algap - REVISTA FERMIERULUI

În această perioadă, fermierii caută soluții pentru continuarea lucrărilor agricole în ferme și prevenirea răspândirii noului coronavirus, având în vedere că a început campania agricolă de însămânțare a culturilor de primăvară, iar în zootehnie continuă îngrijirea animalelor. Pentru fermierii care au nevoie să asigure și cazare personalului lor, există containere dormitor care sunt compartimentate, fiind prevăzute cu paturi și bucătărie. Pentru cei interesați de această soluție, există companii care pun la dispoziție astfel de containere modulare, în diverse variante în funcție de necesități (dormitor, bucătărie, sanitar), prin opțiuni de închiriere, leasing sau cumpărare.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă transmite că fiecare fermier a stat de vorbă cu oamenii lui, a explicat care este rolul măsurilor luate de autorități pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și de ce este important ca ei să se organizeze cât mai bine, să se izoleze în ferme atât cât este nevoie, pentru o perioadă, astfel încât lucrările agricole să continue, iar campania de primăvară să se desfășoare în condiții cât mai bune, pentru ca recoltele viitoare să nu fie compromise, iar bunăstarea animalelor să fie asigurată.

Dacă, în sănătate, sunt mobilizate resurse și tot personalul medical luptă pentru salvarea vieților omenești, în agricultură, fermierii și angajații lor se mobilizează pentru a asigura producția agricolă și a nu periclita siguranța alimentară a noastră, a tuturor. „Este de datoria noastră, a celor care lucrăm în domeniul agricol, să sprijinim fermierii prin propagarea informațiilor necesare, a soluțiilor care se pot adopta, și să facem demersuri la autorități cu propuneri de măsuri care pot fi adoptate pentru susținerea fermierilor în această perioadă critică din campania agricolă de primăvară”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români. „Cea mai bună cale de a gestiona crizele este să le prevenim și să învățăm din experiențele reușite, sens în care împărtășim soluțiile identificate de membrii Clubului Fermierilor Români”, a adăugat Nicușor Șerban, președintele Clubului Fermierilor Români.

La Agroserv Măriuța, izolarea angajaților în fermă

Nicușor Șerban are una dintre fermele de elită cu vaci Holstein, dar și teren pe care îl cultivă atât pentru a asigura furajul animalelor, cât și pentru a valorifica producțiile de cereale, porumb sau rapiță, exploatația fiind în județele Călărași și Ialomița. În iunie 2018 a inaugurat „Lăptăria cu Caimac”, fabrica de lactate produse din lapte de vacă.

În această perioadă în care începe campania de însămânțare de primăvară, iar lucrările în ferma zootehnică se desfășoară într-o rutină zilnică ce trebuie asigurată, obiectivul imediat al fermierului a fost să izoleze în fermă oamenii care se ocupă de ferma vegetală și de animale. A luat măsuri pentru a evita contactul muncitorilor din fermă cu cei de afară și asigură toate condițiile necesare de cazare în fermă, masă, spații de odihnă și igienizare. „Suntem ajutați cu aprovizionarea de o echipă care aduce cele necesare desfășurării activităților în bune condiții. Siguranța oamenilor care lucrează în fermă și bunăstarea animalelor sunt pe primul loc și, din acest motiv, au intrat cu toții în izolare. Avem foarte puține contacte cu persoanele care vin din exterior, doar cele care sunt necesare pentru susținerea lucrărilor agricole și am luat măsuri suplimentare de igienizare, dezinfecție și prevenție în fermă, spațiile de lucru și birouri”, ne-a spus Nicușor Șerban.

Măsuri de siguranță și în ferma Banat Agri Group

În vestul țării, Georg Bardeau, administratorul fermei Banat Agri Group, pentru a limita expunerea persoanelor care lucrează în fermă și evitarea unei posibile contaminări, a adoptat următoarea soluție: operatorii au fost împărțiți în două grupe, una de tractoriști care rămân în fermă și nu mai merg acasă, iar a doua grupă care se ocupă de aprovizionare, aduce tot ce este necesar până la poartă, însă nu intră în fermă. De la începutul acestei săptămâni, din 16 martie 2020, prima grupă a intrat în izolare în fermă.

Fermierul a achiziționat paturi, pături, perne și lenjerii și asigură facilitățile necesare pentru oamenii care rămân în fermă și care sunt implicați în lucrările agricole. „Aceștia au tot confortul necesar să muncească în fermă și condițiile pentru odihnă, masă și igienă conform măsurilor de siguranță și sănătate. Echipa care se ocupă de aprovizionarea fermei asigură totodată și cele necesare familiilor operatorilor care rămân în fermă și nu ajung acasă. Familiile pot contacta echipa din afara fermei și solicita tot ce au nevoie. În acest mod, colegii izolați în fermă își pot vedea de treabă liniștiți, știind că familiile lor sunt sprijinite în această perioadă”, a arătat Georg Bardeau. El a adăugat că nu au intrat în izolare în fermă acele persoane care au în familie persoane care au venit din străinătate în ultimele zile, ca măsură de siguranță.

Containere pentru angajați, într-o fermă din județul Călărași

Ciprian Olteanu, administrator al fermelor Algap și Casa Agro, din județul Călărași, a adoptat și el soluția de izolare în fermă a operatorilor implicați în lucrările agricole din această perioadă. „Pentru asigurarea cazării și a facilităților necesare, am comandat containere folosite în construcții, modelul sanitar, care este dotat cu dușuri, chiuvete și toalete, și prevăzut cu boiler pentru apă caldă. Aceste containere au nevoie să fie racordate la sursă de apă, curent electric și fosă septică”, a specificat Ciprian Olteanu.

Pentru fermierii care au nevoie să asigure și cazare personalului lor, există containere dormitor care sunt compartimentate, fiind prevăzute cu paturi și bucătărie. Pentru cei interesați de această soluție, există companii care pun la dispoziție astfel de containere modulare, în diverse variante, în funcție de necesități (dormitor, bucătărie, sanitar), prin opțiuni de închiriere, leasing sau cumpărare.

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

biofest grafica

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista