Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, pe 7 iunie 2024, a XI-a ediție a Festivalului Alimentului, un eveniment ce aduce în prim-plan talentele și abilitățile studenților de la Facultatea de Ştiința şi Tehnologia Alimentelor (FSTA). Creațiile din festival sunt rezultatul aplicării unor tehnologii avansate în procesarea alimentelor. Astfel, studenții analizează noi metode și ingrediente pentru producerea de alimente de calitate.

Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate va fi scena unui veritabil experiment gustativ, în cadrul căruia peste 60 de produse, rezultat al muncii și creativității studenților, vor fi prezentate publicului și specialiștilor din industria de profil.

Rainbow Bread, Lucuma tartelettes, Matcha cookies, Prune murate, Lemon bliss bar, Dragon jelly, Purple crackers, Brahmi - Mousse de ciocolată vegan, Bagels cu adaos de urzici, Băutură din zer cu fructul pasiunii, Unt cu cimbru și chili, AvoGo - marmeladă din avocado și mango cu adaos de tescovină de mere, Hidromel cu cătină, Rose Red - Bere roșie îmbogățita cu biocompusi din măceșe, Golden Brew – specialitate de bere cu ovăz și miere, sunt unele dintre creațiile inovatoare ale studenților clujeni, fiind rezultatul aplicării unor tehnologii avansate în procesarea alimentelor și au scopul de a investiga noi metode și ingrediente pentru producerea alimentelor de calitate.

Produsele înscrise la Festivalul Alimentului vor fi supuse unei jurizări riguroase de către reprezentanții a zece companii de prestigiu din industria alimentară, interesate de potențialul inovator al acestor creații.

„Evenimentul este organizat sub patronajul tradițional al universității, prin facultatea noastră, în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România și partenerii din industria alimentară - Carmangeria Moldovan, Oscartielle și Marlex, cărora le mulțumim pentru sprijinul necondiționat în desfăşurarea festivalului. Vizitatorii sunt încurajați să se bucure de experiența gustativă oferită de aceste produse, care nu numai că sunt delicioase, dar sunt și rezultatul utilizării unor tehnologii inovatoare, prin care promovăm astfel un stil de viață sănătos și sustenabil”, a declarat prof. dr. Elena Mudura, decan al FSTA.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan păstrează un apetit ridicat pentru investiții cu fonduri europene. Cei 27 de fermieri mici și mijlocii din județul Arad, membri ai cooperativei, au ajuns la concluzia că nu trebuie să se limiteze la producția și vânzarea de cereale. Au înțeles că o cooperativă înseamnă mult mai mult, înseamnă depozitare, înseamnă FNC, înseamnă procesare, înseamnă plusvaloare pentru bobul de grâu, în cele din urmă. În felul acesta, au arătat ce înseamnă forța grupului și cum se pot transforma 27 de ferme mici într-o fermă mare și puternică. Astfel, un demers bazat pe încredere, onestitate și multă muncă este încununat acum de succes.

Am povestit, de curând, cu inginerul Milan Kelo, președintele Cooperativei Agricole Fermierul Nădlăcan, despre investițiile aflate în derulare, despre proiecte și despre scutul pe care-l oferă cooperativa membrilor săi în vremurile complicate pe care le trăiește agricultura prezentului.

„Avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei. Sunt proiecte obținute cu finanțări de la Uniunea Europeană. Fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei.”

Reporter: Dacă vorbim despre pierderi, cât de greu se susțin proiectele pe care le derulați? Ați investit mulți bani, peste trei milioane de euro, într-un siloz modern de vreo 10.000 de tone capacitate, bani care trebuie până la urmă amortizați cumva.

Milan Kelo: Vorbind strict despre producția agricolă și dacă facem o medie a ultimilor doi ani, fermele sunt pe pierdere. Chiar dacă anul trecut am avut un mic profit, asigurat de producții relativ normale pentru zona noastră, el a fost anulat de anul 2022, atunci când am produs scump, am fost nevoiți să vindem ieftin și am avut parte de o secetă crâncenă.

Într-adevăr, avem multe investiții făcute. Cea mai mare parte din aceste investiții este suportată din profitul cooperativei, or, în acest moment, încercăm să susținem ratele generate de creditele contractate cu băncile. Sunt proiecte obținute cu finanțări de 70-80-90% de la Uniunea Europeană. E clar că fermierii, pe cont propriu, niciodată n-ar fi reușit să-și facă asemenea capacități de depozitare din profitul fermei. La noi în cooperativă, cel mai mic fermier lucrează 12 ha și cel mai mare lucrează 600 ha. În total, suntem 27, în majoritate fermieri mici. În momentul în care tremură baza cooperativei, fermierul, tremură și cooperativa care-l reprezintă. Din fericire, deocamdată, niciunul dintre fermierii noștri nu a avut scadențe pe care să nu le achite sau cooperativa să nu-și poată achita obligațiile financiare către furnizori. Dar toată lumea a făcut credite sau chiar a scos subvenția de la APIA în avans pe cinci ani, pentru a putea funcționa mai departe. Din păcate, fermierul se decapitalizează de la o lună la alta. În 2022, cum spuneam, au fost probleme grave cu seceta și cu prețurile din piață, iar anul trecut, în 2023, problemele din piață s-au agravat, pentru că am produs scump și am vândut ieftin.

 

Reporter: În aceste condiții în care fermierii fac sacrificii de la o lună la alta, au fost discuții în contradictoriu? Au fost fermieri care au vrut să renunțe?

Milan Kelo: Nu am avut discuții de genul ăsta în cadrul cooperativei, dar să știți că în zona Nădlacului sunt fermieri care își închid fermele. Personal cunosc doi fermieri care au închis și au dat terenurile în arendă, pentru că le-a fost teamă să nu piardă totul. Au proprietăți cu care au garantat la bancă și nu au vrut să riște un nou an agricol pe minus. Din fericire, noi în cooperativă am reușit să evităm aceste probleme pentru că atât partea de achiziții, cât și cea de vânzări este coordonată la cantități mai mari, ceea ce ne-a asigurat prețuri ceva mai bune și la vânzare, și la cumpărare. Silozul ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să creăm cantități de cereale omogene. În alte condiții, fiecare dintre cei 27 de fermieri ar fi trebuit să depoziteze individual, ceea ce ar fi dus la diferențe de calitate, de la o fermă la alta. În momentul în care facem licitație pentru câteva mii de tone, oferim o marfă omogenă, trecută prin trior, la umiditate optimă, și avem o viteză de încărcare foarte bună. Dacă trebuie să încărcăm o mie de tone pe zi, nu avem nicio problemă. Se simte un plus, așadar, cu siguranță fermierii merită să se asocieze.

„Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți.”

Reporter: Ca să  înțeleagă toată lumea, să luăm ca etalon grâul. Ați reușit să-l vindeți cu 800 de lei tona. Din această sumă, ce a însemnat plusul pe care l-a adus silozul?

Milan Kelo: Există cu siguranță un plus, dar acest plus nu se datorează doar depozitării. Repet, se datorează și faptului că am vândut împreună și am avut cantități omogene. Diferențele sunt de la 10 lei până la 50 de lei pe tonă. Depinde de momentul în care se face licitația și de conjunctura din piață. Dacă facem o medie de 25-30 de lei pe tonă, chiar dacă la prima vedere nu pare o sumă importantă, la tonele care se comercializează prin cooperative, plusul este unul semnificativ. Poate cel mai important beneficiu pentru fermierii noștri în 2023 a fost faptul că am avut contracte ferme încheiate cu clauze bine negociate de ambele părți. În condițiile în care piața de cereale a fost blocată sau au fost întârzieri la preluarea mărfii de către beneficiar, noi am reușit să preluăm cerealele de la toate cele 27 de ferme, atunci când ceilalți fermieri din zonă au rămas cu marfa pe stoc. Cu alte cuvinte, am reușit nu doar să omogenizăm marfa, am reușit să facem niște contracte avantajoase, în baza cărora fermierii din cooperativă și-au  vândut cerealele, și-au încasat banii și și-au plătit la vreme ratele la bănci și furnizorii. Și noi am avut întârzieri la preluarea mărfii, dar am prevăzut în contract și penalizări pentru aceste întârzieri, care au acoperit costurile de depozitare.

„În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei.”

 

Salamul de Nădlac, brandul care închide circuitul

 

Reporter: Nu ați pus toate ouăle în același coș și ați încercat să diversificați activitatea cooperativei. Ați  investit într-un FNC și pregătiți un abator și o carmangerie. În ce fel se justifică aceste investiții din punct de vedere economic?

Milan Kelo: În afara faptului că producem și condiționăm cereale, avem și un FNC care este deja construit și care din ianuarie 2024 produce furaje. În paralel, lucrăm și la proiectul tehnic, pentru o fabrică de procesarea lucernei. În combinație cu cerealele pe care le producem, vom face niște peleți foarte căutați pentru hrana animalelor. Sperăm ca din acest an să începem și construcția ei.

Cu abatorul este o altă poveste. O parte din membrii cooperativei vegetale, care și-au dorit și procesare, au hotărât să facă o altă cooperativă, prin care să producă bunătățile noastre tradiționale de la Nădlac. Cine nu a auzit de salamul de Nădlac, un adevărat brand al nostru? Facem însă și parizer, lebăr, șonc, tobă etc., toate, produse tradiționale din carne de porc.

Reporter: Sunt produse tradiționale, pe care făbricuțe mai mici sau mai mari încearcă să la facă, însă nu cu foarte mult succes. Ce le lipsește?

Milan Kelo: Produsele noastre au un mic secret. Marea majoritate a fermierilor din cooperativă își produce acasă propriile mezeluri, care din punct de vedere gustativ seamănă foarte bine între ele. Însă nimeni, niciodată, nu a reușit să adune acești oameni într-un grup și să reușească astfel să ajungă pe piață. Noi avem în construcție un abator și o carmangerie în care ne propunem să procesăm în jur de 50 de porci pe lună. Este o cantitate foarte mică, dar dacă am crește cantitatea, am pierde la calitate, or, noi vrem să mergem exact pe produsul tradițional pe care îl avem acasă în cămară. Asta vrem să oferim și cumpărătorilor, un produs de nișă, care cu siguranță nu va fi ieftin, însă va avea gustul original.

Reporter: Mă gândesc că o contribuție importantă la gustul autentic al salamului de Nădlac îl are carnea de porc folosită.

Milan Kelo: Așa este. Degeaba avem o rețetă foarte bună, degeaba o respectăm cu strictețe, degeaba vom tăia puțini porci pe lună, dacă aceștia nu sunt crescuți ca acasă.  Asta este, până la urmă, micul-marele secret, porcul de casă, pentru că toate bunătățile de Nădlac își bazează gustul pe un porc crescut în sistem tradițional și sacrificat când cântărește peste 200 kg. Asta înseamnă că porcul se aduce la greutatea de  sacrificare în mai mult de un an. De aici și calitatea cărnii, care nu se compară cu cea a porcilor crescuți în sistem intensiv și sacrificați cântărind maximum 120 kg. De aceea vom colabora cu câțiva fermieri mici din zonă, care vor deveni partenerii noștri și de la care vom cumpăra minimum 600 de porci pe an. Ne vom baza pe fermierii mici, care pot asigura calitatea de care avem nevoie.

„Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge.” 

Reporter: Haideți să vedem dacă am înțeles mecanismul. Dacă vorbim despre plusvaloare, prețul cel mai mare la kilogramul de grâu este dat de acel baton de salam. Dumneavoastră produceți în cooperativă cerealele și furajele, care se valorifică spre partenerii care cresc porcii pe care mai apoi îi sacrificați în abatorul propriu și îi transformați în mezeluri în carmangerie. Va fi un fel de business circular, corect?

Milan Kelo: Corect! Încercăm să facem un lucru care va implica zeci de fermieri. Profitul nu se va regăsi la o singură persoană în buzunar, el se va împărți între toți cei implicați. De la cei 27 de membri ai cooperativei care produc cerealele și furajele concentrate, la microfermele în care se cresc porcii și până la produsul final care închide lanțul, inclusiv la cei care-l vor comercializa, toată lumea ar trebui să aibă de câștigat.

Reporter: Cât de stufoasă este documentația pentru un abator și o carmangerie și la cât se ridică o astfel de investiție?

Milan Kelo: Pfffff. Costurile sunt foarte mari, nu ne așteptam… Nici nu luăm în calcul profitul în primii șapte ani. Dacă reușim să ne plătim ratele la bănci suntem mulțumiți. Acest mic abator și carmangeria ne costă aproximativ 1.200.000 de euro, fără TVA. Ca să respectăm toate regulile impuse de DSV și DSP și clientul să aibă garanția că ceea ce pune în farfurie este un produs sigur, trebuie să faci niște investiții imense. În piață sunt acum multe produse care pretind că au gust de Nădlac, chiar dacă au uneori proveniență incertă. Noi respectăm nu doar gustul, ci și clientul, cu un produs cu trasabilitate certă și cu norme de igienă respectate la sânge. Aceste norme însă costă mult, tocmai de aceea produsele de calitate nu au cum să fie ieftine.

Reporter: Când se finalizează investiția?

Milan Kelo: Construcția va fi finalizată probabil în luna aprilie. Toate echipamentele necesare sunt deja livrate și sperăm noi ca la începutul verii să testăm în piață primele produse. În abator și în carmangerie vom avea patru sau cinci angajați, dar circuitul va fi mult mai amplu, pentru că vom încerca să franșizăm produsul către comercianți care vor vinde în marile orașe produsele noastre, vom avea contracte și cu magazinele de tip băcănie, mai sunt și alte variante de piață la care ne gândim.

Reporter: Impresionant portofoliu de proiecte. Mai aveți resurse și pentru altele?

Milan Kelo: Lucrăm acum la un alt proiect pe cooperativa Fermierul Nădlăcan, un proiect care vizează extinderea capacității de depozitare și extinderea laboratorului. Prin implementarea lui, uscătorul de cereale va putea funcționa și pe bază de baloți de paie, nu doar pe gaz, ceea ce va însemna o reducere semnificativă a costurilor de funcționare. Avem experiență cu astfel de proiecte, avem un punctaj mare, singurul lucru de care ne temem este că proiectul va fi aprobat, iar noi nu vom avea bani pentru cofinanțare. Finanțarea de la Uniunea Europeană este de 65% și, poate, partea noastră de cofinanțare de 35% o să vi se pară puțin, dar dacă adăugăm dobânda băncii plus ROBOR-ul, în cinci-șase ani suma finală pe care trebuie să o plătim va fi mult mai mare. Va trebui să cântărim foarte bine această investiție.

Cooperativa Agricolă Fermierul Nădlăcan s-a înființat în anul 2015, pornind cu opt membri și ajungând azi la 27 de fermieri membri cooperatori, care exploatează în total circa 3.500 ha. Din 2016, cooperativa este recunoscută și ca grup de producători, iar din 2018 Fermierul Nădlăcan a devenit parte din UNSCV (Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal).

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024

Abonamente, AICI!

În urmă cu vreo zece ani, puțini credeau în vaca de carne, în viitorul unei afaceri cu taurine specializate pentru producția de carne. Un astfel de visător este Tamas Peter Nagy, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii și fost director general al Agenției Naționale pentru Zootehnie, dar mai cunoscut ca fermierul Tomi. Recent am ajuns în județul Mureș, la o aruncătură de băț de renumita stațiune Sovata, în localitatea Măgherani, acolo unde între dealuri vestitul Tomi și-a văzut visul cu ochii, o fermă modernă de vaci din rasa Aberdeen Angus și o micuță carmangerie. Cu multă muncă, sudoare și foarte mulți bani investiți s-a născut Black Angus Farm. Afacerea începută ca un hobby de tânărul medic veterinar dă roade astăzi.

„Cândva spuneam că vaca de carne va deveni o tradiţie mai ales în bazinul transilvănean, astăzi putem spune că este realitate.”

Reporter: Iată că ne întâlnim la fermă, aici unde trebuie să recunoaștem că am fost plăcut surprinși de ceea ce aţi reuşit să faceţi în vreo cinci-șase ani. Să începem cu începutul, de ce bovine de carne şi de ce rasa Aberdeen Angus?

Tamas Peter Nagy: Mulțumesc că aţi venit, sunt onorat să vă găzduiesc la mine în fermă! Black Angus Farm este visul meu, realizat aici, pe pășunile din Transilvania. Cu mulți ani în urmă, spuneam că trebuie să facem ferme cu lanţ integrat ca să putem aduce plusvaloare producţiei zootehnice. Am susținut mereu că dacă nu investim în genetică şi nu perseverăm rămânem în zona empirismului. Trebuie tot timpul să ne dezvoltăm, să modernizăm. Aici este vorba de o modernizare de exploataţie, este un vis care încet-încet devine realitate. Cândva spuneam că vaca de carne va deveni o tradiţie mai ales în bazinul transilvănean, astăzi putem spune că este realitate. Acum zece ani, erau doar câţiva fermieri, îi numărai pe degete, care au început să crească bovine de carne, nici nu exista registrul genealogic al rasei de carne, acesta înființându-se în 2012, când lucram eu la Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ) și când, ca hobby, mi-am cumpărat şi eu câteva exemplare. După foarte puţin timp, m-am lăsat de administraţie şi m-am apucat de zootehnie în mod serios, astfel că ceea ce povesteam din cărţi şi teoretic am încercat să demonstrez că pot să fac şi practic.

„În prezent ne mândrim cu faptul că Aberdeen Angus România este cea mai puternică asociaţie din Europa.”

Asta înseamnă foarte mult sacrificiu, foarte mult volum de muncă ca să ajungi la nivelul acesta. Am muncit foarte mult, am început cu un tractoraş din 1956, cu câteva văcuţe, după aia credite şi dezvoltare, comerţ şi acum am ajuns încât ceea ce se naşte la noi în curte să treacă prin tot fluxul, mă refer aici la creştere, înţărcare, îngrăşare, finisare, abatorizare, procesare şi desfacere. Este un flux care în zootehnie nu e aşa de scurt ca la porc şi la pasăre. La bovine e un proces mult mai lung şi mai sunt şi capricii, oscilaţii ale pieţei, oscilaţii ale carburanţilor, inputurilor, preţurilor. Dar, per total noi, fermierii, trebuie să fim optimişti şi să învingem tot timpul aceste dificultăţi şi să privim lucrurile, şi să ridicăm capul să privim înainte. Iar acum, Angusul în Ardeal din mit se transformă în realitate. Am crezut în această rasă, fiind o rasă rustică, o rasă care se pretează pentru micii fermieri din România, pentru că fiind rustică nu înseamnă că fermierii trebuie să aibă acele îndeletniciri speciale pentru a crește această rasă, se adaptează foarte bine condiţiilor pedoclimatice atât în zona de munte, cât şi în zona de şes. În administraţie am învăţat foarte multe pe care le-am pus în practică în zona privată, unde activez de mai mult de nouă ani.

Ce vreau să mai punctez este că am fost câţiva fermieri care am înfiinţat Asociaţia Aberdeen Angus România, puteai să-i numeri pe degetele de la o singură mână, iar astăzi numărul membrilor asociației trece de 1.100, cu un efectiv mediu de peste 50 de capete, iar efectivul de Angus în România depăşeşte 100.000 de capete. În prezent, ne mândrim cu faptul că Aberdeen Angus România este cea mai puternică asociaţie din Europa, are cei mai mulţi fermieri şi cel mai mare efectiv din Europa de rasă curată, în secţiunea principală a Registrului.

Reporter: Şi asta, în vreo zece ani?

Tamas Peter Nagy: În 10-12 ani. Întâi s-a înfiinţat asociaţia, cu chiu cu vai am băgat mâna în buzunar fermierii şi am contribuit la început, după aceea au fost acele proiecte de derulare a Cărţilor de rasă, Controlul oficial etc., iar astăzi din contribuţii certificate de origine, evenimente, tot, asociaţia realizează venituri astfel încât să-şi permită să facă investiţii.

Reporter: Ferma în care suntem acum este membră a asociației.

Tamas Peter Nagy: Așa este. Aici a fost o fermă veche, se creșteau tot taurine pentru carne, rasa Charolaise, care s-a desfiinţat, am cumpărat eu şi am pariat pe Angus. Am înfiinţat ferma Black Angus, fiind aici în zonă montană, în zonă defavorizată, am încercat să accesez fonduri, prima dată n-am reuşit, am perseverat, m-am mai deşteptat şi eu şi, în final, am reuşit, am fost foarte bucuros că am reuşit. Vă spun sincer, implementarea n-a fost deloc uşoară, o fermă de vaci de carne cu totul integrat, mă refer aici la tot ce înseamnă depozitare, cereale, procesare, depozit siloz, depozit fân, alimentare apă, îngrăşătorie, unitate procesare. A trebuit să organizez totul în aşa fel încât să renteze, să existe un flux uşor de realizat cu personal puţin, că ştiţi foarte bine că lipsa personalului în agricultură este o mare problemă. Am însă noroc că încă avem oameni în această zonă care sunt dispuşi să lucreze în zootehnie.

Reporter: Am văzut şi case părăsite aici la Măgherani, dar nu atât de multe ca în alte părți ale țării.

Tamas Peter Nagy: Lumea când m-a întrebat ce caut eu aici şi de ce am venit eu aici, când lumea fuge de aici, am zis: am venit să creăm locuri de muncă. Şi toţi angajaţii sunt din zonă, am creat locuri de muncă, plătim taxe locale aici şi nu exportăm animale vii, cum s-a făcut de-a lungul anilor când am exportat subvenţie, noi am optat ca să îngrăşăm, să reintroducem cerealele pe care le exportam în îngrăşare şi să valorificăm şi păşunea, şi fâneaţa din zonă, şi animalele să le abatorizăm tot în România, să asigurăm locuri de muncă, şi în final să procesăm şi să încercăm să desfacem, să punem pe piaţă produse finite. Suntem la început de drum, nu este uşor, sunt foarte multe provocări. Ştiţi şi proiectul, mai ales în ultimii doi ani cu creşterile de materiale construcţii, să faci faţă, creşterea salariilor în domeniul construcţiilor, ai calculat ceva în 2018 când a fost gândit acest proiect şi iată, realizat, până a fost aprobat, până a fost bugetat, până ne-am apucat de autorizaţii, până am reuşit acum să fie finalizat, a trecut ceva timp şi preţurile au crescut. Am semnat un contract la 4,66 euro şi am închis proiectul la 5 lei pe euro. Deci aceste diferenţe trebuie suportate din buget, iar bugetul trebuie să vină din producţie. Că de altundeva de unde să vină?! Din acest punct de vedere, pot să spun că a fost o etapă destul de grea, mă bucur că am ajuns cu bine la sfârşit şi, iată, suntem astăzi la această fermă nouă și modernă.

„Vreau să pun panouri, să fac biogaz, intenționez să aduc în fermă tot felul de inovaţii, așa încât să reduc costurile.”

Reporter: Anul acesta s-a încheiat proiectul?

Tamas Peter Nagy: Da, în aprilie. Am şi populat, suntem deja la populare din producţie proprie, toate animalele sunt din producţie proprie, începem să dăm drumul la partea de procesare, acolo mai necesită timp până se fac reţetarele şi tot fluxul se pune la punct, dar sunt şi în această privinţă optimist, am angajat personal calificat, am adus înapoi muncitori de-ai noştri plecaţi în Germania, unde munceau în abatoare. Unul a venit acasă din Germania după 10 ani, iar altul s-a întors acasă după 11 ani de muncă în Italia. Şi le-am spus: băieţi, nu v-aţi săturat să mai plecaţi? Hai că facem echipă şi lucrăm împreună. Şi oamenii au acceptat şi am început testele, sunt mulţumit de cum evoluează lucrurile şi eu sper să şi reuşim.

Reporter: Cum v-ați gândit să valorificați Angusul? Vreți să faceți un magazin la poarta fermei, dar nu e suficient, iar orașul Târgu-Mureș vă e aproape...

Tamas Peter Nagy: Fiind oraşul nu foarte departe, o să ne adresăm clienților atât în domeniul HoReCa, însă vom face şi vânzare en detail de produse premium din carne de vită Angus. Necesită şi acest lucru timp, necesită cunoaştere, o să fie personal calificat care va fi angajat în perioada imediat următoare pentru partea de marketing şi desfacere, acum suntem doar la faza de teste de producţie şi încă lucrăm pe partea de marketing, care în perioada următoare va fi definitivat şi vom ieşi pe piaţă. Urmează să ieşim cât de curând pe piaţă.

Reporter: Ce v-aţi propus să obţineţi din carnea de Aberdeen Angus?

Tamas Peter Nagy: În primul rând, se face tranşarea şi toate piesele tranşate ce rezultă în urma operațiunii sunt categorizate pentru comenzile din domeniul HoReCa, mă refer aici la pulpă, rasol, cotlet, muşchiuleţ şi sunt acele specialităţi care necesită punerea pe piaţă a unor procedee sau etape de lucru, de exemplu carne maturată, acele steak-uri, antricot, T-Bone, Reb-Eye etc., care necesită maturare, care necesită timp, asta înseamnă că trebuie să tai animalul, să pui la maturare, să aştepţi, după care să organizezi efectiv desfacerea, dar toate la timpul lor. Sunt răbdător, cum am fost şi cu ferma, şi cu partea de zootehnie, unde am investit şi am pariat pe Angus şi lucrăm deja de câţiva ani buni tot ce înseamnă genetică, tauri de reproducţie, selecţie. Eu zic că după șapte ani lucrurile încep să se reaşeze. În zootehnie investiţiile nu se recuperează repede, nu-i ca la bingo, am pus banul şi am câştigat a doua zi. Deci necesită răbdare, lucrăm cu animale, lucrez cu genetică, bază furajeră şi ai nevoie de o foarte bună organizare. Noi creştem Angusul toată vara pe păşune, deci avem suprafeţe de păşune parcelate cu gard electric, unde sunt grupele de montă. Fiind în zona montană, avem mari probleme cu vânatul, cu urşi, cu lupi, mai găsim viţei sfâșiați, că avem problema asta că atacă mai ales la tineret. Când coborâm de la munte spre mai aproape de buza fermei, în zona aceasta avem probleme cu şacali, dar, per total, dacă avem o supraveghere bună, lucrurile merg în direcţia cea bună.

Reporter: Am remarcat că aveți şi Black Angus, şi Red Angus.

Tamas Peter Nagy: Sunt două ferme. Una care este gestionată de tata, ferma de Red Angus, iar ferma de Black e gestionată de mine. Ştiţi cele două varietăţi, poate Black-ul este mai sensibil un pic, fiind lucrat mai mult în ceea ce priveşte genetica; Red-ul este, părerea mea, un pic mai rustic, de aceea mi-a plăcut şi a fost o provocare cu Red-ul, fiind mai rustic, dar nu pot să fac diferenţe mari între ele. Într-adevăr, performanţe se obţin foarte bune pe Black, mult mai rapid, pentru că marja de selecţie şi posibilitatea să cumperi tauri de top este mult mai mare decât la Red, populaţia este mult mai mare decât la Red. Dar nu există diferenţe foarte mari. Poate un foarte bun specialist, de-a lungul anilor, observă aceste diferenţe, dar, dacă tragi o linie generală – nu sunt diferenţe fantastice.

Reporter: Ce efectiv aveți?

Tamas Peter Nagy: Efectivele oscilează. În medie, undeva la 750-800 de capete.

 

Ca omul gospodar, și-a făcut „vara sanie și iarna car”

 

Reporter: Creșterea taurinelor nu este un sector în care să vezi imediat rezultatul. A fost greu să ajungeți la nivelul actual. Cum ați reușit, cu ce bani?

Tamas Peter Nagy: Am accesat mai multe proiecte. Proiectul acesta, Black Angus Farm, este cel mai mare proiect, e vorba de 2,6 milioane de euro cu utilaje cu tot, bani europeni. Am accesat şi proiecte mai mici şi am accesat credite bancare, cu garanţii, am pus gaj casa părinţilor la bancă, casa mea și a soției. Dar când scapi de un credit, îţi mai vine să faci unul, să mai modernizezi. Vreau să pun panouri, să fac biogaz, intenționez să aduc în fermă tot felul de inovaţii așa încât să reduc costurile, cheltuielile. Tot timpul există provocări, să îmbunătăţeşti calitatea genetică, să înnoiești parcul de utilaje, sistemul de mecanizare, ai nevoie să modernizezi, că dacă nu ţii pasul cu tehnologia, rămâi învins. Trebuie tot timpul să fii competitiv, încât să te păstrezi pe piaţă. Am vândut foarte multe animale de reproducţie, mă refer la viţele, la tauri de reproducţie care au adus plusvaloare în această perioadă pentru fermă.

Reporter: Pentru că animalele de reproducţie au altă valoare.

Tamas Peter Nagy: Au valoare adăugată, şi vă daţi seama că nu e totuna, chiar recent am vândut un lot de 40 de juninci la un preţ corect, care a adus o gură de oxigen mai ales în această etapă de pornire, când ai nevoie să susţii salarii, să susţii cheltuieli, contribuţii la stat, ai închis şantierul – trebuie să plăteşti la primării impozite, la ISCT şi toate taxele, taxele de autorizare, taxele ce se plătesc către stat. Am avut noroc că am accesat, de exemplu, IMM Agro Invest, printre primii clienţi am fost, am accesat 100.000 de euro, anul trecut, în 2021, a doua zi m-am dus şi mi-am cumpărat îngrăşăminte pentru 2022. Cu 1.760 lei tona. Anul ăsta, porumbul l-am semănat cu îngrăşăminte cu preţurile de anul trecut. La fel la motorină, când a fost la preţul din pandemie ne-am făcut nişte stocuri mari de motorină şi lucrăm cu motorină de 4 lei, nu cu motorină de 10 lei. Deci anul ăsta oarecum sunt bucuros că am avut această viziune că lucrurile nu merg într-o direcţie bună. Şi atunci, în zootehnie n-o să lucrez cu cereale de 1,40 sau 1,50 lei – mă refer la preţul de vânzare acum, cu cât se tranzacţionează porumbul – că o să lucrăm la un preţ mult mai economic. Şi astfel valoarea adăugată vine atât de la partea de îngrăşare, cât şi, încercăm să mai dăm ceva, de la partea de tranşare şi desfacere, ca să devenim sustenabili, ca pe viitor să reuşim să modernizăm exploataţiile în continuare, dacă Dumnezeu ne ţine să fim sănătoşi şi să nu avem alte incidente.

Reporter: Câți angajați aveți?

Tamas Peter Nagy: Avem per total, pe tot ce înseamnă exploataţii, mă refer şi la partea de tabere de vară, cu personal, sunt 21 de oameni care lucrează, pentru care trebuie să asiguri salariile, trebuie să plăteşti contribuţii. Nu mai găseşti oameni, dacă nu plăteşti oameni. Sau chiar dacă găseşti oameni la salariul minim, nu poţi să ai pretenţii să-ţi facă şi treabă. Şi de aceea oamenii trebuie remuneraţi, şi în ziua de astăzi nu mai merge, noi nu mai avem în zootehnie slugi, avem muncitori care vin cu maşină personală, se schimbă, fac un duş, îşi iau salopetele şi intră la activitate.

„Preferăm să procesăm carcasa undeva între 300-350 kg. HoReCa vrea carne de calitate, vrea animale tinere, vrea între 20-24 de luni sacrificate.”

 

Cheia este îngrăşarea-finisarea

 

Reporter: Care este performanţa la care aţi ajuns la fermă aici?

Tamas Peter Nagy: Vom încerca cu moara tehnologică să îmbunătăţim performanțele, avem o nouă reţetă pentru finisare. La tăuraşi avem un spor mediu zilnic de peste 1.300 de grame la Angus, care se va îmbunătăți, pentru că de acum încolo începe tehnologia. Până acum făceam aşa, la ochi. Acum începe profesionalismul şi o să ducem acest randament în sus. Acum nu pot să spun, am avut şi tauri de peste 450, cu un randament zilnic de 2,6 kg. Vorbesc pe media populaţiei, per total. Dar cu noua reţetă o să fie mai bine.

Reporter: Randamentul la Angus care este?

Tamas Peter Nagy: Avem un randament de peste 55%, sacrificat la peste 600 kg. Noi preferăm să procesăm carcasa undeva între 300-350 kg, care este perfectă pentru ceea ce cere piaţa. HoReCa vrea carne de calitate, vrea animale tinere, vrea între 20-24 de luni sacrificate. Iar în ultima perioadă începe să fie o lipsă de carne de vită pe piața europeană. Sectorul este greu, încă nu există aşa o automatizare cum e la porc sau la pasăre, chiar dacă am investit foarte mult în mecanizare, în adăposturi, în tehnologie, încă depindem de oameni care trebuie să vină atât de sărbătorile legale, cât şi sâmbăta şi duminica, e foc continuu, şi de Rusalii, şi de Paşti, şi de Crăciun, noi trebuie să fim prezenţi în fermă, dacă vrem performanţă. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea. Nu se poate face zootehnie prin telecomandă sau la distanţă. Specialistul trebuie să fie permanent în fermă şi, cum se spune, „ochiul stăpânului îngraşă animalul”.

Eu încurajez oamenii să ţină bovine de carne, este loc pentru bovine de carne în Transilvania şi nu numai, în toată România. Cât timp vezi păşuni neexploatate şi neutilizate şi care ar putea fi exploatate şi utilizate, pentru asta România ar putea să fie Argentina Europei, dacă adoptă în următoarea strategie o politică sănătoasă. Cheia este, şi vă spun, după atâţia ani de experienţă atât în domeniul administrativ, cât şi în domeniul privat, îngrăşarea-finisarea. Noi exportăm cereale în loc să convertim înapoi în sistem, să subvenţionăm îngrăşarea, să abatorizăm animalele în abatoare în care am investit prin proiecte europene să aibă volum, să aibă flux şi să tranşăm şi să exportăm piese de carne. E mai profitabil decât să exportăm animale vii. Exporţi animale vii – exporţi subvenţie.

Ca paranteză, când am mers acum 7-8 ani şi cumpăram tauri de 6.000-7.000 de euro la licitaţii în Germania, şi toţi oamenii care mă ştiu, foarte mulţi au venit cu mine şi am cumpărat tauri linia australiană, linie canadiană, lumea zicea că „ăsta a înnebunit, a dat atâţia bani…”. Oameni buni, noi suntem prea săraci, am fost prea săraci şi nu mai avem timp să recuperăm acel handicap pe care-l avem faţă de celelalte ţări dezvoltate. Iar genetica nu înseamnă un an, nu înseamnă 5 ani, nu înseamnă o generaţie, înseamnă generaţii. Iar noi acest handicap trebuie să-l recuperăm rapid. De aceea trebuie să investim masiv, încât să recuperăm, să fim competitivi cu ei, iar prin această bunătate ce avem azi în România – avem apă, climat, păşune şi forţă de lucru, că suntem oameni care pun osul la treabă, să devenim competitivi cu celelalte state, să putem să le învingem. România poate să fie Argentina Europei în ceea ce priveşte bovina de carne, iar în bazinul transilvănean, cu programele şi cu marketingul făcute de Asociaţia Aberdeen Angus s-a ajuns unde s-a ajuns. Trebuie să organizăm colectarea, să organizăm îngrăşarea, să organizăm abatorizarea şi să organizăm piaţa. Asta nu poate să facă doar un simplu fermier. Această fermă, ca să fie profitabilă, trebuie să proceseze undeva la 10 animale pe săptămână, are nevoie să mai colecteze animale şi să îngraşe de la micii fermieri parteneri, care sunt în zonă. Chiar în vecinătatea mea este un fermier care are 20 de capete. Din 20 de capete are 5-6 tăuraşi pe care anual îi preiau eu în unitatea de finisare de acum încolo. Altul este peste două văi de aici, al treilea este în satul vecin, şi atunci această comunitate din zona noastră colectează, are o piaţă de desfacere, știe pentru ce produce şi toată lumea este mulţumită. Păşunile sunt valorificate, sunt întreţinute, sunt acoperite de animale, sunt fertilizate natural, iar cum v-am spus, avem nevoie de cel puţin 10 animale abatorizate ca să putem face faţă presiunilor de piaţă, ca să fim competitivi. Ca să aduci un om din Italia şi din Germania trebuie să-i dai salariu. Trebuie să-i dai să muncească. Iar acel produs trebuie să-l valorifici ca să poţi să plăteşti salarii, contribuţii, energie electrică, taxe, impozite, revizii la utilaje, tratamentele medicamentoase, dacă ai lipsuri de furaje – că nu poţi să le produci pe toate, produci porumb în zonă, lucernă, fân, grâu, de acolo adunăm paie, dar câteodată mai trebuie să şi cumpărăm, de exemplu, orz, că nu producem orz în această zonă, trebuie să cumpăr şroturile, premixurile, vitaminele, mineralele, deci toate acestea costă bani. Şi de aceea trebuie făcut un buget foarte echilibrat, în care omul să ştie ce cheltuieli are şi ce capacităţi de producţie are.

„Eu încurajez oamenii să ţină bovine de carne. România poate să fie Argentina Europei în ceea ce priveşte bovina de carne, dacă adoptă în următoarea strategie o politică sănătoasă.”

 

Afacere de familie cu viitor

 

Reporter: În încheiere, cine este omul Tamas Peter Nagy?

Tamas Peter Nagy: Toată lumea mă cunoaşte ca Tomi, fermierul de vaci.

Reporter: Exact, aşa am întrebat şi noi în sat, c-am luat-o greşit pe drum, şi am întrebat niște săteni unde e ferma domnului Tomi şi, iată, am ajuns.

Tamas Peter Nagy: Lumea mă cunoaşte ca Tomi, că lumea mă întreba „cine-i Nagy?”, nu ştie nimeni. Dar dacă întrebai „cine-i Tomi?”, lumea mă ştie. Da, sunt Tomi, fermierul de vaci. De profesie sunt medic veterinar, am făcut studii aprofundate şi în domeniul zootehniei, că am fost tot timpul pasionat de zootehnie, că altfel nu ajungeam pe la ANZ.

Am început ca un funcţionar de rang inferior, am studiat, am perseverat, prima dată am tatonat cu caii de sport, unde am făcut performanţă, am fost medic veterinar şi la olimpiadă la Atena, printre altele, şi mi-a plăcut să fiu la ţară, să fiu în domeniul agriculturii, aproape de zootehnie, şi atunci tot timpul în spatele casei am ţinut animale. De mic copil ţineam porumbei ornamentali şi voiajori…

„De la costum şi cravată am ajuns înapoi la cizme de cauciuc, am revenit la ceea ce-mi place şi mi-a plăcut tot timpul, zootehnia.”

Reporter: Născut, crescut unde?

Tamas Peter Nagy: Născut și crescut în Târgu-Mureş, la oraş, pe asfalt, dar la bunica aveam tot timpul în pod porumbei, în curte, căţei, aveam şi nutrii şi tot felul de animale.

Reporter: Până în 1989 se creşteau nutrii…

Tamas Peter Nagy: Nutrii, iepuraşi şi tot felul de animale, tot timpul a fost aşa. Poate că din cauza asta am ales direcţia de medicină veterinară, iniţial am dat examen la un liceu teoretic, ulterior am plecat la liceul tehnic şi am făcut clasa de veterinar, de acolo am plecat la Facultatea de Medicină Veterinară, studii aprofundate în zootehnie, masterat şi doctorat în acest domeniu, dar tot timpul mi-a plăcut să fiu pe tractor, să lucrez cu cai, cu căruţe, la ţară.

Reporter: Şi primul loc de muncă după terminarea facultăţii unde a fost?

Tamas Peter Nagy: Am fost medic veterinar la o fermă zootehnică, unde erau şi bovine, practica mi-am făcut-o în ferme de bovine şi de suine, făceam însămânţări la scroafe şi control gestaţie la vaci. Am tatonat cu bovinele de lapte ca hobby, în fundul grădinii. Prima vacă am primit-o de la doctorul Petcu (n.r., medicul veterinar și fermierul din Ilfov, de la Pantelimon, Mihai Petcu), junincă, era un Jersey şi am tatonat cu vaca de lapte, mi-am dat seama că nu puteam să fac faţă la toate şi am optat să cresc ulterior vaci de carne. Dar până la vaca de carne am fost inspector-şef, director tehnic, director general adjunct, director general la ANZ şi secretar de stat în MADR. Iar de la costum şi cravată am ajuns înapoi la cizme de cauciuc, am revenit la ceea ce-mi place şi mi-a plăcut tot timpul, zootehnia.

Reporter: Nu cred că n-au mai fost oferte în toată această perioadă pentru reîntoarcere în Ministerul Agriculturii...

Tamas Peter Nagy: Bineînţeles c-am avut oferte, nu am de gând să mă mai întorc, mă simt foarte confortabil în fermă, îmi place ceea ce fac, că dacă nu mi-ar plăcea ceea ce fac poate că nici n‑aş fi reuşit şi nici nu mă regăseam. Deci ăsta este domeniul care-mi dă satisfacţii. Mă trezesc dimineaţa cu plăcere, că ştiu că vin şi lucrez pentru mine şi cât lucrez şi cât efort depun, văd feedbackul, adică realizările.

Reporter: Munceşti, munceşti, dar mai trebuie să te şi gândeşti la familie. Are cine să preia afacerea, la un moment dat?

Tamas Peter Nagy: Sunt căsătorit, avem o viaţă de familie fericită, sunt tată de trei băieţi.

Reporter: Concurenţă serioasă la fermă!

Tamas Peter Nagy: Trei băieţi care au început deja să vină să fie alături de mine, să mă ajute. S-au născut, cum se spune, „la fundu’ vacii” şi eu sper că avem o afacere de familie, exact cum tatăl meu a fost alături de mine şi a crezut în acest vis, investind şi el în acest business, eu cred că şi ei vor fi continuatori ai fermei de vaci Angus.

 

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2022

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Despre Ioan Răşinar din Pâncota, județul Arad, se spune că este cel mai mare crescător de Mangaliţa din România, ca efectiv şi număr de animale înscrise în Registrul genealogic, în secţiunea principală. S-a îndrăgostit de această rasă după ce a aflat pe propria piele cât de sănătoasă este slănina de Mangalița, așa că acum ridică un abator, proiectează o carmangerie și își dezvoltă ferma.

Ioan Rășinar a început creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna în 2013 și a ajuns în 2020 la un efectiv de o sută de scroafe Mangaliţa cu origine şi 15 Bazna, plus 300 de purcei la îngrăşat.

Îi crește în semilibertate, pe lângă adăposturi cu gard din plasă, plus gard electric, pentru a proteja animalele de alte animale, de mistreţ și pesta porcină. Are filtru pentru maşini, filtru pentru oameni, pentru a asigura biosecuritatea impusă.

Mulți spun că nu e rentabil să crești aceste rase, dar Ioan Rășinar susține că acest sistem în semilibertate este benefic: „Creşte mai greu dacă-l ţii pe beton. Dar eu, crescându-l în semilibertate, am o medie de 10 kg pe lună. La mine, un porc la un an, la 12 luni, are în jur de 100-110 kg. Creşterea cea mai grea este până la 6 luni, când depune mai mult de 45 kg, dar după 100 începe să meargă bine, 150-160 kg până la 200 kg”. Astfel, pentru sacrificare şi vânzare către consumatori, porcul atinge 150 kg.

Anul trecut, de Crăciun, din ferma lui Ioan Rășinar au plecat în jur de o sută de porci îngrășați către persoanele care s-au înscris pentru cumpărare. „Foarte important e că cei care au cumpărat anul precedent s-au înscris şi anul ăsta, fiindcă le-a plăcut libertatea asta, semilibertatea de fapt, când au venit la mine şi au văzut cum sunt crescuţi porcii. În plus, le dau porumb şi lucernă. Am baloţi din ăia de 250 kg, îi ridic cu motostivuitorul şi îi arunc acolo, precum caprele stau. Şi la scroafele care sunt cu purcei le macin furajul din porumb, orz, purceii până la două luni stau acolo şi de la două luni îi înţarc”, ne-a spus crescătorul.

Chiar dacă punctul critic este undeva la 45-50 kg și ar trebui umblat poate un pic la furajare, crescătorul arădean merge pe acest sistem tradiţional care permite adăugarea de kilograme de spor doar în limita în care genetica permite.

Abatorul și carmangeria asigură vânzarea

Vânzarea în viu îl scapă de grija procesării, dar din punct de vedere financiar nu este cea mai bună soluţie. Prin urmare, s-a hotărât să facă un abator de capacitate mică, de porcine, ovine şi caprine. „Până la 200 de porci pe lună, deci 10 pe zi pentru tăiere. Am început să-l fac din septembrie 2019, sunt la jumătate acum și anul ăsta, în toamnă sau în vară, eu sper să-l termin”, a precizat Ioan Rășinar, fermier membru al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

Investiția este 100% din fonduri proprii, realizate din banii adunaţi de la vânzările de animale. Pentru a-și realiza visul, a vândut și un teren agricol și a făcut și un credit la bancă.

Dar acest demers face parte dintr-un proces mai amplu. La Pâncota există şi un restaurant unde chiar se pot mânca produse din carne de Mangaliţa, dar producătorii au nevoie de mai multe șanse. „Fiind membru vechi şi mutând asociaţia de la Turda, unde erau 15 membri, la Arad, m-am gândit ca în continuare să creez membrilor noştri ceva nou, să poată să-şi vândă şi ei porcii. Pentru dacă n-are unde să-i vândă, omul începe să renunţe. Şi atunci le-am spus că trebuie să fac abatorul ăsta. Abatorul l-am făcut fără carmangerie, ca să-l termin cât de repede și să iau de la oameni, ca să descongestionez asociaţia. Astfel, un producător care are 10-20 de porci poate să-i taie la mine, îmi plăteşte manopera și poate să-şi facă o carmangerie proprie şi să producă tobă, cârnaţi, ce vrea el, că intrăm în sistem cu autorizare, cu totul în regulă”, și-a detaliat planurile Ioan Rășinar. Crescătorul a continuat: „Eu asta îmi doresc: să fie din 10 în 10 case carmangerie şi să meargă omul la cel care are calitatea cea mai bună şi produsul cel mai bun. Eu vreau să vă spun acum că în toamnă o să fac o altă prezentare de vânzare a Mangaliţei”. Prin această prezentare, Ioan Rășinar vrea să arate că totul de la porcul Mangaliţa se va vinde. Crescătorul arădean, de peste 40 de ani, de la vârsta de 17 ani, lucrează numai în comerţ.

Sănătatea stă în mâncare

Totuși, pentru stabilitatea afacerii lui, Ioan Rășinar are nevoie de o carmangerie, pe care o va face lângă abatorul din Pâncota, unde se află jumătate din membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Bazna și Mangaliţa.

E important ca animalele care ajung aici să fie urmărite, și nu „de pe marginea şanţului”. „N-ai registru de montă, n-ai registru de fătare, nu eşti înscris în asociaţie – nu se poate. Ca să intrăm şi noi în normalitate. Abatoare se vor mai deschide şi în Timiş, în Cluj, Alba, mai avem în Maramureş, în Dolj, dar la mine o să fie ceva deosebit faţă de ce este acum”, afirmă crescătorul.

Despre carnea de Mangaliţa, care are porecla „Măslinul pe patru picioare”, sunt voci care susțin că nu are chiar toate elementele de calitate, care duc la o sănătate mai bună. Acestora, Ioan Rășinar vrea să le arate documentele sale medicale care demonstrează contrariul: „Prima dată am făcut analiza la slănină, la Bucureşti, la institut la ICA, şi acizii graşi nesaturaţi au fost între 63-67%, deci cei buni. Am avut probleme cu inima, stenturi, şi am avut colesterolul mărit. Mănânc în fiecare dimineaţă, de fapt fac o cură cu slănină, pe stomacul gol, cu ceapă, usturoi, ţărăneşte. Deci puteţi să veniţi să vedeţi analizele, care se menţin tot timpul la un nivel bun. Trigliceridele erau la 250, acum am 125. Deci pe pielea mea am experimentat, şi de aia m-am îndrăgostit de rasa asta şi mănânc liniştit, fără nicio problemă”.

Invitația noastră este să consumați produsele românești realizate din porc de rasă Mangalița și să ne anunțați dacă rezultatele sunt la fel de bune. De un lucru vă asigurăm noi: gustul este unic!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Inspectorii sanitar veterinari au descoperit prezenţa Escherichia Coli (E-Coli) verotoxigenă în patru probe prelevate din carne şi procesate din carne, produse/comercializate într-o carmangerie din București, într-un abator din Buzău și în două supermarketuri din Gorj şi Tulcea, se arată într-o informare transmisă presei luni, 5 decembrie 2016, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Concret, în intervalul 31 octombrie - 25 noiembrie 2016, în cadrul Planului Naţional de Control, au fost prelevate şi analizate un număr de 166 probe, din anumite categorii de produse, amintind aici 113 probe din carne şi produse din carne (sanitaţie carcasă ovine, sanitaţie carcasă bovină, carne tocată vită, pulpă de vită, mici amestec porc cu vită, cârnaţi vită, carne tocată mânzat, cârnaţi dobrogeni, şnitel mânzat, hamburger vită) şi 53 de probe din lapte şi produse din lapte (lapte crud vacă, smântână pasteurizată, caşcaval afumat, caş bovină, telemea din lapte de vacă, brânză telemea, caşcaval afumat).

„Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, au efectuat controale oficiale la unităţile în care s-a depistat şi comercializat produsele incriminate şi au dispus măsurile prevăzute în Planul Naţional de Control. Toate măsurile, întreprinse de către inspectorii sanitari veterinari în aceste cazuri, au fost făcute publice și postate pe pagina de web a fiecărei Direcții”, se precizează în comunicat.

Planul Naţional de Control pentru determinarea prevalenţei Escherichia Coli verotoxigenă, care a fost demarat în data de 16 mai şi se va desfăşura până pe 31 decembrie 2016, presupune prelevarea şi analizarea de probe prelevate de pe suprafaţa carcaselor de bovine şi ovine, din carnea proaspătă de bovine şi ovine, din carnea tocată şi carnea preparată şi din laptele crud şi produsele din lapte crud.