Plutella xylostella este prezentă în culturile de rapiță, cu densități diferite, funcție de zonă și condițiile climatice.

Primii adulți i-am observat în Timiș la data de 31 martie 2024 în unele culturi (nu peste tot). După această dată am amplasat capcane pentru monitorizarea dăunătorului. Diferențele de temperaturi înregistrate între noapte și zi au influențat negativ zborul în Câmpia Banatului. La această dată, în Banat putem observa în culturile netratate adulți, coconi, larve, ouă. Densitățile sunt scăzute și nu ar trebui să ne îngrijoreze.

În alte zone din țară (unde este mult mai cald) dăunătorul poate crea probleme dacă nu se intervine la timp. Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al rapiței, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse, monitorizarea și managementul integrat.

Importanța economică

Molia Plutella xylostella este considerată specie invazivă, greu de combătut din cauza rezistenței la insecticidele actuale, cât și la biopreparatele pe bază de Bacillus thuringiensis [Tabashnik et al., 1990; Gong et al., 2014]. În multe zone din lume, această molie face parte dintre dăunătorii principali ai legumelor crucifere (varză, conopidă, broccoli), cât și ai rapiței și muștarului [Talekar & Shelton, 1993; Sarfraz et al., 2006; Furlong et al., 2013].

În țara noastră, Plutella xylostella este răspândită în zonele unde se cultivă varză, conopidă, rapiță. Creșterea suprafețelor cultivate cu rapiță în România a condus și la creșterea populațiilor de Plutella xylostella. Pe lângă asta, schimbările climatice actuale și-au pus amprenta asupra biologiei moliei. În literatura de specialitate se arată că primii fluturi apar primăvara în luna mai [Roșca et al., 2011]. Monitorizarea din acest an de la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții din Timișoara arată că primii fluturi au fost observați la sfârșitul lunii martie 2024.

Larvă și daună la rapiță

Impactul economic al acestui dăunător este greu de evaluat, deoarece în unele zone din lume produce pagube importante, iar în altele nu. Eventual pot fi calculate cheltuielile cu pesticide. La nivel mondial se constată că, combaterea dăunătorului este din ce în ce mai costisitoare [Zalucki et al., 2012].

Daunele produse pot ajunge chiar și la 50% din producție în anii cu infestări masive. Fermierii observă dăunătorul târziu, iar pagubele sunt inevitabile. Monitorizarea este indispensabilă și poate ajuta în stabilirea momentului optim de combatere.

Recunoașterea simptomelor

Imediat după eclozare larvele încep să se hrănească continuu, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. În funcție de vârstă, ele se hrănesc diferit și produc simptome diferite, după cum urmează:

• În primul stadiu, au un mod de hrănire minier, consumând parenchimul frunzelor;

• După două - trei zile încep să se hrănească pe partea inferioară a frunzelor, rozând epiderma inferioară și parenchimul, cu excepția epidermei superioare (aspect de ferestruire);

• În următoarele trei stadii, larvele devin foarte lacome consumând frunzișul non - stop, lăsând găuri ovale de diferite dimensiuni în frunze, iar aspectul de ferestruire dispare [Talekar & Shelton, 1993; Castelo Branco et al., 1997; Roșca et al., 2011]. La infestări severe din frunze rămân doar nervurile;

• În urma hrănirii pe tulpini și silicve apare un simptom de albire în zona respectivă;

• Hrănirea cu muguri florali, flori și silicve tinere este poate cea mai păgubitoare. Semințele din silicvele atacate nu se vor mai umple și se pot deschide prematur. În cazul în care larvele consumă semințele în formare, producțiile vor fi scăzute [Canola Council of Canada, 2021].

Daune la frunze

Biologia dăunătorului

În România, Plutella xylostella prezintă trei generații pe an. În alte zone din lume, mai călduroase, poate ajunge la șase generații pe an și chiar mai mult. Dăunătorul iernează în stadiul de pupă în cocon pe frunzele atacate. În anul următor, primii adulți vor apărea spre sfârșitul lunii mai. Condițiile climatice au schimbat dinamica acestei specii, în unele zone din România apărând în acest an încă de la sfârșitul lunii martie (în Banat, de exemplu).

Cele trei generații se dezvoltă în următoarele perioade:

• În lunile mai - iulie se dezvoltă prima generație;

• În iulie - august, a doua generație;

• Generația a treia, din august până anul următor [Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață are patru etape sau stadii: adult, ou, larvă, pupă. Durata fiecărui stadiu este condiționată de condițiile climatice (temperatura mai ales). Adulții sunt mici (cam 9 mm lungime) și au culoare predominant maro - cenușiu către ocru. Aripile au culoare variabilă de la ocru la maro, cu pete negre. Când sunt pliate, în partea superioară formează trei sau patru zone în formă de diamant de culoare alb - cenușiu. Din acest motiv i se mai spune „molia diamantată” [Talekar & Shelton, 1993; Golizadeh et al., 2007; Sarnthoy et al., 1989; CABI, 2015]. Adulții au activitate maximă la amurg și în timpul nopții. Dacă intrăm într-un lan de rapiță și atingem plantele, vom observa zborul în zig - zag al adulților.

Cocon

Imediat după apariția adulților, începe împerecherea. La câteva ore după împerechere, femelele încep depunerea pontei. O femelă poate depune 80 - 100 ouă. După unii autori, pot depune până la 200 de ouă pe parcursul a zece zile. Aproximativ 95% din femele încep să depună ouă la câteva ore după împerechere. Ouăle sunt ovale, au culoare gălbuie și aproximativ 0,5 mm. De regulă sunt depuse mai ales pe partea inferioară a frunzelor (lângă nervuri de obicei) și mai puțin pe cea superioară. În acest fel, ele sunt protejate de lumina directă, de vânt, de ploi [Silva & Furlong, 2012; Talekar & Shelton, 1993; Åsman et al., 2001].

După 3 - 5 zile de incubație (funcție de temperaturi) apar larvele care încep să se hrănească, fiind recunoscute pentru lăcomia lor. Ele trec prin patru stadii și se hrănesc pe frunze, muguri florali, flori, tulpini și silicve. Ajunse în stadiul patru, larvele nu mai consumă frunze și intră în stadiul prepupal. Acest stadiu durează între 1 - 3 zile, atunci când temperaturile sunt cuprinse între 10 - 20⁰C. Perioada pupală durează și ea între 3 și 20 de zile, funcție de planta gazdă și temperaturi (10 - 30⁰C). Suma de temperaturi necesară dezvoltării unui ciclu de viață este de aproximativ 260⁰C. Ciclul de viață al unei generații se poate întinde pe 60 - 80 de zile, în funcție de condițiile de temperatură ale zonei, pornind de la pragul de 7⁰C și o temperatură medie de 10⁰C. Dacă temperaturile sunt mai ridicate, numărul de zile necesare dezvoltării se reduce la jumătate [Golizadeh et al., 2007; CABI, 2015; Liu et al., 2002].

În zonele foarte calde din lume, această insectă are un ciclu de viață scurt, în jur de 18 zile, iar populația sa poate crește de până la 60 de ori de la o generație la alta [De Bortoli et al., 2011]. Studiile indică că moliile pot rămâne în zbor continuu câteva zile, putând zbura până la 1.000 km/zi. Nu se cunoaște încă cum reușesc moliile să supraviețuiască la temperaturi scăzute și la altitudine mare [Talekar & Shelton, 1993].

Larvă pe silicvă, 2024

Managementul integrat al moliei verzei

Din păcate, managementul actual al moliei Plutella xylostella (și nu numai) se bazează în mare măsură pe tratamentele chimice. Pentru un control mai bun și mai durabil pe termen lung, managementul acestui dăunător trebuie îmbunătățit, în așa fel încât combaterea să nu se bazeze strict pe aplicarea insecticidelor (mai ales la varză, conopidă).

Combaterea moliei Plutella xylostella se poate face printr-o serie de măsuri profilactice, chimice și biologice (sistemul integrat de combatere).

Cele mai importante măsuri profilactice sunt:

• Distrugerea buruienilor (a cruciferelor spontane mai ales);

• Efectuarea arăturilor adânci pentru îngroparea resturilor vegetale;

• Cultivarea soiurilor tolerante;

• Rotația culturilor. Cultivarea pe suprafețe mari a rapiței, practicarea rotațiilor scurte au dus la creșterea populațiilor de Plutella xylostella;

• Irigarea prin aspersiune (stresează adulții, larvele cad de pe frunze);

• Practicarea intercroping-ului (cu usturoi, salată verde);

• Înființarea de culturi capcană pe marginea culturilor [Shelton & Badenes-Perez, 2006; Roșca et al., 2011].

Tratamentele chimice pot fi eficiente doar dacă fermierii monitorizează dăunătorul. Pentru asta, cercetarea pe teren este necesară.

Capcanele cu feromoni pot fi utilizate pentru monitorizarea moliei și stabilirea curbelor de zbor. Curbele de zbor pot fi un bun indicator pentru alegerea momentului optim de combatere. Studiile efectuate în India arată că monitorizarea populațiilor de Plutella xylostella cu ajutorul capcanelor feromonale au dat rezultate foarte bune în combatere. Datele obținute au putut indica un moment optim de aplicare al tratamentelor, în așa fel încât populațiile au fost drastic diminuate și daunele reduse. Pe lângă asta, numărul de tratamente a fost și el redus [Venkata et al., 2001].

În același timp, câmpurile ar trebui verificate de cel puțin două ori pe săptămână. Controlul trebuie să se facă în mai multe puncte din lan sau cultură (cel puțin cinci). Se vor verifica în fiecare punct măcar 0,1 m². Pe această suprafață se vor număra larvele.

Larvă pe silicvă. Preferă silicvele mai mici

În funcție de planta gazdă, fenologie, există mai multe praguri de dăunare calculate, după cum urmează:

• La varză, PED-ul este de 8 - 10 larve/plantă [Tanskii, 1981]. Momentele de observație sunt: rozeta de frunze, începutul formării căpățânii;

• La rapiță, pragul economic de dăunare la care trebuie efectuat tratamentul este de 20 - 30 larve/m² [Canola Encyclopedia, 2015].

În cadrul sistemului de combatere integrată al acestui dăunător, măsurile chimice ocupă un loc fruntaș. În primul stadiu, larvele nu pot fi omorâte datorită modului minier de hrănire. Din stadiul doi ele pot fi combătute chimic.

În România sunt omologate câteva insecticide pentru combaterea moliei la varză: Cipermetrin; Deltametrin; Gama - cihalotrin; Emamectin benzoat; Clorantraniliprol + lambda - cihalotrin; Ciantraniliprol; Spinosad; Clorantraniliprol [Aplicația Pesticide 2.24.3.1, 2024].

Pentru rapiță nu sunt omologate produse în țara noastră, conform Aplicației Pesticide 2.24.3.1 din 2024. Dintre pesticidele recomandate, grupul chimic al piretroizilor este cel mai important și mai utilizat pentru controlul moliei P. xylostella.

Controlul chimic al P. xylostella se recomandă atunci când densitatea larvelor depășește pragul economic, care variază în raport cu stadiul de creștere al culturii și condițiile de mediu [Micic, 2005; Miles, 2002]. Utilizarea de multe ori incorectă a acestor substanțe chimice a crescut rezistența moliei verzei [Carazo et al., 1999; Castelo Branco et al., 2001]. Multe studii arată că, populațiile de P. xylostella sunt considerate foarte predispuse la dezvoltarea rezistenței la insecticide. De altfel, P. xylostella a fost primul dăunător raportat a fi rezistent la dicloro-difenil-triclor-etan (DDT), la numai trei ani de la începutul utilizării sale [Ankersmit, 1953]. Mai târziu a dezvoltat rezistență semnificativă la aproape orice insecticid aplicat, inclusiv la substanțe chimice noi [Sarfraz & Keddie, 2005; Ridland & Endesby, 2011].

Gestionarea populației de P. xylostella folosind metode de control chimice poate fi o strategie interesantă dacă este bine utilizată, datorită numărului mare de grupuri chimice cu ingrediente active diferite, care permite utilizarea alternativă a substanțelor chimice, prevenind dezvoltarea rezistenței. Aceste produse pot fi utilizate împreună cu alte tehnici de control pentru a reduce numărul de aplicații de pesticide și pentru a îmbunătăți calitatea producției.

Un aspect foarte important în alegerea produsului chimic este selectivitatea acestuia, deoarece multe substanțe chimice au o selectivitate ridicată pentru gazdă, dar nu și pentru agenții de control biologic, care contribuie la menținerea populațiilor considerate benefice pentru managementul integrat al P. xylostella.

Capcană cu feromoni

În combaterea biologică a moliei P. xylostella pot fi utilizate preparate pe bază de Bacillus thuringiensis subsp. kurstaki (tulpina PB 34). Managementul integrat al P. xylostella bazat pe controlul biologic cu bacteria entomopatogenă B. thuringiensis este o metodă importantă pentru reducerea densității populației acestui dăunător în culturile de Brassicaceae. Cu toate acestea, utilizarea acestui entomopatogen trebuie să fie bine planificată, deoarece această molie se află printre primele insecte care au dezvoltat rezistență la insecticidul biologic pe bază de Bacillus thuringiensis [Kirsch & Schmutlerer, 1988; Tabashnik, 1990].

De interes sunt și fungii entomopatogeni Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana pentru controlul P. xylostella. Beauveria bassiana este disponibilă ca produs pe piață pentru gestionarea insectelor dăunătoare. Utilizată în combaterea moliei verzei, a redus cu succes populațiile și s-a constatat că se răspândește eficient de la moliile contaminate la cele sănătoase [Sarfraz et al., 2005].

În mod natural, toate stadiile moliei Plutella xylostella sunt atacate de numeroși parazitoizi și prădători, parazitoizii fiind cei mai studiați. Peste 90 de specii parazitoide atacă molia diamantată [Goodwin, 1979].

Paraziții de ouă aparținând genurilor polifage Trichogramma contribuie puțin la controlul natural, necesitând eliberări frecvente de viespi în câmp. Paraziții de larve sunt cei mai predominanți și în același timp cei mai eficienți. De exemplu, în Brazilia au fost observate șapte specii de parazitoizi într-o populație de P. xylostella la culturile de varză, cele mai frecvente fiind două specii: Diadegma liontiniae și Apanteles piceotrichosus. Cotesia plutellae și Actia sp., mai numeroase în trecut, au devenit parazitoizi minori în prezent.

Parazitoizii din genul Trichogramma se numără printre agenții entomofagi care au fost mult studiați pentru P. xylostella. Specia T. pretiosum, tulpina Tp8, poate parazita aproximativ 15 ouă de P. xylostella în prima sau a doua generație atunci când sunt crescute în această gazdă în condiții de laborator, cu apariție de 100% și 10 până la 11 zile pentru apariția adulților [Volpe et al., 2006]. Mai mult, modalitatea optimă de a crește în masă acest parasitoid în laborator este de a folosi ouă lipite pe cartoane de culoare albastră, verde sau albă [Magalhaes et al., 2012].

Dintre prădătorii moliei Plutella xylostella, de interes este P. nigrispinus, care are un potențial mare de utilizare în controlul acesteia. P. nigrispinus a fost raportat că se hrănește cu P. xylostella în culturile de crucifere, consumând în medie 11 larve sau 5 - 6 pupe în 24 de ore [Silva - Torres et al., 2010; Vacari et al., 2012]. Despre adulții de Orius insidiosus există date care arată că pot consuma în jur de 6 ouă de Plutella xylostella în 24 de ore [Brito et al., 2009].

Numeroase studii se fac astăzi cu privire la utilizarea nematozilor entomopatogeni în combaterea moliei verzei Plutella xylostella. Cercetările efectuate până acum arată că, nematozii Steinernema carpocapsae pot fi utilizați în combatere mai ales atunci când insecticidele se dovedesc ineficiente [Schroer et al., 2005]. Pentru că molia depune ouăle pe suprafața inferioară a frunzelor iar larvele tinere se hrănesc în aceeași zonă, soluția cu nematozi trebuie direcționată cât se poate de mult acolo. Eficacitatea tratamentului depinde foarte mult de tehnica de pulverizare [Brusselman et al., 2012].

Insecticidele de origine vegetală sunt, de asemenea, un grup foarte important pentru gestionarea populației acestui dăunător. Dintre acestea, extractul de neem (Azadirachta indica) a prezentat rezultate semnificative în controlul P. xylostella [Myron et al., 2012].

Plutella la ceas de seară. După ce am curățat capcana, un fluturaș s-a așezat comod pe acoperișul capcanei

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În această fereastră cu vreme caldă din februarie 2024, gărgărițele tulpinilor de rapiță au început să migreze de la locurile de hibernare către noile culturi de rapiță. Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenție informații importante care pot ajuta fermierii să prevină infestările masive cu acești dăunători.

Ambele specii de Ceutorhynchus (Pallidactylus - gărgărița tulpinilor de varză și Napi - gărgărița tulpinilor de rapiță) au importanță economică deoarece pot distruge plantele prin reducerea creșterii lor, afectând în final producția de semințe. Au o generație pe an și iernează ca adult. Stadiul larvar este cel care produce daune rapiței, dar și altor brassicaceae (varză, conopidă, ridichi, muștar). Din cauza atacului larvelor, tulpinile se deformează, crapă și se pot frânge foarte ușor. Zonele lezate sunt o poartă de intrare pentru agenții patogeni ai tulpinii, dar și pentru alți fungi ce pot produce putrezirea. Uneori plantele ramifică excesiv, nu mai cresc și în cazurile grave chiar nu mai formează silicve [Roșca et al., 2011]. Pagubele pot ajunge uneori la 50% din producție și chiar mai mult.

Adulți de Ceutorhynchus napi și pallidactylus capturați cu ajutorul capcanelor galbene cu adeziv

Ce trebuie să facă fermierii în această perioadă

În perioada de migrare masivă a celor două gărgărițe către noile culturi de rapiță este vital ca fermierii să înceapă monitorizarea corectă. La data de 11 februarie 2024, din cauza temperaturilor ridicate, primele gărgărițe au început să apară în culturile de rapiță.

Factorii climatici influențează foarte mult apariția și activitatea gărgărițelor în câmp (temperatura, umiditatea, precipitațiile). Însă, temperatura este cea mai importantă. Ceutorhynchus pallidactylus migrează când temperatura solului trece de 6⁰C și începe să zboare la 12⁰C. C. napi își începe zborul la 9 - 10⁰C [Büchs, 1998; Juran et al., 2011). După Bűchs (1998), adulții încep să iasă de la iernat atunci când temperatura solului la 5 cm este în jurul valorii de 6°C. În realitate, cei mai mulți autori arată că gărgărițele părăsesc locurile de iernare când temperatura din stratul superior al solului ajunge la 9 - 10⁰C [Sekulič et Kereši 1998; Juran et al., 2011].

În stânga - adult de Ceutorhynchus napi, iar în dreapta - adult de Ceutorhynchus pallidactylus

La capcanele galbene, gărgărițele capturate în această perioadă sunt Ceutorhynchus pallidactylus, urmând ca în perioada ce urmează, dacă temperaturile ridicate se mențin, să apară și C. napi. De regulă, puțini fermieri fac diferența între cele două gărgărițe. Totuși, ar trebui să cunoască că, dintre cele două specii, C. napi produce pagube mai mari [Šedivý et Kocourek, 1994]. Detectarea acestor gărgărițe poate fi extrem de dificilă din cauză că adulții stau de obicei la suprafața solului, sub bulgării de pământ [Gratwick, 1992].

Monitorizarea corectă, cheia succesului

În cazul celor două gărgărițe, monitorizarea corectă reprezintă cheia succesului. Ciclul de viață, modul ascuns de hrănire și apariția eșalonată a gărgărițelor creează mari probleme fermierilor. Din acest motiv, de multe ori, fermierii execută greșit tratamentele, fie că le fac prea devreme, fie că le fac prea târziu. Tot mai des aud: „Am făcut tratamente, dar tulpinile sunt pline de larve”. Așadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate.

Monitorizarea noilor culturi de rapiță ar trebui să înceapă în luna februarie. Este valabil și pentru culturile vechi. Fermierii ar trebuie să monitorizeze cu ajutorul capcanelor ambele zone pentru ca rezultatele să fie optime. Indiferent de tipul de capcană, citirea lor trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt „înainte de amiază” sau „la amurg”.

Capcana Csalomon cu atractanți

Zborul gărgărițelor trebuie monitorizat, pentru stabilirea momentului optim de combatere, cu mai multe tipuri de capcane:

• Capcanele galbene cu apă (vase Moericke), clasice, sunt utilizate cel mai des pentru monitorizarea celor două gărgărițe;

• Capcanele „Csalomon KLP+ trap” cu atractant. Aceste capcane sunt mai puțin cunoscute de către fermieri. Acest tip de capcană poate fi amplasat lângă vechea cultură de rapiță. Momeala din capcane atrage toate speciile de gărgărițe din genul Ceutorhynchus, dar există și momeli doar pentru pallidactylus. Alte specii pot intra în capcană doar accidental. La 3 - 4 săptămâni, producătorii recomandă schimbarea momelilor. Fermierii trebuie să știe că acest tip de capcană este foarte eficient pentru detectarea timpurie la locurile de iernare. Dacă se înregistrează capturi în aceste zone, în una sau două zile gărgărițele vor migra în noile culturi de rapiță. Acest aspect este încurajat și de faptul că fermierii fac rotații scurte și nu respectă distanța dintre culturi. În consecință, migrarea se realizează foarte rapid. Capcanele cu momeli pot fi achiziționate de la Institutul de Protecția plantelor din Budapesta [http://www.csalomontraps.com];

• Capcane galbene cu adeziv. Acestea sunt cel mai des utilizate de către fermieri.

Capturi la capcana cu momeli Csalomon

Managementul integrat al gărgărițelor tulpinilor de rapiță

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

În managementul celor două specii de Ceutorhynchus este esențială utilizarea unei strategii de combatere care să includă măsurile de prevenție, măsurile chimice și, din păcate, mai puțin măsurile biologice. Abordarea metodelor de prevenție și biologice este esențială în prezent. De aceea, există un real interes pentru combaterea biologică a celor două gărgărițe ale tulpinilor de rapiță (se fac testări cu entomopatogeni).

Ceutorhynchus pallidactyus

Ceutorhynchus napi

Metode profilactice

Principalele măsuri profilactice (care de cele mai multe ori nu sunt respectate) sunt:

• Izolarea culturii;

• Îndepărtarea resturilor de plante care rămân după recoltare (sunt pline de larve);

• Arătură adâncă după recoltare (mai ales atunci când infestarea a fost mare), deoarece larvele se împupează în sol. Dacă arătura se execută mai tarziu, va fi ineficientă, deoarece adulții iernează în afara culturii infestate;

• Fertilizare cu azot echilibrată.

Metode chimice

Pentru rezultate optime, adulții celor două specii de Ceutorhynchus ar trebui combătuți în următoarele perioade:

• Perioada de migrare;

• Perioada de hrănire și chiar de început a depunerii ouălor.

Momentul aplicării unui tratament este foarte important, deoarece eficiența este în strânsă legătură cu acesta. Toate tratamentele trebuie efectuate în urma monitorizării și doar atunci când pragul economic de dăunare este atins sau depășit uneori.

Ceutorhynchus pallidactylus urcând pe planta de rapiță

Tratamentele trebuie executate după cum urmează:

• Primul tratament trebuie aplicat imediat ce pragurile economice sunt atinse (uneori chiar depășite). În literatura de specialitate se recomandă ca primul tratament să se facă la pragul de 10 - 20 adulți capturați timp de trei zile consecutiv sau când mai mult de un adult este găsit la cinci plante controlate sau când sunt semne de ovipunere pe mai mult de 20% din plante (Juran et al., 2011);

• După EPPO (2003), combaterea gărgărițelor tulpinilor de rapiță este necesară atunci când în decurs de trei zile la capcane sunt prinși 10 adulți. Este doar o recomandare, însă fermierii ar trebui să țină cont de ea;

• Pentru napi, un prag recomandat și des utilizat este de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000];

• Pentru pallidactylus, pragul economic de dăunare este de 12 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000];

• În România se recomandă un prag economic de 2 adulți/plantă [Goga et al., 2020];

• În zonele unde rapița se cultivă pe suprafețe mari, iar plantele sunt atacate an de an, se recomandă chiar efectuarea unui prim tratament la atingerea pragului de 3 gărgărițe/capcană/zi;

• Deoarece fermierii nu pot face diferența între cele două specii, pragul recomandat în general este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003].

Tinere larve în pețiol

Există cercetători care afirmă că primul tratament trebuie efectuat atunci când se înregistrează un număr mare de indivizi imediat după migrare. Tratamentul trebuie repetat o dată sau de două ori la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961].

În literatura de specialitate mai există și alte praguri economice, relative de cele mai multe ori. În realitate, momentul optim de combatere este foarte greu de surprins, de aceea unele praguri ar trebui revizuite [Seidenglanz et al., 2009].

În România sunt omologate mai multe insecticide pentru combaterea celor două specii de Ceutorhynchus, după cum urmează: acetamiprid, cipermetrin, deltametrin + flupiradifuron, deltametrin, gama - cihalotrin, lambda - cihalotrin, tau - fluvalinat, esfenvalerat, acetamiprid + lambda - cihalotrin [după Aplicația Pesticide 2.24.2.1., 2024].

Executați tratamentele doar la întrunirea pragului economic de dăunare, respectați dozele recomandate de producători, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpii de pauză etc. Evitați efectuarea tratamentelor în afara avertizărilor. Este deja cunoscut că foarte mulți fermieri abuzează de combaterea chimică (care poluează solul, apa, aerul, produsele vegetale, omoară entomofauna utilă și creează dezechilibre mari în comportamentul albinelor). Tratamentele trebuie efectuate în zile cu temperaturi de peste 5⁰C, fără vânt și fără precipitații.

Orificii produse de femele în pețioli și tulpini când depun ouăle

Efectuarea de tratamente chimice în ferestrele din februarie poate avea avantaje și dezavantaje. Înainte de a efectua un tratament consultați prognoza. Dacă se anunță vreme rece după câteva zile calde, este bine să nu faceți tratamentul. Este cunoscut că primii care ies de la iernat sunt masculii. Mai târziu apar și femelele. Începe procesul de hrănire urmat de împerechere și depunere ouă. De aceea, tratamentele din februarie nu întodeauna sunt rentabile, dacă intervin perioade cu temperaturi scăzute care opresc activitatea adulților. În astfel de situații este bine să nu întrerupeți monitorizarea gargărițelor, pentru a surprinde perioadele maxime de zbor.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este de interes în cazul acestor gărgărițe. Se fac studii cu privire la utilizarea entomopatogenilor, a paraziților și prădătorilor. Deocamdată, în mod natural, larvele gărgăriței tulpinilor de varză pot fi parazitate în procent de peste 50% de Tersilochus spp. [Alford et al., 2000].

După Alford et al. (2003), densitatea populațiilor de C. pallidactylus depinde în natură de activitatea entomofagilor (de ex., paraziții larvari Diospilus affinis Wsm. și prădătorul larvar Muscina stabulans Fallen).

Într-un material viitor vom aduce în atenție aspecte despre biologia acestor gărgărițe care vă pot ajuta în monitorizare.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În toamnele blânde, muștele cerealelor pot produce pagube în culturi. Cel mai adesea sunt predispuse la atacul muștelor, culturile semănate devreme și cele la care sămânța nu a fost tratată cu insecticid. În unele zone predomină musca de Hessa (Mayetiola destructor), iar în altele musca neagră a cerealelor (Oscinella frit).

Condițiile climatice ale ultimilor ani au susținut creșterea populațiilor de muște care produc daune culturilor de cereale păioase. Pe lângă condițiile climatice, tehnologiile folosite de către fermieri au un rol foarte important, rotațiile scurte și monocultura favorizând atacul muștelor. La aspectele menționate adaug pierderea diversității plantelor cultivate într-o fermă. Se poate spune că, sistemele agricole practicate în prezent susțin dezvoltarea patogenilor și dăunătorilor și implicit apariția pagubelor în producție.

Dintre cele două muște predominante în culturile de cereale păioase, aducem în atenția dumneavoastră în acest articol, musca de Hessa (Mayetiola destructor). Dacă îi cunoașteți ciclul de viață o veți ține sub control mai bine. Vă atragem atenția că, generația de toamnă este cea mai păgubitoare. Cel mai periculos atac este după răsărirea plantelor, moment când tinerele plăntuțe pot fi distruse.

Importanța cunoașterii biologiei și ecologiei muștei de Hessa

Acest dăunător este prezent în toate zonele de cultură a cerealelor din țara noastră, iar în condițiile climatice din România, Mayetiola destructor (musca de Hessa) poate avea între 2 și 4 generații/an. În zonele mai calde, dăunătorul va avea mai multe generații, pe când în cele mai reci, mai puține. Supraviețuiește peste anotimpul de iarnă sub formă de larvă matură în pupariu sub tecile frunzelor plantelor atacate, cât și în resturile vegetale din sol sau de la suprafața solului.

Musca de Hessa

Împuparea are loc la începutul primăverii, iar primii adulți sunt observați în culturi în luna aprilie (de regulă). În anii în care toamnele și iernile sunt mai calde, zborul muștelor de Hessa poate fi observat chiar din luna martie. Viața adulților este scurtă (2 - 5 zile) - Roșca et al., 2011. Ei zboară în roiuri în zilele calde și însorite, având activitate intensă seara. În cele câteva zile de viață are loc împerecherea și depunerea ouălor. Femela depune între 150 - 500 ouă, grupate câte șase de-a lungul nervurilor frunzelor. Ouăle au culoare portocalie - roșietică, formă eliptică și sunt foarte mici. Eclozarea are loc la temperaturi cuprinse între 10 și 29⁰C [Flanders et al., 2013] după aproximativ 3 - 10 zile (5 - 20 zile după unii autori). Imediat după eclozare, larvele se vor deplasa pe tulpini în zona tecilor, de obicei în zona celui de-al doilea nod și mai rar la primul (zona de creștere). În această perioadă, multe larve pot muri, mai ales dacă condițiile climatice nu sunt cele preferate de dăunător. Vântul, umiditatea, frigul, precipitațiile, seceta prelungită influențează negativ dezvoltarea larvelor [Hamilton, 1966; Stunt et al., 2012].

Când ajung în zona preferată de hrănire, larvele se fixează, rămân imobile și încep să se hrănească. Larvele de Hessa nu pătrund în tulpină. După aproximativ două săptămâni de hrănire, larvele se împupează și rămân în zona atacată până la recoltare. Recoltatul nu distruge pupele, deoarece acestea sunt localizate de obicei în partea inferioară a plantelor, așa că, fie rămân în resturile vegetale, fie cad la sol.

Pupele pot fi recunoscute ușor în zona atacată, ele fiind vizibile parțial la suprafața frunzelor (larvele înainte de a se împupa definitiv fac un orificiu în pupariu și frunză). Pupele de culoare rozie sunt protejate de un puparium turtit, de culoare maro - închis, foarte asemănător cu o sămânță de in [Gagne și Hatchet, 1989]. Stadiul de pupă poate dura toată vara fiind influențat de condițiile climatice. În verile secetoase, pupele pot intra într-o diapauză lungă (câteva luni, uneori ani). În condiții climatice favorabile, se poate dezvolta generația de vară pe samulastra de grâu sau orz, dar și pe alte poaceae spontane.

Generația a II-a a muștei de Hessa (în zonele mai reci) sau a III-a (în zonele mai calde) apare la începutul toamnei. Adulții generației de toamnă încep să zboare în luna septembrie, iar ciclul lor de viață se desfășoară pe noile culturi de cereale, mai ales în cele de grâu, care sunt preferate. Femelele acestei generații depun ouăle pe plăntuțele răsărite aflate în stadiul de 2 - 3 frunze (stadiu fenologic preferat). Ciclul de viață al unei generații poate dura între 25 - 30 de zile [Roșca et al., 2011]. Generația de toamnă este cea mai păgubitoare.

Recunoașterea dăunătorului

Musca de Hessa prezintă dimorfism sexual. Femela este neagră, exceptând zonele abdominale laterale care au culoare roșietică și are aproximativ 3 - 4 mm. Masculul poate avea culoare neagră sau brună și este mai mic decât femela (2 - 2,5 mm). Datorită aspectului lor pot fi asemănați cu țânțarii.

Muștele de Hessa pot fi deosebite de alte specii de muște (care atacă cerealele) după antene (sunt moniliforme și au 12 - 18 segmente) și picioarele lungi sau mult mai lungi decât corpul [Foster et Hein, 2009].

Larvele neonate au corpul vermiform și lungimea de 0,7 mm. Timp de 4 - 5 zile culoarea larvelor este portocalie - roșietică (prima vârstă), după care capătă culoare albă (vârsta a doua). Când ajung la maturitate (vârsta a treia), pe spatele larvelor apare o dungă verzuie translucidă. Larvele mature au dimensiunea cuprinsă între 4 - 5 mm, formă cilindrică iar capul parțial invaginat [Gagne et Hatchet, 1989; Roșca et al., 2011].

Recunoașterea atacului

Atacul generației de toamnă este cel mai păgubitor. Larvele acestei generații pot ataca grâul, orzul și secara. Dintre cerealele enumerate, preferă grâul. Ovăzul nu este atacat.

Când larvele se hrănesc în zona de creștere, frunza centrală se îngălbenește, iar în final se va usca. Frunzele îngălbenite se desprind foarte ușor atunci când tragem de frunză în sus, deoarece țesuturile sunt distruse. Cu ajutorul unei lupe, putem observa cu ușurință în zona atacată larva care se hrănește. De regulă, culoarea plantele atacate este verde închis sau verzuie - albăstruie uneori. La plantele atacate este vizibilă stagnarea în creștere. Când plantele sunt atacate în fenofaza de 1 - 2 frunze, pot fi pierdute [Roșca et al., 2011; Whitworth et al., 2009].

Atac produs de muscă de Hessa. Fotografie realizată în samulastră

La plantele atacate în stadii mai avansate de creștere se observă o înfrățire puternică și îngroșarea tulpinilor în zona bazală. Dacă îndepărtăm frunza îngălbenită vom găsi larvele sau pupele (în funcție de momentul când realizăm controlul).

Atacul generației de primăvară este diferit. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători. În urma procesului de hrănire al larvelor, țesuturile tulpinilor de grâu slăbesc, se înmoaie și se pot frânge cu ușurință. În plus, datorită toxinelor din secreția salivară a larvelor care interferează cu fluxul de nutrienți din plante în timpul formării cariopselor pot apărea pagube calitative și cantitative [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Musca de Hessa este capabilă să producă pagube cantitative și calitative semnificative în anii cu populații masive. Pagubele produse pot ajunge la 25 - 30% (Hulea et al., 1975). Excepțional au fost raportate pagube de 80% (Arion, 1958 citat de Roșca et al., 2011). Cel mai adesea, pagube mari se înregistrează la grâul semănat devreme [Roșca et al., 2011].

Importanța controlului fitosanitar pentru depistarea dăunătorului

Un prim control ar trebui efectuat la 18 - 21 de zile de la apariția plantelor în câmp. Într-o cultură, trebuie verificate minimum cinci puncte. În fiecare punct trebuie examinate cel puțin 20 de plante. Procentul de infestare se raportează la cele o sută de tulpini verificate.

În primăvară, controlul trebuie efectuat atunci când spicele încep să apară. Se va determina procentul de tulpini frânte din cele o sută controlate.

Monitorizarea zborului muștelor trebuie realizată atât toamna, cât și primăvara. Nu sunt PED-uri (prag economic de dăunare) pentru musca de Hessa. Din păcate, când atacul s-a instalat, dăunătorul nu poate fi ținut sub control cu nici un tratament.

Monitorizarea apariției muștelor în lanuri se poate face și cu ajutorul capcanelor cu feromoni sexuali. Feromonii atrag masculii de Hessa [Knutson et al., 2017]. Studiile arată că nu există corelație între capturi și pagubele produse.

În timpul controlului fitosanitar, zborul muștelor poate fi observat foarte ușor, deoarece la atingerea plantelor vom vedea muștele care zboară la mică înălțime în zilele însorite. Pe marginea solelor densitatea muștelor este mai mare de obicei decât în interior.

Specialiștii în protecția plantelor pot prognoza apariția muștelor primăvara. În acest sens, lanurile de grâu trebuie verificate încă din ianuarie - februarie. În perioada amintită se fac controale pentru găsirea pupelor și verificarea stadiului de dezvoltare al acestora. Prin strângerea pupelor între degete și analizarea culorii lichidului care se scurge putem aprecia stadiul de dezvoltare. Atunci când curge un lichid alb și lăptos înseamnă că este o larvă sau o pupă timpurie. Dacă lichidul este roșiatic și relativ uscat înseamnă că adulții trebuie să apară.

Se pot face controale și pentru monitorizarea ouălelor de pe frunze. Dacă la efectuarea sondajelor se constată mai mult de 4 ouă/frunză, un tratament poate fi justificat [Flanders et al., 2013].

Managementul integrat al muștei de Hessa

Managementul integrat constă într-o sumă de măsuri de combatere ce pot fi utilizate echilibrat pentru a proteja mediul, entomofauna utilă, sănătatea oamenilor și animalelor.

Metode profilactice

Musca de Hessa poate fi ținută sub control prin aplicarea unor strategii de combatere bazate pe măsurile de prevenție sau profilactice în principal.

În zonele cu populații masive de muște de Hessa și acolo unde sistemele agricole se bazează pe monocultură, se recomandă alegerea unui soi rezistent (cea mai ieftină metodă de combatere atunci când este disponibil pe piață) - Schmid et al., 2018. Vă atragem atenția că musca de Hessa se adaptează continuu. De aceea, barierele de rezistență ale plantelor gazde pot fi depășite. Este important ca soiurile de grâu alese să fie rezistente la biotipul local al muștei de Hessa. Din acest motiv, se poate întâmpla ca alegerea unui soi rezistent să nu fie o măsură eficientă întotdeauna.

Rotația culturilor este o măsură foarte importantă. A se evita monocultura și rotațiile scurte.

Distanța față de vechea cultură este o strategie foarte bună în lupta împotriva acestui dăunător. În acest sens, amplasarea noilor culturi este bine să se facă la distanțe mai mari față de vechile culturi [Schmid et al., 2018]. De ce? Pentru că musca de Hessa are un zbor slab și nu poate parcurge distanțe.

Distrugerea samulastrelor este foarte eficientă în combatere (generația de vară se dezvoltă pe samulastră) - Schmid et al., 2018.

Întârzierea datei semănatului este o strategie ce poate fi practicată în anii în care toamnele sunt blânde (fermierii trebuie să studieze prognozele climatice). Abordând această strategie ferim culturile de atacul muștelor [Thiry et al., 2002]. Lăsând la o parte această strategie, se recomandă semănatul în epoca optimă din zona climatică unde vă aflați.

Arăturile (15 - 25 cm) sunt indicate în anii cu populații masive. Prin îngroparea resturilor vegetale cu pupe în ele, populațiile vor fi mult mai reduse [Roșca et al., 2011].

Despre arderea paielor (practicată în trecut foarte mult, astăzi acest lucru este interzis) se poate spune că reduce din rezervă, dar destul de puțin. Cele mai multe pupe sunt localizate în tulpini sub nivelul solului și nu sunt afectate de foc.

Metode chimice

În România, pentru musca de Hessa nu sunt omologate produse de protecția plantelor pentru tratarea semințelor. Cu toate acestea, substanțele omologate pentru combaterea unor specii de Delia, Agriotes, Zabrus la cereale pot ține sub control și musca de Hessa.

Tratamentele în perioada de vegetație se recomandă doar în următoarele situații: sistem agricol bazat pe monocultură, semănarea unor soiuri sensibile, distanța față de vechea cultură este mică (400 m), sămânța nu a fost tratată cu un insecticid, a existat atac de Hessa în trecut, ouăle sunt prezente pe frunze.

Important de reținut: culturile infestate puternic în toamnă (care au trecut peste iarnă cu o infestare mare) vor fi atacate din nou, iar rotațiile scurte favorizează atacul.

Toamna, tratamentul ar trebui efectuat în fenofaza de 2 - 3 frunze (eficiență bună). Rezultate foarte bune s-au obținut utilizând substanțe insecticide din grupa piretroizilor: deltametrin și lambda - cihalotrin. Substanțele amintite acționează asupra adulților, dar și a larvelor proaspăt eclozate (pot fi ucise în drumul lor către locul de hrănire).

Primăvara, un tratament chimic poate fi efectuat doar în urma controalelor fitosanitare în lanuri. Atunci când sunt observate mai mult de 4 ouă/frunză și dacă 20% din tulpini sunt infestate cu larve și pupe ne putem aștepta la pierderi. Substanțele din grupa piretroizilor pot fi aplicate primăvara pe măsură ce muștele apar și depun ouă, cu rezultate destul de bune uneori. Cu toate acestea, specialiștii arată că tratamentul aplicat primăvara forte rar s-a dovedit a fi eficient. La zboruri masive s-a constatat că acest tratament a contribuit la reducerea populațiilor [Flanders et al., 2013; Knutson et al., 2017].

În țara noastră nu sunt omologate substanțe pentru combaterea muștei de Hessa în vegetație. Există, însă, o singură substanță omologată pentru combaterea în vegetație a altor specii de muște (altele decât musca de Hessa). Lambda - cihalotrinul este omologat pentru combaterea muștei cenușii (Delia coarctata care atacă primăvara devreme și iernează sub formă de ou) și a muștei suedeze (Oscinella frit) - după Aplicația PESTICIDE 2.22.7.1, 2023. Cu siguranță are efect și asupra muștei de Hessa.

Controlul biologic

Musca de Hessa are dușmani naturali, în principal viespi parazite (de pupă și ou). Există aproximativ 41 de specii de viespi descrise, dintre care doar trei și-au dovedit eficiența, fiind și cele mai răspândite și cele mai valoroase în ținerea sub control a populațiilor de Hessa [Gahan, 1933]. Cele trei specii de viespi sunt: Platygaster hiemalis (parazit de ouă mai ales pentru generația de toamnă), Homoporus destructor și Eupelmus allynii. Nivelul de parazitare naturală poate fi foarte ridicat, între 56 și 98% [Schuster et Lidell, 1990]. Procentul de parazitare variază de la o zonă la alta funcție de condițiile climatice și densitatea populațiilor de muscă [Wise, 2007].

Femelă care depune ouă în timpul analizei la lupa binocular

Compania Bayer în parteneriat cu USV „Regele Mihai I” din Timișoara aduce în atenție informații importante despre musca de Hessa (Mayetiola destructor Say). Aceste informații vă pot ajuta să gestionați corect combaterea acestui dăunător pentru ca rezultatele să fie eficiente și costurile minime. Procedând astfel, mediul va fi mai puțin poluat și entomofauna utilă protejată.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Recolta de porumb din acest an este parțial și chiar total compromisă, în funcție de zona de cultură. Seceta cumplită din timpul verii a contribuit masiv la acest dezastru.

La Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin, până în acest moment producția se învârte în jurul a 3.000 kg/ha. Așadar, producții foarte scăzute sau chiar deloc (porumbul a fost întors în unele zone). După ce că sunt producții foarte mici, constatăm că și calitatea recoltei lasă mult de dorit din cauza atacului dăunătorilor specifici (Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera) și a patogenilor micotoxigeni (Fusarium verticillioides și Aspergillus flavus și/sau A. parasiticus).

Am început evaluarea atacului de Ostrinia nubilalis la porumb, dar și a fungilor prezenți pe știuleți. Ce am constatat? O frecvență ridicată de știuleți cu micelii de Aspergillus flavus, dar și Fusarium verticillioides. Dacă în alți ani frecvența știuleților cu Fusarium era mai ridicată decât cei cu Aspergillus flavus, în acest an balanța înclină în favoarea fungului Aspergillus flavus.

Cu privire la intensitatea atacului la știuleți, am constatat că este mai ridicată decât în alți ani și asta ar trebui să ne îngrijoreze. La finalul evaluării voi reveni cu rezultate concrete. Până atunci, vă pot spune că plantele de porumb din loturile experimentale sunt deja frânte din cauza atacului larvelor de Ostrinia nubilalis, iar primele analize efectuate arată că în tulpini sunt larve multe, de la 2 până la 9 larve într-o tulpină. A doua generație de Ostrinia nubilalis a făcut prăpăd la porumbul din lotul experimental, unde nu am efectuat nici un tratament. Helicoverpa armigera s-a hrănit intens pe știuleți, provocând multe leziuni pe care s-au instalat cu ușurință fungii micotoxigeni amintiți mai sus. Pe lângă cei doi fungi, putem vedea micelii de Penicillium sp. și Aspergillus niger.

În cele ce urmează, aduc în atenția dumneavoastră fungul micotoxigen Aspergillus flavus, producător major de micotoxine numite aflatoxine.

Aspergillus flavus, producător major de aflatoxine la porumb

Se cunoaște despre Aspergillus flavus că este un patogen/saprofit oportunist care se dezvoltă în condiţii tropicale şi subtropicale (sunt preferate). Chiar dacă preferă condiţiile tropicale, Aspergillus flavus este raportat peste tot în lume cu menţiunea că predomină în solurile tropicale. Este considerat producător major de aflatoxine care sunt puternic carcinogene pentru oameni și animale (Maren, 2007].

Aspergillus flavus produce mucegai galben – verzui la culturile agricole importante, cum sunt: cerealele (porumbul, grâul), seminţe de leguminoase (alune de pământ, mazăre, năut), nucile braziliene, seminţele de bumbac, soia, orezul, sorgul. Poate apărea şi în turtele, făina şi uleiurile vegetale care nu sunt bine păstrate şi condiţionate, în fructele uscate, nuca de cocos şi chiar în condimente. De asemenea, ciuperca se poate instala pe multe tipuri de materie organică (nutreţuri, produse alimentare şi furaje).

Recunoașterea atacului în lanurile de porumb

La porumb, fungul Aspergillus flavus se recunoaște după miceliul de culoare galben – verzuie sau galben – maronie de la suprafaţa boabelor sau între ele. De regulă, fungul se instalează pe mătasea porumbului în momentul în care aceasta are culoarea galben – maronie şi este umedă, dar şi pe boabele din vârful ştiuletelui atacate de insecte şi păsări [Robertson, 2005]. Pe cariopsele de porumb apar micelii de culoare verde până la galben. Pe măsură ce fungul se dezvoltă, miceliile capătă culoarea verde închis până la maro. Aproape întotdeauna simptomele apar la vârful ştiuletelui şi adesea afectează doar câteva boabe sau zone mici ale vârfului. În anii favorabili (cum este și anul 2022) fungul poate cuprinde zone mai mari de la suprafața știuletelui, iar miceliile pot fi observate și în zona de mijloc și de la baza știuletelui. Când larvele de Helicoverpa armigera și Ostrinia nubilalis se hrănesc pe boabe, se observă că pe zonele lezate se instalează și Aspergillus flavus cu ușurință.

Condițiile în care se instalează Aspergillus flavus la porumb

Aspergillus flavus și/sau A. parasiticus se instalează în anii secetoşi, deoarece se dezvoltă foarte bine atunci când vremea este călduroasă în timpul nopţii şi secetoasă în timpul zilei. Grindina, seceta, îngheţul timpuriu şi rănile cauzate de insecte favorizează infecţia. La temperaturi peste 30^oC, porumbul începe să sufere, creându-se astfel condiţii optime pentru contaminarea cu aflatoxine.

Condiţiile favorabile creşterii ciupercii (temperaturi ridicate, umiditate scăzută) nu sunt favorabile pentru alţi agenţi patogeni, ceea ce este un avantaj pentru ciupercă [Bhatnagar et al., 2000]. Factorii favorizanţi sunt: temperaturile cuprinse între 26 – 37⁰C, canicula şi seceta din perioada de creştere a porumbului (mai ales dacă intervine în timpul polenizării şi a maturării boabelor), deficienţa de azot şi ştiuleţii atacaţi de insecte. Pe lângă asta, grindina, furtunile şi îngheţul timpuriu produc crăparea boabelor şi predispun porumbul la infecţia cu această ciupercă [Koenning et Payne, 1999].

Insectele au importanță deosebită în epidemiologia acestui fung micotoxigen. Infecţiile primare sunt realizate de conidiile produse de miceliu, dar şi de scleroţii din sol. Sclerotul ar putea reprezenta sursa principală de inocul din timpul iernii, în agroecosistemele cerealelor [Wicklow et al., 1982]. Infecţiile secundare sunt produse de conidii când condiţiile de mediu sunt favorabile pentru dezvoltarea bolii [Scheidegger et Payne, 2003].

Forma saprofită a fungului este importantă în ciclul de viaţă. Ţesuturile infectate ale plantelor (boabele de porumb, ştiuleţi, frunze), care rămân pe sol până în primăvara următoare, constituie sursa principală de inocul pentru următorul ciclu de viaţă. Lucrările minimale ale solului favorizează ciclul de viață al fungului.

Despre Aspergillus flavus se știe că îşi petrece majoritatea ciclului de viaţă în sol, asemenea unui saprofit. Producerea de conidii din scleroţi poate fi anihilată prin îngroparea resturilor vegetale în sol, însă s-a constatat că scleroţii rămân viabili chiar şi după un an de la îngropare [Wicklow et al., 1993].

Contaminarea cu aflatoxine a porumbului

Aflatoxinele (AF) sunt un grup de micotoxine mutagene, teratogene, și imunosupresoare care includ cele mai multe aflatoxine studiate pe scară largă B1 (AFB1), B2 (AFB2), G1 (AFG1) şi G2 (AFG2). AFB1 este considerat cel mai cancerigen compus produs în mod natural. Aceste micotoxine sunt produse ca metaboliți secundari în mare parte de fungul Aspergillus flavus atunci când crește pe produse vegetale și alimentare. Aflatoxinele sunt suspectate a fi implicate în cancerul de ficat uman, la doze ridicate. Se presupune că sunt responsabile şi de hemoragii ale intestinelor şi rinichilor [Hawk, 2008].

Aflatoxicoze la om au fost raportate foarte des în țările afro-asiatice, A. flavus fiind considerat, după A. fumigatus, a doua cauză a aspergilozei la oameni. Numeroase studii arată că aflatoxinele au fost implicate în carcinomul hepatocelular, hepatita acută, sindromul Reye, ciroză la copii subnutriți (Saleemullah et al., 2006). Expunerea la doze mari de aflatoxine (mai mari de 6.000 mg), poate cauza toxicitate acută cu efecte letale, iar expunerea la doze mici pe perioade prelungite de timp este cancerigenă (atacă ficatul). Toleranţa la aflatoxine este ridicată la adulţii umani. În cazurile de otrăvire acută relatate, copii sunt cei care mor [Williams et al., 2004].

Cercetările au scos în evidenţă că la vitele care au fost hrănite cu furaj contaminat cu aflatoxina B1 s-a regăsit în lapte aflatoxina M1 (metabolitul aflatoxinei B1). Prezenţa aflatoxinei M1 în lapte constituie o problemă importantă pentru sănătatea publică, dat fiind consumul frecvent de lapte şi produse din lapte de către copii sub 7 ani. Pentru aflatoxina M1 care se regăseşte în lapte, limita permisă este de 0,5 ppb [Koenning et Payne, 1999].

Toxicitatea acută a aflatoxinelor a fost demonstrată atât la animale, cât şi la oameni.

Riscul contaminării este mult mai ridicat la porumbul mucegăit în proporţie mare decât la cel mai puţin mucegăit. Aflatoxinele sunt stabile în condiţii de depozitare, manipulare şi chiar procesare a seminţelor sau a furajelor. De asemenea, sunt stabile termic, rezistă la temperaturi ridicate şi la temperaturi de fierbere.

Aspergillus flavus nu este asociat cu reducerea producţiilor ci cu reducerea calităţii [Duncan et Hyler, 1986]. În anii favorabili infecției, nivelul de aflatoxine din boabe poate fi ridicat. Aflatoxinele se pot forma în boabe pe câmp, dar şi în timpul depozitării.

Concentraţia de aflatoxină produsă în timpul depozitării este influenţată de condiţiile de depozitare. Factorii care concură la contaminarea cu aflatoxine sunt umezeala şi temperatura. Temperaturile optime pentru ca A. flavus să se dezvolte sunt de 26⁰ C – 32⁰ C, iar umiditatea cerealelor să fie de 18 - 18,5%. Dacă umiditatea este mai mică de 13%, ciuperca nu apare, indiferent de temperatură. Pentru creştere sunt necesare temperaturi ridicate.

Creşterea va fi încetinită la temperaturi de 4 – 10⁰C şi rapidă la 26 – 32⁰C. Important de reţinut este că, porumbul bolnav şi depozitat se va deteriora rapid chiar dacă umiditatea şi temperatura sunt scăzute, spre deosebire de cel sănătos sau liber de Aspergillus flavus [Malvick, 2007; Wrather et Sweets, 2008]. De asemenea, concentraţia aflatoxinelor nu scade niciodată în timpul depozitării. Eventual poate să crească sau să rămână la acelaşi nivel.

Putem preveni instalarea fungului la porumb?

Foarte dificil atunci când condițiile climatice sunt favorabile infecțiilor. Totuși ce putem face? Putem verifica culturile pentru a depista la timp infecțiile. O primă verificare ar trebui realizată în perioada de creștere a porumbului. Cu câteva săptămâni înainte de recoltare mai trebuie făcut un control. Dacă constatăm că avem infecții este bine să fim foarte atenți la insectele care au un rol important în diseminarea fungului prin modul lor de hrănire (Ostrinia nubilalis, Helicoverpa armigera, Diabrotica virgifera virgifera). Tratamentele pentru combaterea acestor dăunători ar trebui realizate la momentele optime stabilite în urma monitorizării atente cu ajutorul capcanelor.

Ce mai putem face? Să folosim la semănat hibrizi de porumb adaptaţi zonei unde se doreşte cultivarea lor. Fertilizarea să se facă în mod echilibrat iar data semănatului să fie respectată şi să corespundă zonei. În caz de secetă este necesară irigarea culturilor, pentru a elimina stresul produs de caniculă (mai ales la apariţia mătăsii şi în perioada de maturare).

La recoltat, combina trebuie reglată în aşa fel încât numărul de boabe sparte să fie minim. După recoltat, porumbul trebuie păstrat la umiditatea de 16 – 17%. Dacă este mucegăit, trebuie uscat rapid ca să ajungă la umiditatea de 15% şi chiar mai puţin. Porumbul destinat depozitării pe o perioadă lungă de timp trebuie să fie uscat până la 13% umiditate. Porumbul mucegăit nu trebuie depozitat perioade lungi de timp, pentru a se evita formarea unor concentraţii mari de micotoxine.

Pe lângă măsurile enumerate, controlul dăunătorilor de depozit și modul de păstrare al porumbului sunt foarte importante. În perioada de iarnă, după uscare, porumbul trebuie păstrat la 2 – 5⁰ C. Primăvara, temperatura trebuie să fie de 10 – 16⁰ C. Este indicată aerisirea depozitelor pentru menţinerea temperaturii de păstrare. Temperatura este unul din cei mai importanţi factori în prevenirea dezvoltării mucegaiurilor şi a acumulării toxinelor, după umiditate. Depozitele trebuie verificate la două săptămâni, cu privire la temperatură, umiditate şi prezenţa mucegaiurilor.

Pentru a reduce riscul apariției mucegaiurilor în depozit poate fi utilizat acidul propionic, însă acesta nu elimină mucegaiul şi micotoxinele deja prezente. Utilizarea produselor de acest tip implică riscuri şi poate duce la restricţionarea utilizării porumbului.[Wrather et Sweets, 2008; Cotuna et Popescu, 2009].

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef Laborator Bioinginerii Vegetale SCDA Lovrin, șef lucrări Facultatea de Agricultură - USV „Regele Mihai I” Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Peste 46,4 milioane de lei au fost plătite până în prezent pentru pagubele provocate de pesta porcină africană (PPA) de către Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea pentru gospodăriile private şi fermele comerciale afectate de temutul virus, a anunțat, luni, 8 octombrie 2018, directorul instituției, Mitică Tuchilă.

Vestea pare a fi una bună, chiar dacă politicienii opoziției îl atacă pe Petre Daea și spun că sunt unii crescători particulari de suine care în lipsa deținerii unui cod de exploatație nu-și pot primi banii de despăgubire.

Din totalul sumei vehiculate de oficialul DSVSA, mai bine de 39,6 milioane de lei reprezintă despăgubirile plătite societăților comerciale, în timp ce aproximativ 1.000 de gospodării private au încasat 6,8 milioane de lei.

„Din cele 1.350 de gospodării afectate de PPA, sunt plătite circa 1.000 de exploatații, iar suma achitată este de 6,867 milioane lei. Din cele 350 de exploataţii neplătite, 172 sunt neeligibile la plată, din diferite motive, fie animalele nu au fost identificate în momentul evaluării, fie nu au fost înscrise în registrul agricol, fie erau moarte atunci când medicii veterinari au ajuns în exploataţie”, a spus directorul Tuchilă, citat de agenția națională de presă Agerpres.

Laolaltă cu Prefectura judeţului, DSVSA va solicita Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) modificarea hotărârii de Guvern nr 1.214/2009, astfel încât la un viitor episod de PPA, toate gospodăriile afectate să primească despăgubiri.

„Nu cred totuşi că modificarea legislativă propusă va funcţiona retroactiv”, a mai spus directorul DSVSA.

Același șef DSVSA a adăugat că inclusiv exploatațiile comerciale afectate de PPA au încasat bani pentru despăgubiri.

„Societăţii Carniprod SA i s-a plătit 21,855 milioane de lei, într-un prim dosar, şi daune colaterale de 367.000 de lei pentru nutreţurile din ferme. Pentru această societate, urmează să se mai efectueze o plată de 5.344.339 lei, într-un al treilea dosar pentru despăgubirea produselor şi subproduselor din carne care a fost aprobat astăzi (n.r. - luni, 8 octombrie 2018)”, a mai declarat oficialul DSVSA.

Totodată, s-au plătit despăgubiri şi celorlalte societăţi comerciale afectate de PPA din judeţ. Astfel, firma Pig Com, din localitatea Satu Nou, a primit peste 9 milioane de lei, societatea Dab Zootehnica, din Văcăreni, - 1,276 milioane de lei, iar firmei Euro Suin SRL, din Garvăn, i s-a achitat suma de 1,774 milioane de lei.

Acestor despăgubiri li s-a adăugat suma de circa 160.000 de lei plătită Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă, care deţinea o fermă în care a fost depistat virusul PPA.

Potrivit sursei citate, DSVSA a primit o alocaţie bugetară suficientă pentru a efectua toate plăţile aferente dosarelor de despăgubiri neachitate şi pentru a aloca instituţiei omoloage din Brăila 18 milioane de lei, sumă necesară plăţii unor despăgubiri similare.

În ultimele săptămâni, DSVSA nu a mai înregistrat nicio suspiciune de PPA.

Primele focare de PPA au apărut în judeţul Tulcea la începutul lunii iunie a acestui an, în localităţile situate pe braţul Chilia al Dunării, care constituie frontieră între România şi Ucraina. Până la începutul acestei luni, virusul a fost confirmat în peste 500 de gospodării din circa 75 de localităţi, iar pentru eliminarea pericolului răspândirii acestuia medicii veterinari au decis sacrificarea preventivă a suinelor din circa 50 de localităţi.

O situaţie a DSVSA arată că 47% din suinele aflate anul trecut în gospodăriile populaţiei din judeţ au fost sacrificate, din cauza focarelor de PPA.

Minte sau nu ministrul Agriculturii? Denaturează informația, oare, politicienii opoziției?

Într-o declarație politică a grupului parlamentar PNL, deputatul Robert Boroianu îl acuză pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, că ar minți atunci când afirmă că toți crescătorii particulari de porci vor primi despăgubiri în condițiile în care, spune politicianul, chiar dacă aceștia nu dețin un cod de exploatație.

„Este limpede faptul că haosul creat de incompetența ministrului agriculturii, domnul Petre Daea, și de autoritățile de resort nu se mai oprește! Susțin acest lucru deoarece, de data aceasta, din ce în ce mai mulți crescători de porci acuză că au fost anunțați de autoritățile din domeniu asupra faptului că nu vor primi despăgubirile aferente pentru animalele lor ucise de către autorități din cauza virusului pestei porcine africane! Astfel, acum două zile, mai mulți crescători particulari de porci au anunțat că au primit câte un document de la autoritățile competente în care scrie negru pe alb că NU vor primi niciun ban pentru animalele care le-au fost sacrificate tot de către acestea, deși ministrul agriculturii trâmbițase public cu totul altceva! (...) Reprezentanții DSVSA-urilor județene declară, mai nou, că despăgubirile NU se pot acorda în situația în care proprietarii porcilor sacrificați NU au un cod de exploatație! Domnul Daea spune că nu știe despre așa ceva, iar proprietarii afectați susțin, în mod logic, că nu i-a anunțat nimeni până acum că trebuiau să-și înregistreze undeva porcii, înainte ca aceștia să fie sacrificați, pentru a putea obține un astfel de cod! Cu alte cuvinte, domnul Daea una spune la televizor și alta face când vine vorba de decizii și, în special, de bani! În plus, același domn Daea, când este prins public cu minciuna, aruncă vina ba pe ANSVSA, ba pe oricine îi mai iese în cale, ba susține că nu știa nimic despre asemenea cerințe, cum este cazul acestui cod de exploatație!”, a scris Boroianu în declarația sa politică.

Într-o intervenție la Realitatea TV, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că nu ştie nimic despre codul de exploatație, dar că oricum nu are relevanţă: „E literă de lege şi trebuie respectată de toţi. Comisia formată din patru persoane, când ajunge în gospodăria respectivă, se şi întocmesc actele, în prezenţa proprietarului. Se transmit la ANSVSA, apoi se transmit banii in funcţie de calculele celor de la faţa locului. Dacă e o neclaritate, se poate discuta la ANSVSA”, a declarat Petre Daea. Ministrul Agriculturii a garantat că situația se va rezolva și păgubiții își vor primi banii.

Întrebat dacă are ceva să îşi reproşeze faţă de managementul situaţiei pestei porcine în România, Petre Daea a afirmat luni, 8 octombrie 2018, că singurul reproş este legat de faptul că nu s-au găsit soluţiile tehnice pentru eradicarea acestui virus, cu ajutorul unui vaccin sau medicament.

„Îmi reproşez că noi şi alte state nu putem să punem stavilă unei asemenea molime. Nu reuşim pentru că nu am găsit soluţiile tehnice să avem un vaccin sau să avem un medicament ca să putem scoate din suferinţă animalele. Din nefericire, nu am reuşit la această dată în cercetarea lumii să găsim soluţiile pe care le merităm să le avem în condiţiile în care este un asemenea virus, iată, este împânzit în Europa şi nu numai. Fermierii vor primi despăgubirile pe care trebuie să le primească. Acestea au şi fost date, cum este Carniprod, pentru animalele care au fost sacrificate. Facem multe lucruri bune în zootehnie pe care o să vi le spun la timpul potrivit. Zootehnizarea ţării este o prioritate pentru noi. Vreau să înţelegeţi că vorbiţi cu un agronom care are o viaţă întreagă în acest domeniu”, a spus Daea.

Interesele politice s-au amestecat în problema pestei porcine africane (PPA), iar autorităţile nu au ştiut ce să facă, a susţinut, în cadrul aceluiași forum de specialitate, Adrian Rădulescu, preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).

„Din păcate, interesele politice s-au amestecat în problema pestei porcine africane. E adevărat că această pestă este mortală pentru animale, dar pe noi, oamenii, nu ne afectează. Uneori îmi vine să sparg televizorul atunci când se spun lucruri care induc oamenii în eroare. Cu câteva măsuri se poate rezolva problema. Ce nu a recunoscut nimeni? Dacă vă întreb azi care este populaţia României, nimeni nu o ştie să spună exact, iar asta se întâmplă şi la porci. Din statistica ANSVSA, noi ştiam că populaţia de porci este în jur de 800.000 de capete, iar acum ne-am trezit că avem 1,2 milioane de crescători porci şi, cumulat, am ajuns la vreo două milioane de porci. A doua problemă este că nu am ştiut să luăm măsuri clare de a început, prin acordarea despăgubirilor şi prin crotalierea porcilor. Părerea mea este că, în cazul pestei porcine africane, ANSVSA nu a ştiut ce să facă şi nu acuz pe nimeni”, a afirmat Rădulescu.

În vederea simplificării şi eficientizării procedurii de înregistrare şi identificare a solicitanţilor care accesează măsuri reglementate de Politica Agricolă Comună (PAC), a fost reglementată reorganizarea Registrului fermelor, care devine Registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI. Acesta este parte a Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi element comun cu aplicaţiile aferente măsurilor de piaţă, cotei de lapte, comerţului exterior cu produse agricole şi promovării acestora pe piaţa internă şi în ţări terţe, ajutoarelor de stat, măsurilor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013 (PNDR).

RUI se realizează în format electronic de către APIA ca o aplicaţie informatică unitară şi va fi gestionat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. RUI preia integral datele existente în Registrul fermelor, în aplicaţiile aferente măsurilor reglementate de PAC.

Atribuirea de către APIA a Codului unic de identificare în RUI este o condiţie necesară pentru accesarea măsurilor de sprijin şi se face o singură dată, pentru fiecare solicitant. Codul unic de identificare nu se acordă pentru puncte de lucru şi/sau sucursale (în cazul persoanelor juridice).

Conform celor mai recente date ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), pesta porcină africană evoluează în prezent în 240 de localităţi, din 13 judeţe, cu un număr de 980 de focare (dintre care 15 în exploataţii comerciale) şi 80 de cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 343.662 de porci afectaţi de boală, valoarea despăgubirilor depăşind 64 de milioane de lei pentru 5.916 proprietari, iar până la data de 4 octombrie 2018 au fost stinse cinci focare în judeţul Satu Mare.

Potrivit informațiilor din Jurnalul Zilei ASAS publicat în ziua de 4 iunie 2018, specialiștii INCDA Fundulea precizează că în cazul bolilor și dăunătorilor, la grâu s-au raportat atacuri de rugină galbenă și brună, iar la rapiță au fost observate, pe lângă făinare, atacuri de afide.

În ceea ce privește starea de vegetație, specialiștii nu au semnalat schimbări față de rapoartele precedente la culturile de grâu, orz și rapiță.

Pe de altă parte, precipitațiile din ultimele zile au îmbunătățit balanța hidrică a solurilor ocupate de culturile de câmp, dar au avut o distribuție neuniformă (fiind mai abundente în jumătatea nordică și în Banat), iar în unele locuri au fost însoțite de fenomene meteorologice defavorabile.

Temperaturile maxime din zonele arabile au avut valori cuprinse între 21,2 grade Celsius la Mangalia și 32 de grade Celsius la Slobozia. Temperaturile minime au variat între 10,9 grade Celsius la Corugea și 17,9 grade Celsius la Calafat.

Condițiile agro-meteorologice la INCDA-Fundulea: valoare maximă (ora 16:00) de 30,8 grade Celsius; valoare minimă (ora 05:00) de 12,6 grade Celsius; valoare medie de 22,4 grade Celsius.
Precipitații: 0.0 mm. Temperatura medie a solului la 5 cm adâncime a fos de 24,3 grade Celsius.

Președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, atrage atenția că semănatul culturii de rapiță, în debutul sezonului agricol 2016-2017, ar putea fi în pericol dacă materialul semincer nu va fi tratat loco cu neonicotinoide, în condițiile în care prognoza agrometeorologică indică o vreme favorabilă prezenței și înmulțirii insectelor dăunătoare, motiv pentru care solicită în scris (din nou) Ministerului Agriculturii să întreprindă măsurile necesare, astfel încât să fie acordată o nouă derogare de tratament pentru această cultură.

„În contextul actual în care prognozele meteorologice sunt favorabile prezenței și înmulțirii dăunătorilor, în care, în toate zonele mari cultivatoare de rapiță, se semnalează prezența într-un grad crescut a dăunătorilor menționați, se poate aprecia că este hazardat a semăna cultura de rapiță, în absența tratamentului împotriva dăunătorilor”, afirmă Laurențiu Baciu. „Dorim să atragem atenția Ministerului Agriculturii asupra faptului că, în cazul acordării unei noi derogări pentru această cultură, este extrem de important a se ține cont de faptul că industria de semințe nu are stocuri de semințe de rapiță tratată și, de asemenea, în conformitate cu Regulamentul de restricționare a neonicotinoidelor, nu va exista nici posibilitatea aducerii în țară a semințelor deja tratate, din alte state membre ale UE. În aceasă situație, tratamentul semințelor va trebui realizat doar în țară, dar pentru acest lucru, o decizie va trebui luată de autorități, urgent, pentru a permite accesul fermierilor la semințe tratate, în această campanie de toamnă, care se apropie”.

Conform documentului cu numărul 164/8 iulie 2016, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), organizație reprezentativă a fermierilor, dorește să atragă din nou atenția asupra importanței și necesității utilizării în continuare, în campania agricolă din toamna anului 2016, a semințelor de rapiță tratate cu insecticide neonicotinoide.

„Ne exprimăm îngrijorarea față de impactul profund negativ pe care lipsa tratamentului cu insecticide la semințe o va avea asupra producției de rapiță din această toamnă. Suntem conștienți de faptul că, nici până în prezent, nu există pe piață soluții alternative de tratament al semințelor pentru a proteja culturile”, mărturisesc cei din LAPAR. „Ne exprimăm din nou încrederea că autoritățile din România vor înțelege importanța, necesitatea și beneficiile folosirii, în continuare, a acestei tehnologii de către fermierii români și rămânem la dispoziția dumneavoastră pentru orice clărificari pe care le veți considera necesare”.

La mijlocul lunii iulie 2015, tot la solicitarea Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) și a Asociației Producătorilor de Semințe din România, țara noastră primea o derogare de 96 de zile în care semințele de rapiță puteau fi tratate cu neonicotinoide. Substanțele pentru care s-a dat aprobare temporară de la Bruxelles în 2015 au fost Nuprid AL 600 FS și Modesto 480 FS.

Fermierii și companiile erau atenționați că este interzisă crearea de stocuri de produs/sămânță tratată după data de 30.10. 2015.

Autorizația pentru folosirea neonicotinoidelor la tratarea semințelor de rapiță pentru campania de toamnă 2015 intra în vigoare la data de 30 iulie, anul trecut.