Într-un moment în care agricultura este tot mai expusă presiunilor climatice și economice, fermierii încearcă să se adapteze pentru că e singura șansă de supraviețuire. Am stat de vorbă cu dr. ing. Gheorghe Nițu și ing. Cătălin Matei la Ferma Prunaru, una dintre fermele Agrozootehnica Mihăilești, despre această necesitate.

Un prim semnal al adaptării la noua stare de lucruri vine din alegerea culturilor. Să elimini total porumbul, în condițiile în care aceasta era o cultură de bază și cu o pondere foarte mare, e o dovadă a puterii de adaptare de care fermierii au început să dea dovadă. Nici floarea-soarelui nu și-a găsit un loc prea mare, doar 10% în structura culturilor, care a fost dominată de grâu – 50% și rapiță – 40%. „Asolamentul a suferit și suferă mereu niște modificări, niște corecții, legate de schimbările climatice, ne adaptăm și noi la ele și punem culturile cu specific de consum de apă mai mic și cât se poate să beneficieze de capitalul apă din toamnă. Dar nu deranjăm total, avem un asolament echilibrat. De pildă, anul acesta, am crescut proporția la rapiță, la grâu, ceva secară, iar la culturi prășitoare, floarea-soarelui, dar în proporție mai redusă. Porumb chiar nu punem deloc, pentru că a deranjat mult de tot economic. Nu poți să te duci cu 3 tone să echilibrezi cheltuiala, care ar răspunde de la 6-7 tone în sus, cu toate că noi o ținem cum trebuie. Că cine n-are o gândire economică, degeaba, nu poți lucra cu 6/49”, spune dr. ing. Gheorghe Nițu despre alegerea culturilor. 

Tehnologie, da, dar cu discernământ

Într-o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre digitalizare și agricultură 4.0, cei doi interlocutori rămân lucizi. Tehnologia este un sprijin, nu un substitut. „Fără implicarea directă a omului, nu se poate”, afirmă ing. Cătălin Matei. Managementul culturilor se bazează pe cartare periodică, adaptare la specificul fiecărei sole, și mai ales pe prezența fizică a inginerului în câmp.

Tehnologia de cultură aplicată este una specifică locului și condițiilor, nefiind adepții unei tehnologii standard. „Noi ne-am echipat în urmă cu 15-20 de ani cu scarificatoare, respectiv tractoare de la 550 CP în sus. Dar nu poți să mergi unilateral, mai ales că trebuie să ai o compoziție a solului, să știi. Când ai cantitatea de argilă peste 35% și o altă structură, spargi harpanul la 3 ani, dar nu poți spune că mergi pe zero (no-till, n.r.). Noi îmbinăm toate aceste metode în funcție de anul respectiv. Pentru că trăim acolo. N-avem ferma la 3.000 de kilometri și ne ducem cu inteligența artificială. O fi și asta, dar prezența omului este necesară, ca și la medicină, or apărea ei roboți, dar robotul e altceva, aduce o pensetă, aduce aia, dar creierul uman decide totul și, bineînțeles, pregătirea lui agronomică. Dumneavoastră ați văzut la domnul inginer (ing. Cătălin Matei, n.r.) că stăpânește lucrurile, le spune, și modestia îl caracterizează, dar calcă terenul, îl vede”, ne explică Gheorghe Nițu cum văd ei pregătirea terenului.

Despre tehnologia no-till ei cred că încă nu e momentul. Se preferă o combinație de metode – scarificare, lucrări minime, arătură doar unde este necesară. Adaptarea, nu dogma, este principiul lor de lucru, considerând că nu e sănătos să treci unilateral la o anumită tehnologie standard. „Când treci unilateral e ca și când ai mânca un singur fel de mâncare. Constați pe tine, dar depinde cât de alimentat ești. De aceea noi avem și programe de nutriție ca lumea, și programe de combatere echilibrate, într-un management adecvat, ca să răspundă, că de aia faci businessul acesta, să scoți un leu. Deci sunt avantaje și dezavantaje. Trebuie să le cântărești. Din vorbe și din aplicații nu merge. Depinde de ce e la tine, de aceea noi și ce cultivăm întrebăm: ce e, vedem care e, cum e în spațiul geografic, are culturi comparative, și atunci nu trebuie să fii tu ăla care cumperi carburant în fiecare zi, că nu ți-l dă nimeni pe degeaba”, adaugă Gheorghe Nițu. 

De aceeași părere este și Cătălin Matei: „Nu zic no-till în niciun caz, dar nu acum. Noi suntem cumva la jumătate. Plugul mai puțin, pentru că, nemaiavând suprafețe mari de floare, de porumb, practic în vară nu poți să folosești, că e greu, folosim scarificator. Deci, la grâu, avem scarificator și semănat, semănătoarea noastră având pregătire”.

Omul nu poate fi înlocuit

Ei consideră că prezența omului nu poate fi exclusă din ceea ce înseamnă viitorul agriculturii. „Eu văd agricultura viitorului cu implicarea totală a omului. Dacă vorbim de viitorul apropiat, vorbim de hibrizi care să se adapteze cumva la condițiile ce urmează să vină, tehnologii noi. În viitorul apropiat cred că n-o să intru în nou foarte mult, pentru că uitați, dă rezultate până la proba contrarie, în următorii câțiva ani, iar ca să vorbim de viitorul îndepărtat, e mult. Noi o să folosim aceeași tehnologie în continuare”, spune inginerul Matei, iar domnul Nițu adaugă: „Sunt păreri și păreri, sigur trebuie luat noul, dar adaptat la ce știi. Dar fără om – nu există. Poți să-ți ușurezi munca, să iei alte măsuri, și depinde, dronele astea… Pe câte hectare, pe ce întinderi, ce fel de agricultură e aia, grădinărit? O agricultură de 50 de hectare? Ia gândiți-vă că ferma franceză, când are 200 de hectare, spune că e big. La noi, 2.000 – 3.000, 40.000 Insula Mare a Brăilei, așa că trebuie să ne gândim… Una e agricultura americană și alta agricultura italiană sau germană, fostul RDG are întinderi mari, fostul RFG are 50, 60, 80 de hectare”.

Tot legat de adaptarea tehnologiei la noile condiții este și alegerea momentului însămânțării. Au decis să semene rapița mai târziu decât se făcea în trecut. La jumătatea lui septembrie față de august: „Se întâmplă fenomenul în care să apară câteva mici ploi, care păcălesc cultura, și ne confruntăm cu o răsărire neuniformă. Și așa am hotărât, am urmărit meteo și am semănat la 15 septembrie. Am riscat puțin, dar cred că se vede că am câștigat anul acesta. La momentul prielnic de semănat, aici am câștigat cel mai mult, și apoi tratamentele specifice, vreo trei din toamnă, unul la începerea vegetației, în primăvară, și tot așa, din trei în trei săptămâni”, ne explică Cătălin Matei motivul acestei schimbări și tot domnia sa ne lămurește de ce e nevoie și de tratamente pentru protecția plantelor, de erbicide, fungicide, la o cultură precum rapița care, la vremea când aceasta a prins amploare în România, era ocolită de boli și de dăunători. „Din cauza asolamentului nu atât de puternic cum era în anii trecuți, când încă mergeau floarea și porumbul, vine la scurt timp, la 2-3 ani, și atunci gradul de infecție cu buruieni, cu dăunători, cu boli e mai mare. Maximum 3 săptămâni și, după caz, insecticidul musai.”

Într-adevăr, mulți fermieri au constatat că încă din perioada decembrie – ianuarie sunt probleme, în condițiile în care temperaturile au crescut. Adică nu mai avem acele ierni cu care eram obișnuiți înainte, care mai rezolvau o boală, un dăunător, printr-un îngheț pe o perioadă de câteva zile. Gheorghe Nițu insistă că prezența inginerului în cultură este esențială: „Managementul trebuie să fie unul sănătos, inginerul, de data aceasta, e… știință cu adevărat. Nu că am semănat și nu mă interesează și mai trec pe acolo nu știu când”.

Fertilizare echilibrată, pe baza istoricului solului

Și tot legat de managementul lucrărilor, aflăm că folosirea îngrășămintelor este în ferma Prunaru, ca în toate fermele de la Agrozootehnica Mihăilești, bine controlată. „S-a pornit de la o cartare adecvată, de la istoricul fiecărei sole în parte, iar inginerul nostru e aici, e prezență activă și a folosit substanțele de anul trecut. Ele erau aici, nu s-au dus la adâncime. Și le-a valorificat, dând o doză optimă economic”, spune domnul Gheorghe Nițu, iar inginerul Cătălin Matei completează punctual: „Am încercat să folosim mai puține anul acesta, pământul având o rezervă. Am folosit undeva la 150-180 kg la semănat, per total, și apoi două treceri, undeva în februarie și martie, cu 150 kg, vorbesc substanță comercială. Adică, față de anii trecuți mai puțin, dar rezultatul este cel așteptat”.

Faptul că poți estima necesarul vine din efortul de a face cartarea pedologică, pe care ei o fac periodic: „În general, o făceam din 4 în 4 ani, iar acum, când apar niște ani la care nu s-a folosit, este vorba și de experiența pe care o ai, dar facem pe anumite sole unde știm noi că a plouat mai puțin. Că vedeți și dumneavoastră că ploile nu sunt generale. Într-o parte a fermei te plouă 30 de litri, în altă parte, 5 litri. Și atunci trebuie să ai istoricul acesta peste tot, istoricul solei, nu al fermei. Și în total, când umbli în caietul acela, să-ți reamintească ce trebuie să faci. Pentru că toate inputurile, tot ce se dă, se dă cu bani. Noi alegem cele mai eficace molecule, substanța activă corectă, și cu gândul la economic. Ce dau – ce iese, pentru că nu te iartă nimeni”.

Piața, prețurile și presiunea economică

O problemă nerezolvată pentru mulți rămâne vânzarea producției. Din păcate, fermierii constată că după recoltare prețurile se prăbușesc, importurile intră în competiție neloială, iar munca de un an se vede speculată pe bursă de alții. Gheorghe Nițu atrage atenția asupra unei realități dureroase: „Ne jucăm cu munca oamenilor, cu sănătatea lor, pentru că depun efort acolo și financiar, și muncă intensivă zi și noapte ca să faci un produs adevărat”. El consideră că la fel de important ca munca și știința pe care o depui ca să obții un produs de calitate este și să știi să vinzi: „Toate sunt dificile. Și producerea produsului în sine, pe care trebuie să-l faci și mult, și de calitate, dar trebuie să știi și când să vinzi, pentru că ne speculează alții cu o pricepere negustorească fără măsură și cu jaf, și se joacă cu bursa respectivă, și noi trebuie să venim fracționat cu ea. Că nu putem să riscăm, că până la urmă ajungi să plătești recolta aia de trei-patru ori, când e s-o pui la loc în altă parte”. 

Pentru fiecare cultură există un prag de rentabilitate – sub care tot efortul se transformă în pierdere. În aceste condiții, gândirea antreprenorială și controlul costurilor devin esențiale. „Există un prag al rentabilității la fiecare cultură. Dacă la rapiță ai făcut sub 2.500, ești pe pierdere. Indiferent cât ai ține. Pentru că sunt unele strict obligatorii. La grâu, un prag de 4.500 – 5.000, cu creionul în mână și făcând selecție și participând la licitații cu firme. Că-ți dă un produs care nici nu e verificat, vine cu el în poarta fermei, dacă te prinde și cu gura căscată și te pune să semnezi de trei ori, și ți-a luat totul. La floarea-soarelui un 2.500 – 3.000, n-ai cum altfel, dar tot ținând costurile jos. Asta vorbind de minimum minimorum. Ce să faci la porumb cu 5-6 tone, să te scoți, când tu faci tehnologie de 2.000 de euro și faci 1.000? Și așa profitul, rata rentabilității în agricultură e mică, trebuie să fii cu ea în pas. Că ea, cultura, arată, îți dă zâmbetul ăla, îți dă sănătate când treci prin lan, dar ia să vedem cui i-o vând, cine mă speculează…”, arată dr. ing. Gheorghe Nițu.

În cazul lor, inginerul Matei estimează că vor putea să acopere cheltuielile, anul acesta: „Avem 40% rapiță, 50% grâu și 10% floare. Dacă vorbim de așteptări, ca producție, ca să acoperim costul, cum spunea și domnul Nițu, la grâu cred că 5 tone minimum, cu prețul de 80 de bani cât ar fi astăzi, la floare – avem foarte puțină –, ca producție, peste 2,5 tone ar trebui să fie, ca să acopere cheltuielile, dar să mai plouă și apoi vorbim de floare, iar la rapiță, care arată impecabil, e o speranță mai mare aici, cred că o să dea undeva la 4.000 kg, cu prețul de 2,20 – 2,30, cheltuiala e undeva la 5.000 lei maximum, deci cu 4 tone ar fi bine”. 

Să sprijinim produsul românesc

Un aspect reluat destul de des de Gheorghe Nițu este legat de susținerea produsului românesc. El atrage atenția asupra riscurilor alimentare aduse de importuri necontrolate, în timp ce marfa autohtonă este lăsată în umbră. În opinia sa, consumul produsului local nu doar că asigură un nivel superior de calitate, în special în cazul grâului pentru panificație, dar păstrează și capitalul în interiorul țării. „Noi respectăm restricțiile și de mediu, și pe cele legate de calitatea și sănătatea plantelor și primim din altă parte un grad de nocivitate fără nicio regulă. Ne plângem de deficit, dar noi primim roșie cu încărcătură de pesticide de 3-4 ori, și cea românească nu e luată în calcul, deși ar trebui musai, să devină un cult - produsul meu românesc. În primul rând, că ții banii în interior, nu te mai duci și te împrumuți să ajungi la niște cifre greu de pronunțat. Sperăm acum să se așeze lucrurile și să aibă responsabilitate, și când te duci la Comisia Europeană, că tot se pronunță că am ajuns toți la subvenția unitară pe suprafață – de unde? Nimic! Noi am primit mașinile aici, cu drag, câmpurile-s pline numai cu ele, de toate culorile, ba verzi, ba galbene. E un lucru plăcut, dar să ne uităm și la ce prețuri. Că dacă se făceau la Brașov, la Craiova, în tradițiile respective, unde erau fabrici muncitorești, puteai să le modernizezi. Acum tot vorbim despre deficit, să-l corectăm…” 

Trebuie spus că au ales să păstreze și soiuri românești în structura culturii de grâu. „Avem un raport de 70% soiuri franțuzești, care dau productivitate mai mare, și 30% românești, care oferă oricând o proteină, e panificabil oricând. Bineînțeles, tratat și având grijă de el. Iar costuri de înființare, la fel. Mai puține îngrășăminte, încă de la însămânțat, și, la fel, două treceri, una 150 cu nitrocalcar și cred că undeva la 180 cu uree. Grâul o să-l vedem, eu mă aștept undeva la 5.500 – 6.000”, spune ing. Cătălin Matei, iar dr. ing Gheorghe Nițu argumentează prezența soiurilor românești: „Numai grâul, dacă-l iei, pentru panificație, grânele românești sunt de neîntrecut. De aceea noi le păstrăm în structură, pentru a avea un echilibru financiar, ca plată, și nu mergem numai pe soiurile răspunzătoare la producții superioare, dar calitatea slabă. Dacă observați, sunt multe brutării și fabrici de pâine care țin la calitate, care respectă calitatea grânelor românești deosebită. În primul rând, totul pornește de la condițiile geografice și nu mai vorbim de amelioratorii noștri, care sunt de excepție”. 

E clar că agricultura nu e un exercițiu de rutină, ci un sistem deschis, care reacționează la tot: la climă, la economie, la alegeri politice, la lipsa infrastructurii sau la deciziile luate în grabă, fără discernământ. Cei care rezistă au înțeles că trebuie să schimbe ceva în fiecare an, uneori chiar în fiecare lună. Aleg altceva, seamănă mai târziu, renunță la o cultură, păstrează soiuri românești nu din nostalgie, ci pentru că știu ce oferă și nu lasă totul pe seama unei aplicații sau a unei scheme europene. Rămân acolo, în câmp, cu ochiul format și cu cifrele în mână. Nu tehnologia în sine, ci omul care știe când s-o folosească sau când s-o lase deoparte e singura formă reală de reziliență.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

O vizită în câmpul marilor fermieri este o experiență interesantă, atât pentru reporteri, dar mai ales pentru cei către care aceștia, adică noi, transmit cele mai interesante fragmente din experiența pe care gazda și-o mărturisește. L-am vizitat pe Gheorghe Nițu, acel fermier, doctor agronom, pentru care agricultura nu este loterie. Riscurile sunt calculate și prevăzute. Tot pe post de gazdă a fost, alături de domnul Nițu, și Gheorghe Dumitrescu, șeful fermei de la exploatația Mihăilești și Valea Plopilor, unde am poposit.

Momentul vizitei a fost spre sfârșitul toamnei anului trecut, atunci am mers și am văzut două culturi, pe cea de grâu și pe cea de rapiță. Gheorghe Nițu ne-a explicat condițiile climatice de până la momentul întâlnirii noastre: „Am avut o toamnă lipsită de precipitații începând cu luna iulie și am întârziat, de altfel în ultimii ani, pe baza schimbărilor condițiilor climatice, am împins perioadele de însămânțare cu mai mult în afara epocii optime de acolo, după carte, stricto-sensu, cum am învățat noi la facultate. De pildă, rapița, care trebuia să o punem la sfârșitul lunii august, ne-am dus cu ea aproape de începutul lunii octombrie. În dorința și speranța că vin precipitații. La grâu, la fel, ne-am întins. Ne-am dus cu el după 20 octombrie. Totuși, după aceea, au venit două ploi «agronomice», cum îmi place mie să le spun, ploi sănătoase, cu mai multe cifre, respectiv peste 40, 50 de litri, și ne-au ajutat, pe fondul lucrărilor solului pe care le-am făcut la timp, dar degeaba, dacă nu avea mobilitate, era o problemă cu răsărirea”. Zice că împingând timpul de semănat mai târziu a scăpat și de afide.

Grâul, printre cifre

Locul unde am stat de vorbă era același în care am mai vorbit și în primăvara anului trecut, doar că era o cultură de rapiță, samulastra pe care o vedeam stând și ea mărturie. Sola despre care vorbim are 45 de hectare și anul acesta a fost semănată cu grâu din soiul Ingenio. Iată cum ne descrie modul de lucru domnul Gheorghe Dumitrescu: „Imediat după recoltarea rapiței, am făcut o lucrare de dezmiriștire a solului,  am scarificat și am așteptat să vină o sfântă de ploaie. Ploaia ne-a ocolit și nu a venit, și nu a venit, și atunci am fost nevoiți să mai forțăm cu o lucrare, de fapt, am fertilizat după prima lucrare de discuire, de după scarificat, am dat 200 de kilograme de complexe 18-48-0, am mai făcut o lucrare și încă o lucrare, deci anul acesta, practic din cauza secetei, care s-a extins, am fost nevoiți să mai facem o lucrare de pregătire a solului. Solul s-a mărunțit în condiții destul de bune, aș spune, nu sută la sută mulțumitor, dar în jur de 90%. Am semănat chiar pe 1 octombrie și am avut noroc că pe 10, 11 octombrie a venit o sfântă de ploaie, bună, în jur de 40 de litri. După cum se vede, grâul arată foarte bine, de mâine o să facem o lucrare de erbicidare, pentru că am stat să răsară cât mai multă buruiană să nu prindem doar samulastra, pentru ca eficacitatea lucrării pe care o facem să crească”.

Dr. ing. Gheorghe Nițu a precizat și ce fel de erbicide folosește: „Lucrăm cu tritosulfuron – adică Biathlon, denumire comercială – cu 714 gr/kg și florasulam 54 de gr/kg, am folosit de vreo doi-trei ani acest erbicid și e minunat, merge și la temperaturi mai joase și curăță bine plantele, lăsându-le libere de buruieni”.

Domnul Dumitrescu a mai precizat că semănatul s-a întins până spre 27 octombrie 2021, având și o perioadă de trei zile de pauză din cauza ploii de care a amintit. Zice că în afară de fertilizarea făcută odată cu semănatul va urma și o fertilizare după erbicidarea amintită, preconizând 50 kg de substanță activă de azot la hectar, pentru ca la intrarea în iarnă să aibă 80, 90 kg de substanță activă azot, pentru a acoperi trei sferturi din cantitatea necesară. De altfel, despre nutriție Gheorghe Nițu spune că „vom urma graficul nostru din ultimii ani, pe fenofaze, păstrând acele proporții în funcție de cartarea agrochimică și având în vedere producțiile programate și randamentele pe care ni le-am propus la hectar, ținând în mână cheltuielile, costurile de producție”.

Spune domnul Dumitrescu că pentru a avea o bună rezistență peste iarnă, „grâul trebuie să fie înfrățit, să aibă patru-cinci frați, să acopere practic terenul; să aibă până la șapte, zece centimetri”. Oricum el nu prea se mai teme de iarnă, pentru că nu prea mai sunt ierni grele, „adică cu geruri năprasnice, iar ca să-l afecteze greu ar trebui un ger de -18, -20°, care să țină o săptămână, că dacă vine într-o noapte, chiar nu este nicio problemă, chiar dacă nu este acoperit de zăpadă. Și să știți că nici rapița, am avut într-o iarnă -18°, într-o singură noapte, nu a avut probleme. Hibrizii de rapiță făcuți în ultimul timp sunt mult mai rezistenți la ger”.

Prețuri și nesiguranță în aprovizionare

Spunea la un moment dat domnul Nițu că încearcă să țină în frâu costurile pentru că au cam scăpat de sub control. S-au bucurat fermierii că au avut prețuri bune la producția de anul trecut, dar se pare că pentru prea puțină vreme, pentru că problema actuală este cea a prețurilor la inputuri. „Îngrășămintele au crescut cu 400%. A fost ceva neprevăzut și nu știm unde se vor opri. Nu știm dacă vom mai găsi îngrășăminte. Eu, datorită experienței, mi-am pus bugetul la bătaie și am făcut rost pentru întregul an agricol, dar tot cu 300%, cu 350%, m-am apropiat de 400%”. Este de părere că statul ar trebui să repună în funcțiune combinatele chimice pe care le-a avut, pentru că se teme că altfel nu o să mai avem nici producțiile actuale și că ne vom întoarce la epoca când socoteam „sacii în căruță, nu tonele în camioane”.

Piața nu stimulează calitatea

Gheorghe Nițu este printre cei care folosește încă soiuri românești, cei mai mulți renunțând la acestea. Zice că la început folosea soiuri românești trei sferturi din cultură, dar că acum a redus la jumătate ca urmare a presiunii pe care piața a pus-o: „Calitatea soiurilor românești, nu o au cele străine. Acelea de afară se îndreaptă mai ales către furaj, nu au calitățile de panificație ale celor românești, dar prețul de valorificare a lor nu acoperă diferența de producție în favoarea celor de afară”, afirmă Gheorghe Nițu. Nici soiurile din import nu le-a ales la întâmplare, „cele mai apropiate de spațiul geografic al nostru, după experiențe minuțioase, făcute pe suprafețe mai mici, apoi mai mari, an de an, și-au făcut loc la noi Ingenio – care a dat producții constante începând de la șapte tone jumate la nouă tone – Avenue, Apilco, Alcantara și altele, soiuri care s-au adaptat condițiilor noastre. Nu luăm un soi pentru că ne-a spus cineva de el, îl testăm întâi în condițiile noastre”.

Legat de soiurile românești pe care le apreciază încă foarte mult, Gheorghe Dumitrescu a ținut să aducă totuși o critică: „Rezistența la boli e cam scăzută. Nu s-a lucrat în ultimii ani pe creșterea rezistenței la boli. Primăvara, dacă e mai ploioasă, pe lângă banii pe care trebuie să-i dai pe tratament, nici nu poți să-l dai la momentul oportun; dacă ai pierdut o săptămână, zece zile și nu ai putut să intri, deja ți-a mâncat o parte din bucătăria plantei și deja producția ți-a fost diminuată. Am avut în 2021 o diminuare a producției de cel puțin 20% la soiurile românești, din cauza rezistenței reduse la boli. Faptul că am redus de la 70% la 50% prezența soiurilor românești, putem să ajungem și la 10%, este în detrimentul nostru ca țară, dar noi avem nevoie să fim rentabili, dacă pun soiuri românești și țin steagul sus că sunt patriot, dar sunt patriot cu buzunarele goale și ăla care nu e patriot are buzunarele pline…”. Este o dovadă că economia de piață, nereglementată în vreun fel, nu va promova calitatea, ci cantitatea și prețul cel mai mic. Așa se întâmplă în orice domeniu de activitate. Iar interlocutorii noștri sunt pe lângă niște profesioniști pasionați și niște oameni de afaceri care înțeleg, după cum se vede, foarte bine mecanismele economiei de piață.

Gheorghe Nițu continuă să ne atragă atenția asupra unei greșeli pe care mulți fermierii, luați de valul performanței, o fac. „Cine face 8 tone și le face-n pagubă nu e în regulă. Eu am întâlnit foarte mulți fermieri, nu cu declarații de câmp, la unul chiar am găsit că a livrat producția respectivă, dar e dator. Trebuie să ținem cont de o fișă tehnologică ajustată economic, trebuie să gândim economic. Pe noi nu ne ajută nimeni, nu putem să ne împrumutăm la bănci, că banca zice stop. Deci, noi trebuie să ne gândim foarte atent, fac cinci tone și le fac economii sau fac șapte și mă împrumut? Împrumutul ăsta, ce cotă are din valoarea patrimoniului, din valoarea producției mele? Noi, în general, avem o cotă de îndatorare de 10, 15, 20 %. Mereu gândim că rentabilitatea în agricultură nu e mare”. Evident că oricine se gândește la stilul de lucru al lui Dimitrie Muscă, de la Arad, care investește foarte mult pe hectar, obținând, evident, rezultate mereu spectaculoase, de aceea a ținut și el să adauge: „Iar ca Muscă, cine are... cine are în Europa ca doctorul Muscă? Doctorul Muscă trebuie clonat. Dacă ar fi ca Muscă 20 % ar înnebuni Europa. Și nu-l ascultă..., s-a dus ministrul ăsta, Oros – bine c-a plecat, trebuia să-l plătim, să-l premiem –, n-a înțeles nimic de la el. Să dormi doi ani de zile! Să nu faci nimic! Ce a rămas în urma lui? Praf și pulbere!”.

„Nu găsim zilieri aproape deloc”

O problemă pe care o cunoaștem ca fiind foarte răspândită îi afectează și pe ei, poate chiar mai intens, este vorba de lipsa forței de muncă. „Situația este foarte grea, mai ales că noi ne aflăm la 25 de kilometri de București, unde toată lumea pleacă. Merg la București cu o plasă și un buchet de flori, se duc și vând, și se întorc acasă cu 50, 70, 80, 100 de lei. Noi nu găsim zilieri aproape deloc, foarte rar dacă găsești. Dar dacă te duci dimineață la cârciumă, găsești aceiași oameni în fiecare zi. Deci asta este cea mai mare problemă a agriculturii. Norocul nostru este dezvoltarea mașinilor și utilajelor care înlocuiesc forța de muncă umană. Îmi aduc aminte, când m-am angajat eu, această întreprindere avea 1.000 de zilieri, că aveam ferme de legume, ferme de pomi, ferme de semințe de legume..., era  o nebunie, căram cu toții din toate comunele astea cu mașinile. Acum, dacă ai nevoie de doi zilieri, abia îi găsești, te rogi de ăla, «ia-l bă pe unchi-tu ăla», «bă, cam bea», «nu-i dai să bea diseară și mâine dimineață îl aduci, să îmi rezolv și eu treaba», numai așa ne chinuim”, ne explică Dumitrescu, iar Nițu adaugă: „Hai să fim atenți cu aceste ajutoare sociale – avem foarte mulți care trebuie să gândească, dar trebuie să și aplice –, să le dăm celui sărac, care are o problemă reală, nu știu care, poate de tip locomotor, adică celui care-i potrivit, nu să aruncăm cu banii pe fereastră, ca ajutor, ajutor, ajutor, dacă el poate să lucreze, dărâmă munții cu pumnul și nu e bun să lucreze unde trebuie, în legumicultură, în pomicultură, în cultura vegetală – chiar dacă s-a mecanizat destul de mult, mai e nevoie de ei. Păi, dacă noi venim și îi dăm «ajutor» cât ar câștiga el pe câmp, de fapt noi îi dăm sticla de bere în mână, să «îmbrace» bufetele, să stea toată ziua, să se clatine acolo, îl șubrezim și cu sănătatea și nu facem altceva decât... frână”.

De rapiță, aproape mulțumit

Despre rapiță, directorul Agrozootehnica Mihăilești este foarte mulțumit. Mulțumit de munca inginerului Cătălin Matei, șeful fermei unde am mers să vedem această cultură. La început nu au fost îndeplinite chiar toate condițiile pentru ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că au lipsit acele precipitații care ar fi pregătit o răsărire foarte bună, dar nu se poate spune că păreau chiar nemulțumiți. „Rapița arată cam cum trebuie. Cum spune cartea că ar trebui să arate, să intre în anotimpul iarnă cu planta bine dezvoltată, cu o densitate bună de 35 - 45 de plante, așa scrie cartea. Noi avem aici în jur de 35 de plante, sigur, cu un stadiu de dezvoltare nu chiar perfect, neuniform, așa, din cauza lipsei precipitațiilor la vreme. Cu un diametru al tulpinii, cum să cere, aproape de un centimetru, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Asta spune că s-au făcut lucrările la timp. Dacă venea și apa..., dar, oricum, a venit ce trebuie. Este înființată după o cultură de grâu pe care dumneavoastră ați văzut-o anul trecut, care a dat aproape de 8 tone de grâu, cu soiul Glosa. Acum avem hibridul Pioneer pe care l-a cultivat domnul inginer anul trecut și a avut succes. A avut peste patru tone, 4200 kg/ha”, arată Gheorghe Nițu.

Inginerul Cătălin Matei vine să adauge niște detalii tehnice legate de această cultură de rapiță, provenită tot de la Corteva, de la Pioneer, un hibrid numit PT298/Agile, pe care-l apreciază pentru rezistența la scuturare – cea mai importantă caracteristică –, productivitate, rezistență la principalele boli, la phoma, la sclerotinia. „Noi, imediat după recoltatul grâului, am venit cu un disc mare, am executat lucrarea de dezmiriștit, imediat cum ne-a permis terenul, pentru că în  perioada aia a fost un pic de umiditate peste ce ne trebuia. Câteva zile, în mod normal, imediat, în spatele combinei trebuie să lucrăm. Apoi am avut lucrarea de scarificat și o trecere cu teradiscul. Deci trei lucruri, mari și late. Două superficiale și una de scarificare.” Zice că patul germinativ trebuie făcut bine, dar nu foarte tare mărunțit, pentru că o eventuală ploaie puternică poate forma o crustă care va împiedica planta să răsară. Cică trebuie un pat puțin mai bine pregătit decât la grâu.

De semănat, au terminat pe data de 3 septembrie 2021, iar semănatul a durat vreo 3-4 zile. Îngrășămintele, le-a administrat înainte de semănat, 250 kg la hectar, iar cu câteva zile înainte de discuția noastră, i-a administrat nitrocalcar, pentru corectarea acidității, și urmează să dea și un fungicid, un tebuconazol, pentru că, spune el „în primăvară, când revine în vegetație trebuie să aibă, fix în momentul acela, substanțele de care are nevoie să poată pleca, le mai completăm și cu niște tratamente foliare, deja i-am dat unul, și urmează și în primăvară, cel puțin două”.

Este foarte interesantă replica pe care a avut-o domnul dr. ing. Gheorghe Nițu atunci când i-am lăudat colaboratorii: „Au experiență, stau cu cartea în mână, citesc în fiecare zi, de altfel, ca și mine. Deviza mea este așa, să fim studenți în fiecare zi. Atunci ținem pasul cu ce trebuie”.

Mai puține lucrări, mai multă eficiență

Solul poate fi adus la o calitate bună în timp. La efortul și grija investite cu răbdare, el îți răspunde pe măsură. Dar cum faci asta? De aceea este interesant de știut ce fel de abordare au în lucrarea solului. Domnul Nițu ne asigură că este adeptul tehnologiei no-tillage. „Eu, cu școala asta pe care am făcut-o în America, mi-am fixat, încă din anii ‘75, că solul se lucrează altfel. Pe verticală și nu pe orizontală, cum eram obișnuiți și cum învățasem, și am trecut, treptat, când am avut posibilitate să cumpăr și tehnică bună, cu tractoare pe șenile – încă de acum 14-15 ani – și am trecut la acest tip de abordare, cu scarificare și cu lucrări cât se poate de puține pentru a păstra apa, să nu scoatem organismele, se cunosc avantajele și dezavantajele. Sunt în favoarea și în avantajul fermierului, încorporează materie organică, se creează un mulci, sunt foarte multe avantaje. Consumul de carburanți la nivel de 45 - 55 de litri pe hectar, noi mergem pe 55 – 60, dar tendința noastră este să ajungem la 45 de litri pe hectar. Știm cu toții ce prețuri or să atingă și ne dăm seama ce trebuie să facem, mai multe lucrări la o singură trecere.”

Invocă experiența americanilor, pe care îi consideră cei mai buni agricultori, pentru că practică acest tip de agricultură de foarte mulți ani, cu succes. Nu este radical, înțelege că trebuie să te adaptezi situațiilor, „sigur, depinde de sol, zero lucrări se pot face pe un anumit tip de sol. Nu se poate face un șablon pe care să-l aplici peste tot, însă cei care au avut succes, cu randamente și cu o agricultură economică, au practicat această agricultură, cu minimum de lucrări, cu tractoare de mare capacitate, care lucrează în profunzime, la 50-60 de centimetri, mărind spațiul de nutriție al plantelor, ca să-și atingă randamentul și potențialul biologic al amelioratorilor obținut prin cercetare. Că atunci e un agronom satisfăcut, când reușește să obțină ce spune cartea, ceea ce a spus geneticianul,  amelioratorul. Să obțină randamentul maxim al plantei”. Recunosc și el, și colegul său, inginerul Cătălin Matei, că potențialul acesta maxim se poate obține doar în condiții ideale de precipitații, temperatură și aport de substanțe nutritive, fără boli sau dăunători, dar că trebuie tot timpul să ai ca obiectiv atingerea potențialului maxim, să cauți calea cea mai bună, să vezi dacă ai făcut vreo greșeală, pentru a nu o repeta. Cât despre apă, insistă că avem nevoie de ea, să dăm potență celorlalți factori. Dar că sunt posibilități pe care trebuie să le folosim, să găsim acele soluții posibile de a iriga, puțuri, foraje, salba de lacuri și hidrografia bogată, de care consideră că nu ducem lipsă.

Marii fermieri învață constant, fac loturi demonstrative, folosesc tehnologii și tehnică de ultimă oră și sunt preocupați de viitorul agriculturii. Soluțiile tehnologice trebuie adaptate condițiilor climatice, dar indiferent de cât de bună este zona pentru o cultură agricolă, agricultorul este cel care decide exact ce soiuri se vor cultiva, pregătirea terenului, tehnologia ce trebuie aplicată, totul până la recoltare. Un specialist cu care e o plăcere să vorbești despre agricultură este Gheorghe Nițu, de la Agro Mihăilești (Giurgiu), pe care l-am vizitat recent.

Toată lumea din acest domeniu îl știe pe cel căruia i se spune „tata Nițu”, pentru că nu ai cum altfel. Îl întâlnești la toate târgurile și evenimentele de specialitate și este unul dintre cei care au devenit o voce pentru agricultorii români, având în spate nu mai puțin de 54 de ani de experiență.

Ne-am întâlnit cu Gheorghe Nițu pe platforma experimentală de la Prunaru, județul Giurgiu, unde am observat culturi comparative la grâu, din diferite soiuri, cu genetică românească, dar și străină. „În ’65, când am intrat în agricultura fostă de stat, în ferme, am învățat de la mari dascăli, atât cei din producție, cât și cei de la catedră. Am cultivat soiuri românești, cu genetică românească, soiuri din spațiul sovietic, ucrainene, Bezostaia și alte soiuri, cu calități deosebite. Sigur că, pe parcurs, tehnologiile s-au îmbunătățit, știința a avansat, în fiecare an au apărut soiuri și hibrizi diferiți. Românii n-au rămas deloc în jos, pentru că soiurile românești s-au probat nu numai în țara noastră, ci și în alte spații, iar sămânța aceasta e foarte bine căutată”, ne-a povestit specialistul care a realizat culturi comparative încă de când era brigadier, șef de fermă, pentru a ști ce să aleagă pentru viitoarea campanie agricolă.

Soiurile românești nu trădează

Astfel a învățat că soiurile românești „nu te trădează” vreodată și că nu au fost mai prejos de cele din alte țări ale Uniunii Europene. Mai mult, indiferent de ce producție poate obține, nu se va opri să le cultive. Motivele? Sunt multe. „În primul rând, pentru că au niște calități de panificație excepționale, nu pot fi bătute de cele de afară nicicum. În fiecare an, când stabilesc structura soiurilor, pornesc cu 5-6 românești, după aceea celelalte, cele străine cu genetică aproape de spațiul nostru, ameliorate. Spre exemplu, soiul din spațiul Austriei, din spațiul german, dar căutăm să fie aristate; avem și nearistate, dar cele foarte, foarte timpurii, care de fapt se confundă cu perioada de vegetație a orzului, ca să nu avem acele fluctuații. Trebuie să lucrezi echilibrat, pentru a avea o balanță de venituri așa cum trebuie, nu spectaculoasă într-un an, 8-9 tone”, a precizat „tata Nițu”, care ne-a arătat un spic de grâu dintr-un soi românesc. „Aici avem niște spice sănătoase, o plantă cu un aparat foliar extrem de bogat și, datorită programelor de protecție fitosanitare, nutriție adecvată, sunt 55-60-65 de boabe, sperăm să fie foarte sănătoase, deoarece au procent de 80-90% format. E un soi de proveniență românesc și vom fi, zicem noi, foarte mulțumiți. Încă se acumulează și apreciem că vor avea boabe mari și de calitate, și în fiecare spiculeț trei, poate și patru.”

Schimbările climatice impun tehnologii specifice

O problemă în zona în care cultivă a fost seceta. În cariera sa, spune că până în prezent a întâlnit doar trei ani de acest tip, când grâul de toamnă a răsărit în primăvară. „Noi am aplicat tehnologia, dar să ai așa ceva acum, cu frunze de la bază până sus la spic, toate fără insecte pe ele, polifage, fără agenți patogeni, e un miracol. Și faptul că acest grâu a înfrățit în primăvară iarăși e o problemă. Hai că cele de afară înfrățeau în primăvară, dar și ale noastre au înfrățit în primăvară și practic... densitățile s-au completat și au ajuns la parametri... Sigur, talia e mai mică, dar aici vorbim de niște spice sănătoase”, a arătat Gheorghe Nițu.

Această particularitate a anului a impus tehnologii adecvate. De pildă, programul de nutriție a fost realizat în trei-patru faze. La început, planta era debilă și s-au aplicat șarjele de îngrășământ industrial pe faze, pentru a pătrunde, odată cu dinamica sistemului radicular, în profunzime. Scopul a fost ca, în complexul coloidal, concentrația să fie maximă pentru a avea o plantă bine hrănită.

Concomitent cu aceasta, a folosit și niște îngrășăminte foliare, cu mai multe microelemente, tocmai pentru a spori vigoarea și planta să dea un spic sănătos. „Urmărim paralel pe fenofaze aplicarea preventivă, să combatem bolile și totodată insectele, că nu trebuie să dai o dată pentru Eriogaster, până atunci sunt încă 2-3-4 tratamente prin care trebuie să distrugi aceste insecte polifage. Și știm ce se întâmplă și cu bolile foliare. E greu să știi ce se întâmplă în frunze, dar trebuie să aprofundăm această știință. În spatele unui soi de grâu sunt vreo 40.000 de gene, din ce spun cercetătorii; pe astea trebuie să  le așezi, unele pentru rezistență la rugină, unele pentru rezistență la septorioză, altele pentru talia plantei, altele pentru productivitate. Noi trebuie să învățăm că trebuie să alegem acele molecule deștepte, inteligente, pentru că de exemplu septorioza, o boală extrem de importantă și păguboasă pentru grâu, ajunge să provoace pagube până la 50%”, ne-a spus tata Nițu, convins fiind că prevenția salvează culturile.

Astfel, controlul lanurilor trebuie să fie zilnic pentru că, uneori, modificările vin de la o oră la alta. Schimbările climatice aduc noi provocări, fermierii stau cu ochii pe telefon urmărind site-urile meteo ca să intervină la timp. „În ore!S-a terminat cu treaba de zile. Că peste două-trei ore începe ploaie, trebuie să alegem acele substanțe care nu se spală și care au efectul respectiv și să nu pierdem”, a precizat specialistul, subliniind că e de preferat ca tot ce alegi să fie prietenos cu mediul.

Lucrurile au evoluat și România a ajuns pe primul loc la porumb și la floarea-soarelui, cu o suprafață cultivată mai mare decât media europeană. Progresele sunt evidente.

Tehnica agricolă presupune acum o serie de mașini care fac mai multe lucrări la o singură trecere. „Aceste lucruri au făcut o corecție din mers. Se seamănă aproape de perioada optimă, încă nu în miezul ei, iar noi discutăm acum de lucruri de mare finețe în ore: cum seamănă America, Franța, în trei zile de la nord la sud, de la Toulouse la Paris, în ore se seamănă în America și așa mai departe. Aceasta este ținta noastră, nu cu căruța cu calul, că nici cai nu mai sunt acum”.

Tehnologizare, investiții, specializare

Gheorghe Nițu a înființat loturi demonstrative cu mai multe companii, furnizoare de tehnologii, nu doar de simple produse, pentru a putea analiza cine este mai aproape de fermier și de buzunarul lui. Mai mult, astfel vei ști ce produse trebuie să folosești și ce consumi. „Noi trebuie să facem probe și, cu ele, (să vedem, n.r.) ce se întâmplă. Ce e în spațiul alimentar acum, cu roșia aia, cu mărul ăla, încât nu știi ce să mai pui pe masă. De aceea trebuie să ne apropiem de spațiul nostru: ce pui tu în curtea ta. O să ziceți: n-au toți grădini. Dar unii au și nu pun! Ăia de la bloc trebuie să se ducă la ăla care are și să ia, dar nu de acolo unde sunt frumoase, vopsite, ba unele sunt înroșite cu niște produse. Mă opresc aici, că n-am făcut analizele respective. Dar sunt oameni care trebuie să analizeze acest lucru, că altfel analizează corpul lui și e prea târziu”, susține fermierul, convins că în cele din urmă calitatea va învinge. „Eu le spun românilor să consume de la noi din țară, nu numai că sunt patriot, dar noi avem cea mai mică cantitate de îngrășăminte și de pesticide folosite. Una, că suntem deștepți, a doua, că suntem prea săraci să dăm bani pe cantități mari. Cât folosește Olanda? De 30-40 de ori mai mult decât noi. La medie, poate vom avea vreo 70 kg substanță activă pe total, dar alții au depășit de mult 500-600 kg de substanțe active. De aceea au fost ei nevoiți să ia pentru înverzirea agriculturii o nouă înverzire, pentru că li se poluaseră râurile care le parcurg statele. Încă noi mai avem posibilitatea, datorită acestor cantități reduse, să mâncăm sănătos”.

Agro Mihăilești este moștenitoarea Agrozootehnica Mihăilești, fostă IAS până în ’89, care a avut, dincolo de suprafața de cultură mare, și zootehnie. Gheorghe Nițu a decis că vrea modernizarea zootehniei, iar în ’91 a realizat ferma de la Naipu. „Pe parcursul a 12 ani, am avut un partener olandez, iar la un moment dat după privatizare, am putut să-mi dau pachetul de acțiuni al meu, de 45%. A adus doi tineri din Olanda și lucrurile merg foarte bine, că la ei nu mai au spațiu să crească vaca. La ei, ferma e de 50 de vaci maximum, iar la noi ajungi la 5.000-6.000-10.000”, ne-a amintit fermierul, întrebându-se care reprezintă viitorul, ferma de familie sau ferma mare?

Balanța sa înclină spre fermele mari, deoarece aduc venituri crescute și în ele se poate aplica tehnologia, se poate achiziționa aparatură de top etc. La fel se întâmplă și în cultura mare, fermele de proporții își permit investiții în utilaje de top cu care să facă față schimbărilor climatice. „Cum se poate dota un fermier, hai să zic de 30 de hectare, nu vorbesc de ăla cu două hectare, cu tehnologie de vârf? Nu poate! Ei nu pot să strângă seringa în mână! La fel și cu asta. Substanța o ia și, Doamne Ferește, s-ar putea s-o ia pe post de sulfamidă sau așa mai departe. E treabă de știință și fără specialist în fermă nu se poate”, susține tata Nițu.

Specialiștii trebuie formați deoarece ei ne decid viitorul

Gheorghe Nițu este unul dintre puținii specialiști preocupați să transmită generațiilor următoare experiența sa. Din acest motiv, la Agro Mihăilești poți întâlni tineri fermieri care lucrează suprafețe de diferite dimensiuni, nu neapărat mari, și care își doresc să învețe tehnologie. „Ei reprezintă viitorul nostru, noi trebuie să le predăm ștafeta. Agricultura de mâine, pe mâna cui o dăm? Pe mâna celor pasionați, a celor care au o dorință nu de a face o școală ca să meargă în altă parte să adune căpșuni, ci ca să muncească aici, în țară, în propria fermă”, ne-a spus fermierul, care îi îndeamnă pe tineri ca, din fragedă copilărie, să meargă în câmpuri, să vadă ce fac adevărații fermieri, cum a făcut și el la vremea sa.

Digitalizarea este de bun augur, dar fără specialist care să știe ce butoane trebuie apăsate ar putea să devină potrivnică.

Susținerea tinerilor și reformă agrară

Nevoia de o infuzie de profesioniști adevărați în domeniu rămâne o constantă în agricultură. De altfel, problema forței de muncă încă dă bătăi de cap fermierilor.

O idee ar fi asigurarea lor de terenuri pe care viitorii agricultori să își desfășoare activitatea. „Aș mai îndemna pe cei de la Agenția Domeniilor Statului, unde au mari suprafețe date la câte unul, așa a fost situația la un moment dat, să se adapteze. Unde să se ducă inginerii? Pământul e într-o stagnare cu vinderea. ADS ar putea împărți terenurile pe care le are tinerilor. De ce să am o fermă de 10.000 de hectare sau de 20.000, sau de 50.000 și să n-am vreo 1.000 de fermieri care au terminat facultate, vârfuri de-adevărat, și să se bată cu cei mai înalți tehnologi din lume? Să trecem la treabă!”, a exclamat tata Nițu. Astfel, povestea agriculturii românești va fi dusă mai departe.

Implicarea tinerilor în acest sector trebuie făcută coerent și concret. Un bun exemplu pentru crearea de viitori specialiști îl reprezintă școlile în sistem dual, susținute de diferite organizații, așa cum sunt cele din Timiș și București. În lipsa școlilor profesionale, acestea realizează acea categorie de „meseriași” indispensabili în agricultură. Absolvenții chiar știu meserie, în sensul că numărul de ore pe care l-au practicat în fermă sau la reparatul unui utilaj agricol, în ultimul an, reprezintă undeva la 70% din programa școlară. Printre cei care rămân în zona agricolă, sunt și copiii de fermieri. „Îi vor întrece pe părinți și acesta e un motor. Iar statul trebuie să intervină unde nu pot ei. Hai să punem concret pe masă o reformă. Pe timpul lui Cuza, s-a dat celor care și-au vărsat sângele câte trei-patru hectare. Or, cum am mai zis, noi avem la Agenția Domeniilor Statului niște terenuri, suprafețe mari de pământ. Trebuie să venim să facem cu adevărat o reformă, care e în mâinile statului! Nu se duce să dezmoștenească pe nimeni, nu încalcă nicio normă constituțională. Este o treabă de viitor”, a afirmat specialistul, pentru care învățatul nu se va opri niciodată.

Cea mai mare satisfacție pentru un fermier rămâne lanul verde, cu clorofilă, aducător de recoltă sănătoasă și bogată, de „pâinea noastră cea de toate zilele”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 iulie 2019