Compania Agreena anunță rezultatele celui de-al doilea an de recoltă și a doua plată anuală anticipată pentru fermierii participanți în programul AgreenaCarbon. Compania își concentrează activitatea pe impactul climatic și tehnologie financiară, având cea mai mare platformă de certificare a carbonului din sol la nivel global.
În anul de recoltă 2022, numărul de hectare înscrise în programul AgreenaCarbon s-a mărit de zece ori față de anul precedent, iar numărul fermierilor participanți a crescut de patru ori. Utilizând un sistem modern de cuantificare a carbonului din sol, Agreena este compania care plătește cele mai mari stimulente fermierilor, între 32 și 36 de euro pe certificatul anticipat de carbon în funcție de regiune, ceea ce reprezintă o creștere de până la 45% față de anul trecut.
Compania este un pionier în crearea de sisteme naturale de eliminare a carbonului și stocarea acestuia în sol. Certificatele vor fi disponibile în curând pe piață pentru companiile care doresc să sprijine tranziția fermierilor către practici care contribuie la combaterea schimbărilor climatice, a pierderii biodiversității și a viitorului securității alimentare.
Stocarea carbonului în sol este considerată una dintre soluțiile de top pentru extinderea acțiunii împotriva schimbărilor climatice, datorită accesibilității și impactului imediat pe care îl poate avea, obstacolul principal în calea adoptării fiind reprezentat de costurile ridicate pentru fermieri. Pentru a converti tranziția fermierilor către practicile agricole regenerative în certificate de carbon de înaltă calitate, Agreena generează un nou flux de venituri pentru fermieri prin valorificarea pieței voluntare a carbonului. Astfel, 20% din creșterea anuală a numărului de hectare din portofoliul Agreena a provenit de la fermierii membri care au adăugat mai mult teren agricol în program.
„Agreena introduce pe piață o nouă categorie de certificate de carbon și va dura o perioadă pentru ca aceasta să se dezvolte și să se extindă, însă fermierii nu așteaptă, aceștia au nevoie de o plată fiabilă și rapidă pentru a-și acoperi eforturile investite în tranziția practicilor regenerative. De aceea, Agreena își asumă un risc calculat și plătește fermierii în fiecare an de recoltă. Cu toate acestea, certificatele de carbon sunt doar o parte a soluției și este nevoie de un cumul de stimulente pentru ca fermierii din întreaga lume să facă tranziția spre practici regenerative”, a declarat Simon Haldrup, CEO Agreena.
Fermierii și companiile care își bazează activitatea pe certificatele de carbon pentru a reduce gazele cu efect de seră se află în momente diferite de timp. Vânzările certificatelor de carbon pot dura un an sau mai mult după ce impactul a fost certificat. Fermierii înscriși în programul Agreena pot decide cum ar dori să folosească certificatele pe care le generează, iar una dintre aceste opțiuni este să fie plătiți imediat după încheierea anului de recoltare pentru a-și acoperi costurile inițiale. Plata anticipată se bazează pe prețurile pieței la momentul respectiv. Creșterea pieței voluntare de carbon și prețurile pentru certificatele de carbon de înaltă calitate continuă să crească, iar orice avantaj venit din vânzarea certificatelor direct de către Agreena este împărțit cu fermierul.
Fermierii se pot înscrie în programul Agreena pentru anul de recoltă 2023 până la 30 iunie
Certificatele de carbon Agreena sunt rezultatul faptului că fermierii iau măsuri pentru a stoca carbon suplimentar din atmosferă în solurile lor și, în același timp, pentru a-și reduce propriile emisii prin practici agricole precum no-till. Compania a dezvoltat un program care este în concordanță cu cea mai recentă abordare IPCC și cu principiile recunoscute ale pieței voluntare de carbon și a construit relații cu partenerii agricoli și fermierii din Europa.
Recent, Agreena și-a lărgit activitatea corporativă care gestiona doar vânzările de certificate, soluțiile MRV și de risc. În prezent, Agreena lucrează și cu cumpărătorii de certificate pentru a adapta, structura și crește portofoliul companiei, modelat după activele deja vândute și tranzacționate pe piețele financiare tradiționale.
„Prima noastră recoltă de certificate de carbon de înaltă calitate provine de la fermieri din Europa Centrală și tocmai a fost pusă la dispoziție pentru o prevânzare în cantitate limitată. Suntem încântați să putem facilita participarea companiilor în sprijinirea finanțării acestei tranziții pentru fermieri”, a subliniat Frederik Aagaard, directorul Piețelor Carbonului Agreena.
Fermierii se pot înscrie în programul Agreena pentru anul de recoltă 2023 până la data de 30 iunie și astfel se poate calcula potențialul de câștig, completând formularul de pe site-ul Agreena. Mai multe informații despre program și cum funcționează acesta pot fi găsite aici.
Agreena anticipează că, pe măsură ce piața voluntară de carbon va continua să se dezvolte, piața va vedea evoluții continue legate de certificare și noi standarde. Portofoliul Agreena de certificate de reducere a gazelor cu efect de seră și de eliminare a carbonului este acreditat conform standardului ISO 14064-2 și în prezent este în curs de certificare Verra VCS.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agreena, importantă companie de certificare a carbonului din sol, anunță intensificarea operațiunilor pe piața din România prin intermediul parteneriatului strategic cu IPSO Agricultură. Cele două companii își propun să recompenseze cât mai mulți fermieri care adoptă practici agricole sustenabile în tranziția către agricultura regenerativă.
Fermierii joacă un rol esențial în combaterea schimbărilor climatice prin captarea carbonului în sol și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, făcând în același timp agricultura mai productivă și mai profitabilă. Agreena a dezvoltat un mod care transformă impactul asupra mediului într-o nouă sursă suplimentară de venit pentru fermieri, finanțând tranziția regenerativă și valorificând oportunitățile din piața voluntară de carbon.
Începând cu luna mai a acestui an, prin intermediul parteneriatului cu IPSO Agricultură, Agreena își intensifică operațiunile pe piața din România prin maximizarea numărului de fermieri participanți în programul AgreenaCarbon, oferindu-le certificate care pot fi ulterior vândute pe piața voluntară de carbon. Într-un demers de promovare a agriculturii regenerative la nivel național, IPSO Agricultură va fi responsabil de promovarea programului și înregistrarea fermierilor, consolidând eforturile echipei locale Agreena.
„Parteneriatul cu IPSO Agricultură reprezintă un pas important pentru fermieri, oferind mai multă încredere și deschidere în această piață a agriculturii carbonului. Împreună suntem convinși că vom reuși să dezvoltăm acest segment din România pentru a crește numărul certificatelor de carbon și a facilita tranziția fermierilor către practicile agricole regenerative”, a declarat Mihaela-Monica Vasile, Market Lead Agreena România.
Programul AgreenaCarbon folosește o metodologie mixtă acreditată la nivel internațional pentru a monitoriza, cuantifica, valida și verifica reducerile și eliminările de gaze cu efect de seră din cadrul fermei. Utilizând sateliți și inteligența artificială, se analizează datele pe ultimii cinci ani ale parcelelor și se cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate cu cele mai recente orientări IPCC ale Organizației Națiunilor Unite.
„România are un potențial foarte mare în ceea ce privește agricultura regenerativă, iar utilajele agricole oferite de IPSO Agricultură, reprezintă primul pilon în vederea implementării unor tehnologii profitabile, dar și sustenabile în egală măsură. Digitalizarea agriculturii devine un obiectiv la nivel național, iar parteneriatul cu Agreena reprezintă un pas important în dezvoltarea, eficientizarea și creșterea profitabilității fermelor din România”, a precizat Adrian Călin, Specialist Produs Crop Care, IPSO Agricultură.
*****
Despre Agreena
Agreena folosește stocarea carbonului din sol și calitățile naturale ale acestuia pentru a finanța tranziția către agricultura regenerativă. Lucrând în strânsă colaborare cu fermieri parteneri din 16 piețe europene, AgreenaCarbon este cea mai importantă platformă de carbon din sol din lume. Împreună cu tehnologiile de monitorizare prin satelit, soluțiile Agreena pot sprijini fermierii, companiile și guvernele pentru a-și atinge neutralitatea emisiilor de carbon. Citiți mai multe pe agreena.com.
Despre IPSO Agricultură
Prezentă în România încă din 1996, IPSO Agricultură este numărul 1 pe piața utilajelor de mașini și utilaje agricole din România. Cu peste 500 de angajați și 23 de puncte de lucru pe tot teritoriul țării, IPSO Agricultură răspunde în cel mai scurt timp tuturor solicitărilor fermierilor.
IPSO oferta soluții integrate producătorilor agricoli din România, de la piese de schimb, service in câmp, instruirea operatorilor, optimizarea și monitorizarea flotei de utilaje prin pachetele de servicii FarmSight și până la soluțiile de finanțare adaptate nevoilor acestora.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agreena ApS și Ambasada Regală a Danemarcei la București au organizat, marți, 17 ianuarie, la sediul Ambasadei, evenimentul „Agricultură Regenerativă pentru Dezvoltare Economică”. Dezbaterea a avut ca temă centrală practicile sustenabile în agricultură și modul în care acestea combat schimbările climatice, oferindu-le fermierilor beneficii economice. Fermierii sunt eroii schimbărilor climatice, aceasta fiind una din concluziile evenimentului.
„Agricultura este singura industrie care poate genera emisii de carbon, având în același timp capacitatea de a stoca carbonul în sol. Totodată, este industria care are potențialul de a veni în preîntâmpinarea schimbărilor climatice, creând o nouă sursă de venituri pentru fermieri. În ultimii ani, Uniunea Europeană a început să dezvolte partea legislativă a pieței de carbon și să găsească soluții pentru fermieri și mediul înconjurător”, a declarat Mihaela Monica Vasile, Market Lead Agreena România.
Mihaela Monica Vasile, Market Lead Agreena România
Noua Politică Agricolă Comună, care a început la 1 ianuarie 2023, este concepută pentru a modela tranziția către un sector agricol european durabil, rezilient și modern. Agricultura din țara noastră beneficiază de susținere financiară de peste 15 miliarde de euro prin Planul Național Strategic, valabil pe următorii patru ani. O parte din aceste fonduri vor fi destinate agriculturii regenerative. „Avem trei ecoscheme noi, două dintre ele dedicate practicilor de mediu. Una dintre ele este axată pe practicile de teren arabil și cealaltă destinată practicării unei agriculturi pentru fermele mici. Am încercat să le oferim fermierilor noi posibilități care pot contribui la atingerea obiectivelor agriculturii durabile pe termen lung. Fermierii trebuie să aplice această tehnologie pe o suprafață de minimum 50% din suprafața cultivată și aici vorbim de fermele care au mai mult de zece hectare. O altă condiție specifică a acestei ecoscheme este diversificarea culturilor din teren arabil sau plantarea a minimum doi arbori anual pe exploatație”, a arătat Cristiana Lucia Constantinescu, director al Direcției Coordonare Programe din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Cristiana Lucia Constantinescu, AFIR
AgreenaCarbon ajută fermierii să acopere costurile tranziției către practicile regenerative
Pentru fermierii care își doresc menținerea profitabilității în fermă și echilibrarea pierderilor cauzate de contextul economic dificil și de schimbările climatice, o soluție o reprezintă sistemele de certificare a carbonului din sol, precum AgreenaCarbon. „Fermierii sunt eroii schimbărilor climatice. Este nevoie de ambiție și voință din partea acestora, dar și de susținere economică. O treime din terenul global este teren arabil. Cu toate acestea, sunt câteva provocări pentru a face marele pas de la o agricultură clasică la una regenerativă. Fermierii au nevoie de sprijin financiar și de acces la cele mai recente cercetări și standarde din domeniul științific. Avem o oportunitate extraordinară care ne așteaptă - să facem tranziția agriculturii pentru a satisface cererea de aprovizionare cu alimente pentru o populație în creștere, având în același timp un impact asupra climei prin agricultura regenerativă”, a punctat Simon Haldrup, Cofondator & CEO Agreena.
Simon Haldrup, Cofondator & CEO Agreena
AgreenaCarbon îi ajută pe fermieri să acopere costurile tranziției către practicile regenerative. Alexandru Haită - administrator al societății Alvalex Călinești, județul Teleorman, a menționat că tranziția către practicile agricole sustenabile pot reprezenta o soluție pentru adaptarea la schimbările climatice. „Am început să studiez agricultura regenerativă încă din 2009. Locația în care exploatăm are un teren dificil, 40% argilă, exces de umiditate. În 2018 am avut posibilitatea de a pune în aplicare un plan de tranziție de la agricultura clasică la cea conservativă pe tipul de sol din fermă. Este important ca fermierii să se adapteze schimbărilor climatice, de aceea trebuie să beneficiem de oportunitățile economice. În viitorul apropiat, când UE va atinge aria în care ne vom apropia de acel CO2 per total industrie, certificatele de carbon vor avea o pondere mult mai mare”, a explicat fermierul Alexandru Haită.
Alexandru Haită, fermier
În România, Agreena administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european
AgreenaCarbon folosește o metodologie mixtă care poate fi folosită și de fermierii care operează la o scară mai mică. Aceasta stochează timp de cinci ani datele despre sol și cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate cu cele mai recente orientări IPCC ale Organizației Națiunilor Unite, monitorizează și raportează reducerile de GES și emisiile de carbon. „Știm că fermierii sunt, totodată, și antreprenori. Tocmai de aceea le oferim flexibilitate în luarea deciziilor pentru a face tranziția în ritmul propriu. Ei sunt cei care decid parcelele care intră în program și ce practici adoptă. În cele din urmă, le oferim fermierilor control asupra certificatelor, aceștia putând să le păstreze în scop propriu - le pot vinde, sau pot utiliza rețeaua Agreena să le vândă pentru ei”, a precizat Simon Haldrup, CEO și cofondator al companiei de certificare a carbonului din sol - Agreena.
Compania Agreena vizează intensificarea activității în România, unde administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european și își propune să sprijine fermierii români în tranziția către o agricultură conservativă, prin intermediul căreia să reducă intervențiile de la nivelul solului.
Evenimentul a fost moderat de Mihaela Monica Vasile - Market Lead Agreena România. Printre speakerii invitați s-au numărat Simon Haldrup - Cofondator & CEO Agreena; Uffe Balslev - Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar E.S.; Cristiana Lucia Constantinescu - director al Direcției Coordonare Programe AFIR; Valeriu Tabără - președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS); Aurel Badiu - vicepreședinte ASAS; Anca Mihaela Isac - director economic Frizon Group și Alexandru Haită - administratorul fermei Alvalex.
Valeriu Tabără, președinte ASAS
Aurel Badiu, vicepreședinte ASAS
*****
Agreena extinde agricultura regenerativă prin finanțare și tehnologie. Fondatorii Simon Haldrup, Ida Boesen și Julie Koch Fahler au dezvoltat în 2021 unul dintre primele programe de plată a carbonului din sol acreditat la nivel internațional, AgreenaCarbon, unul dintre primele din lume. Platforma AgTech cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate la cele mai recente orientări ale IPCC ale Organizației Națiunilor Unite, monitorizează și raportează reducerile de GES și emisiile de carbon. Apoi, compania emite certificate de carbon verificate de terți pentru fermieri, care pot fi vândute pe piața voluntară a carbonului.De la lansare, Agreena și-a extins oferta către fermieri din 14 țări din Europa și a achiziționat recent compania de teledetecție în domeniul agriculturii regenerative Hummingbird Technologies, lider mondial.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agreena, companie de certificare a carbonului din sol, anunţă consolidarea echipei de management. Astfel, Mihaela Monica Vasile preia funcția de Market Lead Agreena România. Compania este activă în 14 țări și își propune să vină mai aproape de fermierii locali pentru a construi și dezvolta relații stabile și autentice, devenind o entitate de suport în tranziția acestora către agricultura regenerativă.
Cu o experiență de 18 ani în domeniul agribusiness, Mihaela Monica Vasile se alătură echipei Agreena începând cu luna ianuarie a acestui an, având ca obiectiv principal dezvoltarea și extinderea operațiunilor pe piața locală.
„Domeniul agriculturii carbonului este unul inovativ și de mare interes la nivel global. Mă simt onorată și îmi face plăcere să fac parte din echipa Agreena, o companie care setează tendințele în domeniul agriculturii conservative și al stocării carbonului în sol. Având susținerea unei echipe puternice de profesioniști, am convingerea că soluțiile Agreena vin în sprijinul agriculturii țării noastre, iar fermierii vor putea fi mai aproape de trendul european în vederea atingerii obiectivelor strategice de mediu”, a declarat Mihaela Monica Vasile.
Ea a coordonat anterior activitățile de relații publice, guvernamentale și industriale, promovare și sustenabilitate pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova, în cadrul unor companii multinaționale, precum Monsanto și Bayer. De-a lungul carierei, a ocupat funcții importante în organizații precum Agrobiotechrom, AIPROM, AISR și, de asemenea, a menținut comunicarea cu autoritățile de resort europene și naționale și organizațiile de fermieri.
Mihaela Monica Vasile este licențiată a Academiei de Studii Economice București în statistică și previziune economică, obținând diverse diplome în domeniul diplomației și a tehnicilor de leadership.
„Suntem onorați să o avem în echipa noastră pe Mihaela Monica şi să valorificăm cunoştinţele și expertiza sa în domeniu, mai ales în acest moment de expansiune pe piața din România. Considerăm că experiența sa bogată la nivel național și regional este una relevantă și suntem încrezători că ne va ajuta să dezvoltăm relații autentice și personale cu fermierii români”, adaugă Simon Haldrup, CEO și cofondator Agreena.
Numirea Mihaelei Monica Vasile vine în urma angajării locale de către companie a lui Victor Oncică în funcția de Key Account Manager al Agreena în România. Cu o experiență de peste 12 ani în domeniul vânzărilor și agribusiness, Victor Oncică a lucrat în cadrul mai multor companii și a coordonat activitățile de business pentru grupul de țări România, Bulgaria și Republica Moldova.
Agreena a intrat inițial pe piața românească în 2019, sub numele de Commoditrader, chiar înainte de a dezvolta primul program de certificare a carbonului în sol din Europa, acreditat la nivel internațional. Astăzi, colaborează cu peste 120 de profesioniști orientați către practicile durabile ale fermierilor, având biroul principal în Copenhaga și membri ai echipei operaționale în întreaga Europă. În prezent, Agreena vizează intensificarea activității în România, unde administrează 10% din totalul hectarelor gestionate la nivel european și își propune să sprijine fermierii români în tranziția verde.
*****
Agreena extinde agricultura regenerativă prin finanțare și tehnologie. Fondatorii Simon Haldrup, Ida Boesen și Julie Koch Fahler au dezvoltat în 2021 unul dintre primele programe de plată a carbonului din sol acreditat la nivel internațional, AgreenaCarbon, unul dintre primele din lume. Platforma AgTech cuantifică valorile de referință ale emisiilor de gaze cu efect de seră ale fermierilor, aliniate la cele mai recente orientări ale IPCC ale Organizației Națiunilor Unite, monitorizează și raportează reducerile de GES și emisiile de carbon.Compania emite certificate de carbon verificate de terți pentru fermieri, care pot fi vândute pe piața voluntară a carbonului.De la lansare, Agreena și-a extins oferta către fermieri din 14 țări din Europa și a achiziționat recent compania de teledetecție în domeniul agriculturii regenerative Hummingbird Technologies, lider mondial.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html