Antoniu Avrămuț a absolvit în această vară Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții Timișoara și se consideră pregătit să preia de la părinți controlul total al afacerii. Tânărul agronom este deja de ceva vreme managerul Octadiagra, societate care exploatează 500 de hectare în localitatea Tulca, județul Bihor.

Familia Avrămuț lucrează în agricultură de la începutul anilor 2000, însă actuala societate a luat ființă în anul 2009. Cele 500 ha de teren pe care le lucrează sunt cultivate cu porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui, iar de doi ani au început să semene și grâu durum. „Ne-am dori să creștem suprafața lucrată, să ajungem undeva pe la 1.000 ha, deoarece consider că este exact suprafața pe care am putea să o coordonăm cu angajații și utilajele pe care le avem în acest moment, dar încercăm să ne facem afacerea cât mai sustenabilă”, ne-a zis Antoniu Avrămuț, iar sensul sustenabilității în acest caz este cel utilizat în economie, adică „să aibă o durată lungă de viață și să se susțină prin propriile mijloace”.

„În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta și am decis să reducem suprafața cu porumb. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui.”

Din anul 2020, din timpul pandemiei, Antoniu Avrămuț a început să se implice mai mult într-ale fermei. „Am terminat liceul în 2020, am luat examenul de bacalaureat și, după aceea, pentru că școala se făcea online, am reușit să mă implic tot mai mult în viața de la fermă. Îmi place să lucrez cu utilajele agricole, să mă implic. Am făcut cel puțin o dată orice lucrare agricolă din fermă și încerc să mă implic în continuare, total, după întoarcerea la Tulca, de la facultate.”

Ferma familiei Avrămuț are cinci angajați, iar Antoniu lucrează cot la cot cu ei, conducând ba tractorul, ba combina. Era mic atunci când părinții lui lucrau deja în agricultură, însă tânărul fermier cunoaște istoria familiei și a fermei.

„Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine, pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni.”

 

Seceta și prețul cerealelor, marile provocări ale lui 2024

 

La momentul la care a avut loc această discuție, în luna aprilie 2024, Antoniu Avrămuț identificase ca mari provocări ale acestui an seceta și prețul cerealelor. „Principala provocare a acestui an va fi, din nou, prețul cerealelor. De asemenea, va fi secetă, pentru că, în ultima perioadă, la noi în zonă nu prea a plouat. În ultimii ani am avut mereu probleme cu seceta, iar din cauza prețurilor a fost greu să reușim să fim profitabili. Tocmai de aceea am decis să ne axăm pe cultura de grâu și să reducem suprafața cultivată cu porumb, anul acesta având abia în jur de 70 ha. Am compensat însă cu grâu și cu floarea-soarelui. Pare a fi un an agricol destul de dificil, cu multe provocări, având în vedere seceta care a fost în vara și toamna anului trecut. O mare parte din cultura de rapiță a fost compromisă, iar ce a mai rămas nu este în standardele firmei, însă nu avem ce face. Succesul în agricultură înseamnă să poți să îți susții afacerea, să poți să faci față condițiilor meteo care sunt instabile. Nu poți să știi ce va urma, însă trebuie să poți să previzionezi cât mai bine pentru a lua decizia corectă în privința culturilor pe care le semeni”, a arătat Antoniu Avrămuț.

„Este foarte importantă tehnologia. Avem în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut.”

 

Tehnica și tehnologia, siguranță în fermă

 

Părinții lui Antoniu Avrămuț au început, ca mai toți fermierii de la noi, cu un tractor U 650 cu utilajele necesare, pe care în prezent nu îl mai au. Pentru firma Octadiagra, primul tractor achiziționat a fost unul second-hand, în 2009, cu un disc, combinație care lucrează și la acest moment. „În 2012, tatăl meu a ales să cumpere prima combină nouă, un Fendt 5220 E, care lucrează și acum în fermă. A fost primul pas în a achiziționa utilaje de la reprezentantul mărcii Fendt, compania Mewi, cu care colaborăm până în ziua de azi. Am ales acest brand deoarece are un raport calitate-preț imbatabil. Apoi, service-ul a fost mereu de nota 10 și consider că, pentru un utilaj, este întotdeauna important să aibă și un service bun. Fără acesta este foarte greu, pentru că nu îți poți permite să ai în campanie un utilaj defect mai mult de două-trei zile”, povestește tânărul fermier din Bihor. Iar când vine vorba de înlocuirea pieselor defecte, Antoniu Avrămuț punctează că în proporție de 95% utilizează piese originale și doar noi.

„Pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli.”

Tehnologia are un rol deosebit de important în ferma familiei Avrămuț, care în ultimii ani a investit mult în tehnică agricolă, încercând să reducă din costurile de producție și să realizeze lucrările într-un timp mult mai scurt. „Încercăm să facem toate lucrările în timpul-limită, care în ultimii ani este din ce în ce mai scurt. Operatorilor noștri le place tehnologia. Trebuie să spun că avem în fermă și angajați mai în vârstă, și angajați mai tineri. Pentru cei mai în vârstă este mai complicat să învețe, dar am încercat și mi-am dat interesul, și am reușit să îi învăț să lucreze cu tehnologia actuală, cu utilaje de ultimă generație”, a explicat Antoniu Avrămuț.

Fiecare tractor din fermă este prevăzut cu sistem de ghidare prin GPS, utilajele au funcția SectionControl. „Toate acestea fac posibilă creșterea productivității, reducerea costurilor și ne dau siguranță. Este foarte importantă tehnologia. Avem și noi în fermă utilaje care lucrează în sistem de 90% autonom, condiția este să știi să le setezi și să știi să le spui ce au de făcut. De asemenea, este foarte important să reduci suprapunerile, pentru a putea reduce costurile de producție. Orice suprapunere înseamnă cost de producție suplimentar în tot ceea ce înseamnă motorină, îngrășăminte, semințe, pesticide și mai ales pentru erbicide, unde, dacă se suprapune doza, se poate distruge cultura”, a adăugat tânărul fermier.

Proaspătul inginer agronom se gândește tot timpul la siguranța financiară a fermei. „Încerc în fiecare moment să am un randament cât mai bun în fermă, încerc să am producții cât mai mari, pentru că producția obținută stă la baza realizării profitului. Totodată, pe lângă faptul că încerc să estimez ce producții vom avea, îmi concentrez atenția și la cheltuielile pe care le avem, pentru a realiza un maximum de profit cu minimum de cheltuieli”, ne-a spus în încheiere Antoniu Avrămuț.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

Au trecut peste 30 de ani de la Revoluție și învățământul românesc se îndepărtează pe zi ce trece de realitățile lumii moderne. Lipsa de performanțe ale acestui sector încep să se simtă acut de ceva ani, astfel fiind în situația deloc plăcută în care cronicizarea acestei probleme începe să producă efecte nocive pentru activitatea economică și starea socială a țării.

În preambulul articolului din numărul trecut al publicației Revista Fermierului anunțam intenția de a ridica în atenția oricui este interesat un set de șase subiecte, pe care personal le consider de natură strategică (dar fără pretenția de a fi singurele) pentru viitorul agriculturii românești și implicit a întregii societăți. Mai mult, sper ca aceste subiecte, alături de multe altele care există deja „în piață”, să intre măcar în reflecția și dezbaterea celor care vor să se implice în alegerile de anul viitor și să activeze ulterior, în caz că vor primi mandat, în autoritățile de stat care se vor ocupa de destinele agriculturii pe mai departe.

Normal ar fi ca orice astfel de subiect să treacă prin filtrul cât mai multor persoane sau instituții interesate, care să îl analizeze, discute, argumenta sau contraargumenta, așa încât la final să putem spune că avem o direcție de urmat cât mai serioasă și profundă ca formă și conținut.

Peste tot în media, în fel de fel de dezbateri și reuniuni ale autorităților de stat sau ale mediului privat, în documente oficiale sau academice, lipsa forței de muncă este unul dintre aspectele care pune în pericol pe termen scurt și mediu dezvoltarea economică a României, lucru care cel puțin declarativ este acceptat de toate palierele societății românești.

Dacă lipsa forței de muncă ca număr de persoane nu are legătură cu învățământul, lipsa unor categorii socio-profesionale obligatorii a exista, dar care din păcate lipsesc cu desăvârșire, este și problema sectorului educativ românesc, la care mai trebuie adăugată și calitatea profesională a celor care absolvă, aici incluzându-i și pe cei din domeniul agricol în general.

În acest material mă voi opri la percepțiile unui antreprenor din agricultură în raport cu ce face (sau nu face) învățământul și pentru afacerea lui, dar și pentru sector în ansamblu.

Dar înainte de a derula firul problemelor pe care doresc să le abordez, este bine, pentru a așeza lucrurile în matca firească, să facem o precizare care nu va fi chiar foarte bine primită de unii dintre cei care activează în acest domeniu, în sensul că ,,artizanii” de până în prezent ai situației învățământului românesc sunt în cea mai mare parte profesori universitari și cercetători (a se vedea enumerarea de la finalul materialului), cu vreo 4-5 excepții puțin notabile și ca nume, și ca durată, care nu aveau astfel de grade universitare, iar dintre aceste excepții, două au asigurat doar interimatul funcției pe termen scurt între două numiri de miniștri.

Înainte ca multă lume să se inflameze că ar fi vezi Doamne un atac la adresa profesorilor, lucru total neadevărat, observația mea (fără să fiu eu primul care a făcut-o) are la bază o explicație banală, în sensul că un excelent specialist într-un domeniu tehnic, artistic, drept, economie sau artă, la nivel de activitate universitară sau cercetare nu înseamnă că în mod automat ar fi un foarte bun și eficient manager al unui domeniu, incluzând aici și funcția de ministru.

Să nu uităm că Nicolae Iorga este poate cel mai mare istoric român, dar mandatul său de prim-ministru în plan administrativ nu a avut anvergura celui al lui Lascăr Catargiu, un moșier cum erau mulți alții, dar un excelent administrator al treburilor țării, iar astfel de exemple sunt numeroase atât în istoria românească, cât și în cea europeană.

Explicația este simplă și are în vedere în mod exclusiv natura diferită a celor două activități care cer, la rândul lor, aptitudini diferite, astfel un profesor de înalt nivel științific în domeniul său are o activitate specifică cu o disciplină dusă la extrem, aparent monotonă în ochii celor care nu pot sta zi după zi cu ochii în cărți pentru a citi, analiza, interpreta, recompune forme și teorii și apoi pentru a scrie mii de pagini până la reușita realizării și publicării unei lucrări științifice, cărți sau tratat.

Un asemenea intelectual este ultraspecializat pe domeniul său, dar îi lipsește timpul, deprinderile și poate dorința de a avea și dezvolta abilitatea ,,comercială și administrativă” necesară funcțiilor de conducere a unor activități diverse, unde lucrurile se fac altfel, în sensul că administrarea (managementul) este un cumul de concepte din științe diferite (comercial, marketing, management, drept, resurse umane, contabilitate și altele), care se întrepătrund în proporții diferite și dau fluența (sau lipsa acesteia) pentru a obține rezultatele dorite, în baza unei strategii și a unui program economic foarte clar definit, dar care în permanență este adaptat la turbulențele mediului economic.

Dacă ne gândim la cei care au luat premiul Nobel pentru economie, o să vedem că aproape niciunul dintre aceștia (asta, ca să nu fiu absolut în afirmație) nu este vreun om de afaceri de anvergură mondială și să dețină vreun fond de investiții care să administreze câteva sute sau mii de miliarde, cum ar fi cazul lui Warren Buffet, al cărui fond a depășit o mie de miliarde de dolari administrați, sau cazul lui Rob Kapito și Larry Fink, fondatorii BlackRock, cel mai mare fond de investiții din lume cu active administrate de peste opt mii de miliarde de dolari.

La fel, putem să ne uităm și în domenii privind tehnologia informatică, metalurgie, mașini, utilaje agricole, industrie alimentară și ce mai dorim, unde la fel vom vedea că pot fi doar cazuri absolut izolate de oameni de știință care să dețină astfel de afaceri, asta deoarece lucrurile sunt ,,incompatibile” între științific și managerial.

Când fac astfel de afirmații nu mă gândesc la fel de fel de situații existente frecvent în SUA, Marea Britanie sau China, unde fel de fel de antreprenori de mare succes sunt invitați să țină prelegeri diverse ca teme și număr în universități și uneori primesc titulatura de profesori asociați sau invitați din partea acestora.

În altă ordine de idei, poate și cei care acceptă sau sunt puși în situația dacă acceptă sau nu astfel de demnități publice ar trebui să aibă capacitatea și verticalitatea unei analize pertinente și unde să își răspundă în mod corect dacă au calitățile manageriale necesare postului de ministru, dacă au echipa de specialiști necesară, dacă au acceptul și susținerea reală a partidului pentru echipa propusă și pentru programul pe care îl aure în vedere pentru a-l implementa.

Revenind la agricultură și învățământul specific, sunt de acord cu numeroasele voci care afirmă că avem o lipsă cronică de resurse, în special financiare, lucru absolut corect și în opinia mea, doar că lipsa acestora este dată pe de-o parte de lipsa unei finanțări corespunzătoare atât de la bugetul de stat, cât și lipsa unei deschideri către surse de finanțare din mediul privat.

Poate ar trebui să ne gândim care sunt o parte din problemele specifice legate de învățământul agricol și unde, fără a avea pretenția că ar fi singurele, eu le-aș ridica în rândurile următoare după cum urmează.

 

Profesionalizarea fermierilor

 

Agricultura, ca orice alt domeniu economic, are nevoie de profesionalizare, dar de una care să nu se facă cu risipă de resurse, să fie eficientă și adaptată nevoilor concrete din agricultura de azi și mâine.

O necesitate majoră a acestui deziderat este dată de faptul că o breaslă a fermierilor bine pregătită are câteva avantaje foarte importante, și am în vedere viteza de diseminare și implementare a noutăților tehnice și manageriale, apoi reducerea erorilor tehnice cu consecințe de mediu și economice, o mai bună comunicare către societate a problemelor specifice sectorului, dar și înțelegerea corectă a cerințelor consumatorilor.

Dar în spatele acestor explicații generale este bine să traducem și pe înțelesul tuturor, adică avem fermieri care fac agricultură fără să lucreze pe calculator, dar dacă ar ști să facă acest lucru, accesul lor la informații tehnice și economice ar fi mult mai facil, accesarea unor utilaje foarte performante, dar și foarte informatizate ar fi la îndemână, ceea ce ar duce la reducerea costurilor, cu impact pozitiv asupra profitabilității.

Un fermier care ar avea cunoștințe mai largi de economie, drept, marketing sau management, pe lângă cele specifice de natură tehnică, ar putea mult mai ușor să sesizeze problemele sectorului, dar și oportunitățile, ar putea să înțeleagă nevoia unui buget și a unei solvabilități bancare, importanța unui abonament la un avocat, dar și nevoia de a avea un contabil care să îl și sfătuiască pe lângă ținerea contabilității, despre nevoia și avantajul participării la o cooperativă agricolă.

 

Funcțiile suport pentru agricultură

 

Acest aspect este o altă mare problemă, în sensul că este foarte greu la ora actuală, și în scurt timp va fi chiar imposibil, de a mai găsi anumite categorii profesionale indispensabile, cum ar fi tehnician veterinar, mecanizator, electromecanic irigații, ifronist (încărcătoare frontale), tehnician culturi de câmp sau horticole, contabili activitate primară (economiști de fermă) în agricultură.

Pentru toate aceste poziții nu mai există forme de școlarizare, iar acolo unde teoretic cică ar mai exista, ceea ce rezultă nu are nicio legătură cu realitatea cerută de respectiva poziție.

Îmi aduc aminte cu plăcere că la un moment dat am cunoscut un antreprenor marocan, proprietar al unei firme de distribuție de inputuri pentru agricultură în Maroc, Tunisia și Senegal, familie influentă și cu acces facil la Curtea Regală din țara sa și care era foarte mândru că, după rege, era cel de-al doilea proprietar al unei ferme de oi rasa Ile de France și avea diploma de ,,berger”, cioban în românește, diplomă obținută în Belgia și ținută pe perete la loc de frunte. Doar că respectiva diplomă însemna de fapt un tehnician care știa tehnica furajării oilor, modul de exploatare pentru lapte, tehnici veterinare pentru intervenții la fătat sau bolile mai întâlnite, reguli privind monta dirijată pentru tinerea rasei în registru și multe altele.

 

Logistica învățământului agricol de toate nivelurile

 

Din păcate, în domeniul agricol cerințele specifice de desfășurare a activității pot fi destul de greu de standardizat și de aceea trebuie găsite căi de adaptare de la caz la caz. În primul rând, nu cred, de exemplu, că poți face școli de tehnicieni în horticultură oriunde, ci în mod clar trebuie să faci în regiunile unde se și găsesc aceste activități. Altfel, nu poți pregăti un tehnician horticol fără să aibă acces la culturi legumicole, viticole sau pomicole, cum la fel nu poți pregăti tehnicieni veterinari fără să ai zonă cu zootehnie.

Un alt aspect care ar putea contribui la formarea sistemului specific acestei forme de învățământ este reformularea implicării fermierilor atât ca asigurare a bazei de practică și pregătire, cât și în calitate de colaboratori în formarea profilului profesional al viitorilor absolvenți, adaptat la cerințele concrete din domeniu.

Nu poți ieși doctor sau asistentă fără să ai un spital de practică, lucru care ar trebui să fie și la agronomie, adică locuri de practică în ferme cu specializări și dotări diferite, tocmai pentru a acumula experiențe diferite.

La ora actuală, pentru învățământul agricol românesc se poate pune problema lipsei unei conduceri duale, așa cum este în Franța și Belgia, unde învățământul agricol este condus în duet de Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii, lucru absolut normal în condițiile în care învățământul agricol are nevoie de o bază specifică, așa cum este și la medicină, de exemplu.

Școlile franceze de agricultură (ESA) sunt organizate în parteneriat cu organizațiile fermierilor, care participă inclusiv în consiliile de administrație, dar se implică și în organizarea de schimburi de experiență pentru studenți în țară și străinătate, organizarea de dotări ale facultăților, participă la realizarea profilului profesional al viitorului specialist și participă într-o anumită măsură la finanțarea acestor instituții, care le pregătesc consultanții de mâine din camerele agricole și nu numai.

Să ai un student în practică pe durata verii pentru una-trei luni, să îi asiguri cazare, masă, un venit și o anumită socializare este ceva acceptat și considerat ca un efort necesar pentru sectorul în care activezi tu, ca antreprenor, dar în același timp și pentru cel care vine în practică, care vine să lucreze efectiv după o programă clar stabilită, astfel încât și fermierul să perceapă o mulțumire pentru efortul pe care îl face. Este o linie fină între stagiu de practică și exploatarea unei forțe de muncă ieftine, dar au găsit calea de a evita abuzurile.

 

Redefinirea nevoii și locului inginerului agronom

 

Sunt conștient că acest subiect va suscita comentarii numeroase, ceea ce este bine, doar că îmi doresc ca acestea să fie însoțite și de argumente pertinente.

Dar revenind la enunț, la ora actuală avem o risipă de resurse importantă în învățământul agricol universitar, prin care pregătim absolvenți pentru meserii unde nevoia nu este stringentă, ca să nu spunem că nu ar fi necesară, iar pe de altă parte avem nevoie de o reformulare a structurii sectorului agricol.

Ca să înțeleagă toată lumea la ce mă refer, o să povestesc o mică experiență în acest sens, din perioada în care mă ocupam de activitatea în Europa de Est a unei foste companii de semințe. În acea perioadă am constatat cu surprindere, pentru momentul respectiv, că la toate firmele de semințe care activau în Franța (lucru întâlnit și în Spania, Germania, Belgia sau Austria), dar și la alte companii cum ar fi cele de pesticide, mașini și utilaje agricole sau fertilizanți, numărul celor cu studii superioare era extrem de redus și se întâlneau cu predilecție în conducerea laboratoarelor de cercetare, șeful de producție și de dezvoltare, directorul financiar sau economic, managementul de vârf și alte câteva poziții-cheie. În rest, pozițiile de reprezentanți vânzări, responsabili de loturi semincere, de testare și dezvoltare, de contabilitate primară, responsabili de marketing, administrativ, logistică și multe altele erau ocupate de absolvenți de liceu cu specializare în domeniul respectiv sau școli postliceale de tehnicieni. Este drept că la noi aceste instituții și-au pierdut identitatea, iar altele lipsesc cu desăvârșire, ,,meritul” fiind al doamnei Ecaterina Andronescu, care a considerat că între a asigura numărul de studenți și implicit normele didactice ale unor profesori, nu cei mai de vârf, indiferent de nevoia pieței, și pregătirea unor oameni în meserii extrem de cerute, s-a mers pe prima variantă.

Explicația vestului european ,,retrograd” era simplă, dacă te ocupai de facturare nu trebuia să deții cunoștințe de calculare a indicatorilor de solvabilitate bancară a unei companii, dacă erai reprezentant de vânzări nu trebuie să stăpânești noile tehnici genomice, iar dacă erai responsabil de marketing cu realizarea (nu conceperea) de fișe de prezentare a produselor sau realizarea de gadgeturi promoționale, nu trebuia să îl fi citit pe Kotler.

Acum hai să ne gândim cum este la noi. Dacă ai nevoie de cineva la facturare, trebuie să fie absolvent de ASE, minimum doi ani de experiență, engleza obligatoriu și franceza constituie un avantaj. La fel, dacă ai nevoie de un asistent manager, ceea ce la noi este fosta biată secretară, care pentru a ține o agendă de întâlniri, a se ocupa de protocol, activitățile de secretariat (corespondență, administrative etc.) și câte o cafea din când în când, trebuie să fie specialistă în psihologie sau litere, limbi străine cât mai multe și dacă se poate la nivel nativ. Un reprezentant de vânzări semințe, pesticide, fertilizanți sau mașini agricole trebuie, la fel, să fie doldora de diplome și hârtii, dar oricum ceea ce va spune pe viitor va învăța în cadrul firmei, deoarece foarte puțini au o pregătire prealabilă ca să poată schimba un discurs de marketing și vânzări al unei firme, iar dacă o pot face, vor ocupa poziții de management.

Pornind de la aceste considerente, se estimează pe ici pe acolo, fără a fi la nivel oficial, fiindcă nici universitățile și nici ministerul nu sunt preocupate de analize privind gradul de inserție profesională a absolvenților în primii 1-3 ani măcar, deoarece în acest mod s-ar constata dimensiunea exactă a dezastrului, în care mai mult de 50% din absolvenții de învățământ universitar agronomic nu profesează meseria pentru care au învățat.

Concluzia parțială a acestor afirmații nu este că aceste meserii pot fi făcute de oricine, doar că modul de instruire a acestora trebuie să aibă la bază un alt format, mult mai puțin costisitor pe partea de resurse și mult mai aplicat la cerințele practice.

Inginerul agronom, cum ar trebui să fie absolventul de învățământ superior și în alte domenii, ar trebui să fie dedicat activităților de cercetare și didactice, celor de consultanță, dacă am fi în stare să facem niște camere agricole funcționale și aplicate nevoilor din agricultură, activităților de reflecție și strategie din diferite companii private sau autorități de stat, dar nicidecum să facă planificarea camioanelor la încărcat, facturarea produselor sau baterea țărușilor la loturile demonstrative de pe marginea drumurilor. Nu este o rușine să muncești, dar este o prostie de a folosi forță de muncă supercalificată pentru astfel de activități simple.

Sunt situații în care avem ingineri care conduc ferme de dimensiuni mari și este decizia acestora, dar poate în destul de multe situații un tehnician agronom ar fi fost suficient, doar că nu avem de unde să îl luăm.

Poate vor fi și voci care vor zice că nu este nevoie de pregătire, deoarece sunt exemple de alte meserii care au reușit în agricultură, cum și agronomii au reușit în alte meserii. Doar că nu trebuie ca una, două reușite să fie considerate normalitate, fiindcă nu este și nici nu are cum să fie astfel, ci sunt doar niște excepții date de niște persoane cu abilități native mai dezvoltate și cu noroc mai mult în viață, plus disponibilitate de a fi autodidact în domeniul respectiv.

 

Legislația învățământului agricol

 

Venim după foarte multe experimente nereușite privind legile Educației și din păcate nu se văd niciun fel de perspective îmbucurătoare, deoarece dialogul real între părțile interesate nu există.

Pe de o parte, clasa politică vrea să schimbe pe ici, pe acolo, fără a se apleca asupra părților fundamentale, pentru a mima că a făcut ceva important și, când este posibil, să răspundă și unor interese de grup. Dar și cealaltă parte interesată, respectiv societatea civilă, participantă prin toate categoriile de actori, respectiv părinți, dascăli, beneficiari din mediul privat, cercetare, autorități de stat, participă la aceste dezbateri doar pentru a bifa, cu alocuțiuni lungi, dar fără consistență, făcute de la locul de muncă până la locul de desfășurare a reuniunilor, spunând generalități și balast fără importanță.

Ministerul Agriculturii din Franța sau Belgia, în schimb, urmărește modul de inserție a absolvenților în sectoarele profesionale, determină numărul de locuri necesare, valoarea costurilor pentru pregătire și pune umărul direct din bugetul propriu al ministerului, plătind tot personalul aferent instituțiilor de învățământ agricol profesional și universitar, dar și toate utilitățile. În plus, ministerul este activ în adaptarea panelului legislativ pentru alinierea acestor instituții la cerințele sectorului care îl deservesc.

Poate și noi ar trebui să ne gândim dacă vrem învățământ de stat sau privat, sau, dacă vrem privat, cum facem să asigurăm accesul tuturor la studii, prin existența unor credite specifice pe termen lung, cum beneficiază foarte mulți tineri în Marea Britanie, inclusiv cei care nu sunt britanici.

Alocarea fondurilor guvernamentale către universități să se facă pe criterii de performanță, cum ar fi rata de inserție a absolvenților în profesii pentru care s-au pregătit, apoi indicatoare de feedback ale studenților privind cursurile absolvite, clasare onorabilă în topurile europene și mondiale de profil, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, notorietatea profesorilor asociați/invitați, personalități care au absolvit instituția și multe altele care pot fi definite fără probleme.

În plus, poate trebuie gândită o mai mare delegare a modului de formare universitară prin crearea unui trunchi obligatoriu de maximum 3-5 materii pe an, plus alte 2-3 materii opțional obligatorii (adică obligatoriu trebuie să alegi dintr-o listă de materii opționale) la alegerea studentului, dar dintr-un număr mai mare disponibile.

Nu avem o serie de materii importante în structurile programelor universitare și mă refer că nu avem, de exemplu, biologia solului, în condițiile în care mai toată lumea își dă cu părerea despre agricultura conservativă/regenerativă, dar mulți au evitat participarea la aceste cursuri în facultate, care și astăzi sunt facultative.

La fel, nu facem discuții de legislație agricolă, care nu este deloc simplă, dar este foarte necesară, apoi la contabilitate în loc să discutăm despre complexitatea unor decontări, mai bine am vorbi de gestiunea efectivă a fermei și de interpretarea bilanțului.

 

În loc de concluzii

 

Subiectul este prea vast ca teme pentru a fi expediat într-un simplu material, dar sper și îmi doresc ca abordarea problemelor efective ale învățământului agricol să devină o temă pentru MADR, ASAS, organizații profesionale ale fermierilor, parlamentari și oricine altcineva ar fi interesat de acest subiect.

Se pot face lucruri importante și cu resursele pe care le avem, dar printr-o altă alocare și pe alte criterii, astfel încât sectorul să devină din ce în ce mai eficient. Dar cine va pune osul la treabă?

În rest, numai de bine.

 

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2023

Abonamente, AICI!

Pe 12 august 2023, în cadrul târgului de carte Gaudeamus, din Piața Mare Sibiu, de la ora 17, are loc lansarea cărții „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom”.

Autorul cărții este inginerul agronom Gheorghe Budrală, care în agricultura postdecembristă a ocupat mai multe funcții în adminsitrația locală, printre care și cea de director executiv al Direcției Agricole Sibiu.

Originar din localitatea Jina, zonă renumită pentru păstorit, Gheorghe Budrală a pus bazele Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice „Mărginimea Sibiului”, organizație al cărei președinte a fost, implicându-se, totodată, și în Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale.

Câteva rânduri din „poveștile” agronomului Gheorghe Budrală:

„Fiind și eu născut la sat, am salutat politicos: „Bună ziua”. N–aveam mai mult de 65 de kg, barbă bine aranjată, părul lung și purtam blugi. Răspunsul nu s–a lăsat așteptat și era normal pentru locul în care mă aflam:

– Noroc, mă ficior!

Trecem unul pe lângă altul în drumul nostru. Totuși, în sate figurile noi sunt remarcate imediat, acolo toți se cunosc între ei; eu eram o figură nouă și chiar un pic stranie pentru ei. Nu facem prea mulți pași, că aud în urma mea o voce:

– Da’ un’e mereți?

– La secția de tractoare, răspund.

– Dumneavoastră sunteți injinerul ăla nou?

– Da! urmează răspunsul meu.

– Să trăiți, domnu’ injiner, eu sunt mecanicul secției. Bine–ați venit!

– Mulțumesc. Bine v–am găsit.

– Să știți că noi începem lucru’ după opt jumătate, avem fiecare animale și numai după ce le rânduim putem veni.

– Bine, și la cât să vin să ne putem întâlni?

– Păi... pe la nouă.

– Bine...”

„Cititul nu dăunează sănătății”, spune sloganul Tritonic, editură care a publicat cartea inginerului agronom Gheorghe Budrală. Așa că, cine este în zona Sibiului la data lansării cărții o poate cumpăra, având prilejul să-l cunoască pe autor și să primească un autograf. Ori, cine vrea să afle cum e „Între bătaia vântului și rodul pământului. Poveștile unui agronom”, poate căuta cartea în librării sau o poate comanda online.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!