Conferința „Adaptarea tehnologiilor de cultură: floarea-soarelui, porumb, sorg în condițiile schimbărilor climatice ale anului agricol 2024 – 2025”, eveniment care face parte din programul de manifestări de diseminare a cunoștințelor pentru anul 2025 al Secției de Cultura Plantelor de Câmp din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), va avea loc pe 27 august 2025 în Eforie Nord, la hotelul Europa.

Conferința „Adaptarea tehnologiilor de cultură: floarea-soarelui, porumb, sorg în condițiile schimbărilor climatice ale anului agricol 2024 – 2025” este organizată de ASAS în parteneriat cu societatea Sport Agra din Amzacea (Constanța) și va fi moderată de dr. ing. Dumitru Manole, fermier și membru de onoare al ASAS.

Evenimentul va fi deschis de președintele ASAS, prof. univ. dr. Ioan Jelev, după care dr. ing. Elena Mateescu, director general ANM, va vorbi despre provocările schimbărilor climatice.

În cadrul conferinței, dr. ing. Dumitru Manole va prezenta „Adaptarea tehnologiilor în condițiile schimbărilor climatice ale anului agricol 2024 - 2025 la culturile de floarea-soarelui, porumb, sorg în podișul Dobrogei de Sud – Amzacea”.

Alte prezentări vor fi susținute de dr. ing. Traian Manole – „Cercetări privind dinamica entomofaunei dăunătoare la unele culturi agricole în arealul podișului Dobrogei de Sud - Amzacea în condițiile schimbărilor climatice”, precum și de dr. ing. Ioan Antohe – „Noutăți în cultura sorgului zaharat”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

România se află într-un context agricol dificil, în care schimbările climatice severe și instabilitatea economică sunt factori majori ai acestui declin. Soluții care să rezolve pe deplin situația sunt greu de aflat, de aceea orice sugestie capabilă să mai amelioreze din probleme este binevenită. Prin urmare, îndemnul de a folosi sorgul pe post de alternativă de cultură este de luat în seamă. 

Sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” din București și a companiei Sport Agra din Amzacea, județul Constanța, în cadrul Aula Magna a forului amintit, a avut loc, la sfârșitul anului trecut, conferința internațională „Sorgul - plantă de cultură a viitorului”. Organizatorii au dorit să aducă în prim-plan această cultură considerată de ei salvatoare în contextul provocărilor climatice și economice. Participarea la acest eveniment ne-a oferit ocazia de a înțelege mai profund potențialul, limitele și viitorul acestei plante, prin prisma experților și a fermierilor prezenți.

Seceta extremă este un fenomen recurent în regiunile aride ale României, cum ar fi Dobrogea și Câmpia Română, dar acesta s-a accentuat în ultimi ani. Iar condițiile economice nu sunt nici ele de natură să compenseze în vreun fel situația, din contră, adaugă o și mai mare povară pe capul fermierilor afectați. 

Context climatic și economic

Bine-cunoscutul fermier Gheorghe Nițu este de părere că actualele condiții impun o altfel de abordare: „Schimbările climatice nu sunt numai la noi, sunt mai peste tot, iar agricultura pe care noi am făcut-o până în prezent nu mai seamănă cu nimic cu cea care vine. Și trebuie să gândim foarte serios acest lucru, cu creionul în mână, pentru că oricum, ea trebuie să dea economic. Nu putem să mergem în continuare cum au fost învățați unii, pe datorii. Trebuie să facem o agricultură integrată, neapărat. Zootehnia a dispărut, tocmai de aceea nici sorgul nu s-a mai cultivat. Din fermele din jurul Capitalei, probabil 40, au mai rămas fermele de vaci cu lapte ale lui Claudiu Davițoiu și Mihai Petcu. Atât. În rest și în comune, de la 2.000-3.000 de vaci, acum sunt 200-300. Altele o să rămână în tablouri”.

Gheorghe Nițu

Cea mai afectată cultură pare a fi cea a porumbului, despre care Dumitru Manole, cel care a avut inițiativa organizării conferinței, spune că în condiții de secetă paguba este multilaterală: „În județul Constanța, porumbul a scăzut ca suprafață. În dinamică, dacă pornim din 2015, porumbul era undeva la 55.000-60.000 de hectare. În 2024 a ajuns la 27.000 de hectare, aproape 50% mai puțin. Din 27.000 de hectare în 2024 s-au calamitat  21.000 de hectare. Spui că e puțin, dar nu e. Dacă înmulțim 21.000 cu 1.000 lei pe hectar, cât statul urmează să despăgubească aceste suprafețe, deci o dată este bugetul statului atacat prin faptul că n-am avut această alternativă, sorgul, și după aceea, dacă mai luăm cele 21.000 de hectare și le înmulțim cu un minim de producție de numai 5 tone la hectar, ca să fie socoteala rotundă, parcă fac foarte simplu 105.000 tone, care înmulțite cu 900 lei ne dă o cifră. Deci iată pierderile. O dată bugetul, o dată stabilitatea economică. Stabilitatea economică a fermelor este pusă în pericol. Și din acest punct de vedere azi am spus că începe epopeea sorgului”. Așadar, domnul Manole face trimitere la o alternativă pentru această cultură, numind-o, după cum ați văzut, pe cea a sorgului. El aduce ca exemplu situația din propria fermă, de la Amzacea: „Pe lângă problemele pe care le avem la nivelul piețelor – mă refer la partea de est, la granița României, aceasta fiind o provocare —, avem provocarea esențială, această secetă deosebit de agresivă. Începând cu 2020 — mai înainte 2007, 2012 —, după care a urmat 2022, 2023 și iată-l pe 2024, când, la Amzacea, am avut de la 1 ianuarie până în luna iunie 238 mm precipitații. Media pe 69 de ani, până la data pe care am precizat-o, era de 380 mm. În aceste condiții, porumbul s-a calamitat, iar sorgul devine singura alternativă viabilă”.

Cam în aceiași termeni îl susține și vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „În condițiile unei secete 2020, 2024, care a făcut ca unii hibrizi de porumb să producă – deși termenul nu e corect, pentru că n-au produs — nimic, n-au pus nimic pe cântar, sorgul a pus 3.000 kg. Ceea ce nu e de ici, de colo”.

Cu alte cuvinte, mai bine mai puțin, decât deloc. Pentru că așa cum spune unul dintre participanți, Claudiu Davițoiu, important este „să investești puțin și să câștigi mult. Nu ne mai întreabă nimeni câtă producție am făcut la ora actuală, ne întreabă de bani. Ținem cont și de condițiile astea. Degeaba ai apă, investești mult și vinzi porumbul cu nimic. Trebuie să investești în așa fel încât producția pe care o faci, chiar dacă o faci mică, să ieși pe câștig”. Mai ales că se pare că pentru cultura de sorg e nevoie de investiții mai mici decât pentru cea de porumb. 

Claudiu Davițoiu

Sorgul, o cultură cunoscută

Iar cultura de sorg nici măcar nu este o noutate prea mare pentru agricultura românească, cel puțin așa susține domnul profesor Valeriu Tabără, președintele ASAS: „În primul rând, sorgul nu este o plantă nouă, România n-a fost o țară necultivatoare de sorg ca să o privim în acest moment ca pe o plantă pe care o luăm în cultură. Pornim de la un mic nivel de cunoștințe, chiar a existat un program legat de cultura sorgului, dar cred că momentul de azi este unul de readucere în actualitate a acestei culturi cu importanță excepțională din toate punctele de vedere, alimentar, furajer și tehnic, având astfel acțiune, atât directă, cât și indirectă — prin ceea ce reprezintă animalele, ca sursă de hrană —, asupra securității alimentare. Și este o plantă care vine în contrast cu ceea ce înseamnă schimbările climatice”.

Fermierul Gheorghe Nițu chiar își aduce aminte că a avut în cultură această plantă: „Pe vremea când eram director la fostul IAS Buftea, unde aveam nu mai puțin de 9.000 de hectare, cultivam în jur de 1.000 de hectare cu sorg și am cultivat hibrizi creați la Fundulea, F31 și F38, care aveau producții bune și, mai ales, o calitate nutritivă mare, cu aminoacizi esențiali precum lizina și triptofanul. Aceste sortimente erau folosite cu succes de marii crescători de păsări din apropierea Bucureștiului”, iar clima nici măcar nu era așa de drastică, ca acum. „Atunci clima era mai favorabilă, existau cele patru anotimpuri cu precipitațiile corespunzătoare și nu sufeream ca acum din cauza celor două secete: una pedologică agresivă și alta atmosferică. Producția era între 5-6 tone pe hectar; așa erau acești hibrizi - constanți în calitate nutritivă. De asemenea, prețul de valorificare era cu 20% peste cel al porumbului, iar recolta se realiza în totalitate mecanizat”.

Iar vicepreședintele ASAS își amintește că fost implicat în cercetarea acestei plante. „Lumea știe puține lucruri despre faptul că fostul Institut de sfeclă de la Fundulea era Institutul sfeclei de zahăr și al plantelor furnizoare de substanțe dulci. Una dintre plante a fost sorgul. Ani de zile m-am ocupat de sorgul zaharat și de posibilitatea de extracție a sucului zaharat și a alcoolului-carburant. Din nefericire, mutațiile economice, sociale și politice au sistat acest program. Pentru că se ajunsese într-o fază destul de avansată, în primul rând în ceea ce privește obținerea de alcool-carburant”, a spus Aurel Badiu.

Așadar, nu poate fi vorba despre bâjbâială în acest demers, există cercetări, făcute în chiar arealul nostru, experiență mai veche dar și mai nouă, pentru că, așa cum spuneam, inițiativa conferinței în cadrul căreia li s-a propus fermierilor să folosească această cultură i-a aparținut unuia cu multă experiență, fapt certificat de vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu: „Firma privată condusă de un membru de onoare al ASAS, Dumitru Manole, este o companie privată care se ocupă de cercetări de agrofitotehnie a sorgului”, precum și de președintele acestui for, Valeriu Tabără, „Scopul acestei întâlniri de azi, evenimentul de la Academie, care a pornit la inițiativa unui fermier cu foarte multă experiență, dr. Dumitru Manole, care e și membru de onoare al ASAS, a fost o idee să aducem fermieri cu multă știință de carte și cu rezultate obținute, cu îndrăzneală, pentru că Manole este un cultivator de sorg, a testat sorgul, a testat foarte multe varietăți de sorg la el, în condițiile cele mai specifice pentru cultura sorgului, deci nu putea veni cineva cu soluții mai bune sau să dea lecții cuiva decât dânsul”.

Nu va înlocui porumbul

În esență, propunerea nu vine în ideea de a înlocui o cultură cu alta, nu asta a fost intenția, ci, așa cum spune domnul Badiu, ea are rolul doar de a fi o alternativă conjuncturală. „Sorgul nu este o plantă care să înlocuiască porumbul, mai ales în mentalul colectiv al fermierului român. Însă este o plantă care, în condițiile în care suprafețele în curs de aridizare se extind, poate să aducă un venit considerabil fermierilor care acceptă ca o parte din suprafețele cultivate tradițional cu porumb, și subliniez: o parte din suprafețe, să fie cultivate cu sorg”. Și tot domnia sa explică: „Sorgul într-adevăr, are niște caracteristici în unele cazuri inferioare porumbului, dar are și boabe când porumbul n-are boabe. Și atunci degeaba porumbul este strălucit când nu face nimic, în timp ce sorgul mai face câte ceva și la el se poate valorifica tot. Deci toată masa supraterană la sorg se poate valorifica. La porumb puțintel mai greu. Deci, nu înlocuiește porumbul, îl suplinește, ceea ce e cu totul altceva. Vă aduc aminte de termenul «suplinitor» în școală. Nu e profesor, dar ține locul profesorului”.

Chiar inițiatorul, Dumitru Manole, consideră sorgul ca fiind o cultură complementară, nu înlocuitoare pentru porumb. „Sorgul trebuie privit în complementaritate cu porumbul, pentru că acolo unde n-am minimum 600 mm de precipitații și până când nu vom produce și vom pune în aplicare «marele proiect de irigații», avem o alternativă care este sorgul, pentru Dobrogea, pentru Câmpia Română, tot ce merge până în Dolj și până la granița de sud-vest a României, mă refer sud-vestul extrem”. 

Rețineri și impedimente

Este de presupus că și alți fermieri s-au gândit la o astfel de soluție în perioada aceasta atât de secetoasă, dar sunt aspecte care i-a făcut să fie reținuți. Cea mai mare problemă este cea legată de valorificare. Nu este piață pentru sorg, spun cei mai mulți. Și nu poți spune că nu au dreptate. Dumitru Manole susține, însă, că piața se va realiza atunci când va exista suficientă cantitate ca să o justifice: „Dacă produci 10.000 de tone de sorg evident că n-o să ai piață. Anul ăsta s-au semănat 18.000 de hectare, după aproximările mele – c-am discutat cu companiile multinaționale, după numărul de saci care s-au livrat. 18.000 de hectare ar fi fost de sorg. Nici nu s-au aplicat tehnologiile care trebuie, cunosc treaba asta și o spun, plus atacul de schizafis graminum, care nu a fost cunoscut și nu s-au făcut tratamentele, dar oricum, cu 18.000 de hectare de sorg faci undeva la 50.000 tone de sorg. Aceste tone s-au dus către crescătorii de animale. La Izocon Călărași am livrat numai eu aproape 200 de tone de sorg. Plus că au mai fost crescătorii de ovine care, calamitându-se porumbul, n-au avut ce da de mâncare. Și vreau să vă spun că tulpinile de sorg au fost foarte apreciate de crescătorii de ovine. Tulpina de sorg are mai mult siliciu, și am vorbit cu crescătorii de ovine care spuneau: au consumat foarte bine și suntem foarte mulțumiți! Deci iată primele semnale. Iar piața sorgului se va rezolva, pentru că avem hectare – avem tone. Un exemplu, Ungaria în doi ani a ajuns la 50.000 de hectare de sorg. Credeți că fermierii unguri aruncă sorgul undeva pe Dunăre ca să ajungă în portul Constanța? Nu. Categoric au piață la 50.000 de hectare, au minimum 300.000 tone de sorg, ceea ce înseamnă piață sigură”. Președintele ASAS, domnul profesor Valeriu Tabără, este de părere că piața scăzută pe care o are sorgul este determinată de involuția pe care o cunoaște în ultima perioadă zootehnia de la noi. „Problema pieței sorgului este artificială, pentru că la nivel mondial, inclusiv european, dacă luăm Spania de pildă, și acolo unde sunt preocupări foarte puternice pentru monogastrice, pasăre-porc, sorgul este un component al rațiilor furajere de mare importanță. La noi problema aceasta este legată de reducerea unor structuri sau domenii ale agriculturii, inclusiv a monogastricelor, reducerea efectivelor de păsări. Sau faptul că n-am mai avut ferme mari de porci, comparativ cu Spania, de exemplu, care este preocupată, cu complexe mari, cu ferme foarte bine organizate în domeniile respective, care consumă foarte mult porumb și sorg”, explică prof. dr. univ. Valeriu Tabără.

Valeriu Tabără

Un alt motiv pentru care piața sorgului este scăzută în România îl reprezintă lipsa unei industrii care ar putea folosi această cultură ca materie primă, mai ales că plaja de utilizare este foarte mare. „Problema este să vedem domenii de utilizare, de transformare a acestor culturi. Îl las pe fermier, produce și săracu n-are ce face cu ce produce, că celorlalte sectoare nu le-am dat atenția cuvenită. Acele domenii să le finanțăm, să le facem funcționale, și atunci sorgul nu mai are probleme de valorificare, ca și orzoaica, orzul și așa mai departe. Nu ne oprim doar la furaj. Este o plantă industrială cum am spus-o mereu, și cartoful și sfecla sunt la fel. Din păcate le-am neglijat. Sorgul face parte din acea structură de plante tehnice și inclusiv energetice pe care noi le-am neglijat. Ce fel de industrializare fac, cu ce încep? Nu cumva trebuie să încep cu această industrie de transformare, de valorificare a materiilor prime din agricultură? Inclusiv sorgul. Dar nu mai vorbesc de alte plante, din legumicultură, pomicultură, viticultură, că și acolo mergem doar pe vin, dar la producția secundară uleiurile din sâmburi, pe urmă substanțele pe care le conțin pielița din vin. Pielița de la bobul de strugure, mai ales de la cel roșu, taninul din sâmburi, taninul din sorg, taninul care înainte era sursă pentru tăbăcitul pieilor tescovina, care poate fi o materie primă. Nu există deșeu în agricultură, decât materii prime. Agricultura nu conține deșeuri”, spune prof. univ. dr. Valeriu Tabără, președinte al ASAS. 

O cultură uimitoare

De altfel e uimitor cât de multe sunt modurile în care sorgul poate fi valorificat. Domnul prof. univ dr. Valeriu Tabără, enumeră „câteva” dintre ele: „Din punct de vedere tehnic sorgul este superior porumbului. E o chestiune legată de ce se poate obține, ca hârtia albă. Hârtia albă nu înseamnă o hârtie oarecare, hârtia de xerox, alții din astfel de tipuri de hârtie făceau inclusiv bancnote. Sunt forme de sorg care sunt o excepțională materie primă pentru producerea de energie, sau cum este sorgul zaharat, din care se extrage sucul, o substanță dulce-lichidă, pe care o pot duce spre industria sucurilor, a patiseriei și cofetăriei, înlocuind zahărul cristal, care are, după unii, și efecte negative. Poți să faci și zahăr cristalizat din sorg, dar îți trebuie anumite amenajări tehnice. Sorgul este excepțional ca materie primă pentru un anumit sortiment de bere. Se poate obține malț și din sorg. Pigmenții pe care-i poți extrage din sorg și fără diluant, în apă efectiv, se pot extrage pigmenți care nu au elemente de toxicitate, ca și la șofrănel”. Iar vicepreședintele ASAS, Aurel Badiu, care, așa cum am văzut, a fost implicat în cercetare, tocmai în valorificarea sorgului, completează și detaliază cele spuse de președinte: „În primul rând face grăunțe care  sunt un furaj excepțional. Este foarte adevărat că sorgul respectiv trebuie să fie sorg-furaj. De asemenea, sorgul poate să producă furaje verzi pentru animale, în forma lor conservată, fiind absolut comparabile cu porumbul. Apoi sorgul zaharat, care este un sorg care oferă o cantitate considerabilă de carbohidrați sub formă de sucuri dulci, care pot deveni un înlocuitor de zahăr, în condițiile în care pe terenurile pe care se cultivă sorgul zaharat sfecla nu visează să ajungă niciodată, că nu are apă, sfecla fiind o plantă căreia îi trebuie teribil de multă apă. Din resturile de la stoarcerea sorgului zaharat se obține o materie primă impecabilă pentru produs alcool-carburant, alcool în primul rând și după aceea carburant. Destinațiile sunt multiple, de la alcoolul ca atare la alcool-carburant, la polimeri de tip bio-degradabili și terminând cu combustibil foarte asemănător cu combustibilii rafinați din combustibili fosili. Ceea ce rămâne după transformarea alcoolică sau transformarea în bioreactoare după obținerea alcoolului devine un extraordinar fertilizant organic, capabil, la o socoteală făcută și de optimiști, și de pesimiști, să asigure în jur de 5 tone de biofertilizant, nu chiar de calitatea gunoiului de grajd, dar apropiat. Și poate că trebuie să ne gândim la sorgul alimentar. Sorgul alimentar este o formă de sorg care hrănește Africa Centrală și Africa subtropicală de vreo 3000-4000 de ani, ca fiind principala sursă de carbohidrați, pentru că în zona respectivă, din păcate, nici porumbul, nici grâul nu reușesc să aibă randamente asigurătoare pentru hrană. Deci, dacă tragem linie și adunăm, sub o plantă de sorg sunt 10-12 zone în care se poate utiliza, ca specie, și sunt cel puțin 5-6 domenii ale industriei alimentare în care poate să devină materie primă”. La toate acestea se poate adăuga și dezideratul președintelui ASAS, prof. univ. dr Valeriu Tabără: „Îmi pun speranța că odată și odată, parte din decidenții și de la Bruxelles, și din România, vor înțelege ce înseamnă să ai o astfel de plantă precum sorgul, din care eu aș putea muta gene de toleranță la arșiță atmosferică, de rezistență, la porumb, fără să fie probleme de interpretare că este toxică sau mai știu eu cum. Nu luăm de la bacterii, ci luăm de la aceste plante care-și demonstrează fiabilitatea în condiții climatice de accentuare a schimbărilor climatice, a arșiței atmosferice, sorgul fiind total diferit ca reacție față de porumb”.

Nevoia de promovare

După ce enumeri atâtea avantaje te întrebi ce se întâmplă de sunt atâtea rețineri. Valeriu Tabără crede că este și o chestiune culturală: „Părerea mea este că nu este numai o problemă legată de moment, ci și de modul de a vedea lucrurile. E mult mai ușor să cultivi grâu, orz, floarea-soarelui și să export materii prime. Sorgul nu este o plantă care să meargă doar ca materie primă, trebuie s-o transformi, ori în carne, ori să o industrializezi”.

Am putea spune că este și teama pentru ceva nou, părere pe care Aurel Badiu o contrazice: „Nu știu dacă neapărat fermierului îi este frică de noutatea de a cultiva sorg. Nu are informații despre el. Deci către el trebuie împinse cunoștințe, pentru că nu noi decidem, cum s-a discutat la un moment dat. Noi sugerăm, noi recomandăm. Decizia e a fermierului. Pe el trebuie să-l convingem că ceea ce-i recomandăm noi este valid, este fezabil, este profitabil în condițiile în care alte plante de cultură nu prea îi dau aceeași satisfacție, calculată în valută forte sau în lei, n-are nicio importanță, dar n-au cum să-i dea aceeași satisfacție în condițiile de schimbare climatică. Și atunci asta este opțiunea pentru sorg”. 

Aurel Badiu

Iar „împingerea” aceasta de informații nu se poate face doar pe baza unor conferințe, e nevoie de mai mult, este lucrul pe care-l susține și Aurel Badiu: „Sunt câteva mii de hectare în toată țara. Probabil că se va extinde, însă nu se va putea extinde sub nicio formă dacă nu va avea politici agricole adecvate, dedicate acestei culturi, nu globaliste. Pentru extinderea culturii de sorg, dacă se ajunge la concluzia că trebuie extinsă, pentru că e o decizie politică până la urmă, e absolut nevoie de o anumită politică coerentă dedicată. Dacă este tot globalistă, nu se prea poate obține mare lucru. Nu pentru că nu ar răspunde cultura ca atare sau că tehnologiile de cultură ar fi extrem de dificile, că nu sunt. Sunt aproape comune. Ci, pentru că există ceea ce se cheamă în legislația comunitară și națională decizia de cultură. Dar decizia de cultură trebuie să fie conștientă. Dacă omul nu are informația, iar noi am transmis acum și pe net toată conferința noastră, și au fost peste 200 de oameni care s-au logat, înseamnă că prezintă interes. Noi suntem vehiculul care duce informația în curtea fermierului, de asemenea manieră încât el să poată să ia o decizie oportună, fezabilă și profitabilă pentru el. Pentru că nimeni nu poate să ia decizia în locul lui. Indiferent ce zice lumea, că Academia, Ministerul, Biserica – nu, decizia este a fermierului și fermierul trebuie să fie înarmat cu cunoștințele necesare ca să ia o decizie coerentă și corectă. Că, până la urmă, sorgul, dacă trag linia și adun, constat că este o plantă energetică, că este o plantă alimentară, că este o plantă furajeră. De ce are nevoie un sistem agricol, n-are importanță de unde? De alimente, de energie și de hrană pentru animale. Simplu”

O cultură a viitorului?

Simplu și nu prea, pentru că am putea fi optimiști și să spunem că oamenii vor fi entuziaști și vor alege imediat, măcar să încerce o astfel de cultură, dar am putea fi și pesimiști și să ne întrebăm, câți vor depăși temerile sau obișnuința? Un exemplu pozitiv am și întâlnit deja. Unul dintre participanți, fermierul Claudiu Davițoiu a mărturisit că va încerca: „Nu am cultivat niciodată sorg, de asta am venit și la conferință. Eu am multă zootehnie, am aproape o mie de capete de animale și cred că ar trebui să încerc și eu, având în vedere și seceta. Anul ăsta a fost primul an, din cei 50 de ani de agricultură, în care n-am făcut un kilogram de porumb. La anul o să încerc. Această conferință m-a convins. Încerc un an, doi și pe urmă poate intru în ritm cu sorgul. Dacă o fi bine, dacă o-i avea producție. Până la urmă, dacă nu încerci, n-ai de unde să știi. Fiecare zonă e pe specificul ei. Să vedem la zona noastră de la Afumați dacă vom putea cultiva sorg. Trebuie să fac şi siloz, să văd dacă are producție vegetativă, că până la urmă mie-mi trebuie și masă vegetativă, cum are porumbul. Să văd sorgul cum e, dă sau nu rezultate, un an-doi îl încerc, și pe urmă, dacă e, normal ar fi să mă adaptez, pentru că condițiile de secetă vor persista în continuare de acum încolo”. Dar să nu uităm că cel care rostește aceste vorbe, Claudiu Davițoiu, este unul dintre acei fermieri rezilienți despre care Gheorghe Nițu spunea că e printre puținii care au rezistat să mai facă zootehnie în apropierea Bucureștiului.

„Sorgul poate fi o plantă a viitorului pentru zonele în care se va confirma modificarea climatică sub formă de aridizare, pentru că asta este soluția: să găsim niște plante care să ofere venituri. Sorgul are și calitatea de a oferi, pe lângă veniturile brute, și valoare adăugată fermierului care face lucrul ăsta, pe de o parte, iar pe de altă parte permite aceluiași fermier să introducă principii de economie circulară, de conservare agro-eco sistem de agricultură conservativă ș.a.m.d. Nu că sunt la modă, sunt o necesitate imperioasă, mai ales pentru zonele agricole în care s-a practicat o agricultură intensivă și care în momentul de față se confruntă pasager sau pe mai lungă durată cu modificări climatice. Creștere de temperatură – sorgul e cămila deșertului, lipsă de umiditate – sorgul, cămila deșertului, creșterea concentrației soluției solului – sorgul este adaptat pentru așa ceva, deci ar fi cel puțin pentru momentul de față una din opțiunile agriculturii românești, încă o dată subliniez, pentru zonele în care efectul aridizării este foarte mare. Încă o dată o spun: nu va înlocui porumbul”, subliniază Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS.

Sfaturile unui fermier experimentat

Pentru final am lăsat câteva sfaturi tehnologice oferite de cel mai în măsură să le dea, același cu inițiatorul conferinței, dr. ing. Dumitru Manole.

Dumitru Manole

„În primul rând, elementul-cheie este solul. Trebuie să merg în funcție de categoria de sol, cu tehnologiile adecvate. Nu pot să dau o tehnologie de la Amzacea, valabilă pentru Timișoara, unde am apa freatică la 3,5-4 metri și am precipitații de 800 mm medie — colegul meu de breaslă, Dimitrie Muscă, când are 600 mm zice că e secetă. Așa a afirmat! Public! În această situație trebuie să fim foarte atenți cu categoria de sol, apoi să văd timpurietatea sorgului, trebuie să fie timpuriu sau tardiv? În Câmpia Română, în Dobrogea, trebuie să avem hibrizi timpurii. Apoi, el face parte din aceeași familie botanică cu costreiul, sorgum halepense, pentru că de fapt sorgum vulgarae, care se cultivă, provine din sorgum halepense, costreiul popular. Iar sorgul de care discutăm, fie pentru hrana umană, fie pentru hrana animalelor, el face parte din sorgum vulgarae. Deci, atenție mare la gradul de îmburuienare, cartarea buruienilor, și să nu cultivi sorg acolo unde avem costrei. Mai departe: trebuie să adaptezi perioada de semănat la schimbările climatice. Nu mai semănăm sorgul în prima decadă a lunii mai, pentru că mulți suntem înțepeniți acolo în niște – nu canoane, au fost niște lucrări științifice ale perioadei respective! Nu mai trăim în  aceeași perioadă. Schimbările climatice ne-au avertizat și ne vor avertiza. Ca atare, monitorizarea temperaturii din sol și schimbarea perioadei de semănat față de prima decadă a lunii mai. Mai departe: având o creștere foarte lentă în primele fenofaze de vegetație, îmi trebuie erbicide și, din cercetările pe care le-am făcut până la acestă dată, amestecul unor substanțe active, bentazonă 2 litri la hectar, plus acid 2-4V un litru la hectar, face curățenie cu paleta de buruieni care există la Amzacea. Și, de asemenea, e valabilă și pentru Câmpia Bărăganului. A apărut un alt erbicid, nu-i dau denumirea comercială pentru că fac promotion în aceste condiții, și atunci îi spun prosulfuron, plus dicamba 0,4 kg/hectar, face ordine cu paleta de buruieni pe care o avem în cultură. Și mai departe atenție foarte mare la recoltare, pentru că inflorescența sorgului este un panicul care înflorește de la vârful paniculului și categoric de acolo se va produce maturitatea fiziologică de recoltare a sorgului. Și vom avea la bază un amestec cu cele de la vârf, boabe cu 12-13% umiditate și boabe cu 16-17% umiditate. Umiditatea standard este de 14%, și atunci trebuie să fim atenți să aplicăm un desicant înainte de recoltare, dacă n-avem uscătoare. Sigur că mai sunt și alte furci caudine ale culturii de sorg, și una din ele este atacul de schizafis graminum. Este o insectă de 2,5 mm, care are 10-12 generații într-un an. O insectă care înțeapă frunzele, încep ușor să se îngălbenească de la bază în primele zile, apar niște puncte, noi zicem că e secetă, dar e schizafis. Și mai departe ajunge până la inflorescență. Și atunci, dacă eu nu observ această insectă trebuie să aplic insecticidele omologate pentru a controla acest patogen, pentru că altfel e dezastru la recoltare. De exemplu eu am scăpat un moment de tratament de combatere a schizafis și n-am făcut decât 4.800 kg de sorg. A fost o mare greșeală, după 63 de ani de activitate în agricultură, deși eu cunoșteam dăunătorul, nici eu nu l-am văzut. Erau temperaturi mari, 42-43°, mă calasem pe recoltarea grâului, sola era undeva mai departe de zonele mele, mergeam cu mașina, vedeam și spuneam: ce frumos e sorgul! Și iată că schizafis mi-a dat și mie în cap, la nivelul de producție. Îl vezi, dar trebuie să te dai jos din mașină și să intri în lanul de sorg, dar la 46° cât erau astă vară ziceam: ce frumos e sorgul! Și iată că mi-a dat în cap și mie!”

Articol de: Adrian Nedelcu & Victor Mihalache

Căldura prea mare, lipsa apei din sol, arșița sunt aspecte cu care se confruntă în ultima vreme foarte mulți fermieri. Am stat de vorbă despre acestea cu un important specialist, cu o bogată experiență de cercetare, făcută chiar în propria fermă, pe propria cheltuială. Este vorba despre dr. ing. Dumitru Manole, care are câteva sugestii extrem de utile celor care suferă de pe urma fenomenelor menționate. 

Ceea ce simțim în această perioadă, cu temperaturi mult peste ce considerăm că este normal, ce se întind pe perioade foarte lungi, credem că ar determina și pe cei care încă se declară sceptici în privința fenomenului de încălzire climatică să se îndoiască de convingerile lor. Fără a minimaliza efectele acestui fenomen asupra sănătății oamenilor, mai ales a celor defavorizați, care nu-și pot permite prea multe măsuri de protecție, sau asupra ecosistemelor care se pot modifica major, dacă nu chiar distruge, trebuie să atragem atenția că printre cei mai afectați vor fi fermierii, iar pe cale de consecință, întreaga omenire, pusă în fața unei crize alimentare fără precedent. 

Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui fenomen este Dumitru Manole, care o face de mult, „schimbările climatice le-am clamat încă din anul 2007”, și care tot de mult caută soluții pentru contracararea efectelor acestui fenomen. A realizat în ferma sa, din localitatea dobrogeană Amzacea (jud. Constanța), diferite experimente legate de perioada de însămânțare și tipul de soiuri sau hibrizi care ar fi mai bine să fie folosiți pentru a avea rezultate cât mai bune în noile condiții climatice.

Am poposit în ferma domniei sale într-una dintre acele zile caniculare și am discutat în primul rând despre cultura de floarea-soarelui și despre cea de porumb, dar și despre o cultură ce ar putea înlocui cu mai multă eficiență cultura de porumb. 

Căldura ne prinde descoperiți

Deși nu consideră că munca înaintașilor, care au stabilit perioade optime de însămânțare și recoltare, ar trebui disprețuită, crede că este momentul să adaptăm aceste perioade la noile condiții climatice. „Aici avem un lan de floarea-soarelui care a fost semănat așa cum spuneau înaintașii, adică undeva la 10-15 aprilie. Înaintașii spuneau de perioade optime, și e foarte bine ce făceau atunci, și că au determinat pentru zona de sud-est a României ca perioade optime de semănat la floarea-soarelui 5-10 aprilie. Dar din cauza schimbărilor climatice, observați că acest lan de floarea-soarelui — uite albina, ajutoarea noastră — este la polenizare, vedeți că în centrul capitulului nu vom avea fructificare. Și dimensiunea capitulului este mai mică față de ceea ce s-a văzut la floarea-soarelui semănată în 5 martie, acolo fenofaza era de umplere a boabelor. Aici ne găsim la polenizare. Deci boabele încă nu sunt formate și vor rămâne pe centrul capitulului nefructificate din cauza nu a fermierului, ci a condițiilor drastice ale climei”.  Așadar, fermierul a făcut tot ce a trebuit să facă, „ca la carte”, dar... 

Seceta este drastică

Iată cum descrie dr. ing. Dumitru Manole condițiile drastice despre care vorbea: „Până la această dată, la punctul de la Amzacea — unde avem singura stație meteo racordată la sistemul național, la ora asta, dea Domnul să se monteze și alte stații în alte areale geografice — avem 270 mm de precipitații, până astăzi, 10 iulie, de la 1 ianuarie. Am avut în ianuarie 29 mm, în februarie 2,9 mm,  am avut o șansă în martie și aprilie: 60 mm în martie și 118 mm în aprilie. Dar a urmat luna mai, 31 mm, și trebuie să vă spun că din 14 iunie, când am înregistrat 6,5 mm, n-a mai plouat deloc”. Apoi face precizarea că aceste valori sunt doar pentru o parte din Dobrogea, în alte zone fiind și mai rău: „Zona costieră a Dobrogei a beneficiat de acest regim de precipitații, în aprilie-mai, pentru că, de fapt, centrul și nordul Dobrogei n-au avut acest regim de precipitații, de aceea nivelurile de producție la cultura grâului, orzului, a mazării au fost mai mici decât în zona costieră care pleacă de la Agigea, Negru Vodă și se întoarce pe la Mangalia, Costinești, Tuzla și iar la Agigea. În ceea ce privește floarea-soarelui, e aceeași mare problemă”. 

Dumitru Manole a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de producția acestui an de floarea-soarelui, mai ales că Dobrogea deține un procent important din suprafața cultivată la nivelul întregii țări. „Vreau să vă spun că numai în județul Constanța, conform datelor Direcției județene agricole, în 2024 sunt semănate 115.300 de hectare. Dacă punem și Tulcea cu 55.000-58.000, vă dați seama că e un centru de greutate pentru cele 1,2 milioane de hectare câte se cultivă în România. După alte surse, că APIA nu ne dă aceste informații, sunt 1,3 milioane ha. Eu am spus 1,2 milioane. Dacă punem Bărăganul, Călărașiul, Teleormanul, mergem până la Mehedinți în partea de sud-vest, unde au mai căzut ceva precipitații, floarea-soarelui în multe locuri se va calamita. Nu vreau să alarmez, cine vrea să mă contrazică să o facă. În multe zone se va calamita, iar în alte zone vom avea niveluri de producție foarte reduse.” 

Să semănăm mai devreme

După ce am descris condițiile aspre în care sunt nevoiți fermierii să lucreze, chiar respectând toate recomandările tehnice, să încercăm să înțelegem ce soluții propune dr. ing. Dumitru Manole. Soluții pe care le-a experimentat în propria fermă. El susține că, în primul rând, ar trebui semănat mai devreme. „Bunăoară, anul ăsta am semănat floarea-soarelui în februarie, pe 29. Știți ce temperatură aveam în sol? 8, 9°C! Și atunci de ce să așteptăm 5-10 aprilie? Să dăm posibilitate plantei să se dezvolte, are umiditate.” Ba, mai mult, susține că floarea-soarelui semănată în perioada „optimă” a avut probleme cu răsărirea. „Vreau să vă spun că această cultură a răsărit foarte târziu, că în stratul de 5-6 cm nu era umiditatea necesară procesului de germinare și răsărire. Și pentru acest motiv ne aflăm în această fenofază de dezvoltare.” 

Nu are probleme cu înghețul

Evident că dacă îți propune cineva să semeni așa de devreme, îți pui întrebarea ce te faci cu înghețurile timpurii? Dumitru Manole spune că nu sunt probleme, chiar dacă ele există. „Nu am avut probleme, au fost și temperaturi cu minus, chiar anul acesta, pentru că au fost nopți de minu 4°C, minus 5°C, exact în ultima decadă a lui martie. A prins floarea-soarelui în fenofaza de 2-4 frunze. Și a rezistat. De fapt, de unde pleacă ceea ce am schimbat eu? Samulastra de floarea-soarelui, nu acum când nu mai avem ierni, când erau iernile... rămânea pe ogor.”

Timpuriu versus tardiv

Același lucru îl propune dr. ing. Dumitru Manole și pentru cultura de porumb. „Eu am folosit monitorizarea temperaturii și am schimbat perioada de semănat și la porumb. Și ați văzut un hibrid extratimpuriu, știuletele este aici, care a fost semănat în martie, și același hibrid semănat cum se spunea în respectatele tratate de fitotehnie, în perioada 5-10 aprilie. Ați sesizat că nu avem «legătură», cum spunem noi, cei care ne ocupăm cu agricultura, adică n-a fructificat. N-a fructificat înseamnă că nu s-a produs fecundarea și știuletele nu are boabe pe el. De ce? La porumb avem fenomenul de protandrie, temperaturile au fost foarte ridicate și nu s-a produs polenizarea.” 

A creat în propria fermă un spațiu experimental în care a semănat diferite categorii de hibrizi în perioade diferite, în epoca optimă, conform manualului, și în epoca pe care o consideră optimă pentru noile condiții climatice. Susține că ar trebui să se renunțe la anumiți hibrizi în favoarea altora: „Părăsind complet hibrizii semitardivi, tardivi, nu mergem decât pe hibrizi timpurii și extratimpurii și la floare, și la porumb. Hibrizi din alte grupe FAO, grupa 300, 350, 400 – „veniți că face știuletele cu peste o mie de boabe” – nu au legat, adică nu avem știulete pe niciun hibrid semitardiv, tardiv”.

Sorg versus porumb

Dr. ing. Dumitru Manole mai propune un lucru, abordarea și a altor culturi decât cele tradiționale. Sugerează că sorgul ar fi o alegere foarte bună. „Trebuie neapărat, din cauza schimbărilor climatice, să schimbăm structura de culturi în zona de sud-est a României și s-o înlocuim cu sorg. La societatea Sport-Agra, anul acesta au fost semănate 50 de hectare cu sorg, cultură comercială, iar aici pășim într-un lot de cercetare-observare cu sorg pentru boabe, patru hibrizi de sorg, o să spuneți că sunt opt etichete… Nu. Și la sorg am schimbat perioadele de semănat. Sorgul trebuia semănat în prima decadă a lunii mai, aici este un hibrid care este semănat, așa cum spuneau înaintașii, pe 8 mai, și observați că există diferență față de același hibrid semănat în aprilie.” 

Dar se ridică o întrebare firească, este oare profitabil să cultivi sorg? Că nu te apuci să faci o cultură doar pentru că se pretează mai bine la condițiile meteo, trebuie să o și valorifici. Dumitru Manole spune că ar fi profitabilă în condițiile în care s-ar cultiva pe suprafețe mari, pentru că astfel traderii de cereale ar deveni interesați. „Dacă eu am 50 de hectare de sorg evident că nu am cui să vând. Trebuie să facem partide mari, adică suprafețe mari, tone de orice cultură. Și porumb dacă ai și vinzi doar 10.000 de tone, nu ți-l ia nimeni.” Dar este optimist pentru că susține că a început să crească atât interesul pentru sorg din partea crescătorilor de animale, cât și din partea fermierilor care au avut pierderi anii trecuți la porumb. „Sunt semănate cu sorg anul acesta, din cauza lui 2022, în jur de 18.000-20.000 de hectare” și a adăugat: „am discutat cu o serie de traderi anul acesta, pentru că am discutat și în alți ani, și mi-au spus: domnule Manole, vom prelua sorg.”

Trebuie să spunem că discuția pe care am avut-o cu domnul dr. ing. Dumitru Manole a fost toată legată de culturile din zone neirigate. Probabil că sugestiile pe care le-a făcut, atât despre hibrizi, cât și despre epocile de semănare-recoltare, nu s-ar potrivi celor care irigă. Și, probabil, nici sorgul nu este un substituent valabil într-o regiune irigată sau cu un nivel pluviometric ridicat. Fiecare fermier trebuie să analizeze bine condițiile pe care le are și, în cazul în care resursele de apă sunt deficitare, cu siguranță recomandările din acest articol îi vor fi de folos.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

Momentul recoltării este unul așteptat cu nerăbdare și cu bucurie de agricultori, însă nu și în acest an. De data aceasta, plăcerea la vederea roadelor muncii de un an s-a transformat în durere, în cele mai multe exploatații agricole din țară. După ce și-au văzut culturile de toamnă distruse de secetă, fermierii își iau acum adio și de la cele semănate în primăvara 2020, an care, pare, că va rămâne în istoria înregistrărilor meteorologice ca unul cu deficitul cel mai mare de precipitații și cu temperaturile cele mai ridicate. De pildă, în această dimineață, în județul Constanța, la Amzacea erau 34-36 de grade Celsius, grade pe care le-am simțit pe propria piele, sufocându-ne. Am asistat la recoltarea florii-soarelui de pe o solă de 100 de hectare, în ferma lui Dumitru Manole, care a intrat la recoltat ieri, 3 august 2020.

Schimbările climatice l-au determinat pe Dumitru Manole să-și adapteze tehnologiile de cultură încă din anul 2010, realizând că nu se știe când va putea beneficia de irigații în fermă. Astfel că, în acest an a semănat floarea-soarelui pe 27 februarie, iar anii trecuți semăna în perioada 10-15 martie. „Eu porneam semănatul în perioada 10-15 martie şi vreau să vă spun că tot bazinul agricol Amzacea a făcut la fel și a realizat producţii în ultimii 8-10 ani de peste 3.500 kg la hectar, în condiţii de neirigat! Anul ăsta am schimbat perioada de semănat şi aici am început semănatul mai devreme, la 27 februarie, am speculat umiditatea care mai era în sol. Și, iată, că la 3 august am început să recoltăm. În prima decadă a lunii iunie, floarea-soarelui avea o talie de 55-60 cm, lipsa apei spunându-și cuvântul, ar fi trebuit să aibă 1,30-1,50 m. Și acum în august, când recoltăm, are aceleași dimensiuni, 55-60 cm. Această suprafață este calamitată în proporție de 85%”, ne-a spus fermierul constănțean.

În 2019, Dumitru Manole a avut 248 ha cu floarea-soarelui și a obținut o producție medie de 3.650 kg/ha, în condiții de neirigat. De ani buni, Dobrogea se confruntă cu seceta, iar 2020, pe această solă pe care am fost și noi azi, îi aduce specialistului din județul Constanța pagubă. Tehnologia aplicată corespunde unei producții de floarea-soarelui de peste patru tone la hectar, iar tot ce poate recolta Dumitru Manole abia ajunge la 700-750 kg/ha. „La o producție de 700 kg/ha, pierderea este de 2.500 lei pentru fiecare hectar. Prețul florii-soarelui, acum, este aici la noi în Portul Constanța 1.354 lei/tonă, din care se scade transportul și mai rămân 1.300 lei/tonă. Înmulțiți acest preț cu 700 kg, rezultă că încasez 910 lei/ha. Am cheltuit 3.410 lei/ha și încasez 910 lei. Prin urmare, pierd 2.500 lei la fiecare hectar”, arată Dumitru Manole, care crede că cei care au semănat floarea-soarelui în luna aprilie nu vor avea ce recolta.

Anul trecut, secetos și el, în județul Constanța s-au semănat 115.000 ha cu floarea-soarelui, de pe care s-a realizat o producție medie de 2.504 kg/ha, cu un total de circa 389.000 de tone. În 2020, floare s-a pus pe vreo 100.000 ha, din care, la această dată, 32.000 ha sunt calamitate în diverse procente. „Înseamnă un deficit mare de producție”, apreciază specialistul, în opinia căruia Dobrogea ar trebui să aibă o atenție aparte din partea autorităților, zona aflându-se deja de câțiva ani „într-o lipsă totală de precipitații și temperaturi foarte ridicate”.

Județul Constanța are 800.000 ha de teren arabil și peste 400.000 ha cu culturi de toamnă sunt afectate de secetă, fermierii așteptând despăgubirile promise de stat, bani care sunt mult prea puțini și despre care nu se știe cu exactitate dacă și când vor ajunge în buzunarele agricultorilor. „Eu am cheltuit peste 3.000 lei pe hectarul de grâu și statul mă despăgubește cu 925 lei/ha”, ne zice amărât Dumitru Manole, care încă mai speră ca Ministerul Agriculturii și restul autorităților să aibă mai multă aplecare către Dobrogea, o zonă cu un deosebit potențial agricol, acum aflată în suferință, și nu din cauza agricultorilor. Fermierul pe care l-am vizitat azi, în urmă cu destulă vreme, a înființat două OUAI-uri (Organizații ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigații) și nici până în ziua de azi nu a fost chemat să preia patrimoniul cuvenit de la ANIF. „Probabil că n-au ce să ne dea...”, afirmă fermierul.

Culturile de toamnă sunt compromise. De asemenea, culturile de primăvară par a avea aceeși soartă. Producțiile agricole din 2020 sunt drastic diminuate de secetă. Ce e de făcut, cum și dacă se va face în continuare agricultură în asemenea condiții, nimeni nu poate ști.

Dacă Ministerul Agriculturii, clasa politică, „statul” – pe scurt, nu se apleacă real asupra problemelor din fermele românești, de la cea mai mică la cea mai mare exploatație, există posibilitatea ca despre agricultură, în România, să vorbim la trecut.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vara lui 2020 s-a anunțat a fi una dificilă pentru agricultori, începând încă din toamna lui 2019, urmată de o primăvară uscată. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a declarat la finele lunii mai că România are calamitate de secetă peste un milion de hectare de culturi agricole. Cel mai afectat județ este Constanța, cu 416.000 ha calamitate și irigate doar 13.000 ha. Agricultorii au nevoie de susținere, irigații și planuri concrete pentru a face față schimbărilor climatice și altor amenințări.

Pandemia împreună cu seceta i-au adus pe agricultorii români într-o situație extrem de sensibilă. De la inginerii constănțeni Dumitru Manole și Valentin Petre am aflat ce fac în noua realitate, dacă vom mai avea sau nu cereale în acest an, lipsit de precipitații până spre luna iunie și fără posibilitatea de a iriga în majoritatea zonelor agricole ale țării.

Dumitru Manole studiază de zeci de ani acest fenomen, seceta, și implicit influența perdelelor forestiere asupra culturilor agricole, chiar și într-un an ca acesta. Spune că nici acum 74 de ani nu a trecut România printr-o astfel de perioadă. „Istoria spune că la 1660, pe timpul lui Ștefăniță Vodă, din cauza secetei, oamenii mâncau trestie, papură și de aia i-a rămas numele de Papură Vodă. Observ că cele 484.000 de hectare de teren arabil ale județului Constanța, dintre care 194.000 de hectare sunt cultivate cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică, nu prea interesează pe nimeni. Ori această resursă extraordinară este dinamică în contribuția la PIB care era o țintă, de 6,5%, acum 8%. Dar, după cum se poate observa, majoritatea suprafețelor este calamitată, după cum se vede în arealul perdelelor forestiere pe care le-am hulit”, ne-a zis Dumitru Manole, pe când vizitam la Amzacea o solă de 120 de hectare cultivată cu grâu, a exploatației agricole a inginerului constănțean. El ne-a povestit cum, pe la 1921, prin Decret regal al regelui Ferdinand, nu s-au mai plantat perdele forestiere, dar că începând din 2007 s-a ocupat de acest aspect și a ținut simpozioane pe tema „Dobrogea în contextul deșertificării”. „Am plantat 14 hectare de perdele forestiere și nici până acum, în SAPS, plata unică pe suprafață, nu primesc subvenție pentru ele!”, exclamă Dumitru Manole.

E nevoie de perdele forestiere!

Problema este că din suprafața cultivată, 90% a fost declarată calamitată. Întrebarea sa este unde sunt cele zece hectare necalamitate. „Din suta de hectare mi-au lăsat zece hectare, iar restul de 90 de hectare sunt calamitate! Eu întreb: unde sunt cele 10 hectare necalamitate din 100 ha? Or, să fim serioși, pentru că spunea Albert Einstein «cea mai mare criză e criza de incompetență!». De ce? Pentru că eu trebuie să aplic procentul de 90% la toată suprafața, dar se referă la producția care urmează a fi realizată. Să înțeleagă toată lumea!”, exclamă Dumitru Manole, care ne-a arătat o solă pe care se vede lipsa perdelelor forestiere. Timp de 30 de ani nu s-a plantat nimic și asta îi afectează acum pe toți agricultorii. „Perdelele forestiere care erau în județul Constanța până în 1962, când a început programul de desțelenire și redarea către circuitul agricol a celor 4.084 de hectare, erau scuturi împotriva deșertificării și a secetei pe care anul 2020 o înscrie nemaipomenit. În toamna lui 2019, care și el a fost un an secetos, am adunat din octombrie până în decembrie 81 mm de apă, iar de la 1 ianuarie până la 9 iunie n-am avut decât 120 mm. De ce am făcut referire la 2019? Noi am trăit ani de zile pe baza a ceea ce se acumula în lunile de toamnă. Or, fiind secetoase, nu am mai avut rezervă de apă în sol”, arată fermierul, care adaugă că această cantitate de 200 mm de precipitații și cu temperaturile de 32° C ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Lipsa apei se traduce în migrație mai târziu și atenția trebuie sporită pentru a securiza generațiile viitoare.

Calamități de până la 100% și în arealul Costinești

Valentin Petre spune că și în arealul Costinești unde își desfășoară activitatea se confruntă cu aceeași situație și că influența mării, despre care se spune că mai aduce câte o ploicică, este doar un mit. „În condiții normale, poate mai aveam niște beneficii, dar în condițiile acestui an sunt declarate calamitate culturile între 90% și 100%, ca și la domnul Manole. Sper, dacă tot ajungem la calamități, să se stabilească odată despăgubirile și să ajungă banii cât mai repede la fermieri, pentru că anul acesta avem mare nevoie”, ne-a spus fermierul.

Valentin Petre a înființat circa 700 de hectare cu grâu și circa 200 de hectare cu orz și orzoaică, cu un procent de calamitate între 90% și 100%. Astfel, și el are estimat că de pe zece hectare va obține o medie de producție de cinci tone.

Se vehiculează despăgubiri ce nu reflectă realitatea

Fermierilor care au suferit pierderi din cauza secetei li s-a promis că vor primi o sumă forfetară, iar schema de despăgubire va fi notificată la Comisia Europeană.

„Ministerul a făcut Ordinul 97 în 2020, cu toate că trebuia făcut din 2017. Constatăm pagubele. Ca să putem să despăgubim, trebuie să avem o centralizare a suprafețelor afectate de calamități și după aceea cu siguranță vom notifica schema aceasta de despăgubire la Comisia Europeană și vom acorda, pentru a nu intra sub mecanismul acesta de pierderi-venituri în care să verificăm contabilitatea fiecărui fermier, o să acordăm o sumă forfetară fiecărui fermier care a suferit pierderi generate de secetă”, a afirmat secretarul de stat din MADR Emil Dumitru.

În prezent, avem Legea antisecetă aprobată în Parlamentul României prin care se stabilesc procentele de despăgubire din valoarea investiției făcute de fermier într-o cultură, plus o extindere până la 18 luni a împrumuturilor sau a datoriilor pe care le au fermierii către bănci. S-au vehiculat mai multe ipoteze din partea Ministerului Agriculturii. Una este calcularea investiției la nivel de țară, cu cifre de la 150 de euro până la 170 euro/ha de cultură înființată și calamitată, fără a se avea în vedere procentul de calamitate și investițiile făcute de fermieri. „În momentul în care am depus acele înștiințări, au venit comisiile formate din reprezentantul Direcției Agricole și cel al APIA, împreună cu Primăriile de pe raza unde avem terenurile agricole; dânșii au venit cu niște sume, 2.400 și ceva de lei la grâu, 2.300 și ceva de lei la orz, din care s-au stabilit acele procente de despăgubire. Sperăm ca măcar aceste sume să ne fie rambursate sau măcar să se ia în calcul, să știm că avem ceva de primit”, a specificat Valentin Petre, care subliniază că dincolo de pierderea culturilor, au de plătit furnizorii de inputuri și să achiziționeze sămânță pentru a reînsămânța, plus creditele sau leasingurile existente.

Despăgubiri conforme cu producția, nu cu suprafața

Dumitru Manole ne spune că nu este simplu să faci aceste calculații. Un motiv îl reprezintă faptul că fenomenul de secetă pedologică extremă nu a fost, în toate arealele geografice ale României, de o asemenea agresivitate ca în județul Constanța. Dar chiar și doar la nivelul unui județ, diferențele sunt mari între areale, în Constanța existând zone unde se produc undeva la două tone de grâu pe hectar.

Apoi, sunt diferențe mari între sumele cheltuite de fiecare fermier în parte pentru un hectar. „În condițiile exploatației noastre, cheltuielile din toamnă, mă refer la producția neterminată, au fost 2.011 lei pe hectar, care au inclus: lucrările de pregătire, sămânță, semănat, aplicare pesticide, tratament sămânță. Am ajuns până la data de 1 aprilie – dincolo de care n-am mai aplicat tehnologie pentru că nu mai aveam de ce –, când aceste cheltuieli au ajuns undeva la 2.800 de lei. La care trebuie să adăugăm arenda, al cărei contract are caracter executoriu. Eu am spus să aplicăm o arendă liniară, 800 de lei – cu toate că sunt foarte multe situații cu 1.000 de lei, cu 1.200 lei, de la caz la caz – și în felul ăsta la cei 2.800 se adaugă 800, fac 3.600 lei, care înmulțit cu 70% ce prevede legea, ne dă o sumă”, arată specialistul, care a propus o altă schemă de calcul. „Dar am o altă propunere, care e mult mai ușor de realizat: luăm producția medie realizată în ultimii trei ani la nivelul fiecărui județ, o înmulțim cu prețul mediu de vânzare. Și, ca să fiu mai la subiect, bunăoară în Constanța producția medie pe ultimii trei ani a fost de 5.011 kg/ha la grâu, înmulțită cu prețul stabilit de specialiști, dar zicem acum un preț de 680 de lei, că așa s-a vândut – și atunci ne dă undeva o cifră de 3.411 lei. Înmulțit cu 70% vezi cât rămâne”, a continuat Dumitru Manole, subliniind că toate sumele vehiculate până acum de autorități sunt departe de a fi un sprijin real pentru fermieri. Trebuie păstrată stabilitatea exploatațiilor agricole din România, iar sumele trebuie să țină cont de realitățile din teren.

Irigațiile au devenit obligatorii

În acest moment, după datele Direcției Agricole Județene, în Constanța sunt aproximativ 480.000 de hectare, din care s-au înființat în toamnă 194.000 de hectare cu grâu și 60.000 de hectare cu orz și orzoaică. Adică 254.000 de hectare de cereale păioase de toamnă.

Oficial, sunt declarate calamitate circa 1.300.000 de hectare la nivel național, din 2.800.000 de hectare. Soluția? Irigațiile! „Dar în Constanța, din 194.000 de hectare cu grâu, eu spun că 170.000 de hectare sunt calamitate în diverse procente. Am organizat două asociații de udători acum doi, a apărut ordinul de ministru și nici până acum nu a ieșit preluarea patrimoniului de la ANIF – care, scuzați-mă, nici nu mai există! Dar hai să trecem la fapte mai repede, nu la vorbe, birocrație, pentru că uite ce e în 2020!”, ne-a spus Dumitru Manole supărat că acum 30 de ani, pe când la Amzacea existau echipamente de irigații de ultimă tehnologie, lipsea apa, pentru că „cineva a spus atunci la Stația Basarab Pădure că mai bine importăm grâu decât să plătesc energie electrică”.

Schimbările climatice progresează, iar agricultura nu se poate limita la apa venită din ploaie. „Ultimul an în care s-a irigat în zona noastră a fost 2003. Dar de atunci, a fost distrus progresiv tot sistemul de irigații, nu mai există”, a spus și Valentin Petre, care a avut recent o întâlnire cu cei de la ANIF Constanța, pentru a demara înființarea unei Organizații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații. „Sunt de acord că trebuie să înceapă de jos (programul pentru irigații, n.r.), și de la noi de la fermieri, să începem să facem peste tot aceste asociații de udători. Dar mai departe urmează și partea guvernanților, în care ar trebui să se investească în canalele principale, să le impermeabilizăm, să investească în stațiile de pompare. Apoi și noi, cu ajutorul banilor europeni, putem să refacem instalațiile secundare, să le luăm de la zero, pentru că nu mai există absolut deloc. Tot ce a fost – antene, vane, hidranți – a fost smuls din pământ, dar nu de către noi, de fermieri, care am încercat fără succes să le păzim, să le protejăm”, a completat Valentin Petre.

Tristețea agricultorilor este cu atât mai mare cu cât în vecinătate se află canalul Dunăre–Marea Neagră.

La nivelul întregii țări se irigă în prezent, potrivit ministrului Adrian Oros, 222.121 de hectare.

Județele cu cele mai mari suprafețe calamitate:

-         Constanța: 416.000 ha

-         Tulcea: 129.000 ha

-         Ialomița: 123.000 ha

-         Brăila: 97.000 ha

-         Buzău: 75.000 ha

-         Galați: 61.000 ha

Suprafețe irigate în cele mai calamitate județe:

-         Constanța: 13.000 ha

-         Tulcea: 13.000 ha

-         Ialomița 25.000 ha

-         Brăila 100.000 ha

-         Buzău 7.000 ha

-         Galați 27.000 ha

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică poate fi consultat aici:  detalii proiect (pdf)

Despre cuantumul despăgubirilor pentru fiecare cultură am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4564-despagubirile-pentru-seceta-in-septembrie-intre-772-lei-ha-si-1-002-lei-ha.html

 Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Potrivit anunțului făcut de dr. ing. Dumitru Manole, vineri, 30 august 2019, cu ocazia conferinței „Adaptarea tehnologiilor de cultură din Dobrogea la schimbările climatice”, la data de 21 august a.c., a fost înființată Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui, cu sediul la Stațiunea de Cercetări pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian.

Pe lângă fostul asociat al Sport Agra SRL și First Grain SRL, printre membrii fondatori ai noii organizații se mai regăsesc Joița Maria Păcureanu, vicepreședinte, laureată a premiului Pustovoit, în anul 2016, la Universitatea Trakya, din Turcia, prof. Ioan Viorel, prodecan USAMV, precum și Neculai Pârvu și Vasile Jinga, expert FAO, membru al Asociației Internaționale a Florii Soarelui cu sediul la Paris.

„La 21 august 2019, a fost înregistrată, la Judecătoria Constanța, Asociația pentru Cultura Florii-Soarelui. De unde a venit această idee – eram la o conferință internațională, la Universitatea Trakia, de la Edirne, când o personalitate mondială în cultura florii-soarelui, evident, o respect și nu-i dau numele, a încercat să ne dea lecții privind neonicotinoidele și arealele geografice ale răspândirii Tanymecusului în România (n.r. - Tanymecus Dilaticollis). De ce nu, în 1965, când regretatul profesor Alexandru Viorel Vrânceanu a creat soiul Record, iar eu am beneficiat, din partea Departamentului Agriculturii de Stat, la acea vreme din 1969, de un premiu din partea ministrului Ion Teșu, de 10 000 de lei, realizând cea mai mare producție de floarea-soarelui pe suprafața de 520 de hectare. Atunci n-a fost o producție prea mare – 2 850 de kilograme/ha. Mai este o motivație – Dobrogea ocupă, în cadrul structurii suprafețelor din România, undeva între 15 și 20 la sută. Din acest punct de vedere, avem foarte multe de discutat legat de cultura florii-soarelui. Mulțumesc ASAS și domnului director Ion Bulică pentru că sediul Asociației este la Statiunea de Cercetari pentru Culturi Irigate „Dobrogea” – SCCI, Valul lui Traian. Această asociație își propune creșterea performanței la hibrizii de floarea-soarelui. De asemenea, ne propunem programe de cooperare cu partenerii externi”, a precizat Manole, în cadrul conferinței.

Locul I în Europa

Anul trecut, țara noastră înregistrat o productie de peste 3,062 de milioane de tone de floarea-soarelui, mai mare cu 149 947 de tone, față de 2017. Astfel, România a ocupat locul I la producția de floarea-soarelui, la nivelul blocului comunitar (UE28), fiind urmată de Bulgaria, Ungaria, Franța și Spania, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Trei județe asigură aproape 25% din totalul producției, și anume județele Constanța (9,7%), Brăila (8,2%), respectiv Teleorman (7,5%).

Concret, în județul Constanța, producția a atins 296 518 tone (plus 37 908 tone), cu o medie la hectar de 3 715 kg, în timp ce, în Brăila, s-a înregistrat o cantitate de 252 635 de tone (minus 24 359 de tone), cu o medie de 2.953 kg/ha. Nu în ultimul rând, în Teleorman, recolta a fost de 228 300 de tone (plus 53.841), cu o producție medie de 3 591 kg/ha.

Județele cu cele mai mari producții medii la hectar au fost Vaslui (+28,8%), Călărași (+23,2%), Constanța (+22,2%), Mehedinți (+21,6%), respectiv Teleorman (+18,1%), potrivit datelor INS.

Pe de altă parte, diminuările cele mai semnificative au fost consemnate în Ilfov (-28,8%), Dâmbovița (-28,9%), Bistrița-Năsăud (-29,9%), Bihor (-32%) și Prahova (-32,8%).