Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) din Parlamentul European a aprobat avizul privind Politica Agricolă Comună (PAC) pentru perioada 2028 – 2034, a anunțat Dan Motreanu. Amendamentele pe care le-a propus eurodeputatul român pentru sprijinirea fermierilor au fost aprobate de REGI în dosarul pe care oficialul îl coordonează din partea Grupului PPE.
Astfel, s-a solicitat creșterea bugetului PAC la 433,01 miliarde euro, față de 300 de miliarde cât a propus Comisia Europeană. „Prioritățile pe care le-am susținut în cursul negocierilor înseamnă un sprijin concret pentru fermierii din România. Am susținut plăți directe mai echitabile și continuarea convergenței între statele membre, astfel încât diferența dintre mediile naționale ale subvenției pe hectar să nu depășească 50 de euro”, arată Dan Motreanu.
Comisia REGI sprijină indexarea anuală a plăților directe în funcție de inflație și protejarea acestora împotriva taxelor.
„Cel puțin 5% din bugetul alocat fermierilor trebuie să fie destinat tinerilor fermieri și va fi acordat un sprijin de până la 300.000 de euro pentru instalarea tinerilor fermieri, a noilor fermieri și pentru dezvoltarea afacerilor rurale. Sprijinul va ajunge la 85% pentru investițiile realizate de tinerii fermieri și până la 75% pentru celelalte investiții agricole”, subliniază europarlamentarul.

Totodată, Dan Motreanu susține ca minimum 5% din fondurile pentru dezvoltare rurală să fie alocate pentru programul LEADER, iar cel puțin 30% din fondurile destinate dezvoltării rurale să fie gestionate prin instrumente teritoriale integrate. „Fermierii, întreprinderile rurale, organizațiile locale, autoritățile publice și persoanele fizice își pregătesc propriile strategii de dezvoltare locală și își gestionează propriile bugete. Sprijinim investițiile în accesul la apă și modernizarea sistemelor de irigații, esențiale pentru România, întrucât seceta și deficitul de apă afectează tot mai grav producția agricolă”, a punctat Dan Motreanu.
Avizul adoptat în Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI) va contribui la mandatul Parlamentului European în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene privind reforma PAC pentru perioada 2028–2034.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Marți, 26 mai 2026, la Bruxelles a avut loc reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit (AgriFish). Delegația României a fost condusă de viceprim-ministrul, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, care a cerut alocări semnificative și măsuri cu aplicare imediată pentru sprijinirea fermierilor.
Principalul punct de pe agenda discuțiilor de la AgriFish a fost reprezentat de provocările legate de aprovizionarea cu îngrășăminte și de prețurile acestora în Uniunea Europeană, în contextul prezentării de către Comisia Europeană a Planului de acțiune pentru fertilizanți. Totodată, miniștrii din țările UE au analizat aspecte privind comerțul agricol, evoluțiile recente din domeniu și dificultățile din mai multe sectoare agroalimentare, semnalate Consiliului de statele membre.

În cadrul discuțiilor, Tánczos Barna a pledat pentru măsuri cu aplicabilitate imediată pentru a preveni reducerea sau chiar abandonarea activităților agricole, precum și efectele negative economice și sociale asociate. În privința fertilizanților, ministrul român a subliniat că utilizarea fondurilor europene și a rezervei agricole pentru fermierii afectați de creșterea costurilor este un aspect esențial pentru România.
„Discuțiile de astăzi au evidențiat faptul că agricultura europeană se confruntă cu multiple crize: creșterea costurilor de producție, alimentată de scumpirea energiei, combustibilului și îngrășămintelor, perturbările de pe piața laptelui și fenomenele climatice extreme, în special seceta, toate acestea punând la încercare fermierii și competitivitatea agriculturii europene. Este clar că agricultorii au nevoie de sprijin și de măsuri cu aplicabilitate imediată. România face eforturi considerabile pentru a salva producția de îngrășăminte autohtonă. Planul de acțiune pentru fertilizanți este absolut necesar; trebuie să vedem însă și aplicarea urgentă a acestuia, cu alocări semnificative din rezerva de criză. Nu este suficient să utilizăm doar bugetele naționale, fiind nevoie și de o finanțare europeană adecvată”, a declarat ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna.
Mobilizarea imediată a rezervei agricole și pentru susținerea fermierilor români
Referindu-se la evoluțiile recente din agricultură, ministrul român a semnalat dificultățile majore cu care se confruntă România în sectoarele vegetal, suin, al laptelui și ovin. De asemenea, a subliniat că implementarea Acordului interimar UE – Mercosur trebuie monitorizată cu atenție, deoarece poate avea un impact negativ asupra agriculturii Uniunii, inclusiv a României, în special asupra sectorului zootehnic.
„Evaluarea impactului acordului Mercosur trebuie realizată și la nivelul piețelor naționale, având în vedere că efectele importurilor pot fi concentrate și pot afecta în mod disproporționat anumite state vulnerabile. UE trebuie să acționeze astfel încât niciun stat membru să nu fie lăsat să suporte individual efectele negative generate. Măsurile de salvgardare trebuie să fie aplicabile cu celeritate și să protejeze interesele fiecărui stat membru, atunci când este necesară intervenția”, a subliniat Tánczos Barna, în cadrul reuniunii AgriFish.
Alături de alte state, România a solicitat Comisiei Europene soluții concrete și mobilizarea imediată a rezervei agricole și pentru susținerea fermierilor români, aflați într-o situație extrem de gravă cauzată de criza laptelui la nivel european. Totodată, delegația României a susținut sprijinirea fermierilor afectați de fenomene climatice extreme.
Agenda reuniunii Consiliului Agricultură și Pescuit a inclus și discuții privind solicitarea mai multor state membre, inclusiv România, de eliminare a cormoranului de pe lista speciilor protejate, având în vedere creșterea semnificativă a populației acestei specii și impactul grav asupra sectorului piscicol. De asemenea, au fost dezbateri despre regula N+2 în cadrul PS PAC 2023–2027, aspecte privind etichetarea originii produselor alimentare, precum și gestionarea durabilă a pădurilor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Eliminarea accizei la motorina utilizată în agricultură, aplicată direct la sursă, reprezintă cea mai rapidă, eficientă și responsabilă măsură pe care Guvernul o poate adopta pentru a sprijini agricultura românească într-un moment critic, precizează Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) într-o scrisoare deschisă transmisă Executivului de la București. Această măsură fiscală este echitabilă și compatibilă cu angajamentele europene, punctează LAPAR.
Agricultura românească traversează o perioadă de presiune economică accentuată, determinată de creșterea simultană a costurilor de producție și de volatilitatea piețelor. În acest context, prețul motorinei a devenit un factor critic pentru funcționarea exploatațiilor agricole.
În prezent, fermierii din țara noastră achită motorina la prețuri care depășesc 9,60 lei/litru, în condițiile unui consum anual estimat la peste 650 de milioane de litri la nivel național. „Pentru un sector cu marje reduse și dependență structurală de inputuri energetice, acest nivel de cost nu mai poate fi absorbit fără consecințe directe asupra producției și competitivității. LAPAR nu solicită tratamente preferențiale, ci formulează această solicitare în numele fermierilor români, ca răspuns la o disfuncționalitate fiscală care afectează direct funcționarea agriculturii. Solicităm aplicarea unor măsuri fiscale pe care alte state membre ale Uniunii Europene le-au activat deja în fața aceleiași crize, pentru a-și proteja fermierii și consumatorii”, subliniază Matei Titianu, președintele LAPAR.
Eliminarea accizei la sursă, o măsură esențială
Schema în vigoare obligă fermierii să avanseze aproximativ 2,80 lei pentru fiecare litru de motorină, sumă care include nu doar acciza propriu-zisă, ci și TVA aferentă acesteia, urmând ca recuperarea să se realizeze după luni de zile, prin proceduri administrative complexe. Într-un context în care costurile cu îngrășămintele, inputurile și finanțarea au crescut semnificativ față de finalul anului 2025, această povară financiară suplimentară devine nesustenabilă pentru majoritatea exploatațiilor agricole.
LAPAR apreciază că, eliminarea accizei la sursă reduce imediat presiunea asupra fluxului de numerar al fermelor și simplifică radical administrarea schemei. Totodată, nu reprezintă un cost bugetar nou, ci o schimbare de mecanism pentru o taxă care oricum este returnată ulterior.
„Menționăm că această soluție a fost susținută public atât de ministrul Agriculturii, domnul Florin Barbu, sub forma aplicării unei accize zero direct la pompă pentru motorina utilizată în agricultură, cât și în cadrul pozițiilor exprimate de Ministerul Energiei și de prim-ministru, în contextul măsurilor analizate pentru temperarea efectelor scumpirii carburanților. Susținem aceste abordări și solicităm Guvernului adoptarea urgentă a unui act normativ clar, coerent și aplicabil, care să permită eliminarea accizei la sursă pentru motorina agricolă, fără condiționări birocratice suplimentare”, arată LAPAR în scrisoarea deschisă transmisă Guvernului.
Rolul statului în temperarea efectelor de piață
În paralel cu componenta fiscală, LAPAR solcită ca statul să evalueze modul de formare a prețului final al carburanților pe lanțul de distribuție. „State membre precum Austria au decis, în contextul aceleiași crize, să intervină temporar prin reducerea taxării și prin măsuri de temperare a marjelor comerciale, asumând explicit caracterul excepțional al situației. Intervenția publică nu a fost prezentată ca o distorsionare a pieței, ci ca o măsură de protecție a economiei reale.”
România dispune de aceleași instrumente juridice, punctează Matei Titianu. „În situații excepționale, protejarea consumatorului – inclusiv a fermierului, în calitate de consumator strategic de motorină – reprezintă o responsabilitate a statului, nu o abatere de la principiile economiei de piață.”
Respectarea angajamentelor europene în domeniul energiei
În dezbaterile publice au apărut propuneri privind eliminarea componentei de biocombustibil din motorină ca soluție rapidă pentru reducerea prețului. LAPAR consideră că o astfel de abordare ridică probleme serioase de conformitate cu legislația europeană. „România are obligația de a respecta mandatul de amestec al biocombustibililor, asumat prin Directiva RED III și transpus în legislația națională. Orice eventuală derogare temporară trebuie notificată și justificată formal în fața Comisiei Europene. O decizie unilaterală, nefundamentată juridic, ar afecta credibilitatea României ca stat membru și poziția sa în negocierile viitoare privind politicile energetice și climatice. Această poziție nu este legată de interesele economice ale unui sector anume, ci de respectarea regulilor comune și a angajamentelor asumate de statul român”, explică președintele LAPAR.
În concluzie, fermierii din România înțeleg contextul economic dificil și solicită echitate, prin aplicarea acelorași instrumente utilizate de alte state membre ale Uniunii Europene. „Cerem corectitudine fiscală, prin eliminarea obligativității de a avansa taxe care sunt ulterior returnate. Cerem consecvență, prin respectarea angajamentelor europene asumate de România”, conchide Matei Titianu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Miercuri, 19 octombrie 2022, Parlamentul României a adoptat, cu unanimitate de voturi, Legea Laptelui și a produselor lactate. Astfel, sunt reglementate producția, distribuția laptelui, a produselor lactate, precum și a produselor pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și proteine altele decât cele lactate, legea adoptată stabilind detaliile referitoare la etichetarea tuturor acestor produse și la condițiile pe care vor trebui să le respecte comercianții lor.
Legea Laptelui și a produselor lactate interzice folosirea denumirilor „Lapte” sau „Produse lactate” pe eticheta produselor care nu conțin lapte. Mai mult, pentru a inscripționa pe eticheta laptelui și a produselor lactate sintagma „Produs Românesc”, este obligatoriu ca produsul să fie obținut pe teritoriul național, din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din România.
De asemenea, conform noii legislații, produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale și produsele vegetale se comercializează în spaţii de prezentare și vânzare separate, bine delimitate, pe rafturi separate față de produsele lactate autentice, cu atenționare explicită catre cumpărător a conținutului acestor produse.
Cei care nu respectă prevederile Legii Laptelui și a produselor lactate sunt sancționați cu amenzi, dar și cu oprirea temporară de la comercializare a produselor până la remedierea deficiențelor sau suspendarea autorizației de prelucrare/producție/comercializare.
„Este o lege corectă și responsabilă, care va proteja cetățenii de marketingul înșelător și va transforma laptele produs în România într-un adevărat brand, procesatorii primind recunoaștere și respect. Actul normativ adoptat reglementează sectorul laptelui și produselor lactate și creează cadrul juridic pentru prezentarea și comercializarea produselor, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorului. Noua lege prevede inscripționarea de informații suplimentare pe etichetele produselor, respectiv indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, ingredientele primare folosite, pentru că printr-o etichetare corectă se reduce marketingul înșelător și concurența neloială”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
De menționat că, în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) se înființează Observatorul Laptelui, având ca scop monitorizarea producţiei de lapte de vacă, bivoliță, oaie și capră, centralizarea datelor de pe piață, urmărirea și analizarea tendințelor de consum, a producției, a echilibrului între cerere și ofertă, precum și a costurilor.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html