Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită ministrului Agriculturii o întâlnire în vederea consultării prevederilor care vor fi cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență privind finanțarea fermierilor și cooperativelor. Proiectul de OUG vizează măsuri de sprijin pentru fermieri, pentru finanțarea activităților agricole, iar Alianța vrea să-și prezinte propunerile și argumentele înainte de publicarea actului normativ în dezbatere publică de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit AAC, sectorul vegetal se află într-o situație foarte gravă, o criză generată de o lipsă cronică de capital în fermele din țara noastră: costuri în creștere la inputuri, prăbușirea prețurilor la cereale/oleaginoase, măsuri restrictive la nivel european, venituri în scădere, producții diminuate din cauza lipsei sistemului de irigații. „Toate aceste cauze pun în pericol securitatea alimentară a României, viitorul satului românesc şi afacerile agricole a zeci de mii de antreprenori din mediul rural”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

AAC consideră că este nevoie să fie continuate programele de garantare și creditare IMM INVEST și RURAL INVEST. „Astfel, avem în vedere să abordăm în cadrul întâlnirii cu conducerea MADR atât programele de finanțare, cât și cele de refinanțare adresate fermierilor. Constatăm necesitatea accesării unor credite (altele decât 3*APIA, altele decât 5*APIA)/linii de credit atât pentru capitalul de lucru și investiții, cât și pentru refinanțarea cheltuielilor sau investițiile efectuate și gajate/ipotecate în favoarea altor creditori, pentru a putea traversa anul financiar 2023 și pentru a putea înființa culturi pentru anul agricol 2023-2024. În acest context complicat din punct de vedere bugetar și fiscal, reiterăm necesitatea și oportunitatea de a acorda aceste forme de sprijin către fermieri și cooperative pentru a le permite să-și continue activitățile de producție și de integrare comercială, motivat de faptul că bilanțurile contabile aferente anului 2023 vor arăta o scădere drastică a veniturilor și profitabilității agenților economici din agricultură”, se precizează în adresa trimisă Ministerului Agriculturii de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În vederea stimulării producției interne de bunuri alimentare, prin programul național multianual INVESTALIM se acordă susținere financiară pentru dezvoltarea și modernizarea industriei alimentare, în perioada 2023 – 2026. Schema de ajutor de stat a fost aprobată în ședința de Guvern din 30 iunie 2023. 

Programul INVESTALIM va fi derulat de către MADR, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), având un buget maxim, pentru perioada 2023 – 2026, de 2,9 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane de euro (148 milioane euro anual).

Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unităţi noi, extinderea capacităţii unei unităţi existente, diversificarea producţiei prin fabricarea unor produse noi.

Prin această schemă de ajutor de stat vor fi construite unități de procesare în următoarele domenii:

• Prelucrarea și conservarea cărnii

• Industria peștelui

• Industria cartofilor

• Domeniul sucurilor din fructe și legume

• Prelucrarea și conservarea fructelor și legumelor

• Fabricarea uleiurilor și grăsimilor

• Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor

• Fabricarea produselor de morărit

• Fabricarea pâinii

• Fabricarea zahărului

• Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și a animalelor de companie

Investițiile realizate în cadrul INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:

• Să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;

• Să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;

• Să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;

• Să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă 5 ani de la data finalizării acesteia;

• Să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.

• Întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.

Beneficiarii sunt operatori economici constituiți conform Legii nr. 31/1990. Aceștia trebuie să asigure o contribuție financiară de cel puțin 25% din costurile totale ale proiectului de investiții, din resurse proprii, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.

Pentru asigurarea contribuției proprii, beneficiarii pot contracta finanțări de la instituții de credit. Aceste finanțări se acordă cu respectarea normelor interne proprii ale instituțiilor de credit, în baza unui contract de credit, și sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA.

Cuantumul ajutoarelor de stat acordate prin Programul INVESTALIM se stabilește cu respectarea condițiilor prevăzute de HG 311/2022 privind intensitatea maximă a ajutorului de stat regional în perioada 2022 – 2027, pentru investiţiile iniţiale.

În cadrul Programului, AFIR emite acorduri de finanțare pana la data de 31 decembrie 2026, iar plățile se efectuează pana la 31 decembrie 2031. 

Condiții de eligibilitate pentru beneficiarii Programului INVESTALIM

a) Să realizeze o investiţie în România, în unul dintre sectoarele industriei alimentare;

b) Să nu se încadreze în categoria „întreprinderilor în dificultate” definite conform art. 2 alin. (18) din Regulament;

c) Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;

d) Să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;

e) Să nu fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială pentru care se solicită ajutorul în ultimii doi ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la doi ani după finalizarea investiţiei iniţiale pentru care se solicită ajutorul;

f) Să nu înregistreze obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art.1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

g) Să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;

h) Să aibă capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin (UNCST) – BOVICOOP anunță că miercuri, 29 martie 2023, ora 14:00, alături de cooperativele din zona Ardealului, organizează un manifest în comuna Surduc, nr. 190/A, județul Sălaj, la ferma unuia dintre membrii cooperatori. Ca prim semn de protest, crescătorii de bovine vor vărsa o cisternă de lapte.

Protestul fermierilor are scopul de a atrage atenția asupra blocajului din piața laptelui, blocaj, susțin protestatarii, generat de:

• Lipsa de soluție din partea reprezentanților MADR, deși sunt peste doi ani de atenționări asupra pericolului de abandon a activității în sectorul de producție a laptelui;

• Nerespectarea legislației în vigoare cu privire la transparentizarea activității în filiera laptelui (vezi Legea 307/2022 - Observatorul laptelui) și practicile concurenței neloiale (transpunerea Regulamentului EU);

• Abuzurile constante ale reprezentanților departamentelor de achiziții lapte în relațiile cu fermierii, producători de lapte.

„Așadar, fermierii români și familiile lor, care susțin valorile românești, dar și bugetul de stat, trag un semnal de alarmă și refuză să mai finanțeze economiile altor state europene în detrimentul economiei naționale!”, transmite UNCST – BOVICOOP.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Exportăm furaje concentrate în loc de unt și brânză”. Nu-i așa că sunteți tentați să credeți că este un titlu din presa zilelor noastre? Pentru că, nu-i așa, și azi, în 2023, România exportă materie primă și importă produse finite?

Ei bine, titlul este din Revista Laptelui, februarie 1939. Da, la peste 80 de ani distanță, în 2023 suntem exact la fel ca în 1939. „Creșterea vacilor constituie cel mai bun mijloc pentru a asigura rentabilitatea în agricultură. Popoarele cu o cultură mai înaintată au înțeles de mult că transformarea produselor solului în produse animale constituie un însemnat isvor de câștig (...) La noi în țară cultura nutrețurilor este foarte puțin răspândită, iar furajele concentrate de care dispunem, cum sunt rezidiile oleaginoase, tărâțele, borhoturile uscate, etc, care ar putea completa în mod mulțumitor rația de hrană a animalelor noastre, în special a vacilor de lapte care sunt hrănite numai cu furaje ce au o valoare nutritivă foarte redusă, cum sunt paele, pleava, cocenii și așa mai departe, se lasă să treacă peste graniță. Vitele noastre sunt insuficient alimentate, iar noi exportăm cantități importante de furaje concentrate care ar putea foarte bine să fie întrebuințate în hrana animalelor noastre. Să fie transformate în produse animale, care au o valoare comercială mai mare.”

Sper că nu vă imaginați că sectoarele celelalte ale agriculturii arată altfel decât în urmă cu o sută de ani. Azi, pământul nu se mai lucrează cu plugul tras de boi. Avem utilaje cu sute de cai-putere, vorbim de digitalizare, tratăm culturile cu drone. România importă aproape integral tehnica și tehnologia anului 2023. Mentalitatea noastră, probabil, e de vină. În jurul nostru lumea evoluează, noi stăm pe loc, prin anii `30 sau poate pe la 1800. „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ţi dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecţi. Dacă profesezi vreo ideie, aceasta e imediat tălmăcită greşit de adversari care nu caută adevărul ci acreditarea unei opinii personale.” – scria Mihai Eminescu. Tot de la Eminescu: „Toţi se pun la lucru şi caută un remediu, şi se văd mulţime de legişti, trăiţi în codice şi în procedură, care n-au văzut niciodată un plug, nu ştiu să deosibească grâul de ovăz sau de porumb, fără nici o cunoştinţă de munca câmpului, nici de obiceiurile ţăranilor, nici de nevoiele şi dorinţele lor, ignorând chiar limba ţăranului, [î]i vedem rezolvând în materie de arătură, de seceră, de prăşilă, de vite, de transporturi, cestii abstracte de drept. Oameni practici şi pricepuţi în materie, desperând d’ a înţelege aceste disertaţiuni, le spun în zadar că, înainte d’ a propune remediuri, trebuiesc studiate cauzele răului”.

Să mergem și la educație, iarăși cu un citat din poetul național al românilor: „Învăţătorii, care nici nu ştiu a scrie bine, dau în mâna copiilor cărţi pe care nici ei nu le înţeleg. Multe sunt plagiate neruşinate de pe cărţi străine, cu atât mai scandalos cu cât plagiatorii s-au dispensat până şi de cunoştinţa elementară a limbii române, dând textele într-o formă nemistuită şi necorectă, proprie a nimici simţul logic al şcolarilor. Aceştia, când au ajuns la capăt cu învăţătura, rămân cu capul plin de cunoştiinţe al căror înţeles nu l-au ştiut niciodată şi de care nu se pot folosi în niciun fel. Rămân, astfel. cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi şi umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generaţiei viitoare, sistemul de stricare a minţii şi a inimii.(…)”

Cred că de cel puțin 30 de ani avem la dispoziție o multitudine de pârghii pentru a evolua. Și, totuși... Să vedem opiniile cunoscutului filosof și psiholog Constantin Rădulescu Motru, care, în 1937, a publicat „Psihologia poporului român”. „Românului nu-i place tovărășia. El vrea să trăiască de capul lui.” Sau: „Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor.”

Ce ne lipsește nouă, românilor? Sufletul nou, zice Constantin Rădulescu Motru, care crede că am rămas înțepeniți în timp din cauza tuturor decepțiilor noastre. Noi nu dorim să ne unim bunurile așa cum fac „populațiile apusene”, dar dorim să învingem străinii în comerț și industrie, fiecare individual, vrând să avem o cultură a noastră originală.

Mai în zilele noastre, tânărul profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai Daniel David, socotit unul dintre cei mai buni psihologi din România, a scris „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, o altă carte pe care vă recomand să o citiți și din care vă citez un adevăr despre noi, românii: „Din păcate, avem tendința să vedem schimbarea și viitorul ca pe un pericol. Asta este o chestie extrem de periculoasă, deoarece nu stimulează schimbări de paradigmă, nu stimulează spiritul antreprenorial. Schimbarea este văzută ca un pericol”.

Concluziile, să le tragă fiecare dintre noi și să facem cumva să reconfigurăm traseul poporului român. Spre bine.

În încheiere vreau să-i mulțumesc jurnalistului Gabriel Gherghescu, pentru că de la el am publicația din anul 1939, Revista Laptelui, în format tipărit.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Marți, 14 iunie 2022 Senatul a respins cu 71 voturi pentru, 1 împotriva și 24 de abțineri Proiectul de modificare a Legii 566/2004 privind Cooperația Agricolă. Asociațiile de ramură și reprezentații cooperativelor din România nu pot decât să salute acest pas în spate al legiuitorului, având în vedere conținutul și mai ales direcția pe care această modificare o dădea Legii Cooperației agricole. Proiectul legislativ deschide larg accesul la fonduri destinate agriculturii unor societăți care activează în cu totul alte domenii.

În urma analizei efectuate pe propunerea legislativă pentru modificarea și  completarea Legii Cooperației Agricole nr. 566/2004, înregistrată la Senat cu nr. B143/2022, reprezentanții a 61 de cooperative și 800 de fermieri au transmis în luna aprilie o adresă Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Comisiei de Agricultură din Senat prin care își exprimau îngrijorarea față de direcția pe care acest proiect de modificare o dă formei actuale a legii.

Propunerea de modificare a articolului 3 din Lege creează posibilitatea legală să devină membri cooperatori, cu părți sociale, drept de vot și implicare în guvernanța cooperativelor agricole persoane juridice care au ponderea majoritară a veniturilor din alte sectoare (non-agricole) decât cele ale producției agricole și prelucrării producției agricole. Persoanele juridice care au coduri CAEN în secțiunile G, I, Q cu diviziunile propuse pot fi, fără obiecții, furnizori sau clienți ai cooperativelor agricole și pot colabora cu acestea fără nici un fel de piedică, dar fără a se implica în managementul și guvernanța cooperativelor agricole, întrucât nu au niciun fel de experiență în acest domeniu.

Subliniem, încă o dată, că modificările sunt o reală amenințare la stabilitatea și performanțele cooperativelor agricole, alcătuite, așa cum este firesc, din fermieri, adică oameni care trăiesc din agricultură și pentru care cultivarea terenurilor și prelucrarea produselor agricole constituie principala și singura activitate.

Cooperativele agricole sunt ale fermierilor, iar rolul lor nu trebuie deturnat de către clienții sau furnizorii lor; investițiile cu valoare adăugată trebuie să fie realizate de cooperativele fermierilor și nu de cooperative agricole ale unor entități cu activități diverse, dar care nu au nimic în comun cu agricultura, cum ar fi HoReCa, retail, IT sau sănătate și asistență socială. Iar acest proiect legislativ deschide larg accesul la fonduri destinate agriculturii unor societăți care activează în cu totul alte domenii.

Din toate aceste motive, decizia de respingere a propunerii de modificare de către Senat este pasul firesc, iar acest pas trebuie să fie făcut și de către Camera Deputaților, când își va exprima ultimul cuvânt legat de soarta acestui proiect cel puțin bizar.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se zice despre cartof că ar fi a doua pâine a românului. Sunt mulți cei care susțin asta, inclusiv cei cu care am stat de vorbă, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România și dr. ing. László Becsek, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români. Importanța cartofului este mare, ținând cont de cererea foarte mare de pe piața românească.

Nu am idee care ar fi originea vorbei cu „a doua pâine a românului”, se poate presupune că anumite conjuncturi ar fi impus cartoful ca alternativă mai ieftină la pâine, într-o anumită perioadă istorică. Oricum, vorba nu poate fi mai veche de secolul 19, când a pătruns în spațiul locuit de români această cultură și probabil a venit chiar însoțită de sintagma amintită. Pare mai degrabă un import cultural decât o tradiție locală. Sunt azi foarte mulți români care nici măcar nu o aplică întocmai, deoarece în loc să consume cele două alimente alternativ, ei le consumă împreună. Ori vorba a rămas și obiceiul a dispărut, ori nici nu a fost mai mult decât o vorbă. E ca și cum ai mânca pâine cu pâine. Până la urmă, din sărăcie poți face și asta. La acest motiv de îndoială aș adăuga faptul că România nu se află în arealul cel mai propice cultivării cartofului, după cum ne explică Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citându-l pe cel supranumit „părintele cartofului” în România, regretatul profesor Matei Berindei: „Dumnezeu, când a creat lumea, a făcut o fâșie de 100 de kilometri în nordul Europei, începând din Oceanul Atlantic, Bretania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania și până în Polonia cu niște condiții pedoclimatice ideale pentru cultura cartofului”. Cu toate acestea, statistic, românii chiar sunt mari consumatori de cartofi, ocupând locuri fruntașe în clasamentele ce se fac la nivel european. Așadar, cerere mare, însă producție...  

De zece ori mai mică

Producția este de foarte multă vreme într-o continuă scădere. Comparația cea mai „spectaculoasă” este cu perioada regimului comunist, când suprafața cultivată cu cartofi era de zece ori mai mare decât cea de acum. Acele cifre sunt greu de luat în considerare ca atare, știindu-se modul cum erau umflate, dar chiar și așa tot este gigantică scăderea. „Se vorbea de 350.000, chiar 400.000 de hectare de cartof cultivate în România în sistem extensiv, adică inclusiv în zonele care nu erau cele mai favorabile producerii cartofului. Astăzi am ajuns «cu succes» la 30.000 de hectare de cartof pentru consum, încă vreo 500-600 de hectare de cartof pentru sămânță și vreo 3.500 de hectare de cartof pentru industrializare. Cartoful pentru sămânță se producea, la acea vreme, pe vreo 10.000-15.000 de hectare, în unii ani chiar pe 30.000. Era sistemul de producere de cartof pentru sămânță foarte bine pus la punct în România. Eram autosuficienți, la momentul respectiv. Institutele, stațiunile de cercetări le produceau”, ne conturează în cifre dimensiunea regresului Romulus Oprea, dar ne și precizează că sunt și alte cifre care indică o stare a culturilor de cartof de pe la noi, dar pe care nu le consideră credibile, deși vin din partea unei instituții oficiale, Institutul Național de Statistică. „Nu vorbim despre datele înregistrate și comunicate de INS care, din punctul nostru de vedere, n-au nicio legătură cu realitatea. Se vorbește la INS, și noi zicem că «se vorbește» pentru că este numai o vorbă, realitatea ne contrazice, se vorbește de 165.000-170.000 de hectare. Este enorm! Unde poate să fie diferența între 30.000 și 170.000? Cifrele APIA pe care noi le considerăm cele mai apropiate de realitate sunt fermierii care produc pentru piață, sunt fermierii care produc pentru noi, pentru toți.”  Cu alte cuvinte, probabil că institutul de statistică pomenit ia în considerare și micile suprafețe din grădinile personale ale țăranilor. Același Romulus Oprea ne dă și o primă explicație a acestei stări: „Involuția culturii cartofului a început tot în anul 1989-1990, când pur și simplu a fost lăsată la voia întâmplării. Dar declinul cel mai accentuat a început odată cu – ne pare rău să spunem, dar asta e realitatea – aderarea României la UE, în 2007, când aveam totuși vreo 70.000 de hectare, iar astăzi am ajuns la vreo 30.000, suprafață înregistrată la APIA”. Romulus Oprea nu vrea să spună prin asta că liberul comerț cu statele Uniunii ar fi dăunător producătorilor interni, ci slaba dotare a acestora. Aderarea i-a prins nepregătiți, așa cum suntem prinși noi toți, cam de fiecare dată, în toate domeniile. De parcă niciodată nu  știm ce ne așteaptă. „De fapt, am intrat în competiție directă cu cei mai mari producători de cartofi din lume și noi n-am fost suficient de bine puși la punct cu tehnologia, avem acel decalaj tehnologic. Vorbim apoi de toate posibilitățile de a accesa un credit, de a te capitaliza, de a avea cele mai moderne utilaje și așa mai departe. Este o cultură foarte mare consumatoare de inputuri. Intrând în directă competiție, am ieșit în pierdere. La ora asta, noi avem o producție medie de 20.000-25.000 de tone pe hectar, dar dacă ne raportăm la producțiile medii din UE, la cei cinci mari, Franța, Germania, Belgia, Olanda și a fost Marea Britanie – care acum e în afară, dar tot mare producător trebuie considerată, în schimb s-a alăturat Polonia cu succes –, sunt cu producții undeva în jurul cifrei de 40-42 de tone la hectar, în anii excepționali, 50 de tone.”

Depozitarea, cheia către redresare

Dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români, administrator și asociat unic al firmei BIOFARM SRL din Târgu Secuiesc, accentuează o altă cauză a regresului: „Sunt motive multiple. Trebuie să încep puțin mai dinainte. În anii ’80-’90, România cultiva 400.000 de hectare. Acum 7-8 ani, mai aveam aproape 60.000 de hectare și în ultimii 20 de ani a scăzut la 28.000, și anul trecut, până la 21.000 de hectare. Ce s-a întâmplat acum 7-8 ani? O treabă interesantă, în sensul că a început să se mute piața cartofului din piețele agroalimentare în supermarketuri. Ce a însemnat asta pentru producător? Dacă acum 10 ani un producător putea să-și valorifice întreaga cantitate de marfă, sau cel puțin 90%, în perioada de recoltare, acest lucru astăzi nu mai este posibil. Dacă acum 10 ani consumatorii cumpărau 300-400 kg și le duceau acasă, le puneau în beci, în cămară și foloseau de acolo, acum merge fiecare și-și cumpără un săculeț de 2-3 kg, având marfă proaspătă continuu la supermarketuri. Nu este un lucru rău pentru consumator, că fără grijă are marfă proaspătă și de bună calitate tot timpul la îndemână. Deci s-a schimbat comportamentul consumatorului și i-a prins pe producătorii foarte nepregătiți cu depozitele. 80% din cultivatorii de cartof care au mai rămas nu au depozite specializate. Asta este problema cea mai mare, care influențează și prețul și influențează, până la urmă, dezvoltarea fermelor de cartof”.

De altfel, domnul Becsek consideră depozitarea ca fiind cheia deblocării acestei probleme a cartofului. „Dacă producătorul român nu are posibilitatea să depoziteze și să valorifice pe parcursul întregului an, el este nevoit să vândă în perioada de recoltare, oferind pieței o cantitate mare de marfă într-o perioadă scurtă, atunci prețul este mic. După aceea ce se întâmplă? După 2-3 luni, marfa care nu este ținută în condiții de climă controlată începe să-și piardă din calitate, producătorii trebuie să scape de această marfă cu calitate mai mică și astfel prețul se menține mic. De aceea, un depozit înseamnă să poți ține marfa pe tot parcursul anului, înseamnă să livrezi continuu către beneficiar, în cazul meu, de exemplu, către supermarketuri; un depozit dotat cu aparatură și cu climatizare specifică pentru cartof înseamnă calitate și tot un depozit înseamnă preț mediu ridicat. Când nu ești constrâns de necesitatea de a vinde pentru că se strică marfa și nu ai unde să pui, altfel arată financiarul după un an. Asta nu înseamnă că atunci când prețurile pe piață sunt mici eu nu livrez, livrez și în septembrie, când e dumping, și în octombrie, și în noiembrie, dar livrez și în aprilie-mai, când prețurile au crescut pentru că nu mai este marfă pe piață. Și dacă trag linie și fac o medie, văd că este în regulă. Deci de asta cheia ar fi ca toată lumea să fie dotată cu depozite, trebuie să se găsească soluții de finanțare, scheme de finanțare, acces la finanțări și pentru producătorii de cartof medii, care poate nu au indicatori financiari suficient de buni ca să acceseze un credit atât de mare cât necesită construirea unui depozit de cartof. Vorbim aici de 350 de euro pe metru pătrat depozit. Și vă pot spune exact – pentru că noi intenționăm să mai construim, tot din credit, un depozit de 1.500 de tone –, costă aproape 500.000 de euro. Și asta numai pentru 1.500 de tone, care este un depozit pentru un producător de 40 de hectare de cartof.”

Și președintele Federației Naționale „Cartoful” din România consideră că depozitarea este unul dintre factorii care au dus la starea de azi a culturii. Mai ales că sunt puține depozite care au standardele necesare. „Suntem deficitari în capacități adevărate de depozitare, cu climat controlat și așa mai departe. Noi nu putem să concurăm, din nou, cu prietenii noștri din Vest, care au depozite specializate, cu agregate frigorifice și cu perioadă de păstrare practic 10-11 luni pe an. Ei foloseau întotdeauna, cel puțin până acum, inhibitori de încolțire, care abia au apărut pe piața românească – la noi nu au fost omologați din cauza, să zicem, a cantităților mici folosite –, așa că în martie sau aprilie cartoful românesc nu mai arată atât de bine, este mai deshidratat, nu este precum cartoful importat, și atunci, cel puțin vizual, cartoful românesc are de pierdut și nu poate concura cu un cartof păstrat într-un depozit specializat și tratat cu inhibitori de încolțire. Mai departe, nu avem nici produse specializate de control al bolilor de depozitare, al putregaiurilor și așa mai departe, lucruri care în Vest sunt de la sine înțeles”, adaugă Romulus Oprea.

Chiar dacă mulți dintre fermieri reușesc să își valorifice marfa prin intermediul supermarketurilor, poziția lor în raport cu acestea nu este deloc una fericită. Romulus Oprea spune că aceștia sunt oarecum discriminați în raport cu furnizorii din alte țări: „Mulți producători, membri ai federației noastre, au acces la supermarketuri, dar în unele cazuri sunt ușor discriminați față de marfa adusă din import. La marfă de calitate egală, nu primești preț egal și nu primești condiții egale. Fermierul român întotdeauna va avea retururi de marfă, fermierul de afară nu va avea niciodată retururi. Promoțiile în supermarketuri se fac întotdeauna, invariabil numai cu marfă românească, iar marfa românească de obicei se termină la sfârșitul lui decembrie, după care consumăm cu succes și la prețuri foarte mari cartof adus din import. Deci, cu alte cuvinte, prin acele mari prețuri noi contribuim la bunăstarea fermierilor din alte țări. Să nu mai vorbim de faptul că un fermier român, de exemplu, în momentul de față livrează cartoful din fermă cu 1 leu sau 1,10 lei, iar dvs.,  consumator final, îl cumpărați la 2,5 – 3 lei. Repartizarea profitului pe filiera produsului este profund inechitabilă, aș spune. Ăsta e alt aspect, dar nu este aplicabil numai cartofului. Este aplicabil tuturor produselor agricole din România. Va trebui să lucrăm un pic și la treaba asta, pentru că în fond și la urma urmei fermierul este cel care are parte de aproape toate riscurile”.

O cultură foarte scumpă

Prețul de producție a unui hectar de cartofi este destul de mare, asta în condițiile în care nu discutăm de scumpirile din ultima perioadă, când vom lua în calcul și îngrășămintele triplate sau cvatruplate, după cum se așteaptă Romulus Oprea, care ne spune la ce valoare se ridica această investiție până acum: „Dacă vorbim despre cartoful pentru consum astăzi, putem vorbi de 25.000-33.000 de lei pe hectar, la cartof pentru consum. Dacă vorbim despre cartof pentru sămânță, deja vorbim de niște cifre enorme, 45.000-50.000 de lei pe hectar pentru o cultură de sămânță specializată, autorizată, din categorii biologice, nu neapărat superioare, pentru că nu mai suntem capabili, producem din elită importată clasă A și clasă B, cam asta facem. Nu se mai numește producție de sămânță, se numește multiplicare, de fapt. Asta facem noi astăzi cu acele prăpădite 500-600 de hectare și asigurăm undeva între 8-12% din necesarul de cartofi pentru sămânță pentru cele 30.000 de hectare de care vorbeam. Așa că una este să bagi 3.000-4000 de lei într-un hectar de grâu, porumb, rapiță sau ce vreți dumneavoastră și alta e să bagi 33.000 sau 50.000, în cazul cartofului pentru sămânță. Trebuie să fii nebun să-ți riști practic în fiecare an afacerea. Este mult mai simplu până la urmă să te orientezi către alte culturi mai puțin riscante, produci cultură mare și cel puțin stai liniștit”. Așadar, un cost de producție foarte mare, cum plastic se exprima domnul Becsek, „investim ca și cum am planta un hectar de viță-de-vie în fiecare an”.

La prețul mare de producție trebuie să adăugăm valoarea foarte mare a utilajelor pe care nu le poți folosi la alte culturi. „Trebuie să amintim faptul că toate utilajele folosite în cultura cartofului sunt specifice. Deci o combină sau un plantator nu poți să folosești la alte culturi decât la cartof. Și atunci, dacă vorbim de un plantator la 40.000 de euro, în fața lui trebuie să ai un tractor de 150-160 cp, care cu o dotare bună ajunge la 100.000 de euro, o combină începe de la 150.000 de euro, iar peste avem o mașină de tratamente fitosanitare de 300.000 de euro, deci ajungem la investiții de milioane de euro și care trebuie să aibă un anumit număr de hectare. Iar dacă trecem la ambalare, doar cântarul care face pachețele de 2,5 kg costă 80.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte utilaje”, ne explică dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nevoia de irigații

Remarcăm, așadar, din cele spuse până acum, că prețul mare de producție și desfacerea deficitară sunt factori limitativi importanți. La aceștia se adaugă lipsa apei. Nici măcar în arealul tradițional nu se mai poate face producție decentă fără aport de apă, adică fără irigații, ne explică președintele FNCR, Romulus Oprea: „Din 2000, putem vorbi deja statistic, nu se mai poate face nicăieri în România cartof fără irigații. Deci apa a devenit un factor limitativ și în Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Suceava și așa mai departe, zonele tradiționale. Și cea mai mare problemă a producătorilor, legată de apă, este că noi nu suntem situați în perimetrele acelor sisteme vechi de irigații. În zonă, la momentul respectiv, acum 40-50 de ani, nefiind nevoie, nu s-au făcut sisteme de irigații și, deci, n-avem ce reabilita. Noi trebuie s-o luăm de la zero. Este destul de greu, în condițiile în care lucrăm parcele mici, fragmentate și așa mai departe, e destul de greu de conceput un sistem care să asigure apa pentru toți fermierii. Trebuie făcute microsisteme. Stăm foarte prost și cu sursele de apă. Având în vedere că sunt condiționări legate de foraje subterane și așa mai departe, rămân apele de suprafață care se duc «pe apa Sâmbetei», în primăvară ne inundă culturile, iar când avem nevoie nu sunt debite pentru irigat. Asta este o problemă majoră și văd că devine un factor real, limitativ”.

Plan pentru redresarea cartofului

Ce e de făcut? Un prim pas l-au făcut cei implicați și interesați, Federația Națională „Cartoful” din România și Clubul Fermierilor Români, care au pus cap la cap problemele și au tras semnalul de alarmă, dar au și elaborat un plan de redresare.  „Clubul Fermierilor Români și Federația Națională «Cartoful» din România au făcut un Plan Național Strategic de redresare a cartofului, în care au semnalat câteva aspecte și măsuri care ar trebui luate ca acești producători care încă sunt în sectorul cartofului să continue producția cartofului, să crească suprafețele, să investească să producă mai mult pe suprafață și chiar să se întoarcă în sector acei producători care au cultivat cândva cartof, dar care, din cauza acestor lipsuri, s-au lăsat de cultura cartofului.”

Așadar, în primul rând, să facem în așa fel încât cei rămași în activitate să nu plece și ei, apoi să încercăm să creștem suprafețele, pentru că acestea, după cum s-a spus, nu sunt suficiente. Romulus Oprea spune că am putea să ne asigurăm necesarul intern și chiar să creștem la export, dacă s-ar dubla suprafața cultivată. Este de remarcat că deși nu ne acoperim necesarul de cartofi, avem de-a face și cu export. Pare un paradox, dar nu este, pentru că exportul se realizează în zona de producere a cartofului timpuriu, care nu poate fi păstrat și este nevoie de vânzare rapidă. „Noi ar trebui să creștem suprafața la 60.000 de hectare și să tindem către o producție medie de 30 de tone, ceea ce ar fi realizabil. Și cu 60.000 de hectare am asigura necesarul de consum și am avea și disponibil pentru export. Export care deja se face, foarte timid, mai ales în zona cartofului timpuriu. Am reînnoda o tradiție, pentru că înainte de ’90 se exporta foarte mult cartof timpuriu, din sud în principal, zona Lungulețu, Brezoaie, zona Dolj, Teleorman, și astăzi acești producători vând în Polonia, dar au dat și în Grecia…”.

Așadar potențial există, dar așa cum spuneam, până la creșterea aceasta utilă și necesară, întâi ar trebui oprit regresul. Despre acest aspect al chestiunii dar și despre altele în partea a doua a articolului ce va fi publicat în Revista Fermierului ediția print din luna mai.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și documentat de: ȘTEFAN RANCU ȘI VICTOR MIHALACHE

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html

Conform anunțului postat luni, 25 februarie 2019, pe un site de socializare, de însuși primarul orașului-stațiune Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, din această lună, județul se poate mândri cu un nou produs tradiţional, atestat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), și anume „Brânza frământată de Sângeorz-Băi”.

Vorbim practic de un produs realizat de Cooperativa Agricolă de gradul 1 „Grupul de producători Sângeorz-Băi”.

„Au înţeles de la bun început că acesta este viitorul şi au investit din subvenţii în dezvoltare! Ţin să felicit Cooperativa Agricolă din oraşul Sângeorz-Băi pentru acest atestat! Iată că după doi ani de muncă, investiţie, drumuri şi nervi de oţel, avem primul atestat «Produs tradiţional». În curând, veţi putea achiziţiona prima brânză etichetată şi produsă în condiţii optime! Felicitări şi vă îndemn să mergeţi mai departe şi cu alte produse. Împreună cu membrii cooperativei, veţi dezvolta acest sector, dezvoltare care într-un final se va simţi în buzunarul fiecărui membru”, a scris Ogâgău pe pagina sa de Facebook.

„Brânza frământată de Sângeorz-Băi” este un produs montan din lapte de vacă obţinut la o stână din locul numit Putredu Moară, situat la o altitudine de peste 1.600 de metri, în munţii Suhard.

Acesta este cel de-al treilea produs tradiţional certificat la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, după cele două atestate obţinute în anul 2013 de către AFI Pro Familia pentru „Povila de Bârgău” şi „Pita cu crumpiri”.

La finele anului trecut, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansa Catalogul Produselor Alimentare Certificate, o aplicaţie pentru telefoane mobile care găseşte „drumul” către 850 de produse agroalimentare atestate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Aplicaţia îl ajută pe consumator să se ferească de falsuri, pentru că tot ceea ce certifică MADR pe hârtie va fi introdus automat şi în această aplicaţie, iar toate înscrierile viitoare se vor face exclusiv online.

Potrivit datelor AFIR, Catalogul Produselor Alimentare Certificate (CPAC) este o aplicaţie care facilitează accesul la informaţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la produsele agroalimentare înregistrate pe scheme naţionale şi europene de calitate.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) și Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) au încheiat un protocol de colaborare prin care cele doua organizații profesionale vor forma un parteneriat activ pentru promovarea și susținerea obiectivelor comune în interesul fermierilor din România, anunță reprezentanții Alianței printr-un comunicat de presă.

„Cele două organizații vor acționa împreună pentru promovarea asocierii fermierilor, folosirii de semințe certificate, promovarea agriculturii moderne, optimizării costurilor de producție și reducerea riscurilor, realizarea de proiecte, desfășurarea unor acțiuni și evenimente comune și schimbul reciproc de informații, în vederea implementării obiectivelor comune stabilite”, se menționează în documentul citat.

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) a fost înființată în anul 2017 cu scopul de a reprezenta și apăra interesele cooperativelor agricole din sectorul vegetal în relațiile cu administrația publică, autoritățile statului, alte persoane fizice sau juridice, publice ori private, organisme naționale și internaționale și cu asociații internaționale echivalente, pentru susținerea și promovarea principiilor cooperatiste, precum și de a asigura, prin cooperare, serviciile necesare menite să contribuie la dezvoltarea și modernizarea mijloacelor și metodelor de creștere a eficienței economice a membrilor și de specializare și concentrare a activității cooperativelor agricole ce activează în România.

UNCSV a început cu opt cooperative agricole, membri fondatori fiind: Agrisud, Argeș Biosud, Braicoop, Dobrogea Sud, Oltenia Cereal Nord, Tinoasa, Unirea Covurlui și 15 Februarie Rotunda, cărora li s-au alăturat alte șase: Agromureșana, Agrosîrbi, Fermierul Nădlăcan, Răzeșii Moldavi și Tormac, aflându-se în continuă creștere și consolidare. Cooperativele agricole reunite în UNCSV însumează peste 350 de persoane juridice și fizice. Membrii afiliați în cooperativele agricole din uniune exploatează suprafețe între 10 ha și 3.400 ha, iar cumulat ajung la 180.000 ha.

Alianța Industriei Semințelor din România (AISR) a fost fondată în anul 2012, cu obiectivul de a reprezenta o voce a industriei de semințe din România și de a asigura un dialog deschis și permanent cu toate asociațiile profesionale și patronale din agricultura românească, precum și cu autoritățile, în procesul de reglementare a semințelor certificate din țara noastră.

Membrii Alianței Industriei Semințelor din România reprezintă peste 70% din piața domestică, reunind cele mai mari companii (Advanta Seeds, Bayer, Caussade, Euralis, KWS, Limagrain, Maisadour, Monsanto, Pioneer, RAGT și Syngenta), care produc, testează și comercializează semințe de calitate, adaptate condițiilor de cultură din țara noastră, oferind soluții durabile fermierilor.

Începând cu anul 2016, AISR are ca membru onorific Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (ICDA) Fundulea, iar din luna ianuarie 2017, și Institutul de Fitotehnie Porumbeni din Republica Moldova.

AISR este din 2013 membru cu drepturi depline în cadrul Asociației Europene de Semințe - ESA, iar din 2017, al Camerei de Comerț și Industrie a Franței.

Mulțumită Ambasadei Regatului Țărilor de Jos din România, patru jurnaliști reprezentând Revista Fermierului, TVR și Revista Ferma, precum și un comunicator al TMT PR au avut ocazia să se (re)conecteze cu colegi din tagma gazetarilor agrarieni și a facilitatorilor transferului de informație de pe întreg mapamondul, motiv în plus să-și poată „înrădăcina” și mai mult cunoștințele despre sectorul agrozootehnic cu ajutorul informațiilor dobândite în vizitele efectuate în Olanda în perioada 11-15 iulie 2018.

Printre strângeri de mână și salutări calde cu colegi din toată lumea, delegații români au luat „în piept” încă din prima zi Congresul Mondial al IFAJ, eveniment care a coincis cu sărbătorirea a 100 de ani de existență a Universității din Wageningen.

Evenimentul a fost deschis prin discursul organizatorilor și a fost continuat de cel al reprezentantului Municipalității Ede, consilierul pe probleme alimentare și adjunct al primarului, Leon Meijer, absolvent al Universității din Wageningen.

Abordarea consilierului s-a bucurat de aplauzele auditorului, în condițiile în care acesta a expus problema educației alimentare încă din școli și inovațiile din sector.

Am aflat cu această ocazie că olandezii au o Vale a Alimentelor (chiar dacă nu au munți) și chiar și o Politică Alimentară Integrată, la nivel regional. Toate acestea, în vederea dezvoltării unei populații sănătoase.

„Food Valley este compusă din opt municipalități, sate și orașe care conlucrează atât pentru creșterea economică, dar mai ales pentru dezvoltarea agriculturii și alimentației. Și asta pentru că, în urmă cu ani, am constatat că 82 la sută din cercetarea și dezvoltarea celor două sectoare au loc în regiunea noastră. În orașul nostru, în Ede, în urmă cu 4-5 ani, am pus bazele unei Politici Alimentare Integrate. La acea vreme, eram primul consilier alimentar din Olanda. Am avut alegeri în martie 2018 și avem, iată, alți colegi cu funcții similare. Și alte localități au consilieri alimentari”, a afirmat olandezul. „Am început să ne gândim în municipalitatea noastră că dacă vrem să fim un oraș sănătos și înfloritor, de ce anume avem nevoie? Avem nevoie de oameni sănătoși, ca se simt așa, care se comportă așa și care iau decizii în această manieră. Ca oraș, avem răspunderi în domeniile educație, sport, spații publice, aer. Ce se află sub toate aceste zone de politici publice? Alimentele. Poate știi să calculezi, poate știi gramatică, dar dacă nu știi să alegi ceea ce mănânci, ai o problemă în viață. Dacă ai o viață sportivă, joci fotbal, spre exemplu, dar la final te umfli cu bere și cartofi prăjiți, atunci poate mai bine este să nu mai ajungi la terenul de sport”.

El a mai precizat că în centrul noii abordări stau tinerii, motivați încă de pe băncile școlii și valorizați prin susținerea producției și consumului propriilor legume. Nici cei circa 800 de fermieri nu au fost uitați.

„Dacă îi putem ajuta pe tineri să ia decizii sănătoase în viață, atunci poate îi putem împiedica să cadă în capcanele cotidianului, ale proastelor obiceiuri ale vieții. Dacă dezvoltăm politici alimentare sănătoase, atunci am putea avea un oraș cu cetățeni veseli și sănătoși. Anul trecut, în Olanda, orașul nostru a fost declarat ca fiind cel mai sănătos din țară.

Nu trebuie să vorbim însă de o dietă sustenabilă, ci și de o agricultură sustenabilă. În municipalitatea Ede, încă avem 800 de fermieri activi, cu aproximație. Însă previziunile sunt că, în 10-15 ani, numărul lor se va micșora până la nivelul a 200 de producători agricoli. Mulți fermieri renunță la afaceri, iar alții își consolidează businessul. Cum îi putem ajuta să facă agricultură într-un mod sustenabil? În primul rând, trebuie să ajungem la copiii mici, la școlile primare. Ce am făcut concret în acest sens? Le-am construit grădini în instituțiile de învățământ. I-am ajutat să cultive legume. În martie, plantează răsadurile, iar în iunie, încep să culeagă rodul muncii lor. Vrem să le arătăm valoarea cultivării propriilor legume, dar și efectele risipei alimentare; toate acestea ajută. Uneori, legumele nu cresc, din diferite motive, însă ajungem chiar să le și înlocuim peste noapte cu plante viabile, cu legume crescute. Vrem să le insuflăm ideea de succes: mi-am cultivat propriile căpșune, propriile ridichi și le-am mâncat. Apoi, le oferim și lecții în școală despre alimente, despre gustul acestora, despre proveniență, cât i-a luat laptelui să ajungă de la vacă în frigiderul propriu și ce mănâncă acea vacă. Vrem ca aceștia să valorizeze alimentul. Trebuie să refacem legătura dintre aliment și om”, a conchis Leon Meijer, absolvent al Universității din Wageningen, consilier pentru alimentație (adjunctul primarului), Municipalitatea Ede, Olanda.

Ne-am strâns mâinile cu prieteni mai vechi (salutări calde prietenului nostru din Turcia, Ismail Ugural) și ne-am ales fiecare primele tururi la care aveam să participăm.

Ne-am îmbarcat în autocare și...

Ne-am oprit în vizită în Parcul Gustului (SmaakPark)

Acolo am dat de un tânăr chef Christian Weij de la agenția de design alimentar Puur-e. El și Petra Busser împart aceeași pasiune pentru alimente sănătoase, gustoase și... oneste. Weij este și autorul volumului Verrot Lekker (Putrefacție delicioasă), o carte de bucate bazată pe rețete de alimente fermentate.

Parcul Gustului este localizat lângă o veche sală de sport, pe locul unei foste baze militare din Ede. Parcul tematic se va transforma în perioada următoare în festival alimentar permanent pentru oricine vrea să mănânce o hrană gustoasă, sănătoasă și obținută într-un mod responsabil.

Deocamdată, Parcul Gustului constă dintr-un studio de gătit și dintr-o zonă pentru servit cina.

Imediat ce ne-am așezat la masa din studioul de gătit, Weij ne-a explicat cum designerii alimentari olandezi se orientează mai nou către conceptul 80-20. Mai exact, bucătarii din Municipalitatea Ede, printre care și Christian Weij, chef, specialist în produse fermentate, consideră că trebuie să prepare alimente pe baza proporției 80 la sută legume și 20 la sută carne și pește de calitate, 80% alimente produse local și 20 de procente importuri, respectiv 80 la sută hrană obținută sustenabil și doar 20% cu o amprentă mare de carbon.

"Este plăcut să observi că sunt din ce în ce mai mulți chefi care abordează acest sistem. Avem, mai nou, și un brand - Dutch Cuisine. Uimitor, dar avem și noi bucătăria noastră, însă nu o promovăm atât de agresiv cum o fac alții. Deja, Agenția Națională de Turism, Guvernul și alți chefi susțin acest brand", a afirmat el.

Cheful a adăugat că prin intermediul parcului tematic se dorește instruirea consumatorilor, astfel încât să-și vadă cu alți ochi alimentele pe care le consumă.

„Ne unim forțele cu producătorii locali, centrele de resurse, autoritățile locale, școlile și micii antreprenori din sectorul alimentar al FoodValley, o inițiativă regională formată din opt orașe. Este loc pentru oricine lucrează cu alimente sănătoase și sustenabile: să gândești un nou produs, să-l obții, să-l porționezi și să-l vinzi”, a mai precizat Weij.

Am gustat câteva din ideile sale inovatoare și ne-am îndreptat către alte două conferințe, una privitoare la proiectul grandios World Food Center (aflat, deocamdată, la stadiul de proiect), la Bionext și sectorul produselor bio, dar și la Food Inspiration, un proiect media strâns legat de proiectul World Food Center.

Și prima zi de congres avea să se încheie cu o cină festivă și cu o festivitate de premiere a celor mai bune materiale de presă la nivel mondial. M-a încercat, sincer, tristețea, în condițiile în care nu am avut nicio nominalizare la premii, în condițiile în care APAR, ghilda jurnaliștilor specializați din România, este doar parte din ENAJ, nu și din IFAJ.

LA DRUM PRIN ȚARA LACTATELOR

300.000 de euro, cotă de fosfați plătită de un fermier olandez

Prima oprire a zilei de 13 iulie 2014 a fost la ferma Stokman. Acolo am aflat un detaliu important, și anume că fermierii olandezi au o „cotă de lapte ascunsă” de respectat.

Mai în detaliu spus, mulți producători din sectorul laptelui și al lactatelor din Olanda văd actuala perioadă ca una deosebit de dificilă, turbulentă. Poate cel mai important lucru de înțeles este cota de referință privind fosfații. Atunci când UE a abolit cota de lapte la 1 aprilie 2015, fermierii au produs imediat mai mult lapte. Ei au mărit șeptelul, fapt care a generat o și mai mare cantitate de fosfați. Există o lipsă de fosfat la nivel global, însă în Olanda este prea mult. De aceea, guvernul federal laolaltă cu organizațiile de fermieri au încheiat un acord de plafonare a fosfaților. În 2015, executivul olandez a luat decizia de a stopa supraproducția de lapte. Fiecărei ferme i s-au alocat drepturi de fosfați, iar acele drepturi au fost acordate în funcție de numărul vacilor cu lapte și al tineretul bovin aflat în ferme la data de referință 2 iulie 2015. Oficial, sistemul a debutat la 1 ianuarie 2018, la un an mai târziu decât se stabilise inițial.

Dacă Guvernul federal al Regatului Țărilor de Jos nu ar fi stopat creșterea șeptelului și, implicit, a producției de lapte, Olanda ar fi pierdut dreptul la derogare din partea UE. Vorbim de o derogare care reglementează păstrarea unui nivel de UVM (unitate vită mare pe hectar) generatoare a 250 kilograme de fosfați, față de limita europeană de 170 kg N.

„Avem această derogare deoarece solul este mult mai fertil aici față de alte regiuni ale Uniunii Europene. Astfel, menținem un număr mai mare de vaci la hectar, dar recoltăm și mai mult în raport cu aceeași unitate de măsură. Iată cum și-a făcut apariția sistemul de cote de fosfați. Drepturile pot fi cumpărate cu sume care depășesc 9.000 de euro pe cap de vacă!”, afirmă specialiștii danezi într-o luare de poziție scrisă și transmisă jurnaliștilor prezenți la congres.

Mai pe scurt, dacă la data de referință dețineau 300 de capete bovine și ai vrut să-ți majorezi efectivul, pe fiecare cap de vacă trebuia să plătești această sumă enormă.

Este și cazul fermei Stokman, unul dintre producătorii de lapte, membri ai FrieslandCampina din Workum, Olanda.

Cu o țintă de reformă de circa 25 la sută anual, marjă care variază însă mult, la un moment dat, pentru 30 de capete, Anton Stokman a trebuit să plătească... 300.000 euro cotă de fosfați. Din cauza acestor sume, tineretul părăsește ferma la vârsta de două săptămâni și se întorc la vârsta de două luni, fiind astfel integrat la o vârstă optimă.

Anton (62), Tiny (59) and Arjan (24) conduc o fermă în sistem free-choice. Acolo, bovinele aleg singure dacă să iasă sau nu la păscut, dacă să utilizeze sau nu „jacuzzi-ul” bovin de afară sau să stea în grajd, astfel încât să ofere un „lapte fericit”.

De menționat este că Arjan este absolvent de studii superioare de specialitate la Universitatea din Wageningen, iar tatăl spune că succesul unei ferme se cântărește în educație.

Familia Stockman primește 1,5 eurocenți la kilogramul de lapte pentru sistemul free grazing, precum și alți 1,5 eurocenți pentru lapte fără urme de organisme modificate genetic.

Deținătorii exploatației sunt preocupați în mod deosebit de reducerea emisiilor de amoniac și de producția de energie, drept pentru care vor investi în producția de biogaz.

Bovinele pasc pe 40 ha de pășune, iar laptele produs în fermă ajunge inclusiv la Mc. Donald's.

Din suprafața totală de 155 de hectare pe care familia Stokman o lucrează, 110 hectare se află în proprietate, 20 ha sunt arendate în altă provincie, iar 25 de hectare sunt suprafețe cu productivitate mică.

Cei din ferma Stokman și-au propus să abordeze sustenabil producția de lapte, acolo unde mediul, bunăstarea animală, productivitatea și energia conlucrează.

„Fermierii care își depășesc limitele pentru a contribui la o nevoie socială ar trebui să primească o recunoaștere și mai mare și o mai mare susținere financiară”, spun deținătorii fermei Stokman.

Industria de brânză și unt FrieslandCampina. Fabrica de gust din Workum

Următoarea vizită a zilei de 13 iulie 2018 a fost chiar la o fabrică de brânză a FrieslandCampina. Despre cooperativa care deține Royal FrieslandCampina NV s-a scris mult. Vorbim de una dintre cele mai mari cooperative europene din sectorul lactatelor. Vizita la una dintre fabricile lor de brânză care produce anual aproximativ 120 de milioane de kilograme de produs va fi subiectul unui material viitor, unul în care președintele cooperativei, Frans Keurentjes, fermier și el, va vorbi în primul rând despre plecările unui număr relativ mic de fermieri din forma asociativă (47 la număr și care au primit chiar și cinci eurocenți pe litrul de lapte pentru acest lucru), dar și mesajul pe care acesta l-a transmis producătorilor de lapte români în ceea ce privește asocierea.

Plecarea fermierilor olandezi din FrieslandCampina s-a petrecut ca urmare a planului cooperativei de a scădea nivelul cantității de lapte vândut în plus de membrii săi, începând cu anul 2019. Pe scurt, în concordanță cu perioada de referință stabilită cu producătorul, cantitatea de lapte livrată în plus ar urma să fie penalizată pe litru cu 10 eurocenți. Planurile au generat discuții enorme între producătorii de lapte și boardul FrieslandCampina, motiv pentru care vom aborda acest subiect, separat.

Boer Bart, ferma care vinde lapte organic și oferă șanse imigranților sirieni

Tot în aceeași zi, în periplul nostru prin Regatul Țărilor de Jos, după vizita de la fabrica de brânză, am ajuns în ferma de vaci a tânărului Bartele Holtrop de 31 de ani și a soției sale Rianne de 31 de ani.

Și Bartele a afirmat unele lucruri care vor face subiectul unui articol separat, în special cele care privesc viziunea sa asupra subvențiilor, una potrivit căreia plățile pe suprafață nu ar mai trebui să existe. Asta în condițiile în care el primește 380 euro pe hectar.

Revenind, vacile sale Jersey, 93 la număr, produc 4.200 de litri de lapte pe lactație, cu un nivel al proteinei de 4,1 și unul de grăsime de 5,68. Laptele său este vândut către un procesator care îi oferă 0,63 eurocenți pe litru. CZ Rouveen procesează laptele sub brandul De Tjonger, brânză comercializată apoi tot de procesator.

În cazul fermei Boer Bart nu este vorba însă numai de carne de vită (taurii care nu corespund viziunii tânărului fermer sunt date la un abator turcesc), iaurt, brânză și lapte organic (pe viitor bio-dinamic, provenit de la vaci care nu au fost ecornate și care pasc liber mult mai mult). Bartele, soția sa Rianne, socrii tânărului, dar și un imigrant sirian pun umărul la creșterea în sistem free-grazing a 500 de păsări pe ciclu care produc 400 de ouă zilnic, ouă contractate deja de diverși comercianți. Tânărul sirian are și el propriile păsări pe care le vinde pe bază de voucher, iar alte femei tot din Siria au primit o bucată de teren pentru a-și crea propria grădină de legume.

„Viziunea noastră este de a dezvolta un sistem agricol care cooperează în integralitatea sa cu natura. O fermă care produce alimente de calitate înaltă, are o perspectivă economică și lucrează într-un mod sustenabil în ceea ce privește mediul înconjurător. Totul trebuie să fie prietenos cu animalele, iar noi nu ne dorim să utilizăm chimicale în majorarea producției. Acest sistem agricol trebuie să fie capabil să reziste pentru o mie de ani”, a conchis Holtrop.

Prima zi de turneu prin Olanda avea să se sfârșească undeva seara, târziu.

Un tânăr fermier investește în inovație - mai puțină muncă, mai mult profit

Ultima zi de turneu prin lumea olandeză a lactatelor avea să ofere și mai multe surprize. Prima oprire a fost în ferma lui Piet De Jong din localitatea Scharnegoutum. Potrivit spuselor sale, acesta nu a stat prea mult pe gânduri atunci când compania Easy Silage l-a ofertat și i-a propus construcția unui siloz pentru furaje. Și nu unul ieftin. Doar elementele de plastic cu inserții tubulare pentru circulația apei cu o concentrație de sare de 22 la sută a costat 25.000 euro, iar instalația în sine (părțile în mișcare, metalice, electrice etc.) alte 45.000 euro. Apa din tuburi formează un sistem de contragreutăți care permite uniformizarea silozului de dedesubt. De ce 22 la sută sare? Simplu - lichidul din tuburi nu îngheață iarna, la minus 22 de grade Celsius.

Apoi, construcția din beton Bosch și paviment asfaltic au costat împreună 130.000 de euro. Una peste alta, toată această instalație inovatoare de însilozat, inclusiv pompa de apă, l-au costat pe tânărul De Jong circa 215.000 euro. Și urmează să mai cumpere una.

Fermierul olandez a mai investit într-un uscător de bălegar alte 30.000 de euro, aparat care formează prin uscare/presare un pat pentru animale, în timp ce lichidul rezultat este transformat în fertilizant și aruncat pe pășune. Și această investiție urmează să se amortizeze în 5-6 ani.

Dar treaba sa nu se oprește aici. Piet și familia sa, alături de un mulgător angajat, obțin de la văcuțe 3,2 milioane de litri de lapte pe an, la o medie de proteină de 3,6 și 4,35 la sută grăsime. El comercializează materia primă către cooperativa FrieslandCampina cu 0,34 eurocenți litrul în medie, în timp ce costul de producție este de 0,25-0,30 eurocenți.

Cele 430 de văcuțe sunt mulse de un localnic pe 15 euro/oră, 30 de ore pe săptămână, și sunt crescute în sistem închis. Tineretul bovin din ferma sa numără 100 de capete, iar fermierul și familia sa lucrează 135 ha în total, 70 aflate în proprietate și 65 în arendă.

Crescătorul ale cărui vaci au fost învățate de bovinele vecinului să pască liber în mai 2018, "citește" pășunea cu senzori australieni

Un alt tânăr cu viziune aveam să întâlnim cu ocazia celei de-a doua vizite din ziua II. Este vorba de Piet Jan Thibaudier, de 31 de ani. Pentru prima dată în ultimii 10 ani, vacile familiei sale ies la păscut, bineînțeles pentru bonusul de 1,5 eurocenți pe litru, adăugați la cei 0,34 oferiți de cooperativa FrieslandCampina. Tatăl lui Piet obișnuia să scoată vacile la păscut, însă dorința de obținere rapidă a profitului a făcut ca, până în mai 2018, animalele să fie hrănite în grajduri. Și să nu ne închipuim că free-grazing a fost ușor pentru văcuțele crescute în grajduri cu acoperișuri din plăci ondulate de azbest (da, azbest). A fost nevoie, spune fermierul nostru, ca vacile vecinului tânărului olandez să le "învețe" pe suratele aparținând lui Piet să pască iarba din pășune, 150 de zile pe an. Astfel, costurile cu furajarea au scăzut cu doi eurocenți.

Și pentru că și el este pasionat de inovație, iar văcuțele au început să pască liber, Piet avea nevoie de informații detaliate despre pășunile sale (calitatea ierbii, înălțime etc.).

„Am căutat informații pe Google și am găsit o soluție în Australia - cititorul de iarbă”, a mărturisit tânărul fermier.

Cu doar 5.000 de euro, Piet a dezvoltat un sistem de senzori pe cositoarea tractată (când nu sunt vacile la păscut) pentru a citi câtă iarba este pe cele 30 ha de pășune, care sunt cele mai bune padocuri cu iarbă, care sunt cele mai slabe locuri și unde trebuie fertilizat.

„Avem inclusiv informații despre PH și umiditate”, a adăugat el.

Sistemul de „citire” este unul ultrasonic, montat pe carcasa cositorii din fața tractorului. Pentru că i-a plăcut atât de mult sistemul, Piet a devenit distribuitor de astfel de aparatură care costă circa 5.000 de euro.

„Am deja cinci clienți”, se laudă crescătorul de vaci cu lapte.

Cât ține de grajd, acesta este acoperit cu placi din azbest, însă are la dispoziție până în anul 2024 să înlocuiască acoperișul. Nu o va face de unul singur pentru că va fi amendat de autorități. El va primi însă o subvenție de 8 euro pe metrul pătrat de azbest dat jos.

Și pentru că este și amator de chilipiruri, Piet și-a cumpărat din Danemarca o stație de muls cu 26 de posturi, la mâna a II-a, veche de doar doi ani, la preț de "fier vechi".

„A trebuit să înlocuiesc doar elementele de cauciuc. Totul era aproape nou. Fermierul danez optase deja pentru roboți de muls”, a mai afirmat Piet.

Este de menționat că are un efectiv de rasă pură și hibrizi de bovine, amintind aici Roșia Daneză, Holstein, Bruna Elvețiană, Momeliard etc.

Nu în ultimul rând, el recunoaște că nu are nevoie decât de un angajat zilier pe care îl plătește cu 27,5 euro pe oră, 20 de ore pe săptămână.

Am plecat de la ferma lui Piet către ultimul obiectiv din lista vizitelor, și anume către Portul din Rotterdam.

Cei din Rotterdam ar putea consuma lactate produse de la vacile care trăiesc... în port. Ferma Plutitoare, un proiect îndrăzneț din ce în ce mai aproape de realitate

Nici cu privire la acest proiect... cel puțin îndrăzneț nu vom insista prea mult. La nivel mondial, presa a vuit cu privire la ferma plutitoare din portul Rotterdam, o soluție la dispariția solurilor fertile la nivel global. Da, într-a din danele îndepărtate ale portului Rotterdam, pe o platformă plutitoare, vor paște vacile. Bovinele aparținând proiectului vizionarilor Albert Boersen (fermier), Carel de Vries (specialist agricultură și zootehnie), Johan Bosman (specialist în agricultură urbană și zootehnie) și Peter van Wingerden (de la compania Beladon) vor mânca lintiță produsă la nivelul inferior al fermei plutitoare, vor da lapte pentru iaurtul cu legume vândut locuitorilor orașului, iar bălegarul va fi colectat rapid și transformat în îngrășământ pentru parcurile din Rotterdam în vederea diminuării masive a emisiilor de amoniac. Grajdurile vor avea dușumele din cauciuc care permit o colectare rapidă a bălegarului, acestea fiind într-un proces continuu de autocurățare. De asemenea, cele 40 de vaci vor putea consuma resturile din producția de bere a orașului, cât și alt tip de biomasă.

„Vorbim de un sistem de agricultură circulară. Resturile de la fabricile de bere, de la morile de cereale etc. vor deveni biomasă oferită drept hrană vacilor din ferma plutitoare”, a declarat Peter van Wingerden.

El a precizat că în proiectul cu biomasa a fost cooptat gigantul Cargill, iar cu ajutorul Microsoft se vor procesa datele rezultate de activitatea din ferma plutitoare.

Ideea Fermei Plutitoare a apărut din nevoia de a avea noi modalități de a obține hrană în oraș. Hrana produsă în oraș apropie și mai mult consumatorul de producător. Fondatorii denumesc această abordare TransFarmation.

Investiția a costat 2,5 milioane euro, suprafața pe care vor paște animalele va avea o suprafață utilă de 24 pe 24 de metri, la nivelul apei vor fi grajdurile, iar sub apă (la circa un metru) va fi zona de producție a lintiței, o zonă de cercetare, după cum au afirmat managerii proiectului.

Felicitări organizatorilor ediției de anul acesta a Congresului IFAJ, succes nord-americanilor pentru ediția din 2019 (steagul a fost predat către ghilda jurnaliștilor agrarieni din SUA)

Fundația Dutch Roots, organizatoarea Congresului Mondial IFAJ 2018 și compusă din voluntari ai, The Nederlandse Vereniging voor Land – en tuinbouwjournalistiek (NVLJ) - ghilda olandeză a jurnaliștilor agrarieni și horticoli, a ales drept motto și temă a evenimentului din acest an conceptul „Dutch Roots: Small country big ideas” - Rădăcini olandeze – o țară mică, idei mari.

De-a lungul celor două zile de vizite, la care majoritatea jurnaliștilor și comunicatorilor au fost invitați, olandezii s-au chinuit să acopere toate zonele de interes din sectoarele agrozootehnic și horticol, dar și cele geografice.

În data de 13 iulie 2018, în nordul țării au fost organizate trei tipuri de tururi: „Dutch Dairy Diversity” sau diversitatea sectorului lactatelor din Olanda, „Sustainable Cropping Systems” sau sustenabilitatea sectorului culturilor agricole, respectiv „Veal Calves, Beef Cattle and Sheep” - Viței, bovine și ovine pentru carne”, iar în sudul țării „Sustainable Urban Dairy” - un sector urban sustenabil al lactatelor, „Flowering the World” - înflorind lumea, „From Candy to Eggs” - de la dulciuri, la ouă, respectiv „Smart and Silt” - inovare în managementului solului aluvionar.

În ziua de 14 iulie 2018, vizitatorii din nordul țării au participat la tururile „Dutch Dairy Diversity” sau diversitatea sectorului lactatelor din Olanda, „Seeds of Success” - semințele succesului, respectiv „Much more than Agriculture” - mai mult decât agricultura. În schimb, în sud, organizatorii au pregătit tururile „Produce from Field to Fork” - producând de la fermă la furculiță, „Circular Way of Farming” - modalitatea de a face agricultură circulară, precum și „Feeding the City” - hrănind orașul.

Cei patru jurnaliști și un comunicator din România au vizitat, în mare parte, fermele din sectorul lactatelor.

Motto-ul congresului se referă la multitudinea de modalități în care expertiza olandeză în agricultură și horticultură sunt răspândite pe întreg mapamondul. Cum Regatul Țărilor de Jos a fost pentru mult timp o nație de comercianți, trimișii săi au colindat de-a lungul și de-a latul lumii. Olandezii – printre care și mulți fermieri – și-au întins aripile și s-au stabilit în cele mai îndepărtate locuri. În ultimii 100 de ani, produsele olandeze, cunoștințele, tehnicile și materialul genetic și-au găsit drumul către multiple destinații din cele mai diverse țări de pe glob.

Olanda este o țară mică, cu aproape 18 milioane de locuitori, cu un șeptel de 150 de milioane de animale, două miliarde de lalele și opt miliarde de kilograme de cartofi. Regatul Țărilor de Jos este cel de-al doilea cel mai mare de produse agroalimentare din lume, după SUA, care sunt de 237 de ori mai mare decât Olanda. Regatul are aproape aceeași suprafață ca orașul New York, însă cu 16 la sută acoperit de ape.

The Nederlandse Vereniging voor Land – en tuinbouwjournalistiek (NVLJ) reprezintă ghilda olandeză a jurnaliștilor agrarieni și horticoli, precum și comunicatori. Asociația de presă specializată are 180 de membri. NVLJ este membră a Federației Internaționale a Jurnaliștilor Agrarieni (IFAJ). Membrii IFAJ se adună anual la congres, eveniment organizat de diferitele țări membre. După edițiile precedente organizate în Germania (2016) și Africa de Sud (2017), conferința de anul acesta a avut loc în Olanda, în perioada 11-14 iulie 2018.

Universitatea din Wageningen este o instituție de învățământ superior, respectiv cercetare și inovare, de renume mondial care se concentrează pe sectorul „sănătății alimentare și mediului de trai”. Anul acesta WUR celebrează 100 de ani de existență.

„Educăm studenții astfel încât să devină profesioniști academici care pot contribui la dezvoltarea unor soluții sustenabile care să adreseze probleme complexe ale prezentului și viitorului în domeniile sănătății alimentare și mediului de trai de pe întreg mapamondul și care își iau în serios responsabilitățile sociale, personale și etice”, spune conducerea WUR.

În 2017, numărul de ferme din Olanda era de 54.840, iar suprafața agricolă de 1.789.990 hectare. Din acest total, terenul arabil reprezintă 509.150 ha. De asemenea, Regatul Țărilor de Jos are 1.178.240 hectare cu pășuni și fânețe, 93520 ha dedicate horticulturii în câmp și 9.080 ha cu sere. Persoanele olandeze ocupate cu agricultura numără 170.413.

Olandezii au un șeptel de 4.096.110 de capete bovine, 1.693.800 de vaci cu lapte, 12.400.700 de porci, 105.184.400 de păsări, 798.800 de capete ovine și 376.420 de capre. Impactul agriculturii asupra PIB-ului a fost de 1,8 la sută în 2017.