Pe 24 martie 2026, la Bruxelles, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), prin președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - Matei Titianu, a participat la masa rotundă organizată de platforma „fi-compass”. Președintele LAPAR a fost invitat de Copa-Cogeca, organizație europeană din care face parte AAC. Evenimentul, organizat sub egida Comisiei Europene și a Băncii Europene de Investiții, a reunit reprezentanți ai sectorului agricol, instituțiilor financiare și factorilor de decizie, cu scopul de a identifica soluții pentru înlesnirea accesului fermierilor la finanțare.

În cadrul evenimentului, reprezentantul Alianței pentru Agricultură și Cooperare și președinte al LAPAR, Matei Titianu, a susținut prezentarea „Tânăr fermier în România. Puncte de vedere privind politicile agricole comune din UE, Est versus Vest”, oferind o perspectivă autentică asupra provocărilor din sector. În calitate de fermier activ, liderul LAPAR a adus în fața oficialilor europeni realitatea concretă și deficiențele legislative cu care se confruntă agricultorii din România, vorbind direct „de la firul ierbii” despre discrepanțele regionale și nevoile reale de finanțare.

În prezentarea sa, Matei Titianu a evidențiat o serie de discrepanțe majore între cum se văd lucrurile din birourile UE și realitățile cu care se confruntă zi de zi fermierii noștri:

• Promovarea ideii că fermele mici sunt, în mod inerent, mai reziliente, fără a lua în considerare constrângerile economice reale;

• Creșterea presiunii de reglementare asupra fermierilor europeni, care determină majorarea costurilor de producție în condițiile unei competiții directe cu state din afara Uniunii Europene;

• Impactul interzicerii unor substanțe active, precum neonicotinoidele, care lasă fermierii din România expuși în fața unor dăunători specifici, precum Tanymecus dilaticollis, cu riscuri de pierderi de producție de până la 100%.

Finanțarea, marea problemă a agricultorilor

Accesul la finanțare reprezintă principala provocare pentru fermieri, în special pentru cei tineri, concluzie susținută și de analiza prezentată în cadrul evenimentului de către Matei Titianu.

Printre principalele obstacole identificate se numără:

• Lipsa garanțiilor reale, în condițiile în care terenurile lucrate în arendă nu sunt acceptate de instituțiile financiare;

• Volatilitatea veniturilor, determinată de factori climatici și de întârzierile în plata subvențiilor;

• Decalajul dintre aprobarea granturilor și accesul la credite;

• Creșterea costurilor și reducerea instrumentelor de protecție a culturilor;

• Investiții semnificative, dar dificil de finanțat.

Agricultura modernă presupune investiții considerabile, inclusiv în:

• Utilaje agricole (150.000 – 500.000 euro per ciclu);

• Sisteme de irigații (50.000 – 200.000 euro);

• Achiziția de terenuri (până la 8.000 – 9.000 euro/ha);

• Infrastructură de depozitare și procesare;

• Tehnologii pentru tranziția verde (agricultură de precizie, senzori, drone).

Cu toate acestea, accesul la finanțare pentru aceste investiții rămâne limitat, în special pentru fermierii aflați la început de drum.

Sunt necesare instrumente financiare adaptate sectorului agricol

Președintele LAPAR, Matei Titianu, a transmis un mesaj clar către instituțiile europene și sectorul financiar privind necesitatea dezvoltării unor instrumente adaptate specificului agriculturii:

• Introducerea unor mecanisme de garantare publică a creditelor pentru fermieri;

• Recunoașterea plăților din Politica Agricolă Comună și a contractelor de arendă ca forme complementare de garanție;

• Dezvoltarea unor produse financiare adaptate ciclului agricol (perioade de grație, rambursare sezonieră, maturitate extinsă);

• Integrarea granturilor, garanțiilor și creditelor într-un mecanism coerent.

LAPAR, membru al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, atrage atenția prin luările de poziție că, în absența unei adaptări reale a politicilor publice și a instrumentelor financiare la condițiile din teren, obiectivul reînnoirii generaționale în agricultură riscă să rămână la nivel declarativ.
„Organizația noastră, în calitate de membru fondator al Alianței pentru Agricultură și Cooperare și membru al organizației Copa-Cogeca, va continua să susțină, la nivel european, necesitatea unei abordări echilibrate, care să țină cont de diversitatea condițiilor pedoclimatice și economice din Uniunea Europeană, precum și de specificul agriculturii din Europa de Est”, subliniază Matei Titianu.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare reprezintă interesele fermierilor din România la nivel național și european.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Un Pachet de Relansare Economică a României pentru perioada 2026–2034 propune un set de politici economice orientate către stimularea producției, investițiilor și consolidarea capitalului autohton, cu accent pe agricultură, securitate alimentară și dezvoltarea mediului rural.

Documentul plasează agricultura în centrul strategiei economice, prin măsuri care vizează comasarea exploatațiilor viabile, corelarea duratei contractelor de arendă cu amortizarea investițiilor realizate, precum și implementarea unui Program Național de Procesare Agroalimentară menit să crească valoarea adăugată obținută în țara noastră.

„România are nevoie de un pachet de relansare economică centrat pe producție, investiții și capital autohton. Agricultura și securitatea alimentară trebuie tratate ca elemente strategice ale economiei naționale, nu ca sectoare de ajustare bugetară”, atrage atenția dr. ing. Nicu Vasile, președintele LAPAR.

Pachetul de Relansare Economică a României pentru perioada 2026–2034 are la bază principii precum prioritatea economiei productive, protejarea capitalului românesc, predictibilitatea legislativă și corelarea politicilor economice cu cele sociale. În acest sens, este propusă înființarea unui Fond Național de Investiții și acordarea de prioritate firmelor românești în cadrul achizițiilor strategice, cu respectarea legislației europene.

„Comasarea exploatațiilor viabile, corelarea arendei cu amortizarea investițiilor și dezvoltarea capacităților de procesare agroalimentară sunt condiții esențiale pentru creșterea valorii adăugate în România. Fără stabilitate fiscală și predictibilitate legislativă, economia productivă nu poate performa”, subliniază Nicu Vasile.

Un capitol distinct este dedicat investițiilor economice în mediul rural, prin crearea de platforme economice locale care să stimuleze lanțurile economice scurte, să genereze locuri de muncă și să contribuie la reducerea migrației populației din mediul rural către mediul urban.

Totodată, documentul evidențiază necesitatea dezvoltării sistemului educațional, inclusiv a școlilor profesionale și a învățământului dual, adaptate nevoilor reale ale economiei naționale.

În plan european, Pachetul de Relansare Economică propune o poziționare activă a României prin instituirea unui Mandat Național de Negociere, realizarea de evaluări de impact la nivel național și promovarea unor clauze de reciprocitate comercială.

„România trebuie să își apere competitivitatea economică și interesul național la nivel european, printr-o abordare unitară, bazată pe evaluări de impact și principii de reciprocitate”, a punctat Nicu Vasile.

Inițiatorii consideră că implementarea Pachetului de Relansare Economică 2026–2034 poate contribui decisiv la consolidarea securității alimentare, la dezvoltarea durabilă a mediului rural și la întărirea poziției economice a României în Uniunea Europeană.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Autoritatea de Management pentru PNDR și Planul Strategic PAC 2023–2027, din cadrul Ministerulu Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a elaborat un proiect de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 106/2024, care stabilește cadrul național de implementare a plăților directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Proiectul de act normativ, aflat în dezbatere publică pe pagina de internet a MADR, urmărește simplificarea accesului fermierilor la plăți, clarificarea unor definiții esențiale și adaptarea ecoschemelor la realitățile din teren, în conformitate cu cele mai recente modificări ale Planului Strategic PAC 2023–2027.

Printre principalele modificări se numără:

• Stabilirea perioadei de depunere a cererilor de plată pentru campania 2026;

• Clarificarea noțiunilor privind activitatea agricolă, terenul pârloagă și culturile permanente;

• Simplificarea condițiilor pentru definirea „fermierului activ”;

• Revizuirea mai multor ecoscheme, în vederea reducerii sarcinii administrative și extinderii accesului fermierilor la sprijin, inclusiv pentru fermele mici și pentru cei fără animale;

• Actualizarea regulilor privind sprijinul cuplat în sectorul vegetal și zootehnic, precum și extinderea listei culturilor eligibile în sectorul fructelor.

De reținut că, în anul 2026, Cererile de Plată se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în perioada 16 martie - 5 iunie. Pentru a evita orice penalitate sau risc de neeligibilitate, fermierii trebuie să respecte acest interval.

De asemenea, suprafața minimă eligibilă a exploatației trebuie să fie de cel puțin un hectar, iar suprafața fiecărei parcele agricole trebuie să fie de cel puțin 0,3 hectare.

Pentru sere și solarii, suprafața minimă eligibilă este de cel puțin 0,03 hectare, iar pentru culturile permanente, parcela minimă eligibilă este de cel puțin 0,1 hectare.

Important pentru beneficiarii subvențiilor gestionate de APIA:

• Dovada utilizării terenului: Toate documentele justificative (contracte de arendă, proprietate, adeverințe de la Registrul Agricol) trebuie să fie valabile și conforme cu realitatea din teren;

• Sectorul Zootehnic: Înainte de a depune cererea, fermierii trebuie să se asigure că datele din Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) sunt actualizate;

• Pajiști permanente: Fermierii trebuie să fie atenți să nu uite de obligația privind încărcătura minimă de animale sau efectuarea activității agricole minime.

„Ne propunem reguli mai clare, mai simple și mai ușor de aplicat, astfel încât sprijinul european să ajungă efectiv la fermieri. Ajustările propuse vin din dialogul cu mediul agricol și din nevoia de a adapta politicile europene la realitățile din fermele românești”, a arătat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Proiectul de ordin se află în transparență decizională și poate fi consultat pe site-ul MADR, la secțiunea „Transparență decizională”, subsecțiunea „Proiecte de acte normative”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Stimată doamnă redactor-șef, Mihaela Prevenda,

În numele conducerii Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” doresc să vă mulțumesc pentru editorialul publicat în Revista Fermierului din august 2025, intitulat „Cercetarea agricolă, o pasăre Phoenix a României”, în care ați prezentat în mod obiectiv situația cercetării agricole din țara noastră și cel mai important, faptul că aceasta supraviețuiește, aidoma unei păsări Phoenix, ca urmare a dedicației unor oameni „care încă cred în ea”.

O astfel de opinie exprimată de la nivelul unei distinse reprezentante a mass-media este deosebit de importantă, încurajantă și în același timp onorantă pentru toți cei care, așa cum ați afirmat, mai cred în cercetarea agricolă românească.

Mulțumim și pentru unele critici aduse cu bună intenție unor deficiențe, întrucât ne ajută să le îndreptăm.

Referitor la faptul că unele stațiuni agricole plătesc arendă statului, mai exact către ASAS, precizez că în marea majoritate a cazurilor, terenurile proprietate privată a ASAS sunt puse la dispoziția unităților cdi în regim de comodat (gratuit), iar acolo unde se percepe o arendă, aceasta se aplică la o parte din suprafața respectivă, restul fiind dată tot în regim de comodat respectivelor unități. Dar cel mai important fapt este că banii rezultați, cu excepția unui procent nesemnificativ, destinat autofinanțării sistemului de management, sunt folosiți pentru: finanțarea de proiecte de cercetare la nivel național sau a unor proiecte de cercetare derulate în baza unor acorduri de cooperare bilaterală cu alte țări, lucrări de investiții în infrastructura de cercetare, participări ale cercetătorilor din rețeaua ASAS la conferințe și reuniuni științifice de înalt nivel, cotizații pentru participarea unităților cdi din rețeaua ASAS în organisme și asociații profesionale internaționale etc, suplinind și răspunzând astfel unor nevoi ale sistemului de cercetare agricolă acolo unde statul nu poate.

În contextul unei finanțări precare din partea statului, puțin peste 30% de la bugetul de stat, fapt menționat și într-un Raport al Curții de Conturi a României din anul 2017 (când finanțarea de la bugetul de stat în acea perioadă nu prea îndepărtată, era chiar zero), acest sistem permite ASAS să redistribuie echitabil niște venituri de la unități de cercetare ce beneficiază de suprafețe mari de teren puse la dispoziție de către ASAS, în calitate de proprietar, către alte unități de cercetare care nu dispun de suprafețe de teren suficiente și în consecință, cu venituri proprii mult mai mici. În acest fel s-a asigurat o echilibrare a finanțării pe ansamblul unităților cdi din ASAS.

Menționăm, de asemenea, faptul că unitățile subordonate ASAS și ASAS însăși își desfășoară activitatea în clădiri aflate în administrarea/proprietatea acestora și nu au spații închiriate de la terți pentru desfășurarea activității proprii. Ba mai mult, din clădirile administrate, s-au cedat spații și se cedează acolo unde există disponibil, pentru alte instituții publice care au solicitat acest lucru.

Exemplificăm, astfel: Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului Valea Călugărească — Filiala Basarabi, în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, Institutul de Stat pentru Testarea și Inregistrarea Soiurilor (I.S.T.I.S.) sediul ASAS, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (INCDPAPM-ICPA București) — sediul ASAS, Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală — sediul ASAS, transfer construcție administrată de Stațiunea de CercetareDezvoltare Suceava către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - ultima în curs de perfectare).

Cu deosebită considerație și mulțumiri,

prof. univ. dr. ing. IOAN JELEV, președinte ASAS

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cercetarea agricolă românească seamănă, pe alocuri, cu o ruină vie. Lovită de lipsa banilor, abandonată de politici coerente, presată de interese imobiliare și lăsată într-o competiție inegală, reușește totuși să genereze valoare, să formeze oameni, să creeze soluții. Nu pentru că este susținută, ci pentru că încă există oameni care cred în ea.

Astfel că, într-o perioadă marcată de presiuni economice, schimbări climatice și concurență internațională acerbă, cercetarea agricolă autohtonă rămâne un pilon esențial al securității alimentare.

Pentru a înțelege întreaga problematică, vă invit să citiți articolul „Cercetarea agricolă românească: între tradiție, provocări și renaștere”. O lecție despre „cum să faci din rahat bici și să mai și pocnească”.

De foarte mulți ani, poate chiar zeci, cercetarea românească a fost împroşcată cu noroi, astăzi fiind destul de greu să-și reconstruiască o imagine şi să-și recâştige încrederea fermierilor. Cu atât mai mult cu cât institutele, stațiunile de cercetare din agricultura românească nu-și permit o promovare agresivă, așa cum au companiile private cu foarte mulţi bani. Din puțin, cercetarea noastră produce, atât cât poate, cu finanțarea și forța de muncă de care dispune. Mulţi vorbesc și o atacă din ce au auzit, fără să cunoască realitățile din teren, ori au varii interese, de obicei imobiliare.

Fermierii sunt beneficiarii direcți ai cercetării, însă unii, la ora actuală, nu găsesc loc în ferme pentru hibrizii şi soiurile româneşti. De ce? Pentru că nu au cum să concureze cu produsele străine, afirmă, de pildă, Alexander Degianski, în interviul pe care vă îndemn, de asemenea, să-l citiți (Viitorul agriculturii, unul al schimbărilor). „Nu este vina geneticienilor români, nu este vina amelioratorilor români, este vina statului român, pentru că peste 30 de ani cercetarea românească nu că a fost subfinanţată, a fost batjocorită. Şi în momentul în care o firmă multinaţională, precum cele top trei mondial, producătoare de seminţe, alocă pe buget de cercetare-dezvoltare, pe marketing, pe zi, mai mult decât are Institutul de la Fundulea global pe un an, n-ai cum să te baţi cu ea. Am dat şanse şi soiurilor de la Fundulea, Glosa, am dat şi soiurilor de la Lovrin, Ciprian şi Biharia, sunt calitative, sunt grozave, dar cantitatea lasă de dorit. Și din păcate în România, în momentele actuale, cea mai bună calitate este cantitatea”, ne-a zis fermierul din județul Timiș, Alexander Degianski.

Cine-și imaginează că toată cercetarea agricolă românească toacă banii statului se înșală. Unitățile cu rezultate se autofinanțează din ceea ce produc, însemnând cam 80 de procente din ce consumă o stațiune, spre exemplu. Banii pentru cercetare vin din câmp, de la bugetul statului ajungând sume infime.

Există însă situații hilare, de care autoritățile ar trebui să se ocupe, să îndrepte lucrurile, mai ales acum, când se vorbește de economii, de tăieri ș.a.m.d.

Cam peste tot în țară întâlnim situații în care statul este proprietar pe clădiri în care nu se întâmplă nimic, nefuncționale, clădiri lăsate în paragină de ani la rând. În același timp, unități din subordinea MADR sau ASAS funcționează în clădiri pentru care se plătește chirie unor privați, sumele fiind consistente.

O altă situație hilară de-a dreptul este aceea că stațiunile de cercetare agricolă trebuie să plătească arendă statului, mai exact, către ASAS, în condițiile în care Academia este proprietarul terenurilor administrate de o unitate din subordinea sa, de o instituție tot a statului...

Un alt punct critic îl reprezintă resursa umană. Cercetarea agricolă se confruntă cu un declin dramatic al specialiștilor, în special al celor tineri. Și ajungem iar la bani. Toți ne dorim un trai decent, avem familii, credite, cine-și permite să lucreze fără bani sau pentru prea puțini bani? Indiferent cât am fi de pasionați de munca noastră.

În final, adevărul e unul și e simplu: fără cercetare agricolă națională, agricultura românească devine complet dependentă de interesele externe. Iar într-o lume instabilă, acest lucru nu este doar riscant, e sinucigaș. Dacă nu înțelegem acum că trebuie să investim în cercetare, și nu ca într-o relicvă a trecutului, ci ca în garanția unui viitor cu hrană sigură și adaptare climatică, mâine vom plăti prețul ignoranței noastre.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Elena Andrei, împreună cu soțul ei, se ocupă de o fermă vegetală de circa 300 ha în județul Călărași, zona Lehliu. Cei doi și-au ușurat munca prin digitalizarea gestionării arendei. În articolul de față, Elena Andrei ne povestește cum gestionează arenda în fermă, fără stres și fără griji.

„Știu cât de multe ai pe cap în perioada de recoltare, iar imediat după vine partea de plată a arendei, poate cea mai sensibilă etapă. Fie că plătești în produse agricole, grâu, porumb, floarea-soarelui, sau în bani, bonuri de pâine ori ulei, această etapă reprezintă un proces adesea complicat, dar nu din punct de vedere fizic, ci birocratic.

Pierdeam foarte mult timp cu hârtii, calcule și tot felul de tabele în Excel, iar din momentul în care am început să folosesc un soft special pentru gestionarea arendei, lucrurile au devenit mult mai simple. Vreau să împărtășesc ce funcționează în cazul meu, poate ajută și alți fermieri”, ne-a spus Elena Andrei.

Înainte să înceapă plata arendei, tânăra fermieră verifică toate contractele. Unele expiră, altele trebuie actualizate.

„Lucrând cu un soft dedicat gestionării arendei, primesc notificări automate cu șase luni înainte să expire contractele. Așa că pot să vorbesc din timp cu arendatorii și să reînnoim ce e de reînnoit. Actualizez și rata de conversie, în funcție de prețul pe care îl dă Consiliul Județean, ca să știu exact ce cantități am de plătit. Unii arendatori vor plata prin OP, alții cash, iar unii prin mandat poștal. Am și cazuri unde se dorește plată în produse, situație în care trebuie să întocmesc un proces-verbal și o factură dedicată. La fiecare trebuie să fac un alt tip de document: factură separată, proces-verbal, uneori chiar adeverințe pentru bancă sau primărie.

Ce s-a schimbat în ultimii ani și trebuie să ținem cont este cerința ANAF de a emite facturi separate pentru fiecare arendator, nu una generală. Accesul rapid la toate datele necesare pentru întocmirea acestor documente este un avantaj major. Mă ajută să economisesc timp și să gestionez mai eficient activitatea.

Integrarea cu diverse programe de contabilitate este un alt punct forte. Indiferent dacă țin evidența intern sau externalizez serviciile contabile, în acest soft am posibilitatea de a exporta toate fișierele necesare”, arată Elena Andrei.

După ce încheie plata arendei, Elena Andrei depune declarația 112, obligatorie pentru toate persoanele fizice cu care are contracte. Și aici o ajută softul, pentru că are toate informațiile centralizate. „Nu trebuie să calculez manual și nu risc greșeli. Dacă nu aș avea acces rapid la toate datele și tipizatele în program, m-aș încurca rău. Așa, dau câteva clicuri și am totul pregătit”, punctează fermiera.

Înainte de digitalizare, la sediul fermei avea rafturi pline cu dosare. Acum le are pe toate în calculator. „Pot să caut un contract sau o plată și de pe telefon, dacă sunt pe câmp. Pot genera rapid liste pentru bancă, adeverințe pentru primării, rapoarte, facturi pentru fiecare arendator. Toate clare, toate la zi”, subliniază Elena Andrei.

Fermiera din Călărași a ținut să spună că relația cu arendatorii e importantă. „Dacă vrem să avem stabilitate, trebuie să fim corecți și organizați. O plată făcută la timp și un document întocmit bine arată că ne pasă. Arenda nu e doar o obligație. E ceea ce ne ține ferma în mișcare.”

Concluzia Elenei Andrei este că arenda se poate gestiona ușor, clar și fără nervi, dacă ai un soft care te ajută. Ea folosește Arendaș, de la Isagri, ceea ce i-a adus timp și liniște.

Foto: Elena Andrei

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În aceste zile, în ferma familiei Nănuț din județul Gorj, de la Plopșoru, s-a întâmplat un fenomen extrem de rar. O vacă a fătat patru viței, toți fiind masculi, rezultați din montă naturală.

Vaca Roșia, cea care a fătat patru viței, este din rasa Bălțată Românească și se află la a șasea fătare. „Am remarcat că Roșia n-a venit de la pășune și am mers acolo să vedem ce s-a întâmplat. Fătase și mare ne-a fost mirarea când am văzut că sunt patru viței. Am mai avut o vacă cu doi viței, femele atunci, dar acum patru... Sunt bine și vaca, și vițeii, fătarea a fost ușoară și nu a fost nevoie să chemăm medicul veterinar. Vițeii, doi sug de la vaca care i-a fătat și ceilalți doi de la o altă vacă. Avem tauri în fermă, pentru monte naturale”, ne-a povestit Viorel Nănuț, care, împreună cu familia, se îngrijește de mica fermă de bovine din rasa Bălțată Românească.

La Plopșoru – Gorj, familia Nănuț crește, în prezent, 16 femele și 14 viței (tineret femel și mascul) din rasa Bălțată Românească și lucrează aproximativ zece hectare de teren, din care opt sunt în proprietate. Mica afacere zootehnică a început în anul 2014 cu șase juninci cumpărate din județul Brașov, de pe lângă Făgăraș.

Astăzi, în fermă se mulg șapte vaci de la care se obțin în jur de 50 de litri de lapte zilnic, din care o parte se face brânză, iar o alta se vinde la oameni din sat.

Viorel Nănuț ne-a zis că animalele sunt mulse doar dimineața, deoarece seara beneficiază de laptele vacilor tineretul bovin din fermă, vițeii fiind înțărcați cam pe la opt luni.

În România, în ultimii zece ani au mai fost patru-cinci cazuri de vaci care au fătat patru viței, toate în ferme mici, de familie, vițeii fiind obținuți prin montă naturală.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Suntem în vara anului 2024 și din nou constatăm o lipsă acută de precipitații, mai ales în perioada martie-iulie, dublată de o arșiță extremă în ultimele săptămâni ale lui iulie, iar seceta în aceste condiții este cruntă în majoritatea zonelor din estul, sud-estul, sudul, sud-vestul și pe alocuri vestul României.

În timp ce fermierii se uită împietriți la culturile de primăvară pârjolite de arșița atmosferică și seceta pedologică, unii politicieni, stimulați de mirosul ,,sângelui electoral”, ies din vizuinile lor și încearcă să arate lumii că ei sunt cei mai pricepuți și atotștiutori, cu toate că în realitate sunt doar niște rebuturi ale ,,matriței” politice din ultimii 30 de ani și care, în lipsă de altceva, ne place sau nu, sunt angrenajele mecanismelor administrative din zilele unui prezent mult prea trist și cenușiu.

Avem o perioadă de ani secetoși în cascadă, astfel încât chiar și cei mai optimiști dintre fermieri se văd astăzi, după 3, 4 sau 5 ani consecutivi de secetă, ca fiind fii alungați ai unei divinități obosite de a rezolva de una singură toate problemele agriculturii românești.

Imaginea fermierilor români, ăia mici, medii sau mari, dar care muncesc de le ies ochii din orbite și care investesc în visul lor, acela de a asculta tăcuți nevoile câmpului și al culturilor, le este deformată de mult prea mult timp și de mult prea mulți inculți și nepricepuți în ale meseriei, care au singurul merit că au existat atunci când nimeni nu era dornic de a face agricultură și astfel, în dispreț și indiferență, tratează sau, mai bine zis, au tratat această artă ancestrală a omenirii la fel ca pe o afacere interlopă, în care banii vin mult prea ușor și fără muncă.

Doar că vremurile s-au schimbat și, cum este în viață, „ce este de haram de haram se duce”, iar acum vedem cum natura ne pedepsește pentru mult prea mulți ani în care nu am făcut nimic pentru a ne pregăti pentru ceea ce trăim și cum am acceptat să promovăm la rang de demnitari unii care s-au dovedit a fi incapabili de a genera soluții pentru vremurile pe care le trăim.

Dar cum este mai mereu în viață, cei care au ajuns demnitari fără a-i recomanda nimic profesional sau de altă natură, doar niște înțelegeri politice încheiate în obscuritatea labirintului de partid, au păstorit cu abnegație dezastrul incompetenței în sectorul agricol, reușind performanța de a bloca sau anula mereu performanța antreprenorilor și fermierilor din sectorul de agribusiness.

Astfel s-a ajuns la situația în care toate instituțiile statului de orice fel sunt blocate în incompetență, lipsă de responsabilitate și inițiativă, în provizoratul funcției pentru șefi, care astfel sunt mai ușor de controlat și pedepsit în cazul în care „ar fluiera în biserica” intereselor de partid și de gașcă, și multe alte asemenea situații.

În schimb, mulți dintre acești demnitari s-au dovedit extrem de buni în a acționa machiavelic pentru a antagoniza societatea civilă versus fermieri, pe teme desuete după mai mult de 30 de ani de la Revoluție, cum ar fi ,,ați distrus sistemul de irigații”, ,,ați furat tot”, ,,ați distrus IAS-urile și CAP-urile lui Ceaușescu”, până la exprimări mai moderne, de genul ,,câte jeepuri aveți” sau altele asemănătoare.

Astfel de momente aduc pe sticla televiziunilor sau în eterul posturilor de radio diverse personaje, multe dintre ele cunoscătoare doar ale unor clișee care dau bine la cei mulți și neinteresați de problemele din agricultură mai mult decât orice altă știre, iar aceștia nu se apleacă deloc asupra realității unei știri.

De aceea, soluția realizării de noi sisteme de irigații este adusă mereu în prim-planul societății civile în astfel de momente, cu toate că la ora actuală se pot iriga undeva între 8-10% (circa un milion de hectare) din suprafața agricolă totală, iar această suprafață a fost amenajată pe timpul „Împușcatului” undeva pe durata a peste 15 ani, în condițiile în care nu puteam vorbi atunci de lipsă de voință politică sau alocare de resurse, doar că amplitudinea unei astfel de acțiuni este fantastică.

Poate am putea presupune că dacă astăzi clasa politică, într-o uniune de nezdruncinat și cu alocarea unor resurse la nivelul bugetului de înarmare de astăzi, ar porni un astfel de proiect, am putea spera ca fostele amenajări ale sistemelor de irigații comuniste să fie reabilitate în următorii circa zece ani, canalul Siret-Bărăgan (inclusiv amenajările colaterale) ar mai mânca și el circa 5-7 ani, iar poate peste zece ani să putem vorbi de o suprafață totală irigată de 2,5-3 milioane de hectare, care nu ar fi puțin deloc și ar rezolva problema pentru circa 50% din suprafața afectată de secetă. Cu restul ce facem? Vedem atunci, dar hai să facem măcar prima parte.

Pentru a putea gândi un program de reabilitare și dezvoltare a irigațiilor de o asemenea anvergură, ar trebui să alocăm, la nivel de stat, un buget anual de peste 1,5-2,5 miliarde de euro, în condițiile în care pe lângă amenajările de irigații trebuie să construim și noi surse de alimentare a acestora, adică avem nevoie de captarea unor râuri interioare (baraje), ceea ce ar mai înghiți circa 2-3 miliarde de euro anual.

Dacă un milion de hectare din cele care ar putea fi reamenajate ar avea ca sursă de apă alta decât Dunărea, ar necesita un volum de vreo două miliarde de metri cubi de apă, adică jumătate din cantitatea de apă stocată azi ca rezervă hidroenergetică în România în cele 40 de lacuri de acumulare (artificiale), cum ar fi Porțile de Fier 1 și 2, Bicaz, Vidraru, Stânca-Costești și altele. Parcă nu mai este așa de simplu, nu?

Așa este, putem să gândim așa, dar în mod clar oricine va începe un astfel de program tot nu va avea parte de liniștea presei și a clasei politice, fiindcă mereu trebuie să criticăm (sfâșiem) pe cineva și uite așa o să rostogolim problema an de an, fără a face nimic.

Dacă totuși am începe să facem aceste investiții, ar trebui să pricepem că acumulările de apă și canalele magistrale de aducțiune a apei în câmp sunt ale statului, iar fermierii ar avea sarcina să investească de la transportul apei de la aceste canale de aducțiune până la plantă.

Dacă statul, teoretic, poate lua acești bani din taxe și impozite, fermierii ar trebui să îi ia de la bancă, iar banca cere, printre altele, predictibilitatea afacerii, adică să vadă că ai obiectul muncii și peste cinci-șase ani, or, pentru asta, avem nevoie de o LEGE A ARENDEI, care, din păcate, a fost trântită de trei ori în Parlament de interese meschine și de grup.

Pentru cei care nu au un ordin de mărime al unei astfel de investiții, amenajarea de către un fermier a unei suprafețe de 100 ha pentru irigat necesită cheltuieli de peste 350.000 – 500.000 de euro, însemnând stația de pompare, antenele de transport subteran al apei, utilajele de irigat. Or, aceste sume necesită peste șase – șapte ani de exploatare, pentru a putea recupera investiția.

O altă soluție vehiculată este cea a asigurărilor agricole, doar că aici nimeni nu prea este interesat, începând cu mulți dintre fermieri, deoarece acest sistem înseamnă a băga mâna adânc în buzunar pentru a plăti primele de asigurare. Mulți poate vor susține că nu am dreptate, mizând pe faptul că nu se cunoaște realitatea, neexistând decât o firmă care asigură seceta și doar suprafețe limitate.

Dar pe toți îi rog a verifica câte suprafețe sunt asigurate pentru alte riscuri, gen grindină, vijelii, ploi torențiale, unde există și produse de asigurare, și firme pentru asta, doar că interesul este scăzut, deoarece ori se merge pe ideea tâmpită că poate pe mine nu mă va lovi nenorocirea, ori pe alta la fel de proastă, că vom vedea atunci ce va fi și vom ieși atunci public să cerem despăgubiri.

Nicăieri în lume asigurările nu îți dau toți banii investiți înapoi și în niciun caz nu îți dau profitul nerealizat, dar te ajută să treci mai ușor prin greutățile momentului respectiv și să o poți lua de la capăt.

Am spus mereu și susțin în continuare că avem nevoie de asigurări în agricultură, iar acestea, pentru a putea permite să asigure toate riscurile, inclusiv seceta, trebuie să fie construite pe doi piloni centrali, obligativitatea acestora pentru toți fermierii, dar având condiții adaptate pentru fiecare zonă geografică, iar statul să preia o parte din valoarea primelor de asigurare (15-20%), pentru a le face suportabile, și al doilea, să intervină ca reasigurator în momentul în care sistemul de asigurări este în pragul colapsului dat de niște evenimente peste orice proiecție și predictibilitate.

Mai mult, obligativitatea asigurărilor în agricultură nu trebuie să fie declarativă, așa cum, din păcate, este în cazul asigurărilor tip PAID, pentru case, în fața unui cutremur, ci cu sancțiuni dure, așa cum este cazul neîncheierii de asigurări RCA, pentru mașini.

Pe scurt, am trecut în revistă cele două mari soluții pentru diminuarea efectelor secetei în agricultura românească, iar ambele soluții sunt de anvergură, dar în mod cert prima care poate fi făcută este cea a asigurărilor, iar în paralel să pornim și șantierele pentru irigații care necesită mult mai mult timp.

Ar mai fi un amendament, în sensul că autoritățile, fermierii, societatea civilă și alte sectoare care au legătură cu agricultura trebuie să înțeleagă nevoia unui program conjugat în acest sens, fiindcă altfel nu se va realiza nimic. Din păcate.

În rest, numai de bine!

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) anunță proteste ample în toată țara pentru data de 27 mai 2024.

Agricultorii, membri ai Forumului APPR, sunt indignați față de lipsa de reacție a reprezentanților guvernului, a ministerului de resort, și mai ales, față de absența unor soluții eficiente la problemele majore cu care se confruntă sectorul agricol. Totodată, fermierii susțin că autoritățile sunt incoerente în decizii, ceea ce duce la consecințe devastatoare pentru predictibilitatea activității agricole. „Având în vedere că toate eforturile noastre de soluționare a acestor probleme urgente și deosebit de grave pe calea dialogului civil au avut drept rezultat o impresionantă apatie la nivelul autorităților, în data de 27 mai 2024, Forumul APPR va organiza un protest amplu în București și în mai multe zone reprezentative din țară”, transmite Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

De peste șase ani, Forumul APPR, împreună cu alte organizații profesionale ale fermierilor, solicită modificarea, în Codul Civil, a prevederilor privind durata minimă a contractului de arendă și reglementarea unei durate minime a acestuia la cel puțin șapte ani.

De asemenea, fermierii sunt nemulțumiți de întârzierea plății compensatorii de 100 euro/ha (cadru Ucraina). Se dorește, totodată, extinderea acestei măsuri pentru culturile de primăvară din 2023, în condițiile în care Uniunea Europeană tocmai a anunțat că prelungește cadrul temporar „Ucraina” ce permite statelor membre să ofere mai ușor ajutoare naționale agricultorilor.

Sistemul antigrindină este un alt punct pe lista revendicărilor Forumului APPR, care dorește emiterea de urgență a unui ordin de ministru care să limiteze și să reglementeze strict activitatea sistemului antigrindină, cel puțin în județele Prahova, Vrancea, Iași, Vaslui, Buzău.

Lipsa măsurilor de protecție a agriculturii românești și cerealele ucrainene continuă să fie printre problemele fermierilor noștri. Mai jos găsiți lista de revendicări ale Forumului APPR, cu explicație la fiecare solicitare.

Provocările cu care se confruntă fermierii din România în această perioadă sunt extrem de numeroase, de aceea membrii Forumului APPR consideră esențială rezolvarea lor. „Agricultura joacă un rol esențial în societate, cu valențe multiple, furnizând hrană, habitat, locuri de muncă și contribuind la construirea unor economii naționale puternice prin schimburi comerciale. Fermierii sunt nucleul zonelor rurale și au nevoie să fie susținuți corespunzător. Incapacitatea, atât la nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și la nivelul guvernului, de a contura o strategie agricolă coerentă, ignorarea, în mod repetat a solicitărilor noastre legitime și acuzațiile nefondate ale unor reprezentanți ai autorităților la adresa fermierilor, nu mai pot fi acceptate. Ne vom face respectați în stradă!!!”

Revendicările Forumului APPR

• Întreprinderea tuturor demersurilor pentru modificarea, în Codul Civil, a prevederilor privind durata minimă a contractului de arendă și reglementarea unei durate minime a acestuia la cel puțin 7 ani până la sfârșitul lunii iunie 2024. Forumul APPR, împreună cu alte organizații de profil, au contribuit cu explicații și au pus la dispoziția legiuitorului informațiile necesare pentru o înțelegere cât mai bună a urgenței pe care o reprezintă amendarea reglementării privind durata și condițiile contractului de arendă. Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă pentru că au lipsit două (!!!) voturi. Am participat la nenumărate întâlniri cu autoritățile competente, am dezbătut acest subiect pe care îl considerăm epuizat și desigur, pe deplin înțeles de către decidenți; am alocat timp și resurse pentru ca perspectivele fermierilor și problemele cauzate de instabilitatea contractelor de arendă și a celor legate de incoerențele fondului funciar să fie corect înțelese și tratate în consecință. Am explicat, de asemenea, cât de importantă este această modificare a Codului Civil pentru a încuraja investițiile pe termen mediu și lung. Satul românesc are nevoie de investiții, acestea se realizează doar în condiții de predictibilitate și stabilitate și din acest motiv este nevoie de un cadru legislativ actualizat. Noi, fermierii, vom suporta în continuare, în lipsa acestei reglementări, consecințele deciziei imature de a respinge modificarea: nu vom putea aplica ecoschemele (pentru că nu se poate trece la agricultură conservativă de la un an la altul), nu se poate dezvolta, la modul serios, sectorul de agricultură ecologică, nu se pot amortiza investițiile în utilaje moderne (de exemplu cele care să ne permită aplicarea și extinderea lucrărilor minime în vederea protejării solurilor), nu se poate face un plan de culturi, nu se pot accesa fonduri europene din cauza perioadei de monitorizare și de păstrare a suprafetelor și a exploatației, nu se poate dezvolta infrastructura de irigații.

• Plata, în cel mai scurt timp, către fermieri a sumei de 100 euro/ha pentru culturile de toamnă înființate în 2022 și extinderea măsurii pentru culturile de primăvară din 2023, în condițiile în care UE tocmai a anunțat că prelungește cadrul temporar „Ucraina” ce permite țărilor să ofere mai ușor ajutoare agricultorilor. Agricultorii români se confruntă încă din 2020 cu o serie de probleme de ordin financiar pe care am încercat, pe toate căile, să le facem cunoscute către MADR și nu numai. Cu toate acestea, decidenții se comportă iresponsabil și întârzie, nejustificat, plata acestor ajutoare pe alocuri vitale.

• Suspendarea imediată a sistemului național de protecție antigrindină, până când eficiența și impactul său asupra agriculturii vor fi prezentate clar într-un studiu științific detaliat și obiectiv, prin intermediul căruia să se urmărească evidenţierea cantităţii de precipitaţii, monitorizarea traiectoriei rachetelor şi a locului de deflagraţie, precum și procedura de tragere în ansamblul ei. Forumul APPR, în demersul de rezolvare a acestei situații, solicită identificarea unei entități imparţiale, cu expertiză recunoscută la nivel internațional, care să realizeze o astfel de cercetare, menită să evalueze eficienţa și utilitatea acestui sistem, pe care o putem recomanda oricând autorităților competente. Este imperativ ca MADR să acționeze prompt și fără sincope pentru a proteja interesele fermierilor și a asigura dezvoltarea sectorului agricol în România. În contextul actual al schimbărilor climatice și al frecvenței tot mai mari a fenomenelor extreme, îndeosebi a secetei, este evident că agricultura românească se confruntă cu multiple provocări și riscuri. În acest sens, se impune să evaluăm, cu celeritate, nu doar eficiența sistemului antigrindină, ci și modul în care acesta interacționează cu alte procedee legate de gestionarea riscurilor în agricultură, cum ar fi combaterea secetei. Un prim pas în ameliorarea situației actuale îl reprezintă adoptarea unui ordin de ministru, care să limiteze și să reglementeze strict activitatea sistemului antigrindină, cel putin în județele Prahova, Vrancea, Iași, Vaslui și Buzău.

• Inițierea în cel mai scurt timp posibil (adică nu mai târziu de jumătatea anului calendaristic) a îndelung-amânatelor consultări cu mediul asociativ pe tema implementării unei soluții sistemice de gestionare a riscurilor catastrofice cu care se confruntă agricultura (de tip plasă de siguranță), utilizând intervențiile și oportunitățile oferite în cadrul Planului Național Strategic PAC, cu posibilitatea de a antrena contribuții din ambii piloni (plăți directe și dezvoltare rurală). Solicităm susținerea la nivel național și european a soluțiilor inovatoare, de ultimă oră (inclusiv în domeniul cercetării în genetică), capabile să atenueze efectele schimbărilor climatice în agricultură.

• Identificarea cu prioritate și alocarea transparentă și pe principiul egalității de șanse a fondurilor naționale și europene pentru implementarea Programului Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații trebuie sa reprezinte obiectivul principal al autorităților naționale. Crearea unui cadru de dialog constant cu mediul asociativ, pentru optimizarea alocării resurselor în funcție de nevoi. Solicităm, în acelați context, încheierea urgentă a demersurilor care să facă posibil transferul către Organizațiile Utilizatorilor de Apă al sistemelor de irigaţii amenajate care nu au fost finalizate si/sau recepţionate, mai ales în areale cu secetă extremă (Dobrogea, zona nordului Moldovei, Siret-Baragan) în care acestea există fizic și s-ar putea iriga.

• Mecanisme eficiente de protecție la frontieră pentru a asigura că fermierii români nu sunt penalizați, în continuare, în raport cu concurenții lor internaționali. În ceea ce privește reînnoirea măsurilor comerciale autonome în favoarea Ucrainei, avem nevoie de soluții capabile să remedieze perturbările majore ale piețelor agricole din ultimii doi ani, asigurând, în același timp, sprijinul necesar pentru fermierii ucraineni. Uniunea Europeană a devenit debușeu major al mărfurilor de origine ucraineană, iar eforturile autorităților trebuie canalizate către promovarea de soluții care să mențină capacitatea de a produce a agricultorilor locali și să asigure condiții de concurență echitabile în ceea ce privește măsurile sanitare și fitosanitare. Solicităm consolidarea coordonării inter-agenții și a controalelor oficiale privind respectarea standardelor de calitate și producție ale UE și eliminarea breșelor din sistemul de monitorizare a fluxurilor de marfă care ar putea face posibilă intrarea în mod ilegal a mărfurilor agricole de origine non-UE.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pe un deal în apropierea orașului Turda am găsit o fermă cum nu vezi multe pe la noi, curată, ordonată. Aici, în exploatația agricolă vegetală gestionată de Emil Turdean, înțelegem semnificația proverbului „omul sfințește locul”, pentru că fermierul din județul Cluj face cinste locului în care trăiește și muncește. Pasiunea pentru agricultură, deschiderea spre cercetare și evoluție, dorința de a învăța, de a se informa și de a aplica în afacerea agricolă orice apare nou, modestia și hărnicia, toate, le-a transmis copiilor. Emil Turdean are doi băieți care, piloți de linie fiind, când nu colindă pământul dintr-un colț în altul, lucrează cot la cot cu tatăl lor în fermă. O fermă pe care o dăm exemplu pentru că merită.

Reporter: Suntem deasupra oraşului Turda, dacă pot să spun aşa. La ce înălţime ne aflăm aici, în fermă?

Emil Turdean: 350 de metri altitudine faţă de nivelul mării. 

Reporter: Câte hectare exploataţi?

Emil Turdean: Pe cele două exploataţii agricole, cea de la Luna de Jos şi cea de aici, de la Turda, aproape de 1.500 de hectare.

„Întotdeauna am obiective pe care le stabilesc şi ajung acolo. Ce nu pot eu să îndeplinesc caut alţii care ştiu să-mi facă treaba respectivă şi acolo ajung.”

Reporter: De când faceţi agricultură?

Emil Turdean: Din ’94, profesionist. Și am făcut, pot să zic, de când mă ştiu, pentru că fiind de la ţară totdeauna, eram copii, eram puşi să dăm mâncare la tăuraşi, ne ocupam de găini, mergeam la cartof, mergeam la viţă-de-vie, aveam livadă, trebuia curăţată livada, tata lucra la SMA, mama era casnică, dar aveam mult pământ, proprietate şi atunci, aveam grădină mare intravilan, plus loturi ajutătoare. Deci, de când ne ştim eram puşi la lucrul câmpului.

Reporter: De profesie ce sunteţi?

Emil Turdean: Am fost mecanic de locomotivă până în ’94, din 1994 m-am apucat să fac agricultură mai profesionist, cu cartof, cu ceapă, iar în 1996 am urmat cursurile unui program finanţat de Guvernul Olandei pentru tinerii fermieri, trebuia să fii sub 35 de ani, să fii proprietar de terenuri şi prietenii noştri olandezi ne instruiau cum să administrăm fermele, cum să lucrăm în ferme, cum să facem să fim eficienţi. N-o să uit niciodată cum mi-a zis un profesor olandez că rentabilitatea în fermă apare când ai 1,2 cai putere la un hectar. În momentul ăla ai maximum de eficienţă, nici supradotat, nici subdotat la munca câmpului. Am avut multe lucruri de învăţat de la olandezi şi, precum se vede, am „furat” de la ei lucrurile bune, adică în cap, am văzut cum arată la ei fermele, am văzut cum lucrează, am venit acasă, am început să le implementez. Din păcate, nu putem implementa şi la nivel mare. Ar trebui să avem perdele de protecţie plantate, copaci pe lângă drumuri, pentru că… iar ne întoarcem, şi de câte ori am ocazia mă întorc la cadastrul general terminat şi la gradarea terenurilor, pentru că de acolo încolo deja poţi să dezvolţi. Din păcate, nu avem o ţară verde, frumoasă, nu avem o ţară îngrijită. Eu vă spun, lucrurile astea s-ar putea face dacă instituţiile statului, care-s plătite din banii contribuabililor, şi-ar face treaba. Adică, cei de la Garda de Mediu, uitaţi-vă ce dezastru ecologic e peste tot, se aruncă gunoaiele din construcţii, din moloz în mijlocul câmpului, în verdeaţă. Măi, frate dragă, ai poliţie locală, ai mediu, scoate-i afară din birouri să meargă în teren, i-ai prins – i-ai ars! Îi confişti maşina! Dar sunt mână în mână instituţiile statului cu infractorii, fără nicio jenă! Și dacă avem legi, nu se aplică, pentru că „cine-i ăla? Pe cine are în spate? Al cui e ăla?”. Lucrurile nu aşa merg.

Eu vă spun încă o dată şi vă dau un exemplu. În Ucraina, amenda rutieră, orice ai comis, îţi vine pe telefon şi-ţi ia banul. La noi de ce nu se poate implementa? L-am întrebat pe un  ucrainean: de ce este la voi aşa? Mi-a zis: „De aia, că atât era de coruptă poliţia, că trebuia pe toţi să-i dea afară, rămânea statul fără poliţişti”. Ce le-a luat? Le-a luat banul, ca să nu aibă acces la ban. Punct! Instituţiile publice, în primul rând, ar trebui să fie de îndrumare, îndrumare şi control. Adică, dacă te-a prins prima dată, îţi dă un avertisment şi te monitorizează pe urmă.

Primarii fac lucruri în așa fel încât să nu deranjeze, că după aia nu iau voturi. Sunt ferme autorizate şi neautorizate, da? În fermele care-s autorizate, toţi te calcă, Garda de Mediu, Arme şi muniţii pentru pesticide, alea, alea. Nu ştiu ce pregătire are poliţistul respectiv să vină să-mi verifice erbicidele, ar trebui să fie însoţit de unul care are studii pe fitosanitar. Deci nu funcţionăm şi nu funcţionează, unde dai de statul român, apare handicapul deja. Slab pregătiţi funcţionarii, deci în funcţii, mulţi sunt şi rău intenţionaţi, mulţi sunt indolenţi, nepăsători, şi avem o ţară plină de mizerie, oriunde te uiţi, curge mizeria.

„Încerc să-mi fac structura de culturi în aşa fel încât să am culturi mai pretenţioase un pic din punctul de vedere al erbicidării, al întreţinerii culturilor, dar şi rezultatele sunt mai bune.”

Reporter: Revenind la dvs. şi la ferma pe care o administrați, remarcăm igiena, curăţenia, ordinea. Când aţi început cu agricultura, v-aţi gândit că veţi ajunge la stadiul la care sunteţi astăzi? V-aţi luat un asemenea obiectiv?

Emil Turdean: Da. Întotdeauna am obiective pe care le stabilesc şi ajung acolo. Ce nu pot eu să îndeplinesc caut alţii care ştiu să-mi facă treaba respectivă şi acolo ajung. Pentru că n-ai cum să ştii toate lucrurile. De exemplu, nu ştiu contabilitate – am contabil angajat. Ai o problemă de construit? Cauţi cel mai bun constructor. Restul, curăţenia şi ce vedeţi aici, ţine de ce ai în cap – aia e şi pe lângă tine. Dacă ai gândirea ordonată şi nu eşti un tip avar după bani, că mulţi aleargă după bani, dar şi banul aleargă, deci trebuie făcut, ai făcut, ai rezultate, îţi vine şi banul.

Culturile de nișă, profitabile

Reporter: Cum gândiţi structura de culturi? Aţi avut culturi pe care le-aţi încercat şi aţi renunţat la ele de-a lungul timpului? Sau vă gândiţi să încercaţi de acum înainte alte culturi?

Emil Turdean: Nu cultiv mult porumb, pentru că nu este de viitor, pentru mine, cel puţin. Merg pe culturi de nişă, încerc să adaptez culturi de nişă. Am sfeclă de zahăr, am muştar, am pus in în premieră anul ăsta, sunt cotaţii mult mai mari la culturile astea, faţă de cereale.

Reporter: Şi cum le valorificați? Unde vindeți?

Emil Turdean: Muştarul se caută în toată Uniunea Europeană, nici nu se pune problema că rămân cu el pe stoc. Inul se caută şi pleacă; orzoaica de bere se vinde; sfecla de zahăr – contract sigur cu Luduşul, cu grâul nu-mi fac probleme, că dacă faci proteină multă, peste 14, şi gluten, automat trece şi ăla la grâu premium. Nu cultiv rapiţă, nici nu se pune problema, încerc să-mi fac structura de culturi în aşa fel încât să am culturi mai pretenţioase un pic din punctul de vedere al erbicidării, al întreţinerii culturilor, dar şi rezultatele sunt mai bune.

Eu am o vorbă: porumbul e cultura omului sărac. Asta nu mi-o schimbă nimeni. Oricine ştie să facă un porumb, toată lumea îl seamănă, îi dă un erbicid şi uită să mai meargă acolo. Clar, dacă se pornesc sistemele de irigaţii o să trec înapoi pe cartof şi legume.

„Vreau să ajung undeva până la maximum 2.000 de hectare, nu mă interesează peste 2.000 de hectare, că nu mai cuprinde un singur om, şi rezultatele sunt când eşti implicat direct în fermă.”

Reporter: Cum și când vindeți recoltele?

Emil Turdean: Am spaţii de depozitare. De regulă, grâul nu-l vând nici într-un an mai repede de sfârşit de mai – început de iunie. Erau ani când am recoltat grâul nou şi atunci am vândut grâul vechi. E nevoie de grâu vechi, pentru că nu poţi din grâul nou să lucrezi, că dă boala întinderii.

Reporter: Ce capacitate de depozitare aveţi?

Emil Turdean: În total, 25.000 de tone.

Reporter: Mai stocaţi şi pentru alţi fermieri din zonă?

Emil Turdean: Da. Stocăm. Şi acolo, la Luna de Jos, la cealaltă fermă administrată de băieţii mei, au prins copiii un proiect şi construiesc şi acolo depozite de cereale.

„Și eu, și copiii lucrăm în fermă. Că pentru noi muncim, nu muncim pentru nimeni altcineva. Munca e cel mai bun medic în viaţa unui om.”

Reporter: Mai vreţi să cumpăraţi teren, să mai măriţi ferma?

Emil Turdean: Da, negreşit. Vreau să ajung undeva până la maximum 2.000 de hectare, nu mă interesează peste 2.000 de hectare, că nu mai cuprinde un singur om, şi rezultatele sunt când eşti implicat direct în fermă. La criza de forţă de muncă de acum, nu găseşti un bun inginer de câmp şi care să fie ca mine de trei ori pe zi pe câmp, a plouat aici – mă duc la parcela cealaltă. Greu găseşti oameni buni care să fie implicaţi, şi atunci până în 2.000 de hectare controlăm noi trei, eu cu băieţii.

Reporter: Angajaţi aveţi?

Emil Turdean: Avem în total șase angajaţi, cu şoferul de pe camion. Și eu, și copiii lucrăm în fermă. Băieţii se dau jos din avion, îşi termină zborurile şi la muncă pe tractor, pe combină, pe ce e de lucru. Că pentru noi muncim, nu muncim pentru nimeni altcineva. Munca e cel mai bun medic în viaţa unui om.

„De 15 ani nu ar, semăn direct, am semănătorile directe, grâu, rapiţă, orzoaică, şi scarific pentru restul culturilor care vin în primăvară.”

Reporter: Aşa e. Şi când lucrezi şi într-un mediu curat…

Emil Turdean: Îţi creezi tu să fie curat. Ca să-ţi fie curat, trebuie să investeşti nişte bani, să plantezi pomi, să-ţi pui beton ca să nu ridici praful, mai ales pe unde circulă camioanele, deci ambientalul ţi-l creezi tu, că-ţi petreci 70% din viaţă la locul de muncă.

Lucrări minime, tehnologie adecvată și curaj

Reporter: De-a lungul anilor ați făcut investiţii considerabile, mai ales în dotarea tehnică.

Emil Turdean: Pe banii noştri am făcut cam totul. Am avut un singur proiect FEADR la început, de 70.000 de euro, restul a fost făcut cu banii noştri. Am reinvestit profitul, am mai făcut credite, leasinguri, însă tot ce e făcut aici e făcut din bani proprii.

Reporter: Dacă vorbim de tractoare, la ce capacităţi aţi ajuns în momentul acesta?

Emil Turdean: 400 de cai-putere, sunt cele două tractoare mari care fac lucrările grele, scarificat, disc mare. Pe urmă, avem un tractor de 265 CP, mai avem două de 200 de cai-putere, două de 156 şi unul de 100 CP. Deci avem 8 tractoare, lucrăm cu ele în jur de 500-600 de ore pe an. Nu fiecare. Cel mic, de 100 de cai, ăla lucrează puţin, pe ăla îl folosesc mai mult la lucrările de înierbat, trage remorca cu echipamentul de hidroînsămânţare.

Reporter: Referitor la lucrările solului, sunt de ceva vreme discuții cu privire la arat, la lucrări minime...

Emil Turdean: Eu de 15 ani nu ar. Eventual, fac această lucrare după cocenii de porumb. Dar dacă e toamnă uscată îi dau un disc greu, îl mărunţesc bine şi pe urmă-i dau o scarificare.

De 15 ani semăn direct, am semănătorile directe, grâu, rapiţă, orzoaică, şi scarific pentru restul culturilor care vin în primăvară. Şi depinde. La sfeclă scarific mai adânc, 50-60 cm; unde vine porumb sau altă cultură, 30 cm scarificare.

Reporter: Ce beneficii ați remarcat? Există?

Emil Turdean: Să ştiţi că în primii doi-trei ani nu se vede, pentru că rezerva de buruieni o învârţi cu scarificatorul, primii 15 cm tu tot acolo îi roteşti. Dar pe urmă putem merge să vedeţi teren arat versus teren nearat. Pe teren arat toată lumea intră mai greu, că nu-l nivelează din toamnă, pe teren scarificat şi nivelat din toamnă intri mai repede, că apa-ţi circulă în sus şi-n jos. Când e secetă, unde e scarificat terenul pe puţin cu 10-15 cm, cultura de porumb e mai înaltă, mai viguroasă; unde e arat, când a dat de talpă, de harpan, se simte. Sunt avantaje, dar îţi trebuie tehnologie, îţi trebuie curaj. Mulţi nu lucrează în sistemul ăsta, dar eu aşa lucrez de 15 ani. N-am decât un plug de patru trupiţe şi v-am spus, recurg la arătură doar după tulei, când nu pot utiliza scarificatorul. În rest, toate terenurile vin fertilizate din toamnă, fosfor-potasiu, vin nivelate. Şi primăvara numai cu azot lucrăm, deci aplicăm azot. Prin urmare, grosul pleacă din toamnă, fosforul şi potasiul. Adun de pe la oieri gunoiul de oaie, mai am acces la gunoi de pasăre, pe unde găsesc îngrăşământ organic încerc să aduc şi dacă 30-50 de hectare pot pe an, dar încerc să dau şi îngrăşământ organic. Resturile vegetale le îngropăm înapoi în sol, de exemplu paiele le balotez de la colegii care n-au tocătoare de paie la combină, iar paiele mele le toc înapoi în pământ.

„Trebuie să înţelegem că uniţi puterea noastră creşte mult, nu ne consumă atâta energie.”

Reporter: Ce părere aveţi despre noua Politică Agricolă Comună, mai exact, cum vedeți acel procent de 10% pentru culturile fixatoare de azot?

Emil Turdean: Va fi o mare porcărie. Cel puţin în zonă neirigată degeaba pui soia sau mazăre, că nu faci. N-o să faci acele 1.350 kg şi s-ar putea să pierzi. Eu zic că România a negociat foarte, foarte prost acolo. Noi puteam face să fixăm carbonul atmosferic, să plantăm peste tot perdele de protecţie şi să ţină cont de treaba asta sau, dacă ai terenuri erodate, în pantă, să faci pâlcuri de vegetaţie forestieră şi să încercăm. 10% din suprafaţa fermei poate să fie rata ta de profitabilitate.

„Nu trebuie să fim toţi întreprinzători”

Reporter: Ce părere aveți despre asociere, despre cooperative?

Emil Turdean: Nu trebuie confundată Cooperativa Agricolă de Producţie (CAP) cu cooperativele agricole din prezent. Cooperativele acum sunt mai mult pe marketing axate şi pe a construi împreună ceva pentru a ne valorifica produsele din fermă. În alte țări cooperativele funcționează foarte bine, fiecare în ferma lui îşi face strategia lui. Dar deja sunt cooperative unde se face şi strategia de fermă în comun. Îşi cumpără parcuri de maşini împreună. Cumperi o autospecială din asta de stropit care ajunge să coste 400.000 - 500.000 de euro. Nu-i utilizată la randament maxim într-o fermă care are 1.000 de hectare sau 1.500. La utilajul ăsta trebuie 4.000 – 5.000 de hectare, ca să fie utilizată la maximum. Atunci o cumperi în grup cu colegii din cooperativă. Sau cumperi o maşină de recoltat sfeclă, că tractor fiecare are nevoie, e clar, dar sunt utilaje pe care le poţi cumpăra în comun. Spaţii de depozitare le poţi face pe cooperativă, poţi face procesare împreună. Cauţi un manager pe care-l numeşti acolo. Tu, Consiliu de Administraţie, dai direcția managerului: „De aici până acolo fă-ţi treaba, furnizează”.

Trebuie să înţelegem că uniţi puterea noastră creşte mult, nu ne consumă atâta energie. Am fost în Austria, în Munţii Tirol, am fost la nişte fermieri care obțineau 10.000 de litri de lapte/vacă, cele trei familii aveau împreună undeva la 500 de vaci cu lapte. Şi cum lucrau? O săptămână deservea o familie toate cele trei ferme, ca să aibă timp liber şi pentru ei. Deci o săptămână celelalte două familii erau libere. Dacă era forţă majoră sau ceva, interveneau. El îşi putea face până atunci furajul, putea merge la coasă, putea să meargă în oraş, în Viena, să se simtă bine. Noi, până ajungem acolo, mai avem, dar eu sper că individualismul ăsta foarte fixat la noi în cap trebuie să iasă şi trebuie să ne luăm de braţ şi să împingem împreună la deal căruţa.

Suntem într-o piaţă comună, care are nişte reguli foarte bine definite, şi cei care nu cred în construcţia acestei pieţe comune numite UE să meargă în Anglia şi să vorbească cu fermierii din Anglia, să întrebe când a fost mai bine pentru Anglia? Cât erau în UE sau acum? Plâng englezii cu produsele pe stoc, nu se vinde porcul, nu se vinde nimic pentru că este în UE Danemarca şi alţii care furnizează la preţuri mici.

Reporter: Ce trebuie să facă fermierul român ca să trăiască decent pe o asemenea piață comună?

Emil Turdean: Să facă tehnologie, să caute soiuri care aduc valoare bună, adică proteină, gluten, să încerce să-şi poziţioneze ferma în aşa fel încât dacă ai terenuri care nu produc, că atât e randamentul terenului, lasă-l acolo, fă-ţi plantaţii forestiere pe el, că vin bani, fă altceva, utilizează terenurile, ţine-ţi-l rezervă pe ăla, fă ceva pe el, utilizează-ţi terenurile care aduc plusvaloare, respectă-le, nu le omorî cu chimicale la infinit, şi fiecare în ferma lui să-şi facă strategia de eficienţă. Adică, acum sunt doi ani când am vândut la preţuri uriaşe, n-am plâns că uite preţuri, ne-am bucurat. Asta înseamnă capitalism. Noi, din păcate, mulţi încă, spun când este bine că suntem capitalişti; când ajungem la greutăţi, „să vină statul să ne dea…”. De ce să ne dea statul? Dar noi am dat impozite şi taxe în plus statului român când am făcut profit uriaş? N-am dat! Exact ăia 16% i-am dat. Trebuie să înţelegem că lucrurile aşa funcţionează în capitalism. Nu vine cu cozonaci numai capitalismul, vine şi cu greutăţi. Noi am decis. Nu mai vrei să lucrezi, laşi ferma, vine altul care are managementul mai bun, are o gândire mai bună şi te poţi angaja, că se caută muncitori peste tot. Nu trebuie să fim toţi întreprinzători.

Tinerii trebuie să aibă răbdare, cunoștințe și să nu fie lacomi de bani

Reporter: Băieţii dvs. sunt piloţi de avioane de linie. În același timp, ei lucrează de mici în fermă. Cum i-aţi făcut să meargă acolo, în cer, dar să rămână cu picioarele pe pământ?

Emil Turdean: De mici i-am luat cu mine la zbor. Cred că de acolo a fost scânteia. Cel mare voia să facă medicină şi era o perioadă destul de slabă cu medicii, salarii mici, şi a venit cu ideea: „Mă duc şi-mi fac carieră de pilot”. De acolo a plecat. Cel mic, şi el, s-a luat după cel mare, iar acum amândoi sunt piloţi de linie.

„Școala nu se gată în momentul în care ai ieşit de pe băncile ei. Din păcate, şcoala românească scârţâie foarte mult cu pregătirea.”

Reporter: Şi viitori fermieri la pensionarea dvs…

Emil Turdean: Nu ştiu. Ei ştiu care le e țelul. Ferma cealaltă de la Luna de Jos, comuna Dăbâca, este a lor. Ei o conduc, conlucrăm, colaborăm cu parcul de utilaje, colaborăm cu forţa de muncă, cu tot ce trebuie, dar eu acolo nu iau nicio decizie, iar aici, la Turda, ne mai consultăm, însă aici eu iau deciziile. Ne consultăm şi acolo, la ferma lor, dar nu iau eu deciziile. Să ştiţi că le spun orice pas care se întâmplă în fermă şi trebuie să cunoască şi aici totul, pentru că viaţa poate să fie gata în următoarele secunde, iar atunci ei trebuie să fie pregătiţi pentru orice.

Reporter: Ce sfaturi aveţi pentru tinerii fermieri din România?

Emil Turdean: Să aibă răbdare şi să nu fie lacomi de bani, că nu te poţi îmbogăţi de pe o zi pe alta. Răbdare, cunoştinţe, să pună mâna să fie şi autodidacţi, pentru că şcoala nu se gată în momentul în care ai ieşit de pe băncile ei. Nu trebuie să fii inginer, nu trebuie să fii doctor în ştiinţe agricole, fă o şcoală agricolă, nu este în România – du-te afară, încearcă să faci cursuri la distanţă, dar învaţă pentru tine, nu pentru note. Lasă notele. Din păcate, şcoala românească scârţâie foarte mult cu pregătirea. Studentul nu este capacitat să aibă interes. Nu ştiu cum să vă spun, studenții azi sunt apatici. Vin în practică și întreb: „Unde stai?” – „În vârful blocului.” – „Şi ce cauţi la facultatea de agronomie? Ce vrei să fii?” – „Fac şi eu o facultate”. Nu de aia faci facultate. Du-te la lucru, du-te ăia patru ani în care ai tăiat frunze la câini la facultate, du-te într-o fermă, lucrează şi, dacă crezi că-ţi place ferma, du-te şi fă facultatea, că poţi să faci şi pe urmă facultatea, dacă chiar îţi trebuie neapărat să ai titluri că eşti inginer, doctor sau nu ştiu ce în ştiinţe agricole.

Reporter: Astăzi, mai poţi să faci o fermă de la zero, nu s-o moşteneşti?

Emil Turdean: Nu prea găseşti terenuri. Dar ar trebui odată făcută legea şi la noi, astfel încât în prag de pensionare ori vinzi ferma, ori o dai moştenire la copii, pentru că nu se poate să avem fermieri de 75, 80, 85 de ani care nu mai au energie şi blochează activitatea pentru că nu se pot adapta la noutăți, astfel de oameni sunt o piedică în faţa celor care ştiu și pot să alerge.