Fungul Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În articolul de față găsiți informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.

În culturile de grâu și orz din vestul țării (Arad - Crișana), fungul Blumeria graminis a produs infecții în culturile de grâu și orz mai avansate în vegetație și cu densitate mai mare de plante/metru pătrat. Condițiile climatice înregistrate în prima și a doua decadă a lunii martie 2026 (vreme răcoroasă și umedă) au favorizat patogenia.

În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase, pe tulpini și frunze. În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține, patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.

Pe lângă factorii climatici, infecțiile sunt susținute și de factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului).

Recunoașterea simptomelor

Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).

Tabloul simptomatic al bolii:

• După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;

• La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;

• În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;

• Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;

• Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene, devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă, pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben – roşcată”.

• Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

În condiții foarte favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Fungul ierneaza în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.

Făinare la grâu, 17.03.2026

Realizarea infecțiilor

Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002].

Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de 10 zile.

Făinare la orz, 17.03.2026

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor.

Realizarea infecțiilor este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:

• Temperatura. Fungul Blumeria graminis realizează infecţia cerealelor şi-şi manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 22⁰C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 25⁰C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 25⁰C, patogenul nu mai infectează.

• Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003].

• Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990].

• Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b].

• Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].

Managementul integrat al făinării cerealelor

Făinarea cerealelor poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigaţia judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].

Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt și cele mai ieftine.

Măsuri chimice

Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:

• După înfrățit, când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;

• Înainte de înflorit, când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

De reținut că, stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. De asemenea, cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxitrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol + spiroxamină; Bixafen + protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Metrafenonă; Sulf; Ciprodinil; Ciflufenamid; Piriofenonă; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; Fenpropidin; Fenpicoxamidă + protioconazol; Fenpropidin + protioconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Metconazol; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină; Protioconazol + trifloxistrobin; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Tetraconazol; Boscalid + kresoxim metil; Benzovindiflupir; Bromuconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fluxapiroxad; Proquinazid; Proquinazid + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Gândacul ghebos, dăunătorul care poate compromite culturile de cereale

Asolamentul constă în amplasarea și succesiunea în timp și spațiu a unei diversități de culturi agricole însoțite de un sistem tehnologic optimizat care să asigure creșterea producției și ameliorarea însușirilor de fertilitate a solului, fără efecte negative asupra mediului.

Odată cu rotația culturilor se asigură și rotația lucrărilor solului, a îngrășămintelor și a erbicidelor.

Spre deosebire de asolamentele stabile existente în perioada economiei planificate, acum se alcătuiesc asolamente mai elastice, variabile, corespunzătoare cerințelor economiei de piață și schimbărilor climatice.

Seceta tot mai frecventă i-a determinat pe unii fermieri să se orienteze spre culturile de toamnă, reducând mult din suprafețele culturilor de primăvară, în special ale porumbului.

Numai dezvoltarea zootehniei va putea asigura diversificarea culturilor cu extinderea plantelor furajere și prezența solei de graminee și leguminoase perene. Schimbările climatice impun și folosirea culturilor alternative, ca: sorg în loc de porumb, șofrănel în loc de floarea-soarelui, năut ca leguminoasă pentru boabe.

De ce este necesar asolamentul

1. Prin asolament se valorifică mai bine îngrășămintele. Astfel, la cultura grâului, cu 1 kg azot se realizează 3,7 kg grâu în monocultură, 7 kg grâu în rotația de 2 ani și 13,5 kg grâu în rotația de 4 ani.

2. Asigură sporuri de producție fără cheltuieli suplimentare. Dacă socotim producția de grâu în monocultură 100%, în rotația de 2 ani este 148%, în rotația de 3 ani 158%, iar în rotația de 4 ani, 167%.

3. Reduce gradul de îmburuienare astfel: la recoltarea grâului s-au găsit 416 buruieni/m² în monocultură, 134 buruieni/m² în rotația de 2 ani și 68 buruieni/m² în rotația de 3 ani.

4. Reduce atacul de agenți fitopatogeni astfel: fuzarioza la grâu a fost atac de 20% în monocultură și de 9% în rotația de 3 ani; Sclerotinia la floarea-soarelui a fost atac de 45% în monocultură și de 14% în rotație de 4 ani.

5. Reduce atacul de dăunători astfel: Tanymecus la sfecla de zahăr a fost atac de 42% în rotația de 2 ani și de 0,6% în rotație de 4 ani.

6. Alternează culturile cu consum diferit de apă. Consumul specific de apă la mei este 311, la sorg 322, la porumb 368, la grâu 512, la lucernă 831, la in 905.

7. Alternează culturile cu consum diferit de elemente nutritive astfel:

N:P:K la grâu este 2,5:1:2.3; la porumb 2.8:1:2; la floarea-soarelui 1,5:1:8; la sfecla de zahăr 2,8:1:3.

8. Un asolament rațional reduce necesarul de azot cu 30-50%, de fosfor și potasiu cu 20-40%, de pesticide cu 40-50%, reducând corespunzător cheltuielile și poluarea.

9. Asigură o bună acumulare și conservare a apei în sol și reduce eroziunea. Aceasta, deoarece: asigură o bună porozitate, în rotația grâu-porumb este 12,66% pe când după trifoi este 18,34%; asigură o bună permeabilitate, în monocultura de porumb este de 5 mm/oră, iar în rotația de 4 ani, 31 mm/oră; conținutul de apă în sol în rotația grâu-porumb a fost de 16,94%, iar după trifoi a fost de 24,06%.

10. Alternează culturi cu sistemul radicular la diferite adâncimi. Majoritatea sistemului radicular la orz este pe 0-20 cm, la grâu 0-30 cm, la floarea-soarelui la 30-70 cm, dar ajunge la 2-2,5 m, la lucernă ajunge la 6-8 chiar 10 m, fiind socotită un scarificator natural.

11. Alternează culturi după care rămân cantități diferite de resturi vegetale, astfel: cerealele păioase 4-7 t/ha , porumb 4-6,5 t/ha, sfeclă 5-6 t/ha, mazăre 1,5-2 t/ha.

12. Asigură îmbunătățirea însușirilor fizice ale solului. De exemplu: Densitatea aparentă (Da) în rotația de 2 ani este de 1,40 g/cm³ și 1,25 g/cm³ după sola înierbată. Porozitatea de aerație crește de la 12,67 în rotația de 2 ani la 18,34% după trifoi.

13. Asigură o bună eșalonare a lucrărilor corespunzător, o eșalonare a folosirii mașinilor și a forței de muncă.

14. Asigură eșalonarea volumului de transport și a surselor de venit, ca urmare a recoltării în diferite etape.

Câteva caracteristici ale culturilor agricole privind rotația

Culturi autotolerante: secară, porumb, mei, cartof, soia, fasole, trifoi alb.

Culturi autointolerante: floarea-soarelui, sfecla de zahăr, inul, trifoiul roșu, lucerna, mazărea, ovăzul, rapița, grâul, orezul.

La stabilirea rotațiilor trebuie avut în vedere că fiecare cultură determină o înmulțire a propriilor paraziți încât este riscant ca această cultură să apară în rotație, pe aceeași parcelă, înainte ca echilibrul biologic să fie restabilit.

Cu toate că s-au creat soiuri (hibrizi) cu un anumit grad de toleranță sau chiar rezistență, este indicat ca pentru plantele mai pretențioase să se respecte un anumit interval. De pildă, floarea-soarelui și inul pretind 5-6 ani; sfecla de zahăr și mazărea pretind 4-5 ani.

În continuare prezentăm sub formă de tabel calitatea culturilor corespunzătoare.

În concluzie, cunoașterea caracteristicilor și pretențiilor fiecărei culturi față de rotație, față de locul în asolament ajută fermierii să amplaseze corect culturile în câmp, asigurând condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pentru recolte bogate și de bună calitate.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2025

Abonamente, AICI!

CITEȘTE ȘI: Afânarea adâncă și fertilitatea solului

Atenție la lucrările pe terenurile în pantă

Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Ne aflăm la început de toamnă, când se stabilesc atât măsurile pentru înființarea culturilor de toamnă, cât și cele pentru campania de primăvară.

Aproape jumătate din suprafața agricolă a României (circa 7 milioane ha) este teren în pantă de diferite grade. De aceea este necesar ca pe aceste suprafețe să se aplice măsuri speciale când se fac lucrările agricole, pentru a reduce cât mai mult din fenomenul de eroziune.

În funcție de mărimea pantei, fenomenul de eroziune poate fi:

- de suprafață, cu șuvoaie de 2-3 cm adâncime sau cu rigole de 15-20 cm adâncime;

- de adâncime, cu rigole de 20-50 cm adâncime, ogașe de 50-200 cm adâncime și ravene ce pot ajunge la 20 m adâncime. Asemenea suprafețe se întâlnesc, în special, în Podișul Bârladului, în Podișul Getic și în Podișul Transilvaniei.

Eroziunea de adâncime se manifestă mai mult pe solurile luto-nisipoase decât pe cele argiloase. Ca urmare, pierderile de sol prin eroziune în zonele din Subcarpații de curbură ajung la 30-45 t/ha/an, pe când în Podișurile amintite, la 20-30 t/ha/an.

Cercetări riguroase au stabilit că în țara noastră pierderile anuale de sol prin eroziune ajung la 150 milioane tone sol fertil, cu 1,5 milioane tone humus și 0,5 milioane tone NPK. Acest material erodat provoacă colmatarea lacurilor de acumulare și a altor suprafețe, la astuparea canalelor de scurgere și la inundații.

Din aceste motive, cu ani în urmă, s-au luat măsuri de combatere a fenomenului de eroziune, pe pantele mai mari, măsuri care au ocupat peste 2,2 milioane de hectare. Din păcate, o bună parte din aceste amenajări au fost distruse în urma retrocedării pământului conform Legii 18/1991.

Cu toate insistențele cercetătorilor de la Institutele și de la Stațiunile de Cercetare Agricolă care au demonstrat marea greșeală a distrugerii amenajărilor antierozionale și în special a poziției ferme luate în Parlament de către prof. univ. dr. ing. Ion Bold, care întreaga viață profesională și-a dedicat-o Organizării Teritoriului în Agricultura României și care în mod direct participase la organizarea acestor amenajări, cunoscând marile eforturi și cheltuieli făcute în acest scop, politicienii decidenți au răspuns pozitiv solicitărilor unor proprietari, în necunoștință de cauză, și au hotărât retrocedarea terenului pe vechile amplasamente care, în mare parte, erau din deal în vale, cu consecințele respective privind distrugerea amenajărilor antierozionale.

O nouă organizare a teritoriului

Acum este necesară o nouă organizare a teritoriului, iar lucrările agricole pe terenurile în pantă să se efectueze cu respectarea strictă a regulilor impuse pe asemenea suprafețe.

Asemenea reguli se referă la:

1. Alcătuirea de asolamente cu durată mai scurtă, mai elastice, cu parcele mai mici, cu structuri și rotații de culturi specifice terenurilor în pantă.

2. Toate lucrările agricole se vor executa numai pe contur, urmărind direcția generală a curelelor de nivel. Experimentele au demonstrat că lucrând corect pe pantă, cantitatea de sol erodat este de 7,2 t/ha, iar când se lucrează din deal în vale ajunge la 50,7 t/ha.

3. Prezența unui strat de mulci alcătuit din 6 t/ha resturi vegetale reduce scurgerile apei de peste 30 de ori și cantitatea de sol erodat de 348 de ori.

4. Arătura în pantă mai mare de 10% se va efectua cu plugul reversibil, pe pante mai mari de 14% brazda se răstoarnă în amonte, iar pe pante mai mari de 18% se vor folosi tractoare pe șenile.

5. Când se aplică sistemul de lucrări minime pe pante, pierderile de sol erodat sunt cu 70% mai mici.

6. Lucrarea de semănat se execută tot paralel cu curbele de nivel, fiecare rând de plante constituie un obstacol în calea scurgeri apei, avându-se în vedere că:

• pe pante mai mici de 6-8% se pot însămânța culturi prășitoare;

• pe pante de 10-14% se pot însămânța leguminoase anuale;

• pe pante de 15-18% se pot însămânța cereale păioase;

• pe orice pantă se pot însămânța graminee și leguminoase perene.

7. Gradul de protecție la eroziune al diferitelor culturi:

• foarte bune protectoare sunt gramineele și leguminoasele perene, care acoperă peste 75% din suprafața terenului;

• bune protectoare sunt cerealele păioase și plantele furajere care acoperă 50-75% din suprafața terenului;

• mijlocii protectoare sunt leguminoasele anuale care acoperă 25-50% din suprafața terenului;

• slab protectoare sunt culturile prășitoare (porumb, floarea-soarelui, sfeclă, cartof) care acoperă sub 25% din suprafața terenului.

În unele zone, la culturile prășitoare se aplică lucrarea de rărițat care menține apa pe rigolele formate.

8. Sistemele de culturi pe terenurile în pantă constau în:

• culturi de benzi înierbate late de 4-6 m intercalate printre fâșiile de culturi agricole;

• fâșii de culturi agricole late de 60-150 m pe pante de 10%;

• fâșii de culturi agricole late de 30-60 m pe pante de 10-15%;

• fâșii de culturi agricole late de 20-30 m pe pante de 15-20%;

• culturi pe trase, pe pantele mai mari.

9. Distanța între benzile-tampon, în funcție de mărimea pantei, va fi:

• de 50-150 m pe pante de 4-10%;

• de 30-50 m pe pante de 10-15%;

• de 20-30 m pe pante de 15-25%;

• de 10-20 m pe pante de 25-30%.

10. În funcție de poziția pe pantă, benzile înierbate au lățimea:

• de 4-6 m pe treimea superioară a pantei;

• de 6-8 m pe treimea mijlocie a pantei;

• de 8-10 m la piciorul pantei.

Prin urmare, prin lucrări corecte, cu culturi adecvate, cu ajutorul fâșiilor înierbate, al benzilor-tampon, al perdelelor forestiere de protecție antierozională, precum și prin amenajarea de terase și împădurirea pantelor mai mari improprii producției agricole, se pot stăvili fenomenul de eroziune și alunecările de teren, iar pe suprafețele amenajate antierozional se pot obține recolte ca în Bărăgan.

Pentru edificare, prezentăm evoluția producției de grâu la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Combaterea Eroziuni Solului „Mircea Moțoc” Perieni, județul Vaslui.

Stațiunea a fost înființată în anul 1954 și a început să aplice lucrări antierozionale din 1964. Producția medie de grâu în primii zece ani, până în 1973, a fost de 2.500 kg/ha. Următorii zece ani, 1074 – 1984, producția a fost de 3.700 kg/ha. Între anii 1990 și 2000, producția medie de grâu a ajuns la 4.600 kg/ha, iar în prezent este de 5.300 – 5.600 kg/ha la nivelul suprafețelor fără eroziune.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Aspecte ale fenomenelor de ofilire (veștejire) și șiștăvire (zbârcire) la plantele agricole

Schimbările climatice și sterilitatea la porumb

Sol sănătos, prin dezmiriștit și menținerea terenului permanent verde

Macrophomina phaseolina la floarea-soarelui am raportat-o pentru prima dată în anul 2021 în județul Timiș. De atunci, fungul face ravagii prin culturi. Motivele le știm cu toții. Iată că, a venit timpul să raportez acest fung și la rapiță.

În urma unui control fitosanitar făcut în județul Argeș împreună cu echipa OGOR al cărei partener sunt, am identificat acest patogen la o cultură de rapiță din zona Șerbănești. Cultura era deja recoltată. Am prelevat plante (tulpini rămase pe câmp) pentru a evalua atacul de Baris coerulescens. Nu mică mi-a fost mirarea când am găsit microscleroți de Macrophomina phaseolina în zona coletului și în rădăcini. Menționez că, fermierii din această zonă practică tehnologii no-till. De asemenea, rotațiile practicate sunt scurte. Ce înseamnă asta? Răspuns de la un fermier: „floarea soarelui - grâu, rapiță - porumb – floarea-soarelui etc”.

Vă atrag atenția că, pe termen lung vor apărea probleme foarte mari cu privire la patogenii și dăunătorii specifici. Mai mult, porumbul este și el plantă gazdă pentru Macrophomina phaseolina. De aceea, îmi voi îndrepta atenția și către porumb în acest an. E posibil să avem surprize.

Prezența acestui fung la rapiță a fost raportată în Statele Unite, Argentina, Australia (2004, 2006, 2009). Sunt puține lucrări pe subiect, cele mai multe studiind Macrophomina phaseolina la modul general (are mai multe plante gazdă, foarte multe).

Vom vedea în viitor care va fi impactul acestui patogen asupra producției de rapiță. La floarea-soarelui vedem deja.

Cum se manifestă Macrophomina phaseolina la rapiță

Primele simptome pot fi observate în lanul de rapiță în preajma înfloritului. Plantele infectate prezintă simptom de ofilire generală atunci când temperaturile sunt ridicate în timpul amiezei (Schwartz & Gent, 2004). Spre seară plantele își revin (scad temperaturile). La final, ofilirea ia caracter permanent, iar plantele se usucă. De regulă, în lan se observă de la distanță vetre alungite (urmează direcția rândurilor) cu plante ofilite (Gaetán et al., 2006).

În timpul umplerii semințelor se observă cel mai bine plantele bolnave. Simptomele care apar sunt:

• Ofilirea frunzelor;

• Pete longitudinale de culoare maronie pe tulpina principală, cât și pe ramurile laterale;

• Ramurile laterale se pot usca;

• În cazurile grave pot apărea despicări longitudinale ale tulpinilor în zona bazală;

• Senescența prematură;

• Stagnarea în creștere a plantelor/aspect de pipernicire;

• Silicve goale sau cu semințe șiștave;

• Pe tulpini în zona bazală se formează pete de culoare gri - argintiu până la negru;

• În măduvă, în rădăcinile pivotante și în țesutul vascular al bazei tulpinii se formează microscleroți foarte mici de culoare neagră care dau aspect cărbunos;

• Plantele bolnave se smulg ușor din sol;

• Moartea plantelor, mai ales în timpul perioadei de umplere a semințelor (Gaetán et al., 2006; Khangura & Aberra, 2009).

La infecții masive, plantele se vor usca în fenofaza de umplere a semințelor. Astfel de plante se vor smulge ușor din sol deoarece rădăcinile și partea bazală a tulpinii sunt distruse, putrede, cu aspect sfărâmicios (Gaetán et al., 2006; Khangura & Aberra, 2009).

Realizarea infecțiilor

Infecțiile se realizează în primele etape de viață ale rapiței în condiții de temperaturi ridicate și sol uscat. După Gaetán et al. (2006), Macrophomina phaseolina este deosebit de dăunătoare atunci când temperatura solului este de 32⁰C și plantele sunt stresate de secetă. Microscleroții rezistă în sol mai mult de zece ani.

Putem combate acest patogen?

Metodele profilactice sunt cele mai importante. Se recomandă rotația la patru ani sau mai mult, cultivarea hibrizilor rezistenți sau toleranți, irigarea în perioadele secetoase și calde, controlul buruienilor.

Măsurile chimice nu dau rezultatele scontate. De asemenea, nu există fungicide omologate pentru acest patogen (Schwartz & Gent, 2004).

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prin asigurarea gradului de afânare al solului și prin celelalte măsuri luate, în funcție de zonă și de cantitatea de precipitații căzute în perioada de toamnă-iarnă, în sol s-a acumulat o anumită cantitate de apă. Esențial acum este modul cum se gestionează această apă.

Cantitatea maximă pentru apă într-un teren afânat este de 59%, iar în terenul tasat – compactat 38%.

Capacitatea de reținere a apei de către sol este condiționată de modul cum se va lucra până la sfârșitul perioadei de vegetație. Se va avea în vedere că în funcție de evoluția condițiilor climatice, începe însămânțarea unor culturi încă din luna februarie.

Căile prin care se poate consuma apa din sol sunt:

- Solul tasat-compactat, cu crustă, are capilaritatea până la suprafață prin care se ridică apa și se pierde prin evaporare;

- Solul prea afânat, bolovănos prin care circulă aerul și antrenează apa și din straturile adânci pe care o evaporă;

- Terenul denivelat expune o suprafață mare atmosferei și pierderile de apă prin evaporare sunt proporționale cu suprafața expusă;

-Terenul îmburuienat pierde apă deoarece buruienile consumă de 3-4 ori mai multă apă:

- O parte din apă se reduce prin consum productiv de către plantele de cultură, dar care și acesta poate fi raționalizat.

Măsurile de reducere a pierderilor de apă din sol constau în:

- Menținerea terenului perfect nivelat și fără crustă. Se știe că solul cu structură glomerulară nu formează crustă, ci un mulci natural deoarece în spațiile dintre glomerule se găsesc vapori de apă care blochează ridicarea apei și evaporarea ei din sol;

- Capilaritatea nu trebuie să ajungă până la suprafața solului. Solul bine structurat, prin uscarea glomerulelor de la suprafață, acestea își micșorează volumul, se desprind de glomerulele umede de mai jos, întrerup capilaritatea spre suprafață și deci, întrerup pierderile de apă prin evaporare;

- Printr-o fertilizare echilibrată, crește concentrația soluției solului reducând evaporarea apei la suprafața solului;

- Prezența diverselor paravane contra vântului formate din câte 2-3 rânduri de tulpini de porumb, sorg, floarea soarelui și mai ales a perdelelor forestiere de protecție, scad din viteza vântului care poate crește evaporația de 15-20 ori;

- Reducerea gradului de îmburuienare a culturilor agricole, acestea fiind mari consumatoare de apă din sol;

- Gradul de afânare a solului să fie realizat numai până la adâncimea de dezvoltare a sistemului radicular pentru a evita pierderile de apă spre pânza freatică;

- Terenul să se mențină bine și uniform acoperit de plante pentru a nu avea goluri în care cresc buruieni și pentru a menține o atmosferă fără deficit de saturație care reduce atât procesul de evaporare a apei, cât și transpirația plantelor;

- Este necesară și utilă lucrarea de prășit, cu un cultivator cu cuțite plate, reglat să lucreze la mică adâncime (2-3 cm) pentru a tăia rădăcinile buruienilor fără a răscoli solul și buruienile tăiate să rămână la suprafața solului, având rol de protecție. Totodată, sunt astupate crăpăturile prin care se pierde cu 18% mai multă apă;

- Trebuie alese specii de plante și din soiuri (hibrizi) cu perioadă de vegetație mai scurtă și cu consum de apă mai mic. Spre exemplu, consumul specific de apă la mei este 311, la sorg 322, la grâu 519, la in 905 etc.;

- Fertilizarea organică asigură cantități mai mari de apă reținută în sol deoarece materia organică are capacitatea de a reține cu 20% mai multă apă, iar humusul de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu două săptămâni apariția secetei;

- Asolamentul și rotația culturilor prin diversitatea plantelor cu sistemul radicular la diferite adâncimi, cu perioadă de vegetație diferită, cu consum variat de apă din diferite straturi, reușesc să gestioneze mai bine apa pe întreaga perioada de vegetație;

- Aplicarea agriculturii conservative, prin reducerea numărului de lucrări asupra solului, răscolind mai puțin pământul se reduc și pierderile de apă. Se apreciază că fiecare lucrare a solului provoacă pierderi de apă de 25%.

Prin urmare, există multiple posibilități la îndemâna agricultorilor ca apa acumulată în sol în perioada de toamnă-iarnă să fie valorificată, în cea mai mare parte, pentru creșterea nivelului și calității recoltelor.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Nimic pentru primăvară

Reținerea zăpezii, sursă de apă și de protecție a culturilor

Condiționalitatea socială, mecanismul care condiționează plata subvențiilor

În această perioadă, în zonele în care porumbul a început să răsară, își face simțită prezența rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis gyll).

În Banat, semănatul porumbului este în plină desfășurare. Cu siguranță, în curând vom asista la apariția dăunătorului în culturile răsărite. Din fericire, în Banat, populațiile de Tanymecus dilaticollis nu sunt atât de mari comparativ cu alte zone din țară. Din cauza condițiilor climatice mai răcăroase din vestul țării, Tanymecus dilaticollis este scump la vedere.

Fotografiile din acest material sunt din anii 2021 și 2022. Asta înseamnă că fermierii sunt mai atenți la rotația culturilor. Din păcate, există areale în România unde, datorită tehnologiilor practicate, bazate pe monocultură, populațiile sunt foarte mari și distrug culturile imediat după răsărire. Pentru a putea combate eficient acest periculos dăunător, vă punem la dispoziție informații despre biologia, daunele produse și combaterea corectă a rățișoarei porumbului.

Rățișoara pe floarea-soarelui

Importanța economică, recunoaștere și daune produse

Tanymecus dilaticollis este considerat un dăunător periculos al porumbului, fiind prezent în zonele calde din România (Sud și Sud - Est). După Badiu et al., 2019 (citat de Georgescu et al., 2022), datorită modificărilor climatice, rățișoara porumbului își face simțită prezența în ultimii ani și în zonele mai puțin favorabile dezvoltării (Sudul Transilvaniei; Nord - Estul României).

Corpul gărgăriței are lungimea cuprinsă între 5,1 - 9,6 mm, formă alungită, ovală și rostru lung. Culoarea corpului este cenușie - brună. De regulă, adulții apar la suprafața solului aproximativ trei săptămâni după ce temperatura medie a aerului crește la 10° C [Dieckmann, 1983; Roșca et al., 2011].

Cel mai periculos este atacul adulților din timpul răsăritului când plantele pot fi retezate. Aceste plante sunt pierdute, iar dacă frecvența plantelor retezate este mare, culturile sunt întoarse de multe ori. Când insectele rod frunzele în faza de cornet, la deschiderea frunzelor se vor observa perforații circulare cu dispunere transversală [Roșca et al., 2011]. De la 4 - 5 frunze, plantele de porumb nu mai sunt în pericol. În această fenofază, Tanymecus dilaticollis va ataca frunzele pe margini. Atacul se manifestă sub formă de trepte (rosături în formă de U). Astfel de plante vor avea creșteri încetinite care se pot traduce prin pierderi în producție uneori.

Dăunătorul atacă în perioadele călduroase, însorite și cu temperaturi medii diurne ce trec de 20⁰C. Sub această temperatură și în prezența precipitațiilor sau timp noros, insecta își încetinește activitatea.

Biologia dăunătorului

Are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult, în sol, la adâncimi de 40 - 60 cm. Pe măsură ce temperatura din sol crește (de la 4⁰ C), în luna februarie, adulții încep să urce către suprafața solului. La sfârșitul lunii martie și chiar mai devreme uneori, adulții pot fi văzuți la suprafața solului dacă temperatura aerului este de 9⁰ C - 10⁰ C.

Până la răsărirea porumbului, adulții se hrănesc cu plante spontane, cereale. Au o preferință deosebită pentru pălămidă, de exemplu. Când culturile de porumb răsar, rățișoara migrează în acestea, unde începe să se hrănească. De altfel, întreg ciclul de viață al insectei are loc în cultura de porumb (hrănire, împerechere, pontă, iernare) - Roșca et al., 2011. Pe lângă porumb, gărgărițele pot ataca și floarea-soarelui, leguminoasele etc (sunt polifage). La floarea-soarelui poate fi prezent și Tanymecus palliatus (polifag și el). Spre deosebire de Tanymecus dilaticollis, Tanymecus palliatus are două generații/an.

Managementul integrat al rățișoarei porumbului

Managementul integrat al acestui dăunător constă în îmbinarea echilibrată a măsurilor profilactice (foarte importante) cu cele chimice și biologice.

Monitorizarea dăunătorului este foarte importantă, fiind parte a strategiei de control. Ea poate fi realizată prin efectuarea sondajelor la sol primăvara, la jumătatea lunii martie, în fostele culturi de porumb, mai ales în solele unde au fost densități mari. Prin aceste sondaje se poate estima viitoarea populație a dăunătorului. Din păcate, în prezent nu are cine să execute aceste sondaje deoarece în țara noastră aproape că nu mai există un serviciu de protecția plantelor care să ajute cu adevărat fermierii prin emiterea avertizărilor la timp pentru combaterea unei insecte sau a unui patogen. Modul haotic în care se fac unele lucrări de proteția plantelor ne-au adus în situația de a nu mai putea controla cu adevărat dăunătorii periculoși.

Metode profilactice

Principalele măsuri profilactice (care de cele mai multe ori nu sunt respectate) sunt:

• Rotația culturilor. Respectarea rotației este foarte importantă și ne-ar putea feri de Tanymecus dilaticollis. Din păcate, noile tehnologii susțin așa numitele „rotații scurte” care, pe termen lung sunt un dezastru. În unele areale din România, monocultura de porumb se practică, cultivându-se pe aceeași solă timp de peste 15 ani (probabil sunt situații excepționale). Rezultatul monoculturii timp de mai mulți ani este înmulțirea excesivă a acestui dăunător;

• Lucrările de întreținere țin departe dăunătorul;

• Planta premergătoare este și ea importantă. Dacă este una preferată de dăunător, va lăsa în urmă o rezervă importantă. De aceea, nu cultivați porumb după porumb, după sorg, după sfeclă de zahăr sau floarea-soarelui. Cultivați porumb după grâu, după mazăre, după orz, după in. Trebuie să fiți atenți nu doar la planta premergătoare, ci și la plantele cultivate în vecinătate. Un aspect foarte important. Din păcate, aceste reguli simple nu sunt respectate acum. În viitor, este posibil să asistăm la schimbări în acest sens pentru a putea lupta cu acest dăunător;

• Data semănatului;

• Distrugerea buruienilor gazdă este o lucrare importantă care va diminua populațiile dăunătorului. Dăunătorul preferă pălămida dintre buruieni. În anii trecuți am verificat o solă de porumb unde erau vetre de pălămidă roase de Tanymecus dilaticollis.

Inedit. Tanymecus dilaticollis printre florile de rapiță

Metode chimice

Cea mai sigură metodă de combatere este tratarea semințelor. Acest tratament protejează foarte bine plantele răsărite. Deoarece neonicotinoidele sunt retrase este tot mai dificil de ținut sub control rățișoara porumbului, mai ales acolo unde se practică monocultura. Din acest motiv se caută soluții.

Pentru 2024, MADR a acordat aprobare pentru tratarea semințelor de porumb și floarea-soarelui cu produsul Nuprid AL 600 FS (imidacloprid). Produsul poate fi folosit în perioada 22 ianuarie - 22 mai 2024 pentru a ține sub control dăunătorii Tanymecus dilaticollis și Agriotes sp. Semințele tratate cu imidacloprid pot fi însămânțate doar în zonele cele mai afectate de dăunătorii mai sus menționați și doar la depășirea PED (prag economic de dăunare). Autorizația temporară poate fi vizualizată pe site-ul ANF (Agenția Națională Fitosanitară): https://www.anfdf.ro/.../aut.../2023/NUPRID_AL600FS_2024.pdf. Pragul economic de dăunare calculat este de 5 adulți/m².

Alte praguri sau intervale critice de care trebuie să ținem seama sunt legate de densitatea dăunătorului:

• Pragul minim este sub 0,5 gărgărițe/m²;

• Pragul mediu de 1 gărgăriță/m²;

• Pragul de la care trebuie să ne îngrijorăm este de peste 1 gărgăriță/m² (Baicu, 1978; Hatman et al., 1986).

Tratamente în vegetație

Înainte de efectuarea tratamentelor, culturile de porumb, cât și de floarea-soarelui trebuie verificate cu atenție înainte de răsărire și în timpul răsăritului. Sondajele în culturi se vor face obligatoriu în fenofazele de 1 - 3 frunze (BBCH 9 - 11, răsărire) și 3 - 5 frunze (BBCH 12 - 15). Dacă constatați că aveți atac și densitate numerică mare este bine să faceți un tratament. Tratamentele de după răsărit și chiar în timpul răsăritului și-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, atunci când insecta a fost depistată la timp (ținându-se seama și de pragul economic de dăunare). Pe solele care sunt puternic infestate se poate face un tratament înainte de semănat (înainte de discuirea ce precede semănatul) - Rădulescu et al., 1967.

În România sunt omologate pentru combaterea în vegetație următoarele substanțe: Cipermetrin; Deltametrin; Lambda - cihalotrin; Acetamiprid [după PESTICIDE 2.24.3.1].

Metode biologice

În agricultura ecologică pot fi utilizate biopreparate pe bază de ulei de neem, spinosad și Bacillus thuringiensis. Într-un studiu, Toader et al. (2020), scot în evidență eficacitatea bună a acestor substanțe. Se arată că, rezultatele cele mai bune s-au obținut când semințele au fost tratate cu ulei de neem, iar în vegetație s-a realizat un tratament cu spinosad. Într-un alt studiu efectuat în Bulgaria au fost testate două bioinsecticide: unul pe bază Beauveria bassiana, iar celălalt pe bază de azadirachtin Neem Azal T/S. Rezultatele experimentului arată că mortalitatea medie a adulților de T. dilaticollis a fost mai ridicată în cazul micoinsecticidului (pe bază de Beauveria bassiana) comparativ cu azadirachtina unde mortalitatea în decurs de 16 zile a fost mai scăzută. Concluzia studiului este că, adulții sunt mai sensibili la B. bassiana decât la azadirachtin (Toshova et al., 2021). Testele efectuate în casa de vegetație de către Georgescu et al. (2022) cu agenții biologici Beauveria bassiana (BbTd, BbTy ), Beuaveria pseudobassiana (BpPA ) și Metarhizium anisopliae (MaF) arată că mortalitatea a fost foarte scăzută. Concluzia studiului a fost că mortalitatea a trecut de 10% doar în urma tratamentelor cu Metarhizium anisopliae (MaF) și Beauveria bassiana (BbTy).

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În data de 11 august 2022 a avut loc o reuniune organizată de MADR fără participarea ministrului Daea, care probabil a considerat că nu este foarte important ce-o să fie după ce domnia sa nu va mai fi ministru.

Secretarii de stat au boicotat în grup participarea, cu o mică excepție dată de participarea meteorică și fără substanță a domnului Sorin Moise. La reuniunea sus amintită s-au prezentat ultimele modificări ale PNS, multe dintre ele ca răspuns la observațiile formulate de Comisia Europeană.

Reuniunea a avut loc într-o atmosferă tensionată, în special datorită poziției MADR care a mers pe formula de informare, dar fără dezbatere și consultare, adică s-a prezentat direct ce s-a stabilit să fie transmis ca răspuns la Bruxelles, fără a se mai aștepta eventualele opinii ale mediului asociativ, dar asta este situația, nu este nici prima și nici ultima oară când se întâmplă așa.

Dar mă întorc la acest material, unde am dorit să selectez principalele obligații pe care le vor avea fermierii din cultura vegetală începând cu anul 2023, așa cum sunt stabilite ele până la acest moment și sub rezerva că nu putem anticipa ce observații mai pot veni de la Comisie până ne vor da binecuvântarea finală. Astfel vom parcurge principalele prevederi care se aplică fermierilor din cultura vegetală și acolo unde este cazul voi ridica și observații asupra lacunelor de definire sau de formulare, care poate vor fi auzite de cei în drept și, cine știe, vor aduce și corecturile sau lămuririle de rigoare.

I. GAEC 6 – Acoperirea minimă a solului pentru a evita solul descoperit în perioadele cele mai sensibile

Prima oprire o vom face la GAEC 6, unde, așa cum se poate citi mai jos formularea oficială de la acest moment, terenul agricol trebuie să fie acoperit în perioada 15 iunie – 30 august, ori prin cultură principală și care se va recolta după 30 august, ceea ce este de înțeles, ori prin lăsarea miriștii nelucrate în urma recoltării culturii principale, ceea ce este la fel posibil, sau prin cultivarea de culturi secundare timp de 30 de zile după recoltarea culturii principale.

Legat de ultima prevedere privind cultivarea culturilor secundare, se impun câteva clarificări, în sensul că putem avea culturi pe care le recoltăm în jurul datei de 15 iunie și imediat se seamănă culturile secundare (cele pentru covoare vegetale) și unde avem obligația de a le lăsa 30 de zile, dar în acest caz nu vom îndeplini cerința de a le avea pe teren la 30 august. În acest sens, recomand fermierilor să îndeplinească ambele cerințe, adică cultura secundară să fie ținută 30 de zile, dar fără a fi desființată înainte de 30 august.

„GAEC 6 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

-  Pentru protejarea solurilor în perioada cea mai sensibilă din cursul anului (15 iunie – 31 august), terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 de zile după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 80% din suprafața arabilă a exploatației.

-  Pentru terenul lăsat pârloagă, acoperirea adecvată a solului înseamnă: terenul arabil necultivat pe durata unui an agricol, întreținut în bune condiții agricole și de mediu, pe care se efectuează activitatea minimă de întreținere. Perioada în care terenul este lăsat pârloagă este de minim 6 luni într-un an agricol și acoperă lunile martie-august.

-  Pe timpul iernii, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi de toamnă şi/sau să rămână nelucrat după recoltare pe cel puțin 20% din suprafața arabilă a exploatației agricole.”

O altă observație se ridică în cazul practicii fermierilor (care nu sunt puțini) care imediat după recoltarea orzului sau a grâului pregătesc și seamănă rapiță mai mult de 20% din suprafață, înainte de 30 august, situație în care rapița este considerată cultură principală și nu se mai încadrează la culturi secundare, deci nu respectă cerințele GAEC 6. Cum vor trebui să procedeze fermierii?

Privitor la definirea conceptului de teren pârloagă, se referă la terenul necultivat între martie –august și care va avea parte doar de lucrări minime de întreținere definite conform OUG 5/2015, adică ori o cosire, ori un discuit, ori o erbicidare. Sincer să fiu, nu am priceput de ce nu se permite în acest caz cultivarea unor amestecuri pentru covoare vegetale încorporabile începând cu 1 septembrie și care ar permite o creștere a materiei organice în sol, dar poate la MADR printre funcționarii foarte bine pregătiți (dar nu la astfel de lucruri) nu a fost nimeni care să poată argumenta un astfel de demers.

Ultima cerință de care fermierii trebuie să țină cont este gradul de acoperire a solului în timpul iernii, care nu trebuie să scadă sub 20%, ori culturi înființate, ori teren nelucrat și lăsat sub formă de miriște după recoltarea culturii principale.

II. GAEC 7 – Rotația culturilor pe terenurile arabile, cu excepția culturilor care cresc sub apă

Trecând la GAEC 7 trebuie reținut faptul că nu se permite monocultura în cazul culturilor care sunt cele mai cultivate în fermele vegetale, gen porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță, soia, mazăre sau orz, acest lucru fiind permis doar în cazul ierburilor sau al culturilor erbacee.

Teoretic este permisă o excepție, în sensul că nu se mai consideră monocultura dacă între cele două culturi principale de același fel se cultivă o cultură secundară. Astfel pentru a fi clar, în cazul în care dorim cultivarea de grâu după grâu, trebuie ca în perioada liberă între cele două culturi, să zicem între 15 iulie și 15 septembrie, să cultivăm altceva. Nu putem spune că în acest caz nu este posibil să se facă așa, cu toate că efectul de obținere de materie organică este destul de puțin realizat, dar se ridică o primă observație, în sensul dacă există o durată minimă pentru menținerea culturii secundare?

Clarificarea acestei durate va duce și la evaluarea situației dacă este posibil acest scenariu atât la grâu, cât și în cazul monoculturii de porumb, mai ales în cazul terenurilor irigate unde se cultivă hibrizi tardivi.

„GAEC 7 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

- Regula generală: se aplică o rotație a culturilor pe terenul arabil, cu excepția culturilor care cresc sub apă. Rotația constă în alternarea culturilor cel puțin o dată pe an (an agricol) la nivel de parcelă agricolă, inclusiv a culturilor secundare gestionate în mod corespunzător, cu excepția culturilor multianuale, a ierburilor și a altor plante furajere erbacee, a terenurilor lăsate pârloagă și a culturilor din spații protejate.

- Prin excepție de la regula generală, una și aceeași specie de plante (cultura de bază sau principală) poate fi cultivată pe aceeași suprafață de teren arabil o perioadă de cel mult 3 ani consecutiv, cu obligația ca, anual, între două culturi principale să înființeze o cultură secundară, diferită ca specie față de cultura principală.”

Și ca o ultimă observație, eu personal nu aș fi permis excepția de la interzicerea monoculturii în cazul culturilor de floarea-soarelui, rapiță sau soia, chiar și în cazul cultivării de culturi secundare și aș fi mers mai departe în sensul că nu aș fi acceptat nici rotații formate consecutiv din culturile enumerate mai înainte, dar este doar opinia mea și este bazată pe amărâtele alea de cărți de fitotehnie după care unii dintre noi am mai citit, dar este clar că nu toți.

III. GAEC 8 – Procentajul minim din suprafața agricolă dedicat zonelor sau elementelor neproductive

Astfel am ajuns la GAEC 8 și unde ne vom opri asupra obligației de a lăsa 4% din terenul cultivat al fermei drept teren necultivat sau pârloagă. Există și o derivată a acestei interdicții, în sensul că se poate lăsa doar 3% teren necultivat, dar la asta se adaugă obligația de a cultiva 4% din terenul fermei cu culturi fixatoare de azot (leguminoase), însă fără aplicarea tratamentelor fitosanitare.

„GAEC 8 - CERINȚE  OBLIGATORII PENTRU FERMIERI

Se asigură ponderea minimă de cel puțin 4% din terenul arabil la nivel de exploatație alocat zonelor sau elementelor neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă. Opțional, fermierul poate asigura o pondere minimă de cel puțin 7% din terenul arabil la nivel de exploatație, dacă acesta include culturi fixatoare de azot, cultivate fără utilizarea de produse de protecție a plantelor, din care 3% reprezintă terenuri lăsate pârloagă sau elemente neproductive.”

Că este bine sau nu, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, dar cred că aici autoritățile vor răspunde sub forma „atât s-a putut” și nici nu trebuie să ne mire, dacă ne gândim la cei care au reprezentat România la aceste negocieri.

Și aici, ca și la GAEC 7, se poate repeta întrebarea de ce la terenurile necultivate nu s-a permis semănatul de covoare vegetale care sunt oricum mai bune decât lăsarea buruienilor să crească nestingherite, dar toate răspunsurile sunt date de nivelul de cunoaștere al celor care cer și care aplică astfel de principii, nivel care trebuie să acceptăm cu mândrie că este slab și la ei (adică la Bruxelles), ca și la noi.

IV. ECOSCHEMA 1 – Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil

Ușor, ușor, am ajuns la ultimul punct pe ,,ordinea de zi” și care este reprezentat de ecoschema care va trebui aplicată de fermele peste 20 ha și care doresc să obțină și subvenția aferentă acesteia. Ecoschema are trei principii standard obligatorii, adică 5% teren necultivat, 5% teren cultivat cu leguminoase și în perioada 15 iunie – 30 august 80% din terenul fermei să fie protejat prin cultură principală, miriște sau culturi secundare (aici a se ține cont de observațiile deja prezentate mai sus), iar apoi se adaugă alegerea unuia dintre cele 3 principii variabile, adică diversificarea culturilor prin existența a minimum 3 sau cultivarea prin minim/no/strip tillage a cel puțin 50% din suprafață sau plantarea a 2 arbori/ha anual din speciile agreate.

O primă observație este că aplicarea acestei ecoscheme se bate cap în cap (în sensul că este neclar) cu GAEC 9, astfel încât dacă conform GAEC procentul de teren necultivat trebuia să fie de minimum 4% din terenul fermei, aplicarea ecoschemei ridică acest procent la 5%, dar în condițiile în care nu scrie nicăieri dacă acest procent de la GAEC poate fi folosit și la îndeplinirea obiectivului de la ecoschemă. Adică, mai simplu spus, ca să se respecte și GAEC 8, și ecoschema, trebuie să lăsăm necultivat doar 5%, sau 4% de la GAEC, plus 5% de la ecoschemă, adică în total 9%?

Sunt ferm convins că primul răspuns al celor de la MADR va fi ,,stați liniștiți” este prima formulă, dar, atenție, nu scrie nicăieri asta, iar Comisia atunci interpretează cum dorește, adică poate să o facă în spiritul obiectivului care îl are de a se ajunge la 10% necultivat și să vedem cu toții atunci dezastru.

A doua observație este legată de cultivarea leguminoaselor, în sensul că la GAEC se poate practica formula 3% teren necultivat și 4% cultivat cu leguminoase, dar fără aplicarea de tratamente fitosanitare. La ecoschemă se spune că a doua cerință este cultivarea a 5% din suprafață cu culturi leguminoase, dar fără a se interzice tratamentele fitosanitare. Ceea ce nu se menționează explicit în documente, dacă cele 4% suprafață culturi leguminoase de la GAEC pot fi acceptate și în respectarea cerinței de la ecoschemă sau va trebui să avem formula 4% pentru GAEC și 5% pentru ecoschemă, adică 9% teren cultivat cu leguminoase? Poate de această dată funcționarii MADR vor înțelege mai clar care sunt nedumeririle mediului asociativ la ceea ce ei au prezentat și, mai știi, poate vor face ceva în sensul clarificării acestor aspecte.

„ECOSCHEMĂ - Cerințe de bază (modificări)

1. Fermierii trebuie să aloce peste 5% din terenul arabil pentru elementele neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă).

1. 1. În cazul fermelor cu peste 75% din terenul arabil utilizat pentru producția de iarbă sau de alte plante furajere erbacee, culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de cultură, sau care face obiectul unei combinații, ponderea elementelor neproductive (inclusiv teren lăsat pârloagă) trebuie să depășească 3%.

2. Să cultive pe minimum 5% din totalul terenului arabil declarat, culturi leguminoase, bogate în proteină vegetală, fixatoare de azot, care se pot recolta, precum: soia, mazăre de consum/furajeră, măzăriche, sparcetă, trifoi, facelia, fasole, fasoliță, ghizdei, năut, lupin, linte, bob, lucernă, arahide, amestecuri de leguminoase și graminee perene.

3. În perioada sensibilă pentru sol cuprinsă între 15 iunie și 31 august, terenul arabil trebuie să fie acoperit cu culturi agricole sau se asigură o acoperire minimă a solului cu resturi vegetale (miriște), covor vegetal (culturi de acoperire) ori culturi secundare, timp de cel puțin 30 zile, în intervalul stabilit, după recoltarea culturii principale, pe cel puțin 90% din suprafața arabilă a exploatației. Această practică are ca scop principal protejarea solurilor în perioadele cele mai sensibile din parcursul anului agricol, în contextul schimbărilor climatice actuale.

Cerințe specifice

La condițiile de bază de mai sus, fermierul trebuie să aleagă una din următoarele condiții specifice:

A - să practice diversificarea culturilor pe terenul arabil, în funcție de suprafață, după cum urmează:

•       în cazul suprafețelor cuprinse între 10.01 ha și 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin două culturi diferite, iar cultura principală să acopere maximum 75% din terenul arabil;

•       în cazul suprafețelor de peste 30 ha, fermierul trebuie să cultive cel puțin trei culturi diferite. Cultura preponderentă trebuie să acopere maximum 70% din terenul arabil, respectiv două culturi preponderente să acopere împreună maximum 85% din terenul arabil, cu respectarea procentului de 5% din teren pentru elementele neproductive;

•       în cazul în care suprafața de teren arabil este cultivată în proporție de peste 80% cu iarbă / plante erbacee / leguminoase sau acoperită cu culturi aflate sub apă o mare parte a ciclului de producție, indiferent de mărimea exploatației pentru care solicită sprijinul prin această ecoschemă, se consideră ca fiind practică de diversificare dacă respectă un procent de minimum 3% teren neproductiv.

B - să practice o tehnologie de agricultură de tip conservativ pentru sol (no /minimum /strip-tillage) pe minimum 50% din suprafața cultivată a exploatației.

Gestionarea lucrărilor solului de tip conservativ contribuie înmod direct la protejarea solurilor în perioadele și în zonele cele mai sensibile, cât și la reducerea riscului de degradare a solului și eroziune.

Prin promovarea acestei practici conservative se dorește evitarea la maximum a compactării solului prin reducerea trecerilor repetate cu utilaje, creșterea capacității de reținere a apei în sol, creșterea capacității solului de sechestrare a carbonului, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și, implicit, reducerea amprentei de carbon prin reducerea consumului de combustibil pe hectar, creșterea biodiversității la nivelul solului, concomitent cu asigurarea unui habitat prielnic pentru dezvoltarea faunei. Totodată, urmare arăturii conservative se va obține și o îmbunătățire a texturii și structurii și a biotei solului, creșterea materiei organice din sol (+ de humus).

Nu în ultimul rând, prin promovarea aplicării agriculturiiconservative de tipul no till/minimum till/ strip till se va reduce amprenta de carbon din partea fermelor ce vor apela la această practică, consumul de motorină la hectar fiind redus în medie cu 35%.

C - Fermierii trebuie să planteze anual cel puțin 2 arbori pe hectar, la nivel de exploatație, precum: populații locale de pomi fructiferi și arbori (măr, piersic, prun, corcoduș, zarzăr, cais, cireș, vișin, gutui), nuc, stejar, ulm, tei, alun, salcâm, glădiţă, paltin, arţar, jugastru, pin, sălcioară, castan, precum și alte specii.

Această practică contribuie la stoparea și inversarea pierderii biodiversității, la îmbunătățirea serviciilor ecosistemice și la conservarea habitatelor și a peisajelor, poate constitui un refugiu pentru păsări și  animale. De asemenea pe termen mediu poate constitui un sprijin pentru reducerea eroziunii solului, reducerea temperaturii solului în zonele de proximitate a plantației, cât și o influență ușoară asupra capacității de menținerea apei în sol și sechestrare de carbon în locul plantației și limitrof acesteia.”

V. CONCLUZII

În final, fermierii, cel puțin la acest moment, trebuie să aibă în vedere pentru anul agricol 2022-2023 măcar următoarele aspecte:

• Iarna, cel puțin 20% din terenul fermei trebuie acoperit de culturi principale sau secundare ori să fie lăsat sub formă de miriște;

• Între 15 iunie și 30 august, 80% din suprafața terenului fermei trebuie să fie acoperit de culturi principale, secundare sau miriște, iar culturile secundare să aibă o vechime de cel puțin 30 de zile pentru a se evita orice problemă de înțelegere în raport cu prevederile GAEC 6;

• Se interzic monoculturile cu excepția cazului în care se folosesc culturi secundare. Dar pentru motivele expuse în material este de evitat dacă nu se vine de la MADR cu lămuriri suplimentare.

• Prin GAEC 8 se impune lăsarea a 4% din teren necultivat sau 3% necultivat și 4% cultivat cu plante leguminoase.

• Implementarea ecoschemei duce la lăsarea a 5% din teren necultivat plus 5% din teren cultivat cu plante leguminoase, dar fără să se cunoască la acest moment dacă se pot contopi cu cele de la GAEC8, fiind necesare lămuriri suplimentare de la MADR. În plus trebuie să se aleagă între diversificarea culturilor, adică existența a minimum 3 culturi principale sau aplicarea pe 50% din suprafața fermei a tehnologiilor minim/no/strip tillage sau plantarea a doi arbori pe hectar anual.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Luni – 28 martie 2022, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Chesnoiu, a discutat cu reprezentanții sectorului sfeclă de zahăr. Dialogul cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr și cu reprezentanți ai Patronatului Zaharului și ai Federației Cultivatorilor de Zahăr a avut loc în contextul deciziei grupului francez Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduș, județul Mureș.

Cultivatorii de sfeclă de zahăr au solicitat sprijinul ministrului Agriculturii pentru a identifica o soluție astfel încât să poată menține această cultură. În zona fabricii de la Luduș, în Transilvania sunt în jur de 500 de cultivatori, aceștia investind de-a lungul timpului în maşini şi utilaje specifice cultivării și recoltării sfeclei de zahăr. De asemenea, cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.

„Am purtat deja discuții cu omologul meu din Franța, Julien Denormandie, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanții Grupului Tereos sunt deschiși pentru a purta un dialog constructiv. Intenția noastră este de a menține integritatea fizică a fabricii de la Luduș în vederea continuării activității de către alți potențiali investitori sau direct de către fermierii interesați”, a declarat Adrian Chesnoiu.

Grupul Tereos, ale cărui afaceri depășesc peste patru miliarde de euro, are circa 50 de fabrici în 18 țări din Europa, America Latină, Africa și Asia, cu aproximativ 24.000 angajați.

Fabrica de zahăr din Luduș funcționează din anul 1960, fiind fosta Întreprindere pentru Industrializarea Sfeclei de Zahăr Luduș, denumire schimbată în 1991 în SC Zahărul.

Sectorul sfeclei de zahăr, susținut financiar de MADR

Raportat la anul 2021, pentru cultura de sfeclă de zahăr s-au acordat 1098,43 euro/ha, fonduri repartizate astfel:

a) 95,47 euro/ha pentru plata unică pe suprafață;

b) 5 euro/ha între 1 ha și 5 ha și 48,14 euro/ha peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv, pentru plata redistributivă;

c) 57,89 euro/ha pentru plata pentru înverzire;

d) 46 euro/ha pentru subvenționare motorină;

e) 11,94 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu;

f) 78,13 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu special sfeclă ANT 6;

g) 804 euro/ha pentru sprijinul cuplat estimat, în funcție de suprafața eligibilă la APIA.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Unul dintre subiectele mult discutate în ultima perioadă și care merită să fie intens analizat se referă la înmagazinarea și conservarea apei în sol, dat fiind faptul că în ultimii ani ne confruntăm cu probleme serioase legate de secetă.

Pe lângă măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climatice, care implică studii aprofundate pe termen lung și intervenții serioase în practica agricolă curentă, avem la îndemână o serie de măsuri agrotehnice care, aplicate corect, pot întârzia efectele secetei cu până la două-trei săptămâni.

Măsuri agrotehnice la îndemână

Cea mai mare parte a apei din sol se pierde prin evaporație directă și prin transpirația plantelor.

Pentru ca apa să fie păstrată în sol este necesar ca între concentrația vaporilor din rezerva acestuia și cantitatea de vapori din atmosferă să existe un echilibru. Aceasta se întâmplă în general în sezonul rece sau în perioadele ploioase, când fenomenul de evaporație este foarte redus. În sezonul cald, când temperatura este ridicată și aerul este uscat, pierderile de apă prin evaporație directă pot ajunge până la 50% din rezerva solului sau chiar mai mult, dacă nu se iau măsuri de prevenire a acestui fenomen.

Un alt factor care contribuie semnificativ la instalarea deficitului de umiditate în sol este viteza vântului. Studiile de specialitate indică pierderi de apă de zece ori mai mari decât cantitatea care se pierde atunci când atmosfera este calmă, în aceleași condiții de temperatură.

Dintre măsurile agrotehnice pe care le avem la îndemână, amintim:

1. Lucrările de prelucrare a solului care trebuie să asigure afânarea și permeabilitatea acestuia pentru apă. Din cantitatea totală de precipitații căzute, se înmagazinează și se rețin într-un sol bine lucrat circa 60%, în timp ce solurile nelucrate rețin mai puțin de 10%.

După efectuarea arăturilor, fie de vară, fie de toamnă, terenul se nivelează cu grapa stelată sau grapa cu colți, care lucrează în agregat cu plugul. O suprafață neuniformă evaporă în aceleași condiții cu 20-25% mai mult decât o suprafață plană. Primăvara, pentru pregătirea patului germinativ nu se utilizează sub nici o formă grapa cu discuri. Pierderile de apă în urma acestei lucrări pot ajunge până la 15%. Se utilizează combinatorul și numărul de treceri se reduce la minimum. Distrugerea crustei, astuparea crăpăturilor și combaterea buruienilor prin prașilă reduc, de asemenea, pierderile de apă din sol.

2. Fertilizarea culturilor. Administrarea îngrășămintelor chimice trebuie să țină cont de rezerva de apă a solului. Dozele mari, administrate în condiții de secetă, nu pot fi valorificate și se poate instala procesul de exosmoză. Îngrășămintele organice contribuie la structurarea solului și creșterea permeabilității pentru apă. Pe suprafețele fertilizate organic s-a constatat capacitatea de a înmagazina cu 20% mai multă apă decât pe suprafețele pe care fertilizarea s-a făcut preponderent chimic. De asemenea, humusul obținut în urma descompunerii îngrășămintelor organice are capacitatea de a înmagazina de șase ori mai multă apă și întârzie apariția fenomenului de secetă pedologică cu două-trei săptămâni (Popescu, 2016).

3. Asolamentul. Se vor avea în vedere asolamente lungi de 4-7 ani, în care să alterneze, controlat, plantele cu consum ridicat de apă cu cele cu consum specific redus și perioade de vegetație mai scurte.

4. Epoca și densitatea optimă de semănat. Semănatul în epocă optimă și cu densitate care să nu depășească 60.000 – 65.000 plante/ha au efecte directe asupra valorificării superioare a rezervelor de apă din sol. Arhitectura sistemului radicular influențează în mod deosebit alegerea densității de semănat (Hammer et al., 2009).

Ținând cont de aceste recomandări putem contribui parțial la acumularea și reținerea apei în sol, cu efect direct asupra creșterii, dezvoltării plantelor și obținerii unor producții mulțumitoare, care să ne aducă satisfacții atunci când încheiem un an agricol, indiferent cât de dificil ar fi acesta.

Articol scris de: DR. ING. ALINA AGAPIE, LABORATORUL DE BIOINGINERIE SCDA LOVRIN

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul concurențial al pieței, competitivitatea producătorilor agricoli trece la un nou nivel, având drept scop obținerea unor producții din ce în ce mai abundente. Provocarea maximă, însă, rămâne conceperea unui mix optim de tactici, care să aducă cifrele dorite fără costuri suplimentare. 

Științele agronomice pun la dispoziție strategii complexe de intervenție antropică, strategii non-invazive ori minim invazive, care, dacă sunt corect implementate, pot conduce la rezultate spectaculoase. 
Pentru a obține o cultură de o calitate cât mai înaltă, protejând, în același timp, solul, entomofauna benefică și mediul înconjurător, încă dinainte de a se începe cultivarea propriu-zisă, trebuie realizați câțiva pași vitali, pe care îi prezentăm mai jos.

1. Harta avantajelor naturale versus pericole

În primul rând, pentru fiecare plantă ar trebui, mai întâi de toate, schițată o hartă exhaustivă, atât a potențialelor pericole, cât și a avantajelor sale naturale. De multe ori, carențele de nutrienți ori apariția insectelor nedorite sau a eventualelor boli fitopatologice survin în urma unor „erori umane”, care ar putea fi eliminate din start doar prin analiza atentă a specificității plantei cultivate. 
Una dintre cele mai frecvente erori umane este cultivarea unei specii fără a-i cunoaște preferințele trofice.

Spre exemplu, roșiile preferă un sol ușor acid, iar o cultură masivă într-un cernoziom alcalin, căruia nu i s-a efectuat o analiză agrochimică în prealabil, ar duce la carențe de elemente nutritive semnificative pentru planta în cauză. Pentru corectarea acestora, ar trebui aplicate amendamente ce ridică, evident, costurile cu întreținerea culturii.

2. Plasare strategică a culturilor

În acest sens este esențială alegerea strategică a parcelelor cultivate, cu evitarea zonelor ce pot găzdui eventuali dăunători despre care cunoaștem că pot afecta cultura.

Din acest motiv, spre exemplu, grâul nu se cultivă niciodată lângă păduri. Acestea pot adăposti insecte, precum ploșnițe, care produc pagube semnificative primăvara. Speciile de ploșnițe Eurygaster, de pildă, iernează în frunzarul pădurilor de foioase. Când temperatura medie zilnică atinge 8-9° C, ploșnițele devin active. Atât adulții, cât și larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, spice, boabe). Când spicul e atacat prematur, nu se mai desface, rămâne totalmente steril. Dacă atacul se manifestă spre maturitate, boabele se zbârcesc și au conținut redus de gluten.

3. Asolament bine documentat

Imediat după plasarea tactică a parcelelor, trebuie să ne asigurăm că vom realiza un asolament după cele mai inovative tehnici de împărțire a terenului cultivabil în loturi. Acestea pot fi extrem de importante în prevenirea și combaterea eventualilor dăunători.

Atacul viespei rapiței - Athalia rosae, care produce scheletizarea plantelor, compromițându-le total - poate fi prevenit și prin evitarea apropierii de alte loturi de crucifere.

4. Rotație în baza rezultatelor științifice

Următorul pas ar fi realizarea unei strategii de lungă durată a rotației culturilor, prin crearea unui raport eficient al plantelor care urmează a fi cultivate. Evitarea monoculturii sau a cultivării plantelor din aceeași familie, mai mulți ani la rând, va fi respectată. 
Rotația culturilor nu este o recomandare, ci o necesitate. Plantele aparținând aceleiași familii (cerealele păioase, spre exemplu) sunt atacate, în mare, de aceleași insecte și agenți fitopatogeni similari. Prin urmare, întreruperea ciclului de viață al acestora, prin sistarea condițiilor favorabile care îi ajută să supraviețuiască, este imperativă. 
Spre exemplu, Viermele vestic al porumbului - Diabrotica virgifera virgifera - își depune ouăle în sol. Acestea trec peste iarnă, iar în primăvară încep să se hrănească cu rădăcinile porumbului. Plantele atacate au o sensibilitate ridicată la cădere și se îngalbenesc. Este foarte dificil de identificat corect atacul, deorece, până la un punct, seamănă cu o carență de elemente nutritive sau cu lipsa de umiditate. De aceea, dacă a fost semnalată prezența dăunătorului, este interzisă monocultura.

5. Hibrizi adaptabili genetic

Alegerea soiurilor, hibrizilor în funcție de regiunea în care se însămânțează trebuie să fie făcută luând în considerare rezistența genetică și adaptabilitatea regională. 
Din fericire, băncile de semințe pun la dispoziție o varietate generoasă de opțiuni, special create pentru a se adapta condițiilor pedo-climaterice din majoritatea zonelor.

6. Material semincer certificat

Materialul semincer trebuie să aibă certificări oficiale și să provină din surse de încredere. Este necesară verificarea etichetei, care trebuie să menționeze clar pentru ce boli a fost tratată sămânța. Cei mai frecvenți agenți fitopatogeni ai speciei ar trebui menționați în lista tratamentelor cu care s-a acționat asupra semințelor. 
Spre exemplu, dacă la sămânța de grâu nu este specificat că a fost tratată de mălura (una dintre cele mai frecvente boli), acel material semincer nu trebuie cumpărat. Sămânța de sfeclă trebuie să aibă trecut în lista de tratamente și pe cel împotriva Bothynoderes punctiventris - gărgăriței sfeclei - un dăunător extrem de periculos, care atacă atât ca adult, cât și ca larvă.

7. Igienă horticolă minuțioasă

Igiena horticolă trebuie practicată cu rigurozitate, evitându-se totalmente aducerea în cultură a unor plante de proveniență incertă. 

Numeroase insecte dăunătoare și boli, inexistente în România, s-au răspândit în toată țara, din cauza plantelor aduse de peste hotare, cultivate fără o carantinare sau o analiză fitosanitară minuțioasă în prealabil. 

Așa a intrat în țară un dăunător extrem de polifag, păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus), care atacă peste 200 de specii, în special pomi fructiferi și arbori ornamentali. Este originar din Asia, dar s-a răspândit și în Europa din cauza comerțului cu material săditor și fructe.

8. Reguli drastice pentru îndepărtarea impurităților de pe utilaje

Mașinile agricole trebuie igienizate constant înainte de a intra să lucreze în sole. Aceeași regulă se aplică și uneltelor cu care se lucrează în spațiile protejate (sere, solarii). Nerespectarea regulilor de igienă duce la facilitarea răspândirii bolilor și dăunătorilor naturali. 
Sunt boli și insecte care se lipesc pe cuțitele utilajelor, pe blana animalelor, pe hainele lucrătorilor și sunt purtate către plante sănătoase, care sunt, ulterior, contaminate. 
Din acest motiv, specialiștii fitopatologi nu recomandă împrumutarea utilajelor. 

Așadar, dacă echiparea fermei este completă și permite acest aspect, ideal este să se lucreze doar cu tehnologie proprie.

9. Lucrări efectuate cu precizie elvețiană

Este necesar că lucrările solului să fie efectuate la adâncimi corecte, suficient de mari, încât să fie distruse larve/ouă/pupe/adulți care iernează în sol, precum viermii sârmă (larvele gândacilor pocnitori - Agriotes spp). Este o metodă de combatere eficientă a dăunătorilor care se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor (rădăcini, tuberculi), precum coropișnița - Gryllotalpa gryllotalpa -, care roade galerii mari în turberculii de cartof, dar și la morcov, păstârnac.

10. Dezinfectarea solului 

Curățarea terenului de resturile vegetale, prin strângere sau ardere, resturi în care se pot adăposti dăunătorii, este iarăși un factor decisiv pentru sănătatea viitoarei culturi. Deși arderea pe suprafețe vaste rămâne un subiect sensibil, în unele cazuri, este un demers vital atât pentru sănătatea culturilor, cât și a solului. 
Dacă luăm în considerare Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis -, acesta sapă galerii în tulpinile plantelor, unde rămâne și peste iarnă. De aceea, pentru diminuarea rezervei bilogice, se impune arderea cocenilor și a resturilor rămase pe sol. 
Aceste metode profilactice sunt vitale în cazul populațiilor extrem de adaptabile și greu de anihilat, precum Tuta absolută -  molia minieră a tomatelor -, care este imună la toate insecticidele de pe piață.

Toate aceste acțiuni strategice generale, precum și cele croite special pentru a respecta particularitățile fiecărei plante și dăunător în parte concură la rezultate excepționale în termeni de producție, grație prevenirii apariției insectelor dăunătoare și afecțiunilor fitopatologice nedorite, concomitent cu protejarea mediului care ne înconjoară. 

Articol scris de: JANINA CONSTANTIN, STUDENT FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USAMV BUCUREȘTI