanți în cadrul grupurilor de lucru ale organismelor europene trebuie să folosească argumente solide cu care să ducă o luptă susținută pentru a apăra statutul special al României, cu organisme de dăunare specifice și foarte agresive și care nu sunt prezente în alte state membre. Un exemplu în acest sens este Tanymecus Dilaticollis (rațișoara porumbului). Acest dăunător polifag nu este răspândit în partea de Vest a Europei. Dacă nu vom avea derogare pentru tratamentul la sămânță cu insecticide neonicotinoide și în anul 2021, România nu va avea niciun produs eficient omologat pentru combaterea acestui dăunător. În această situație, fermierii români pot pierde ușor până la un milion de hectare de porumb și floarea-soarelui, numai din cauza acestui dăunător. Se pune întrebarea cine va plăti această pagubă, pentru că pierderea nu va putea fi suportată de către fermierul român. La nivelul AIPROM, specialiștii noștri au început deja să lucreze, împreună cu fermierii și distribuitorii, la un document care să scoată în evidență vulnerabilitățile fermierilor români în a controla eficient unele organisme de dăunare. În prezent, România cultivă peste 130.000 de hectare de soia, dar nu avem omologat niciun fungicid pentru combaterea bolilor, nu avem produse sistemice omologate pentru combaterea afidelor la lucernă și lista poate continua.

• Creșterea suprafețelor ocupate de culturi organice înseamnă producții mai mici. Acest lucru presupune că vom fi nevoiți să cultivăm mai mult pământ pentru a asigura aceeași cantitate de produse agricole. Trebuie să înțelegem că produsele biologice, produse care sunt dezvoltate și obținute tot de industria de protecție a plantelor, pot fi utilizate numai împreună cu produsele sintetice și nu le pot înlocui pe acestea din urmă.
  

• AIPROM consideră cu tărie ca inovația este o parte importantă a soluției pentru o agricultură durabilă și produse sănătoase într-o societate care respectă mediul și gestionează cu inteligență resursele. Companiile noastre vor continua să investească în moduri inovatoare de a proteja culturile, cu investiții mari în obținerea de pesticide care au un profil mai prietenos cu mediul, în biopesticide și tehnologii de precizie pentru o agricultură durabilă, astfel încât să le permită fermierilor să aplice substanțe doar atunci când este nevoie și unde este nevoie utilizând tehnologiile digitale care au început deja să facă parte din viața fermierului.

• AIPROM crede că acum este unul dintre acele momente-cheie în care toți factorii interesați trebuie să coopereze pentru a pune la dispoziția autorităților și politicienilor români din Parlamentul European argumente consistente care să servească intereselor agriculturii românești.

Atunci când citesc etichetele despre conținutul produselor pe care le consumă, românii sunt atenți ca acestea să nu conțină ingrediente modificate genetic și să aibă un conținut redus de grăsimi (55% în cazul ambelor), în timp ce jumătate dintre conaționali aleg în funcție de prezența ingredientelor organice sau a conținutului redus de zahăr, anunță GfK într-un raport despre factorii care contează atunci când decidem ce să mâncăm și ce bem.

La nivel mondial, produsele cu conținut scăzut de sodiu sau de sare ocupă locul al treilea în top, cu 45%. Următoarele în clasament, la egalitate (cu 44%), se găsesc produsele ecologice, cele cu cu conținut scăzut de grăsimi sau fără grăsimi și produsele cu adaos de vitamine sau minerale.

„Românii au acordat o importanță mai mare tuturor criteriilor analizate față de media globală, cu patru dintre ele alese de peste jumătate dintre cei chestionați”, comentează pe marginea raportului internațional reprezentanții GfK din România. „La nivel global, nicio caracteristică nu a fost selectată de un procent atât de mare de consumatori, scorul maxim fiind de 48%. Acest lucru arată că, cel puțin la nivel declarativ, românii sunt mai atenți la ce consumă decât majoritatea țărilor analizate, fiind preocupați de sănătatea lor și a familiilor lor”.

Și aici vorbim de piețe importante, cum sunt Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Rusia, Coreea de Sud, Spania, Marea Britanie și SUA, în condițiile în care studiul pentru România a fost realizat în 2015, pe un eșantion de 1.000 de utilizatori de internet.

Conaționalii cu venituri mari se tem de produsele prea sărate, prea dulci și de cele care conțin OMG-uri. Cei săraci, mai puțin

Dacă în rândul gospodăriilor cu venituri ridicate, cele mai importante caracteristici legate de conținut sunt fără organisme modificate genetic - OMG (55%), cu conținut redus de zahăr sau fără zahăr (54%) și conținut redus de sodiu sau de sare (52%), în cazul celor cu venituri scăzute, cei mai importanți factori se referă la organismele modificate genetic (OMG) și la conținutul de zahăr, însă sunt menționați de un procent semnificativ mai mic. (44%, respectiv 43%). Al treilea factor cel mai important pentru acest grup are legătură cu produsele ecologice și cele îmbogățite cu vitamine sau minerale (41%).

China se află în fruntea listei pentru opt dintre cei nouă factori de decizie analizați. Excepția se referă la produsele de proveniență locală, unde Italia preia conducerea.

România se află pe a doua poziție pentru cinci dintre caracteristici: fără organisme modificate genetic, fără grăsimi (în acest caz, clasându-se la egalitate cu China), proveniență locală, conținut de pre- sau probiotice și fără gluten. La alte trei aspecte deținem locul al treilea în top: produse organice, îmbogățite cu vitamine sau minerale și fără sodiu sau sare.

Vrei să înveţi mai multe despre CRISPR-Cas şi aplicaţiile sale în agricultură? DuPont Pioneer a lansat un website unic (CRISPRCas.pioneer.com), care demonstrează cum această tehnologie de ameliorare este o metodă efcientă prin care se pot îmbunătăţi plantele şi care ajută fermierii să producă alimente mai multe şi mai bune cu mai puţine resurse - evidenţiind principiile comerciale, cercetarea şi eforturile de colaborare din acest domeniu, anunță compania printr-un comunicat de presă.

„Recunoscând o descoperire revoluționară în biologie, dialogul public despre CRISPR-Cas este în creştere datorită aplicațiilor in domenii precum sănătatea oamenilor sau ameliorarea animalelor şi plantelor”, a declarat Neal Gutterson, vicepreşedinte pentru Cercetare&Dezvoltare, DuPont Pioneer. „DuPont Pioneer vrea să participe activ la acest dialog şi să realizeze cât mai accesibile informaţiile despre cercetările noastre şi despre dezvoltarea de produse cu CRISPR-Cas”.

Printre resursele de pe website, se numără cele video, tip webinar (conferință web interactivă), răspunsuri la întrebări frecvente, comunicate de presă, lucrări ştiinţifice şi un glosar de termeni legaţi de CRISPR-Cas. Va fi adăugat conţinut nou și va fi actualizat la intervale regulate.

„Toate tehnologiile au nevoie de acceptare socială pentru a fi puse în practică. Este responsabilitatea noastră să câştigăm încrederea consumatorilor prin implicare activă şi transparenţă în realizarea tuturor aşteptărilor pe care CRISPR-Cas le generează, legat de siguranţa şi de securitatea alimentară”,a declarant Gutterson.

Bazată pe un sistem întâlnit în natură, CRISPR-Cas poate să îmbunătăţească o plantă fără să introducă ADN de la o altă specie. Este o continuare a ceea ce au început să facă oamenii când au domesticit prima dată plantele – selectarea plantelor care prezentau caracteristici de interes, cum ar fi potențial de producţie mai mare, rezistenţă la boli, păstrare mai bună sau nutriţie îmbunătăţită. CRISPR-Cas este o „unealtă” care poate să ne ajute să ţinem pasul cu cererea în creștere pentru soluţii în agricultura sustenabilă.

Pioneer are o platformă bazată pe CRISPR-Cas, cu ajutorul căreia dezvoltă seminţe cu o rezistenţă sporită la mediul înconjurător, mai productivă şi sustenabilă. Pioneer a anunţat la începutul anului intenţia de a comercializa hibrizi de porumb ceroşi, ca un prim produs obţinut cu CRISPR-Cas, care sunt în stadiul de testare în câmp şi de revizuire conform reglementărilor. Tehnologia are aplicabilitate la toate culturile Pioneer de interes, precum porumb, soia, rapiță, grâu şi orez.

DuPont Pioneer este liderul mondial în dezvoltarea şi furnizarea de genetică avansată la plante, asigurând seminţe de înaltă calitate fermierilor din peste 90 de ţări. Pioneer asigură consultanță agricolă şi servicii care ajută fermierul să îşi mărească producţia, profitul şi să dezvolte sisteme agricole sustenabile pentru oamenii de pretutindeni.

DuPont (NYSE: DD) a adus pe piața mondială ştiinţă şi inginerie de calitate ridicată sub formă de produse inovatoare, materiale şi servicii încă din 1802. Compania crede că, prin colaborare cu clienţii, guvernele, ONG-urile şi liderii de opinie, poate contribui la găsirea de soluţii la provocările globale, precum securitatea şi siguranţa alimentară globale, micşorarea dependenţei de combustibili fosili, protejarea vieţii şi a mediului înconjurător.

Aplicarea de tehnici inovatoare în agricultură poate fi una dintre cele mai eficiente modalităţi de a răspunde la fenomenele generate de schimbările climatice şi de evoluţiile pieţei, a spus Dean Thompson, însărcinatul cu afaceri al SUA ad-interim la București, cu ocazia simpozionului „20 de ani de învăţământ universitar în Biotehnologie”, desfăşurat în Aula Magna „Petre S. Aurelian”.

Cu această ocazie, el a vorbit și de experiența nord-americană a investițiilor sectorului privat în cercetarea din domeniul agricol. În SUA, nu mai puțin de 11 miliarde de euro au fost pompați în 2010 în inovație, mai exact în sectoarele îmbunătăţirii recoltelor şi geneticii animale, biotehnologia devenind astfel una dintre cele mai cercetate componente ale gamei de inputuri agricole

„Inovaţia în domeniul biotehnologiei în SUA a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea sectorului agricol şi a sporit comerţul internaţional”, se arată în discursul lui Thompson. „În Statele Unite, inovaţia este rezultatul colaborării dintre industrie, mediul academic şi instituţiile statului. Acestea colaborează pentru a furniza soluţii la probleme complexe.

„Odată cu sporirea nivelului de inovaţie, fondurile dedicate cercetării în domeniul agricol au crescut rapid în Statele Unite şi în întreaga lume. Nivelul global al investiţiilor sectorului privat în cercetare în domeniul agricol a crescut de la 5,6 miliarde de dolari în 1994, la 11 miliarde de dolari în 2010. Jumătate din activităţile private de cercetare şi dezvoltare în agricultură se desfăşoară în Statele Unite. Cea mai mare parte a banilor se investeşte în sectoarele îmbunătăţirii recoltelor şi geneticii animale, biotehnologia devenind astfel una dintre cele mai cercetate componente ale gamei de inputuri agricole.

„Deschiderea către inovaţie este importantă, oferindu-le producătorilor posibilitatea de a selecta practicile şi tehnologiile agricole care să le ofere cele mai multe beneficii, atât din punct economic, cât şi agronomic”, a mărturisit însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei SUA la București.

Oficialul nord-american a mai precizat că biotehnologia reduce impactul agriculturii asupra mediului înconjurător și  susține utilizarea resurselor disponibile într-un mod mai eficient.

„Biotehnologia îndeplineşte un rol cheie în găsirea de soluţii la multe dintre constrângerile cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului, inclusiv siguranţa alimentară. Prin intermediul biotehnologiei, am dezvoltat instrumentele necesare pentru a combate dăunătorii şi buruienile, pentru a utiliza resursele disponibile într-un mod mai eficient, pentru a creşte producţia şi valoarea nutriţională şi pentru a reduce impactul agriculturii asupra mediului înconjurător. Dat fiind faptul că schimbările climatice şi evoluţiile pieţei au un impact asupra tuturor persoanelor de pe planetă, aplicarea de tehnici inovatoare în agricultură poate fi una dintre cele mai eficiente modalităţi de a răspunde la aceste schimbări”, a mai afirmat Thompson.

Irimescu, fanul organismelor modificate genetic: „Cred că biotehnologiile reprezintă o soluţie”

Prezent și el la simpozion, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a afirmat că bolile şi dăunătorii care afectează culturile agricole devin tot mai rezistenţi la produsele chimice clasice, fapt pentru care consideră organismele modificate genetic o soluție.

„În condiţiile în care bolile şi dăunătorii devin tot mai rezistenţi la produsele chimice clasice, cred că biotehnologiile reprezintă o soluţie şi ştim foarte bine că în lume 30% din profitul din agricultură se obţine din cultivarea plantelor rezultate în urma biotehnologiilor (...)”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

În plus, oficialul guvernului tehnocrat condus de Dacian Julien Cioloș şi-a exprimat dorinţa ca viitorii absolvenţi ai Facultății de Biotehnologii din cadrul USAMV București să contribuie la creşterea bunăstării fermierilor români, dar în primul rând la sănătatea consumatorilor din România şi nu numai, rămânând să profeseze în ţara noastră.

USAMV: Număr constant de studenți - 28.000

Universitățile de științe agronomice și medicină veterinară din România: cea de la București, de la Cluj, Iași și Timișoara au înregistrat un număr constant de 28.000 de studenți în fiecare din ultimii șapte-opt ani, în timp ce, la nivel de țară, general vorbind, cifra s-a înjumătățit în tot acest interval, declara marți, 13 septembrie 2016, rectorul USAMV București, dr. Sorin Mihai Câmpeanu.

„În ultimii șapte-opt ani am înregistrat la nivel național o scădere dramatică a numărului de studenți, de la peste un milion, la aproape 500.000. În tot acest timp, cele patru universități de științe agronomice și medicină veterinară din România, la București, Cluj, Iași și Timișoara, au înregistrat un număr constant de 28.000 de studenți; nu a fost niciun fel de scădere. Noi avem în această universitate 14.500 de studenți; am avut 14.000, numărul a mai scăzut, a mai crescut dar, per total, învățământul agronomic a gravitat în jurul cifrei de 28.000 de studenți”, a afirmat Câmpeanu în deschiderea conferinței „Agricultura în 2016 – vector de creștere economică”.

Mai mult, el a adăugat că, la nivel de țară, totalul programelor de studii în domeniul agricol și cele conexe acoperă un total de aproximativ 50.000 de locuri în învățământul superior, din care circa 28.000 aparțin celor patru mari universități de profil din țară.

„Un lucru interesant, zic eu, este faptul că, în total, în programele de studii în domeniul agricol și cele conexe avem în România 50.000 de studenți. Dacă 28.000 sunt în USAMV-uri, înseamnă că 22.000 sunt în alte universități, gen Politehnică etc. Asta probează la modul cel mai clar interesul societății românești pentru dezvoltarea unei profesii în agricultură”, a mai punctat fostul ministru al educației.

Potrivit celei mai recente ediții a raportului rectorului USAMV București (cea din 2014), în anul universitar 2014/2015, pentru programele de studii de licenţă, învăţământ cu frecvenţă, USAMV B a asigurat o capacitate de şcolarizare totală de 2605 locuri în anul I, comparativ cu anul universitar 2013/2014 când aceasta a fost de 2575 locuri. Cifra de şcolarizare în anul universitar 2014/2015 a înregistrat o creştere de cca. 3,7 % faţă de anul universitar 2013/2014 la locurile finanţate de la buget.

Marţi, 4 octombrie 2016, ministrul Achim Irimescu a participat la inaugurarea noii clădiri a Facultăţii de Biotehnologii din cadrul USAMV Bucureşti, eveniment organizat cu prilejul aniversării a 20 de ani de existenţă a acestei facultăţi. Alături de gazda evenimentului, prof. dr. Sorin-Mihai Câmpeanu, rectorul USAMV Bucureşti, s-au mai aflat profesor doctor Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, E.S. Dean Thomson, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, E.S. Francois Saint Paul, Ambasadorul Franţei, reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei etc.

Angajatul Guvernului Federal nord-american lucrează zi de zi în mediul rural, iar treaba acelui om este de a ajuta regiunea respectivă alocată să „navigheze” prin hățișul de politici guvernamentale, să se asigure că cei vizați au acces la programe de finanțare (circa 38 de miliarde de euro anual), a declarat pentru Revista Fermierului Doug O'Brien, consilier superior pentru Afaceri Rurale în cadrul Consiliului Politicilor Naționale al Casei Albe.

În cadrul unui interviu realizat la Cork, în Irlanda, O'Brien a mai precizat că, atunci când ne gândim strict la agricultură, când trebuie s-o finanțăm încât să devină viabilă și vitală, trebuie să ne gândim și la celelalte oportunități din economia rurală pentru oamenii care trăiesc acolo, astfel încât aceștia să aibă acces la locuri de muncă, să contribuie la economia națională (în special atunci când vine vorba de tineri și de îmbătrânirea populației de la țară).

Chiar dacă „fermierul de la Casa Albă” (omul a crescut într-o fermă din Iowa) vine din țara marilor exploatații agrozootehnice, el a spus că în SUA este loc atât pentru marii producători, dar și pentru fermele mici și medii, cele care oferă locuri de muncă și alimente de calitate pentru lanțul scurt de aprovizionare.

Doug O'Brien este consilier superior pentru Afaceri Rurale în cadrul Consiliului Politicilor Naționale al Casei Albe încă din ianuarie 2015. Începând cu 2009, O'Brien a activat pe diferite posturi de conducere în cadrul Departamentului de Agricultură al SUA (USDA), inclusiv ca subsecretar pentru Misiunea pe Zona de Dezvoltare Rurală. La Casa Albă, el ajută la managementul activităților Consiliului Afacerilor Rurale al Casei Albe, pe care președintele Obama l-a creat în 2011, în special la încurajarea cooperării dintre agențiile guvernamentale și la îmbunătățirea eficacității implementării programelor federale în mediul rural nord-american. Înainte de a activa în administrația Obama, el a lucrat pentru doi guvernatori SUA, pentru Comisia de Agricultură a Senatului nord-american, pentru Camera Reprezentanților și în învățământul superior ca profesor.

Revista Fermierului: În România se face din ce în ce mai mult lobby pentru agricultura intensivă, în timp ce în țările Uniunii Europene se pune baza din ce în ce mai mult pe reorientarea activităților de producție agroalimentară către fermele de familie. Care este, în opinia dumneavoastră, rețeta succesului, bazându-vă bineînțeles pe experiența nord-americană?

Doug O'Brien: Atât în Uniunea Europeană (UE), dar și în alte zone cu înalt potențial agricol și zootehnic din lume este binecunoscut sistemul modern de producție agroalimentară nord-american. De-a lungul mandatului președintelui SUA, Barack Obama, ne-am străduit să ne asigurăm că acest sistem deține uneltele necesare de management al riscului, astfel încât marii fermieri americani să poată fi capabili să decidă (general vorbind) în deplină cunoștință de cauză, iar cei care îi finanțează pe aceștia să aibă o viziune clară asupra viabilității operațiunilor derulate.

Totodată, am depus eforturi pentru susținerea agriculturii locale și regionale. USDA lucrează cu o multitudine de programe prin care este susținut sistemul de producție agroalimentară, pornind de la cercetare-dezvoltare, la ajutorarea fermierilor și micilor întreprinzători să-și dezvolte operațiunile, respectiv să-i susțină pe producătorii agricoli să-și comercializeze produsele obținute. Ne-am asigurat că toate aceste programe diferite pot fi folosite de fermierii de nivel mic și mediu, cei care hrănesc comunitățile în care aceștia locuiesc, acel lanț scurt de aprovizionare.

Sintetizând, în SUA, avem atât agricultură intensivă de înaltă precizie, cât și una de nivel mic și mediu, ceea ce este o idee bună din punctul meu de vedere. Fiecare din cele două tipuri de agricultură generează o paletă diversificată de bunuri de proveniență agricolă față de cealaltă și fiecare în parte se pretează pentru un anumit tip de sol și climă. În SUA, dacă s-ar pune întrebarea pe care tip de agricultură să mizăm, eu aș spune că pe amândouă.

R.F.: Pentru că suntem la o conferință în cadrul căreia se creionează dezvoltarea mediului rural european pentru următorii 20 de ani (Cork 2.0), să vorbim puțin despre viziunea SUA de susținere a propriului sector de profil.

D.O'B.: În SUA, mediul rural este reprezentat de zonele care sunt la distanță mai mare de 50 sau 100 de kilometri față de un oraș cu 50.000 de locuitori; acolo este America rurală. Și vorbim de spații însemnate! În ultimii trei ani, numărul real de locuitori care trăiesc în mediul rural nord-american este din nou în creștere de la Marea Recesiune încoace.

În altă ordine de idei, pentru că ați vorbit de susținere guvernamentală, în SUA utilizăm o multitudine de modalități de împrumut direct și de împrumut garantat. În cazul împrumuturilor garantate, Guvernul Federal relaționează cu o bancă și garantează acelei instituții între 80 și 90 la sută din sumă, iar banca este cea care are de-a face cu entitatea rurală, cu familia de la țară (spre exemplu pentru achiziția unei case), cu afacerea rurală (IMM) sau cu comunitatea rurală. De asemenea, în SUA avem și granturi, dar acestea reprezintă doar o parte foarte mică a programului. Ele sunt utilizate pentru a susține proiecte de dimensiuni mici. O atenție deosebită în acest context este acordată zonelor rurale cu un nivel de sărăcie ridicat. Entitățile eligibile includ comunitățile rurale, orașele mici, unele municipalități și organizații non—profit, cumpărătorii de case și IMM-urile. Criteriile generale diferă de la program la program.

R.F.: Din câte ne spuneți, activitatea aceasta seamănă izbitor cu cea a Băncii Europene de Investiții...

D.O'B.: Până acum, ceea ce am explicat seamănă într-adevăr cu versiunea publică a unei bănci. Însă suntem mai mult decât atât. Avem o misiune care merge dincolo de a ne asigura că acționarii maximizează valoarea investiției. Misiunea noastră este să ajutăm comunitățile să creeze economii viabile. Cum facem asta? Încercăm să direcționăm resurse către locuri care au nevoie cel mai mult de acești bani.

R.F.: Știm că ați activat pe poziții-cheie în cadrul USDA, Ministerul Agriculturii din SUA. Puteți descrie succint aparatul USDA și implicarea sa în susținerea zonelor rurale nord-americane prin atragerea acestor bani?

D.O'B.: USDA are cam 400 de birouri în întreaga Americă de Nord și circa 4.000 de angajați. Programele naționale de dezvoltare rurală din SUA sunt unice prin faptul că Guvernul Federal are legătură directă cu familia care încearcă să achiziționeze o casă, cu afaceristul care are un proiect pe energie regenerabilă spre exemplu. În aproape toate celelalte programe federale ale SUA, Guvernul fie furnizează resursele unui stat anume, iar administrația acelui stat redirecționează fondurile prin intermediul unor programe, fie prin intermediari. Din păcate însă, în multe state, angajații Guvernelor locale nu reușesc să livreze eficient programe în mediul rural.

Ce se întâmplă însă în cazul USDA - un angajat al echipei Guvernului Federal lucrează zi de zi într-o regiune anume din SUA, în mediul rural, iar treaba acelui om este de a ajuta regiunea respectivă să „navigheze” prin hățișul de politici guvernamentale, să se asigure că cei vizați au acces la programe de finanțare. Și pentru că vorbim de bani publici, ca buget, numai în cazul USDA, suma alocată atinge total de circa 250 de miliarde de dolari, iar angajații Guvernului Federal angajează anual circa 38 de miliarde de euro anual. Majoritatea acestor bani sunt împrumuturi garantate și fonduri pentru sectorul imobiliar.

R.F.: În ceea ce privește dezvoltarea mediului rural, în SUA există și parteneriate de tip public-privat. Puteți detalia puțin?

D.O'B.: Parteneriatele în sistem public-privat iau forma unui vehicul de finanțare pe care l-am denumit sugestiv „Compania de Investiții în Afaceri Rurale”. Esențial, vorbim de un fond privat licențiat de USDA. Dolari americani proveniți din mediul privat intră în acel fond, iar apoi sunt investiți în arii specifice. Ca exemplificare, unele dintre cele mai importante direcționări de fonduri sunt către inovațiile pentru agricultură. Licențierea (un stres serios pentru acel fond) furnizează un nivel de încredere suplimentar pentru investitori și pentru oamenii care vor avea de-a face cu el.

Doug O'Brien: Este competitivă PAC? Pot spune că este diferită!

Revista Fermierului: Suntem conștienți că vă este greu, dar puteți încerca să faceți o paralelă între felul cum alocă bani nord-americanii agriculturii și dezvoltării rurale și cum o fac europenii prin mecanismele UE? Este Politica Agricolă Comună (PAC) una competitivă?

Doug O'Brien: Finanțarea mediului rural european este diferită și greu de comparat cu cele ale altor zone de pe mapamond, fie că vorbim de SUA sau de alte continente. Felul în care PAC și pilonii săi diferiți amestecă finanțarea agricolă și rurală... Ceea ce a făcut SUA cu zeci de ani în urmă a fost să separe finanțarea agriculturii, a fermierilor în special, față de toate celelalte direcționate către entități rurale, chiar dacă vorbim de familii, de case, de mici afaceri și comunități. Este competitivă PAC? Pot spune că este diferită. Diversificarea tipurilor de finanțare permit SUA să se gândească cum să stratifice diversele tipuri de sectoare din economia rurală. Cred că acest sistem poate fi implementat cu succes și în UE și chiar cred că există acest sistem până la un anumit nivel.

Atunci când ne gândim strict la agricultură, când trebuie s-o finanțăm încât să fie viabilă și vitală, cred că trebuie să ne gândim și la celelalte oportunități din economia rurală pentru oamenii care trăiesc acolo, astfel încât să aibă acces la locuri de muncă, să contribuie la economia națională.

R.F.: Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) pare a fi în impas; francezii au spus-o clar nu demult. Ce crede Casa Albă despre TTIP în prezent?

D.O'B.: Cu siguranță vrem ca TTIP să stea cât mai mult posibil pe agenda comercială a președintelui SUA. Există însă o multitudine de alte aspecte care trebuie rezolvate, nebifate încă pe această agendă de lucru și unele dinamici destul de „fluide”. Președintele Obama a spus foarte clar că vrea să fie rezolvate cât mai multe aspecte de pe agenda sa comercială, până la sfârșitul mandatului său. Unde ne aflăm exact în acest moment în ceea ce privește TTIP și ce anume va putea fi făcut mai departe, nu pot spune.

R.F.: Nici refuzul cu obstinație al biotehnologiilor nu a făcut din UE un partener mai de încredere al SUA, pe zona de cooperare agroalimentară. Există vreun viitor comun în domeniul OMG?

D.O'B.: Nu pot previziona ce drum va urma UE în ceea ce privește biotehnologiile. Vă pot spune că în SUA utilizăm toate tipurile de tehnologii și credem că este important să avem acces la cele care s-au dovedit a fi 100% sigure pentru consumatori, ca parte din „cutia cu atu-uri” a producătorului agricol. Cum va gestiona UE acest aspect în viitor, știți mai bine decât mine.

R.F.: Cum anume a fost creată această entitate de pe lângă Casa Albă, în cadrul căreia activați?

D.O'B.: În 2011, președintele Barack Obama a creat pentru prima dată în istorie Consiliul Rural al Casei Albe. Această entitate are sediu la Casa Albă, este prezidată de secretarul pentru Agricultură al SUA, Tom Vilsack, dar și ceilalți membri ai cabinetului care au responsabilități și legături cu mediul rural (serviciile sociale și de sănătate, departamentul de transport, cel al muncii), respectiv toate celelalte agenții fac parte din Consiliu. Țelul Consiliului este acela de a se asigura că agențiile SUA colaborează eficient, astfel încât să creeze un impact pozitiv maxim în zonele rurale. Am avut și câte șase-șapte agenții care au lucrat împreună în strategii locale și regionale în sectorul alimentar, în crearea de locuri de muncă menite să accelereze inovarea în sectorul agroalimentar (un fel de lucru la strategie tip incubator). Președintele Obama a creat acest Consiliu prin ordin executiv. Congresul nu a legiferat sau nu a mandatat crearea sa, dar este tipul de prerogativ pe care președintele îl are și sperăm ca această decizie să se păstreze și în viitor.

R.F.: Cititorii revistei noastre sunt în mare parte fermieri. Ce mesaj de încurajare le transmiteți în încheiere?

D.O'B.: Am crescut într-o fermă de porci din Iowa, iar singurul meu mesaj către fermieri este tangent cu ceea ce secretarul pentru Agricultură al SUA, Tom Vilsack, spunea nu demult: agricultura este și va fi de o deosebită importanță; pe umerii producătorilor agricoli cade responsabilitatea de a-și hrăni țara, vecinii. Devine din ce în ce mai clar că fermierii reprezintă viitorul. Producătorii agricoli trebuie să reprezinte decidentul principal atât în ceea ce privește managementul solului și sustenabilitatea, dar și atunci când vine vorba de productivitate. Este o muncă frumoasă, dar una cu o responsabilitate uriașă!