Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că se prelungește termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru anul 2024.
Astfel, noul termen până la care se pot depune cererile pentru subvenție este 31 iulie 2024 (în loc de 30 iunie 2024).
De asemenea, în noul act normativ aprobat în ședința de Guvern de joi – 30 mai 2024, se introduce definiția pentru scrofiță, respectiv „scrofiţă din rasele Bazna sau Mangaliţa - o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, care are înregistrată cel puţin o montă sau o însămânţare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.
Reamintim că, pentru anul 2024, valoarea sprijinului este mai mare, respectiv 2.000 lei/scroafă/an, față de 1.200 lei/scroafă cât a fost în 2023.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv: producătorii agricoli PFA, II și IF; producătorii agricoli societăţi agricole; producătorii agricoli persoane juridice.
Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei până la data de 14 martie 2024 inclusiv.
Cuantumul ajutorului de stat este de:
100 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat și/sau animale de reproducție, respectiv scoafe și/sau scrofițe montate;
100 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 126.694.400 lei (echivalentul a 25.600.000 euro) pentru sectorul suin, respectiv 151.934.300 lei (echivalentul a 30.700.000 euro) pentru sectorul avicol. Banii se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pe anul 2024.
Plata ajutorului de stat se face de către APIA – Aparat Central până la data de 30 iunie 2024, în baza cererilor autorizate la plată de către Centrele APIA. Se pot efectua plăți și după această dată pentru conturi invalide, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.
Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun/transmit la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora își au sediul social sau unde au depus cererea de plată pentru M14 sau DR 06. Documentele depuse/transmise în copie de către beneficiar vor purta sintagma „conform cu originalul”, vor fi datate şi însuşite prin semnătură de către beneficiar.
Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro. Cursul valutar utilizat este cel stabilit la rata de schimb de 4,9334 lei pentru un euro.
Schema se cumulează cu orice alte scheme de sprijin finanţate de la bugetul de stat pe secţiunea 2.1 - Cuantumuri limitate ale ajutoarelor pct. 62 lit. a) întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole din Comunicarea Comisiei Europene (2023/C 1.188), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2022 se depun Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023, la centrele judeţene ale APIA pe raza cărora sunt situate exploatațiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.
Beneficiari:
a) Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
b) Producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole;
c) Organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare;
d) Organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.
Persoanele fizice pot fi acceptate ca potențiali beneficiari ai ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea sunt:
a) Să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier);
b) Să fie înscrişi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz;
c) Să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spațiile protejate (sere și solarii), precum și cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
d) Să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
e) Suprafeţele de teren pe care le exploatează să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuștilor fructiferi, suprafața parcelei agricole trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha și/sau după caz, să dețină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere și solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafața minimă a exploatației este de 0,3 ha, iar suprafața minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepție, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafețele din adeverințele emise de primării;
f) Să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat;
g) Să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.
Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente:
a) Copie a documentelor de identitate și a documentelor de înregistrare;
b) Adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafețele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
c) Adeverinţă eliberată de către Oficiul Național al Viei și al Produselor Vitivinicole pentru suprafețele cu vie, după caz;
d) Situația suprafețelor și a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat și/sau producția de ciuperci estimată;
e) Copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz;
f) Situația privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcție de specie, întocmită de beneficiar ;
g) Dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz;
h) Copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz;
i) Cantitățile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătățiri funciare;
j) Angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr.44/2008, cu modificările și completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.
Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data limită de depunere a cererii de acord.
Documentele necesare depunerii cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023 sunt publicate pe site-ul APIA, secțiunea Formulare (http://www.apia.org.ro/ro/formulare1386829353).
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță eliminarea plafonului pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.
Solicitanții pot depune cereri de finanțare online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, până la data limită de 16 decembrie 2022, indiferent dacă valoarea totală a solicitărilor depășește plafonul comunicat inițial prin Anunțul de lansare a sesiunii (110% raportat la alocarea financiară inițială).
Alocarea financiară stabilită inițial pentru această sesiune a submăsurii 17.1, de 15,26 milioane de euro, a fost suplimentată cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni de depunere, respectiv cu suma de 1,31 milioane de euro, existând în continuare posibilitatea realocării altor fonduri din cadrul PNDR.
„Până la această dată, AFIR a primit 3.957 de cereri de finanțare în valoare de 17,2 milioane de euro. Este un interes firesc foarte mare și este evident că fermierii înțeleg că pot găsi la AFIR sprijinul necesar pentru obținerea finanțării. În continuare, în această sesiune pot fi depuse, până la data limită a sesiunii, cereri de finanțare aferente sectorului vegetal, pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022, precum și pentru cererile de finanțare aferente sectorului zootehnic, pentru polițele încheiate în anul 2022”, a precizat Dorin Opreanu, directorul general al AFIR.
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier, care este solicitantul finanțării.
Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc.).
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a emis un proiect de act normativ prin care se prelungește termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere în Programul „Tomata”. De asemenea, este prevăzută eliminarea obligativității depunerii documentelor fiscale pentru accesarea ajutoarelor de minimis pentru legumele în spații protejate și usturoi.
Astfel, vor fi modificate Hotărârea Guvernului nr.148/2022, precum și Hotărârea Guvernului nr.147/2022, prin reglementarea următoarelor aspecte:
Prelungirea termenului de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv;
Abrogarea criteriului de eligibilitate referitor la obligațiile fiscale restante la bugetul general consolidat al statului, pentru ambele scheme de ajutor de minimis, legume în spații protejate și usturoi;
Eliminarea certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis, legume în spații protejate și usturoi.
„În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea Programului Tomata și de celelalte programe pe care le derulăm în acest an, am luat decizia de a simplifica procedura de acordare a sprijinului. Am ținut cont de semnalele primite din partea potențialilor beneficiari și am prelungit cu o lună termenul de depunere a cererilor. Totodată, pentru a simplifica procedura de accesare a schemelor, am decis să eliminăm obligativitatea depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal, procedură care s-ar fi resimțit și la nivelul personalului instituțiilor emitente ale acestor documente”, arată ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
În luarea deciziei s-a ținut cont și de faptul că majoritatea solicitanților ambelor scheme de sprijin sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, confruntându-se totodată cu lipsa lichidităților, a diverselor cheltuieli pentru achiziția de sămânță ori pentru înființarea culturilor, alte costuri generate de încălzirea spațiilor protejate, dar și a faptului că, în foarte multe cazuri, informațiile înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA și ale UAT-urilor nu erau corelate, ceea ce generează întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Joi, 2 august 2018, Cooperativa „Țara Mea” și Hunland România au semnat un parteneriat prin care întreaga capacitate de producție pe țară a companiei intră sub umbrela formei asociative mai sus citate, iar Premium Porc Group, unul dintre cei mai mari producători de suine din România, cu ferme în mai multe județe, a depus cererea de adeziune la cooperativă pentru o parte a unităților de producție, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție.
În baza parteneriatului, compania devine membru cu drepturi depline în cooperativă. Semnatarii acordului preconizează creșteri anuale de câteva milioane de euro pentru toate părțile implicate și, în același timp, asigură o calitate incontestabilă a cărnii de porc românești care ajunge pe rafturile magazinelor.
„Hunland va furniza material genetic de cea mai bună calitate în fermele proprii ale cooperativei și va administra întregul proces de creștere și îngrășare. Știm deja că este un partener de încredere și suntem bucuroși că e un partener pe care îl putem sprijini și, în același timp, pe care ne putem baza. Producția integrată a început să prindă contur în România și ne îndreptăm spre direcția corectă: aceea de a fi mai puțin dependenți de import”, a afirmat Florin Burculescu, președintele Coooperativei „Țara Mea”.
La rândul său, Cristian Tocanel, director Hunland România, a declarat: „Suntem optimiști privind acest parteneriat. Este un pas extrem de important pentru noi și, de altfel, pentru întreaga industrie a cărnii de porc românească. Mă voi implica în acest program și voi depune toate diligențele pentru implementarea lui, cu maximum de seriozitate și profesionalism”.
„Suntem onorați de parteneriatul cu «Țara Mea». Cred cu tărie că acest gen de cooperare, de lucru integrat, este modul în care întreaga producție va fi organizată pe viitor. Suntem parteneri puternici și acesta este atuul care garantează calitatea. Suntem prezenți de 18 ani în România și credem că producția de porci se mută de la firme individuale la producție integrată, adică exact partea pe care o vom asigura pentru «Țara Mea». Primul obiectiv este să facem producția din România mai puternică și mai sigură, dar mai ales mai puțin dependentă de import”, a punctat la rândul său Dennis Hermkens, Import-Export Manager Hunland.
Pe de altă parte, în contextul în care Premium Porc Group, unul dintre cei mai mari producători de suine din România, cu ferme în mai multe județe, a depus cererea de adeziune la cooperativă pentru o parte a unităților de producție, în perioada următoare vor demara procedurile de auditare, urmând ca, la finalizarea acestora, părțile să formalizeze colaborarea.
„Există un istoric foarte bun al colaborării dintre Premium Porc și Cooperativa «Țara Mea», iar un pas firesc în sensul întăririi acestei relații l-ar constitui adeziunea la Cooperativă. Avem convingerea că în această formulă vom reuși să promovăm cu mai mare succes consumul de produse românești, ceea ce va conduce implicit la dezvoltarea sectorului național al producției de carne de porc”, afirmă Georgiana Vlad, coordonator comunicare în cadrul Premium Porc Group.
Cu o experiență de peste 25 de ani pe piață, o echipa internațională solidă și calificată, Hunland are, în prezent, o cifră de afaceri de peste 350 de milioane de euro.
Cooperativa agricolă „Ţara mea” s-a dezvoltat ca un business unic în România începând cu anul 2015. Astăzi, sub umbrela Cooperativei activează aproximativ 350 de fermieri cu activităţi de la cultivarea legumelor la procesarea lactatelor şi a cărnii de porc şi pasăre. Aceştia s-au constituit într-o cooperativă cu acelaşi nume, într-un proiect inspirat de modele din Spania, Franţa, Italia şi România comunistă. Scopul formei asociative citate este, pe de o parte, să crească producția și consumul de produse românești, autohtone și sănătoase, cu o calitate net superioară celor din import, și pe de altă parte, să susțină o creștere economică sănătoasă atât pentru producătorii români, cât și pentru economia țării.
Crescătorii care au livrat direct sau prin terți și au clasificat porci în abatoare autorizate, potrivit prevederilor HG nr. 267/2004, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, respectiv au livrat şi/sau au transferat scroafe şi/sau scrofiţe de reproducţie în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015 sunt așteptați la APIA în vederea depunerii cererilor pentru ajutorul excepțional până la data de 8 aprilie 2016, inclusiv, anunță Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că primește cereri pentru ajutorul excepțional reglementat de HG nr. 160/16 martie 2016 destinat crescătorilor de porcine care dețin exploatații autorizate sanitar veterinar de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru creșterea, îngrășarea și/sau reproducţia porcinelor, înregistrate în RNE și care au livrat direct sau prin terți și au clasificat porci în abatoare autorizate, potrivit prevederilor HG nr. 267/2004 privind instituirea sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, respectiv au livrat şi/sau au transferat scroafe şi/sau scrofiţe de reproducţie în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015”, se precizează într-un comunicat de presă.
Sprijinul financiar destinat fermierilor din sectorul cărnii de porc se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2016.
Suma totală pentru sectorul de creștere porcine este de 2.372.804 euro, echivalent în lei la cursul BCE din data de 16 octombrie valabil și pentru data de 17 octombrie 2015, respectiv 4,4167 lei/euro. Suma este împărțită în 2.072.804 euro pentru activitatea de creştere şi îngrăşare din exploataţii și 300.000 euro pentru activitatea de reproducţie din exploataţii.
Beneficiarii care au ferme sub angajament în cadrul Măsura 215 vor depune cereri la Centrele județene APIA unde au depus cererea de ajutor/plată aferentă Măsurii 215 - Pachet (a). Beneficiarii care nu se află sub angajament în cadrul Măsurii 215 - Pachet (a), pot depune cererea de solicitare ajutor excepțional la Centrul județean APIA unde își au înregistrat sediul social.
Documentele specifice care însoţesc cererea pentru acordarea ajutorului financiar
Specialiștii APIA precizează că actele care vor însoți cererea pentru acordarea ajutorului financiar excepțional sunt copii de pe avizele de însoţire şi rapoartele de clasificare care să ateste sacrificarea în abatoare autorizate proprii, copii de pe facturile şi rapoartele de clasificare, care să ateste livrarea directă sau prin terţi şi clasificarea porcilor în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, copii de pe facturile de livrare a scrofiţelor de reproducţie, de pe avizele de însoţire a scrofiţelor de reproducţie de la o fermă la alta a aceluiaşi crescător, de pe actul de mutaţie a scrofiţelor de reproducţie la categoria scroafe, documentul de mişcare lunară şi cumulată a efectivelor de scroafe, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, respectiv fişa urmăririi activităţii la porcine, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015.
Pentru livrările efectuate de beneficiarii care au accesat Măsura 215 - Plăţi în favoarea bunăstării animalelor - Pachetul a) - Porcine din cadrul PNDR 2007 - 2013, rămân valabile copiile documentelor depuse odată cu deconturile justificative, aferente perioadei 1 ianuarie - 31 august 2015, pentru această măsură.
Potrivit comunicatului, suma cuvenită fiecărui producător agricol, în cazul ajutorului financiar se calculează de către APIA, astfel: a) se împarte suma prevăzută la. a) la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii de capete pe beneficiar; b) se împarte suma prevăzută la lit. b) la efectivul mediu de scroafe şi/sau la efectivul de scrofiţe de reproducţie, livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie - 31 august 2015.