Afişez elemetele după tag: asociere

Termenul de cooperativă are, încă, în mentalul colectiv de la noi o conotație negativă, urmare a ceea ce s-a numit în perioada comunistă la fel, dar care nu a fost decât o formă prin care puterea comunistă a confiscat proprietățile oamenilor. Posibil ca noile generații să înțeleagă confuzia și să îmbrățișeze cu o mai mare deschidere ideea de cooperare. Totul este ca administrația de azi a României să nu „pună bețe-n roate”.

În esență, cooperația este acea formă de unire a intereselor economice a unor producători, pentru o mai mare eficiență a proceselor de aprovizionare, de producție și de desfacere. Statele democratice au interesul legitim de a sprijini aceste forme pentru a combate monopolul pe care marii producători îl pot impune, cu consecințele ce decurg din asta, cum ar fi: prețuri arbitrare, falimentarea micilor producători, care astfel pot îngroșa rândul celor care au nevoie de asistență socială, scăderea diversității produselor și chiar posibila creștere a unor practici productive mai puțin sustenabile, pentru că, nu-i așa, cine îi poate impune unui gigant economic o practică sustenabilă.

Când piața creează cooperativa

În mod obișnuit, cooperativa agricolă este văzută ca un instrument prin care producătorii încearcă să ajungă la piață, dar se poate întâmpla și invers, piața este cea care generează cooperativa. Formularea pare surprinzătoare, dar mecanismul nu este deloc complicat și nici forțat, ba chiar e natural.

Marile lanțuri de magazine au fost puse în fața unei situații oarecum contradictorii. Pe de o parte, mediul productiv de la noi este fragmentat, producțiile sunt sezoniere și de cele mai multe ori imprevizibile, din punctul de vedere al calității și din cel al cantității, fapt care nu poate satisface nevoia de volum constant, calitate uniformă și trasabilitate, de care are nevoie un supermarket pentru a-și fideliza clienții. Pe de altă parte, există o presiune legislativă pentru promovarea consumului de produse românești, la care se adaugă interesul clienților pentru marfă proaspătă, nu adusă de la mii de kilometri și coaptă pe drum. Asta pentru că generațiile mai tinere au o mai mare deschidere spre ceea ce înseamnă autentic, ecologic, sustenabil. Am întâlnit foarte mulți comercianți care mi-au mărturisit acest lucru și cred că asta se întâmplă pentru că, în ciuda neajunsurilor pe care știm că le produce spațiul mediatic online, aici se propagă și unele mentalități pozitive, precum cele numite mai sus. Iată și de ce unii vânzători își promovează marfa sub aceste sloganuri de autenticitate, punând accentul pe trasabilitate, ecologic, sustenabil.

Așa stând lucrurile, marile lanțuri de supermarketuri (Carrefour, Kaufland, Mega Image, Metro Cash and Carry) care operează în România nu au mai avut răbdare să aștepte o coagulare a micilor producători, care nu prea dau semne că s-ar uni, și au dezvoltat diverse scheme de cooperare pentru integrarea micilor producători în lanțurile lor de aprovizionare, implicându-se astfel în procesul de producție, cu scopul de a le oferi clienților marfă proaspătă și de calitate, de a se încadra în cerințele legale, precum și pentru a controla mai bine plaja de produse pe care să o pună în acord cu cererea clienților proprii.

„Grădina” din Vărăști

Un astfel de model de cooperare coordonat de un retailer este cel al Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”, numită astfel după numele conceptului pe care Carrefour l-a folosit pentru acest tip de colaborare. Pe site-ul lor este precizat că programul de colaborare cu fermierii locali poartă numele „Grădina Noastră”, iar succesul obținut la Vărăști i-a făcut să multiplice inițiativa: „Am început cu cea de la Vărăști, am continuat cu cea de la Zarand, crescând în același timp alte 10 cooperative: Brezoaele, Însurăței, Fierbinți, Tg. Secuiesc, Ostrov, Huși, Voinești, Malu Spart”, se spune tot pe site-ul comerciantului.

În prima fază, asocierea a fost formată din patru fermieri și Carrefour. „Toată investiția la Vărăști a fost făcută de Carrefour. Ei au demarat acest proiect, cu o cooperativă în care să fim cinci membri. Restul fiind cu contract. La început au fost și ei, Carrefour, membri în cooperativă. Au fost patru țărani și Carrefour”, ne explică Dorel Buturugă, președintele Cooperativei Agricole „Grădina noastră din Vărăști”. E greu să numești această formă de asociere, cu doar patru fermieri, cooperativă, dar faptul că piața era asigurată a dus la creșterea acesteia într-un ritm foarte mare. „Așa, țăranii au prins încredere și au venit către noi, în doi-trei ani am ajuns la 150 de familii”, adaugă acesta.

La început au construit un depozit de 300 de metri pătrați. Gheorghe Vlad, președintele OIPA Legume-Fructe (o organizație interprofesională care reunește producători, distribuitori și alte entități implicate în sectorul agroalimentar), spune că, de fapt, acesta a fost scopul inițial al asocierii, construirea acestui depozit. A fost punctul de plecare, un spațiu de depozitare și o piață pe care un mare retailer a asigurat-o. „Investiția lui Carrefour a fost de 300 de metri, a pus bazele și a turnat fundația, acum depozitul are o capacitate de 4000 de metri și în jur de 800 de familii care lucrează cu noi”, spune Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Mai precis, 800 de gospodării. Că în spatele unei gospodării e un istoric al familiei. Are trei-cinci membri și suprafețele sunt în creștere. Păstorim astăzi comuna Vărăști, Valea Dragului, Obedeni, Vidra, Colibași, Câmpurelu, Grădiște, până și la Olt, avem și în partea de Galați câțiva furnizori”.

Președintele OIPA, Gheorghe Vlad, consideră, ceea ce evidențiasem și noi mai devreme, că totul a plecat de la potențialul de desfacere: „Faptul că se regăsește cu valorificarea a fost singurul punct forte. În momentul când ai vânzare, ai producție. N-ai vânzare, n-ai producție. Pentru unul care este novice și nu are gama de cunoștințe și relațiile pe care o organizație interprofesională le are, de a deschide multe porți pe baza statutului și a colaborării cu celelalte organizații, este un nonsens să înființeze cooperative. Spun un mare adevăr: dacă nu există în perimetrul ăsta cineva să-l sprijine și să deschidă un contract comercial, el înființează degeaba o cooperativă”. Asta nu înseamnă că fermierii ar trebui să aștepte ca retailerii să vină să-i roage să se asocieze, dar e bine de știut că boii se pun înaintea carului și nu invers. De altfel, orice afacere trebuie să aibă în vedere în primul rând desfacerea și mai apoi realizarea unor produse, oricât de minunate ar fi.

Omul sfințește locul

E bine să precizăm însă că de la punctul de plecare, susținut de acest mare comerciant, efortul care a dus la dezvoltarea cooperativei aparține celor implicați, care au muncit cu seriozitate. Omul care și-a pus amprenta pe buna desfășurare a cooperativei este Dorel Buturugă, cel despre care Gheorghe Vlad spune că „practic păstorește aproape totul. Zi-noapte. Își dedică aici poate 15 ore pe zi de muncă. Că știți foarte bine că ochiul stăpânului îngrașă vita. Dacă astăzi dispar de aici calibrarea, sortarea, diversificarea pe anumite magazine, e posibil să apară ceva încurcături și să nu ajungă cum trebuie”. Înțelegem de aici că președintele Dorel Buturugă este mai mult decât un președinte, este și ochiul care supraveghează procesele numite de domnul Vlad, dar și multe altele, pe care același Gheorghe Vlad le enumeră mai încolo: „Prezența fizică aici este permanentă și valsează între sortare, ambalare, mașini, șoferi..., este un merit, pentru că este un efort mare”. O spune și Dorel Buturugă, mărturisind: „Mi-a plăcut ceea ce fac și în fiecare zi de la 9 la ora 1-2 noaptea sunt prezent aici. În primul rând, știu ce înseamnă să muncești și să nu iei banii. 20 de ani am făcut agricultură, și acum fac, ați văzut solarele, nu poți să funcționezi dacă n-ai adrenalina de a încasa”.

Pe lângă bucuria pe care i-o aduce această activitate se adaugă, spune el, presiune pe care o investiție făcută trebuie să aducă plusvaloare, nu să se risipească: „Cei de la Carrefour au venit și au făcut o investiție aici, și am încercat să funcționăm exact cum voiau ei să funcționeze cu depozitele alea. Până nu e stăpânul acolo, nu merge. Noi, ca să funcționăm, ne-au pus să facem o cooperativă și ne‑au zis: «Tu răspunzi de tot, că iei marfă proastă sau bună, tu răspunzi». Și atunci a început să-mi fie teamă”. Teama de care vorbește președintele cooperativei este descrisă mai bine de Gheorghe Vlad, care definește consumatorul ca principal factor de presiune: „Noi astăzi avem, vizavi de consumator, un mare respect. Pentru că, dacă vede eticheta pe marfă, că e de la Dorel – «proastă marfă a venit!». Imaginați-vă cum decazi în ochii consumatorului. Și n-ai interesul ăsta. Tu ai interes să te duci cât mai sus, să vinzi cât mai mult. Și atunci, responsabilitatea îi revine lui sută la sută, producătorul are și el 30+50%, iar marketul duce și el un 20%, că dă vina pe etichetă”. Pe lângă asta se adaugă responsabilitatea față de producători. „Și el acum știe ce înseamnă diversitatea de produs și îi este jenă practic, pentru că gândiți-vă că sunt localnici majoritatea, și-l vezi la ușă că vine cu producția și să-i spui că «nu-ți iau decât un sfert» sau «vino mâine, că nu-ți iau astăzi»”, adaugă Gheorghe Vlad o imagine a celui care se simte dator să împace pe toată lumea sau, cum spune, chiar să „se certe cu toți”: „Eu, în istoricul meu, am fost și legumicultor, am făcut și ce fac ei acum, am făcut și comerț. Le mai dau «cu suspendare», ca să zic așa. În momentul în care o marfă este mai mică, mă cert și cu retailerul, și cu producătorul, cumva să iasă bine pentru toți”.

Și așa cum este normal să se întâmple, seriozitatea liderului impune o responsabilizare și celor care-l urmează. „Avem producători care au plecat de la 10.000 de salate și astăzi au sărit la 100.000. Adică, ritmul și eficiența productivității și le-a cam impus singur și vine cu obligativitate către Dorel. «Dorel, zice, am mai făcut un solar.» Și Dorel trebuie să facă de așa natură încât să găsească o rețea de debușeu de marfă. Cea mai mare grijă a producătorului este venitul. Dacă încasează banul, se disciplinează. Astăzi, a reușit să-i disciplineze, dar având în vedere că ne cunoaștem de prin 2000, în 2005, 2006, 2007, când făceam anumite ședințe între ei, se uitau ciudat. Astăzi i-au cam dat dreptate și funcționează. Deși, dacă ne apucam atunci când discutam, eram mult mai departe”, ne explică președintele OIPA, Gheorghe Vlad, iar celălalt președinte, al cooperativei, Dorel Buturugă, adaugă: „Noi am mai produs și n-am luat bani. Dacă azi aduci doi paleți de salată și ai luat 500-700 de euro, scopul tău e mâine să iei 1.000, poimâine să iei 2.000, și omul cumva intră într-un ritm în care ar vrea mai mult”.

Organizarea, principalul câștig

Dacă lucrurile merg prost sau bine într-o întreprindere, de orice fel, atunci trebuie să vezi cum este organizată activitatea acelei întreprinderi. Ceea ce a făcut ca această cooperativă să aibă succes și oamenii care o compun să prospere este buna organizare a producției și desfacerii. Nu se mai produce la nivel individual, ci în mod planificat. „Lucrăm cu planificare, cu toate familiile facem o planificare iarna, în care fiecare producător știe ce plantează, știe cât vinde, știe cum vinde, deci totul e organizat. Nu mai lucrăm haotic, cum lucram în 2015. Cooperativa se ocupă și de inputuri, cumpără semințele, totul face cooperativa, le pune la dispoziție țăranului. Anul acesta am început să facem și răsadurile, avem un colaborator cu care producem răsaduri, ca producătorul să fie cât mai axat pe producție, pe muncă”, arată Dorel Buturugă, iar Gheorghe Vlad adaugă: „Oamenii au înțeles că trebuie să existe planificare. Nu se dezice nimeni de la aspectul acesta de planificare și de cooperativă. Noi la 1 ianuarie sau din decembrie facem achiziția pentru semințe și inputuri pe banii cooperativei, avem un contract cu fiecare, pentru că omul vede clar și închei contractul anual cu el pentru producția respectivă. Pentru siguranța mea, și omul să vadă transparent în ce dată livrează produsul, ca să nu semene când voia el. Că ne confruntam cu o suprapunere de recoltare. Și atunci cădeau prețurile. Anul ăsta și anii trecuți am făcut o uniformizare, dar anul acesta avem o planificare mai riguroasă, ca să nu ne mai ducem în perioada când toată lumea cultivă tomata, că e programul specific, și atunci prețurile coborau. Nu. În perioada când prețurile erau proaste pe piață, cooperativa avea prețuri stabile și bune în accepțiunea producătorului real, cu costurile pe care le avea”.

Această planificare cu organizare le-a dat putere de negociere în relația cu retailerii, mai ales că prețurile în domeniul legumelor și fructelor este fluctuant, spre deosebire de cel din alte domenii. „În legume-fructe este un haos la prețuri. Prețul îl facem săptămânal, în momentul în care avem o cantitate mare de salată, să zicem, încercăm să facem o promoție și noi venim către market cu prețul mai mic, în momentul în care e lipsă, mai creștem și noi prețul, ne jucăm”, spune Dorel Buturugă.

Pentru că vorbeam la începutul articolului că sezonalitatea producției este o problemă în relația cu retailerul, s-au gândit să o rezolve printr-o investiție cu fonduri europene. „Avem acum un proiect din fonduri europene prin care vrem să facem o seră de un hectar, cu încălzire și tot ce trebuie, să avem roșii și iarna”, precizează Dorel Buturugă, care adaugă că investiția are în proiect și industrializarea legumelor prin congelare și conservare: „Ideea este ca producătorul, din 10 tone cu care vine către cooperativă, să nu plece cu nimic acasă. Adică toate cele 10 tone să fie valorificate. Că 7 tone vor fi către market, conform calibrării, iar partea care nu va fi se duce către industrializare”. Se înțelege din aceste vorbe ale domnului Buturugă că producția a depășit necesarul de comercializare. „Imaginați-vă că la 800 de producători media este undeva la 2,5 hectare, noi am depășit astăzi pe cooperativă media parcelelor pe cap de gospodărie la nivel de APIA care e înregistrată a fi în România. Și e în creștere”, subliniază Dorel Buturugă situația la care au ajuns. Asta, în condițiile în care pe lângă cei cu care au început s-au adăugat și ceilalți mari retaileri. „Lucrăm și cu Profi, cu Mega Image, cu Kaufland, deci și celelalte. Acum avem relație directă cu Penny, în care s-ar putea să intrăm săptămâna viitoare, e mai greoaie metodologia pentru că toată lumea cere un Global G.A.P.”, spune Gheorghe Vlad, care și explică despre ce este vorba: „Acel Global G.A.P. nu vine să soluționeze producția. Degeaba îmi cere mie, cooperativei, Global G.A.P., pentru că eu nu am decât depozitul, mașinile și motorina. Eu n-am producția. Producătorii au. Lor le trebuie acel Global G.A.P., care, practic, este o normă de protecție a muncii, e vorba de igiena produsului, este un echipament de recoltat, un echipament de sortat marfa, adică producătorul în sine, când intră în seră, trebuie să aibă un echipament. Apa pe care o utilizează, la fel, trebuie să aibă un apometru care-i cifrează volumul de apă, nicidecum analiza apei. Dar aceste ambiguități, eu le spun frâne trase în fața producătorului, sunt pentru a-l dezgusta și a-i pune în cârcă mai multe obligații decât drepturi, și când spun lucrul acesta, să te autorizeze Global G.A.P., îți trebuie minimum 5.000 de euro, ca producător”.  În fapt, acesta este un standard internațional de bune practici agricole (Good Agricultural Practice) care certifică siguranța alimentară, durabilitatea mediului și bunăstarea lucrătorilor în producția primară, fiind esențial pentru accesul în supermarketuri.

Chestiunea acestui standard Global G.A.P. este privită cu adversitate și de Dorel Buturugă, din pricina faptului că nu oferă o trasabilitate reală, comparativ cu sistemul de etichetare folosit de cooperativă. „La etichetare participă fiecare familie care aduce marfă, vă arăt o etichetă, numele familiei este trecut pe etichetă. Ai adus o tonă de roșii, numele familiei tale e trecut: Filip Nicușor, trecut pe etichetă și pus în market, când cumpără clientul marfa vede familia de la care a venit, nu de la distribuitor. Că la noi, în România, mai este o încurcătură, se cheamă Global G.A.P., în care găsim trasabilitatea cumva, dar nu o găsim. Dacă luăm o etichetă de la marfa noastră din raft și mergem până la numele producătorului, ajungem la el în grădină. Dacă luăm un cod Global G.A.P. de pe o etichetă, n-ajungem nicăieri.”

Deși totul pare bine, încep problemele

Revolta care se desprinde din vorbele interlocutorilor noștri vine ca urmare a unui complex de măsuri care s-au luat în ultima perioadă și care au dus la o suită de inconveniente care sunt de natură să-i descurajeze pe membrii cooperatori. Fără a le pune într-o ordine a importanței, o să începem cu problema transportului, care se acutizează pe măsură ce numărul de membri în cooperativă crește, iar activitatea de administrare a cooperativei se mărește proporțional. Dar în loc să reducem din birocrație, adăugăm. Iată ce ne spune domnul Gheorghe Vlad despre acest lucru: „Ce e cel mai greu să funcționăm acum, la momentul acesta, conformarea față de legislația care este în vigoare. Este vorba de e-transport, e-facturare, mașinile trebuie să aibă tahograf, să aibă o diagramă de plecat cu o zi înainte, e o procedură mai greoaie. Noi am început să o întrebuințăm, sunt dezamăgit pentru motivul că îi va cere și persoanei fizice să facă același sistem pe care noi îl avem și trebuie să-l introducă până la 1 iunie 2026”. Se înțelege că decizia îi privește pe toți, nu doar pe cei din legume -fructe, dar oful interlocutorului nostru se referă la efectul pe care îl va avea asupra activității din cooperativă: „Imaginați-vă că un producător, doi membri în familie, soț-soție, vor trebui să facă formularul e-transport, e-factură cu o zi înainte să-și creioneze traseul, chiar dacă vine către cooperativă. Ideea era în procedura pe care au făcut-o, pentru că nu ne-au chemat la o discuție când a fost în dezbatere legislația, nu trebuia aplicată așa, pentru că membrii cooperativei aduc în depozitul cooperativei ca la un siloz de cereale. El, efectiv, din curte până aici ar trebui să vină însoțit doar de atestatul de producător. E vorba de fila de comercializare. Nu, el va fi obligat cu CNP să se logheze în spațiul virtual al ANAF, să emită și factură, deci cu CNP va fi obligat să facă aceleași formalități ca persoanele juridice. Cine și câți dintre ei vor ști să umble și să redacteze în sistemul electronic, digitalizarea care tot se vehiculează și cum va funcționa către sistemul ANAF realmente? Pentru că, dacă se încurcă anumite CNP-uri, coduri și toate alea, nu va funcționa nimic. Și vor fi blocaje enorme. Gândiți-vă că sunt 4,5 milioane de gospodării. Luăm cazul la noi, cu 600 de furnizori reali, producători. Cei 600 vor fi obligați să facă același sistem pe care-l face cooperativa. Și aici ducem o muncă de gândire, momentan, pentru că am zis să facem semnăturile electronice, să creăm un birou în care să vine fiecare, să spună și să plătească un cuantum, să punem 2, 3, 5. Dar imaginați-vă că la 600 de persoane e un volum enorm. În afară de gestionare, problema e de încadrarea formularelor în programul pe care-l are ANAF-ul, pentru că acolo se completează niște căsuțe, rubrici, cum sunt acele teste grilă. Dacă greșești și-ți dă eroare, și-ți respinge cererea, imaginați-vă că stă producătorul la ușă și nu poate să încarce, noi nu putem să plecăm cu mașina, va fi tevatură care nu ne caracterizează. Și practic cred că la asta s-a recurs, la un dezgust totalmente al micului producător să nu mai producă”.

Nu subscriem la ideea că lucrurile sunt intenționat împotriva producătorului, dar suntem convinși că aceia care le-au conceput au făcut „economie de gândire” sau „exces de nepăsare”, pentru că nu au luat în considerare anumite disfuncționalități care se vor ivi, cum ar fi faptul că aceste facturi trebuie făcute înainte de a duce marfa, pentru că trebuie să o însoțească, și odată ajuns la depozit, factura micului producător se împerechează cu factura cooperativei, doar că există diferențe de cantitate la cântar. „Cantitățile cu care el vine, salata verde e la bucată, dar imaginați-vă la tonele de dovlecel, de castravete, eu iau de bun cântarul meu. O factură e emisă pe o tonă, la mine arată 980-990 kg, se duce către magazin, mai există un 5-10 kg și acolo. Adică neconformitățile astea, fără voia noastră, ne pun să facem o regularizare a facturilor – iar o altă muncă.” Probabil că celor care au stabilit aceste proceduri nu li s-a părut greu să faci o factură, dar în cazul nostru nu e vorba de una singură, ci de sute, făcute de câte două-trei ori.

După ce ne-a explicat cele de mai sus, Gheorghe Vlad ne-a oferit și o rezolvare la care s-a gândit: „Sper că Guvernul va reveni asupra acestei idei și membrii cooperativelor funcționale – deci fac precizarea, funcționale – realmente să vină să spună, începând de la o anumită cifră de afaceri, avantajele cooperativelor vor fi următoarele: producătorii care sunt membri nu vor mai trebui să completeze, pentru că ei aderă la cooperativă, completează declarația producției cu planificările respective. Aici trebuie simplificat. Ne văităm de ani de zile de birocrația stufoasă. La noi încă se completează și s-a făcut o stufoșenie în care astăzi, din cinci funcționari pe care îi avea cooperativa în contabilitate, acum avem opt”. Păi de ce să fie bine dacă poate să nu...?

Pe lângă această accentuare a birocrației se adaugă anularea unor facilități care au contribuit la coagularea fermierilor în cooperative. „La 15 decembrie ne-am trezit cu anularea anumitor drepturi pe care le-am obținut tot printr-o muncă de câțiva ani. Ceea ce a dispărut este scutirea pe impozitul pe clădiri și pe mijloacele de transport (nu autoturismele cu care ne plimbăm noi în cooperativă, efectiv numai mijloacele de transport care fac transportul de marfă și clădirile, depozitele, nu birourile, că astea sunt foarte mici). Pe lângă astea, au apărut situații de multiplă impozitare. Aveam o taxă care era stabilită înainte la primărie, o taxă de 150-200 de lei, depinde de primării, astăzi avem în plus o taxă pe construcție solar, aceeași suprafață, deci două taxe, și mai există o taxă pe norma de venit, pentru că eu realizez din suprafața aceea un venit. Deci, pe o suprafață am trei taxe”, povestește Gheorghe Vlad.

Cooperativa merge mai departe

Efectele acestor disfuncționalități sunt resimțite de către liderii cooperativei. Dorel Buturugă spune că producătorii deja au făcut un pas înapoi ca urmare a pierderii acelor facilități, iar Gheorghe Vlad ne explică că probabil investițiile programate vor fi oprite o perioadă, dar nu se pune problema să nu mai funcționeze cooperativa. „Motivațiile producătorilor de a veni către cooperative au fost facilitate prin scutirea de impozite la clădiri, la anumite utilaje pe care le folosesc, vorbim de mașinile de transport marfă, de tractoare. Acestea erau niște facilități, nu foarte mari. Acum trebuie să ducem o bătălie scriptică, pe hârtii, producătorii n-au cum să țină pasul, să stea pe loc și să nu producă, pentru că au făcut investiții, ca și aici. Deci cooperativa nu se poate opri. E posibil ca să stăm, vizavi de proiectele care sunt în accesare, să nu se mai extindă, poate un an-doi”, menționează Gheorghe Vlad.

Evident că activitatea în cooperativă se desfășoară după toate regulile fiscale, dar Dorel Buturugă nu e de ieri, de azi în meseria asta și e conștient că sunt încă mulți producători care preferă să evite aceste reguli. Ne povestește că a încercat în urmă cu trei ani să le explice guvernanților că producătorii ar putea să fie cointeresați printr-un sistem de subvenționare să prefere calea fiscală. „Ca să taxeze producătorul ar trebui să facă, așa am gândit eu, am și discutat cu ministrul Agriculturii acum trei ani, am discutat cu mai mulți oameni, dar nu-i interesează, n‑au nicio treabă. Un producător, ca să-l fiscalizezi, îl pui să vândă marfă fiscalizată către o cooperativă, cu factură, și îi dai subvenție în ianuarie anul următor 10% din marfa fiscalizată. 10% din marfa fiscalizată înseamnă doar TVA-ul. Producătorul, dacă se duce în târguri sau în piețe, statul nu încasează TVA. Se pierde. Dacă vine către o cooperativă, statul încasează 10-11%. Mai este 16% impozit pe profit, statul încasează undeva la 20% și vine către producător la sfârșitul anului cu 10%. Atunci producătorul va avea forța să producă din an în an mai mult. Deci spune: anul ăsta am produs doar 100.000 de euro. Iau 10.000 de euro subvenție. La anul poate produc 200.000. Îl trimite în câmp să producă în continuare. Dacă se scumpesc inputurile, producătorul mic nu are ca avantaj TVA-ul. Adică, dacă cumpără inputuri sau folie, el nu deduce nimic. El plătește către stat TVA-ul la tot ce cumpără. Iar când vinde, vinde fără TVA”, a specificat Gheorghe Vlad. Nu putem spune de ce nu au fost receptivi la o asemenea propunere, probabil știu ei mai multe și o asemenea schemă nu e posibilă. Dar un antreprenor bun se gândește nu la cât trebuie să dea într-o afacere, ci la cât îi rămâne după ce a încasat. Oare nu e mai bine să încasezi mai puțin decât deloc? Pentru că dacă statul încasează, va avea și de unde să dea acea subvenție. Iată un motiv rezonabil pentru care statul ar fi normal să fie interesat să sprijine formele cooperatiste, pentru că, așa cum susține Gheorghe Vlad, acestea sunt motorul economiilor locale, acolo unde ele funcționează: „Ăsta e scopul unor cooperative funcționale. Recuperezi TVA-ul din piață pe care nu-l mai regăsești pe inputuri, pe semințe, îl coordonezi, vei avea constant producție prin care poți să asiguri contracte, problema este că statul trebuie să preîntâmpine tendința micului producător de a mai face evaziune și să-l dirijezi către aceste forme organizate. Indiferent cum le-ar spune. Creează-le anumite avantaje sau dă-le posibilitatea să reinvestească sută la sută profitul. Pentru că nu o să se ducă cu el în țările calde, să stea la Miami sau nu știu unde. Doru mâine își va mai face un depozit, că asta e, un microb ca la pescuit, ca la fumat, trebuie să faci depozit, să faci producție, să-ți iei utilaje”.

Cooperativa de la Vărăști este o dovadă că se poate lucra organizat, planificat, eficient, cu condiția să existe acces la o piață reală și sigură. Este dovada că desfacerea este primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere într-o afacere. Din păcate, nu este cel mai bun exemplu de întemeiere a unei cooperații, pentru că ea s-a format nu din inițiativa producătorilor, ci la solicitarea unor retaileri. Dar buna funcționare a acesteia și a celor asemenea ei va determina creșterea încrederii în astfel de asocieri. Importurile încă sunt majoritare, și asta nu pentru că ne impune cineva din afară să le cumpărăm marfa lor, cum cred unii, ci pentru că sistemul de producție este fragmentat și impredictibil. Dacă se vor înmulți aceste asociații funcționale, ponderea importurilor va scădea. Nici retailerii nu își doresc să aducă marfa de la mii de kilometri, pentru că asta înseamnă costuri pe care le vor plasa în preț, iar un preț mai mare înseamnă apetit mai mic la cumpărare.

În cele din urmă, nu contează forma pe care o are asocierea, pentru că ea trebuie să se adapteze la realitățile locale. Cei care privesc acest exemplu trebuie să înțeleagă esența: indiferent cum a luat naștere, funcționarea se bazează pe piață și organizare, în această ordine, pentru că întotdeauna prima va dicta celei de-a doua. În absența desfacerii, orice construcție va fi fragilă, dependentă de facilități și de context.

Și încă un lucru, statul nu trebuie să caute asocierea cu orice preț, pentru că numărul lor nu are nicio valoare, dacă acestea sunt doar cu numele sau sunt nefuncționale, neintegrate într-un lanț economic real.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

În București, la final de aprilie, a avut loc evenimentul de multiplicare al proiectului Erasmus+ 2024-1-RO01-KA220-VET-000255736 - „Strategii de combatere a practicilor neloiale pentru produsele cooperativelor horticole direct către consumatori și prin rețelele de vânzare” (SCUT-UTP), coordonat de Hort Integra, în parteneriat cu organizațiile HollandDoor (Țările de Jos) și Coexphal (Spania).

Dezechilibrele existente în lanțul agroalimentar și impactul acestora asupra producătorilor agricoli reprezintă o problemă de actualitate la nivel european, abordată de Proiectul SCUT-UTP din cadrul Erasmus+. „În mod particular, proiectul vizează identificarea și promovarea unor strategii eficiente pentru prevenirea și combaterea practicilor comerciale neloiale, care afectează în mod direct cooperativele horticole și membrii acestora”, precizează Iris Roșculeț, director executiv Hort Integra - Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor Horticole din România.

Participanții la conferință au subliniat faptul că, deși sectorul horticol joacă un rol esențial în securitatea alimentară și în dezvoltarea economiei rurale, producătorii se confruntă frecvent cu presiuni comerciale, condiții contractuale dezechilibrate și acces limitat la piață.

De altfel, agenda evenimentului a inclus prezentări și sesiuni de discuții dedicate contextului european privind practicile comerciale neloiale; relației dintre cooperative, retail și consumatori; vulnerabilităților existente în lanțurile de distribuție; instrumentelor de protecție și modelelor de bune practici europene; strategiilor de consolidare a cooperativelor și creșterii capacității de negociere. „Discuțiile au evidențiat faptul că dezechilibrul de putere dintre producători și alți actori din lanțul valoric rămâne o provocare majoră, iar soluțiile necesită o abordare integrată, bazată pe colaborare, organizare și profesionalizare”, arată Florin Istrate, președinte Hort Integra.

Modelele funcționale din alte state membre ale Uniunii Europene au fost prezentate în cadrul evenimentului.

Din partea Coexphal (Spania), Juan Ignacio Pérez Zamarrón, inginer agronom și director adjunct, a prezentat experiența organizației în sprijinirea producătorilor horticoli din provincia Almería, evidențiind rolul strategic al formării continue a membrilor cooperativelor, al standardizării producției și al implementării sistemelor de certificare pentru accesul pe piețele internaționale. De asemenea, a fost subliniată importanța cooperativelor de nivel secundar și a negocierii colective în consolidarea poziției producătorilor și în reducerea dependenței de intermediari .

Din partea HollandDoor (Țările de Jos), Engelie Beenen, expert cu peste 30 de ani de experiență în sectorul horticol și dezvoltarea cooperativelor, a prezentat modelul olandez, caracterizat printr-un nivel ridicat de organizare, orientare către piață și utilizare intensivă a datelor. Aceasta a punctat importanța implicării active a membrilor în viața cooperativelor, a definirii unei viziuni comune și a adaptării producției la cerințele consumatorilor. Totodată, a subliniat rolul digitalizării în creșterea transparenței, eficienței și puterii de negociere în lanțul valoric.

Participanții au analizat diferențele structurale dintre România, Spania și Țările de Jos, evidențiindu-se faptul că succesul modelelor europene se bazează pe:

• Cooperare reală între producători;

• Planificare pe termen lung;

• Investiții în inovare și digitalizare;

• Dezvoltarea unor mecanisme eficiente de acces la piață;

• Profesionalizarea managementului cooperativelor.

Deși aceste modele nu pot fi replicate integral, principiile și mecanismele care stau la baza lor pot fi adaptate la contextul național.

Evenimentul a inclus o sesiune de masă rotundă dedicată strategiilor comune și transferului de bune practici, în cadrul căreia participanții au discutat despre soluții concrete pentru sectorul horticol din România, cum ar fi:

• Consolidarea cooperativelor și creșterea gradului de asociere;

• Diversificarea canalelor de distribuție;

• Îmbunătățirea accesului la informații de piață;

• Dezvoltarea competențelor manageriale și comerciale;

• Stimularea colaborării între actori la nivel național și european.

„Proiectul SCUT-UTP contribuie la crearea unui cadru favorabil pentru dezvoltarea unui sector horticol mai echitabil și mai competitiv, prin furnizarea de instrumente practice, programe de formare și facilitarea schimbului de experiență între statele membre. Evenimentul ne-a arătat că schimbarea nu poate fi realizată unilateral, ci necesită implicarea tuturor actorilor din lanțul agroalimentar - producători, cooperative, retail, instituții și organizații de sprijin”, a subliniat Florin Istrate.

Mesajul central al conferinței de la București este că, un lanț alimentar echilibrat nu poate fi construit fără colaborare și fără o distribuire mai corectă a valorii între toți actorii implicați. Prin inițiative precum SCUT-UTP, se creează premisele pentru dezvoltarea unor relații comerciale mai transparente, mai echitabile și mai sustenabile în sectorul horticol.

Evenimentul din cadrul proiectului Erasmus+ a reunit fermieri, membri ai cooperativelor horticole, experți din domeniu, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai mediului asociativ, oferind un cadru de dialog deschis și schimb de experiență privind provocările actuale din sectorul horticol și soluțiile pentru combaterea practicilor comerciale neloiale. Au participat Viorel Morărescu - director general Direcția Generală Industrie Alimentară și Paula Gherghe, din cadrul MADR, precum și Ana Maria Nisioiu, care a reprezentat Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (Erasmus+).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Schimbările climatice, accesul la finanțare, instabilitatea piețelor și presiunea tot mai mare a deciziilor europene asupra fermelor locale au fost subiectele discutate cu Mitică Dobrotă. Însă, cu fermierul din satul Neudorf – comuna Zăbrani, județul Arad, am vorbit și despre nou-înființata Uniune a Oierilor din al cărui Comitet Director face parte.

Mitică Dobrotă are o fermă mixtă, preponderent axată pe cultură mare, deși spune despre sine că se simte în largul lui mai ales când vorbește de zootehnie, în special despre oi, pentru că provine dintr-o familie de oieri. „Sunt prima generație de agricultori, eu provin dintr-o familie de zootehniști, de oieri, de ciobani de la Sibiu, am venit aici cu oile, în zona Banatului, cu părinții, încet-încet am trecut și pe cultură mare, din nevoia de furaje pentru animale, după aceea am mai cumpărat terenuri și așa am ajuns și agricultor. Acum am o fermă mixtă, am și animale, nu așa multe ca înainte. Când vorbim despre zootehnie și în special despre oi, sunt în largul meu. Aici simt că stăpânesc cel mai bine situația. În agricultură sunt un venetic, dacă pot spune asta, cu toate că-mi place foarte mult și agricultura, am îndrăgit-o, dar nu sunt atât de confortabil ca la oi.” El, ca probabil mulți alții, folosește termenii de agricultor și agricultură cu sensul de cultură mare, chiar dacă și zootehnia face parte din agricultură. Particularitățile sectoarelor agricole îi determină pe mulți să facă această demarcare, chiar dacă întrepătrunderea lor le clasează împreună.

Costuri mari și prețuri mici

Pentru mulți fermieri, ultimii ani au însemnat suprapunerea a mai multor crize. În primul rând chestiunea climatică, care s-a manifestat printr-o secetă prelungită, ce le-a afectat producțiile, apoi criza geopolitică care a determinat creșterea costurilor de producție și scăderea prețurilor la cereale, cu o consecință evidentă asupra profitului. „Toți muncim pentru bani. Vrem măcar să nu fim pe pierdere”, afirmă Mitică Dobrotă, rezumând o realitate resimțită de aproape toți cei implicați în agricultură. „Vedem atâtea firme mari care au intrat în insolvență, atâția traderi de cereale care la fel, sunt în incapacitate de plată, chiar parteneri cu care am colaborat și noi.” Iar când vorbim de costurile de producție nu ne referim doar la inputurile directe, ci și la investițiile consistente în utilaje, infrastructură și tehnologie, iar amortizarea acestora devine tot mai dificilă. „Venim după o vară foarte secetoasă, mai ales culturile de primăvară având mult de suferit, pe lângă seceta din ultimii trei ani a venit și o perioadă cu prețuri foarte mici, în care pur și simplu nu ne acoperim costurile de producție în primul rând. Pe lângă costurile de producție mai vin și amortizările, utilajele pe care le-am cumpărat și multe alte cheltuieli pe care le are o fermă.”

Irigațiile, investiția inevitabilă

Dacă în trecut vestul țării părea mai puțin vulnerabil la secetă, în ultimii ani aceasta a făcut ravagii și aici. Iată de ce necesitatea unor sisteme de irigații devine stringentă. Fermierul nostru recunoaște că până acum altele au fost prioritățile, mai ales că și-a construit ferma aproape de la zero. „În prima fază trebuie să ai teren, să ai utilaje cu care să lucrezi, după aceea să ai depozitare. Am investit într-o fermă. Acum zic eu că e momentul să investim și în irigații, dar vremurile nu sunt chiar cele mai propice. Trecem printr-o perioadă destul de tulbure a agriculturii românești.

Noi, ca observatori neimplicați, sperăm ca precipitațiile consistente din acest început de an agricol să nu le stopeze inițiativa de a investi în irigații pentru că deja i-a prins optimismul într-un an agricol de succes. „Sunt optimist de felul meu și sper să fie bine. Ne bucurăm în primul rând că Bunul Dumnezeu parcă ține cu noi mai mult în iarna asta, având multe precipitații, și azi noapte a plouat foarte mult și ne bucurăm de asta. Anul acesta am niște culturi de toamnă care arată foarte bine la ora actuală și sperăm să fie bine. În zona mea, unde lucrez terenul, avem un mare avantaj natural, pentru că terenurile majoritatea sunt pe malul Mureșului, sunt în discuții destul de avansate cu o firmă pentru a investi și în irigații”, ne zice Mitică Dobrotă, adăugând că va încerca să acceseze niște fonduri europene, deși până acum nu a făcut-o. „Utilajele pe care le-am luat în marea majoritate le-am luat pe leasing. De cele mai multe ori sunt deschis și oricine cred că este deschis la bani europeni, sunt foarte bine veniți, dar poate din cauza mea, pentru că n-am intrat într-o cooperativă, apoi eu am crescut destul de mult și într-un termen destul de scurt, având undeva aproape 1.000 de hectare pe firmă, la APIA, de cele mai multe ori m-am lovit de «prea mare»…, nu dau vina pe birocrație sau pe modul de distribuire a acestor fonduri, și poate am ales varianta mai grea, prin a cumpăra utilaje. Pot să spun că am utilaje foarte performante, și combine, și tractoare, și autopropulsate de ultimă generație, sunt deschis la digitalizare, funcționăm pe GPS, toate noile tendințe le-am aplicat în fermă, dar cu niște costuri mult mai mari pentru mine.”

Dincolo de regretul afirmat de a nu fi accesat fonduri europene trebuie să admirăm faptul că a reușit să construiască o fermă aproape complet tehnologizată prin eforturi proprii. Din fericire, ne permitem să glumim, vine din urmă noua generație. Fiul fermierului, student la agronomie, participă deja la alegerea investițiilor și își împinge tatăl spre accesarea fondurilor europene. „Pentru irigații, recent, am fost la discuții cu o firmă de consultanță, fiul meu vine din spate cu un apetit pentru investiții și pentru nou, este mult mai actualizat, este student în primul an la agronomie, am fost împreună la o firmă de consultanță, se dau acum bani și pentru energie, panouri solare, chiar cu finanțare sută la sută, am discutat despre asta, și pentru irigații parcă am vrea să facem pe bani europeni, încercăm, sper să și reușim.” Va încerca însă o investiție individuală nu prin asocierea la o organizație a utilizatorilor de apă. „Intenționez o investiție individuală, ca fermier. Localitatea mea e la începutul Câmpiei de Vest, sunt niște bariere naturale, în dreapta fiind Mureșul, în stânga Dealurile Lipovei, nu sunt așa de mulți fermieri, în localitatea mea majoritatea terenurilor o lucrez eu, deci mă gândesc la o investiție individuală și v-am spus, avem marele avantaj că avem apa.”

Nevoia unei singure voci în sectorul ovin

Deși administrează aproape o mie de hectare, Mitică Dobrotă se definește înainte de toate ca oier. Așa cum am spus, provine dintr-o familie de crescători de animale din zona Sibiului, ajungând la cultura mare din nevoia asigurării furajelor. „În cultura mare sunt, dacă vreți, un venetic. La oi mă simt cel mai confortabil”, spune fermierul. Și dacă în cazul producției de cereale nu a fost atras de asociere, fapt care l-a dat înapoi în dorința de a accesa fonduri europene, așa cum am vorbit mai sus, în ceea ce privește creșterea oilor are vechime în chestiunea asocierii. „Sunt de la începuturi în mediul asociativ în domeniul oilor, am înființat împreună cu colegi, cu prieteni de-ai mei, acum 20 de ani, când eram tinerel, o asociație, am fost destul de activ în mediul asociativ, am sprijinit și am ținut să fim toți o voce, dar din păcate Miorița e foarte actuală și acum, n-a fost doar o poveste, o baladă, probabil și atunci din realitate a fost transpusă în versuri”, ne lasă de înțeles Mitică Dobrotă de ce nu au funcționat până acum asociațiile. Iată de ce nu a stat pe gânduri și a aderat la inițiativa de a forma o uniune care să înglobeze, atât alte asociații, cât și crescători individuali.

Organizația profesională din al cărei Comitet Director face parte se intitulează Uniunea Oierilor din România și este o structură profesională constituită la Poiana Sibiului, cu obiectivul declarat de a reuni crescătorii de ovine într-o formulă de reprezentare comună. Locul ales, Poiana Sibiului, are o conotație istorică pentru asociație, iar pentru el, personal, una sentimentală. „Uniunea Oierilor și numele asociației a fost de a reînvia o uniune a oierilor care s-a înființat în Poiana Sibiului, în comuna mea natală, acum 90 de ani, în 1935. Avem acolo o istorie frumoasă despre bunicii și străbunicii noștri care au făcut atunci, chiar acum 100 de ani s-au întâlnit prima dată cu alt nume, și în 1945 au înființat Uniunea oierilor din România într-un congres la Sibiu unde au fost 2000 de participanți veniți din toată țara. Noi acum, împreună cu mai mulți colegi din țară, am hotărât să reînființăm această uniune a oierilor, care este pentru toți ciobanii – să zic pe direct ce suntem noi, și suntem mândri de cuvântul acesta de ciobani – s-o înființăm ca o reînnodare a trecutului, cu un sediu și onorific în Poiana Sibiului, este și în centrul țării deci mai la îndemână pentru toți.” Uniunea este un fel de federație dar care este constituită ca asociație tocmai pentru a permite intrarea și a fermierilor neasociați. „Nu o putem numi federație, fiindcă din punct de vedere juridic într-o federație nu poate să fie un membru persoană fizică. Sunt oierii destul de orgolioși, ca în toate domeniile probabil, și sunt unii care nu vor să intre în nicio asociație. Fiindcă unele asociații i‑au dezamăgit, și ei vor să intre pe persoană fizică, doar cu efectivul lor de oi, fără să facă parte dintr-o asociație. Atunci, dacă noi făceam o federație, aceste persoane care nu doresc să intre în alte asociații, nu puteau să intre în această uniune. Asociație până la urmă, că e pe legea asociațiilor.”

În prezent sectorul ovin românesc este reprezentat de federațiile ROMOVIS și PRO OVIS, precum și de mai multe structuri asociative implicate în gestionarea registrelor genealogice, în funcție de rasă, la care se adaugă foarte multe asociații locale și regionale, ceea ce duce la o fragmentare destul de mare, fapt care face ca potențialul de negociere unitară a crescătorilor să fie redus. Fondatorii Uniunii Oierilor din România pretind că încearcă reunirea acestor interese divergente și că nu intenționează să le concureze. „Suntem la început, suntem optimiști, vrem să nu mai repetăm greșelile care s-au făcut în celelalte asociații. Uniunea aceasta nu este împotriva celorlalte asociații, ba dimpotrivă, vrem să fim toți o voce în România, în sprijinul oierilor de peste tot. Îi așteptăm pe toți colegii noștri. I-am dat drumul. La București, în prima fază, la Indagra, au fost reprezentanți a aproximativ 60 de forme asociative, unii au spus pas, poate vor să vadă ce se întâmplă. Acum suntem 24, ca membri fondatori. Au fost și sărbătorile, mulți și-au manifestat dorința ca după ce ies actele să intre și ei în Uniune. Prima dată trebuie să demonstrăm că suntem la nivelul așteptărilor lor. Și eu sunt foarte optimist.”

Mitică Dobrotă a ținut să precizeze că nu are intenția de a lua registrele de la asociațiile care le dețin, el însuși făcând parte dintr-o asociație care are un registru. „Registrul trebuie să fie în paralel și în colaborare cu Uniunea. Așa văd eu, asta urmează să decidem, dar nu se poate să fie un singur registru la nivel național. Sunt atâtea probleme pe care le avem legate de export, de vânzări animale, de pășunat, probleme cu ITM-ul, probleme cu exportul în Europa, care este închisă, pesta rumegătoarelor mici, se dau bani pentru cumpărat de tineret ovin. Trebuie cineva să ne reprezinte acolo într-un mod cât mai bun și să negocieze. Să fim prezenți în legislativ, de a fi consultați. Pornind de la început, rolul nostru nu este de a ne certa pe internet, de a «înjura» – între ghilimele – autoritățile, noi vrem să avem alt mod de abordare: de a negocia într-un mod cât mai transparent și actualizat pentru vremurile astea. Nu de a ne face dreptate «cu bâta», cum e vorba în sectorul nostru. Nu exclud neapărat o formă de protest. Dar pentru a avea o forță în a protesta, când este nevoie, deși e ultima variantă «a protesta», trebuie să fim uniți, să fim toți o voce. Acum nu avem nicio șansă, fiindcă suntem divizați. Tocmai acesta este rolul Uniunii, am vrea să ne adunăm toți, fără orgolii, să lăsăm trecutul în spate și să nu ne mai aducem aminte de vechile neînțelegeri”, explică fermierul cum vede rolul noii asociații și adaugă și pe acela de informator al sectorului, pentru că el simte lipsa informațiilor. „Acesta este principalul rol al Uniunii Oierilor din România, spre a fi o voce și a fi informați și pregătiți pentru ce ne rezervă viitorul. Nu ai cum să fii informat dacă stai în fermă. Chiar dacă-ți faci foarte bine treaba, te trezești cu fel și fel de legi de care nici n-ai auzit. Sunt foarte multe provocări, războiul din Ucraina, Mercosur-ul, noi luăm informația doar de pe surse care de cele mai multe ori nu sunt corecte sau conforme cu realitatea și nu avem nicio pârghie, fiindcă eu, Dobrotă Mitică, dacă mă duc la minister n-o să fiu băgat în seamă, indiferent cât de mare fermier aș fi. Într-o formă asociativă, acum reprezentăm aproape 800.000 de oi, până la urmă aici sunt atuurile noastre. Eu zic că e foarte bine pentru început. Și în momentul când o delegație de-a noastră merge la Minister și ai în spate un număr de fermieri, reprezinți un număr de animale și de județe, eu zic că n-avem cum să nu fim luați în seamă și nu avem cum să nu putem negocia în mod favorabil pentru noi.”

Putem spune că așa cum evoluează de atâția zeci de ani fenomenul asociativ de pe la noi, Mitică Dobrotă este un optimist. De altfel, asta a spus de-a lungul dialogului nostru de nenumărate ori. Dar nu-l putem suspecta de un exces în această privință, pentru că este conștient de faptul că este greu. Este optimist pentru că începutul ăsta de an a adus vești bune, o ameliorare a vremii, prețuri mai bune la animale, piețe noi deschise, dar știe că sunt și mulți care nu privesc la fel. „Sperăm să fie un an bun și în zootehnie. În zootehnie putem spune acum că avem niște prețuri foarte bune, sunt prețuri bune la miei, a venit și Algeria, se deschid și alte piețe pe lângă UE, asta e foarte bine, în agricultură, să luăm partea plină a paharului, există apă, culturile arată bine, sperăm să avem un an bun. Sper ca la următoarea întâlnire să fiu și mai optimist sau să fie vremuri mai bune pentru că în jurul nostru e foarte mult negativism.  Chiar dacă nu sunt vremurile cele mai bune și nu auzim cele mai bune vești, rămânem optimiști, că de aia am investit în agricultură. Îți trebuie o doză de optimism să investești în agricultură.” Pentru mulți fermieri români, această combinație de realism și speranță rămâne poate cea mai importantă resursă într-o agricultură aflată permanent între risc și adaptare.

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Se spune că nu poți construi ceva durabil fără rădăcini puternice. În 2026, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) împlinește 25 de ani de activitate neîntreruptă. Această aniversare nu este doar o cifră într-un calendar, ci reprezintă o moștenire prețioasă: este efortul și viziunea celor din trecut transmise nouă, celor de azi, pentru a asigura viitorul celor de mâine. Prin urmare, cinstim trecutul și prețuim viitorul.

Preluarea mandatului de președinte în acest an de răscruce mă onorează și mă responsabilizează. Alături de un Consiliu Director format exclusiv din tineri, aducem în 2026 o energie nouă și o viziune proaspătă pentru a proteja interesele fermierilor din România.

Sunt fermier activ, implicat în dezvoltarea agribusiness-ului românesc, cu experiență în coordonarea proiectelor de transformare digitală și energie regenerabilă. Am condus think-tank-ul Agrinnovator și am fost consilier onorific la Ministerul Agriculturii. Am înlesnit constant dialogul dintre fermieri și autorități, urmărind atragerea de noi surse de venit în ferme și adaptarea legislației la nevoile actuale ale sectorului. Fac parte din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, organizație care este membru fondator al LAPAR.
 Sub sloganul „Rădăcini puternice, viziune nouă”, LAPAR intră într-o etapă de reînnoire. Suntem pregătiți să aducem o energie proaspătă la masa deciziilor.  

Fermierii nu sunt o „problemă de gestionat”, ci parteneri strategici ai securității alimentare europene.

Astfel, pentru 2026, iată prioritățile LAPAR la masa negocierilor:

• Protejarea bugetului PAC: pledăm pentru menținerea resurselor financiare necesare stabilității fermelor;

• Reciprocitate comercială: standarde egale pentru toți. Produsele din afara UE trebuie să respecte aceleași reguli stricte ca cele produse în România;

• Impact CBAM evaluat corect: solicităm compensații pentru povara administrativă și costurile suplimentare;

• Susținerea tinerilor fermieri: programe de mentorat și acces ușor la finanțare.

Suntem prezenți și vocali la nivel european prin COPA-COGECA, transformând protestele în soluții legislative concrete și poziții unitare.  

Colaborarea în industria noastră este vitală. Când decidenții, fermierii și asociațiile sunt cu toții laolaltă, dialogul devine unul aplicat. Chiar dacă soluțiile nu apar peste noapte, schimbul de idei este baza indispensabilă de la care ele pot fi construite.

Solidaritatea nu se manifestă doar în stradă, solidaritatea înseamnă implicare activă. Vreau ca fermierii să scrie împreună următorul capitol al agriculturii românești, o agricultură aflată într-un moment critic, marcat de crize climatice, economice, legislative. Soluția este unitatea și consolidarea reprezentării.

Editorial de: MATEI TITIANU, președinte LAPAR

Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală a găzduit, marți – 24 februarie 2026, o sesiune de dezbateri privind proiectul de reorganizare a instituțiilor aflate în subordinea Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În cadrul discuțiilor au fost analizate implicațiile reorganizării instituționale asupra funcționării structurilor de specialitate și impactul pe care aceste modificări îl pot avea asupra fermierilor și sectorului agroalimentar.

„Am constatat absența ministrului Agriculturii de la dezbateri, în contextul în care clarificările privind fundamentarea și implementarea reformei sunt esențiale pentru asigurarea unui proces legislativ transparent și predictibil”, a transmis Comisia pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Dezvoltare Rurală din Senatul României.

Reprezentanții mediului asociativ și profesional au susținut ferm necesitatea menținerii Oficiilor de studii pedologice şi agrochimice (OSPA), subliniind rolul esențial al acestor structuri în elaborarea studiilor necesare accesării fondurilor europene și în monitorizarea calității solului, obligație europeană asumată de România. S-a evidențiat faptul că aceste oficii dețin expertiza tehnică indispensabilă aplicării normelor europene privind monitorizarea solului.

De asemenea, reprezentanții Alianței Industriei Semințelor din România (AISR) au solicitat clarificări privind procedurile de acreditare după intrarea în vigoare a noii legislații, exprimând îngrijorări legate de durata reacreditării și de continuitatea serviciilor pentru care companiile membre achită taxe. A fost subliniat riscul apariției unui blocaj procedural, în contextul în care Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor (LCCSMS) urmează să își piardă personalitatea juridică prin reorganizarea propusă.

„Comisia pentru Agricultură din Senat își reafirmă deschiderea totală față de dialog și consultare, considerând că o reformă de asemenea amploare trebuie realizată transparent, cu implicarea tuturor actorilor afectați, pentru a proteja interesele fermierilor și ale specialiștilor din domeniu și pentru a preveni eventuale blocaje administrative sau juridice.”

La discuții au participat instituții de referință și organizații reprezentative, precum: Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor (LCCSMS); Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA); Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Federația Națională PRO AGRO; Alianța Industriei Semințelor din România (AISR); Federația Sindicatelor din Agricultură, Administrație, Alimentație, Cercetare, Turism și Dezvoltare Rurală AGRO-STAR 2022; Confederația Sindicală Națională MERIDIAN; Federația Agro Propact; Sindicatul Salariaților din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (SIND MADR); Sindicatul Fermierilor Patrioți (SFP); Sindicatul Liber Ameliorarea; Asociația Agricolă Țara Loviștei și Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

CITEȘTE ȘI: Dezbaterile privind desființarea ANZ continuă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Luni, 16 februarie 2026, a avut loc Adunarea Generală a Federației Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), la care au participat toate organizațiile membre cu drept de vot.

De astăzi, 16 februarie 2026, LAPAR are un nou președinte, votat în unanimitate de cei prezenți. Este vorba de tânărul fermier Matei Titianu, care a declarat: „Mulțumesc tuturor reprezentanților asociațiilor membre LAPAR pentru încrederea și susținerea acordate. Votul lor mă onorează și mă obligă, în egală măsură, să acționez cu responsabilitate, fermitate și consecvență pentru apărarea intereselor fermierilor și pentru consolidarea rolului organizației în dialogul național și european. Voi rămâne permanent deschis dialogului și colaborării, deoarece consider că forța unei organizații este dată de coeziune, de capacitatea de a valorifica energia noii generații de fermieri și, în același timp, de a respecta și integra experiența acumulată de-a lungul anilor în acest domeniu. În mod special, doresc să îi mulțumesc domnului dr. ing. Nicu Vasile pentru activitatea și contribuția semnificativă aduse în perioada mandatului său. Expertiza și experiența sa reprezintă un capital important pentru organizație, motiv pentru care îmi doresc să continuăm colaborarea într-o relație de tip președinte – consilier onorific, în beneficiul LAPAR și al sectorului agricol românesc”.

Matei Titianu administrează o fermă de cultură mare, circa 700 ha, în județul Brăila, alături de familie. Noul președinte LAPAR va împlini 29 de ani pe 21 februarie.  

Adunarea Generală a desemnat noul Consiliu Director LAPAR, format din șase membri titulari și doi membri supleanți, care își încep mandatul cu responsabilitatea de a coordona activitatea organizației în anul agricol 2026: Bogdan Furfurică, Fazakas Miklos, Alexandru Dragănescu, Laurențiu Mocanu, Andrei Popescu, Adrian Leca, Mădălin Jenaru, Radu-Codruț Nițulescu. Totodată, Elena Vișănescu a fost revalidată în funcția de Cenzor al Federației LAPAR.

Se remarcă prezența tinerilor în componența Consiliului Director, fapt care demonstrează disponibilitatea noii generații de fermieri de a se implica activ, de a investi timp și energie în consolidarea organizației și în reprezentarea profesionistă a sectorului agricol.

„LAPAR își reafirmă angajamentul de a acționa transparent, echilibrat și consecvent în dialogul cu autoritățile naționale și instituțiile europene, promovând unitatea și colaborarea în interiorul organizației și în cadrul structurilor asociative din care face parte. Organizația va continua să susțină competitivitatea fermierilor români și dezvoltarea durabilă a agriculturii, într-un context european și global aflat în permanentă schimbare”, transmite Federația Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

2025, un an marcat de presiuni economice și legislative

Raportul de Activitate pentru anul 2025 al LAPAR evidențiază un volum consistent de demersuri instituționale la nivel național și european, participarea activă în grupurile de lucru Copa-Cogeca, implicarea în cadrul Alianței pentru Agricultură și Cooperare, precum și contribuții la proiecte europene de cercetare și inovare.

Anul 2025 a fost caracterizat de un context complex pentru agricultura românească, marcat de presiuni economice și legislative. În aceste condiții, LAPAR a desfășurat o activitate susținută, realizată cu resurse limitate, dar cu determinare și responsabilitate instituțională, în interesul fermierilor membri.

Noi organizații în LAPAR

Adunarea Generală a aprobat în unanimitate cererile de adeziune depuse de: Raiffeisen Agro România – RWA Agro; Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina – APAB; Asociația „Gustă din Bucovina”; SC Cerlit SRL – membru fără drept de vot, conform statutului; INCDS „Marin Drăcea” – membru onorific. Prin aceste noi aderări, LAPAR își consolidează reprezentativitatea în sectorul agricol, reunind organizații relevante și extinzându-și capacitatea de dialog și expertiză în relația cu instituțiile naționale și europene.

Recunoștință pentru mandatul încheiat

Adunarea Generală a adresat mulțumiri fostului președinte, dr. ing. Nicu Vasile, pentru timpul, energia și dedicarea oferite organizației în perioada mandatului său. Sub conducerea domniei sale, în anul 2020, LAPAR, împreună cu Federația PRO AGRO, a inițiat demersurile pentru constituirea Alianței pentru Agricultură și Cooperare, structură de reprezentare unitară sub umbrela căreia România este prezentă la nivelul Copa-Cogeca.

Începând cu anul 2021, LAPAR a devenit membru al CNIPMMR, implicându-se activ în taskforce-ul dedicat agriculturii, iar din martie 2024 organizația a devenit membru al EURAF – European Agroforestry Federation, consolidându-și astfel prezența în structurile europene relevante.

Mandatul lui Nicu Vasile a fost caracterizat prin consolidarea relațiilor instituționale și prin apropierea mediului asociativ de institutele de cercetare și structurile academice, contribuind la integrarea expertizei științifice în dialogul privind politicile agricole. Federația LAPAR își exprimă aprecierea pentru contribuția adusă în această etapă de dezvoltare a organizației.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Participarea României la marile târguri internaționale de vin ar trebui să fie unul dintre instrumentele-cheie prin care construim, consecvent și credibil, imaginea vinului românesc ca activ strategic de țară. Wine Paris este un astfel de eveniment, un reper major în calendarul internațional, cu dată fixă, cu mize comerciale clare și cu o relevanță care depășește cu mult simpla prezență formală într-un pavilion expozițional.

Pentru a înțelege unde apar blocajele, este necesar să urmărim mecanismul concret al organizării. Planul anual de târguri este depus de APEV (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România), organizația care reunește o parte importantă a producătorilor orientați spre export, către ARICE – Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, instituția publică responsabilă de promovarea exporturilor românești și de organizarea participărilor la târguri internaționale.

Planul de târguri a fost transmis către ARICE încă din luna iunie 2025, ceea ce înseamnă că evenimentul era cunoscut, previzibil și perfect planificabil din punct de vedere administrativ. Cu toate acestea, bugetul nu a fost aprobat din timp, procedurile necesare nu au fost derulate anticipat, iar licitația pentru amenajarea standului național a fost demarată cu doar câteva zile înainte de deschiderea târgului, într-un interval care face imposibilă orice construcție coerentă de imagine și comunicare.

Rezultatul este, din nou, o participare bifată în grabă, lipsită de forță strategică și de capacitatea reală de a contribui la poziționarea vinului românesc pe piețele internaționale. În loc de un discurs comun, de un concept de reprezentare integrat și recognoscibil, producătorii români apar fragmentați, fiecare încercând să se salveze individual într-un context care ar fi trebuit să servească un interes colectiv.

La Wine Paris 2026 (9 – 11 februarie), zece producători români au ales să participe pe cont propriu, suportându-și integral costurile, deoarece absența de la un astfel de târg poate avea consecințe directe, inclusiv pierderea accesului la edițiile viitoare ale evenimentului sau la alte târguri similare. Printre ei se numără Averești, Oprișor, Domeniile Dropiei, Domeniile Franco-Române, SERVE, Familia Darabont, Cotnari, Aurelia Vișinescu, Crama de Matei și Budureasca. Cramele Recaș sunt prezente cu stand propriu, iar Crama Gîrboiu participă în cadrul standului CMB (Concours Mondial de Bruxelles), unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vin, care promovează, în cadrul târgurilor, producătorii distinși cu medalii în competițiile sale.

În absența unui stand național organizat din timp, această dispersare face ca România să nu aibă o prezență unitară, coerentă, sub un mesaj comun, ci o sumă de apariții individuale, oricât de onorabile și profesioniste ar fi fiecare în parte. Faptul că producătorii români sunt nevoiți să se organizeze individual, în lipsa unei structuri naționale funcționale, spune multe despre fragilitatea mecanismului de promovare externă. Nu este doar o problemă de execuție administrativă, ci una de viziune. Un stand național nu este o simplă cheltuială bugetară, ci un instrument de diplomație economică, un cadru care ar trebui să transmită consistență, profesionalism și încredere și o narațiune coerentă despre ce identitate poartă vinurile românești.

Responsabilitatea nu aparține însă exclusiv autorităților. Dacă ne dorim ca vinul românesc să-și atingă cu adevărat potențialul în cadrul brandului de țară, este nevoie de o asumare mai fermă din partea tuturor actorilor implicați. Producătorii, la rândul lor, ar putea deveni mai organizați și mai vocali atunci când este vorba despre evenimente care le servesc atât interesele individuale, cât și pe cele colective. Poate că este momentul să existe o presiune mai coerentă pentru schimbări legislative, să fie căutat sprijin la Ministerul Agriculturii, să fie implicați deputații și senatorii din zonele vitivinicole, astfel încât promovarea vinului să fie tratată explicit ca un pilon al imaginii de țară, nu ca o anexă administrativă.

În lipsa unei strategii multianuale, construite împreună de autorități și industrie, vom continua să repetăm același scenariu din ultimii 20 de ani: reacții de ultim moment, soluții improvizate și prezențe lipsite de anvergură. Între timp, alte țări investesc constant, își rafinează discursul, își consolidează brandurile naționale și tratează fiecare târg major ca pe o declarație strategică.

Vinul românesc are potențial, terroir și o generație de producători care contează. Ceea ce îi lipsește vinului autohton nu este valoarea, ci cadrul care să îl susțină și să îl facă vizibil. Fără asumare, predictibilitate și coerență, participarea la marile evenimente internaționale riscă să rămână doar un exercițiu de supraviețuire individuală, nu o investiție reală în reputația României.

Aceasta este miza reală a discuției. Nu un târg anume, nu încă o ediție ratată într-un lung șir acumulat în ultimii 20 de ani, ci felul în care ne raportăm, ca industrie și ca stat, la a fi prezenți simbolic sau relevanți cu adevărat în marea lume a vinului.

Autor: DIANA PAVELESCU, secretar general ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România)

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 8 - 14 februarie 2026 are loc în Germania cea de-a treia etapă de formare fizică din cadrul proiectului Erasmus+ „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC)”, pentru dezvoltarea competențelor de marketing, branding și poziționare pe piață a cooperativelor agricole membre ale Uniunii Naţionale de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV. Activitățile se desfășoară la Berlin și reunesc 30 de președinți, manageri și specialiști din cooperativele din sectorul vegetal din România.

Proiectul, având numărul 2024-1-RO01-KA220-VET-000245966, continuă seria activităților de formare începute în Danemarca și Olanda, unde participanții au analizat modele funcționale de organizare cooperatistă, strategii de piață și exemple aplicate de branding în cooperative agricole performante. Formarea este construită pe un model flexibil care combină cadrul teoretic cu discuții aplicate, vizite de studiu și schimb de experiență între participanți.

În Germania, accentul este pus pe rolul cooperativelor în lanțul valoric, pe strategiile de marketing cooperativ și pe integrarea fermierilor în structuri economice competitive.

Punctăm câteva lucruri despre agricultura țării gazdă. În anul 1950, Germania avea aproximativ 1,8 milioane de ferme, cu o dimensiune medie de circa zece hectare. Astăzi, numărul fermelor este în scădere, dimensiunea medie a exploatațiilor crescând constant. În sistemul de plăți sunt înregistrați aproximativ 750.000 de fermieri, existând diferențe majore între fermele mici și cele medii sau mari. La ora actuală, fermele mici nu mai pot fi eficiente individual, cooperativele fiind prezentate ca soluție structurală pentru menținerea fermierilor mici și medii în piață.

Germania are aproximativ 260.000 de ferme, cu o dimensiune medie mult mai mare decat în România. De reținut că, 5% dintre cele mai mari ferme dețin aproximativ 40% din terenul agricol al Germaniei. 90% dintre ferme sunt administrate de familii, iar 35% din terenul agricol este lucrat de parteneriate, cooperative sau alte entități juridice. Aproximativ 25% dintre ferme comercializează direct o parte din producție.

Conform estimărilor, până în 2040, numărul fermelor ar putea scădea la aproximativ 100.000, față de circa 260.000 în prezent.

Sectorul agricol german este predominant masculin, sub 10% dintre ferme fiind conduse de femei.

Piețele regionale și brandurile locale devin tot mai importante, unele cooperative combină producția agricolă cu turismul și activități de agrement.

Programul include sesiuni academice și aplicate la Universitatea Humboldt din Berlin, susținute de specialiști în economie cooperatistă, politici agricole și piețe agroalimentare. Sunt abordate teme precum structura sectorului agricol german, sistemele de sprijin pentru cooperative, piețele europene și internaționale de cereale, educația cooperatistă și strategiile de marketing dezvoltate la nivelul organizațiilor asociative.

Formarea cuprinde și vizite de studiu la cooperative agricole și alte structuri relevante, unde participanții pot vedea modele de organizare, integrare a producției, servicii pentru membri și relația cu piața.

Cooperativele în Uniunea Europeană:

• În UE există aproximativ 250.000 de cooperative în toate sectoarele, peste 20% dintre cetățenii Uniunii fiind membri ai unei forme de cooperativă

• În agricultura europeană funcționează aproximativ 20.000 de cooperative, în care sunt implicați vreo șapte milioane de fermieri

Informațiile colectate în această etapă contribuie direct la definitivarea materialelor proiectului aflate în lucru:

• Ghidul de bune practici, care reunește exemple concrete și recomandări aplicabile pentru creșterea eficienței marketingului în cooperativele agricole;

• Compendiul strategic, document amplu care analizează opțiunile de strategie „de la fermă la consumator”, modele de poziționare pe piață și instrumente de branding pentru cooperative cu activitate complexă;

• Handbook-ul cu recomandări (Unlocking Collaborative Growth), dedicat colaborării strategice între cooperative, dezvoltării de produse cu valoare adăugată și consolidării cotei de piață.

Prin acest proiect Erasmus+, UNCSV urmărește consolidarea capacității manageriale și comerciale a cooperativelor membre, dezvoltarea unor structuri competitive și creșterea valorii adăugate pentru fermieri, într-un cadru cooperatist modern și bine organizat la nivel european. „UNCSV pune serios umărul la eficientizarea activității cooperativelor agricole din Romănia și susține accelerarea procesului de dezvoltare și consolidare a acestora, astfel încât să devină competitive în relația cu marile companii multinaționale. Organizația sprijină fermierii care înțeleg că asocierea, cooperarea, respectarea regulilor, transparența și asumarea responsabilităților sunt condiții esențiale pentru a rezista competiției din piața unică europeană și, în mod special, în raport cu producătorii din state terțe. În acest context, este necesară implementarea mai rapidă a măsurilor, programelor și investițiilor strategice în următorii zece ani, astfel încât cooperativele să ajungă să genereze venituri mai mari din valoare adăugată decât din simpla producție agricolă primară”, a declarat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.

A treia etapă de formare fizică în cadrul proiectului Erasmus+ „Bune practici de marketing și branding în cadrul cooperativelor agricole (GPMBAC)” este organizată în parteneriat cu Humboldt Universität zu Berlin, prin Institutul pentru Studii Cooperatiste din Berlin, alături de HollandDoor Coöperatie U.A. din Olanda, Dalum Academy of Agricultural Business din Danemarca și UNCSV din România, coordonatorul proiectului. Sesiunile sunt susținute de prof. dr. Markus Hanisch, prof. dr. Marcel Robischon, Asociate prof. dr. Agustina Malvido, Renate Judis,  alături de dr. Volker Petersen și Guido Seedler, specialiști ai sistemului cooperatist german.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Crescătorii de ovine și caprine au din acest an o nouă organizație națională creată pentru a-i reprezenta, promova și a le apăra interesele, Uniunea Oierilor. Cunoscutul fermier Maniu Vonica este președintele Uniunii Oierilor.

Pe 18 ianuarie 2025, la Poiana Sibiului, a luat ființă Uniunea Oierilor. „Recentul eveniment de înființare a organizației naționale a avut loc ca urmare a unor demersuri începute anterior, concretizate în două întâlniri ale fermierilor spre finalul anului trecut. Prima s-a desfășurat pe 30 octombrie 2025 la București, unde peste 50 de forme asociative au dat curs invitației. Apoi, pe 5 decembrie 2025, la Sibiu au participat peste 120 de crescători de ovine și reprezentanți ai asociațiilor de profil din întreaga țară. Așa s-au pus bazele acestei organizații, stabilind direcțiile de acțiune, obiectivele și structura de conducere”, ne-a povestit fermierul Maniu Vonica, ales să conducă Uniunea Oierilor.

Noua organizație profesională a fost constituită de persoane fizice și persoane juridice, alături de asociații ale crescătorilor de ovine din întreaga țară, având calitatea de membri fondatori. „Aceștia provin strategic din mai multe regiuni ale României, printre care Arad, Timiș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sibiu, Satu Mare, Vâlcea, Gorj, Constanța și Vaslui, fapt care confirmă caracterul reprezentativ și acoperirea națională a organizației încă de la momentul constituirii”, subliniază Maniu Vonica.

Conducerea Uniunii Oierilor este asigurată de un Consiliu Director format din 11 membri, „structură care garantează o organizare funcțională și o capacitate operațională adecvată obiectivelor asumate”.

Maniu Vonica, ales în funcția de președinte al Uniunii Oierilor, este originar din Poiana Sibiului, fermier din tată în fiu, fiind cunoscut pentru atașamentul față de animale și pentru implicarea constantă în susținerea intereselor crescătorilor de ovine.

De asemenea, Maniu Vonica este membru în Consiliul Director al Clubul Fermierilor Români și a deținut funcția de președinte al Clubului în perioada ianuarie – iunie 2024, mandat exercitat prin rotație, pentru o durată de șase luni.

Experiența sa practică, acumulată direct în activitatea din teren, precum și implicarea în structuri asociative la nivel național, oferă Uniunii Oierilor o conducere solidă, conectată la realitățile sectorului ovin.

Uniunea Oierilor își propune să devină cea mai mare și reprezentativă organizație din domeniul ovin și caprin la nivel național. „În acest sens, în perioada imediat următoare, toți crescătorii de ovine și caprine care se regăsesc în obiectivele, scopul și valorile Uniunii sunt invitați să se alăture organizației și să devină membri activi. Prin coagularea tuturor crescătorilor din sector și unirea forțelor oierilor din România, Uniunea Oierilor urmărește să asigure o reprezentare unitară și o voce comună, capabilă să exprime clar și ferm interesele reale ale fermierilor, atât la nivel național, cât și în relația cu partenerii externi”, a precizat Maniu Vonica, președintele Uniunii Oierilor.

Obiectivele Uniunii Oierilor

• Reprezentarea și apărarea intereselor crescătorilor de ovine și caprine în relația cu autoritățile publice, instituțiile statului, precum și cu organismele naționale și internaționale de profil.

• Consolidarea sectorului ovin și caprin din România ca domeniu strategic al agriculturii naționale, prin politici coerente, dialog instituțional și cooperare între fermieri.

• Creșterea competitivității fermierilor prin facilitarea accesului la finanțare, programe de dezvoltare, investiții și promovarea bunelor practici agricole.

• Promovarea produselor românești din sectorul ovin și caprin pe piața internă și pe piețele externe, inclusiv prin protejarea denumirilor de origine, a indicațiilor geografice și a produselor tradiționale.

• Susținerea dezvoltării durabile a exploatațiilor agricole, prin încurajarea practicilor responsabile față de mediu, respectarea bunăstării animalelor și utilizarea eficientă a resurselor.

• Implicarea activă în elaborarea politicilor agricole și a cadrului legislativ care vizează sectorul ovin și caprin, în interesul direct al crescătorilor.

• Promovarea formării profesionale și a transferului de cunoștințe către fermieri, în scopul creșterii nivelului de calificare și al adaptării la cerințele actuale ale pieței.

• Valorificarea superioară a produselor și subproduselor rezultate din sectorul ovin prin susținerea procesării locale, creșterea valorii adăugate și dezvoltarea unor lanțuri scurte de comercializare.

• Asigurarea și dezvoltarea piețelor de desfacere pentru produsele și subprodusele din sectorul ovin și caprin, prin crearea de parteneriate comerciale stabile și mecanisme funcționale de valorificare.

• Uniunea Oierilor va acționa pentru susținerea exportului de animale vii și produse procesate, precum și pentru prevenirea și deblocarea situațiilor care pot afecta accesul fermierilor la piețele interne și externe, în vederea asigurării continuității activității economice în sector.

„O voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță.”

La evenimentul de înființare a Uniunii Oierilor a participat și primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Pavel Iovi, care a salutat și a susținut inițiativa crescătorilor de ovine, exprimându-și sprijinul concret prin punerea la dispoziție a unui spațiu destinat sediului și activităților de birou ale noii organizații profesionale.

Edilul a amintit, totodată, de importanța istorică a momentului, punctând că un eveniment similar a avut loc în anul 1925, tot la Poiana Sibiului, când s-a format Reuniunea economiilor de oi și a Economiilor în genere din Poiana, iar la 21 noiembrie 1935, la inițiativa învățătorului Nicolaie Munteanu din Poiana Sibiului, s-a desfășurat la Sibiu primul Congres al Oierilor din România unde s-a înființat o organizație similară, numită atunci Uniunea oierilor din toată țara.

În intervenția sa, primarul a evidențiat importanța acestei inițiative pentru dezvoltarea economică locală și regională și și-a exprimat dorința ca Uniunea Oierilor, înființată la Poiana Sibiului, să devină „o voce a celor care nu au voce, a celor care, de-a lungul timpului, au fost răsplătiți din belșug cu nedreptate și ignoranță”.

Președintele Uniunii Oierilor, Maniu Vonica, a conchis: „Evenimentul de la Poiana Sibiului marchează un moment de referință pentru oieritul românesc și pentru continuitatea unei tradiții transmisă din generație în generație, prin asumarea unei reprezentări ferme, unitare și responsabile la nivel național”.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

„Să mori cu dreptatea în mână” și „să moară capra vecinului”, două expresii aparent fără legătură una cu cealaltă, dar în realitate reprezintă esența stării de fapt a agriculturii românești.

Când asculți fermierii, constați că în măsură de 90% problemele noastre sunt comune, deci există un numitor comun în baza căruia să te apuci să le rezolvi. Problemele sunt în mod evident legate de subvenții tot mai mici, de impredictibilitate fiscală, de prețuri tot mai mari la îngrășăminte, pesticide, semințe, tehnică și tehnologie etc, însă cel mai important punct comun, pe care toți, dar absolut toți fermierii îl pomenesc, este „nu suntem uniți”. Adică, asocierea.

Urmează acum partea dureroasă și, cred eu, motivul real pentru care nu pot fi uniți fermierii. Și anume, lipsa de încredere între oameni, rezistența de-a accepta alte idei noi, pentru că fiecare are dreptate, iar restul sunt niște proști, culminând cu dorința și satisfacția de-a vedea pe cineva eșuând.

Realitatea e că fermierii nu se prea înghit unii pe alții, aici, în România. Fermierii mici nu se suportă cu fermierii mari și viceversa, cultura mare cu zootehnia și viceversa, românii cu străinii și, de cele mai multe ori, românii cu românii. Culmea e că și această situație e văzută ca o problemă de cei mai mulți fermieri, care tot timpul dau vina pe alte entități și auzi mereu expresii ca „UE ne vrea dezbinați”, „politicienii și politica ne dezbină”, „e un plan mondial să fim sclavii pământului nostru”.

Purul adevăr este că noi, fermierii, suntem singurii vinovați că suntem dezbinați. În rarele situații în care fermierii se mai unesc, o fac atunci când cuțitul a ajuns deja la os. Păcat că doar în acele momente se simte un aer de unitate, momente în care își jură prietenie și dragoste pe viață, mai ceva ca niște elevi la banchetul de final de liceu, dar imediat ce valul a trecut, toată lumea revine la individualismul anterior.

În România sunt zeci de mii de fermieri activi, există sute de mii de oameni care lucrează în agricultură direct sau indirect și milioane de oameni care trăiesc în mediul rural. Nu vin nici Ursula, nici Putin, nici Xi sau Trump să le șoptească la ureche fermierilor să nu cumpere la comun pesticide sau îngrășăminte, nu le ia nimeni mâna să scrie inepții pe Facebook sau TikTok și, în mod cert, nimeni nu îi oprește să citească literatură de specialitate, reviste de agricultură, ori să urmărească emisiuni agricole cu scop educativ.

Pâine și circ ofereau romanii poporului când se agitau spiritele, iar acum, după 2500 de ani, ne mulțumim doar cu circ, căci pâinea ne-o cumpărăm singuri, scump, după ce grâul îl vindem ieftin.

Editorial de: ALEXANDER DEGIANSKI