În zilele de 28 și 29 iulie 2023, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre (ANCC) Caprirom organizează Conferința Națională a Crescătorilor de Caprine din România. Evenimentul are loc la ICDCOC (Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor) Palas Constanța și, pe lângă reunirea crescătorilor de capre, autorităților și specialiștilor, celebrează 30 de ani de activitate a ANCC Caprirom, asociație care are mai mult de 400 de membri și peste 200.000 de capre.

Vineri – 28 iulie, prima zi a Conferinței Naționale a Crescătorilor de Caprine din România cuprinde prezentări de lucrări științifice și, totodată, participanții vor afla istoria ANCC Caprirom.

În curtea ICDCOC Palas Constanța, crescătorii își prezintă caprele, în țarcuri special amenajate, în jurul cărora sunt corturi în care sunt expuse produse tradiționale din lapte și carne de capră. Va avea loc și un Concurs Național de Brânzeturi.

„Acest eveniment poate fi o experiență memorabilă și pentru copii, deoarece pot mângâia căprițele și se pot bucura de clipe frumoase alături de animăluțe în aer liber. Vom avea fel și fel de brânzeturi cu mirodenii, brânză maturată, iaurt și multe alte preparate din lapte de capră. În timpul degustării, fermierul povestește despre viața caprelor, hrana pe care o consumă și despre mica fabrică unde sunt prelucrate toate aceste lactate. La târgul de produse tradiționale din lapte și carne de capră poți descoperi că pasiunea pentru natură și tradiție se regăsește în fiecare gust autentic și în fiecare produs. La finalul unei astfel de experiențe afli că acest tip de degustare nu este doar despre a savura arome și texturi, ci despre a te conecta cu oamenii și cu tradițiile autentice. Laptele de capră este o comoară nutritivă ce a fost apreciată de-a lungul secolelor pentru beneficiile sale remarcabile asupra sănătății”, precizează Claudiu Anghelescu, președintele ANCC Caprirom.

În cea de-a doua zi a evenimentului desfășurat la ICDCOC Palas Constanța, sâmbătă – 29 iulie, are loc un workshop pe tema procesării laptelui de capră.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Pentru prima dată, salonul „Vicii și Delicii” ajunge la Timișoara, anul acesta orașul din vestul țării fiind Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul dedicat micilor plăceri ale vieții, vinuri, băuturi spirtoase, produse gourmet, are loc în perioada 24 – 26 martie 2023, la Centrul Regional de Afaceri. Salonul de vinuri și gastronomie „Vicii și Delicii” și-a deschis porțile pentru prima dată în toamna anului 2018, la Arad.

Sute de etichete de vinuri și alte licori fine așteaptă să fie degustate la „Vicii și Delicii” Timișoara 2023. „Pe lângă vinuri, cei care vor călca pragul salonului vor găsi și o selecție atentă de băuturi fine remarcabile, dar și delicii culinare, totul într-un decor luxuriant. Fie că ești pasionat de vin sau doar ce i-ai descoperit farmecul aparte, salonul Vicii și Delicii va fi în weekend-ul 24 – 26 martie locul ideal pentru a-ți rafina gusturile, pentru a socializa și pentru a învața din tainele viticulturii”, spun organizatorii.

Vinurile vor fi acompaniate de mezeluri și brânzeturi de cea mai bună calitate, precum și de produse de cofetărie și patiserie. Spectacolele de live cooking vor fi însoțite de workshop-uri dedicate pasionaților de vinuri. „De o parte din deliciile care alcătuiesc Vicii și Delicii 2023 | Timișoara se va ocupa chef Radu Zărnescu, maestru culinar cu o experiență bogată în industria gastronomiei românești. Pe toată perioada evenimentului, el ne va găti și încânta în cadrul unui live cooking show”, punctează organizatorii salonului.

Cei care trec pragul evenimentului au ocazia să facă parte din acțiunea „Timișoara degustă”, prin care vor fi alese cele mai bune vinuri din cadrul salonului. Fiecare vizitator va avea ocazia, pe baza biletului de acces, să voteze și să-și aleagă vinurile preferate.

„Vicii și Delicii” 2023 | Timișoara

Program

Vineri, 24 martie: 17.00 - 22.00

Sâmbătă, 25 martie: 14.00 - 22.00

Duminică, 26 martie: 14.00 - 20.00

Organizatori: Methexis, Bibliotheka

Parteneri: Selgros, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Aur'a, Auto Schunn

Prețul biletului de acces este 50 de lei, putând fi achiziționat online de pe site-urile eventim.ro, iabilet.ro, entertix.ro sau de la intrarea în cadrul evenimentului, și permite participarea la toate degustările pregătite de cramele prezente.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a adoptat Hotărârea privind stabilirea valorii ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi. Astfel, se acordă un sprijin financiar pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi pentru cererile depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în perioada 7 mai – 30 iunie 2020. „Scopul ajutorului este acela de a susține prețurile la un nivel rezonabil pe piață pentru produsele agroalimentare vizate”, precizează un comunicat de presă.

Valoarea totală a ajutorului financiar este de 64.719,97 lei și se repartizată astfel:

• 47.018,96 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 178,16 tone brânzeturi;

• 15.866,86 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 37,51 tone unt;

• 1.834,15 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 22,5 tone lapte praf degresat.

Ajutorul financiar urmează să fie plătit în termen de maximum trei luni de la încheierea perioadei contractuale de depozitare, iar APIA este autoritatea competentă pentru implementarea acestei scheme de sprijin.

Măsura este finanțată integral de la bugetul Uniunii Europene prin Fondul European de Garantare Agricolă şi susținută inițial prin bugetul național din sumele alocate Ministerului Agriculturii pe anul 2020.

Nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, însă un exemplu reușit este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării. „Produs de Cluj” este finanțat cu fonduri publice de o instituție publică, Consiliul Județean Cluj, și ne arată cum banul public poate fi cheltuit cu folos, un model de urmat și pentru alte administrații județene. (despre „Produs de Cluj” și câțiva producători am mai scris și aici: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/item/4388-produs-de-cluj-pentru-bunastarea-spatiului-rural.html)

Ramona Moldovan, director Asociația Produs de Cluj: „Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari, care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară.”

Încă avem gospodari care știu să facă o brânză bună de casă sau un produs tradițional din carne, dar, din păcate, drumul acestora până la cumpărător este tot mai anevoios, presărat cu mormane de hârtii și armate de inspectori care, în final, atestă o calitate evidentă. Micul producător își găsește tot mai greu drumul spre o piață dominată autoritar de interesele marilor lanțuri de magazine. Târgurile rămân printre puținele oportunități de întâlnire între cele două părți, producător și cumpărător. Din nefericire, nu toate târgurile reușesc să se impună și să se mențină de-a lungul timpului, pentru că și ele trebuie să țină pasul cu vremurile pe care le trăim, atât din punctul de vedere al ofertei comerciale, cât și al celei artistice. Un exemplu reușit în acest sens este conceptul „Produs de Cluj”, care a reușit să strângă sub acest brand producători și meșteșugari din Ardeal, în primul rând, dar și din alte colțuri ale țării.

Ramona Moldovan, directorul Asociației Produs de Cluj, vorbește despre obiectivele pe care și le propune târgul ardelean. „Produs de Cluj este un concept al Consiliului Județean Cluj, este un proiect deosebit pentru că susține și promovează produsul tradițional, susține valoarea, cultura și tradiția. Alături de noi sunt micii gospodari sau meșteșugari care au mici afaceri de familie și care, dacă nu ar avea sprijinul nostru, n-ar mai putea să ducă tradiția mai departe. E dificil pentru ei să se promoveze singuri sau să se deplaseze singuri în marile orașe unde să-și vândă produsele. Ei bine, aici intervenim noi și organizăm târgurile Produs de Cluj în întreaga țară, pentru că este important să susținem produsul tradițional românesc, să consumăm produse sănătoase realizate de producători români. Vorbim despre un produs de calitate, despre un cârnaț, spre exemplu, care are carne în el, nu urme de carne și prafuri, o brânză care conține lapte sau o prăjitură făcută ca la mama acasă. Pun accent pe aceste detalii pentru că trebuie să ne trezim odată și să consumăm produsele făcute de noi, în România.”

Piață de desfacere asigurată

Formatul „Produs de Cluj” este unul itinerant, care a fost inițiat în urmă cu aproape zece ani, după un model importat din Polonia și care a rezistat și s-a dezvoltat pe piață datorită formei moderne de prezentare, care îmbină armonios divertismentul cu tradiția gastronomică sau cea meșteșugărească. „Târgul nostru se întinde pe trei zile, la final de săptămână, și mergem cu el prin țară acolo unde este dorit. Ca orice început, a fost greu. Am pornit la drum cu 30 de producători și acum suntem 150. Spre exemplu, recent, la Timișoara am venit cu 70 de producători și, dacă mai era loc, veneau și alții. Producătorii văd că au susținere și evenimentele  pe care le organizăm sunt reușite, iar succesul nostru înseamnă și succesul lor comercial.  Avem producători care vin alături de noi încă de la început, dar nu facem discriminări. Toată lumea are la dispoziție standuri unitare, branduite, pe care le punem la dispoziția lor. În ceea ce privește oferta, este una cât se poate de diversă. Cele mai multe sunt produse tradiționale, dacă vorbim despre produsele alimentare. Sunt gemuri și rețete făcute după cele ale bunicilor, fierte în cazan cu foc de lemne, sunt conserve de legume tradiționale, avem cu noi „Cămara cu afumături” care oferă doar produse tradiționale din carne, avem brânzeturi deosebite cu mirodenii de la Turda, dar avem și meșteri lemnari, costume populare sau ceramică de la Corund”, rezumă Ramona Moldovan.

Dumitru Stan vine de la Băbeni, din județul Vâlcea, cu obiecte din lemn pentru bucătărie. A învățat să lucreze cu lemnul de mic, la fel cum au făcut-o tatăl și bunicul său. „La început, trebuie să te joci, așa cum fac toți copiii, pentru că dacă-ți impune cineva, n-o să-ți mai placă. Din joacă, o să reușești să simți lemnul și să lucrezi pe fibra lui. Eu am început cu lucrări mai ușoare, cu cioplitul, și cred că primul obiect făcut de mâinile mele a fost o lingură, apoi am început să fac coveți din lemn, cauce, platouri pentru servit sau veselare, acele rafturi de lemn pe care se așeza înainte vesela de bucătărie. Mie, unuia, „Produs de Cluj” îmi oferă piață de desfacere și asta este foarte important pentru un meșter popular ca să poată duce o tradiție mai departe”, ne-a spus meșterul vâlcean.

Cărășanul Dănuț Beg produce în familie conserve tradiționale pe bază de ciuperci, pe care le culege din propria ciupercărie. Pe lângă acestea, mai produce dulcețuri și siropuri după rețete tradiționale, iar târgurile reprezintă cel mai important debușeu de piață. „De trei ani, mergem cu Produs de Cluj aproape peste tot în țară prin cele mai importante orașe ale României. Din punctul meu de vedere, sunt cei mai buni organizatori de târguri din țara noastră, pentru că organizează evenimente de top, iar noi avem succes cu produsele noastre. Am început să producem mai mult, avem clienți în întreaga țară și, cel mai important, am reușit să încheiem contracte și cu magazine din țară”, arată producătorul din județul Caraș-Severin.

Brânza de burduf cu mirodenii de la Turda (Cluj) a devenit cunoscută în țară datorită târgului Produs de Cluj. Este o mică afacere de familie începută cu ani în urmă de bunic și dusă acum mai departe de nepot. Un nepot cu studii în Anglia, care a ales să dezvolte propria afacere în detrimentul unui job la o multinațională. „Nu cantitatea, ci calitatea este cea care vinde, spune Corina Pasc, mama tânărului care s-a întors acasă să ducă mai departe tradițiile și afacerile familiei. Avem brânză de burduf specială, cu calități terapeutice. Și busuiocul, și ceapa, și ardeiul, puse-n brânză, lasă acolo uleiurile volatile, ceea ce aduce un beneficiu pentru organism. Brânzeturile aste nu se găsesc în nicio piață din țară și cu atât mai puțin în magazine. Sunt brânzeturi în ediție limitată. Nu producem cantități industriale, pentru că ar însemna să pierdem la calitate. Produs de Cluj este sufletul meu și al familiei mele. Această asociație ne-a promovat, ne-a dus în țară, ne-a făcut cunoscuți. Suntem ca o familie”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Piața fragilă a cărnii de oaie, aproape inexistentă pe plan intern, lipsa mâinii de lucru, lipsa pășunilor și profiturile tot mai mici obținute de crescătorii de oi conduc la regresul oieritului în România. Despre drumul pe care se află unul dintre cele mai importante sectoare zootehnice am stat de vorbă cu Nicolae Cioranu, președintele Federației ROMOVIS.

Reporter: Care sunt tendințele în oieritul românesc în 2019?

Nicolae Cioranu: Rămânem în continuare în topul european. Dacă efectivele au mai scăzut, ele au scăzut la toată lumea. Nu vreau să cred că e adevărat ce-mi spunea unul dintre cei mai mari exportatori din România, că efectivele au scăzut cu aproximativ 30%. Între timp m-am întâlnit și cu un producător de crotalii, care și el susține că anul acesta i-au scăzut vânzările de crotalii cu aproape 30 de procente.

Reporter: Deci se confirmă procentele.

Nicolae Cioranu: Păi, am legat informațiile între ele, pentru că producătorul de crotalii nu știa de informația pe care o aveam de la exportator. E clar, vedem noi între noi. Vedem cum ne împuținăm, fie ferme mai puține, fie oi mai puține.

Reporter: Cum se explică scăderea asta?

Nicolae Cioranu: Foarte simplu. Legea pășunilor, este dată și nerespectată. Personal cu cine să muncim nu avem, piața este vraiște, așa că despre ce vorbim?

Reporter: E greu de luat o decizie în momentul de față spre ce te îndrepți, spre oaia de carne sau spre oaia de lapte.

Nicolae Cioranu: Nu te îndrepți spre niciuna. Astăzi sunt foarte mulți crescători care iau în calcul reducerea efectivelor. Caută soluții prin care să ducă mai departe afacerea doar cu membrii familiei.

Reporter: Atâta timp cât mai există pasionați care și-au făcut un mod de viață din creșterea oilor, pentru că pe măsură ce se schimbă generațiile, interesul nu mai este același.

Nicolae Cioranu: Sigur. Mai ținem de ele noi, ăștia care avem microbul în sânge. Nu creștem oi pentru că ne aduc mulți bani. S-au dus vremurile când cu 200 – 300 de oi trăiai foarte bine. Acum alergi după o mie și dacă nu ești atent la mutările pe care le faci, te trezești cu un picior în groapă. Nu crescătorul este de vină. Când e obligat să crească de la 200 de oi la 1.000 ca sa trăiască bine, înseamnă că e o problemă în sistem. Dar în condițiile astea, volumul de muncă crește de două sau trei ori. Este anormal.

Oaia românească, pe placul arabilor

Reporter: Haideți să vorbim despre piață, pentru că piața dă ora exactă a profitului, și să începem discuția de la oaia de carne. Unde și la ce preț pleacă ea din fermele românești?

Nicolae Cioranu: Ați pus punctul pe i! Oaia de carne pleacă la același preț cu Țurcana sau cu oricare altă oaie. Oaia de carne, zice-se, este căutată de europeni, dar nu se vinde, în schimb Țurcana și toată oaia din România le place foarte mult arabilor.

Reporter: Piața arabă e o piață deschisă și profitabilă pentru crescătorii români?

Nicolae Cioranu: Anul acesta, este o piață deschisă și vorbim de Arabia Saudită, de Emiratele Arabe și de Iran. Crescătorii au vândut în aceste țări cu un leu, un leu cincizeci mai mult decât până acum. Plus că marfa s-a căutat la vremea ei. De la bluetongue încoace, că poate fi considerat un punct istoric pentru oieritul din România, întotdeauna fermierii n-au putut să-și vândă animalele când au ajuns la o greutate optimă. Mielul, în câteva luni, ajunge la greutatea de abatorizare. Țările arabe au nevoie de carcasă grea, ele caută exact ceea ce nu caută țările europene și vă dau exemplul Italiei, care caută mieii ăia de 10 – 12 kilograme în viu. Arabii, cu familii numeroase, au nevoie de carcase de 18 – 20 de kilograme. Or, acest lucru este un avantaj și pentru noi, ca țară. Vinzi animalul mic să-l îngrașe altul, cu furaje din altă țară, sau preferi să-l dai tu gata finisat? Toată lumea vorbește despre tandemul vegetal – zootehnie, care ar trebui sa funcționeze și la noi. Din păcate, încă este o discrepanță foarte mare între cele două sectoare.

Reporter: Ce înseamnă, concret, prețul pentru oaia de carne?

Nicolae Cioranu: Dacă facem o analiză, vom vedea că prețul primit în perioada Paștelui nu-l mai primim tot anul. E, să-i spunem așa, un preț de sărbătoare. Așa este și la arabi. Ei caută carne de oaie mai ales pe perioadele lor de sărbătoare și normal că plătesc un preț mai bun. Noi, crescătorii, trebuie obligatoriu să ținem cont de perioadele astea. Până când s-a deschis piața arabă, am vândut cu 9 lei kilogramul în viu, apoi a crescut la 10 și chiar 11 lei. Apoi prețul a scăzut din nou, ajungând la 7, maximum 8 lei pe kilogram. Dar ce te faci dacă ai pregătit miei de vânzare și nu-i vinzi la vremea lor? Începe să se schimbe raportul între furajare și sporul de îngrășare, încep să crească costurile și să scadă profitul și la urmă îți vine să deschizi poarta fermei și să le dai drumul. Barca oieritului se clatină de câțiva ani buni.

Reporter: Unde trebuia peticită, în așa fel încât să nu mai ia apă?

Nicolae Cioranu: Simplu. Trebuia semnate acorduri sanitar-veterinare cu toate țările arabe. Mi-au demonstrat de multe ori exportatori de-ai noștri că există cerere. „Uite, mă sună din Maroc, au nevoie de un vapor de miei”, îmi ziceau exportatorii. Dar pentru că n-am avut acord sanitar-veterinar cu ei, au luat mieii din altă parte și noi am rămas cu ei în fermă, deși erau numai buni de livrat.

Reporter: E o problemă din acest punct de vedere la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor?

Nicolae Cioranu: Eu cred că da. Noi am venit cu propuneri la Ministerul Agriculturii, la ANSVSA, dar noi am spus, noi am auzit.

Reporter: Sunt convins că așa cum a fost cerere din Maroc, a fost și din alte țări...

Nicolae Cioranu: Sigur că au fost și, pentru că noi nu am putut să livrăm, au încărcat din Spania. Când s-a rugat Iordania de noi să le livrăm miei, a durat trei luni până am semnat acordul.

Reporter: Presupun că, și calitativ, mieii din România sunt peste ce se produce la ora asta în Europa.

Nicolae Cioranu: Vreți să vă spun că un oficial iordanian, la una dintre întâlnirile noastre din Iordania, ne-a spus că, pentru țara sa, relația comercială pe sectorul ovine este vitală. Noi am întrebat de ce? Din două motive, ne-a răspuns. Unu, pentru că din punct de vedere economic vaporul ne costă foarte puțin de la Constanța până la Aqaba și face doar 5-6 zile, și, doi, calitativ oaia din România, după oaia din Iordania, pentru că nu putea să spună altfel, este pe primul loc pe glob. Mai mult decât să te duci să vinzi și cumpărătorul să-ți laude marfa la el acasă ce să mai spui?

Lâna nu-i căutată, laptele n-ai cu cine să-l mulgi

Reporter: Ce înseamnă la momentul acesta piața laptelui de oaie din România, în contextul în care zona de vest a dispus de ceva capacități de procesare, iar laptele a fost căutat și plătit?

Nicolae Cioranu: La noi, laptele s-a plătit întotdeauna. Plătindu-se, oamenii au făcut tot posibilul să-l mulgă. Problema este că nu vor mai avea cu cine să mulgă oile, în viitor, și ajungem cu discuția de unde am plecat la pășune...

Reporter: Oaia, în general, nu prea se pretează la mulsul mecanic, or, în condițiile astea, problema lipsei de personal devine una foarte greu de rezolvat...

Nicolae Cioranu: Da, dar nu imposibil, pentru că și alții au avut problema asta, înaintea noastră...

Reporter: ...și-au scăzut ca efective.

Nicolae Cioranu: Au scăzut, dar n-au renunțat la ele. Au găsit soluții. Le-au închis în garduri electrice. Statul i-a ajutat să-și facă garduri, să-și facă fântâni, fermierul lasă oile acolo și în timpul ăsta se ocupă de altceva, își face fânul, spre exemplu. Or, la noi, se închide o poartă și nu se deschide nimic în loc. Sper că nu se va întâmpla la fel și cu comerțul de oi. Vă amintiți că după ce s-au închis abatoarele în România s-a cam terminat și cu animalele. Din păcate, asta-i realitatea.

Reporter: Revenind la lapte, care este prețul lui la momentul acesta?

Nicolae Cioranu: Eu cred că fabricile de procesare nu vor să se trezească înainte de a fi prea târziu, pentru că 2,9 lei pe litru, cât s-a plătit la noi laptele, nu știu câtor le mai convine să-l mai mulgă la anul. Cantitatea este destul de mică, dar omul este nevoit să-l mulgă și să-l vândă, să mai facă niște bani, pentru că nu rezistă doar cu mielul.

Reporter: Și piața asta a laptelui se cam împarte în două. Pe de o parte, sunt cei care mulg și vând, și pe de alta, sunt cei care mulg, procesează și vând. Cum  este mai rentabil?

Nicolae Cioranu: După mine, cel mai rentabil este să-ți faci tu brânza și să o vinzi. Asta înseamnă să ai cu cine să mulgi, să ai permanent o masă în piață și să ai client la telemea și la caș.

Reporter: În aceste condiții, sprijinul la lână înseamnă ceva pentru crescători?

Nicolae Cioranu: Ajută extraordinar de mult, dar eu zic că n-a fost gândit bine ajutorul ăsta. Haideți să luăm povestea de alaltăieri, nu de ieri. Să zicem că alaltăieri vindeam lâna cu un leu cincizeci până la doi lei cincizeci. Anul trecut, am mai mers așa amestecat, am primit un preț mai mic, dar a fost și subvenția un leu și ne-am descurcat. Anul acesta însă, am ajuns mai spre fundul gropii. De ce? Am ajuns să plătim noi la un intermediar să vină, să încarce lâna și să ne dea documentele în baza cărora să putem încasa subvenția.

Reporter: Și-atunci, care este rolul subvenției?

Nicolae Cioranu: În situația în care nu caută nimeni lână, e mai mult decât nimic. Statul plătește niște bani pe care înainte îi plătea cumpărătorul. Dar, mă întreb eu, de ce să primești banii ăștia de la statul român, când înainte îi primeai de la cumpărător?

Reporter: Cam care ar fi efectivul de ovine care mai există în România la acest moment?

Nicolae Cioranu: Eu trăiesc cu impresia că nu am scăzut sub zece milioane, dar dacă se confirmă ce discutam mai devreme, că efectivul de ovine s-a redus cu circa 30 de procente, atunci avem o problemă.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția 01-14 noiembrie 2019

În zilele de 9 și 10 decembrie 2017, porcul crescut românește a fost în centrul atenției la Râmnicu Sărat. Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS) a organizat, în parteneriat cu Primăria, prima ediție a Festivalului „Pomana Porcului”. Evenimentul a animat micuțul oraș din județul Buzău, platoul de lângă primărie fiind luat cu asalt de râmnicenii veniți, cu mic, cu mare, să-i vadă pe artiștii care au asigurat distracția și voia bună: Aurel Moldoveanu, Mădălina Manolache, Mioara Velicu şi Irina Loghin. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, colindele au acompaniat bunătățile tradiționale expuse spre degustare și vânzare de producători locali. Carnea de porc sau, mai bine zis, pomana porcului făcută la ceaun şi sarmalele în foi de varză au fost la mare căutare, însă nici preparatele din carne, din lapte, ouăle și mierea n-au dus lipsă de clienți.

Festivalul Pomana Porcului, de la Râmnicu Sărat, a dat ocazia producătorilor agricoli locali să se promoveze. Iar județul Buzău se poate lăuda cu mulți asemenea producători, și mici, și mari, iar câțiva au răspuns prezent Asociației Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin. „Fiecare zonă ar trebui să-și promoveze producătorii locali, indiferent de mărimea fermei, a afacerii. Consumatorul trebuie să ne cunoască și să cumpere produse românești”, este de părere Ion Iaru, un mic întreprinzător din Râmnicu Sărat. El a venit la evenimentul din centrul orașului cu produse din lapte și cu ouă de găină. Ion Iaru crește vaci, oi, porci, rațe, pui de carne și găini ouătoare. L-am întrebat cum îi merge, cum a fost anul acesta. A răspuns, simplu, „bine”. Da, îi merge bine pentru că, așa cum ne-a spus, de patru ani nu mai are credite la bănci, și-a pus pe picioare afacerea agricolă fără fonduri europene, iar acum își vede de fermă, procesează diverse produse care, din fericire, sunt căutate pe piața locală, ceea ce am remarcat și noi, văzând la standul producătorului cererea mare de caș, urdă și ouă. Acestea din urmă aveau și un preț atrăgător, 0,75 lei/ou.

La căsuța cu miere am găsit o familie de apicultori, dar nu dintre cei cu normă întreagă, pentru că, deocamdată, mierea nu aduce suficienți bani astfel încât oamenii să-și lase serviciile actuale. Ea, profesoară, el, medic, familia Gavrilă-Florescu și-a făcut cunoscute produsele obținute de la albine cu ajutorul târgurilor și expozițiilor. Festivalul organizat de AFISS a fost o surpriză plăcută pentru familia de apicultori, care și-ar dori să fie mai dese astfel de evenimente locale.

Și pentru că aceia care au dat strigarea pentru întâlnirea consumatorului final cu producătorul, pe platoul din fața Primăriei Râmnicu Sărat, sunt crescătorii de porci, normal că nu puteau lipsi tocmai ei. Miron Dascălu a adus „Bunătăți de la conac”, produse tradiționale din carne, naturale, neinjectate, cum îi place să zică, respectiv produse crud-uscate, produse ușor fierte și afumate. „Manifestarea aceasta, căreia i-am dat numele de „Festivalul Pomana Porcului”, este o oportunitate atât pentru noi, producătorii, cât și pentru consumatori, care au prilejul să afle despre produsele noastre și despre carnea de porc românească”, a punctat Miron Dascălu. El deține un grup de firme care controlează întregul flux, „de la furcă la furculiță” sau „de la sămânță până la om, pe masă”, dacă ar fi să-l citez pe omul de afaceri din Râmnicu Sărat, care a investit sume considerabile în zootehnie, terenul lucrat (aproximativ 300 ha) fiind puțin în comparație cu nevoile animalelor. În cadrul grupului există reproducție, o fermă cu 2.000 de scroafe și un circuit închis, precum și o fermă cu circa 60.000 de porci pe an. „Avem propriul abator (pentru porc și vită) și fabrică de procesare, iar de curând ne-am deschis la București un magazin, coop.ro, în care, pe lângă produsele noastre, vindem și preparate cum ar fi brânzeturi, de la alți producători din județul Buzău. Totodată, produsele noastre ajung în câteva magazine din Buzău alături de ale altor producători locali. Ne luptăm, prin asociațiile profesionale, să ajungem în galantar, să ne cunoască consumatorul. Există carne românească și ea trebuie să fie prezentă pe rafturile marilor lanțuri de magazine”, a precizat Miron Dascălu. Întreprinzătorul a profitat de suprafața de vreo 2 ha de viță-de-vie moștenită de la părinți în localitatea Podgoria (lângă Râmnicu Sărat), ca să producă și vin – Domeniul Dascălu, pe care îl valorifică atât în magazinul propriu, cât și prin intermediul unei alte afaceri – agroturism. Pe Valea Doftanei, la pensiunea Conacul Dascălu se găsesc toate produsele grupului buzoian.

Sufletul Festivalului „Pomana Porcului” a fost o femeie, cea care ține frâiele AFISS, dar și pe ale propriei ferme de îngrășare porci. Larisa Ene, președintele AFISS, a ținut să spună tuturor, în deschiderea evenimentului, că a dorit să aducă în atenția consumatorului fermierul mic și mijlociu, mai ales că asociația se adresează celor cu ferme de circa 10.000 de porci crescuți pe an. „Prin organizarea acestei prime ediții a Festivalului Pomana Porcului, ne-am apropiat de consumatorul final, i-am prezentat acestuia fermieri, oameni care fac produse tradiționale românești din materia primă crescută în România. Astfel, am venit în sprijinul fermierului, consideră Larisa Ene. Este importantă interacțiunea cu consumatorul final. Fermierul se face cunoscut, consumatorul îi cunoaște, încet, încet, produsele și mai apoi le poate identifica inclusiv în magazine. Este nevoie să înțelegem că trebuie să consumăm produse românești, realizate aici, în țară. Este spre binele tuturor, și al consumatorului, și al fermierului. Nu putem supraviețui unii fără alții. Supraviețuiește fermierul, cumpărătorul consumă un produs de calitate și așa aducem un plus tuturor.”

La prima ediție a Festivalului „Pomana Porcului”, am remarcat sloganul AFISS: „Porc crescut cu suflet de fermieri români, pentru români”. Evenimentul de la Râmnicu Sărat face parte dintr-o campanie de sprijinire a fermierilor mici și mijlocii, demarată de AFISS. „Este al doilea eveniment pe care-l organizăm în acest an. Primul a fost un turneu cu presa în câteva ferme membre ale asociației”, a specificat Larisa Ene.

Micul fermier continuă să sufere

De doi ani, crescătorii mici și mijlocii de porci trec printr-o perioadă dificilă. Prețul porcului nu acoperă costurile de producție. Chiar și în această perioadă, când, teoretic, se consumă foarte multă carne de porc, la poarta fermei prețul pe kilogramul de porc în viu este undeva la 5,2 lei, în timp ce costurile depășesc 6 lei/kg, în special în fermele cu investiții noi. Cu toată voia bună și bucatele alese de la Festivalul „Pomana Porcului”, nu puteam trece peste problemele din creșterea porcilor. „În ultimii doi ani, spune Larisa Ene, media nu a depășit 5 lei/kg viu. Am avut și prețuri de 3,5 lei/kg viu la poarta fermei. Acum, sunt probleme și din cauză că Pachetul 1 din măsurile de bunăstare a fost redus cu 25%. Banii din acest pachet ar trebui dați cât mai repede și, de asemenea, ar trebui să știm ce se întâmplă cu tăierile astea, ca să știm exact dacă mai avem ceva de recuperat sau nu din sumele respective. APIA a început deja să ceară crescătorilor refacerea cererilor inițiale pe bunăstare aferente anului 2017, ceea ce nu este normal, având în vedere că nu avem un răspuns definitiv de la Bruxelles asupra acestor tăieri. Fermierii își fac planuri de afaceri, au datorii de plătit și este firesc să știe dacă mai au ceva de recuperat sau nu.” Ce-i de făcut? Președintele AFISS susține că există soluții, dar ele sunt în mare parte în mâna autorităților. „Ar trebui să se accelereze Măsura 14. Sperăm să intre în vigoare de anul viitor. Fiecare porc ieșit din fermă de la începutul anului și care a beneficiat inclusiv în anul 2015 de măsuri de bunăstare, pentru care fermierii au cheltuit bani, trebuie să fie inclus în această măsură”, afirmă Larisa Ene. Ea a adăugat că fermierii au nevoie de măsuri economice adaptate nevoilor, în funcție de mărimea fermei. Cei mici și medii au necesități diferite de finanțare, comparativ cu marii fermieri. „Băncile ar trebui să finanțeze proiecte, planuri de afaceri și nu să ceară garanții locuințe și alte asemenea bunuri, pe care cei mai mulți dintre tinerii care vor să investească în zootehnie nu le au. Apoi, dobânzile sunt mari. Băncile ne înglodează cu dobânzi foarte mari și nu reușim să ducem mai departe investiția”, punctează președintele AFISS.

Necazul micului fermier e că nu are putere de negociere, nici în fața băncilor și nici în fața furnizorilor de input-uri. O soluție ar fi asocierea. Însă, ca să se asocieze, vrea să vadă beneficiile, să aibă măsuri legislative care să-l diferențieze de unul din afara unei forme de asociere. „Legea Cooperativelor nu poate fi pusă încă în practică din punct de vedere fiscal, cu toate că s-a publicat în Monitorul Oficial anul trecut, în iulie 2016”, arată Larisa Ene.

Încă o lege care ar fi putut fi benefică fermierului român, cea așa-zisă a supermarketurilor, nu funcționează. Nici despre cele 51% produse românești pe rafturile marilor rețele de magazine nu mai sunt vești.

Ce le rămâne producătorilor agricoli autohtoni? Poate că ar fi timpul să se unească și să ajungă direct la consumator, prin intermediul propriilor magazine, prin organizarea de târguri săptămânale sau de evenimente cum a fost și acesta de la Râmnicu Sărat, Festivalul „Pomana Porcului”.

Legea 150/2016 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare) ar fi creat mai multe probleme industriei laptelui, în viziunea președintelui APRIL, Dorin Cojocaru, motiv pentru care acesta se gândește să se adreseze Parlamentului și să ceară ca sectorul pe care îl reprezintă să iasă de sub incidența Art. 103. (1) din Legea 150/2016 care reglementează prezența la raft a „51%” volum de marfă provenită din lanțul alimentar scurt (produse autohtone, mai nou).

În detaliu, articolul de lege despre care Dorin Cojocaru a vorbit într-un interviu LIVE transmis pe pagina de Facebook a Revistei Fermierului și care ar fi cauzat atât de multe probleme sectorului românesc al laptelui sună așa: „Comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere, produsele lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”, modificat anul acesta prin amendamentele propuse de legislativul român.

El a afirmat în mod clar că nu-și dorește ca industria laptelui din România să devină „o victimă colaterală” a reglementărilor aduse de Legea 150/2016 și spune că nu se poate legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult în favoarea retailerilor.

Cojocaru devine inclusiv ironic la un moment dat, atunci când vorbește de această proporție de 51 la sută marfă românească (autohtonă) la raft. În acest context, el spune că procentajul în cauză a devenit un laitmotiv la români, drept pentru care aceștia ar putea ajunge să-l poarte chiar și pe tricouri sub formă de sloganuri „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton!”

De asemenea, al acordă cartonașul roșu și Legii 88/2016 (privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate) și spune în mod clar că aceasta este inutilă, în condițiile în care etichetarea este reglementată prin Regulamentul european 1169.

„Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv”, afirmă Cojocaru în interviu.

Subiectele abordate cu incisivul șef APRIL nu sunt însă doar acestea. Vă lăsăm să savurați un interviu care a avut unele dintre cele mai mari vizualizări pe pagina de socializare a publicației amintite mai sus.

Revista Fermierului: Domnule Dorin Cojocaru, în calitate de reprezentant al sectorului procesării laptelui din România, credeți că modificările aduse Legii 321 (prin Legea 150) vor avea vreodată un efect benefic asupra sectorului agroalimentar românesc? Se tot discută de acest act normativ în ultimii ani, dar fără vreun efect pozitiv, vizibil în piață.

Dorin Cojocaru: A trecut un an și jumătate de când tot vorbim de acest act normativ. (...) Legea 150 a creat mai multe probleme industriei laptelui și cred că întregii industrii alimentare. (...) În prezent, dezbaterile se țin pe tema celor 51 de procente. Observ că a devenit un laitmotiv acest 51 la sută. Vom ajunge să-l purtăm chiar și pe tricouri: „51%, un nou brand!” sau „Produs autohton” etc.

Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte încâlcite, neînțelese și chiar îmi doresc să pot scoate industria laptelui de sub incidența acestui „51 la sută”. Atunci când nu înțelegem ce (...) se vrea prin redefinirea lanțului scurt, 51 la sută produse românești, a produsului autohton,a  parteneriatelor directe, ne învârtim în jurul cozii. Pur și simplu, nu vreau ca industria laptelui din România să devină o victimă colaterală. Nu poți legifera o relație comercială care în ultimii 10 ani s-a dezvoltat unilateral, adică mai mult spre hipermarketuri.

Cei care ne citesc poate nu înțeleg în totalitate partea legislativă sau relațiile contractuale dintre un furnizor și un hipermarket și, citind toate acestea, vor spune că probabil am înnebunit. Credeți că retailerii vor sta cu mâinile-n sân, „să se joace în curtea școlii” cu câțiva parlamentari și reprezentanți ai fermierilor, ca să facă ei o lege unilaterală... să ce?

Retailerul reprezintă cumpărătorul, iar procesatorul sau fermierul sunt vânzători. Dacă cumpărătorul nu dorește, nu poți să-l obligi să-ți ia marfa, pentru că nu trăim nici în comunism, nici în kibutz, adică în sistemul „cât se produce, atâta se vinde”.

De aceea, eu spun să fie lăsată liberă piața. (...) Că este parteneriat direct, că este indirect, că este produs autohton, cel care dorește să intre pe o astfel de relație să o facă în cunoștință de cauză și să decidă el pentru afacerea lui. Mai exact, dacă eu vreau să fiu într-un parteneriat direct cu un retailer, îmi asum acțiunea ca business, semnez un contract, un parteneriat și intru pe acel interval de „51 la sută”. Același lucru l-am spus și când s-a bifat în textul de lege „produs românesc”, cu toate că nu-s de acord cu această definiție de produs românesc, acordată doar celui care îl obține cu materie-primă din România.

R.F.: Acum vorbim de produs autohton...

D.C.: Produsul autohton poate fi și produsul european, și planetar! Să nu ne mai ascundem după cuvinte. O lege proastă, se chinuie acum un parlament întreg s-o dreagă. Frate, „radeți” Legea 150 și luați-o de la zero! Transmiteți la Bruxelles: „Am înțeles! Am greșit!” De ce nu recunosc toți cei implicați în construcția acestui act normativ că au greșit? Din orgolii politice? De imagine? Cred că mai mult ar fi apreciați de cetățeni dacă ar recunoaște că au greșit. Multe legi au fost făcute greșit din orgolii politice și populiste.

Legea în cauză menționa „produs românesc”. După mine, în calitate de cetățean și de român și cu pretenții de patriot, tot ceea ce se produce pe teritoriul României este produs românesc. Și asta, pentru că vorbim de o acțiune directă asupra oamenilor prin locuri de muncă și asupra economiei de stat, asupra bugetului de stat, prin taxe, impozite, dezvoltarea de servicii conexe ș.a.m.d.

R.F.: Să înțelegem că politicienii au greșit cu modificarea Legii 321?

D.C.: Nu fac politică, dar eu am crezut că, atunci când intrăm în comunitatea europeană și la 27 de ani de la Revoluție, avem fiecare dreptul de a ne alege drumul pe     care să mergem; bun, rău, ni-l asumăm. Pe lângă mine, și ceilalți (fermieri, politicieni, oameni de afaceri etc.) să înțelegă a-și asuma ceva.

Cine a cerut ca produsele lactate să intre sub incidența lui 51%, când noi, în 2016, în toamnă, am avut deficit de lapte materie-primă? De ce mă obligi să pun pe raft ceva ce nu există ca materie-primă? De ce nu se ține cont de părerea oamenilor avizați din industrie și vine nea Gheorghe, care țina vaca pe islaz, să vorbească de relația cu hipermarketul? Eu nu m-am dus să vorbesc despre cum anume se mulge vaca, cu toate că știu mai bine cum se face asta, că la 18 ani eram șef la fermă de vaci. Încerc să nu mă bag în lucruri unde nu am experiența necesară.

Vechiul act normativ preciza că retailerul are voie să delisteze un furnizor cu preaviz de 45 de zile și cu motivare scrisă, pe când acum, se blochează comanda. Avem produse proaspete, perisabile. Vaca se mulge de două ori, minimum, în fiecare zi. Eu n-am timp să fac stoc și să-mi caut alte piețe și debușee. În momentul în care hipermarketurile, cash&carry etc. au acaparat piața și au peste 60 la sută, eu nu mai am ce negocia. Fie îi dau lui marfa, fie închid fabrica. De aceea, întreb: toată această luptă care s-a dat împotriva procesatorilor de lapte, în ultimii 10 ani, cu huiduieli și înjurături, cu acuzații fără acoperire, unde a dus?

R.F.: Este vreun lucru pozitiv în această Lege 150?

D.C.: După părerea mea, am pierdut timp, bani publici și personali cu această lege. (...) O relație comercială presupune libertatea consimțământului dintre parteneri; n-o poți legifera. Eu trebuia să caut soluția de promovare a produsului românesc și a economiei românești în altă parte.

A fost vorba, la un moment dat, de crearea unui brand de țară; s-a ales praful.

R.F.: S-a încercat într-o anumită formulă, totuși.

D.C.: Pentru mine, brand de țară înseamnă un coș în care eu pun toate mărcile românești și cu ele mă mândresc, cu calitatea lor, cu vizibilitatea lor, cu tot ceea ce este bun în brandurile românești în ultimii 27 de ani; s-a uitat.

R.F.: Putem vorbi de calitate, când vorbim de mărcile românești?

D.C.: Nu veți găsi calitate la grămadă. Un brand puternic însă nu-și permite o calitate inferioară. Și mai este un aspect: ce înseamnă calitate? Să ni se dea definiția calității! Și, prin asta, ajung la calitatea duală. Ce înseamnă calitatea? Gustul? Gustul nu se discută! Ceea ce mie îmi place poate nu place altora.

Nimeni nu vorbește însă de igienă, de normele de siguranță alimentară. Pentru mine, asta înseamnă calitate. Respectul față de consumator, în primul rând, trebuie să fie reprezentat prin respectarea normelor de igienă, de siguranță alimentară, astfel încât să nu creez prejudicii familiei consumatorului, copilului care mănâncă produsul meu. De aceea, personal, sunt foarte exigent cu respectarea normelor de igienă.

R.F.: Cum anume puteam susține și mai mult calitatea?

D.C.: Prin susținerea competitivității. Subvenția pentru sectorul laptelui trebuia acordată pe baza producției și nu pe cap de vacă. Cunosc cazuri de fermieri care se dau șmecheri pe la televizor, au doi litri de lapte pe mulsoare și țin vacile pe post de muzeu. Dacă vrem să devenim totuși competitivi din 2020, că e rost de lapte materie-primă, că sunt produse lactate, trebuie să învățăm să producem fără subvenție, iar aceasta dacă vine, să fie bașca.

Spre exemplu, noi, procesatorii, în ultimii 27 de ani, nu-mi aduc aminte să fi beneficiat de vreo subvenție, de vreun sprijin financiar.

De ce a trebuit să apară și Legea 88?

Revista Fermierului: Ce rol are legea etichetării în toată această poveste a scăderii numărului de procesatori?

Dorin Cojocaru: Etichetarea este, în fapt, reglementată de Regulamentul European 1169. De ce a trebuit să apară și Legea 88? De ce nu se dă publicității răspunsul Comisiei Europene (CE) din data de 10 martie 2017? Acolo se menționează negru pe alb că peste 90% din Legea 88 este cuprinsă în Regulamentul 1169. Am bulversat piața! Hipermarketurile nu mai știau ce să ceară furnizorilor, iar ANPC dădea amenzi pe o lege care nu era în vigoare! Eu m-am cam săturat de aceste populisme ieftine care nu vin decât să crească costurile pe produsul românesc și care îl fac necompetitiv.

Acum se discută de parteneriatul direct! Ce înseamnă parteneriatul direct? Mă apuc eu acum să intru în cooperativă cu hipermarketurile? Să intru în grup de producători cu retailul? Dacă eu am 1.500 de clienți, mici buticuri, mă apuc să intru în cooperativă cu ele? Care va fi statutul meu în acea formă de asociere? Retailerul îmi va spune că a făcut o cooperativă și va cere marcă proprie, marfă în proporție de 51%. Ce înseamnă brandul de țară? Înseamnă mărci românești! Retailerul va apela la brandul propriu, va lua și 51 la sută din producție, iar mărcile românești se vor bate pe 49%. De aceea, voi face adresă către Parlament prin care să cer ca industria laptelui să iasă de sub incidența acestui parteneriat direct, a celor 51%, pentru că îmi creează mai mult probleme. În plus, în direcția în care merg lucrurile este posibil ca în doi-trei ani să ne distrugem toate brandurile românești.

R.F.: Avem în țară procesatori de lapte care chiar dacă au firmă înregistrată la Registrul Comețului și, probabil, au și acționari români, nu produc în România. Cum se face?

D.C.: Regulamentele Europene de Autorizare Sanitară-Veterinară 852 și 853/2004 prevăd că ultimul care ambalează pune și ștampila pe produsul finit. Ca paranteză, consumatorul trebuie să știe că, pe etichetă, există o ștampilă de autorizare sanitară-veterinară, ovală, pe care scrie România, un L și un număr. Poate exista însă și un dreptunghi. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie să găsească pe etichetă ori o ștampilă ovală, ori un dreptunghi. Pe dreptunghi trebuie să scrie – centrul de colectare și prelucrare a laptelui –, adică procesare a laptelui reglementată prin Ordinul 111. Mai exact, cumpărătorul trebuie să știe că produsul a fost pus pe piață de o societate înregistrată la ANSVSA, însă nu și autorizată sanitar-veterinar. Asta ar înseamna funcționarea în baza altor regulamente, altor proceduri. Firmele care au ștampilă ovală funcționează pe comerț intracomunitar, au medic veterinar permanent, HACCP implementat, ISO 22000 etc. Strictețea pe siguranță alimentară este mult mai mare la ștampila ovală decât la dreptunghi.

În acest context, cu ceva timp în urmă, se spunea că n-au voie în hipermarket decât produsele lactate cu ștampilă ovală, nu și cele cu dreptunghi. De ce? Pentru că impactul asupra consumatorului ar fi mult mai mare dacă mie îmi apare o neconformitate. Practic, exigențele sunt mult mai mari pentru autorizare în cazul ștampilei ovale, decât pentru dreptunghi.

Acum, am depistat că sunt mulți care au ștampilă ovală (și de asta am și făcut paranteza). În fapt, ei nu cumpără lapte materie-primă pentru procesare, ci caș bașchiu sau calupuri, feliază și pun ștampila. Am văzut și pe marcă proprie această practică, dar și pe brand. Când am propus ANSVSA-ului să se facă separarea celor amintiți mai sus de cei care cumpără lapte și-l procesează aici, mi s-a răspuns că nu se poate modifica pentru că asta trebuie făcută la nivel de regulament european. Punct.

În altă ordine de idei, pentru mine, inclusiv Ordinul 111 ar trebui abrogat, pentru că produsul, din punctul de vedere al siguranței alimentare, ar trebui să fie unul singur; aceleași reguli. Hai să-i aducem pe toți la același nivel concurențial, pentru că ștampila ovală, din punct de vedere al food-safety, au totuși autocontrol, control încrucișat, auditări, analize de laborator care, toate, costă foarte mulți bani. O analiză pe metale grele, pe oxizi de plumb, este undeva la 1.400 lei. O dioxină ajunge între 300 și 500 de euro și nici măcar nu este făcută în România, ci în Germania sau Ungaria.

R.F.: Că tot veni vorba, câte făbricuțe activează în baza acestei ștampile-dreptunghi?

D.C.: Pe Ordinul 111 sunt vreo 946 de făbricuțe înregistrate, pentru că, până în 2015, când noi aveam cotele de lapte, erau două milioane de tone pe an care se procesau în baza acestui act normativ. Pe atunci se vorbea de vânzări directe. Noi aveam cam două milioane de tone pentru procesare, din care erau prelucrate cam 1-1,2 milioane tone. România asigura lapte materie-primă pentru marea procesare doar undeva la 880.000-1.000.000 de tone pe an.

În 2013, din total lapte – 1,2 milioane de tone pe an, circa 35% provenea din centrele de colectare. În prezent, conform aceluiași studiu realizat de APRIL, nu cred că mai totalizează șase la sută. Vorbesc aici de materia primă necesară celor 130 de societăți care funcționează cu ștampilă ovală.

Când văd eu că mai apare câte un reprezentant al fermierilor, cu una, două vaci, și se plânge că primește 0,4-0,6 lei pe litrul de lapte, iar MADR trimite prețurile medii pe România și văd că acestea gravitează în jurul sumei de 1,2 lei, asta se numește manipulare sau minciună?

R.F.: De ce nu avem o piață a laptelui SPOT în România? Nu s-ar reglementa mai bine lucrurile?

D.C.: În momentul în care noi vom avea o piață SPOT a laptelui, atunci am putea asigura 100% materie-primă din România, pe un anumit produs. Eu nu pot însă să-mi asum și să spun că voi face un anumit produs din lapte 100% românesc pentru că e posibil ca, peste o săptămână, peste o lună, unul dintre micii fermieri care furnizează lapte prin centrele de colectare sau chiar un producător mare să bage antibiotic în materia-primă; a tratat vaca cu streptomicină, spre exemplu. Vă spun – un litru de lapte provenit de la o vacă tratată cu streptomicină poate strica 100 de tone de lapte. Procesatorul oricum realizează testul de antibiotice, de reziduuri, la intrarea materiei-prime în fabrică.

Să luăm cazul unei cisterne cu 25.000 de litri de lapte garate la poarta fabricii. Din cantitatea transportată se prelevează analize și rezultă că laptele are antibiotic. Cine îi completează procesatorului planul de producție? El are un angajament cu retailul, către care trebuie să livreze marfa. Primesc eu de la domnii X și Y care urlau de multe ori în Parlament, diferența de lapte? Vaca dă același lapte în fiecare zi. Dacă ai muls-o în seara asta, abia mâine dimineață mai iei laptele de la ea. Și mâine-dimineață nu dă dublu pentru a completa planul de producție. În atare condiții, procesatorul trebuie să achiziționeze 25.000 de litri de lapte. De unde? Toți fermierii din România au contracte cu alți procesatori, conform legii. Altfel, nu încasează subvenție. Sunt puși atunci procesatorii în fața necesității achiziției de lapte de la traderi? Da. Că noi, în România, nu avem lapte SPOT sau apelează la o altă fabrică cu surplus, lapte degresat de la unul, smântână de la altul, fac o normalizare și apoi produsul. Din aceste motive am solicitat în Parlament coborârea ștachetei la 90% obligativitate materie-primă autohtonă, astfel încât produsul finit să aibă posibilitatea să fie catalogat drept românesc.

R.F.: Cât la sută din ceea ce există la raft (procesate din lapte), în momentul de față, provine din lapte românesc, chiar dacă vaca are genetică străină, nutriție de import, rețete de peste hotare și soft în sala de muls adus tot de străini?

D.C.: Piața laptelui este una volatilă și dinamică, dar sunt retaileri și retaileri. Acolo unde îmi fac eu cumpărăturile în fiecare weekend (că și hipermarketurile urma să fie închise la sfârșit de săptămână), mai fac controale. De obicei, miercurea e zi de controale prin marile magazine. În acest context, vă pot spune că discounterii au pe marcă proprie majoritatea marfă din Polonia și Ungaria. Pe lapte-consum, la Carrefour, proveniența e 100% din România și pe marcă proprie, la SL. La UHT, cel care nu e în vitrina frigorifică, e în proporție de 80 la sută de la noi din țară.

Pe iaurturi, retailerii cred că au în proporție de 75% marfă din România. Sunt maximum două branduri fabricate în Germania.

La brânzeturi (inclusiv cașcavalul), cam 52 la sută sunt fabricate în afară, sub anumite branduri consacrate la noi în țară. Mai exact, un brand, exact cum este marca proprie, numai că aparține distribuitorului, nu hipermarketului. Dacă ne uităm pe ștampilă, spre exemplu, țara de proveniență e Germania. Și pentru că anticipez următoarea întrebare, am înțeles că există un distribuitor român care și-a luat și o fabrică în Polonia, pentru că acolo statul polonez sprijină procesarea, datorită faptului că vine cu plusvaloare la materia-primă, ceea ce, la noi, politicienii nu au înțeles.

R.F.: Bun, chiar și așa, e normal ca un așa-zis procesator român să se implice... politic să-i spunem? Știm că există cel puțin unul care și-a asumat fățiș blocarea accesului unei televiziuni la banii săi de publicitate.

D.C.: E problema lor. Nu-mi place să mă bag în bucătăria nimănui. Eu reprezint o industrie și mi-am luat angajamentul, de anul trecut, să reprezint numai APRIL. M-am săturat de cei care merg cu valul. Nu ne sprijină, dar merg alături de noi pentru că suntem bătăioși.

R.F.: Mai e puțin până la Paște. Care sunt datele privind cererea de lapte și de produse procesate?

D.C.: Se caută smântâna mai mult, untul... Lapte degresat avem la vânzare cu cisterna. Problema este că piața a luat-o razna. Dacă în urmă cu 5-6 ani puteam face o previziune clară, acum fluctuațiile sunt foarte mari; noi cam dansăm pe sârmă.

Acum este postul Paștelui. Peste o săptămână va fi cerere de lapte, atât, pentru că rafturile trebuie să fie umplute, cu toate că românii nu prea mai țin post. De obicei, în perioada postului Paștelui, prețurile scad cu 15-20 la sută maximum.

Problema este că, global, la nivel macro, a cam scăzut consumul. Oamenii nu înțeleg asta. Impactul politic pe fiscalitate și toate situațiile acestea vor duce la creșterea inflației.

R.F.: Care sunt previziunile pentru anul acesta, în ceea ce privește piața laptelui și a lactatelor?

D.C.: Anul 2017 este un an dificil, imprevizibil. Recomand stabilitatea în business, consolidarea, patronii să nu-și asume riscuri gratuit. Acum doi ani, spuneam că era momentul pentru investiții, de schimbat ceva, de rupt ritmul pe marketing; în special trebuia venit cu ceva nou. Ideea este valabilă și acum. Trebuie să luptăm mai mult pe partea aceasta de consumator, pe partea de materii-prime, servicii, cheltuieli, fiecare în bucătăria lui, cum își gândește, cum își are cash-flow-ul, iar politicul să nu se mai implice atât de mult în partea de business, pentru că ne face rău. Oamenii care nu au lucrat în business deloc sunt de-o viață în Parlament și vin să facă măsuri pentru zona de afaceri. Dacă eu n-am jucat rugby, mă duc să fac legislație pe acest domeniu? Revin și spun: este momentul să recunoaștem că am greșit și să radem Legea 150. În ceea ce privește Legea 88, aceasta oricum va fi rasă de Bruxelles.