chiuaru - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Afişez elemetele după tag: chiuaru

VADERSTAD - TRADIȚIE și INOVAȚIE

MIHAELA PREVENDA

Vaderstad – tradiție și inovație, a fost tema simpozionului organizat de compania Vaderstad România, pe 14 februarie, la Poșta Câlnău în județul Buzău. Evenimentul a fost o avanpremieră la demonstrațiile practice care se vor desfășura în câmp, în toată țara, începând din această lună. Cornel Chiuaru, manager vânzări, le-a prezentat agricultorilor noile utilaje agricole produse de constructorul suedez, dar și îmbunătăţirile care au fost aduse modelelor mai vechi de mașini agricole Vaderstad.

„În perioada de iarnă, organizăm întâlniri cu fermierii din toate zonele agricole ale ţării pentru a le prezenta conceptele agronomice şi modul nostru de gândire la realizarea utilajelor, dar şi pentru a-i pune la curent cu tot ce este nou, cu noutățile lansate în materie de utilaje sau îmbunătăţirile pe care le-am adus la modele mai vechi de mașini agricole”, ne-a declarat Cornel Chiuaru, manager vânzări Vaderstad România. Pentru că se apropie campania de primăvară, Vaderstad România organizează o serie de demonstraţii în câmp cu cele mai noi utilaje, respectiv, semănătoarea de plante tehnice Vaderstad Tempo TPF 8 şi TPF 6 şi cu utilajul de prelucrat solul din gama NZ Aggressive.

Semănătoarea Tempo și cultivatorul NZ Aggressive, combinația perfectă pentru porumb și floarea-soarelui

Prin lansarea semănătorii Tempo, în variantele TPF 8 și TPF 6, Vaderstad împinge limitele la semănatul de precizie spre viteze extreme, gen 16-18 km/h, cu un randament la lipsuri şi dubluri sub trei procente. „În materie de semănat de precizie, cred că Vaderstad este singurul producător de acest gen care a împins la extrem limitele vitezei de semănat”, afirmă Cornel Chiuaru, manager vânzări Vaderstad România. Noutatea în această tehnologie o reprezintă unitatea de distribuţie a seminţei, care lucrează pe principiul presiunii de aer. Sămânţa este menţinută în flux de aer în interiorul unităţii de semănat, implicit pe disc, iar la ieşirea din unitatea de semănat, sămânţa pleacă în flux de aer undeva cu o viteză de 15 metri pe secundă şi este preluată de o roată de tasare de cauciuc moale care o pune în contact cu solul exact pe fundul canalului deschis de discurile de semănat. „Un alt aspect unic la semănătoarea Tempo o reprezintă antrenarea cu motoare electrice, ceea ce îi permite o independenţă faţă de viteza de înaintare a tractorului, cât şi un bun control asupra calităţii semănatului în fiecare moment, spune Cornel Chiuaru. Operatorul deţine controlul absolut asupra semănătorii în orice moment.” Semănătoarea dispune de un calculator şi un sistem de monitorizare propriu care îi trasmite informaţii în timp real operatorului, ca de pildă procentul, numărul de lipsuri şi dubluri, precum şi coeficientul de variaţie, care reprezintă variaţia distanţei între două plante pe rând. Coroborat cu folosirea GPS-ului, semănătoarea poate lucra şi pe timp de noapte fără nici un fel de problemă.

„În ce privește utilajul NZ Aggressive, cultivatorul acesta este vârful de lance al companiei Vaderstad. Cu el, practic, s-a lansat compania. La acest utilaj de prelucrat solul, producătorul a adus câteva îmbunătăţiri, cum ar fi reglarea adâncimii de lucru hidraulic, din cabina tractorului; un sistem de roţi tandem pentru a copia mai bine terenul, pentru maşinile cu lăţimi peste 6 metri. Practic, dorim să propunem agricultorilor varianta Vaderstad pentru înfiinţarea culturii de porumb şi floarea-soarelui”, a precizat Cornel Chiuaru, manager vânzări Vaderstad România.

Vaderstad sprijină fermierii în cumpărarea de utilaje

În România, în această primăvară, 30 de fermieri își vor înființa culturile cu semănătoarea Tempo de la Vderstad. „În momentul în care purtăm această discuţie, Tempo nu mai este disponibilă decât undeva la perioada lunii octombrie. Prin urmare, la ora actuală, toată producția de Tempo este contractată, pe plan mondial”, menționează Cornel Chiuaru.

Vaderstad România, prin parteneriatul pe care îl are cu BNP Paribas, sprijină fermierii în cumpărarea utilajelor. „Noi participăm la plata dobânzii cu un procent de 3% plus comisioanele aferente. Practic, fermierul achită doar o dobândă fixă de 5% pe întreaga perioadă a contractului. O altă facilitate foarte bună, din perspectiva noastră şi a fermierului, este faptul că sunt prevăzute doar două rate anuale, una după recoltat cereale şi rapiţă şi una după recoltat floarea-soarelui şi porumb”, a punctat Cornel Chiuaru, manager vânzări Vaderstad România.

Gheorghe Tuzu: Fără performanță nu mergem mai departe

Pe Gheorghe Tuzu, director general Agroglobal Buzău SA, l-am găsit la simpozionul organizat de Vaderstad România. Gheorghe Tuzu ne-a spus că a fost primul care a adus utilajele Vaderstad pe zona Buzăului. El a cumpărat de-a lungul timpului toată toată gama de mașini agricole marca Vaderstad, grape cu discuri, TopDown, semănători, prăşitori. „Sunt utilaje de ultimă generaţie. Din anul 2006 lucrez cu Vaderstad. Dacă spunem Suedia, spunem tot. Pentru mine Suedia şi în special oţelul suedez reprezintă o emblemă şi un lucru pe care nu trebuie să-l luăm din viaţa noastră de mecanizatori, pentru că agricultura nu se poate face fără mecanizare. Agricultura şi mecanizarea sunt într-o strânsă legătură pe care nu poate să o rupă nimeni”, susține Gheorghe Tuzu. El a adăugat că performanțele acestor mașini agricole se simt în buzunarul fermierului, în special prin reducerea cheltuielilor la hectar. „Cu utilaje de ultimă generație te încadrezi în epoca optimă de semănat. E drept că acum epocile de semănat sunt decalate faţă de cele pe care le ştim de 30-40 de ani. Trebuie să ne adaptăm la condiţiile de temperaturi foarte ridicate vara, cu umidităţi relative ale aerului foarte scăzute, iar performanţa utilajelor cu care lucrăm se vede în rezultate, în profit, pentru că reuşeşti să faci economie prin treceri mai puţine, prin tehnologii neconvenţionale, cu sistemul no-till, cu două-trei lucrări până la recoltat şi în felul acesta economiseşti şi carburant, economiseşti manoperă şi timp şi obţii aceleaşi producţii pe care le obţineai pe tehnologia clasică pentru că reuşeşti să protejezi apa din sol care este foarte importantă. Performanţa se vede în toate. Dacă nu ne îndreptăm spre o agricultură performantă unde să ai reduceri pe toate palierele, nu reuşim să mergem mai departe”, afirmă Gheorghe Tuzu.

Tinerii fermieri își văd viitorul în „Agricultura românească”

Valentin Albu, absolvent de Agronomie, își urmează tatăl în ferma familială de 250 de hectare. Ferma este în localitatea Poșta Câlnău (Buzău), unde s-a desfășurat și simpozionul Vaderstad. Tânărul fermier ne-a spus că are utilajele necesare, dar nu la fel de performante ca cele prezentate la simpozion. „Sperăm şi noi ca în viitor să putem cumpăra asemenea utilaje. Nu suntem destul de bine pregătiţi din punct de vedere economic, adică mai avem de făcut progrese, trebuie să mai acumulăm ca să putem merge mai departe. Ştiţi cum se zice: întâi cumperi o trotinetă, apoi o bicicletă şi apoi ajungi să-ţi iei şi maşină. Nu cred că suntem singurii în situaţia asta, cred că majoritatea fermierilor care au plecat de la o suprafaţă mică de teren şi sunt în extindere au început cu utilaje mai mici şi au ajuns în timp să se extindă şi să-şi poată permite să achiziţioneze utilaje de talia celor prezentate astăzi”, a adăugat Valentin Albu.

În afară de a-l ajuta pe tatăl său în fermă, Valentin Albu are și o altă activitate, care e mai mult un hobby, se ocupă de un site - ,,Agricultura românească’’. Este un proiect pe care l-a început după terminarea facultății, în 2009. „Am vrut să concep pentru fermieri, pentru generaţiile următoare, o sursă de informare complexă unde să se găsească toate revistele de specialitate, unde să se găsească toate emisiunile de specialitate, informaţii tehnice, un loc de întâlnire pentru agricultori. Așa s-a născut portalul agriculturaromânească.ro”, a precizat Valentin Albu.

Publicat în Tehnica agricola

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista