Hotărârea care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 307/2022 a laptelui și produselor lactate și a Ghidului de definiții și termeni folosiți în industria laptelui a fost adoptată în ședința Guvernului din 8 februarie 2023.

Astfel, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va funcționa „Observatorul laptelui şi al produselor lactate”, structură ce are ca obiective colectarea, prelucrarea și centralizarea datelor și a informațiilor referitoare la piața laptelui și a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatațiile de vaci de lapte, bivolițe, oi și capre, efectivele de animale, cantitățile de lapte, prețul laptelui crud materie primă, al laptelui comercializat și al produselor lactate, precum și al costurilor de producție.

Actul normativ aprobă Ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui, stabilind aspecte ce vizează constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor. Acestea se realizează de către reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, respectiv, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și MADR, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții și prin inspectorii abilitaţi din cadrul compartimentelor de inspecţii ale direcţiilor pentru agricultură judeţene.

MADR asigură confidenţialitatea datelor şi informaţiilor individuale, prin adoptarea de măsuri administrative, organizatorice şi tehnice de protejare, de prevenire a accesului, difuzării, înstrăinării şi distrugerii neautorizate a acestora.

„Observatorul laptelui și al produselor lactate” este organismul de legătură cu Observatorul pieţei laptelui din Uniunea Europeană, constituit la nivelul Comisiei Europene, în vederea implementării mecanismelor organizaţiilor comune de piaţă care constituie și gestionează baza de date a sectorului lapte și produse lactate, în vederea elaborării măsurilor de piață în acest domeniu prin întocmirea lunară a rapoartelor punctuale și/sau generale.

Furnizorii de date pentru mecanismul de piață „Observatorul laptelui și al produselor lactate” sunt: Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA); Agenția Națională Pentru Zootehnie „Prof.Dr.G.K. Constantinescu” (ANZ); Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA); Autoritatea Vamală Română.

„Prin acest mecanism am transpus o serie de reglementări cuprinse în legislaţia europeană în domeniul producţiei, procesării şi comercializării laptelui şi a produselor lactate, în beneficiul consumatorilor, pentru protejarea sănătății populației”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Resursele fermierilor sunt pe terminate, asta simțim la fiecare vizită făcută în exploatațiile agricole. Speranța este medicamentul care ține în viață fermele noastre. Seceta, lipsa irigațiilor, lipsa forței de muncă, costurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, ale tehnologiilor necesare sunt probleme actuale în fermele românești, fie că vorbim de sectorul vegetal ori de cel zootehnic.

De fiecare dată ne bucurăm când întâlnim fermieri, mai ales tineri, care privesc cu încredere în viitor și care încearcă să facă față tuturor lipsurilor. Este cazul lui Ionuț Cioranu, care are o fermă de circa 400 de oi, în județul Arad. „Eu şi tata (Nicolae Cioranu, n.r.) avem împreună în jur de 1.200 de oi. Eu nu am gram de teren, dacă nu ar fi tata cu arendele pe care le are de 15-20 de ani, eu nu aş avea unde să-mi ţin oile”, spune tânărul crescător de oi.

Ionuț Cioranu a urmat pașii tatălui, crește oi, dar a luat în primire și terenurile pe care le exploatează Nicolae Cioranu. Tânărul Cioranu are în plan amenajarea și administrarea unei ferme după un plan de bătaie modern, care poate înlocui o bună parte din forța de muncă umană, pentru a eficientiza costurile de producție.

Ionuț este inginer zootehnist, dar preferă să se recomande drept cioban, întrucât munca lui principală este creșterea oilor. Tatăl său a pornit la drum cu obiceiuri străvechi, învățate de la bunici, cu „transhumanța în sânge”. Însă Ionuț Cioranu vrea să modernizeze ferma, să aducă tehnologiile de ultimă oră pe care le-a văzut în fermele de animale de peste granițe. „Intenționez să-mi cumpăr utilaje de ultimă oră, ne-a zis tânărul Cioranu. Vreau să fac o fermă modernă de ovine, automatizată, mecanizată şi, când nu am cu cine lucra, să le dau de lucru utilajelor şi să hrănesc animalele. Am văzut așa ferme în Austria, în Germania, în Anglia.”

În timp ce Nicolae Cioranu crește și iubește rasa Țurcană, Ionuț Cioranu s-a îndreptat către o altă rasă de ovine, cea cu cap negru german sau Schwarzkopf, care este mai profitabilă. „El nu a îndrăgit Țurcana, că e o rasă care produce puţin. Ionuț are un nucleu de oi de carne care e clar mai profitabil. Eu am mai multe animale decât el şi aproape că mă bagă în buzunar”, arată Nicolae Cioranu.

Prin modernizare, Ionuț și Nicolae Cioranu vor să înlocuiască lipsa de personal. „Vă dau un exemplu, un tractor cu o remorcă tehnologică scuteşte 3-4 oameni într-o fermă, vorbesc de o fermă de aproximativ o mie de capete”, punctează Nicolae Cioranu.

Furaje scumpe, carne ieftină

De ce pot privi cu încredere viitorul cei doi crescători de oi, având în vedere toate problemele? Datorită eforturilor de a se susține singuri aproape în totalitate. Fără împrumuturi mari de la bănci, fără proiecte europene cu costuri exagerate, celor doi fermieri le merge binișor. Ionuț Cioranu povestește despre situația fermierilor din afară, de la care s-a inspirat și de unde a luat parte din tehnologia pe care o folosește în ferma sa. „În Franța, la Clermont-Ferrand, unde fermierii se întâlnesc în fiecare an, sunt destule cazuri în care împrumuturile îi năpădesc, ajungând câte un fermier să-și ia zilele.” De aceea, Nicolae Cioranu nu și-a sfătuit niciodată băieții să facă împrumuturi, să acceseze bani de la Uniunea Europeană: „Nu i-am sfătuit niciodată să-şi facă proiecte pe bani europeni. De ce? Pentru că, ce-i drept, am văzut realizări în toată Europa, ferme moderne, tractoare noi, tot, dar, în schimb, nu ştiu de unde erau plini de datorii fermierii din Europa. Nu vă ascund că acum vreo trei ani, înainte de pandemie, când am fost la expoziţie în Franţa, la Clermont-Ferrand, într-o seară la o masă rotundă cu nişte fermieri, erau tare îngrijoraţi şi spuneau că la ei în fiecare zi îşi ia zilele un fermier, pe rând.”

În plus, nici prețurile actuale la carnea de ovine nu îi favorizează pe fermieri. Furajele sunt scumpe, nu se găsesc, iar prețurile la carne au scăzut vertiginos. „În România, în timpul epidemiei un kilogram de miel era 16 lei, iar furajul pentru el sub 1,5 lei/kg. Anul acesta, în schimb, mielul este 13 lei/kg, iar prețul furajelor a crescut la peste 2 lei/kg. Fapt care arată că nu există cerere în piață pentru carnea de miel, nu așa cum există pentru furaje, unde seceta a afectat recolta, iar prețurile au crescut întrucât cantitățile existente nu fac față nevoilor fermierilor. Deci fermierii sunt obligați să se axeze pe creșterea raselor pentru lapte, pentru a avea un cuvânt în piață”, arată Nicolae Cioranu.

Tehnologia luptă cu seceta

Pe lângă costurile mari pe care le au fermierii cu inputurile, cu tehnologiile care le asigură producții mulțumitoare, seceta de anul acesta a adus din nou în prim-plan lipsa irigațiilor. Deja sunt câteva luni bune de când fermierii se plâng de lipsa apei căreia sunt nevoiți să îi dea piept. Dar problema irigațiilor care se află acum în centrul atenției este, de fapt, un cumul de treizeci de ani de nepăsare din partea autorităților publice, care se acutizează cu fiecare sezon agricol.

La Arad, aproape de granița țării, se întrevede o așa-zisă luminiță de la capătul tunelului. Ionuț Cioranu, împreună cu tatăl său, Nicolae, a găsit o soluție proprie, ingenioasă, pentru a rezolva măcar parțial lipsa de apă. În timp ce alți fermieri au de suferit pentru că li se usucă recoltele, Ionuț a construit singur coloane de irigații și o motopompă pe care reușește să le utilizeze pentru a iriga 6.000 – 7.000 mp pe zi. Investiția l-a costat aproximativ o mie de euro pentru o coloană, iar recolta de lucernă, fiindcă aceasta e cultura pe care o irigă, este mai mult decât suficientă pentru a-și hrăni animalele. „Noi am reuşit cu un minim de investiţii să irigăm lucerna, pentru că e hrana principală la noi în fermă. Cu un minim de investiție, undeva la o mie de euro pentru coloana de irigat, vorbim de 300 m lungime şi o motopompă asamblată de noi în fermă, artizanală, un motor adus de la fier vechi şi o pompă de pe o maşină de pompieri scoasă din uz, la a treia coasă de lucernă am avut o medie de 2.800 – 3.000 kilograme de lucernă la hectar.”

Iar perseverența lui Ionuț Cioranu din spatele proiectului „artizanal” al pompei se extinde și la interacțiunea cu statul român. Toți fermierii știu bine că irigarea este un subiect sensibil, pe care dacă îl deschid dau numai de refuzuri și opreliști. Însă cei doi crescători de oi din județul Arad au avut grijă să îngrijească sau, mai popular zis, să coasă canalul de la râul Mureș al ANIF-ului care le deservește parcelele. Cu toate că acel canal nu este nici foarte adânc, nici bine construit, este o variantă în lupta cu seceta. Ionuț este singurul din județul Arad care are contract cu ANIF, după multă muncă de convingere dusă din partea lui, dar și pentru că se îngrijește de canal cu sârguință: „Parcelele pe care tata le-a cumpărat şi eu le lucrez acum sunt înconjurate pe trei părţi de un canal, se numeşte Canalul Ier, un canal al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare şi administrat de ANIF, care provine din râul Mureș și duce apă în Ungaria. Sunt singurul, din informaţiile mele, care are în Arad un contract cu ANIF”.

Prin irigarea culturii de lucernă, Ionuț Cioranu câștigă o oarecare independență în ceea ce privește asigurarea furajelor, care în prezent au și prețuri foarte mari și nici nu prea sunt stocuri. Unchiul său, care are și el o fermă de animale, dar nu are deloc teren agricol, este forțat să caute furaje cam prin toată țara. Așa cum zice Nicolae Cioranu: „Şi dacă ai avea bani, n-ai de unde lua furaje!”.

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

A XVII-a ediție a sărbătorii crescătorilor de ovine „Țurcana – Regina Munților” are loc pe 25 septembrie 2022, în județul Hunedoara, la Costești, comuna Orăștioara de Sus. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, cu scopul de a promova rasa Țurcană.

„Acest festival dedicat rasei de ovine Țurcană este o ambiție personală. Am inițiat această sărbătoare pentru zonă și mă bucur din suflet că s-a dezvoltat foarte mult și a luat o amploare națională, fiindcă fermieri din toată țara vin la Costești, schimbă păreri și discută cu crescătorii din județul Hunedoara. E un festival cu care ne mândrim. Am pus comuna Orăștiora de Sus pe harta turistică”, a afirmat Dumitru Andreșoi, președintele Asociației „Dacia”. Aşezarea din Munţii Orăştiei este deja un vechi loc de întâlnire al crescătorilor de oi, iar sărbătoarea dedicată acestora a devenit o manifestare de tradiţie a satului hunedorean.

Și la această a XVII-a ediție, atracțiile festivalului vor fi ovinele expuse în boxe și mâncărurile tradiţionale - balmoşul, virşlii, pastrama, tocăniţa, plăcintele, brânzeturile şi mezelurile de oaie. Totodată, sărbătoarea crescătorilor de oi mai are în program un simpozion și nelipsitul spectacol folcloric.

Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia” Hunedoara este recunoscută ca societate de ameliorare care conduce Registrul genealogic pentru ovinele din rasa Țurcană.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Asociația Aberdeen Angus România anunță că, începând cu data de 22 august 2022 va demara Graficul COP (Controlul Oficial al Producției), semestrul II 2022, în fermele membre ale asociației.

Graficul COP este împărțit pe șase trasee, cuprinzând toate cele 41 de județe ale țării.

Potrivit programului de ameliorare aprobat conform Regulamentului European 1012 din 2016 cu modificările ulterioare, crescătorii de bovine au următoarele obligații:

• Să respecte data de control din grafic;

• Să transită anexele la timp, trimestrial, de patru ori pe an, după cum urmează: până în 10 aprilie pentru primul trimestru (ianuarie, februarie, martie); până în 10 iulie pentru trimestrul 2 (aprilie, mai, iunie); până în 10 octombrie pentru trimestrul 3 (iulie, august, septembrie); până în 10 ianuarie pentru trimestrul 4 (octombrie, noiembrie, decembrie).

Fermierii care nu respectă regulile vor primi din două în două săptămâni un avertisment, iar la trei avertismente fermierul va fi exclus din asociație.

„Toți tauri folosiți la montă naturală începând cu data de 1 noiembrie 2020 trebuie să fie bonitați de către Asociația Aberdeen Angus România și autorizați de Oficiile Județene de Zootehnie. Această  bonitare o să se efectueze odată cu programarea fermelor în cadrul graficului de COP, taurii trebuie să aibă vârsta de minimum 16 luni, să dețină certificat zootehnic și să corespundă caracteristicilor rasei”, punctează Asociația Aberdeen Angus România.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În urmă cu vreo zece ani, puțini credeau în vaca de carne, în viitorul unei afaceri cu taurine specializate pentru producția de carne. Un astfel de visător este Tamas Peter Nagy, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și fost director general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, dar mai cunoscut ca fermierul Tomi. Recent am ajuns în județul Mureș, la o aruncătură de băț de renumita stațiune Sovata, în localitatea Măgherani, acolo unde între dealuri vestitul Tomi și-a văzut visul cu ochii, o fermă modernă de vaci din rasa Aberdeen Angus și o micuță carmangerie. Cu multă muncă, sudoare și foarte mulți bani investiți s-a născut Black Angus Farm. Afacerea începută ca un hobby de tânărul medic veterinar dă roade astăzi.

„Cândva spuneam că vaca de carne va deveni o tradiţie mai ales în bazinul transilvănean, astăzi putem spune că este realitate.”

Reporter: Iată că ne întâlnim la fermă, aici unde trebuie să recunoaștem că am fost plăcut surprinși de ceea ce aţi reuşit să faceţi în vreo cinci-șase ani. Să începem cu începutul, de ce bovine de carne şi de ce rasa Aberdeen Angus?

Tamas Peter Nagy: Mulțumesc că aţi venit, sunt onorat să vă găzduiesc la mine în fermă! Black Angus Farm este visul meu, realizat aici, pe pășunile din Transilvania. Cu mulți ani în urmă, spuneam că trebuie să facem ferme cu lanţ integrat ca să putem aduce plusvaloare producţiei zootehnice. Am susținut mereu că dacă nu investim în genetică şi nu perseverăm rămânem în zona empirismului. Trebuie tot timpul să ne dezvoltăm, să modernizăm. Aici este vorba de o modernizare de exploataţie, este un vis care încet-încet devine realitate. Cândva spuneam că vaca de carne va deveni o tradiţie mai ales în bazinul transilvănean, astăzi putem spune că este realitate. Acum zece ani, erau doar câţiva fermieri, îi numărai pe degete, care au început să crească bovine de carne, nici nu exista registrul genealogic al rasei de carne, acesta înființându-se în 2012, când lucram eu la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și când, ca hobby, mi-am cumpărat şi eu câteva exemplare. După foarte puţin timp, m-am lăsat de administraţie şi m-am apucat de zootehnie în mod serios, astfel că ceea ce povesteam din cărţi şi teoretic am încercat să demonstrez că pot să fac şi practic.

„În prezent ne mândrim cu faptul că Aberdeen Angus România este cea mai puternică asociaţie din Europa.”

Asta înseamnă foarte mult sacrificiu, foarte mult volum de muncă ca să ajungi la nivelul acesta. Am muncit foarte mult, am început cu un tractoraş din 1956, cu câteva văcuţe, după aia credite şi dezvoltare, comerţ şi acum am ajuns încât ceea ce se naşte la noi în curte să treacă prin tot fluxul, mă refer aici la creştere, înţărcare, îngrăşare, finisare, abatorizare, procesare şi desfacere. Este un flux care în zootehnie nu e aşa de scurt ca la porc şi la pasăre. La bovine e un proces mult mai lung şi mai sunt şi capricii, oscilaţii ale pieţei, oscilaţii ale carburanţilor, inputurilor, preţurilor. Dar, per total noi, fermierii, trebuie să fim optimişti şi să învingem tot timpul aceste dificultăţi şi să privim lucrurile, şi să ridicăm capul să privim înainte. Iar acum, Angusul în Ardeal din mit se transformă în realitate. Am crezut în această rasă, fiind o rasă rustică, o rasă care se pretează pentru micii fermieri din România, pentru că fiind rustică nu înseamnă că fermierii trebuie să aibă acele îndeletniciri speciale pentru a crește această rasă, se adaptează foarte bine condiţiilor pedoclimatice atât în zona de munte, cât şi în zona de şes. În administraţie am învăţat foarte multe pe care le-am pus în practică în zona privată, unde activez de mai mult de nouă ani.

Ce vreau să mai punctez este că am fost câţiva fermieri care am înfiinţat Asociaţia Aberdeen Angus România, puteai să-i numeri pe degetele de la o singură mână, iar astăzi numărul membrilor asociației trece de 1.100, cu un efectiv mediu de peste 50 de capete, iar efectivul de Angus în România depăşeşte 100.000 de capete. În prezent, ne mândrim cu faptul că Aberdeen Angus România este cea mai puternică asociaţie din Europa, are cei mai mulţi fermieri şi cel mai mare efectiv din Europa de rasă curată, în secţiunea principală a Registrului.

Reporter: Şi asta, în vreo zece ani?

Tamas Peter Nagy: În 10-12 ani. Întâi s-a înfiinţat asociaţia, cu chiu cu vai am băgat mâna în buzunar fermierii şi am contribuit la început, după aceea au fost acele proiecte de derulare a Cărţilor de rasă, Controlul oficial etc., iar astăzi din contribuţii certificate de origine, evenimente, tot, asociaţia realizează venituri astfel încât să-şi permită să facă investiţii.

Reporter: Ferma în care suntem acum este membră a asociației.

Tamas Peter Nagy: Așa este. Aici a fost o fermă veche, se creșteau tot taurine pentru carne, rasa Charolaise, care s-a desfiinţat, am cumpărat eu şi am pariat pe Angus. Am înfiinţat ferma Black Angus, fiind aici în zonă montană, în zonă defavorizată, am încercat să accesez fonduri, prima dată n-am reuşit, am perseverat, m-am mai deşteptat şi eu şi, în final, am reuşit, am fost foarte bucuros că am reuşit. Vă spun sincer, implementarea n-a fost deloc uşoară, o fermă de vaci de carne cu totul integrat, mă refer aici la tot ce înseamnă depozitare, cereale, procesare, depozit siloz, depozit fân, alimentare apă, îngrăşătorie, unitate procesare. A trebuit să organizez totul în aşa fel încât să renteze, să existe un flux uşor de realizat cu personal puţin, că ştiţi foarte bine că lipsa personalului în agricultură este o mare problemă. Am însă noroc că încă avem oameni în această zonă care sunt dispuşi să lucreze în zootehnie.

Reporter: Am văzut şi case părăsite aici la Măgherani, dar nu atât de multe ca în alte părți ale țării.

Tamas Peter Nagy: Lumea când m-a întrebat ce caut eu aici şi de ce am venit eu aici, când lumea fuge de aici, am zis: am venit să creăm locuri de muncă. Şi toţi angajaţii sunt din zonă, am creat locuri de muncă, plătim taxe locale aici şi nu exportăm animale vii, cum s-a făcut de-a lungul anilor când am exportat subvenţie, noi am optat ca să îngrăşăm, să reintroducem cerealele pe care le exportam în îngrăşare şi să valorificăm şi păşunea, şi fâneaţa din zonă, şi animalele să le abatorizăm tot în România, să asigurăm locuri de muncă, şi în final să procesăm şi să încercăm să desfacem, să punem pe piaţă produse finite. Suntem la început de drum, nu este uşor, sunt foarte multe provocări. Ştiţi şi proiectul, mai ales în ultimii doi ani cu creşterile de materiale construcţii, să faci faţă, creşterea salariilor în domeniul construcţiilor, ai calculat ceva în 2018 când a fost gândit acest proiect şi iată, realizat, până a fost aprobat, până a fost bugetat, până ne-am apucat de autorizaţii, până am reuşit acum să fie finalizat, a trecut ceva timp şi preţurile au crescut. Am semnat un contract la 4,66 euro şi am închis proiectul la 5 lei pe euro. Deci aceste diferenţe trebuie suportate din buget, iar bugetul trebuie să vină din producţie. Că de altundeva de unde să vină?! Din acest punct de vedere, pot să spun că a fost o etapă destul de grea, mă bucur că am ajuns cu bine la sfârşit şi, iată, suntem astăzi la această fermă nouă și modernă.

„Vreau să pun panouri, să fac biogaz, intenționez să aduc în fermă tot felul de inovaţii, așa încât să reduc costurile.”

Reporter: Anul acesta s-a încheiat proiectul?

Tamas Peter Nagy: Da, în aprilie. Am şi populat, suntem deja la populare din producţie proprie, toate animalele sunt din producţie proprie, începem să dăm drumul la partea de procesare, acolo mai necesită timp până se fac reţetarele şi tot fluxul se pune la punct, dar sunt şi în această privinţă optimist, am angajat personal calificat, am adus înapoi muncitori de-ai noştri plecaţi în Germania, unde munceau în abatoare. Unul a venit acasă din Germania după 10 ani, iar altul s-a întors acasă după 11 ani de muncă în Italia. Şi le-am spus: băieţi, nu v-aţi săturat să mai plecaţi? Hai că facem echipă şi lucrăm împreună. Şi oamenii au acceptat şi am început testele, sunt mulţumit de cum evoluează lucrurile şi eu sper să şi reuşim.

Reporter: Cum v-ați gândit să valorificați Angusul? Vreți să faceți un magazin la poarta fermei, dar nu e suficient, iar orașul Târgu-Mureș vă e aproape...

Tamas Peter Nagy: Fiind oraşul nu foarte departe, o să ne adresăm clienților atât în domeniul HoReCa, însă vom face şi vânzare en detail de produse premium din carne de vită Angus. Necesită şi acest lucru timp, necesită cunoaştere, o să fie personal calificat care va fi angajat în perioada imediat următoare pentru partea de marketing şi desfacere, acum suntem doar la faza de teste de producţie şi încă lucrăm pe partea de marketing, care în perioada următoare va fi definitivat şi vom ieşi pe piaţă. Urmează să ieşim cât de curând pe piaţă.

Reporter: Ce v-aţi propus să obţineţi din carnea de Aberdeen Angus?

Tamas Peter Nagy: În primul rând, se face tranşarea şi toate piesele tranşate ce rezultă în urma operațiunii sunt categorizate pentru comenzile din domeniul HoReCa, mă refer aici la pulpă, rasol, cotlet, muşchiuleţ şi sunt acele specialităţi care necesită punerea pe piaţă a unor procedee sau etape de lucru, de exemplu carne maturată, acele steak-uri, antricot, T-Bone, Reb-Eye etc., care necesită maturare, care necesită timp, asta înseamnă că trebuie să tai animalul, să pui la maturare, să aştepţi, după care să organizezi efectiv desfacerea, dar toate la timpul lor. Sunt răbdător, cum am fost şi cu ferma, şi cu partea de zootehnie, unde am investit şi am pariat pe Angus şi lucrăm deja de câţiva ani buni tot ce înseamnă genetică, tauri de reproducţie, selecţie. Eu zic că după șapte ani lucrurile încep să se reaşeze. În zootehnie investiţiile nu se recuperează repede, nu-i ca la bingo, am pus banul şi am câştigat a doua zi. Deci necesită răbdare, lucrăm cu animale, lucrez cu genetică, bază furajeră şi ai nevoie de o foarte bună organizare. Noi creştem Angusul toată vara pe păşune, deci avem suprafeţe de păşune parcelate cu gard electric, unde sunt grupele de montă. Fiind în zona montană, avem mari probleme cu vânatul, cu urşi, cu lupi, mai găsim viţei sfâșiați, că avem problema asta că atacă mai ales la tineret. Când coborâm de la munte spre mai aproape de buza fermei, în zona aceasta avem probleme cu şacali, dar, per total, dacă avem o supraveghere bună, lucrurile merg în direcţia cea bună.

Reporter: Am remarcat că aveți şi Black Angus, şi Red Angus.

Tamas Peter Nagy: Sunt două ferme. Una care este gestionată de tata, ferma de Red Angus, iar ferma de Black e gestionată de mine. Ştiţi cele două varietăţi, poate Black-ul este mai sensibil un pic, fiind lucrat mai mult în ceea ce priveşte genetica; Red-ul este, părerea mea, un pic mai rustic, de aceea mi-a plăcut şi a fost o provocare cu Red-ul, fiind mai rustic, dar nu pot să fac diferenţe mari între ele. Într-adevăr, performanţe se obţin foarte bune pe Black, mult mai rapid, pentru că marja de selecţie şi posibilitatea să cumperi tauri de top este mult mai mare decât la Red, populaţia este mult mai mare decât la Red. Dar nu există diferenţe foarte mari. Poate un foarte bun specialist, de-a lungul anilor, observă aceste diferenţe, dar, dacă tragi o linie generală – nu sunt diferenţe fantastice.

Reporter: Ce efectiv aveți?

Tamas Peter Nagy: Efectivele oscilează. În medie, undeva la 750-800 de capete.

Ca omul gospodar, și-a făcut „vara sanie și iarna car”

Reporter: Creșterea taurinelor nu este un sector în care să vezi imediat rezultatul. A fost greu să ajungeți la nivelul actual. Cum ați reușit, cu ce bani?

Tamas Peter Nagy: Am accesat mai multe proiecte. Proiectul acesta, Black Angus Farm, este cel mai mare proiect, e vorba de 2,6 milioane de euro cu utilaje cu tot, bani europeni. Am accesat şi proiecte mai mici şi am accesat credite bancare, cu garanţii, am pus gaj casa părinţilor la bancă, casa mea și a soției. Dar când scapi de un credit, îţi mai vine să faci unul, să mai modernizezi. Vreau să pun panouri, să fac biogaz, intenționez să aduc în fermă tot felul de inovaţii așa încât să reduc costurile, cheltuielile. Tot timpul există provocări, să îmbunătăţeşti calitatea genetică, să înnoiești parcul de utilaje, sistemul de mecanizare, ai nevoie să modernizezi, că dacă nu ţii pasul cu tehnologia, rămâi învins. Trebuie tot timpul să fii competitiv, încât să te păstrezi pe piaţă. Am vândut foarte multe animale de reproducţie, mă refer la viţele, la tauri de reproducţie care au adus plusvaloare în această perioadă pentru fermă.

Reporter: Pentru că animalele de reproducţie au altă valoare.

Tamas Peter Nagy: Au valoare adăugată, şi vă daţi seama că nu e totuna, chiar recent am vândut un lot de 40 de juninci la un preţ corect, care a adus o gură de oxigen mai ales în această etapă de pornire, când ai nevoie să susţii salarii, să susţii cheltuieli, contribuţii la stat, ai închis şantierul – trebuie să plăteşti la primării impozite, la ISCT şi toate taxele, taxele de autorizare, taxele ce se plătesc către stat. Am avut noroc că am accesat, de exemplu, IMM Agro Invest, printre primii clienţi am fost, am accesat 100.000 de euro, anul trecut, în 2021, a doua zi m-am dus şi mi-am cumpărat îngrăşăminte pentru 2022. Cu 1.760 lei tona. Anul ăsta, porumbul l-am semănat cu îngrăşăminte cu preţurile de anul trecut. La fel la motorină, când a fost la preţul din pandemie ne-am făcut nişte stocuri mari de motorină şi lucrăm cu motorină de 4 lei, nu cu motorină de 10 lei. Deci anul ăsta oarecum sunt bucuros că am avut această viziune că lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Şi atunci, în zootehnie n-o să lucrez cu cereale de 1,40 sau 1,50 lei – mă refer la preţul de vânzare acum, cu cât se tranzacţionează porumbul – că o să lucrăm la un preţ mult mai economic. Şi astfel valoarea adăugată vine atât de la partea de îngrăşare, cât şi, încercăm să mai dăm ceva, de la partea de tranşare şi desfacere, ca să devenim sustenabili, ca pe viitor să reuşim să modernizăm exploataţiile în continuare, dacă Dumnezeu ne ţine să fim sănătoşi şi să nu avem alte incidente.

Reporter: Câți angajați aveți?

Tamas Peter Nagy: Avem per total, pe tot ce înseamnă exploataţii, mă refer şi la partea de tabere de vară, cu personal, sunt 21 de oameni care lucrează, pentru care trebuie să asiguri salariile, trebuie să plăteşti contribuţii. Nu mai găseşti oameni, dacă nu plăteşti oameni. Sau chiar dacă găseşti oameni la salariul minim, nu poţi să ai pretenţii să-ţi facă şi treabă. Şi de aceea oamenii trebuie remuneraţi, şi în ziua de astăzi nu mai merge, noi nu mai avem în zootehnie slugi, avem muncitori care vin cu maşină personală, se schimbă, fac un duş, îşi iau salopetele şi intră la activitate.

„Preferăm să procesăm carcasa undeva între 300-350 kg. HoReCa vrea carne de calitate, vrea animale tinere, vrea între 20-24 de luni sacrificate.”

Cheia este îngrăşarea-finisarea

Reporter: Care este performanţa la care aţi ajuns la fermă aici?

Tamas Peter Nagy: Vom încerca cu moara tehnologică să îmbunătăţim performanțele, avem o nouă reţetă pentru finisare. La tăuraşi avem un spor mediu zilnic de peste 1.300 de grame la Angus, care se va îmbunătăți, pentru că de acum încolo începe tehnologia. Până acum făceam aşa, la ochi. Acum începe profesionalismul şi o să ducem acest randament în sus. Acum nu pot să spun, am avut şi tauri de peste 450, cu un randament zilnic de 2,6 kg. Vorbesc pe media populaţiei, per total. Dar cu noua reţetă o să fie mai bine.

Reporter: Randamentul la Angus care este?

Tamas Peter Nagy: Avem un randament de peste 55%, sacrificat la peste 600 kg. Noi preferăm să procesăm carcasa undeva între 300-350 kg, care este perfectă pentru ceea ce cere piaţa. HoReCa vrea carne de calitate, vrea animale tinere, vrea între 20-24 de luni sacrificate. Iar în ultima perioadă începe să fie o lipsă de carne de vită pe piața europeană. Sectorul este greu, încă nu există aşa o automatizare cum e la porc sau la pasăre, chiar dacă am investit foarte mult în mecanizare, în adăposturi, în tehnologie, încă depindem de oameni care trebuie să vină atât de sărbătorile legale, cât şi sâmbăta şi duminica, e foc continuu, şi de Rusalii, şi de Paşti, şi de Crăciun, noi trebuie să fim prezenţi în fermă, dacă vrem performanţă. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea. Nu se poate face zootehnie prin telecomandă sau la distanţă. Specialistul trebuie să fie permanent în fermă şi, cum se spune, „ochiul stăpânului îngraşă animalul”.

Eu încurajez oamenii să ţină bovine de carne, este loc pentru bovine de carne în Transilvania şi nu numai, în toată România. Cât timp vezi păşuni neexploatate şi neutilizate şi care ar putea fi exploatate şi utilizate, pentru asta România ar putea să fie Argentina Europei, dacă adoptă în următoarea strategie o politică sănătoasă. Cheia este, şi vă spun, după atâţia ani de experienţă atât în domeniul administrativ, cât şi în domeniul privat, îngrăşarea-finisarea. Noi exportăm cereale în loc să convertim înapoi în sistem, să subvenţionăm îngrăşarea, să abatorizăm animalele în abatoare în care am investit prin proiecte europene să aibă volum, să aibă flux şi să tranşăm şi să exportăm piese de carne. E mai profitabil decât să exportăm animale vii. Exporţi animale vii – exporţi subvenţie.

Ca paranteză, când am mers acum 7-8 ani şi cumpăram tauri de 6.000-7.000 de euro la licitaţii în Germania, şi toţi oamenii care mă ştiu, foarte mulţi au venit cu mine şi am cumpărat tauri linia australiană, linie canadiană, lumea zicea că „ăsta a înnebunit, a dat atâţia bani…”. Oameni buni, noi suntem prea săraci, am fost prea săraci şi nu mai avem timp să recuperăm acel handicap pe care-l avem faţă de celelalte ţări dezvoltate. Iar genetica nu înseamnă un an, nu înseamnă 5 ani, nu înseamnă o generaţie, înseamnă generaţii. Iar noi acest handicap trebuie să-l recuperăm rapid. De aceea trebuie să investim masiv, încât să recuperăm, să fim competitivi cu ei, iar prin această bunătate ce avem azi în România – avem apă, climat, păşune şi forţă de lucru, că suntem oameni care pun osul la treabă, să devenim competitivi cu celelalte state, să putem să le învingem. România poate să fie Argentina Europei în ceea ce priveşte bovina de carne, iar în bazinul transilvănean, cu programele şi cu marketingul făcute de Asociaţia Aberdeen Angus s-a ajuns unde s-a ajuns. Trebuie să organizăm colectarea, să organizăm îngrăşarea, să organizăm abatorizarea şi să organizăm piaţa. Asta nu poate să facă doar un simplu fermier. Această fermă, ca să fie profitabilă, trebuie să proceseze undeva la 10 animale pe săptămână, are nevoie să mai colecteze animale şi să îngraşe de la micii fermieri parteneri, care sunt în zonă. Chiar în vecinătatea mea este un fermier care are 20 de capete. Din 20 de capete are 5-6 tăuraşi pe care anual îi preiau eu în unitatea de finisare de acum încolo. Altul este peste două văi de aici, al treilea este în satul vecin, şi atunci această comunitate din zona noastră colectează, are o piaţă de desfacere, știe pentru ce produce şi toată lumea este mulţumită. Păşunile sunt valorificate, sunt întreţinute, sunt acoperite de animale, sunt fertilizate natural, iar cum v-am spus, avem nevoie de cel puţin 10 animale abatorizate ca să putem face faţă presiunilor de piaţă, ca să fim competitivi. Ca să aduci un om din Italia şi din Germania trebuie să-i dai salariu. Trebuie să-i dai să muncească. Iar acel produs trebuie să-l valorifici ca să poţi să plăteşti salarii, contribuţii, energie electrică, taxe, impozite, revizii la utilaje, tratamentele medicamentoase, dacă ai lipsuri de furaje – că nu poţi să le produci pe toate, produci porumb în zonă, lucernă, fân, grâu, de acolo adunăm paie, dar câteodată mai trebuie să şi cumpărăm, de exemplu, orz, că nu producem orz în această zonă, trebuie să cumpăr şroturile, premixurile, vitaminele, mineralele, deci toate acestea costă bani. Şi de aceea trebuie făcut un buget foarte echilibrat, în care omul să ştie ce cheltuieli are şi ce capacităţi de producţie are.

„Eu încurajez oamenii să ţină bovine de carne. România poate să fie Argentina Europei în ceea ce priveşte bovina de carne, dacă adoptă în următoarea strategie o politică sănătoasă.”

Afacere de familie cu viitor

Reporter: În încheiere, cine este omul Tamas Peter Nagy?

Tamas Peter Nagy: Toată lumea mă cunoaşte ca Tomi, fermierul de vaci.

Reporter: Exact, aşa am întrebat şi noi în sat, c-am luat-o greşit pe drum, şi am întrebat niște săteni unde e ferma domnului Tomi şi, iată, am ajuns.

Tamas Peter Nagy: Lumea mă cunoaşte ca Tomi, că lumea mă întreba „cine-i Nagy?”, nu ştie nimeni. Dar dacă întrebai „cine-i Tomi?”, lumea mă ştie. Da, sunt Tomi, fermierul de vaci. De profesie sunt medic veterinar, am făcut studii aprofundate şi în domeniul zootehniei, că am fost tot timpul pasionat de zootehnie, că altfel nu ajungeam pe la ANZ.

Am început ca un funcţionar de rang inferior, am studiat, am perseverat, prima dată am tatonat cu caii de sport, unde am făcut performanţă, am fost medic veterinar şi la olimpiadă la Atena, printre altele, şi mi-a plăcut să fiu la ţară, să fiu în domeniul agriculturii, aproape de zootehnie, şi atunci tot timpul în spatele casei am ţinut animale. De mic copil ţineam porumbei ornamentali şi voiajori…

„De la costum şi cravată am ajuns înapoi la cizme de cauciuc, am revenit la ceea ce-mi place şi mi-a plăcut tot timpul, zootehnia.”

Reporter: Născut, crescut unde?

Tamas Peter Nagy: Născut și crescut în Târgu-Mureş, la oraş, pe asfalt, dar la bunica aveam tot timpul în pod porumbei, în curte, căţei, aveam şi nutrii şi tot felul de animale.

Reporter: Până în 1989 se creşteau nutrii…

Tamas Peter Nagy: Nutrii, iepuraşi şi tot felul de animale, tot timpul a fost aşa. Poate că din cauza asta am ales direcţia de medicină veterinară, iniţial am dat examen la un liceu teoretic, ulterior am plecat la liceul tehnic şi am făcut clasa de veterinar, de acolo am plecat la Facultatea de Medicină Veterinară, studii aprofundate în zootehnie, masterat şi doctorat în acest domeniu, dar tot timpul mi-a plăcut să fiu pe tractor, să lucrez cu cai, cu căruţe, la ţară.

Reporter: Şi primul loc de muncă după terminarea facultăţii unde a fost?

Tamas Peter Nagy: Am fost medic veterinar la o fermă zootehnică, unde erau şi bovine, practica mi-am făcut-o în ferme de bovine şi de suine, făceam însămânţări la scroafe şi control gestaţie la vaci. Am tatonat cu bovinele de lapte ca hobby, în fundul grădinii. Prima vacă am primit-o de la doctorul Petcu (n.r., medicul veterinar și fermierul din Ilfov, de la Pantelimon, Mihai Petcu), junincă, era un Jersey şi am tatonat cu vaca de lapte, mi-am dat seama că nu puteam să fac faţă la toate şi am optat să cresc ulterior vaci de carne. Dar până la vaca de carne am fost inspector-şef, director tehnic, director general adjunct, director general la ANZ şi secretar de stat în MADR. Iar de la costum şi cravată am ajuns înapoi la cizme de cauciuc, am revenit la ceea ce-mi place şi mi-a plăcut tot timpul, zootehnia.

Reporter: Nu cred că n-au mai fost oferte în toată această perioadă pentru reîntoarcere în Ministerul Agriculturii...

Tamas Peter Nagy: Bineînţeles c-am avut oferte, nu am de gând să mă mai întorc, mă simt foarte confortabil în fermă, îmi place ceea ce fac, că dacă nu mi-ar plăcea ceea ce fac poate că nici n‑aş fi reuşit şi nici nu mă regăseam. Deci ăsta este domeniul care-mi dă satisfacţii. Mă trezesc dimineaţa cu plăcere, că ştiu că vin şi lucrez pentru mine şi cât lucrez şi cât efort depun, văd feedbackul, adică realizările.

Reporter: Munceşti, munceşti, dar mai trebuie să te şi gândeşti la familie. Are cine să preia afacerea, la un moment dat?

Tamas Peter Nagy: Sunt căsătorit, avem o viaţă de familie fericită, sunt tată de trei băieţi.

Reporter: Concurenţă serioasă la fermă!

Tamas Peter Nagy: Trei băieţi care au început deja să vină să fie alături de mine, să mă ajute. S-au născut, cum se spune, „la fundu’ vacii” şi eu sper că avem o afacere de familie, exact cum tatăl meu a fost alături de mine şi a crezut în acest vis, investind şi el în acest business, eu cred că şi ei vor fi continuatori ai fermei de vaci Angus.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Revista Fermierului a găzduit, în mai multe rânduri, adevărate foiletoane despre pajiști, în care un drag colaborator, experimentat și învățat – l-am numit pe dr. Teodor Marușca, care acum este director adjunct tehnic al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Brașov –, ne-a explicat ce este bine și ce nu în domeniu. E vremea să îl invităm să ne mai reamintească, pentru că este nevoie, iar și iar, că lucrurile nu stau deloc bine și că e important să punem un început bun.

Așa cum ne atrage atenția invitatul nostru, dr. Teodor Marușca, România s-a angajat cu ocazia intrării în Uniunea Europeană, adică în urmă cu 15 ani, ca acele 4,8 milioane de hectare de pajiști să fie menținute, ca suprafață, dar și să fie îmbunătățite calitativ. Din păcate, nu s-a făcut nimic în această direcție, dimpotrivă, au fost lăsate pradă degradării. „Cauzele degradării, pentru care suntem atât de neliniștiți, sunt multiple. În primul și în primul rând este faptul că numărul de animale care valorificau această bogăție, acest patrimoniu național, a scăzut la mai bine de jumătate din efectivul de dinainte de 1990. Pajiștile au fost, în bună parte, abandonate – în totalitate, în unele cazuri – și la altele s-a redus încărcarea cu animale sub limita posibilă. La un calcul al nostru, față de efectivele actuale de pajiști, unități vită mare, abia dacă se acoperă la nivelul țării 0,3 unități vită mare la hectar. Apoi, calitatea lor, pe lângă abandon, este foarte slabă și din cauza faptului că nu se întrețin. Adică lucrările anuale de curățire a lor nu se mai efectuează, de asemenea nu se fertilizează cu îngrășăminte chimice sau organice, târlirea care se face cu animale este și aceea făcută necorespunzător, în sensul că animalele staționează în târlă sau în stână în același loc și nu se face o târlire rațională. Sunt foarte multe alte aspecte negative.”

Domnia sa spune că s-au luat totuși niște măsuri, la nivel național, prin apariția Legii pajiștilor și a Ordonanței de Urgență a Guvernului 34, amândouă din 2013, prin care se prevede întocmirea unor amenajamente pentru ca aceste pajiști să fie îmbunătățite. De altfel, chiar instituția pe care o reprezintă a întocmit un Ghid pentru amenajamentele pastorale, care se află sau ar trebui să se afle pe masa tuturor celor care fac astfel de lucrări de amenajare. Zice că toate UAT-urile din România trebuiau, conform legii, încă din 2004, să aibă aceste amenajamente întocmite, dar de atunci, în fiecare an, au apărut noi și noi legi de amânare a amenajamentelor pastorale, a termenelor de depunere.

„În 8 ani, pe care i-am avut la dispoziție din 2014 până în 2021, suprafața pe țară care are amenajamente pastorale este de abia de 54,5%, la care se adaugă 16,6% în lucru, deci în total puțin peste 71%. Ele trebuiau să fie încheiate, cum s-a propus încă din 2014 – cei care au propus această dată n-aveau cunoștințe de cât de complicat este să faci un amenajament pastoral. Silvicii mi-au spus, ei fiind principalii executanți ai acestor amenajări pastorale, că este mult mai complicat să faci amenajamentul unei pajiști decât amenajamentul lor din silvicultură. Și mergând mai departe la situația pe țară, singurul județ care a întocmit și este de 100% realizare este județul Harghita, urmat de Prahova, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, care au spre 70%. Județe rămase foarte în urmă sunt Mureș, Arad, Cluj, Gorj, Suceava și Buzău, care au abia între 20-35% realizări.”

Nu ne pricepem sau nu ne pasă?

Ceea ce ne întristează foarte mult, dar nu ne surprinde, pentru că sunt circumstanțe pentru o astfel de stare de lucruri, este următorul argument pe care ni-l dă domnul Marușca vorbind despre proasta calitate a pajiștilor: „Acum care sunt cauzele? În primul rând, în echipele care întocmesc amenajamentele nu sunt oameni suficient de bine pregătiți pentru a întocmi amenajamentele. Calitatea amenajamentelor noastre lasă mult de dorit. Și am să vă spun și de ce. Eu am urmărit în multe părți din țară, eu lucrez cu amenajiștii și am mai și verificat unele dintre lucrările lor, și am găsit lucruri incredibile. Adică, unii n-au făcut decât să copieze de la vecin proiectul, uitând să șteargă și de la cine a copiat. Și am fost surprins să găsesc amenajament în care era scrisă, pe coperțile amenajamentului, o comună, iar în interior am găsit scrisă altă comună. Erau schimbate doar suprafețele. Pe principiul copy-paste. Și foarte mult copy-paste din Ghidul de întocmire a amenajamentelor pastorale întocmit de Institutul nostru. Ar trebui să existe la nivel național un organism care să instruiască pe cei care fac amenajamente – Institutul nostru s-ar putea angaja –, ca să nu facă oricine aceste amenajamente, ci doar cei abilitați să le facă, să aibă cunoștințe minime de botanică, de vegetație a pajiștilor”.

Trebuie să recunoaștem în această descriere și un aspect pe care domnul Marușca, din delicatețe, nu l-a exprimat. Este vorba și de multă nepăsare. Recunosc aici atitudinea elevilor chiulangii, care, neavând vreo atracție către carte, copiază tema sau extemporalul altuia cu tot cu numele aceluia. Și atunci, despre ce instruire să vorbim? Instruiești pe cel care se vrea instruit. Poate ar trebui să vorbim și de niște mecanisme de cointeresare a celor implicați. De ce nu, și de unele constrângeri legislative.

Cine-i învață pe verificatori?

Mai mult, nici cei care ar trebui să verifice se pare că nu prea o fac. Se pare că tot din nepricepere. „O altă problemă este verificarea aplicării amenajamentelor. Aici suntem complet… Agenția Națională pentru Zootehnie este chemată să facă aceste verificări. Acolo nu știu exact care este structura de specialiști, dar sunt mai mulți zootehniști, sunt mai mulți medici veterinari care n-au făcut nici botanică, nici amenajarea teritoriului, nu au făcut decât pasager probabil, cei de la zootehnie, cultura pajiștilor. Au un curs de producere a furajelor, dar este insuficient pentru a cuprinde complexitatea verificării. Acolo sunt formule de amestecuri de ierburi pentru înființarea unor pajiști semănate.”

Domnul Marușca își răspunde astfel negativ la doleanța exprimată de a se face, la nivel județean, o sinteză a tuturor amenajamentelor executate până acum, asupra cărora să se facă o analiză critică, pentru a se ști cât de bine sunt întocmite, pentru că e greu de presupus că fără o pregătire prealabilă cei care verifică pot să înțeleagă ceva. Oare cine ar trebui totuși să verifice? Domnia sa ne spune că există specialiști, absolvenți ai facultății de agricultură care activează în cadrul UAT-urilor și care ar putea fi consultați de către cei care întocmesc proiectele. „Ar trebui să vină și să-i întrebe, în condițiile UAT-ului, ce amestec e mai potrivit. Nu putem generaliza de la Institut, să spunem, pentru cele vreo 3.200 de UAT-uri, cât are România la ora asta, ce amestecuri să facă. Fiecare proiect trebuie să conțină aceste combinații. Și, pe lângă acestea, suprafețele care trebuie amendate cu amendamente calcaroase – vorbim de solurile acide – și rețetele de fertilizare cu îngrășăminte chimice, și altele. Local trebuie adaptate aceste soluții. Nu poți să generalizezi.” Dacă pot să consilieze, poate ar fi util să și verifice, în condiții legale, firește. Dacă nu, atunci cei care ar trebui să verifice ar trebui instruiți. Dr. Teodor Marușca spune că există o carte care ar putea sta la baza acestei instruiri pe care a publicat-o în colaborare chiar cu editura noastră, în 2016, după ce în prealabil a făcut obiectul unui serial ce s-a întins pe parcursul a 33 de numere din Revista Fermierului. Este vorba de cartea „Praticultura pe înțelesul tuturor”.

Nostalgia trecutului și admirația Vestului

Se pare că în trecut existau oameni mult mai bine pregătiți, cel puțin așa susține domnul Marușca: „Încă din 1933, după apariția legii din 1928, s-a prevăzut întocmirea amenajamentelor. Deci nu e o noutate ceea ce vă spun acum, în sensul că amenajamente s-au făcut și înainte de Al Doilea Război Mondial, ba chiar și în epoca noastră, după război, s-au făcut proiecte de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor, care erau executate de întreprinderi specializate, și cunosc bine situația. La nivelul fiecărui județ, exista o astfel de întreprindere de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor. Ele au dispărut după anii 1990 și este o mare pierdere, pentru că oamenii de atunci erau foarte bine pregătiți să le execute, la fiecare județ exista o întreprindere de îmbunătățiri funciare, dar și la nivel central. Întocmeau amenajamente pastorale, proiecte de îmbunătățire. Ele au dispărut și au fost lăsate în seama unor direcții agricole județene, a direcțiilor silvice și a altor organisme și instituții care nu sunt «de meserie»”.

Este în firea noastră să facem comparații cu alte țări, unde lucrurile stau vizibil mai bine, pentru că se vede din viteza mașinii, parcurgând drumurile europene. Această dispoziție a noastră de a face comparații nu este un aspect pe care să-l apreciez, considerând că ar trebui să luăm aminte la ce este bine pentru noi și să acționăm în consecință, dar nu putem să ignorăm experiența altora, reinventând roata. Din păcate, noi doar ne comparăm cu cei bine organizați, căinându-ne de cât de rău stăm, fără să preluăm absolut nimic din experiența lor sau a celor dintre noi care au învățat de la aceia. Este și cazul domnului Marușca. Domnia sa și-a petrecut mulți ani și a cules învățături de la cei cu rezultate remarcabile în domeniul culturii pajiștilor și, venind să le aplice la noi, s-a lovit de multă ignoranță și nepăsare. Zic cultura pajiștilor, dar la noi nici măcar nu se poate vorbi despre așa ceva, pentru că după cum ne spune chiar dr. Marușca, pajiștile nici măcar nu au fost luate în cultură. Ele sunt niște pârloage. „Dacă o pajiște n-o iei în cultură, n-o cosești în fiecare an, n-o cureți în fiecare an, nu-i dai îngrășăminte, nu îi dai o încărcătură normală cu animale, ea se degradează. Pentru că… ce e pajiștea? Un spațiu pe care omul l-a făcut, a defrișat pădurea ca să facă loc ierbii și să crească mai multe animale. De aceea au apărut aceste pajiști. Din păcate, la noi nu sunt întreținute pentru că avem impresia că este suficient să te duci cu animalele și să paști, atât. Peste tot, în vestul Europei, există mașinării care le întrețin, oameni care le-au luat în cultură, numai noi nu le-am luat încă în cultură. Noi suntem la stadiul de păstorit, fără să mai facem nimic. Ați văzut dvs. un crescător de animale care să aibă mașini de curățat pajiștile sau mașini de fertilizat? Nu găsiți așa ceva. Din păcate. Deci noi trebuie să creăm această civilizație pastorală și să întreținem pajiștile așa cum se cuvine.”

La munte e mai rău

Toate aceste probleme capătă accente dramatice dacă vorbim despre zona montană.

E de la sine înțeles că pajiștile cele mai multe se află în acea zonă. Verdictul specialistului preumblat prin acele locuri este cel care ne întristează. „Acestea sunt cele mai degradate!” Și ne explică de ce: „Pentru că sunt mai greu accesibile. Dacă înainte omul obișnuia să meargă pe munte cu samarul, punea pe măgăruș cât nu putea el duce, pe cai, cu căruța, acum, mai nou, folosește mașinile astea performante 4x4, iar unde nu ajunge mașina de acest tip, off-road, nu se mai instalează stâne. Asta înseamnă că multe din suprafețele de pajiști sunt abandonate”.

Am putea spune că multe s-au și împădurit. Ba chiar și unele zone accesibile cu acele off-road-uri. Asta, pentru că a scăzut dramatic și numărul de animale. Trebuie să îi dăm însă dreptate specialistului, care ne spune că fără aceste pajiști nu există viață pe munte. Viață economică, trebuie să precizăm și să reiterăm credința că dacă ne dorim ca munții să aibă în continuare viață, oamenii aceia ar trebui plătiți pentru că există. Teodor Marușca ne împărtășește iarăși din experiența sa de prin alți munți ai Europei. „În zona montană, pajiștile, care reprezintă peste 75-80-85% din suprafață, sunt motorul întregii activități de acolo. De aceea, unele țări din Europa dau foarte mare importanță acestui fapt. Recent, francezii au aniversat o jumătate de secol de la promulgarea legii pastorale la ei. Legea se referă, cea franceză zic, pentru că, vrem - nu vrem, din punct de vedere agricol și pastoral, Franța are niște priorități și este locomotiva Europei pentru agricultură. Și primul domeniu la care se referă legea pastorală franceză este favorizarea organizării crescătorilor de animale. Deci statul se interesează ca toți crescătorii de animale să fie organizați în asociații, federații etc., ca să creeze aceste grupuri pastorale care sunt autorizate de către stat. Al doilea domeniu, care la noi lipsește cu desăvârșire, este organizarea funciară a proprietarilor de teren cu destinație pastorală. Deci toți cei care dețin suprafețe de pajiști din zona montană sunt organizați în aceste asociații ale proprietarilor. La noi nu știu dacă există așa ceva, pentru că nu se cunoaște ale cui sunt pajiștile. Se cunoaște oarecum, dar nu în totalitate. Sunt unii care au obținut suprafețe imense din pajiștile românești, cu schimb de teren din câmpie. De ce? Ca să primească subvențiile care se dau pe pajiști. Ăsta e adevărul… Cel de-al treilea domeniu al legii franceze este facilitarea convențiilor plurianuale de păscut, adică îi adună pe crescătorii de animale cu asociațiile funciare ale proprietarilor de teren și fac convenții plurianuale între ei, astfel încât să se valorifice în integralitate iarba, dată de Cel de Sus sau făcută de ei. Și-și pun probleme și ei, în continuare, să perfecționeze această metodologie. Și mai spun ceva despre Franța: are un organism, se cheamă Cemegref, adică un centru de mecanizare a agriculturii, e și silvicultura aici, e și organizarea teritoriului, au un număr de 970 de agenți, din care 420 sunt cercetători științifici, și sunt organizați în 10 colective. Nimic nu se face în spațiul rural francez fără acest Cemegref, care deține în totalitate toate pârghiile. El știe unde-s conductele, care-i terenul; el face proiectele.”

Cemagref este un institut public de cercetare a cărui activitate se concentrează pe dezvoltarea durabilă în zonele non-urbane. Contribuie la conservarea și gestionarea acceptabilă a sistemelor de teren și apă, prevenirea riscurilor asociate și dezvoltarea activității economice durabile.

Evident că la noi sunt mai multe probleme decât soluții. De organizare, ce putem spune, lipsește cam de peste tot, de ce ne-am mira că lipsește de aici? Iar despre stimulare, nu doar că nu-i plătim, cum ziceam, ca să existe, dar le mai și facem viața grea punându-i într-o concurență total neloială cu crescătorii de animale de la șes. Iată cum ne spune domnia sa că rezolvă această problemă alte state cu zone montane: „Intervine ceva ce noi n-am reușit până acum să rezolvăm, respectiv preț diferențiat pe altitudine al producției animaliere. Nu este posibil ca laptele produs la câmpie sau la deal să aibă același preț ca acela produs la munte. Și am să vă spun că în Elveția, unde am făcut o specializare de 8 luni, în urmă cu 52 de ani, atunci, cu fiecare 250 m de altitudine, confederația plătea în plus producătorului de lapte 10%. Deci, dacă era un producător la 1.800 m altitudine și făcea 3.000 de litri de lapte de la vacile lui de-acolo, putea să concureze cu cel care era la altitudinea de 400-500 m din platoul elvețian, care făcea la vremea respectivă cam 5.500 de litri de lapte. La noi nu se întâmplă asta nici acum, deși eu am scris, după venirea din Elveția, în cărți și la reviste, de necesitatea prețului diferențiat pe altitudine, cel puțin al laptelui. Ajunsesem la concluzia că la noi ar trebui să fie o creștere de cel puțin 10% cu fiecare sută de metri altitudine în plus, ca să poată fi rentabil. Domnul academician Otiman a făcut un studiu, foarte interesant, pe baza datelor din zona montană, că la peste 700 de metri laptele trebuie stimulat ca preț, că altfel nu mai devine rentabil. Vă dați seama cum poate lupta un om în zona montană să supraviețuiască, dacă laptele lui, de la văcuța lui, de acolo, prețul este același cu al aceluia unde are condiții mult mai bune de lucru”.

Ecologia, un deziderat îndepărtat

Foarte interesantă este viziunea domnului dr. Teodor Marușca în privința modului cum ar trebui să evolueze acreditarea de agricultură ecologică. „Se vorbește acum că România ar trebui să ajungă la 25% din suprafață cu agricultură ecologică. Singura țară din Europa care a depășit acest cuantum de 25% este Austria. Dar vă pun întrebarea: pe ce anume se bazează Austria, de a făcut peste 25% agricultură ecologică? Pe pajiști, dragii mei! Și atunci, Institutul nostru, în cadrul unui proiect, a întocmit un Îndrumar de bune practici pentru agricultura ecologică montană, și mai departe, pajiști permanente și pastoralism. În această carte, ajunsă, la fel, în toate județele României, la minister, în sute de exemplare, care a fost prezentată, sunt toate legile apărute legat de agricultura ecologică și cum trebuie ea aplicată.” Cu toate acestea, nu crede că doar din pix se poate face asta, deși pășunile noastre probabil nu s-au întâlnit vreodată cu substanțele chimice de fertilizare. Dimpotrivă, crede că e nevoie de o etapă intermediară, de o cultivare convențională. „În primul și în primul rând, ideea pe care au lansat-o unii că e suficient că nu s-au dat pe pajiștile României, de secole, de zeci de ani, îngrășăminte și să le declarăm ecologice este o greșeală impardonabilă. Adică acestea nu sunt pajiști ecologice în bunul sens al cuvântului, pentru că au covorul ierbos degradat. Animalele nu consumă iarba, randamentul animalelor care pasc pe aceste pajiști degradate este extrem de scăzut, și atunci cum să te mai lupți cu agricultura convențională? În primul și în primul rând, trebuie să îmbunătățim pajiștile. Doi-trei ani, să le dăm îngrășăminte, să le refacem total, să semănăm alte specii mai valoroase prin reînsămânțare, să le folosim rațional și, după doi ani, de trecere, de conversie la agricultura ecologică, facem ecologic. Nu am găsit nicăieri pajiști degradate, când am umblat în Franța la specializare, toate au un covor extraordinar de bun. Nu. Nu se poate fără a trece printr-o fază de îmbunătățire. Sunt unele voci din România care nu sunt suficient de bine pregătite sau informate, și care sunt adeptele falsei idei că se poate face agricultură ecologică pe pajiști degradate. Se zice că avem îngrășăminte organice destule, târlim cu animalele. Nu e suficient. Din experiențele noastre, și vreau să spun că am experiență de 25 de ani în platoul Bucegilor la 1.800 de metri altitudine și am făcut experiențe, cât se poate târli cu animalele. Adică, țin animalele în mod corespunzător ca să se fertilizeze pajiștea, nu mai mult de 10-15%. Și ce fac cu restul suprafeței? O las tot așa? Deci ideea unilaterală că vom fertiliza organic e greșită. Fertilizăm organic după ce ducem mai multe animale sus, la conversie. Am făcut conversia, am animale mai multe, că au ce mânca, și atunci pot să fac și târlire cu animalele și să acopăr cât de cât necesarul de fertilizanți pentru iarba respectivă. Deci toate acestea se fac cu judecată și cu organizare.”

***

Așadar, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul pajiștilor de pe la noi, despre trei aspecte foarte importante. În primul rând, e nevoie de o nouă abordare a pajiștilor, pe care nu putem să le mai privim ca niște nomazi care vin cu animalele, le satură și pleacă mai departe pe alte plaiuri. Au trecut mii de ani de când se întâmpla asta. Trebuie să venim în actualitate, să devenim cultivatori ai pășunilor. E foarte frumos cum apreciază chiar interlocutorul nostru această chestiune: „Dacă noi nu aplicăm ce este nou în domeniu, pierim. Degeaba ne uităm că-i verde peste graniţă, dincolo, pentru că alea sunt făcute pentru că au luat în cultură pajiştile. Ei sunt deja în civilizaţia europeană a pajiştilor. Haideţi să intrăm şi noi în ea!”. Într-adevăr, să intrăm în acea civilizație care are grijă de oamenii greu încercați ai muntelui, sprijinindu-i, ca să punctăm și a doua temă pe care am dezbătut-o aici. Cea de-a treia a fost transformarea pajiștilor în acea pondere ecologică pe care ne-o impune noua politică europeană. Dar nu oricum, ci în modul în care cercetătorii, precum cel cu care am vorbit, ne învață.

Articol scris de: Adrian Nedelcu; Documentare: Alexandru Băgescu

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, în perioada 1 - 15 decembrie 2021, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2022. Cererile trebuie avizate de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ), iar depunerea acestora se face la centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a Registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor, trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

• dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

• acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

• lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a Registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;

• copia contractului între deţinătorul Registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

• lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

• dovada că solicitantul este persoană juridică, conform legislaţiei în vigoare;

• acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANZ;

• lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona „întreprindere nou-înfiinţată”;

• copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

• lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se tot vorbește despre rase de animale, despre calitățile acestora, despre cât de potrivite sunt acestea spre a fie crescute într-un anumit areal, despre tot felul de calități și caracteristici ale acestora. Dar pentru a putea să ajungi la respectivele performanțe, rasele trebuie să fie bine definite și stabile în ceea ce privește continuitatea generațiilor. Nu îți folosește să ai azi un exemplar foarte bun, iar urmașii lui să nu ajungă măcar la jumătatea performanțelor sale. Iată motivul pentru care animalele trebuie trecute în registre, elaborate pentru fiecare rasă, și controlate de specialiști, pentru ca acele caracteristici specifice rasei să fie îndeplinite pe mai multe generații. 

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile, am apelat la un specialist. Este vorba despre Ioan Dorin Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană, responsabil cu organizarea și planificarea activității de control al producțiilor la această rasă, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia - Hunedoara, asociație care s-a afiliat la Registrul Genealogic din 2015, când a înființat Registrul Genealogic al rasei Țurcană, alături de Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad. 

Este important ca acele caracteristici specifice raselor să fie supuse unui control făcut de specialiști. El se face în baza unor valori de referință. Prin procesul de ameliorare se urmărește creșterea acelor valori care sunt de interes economic, cum ar fi cele legate creșterea în greutate. „În cazul producției de carne, performanța de referință e sporul mediu zilnic. Sporul mediu zilnic se realizează la masculi și femele până la vârsta de 5 luni, fii și fiice ale berbecilor de rasă pură, deci înscriși în secțiunea principală a Registrului genealogic, fie cu femele acceptate în planul de selecție, fie cu oi la fel, de rasă pură din secțiunea principală a registrului”, explică domnul Vulc și adaugă, legat de evoluția așteptată a acestor performanțe: „Dacă standardul de rasă presupune 30 kg, noi avem la 60 kg femela la bonitare, deci au potențial. Astă vară arătam mioare de 80-90 kg, miori peste 100 kg, în fermă la dl Dumitru Andreșoi, la Călan, deci potențial productiv este, numai trebuie să fie îngrijit și furajat corespunzător. Acum eu v-am spus vârfurile, dar nu toată lumea realizează. Și aici e problema, cerințele Registrului sunt ceva mai mari decât standardul de rasă.”

COP implică costuri suplimentare

Trebuie spus că afilierea la Controlul Oficial al Producției implică niște costuri pe care în mod logic nu ți le-ai dori. Trebuie să ai și un motiv stimulator: „Multă lume a intrat în Controlul oficial pentru subvenții; cei care realizează importanța controlului nu-și pun în primul rând problema de maniera asta. Faptul că se monitorizează performanțele animalului, se înregistrează și se eliberează un certificat, la comercializare; dacă ai efectivul cuprins în registru, poți să faci ferme de elită, ferme de multiplicare, ai alte posibilități de valorificare a animalelor. Animalul, dacă e și frumos, e însoțit și de documente, de certificat zootehnic, sigur că e mult mai valoros”.

Așa cum spuneam, este nevoie de un efort financiar suplimentar din partea celor care se ocupă de ameliorare. Un efort pe care și l-ar dori compensat oarecum. „Ameliorarea se face pe populații de animale. În cadrul acestora, conform piramidei ameliorării, trebuie să funcționeze exploatații sau ferme de elită, de multiplicare și comerciale, fiecare având obiective foarte bine stabilite. Nu este reglementată încă problema fermelor de elită sau de multiplicare. Noi am făcut propuneri și la ANZ, și la Ministerul Agriculturii, așteptăm să se materializeze acest lucru, întrucât sunt cheltuieli suplimentare. Într-o fermă de elită trebuie să se facă toate lucrările de selecție cu rigoare și cu precizie cât mai mare, într-un termen cât mai scurt, ca intervalul dintre generații să fie cât mai mic. Și atunci, aceste ferme trebuie sprijinite material, fiindcă pentru a face montă naturală – că la ăștia se face paternitate – trebuie să faci montă naturală autorizată în harem, iar asta presupune să izolezi efectivul de animale cu reproducătorul respectiv, lucru care costă, în primul rând furaje –, în loc să le ducă pe câmp trebuie să le furajeze la grajd ca să poată să rezolve problema –, apoi volumul de muncă – acolo va trebui să existe un om care să le adape, să le hrănească, să le plimbe.”

Profesionalizarea controlorilor este prioritară

Procesul de control are nevoie și de oameni specializați care să poată urmări fiecare element. Nu este o activitate complicată, dar este specializată și asta necesită cunoștințe bine definite. Majoritatea controlorilor este tânără, dar provine din medii de pregătire diversă de la studii superioare, la medii, având, sau nu, cunoștințe din domeniul zootehnic, de aceea fiecare controlor va absolvi, ulterior, un curs de perfecționare, în urma căruia va primi un atestat de controlor, iar anual, cu asociațiile afiliate, se realizează alte cursuri. Cursul principal este, atât teoretic, cât și practic. „Practica se realizează în fermă, pe ateliere. De exemplu, noi am avut atelierul la tuns. Acolo ai cântarul de lână, ai rigla cu care măsuri lungimea șuviței. Pe urmă faci bonitarea, aveam buletinele de control, buletinul 11 pentru control adulte, buletinul 19 pentru bonitare; de acolo am trecut la atelier la lapte. Acolo am avut cântarul pentru lapte, am avut cupele pentru măsurat, buletinul 17 de control; pe urmă la carne sigur că e cântărirea. Partea teoretică se referă la în jur de 35 de întrebări, pentru fiecare se punctează cu mai multe răspunsuri. De exemplu: care sunt atribuțiunile controlorului? Sau ale crescătorului? Controlorul trebuie să știe și atribuțiile, sarcinile crescătorului, dar și drepturile acestuia, să poată să le respecte. Și erau întrebări cu mai multe răspunsuri.” Ne-a precizat că nu este un curs pentru angajare, dar toți cei angajați trebuie ulterior să îl urmeze. „Nu toți sunt de specialitate. Le recomandăm noi, aveți normele de apreciere la ovine, găsiți pe site-ul Asociației sau al ANZ-ului sau... așa mai departe, dar nu toți înțeleg termenii.”

Etapele controlului

Activitatea pe care o are un controlor este în funcție de sezon, ne explică domnul Vulc, „de exemplu, în campania de montă, prin deplasările pe care le face la crescătorii pentru care e arondat, urmărește ca berbecul și oile care fac obiectul reproducției montei să fie corect individualizate. Mai urmărește ca Registrul de montă și fătări, care e în sarcina crescătorului, să fie deschis pentru anul de control. Noi am pretins să se înceapă cu mioarele. Urmărim mioarele să vedem dacă fată, să vedem dacă au lapte să-și întrețină mielul, dacă duce lactația până la capăt, ca să putem face selecția. Evident că se pleacă de la premisa că fiecare crescător cunoaște istoricul oilor sale. Mai urmărește ca animalul să se regăsească și în evidențe. Deci el face o verificare administrativă, urmărește să vadă: berbecul ăsta care execută monta e autorizat de autoritatea competentă în zootehnie pentru montă sau nu. Colectează datele – deci vine în 20 sau 25 septembrie la mine în fermă și eu am început monta la 1 septembrie – și le predă asociației, notifică asociația. Totodată, introduce datele în aplicația Registrului, unde e și Registrul de montă”. În principiu, și crescătorul ar putea să introducă datele în aplicație, dar nu sunt mulți care să se priceapă, de aceea se ocupă controlorul și de acest lucru, mai ales că, ne-a asigurat specialistul, urmează verificări, aprobări, supracontrol, abia după aceea se aprobă, în aplicație, montele.

Următorul sezon este cel al fătărilor. „Acum trebuie să urmărească dacă mieii fătați sunt corect individualizați, dacă părinții sunt corect nominalizați, controlorul stabilește, pe baza Registrului de montă și fătări, originea. Aceasta se stabilește după numărul matricol al părinților. Identificarea se face prin crotaliere, după sex, data nașterii – despre rasă nu mai discutăm, că e Țurcana. În programul de ameliorare avem prevăzut 20-25% rată de înlocuire la femelele matcă dintr-o exploatație, ocazie cu care se face și controlul producției de carne și vă spuneam că are referință sporul mediu zilnic, pentru fiice și fii ale berbecilor de rasă pură, care pot fi împerecheați cu femele din planul de selecție sau cu femele tot de rasă pură, înscrise în secțiunea principală.” 

După fătări și cântăririle respective, controlul producției de carne, vine controlul producției de lână. „Controlul producției de lână are în vedere, la Țurcană, greutatea cojocului imediat după tuns, fără codină și fără pământ, și lungimea șuviței. Cu ocazia tunsului se face și bonitarea, care constă în examinarea extinderii lânii, a conformației și a constituției, și, totodată, dizolvarea corporală. Deci, după ce e tuns animalul, se cântărește și se vede dezvoltarea corporală. Imediat după tuns, se face și constituția, conformația corporală, atunci vedem animalul, cum e constituit corpul, cum e conformația – robustă, fină, pentru lapte, pentru carne și așa mai departe – ca să putem să-l apreciem.” După cum ne-a explicat domnia sa, bonitarea se face o singură dată în viața animalului, la primul tuns. Am continuat cu următoarea etapă, care uneori se întrepătrunde cu cea dinainte, este vorba despre lapte. „Controlul producției de lapte începe la sfârșitul lui aprilie – începutul lui mai. Pe urmă avem o perioadă în care se finalizează controlul producției, se finalizează prin 15 august, ca să dăm posibilitatea oilor și berbecilor să fie pregătiți pentru montă, care începe la 1 septembrie. Deci vedeți ciclul, apoi iar o luăm așa ciclic cu campania de montă, campania de fătări și așa mai departe. Alături de control începe la 1 septembrie declanșarea campaniei de montă și se termină la 15 august – 1 septembrie.”

Este nemulțumit de faptul că legislația nu este bine pusă la punct „Legea zootehniei, apărută din 2019, nici acum nu are norme de aplicare. Se spune că statul sprijină fermele de elită, păi, cum le sprijină? Noi am făcut propuneri. Chiar acum am avut întâlniri cu președinții de asociații, cu responsabilii de COP și am făcut propunerile respective. Numai că trebuie să le ia și cineva în considerare. De exemplu, la ajutorul de stat: se dă ajutor de stat conform hotărârii 1179, dar e diferența foarte mare între carne și lapte. Dacă vii și dai 5 lei pe cap și pe an, la lapte dai 15 lei! Și nu mi se pare... rasa Țurcană e o rasă mixtă. Noi, în programul de ameliorare am pus în criteriile de evaluare a animalului 40% pentru lapte, 40% pentru carne și 20% doar pentru lână grosieră, pentru care nu se dă niciun ajutor. Deci ăsta trebuie reglementat. Noi nu putem să nu facem control la lână, fiindcă lâna e un caracter de selecție. Dacă ea nu-i îmbrăcată, n-are o extindere ca lumea, n-o să poată să trăiască în condițiile în care trăiește Țurcana; e o rasă și rustică, merge pe munte și așa mai departe. Deci noi trebuie să ținem cont și de lână. Dacă ne referim la carne, cum vă spunea dl președinte, deci veniturile crescătorilor sunt cam 60% din carne.”

Activitatea de control la AJCO Dacia

Și pentru că e potrivit să încheiem cu o privire spre viitor, iată ce ne-a spus Vulc despre activitatea care urmează: „Acum suntem în faza în care organizăm și planificăm activitatea. Deci până în 15 martie toți controlorii, toate asociațiile arondate vor întocmi graficul, deci vor discuta cu fiecare crescător în parte: când facem tunsul, când începem controlul producției de lapte. Controlul producției de lapte are performanțe de referință doar laptele muls, nu laptele supt, și atunci stăm de vorbă cu oamenii și stabilim data. La carne, în funcție de fătări trebuie să stabilim loturile; dacă fătările sunt lăbărțate, cum se spune, nu respectă cele 60 de zile, practic două cicluri ar fi trebuit, nu 60 de zile, dar, mă rog, extremele n-or să fie prinse fiindcă depășesc cinci luni. Așa se întâmplă și cu Controlul producției de lapte. Aici trebuie făcute turme: la un crescător poți să faci o turmă sau mai multe turme, în funcție de efectivul pe care-l are; dar în cadrul turmei trebuie să ai animale, să ai ovinele care să nu depășească diferența dintre data alăptării, perioada de alăptare, plus 52 de zile. Ce sunt cele 52 de zile? În primul rând, sunt 35 de zile în care ai separat complet oaia de mielul sau mieii pe care-i are, plus o toleranță de 17 zile. E foarte clar, dar asta trebuie făcut cu creionul pe hârtie, că pe urmă te trezești că „nu ia programul!”.... Nu programul e de vină, sunt normele ICAR și normele care reglementează activitatea de control a producției de lapte. Ca obiectiv ăsta e, ameliorarea populației. Ne luptăm cu crescătorii, cu autoritățile să ducem la îndeplinire programul de ameliorare.”

Nu pot să nu remarc un aspect spiritual în toată această zbatere. Este un fel de continuare a creației divine, în care omul, din dorința de a-și face o viață mai bună, modelează, alături de Dumnezeu, natura. Este o capacitate pe care omul o are, ca ființă ce poartă în sine creativitatea, ca parte a Chipului lui Dumnezeu. 

Ce înseamnă Controlul oficial al producției 

Se urmărește cunoașterea potențialului productiv al animalelor, pe baza căruia se face selecția celor mai valoroase exemplare care se vor folosi pentru îmbunătățirii potențialului productiv al întregii populații de animale supuse acestui control.

Sunt extrase date despre originea, conformația și constituția, dezvoltarea corporală, tipul productiv pe baza cărora se realizează mai multe operațiuni de selecție: bonitarea, clasarea, testarea performanțelor proprii și a descendenței, pentru a fi înscrise în Registrul Genealogic. Tot pe baza acestor date se poate face profilul genetic al unei populații conform cu parametri genetici rezultați, se poate stabili un plan de ameliorare, precum și valoarea comercială a animalelor. 

Scopul final este creșterea profitabilității fermierilor înscriși în programul de control oficial al producției prin emiterea de documente oficiale care atestă valoarea animalelor, spre o mai bună promovare, dar și îmbunătățirea managementului fermei prin utilizarea datelor obținute în urma controlului.

Definiții 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Rasa de oi ţurcane Breaza are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale munţilor Parâng, Şureanu, Retezat, cu localităţi precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpu lui Neag, Aninoasa, Băniţa, Jieţ, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeştii Gorjului. Nu se cunosc exact timpul și metodele de formare a acestei populaţii, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariţia la un moment dat a unei mutaţii genetice în populaţie care prezintă caracteristicile fenotipice ale populaţiei actuale.

Specialiştii nu s-au aplecat prea mult spre această populaţie de oi, Breaza fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o şi au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populaţii de Țurcană.

Caracteristica fenotipică care o defineşte este dată de desenul deosebit al feţei cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V” sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunţii (coamelor) care coboară până la limita buzei superioare. De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi când au început să selecţioneze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă şi să se transmită din generaţie în generaţie.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 şi 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecţie pe lângă brezătura caracteristică şi o creştere a productivităţii animalelor mai ales în direcţia producţiei de lapte, care cu timpul în generaţii succesive de selecţie a devenit foarte importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este foarte important de reţinut că brezătura caracteristică, coroborată cu producţia mare de lapte, peste media populaţiei la indivizii reţinuţi pentru reproducţie, a creat în timp o corelaţie pozitivă între aspectul fenotipic și producţia de lapte.

Oile breze au o constituţie fină spre robustă caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm şi o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform descriind aproape un trapez, cu baza mare pe linia feselor sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers şi păşunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg, lung şi adânc, adăpostind în interiorul său inima şi plămânii, organe foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunţată, consum sporit de furaje şi în final producţii ridicate de lapte. Capul este puţin convex (berbec) cu coame bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung şi mai subţire față de celelalte ţurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecţiei mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin dimensiuni, sfârcurile având dimensiuni şi formă pretabil la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producţia de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor, pentru că trebuie să intervină zilnic să mulgă laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafeţele mici de păşuni pe care sunt crescute, această intervenţie zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe faţă şi picioare, cu abdomenul mai puţin îmbrăcat față de rasele Bucălae sau Bălă, cojocul cântărind între 3 şi 4 kg la oi şi 5 şi 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiţii optime de furajare şi exploatare, oile ajungând ușor la 60-70 kg şi berbecii la 90-120 kg şi chiar peste.

Mieii la fătare cântăresc între 5 și 7,5 kg cu recorduri de 8 – 10 kg, existând în populaţie exemplare cu fătări gemelare, masa mieilor însumând 13-14 kg, ca de pildă în exploataţia doamnei Tamara Boantă, la mieii cântăriţi în data de 4 martie 2021. Producţia de lapte este în anumite turme secţionate şi bine furajate de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producţii adăugăm faptul că în populaţie sunt efective cu o natalitate de 140-150%, ne dăm seama cât de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populaţii au început să îşi dea seama crescătorii care fac tranzacţii de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la preţuri de 10.000-20.000 lei şi mieluţe la preţuri de 2.000-3.000 de lei.

Vă mărturisesc că am trăit să văd acest tip de tranzacţii şi cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, o să le mărturisesc într-un alt articol.

Crescători remarcabili, cu efective deosebite în zonă, sunt Ion Lupşa, Ion Stan, Tamara Boantă, Ion Labău, Anișoara Jurcă şi mulți alţii, despre care sigur vom mai auzi.

Ce este de făcut cu această populaţie?

1.     Din cauza faptului că se creşte într-un areal defavorizat, trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia cât mai mulţi crescători.

2.      Fiind o populaţie mică în pericol de dispariţie, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare ale rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să se poată folosi la reproducţie în faza incipientă berbeci din populaţia respectivă fără origine cunoscută pe două generaţii, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3.      Având caracteristici de conformaţie şi mai ales de producţie total diferite de celelalte tipuri de Țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanţelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al Registrului genealogic „DACIA” Hunedoara să poată omologa această populaţie, sporind astfel zestrea genetică a populaţiilor de ovine românești şi creşterea biodiversităţii genetice în domeniul creşterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulţi cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozităţi, pe cei care nu cred îi invit să vadă că nu sunt poveşti la gura sobei, ci sunt realităţi care demonstrează încă o dată ca ecotipurile rasei Țurcană sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiţii de creştere optime ca să poată să-şi exprime potenţialul real de producţie.

Articol scris de: PROF. DR. ING. GHEORGHE NEAŢĂ, DIRECTOR GENERAL COORDONATOR R.G. „DACIA” HUNEDOARA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 7 aprilie 2021, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru completarea art. 7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.

„Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Astfel, Executivul de la București a aprobat valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700.000 lei, bani care se asigură din bugetul MADR pentru acest an.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1.030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de producători.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html