Lumea agricolă e altfel, are puls, se bucură de viață. Cu bune și cu rele, agricultorul, țăranul își duce traiul mereu cu zâmbetul pe buze. Are întotdeauna o vorbă bună la el. Pentru oamenii care o formează, de asta îmi place agricultura. Pentru că încă se mai interacționează în Universul agricol, încă se mai întâlnește om cu om. Aș vrea ca lumea asta să încremenească în acest timp frumos al omeniei. Și totuși, mi-e teamă.   
„Dezumanizare, asta trăiți voi azi. Eu nu mai am mulți ani de dus pe aici (a zâmbit și a încercat să-și ascundă tristețea, a încercat să simuleze bucuria că nu mai are de petrecut mult timp printre roboți. Însă, ochii îl trădau, mâinile care se mișcau mai mult decât până în acest punct al discuției, vocea...care până atunci n-avusese nevoie să fie dreasă. Era clar, îi părea rău că va veni ziua să plece spre ceruri, dar nici aici pe pământ nu-i era bine, printre așa-ziși oameni, simple corpuri fără emoții, fără sentimente)...îmi pare rău pentru cum a evoluat omul, pentru voi, câțiva care încercați să rămâneți umani. Bine că eu vin din alt secol și mi-am trăit viața, o viață adevărată...” - Sunt vorbele unui om mare, pe care l-am întâlnit doar de câteva ori în viață, iar în toamna lui 2010 a avut chef de vorbă, l-am prins la un eveniment și am făcut un interviu cu el. Am vorbit de toate din domeniul lui, însă am povestit și despre omul din spatele marelui oenolog, academician. Nu-i spun numele. La finalul interviului m-a rugat ca partea de discuție despre, să-i zic, evoluția nefastă a omului, să n-o arăt publicului. Mie, însă, mi-a rămas în cap și am revăzut de curând înregistrarea brută. „Mă bucur când întâlnesc persoane în corpul cărora trăiesc oameni. Dar pentru cât timp? Și tu, domniță, și alții ca tine veți ajunge la dezumanizare. Ăsta e trendul, cum ziceți voi, tinerii de azi.” El nu mai e, dar sunt convinsă că trăiește în amintirea multora. M-am dezumanizat? Încă nu, zic eu. „Trendul” nu mă interesează. Sper să nu-i intereseze și pe acei „alții ca mine”.

„Vinul e viu, poartă cu el sufletul omului care îl creează, vinul transmite emoție, dacă îl faci așa cum am învățat eu.” Cum? „Nu doar oenologul face vinul, nu doar el își pune energia în vin, nu doar vinificatorul își spune povestea în vin. Mulți oameni lucrează pentru a oferi bucurie iubitorilor acestei licori. Oameni, nu roboți, trebuie să lucreze vinul (tonul aici a fost gros, categoric). Cum ar fi ca oenologul să transmită prin internet ce vrea de la struguri și de la oamenii din vie? Vinul n-ar mai fi...viu!”

Interlocutorul meu mi-a vorbit vreo jumătate de oră despre relații. Toate genurile de relații interumane. Și s-a oprit mult timp asupra iubirii, plăcerii. Dragostea pentru o meserie nu dezumanizează, lacrimile și durerea nu ne fac mai slabi, ci arată că trăim, că există viață în noi.

„Iubirea... Mai știe cineva ce-i iubirea, o mai simte cineva cu adevărat? Azi, chiar și în relațiile de iubire comunicați prin internet, prin mesaje pe telefon, iar când doi iubiți se văd față-n față nu știu să se privească, nu știu ce să-și spună, sunt doi străini, pentru că nu simt, nu mai există emoție! Vocile nu vi le știți, pentru că nu vorbiți, doar vă scrieți prin niște mecanisme reci, fără suflare, așa cum ajung în final și relațiile. Știți voi, oare, cât poate transmite o coală de hârtie pe care sunt așternute câteva cuvinte cu cerneală? Simți, da, îl simți pe celălalt, îi simți parfumul, îi simți întreaga ființă, așa cum îl simți când e lângă tine, când îi asculți vocea, nu contează ce spune, e acolo. Plăcere, drag, emoție, astea azi nu mai sunt în oameni.” Trebuie să recunosc că au fost momente pe timpul discuției când m-am gândit că exagerează, că într-adevăr timpul tinereții lui a fost altul, că lumea a evoluat, iar „emanciparea” nu va duce la ”dezumanizare”. Acum, după aproape șase ani de la acest dialog, tind să-i dau dreptate. Comunicăm din ce în mai mult prin intermediul tehnicii, prin scris, e-mail, sms, facebook, whatsapp. Nici măcar la telefon nu prea se mai vorbește, ci aproape numai prin scris, prin intermediul unor „mecanisme reci”. Interviurile se fac prin e-mail, pierzându-se astfel emoția, plăcerea dialogului ochi în ochi, pierzându-se în fapt multe. În câte corpuri mai există emoții, sentimente, suflet? În prea puține. Cu siguranță, Omul de care v-am povestit a avut dreptate cu privire la dezumanizare...

Priviți în voi, călcați cu grijă pământul în călătoria prin viață, oferiți-le urmașilor un loc frumos în care să trăiască! Din ce în ce mai mulți, azi, doar există.

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția august 2016