Gastrita înseamnă și reflectă inflamația stomacului. Totuși gastrita limitată la nivelul stomacului este relativ rară, inflamația coexistând cu inflamația intestinelor: gastroenterita.

Gastritele primare se întâlnesc relativ frecvent la monogastrice, îndeosebi la carnivore. La rumegătoare, acestea pot apărea în condițiile exploatării intensive (abomazite).

Iritațiile masei gastrice pot fi determinate de iritațiile mecanice provocate de corpuri străine, ingerate sau pot fi de ordin chimic, fiind provocate de produse chimice ingerate accidental, plante toxice, nutrețuri mucegăite etc..

Gastritele secundare se pot produce consecutiv celorlalte gastropatii, a enteritelor, a bolilor prestomacelor, faringitelor, stărilor congestive de ordin general, unor boli renale, hepatice și chiar pulmonare.

Gastritele simptomatice se întâlnesc la bovine, în contextul diareii virotice (boală a mucoaselor), în pestă, salmoneloză și colibaciloză, în timp ce la porcine, acestea apar pe fondul gastroenteritei transmisibile, a pestei clasice și africane și colibacilozei, la câini, a parvovirozei canine, iar la pisici, în panleucopenie.

Apariția și dezvoltarea bolii

Acționând prin iritația locală pe filieră neurovegetativă sau circulatorie, factorii etiologi ai gastritelor provoacă la nivelul mucoasei, congestie, catar, inflamație, iar, în cazul iritațiilor grave, leziuni profunde, iar în forme cornice, scleroză. Apar modificări funcționale: hipermotilitate cu apariția vomei prin expulzarea conținutului alimentar sau pe cale intestinală. Vomitările exagerate conduc la deshidratare și alcaloză „hidroclorică”, chiar șoc.

Morfopatologic, leziunile din gastritele acute pot fi de ordin congestiv, cataral, hemoragic, fibrinos, ulceros sau flegmonos. Pe lângă aceste leziuni, pot apărea și leziuni consecutive de deshidratare, enterita sau alte leziuni ale bolilor primare.

Tabloul clinic al bolii

În gastrita catarală acută, apare o ușoară stare de abatere, astenie, disapetență, limbă încărcată și ușoare colici.

La bovine, se observă slăbire, polidipsie și alternarea diareii cu constipație.

La viței, apare meteorismul ruminal recidivant.

La suine și carnivore, apar inapetența, neliniștea, retragerea pe locuri reci, vomitări alimentare, durere și retragerea la palpația stomacului, gemete și tendința la bradicardie. 

La cal, gastroduodenita evoluează cu subicter și hipertermie, tendință la constipație și colici din cauza dilatației gastrice prin spasm piloric.

Diagnosticul, prevenirea bolii și tratamentul

Diagnosticul se bazează în principal pe vomitare, durere gastrică și restul manifestărilor tipice.

Diferențierea clinică se face față de dispepsiile independente de gastrite, obstrucții esofagiene sau intestinale.

Gastritele se pot preveni prin administrarea de furaje de bună calitate și deparazitări periodice.

Ca tratament, în gastrita catarală acută, se recomandă ca 1 - 2 zile, să se procedeze la semiînfometare, prin cantități reduse de alimente ușor digestibile, administrate în doze mici: fân de bună calitate, grăunțe prăjite, iaurt și pâine prăjită.

Dacă vomitările persistă, se suspendă alimentația pentru 12 - 24 de ore, asigurându-se hidratarea cu apă rece, cu ser fiziologic (intravenos, subcutanat sau oral) sau Perfuzol (inclusiv oral, la alegerea medicului).

Ca medicație calmantă, în special la colici evidente, se recomandă Drotavet (im/iv: cal – 8 ml; vaci: 6 – 8 ml, ovine, porci: 2 - 4 ml; câini, pisici: 0,5 – 1 - 2 ml).

În cazul gastritelor corozive, este utilă spălătura gastrică sau administrarea de vomitive și antidot specific dacă toxicele sunt identificate. Se recomandă și Romzeofort (zeoliți) în hrană sau și individual RomEnteroprotect, pastă antidiareică și gastro protectoare.

Sub raport etiologic, se vor înlătura cauzele care au declanșat gastrita, instituindu-se medicație specifică antiparazitară, antiinfecțioasă sau antitoxică.

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac Company

Am parcurs o primăvară capricioasă, umedă și răcoroasă care a influențat dezvoltarea plantelor cultivate. În această perioadă, prin unele zone există culturi de grâu care prezintă simptome de albire și sterilitate distală. De ce se albesc spicele de grâu? Cauzele albirii sunt multe, de aceea simptomele trebuie atent analizate pentru un diagnostic corect.

Albire și sterilitate distală

În cele ce urmează voi enumera principalele cauze ale albirii spicelor.

Albire produsă de atacul ploșnițelor cerealelor (Eurygaster integriceps, E. maura, E. austriaca, Aelia acuminata, Aelia rostrata).

Organele atacate de ploșnițe sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele. Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros. Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave.

Ploșnițe la data de 21 mai 2025, Bucovăț - Timiș

Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație. Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Atac ploșniță

Albire produsă de musca de Hessa - generația de primăvară. Plantele atacate de larvele acestei generații se recunosc după îndoirea care apare la ultimul sau penultimul nod. În aceste zone paiul se albește comparativ cu restul tulpinii care rămâne verde. Uneori spicul are port erect, iar florile pot avorta. Astfel de simptome se pot datora și altor dăunători, dar și unor fungi. Este important să verificăm zona afectată pentru a exclude fungii sau alți dăunători [Popov, 1999 citat de Roșca et al., 2011].

Albire produsă de atacul tripșilor (larvele sunt mai periculoase). În urma hrănirii apare simptomul de spic albit parțial sau total, sterilitate parțială și umplerea incompletă a cariopselor.

Albire produsă de Fusarium graminearum. Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Albire produsă de înghețuri în timpul fenofazelor de burduf, înspicare și înflorire. Brumele și temperaturile scăzute sunt și ele periculoase. Grâul este sensibil la temperaturi de 0⁰C,  minus 1⁰C, minus 2⁰C ce survin în fenofazele amintite. Pe lângă asta, poate suferi chiar și la temperaturi de până la 5⁰C, atunci când acestea se întind pe mai multe zile consecutiv.

Lan de grâu albit în comparație cu lan de grâu vecin care nu are astfel de simptome. 21 mai 2025, Arad

Înghețurile sau temperaturile scăzute pot produce daune severe. Un îngheț sever în timpul înfloritului va duce la sterilitate și implicit pagube în producție. Atunci când înghețul apare în fenofaza de burduf (este suficientă temperatura de minus 2⁰C), putem observa următoarele simptome: vârful spicului rămâne captiv în burduf, iar baza spicului iese, brunificări ale tulpinii, decolorarea frunzelor, sterilitate. Dacă spicele ies normal din burduf, vor rămâne galbene sau chiar albe. Când vedem un astfel de simptom trebuie să știm că spicul este compromis.

Dacă în timpul înspicatului, intervin temperaturi de minus 1⁰C, putem observa ariste albite. Înghețurile care albesc aristele, de regulă vor afecta și părțile mascule ale florii. De asemenea, mai putem observa pe tulpina de sub spic apariția unei zone de țesut clorotic (inel de îngheț). În această zonă, spicele se pot rupe, mai ales în condiții de vânt.

Cele mai periculoase sunt înghețurile ce apar în timpul înfloritului (minus 1⁰C), grâul fiind extrem de sensibil în această perioadă. Expunerea la îngheț ucide organele florale mascule și provoacă sterilitate. Sterilitatea poate fi totală, completă sau parțială. Spiculețele pot fi goale sau parțial umplute. De asemenea, aristele se albesc.

Albirea prematură a spicelor produsă de fungii Rhizoctonia cerealis, Gaeumannomyces graminis, Pseudocercosporella herpotrichoides.

Lan de grâu cu spice albite distal. Ipoteze: îngheț la burduf, temperaturi scăzute, greșeli în tehnologie (tratamente fungicide, erbicide, aminoacizi aplicate la temperaturi scăzute). Nu ne putem pronunța încă dar analizăm.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Plutella xylostella - molia verzei, prezentă în culturile de rapiță

Infecții produse de fungul Rhizoctonia cerealis

Patogenul care supraviețuiește în sămânța de grâu

Pesta rumegătoarelor mici (PRM) este o boală infectocontagioasă a oilor și caprelor, cu caracter endemico-epidemic, cu evoluție supraacută și acută, caracterizată clinic prin febră, tulburări digestive și respiratorii, iar morfopatologic, prin necroze, eroziuni și ulcere la nivelul mucoasei digestive și al căilor respiratorii. Boala este produsă de un virus din familia Paramyxovi ridae, genul Morbilivirus, înrudit cu virusul pestei bovine.

Din cauza pagubelor economice însemnate pe care le produce, Pesta rumegătoarelor mici este o amenințare la adresa sănătății globale, prin apariția unor focare de infecție în diferite stări ale bolii. PRM este o boală infecțioasă contagioasă care afectează caprinele și ovinele, caracterizându-se prin: febră, eroziuni ale mucoasei bucale, jetaj, tuse, diaree profundă, iar lezional, prin stomatită ulcerativă și necrotică, dar și prin pneumonie și enterită. 

Originea bolii

Pentru prima dată, această boală a fost descrisă în Africa – Coasta de Fildeș, mai exact, fiind considerată inițial ca o entitate morbidă, diferită de infecția virusului pestei bovine.

În ultimele decenii, boala s-a răspândit în mai multe țări din Africa și Asia, precum și în unele țări din Europa – Grecia și Turcia –, iar, recent, în unele ferme de la granițele României.

Acest lucru demonstrează că, astăzi, când vorbim despre boli infecțioase cu potențial epidemic, trebuie să o facem și din perspectiva globală a lucrurilor, deoarece distanțele și granițele politice sunt obstacole relative în calea răspândirii acestor agenți patogeni.

Cauze și patologie

Sursele principale de infecție sunt reprezentate de animalele aflate în stare de incubație sau cele care sunt deja bolnave și elimină cantități mari de virus prin secrețiile cojunctivale, nazo-faringiene și salivă, dar și prin aerosolii formați prin tuse sau strănut. 

Boala se transmite prin contact direct cu animalele bolnave, iar virusul se răspândește rapid în organism prin căile respiratorii, localizându-se în amigdale, în limfonodurile mandibulare și faringiene, iar după replicare se concentrează în măduva osoasă, splină și mucoasa căilor respiratorii și digestive.

Boala nu este transmisibilă la om, fiind un lucru îmbucurător, însă poate produce pagube majore pentru fermieri, deoarece mortalitatea la oi și capre poate depăși 70%.

Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează printr-o evoluție de la forma supraacută la cea subacută cu manifestări de febră de peste 40 de grade Celsius și tulburări generale, digestive și respiratorii, apărând forme de dispnee și tuse. Morfopatologic, apar hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive și respiratorii. 

Diagnostic, profilaxie și combatere

Diagnosticul se bazează pe date epidemiologice, clinice și anatomopatologice și se confirmă doar prin examen de laborator. 

Profilaxia sau prevenirea bolii constă în măsuri generale vizând îmbunătățirea condițiilor de întreținere și alimentație, dezinsecția periodică a adăposturilor și acțiuni de dezinfecție și deparazitare.

Pentru dezinsecție se recomandă soluția concentrată insecticidă Romparasect, iar pentru dezinfecție, Pursept tablete, un produs foarte eficient pe bază de dicloroizocianurat de sodiu. În plus, deparazitările la oi și capre se pot face cu Rombendazol 2,5%, suspensie cu un spectru foarte larg, deoarece combate atât nematodele, cât și trematodele și cestodele.

În ceea ce privește combaterea bolii, nu există un tratament specific pentru această infecție. Pentru limitarea răspândirii bolii și pentru păstrarea integrității teritoriului în cazul apariției acesteia, se aplică măsura radicală de sacrificare a tuturor animalelor.

Pesta rumegătoarelor mici este notificabilă și supusă măsurilor de carantină cu respectarea măsurilor de biosecuritate dispuse de autorități.

Articol de: Dr. VIORICA CHIURCIU, DVM, PhD, director general & președinte CA Romvac Company SA

Înaintea vaccinării, porumbeii trebuie să fie într-o stare perfectă de sănătate. Specialiștii recomandă o schemă „mecanică” de tratamente anterioare vaccinării, adresată în special columbofililor care nu au acces, din diverse motive, la un laborator de specialitate în patologia aviară și implicit columbofilă.

Ordinea efectuării tratamentelor este aleatorie. Ideal ar fi să se facă analize de laborator și să se trateze doar bolile diagnosticate.

Ziua 1, 2, 3, 4: Combaterea trichomonozei

Se efectuează cu produsul Roniactiv pulbere (5g/40 porumbei – 1 litru de apă/zi) sau cu produsele Flagelstop (10g/40 porumbei – 2 litri de apă/zi) + Vitamina C (1g/2 – 4 litri de apă/zi, în cazul apei foarte dure) sau Rometronidazol (1g/8 – 16 porumbei/ zi pe boabe umezite) sau individual Columboviofort F (1 comprimat/zi; terapeutic – 2 comprimate/zi, maximum 7 zile sau Roniactiv comprimate (1 comprimat/zi).

Ziua 5, 6: Vitaminoterapie + Dezintoxicare

Se efectuează cu produsul Nutri Vita-Min-Amino (vitamine + aminoacizi + minerale) sau Complex Polivitaminic Buvabil (CPB) pentru porumbei + Bioenterom + Hepatoromvac / Bedgen. Doza este 1 g (ml)/L de apă + 5 g/1 ml de apă/zi).

Ziua 7, 8, 9, 10: Combaterea coccidiozei

Se efectuează cu produsul Amprolrom 20% (amprolium) sau Oxifuran (comprimate / pulbere) sau Enteroguard (comprimate / pulbere). Doza este de 2 g/L de apă/zi sau 2 – 5 g de pulbere/kg de boabe umezite sau 1 comprimat/zi (sau ½ cp./12 ore).

Ziua 11: Vitaminoterapie + Dezintoxicare / Hepatoprotecție

Se efectuează cu Nutri Vita-Min-Amino (în apă/boabe) sau Complex Polivitaminic Buvabil pentru porumbei, iar ca hepatoprotector/antitoxic – Hepatoromvac (1 linguriță/L de apă) sau Bedgen.

Ziua 12, 13, 14, (15): Combaterea salmonelozei, colibacilozei, micoplasmozei, stafilocociei (de preferat, în urma unei antibiograme)

Se efectuează cu produsul (medicamentul): Enrofloxarom 10% (2 ml/L de apă/zi) + Tusifug/ Herbal-Tusifug (sirop expectorant) sau Doxyrom 10% (doxiciclină 10% 2 – 3 g/L de apă distilată/zi) + Tusifug/Herbal-Tusifug sau individual, în cazul efectivelor mici, Avianprotect / Amoxineovit / Enrofloxarom / Eritrovit / Oxifuran (1 cp./porumbel/zi) + Tusifug/Herbal-Tusifug.

Articol scris de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șeful Laboratorului de Diagnostic Romvac Company SA

În contextul apariției situației epidemiologice deosebite, cauzată de apariția și evoluția pentru prima dată în Europa, în Bulgaria, a pestei micilor rumegătoare, secția Medicină veterinară a ASAS a transmis la redacție un articol amplu, actualizat, despre această boală virală foarte gravă care afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice și sălbatice, foarte contagioasă și cu o evoluție foarte severă, terminată prin exitus în propoție de 80 - 100%.

Potrivit documentului primit la redacție, denumirea sub care această boală este consemnată în literatura și documentele oficiale internaționale este de Peste des Petits Ruminants, dar este cunoscută și sub denumirile de Small Ruminants Plague, Pest of Small Ruminants și Ovine Rinderpest.

Clinic, aceasta se caracterizează prin evoluție de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră și tulburări generale, digestive și respiratorii, iar morfopatologic, prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive și respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie.

PMR a fost descrisă pentru prima dată în anul 1942 de Gargadennec L. și Lalanne A. în Coasta de Fildeș, care au sesizat că maladia studiată de ei prezenta unele diferențe clinice și epidemiologice față de evoluția pestei bovine la ovine, cu care se asemăna într-o oarecare măsură și cu care putea fi confundată. Studiile care au urmat s-au axat în special pe proprietățile agentului etiologc, demonstrând că acesta este asemănător, dar nu identic, cu virusul pestei bovine, de care se deosebește genetic și antigenic.

Agentul etiologic al PMR face parte din familia Paramyxoviridae, subfamilia Paramyxovirinae, genul Morbillivirus, specia cu denumirea oficială de Peste-des-petits ruminants virus. Este un virus ARN anvelopat, cu geometrie sferică, diametru de 150 nm și genom linear. Virusul este foarte asemănător antigenic cu cel al pestei bovine. Are o rezistență relativ redusă la acțiunea agenților fizici și chimici, fiind distrus în 60 de minute la 50 de grade Celsius, cu o perioadă de înjumătățire de două ore la 37 de grade Celsius. Este distrus de ph-ul ≤ 4 sau ≥ de11. Este foarte sensibil la alcool, fenol și la majoritatea substanțelor dezinfectante. Hidroxidul de sodiu 2% îl distruge în 24 h, iar refrigerarea și congelarea îl conservă.

Inițial, s-a crezut că distribuția geografică a bolii se limitează la anumite teritorii din Africa și Asia, dar în anii care au urmat s-a văzut că PMR se extinde, relativ lent, dar implacabil, astfel că în cei 75 de ani care au trecut de la prima semnalare a bolii, aceasta cuprinsese teritorii aparținând tot atâtor țări.

În prezent, PMR este endemică în peste 70 de țări, cele mai multe din Africa, Orientul Mijlociu, China și India, ultima fiind cel mai grav afectată, întrucât deține și cele mai mari efective de capre și oi. S-a apreciat că din cele aproximativ 1,8 miliarde rumegătoare mici existente la nivel global, actualmente aproximativ 1,12 miliarde se găsesc în zone cu risc de apariție a PRM. În această situație, după 2010, India, OIE și FAO au demarat programe ambițiose de cercetare, la care s-au mai adăugat cu fonduri UE și fundația deținută de Bill și Melinda Gates.

PMR, aproape de granițele României

În Europa, PMR nu a fost semnalată până anul acesta, când, în data de 23 iunie, primul focar a fost depsitat în Bulgaria, în localitatea Bolyarova, aproape de granița cu Turcia, și apoi alte două focare, ceea ce a pus pe jar serviciile veterinare din toată Europa. Au fost sacrificate în vederea distrugerii peste 4000 de rumegătoare mici, s-a instituit carantină și o zonă de protecție, ceea ce a stârnit proteste ale deținătorilor. După doar câteve ore de la acestea, prim ministrul Boyko Borissov a ordonat demiterea ministrului-adjunct și a altor câțiva oficiali, pentru gestionarea defectuoasă a situației. Grație măsurilor drastice întreprinse, până la data redactării prezentului material se pare că nu au mai apărut noi focare.

De asemenea, și în România, în județele aflate la frontiera cu Bulgaria, au fost întreprinse măsurile de prevenire adecvate.

Receptivitate și surse de infecție

„Se pare că cele mai receptive la PMR sunt caprinele domestice, la care boala are cea mai severă evoluție, cu cea mai mare mortalitate și contagiozitate, urmate de diversele rase de ovine. Rasele pitice și animalele tinere sunt cele mai sensibile. Speciile sălbatice de rumegătoare mici sunt de asemenea receptive, dar despre sensibilitatea acestora persistă încă multe necunoscute”, scriu specialiștii ASAS.

Cert este că PMR a fost diagnosticată și la mai multe asemenea specii, aflate în grădini zoologice. Este posibil ca, în anumite zone, fauna silvatică reprezentată de unele specii de ongulate, de rumegătoare mici, să se constituie ca rezervor de infecție, dar observațiile existente au relevat că în focarele cercetate sursa de infecție exterioară a constituit-o de regulă alte animale domestice, aflate în perioada de incubație sau în timpul bolii, care elimină cantități mari de virus, în special prin secrețiile oculare, nazale și digestive și în timpul tusei.

Se cunoaște prea puțin despre spectrul speciilor de animale sălbatice sensibile la infecția cu virusul PMR, dar se pare că numărul lor este foarte mare. Este important că în cazul acestora nu este vorba doar de alte rumegătoare mici (gazele,căprioare), ci și de ongulate mari (cămile, bovine, bubaline), și chiar de alte specii, ca de exemplu leul asiatic. Transmiterea bolii se face cel mai ușor direct, prin contactul strâns dintre animalele bolnave și cele sănătoase, dar și indirect, prin aerosoli sau, mult mai puțin eficient, prin intermediul surselor secundare, a solului, apelor, furajelor sau diverselor obiecte contaminate de animalele infectate aflate în imediata vecinătate, în migrație sau transhumanță.

Eficiența mai scăzută a transmiterii pe aceste căi se datorează rezistenței scăzute a virusului aflat în mediul ambiant, față de acțiunea factorilor fizici și chimici (2,8 ). Au fost descrise și rare episoade de PMR, cu extindere limitată la bubaline și cămile, iar la taurine și porcine au fost depistate infecții inaparente clinic, dar ne contagioase (2). Animalele infectate elimină virusul în timpul incubației și al bolii, prin toate secrețiile și excrețiile, dar nu rămân purtătoare de virus de lungă durată.

PMR poate îmbrăca forme endemice sau epidemice, cu morbiditate de până la 90-100% și cu mortalitate de până la 50% la animalele adulte și de până la 100% la cele tinere, mai ridicată în formele epidemice și mai redusă în formele endemice.

Există și o oarecare sezonalitate, cu o dinamică ceva mai pronunțată în sezoanele mai reci și mai umede, dar poate apărea oricând în cursul anului.

Tabloul clinic

Perioada de incubație este de 4-6 zile, dar poate fi și de numai 3 zile sau de 10 zile. Evoluția clinică predominantă este supraacută sau acută la tineret, dar la animalele adulte apar frecvent forme subacute sau chiar fruste și inaparente.

Forma supraacută, cel mai frecvent întâlnită la tineretul caprin sub vârsta de 4 luni, are o evoluție scurtă, de numai 5-6 zile, care debutează cu febră, anorexie, depresie, catar oculo-nazal, tuse, se continuă cu diaree gravă și apoi survine moartea, practic în toate cazurile.

Forma acută este forma caracteristică a bolii. Debutează cu febră, acompaniată de prostrație, anorexie și jetaj sero-mucos, care apoi devine muco-purulent, obstruând căile respiratorii. Pe mucoasa bucală apar ulcerații, focare necrotice și pseudo-membranoase, care determină hipersalivație și halenă. Apar apoi manifestări de dispnee, cu tuse uscată sau grasă și o diaree profuză, epuizantă. Moartea survine în hipotermie, într-o stare de deshidratare și emaciere, după 6-10 zile, în majoritatea cazurilor. La exemplarele care supraviețuiesc, urmează o lungă perioadă de convalescență.

Forma subacută se întâlnește la animalele mai rezistente, la care prezintă simptome asemănătoare cu forma acută, dar mai puțin severe, cu o durată ceva mai lungă și cu mai mare procent de supraviețuire.

Există și evoluții cu simptome foarte șterse, limitate la erupții pe mucoasele aparente, sau chiar fără niciun fel de semne clinice distinctive, dar cu pozitivare serologică.

Tabloul morfopatologic

Leziunile consemnate la examenul necropsic sunt destul de asemănătoare cu cele observate la bovine, în cazul infecției cu virusul pestei bovine. În afară de leziunile de pe mucoase, sesizabile și la examenul clinic, la necropsie se mai pot găsi hemoragii, ulcere și necroze de-a lungul tubului digestiv, în special în intestinul gros, afectând inclusiv plăcile Peyer (mai puțin prestomacele), uneori sub formă de benzi longitudinale în special în regiunile ileocecală și cecocolică; bronhopneumonie cu pleurite; limfonodurile sunt edemațiate, iar splina și ficatul sunt mărite în volum. Cadavrele sunt deshidratate și emaciate, cu urme evidente de diaree.

La examenul histologic se pot observa hiperplazia reticuloendotelială și incluzii intranucleare și intracitoplasmatice.

Diagnostic

Diagnosticul prezumptiv are în vedere diferențierea anatomo-clinică și epidemiologică față de infecția cu virusul pestei bovine la ovine, bluetongue, ectima contagioasă, febra catarală malignă, febra aftoasă, pleuropneumonia contagioasă a caprelor, pasteureloză ș.a. Dată fiind importanța acestei boli, asemănările cu alte boli și riscurile pe care le incumbă, la apariția pentru prima dată a suspiciunii de PMR într-o țară sau teritoriu, confirmarea diagnosticului prin metode de laborator este indispensabilă și urgentă. În acest scop se recoltează și se expediază la laborator , în condiții de refrigerare: probe de sânge integral, pe EDTA, preferabil de la animale cu forme incipiente; secreții și segmente de membrane exfoliate de la nivelul leziunilor de pe mucoase; flacoane cu sânge coagulat pentru exprimarea serului, recoltate de la animalele cu formele cele mai vechi de boală. Ambalate în flacoane cu soluție-tampon formolizată se trimit limfonoduri mezenterice și mediastinale și fragmente din splină și pulmoni cu leziuni.

În laborator există o paletă foarte largă de teste specifice, dintre care unele dedicate formelor recente, care urmăresc evidențierea virusului (imunodifuzia în gel de agar, imunelectroforeza cantitativă, ELISA, reverstranscriptaza PCR și alte tehnici de PCR, IF,izolarea pe culturi celulare renale de fetus ovin, de pulmon sau pe culturi celulare standardizate Vero, precum și prin evidențierea EC pe monostrat de culturi celulare) , iar alte teste sunt dedicate formelor de boală mai vechi de 12-14 zile, prin care se urmărește evidențiere anticorpilor specifici, prin metode serologice (ELISA de competiție, SN și mai ales tehnica de virusneutralizare, pentru care există acum o metodă standardizată).

Tratament

Fiind vorba de o viroză, desigur că PMR nu beneficiază de un tratament specific, dar tratamentul cu unele antibiotice sau chimioterapice cu spectru larg de acțiune poate preveni infecțiile bacteriene secundare sau să amelioreze evoluția clinică a bolii.

Profilaxia specifică

Datorită faptului că virusul PMR este bun imunogen, lăsând o imunitate solidă după trecerea prin boală, care induce autosterilizarea în timp, au putut fi create și vaccinuri eficace. Pentru început au fost utilizate vaccinuri heteroloage, preparate din tulpini atenuate de virus al pestei bovine (PB), dată fiind similitudinea antigenică dintre virusurile PB și PMR.

După câțiva ani s-a renunțat la acestea, deși conferă o imunitate bună contra PMR, tocmai din cauza similitudinii antigenice dintre cele două virusuri, care putea să inducă cofuzii în monitorizare programului de eradicare a PB. Între timp s-a lucrat pentru obținerea unui vaccin omolog, prin atenuarea unei tulpini patogene, prin pasaje repetate pe culturi celulare Vero. Primul astfel de vaccin a fost produs și folosit cu succes pentru prima dată în Africa, și apoi și în alte țări, dar pentru India a fost creat un alt vaccin, similar, însă cu o sușă autohtonă, deși între diversele tulpini de virus din cadrul speciei virale există o bună imunitate încrucișată.

Totuși, studiile făcute prin testul de seroneutralizare încrucișată au arătat că tulpinile vaccinale de virus PMR sunt foarte asemănătoare antigenic cu sușele izolate din cazuri de infecție naturală, dar nu identice. Asemenea vaccinuri au fost puse pe piață, dar utilizarea lor trebuie făcută cu discernământ, deoarece înrudirea antigenică a virusului PMR cu virusul PB poate genera erori în diagnosticul și supravegherea serologică a ambelor boli, iar utilizarea lor preventivă fără discernământ într-un teritoriu indemn poate să mascheze momentul apariției primelor cazuri de infecție naturală.

Mai concret, testele serologice folosite astăzi pentru supravegherea statusului efectivelor nu disting între anticorpii postvaccinali și cei postinfecțioși. Pentru acest motiv s-au făcut și se continuă eforturile pentru perfectarea unor noi vaccinuri comerciale, marcate, cu tulpini atenuate sau inactivate, care să înlăture acest neajuns Toate vaccinurile atenuate existente astăzi, liofilizate, produc o imunitate foarte puternică, transmisă prin anticorpi si progenilor, din care cauză aceștia nu pot fi vaccinați înainte de vârsta de 3-4 luni.

Profilaxie generală și control

PMR este cel mai mult răspândită și produce cele mai mari pierderi în țările și regiunile în care există cea mai mare densitate de caprine și ovine. Boala se răspândește cel mai adesea nu prin intermediul surselor secundare, ci cu ocazia mișcărilor de animale receptive, a transhumanței, târgurilor și în general a comerțului cu asemenea animale. În cazul importurilor, controlul serologic și carantina sunt obligatorii.

FAO a recomandat ca în zonele de risc intens să se facă permanent o supraveghere serologică a tuturor efectivelor, cu introducerea vaccinării acolo unde se impune, în virtutea unor programe concepute cu consultarea și sprijinul unor organisme internaționale competente, care să evite risipa de fonduri. În acest sens trebuie să se aibă în vedere statutul diferit al regiunilor și efectivelor analizate, ca fiind a) libere, b) libere dar amenințate, sau c) cu evoluție endemică de PMR. În cazul ultimelor, obiectivul propus de FAO a fost eradicarea PMR până în 2020.

De asemenea s-a recomandat ca de-a lungul frontierelor în țările cu risc epidemiologic să se instituie zone în care să se aplice screening serologic și/sau vaccinare de necesitate. În scopul utilizării judicioase a fondurilor s-a recomandat, acolo unde este cazul, utilizarea de vaccinuri bivalente sau polivalente.

Cu toate că pesta bovină (PB) a fost eradicată oficial încă din 2011 la nivel global, o întrebare la care nu s-a primit încă un răspuns definitiv este dacă ar trebui sau nu să fie cuprinse și bovinele în campaniile de vaccinare contra PMR cu scopul eradicării acesteia la ovine, dat fiind faptul că virusul PMR produce infecții subclinice și la bovine, ceea ce ridică problema rolului posibil al bovinelor în întreținerea lanțul epidemiologic al PMR.

Având în vedere succesul important obținut în eradicarea PB, pe baza recomandărilor OIE și FAO, trebuie avută în vedere parcurgerea conceptuală a unui traseu similar și pentru eradicarea PMR, cu șanse mari de succes, avându-se în vedere că, în cazul PMR există și câteva avantaje, comparativ cu situația din PB, care ar facilita atingerea obiectivului. În primă instanță, nu se pune problema unei pluralități antigenice între tulpinile patogene și cele vaccinale. Apoi, toate vaccinurile atenuate conferă imunitate pe viață, ceea ce însemnează că fiecare animal trebuie vaccinat doar o singură dată. Nu în ultimul rând, difuzarea PMR nu se face cu aceeași ușurință ca în PB. Transmiterea se face de regulă prin contact direct, iar virusul eliminat în mediu rezistă puțin (se pare că nu mai mult de patru zile) la acțiunea nocivă a factorilor fizici și chimici din mediul ambiant.

Un program judicios de eradicare trebuie făcut prin cooperarea țărilor vecine interesate, cu asigurarea ab initio a tuturor fondurilor necesare pentru următorii trei ani, deoarece întreruperea la un moment dat a programului, din lipsă de fonduri, ar putea duce la compromiterea întregului program.