Comuna Săndulești, din județul Cluj, este dovada că hărnicia alungă sărăcia. Asta poate și pentru că primul gospodar al comunei este cunoscutul fermier Călin Fărgaciu, care are o bună cunoaștere a realităților și provocărilor cu care se confruntă agricultura și întregul spațiu rural. În rândurile ce urmează vă invităm să-l cunoașteți pe primarul, fermierul și omul Călin Fărgaciu.

„Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi.”

Reporter: Comuna Săndulești, numită de locuitori „Capitala Ardealului”, se află la poalele Munților Apuseni, Munții Trascău, mai exact, în apropierea Rezervației Naturale Cheile Turzii. Aici s-a născut, a crescut și-și duce traiul de zi cu zi Călin Fărgaciu. Aşadar, s-o luăm pe rând. Călin Fărgaciu, fermier sau primar?

Călin Fărgaciu: În primul rând, sunt fermier. Probabil că acesta este şi motivul pentru care am trecut un pic şi în administraţie. Cât Dumnezeu va considera că trebuie să fiu şi aici o să fiu şi aici, la primărie, în rest la fermă şi în agricultură o să fiu mereu.

Sunt unul dintre oamenii care au crescut pe lângă Mircea Ciurea, Dumnezeu să-l odihnească, am continuat ce a pornit Mircea ca luptă sindicală şi ca luptă a celor care suntem în rural şi în agricultură, împreună cu Dan Ţandea, tot aşa şi el a trecut la Domnul, şi încet-încet în asociaţie, în cooperativă şi în ce facem noi în agricultură vin tineri, şi asta e foarte bine, se predau ştafete, se face schimbul între generaţii şi este minunat dacă noi reuşim să lăsăm o cărămidă, două, trei, cinci, astfel încât cei care vin după noi, tinerii, să aibă pe ce clădi.

Nu sunt singurul inginer sau fermier care este şi primar. Comunităţile din rural au înţeles că oamenii care ştiu să facă treabă bună pentru ei ştiu să facă treabă bună şi pentru ceilalţi. Mai demult, în perioada interbelică şi înainte, în general cel mai gospodar din sat era şi primar. Lumea atunci ştia să cumpănească mai bine lucrurile.

A fost şi o perioadă în care comunităţile considerau că dacă ai făcut treabă bună şi ai dezvoltat un business în agricultură, ajungând în funcţia publică te vei îmbogăţi şi mai tare. Era o cutumă şi o gândire păguboasă pentru toată lumea, pentru că ulterior comunităţile şi-au dat seama că oamenii gospodari ştiu să facă treabă, făcând pentru ei aveau expertiză şi în zona atragerii fondurilor, ştiau să chibzuiască un buget, deci nu veneau chiar doar pentru a face paradă. În general, în comunele şi în unităţile administrativ-teritoriale în care se merge doar pe discurs politic, pe promisiuni care nu au un fundament şi în gândirea unui buget, comunităţile stau pe loc sau chiar regresează.

Reporter: Câte suflete sunt în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Sănduleşti e o comună de gradul trei, o comună mică, are doar în jur de 2.300 de locuitori, sunt două sate, Sănduleşti şi Copăceni. Noi zicem că suntem Capitala Ardealului, dar asta zicem noi, nu vrem să supărăm pe nimeni, chiar avem la intrarea în comună un însemn care spune acest lucru: „Comuna Sănduleşti, Capitala Ardealului”. Dar este doar marketing, şi ca un lucru care să creeze zâmbet celor care-l ascultă, în comuna Sănduleşti se fac foarte multe cununii. Într-adevăr, am şi creat un spaţiu, o casă de căsătorii în care cei care se căsătoresc să poată să aducă pe toată lumea care doreşte să fie la fericitul eveniment, şi am observat că veneau şi din alte părţi. Există o legislaţie, primarul poate da o dispensă şi se pot cununa şi la noi tinerii care doresc. Căsătoream nişte tineri de aici, care apoi mi-au zis: „Vor şi nişte prieteni de-ai noştri să se căsătorească la Sănduleşti!”. Am rămas mirat, de ce vor să se căsătorească aici? Şi-mi răspund: „Vor să se cunune în Capitala Ardealului!”. O chestie de marketing pe care am tot derulat-o în online şi până la urmă lumea a înţeles că la Sănduleşti se întâmplă lucruri bune, suntem oameni aşezaţi. Chiar avem o comunitate de oameni aşezaţi, deşi suntem multietnici, multiconfesionali, multiculturali, dar încet-încet s-a aşezat foarte mult comunitatea. Chiar când am ieşit primar în 2016 ieşeau de la diferite biserici şi de multe ori nu se salutau chiar cum aş fi considerat eu că trebuie să facă un bun creştin, şi-i spuneam soţiei mele: „Parcă am ajuns primar în Belfast!”. Dar încet am adus înapoi comunitatea, pentru că am avut inteligenţa ca în momentul în care a fost ales viceprimarul el să fie din Copăceni, eu fiind localnic din Sănduleşti, şi astfel şi prin buna noastră colaborare comunitatea a înţeles că dacă în administraţie este linişte şi pace, lucrurile merg bine şi ei trebuie să facă la fel. Am făcut foarte multe activităţi în care i-am adus împreună și asta pentru noi este o bucurie, chiar lucrurile se întâmplă bine în comunitatea noastră şi probabil de aceea şi Domnul îşi întoarce privirea spre noi şi face ca bugetul să fie unul astfel încât noi să progresăm.

Reporter: Care sunt activităţile economice de bază în comuna Sănduleşti?

Călin Fărgaciu: Agentul economic cu cea mai mare pondere este tot în zona agriculturii, este o fermă de vaci cu lapte, 700 de capete, Agronova, care face treabă bună. Va trebui să aducem şi alt gen de mediu economic la noi, pentru că așa funcţionează un buget la nivel de România, şi probabil şi în alte state, o parte din contribuţiile de pe raza unui UAT se întorc procentual în cadrul UAT-ului, de asta vedem că unele comune explodează, pentru că au creat mediu economic sau au transformat o parte din terenul agricol în parc industrial. Nu ştiu dacă neapărat este cea mai bună formă, însă pentru comunităţi şi pentru dezvoltare este bine, se creează locuri de muncă, bugetul local are nişte sume confortabile astfel încât să facă o infrastructură la nivel de Europa, cum ne dorim. Din acest punct de vedere, Sănduleşti este o comună fericită, pentru că am asfaltat aproape toate drumurile, mai avem de turnat asfalt pe o porțiune de 7 km, unde s-au finalizat lucrările de canalizare. Da, comuna Săndulești are canalizare sută la sută, are apă în sistem centralizat, are gaze naturale, electricitate, internet, tot ce înseamnă confort. Şi dacă reuşim, oricum avem proiect pe Saligny, cu siguranţă se va asfalta și bucata rămasă şi astfel închidem cercul, comuna ca infrastructură, ca utilităţi, este la nivel de urban.

Avem în lucru un parc industrial. Când va fi gata, eu chiar pot să plec acasă, deoarece comuna Sănduleşti va rămâne cu un buget confortabil, cu locuri de muncă şi cu siguranţă. De fapt, ca zonă de rezidenţial, nici nu prea avem unde să construiască. Tot ce a fost grădină sau casă mai veche toate sunt cumpărate, au venit mulţi tineri în comunitate, chiar acum construim – ceea ce e o mare bucurie - trei clase de învăţământ primar. Se întoarce şi diaspora, s-au mutat familii tinere la noi şi chiar vreau să vă spun, fără a face reclamă pentru vreun ONG, există un ONG la Bucureşti, se numeşte Bookland, cu care dezvoltăm împreună proiecte, ei ajută comunităţile să investească în educaţie. Îi aduc pe toţi cei puternici şi cu potenţă economică, cu materiale de construcţii, în general UAT-urile mai plătesc manoperă sau materiale pe care nu le pot ei furniza. Am renovat un corp de clădire şi acum construim chiar un corp nou şi urmează să construim şi o mică sală de sport. Adică nu încercăm să creăm proiecte decât adaptate la nivelul comunităţii. Nu vom avea o sală de sport megalomanică, ci una care să satisfacă nevoile copiilor de la şcoală.

„Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani.”

Reporter: Comuna este situată într-o zonă foarte frumoasă, cu multe obiective turistice în apropiere...

Călin Fărgaciu: Există o energie bună la Sănduleşti şi asta cred că face ca lumea să-şi dorească să treacă pe aici şi să stea la noi. Adevărat, suntem şi bine amplasaţi, pentru că avem Cheile Turzii într-o parte a localităţii, avem Cheile Turului cu Valea Racilor, Cheile Copandului cum le spunem noi în partea dinspre Turda, e salina foarte aproape, Muntele Băişor e staţiune turistică, de la noi începe Valea Arieşului cu tot ce înseamnă zonă cu potenţial turistic extraordinar. A fost o mare bucurie când am reuşit să asfaltăm drumul care face legătura cu Cheile Turzii. Era un drum de 4,5 km pe care comunitatea întotdeauna şi-a dorit să-l vadă asfaltat și am reușit.

Fermierii trebuie să devină și procesatori, și retaileri

Reporter: Să trecem și la agricultură, la fermieri... 

Călin Fărgaciu: Acum trebuie să dau din casă şi să vă spun că sistemul cel mai uşor îl învingi din interior. Ăsta a fost motivul pentru care eu am intrat în politică cu mult timp în urmă, nu neapărat cu gândul de a fi primar, deşi mi-am dorit dintotdeauna, pentru că acumulând o experienţă şi o expertiză din lumea businessului, mi-am dat seama că pot să fac unele lucruri bine. Nu ştiu dacă mai bine decât alţii, dar tot am făcut câteva lucruri bine. Văd aşa, când lumea îmi zâmbeşte pe stradă, şi fără lipsă de modestie, la al doilea mandat am câştigat cu 80%. Asta cam spune ceva despre gradul de satisfacţie a cetăţenilor, dar nu despre asta vreau să vorbim. Am intrat în politică pentru că, i-am amintit pe Mircea şi pe Dan, făceam mitinguri, mergeam la Bucureşti, zgâlţâiam porţile Ministerului Agriculturii câte 2.000 de oameni să ne cerem drepturile. Ulterior ne-am dat seama că cu un telefon putem să mergem în mod calm la Bucureşti, să ne primească ministrul a doua sau a treia zi, să discutăm şi să facem lucrurile să funcţioneze. Mai greu a fost până când sistemul a înţeles că noi existăm şi că într-adevăr suntem o forţă, şi în acelaşi timp contribuim şi la bunăstarea ţării. Dacă ne uităm statistic, anii cei mai buni din punctul de vedere al PIB-ului sunt anii în care agricultura merge bine. Şi probabil că şi-au dat şi ei, politicienii, seama în timp.

Deci îmi place să fac lucruri şi la primărie, dar nu înseamnă că neapărat aş vrea să trec la Domnu’ din primărie. Nu. Totdeauna am să mă ocup de ferma de vaci cu lapte, că va merge mai bine, că va merge mai rău. Businessul în agricultură trebuie să-l calculezi minimum pe cinci ani, pentru că aşa funcţionează, cumva cam în dinţi de fierăstrău, ani mai buni, ani mai puţin buni. Perioada tristă pe care o traversăm acum am mai traversat-o. Noi speram că nu se va întâmpla. Motivele sunt multe, cu siguranţă războiul din Ucraina e unul din motivele care ne afectează foarte tare pe toţi, în primul rând pentru că a scăzut foarte mult consumul, ăsta e un motiv.

Am înființat Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin -BOVICOOP, suntem destul de bine coagulaţi, suntem prezenţi activ în 14 judeţe şi avem colaborări şi cu alţi colegi din altă parte. Astăzi, există un apetit al consumatorului pentru produse româneşti. Se vor întâmpla lucruri în viitor. Fermierul va trebui să iasă cumva din starea de confort în care să producă doar materii prime şi să le dea celor care să le proceseze şi apoi să ajungă la retail. Va trebui să devenim oarecum şi procesatori, deşi noi credeam că va fi în a doua – a treia generaţie, marile ţări producătoare de lapte deja fac lucrul ăsta, cei din Occident care oarecum sunt dinaintea noastră cu tot ce înseamnă economie de piaţă, în general marile uniuni de fermieri au ajuns să deţină şi o parte din procesare.

„Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.”

Reporter: Într-o vreme, îndepărtată, nu era judeţ fără două-trei făbricuţe de procesare a laptelui, nu mai zic de cele de carne, abatoare şi aşa mai departe, iar astăzi sunt judeţe care nu mai au abatoare, în care nu mai găseşti o fabrică de procesare a laptelui. Prin urmare, credeți că e necesar ca procesarea să crească pe lângă cooperativele de fermieri, mai ales că multinaţionalele continuă să fie cele care să impună preţul şi să se joace cu contractele?

Călin Fărgaciu: În trecut toată hrana era produsă în România. Lucru care acum nu se mai întâmplă. Deci, în trecut importam doar citrice şi piper, produse care nu se făceau la noi. Acum se importă foarte mult produs finit, inclusiv aluat congelat, de lactate nu mai vorbesc, partea de carne şi așa mai departe.

Va trebui ca noi, cei care producem materia primă, să devenim şi procesatori, şi cred că ulterior va trebui să devenim şi retaileri. Va trebui creată o contrapondere la marile reţele de supermarketuri. Chiar dacă există lapte la dozator, care e foarte bun şi e şi mai ieftin, omul merge în supermarket pentru că merge cu coşul, îşi pune în coş tot ce vrea el, pentru că e mult mai confortabil. Probabil că va trebui să ieşim şi noi, fermierii, din zona de confort, va trebui să aducem genul acela de comerţ spre consumator, să ne facem propriile rețele de magazine astfel încât să supravieţuim.

În ceea ce privește fermele de vaci, practic, ferme comerciale în România sunt vreo 300.000, după cum s-a văzut la depunerea cererilor pentru ajutor. Însă ceea ce vreau să vă spun e că țara noastră la ora actuală îşi produce doar 40% din cantitatea de lapte de care are nevoie şi totuşi nu-i nevoie de laptele nostru, pentru că ne inundă ungurii, ne inundă polonezii, lucrurile nu se întâmplă chiar cum ar trebui să se întâmple. Adică sigur, trebuie să-i ajutăm pe toţi, dar ar trebui să ne ajutăm în primul rând pe noi. A fost o sincopă legată şi de „cornul şi laptele”, adică unele aspecte oarecum au fost neglijate de stat.

„Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.”

Reporter: Cum e piața laptelui, s-a mai reglat prețul? Pentru că în primăvară a fost destul de rău pentru crescătorii de vaci.

Călin Fărgaciu: De curând, cantitatea de lapte care e necesară la procesare s-a mai reglat, iar preţul a ajuns să depășească 1,3 – 1,4 lei/litru şi tinde chiar spre 2 lei, la poarta fermei. Sigur că, în condiţiile în care dacă faci furajare din stoc şi fermele mari de vaci toate fac furajare din stoc, atunci, referitor la costul de producție, suntem undeva pe la 2,3 – 2,4, chiar 2,5 lei cu litrul de lapte. Mai nivelează un pic subvenţia, însă nivelarea preţului şi acoperirea pierderilor din subvenţie înseamnă să ajungem să nu mai putem face investiţii. Multă lume nu înţelege că de fapt subvenţia reprezintă o mâncare ieftină pe masa românilor. Nu este subvenţionat fermierul, ci este subvenţionat consumatorul final. Adică noi, fiecare, ca populaţie, când mergem şi cumpărăm o parte din mâncarea ieftină este sprijinul pe care-l are fermierul ca să vândă un pic mai ieftin. Se acoperă de fapt nişte pierderi. Dar dacă noi ajungem să acoperim nişte pierderi din subvenţie, costul de producţie, atunci nu mai facem investiţii, încep să se închidă ferme, apar probleme sociale, PIB-ul României nu e acolo unde ar trebui să fie.

Agricultura este un factor important la nivel macro în economia ţării. Nu toată lumea înţelege, unii înţeleg că fermierii vor bani ca să-şi cumpere jeepuri, fără să ştie că ei mai umblă şi prin noroi şi-şi iau jeepul nu de făloşi, ci că trebuie să meargă în câmp şi când plouă, şi când e vreme bună. Indiferent câtă tehnologie ai avea într-o fermă, nu poţi chiar să suplineşti toate, mai ales că noi încă suntem, geografia ţării nu permite nişte ferme imense, eu personal nici nu mi le doresc, eu vreau încă să existe mica proprietate, proprietarul de nivel mediu, care, de fapt, el e motorul oricărei economii şi la noi, şi în Europa. Francezii au făcut greşeala asta să creeze nişte exploataţii imense şi ulterior au creat nişte pungi de sărăcie. Sper că România nu va ajunge acolo, dar să ştiţi că s-au închis multe ferme de vaci.

Există nişte dimensiuni în care eşti oarecum rentabil, echilibru şi între munca pe care o investeşti în fermă, efortul tău şi beneficiu. Cam de pe la 20 de capete începi să fii o fermă care să conteze şi pentru familia ta, să ai un trai decent cu un efort adecvat, în acelaşi timp să şi contribui cu ceva la bugetul statului.

Reporter: Care este opinia dvs. în legătură cu plafonarea preţului la alimentele de bază?

Călin Fărgaciu: Probabil că populaţia va simţi în buzunar această plafonare, însă să ştiţi că fermierul este cel mai afectat. Tot ceea ce a însemnat ieftinirea laptelui la raft a fost doar pe spinarea fermierului. Noi, în decembrie 2022, vindeam laptele cu 3 lei litrul. A venit nebunia cu scăderea preţului, am ajuns pe la 2 lei, şi în momentul când s-a propus prima reducere de preţ la raft laptele a ajuns 1,30 – 1,80 lei/litru. După cum vedeți, reducerea a fost clar pe cârca fermierului. Fermierul nu are ce face, vaca este ca o siderurgie, în fiecare zi trebuie mulsă, în fiecare zi produci lapte. Dacă nu ţi-l cumpără nimeni, trebuie să-l arunci, nu ai altă variantă. Şi procesatorul ştie asta, şi retailerul ştie. De asta s-au şi închis ferme de vaci. Am încercat noi să obţinem o subvenţie, însă din păcate subvenţia se consideră ajutor de stat, Europa nu a vrut să aprobe genul ăsta de abordare, şi pentru ei a fost un cartof fierbinte, şi astfel s-au mai abatorizat câteva mii, zeci de mii de vaci, s-au mai închis nişte ferme, o parte dintre fermieri au ajuns în industrie sau în zona de asistenţă socială, lucru pe care tot statul îl decontează. În continuare lucrurile sunt într-o zonă de gri, pentru că de-abia acum tinde spre 2 lei laptele, pentru că s-au închis ferme, a scăzut producţia, nu mai este lapte, nu pentru că încearcă cineva să ne ajute pe noi. Întotdeauna s-a întâmplat aşa, cel puţin de 30 de ani de când fac eu agricultură, totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.

Reporter: Cum e acest an pentru ferma dvs. în ceea ce privește partea vegetală, care vă asigură furajul pentru animale?

Călin Fărgaciu: Noi, fermierii, avem o vorbă: în anii secetoşi facem marfă bună, dar puţină, în anii ploioşi facem marfă multă, dar nu de cea mai bună calitate. Anul ăsta este un an bun agricol, însă pentru munca câmpului a fost un efort mare din partea fermierilor, deoarece ca să faci fânuri în timpul dintre două reprize de ploaie nu a fost suficient, şi atunci am apelat la baloţi înfoliaţi. Foarte mulţi dintre fermierii de la noi din zonă şi-au achiziţionat echipamente pentru a putea face lucernă înfoliată. Este bine că şi fermierii din România au reuşit să ajungă să aibă tehnologie, astfel încât în funcţie de condiţiile meteo ei să-şi poată lua hotărârea cea mai bună în ceea ce priveşte culturile, mă refer la masa verde, la silozuri de plante proteice, pentru că până la silozul de porumb mai este.

După cum se vede, lucrăm cu mai multe utilaje, astfel încât să reuşim ca în timp scurt să facem cosirea şi apoi, în funcţie de ce va zice buletinul meteo, lăsăm şi facem fânuri dacă vor fi trei zile de temperaturi ridicate, iar în cazul în care considerăm că nu vom avea timp suficient, o să balotăm şi o să înfoliem, după care în scurt timp o să şi scoatem baloţii, pentru că nu ne permitem să ocupăm foarte multă suprafaţă cu partea de baloţi înfoliaţi.

La final, cred eu, 2023 va fi un an bun pentru fermieri şi-l aşteptam, pentru că anul trecut a fost un an greu, a fost un an cu secetă, dintr-o eroare pentru noi, văcarii, culturile de porumb siloz, lucerna şi păşunile au fost prinse la plante de nutreţ şi nu au fost în pachetul de sprijin pentru secetă la culturi agricole. Am avut sprijin pe vaca de lapte, însă ar fi fost bine dacă şi porumbul siloz ar fi fost prins în pachetul de despăgubiri. Am înţeles că la Ministerul Agriculturii se discută ca această eroare să fie îndreptată, acum dacă se va putea şi vor reuşi va fi foarte bine pentru noi, dacă nu, noi, fermierii, oricum suntem apropiaţi de divinitate şi zicem aşa: ce dă Domnu’, aia e bun şi pentru noi. Iată că anul ăsta Domnu’ a fost bun cu noi, lucerna arată extraordinar. Aici, în zona Transilvaniei, unde ne aflăm noi în zona de podiş Turda-Cluj, facem maximum trei coase. Sunt suprafeţe şi sole în România unde se fac şi patru, şi cinci coase, sigur, în funcţie de regimul pluviometric, există şi frumoasa zonă a Braşovului în care ei pot să pună şi amestec de ierburi, pentru că regimul de ploi este unul aproape de normal şi fac un furaj superior, combinat între o graminee şi mai multe leguminoase, noi putem să facem aici doar lucerna. Lucerna se comportă bine în zona noastră.

„Totdeauna fermierul a decontat orice colaps economic, orice zonă în care au fost probleme.”

„Trebuie să învățăm tot timpul și să ne adaptăm”

Reporter: Nu vreau să încheiem fără să vorbim despre omul Călin Fărgaciu. Așadar, cine e Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Am 53 de ani şi anul trecut m-am înscris la doctorat. Cam aşa cred că ar trebui să se întâmple lucrurile, nu cred că există o vârstă la care să faci şcoală, mereu trebuie să mergi la şcoală, mereu trebuie să înveţi. Ne uităm de multe ori la medici, că până se pensionează tot învaţă. Cred că şi noi, zootehniştii şi agronomii, va trebui să facem lucrul ăsta, sigur că pentru mine e o bucurie că sunt coleg de doctorat cu fiica mea. Nu ştiu dacă neapărat pot să finalizez doctoratul, pentru că, uitându-ne la televizor, a devenit un lucru de care aproape că ţi-e spaimă să îl ai, nu cumva cinci propoziţii să nu fie ale tale, dar în acelaşi timp legătura cu mediul academic trebuie să o avem tot timpul.

Călin Fărgaciu mereu va fi un fermier, deşi viaţa aşa a vrut, să fiu vizibil uneori. Sunt o persoană destul de smerită, în ultimul timp m-am apropiat şi mai mult de Dumnezeu, sunt creştin ortodox, dar am descoperit şi înţeleg cu tărie că tot ce am am de la Domnul. Şansa mea în viaţă a fost să învăţ bine, pentru că nu am fost un bogat, am avut nişte părinţi extraordinari, însă au fost într-o perioadă de comunism în care n-au putut să-mi lase foarte multe lucruri, dar am avut o educaţie bună.

Reporter: Revoluția din 1989 v-a prins student la zootehnie?

Călin Fărgaciu: La Bucureşti. Eram chiar la Bucureşti, eram atunci militar în termen, am terminat în ’88-’89, chiar în perioada aceea. Ce să zic? Lucrurile s-au întâmplat bine pentru mine în viaţă doar pentru că Dumnezeu m-a iubit. Mie mi-a dat, zic, de o sută de ori decât aş fi putut să-I cer eu. Eu nu ştiam să-I cer atât cât de mult mi-a dat.

Am o fetiţă care a terminat şi ea zootehnia, şefă de promoţie, acum e înscrisă la doctorat. Am un copil minunat. Cred că o parte din ceea ce am creat eu ca fermă va merge mai departe, pentru că Diana a mers la zootehnie nu pentru că i-am impus eu ca să ducă tradiţia de familie mai departe, ci pentru că într-adevăr îi place şi ei vaca de lapte, îi place agricultura.

Am investit foarte mulți bani în tehnică modernă, în tehnologie, pentru că vreau ca fata mea să fie doar manager de fermă. Eu şi muncesc în fermă, pentru că e o opţiune personală, acolo îmi găsesc liniştea, dacă stau între văcuţe sau dacă stau pe tractor o zi-două, îmi încarc bateriile. M-am născut cu un alt mod de a vedea lucrurile, nici nu ştiu dacă e o laudă că-ţi place să munceşti fizic neapărat. Probabil că va trebui să evoluăm. Văd noile generaţii, nici nu mai au rezistenţa fizică pe care am avut-o noi. Poate că e un lucru bun, poate că e bine că pentru ei viaţa e mai uşoară, nu ştiu dacă neapărat îi pregăteşte şi pentru perioade mai grele. Că vedeţi, numai un pic de război a fost la graniţa noastră, a fost un pic de pandemie, nu s-au mai găsit produse şi deja am început să ne înspăimântăm cu toţii, am început să descoperim grădina din spatele casei, am început să ne apropiem de Dumnezeu.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete?

Călin Fărgaciu: E o întrebare grea... Nu cred că am ceva ce să regret, pentru că, vă spuneam, mie Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş merita, consider eu. Chiar cred lucrul ăsta. Am ajuns în poziţiile pe care mi le-am dorit, chiar dacă ulterior le‑am regretat. Mă refer la poziţii de demnitate publică. Pentru că în general îţi ia din timpul tău, personal, şi din timpul familiei. Dar cineva trebuie să facă şi lucrurile astea, dacă fiecare stă deoparte, atunci nu au cum să meargă lucrurile bine. Sigur că unele lucruri acum aş şti să le fac mai bine. Au fost şi perioade în care am muncit prea mult, când puteam, dacă eram un pic mai atent, să-mi uşurez viaţa. Asta încerc să transmit copilului meu: tot ceea ce eu la un moment dat nu am judecat sută la sută smart – că ăsta e un termen pe care acum îl foloseşte toată lumea – să dau copilului meu. Sigur că şi el, până nu se va lovi o dată, de două ori cu capul de pragul de sus, nu va înţelege.

Reporter: O ultimă întrebare. Ce şi-ar mai dori Călin Fărgaciu?

Călin Fărgaciu: Să fie un preţ bun la lapte. Programul de investiții „Anghel Saligny” să funcţioneze şnur în România şi atunci Călin Fărgaciu, atât fermierul, cât şi primarul, va avea o stare de bine şi va putea în viitor să facă numai fermă, pentru că-mi doresc din tot sufletul să aloc mai mult timp familiei.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Într-un peisaj dominat de multinaționale, familia Zanc se ridică precum o mică rezistență, producând lactate și brânzeturi de calitate în România. Cei doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, au pornit de la consultanță agricolă și au ajuns să înființeze Lactate Someșene Dej, o fabrică de lactate cu un brand distinctiv - „Țarina”. Cu o devotare deplină, aceștia se străduiesc să aducă în fața consumatorilor produse tradiționale și naturale, într-o piață dominată de produse procesate. Cu toate că întâmpină provocări din partea marilor lanțuri de supermarketuri și a lipsei de sprijin guvernamental, familia Zanc rămâne hotărâtă să promoveze tradiția și să aducă în continuare produse de calitate pe piața lactatelor românești.

Despre industria alimentară românească e destul de greu să spui că este românească, pentru că e dominată de multinaționale. Nu spunem că este doar situația României. Multinaționalele fac legea în multe țări, de aceea se și numesc așa. Procesul de mondializare este început de mult și își are ca principal instrument comunicarea din ce în ce mai facilă, iar ca motor, economia. Comunicarea, pentru că ne determină să dorim să trăim precum cel pe care îl vedem la televizor, pe internet, iar economia, pentru că „cineva” poate să vină în întâmpinarea acestei dorințe. Lucrurile sunt simple și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce conspirație. Este un proces social cât se poate de natural. Ceea ce ne întristează este că foarte multe elemente din patrimoniul cultural al lumii se pierd pentru că un consumator nu poate să trăiască în două feluri, și așa cum vede, și este atras să o facă, și conform tradițiilor sale. Sunt societăți mai deschise la nou, dispuse la schimbare, ale căror tradiții sunt deja la muzeu, și altele mai conservatoare, ce par pentru cele dintâi „de pe altă planetă”. România este destul de echilibrată, din acest punct de vedere, dar presiunea este destul de mare și, pe plan economic, slăbiciunile administrative – administrația este singura care se poate opune unui proces monopolizator – au dus la situația actuală.

O mică rezistență în fața multinaționalelor

Și totuși, la fel ca în alte locuri ale lumii, există și o „rezistență”, de fapt o micro-piață a conservatorilor nostalgici care pot alimenta o parte din industria locală.

Beneficiara acestei evoluții este și fabrica de lactate și brânzeturi la care am poposit recent. Este vorba despre Lactate Someșene Dej, înființată de doi frați, Ambrozie și Călin Zanc, care au hotărât, la un moment dat, să nu se mai mulțumească cu statutul de colectori de lapte, adică de intermediari între crescătorii de animale și procesatori, și să devină capăt de linie.

Prima afacere cu care au început a fost de consultanță agricolă, lucrând pentru o mare multinațională cu care „am înființat peste 68 de ferme de vaci, în Transilvania, ferme foarte bine puse la punct. Am vrut să facem o trecere de la familia care crește vaci, deci practic de subzistență, către o fermă de familie, deci de la 2, 3, 4, 5 vaci la 30 de vaci. Și așa am început. După care am intrat în zona de colectare lapte, adunând laptele de la aceste ferme, și îl dădeam mai departe procesatorilor mari. Dar aveam o problemă în tot circuitul ăsta, că eram un tampon și am ajuns să avem din ce în ce mai puțin, iar atunci ne-am întrebat: de ce să nu procesăm noi laptele pe care-l colectăm? Am decis să facem această investiție, dar practic nu am avut bani, am început acest business cu un împrumut de la bancă pe care l-am girat cu un teren agricol mare… deci practic am început cu minus”, spune Călin Zanc.

Construim un brand, nu renunțăm

Au început pe minus, ca alți mulți curajoși. Curajoși sau inconștienți, cum le-ar spune unii, aceia trecuți deja prin noianul de piedici și greutăți inerente. De altfel, s-au convins și ei că nu e ușor. „Sincer, am crezut în acest sector și cred în continuare, dar la câte probleme am avut pe parcursul acestor investiții și al acestei construcții de brand, de business, de ceea ce facem noi, probabil trebuia renunțat la un moment dat, dar am spus că nu renunțăm și mergem înainte.”

Păi, în primul rând, nu te lasă „minusul” să renunți. Deși ne-a spus că sunt mulți cunoscuți ai lui care au făcut-o, pentru că nu au mai rezistat. „Nu vom renunța decât atunci când nu se va mai putea. La un moment dat poți ajunge în direcția aceea, noi cunoaștem mulți oameni care au investit în acest sector și au renunțat la un moment dat pentru că efectiv nu au putut să meargă mai departe. Asta, din cauza problemelor de finanțare, din cauza lipsei de interes a autorităților noastre. Nu i-au protejat deloc pe cei care au investit în aceste sectoare, ba din contră, au fost lăsați să fie exploatați la maximum.”

Așa cum spuneam, autoritatea administrativă a unei țări este singura care poate opune rezistență reală tendințelor de monopol pe care, în baza principiului de maximizare a profitului, orice societate comercială poate să o aibă.

Din fericire, ei par a fi pe drumul cel bun, deci departe gândul renunțării. Și spunem asta pentru că au ales nu doar să producă derivate din lapte, pe care doar să le vândă într-un fel, cum s-o putea, ci au ales să construiască un brand. Grea treabă, zice și Călin Zanc: „Este foarte greu să creezi un brand, o marcă, lucrăm de ani de zile la acest lucru, am început ușor-ușor să intrăm pe piață, dar este greu să pătrunzi, pentru că vă dați seama că ne luptăm cu niște coloși industriali, dacă-i putem numi așa”. E adevărat că pare inegală și oarecum necinstită această „luptă”, dar trebuie să înțelegem că aceia mari au fost și mici odată, cum mari pot ajunge și cei care sunt mici acum.

Calitate premiată

Dar probabil că frații Zanc nu se gândesc la asta și bine fac, pentru că acum se gândesc la ce pot face acum, de exemplu o marfă de calitate. „Vorbim despre acidofile, despre smântâna de bivoliță, smântâna de vacă, iaurtul de bivoliță, iaurtul de vacă, pe care le facem tot așa cum se făceau odată, și sunt bucuros când văd comentarii unde scrie: «Am gustat ceva ce n-am mai gustat de la bunicii mei». Telemeaua de oaie pe care am produs-o noi a câștigat Medalia de aur în Germania, la Institutul DLG, Telemeaua de bivoliță, Medalia de argint și Telemeaua de vacă, Medalia de bronz. Deci suntem cu niște produse de bună calitate pe piață, recunoscute internațional în acest moment. Au fost premiate sub brandul „Țarina”. Am ieșit cu aceste produse pe piață sub acest brand, „Țarina”, și suntem bucuroși că am câștigat și o să mai participăm și la alte tipuri de certificări în exterior, pentru că sunt recunoscute în UE și pentru noi este important acest lucru. Anul acesta în noiembrie, vom duce și celelalte tipuri de produse la degustat tot la acest institut, dar și la alte institute cu certificare afară, ca să fie o paralelă să vedem dacă într-adevăr sunt la nivelul pe care ni-l dorim.”

Nu încape vorbă, ar participa la asemenea concursuri și în țară, dar nu prea sunt. Căci, zice Călin Zanc, „momentan, nu prea avem specialiști care să deguste brânza în România, s-a discutat acest lucru și sperăm să reușească doamna Corina Mareș să facă acest lucru, că lucrează pentru a promova o echipă de degustători de brânzeturi și o școală pentru acest sector, pentru că este foarte important să cunoască producătorii mai mici, mai mari și chiar – de ce nu? – cei din gospodării ce înseamnă anumite lucruri în a procesa lactatele”.

Un lanț eficient de colectare a laptelui

Așa cum spuneam, fabrica despre care vorbim se află în Dej, un oraș aflat în apropierea graniței mai multor județe, astfel că atunci când domnul Zanc spune că „noi colectăm laptele din jur, din toate județele, de la Maramureș, Sălaj, Bistrița, Țara Lăpușului, Valea Someșului”, pare că au un bazin de colectare imens, dar în fapt colectarea se face de pe o suprafață relativ mică: „Nu ne-am îndepărtat foarte tare de Dej, ci undeva la o rază de 56-60 km maximum”. În schimb, procesul de colectare este unul foarte extins pentru că laptele provine de la foarte mulți furnizori. „Avem peste 150 de puncte de colectare. Ciobanilor, la stâne, le-am dat tancuri de răcire, deci am ajutat și am sprijinit mult crescătorii din zonă, suntem cunoscuți pentru colectarea de lapte din 2007, au încredere în noi, au mai încercat și în alte părți, au văzut că suntem totuși o firmă serioasă, ne-am respectat cuvântul pe care l-am dat, și contracte avem cu peste 1.880 de ferme de familie. Foarte multe, foarte greu, foarte mult de lucru…”. Într-adevăr, foarte mult de lucru, dar se pare că au și un avantaj, calitatea laptelui: „Avem un lapte bun, de calitate, și, putem spune – încă nu este certificat, dar va fi pe viitor –, că este un lapte natural, pentru că acești crescători de la care colectăm lapte nu cresc intensiv aceste animale, sunt oameni cu gospodării de subzistență, de la 3 la 10-15 capete, și le cresc într-un anumit fel.”

Acum procesează aproximativ 25.000 de litri de lapte pe zi, dar au loc de creștere, pentru că fabrica are o capacitate mult mai mare: „Capacitatea fabricii este mai mare, undeva la 60.000 de litri pe zi, dar colectarea noastră este de 25.000 pentru vară și avem în perioada în care este laptele de oaie în jur de 1.200.000 – 1.300.000 de litri de lapte de oaie pe sezon, la bivoliță este un pic mai puțin, undeva la 1.500-1.200 de litri pe zi, momentan. Colectăm lapte de vacă, lapte de bivoliță și lapte de oaie, în sezonul în care este lapte de oaie. Pentru oaie avem primăvara – mai, iunie, iulie, august –, bivoliță și lapte de vacă avem permanent”.

Investiții pentru viitor – fabrica „Grota de la Țaga”

Vorbeam mai devreme despre faptul că e greu să se mențină și că uneori trebuie să lupte cu gândul renunțării. Este remarcabil că, în pofida acestor frământări, frații Zanc acționează cu un curaj demn de admirat. Nu doar că nu dau înapoi, dar și fac pași înainte, achiziționând încă o fabrică. E adevărat, una cu potențial, fabrica de la Țaga. „Acolo avem o grotă unică în lume, care adăpostește o bacterie ce nu se poate reproduce în nicio altă parte a lumii. Prin urmare, produsele respective nu pot fi create în altă parte decât acolo. După maturare, aceste produse devin cu adevărat unice. Bacteriile din grotă își îndeplinesc funcția astfel: cu cât sunt mai multe produse puse la maturat în grotă, cu atât ele lucrează mai eficient și mai intens.”

Și nu doar că au achiziționat-o, încă de anul trecut, dar au și investit în modernizarea ei. „Am făcut o investiție mare acolo și este de actualitate. Doar la grotă nu am intervenit și nu vom interveni niciodată, deoarece  este așa de peste o sută de ani. În acea zonă deja efectuăm probe, deoarece suntem pe cale de a obține autorizația finală, practicăm producția unui produs tradițional și dorim să obținem Indicația Geografică Protejată (IGP) pentru acea regiune. Mai avem foarte puțin de lucru și vom deschide fabrica, deoarece am finalizat renovarea și retehnologizarea și am schimbat fluxul tehnologic.”

Acolo se va adăuga un nou bazin de colectare a laptelui. „În viitor, pentru noua fabrică pe care am achiziționat-o anul trecut, la Țaga, fosta fabrică «Grota de la Țaga», unde se produce renumita brânză Năsal, vom colabora și cu cooperativa Someș-Arieș, pentru că au acolo câteva ferme mici pe care de comun acord le îndrumăm spre noi, dorim să ajungă cât mai repede laptele materie primă la fabrică și, având în zonă, e foarte simplu pentru noi dacă suntem în colaborare cu ei. Sigur, în viitor ne gândim să colaborăm în funcție de ce capacitate vom vinde, putem colabora din ce în ce mai mult, că suntem colegi și prieteni cu cei din cooperativă și tot timpul participăm împreună la evenimente, pentru că are o mare influență în zonă cooperativa Someș-Arieș.”

De vândut, își vând produsele prin intermediul multinaționalelor, că nu prea există alte căi eficiente, în pofida inconvenientelor despre care o să și vorbim mai jos. Ei sunt mulțumiți că o pot face, considerând că acestea iau de la ei pentru calitatea bună a mărfii: „Avem contracte cu multinaționale care cumpără o cantitate foarte mare de produse, ceea ce ne face să credem că le achiziționează datorită calității superioare a acestora și faptului că respectăm un proces tehnologic strict, la care ne raportăm în mod riguros. Utilizăm doar materii prime de calitate, cum ar fi laptele, și toate celelalte inputuri necesare în procesul tehnologic. Deși, în ultimii doi ani, costurile s-au majorat semnificativ, referindu-mă la ambalaje, sare, cheaguri și culturi, noi nu am făcut niciun compromis în privința calității, ci am menținut același standard înalt”.

Provocările din industria lactatelor din România

Dar să vedem și care sunt aspectele care grevează această zonă de nișă a industriei laptelui. Unul dintre ele ar fi chestiunea prețului, despre care Călin Zanc zice că nu este corect repartizat între producătorii de lapte, procesatori și vânzători, aceștia din urmă luând „partea leului”. „Putem discuta de un lanț în care ar trebui ca producătorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită, procesatorul de lapte să-și ia banii pe care-i merită și retailerii și cei care vând produsele lactate la fel. Pentru că produsele noastre ajung astăzi la raft cu un preț foarte mare, până astăzi nu au scăzut prețurile, deși noi și producătorii de lapte am scăzut prețurile și în acest moment nu intervine nimeni, doar la ședința de guvern s-a spus că trebuie să scădem prețul, dar nu retailerii care au un adaos foarte mare, ci producătorul și procesatorul de lapte… Și retailerul? Producătorul l-a scăzut foarte mult în momentul de față, că ați văzut, a ajuns de la 3 lei la 1,50 – 1,30, vine din Polonia laptele — și unde să-l mai scadă?, pentru că în momentul ăsta el este în deficit și nu are o eficiență economică la fermă”, spune Călin Zanc și din postura de producător, pentru că trebuie să spunem că este și președintele asociației de crescători de bivoli.

Și legat de raportul pe care procesatorul ar trebui să îl aibă cu producătorul de lapte, el face o remarcă de foarte mult bun simț, la care puțini se raliază: „Dacă producătorul de lapte dispare, procesatorul și-a dat seama că are o problemă: că odată vine laptele mai ieftin din afară, dar după ce aceia de afară își vor da seama că nu mai avem noi lapte, or să vină cu el mult mai scump. Și atunci iar avem o altă problemă. Deci, de aceea eu zic că ar trebui menținut acest lanț și să creștem sectorul zootehnic, și să-l ajutăm să producă din ce în ce mai mult, nu mai puțin și să ne dispară fermele an de an”.

Cel mai expus la extincție este sectorul creșterii bivolilor, susținut acum doar de o mână de pasionați. „Vor dispărea odată cu acești crescători pasionați, care sunt în vârstă, și aceste animale, cu excepția cazului în care reușim să convingem tinerii în următorii ani că este un animal ce merită să continui să-l crești și să obținem pentru acest sector, bubalinele, o eficiență mai mare.”

Prinși la mijloc

Este conștient că nu se poate fără cei trei parteneri din lanț, producători, procesatori, comercianți, dar consideră că marile lanțuri de supermarketuri pun o presiune prea mare pe procesator, care se vede constrâns să facă stocuri. Aceste stocuri reprezintă o altă problemă majoră cu care se confruntă chiar și marii procesatori. Cauzele sunt, pe de o parte, venite, așa cum spuneam, de la comercianți. „Supermarketurile cer prețuri la un anumit nivel, se pun niște condiții foarte dure și dacă ne uităm la colegii noștri din această industrie a laptelui, majoritatea au probleme în partea de lanțuri de supermarketuri, și acolo prețul final este foarte mare în comparație cu prețul care pleacă de la noi, și presiunea cea mai mare întotdeauna se pune pe procesator. Suntem la mijloc, suntem presați de aceste două tampoane. Dacă nu ar fi producătorul de lapte, nu am avea din ce să producem lactatele, dacă nu avem lanțurile care vând produsele lactate, nu avem unde să le vindem. Pentru că la un nivel nu mai poți să vinzi doar tu, pe rețelele tale proprii.”

Problema cu stocurile este că acestea trebuie conservate și asta necesită eforturi financiare suplimentare, pe care nu le pot suporta și pentru care nici nu primesc credite din partea băncilor. „Cea mai mare problemă a noastră este finanțarea stocurilor pe care le avem. Pentru că noi acum avem stocuri foarte mari și este normal, eu trebuie să asigur permanent, lunar, brânza, telemeaua de oaie maturată, pe care noi o facem în patru luni și s-o ținem un an și șase luni până vine celălalt lucru de anul viitor, și atunci noi trebuie să facem stocuri mari pe care trebuie să le depozităm. La noi, în România, încă nu avem o bancă să te împrumute pentru stocuri și să-ți ia stocurile ca garanție. La noi trebuie să te duci cu absolut tot ce ai, să girezi peste, și aici este o problemă destul de mare.”

E nevoie de colaborare

Nemulțumirea interlocutorului nostru este dată și de paradoxul pe care-l sesizează. Cu toate că suntem o țară importantă în Europa în ceea ce privește agricultura, nu reușim să influențăm deciziile care se iau în domeniu la Comisia Europeană. „Pe tot acest lanț avem reprezentanți, avem europarlamentari în Comisia pentru agricultură și nu suntem o țară cu puțini, că suntem a cincea în UE și avem destul de mulți reprezentanți.” Ceea ce este mai grav, în opinia sa, este că nu se iau decizii competente pe plan local. „Trebuie doar să adaptăm ceea ce este în alte țări și în țara noastră. Sunt multe lucruri care nu se potrivesc, dar se pot adapta la ceea ce avem noi în țară. Dacă nu intervenim cu sprijinul de la Uniune, guvernamental, dacă organizațiile nu stau la masă și nu ajung la un consens cu privire la acțiunile ce trebuie întreprinse, vom avea o gravă problemă. Companiile vor dispărea involuntar. Cele mai multe companii românești cu branduri mari au fost achiziționate de multinaționale din străinătate. Ele au știut ce să facă cu ele, noi nu putem. Aici putem învăța multe din alte țări, unde fermierii s-au confruntat cu nemulțumiri și au ieșit în stradă, dar au găsit întotdeauna soluții pentru a merge mai departe. Așadar, ar trebui să găsim împreună aceste soluții – asociații, cooperative, toți procesatorii – toți acești actori ar trebui să stea la masă și să colaboreze, inclusiv cei din multinaționale care vând produsele finale, deoarece și pentru ei ar fi mai simplu să vândă produse procesate în România decât produse importate din afară.”

Pasiunea merge mai departe

Familia Zanc nu doar că a reușit să creeze o afacere solidă în industria lactatelor, dar a reușit și să transmită pasiunea și cunoștințele generației viitoare. Călin Zanc a dezvăluit că unul dintre nepoții săi este implicat activ în afacere și îi oferă sprijin în cadrul companiei. „Am și un nepot care e tot timpul alături de noi și ne sprijină cu multe lucruri în firmă, și practic cred că aici a fost un plus pentru noi, că suntem doi frați care pot să se sprijine unul pe altul, când unul cedează, vine celălalt și spune: hai să facem ceva, nu se poate, reușim cumva.”

De asemenea, el a menționat că fiica fratelui său a urmat o facultate în domeniul științelor agricole și se specializează în industria alimentară, iar fiica sa se pregătește în domeniul turismului internațional și are planuri de a dezvolta o ofertă de agroturism în zona Țaga. Toate acestea evidențiază angajamentul familiei Zanc de a continua tradiția în industria lactatelor și de a aduce inovație și dezvoltare în acest domeniu. „Noi vrem să continuăm să vedem cât de departe o să mergem. Ca familie, cred că este mai simplu un pic, că v-am spus că este un sprijin întotdeauna, când nu poate unul, vine celălalt și ajută.”

 Vom sta și noi să urmărim cât de departe or să meargă, deși nu putem decât să fim optimiști în privința acestei „construcții”, mai ales că ea are viitor și dincolo de „mâine”.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Vineri, 29 septembrie 2023, Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, s-a aflat în județul Timiș, unde s-a întâlnit cu fermieri cărora le-a prezentat programele de sprijin ale MADR și, totodată, le-a ascultat problemele.  

Ministrul Florin Barbu a declarat că de anul viitor Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru crescătorii de bovine nu se va mai acorda pe cap de animal. „În urma discuțiilor purtate cu crescătorii de bovine, am decis ca din 2024 să schimbăm modul în care se acordă ANT, care în prezent se dă pe cap de animal, astfel încât întreaga sumă de 77 de milioane de euro să fie acordată pe junincile oprite în fermă, pentru că mi-am propus să cresc efectivele de animale și să subvenționez doar vacile care sunt performante”, a precizat șeful MADR.

De asemenea, Florin Barbu i-a anunțat pe fermierii prezenți că s-a identificat soluția astfel încât pentru proiectele prin PNS aflate în implementare, care trebuiau finalizate până la finalul anului 2023, atât pentru beneficiari publici, cât și privați, să fie prelungită perioada de finalizare a investiției până la data de 31 decembrie 2025, pentru a evita dezangajarea fondurilor europene.

Ministrul Agriculturii a vizitat compania Maxagro, o afacere de familie pornită în 1993, care, în timp, a devenit unul din cei mai mari operatori agricoli din România, ce integrează și activități din alte domenii conexe, fapt care a contribuit la dezvoltarea județului Timiș. Astfel, doar în ultimii ani, compania a reușit să readucă acasă mulți români plecați în străinătate și să le ofere locuri de muncă, alături de familii.

După succesul înregistrat pe partea de agricultură, Maxagro a făcut un pas înainte, atât pentru a integra grupul în zootehnie, cât și pentru a dezvolta regiunea. Cu 2.500 de vaci Holstein pentru lapte, prin muncă și ambiție, s-a reușit crearea unei ferme care a generat producție de lapte Bio și locuri de muncă în zona Gătaia, Timiș.

Al doilea obiectiv vizitat a fost ferma Forest and Biomass Romania (FBR), care integrează producția de biomasă în activitățile agricole și forestiere tradiționale. Forest and Biomass România și companiile afiliate acesteia dețin și gestionează în vestul țării 5.000 de hectare de pădure și 5.000 de hectare de teren agricol care produc anual circa 50.000 de tone de biomasă, material lemnos și produse agricole.

FBR construiește un lanț de aprovizionare cu biomasă echilibrat, integrat în operațiunile forestiere și agricole tradiționale. Întregul model de afaceri se bazează pe gestionarea pădurilor și a terenurilor agricole, resurse naturale esențiale, fără a periclita importanța ecologică și economică a acestora pe termen lung.

FBR a dezvoltat o competență unică în ceea ce privește plantațiile de culturi energetice de biomasă prin testarea a peste 70 de soiuri de plante și a multiple metode de plantare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricucltură (APIA) anunță că a autorizat la plată suma de 83.111.259,58 lei pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Ajutorul de stat se acordă după cum urmează:

• Sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari și valoarea de 20.738.747,76 lei (cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă);

• Tranșă suplimentară sesiunea I + II pentru un număr de 16.246 beneficiari și valoarea de 62.372.511,82 lei (cuantum suplimentar de 37 euro/cap vacă adultă).

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.

Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Miercuri, 20 septembrie 2023, la sediul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (INCDBNA-IBNA) Balotești, a avut loc o ședință a Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), la care a participat și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

În 2024, a transmis ministrul Agriculturii, sprijinul cuplat în zootehnie (SCZ) se va mări la 460 euro/ha, cu o încărcătură de 3 vaci UVM, pentru cine produce porumb siloz.

„Îmi doresc să facem performanță în zootehnie, dar o condiție esențială pentru a atinge acest obiectiv este să creștem efectivele de vaci de lapte în România. Veți avea la îndemână programul INVESTALIM, creditele subvenționate prin FGCR, iar MADR va veni cu forme de sprijin adaptate nevoilor sectorului, astfel încât să creștem efectivele de vaci de lapte. Prin Planul Național Strategic, de anul viitor, se va mări sprijinul cuplat în zootehnie la un total de 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci UVM pentru cine produce porumb siloz. Vă încurajez să aveți discuții cu toate asociațiile, să ajungeți la o abordare comună pentru acest sector, iar la nivel de MADR veți avea tot sprijinul pentru fermierii din zootehnie”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Târgul Internațional de Agricultură, Industrie Alimentară și Ambalaje -  Agromalim, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, se desfășoară în această toamnă în perioada 7 - 10 septembrie, la Complexul Internațional EXPO Arad.

La Agromalim 2023 sunt prezenți cei mai importanți jucători în domeniul agricol și industriei alimentare din întreaga lume. „Tehnologii, mașini și utilaje agricole, input-uri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate, toate acestea își așteaptă vizitatorii în vestul țării în perioada 7 - 10 septembrie”, ne-a declarat Cimi Enache, manager proiect Agromalim, care adaugă că și la această ediție expoziția de animale de rasă va fi unul din punctele de interes pentru vizitatori.

De asemenea, cercetarea românească în domeniul agriculturii și industriei alimentare își prezintă rezultatele la Agromalim 2023.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Am petrecut mai multe ore, într-o zi frumoasă cu ploaie – căci în ultima vreme ploaia îl bucură cel mai mult pe fermierul român – la o fermă din județul Alba. Acolo parcă totul poartă un nume frumos și sugestiv pentru starea de spirit pe care am încercat-o cât timp am zăbovit pe acele meleaguri. Localitatea se numește Unirea, și ce senzație de unitate între cei prezenți am simțit; iar ferma e și mai sugestiv numită: „Ferma cu omenie”. Oamenii din spatele acesteia sunt într-adevăr de omenie, o familie, nu doar în sens figurat, ci în cel mai concret înțeles al termenului: familia Bîcu. Am povestit pe larg despre această fermă aici, promițându-vă că vom reveni cu un interviu pe care Marius Bîcu junior ni l-a acordat. Spunem junior pentru că începutul fermei se leagă de tatăl său, adică de Marius Bîcu senior.

Reporter: Nu suntem întâmplător aici, pentru că mai devreme a avut loc un eveniment organizat de DLG Intermarketing, Agraria On Tour, un format itinerant și mai mic al celui mai mare târg din Transilvania, Agraria. Voi ați fost cei care ați făcut un pas înainte, venind în întâmpinarea lor cu un spațiu și cu o temă atât de importantă azi, pentru că se tot discută în ultima vreme de digitalizare. Și nu doar tema o aduceți în atenția fermierilor, ci și experiența utilă, fără îndoială, celor peste o sută de fermieri prezenți în curtea dumneavoastră. Cum vi s-a părut?

Marius Bîcu: Am fost foarte fericiți când am văzut sala plină și ne-am așteptat să fim o sută de persoane, însă au venit aproape două sute, până la urmă. Abia am încăput toți la masă, dar faptul că există un interes din partea fermierilor de a se întâlni, a socializa și a învăța lucruri noi este foarte important. Împărtășim unii cu alții experiențe bune și rele și cred că acesta este un semn bun, o dovadă a unității noastre – legat de numele comunității noastre locale. Nu cred că este o coincidență faptul că suntem aici. În vremuri tulburi și pline de provocări, cum ar fi cele economice, politice, climatice și specifice nouă, cei care avem ferme și procesăm lapte, este esențial să fim uniți. Aceasta este prima noastră întâlnire și cred că este un pas important. Am povestit și am mâncat împreună, iar oamenii care mănâncă împreună socializează mai departe într-un mod cu totul diferit. Cred că va fi mult mai ușor de deschis o nouă relație cu un fermier, pentru că un fermier poate să pună mâna pe telefon și să spună „Marius, ajută-mă, am fost la tine acum trei săptămâni, am o problemă în fermă, nu știu cum să fac…” sau invers, poate eu îl sun și zic: „Am nevoie de ajutorul tău, îmi trebuie o cisternă de lapte…”. Cred că e fantastic să ne cunoaștem și nu se știe în lumea asta când ne-om întâlni și ne-om ajuta sau, în cel mai rău caz, mai povestim.

Reporter: Unilact este o fermă, o societate, o afacere pe care tu ai dezvoltat-o împreună cu tatăl tău. Tatăl tău este prezent în fiecare zi în continuare, deși are o vârstă venerabilă. Am observat că, deși tatăl tău a avut o altă meserie și s-a ocupat de altceva în primii ani după anii '90, s-a dedicat trup și suflet afacerii începând cu momentul în care a cumpărat CAP-ul sau ceea ce a mai rămas din el în acea perioadă. Astfel, tatăl tău a fost prezent și implicat în dezvoltarea istoriei Unilact.

Marius Bîcu: Istoria companiei noastre începe cu tatăl meu și fratele său, care au avut un business în domeniul chimiei. Ei au achiziționat acest sediu ca un spațiu de depozitare aproape de locul de muncă. Au cumpărat mai mult pentru teren – erau niște dărăpănături – pentru a construi o hală, unde să poată depozita produsele chimice pe care le produceau și le vindeau. Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni, fiind un lider înnăscut. El a avut întotdeauna subordonați și i-a iubit, iar aceștia l-au iubit, la rândul lor. Am învățat de la el, încă din copilărie, că în jurul nostru și în casa noastră era mereu plin de oameni, iar când tata ridica o problemă, erau zece oameni care să ne ajute. Mai târziu am aflat că acesta este un semn de leadership extrem de bun, iar tatăl meu nu a învățat asta din cărți, ci a fost un dar cu care s-a născut. Cu aproximativ 20 de ani în urmă, tatăl meu a investit banii pe care îi câștigase în agricultură și zootehnie, ceea ce nu a fost înțeles de către cei din jur, care preferau să cumpere terenuri imobiliare, case și apartamente. În schimb, tatăl meu a achiziționat tractoare, camioane și a făcut alte investiții în afaceri, datorită flerului său fantastic pentru business. Eu, din păcate, nu am avut acest noroc și a trebuit să învăț din cărți. În opinia mea, majoritatea antreprenorilor din anii '90 care și-au păstrat afacerile până în prezent sunt născuți pentru business și au fler pentru această activitate extraordinară. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta.

Reporter: Sigur, pentru că nu poți face ceva fără să gândești pas cu pas etapele pe care trebuie să le urmezi până la a ajunge astăzi la Unilact-ul care are producție integrată. Așadar, Marius Bîcu, ce presupune Unilact astăzi? Ce înseamnă Unilact astăzi, în 2023?

Marius Bîcu: În prezent, avem două companii: una se numește Unilact, cu care am început, și una care deține fabrica de brânză, un depozit logistic și birourile din Cluj. Ambele companii sunt deținute de familia noastră. Unilact produce materia primă, adică laptele, în timp ce „Ferma cu omenie” face brânza și o comercializează. Aceste două companii au crescut împreună și continuă să se dezvolte frumos. Anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii, iar noi suntem foarte recunoscători pentru asta. În timpuri dificile și tulburi, cu zeci de mii de provocări și schimbări majore, am reușit să avem două companii bune care au crescut frumos. În prezent, ferma Unilact este o fermă modernă, performantă și sustenabilă. Cred că asocierea între cele două sectoare, industria alimentară și agricultură, este benefică mai ales în vremuri de schimbare. Prețul laptelui nu ne afectează atât de mult, deoarece chiar dacă ne aliniem la prețul global al laptelui, nu avem fluctuații de la o zi la alta. Atunci când prețurile se schimbă, nu pierdem contractul și nu suntem nevoiți să căutăm alt procesator.

Reporter: Mulți fermieri au afirmat că au rămas fără contract. Procesatorul i-a lăsat fără suport și acum sunt nevoiți să-și vândă laptele la prețul dictat de acesta.

Marius Bîcu: Suntem și noi în aceeași industrie, suntem în postura de a cumpăra lapte pentru că prelucrăm aproximativ 15.000-18.000 de litri pe zi, totul în brânzeturi, jumătate din lapte vine de la ferma noastră, jumătate îl cumpărăm de la fermieri din zonă. Prin intermediul acestei legături cu fermierii din zonă, ne-am trezit că alți fermieri, cu care nu avem relații contractuale, ne sună,  „te rog să ne iei laptele că ne-am trezit că nu mai vine nimeni după el”. Nu „hai să negociem un preț”, ci „ia-l de aici până-mi găsesc un alt furnizor”, pentru că laptele este perisabil și trebuie procesat în 24-48 de ore. Aceasta este o perioadă dificilă, care nu se va așeza curând. Cred că după Paști vom asista din nou la schimbări în tranzacția de lapte ca materie primă. Eu cred că situația este dificilă, dar nu este cauzată de politicieni sau de vreo politică anume. Vine de la raft. Produsele sunt extrem de scumpe, anul trecut am avut niște creșteri de costuri fantastice, s-au mărit costurile cu energia, cu laptele, cu resursele umane. Totul a crescut, s-au mărit prețurile, și am ajuns într-un blocaj în care oamenii nu mai cumpără. Când magazinele își reduc vânzările, apar creșteri repetate ale prețurilor. Acum trebuie să ajungem la un echilibru, iar prețurile trebuie să scadă până când se ajunge la o situație normală. Dar, în ultimii ani, nu prea mai știm ce este normal și cum să comparăm situațiile. Ne putem referi la anul 2018 sau la 2020, când consumul a fost mare, pentru că oamenii stăteau acasă și mâncau... nici nu mai știm cu ce an să comparăm sau cu ce lună, ca să fie o comparație bună.

Reporter: Să vorbim despre un fapt pe care l-ai menționat mai devreme: există două entități distincte, Unilact și Ferma cu Omenie, una producând, iar cealaltă procesând și vânzând. Divizarea în acest fel aduce o plusvaloare mai mare în afacere? Este benefic să le ai separate în acest fel? Deoarece am observat și există povești de succes în care acestea sunt integrate într-o singură societate. Voi le-ați împărțit între senior și junior?

Marius Bîcu: Noi ne împărțim întotdeauna responsabilitățile între senior și junior. Tatăl meu m-a chemat să intru în compania asta – eu făceam altceva înainte –, în momentul în care a construit fabrica de lapte, era un program cu fonduri europene…  El mi-a spus: „Sună bine, dar eu nu mă bag! Hai tu, că eu nu sunt familiarizat cu aceste proceduri și documente”. Atunci am decis să vin în companie și să construiesc fabrica împreună cu el. Iar asta s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, adică în 2002, atunci am venit eu în companie.  Deoarece aveam o afacere în construcții, mi-a fost destul de ușor să înțeleg procesul. Dar eu am venit să construiesc fabrica, nu să o conduc.

Reporter: Și n-ai predat cheia? N-ai zis: „Tata, gata, ia cheia”?

Marius Bîcu: Ba da, asta a fost intenția, am terminat, era totul autorizat, totuși tata a zis: „Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?”, și am zis: „Da”. Și tata a fost așa de deștept atunci și a zis: „Tu te ocupi de ea, eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… Ăsta e businessul tău, ăsta, al meu”. Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor probabil vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei. Dar lucrurile astea se schimbă de la an la an. Deci cine ar defini o rețetă de succes să ai două companii? Așa ni s-a potrivit nouă. În principiu, e bine în afacerea de familie să împarți responsabilitățile. Cine face marketing face marketing; cine face achiziții face achiziții. Pentru că pe măsură ce afacerea merge de la o generație la alta, nu mai sunt doi membri de familie în afacere, vin trei, patru, vin niște nepoți și atunci e bine să împarți sarcinile și responsabilitățile de la bun început, nu să facem toți de toate.

Reporter: Într-o vreme, fiecare firmă făcea parte dintr-o altă cooperativă, fiecare cu treaba sa, cum este acum?

Marius Bîcu: Am fost în două cooperative, acum nu. La început am fost membri în cooperativa Someș-Arieș, iar acum suntem, cu Unilact, ca fermieri, în cooperativa Podișul Transilvaniei. E o cooperativă de fermieri care se concentrează pe agricultura vegetală, în mare parte, iar Someș-Arieș este o cooperativă care se axează pe producția de lapte.

La un moment dat, în evoluția unei ferme, eu cred că, din mai multe puncte de vedere, este ok asocierea cu alți fermieri și cooperativele sunt ceva nou în România, și ele încep să funcționeze din punct de vedere economic. Podișul Transilvaniei este o cooperativă nouă, cu ambiții foarte mari, și cred că o să reușească. Someș Arieș e o cooperativă tot mare și veche, de zece ani funcțională, cu mulți fermieri asociați, acolo, o bună parte din timp, am fost și membru în Consiliul de administrație și mi-a prins bine să învăț ce înseamnă asociere, cu bune, cu rele, să văd cum se conduce o companie de genul acesta...

Reporter: Și cât de greu este să-i ții uniți pe toți membri, pentru că asta-i o meteahnă veche a românilor?

Marius Bîcu: Tot la leadership ajungem. Așa cum tatăl meu poate să țină o echipă mare de oameni în mână, fiind născut pentru asta, după părerea mea, și acolo a existat un lider fantastic, Dan Țandea, Dumnezeu să-l ierte. Eu cred că el a fost fondatorul cooperativei, sufletul cooperativei, mi-a fost prieten foarte bun și eu am suferit tare mult când… Eu am stat de dragul lui Dan și după aia n-am mai putut să rămân, nici în conducere, nici în cooperativă, pentru că mie fără el mi s-a părut că nu mai are niciun farmec. Asta a fost o ruptură în sufletul meu…

Reporter: Bine, asta a fost o legătură sufletească pe care ai avut-o cu liderul cooperativei Someș Arieș, dar dincolo de lucrul acesta, sigur că trebuie să ne gândim că orice lucru bine făcut până la un moment dat trebuie căutat și dus mai departe, măcar la nivelul la care a fost condus și coordonat, pentru că până la urmă principiul cooperației, al cooperativelor, este acesta: nu numai de a vinde și a cumpăra împreună, ci și de a construi împreună. Lucru care se întâmplă destul de rar, trebuie să recunoaștem.

Marius Bîcu: Se întâmplă destul de rar pentru că este extrem de dificil să construiești o cultură organizațională într-o cooperativă. Leadershipul extrem de bun ajută la treaba asta, dar nu e totul, adică întotdeauna când sunt 100 de oameni asociați, sunt patru care nu vor să faci investiția aia. Există o guvernanță a corporației respective, o Adunare generală, niște membri în Consiliul de administrație, un director general, un președinte, fiecare cu responsabilitățile lui, și nu votăm pentru o investiție, pentru că e o decizie a celor care conduc compania. Iar lucrul ăsta e greu de înțeles, adică să decidă alții. Dacă eu fac parte din cooperativă și nu vreau să cumpărăm utilajul ăsta: „De ce să-l cumpărăm? E și a mea cooperativa…”. Până la urmă, eu cred că e greu de acceptat și într-o firmă în care sunt 15 acționari… E firma ta și nu poți să faci ce vrei. E greu și pentru mine, că și eu am patru manageri în companie și nu mai fac ce vreau eu, cel de la financiar știe mai bine ce trebuie făcut, cel de la producție știe mai bine, cel de la vânzări știe mai bine – mărturisesc, câteodată nu-mi place, dar asta e, e meseria lor, trebuie să și-o facă. Eu cred că la cooperativă s-au depășit barierele de tipul ăsta, atunci când e vorba de achiziții – pentru că toată lumea a văzut că poate să cumpere la un preț mai mic – sau când e vorba de vânzări – cooperativa Someș Arieș se mișcă foarte bine și colectează aproximativ 30.000 de litri de lapte, îl livrează la procesator, ceea ce e fantastic, nu cred că mai face cineva în România asta, cu transport propriu, camioane proprii, adică nu mai vând lapte, vând lapte plus servicii, plus servicii de laborator, plus calitate asigurată, deci nu mai vinde doar materie primă, vinde materie primă plus pachet de servicii, e super ok, și acolo e de comun acord și acceptat că așa trebuie făcut, că are un efect economic benefic pentru toată lumea –, în schimb, la investiții sunt încă reticențe, așa cum am spus.

Reporter: De unde a venit denumirea „De la ferma cu omenie”?

Marius Bîcu: Spun cu drag povestea, pentru că e o poveste dragă mie și e o poveste care mi-a schimbat viața și mi-a schimbat compania, și atunci mi-e mai mare dragul s-o spun. Cum am ajuns noi de la „De la fermă” la „De la ferma cu omenie”: am trecut printr-un proces de rebranding, ne-am schimbat identitatea, ne-am schimbat ambalarea, ne-am schimbat fața la raft a produsului nostru acum vreo 7 ani…

Reporter: Dar până acum 7 ani, înainte vreme, când ați început procesarea, aveați făcute etichete…

Marius Bîcu: Am avut un brand Unilact la începuturi, după aia brandul „De la fermă” a fost făcut de o companie din Germania, acum 12 ani, și au venit la un moment dat mai multe produse noi, o altă gamă, și am simțit nevoia că ar trebui împrospătat, trebuie făcută ordine în linia de produse de ambalaje. Noi facem brânză de burduf, telemea, brânză proaspătă și din când în când trebuie aranjate. Și am apelat la un specialist în packing și branding din București, a venit la noi în vizită, pentru că a zis: „Nu pot să lucrez cu voi, dacă nu vă cunosc”. A venit să ne cunoască, să vadă ce posibilități de ambalare avem, ce tehnologie, să cunoască firma, să-l cunoască pe tata, să ne cunoască colegii. În primul rând, e necesar să ne cunoaștem, ca să putem deschide o relație de colaborare. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologie, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei și la ora mesei – pe atunci mâncam la mama acasă – i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și... păreri. Au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s-a ridicat și a zis: „Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai multă, să se topească în gură, aici, ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Asta trebuie să discutăm. Și apoi, faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…” – și atunci toți am rămas așa..., de produsul nostru… Dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus „asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta că le strică pe celelalte două”. N-am zis nimic …ne-am luat-o… și colegii ziceau „ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?” – „Și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?” Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică, și a fost un șut în fund, să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: „Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta”. Și ultima frază a fost: „Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic”.

Reporter: Scurt!

Marius Bîcu: Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: „Da, mergem înainte”.

Reporter: Și iată cum s-au legat lucrurile, pentru că ele au venit corect din partea unuia care a fost străin până v-a călcat pragul, după care el s-a integrat practic în colectivul acesta, constatând cum funcționează lucrurile. Un alt lucru pe care astăzi Marius Bîcu l-a spus fermierilor, și sunt puțini care fac lucrul acesta, am mai întâlnit în țară oameni așa deschiși ca voi, în sensul că ați venit cu un pachet, nu le-aș spune recomandări, ci niște sfaturi spuse din suflet, legate de „trebuie să funcționeze pe mai departe”, în condițiile actuale, cu prețuri mari, la toate inputurile, cu prețuri mici la materia primă și cu niște procesatori care n-au mamă, n-au tată, și care în condițiile în care a scăzut prețul, asta au făcut și ei. Sau te trezești în situația că nu mai e contract, doar ei au dreptate, „de mâine nu ai decât să faci ce vrei cu laptele…”. Sunt câteva puncte foarte importante pe care fermierii cred că le-au învățat astăzi din expunerea pe care ai făcut-o, că banii nu trebuie ținuți doar la o bancă, dacă ar fi doar să ne folosim de o singură expresie.

Marius Bîcu: Eu cred că noi, în calitate de procesatori, simțim cu totul diferit față de fermieri situația economică actuală. Adică, spuneam la început, am crescut prețul, am scăzut volumul. A mai venit o scumpire și iar am crescut prețul, că n-am avut ce face, a trebuit pusă în preț orice schimbare. Și ne-am trezit la sfârșitul anului trecut că am făcut bani mai mulți, dar volumele noastre au scăzut. Adică muncim mai puțin în fabrică. Și situația a devenit dramatică în decembrie, când noi ne-am pregătit cu stocuri și am vrut să fim pregătiți pentru Crăciun, pentru toți clienții noștri, și ne-am trezit că toți clienții noștri n-au mai cumpărat. Și n-au mai cumpărat pentru că nici clienții lor n-au mers în magazin și n-au mai cumpărat. Și atunci, în decembrie, în loc să fie gol depozitul din fabrică, cum era de obicei, cu rafturi goale, de ziceam „nu mai avem, s-a terminat, a fost Crăciunul, ce să facem?”, anul ăsta am rămas cu stoc. Și n-am fost singurii. Toată industria alimentară, nu numai producătorii de lapte, au cam rămas cu stoc. A fost mâncarea scumpă și lumea a cumpărat mai puțin, e simplu ca bună ziua! Iar când nu mai ai de lucru în fabrică,  ce faci, cumperi lapte în continuare? Și-l plătești și foarte scump? Uite așa piața le-a dat o palmă procesatorilor, iar ei au dat-o mai departe. Ce să facă? Eu cred că economia de piață le va regla pe toate, dar vremurile sunt extrem de tulburi. Nu știm dacă luna viitoare o să fie trei lei sau un leu cincizeci, laptele… Presupun eu – având niște date – că în șase - șapte luni se aranjează lucrurile ca să putem trăi toți. Dar e presupunerea mea, care e extrem de subiectivă, nu e lege. Iar în discuția mea de azi cu fermierii le-am zis ce am simțit eu din piață și ce cred eu că e bine să facem în viitor, ca să ne salvăm businessurile, să ne salvăm fermele, să mergem mai departe. Cred că viața noastră a fost foarte simplă până acum. Am avut, de când am deschis afacerile, o creștere liniară, frumoasă: 4 vaci, 10 vaci, 70 de vaci, 107 vaci… Majoritatea fermelor au mers bine, excepție au fost cele care s-au închis.

Reporter: Cum mai spunea un coleg și prieten din Cluj, „să ne uităm și cu ce mașini vin”. Adică unii își iau ultimul răcnet, alții dau de bani și-și cumpără ceva mai modest, dar să fim serioși: toată lumea s-a capitalizat…

Marius Bîcu: Da, și eu acum 20 de ani aveam o mașină de vai mama ei, iar colegii mei veneau cu bicicletele, cei care aveau biciclete. Acum toată lumea vine cu mașina. Așa a fost viața noastră. Bunicii noștri, moșii noștri n-au trăit viața asta de prosperitate, prosperitate, tot mai bine în fiecare an. Nu trebuie să ne ascundem, mai bine ca acum nu cred că ne-a fost vreodată de când suntem noi. De aia avem și casa, și mașina, și ferma, și rezultatele pe care le avem. Și fac o paranteză acum, îmi aminteam că în momentul în care am făcut fabrica nu știam să facem cașcaval, nu știam să facem nimic. Și tata avea un prieten care mi-e și mie prieten acum, la Fetești, și tata l-a sunat: „Fane, trimit doi oameni la tine, te rog învață-i să facă cașcaval că ăștia fac numai porcării”. Și mi-amintesc că i-a trimis cu trenul și, ghici ce, acolo trei zile au mâncat cașcaval, că aia a fost… Deci, alea erau vremurile de la începutul fabricii, de acum 20 de ani. N-au fost acum 200 de ani. Adică, n-am avut mașină să-i trimitem cu mașina, n-au stat la hotel, au stat în fabrică, ce știu pe unde au dormit, au făcut brânză și au venit mai deștepți acasă. De la asta am plecat, nu trebuie să uităm de unde am plecat! Și încă sunt la noi amândoi… cred că și șeful fermei, Marius Ganea, a fost cu ei, dar nu pot să confirm…

Reporter: Așa, ai zis că a mers bine până acum. De acum, nu?

Marius Bîcu: Dintr-odată vine peste noi război, criză climatică, criză macroeconomică, că nu știm ce naiba se întâmplă că nu mai cumpără oamenii nimic. O frică, că la urma urmei, oamenii își iau salariul, dar nu mai cheltuie așa cum au cheltuit, pentru că au emoții, le e frică și pentru că se știe ce se întâmplă, și n-au mai trăit vremuri din astea. Nu suntem învățați cu prețul ăsta la energie, nu suntem învățați cu salariile astea… n-am mai trăit vremuri din astea. Și atunci, ce mi-am pus eu ca intenție pentru ziua de astăzi, când mă văd cu mulți fermieri, am zis: noi le deschidem ușa și pentru fermă, și pentru fabrică, hai să împărtășim tot ce știm, din discuțiile pe care le avem cu fermierii, și i-am îndemnat și pe colegii mei, „intrați în discuție cu cât  mai mulți oameni, să învățăm cât mai multe unii de la alții”, că vremurile nu vor fi ușoare și e bine să avem la cine apela când avem nevoie de ajutor, și e bine să ajutăm în momentele astea, dacă putem, că dacă ne plângem că lucrurile merg rău, nu-i pasă nimănui.

Reporter: Hai să punctezi toate acele elemente pe care le-ai propus fermierilor.

Marius Bîcu: Eu le ziceam fermierilor că în momentul acesta e foarte important să ai mai multe produse de vânzare. Adică să nu ne rezumăm la laptele vândut în cisternă. E foarte simplu: vine cisterna la 6 dimineața, ia laptele, pleacă și-ți dă banii în cont peste 35 de zile. E foarte comod, dar în momente de instabilitate economică, e bine să avem mai multe produse. Adică, să nu ai numai lapte materie primă, o factură pe lună și să te bazezi pe aia. Le ziceam că poate e bine să te gândești să vinzi vițeii, să nu-i dai la abator să primești x lei pe kilogram, să te gândești că poate e mai incomod, dar poate poți aduce valoare adăugată mai mare dacă îi vinzi la tine în sat, dacă-i vinzi la vecin, dacă te gândești să faci o mică procesare artizanală. Vorbesc de iaurt în borcan: e una să vinzi cu 15 lei kilogramul de iaurt în borcan și una e să-l vinzi cu 2-3 lei la procesator. N-o să vinzi tu un TIR de iaurt în borcan, poate faci de 50 de lei pe zi azi, dar azi cu azi se adună 1500 de lei cu care poți să-ți trimiți copilul la școală, indiferent ce se întâmplă cu procesatorul, cu cine plătește – cine nu plătește, ăia sunt bani la tine în curte, ai vândut la tine în sat, ai vândut la vecini, la prieteni, că ai mai tăiat un vițel și treaba asta în lumea noastră se poate face civilizat. Am cunoscut fermieri din Italia, am cunoscut fermieri din Belgia care duc animalele la abator, le taie și le iau înapoi și le dau la prietenii lor, și la hotel bun, și la restaurantul bun, că numai el știe cum și-a crescut animalul.

Reporter: Pot să facă și alte produse din ce preia de la abator.

Marius Bîcu: Cei pe care i-am cunoscut eu postau pe Facebook: „Dragi prieteni, tăiem 4 miei. Cine vrea, duminică la fermă”, și îi duceau la abator, îi aduceau tranșați, curați, în săculeț de plastic și veneau clienții pe comandă, la prețul de 5 ori sau 3 ori față de supermarket, că știu ce i-am dat de mâncare, l-am îngrijit și tu l-ai văzut, mă cunoști. Și atunci, de la produse mergem la următorul pas: să ai și altfel de clienți, nu numai clientul procesator de lapte și abator. Că de obicei astea sunt două facturi principale ale fermei: abatorul și procesatorul de lapte. Și chiar dacă diversificarea vine cu un efort, chiar dacă vine cu o mică investiție, chiar dacă vine cu o mare bătaie de cap, eu cred că e bine să fie acolo.

Reporter: E o bătaie de cap, după care lucrurile merg de la sine.

Marius Bîcu: S-ar putea nici să nu meargă, s-ar putea să fie o prostie, dar ai încercat să mai faci altceva decât să te plângi că procesatorul nu-ți dă bani destui, nu ți-i dă la timp… cred că este și altă portiță, o mică parte, o anumită parte din producție să fie acolo. Vorbeam de Dan Țandea. La el acasă, seara la muls, stăteam cu el după muls la terasă și veneau oamenii din sat, din Cluj, stăteau la poveste, stăteau la bere, stăteau la fermă câteva minute că era seară și era plăcut și își lua laptele. Eu nu cred că Dan avea nevoie de banii ăia neapărat de la prietenii din sat sau din Cluj, dar oamenii aveau nevoie, voiau lapte de la el din fermă, de la Dan. Și voiau poveste cu el, și voiau să stea seara acolo și era o altă nevoie acoperită, nu doar de a bea lapte și a-ți astâmpăra foamea. Și eu cred că asta aduce valoare adăugată, aduce siguranță și nu-ți mai ia nimeni treaba asta. Dacă ai alte produse ai alte tipuri de clienți, și eu am o amintire de când eram eu foarte mic, bunicul meu avea o vie și trăia din via aia foarte bine. Și moșul avea clienți, eu nu știam ce-s clienții, eram copil, și clienții lui erau clienți care veneau să cumpere vin din sat, că făcea vin bun, și toamna venea alt tip de clienți, niște clienți mai de pe la munte, oameni care tăiau lemne și care aveau animale pe la munte, ciobani, și ăștia nu aveau vie pe acolo, că erau sus, în Munții Sebeșului, și veneau niște familii la cules de vie cu noi. Noi mergeam la cules de vie două-trei zile și ne trezeam că vin clienți. Și moșul îi ducea în vie și le spunea: culegeți ce vreți voi. Voi ați venit… buna îi punea la masă și mâncau cu noi la masă, era o sărbătoare. Culesul viei era un spectacol.

Reporter: Totdeauna a fost… o sărbătoare.

Marius Bîcu: Așa am învățat eu de mic că se îngrijeau clienții. Ăsta era felul în care moșul meu îngrijea clienții. Și eu cred că asta trebuie să facă fermierii și în ziua de azi. Să ai clienții ăia pe care-i pui cu tine la masă, ăia de stai cu ei la o poveste, chiar dacă-s locali, chiar dacă sunt puțini, chiar dacă nu-ți cumpără toată producția fermei. Tu ai o fermă mare – nu au fost aici fermieri cu o vacă – și cred că e foarte important să avem clienți mulți. Și ziceam și de procesator: ai un procesator mare, o multinațională, dar vinde puțin și la un procesator din orașul vecin. Ai doi procesatori? Nu e nicio problemă în ziua de azi. Acum trei ani nu se puteau face două contracte, acum s-au schimbat vremurile, poți să ai patru, dacă vrei. Și asta am pus pe ecran de la început: vremuri grele. Care e oportunitatea azi? Și cred că orice om de afaceri, orice om, în general, ar trebui să se gândească ce oportunitate are, ce a venit nou, în loc să ne plângem. Că dacă ne plângem nu se rezolvă nimic. Și ultima chestie pe care le-am zis-o fermierilor e că ar trebui să se gândească la piața locală. Adică vinzi laptele la o companie multinațională într-un oraș mare, vinzi animalele la un abator, dar să te gândești și la piața locală. Ce înseamnă piață locală? Să faci un mic magazin la tine în sat, să faci un mic magazin la poarta fermei. Noi, când a început magazinul, aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii, că „hai că vreau să cumpăr și eu”, și după câteva vreme ne-am pus casa de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Am început de la nimic, de la niște brânzici într-un frigider. Și de asta zic, eu cred că toți fermierii trebuie să fie atenți la piața locală și la satul lor, și la orașul de lângă. Și dacă este atent la piața locală, piața locală te răsplătește cu valoare adăugată foarte mare. Adică dacă mergem la un distribuitor și distribuitorul duce la un supermarket și clientul tău merge la supermarket, banii îi fac supermarketul, distribuitorul și mai rămâne ceva pentru tine. Clientul plătește un preț mare și e nervos că de ce e așa scump. Și atunci, dacă rupi lanțul ăsta – o parte, nu poți tot, dar pe o parte din business, pe 5%, 3%, 10% să dai la vecinul și vecinul să-ți dea banii, e valoare adăugată fantastică, nu numai de bani. Omul ăla îți apreciază calitatea, omul ăla te cunoaște, omul ăla vine și în următoarele 5 luni la tine orice ar fi. Eu cred că cu astea trei schimbări în viața fermierului: cu clienți mai mulți, cu produse mai multe și cu o piață locală abordată sănătos, pe termen lung, eu cred că se poate câștiga o notorietate, un brand, o recunoaștere în zonă și poate că atunci se duce peste 10 ani jumătate-jumătate, însemnând jumătate la procesator și jumătate vând eu, că știu, că am deja doi clienți restaurante, patru hoteluri, oameni care vin la mine, am niște grupuri care vin în vizită – dar nu se întâmplă peste noapte. Și toate lucrurile astea, peste 5-10 ani nu se pot întâmpla în niciun fel dacă fermierul nu respectă o condiție: să rămână sănătos. Și asta am urat la toți, le-am dorit din tot sufletul, să aibă mare, mare grijă de ei. Că suntem foarte tentați când e greu să stăm tot timpul la lucru și mai uităm să mâncăm, mai uităm să facem mișcare, mai uităm să stăm cu cei dragi și ne trezim dintr-odată că nu mai suntem sănătoși și, Doamne ferește!, că dacă nu mai ești sănătos nu poți să ai grijă nici de familie, nici de fermă, nici de clienți, nici de piață, nici de produse și nici de nimic. Și atunci, cred că un fermier fericit e un fermier sănătos.

Reporter: Nu vreau să concluzionez, pentru că lucrurile spuse de tine sunt edificatoare pentru ce înseamnă și agricultura, și viața de fermier, dar, în general, lucrurile trebuie să funcționeze cu oameni sănătoși, pentru că numai așa pot fi fericiți. Îți mulțumim foarte mult, Marius Bîcu, pentru că ai avut bunăvoința de a împărtăși cititorilor noștri lucrurile acestea minunate pe care le-ai trăit și pe care ai vrut să le dai mai departe, ceea ce este minunat, pentru că, repet, nu toți fac lucrul acesta.

Marius Bîcu: Eu cred că e minunat să împărtășim cu cei din jurul nostru tot ceea ce știm, cred că e benefic pentru noi că avem porțile deschise mereu, nu numai în Agraria On Tour, primim studenți, primim grupuri de elevi când e „Școala altfel”, primim profesori care-și fac lucrări la noi și primim și concurenții în vizită, la noi în fabrică și în fermă, și facem treaba asta cu o așa deschidere, pentru că știm că oamenii ne pot fura rețetele, oamenii ne pot copia tehnologia, oamenii ne pot copia ambalajele, dar nimeni nu ne poate lua omenia. Și omenia e lucrul la care ținem cel mai mult și de asta le spun mereu: bine ați venit!

Articol de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Ascultăm știința sau vocea străzii? Despre provocările agriculturii în contextul noii Politici Agricole Comune și al strategiilor Bruxelles-ului, am vorbit cu Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană.

Reporter: Cum arată azi agricultura în Uniunea Europeană?

Achim Irimescu: Problema cea mai presantă este calitatea managementului. Importanţa gestiunii corespunzătoare a fermelor este esenţială în reuşita afacerii. Dacă ne uităm la provocările de astăzi în faţa fermierilor europeni, este clar că numai managerii, deci cei care au capacitatea de a face faţă cerinţelor, vor reuşi în afaceri. Să privim o statistică foarte simplă, în 2003 erau 14 milioane de ferme în UE, iar în 2023 avem nouă milioane, tocmai datorită faptului că sunt tot mai mari cerinţele şi mulţi fermieri nu reuşesc să facă faţă. În general, fermele care nu au specialitate, care nu au consultanţă nu reuşesc, pentru că nu fac faţă cerinţelor foarte înalte pe piaţa europeană.

„Noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri.”

Green Deal şi cele două strategii, „Farm to Fork” și „Biodiversitate” vin cu cerinţe extrem de înalte pentru agricultorii noştri. Chiar dacă nu cred că vor fi atinse aceste ţine în 2030, este clar că eforturi se vor face şi deja se fac, pentru că în Politica Agricolă Comună deja avem 25% din plăţile directe îndreptate către ecoscheme, pe lângă faptul că aveam deja ecocondiţionalitatea introdusă în PAC. La fel avem pe pilonul doi alte 35% cereri pentru mediu, deci deja e un efort foarte mare al agricultorilor noştri. Pe deasupra au venit şi noile cerinţe care, repet, sunt cerinţe de reducere a pesticidelor, reducerea îngrăşămintelor, reducerea antibioticelor şi chiar lăsarea a 10% din teren neprelucrat pentru biodiversitate, şi să nu uităm că deja avem GAEC 8 în PAC, care spune că trebuie să lăsăm 4% din teren nelucrat în fiecare an. Deci, sunt eforturi extrem de mari ale fermierilor noştri, europeni în general, dar sigur fermierii români au o provocare în plus pentru că, din păcate, România n-a reuşit să stabilească un sistem de consultanţă naţională de înaltă calitate, pentru că vă reamintesc un lucru esenţial, în noul Regulament privind reducerea utilizării pesticidelor se prevede foarte clar ca fiecare stat membru să deţină consultanţă specifică pentru reducerea pesticidelor. Ori, noi nu avem nici consultanţă generală, cu atât mai puţin pe cea specifică pentru pesticide. Şi atunci fermierii noştri se vor confrunta într-adevăr cu provocări enorme în plus faţă de alţi fermieri. Să nu uităm şi un alt aspect extrem de important, acela al finanţării, în contextul în care de la o vreme Comisia Europeană îndrumă mult statele membre să folosească fondurile naţionale, deci ajutoare de stat din bugetul naţional, în loc să se dea bani europeni. Noi am cerut sistematic la Bruxelles să nu se mai facă aşa ceva pentru că se produce discriminare. Vă dau un exemplu foarte simplu: în momentul în care preţurile la îngrăşăminte practic au explodat, România nu a avut buget ca să compenseze fermierii, dar Polonia a dat aproape un miliard de euro compensaţii pentru creşterea preţurilor la îngrăşăminte. Recent, Polonia a reintrodus o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea fermierilor, de alt miliard de euro. În contextul în care România şi alte state membre nu au acest buget masiv pentru susţinerea fermierilor şi fiind pe o piaţă comună, este clar că fermierii care nu beneficiază de aceste ajutoare sunt discriminaţi. Tocmai de aceea, sistematic noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri. Un fermier care primeşte o sumă importantă faţă de un fermier din alt stat membru e clar că este mai competitiv şi nu ne mirăm că o serie de produse poloneze le găsim în galantarele noastre, deşi vin de la distanţă, iar producătorii români sunt discriminaţi.

„UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.”

Reporter: Apropo de discriminare, referitor la produsele de protecția plantelor, România le folosește în cantități mult mai mici, comparativ cu celelalte state UE. Prin urmare, ce să mai reducem, în condiţiile în care există un mare decalaj între media europeană şi media din ţara noastră?

Achim Irimescu: În Consiliul de miniştri privind regulamentul pentru reducerea pesticidelor a fost o coaliţie de 16 state membre, din care face parte şi România, care a cerut să se facă o analiză socio-economică. Comisia pune nişte ţinte foarte ridicate, 50% reducerea pesticidelor până în 2050, şi o uşoară diferenţiere între statele membre care nu reflectă realitatea, privind reducerea efectivă. Pentru România, reducerea efectivă ar fi de 35%, dar dacă ne uităm la state membre care au undeva cam de zece ori mai multe pesticide substanţă activă pe hectar decât România, chiar dacă reduc cu 65%, ele oricum vor continua să producă, dar fermierul român, care de la 0,7 kg/ha, ar trebui să reducă cu 35%, practic, ar reduce foarte mult producţia. Este un nonsens să continui să produci în nişte zone unde deja terenul e poluat, şi în România, unde terenul este mult mai sănătos, să nu mai poţi produce sau să reduci foarte mult producţia. De aceea, repet, România şi mai multe state membre au cerut imperios să se ţină cont de impactul socio-economic. Comisia trebuie să vină cu o evaluare de impact socio-economic, asta presupune să ţii cont efectiv de ce se întâmplă din punct de vedere social şi economic, pentru că fermele îşi vor pierde clar competitivitatea şi atunci mulţi fermieri ar urma să dea faliment. Practic, rezultatul e că nu mai producem în UE, unde avem cele mai înalte standarde, vom aduce din ţări terţe care pot să producă fără niciun fel de restricţie, deci vom aduce produse care sunt mult sub standardele europene, practic putem să spunem că efectiv putem otrăvi populaţia europeană, omorând producţia europeană de înaltă calitate. Sperăm să nu se ajungă acolo şi vom vedea cum se va tranşa această chestiune extrem de importantă, pentru că este o chestiune absolut relativă să stabileşti din birou nişte ţinte de reducere fără să ţii cont de realitatea existentă în fiecare stat membru, şi noi asta am cerut sistematic. Sigur, trebuie să facem eforturi, dar nu stabilind ţinte fără nicio bază ştiinţifică sau reală.

Să ne uităm chiar pe datele Comisiei Europene, la nitrați, de pildă. O să vedeţi că România este verde, iar Germania, Olanda, Belgia sunt roşii, ceea ce arată că au practicat o agricultură extrem de intensivă de-a lungul deceniilor şi sigur că acum o reducere la ei nu e atât de catastrofală cât ar fi într-o ţară care utilizează mult mai puţine îngrăşăminte chimice de sinteză. Pentru că trebuie menţionat un lucru foarte important: propunerea strategiei Biodiversitate este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză până în 2030. Or, la fel, aici este o mare discuţie. Discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles au vizat inclusiv faptul că există o limitare şi practic nu se mai poate înlocui îngrăşământul chimic de sinteză cu îngrăşământul natural de la animale, şi în acest context rămâne întrebarea: reducem îngrăşămintele – reducem producţia, reducem medicamentele plantelor, pesticidele? Numai reducerea pesticidelor este o estimare care va duce la reducerea producţiei cu 40%, şi atunci fermierul care astăzi este la limită ce va face mâine, când va înregistra o reducere a producţiei cu cel puţin 40%? Sigur, piaţa dictează, preţurile vor urca, dar întrebarea este: UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.

Mai trebuie menţionat un lucru foarte important: poluarea mondială a UE reprezintă 8%, şi chiar dacă vom face zero, tot rămâne 92% pe restul mapamondului. Cred că foarte important ar fi să luăm decizii care, sigur, să asigure tranziţia aşa-spusă verde către o agricultură modernă cu emisii reduse, dar cu o finanţare corespunzătoare, cu alternative pentru fermieri. Pentru că fermierii vor face, dacă li se pune la dispoziţie o finanţare corespunzătoare şi, în plus, soluţii, cercetare, inovare. Există soluţii. Am văzut în Belgia un utilaj care costă aproape un milion de euro şi care poate reduce cu aproape 90% pesticidele. Dar câţi fermieri din Belgia își permit un astfel de utilaj? La fel şi în România, pentru că investiţia de un milion nu se poate face uşor, în condiţiile actuale. Deci nu discutăm de România, repet, ci de Belgia, unde creditele sunt la câteva procente. Şi atunci ne punem întrebarea: încotro, agricultura europeană? De aceea sunt dispute foarte aprige. Și mai trebuie precizat un lucru: este foarte important cât de bine intenţionat eşti atunci când vrei să introduci eforturi suplimentare. Şi vă dau un exemplu extrem de relevant: Comisia Europeană a întreprins un sondaj public privind bunăstarea animală. Şi a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Aceasta înseamnă investiţii foarte serioase în plus, de exemplu la găini ouătoare înseamnă să renunţi total la cuşti, să faci doar la sol. În contextul ăsta, cetăţeanul a spus: da, suntem de acord! Dar niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Deoarece, cu certitudine, consumatorul nu ar accepta. Pentru că odată cu inflaţia care e recunoscută la nivel european, a depăşit 12% de mult, sigur, sunt categorii de cetăţeni foarte afectaţi, în ţările din Vest – nu discutăm de România – şi vor avea dificultăţi, au deja dificultăţi în a-şi procura hrana de toate zilele. De aceea trebuie mult echilibru şi multă analiză atunci când se iau decizii de genul acesta.

„CE a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Cetățenii au spus: da, suntem de acord! Niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Cu certitudine, consumatorul nu ar accepta.”

Reporter: Fermierii români, crescătorii de bovine și de porci, continuă să aibă probleme. Am ajuns să importăm peste 80% din necesarul de consum al populaţiei, importăm sau mai bine zis procesatorii importă lapte, în timp ce fermierii români, crescători de vaci pentru lapte, şi aşa puţini, câţi au mai rămas, se străduiesc să rezolve această problemă, având în vedere preţul extrem de scăzut la care s-a ajuns în ultimele luni. Mai mult decât atât, au rămas şi fără contracte din partea procesatorilor. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme? Şi care ar putea să fie intervenţia pe care s-o cerem la Bruxelles?

Achim Irimescu: Referitor la preţul laptelui. Ne amintim că au fost într-adevăr preţuri destul de remuneratorii după ce au explodat preţurile la inputuri şi Comisia Europeană explică reducerea preţurilor, care nu e doar în România, din ianuarie până în prezent în fiecare Consiliu de miniştri. Țările baltice au ridicat problema preţului, care a ajuns derizoriu în statele respective, de fiecare dată România a susţinut nevoia intervenţiei Comisiei în acest sens. Comisia Europeană poate să despăgubească din rezerva de criză, una dintre soluţiile din care s-au şi dat banii în cazul fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina, sau din banii de piaţă, sau cu ajutoare de stat. În acest context, până acum Comisia nu a reacţionat în niciun fel, a spus că monitorizează piaţa, că preţurile sunt cât de cât remuneratorii şi că situaţia nu este atât de gravă pe cât se menţionează. Şi mai ştim ceva, sigur că ştim doar câteva state, îi este mai greu Comisiei să decidă pentru câteva state. Dacă ar fi fost un număr de state mult mai mare, cu certitudine Comisia ar fi văzut cu totul altfel lucrurile.

Referitor la carnea de porc, acolo avem o veste foarte bună, s-a adoptat „Legea porcului” şi, sperăm, cu ajutorul acestei legi odată pusă în funcţiune, să reuşim să controlăm pesta porcină africană, pentru că acolo este problema cea mare. Eu am spus întotdeauna că nu este nevoie să numărăm porcii din gospodărie, pentru că nu avem de ce, există un Regulament european, 853/2004, care spune că orice producător care produce pentru consum propriu e treaba lui, dar în momentul în care produce pentru piaţă trebuie să aibă produse sănătoase. Asta presupune ca veterinarul să-şi pună ştampila că acest produs este bun. El poate să aibă doar doi porci. Ştiţi că s-a pus la un moment dat problema de cinci porci: poate să aibă doi porci, unul îl pune pe piaţă şi pe unul îl consumă el. Porcul acela trebuie să fie sănătos. Deci noi nu trebuie să interzicem ca producătorul să pună pe piaţă, ci trebuie să ne asigurăm că acel porc este sănătos. Şi aşa s-a făcut legea, şi e foarte bună. Să nu uităm un lucru esenţial, faptul că există pesta porcină necontrolată în România a dus la mari critici, la reducerea sumelor pe care Comisia le acordă României pentru despăgubire în acest sens, şi în al doilea rând, UE a pierdut pieţe, piaţa din China, țară care nu respectă regionalizarea, adică dacă în Germania, mare exportator pe piaţa chineză, nu am pestă porcină africană, practic ea ar putea să exporte, dar pentru că am în România, China a blocat exporturile din UE. Deci impactul este foarte mare, iar România a fost criticată pentru faptul că n-a reuşit să controleze pesta porcină africană, pentru că are impact şi asupra altor state membre.

„Cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor europeni nu facem altceva decât să mutăm producţia în alte zone de pe glob.”

Reporter: În ceea ce privește ovinele și interzicerea exportului de animale vii către ţările arabe, la nivel de Comisie Europeană a rămas în discuţie partea de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. Unde s-a ajuns?

Achim Irimescu: În septembrie o să avem un nou proiect de Regulament privind bunăstarea animalelor, pentru toate speciile. Sunt temeri mari pentru că, să nu uităm, a venit, de exemplu, Cehia, care a propus să se încheie utilizarea cuştilor pentru găinile ouătoare, or, fermierii au investit sume mari în modernizarea cuştilor şi acum ei nici măcar nu şi-au recuperat investiţia, deci e o problemă. Revenind la subiect, trebuie amintit că în Parlamentul European a fost o comisie care a discutat pe îndelete această propunere privind interzicerea exportului de animale vii, recomandarea a fost transmisă CE, iar Comisia a spus că nu putem interzice exportul de animale vii, pentru că n-avem nicio bază legală în acest sens, dar cu certitudine se vor înăspri regulile.

În Consiliul de miniştri au venit câteva state nordice, la care s-au adăugat Olanda şi Germania, care au cerut interzicerea exportului de animale vii, pentru că ei nu au exporturi şi ei exportă material seminal şi n-au interes în acest domeniu. Ce nu s-a înţeles la nivel european este că statele în care România trimite – şi nu doar România, cel mai mare exportator e Spania – sunt ţările arabe şi nordul Africii, în principiu. Problema este că în momentul în care a fost un zvon că s-ar putea să se interzică, deja Arabia Saudită a făcut contract de 1,5 milioane de ovine în Africa. Prin urmare, nu facem decât, ca şi cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor noştri, să mutăm producţia în alte zone de pe glob. Să nu uităm că în momentul în care a explodat consumul de avocado în UE s-au tăiat pădurile în Africa pentru a cultiva avocado, deci exportăm practic poluarea în alte părţi, ceea ce nu face bine omenirii. Natura şi pământul se refac, nu-i problemă, omenirea dispare…

„Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe. Fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă.”

Revenind la bunăstarea animală, este cert că se va restrânge la opt ore transportul pe zi la animale vii, ceea ce e o problemă în România, pentru că de la Maramureş până la Marea Neagră cu certitudine nu poţi să transporţi cu camionul, şi dacă ar fi autostrăzi, în opt ore, şi atunci înseamnă cheltuieli suplimentare importante. Pe vase, propunerea Comisiei practic vizează ca pe vapor să ai, dacă se poate, aer condiţionat, în orice caz să nu transporţi decât când temperatura nu trece niciodată peste 30°C. Să ai un veterinar care să monitorizeze starea de sănătate a animalelor, să ai hrană şi apă suficientă, deci sunt condiţii bine intenţionate în principiu, dar vor creşte costurile masiv şi atunci există riscul ca importatorii să aducă din altă parte. Există, sigur, chiar în România o persoană – nu-i spun numele – care militează pentru interzicerea exporturilor şi care practic nu face decât să favorizeze Australia, care are subvenţie la exportul de carcase de ovine şi care e mare producător de ovine şi abia aşteaptă să preia pieţele arabe în detrimentul producătorilor europeni. Ştim că este unul dintre puţinele sectoare cu schimb comercial favorabil României, sectorul creşterii ovinelor, şi cred că este de mare relevanţă să facem tot ce e posibil ca să păstrăm această activitate. Să nu uităm că avem 4,5 milioane de hectare de păşune şi este de fapt hrană bio carnea de la oile noastre. Trebuie să facem eforturi să mergem şi pe piaţa europeană, pentru că vă dau un exemplu: până la Brexit, UE acorda în urma negocierilor 260.000 de tone pentru carnea de miel din Noua Zeelandă, nu discut de impactul de mediu, şi în momentul în care a ieşit Marea Britanie din UE practic a rămas un gol. Noi ar trebui să completăm acest gol, să ducem carnea şi la Bruxelles, şi în celelalte state din vest, şi, sigur, carcasă, pentru că trebuie să diversificăm, e adevărat, modul de comercializare. Aici cred că soluția cea mai bună este ca producătorii să-şi facă cooperative şi să aibă propriile abatoare, pentru că după tot ce am văzut în presă, preţul cu care abatoarele cumpără este mult prea scăzut faţă de preţul oferit de cei care exportă din România ovinele. Şi atunci producătorul, crescătorul de ovine, se orientează, cum e normal, el e om de afaceri, trebuie să supravieţuiască, nu poţi să ceri producătorului la infinit să facă eforturi, pentru că el dă faliment, îşi închide producţia şi la un moment dat devenim net importatori la orice produs. Rămâne de văzut cum se va adopta acest regulament, cu certitudine vă pot spune că la Bruxelles noi am reuşit să blocăm statele care au propus interzicerea, dar normele cu siguranţă vor creşte.

Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe, pentru că, în opinia mea, fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă. Pentru că un lucru este clar, UE nu poate să rămână tributară importurilor. Sigur, nu putem fi producători de mango sau kiwi, dar, cu certitudine, nu putem să renunţăm la producţia de carne de vită, nu putem să renunţăm la producţia de carne de porc, de pasăre şi aşa mai departe, pentru că este proteina care e hrana de bază a populaţiei europene.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

De marți, 11 iulie 2023, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic. Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol. Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente.

Intervențiile din sectorul zootehnic pentru care crescătorii de animale pot solicita adeverințe:

• PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte

• PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită

• PD-23 Sprijin cuplat pentru venit – bivolițe de lapte

• PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine

• PD-25 Sprijin cuplat pentru venit pentru viermii de mătase

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2023, a Cererii unice de plată pentru intervențiile în sectorul zootehnic indicate mai sus.

Totodată, prin adeverința eliberată de APIA, se confirmă că fermierul, la data emiterii adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru intervențiile din sectorul zootehnic și că acesta îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea finanțării va fi de până la 90% din valoarea calculată prin înmulțirea cuantumului unitar planificat pentru anul de cerere 2023 cu numărul de animale/cantitățile confirmate prin adeverință pentru fiecare intervenție în sectorul zootehnic, gestionat de APIA și menționate în convenție.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

APIA reamintește că potrivit legislației pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de agenție în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Până la 31 iulie 2023, inclusiv, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește cereri iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, cereri avizate de către ANZ. Cererile se depun la Centrele judeţene APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia se află sediul social al solicitantului.

Conform OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 602/30.06.2023, valorile maxime ale ajutoarelor de stat se calculează pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023, după cum urmează mai jos.

Pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei:

• 30 lei/cap pentru rasele de animale din speciile taurine, bubaline şi ecvine;

• 17,5 lei/cap pentru rasele de animale din speciile ovine, caprine;

• 50 lei/cap pentru rasele de animale din speciile porcine.

Pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale:

• 70 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte şi 30 lei/cap în cazul controlului producţiei de carne pentru rasele de animale din speciile taurine şi bubaline;

• 17,5 lei/cap în cazul testării performanţelor producţiei de lapte, 17,5 lei/cap în cazul producţiei de carne, 15 lei/cap în cazul producţiilor de lână pentru rasele cu lână fină şi 18 lei/cap în cazul producţiei de pielicele pentru rasele de animale din speciile ovine şi caprine.

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor trebuie să fie  însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF);

b) acreditarea solicitantului pentru efectuarea serviciului de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei/ recunoașterea ca societatea de ameliorare a solicitantului în scopul desfășurării unui program de ameliorare cu animale de reproducție de rasă pură înscrise în registrul genealogic condus sau înființat de aceasta și decizia de aprobare a programului/programelor de ameliorare derulate la rasa/rasele pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de întocmire și menținerea registrelor genealogice, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;

f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;

g) declarația pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiează sau nu de dreptul de deducere a TVA.

Cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) dovada că solicitantul este persoană juridică (copie CUI/CIF);

b) acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau autorizarea ca parte terță pentru efectuarea testării performanțelor, eliberată de ANZ;

c) lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciului de determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului, avizată de ANZ, care va cuprinde: denumirea întreprinderii, adresa, CUI/CIF/CNP, după caz, codul CAEN, numărul unic de identificare a întreprinderii la APIA, numărul contractului de prestări servicii încheiat între prestator şi beneficiar, rasa şi numărul de animale care fac obiectul serviciilor, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri, iar în cazul întreprinderilor noi, se va menţiona “întreprindere nou-înfiinţată”;

d) copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, respectiv partea terță desemnată în programul de ameliorare aprobat sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare;

e) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ;

f) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice;

g) declarația pe propria răspundere din care să rezulte dacă beneficiează sau nu de dreptul de deducere a TVA.

Documentele transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!