Buruienile sunt plante fără valoare economică atunci când sunt întâlnite în culturi și reduc producția. Buruienile consumă apa și nutrienții din sol în detrimentul plantelor cultivate. De asemenea, acestea reduc spațiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determină scăderea temperaturii la suprafața solului. Într-un lan în care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistență mai mică la cădere, fructifică mai slab și devin sensibile la atacurile de boli și dăunători. Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura cerealelor păioase.
Din cercetările Corteva Agriscience, pierderile de producție în cazul culturii de grâu din cauza concurenței buruienilor sunt aproximativ de 10 – 20%, dar pot ajunge în situații extreme până la 60 – 70%. Este foarte important să scăpăm de concurența buruienilor problemă, precum: iarba vântului, toate speciile de veronica, turița, macul, samulastra de rapiță și rocoina (care încep să răsară în toamnă), prin aplicarea, încă din toamnă, de produse cu o activitate prelungită la sol.
Soluția, erbicidul Bizon™
Lider de piață pe segmentul erbicidelor la cultura de cereale păioase, compania Corteva Agriscience are soluții inovatoare pentru combaterea buruienilor atât monocotiledonate cât și dicotiledonate din cultura de cereale păioase atât în toamnă cât și în primăvară.
Vă recomandăm produsul Bizon™, erbicid cu un spectru foarte larg de combatere și efect de lungă durată împotriva buruienilor problemă din culturile de cereale păioase.
Bizon™, erbicid postemergent, selectiv pentru cereale păioase, se aplică în toamnă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate (iarba vântului, eficacitate >95%) și a buruienilor dicotiledonate precum: samulastră de rapiță (eficacitate >95%), speciile de mușețel (eficacitate >95%), mac (eficacitate >95%), albăstrea (eficacitate >95%), viorele de ogor (eficacitate >95%), rocoină (eficacitate >95%), speciile de veronica (eficacitate >95%), traista ciobanului (eficacitate >95%), nu-mă-uita (eficacitate >95%), specii de sugel (eficacitate >95%), turiță (eficacitate >95%) si urzică mică (eficacitate >95%).
Datorită efectului combinat al celor trei substanțe active (diflufenican, penoxsulam și florasulam), Bizon™ are acțiune atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, având un efect foarte bun, chiar și în condiții mai puțin favorabile, fiind independent de precipitații.
Eficacitate și beneficii
Conform cercetărilor Corteva Agriscience, erbicidarea din toamnă cu Bizon™ oferă un spor de producție potențial de 10% comparativ cu erbicidarea de primăvară, iar din punct de vedere economic, erbicidarea în toamnă cu Bizon™ este de cele mai multe ori mai rentabilă versus o erbicidare în primăvară.
Erbicidul Bizon™ se aplică numai toamna, în postemergență, la culturile de grâu și orz de toamnă, triticale și secară, în doza de un litru pe ha, începând cu faza de o frunză până la 3 frați ai culturii tratate, cu excepția culturii de secară, unde se aplică până la stadiul de 3-4 frunze. Perioada optimă de aplicare pentru combaterea buruienilor cu frunză lată este până la faza de 4 frunze ale buruienilor.
Produsul Bizon™ se aplică atunci când temperatura aerului este cuprinsă între 5°C și 25°C, pe plantele neatacate de boli și dăunători, neafectate de îngheț, secetă și umiditate excesivă.
Eficacitatea erbicidului Bizon™ – 1 L/HA, 5 săptămâni de la aplicare
Beneficiile pe care le aduce erbicidul Bizon™ pot fi sintetizate astfel:
Flexibilitate în aplicare (BBCH 11-23: de la faza de o frunză - până la faza de 3 frați);
Efect de lungă durată, asigurând o protecție până la recoltare pentru buruienile țintă;
Selectivitate foarte bună la culturile omologate: grâu și orz de toamnă, triticale și secară;
Fără probleme în rotație: se pot semăna cereale și rapiță de toamnă;
Siguranță în caz de condiții dificile în primăvară;
Timp suficient pentru lucrările de primăvară.
Aplicarea în toamnă a produsului Bizon™ reduce competiția buruienilor cu plantele de cultură, pentru hrană și apă, încă din primele stadii de vegetație, asigurând un start mai bun al culturii de cereale și o trecere mai bună peste iarnă.
Bizon™, aplicat conform recomandărilor din etichetă, poate menține cultura curată de buruieni până la recoltare.
Articol de: ALEXANDRA PETCUCI, Category Marketing Manager Erbicide Corteva Agriscience RO & MD
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 20801 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea.
Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta.
În acest context, studii recente din ultimul an2,3 demonstrează faptul că protecția solului, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, este fundamentală pentru asigurarea unei agriculturi durabile. Solul nu este doar un substrat inert, ci reprezintă un ecosistem viu, esențial pentru producția alimentară. Menținerea sănătății și integrității solului este, astfel, o condiție esențială pentru viitorul agriculturii.
Solul reprezintă un ecosistem complex care găzduiește milioane de microorganisme vitale pentru ciclul de nutrienți și pentru fertilitatea naturală a terenurilor. Protejarea acestei resurse presupune așadar adoptarea unor practici agricole sustenabile care să prevină degradarea și eroziunea, iar una dintre metodele cheie este menținerea structurii acestuia și protejarea microorganismelor care trăiesc în el. Aceste microorganisme sunt responsabile pentru descompunerea materiei organice, fixarea azotului și multe alte procese vitale care susțin sănătatea solului. De aceea, soluțiile utilizate în agricultură trebuie să fie atent selectate, astfel încât să nu compromită aceste procese esențiale, iar o opțiune pentru fermieri din toatlă lumea sunt erbicidele care trebuie alese nu doar pentru eficiența lor în combaterea buruienilor, ci și pentru impactul redus asupra solului și microorganismelor benefice.
Controlul eficient al buruienilor cu ajutorul soluțiilor care să nu afecteze structura solului
Buruienile reprezintă un obstacol major pentru fermieri, reducând drastic randamentul culturilor și afectând negativ calitatea acestora. Controlul eficient al buruienilor este, așadar, esențial pentru asigurarea productivității agricole, prin apelul la soluții care să nu afecteze structura solului. Astfel, erbicidele formulate pentru a fi eficiente împotriva buruienilor fără a afecta negativ solul sunt esențiale pentru asigurarea unei agriculturi sustenabile.
Un exemplu de erbicid complex la care fermierii din România pot apela este Bizon™, formulat special pentru a aborda provocările actuale de mediu, parte din portofoliul de produse pentru protecția plantelor al companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience.
Cu o combinație de trei substanțe active, Bizon™ oferă un control excelent al buruienilor din culturile de cereale păioase, necesită aplicarea unei cantități mai mici de produs o singură dată pe sezon și, asigurând în acest fel un impact minim asupra structurii solului și asupra microorganismelor benefice. Prin selectivitatea ridicată a produsului, acesta permite țintirea buruienilor problematice fără a afecta alte plante sau organisme din ecosistem, contribuind astfel la menținerea unui echilibru ecologic.
Dumitrache Burlacu, fermier și administrator Neltic Agro - județul Brăila: „Anul trecut am semănat la începutul lunii octombrie grâu, și după răsărit, am aplicat Bizon™ în toamnă în doză de un litru la hectar. Odată ce am dat cu erbicidul în toamnă, nu mai există riscul de a îmburuiena lanul de grâu la primăvară. Chiar din primul an al apariției sale, am utilizat Bizon™ pe o suprafață de 50 de hectare și îl recomand tuturor fermierilor în erbicidarea de toamnă, pentru că este mult mai eficientă. În viitor nu am în plan să renunț la utilizarea erbicidului, pentru că oferă într-adevăr rezultate foarte bune la cultura de toamnă”.
Sustenabilitatea în agricultură este o necesitate pentru viitorul alimentației globale, iar Corteva Agriscience le asigură fermierilor soluții de care au nevoie pentru a atinge aceste obiectiv fără a avea un impact negativ asupra mediului înconjurător.
1 World Population Prospects 2024: Summary of Results - World | ReliefWeb2 Importance of Soil Management in Sustainable Agriculture | SpringerLink3 Soil Management in Sustainable Agriculture: Principles and Techniques | SpringerLink
Articol de: JEAN IONESCU, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Schimbările climatice aduc cu ele provocări semnificative pentru fermieri. În ultimii ani, România și Republica Moldova s-au confruntat cu o serie de fenomene extreme, precum secetă severă și variații mari de temperatură. Aceste condiții au afectat culturile de cereale păioase, făcând și mai dificilă gestionarea buruienilor care concurează pentru resursele limitate de apă și nutrienți.
Buruienile reprezintă o problemă majoră în culturile de cereale păioase, deoarece consumă resursele vitale ale solului, reducând astfel spațiul, lumina și nutrienții disponibili pentru plantele cultivate. Astfel, plantele de cultură nu se pot dezvolta corespunzător, au o rezistență mai mică la cădere, fructifică mai slab și sunt mai susceptibile la atacurile bolilor și dăunătorilor. Combaterea eficientă a buruienilor este, prin urmare, esențială pentru a asigura sănătatea și productivitatea culturilor.
Fermierii trebuie să adopte strategii eficiente pentru a combate buruienile în culturile de cereale păioase de toamnă, iar erbicidarea de toamnă devine o necesitate. O soluție pentru aceștia este aplicarea erbicidelor cu acțiune la sol, dar și foliar, care să împiedice riscul ca buruienile să devină o competiție pentru plantele de cultură în consumul resurselor necesare dezvoltării.
O alegere eficientă este erbicidul postemergent selectiv pentru cereale păioase, ideal pentru aplicarea în toamnă, Bizon™, parte din portofoliul de produse pentru protecția plantelor al companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience. Bizon™ are un spectru foarte larg de combatere și un efect de lungă durată împotriva buruienilor ce reprezintă o problemă pentru culturile de cereale păioase. Datorită combinației de substanțe active, erbicidul acționează atât la nivelul solului, cât și la nivel foliar, oferind rezultate excelente chiar și în condiții climatice nefavorabile, acționând independent de nivelul de precipitații.
Dumitrache Burlacu, fermier și administrator al societății Neltic Agro - județul Brăila: „Anul trecut am semănat la începutul lunii octombrie grâu, iar după răsărit am aplicat Bizon™ în toamnă, în doză de un litru la hectar. Odată ce am dat cu erbicidul în toamnă, nu mai există riscul de a îmburuiena lanul de grâu la primăvară. Chiar din primul an al apariției sale am utilizat Bizon™ pe o suprafață de 50 de hectare și îl recomand tuturor fermierilor în erbicidarea de toamnă, pentru că este mult mai eficientă. În viitor nu am în plan să renunț la utilizarea erbicidului, pentru că oferă într-adevăr rezultate foarte bune la cultura de toamnă.”
Aplicarea erbicidului Bizon™ în toamnă, la culturi precum grâul, orzul de toamnă, triticale și secară, reduce concurența buruienilor încă din primele stadii de vegetație. Acest lucru asigură culturilor un start optim și o dezvoltare robustă, contribuind la trecerea cu succes peste iarnă și la obținerea unor recolte mai sănătoase și mai productive.
Autor: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România & Rep. Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!