Anul 2023 a însemnat pentru agricultura românească un declin, fie că vorbim despre distribuție inputuri, servicii sau producție, toată lumea a plâns la unison cu fermierul. Totuși, lupul nu e chiar atât de negru, iar situația de acum s-a mai trăit și în trecut, susțin reprezentanții companiei de consultanță strategică integrată AGXecutive.

Fluctuații de prețuri, costuri mari la hectar, nerecuperarea banilor din piață, credit furnizor acordat pe dublul perioadei obișnuite, candidați bulversați, angajați sceptici și temători, angajatori care strâng cureaua sau care, dimpotrivă, dau un exemplu pozitiv în piață, pe toate acestea și multe altele le vedem în agribusinessul din țara noastră.

Știm și exemple de succes, dar cunoaștem și eșecul din sector, spune consultantul în formare & recrutare & analiză strategică Florin Constantin, fondatorul AGXecutive, companie care a realizat o retrospectivă a anului 2023. „Piața resurselor umane în agricultură s-a blocat în a doua jumătate a anului care tocmai se încheie pe fondul unei conjuncturi nefaste provocate de inflația prețurilor la tehnologiile agricole, scăderea producției datorită secetei, deflația cotației cerealelor și războiul din Ucraina. Firmele au devenit ezitante privind recrutările planificate și am văzut multe proiecte blocate sau reconfigurate. La nivelul candidaților ezitările s-au amplificat ceea ce a redus credibilitatea pool-ului de candidați și așa foarte afectat de carente generalizate de expertiză și experiență. Cele câteva proiecte de disponibilizări din anumite organizații nu au adus un aport de candidați valoroși pe piață, ca dovadă că au fost lăsați să plece doar cei cu un impact mai redus în valoarea adăugată a businessului, iar presiunea pe salarii nu s-a redus, așteptările exprimate de candidați rămânând în continuare de multe ori peste pragul de rentabilitate calculat de angajatori”, subliniază Florin Constantin.

Constatarea experților este că 2023 a fost un an al provocărilor din punct de vedere al resurselor umane, din punct de vedere al culturilor și al prețurilor. Multe zone din țară au fost puternic afectate de secetă, lucru care s-a simțit cel mai rău în toamna acestui an, ceea ce a blocat piața inputurilor la un moment dat. Și resursele umane au avut de suferit din această cauză. Potrivit consultantului în recrutare Denisa Neda, probleme au fost din ambele părți, și din partea candidaților și din partea angajatorilor, însă punctele comune sunt nesiguranța și demotivarea. „Angajatorii își pierd din ce în ce mai mult încrederea, iar candidații sunt demotivați și nehotărâți. Într-adevăr, este de înțeles că oamenii au fost „loviți” din mai multe părți (secetă, prețuri, restructurări), acest lucru a fost simțit și din prisma resurselor umane. Oamenii au fost mai rigizi, stresați și am întâmpinat dificultăți de înțelegere atât a nevoilor candidaților, cât și a angajatorilor. Dar optimismul persistă și spre final de an a început să se arate, majoritatea au planuri de investiție și dezvoltare a business-ului și pășesc în noul an cu încrederea că prosperitatea este aproape și că își vor găsi echilibrul profesional în 2024.”

Angelica Mocanu, consultant pe partea de recrutare AGXecutive, a adăugat: „Am observat o tendință semnificativă în creșterea incertitudinii manifestate de angajatori în privința profilului dorit. Situația este frecvent caracterizată de inițiala dorință de a găsi candidatul potrivit pentru un anumit post, doar pentru ca, într-o etapă ulterioară, să constate că necesită altă competență în cadrul companiei, dorind să recruteze de fapt altă poziție. Aici, consultanța oferită de recrutor joacă un rol crucial. Un alt aspect de remarcat este ignorarea sfaturilor consultanților, ceea ce se reflectă adesea în solicitări ulterioare de înlocuire a candidatului inițial ales. Aceste tendințe subliniază o lipsă de răbdare în procesul de recrutare și pun în evidență importanța unei abordări strategice și a ascultării atente a consultanților”.

Consultantul în recrutare Marius Cutuș apreciază că 2023 a fost anul domeniului financiar: „Deși lucrăm în agribusiness, iar principala direcție de recrutare pentru noi, sunt pozițiile comerciale, începând de la Area sales manager, Regional manager, National sales manager și altele conexe, 2023 a fost anul în care multe companii care s-au aplecat asupra domeniului financiar, până mai de curând neglijat de mulți. Astăzi nu mai poți să faci agricultura modernă fără un buget, fără un plan de investiții, fără să urmărești cheltuielile, fără o analiză financiară lunară care să-ți arate tendințele afacerii în timp real. În același timp, legislația, categoria de contribuabil în care ești, te obligă să ai un departament financiar în acest sens. Totul frumos până aici, că acum încep problemele cu cei pe care vrem să-i aducem în acest domeniu. Astfel, domeniul financiar a oferit pentru noi multe surprize privind tipologia candidaților și modul lor de abordare a schimbării locului de muncă în sensul că am întâlnit situații în care au participat în proces până la final iar la primirea ofertei, conform cerințelor, s-au răzgândit, ori au plusat procente bune și când le-au primit, au refuzat oferta de angajare. Este normal în viziunea unor „observatori de pe banca din spatele blocului”, însă din punctul nostru de vedere acestea nu sunt comportamente normale. Vin în proces, avem discuții cu angajatorul, stabilim direcții de urmat, agreăm pachetul salarial, primim oferta și o refuzăm. Ce să înțelegem?! că puși în fața unei oportunități profesionale pe care am agreat-o de comun acord, cel mai corect este să renunțăm, să fugim de provocările profesionale și să stăm liniștiți în zona de confort, apoi să ne plângem? Dacă asta e normalitatea, atunci un salariu sub nivelul de pregătire și de experiență cum este?”.

Pe buzele consultanților de la AGXecutive stă următoarea întrebare: într-un an de criză, este sănătos să lași oamenii din echipă să simtă criza, sau managementul ar trebui să acționeze ca un tampon care atenuează șocurile pieței? „Anul 2023 a fost anul în care agricultura românească a stat cu un picior într-o găleată cu apă rece și cu celălalt într-o găleată cu apă caldă, pe medie am stat bine. Pe de altă parte, cel mai sensibil parametru seismologic a avut sinuozități mari: bugetul de marketing. Noi, la AGXecutive consultăm trimestrial disponibilitatea companiilor din agribusiness de a oferi angajaților programe de formare, teambuilding-uri, evenimente anuale etc. Anul acesta, companiile din agribusiness au tăiat masiv aceste bugete. Și nici companiile multinaționale nu au făcut rabat. În afară de un eveniment anual, poate și acela făcut pentru a motiva echipele de vânzări în a nu resimți criza prin care trecem la momentul de față, multe companii au renunțat la programele de formare, pe motiv că nu mai au buget/oamenii și așa nu își îndeplinesc targetul”, arată consultantul în formare și trainerul Camelia Lebădă.

AGXecutive realizează anual un studiu de competitivitate și tendințe HR în agribusiness, fiind singurul de o asemenea amploare și cu o asemenea acuratețe a datelor.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea (de altfel, unul dintre favoriții șefului PSD, Liviu Dragnea), a promis, vineri, 12 mai 2017, că va da publicității, în mod regulat, buletinele de analiză pentru fiecare producător din programul „Susținere tomate, 2017”.

Daea confirmă că toate probele prelevate de la producătorii de tomate și care au fost analizate în laboratoare, „de către specialiști, de către chimiști”, au dat un rezultat cum că toate „sunt curate”!

„Înțeleg foarte bine lupta pe piață. Înțeleg, de asemenea, disputa în piață, date fiind interesele, dar nu înțeleg niciodată deformarea realității, motiv pentru care o să vă transmit de fiecare dată, în fiecare săptămână, începând de luni, buletinele de analiză pentru fiecare producător, în așa fel încât presa să fie în cunoștință de cauză, iar populația să fie sigură că folosește tomate românești, curate și bune la gust”, a mărturisit șeful MADR. „La fiecare producător de tomate, în momentul în care a început primul recoltat se prezintă la producția respectivă, care înseamnă zeci de tone, se iau probe și se analizează. (...) Toți producătorii de legume din România, astăzi, când scot din solar tomatele respective, până ajung la piață, vor avea prelevate probe, vor fi analizate și acestora li se va da buletin pe care eu vi-l voi prezenta”.

Ministrul de resort a mai spus că, până la data de 12 mai a.c., pe piață au ajuns 216 tone de tomate provenite prin programul de susținere a producției în spații protejate.

În cadrul programului guvernamental, s-au înscris până în prezent 6.816 de beneficiari, iar la acest moment, pe piață, se vând roșii românești în 12 județe.

„Este un program guvernamental pe care l-ați prezentat în Parlament, pe care îl avem susținut cu sume bugetare în bugetul ministerului și care se concretizează la această dată în 6.816 beneficiari. Dintre aceștia, 4.200 au plantat, înțelegând prima recoltă, în această perioadă de extrasezon. Din totalul de 4.200, la 2.066 de beneficiari tomatele sunt în plin rod, iar pe piață au ieșit 106 beneficiari. Deși am avut un an mai dificil, cu un prag termic mai scăzut, totuși, cum spuneam, și eu dau date exacte și cifre care să confirme realitatea, într-un an cu temperaturi scăzute am reușit să avem un avans de recoltă cu 11 zile”, a declarat, joi, Petre Daea, în deschiderea ședinței de Guvern.

Atât Petre Daea, cât și șeful PSD, Liviu Dragnea, au gustat vineri din tomatele beneficiarului Mitică Bițoi, din Izbiceni, Olt. Cei prezenți la vizita în teren la sistemul de irigații din cadrul amenajării hidrotehnice Pietroiu – Ștefan cel Mare au putut gusta roșiile românești, alături de oficialități.

Rapița a fost o cultură-vedetă în 2016, datorită prețurilor mari pe care le-a avut în piață, anunță cei de la AgroGo într-o analiză transmisă presei printr-un comunicat, adăugând că, potrivit pieței bursiere, prețurile rapiței vor fi mai mici în 2017.

„Anul trecut, rapița a ajuns la prețuri-record pentru ultima perioadă, cotațiile de la bursa MATIF Paris – cea mai reprezentativă pentru regiune – depășind valoarea de 1.900 lei/tonă. Chiar dacă prețul primit în piața locală a fost unul puțin mai mic, după cum se poate vedea în graficul de mai jos, acesta a fost foarte bun, fiind mult mai mare față de prețul din sezoanele precedente”, afirmă cei de la AgroGo.

Potrivit spuselor analiștilor, acest lucru a făcut ca suprafața semănată cu rapiță în România, în acest sezon, să fie cea mai mare de după anul 2010, ajungând la peste 460.000 de hectare în 2017, față de 412.000 în 2016. Deși a trecut printr-o iarnă dificilă, în cele mai multe regiuni din țară, rapița a răzbit destul de bine - încă nu știm exact efectul valului de frig și al zăpezii din luna aprilie.

Dacă sezonul acesta producția va fi una decentă, tot ce mai așteaptă fermierii este un preț bun.

„Vor fi însă prețurile din acest sezon similare cu cele din sezonul trecut?”, se întreabă retoric analiștii.

Cotațiile futures (cu termene de livrare în viitor) de la bursa MATIF ne arată că, în prezent, rapița se tranzacționează în jurul valorii de 1.800 lei/tonă pentru livrarea în luna mai 2017.

„Dacă ne uităm însă la luna august – următoarea lună de livrare disponibilă la MATIF, după mai –, vedem că prețul este de doar 1.650 lei/tonă; vezi curba futures din graficul de mai jos. Când spun doar 1.650, nu mă refer la faptul că prețul este mic, neprofitabil, dimpotrivă. În mod normal, acest preț ar trebui să asigure, în continuare, o rată de profit bună pentru fermieri. Dacă prețul se menține însă la acest nivel, va fi simțitor mai mic față de sezonul trecut”, continuă specialiștii AgroGo.

Această scădere nu ar fi una anormală, dat fiind faptul că sezonul trecut a fost unul de vârf în materie de prețuri la rapiță, mai zic aceștia.

„Tot cotațiile futures ne arată că, și în sezonul următor (2017-2018), prețul rapiței este văzut de către traderi la un nivel mai mic față de cel din sezonul actual. Acest lucru poate avea diverse cauze, printre care ar putea fi suprafața cultivată mai mare, stocurile mari sau o nevoie mai mică în industrie”, se mai precizează în analiză.

„În concluzie, chiar dacă prețurile cu livrare în prezent sunt încă mari, cele pentru livrare în vara lui 2017 sunt ceva mai mici, la fel și cele din sezonul 2017-2018”, concluzionează analiștii AgroGo. „Rămâne de văzut cum vor evolua prețurile în luna mai. Este recomandat ca persoanele direct interesate de prețurile cerealelor să urmărească, în plus față de prețurile spot (din prezent), și cotațiile din viitor. Este bine știut faptul că prețurile futures se schimbă în fiecare zi. Nimeni nu poate garanta că prețul va rămâne la un anumit nivel, de aceea este bine să le verificăm regulat”.

AgroGo, platforma de tranzacționare online a cerealelor și inputurilor, oferă o alternativă simplificată a burselor de mărfuri și sprijină astfel fermierii români, prin încurajarea concurenței cumpărătorilor în piață. Mai mult, AgroGo este singura platformă din România pe care se pot tranzacționa cereale la disponibil sau la termen.

AgroGo a fost creat cu scopul de a reduce riscurile și a crește profitul fermierilor, al procesatorilor și chiar al traderilor. Platforma oferă informațiile necesare pentru luarea deciziilor în vânzarea și cumpărarea de cereale (prețuri la zi, analize, grafice, știri etc.) și permite tranzacționarea într-un mod organizat a produselor agricole. Prețurile cerealelor sunt obținute de la principalele burse internaționale (MATIF - Paris, CBOT/CME - Chicago ș.a.) și sunt completate de datele obținute de la Ministerul Agriculturii, portul Constanța, precum și de la traderii parteneri, platforma AgroGo prezentând cele mai multe surse de prețuri din țară actualizate periodic.

Potrivit spuselor directorului de marketing pe România și Republica Moldova al Pioneer, Maria Cîrja, pentru a avea o productivitate sporită la floarea-soarelui, fermele de la noi din țară care cultivă între 0 și 10 ha ar trebui să dispară, suprafețele rezultate să fie comasate, iar exploatații cu peste 1.000 ha, cu tehnologie avansată, să le ia locul.

În cadrul unei întâlniri pe care conglomeratul DuPont Pioneer a avut-o cu presa de specialitate, Cîrja a precizat că produsele inovatoare ale companiei pe care o reprezintă ajung și la fermele mici, însă materia-primă rezultată nu reprezintă lozul câștigător pentru procesatori.

„Ne dorim ca numărul 25 (n.r. - numărul de ferme care au peste 1.000 ha cultivate cu floarea-soarelui) să crească. Ne dorim ferme mari, cu tehnologie avansată, iar aceste 22.470 exploatații care cultivă între 0-10 ha cu floarea-soarelui ar trebui să dispară. Cultura de floarea-soarelui este o cultură tehnică. Nu putem face producții pe suprafețe de 10 ha. Dacă porumbul îl cultivăm pe lângă gospodării și hrănim porcii sau îl dăm la găini, floarea-soarelui trebuie vândută pentru ulei. Nu are altă utilizare. Și, atunci, nu avem de ce să cultivăm floarea-soarelui pe suprafețe foarte mici”, a precizat Maria Cîrja în cadrul Media Club DuPont Pioneer. „Noi nu ne adresăm numai celor 25 de ferme. Datorită echipei pregătite și numeroase și a produselor pe care le vindem, ele ajung inclusiv inclusiv la fermele mici. Că ne dorim noi să dispară aceste ferme mici, este important. Dar nu putem să-i lăsăm și atunci să aibă și ei acces la inovație și la produsele noi”.

Conform datelor prezentate de oficialul companiei, țara noastră are o productivitate la hectar care depășește cu puțin două tone de semințe de floarea-soarelui, în condițiile unei suprafețe totale aproximative de un milion de hectare însămânțate anual.

„Vă putem confirma că producția medie de floarea-soarelui, cea pe care noi o știm în acest moment, este de 2,1 tone la hectar. Se estima că fermierii români ar putea obține un surplus de 19,2 la sută pe fiecare hectar cultivat, în timp ce nivelul UE este de 10,1%”, a adăugat Maria Cîrja. „Noi, prin volumul de sămânță pe care îl vindem, ocupăm în acest moment 445.000 ha din total suprafață cultivată cu floarea-soarelui în România. Cea mai importantă zonă pentru cultura florii-soarelui este sud-estul României, dar și aici există o fluctuație a suprafeței. Ușoare creșteri se constată în Moldova. În Transilvania nu putem vorbi de floarea-soarelui; 16.000 ha nu reprezintă o suprafață. Constanță vedem în vestul țării și, bineînțeles, în partea de sud-vest – Oltenia. Centrul țării reprezintă, din nou, o zonă importantă, cu 168.000 ha cultivate anul trecut cu floarea-soarelui, în special în județele Giurgiu, Teleorman”.

Nu în ultimul rând, directorul de marketing al Pioneer a spus că prețul kilogramului de sămânță de floarea-soarelui a fost comercializat în 2016 la prețuri care au variat între 1,4 și 1,5 lei kilogramul, în creștere față de nivelurile înregistrate în 2010.

„Evoluția prețului la poarta fermei, la recoltare, în ultimii șase ani, începând din iulie 2010, putem vedea că aveam pe atunci cam 1,2 lei pe kilogramul de floarea-soarelui. Apoi, 2012 a fost anul în care floarea-soarelui a fost vândută cel mai bine, cel mai scump – 1,8 lei pe kilogram. În acest moment, avem în jur de 1,4 – 1,5 lei pe kilogram preț”, a conchis Cîrja.

Datele DuPont Pioneer relevă că, din punct de vedere valoric, piața oleaginoaslor din România se situează undeva la 1,5 miliarde de dolari anual, înțelegând aici cele trei culturi principale cunoscute: floarea-soarelui, rapiță și soia.

„Practic, este partea de venituri cea mai importantă a fermierilor din sudul României”, a afirmat Jean Ionescu, commercial unit manager RO&MD DuPont Pioneer.

Ucraina și Rusia sunt cele mai importante piețe mondiale pentru oleaginoase, dar strict în cazul Uniunii Europene (UE), țara noastră este jucătorul cel mai important.

Anual, hectarele alocate de România culturilor de oleaginoase sunt undeva între 1,8 și 1,9 milioane, mai precis cam un milion de hectare de floarea-soarelui. În prezent, cei de la Pioneer estimează că în România sunt semănate circa 750.000 de hectare de rapiță. La capitolul soia, deocamdată nu depășim 150.000 ha din cauză că nu avem un sistem de irigații care poate ajuta creșterea productivității la această cultură.

Din punct de vedere al afacerilor agricole din România, oleaginoasele au cea mai importantă parte a exportului, mai spun cei de la DuPont Pioneer.

Abia în anul 2020 s-ar putea să aflăm adevărul cu privire la proprietarii reali ai terenurilor arabile din România, despre ponderea investitorilor străini sau români în acest sector, în momentul în care se va face cadastrarea, a declarat drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu pentru Revista Fermierului.

 

Într-un interviu pe tema situației reale a terenurilor arabile din România, în fapt o analiză ad-hoc realizată de Steluța Neacșu, fondatoarea programului Agrointelligence SISA și doctorand în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, aceasta ajunge la concluzia că actuala legislație care reglementează piața funciară este „permisivă investitorilor străini”.

 

Potrivit spuselor sale, străinii au reușit în anii de la Revoluție încoace să acapareze suprafețe importante de teren prin achiziții cu ajutorul intermediul firmelor înființate în România sau prin arendă cu „clauze abuzive”, pe câte 10-20 de ani. Dacă LAPAR, cea mai importantă organizație de fermieri din România, apreciază că ne apropiem de 30% suprafață deținută de străini în România, Steluța Neacșu este de părere că procentajul este invers. Și n-ar fi departe de adevăr, în condițiile în care fonduri de investiții (inclusiv Rabo Farm) cumpără din ce în ce mai mult teren pentru a-l comasa, a produce sau a-l vinde la prețuri speculative.

 

Mai mult, lobby-ul mascat la nivel de conducere politică a țării și-a spus cuvântul după anii 2000.

 

Ea crede că abia atunci când cadastrarea se va fi definitivat la nivel național, realitatea dramatică va ieși la iveală.

 

„În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România”, a spus drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu. „În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional”.

 

Situația de necunoaștere vizavi de ce anume s-a întâmplat cu suprafețele arabile ale României a fost întreținută și perpetuată și de lipsa accesului la informația de calitate, a mai spus Steluța Neacșu: „Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru”.

 

Suprafața agricolă a României se întinde pe 14,6 milioane de hectare de teren. Țara noastră are suprafețe întinse cultivate cu cereale, dar media de producție este relativ scăzută, producându-se 4,4 tone de porumb la hectar, 3,4 tone de grâu, două tone de floarea-soarelui, considerabil mai puțin decât în alte state ale Uniunii Europene. Doar 2,5% din managerii exploatațiilor agricole au studii de specialitate. În plus, o treime din populația țării lucrează în agricultură, în special în cea de subzistență. Aproximativ patru milioane de exploatații individuale (dintre care 2,7 milioane neviabile economic), pe persoană fizică, lucrează 65% din întreaga suprafață agricolă a țării. Restul de 35% din teren este exploatat de fermele cu personalitate juridică ce susțin producția.

 

Revista Fermierului: Sunt voci din agricultura românească, destul de multe, care spun că străinii dictează la noi în țară atunci când vine vorba de terenurile arabile. Care este situația reală din punctul dumneavoastră de vedere?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Legea 579, promulgată la începutului anului 2014, a liberalizat piața funciară în România. Liberalizarea pieței funciare, evident, a antrenat și mai mult interesul unor entități din afară care, deși investiseră și până la acel moment la noi în țară, nu aveau atâta susținere pe fond legislativ. (...) Mulți spun că aceste „investiții străine” au fost și sunt binevenite pentru că, altfel, noi nu am fi putut avea un venit constant pe fondul creării de locuri de muncă. N-aș putea spune că acest aspect este întru totul adevărat, pentru că știm prea bine că angajații români (mai ales cei din agricultură) continuă să fie plătiți foarte prost în comparație cu colegii lor din UE; salariul mediu este sub omologul său european.

 

O dată acaparat pământul de către străini (cumpărat prin societăți comerciale sau arendat pe 10-20 de ani), românul nu mai are control asupra suprafețelor arabile, implicit asupra resurei hrană. Nu mai vorbim de generațiile care vin după, care sunt blocate să investească. Competitivitatea este, iată, diminuată semnificativ la nivel rural. Noi nu mai putem gestiona și crește nivelul economic în acest segment agroalimentar, pentru că ne confruntăm cu anumite blocaje. Aceste blocaje pot fi eliminate doar în momentul în care vom avem libertatea de a fi din nou proprietari pe pământ, să-l muncim, să putem să susținem costurile, să producem și să valorificăm materia-primă. În momentul de față acest lucru nu se poate rezolva pentru că legislația este permisivă investitorilor străini care țin cu dinții de aceste contracte de arendă, documente care au uneori clauze abuzive (la hectar media pe arendă este undeva la 80-100 euro sau bunuri pentru cine refuză acești bani). Deja se pune problema cât la sută s-a vândut din terenul arabil al României, având în vedere că nu avem un control în momentul de față. Abia după ce se va face cadastrarea la nivel național, vom descoperi cu adevărat exodul suprafețelor agricole din România.

 

R.F.: Cine are mai mult teren arabil în România? Investitorii autohtoni sau, dimpotrivă, cei străini?

 

S.M.P.N.: Există un mare decalaj între investitorii români și cei străini. Fermierii români sunt câțiva și sunt aceia care au reușit să preia anumite ferme de stat în perioada de după 1990, cum este și cazul lui Dimitrie Muscă, al lui Laurențiu Baciu etc., cei care au cunoscut într-o oarecare măsură direcția către care se va îndrepta România. Au avut și ceva viziune, bravo lor, însă sunt foarte puțini românii care au reușit.

 

În prezent, cred că fermierii români mai dețin puțin peste 30% din totalul terenurilor arabile. Controlul aparține, din păcate, de investitorilor străini. Evident că și politicile, și reformele vin în funcție de aceste entități care influențează prin lobby-ul creat la nivel instituțional, la nivel decizional.

 

R.F.: Resursele naturale (apă, sol etc.) reprezintă priorități pentru marile puteri ale lumii. Din acest motiv, acestea investesc foarte mult și pe zona de agrointelligence (servicii specializate de informații). De ce noi nu avem și entități specializate informative pliate pe acest sector?

 

S.M.P.N.: În momentul de față, în România nu există o cultură a securității, global vorbind. În țara noastră este foarte greu ca pe individ să-l faci să conștientizeze ce înseamnă cultura de securitate. După aceea, individul trebuie învățat să conștientizeze ce înseamnă securitatea pe fiecare segment. Noi ne confruntăm în prezent cu o insecuritate alimentară pentru că nu avem acces la informație. Nu există departamente de culegere a informațiilor pe sectorul agroalimentar, care să le integreze, să creeze acele soluții integrate, deoarece nu avem infrastructura necesară să se realizeze acest lucru.

 

Așa cum am spus, noi nu avem cadastrarea terenurilor agricole și, atunci, nu putem crea soluții pe anume parcele, pentru că unii proprietari nu au un statut clar pe terenul respectiv. Ne-ar trebui până la cinci ani de eforturi, timp în care să suprapunem datele, pentru a putea să citim și să vedem posibile vulnerabilități sau riscuri care ar putea interveni în perioada următoare. Vorbim de o perioadă de test, după cadastrare, să se implementeze această agricultură de precizie la nivel național, să se suprapună datele, tocmai pentru a crea coerența și relevanța informațiilor pe care să le culegem și abia apoi să funcționeze. Deja noi nu facem nimic în momentul de față.

 

R.F.: Care sunt cei mai mari latifundiari străini ai României?

 

S.M.P.N.: N-aș putea da nume, pentru că aceste entități (n.r. - marii latifundiari) sunt integrate. Dacă aș spune Emiliana West Rom, aș vorbi despre un mic segment care, de fapt, este integrat într-un conglomerat mai mare. Apoi Maria Group, acolo deja ne raportăm la un grup și mai extins, unde îl descoperim și în alte segmente ale agriculturii și în alte parteneriate cu Orientul Mijlociu. Sunt și alții, dar analiza este complexă pe fiecare entitate în parte și rezultatele se pot schimba constant.

 

R.F.: În câți ani vom pierde controlul asupra terenurilor agricole?

 

S.M.P.N.: Mi-a teamă că în 2020 aflăm deja adevărul, din păcate, în momentul în care se va face cadastrarea. Să știți că aceste piedici de cadastrare a României multă lume nu le înțelege din perspectiva obiectivelor. Există și o manipulare, o dezinformare a oamenilor.

 

Aici este o dublă interpretare a lucrurilor, de ce, de fapt, nu s-a creat cadastrarea, tocmai pentru a mai ține un pic în suspans aflarea adevărului, atunci va ieși în evidență acest exod, această înstrăinare masivă a terenurilor agricole.

 

R.F.: Ați vorbit de entități integrate atunci când v-am întrebat de marii investitori în agricultură. Vă referiți inclusiv la prezența lor în sectorul de comercializare a inputurilor? Știm că sunt investitori străini care dețin teren arabil, atât în proprietate, cât și în arendă, au ferme zootehnice, dau pe datorie pesticide, motorină, semințe și chiar și-au dschis și IFN-uri...

 

S.M.P.N.: De obicei, aceste inputuri vin la pachet cu o serie de „beneficii” pentru agricultorul de rând. La un moment dat am realizat o analiză și am descoperit că nu acest segment reprezintă zona generatoare de profit pentru aceste entități, pentru că ei vin cu un alt pachet de servicii, mult mai integrate: financiare, bursă (un alt factor de insecuritate alimentară pentru că duce la un control al prețurilor), valorificarea, producerea și chiar procesarea materiei-prime de proveniență agricolă. Au foarte multe segmente la care se raportează. Să luăm ca exemplu Agricover. Această companie nu este doar furnizor de inputuri, el gestionează și conservă aceste grâne, după care influențează vânzarea acestor produse agricole. După aceea procesează, au terenuri arendate, zootehnie etc. Lucrurile sunt mult mai complexe și ar trebui să cunoaștem aceste lucruri. Și aceasta nu este singura entitate. Aș mai putea da și alte exemple de companii.

 

Parteneriat public-privat pe zona de agrointelligence

 

Revista Fermierului: Cine ar trebui să gestioneze zona informativă și de control cu privire la tot ceea ce se întâmplă în agricultură?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: În momentul de față, știm foarte bine că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) ar trebui să fie cel care se ocupă cu gestionarea acestor informații și propunerea de soluții, analize pentru factorii decizionali. Însă, noi știm foarte bine că la nivel instituțional ne confruntăm în momentul de față cu disfuncționalități. Nu există o comunicare la nivel teritorial, local, iar informația să fie gestionată la nivel central. Nu există o legătură între societatea civilă și nivelul instituțional, acele think-tank-uri. Ar trebui să ne consultăm cu ceea ce există în teritoriu, să vedem clar, să putem avea o legătură strânsă cu societatea civilă, cu experții de renume (oarecum independeți) care pot analiza, gestiona bazele de date. Nu s-a creat acest lucru.

 

Eu nu zic că nu se vrea să se creeze, însă statul ar trebui să se deschidă mai mult către societatea civilă. MADR ar trebui să creeze un departament de analiză, un sector care să se ocupe cu această culegere de informații, cu rapoarte periodice pe fiecare segment, dar în parteneriat public-privat. S-a vorbit foarte mult de acest parteneriat public-privat, însă eu nu-l văd a funcționa în România, ceea ce ne dezavantajează într-un mod excepțional.

 

R.F.: De ce nu funcționează? Care sunt motivele?

 

S.M.P.N.: Nu există pentru că noi nu avem cadrul legislativ care să susțină acest lucru. A crea un parteneriat public-privat înseamnă a gestiona niște cheltuieli: încadrarea unor departamente, a unor sectoare la nivel teritorial, la nivel local, la nivel central. În al doilea rând, nu avem o viziune. Nu avem o strategie care să ne orienteze.

 

R.F.: Dar sunt tone de strategii pe zona de agricultură și dezvoltare rurală: președinția, Guvernul prin Ministerul Agriculturii, Academia Română, toate au conceput strategii.

 

S.M.P.N.: Într-adevăr, inclusiv Academia Română are o strategie, o viziune până în anul 2035. Strategii sunt, însă nu sunt aplicate sau aplicabile din cauza vulnerabilității legislative. Cum s-o aplic dacă eu nu am infrastructura necesară? Nu mai vorbim de infrastructura umană. Viziunea există, dar este formată după modelul european, că tot ceea ce creăm noi în momentul de față este după viziunea europeană. Nu putem crea o similitudine între România și alte țări din UE, care sunt cu 10-20 de ani înaintea noastră, cel puțin.

 

În momentul în care nu vine nimeni cu o strategie care să fie nuanțată, particularizată pe situația din România, ea nu se poate aplica. Nu mai vorbim de modificările pe care trebuie să le aducă la nivel de structuri, la nivel de infrastructură, la nivel de pregătire, pentru că noi vorbim de o dezvoltare durabilă. Către asta ne îndreptăm, către o dezvoltare durabilă economică, dacă vorbim din perspectiva agricolă.

 

R.F.: Ce înseamnă dezvoltare durabilă economică?

 

S.M.P.N.: Înseamnă echitate socială. În momentul de față nu avem echitate socială. Protecția mediului – Roșia Montană a fost un subiect unde, iată, securitatea alimentară implică inclusiv controlul resurselor naturale și protejarea mediului înconjurător. Și încă ceva – dezvoltarea economică. Când vorbim de dezvoltare economică, vorbim de competitivitate. Noi nu avem competitivitate în momentul de față. Tocmai ce discutam mai devreme că nu putem crea competitivitate la nivel rural, din moment ce nu avem control asupra terenurilor proprii și am fost puși în situația să le vindem.

 

Cum să investim? Cum să devenim investitori, când noi nu mai avem resursa necesară? Noi știm foarte bine că acele înstrăinări de terenuri agricole s-au făcut înainte să vină ajutoarele de la UE. Și asta pentru că noi am aderat în 2007 la Uniunea Europeană, iar abia după au venit acest subvenții. În momentul în care au venit aceste ajutoare, n-au mai venit pentru noi. Poate doar pentru un mic segment care a reușit să reziste pe această piață. Dacă am fi menținut terenurile până în 2010 când am început să avem și noi acces la anumite finanțări, altfel era agricultorul de rând motivat să investească.

 

Nu sunt de acord cu sistarea plăților directe pe suprafață

 

Revista Fermierului: Ar fi de bun augur sau dimpotrivă sistarea plăților pe suprafață, astfel încât să vedem dacă putem fi competitivi pe piață?

 

Drd. Steluța Mădălina Pătrășescu Neacșu: Eu nu sunt de acord ca UE să le sisteze, chiar dacă acești bani (plăți directe și fonduri pentru dezvoltare rurală) nu vin în mare măsură pentru fermierul român. Eu propun altceva – să se mențină în continuare, iar noi să fim educați în spiritul de a atrage fondurile europene pentru investiții. Foarte mulți bani nu mai ajung în România. Nu sunt atrase toate fondurile europene pentru dezvoltarea durabilă la nivel național.

 

Fermierii noștri nu au fost educați să atragă banii europeni. Noi am venit cu ele, le-au atras doar cei care au fost școliți. Nu mai vorbim de faptul că investitorii străini din România iau o dată subvenții din România pentru că dețin controlul asupra acestor resurse naturale care se integrează în cadrul european și le exportă de două ori, au dublu beneficiu.

 

R.F.: De ce sunt încă mici prețurile mici la materia-primă agroalimentară de proveniență românească?

 

S.M.P.N.: Influența marilor jucători la bursele agroalimentare sunt destul de evidente. Au spații de depozitare pe perioade lungi a acestor cereale. Așteaptă momentul în care să le comercializeze. Evident, ei le preiau de la țărani cu un preț foarte mic și își permit să le stocheze, să devină jucători. Altfel spus, pe lângă faptul că preiau materia-primă cu un preț foarte redus de la agricultorul român, o depozitează, iar în momentul în care îl comercializează, nu mai există competitivitate. Dacă nu există competitivitate, agricultorul de rând nu mai poate vinde, nu mai poate interveni. Se crează astfel o volatilitate a prețurilor la un moment dat care nu este în beneficiul creșterii noastre economice, în niciun caz.

 

R.F.: Noi mai mâncăm românește?

 

S.M.P.N.: Mâncăm, dar nu la nivelul prețului la care ar trebui s-o facem și nu la calitatea așteptată de consumator. Consider că, în mare parte, românii au acces doar la o mâncare prelucrată, o mâncare care este procesată de trei patru ori, dar care este mai scumpă de trei patru ori față de alte țări. Mi-e teamă că, în viitor, vom ajunge să consumăm „vestita” hrană funcțională.