De aproape jumătate de secol, Gheorghe Lămureanu face agricultură în același loc, la Agigea, în județul Constanța. De ceva ani, copiii muncesc alături de el în ferma de peste o mie de hectare. După cum știm, Dobrogea e lovită de secetă frecvent, cam la doi-trei ani agricultorii din această zonă a țării suferă din cauza lipsei de apă. Nu la fel de mult este, însă, afectat interlocutorul nostru, care reușește să irige circa 500 de hectare. Inginerul Gheorghe Lămureanu este unul dintre pionierii continuării irigaţiilor în România, nu numai al sistemului vechi, dar şi al sistemelor moderne de irigare. De-a lungul timpului s-a chinuit mult cu autoritățile, reușind totuși să aducă apa în fermele din Constanța și nu numai. De aceea, mare parte din interviul de față se referă la irigații. Vă invităm să-l citiți.

Reporter: Începem dialogul nostru într-o cultură de sămânţă de porumb, un lot de hibridare modern.

Gheorghe Lămureanu: Da, un lot de hibridare de porumb al unei firme specializate în producerea seminţei de porumb, cu care lucrăm foarte bine și cu plăcere. Fiind o fermă în care irigăm culturile de câmp, avem posibilitatea să facem şi acest lucru şi-mi pare rău că alţii nu pot s-o facă. Dacă am fi fost mai mulţi, probabil că lucrurile ar fi fost şi mai bune, şi mai bănoase pentru toată lumea, şi pentru furnizor, şi pentru cumpărător.

„Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. Nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat.”

Reporter: În ultimii ani, am văzut cât de important este să poți iriga, având în vedere frecvența secetei...

Gheorghe Lămureanu: Regimul pluviometric şi clima s-au schimbat. Și zicătoarea agricultorilor dobrogeni s-a schimbat. Adică, noi aveam un an prost cam o dată la zece ani. Acum avem cam o dată la trei ani. Un an prost însemnând sărăcie de precipitaţii. În trecut, întreaga suprafaţă agricolă a Dobrogei era amenajată la irigat, acum avem jumătate amenajată la irigat şi, culmea, sunt unii, destui, care se împotrivesc irigatului, deşi această lucrare face parte clară din tehnologia de realizare a unei bune producţii de porumb, de exemplu, şi nu numai porumb, că nici soia nu poate fi cultivată fără apă. Bineînţeles că mai sunt şi alte culturi, legumele, care nu se pot realiza, fructele, horticultura în întregime. Ne întrebăm de ce nu mai avem horticultură, de ce nu mai avem legumicultură, pentru că a dispărut irigatul. De aceea a dispărut şi vaca, că nemairealizând culturi furajere, lucernă, trifoi, porumb siloz sigur că a dispărut şi vaca. Totul porneşte de la irigat. Un mare învăţat spunea că apa este esenţa vieţii şi fără hrană trăim vreo 20 de zile, fără apă mai mult de trei zile nu putem. Eu am înţeles asta mai demult, din fericire sunt o parte care-mi aprobă atitudinea, sunt o parte care nu sunt de acord cu irigatul, chiar acuzându-ne că primim nişte subvenţii pentru irigat pe care nu le merităm. Să ştiţi că nu e aşa de uşor la această oră să irigi, chiar dacă utilajele pe zi ce trece se modernizează şi se automatizează din ce în ce mai mult, însă la noi e o problemă şi cu asigurarea securităţii, şi cu montajul lor, şi cu forţa de muncă, tragi cu puşca să găseşti un om care să te ajute să încarci doi saci de grâu. Credeţi-mă că e una dintre marile probleme, iar la irigat este o meserie frumoasă, dar murdară şi grea.

Reporter: Cu greu găseşti oameni care să-ţi muncească, chiar pe bani mulţi pe zi?

Gheorghe Lămureanu: Foarte greu. Nu o spun ca să mă plâng, ci o spun ca să aduc mulţumiri celor care m-au ajutat să realizez această cultură, cred că pot continua şi anul următor să fac alt lot de hibridare şi să-l fac cu succes, sper să nu ne pară rău că am investit o groază de bani. Această cultură a primit patru ape din partea noastră şi una din partea Celui de Sus.

„Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare.”

Reporter: Cred că în Dobrogea, județele Constanţa şi Tulcea, sunt aproape un milion de hectare pe care se face agricultură. Constanţa avea vreo 450.000 de hectare amenajate până în ’89 la irigat.

Gheorghe Lămureanu: 473.000 de hectare amenajate la irigat din 500.000. Restul erau păşuni…

Reporter: Am fost pe aproape. Sunteţi şi vicepreşedinte al Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, sunteţi un reprezentant şi o voce a celor care au păstrat după ’90 sistemul de irigaţii cu mare greutate.

Gheorghe Lămureanu: Voi fi un adept întotdeauna al irigaţiilor şi al irigaţiilor profesional aplicate, pentru că n-ai să irigi niciodată o mie de hectare în acelaşi timp, dacă ai o mie de hectare. Primăvara irigi culturile de toamnă, după primăvară, în vară irigi culturile pe care le-ai semănat primăvara. Şi mereu trebuie să ai o echipă specializată în a iriga. Din păcate, irigăm destul de empiric, deşi nu sută la sută, avem scule destul de bune pentru irigat, acei tamburi de irigat, avem 10 tamburi şi 3 aripi mai moderne de ploaie, însă dacă nu faci acest lucru profesionist rişti, mai ales pentru un lot de hibridare, la care trebuie să revii măcar o dată la 10-12 zile cu apă de minimum 20-25 litri pe metru pătrat, deci rişti să compromiţi cultura. Noi am făcut tot efortul, vreau să vă spun că aceia care au lucrat la irigat cu mine anul acesta pot să spună că au fost ca şi condamnaţi la locul de muncă, timp de două luni, cât am irigat această cultură de porumb.

Reporter: Sunt doar două luni din douăsprezece, până la urmă, în care trebuie să munceşti activ. Pentru că avem acele perioade de iarnă în care angajaţii îi ţineţi în continuare angajaţi, pentru că alţii nu mai găsiţi. Forţa de muncă pe care o specializezi în ani de zile este greu să o pregătești din nou, să-l pregăteşti pe om şi apoi s-o iei de la capăt.

Gheorghe Lămureanu: Păcat că nu foarte multă lume este interesată de agricultură, nu cred că este cazul să subliniez cât de importantă este hrana pentru viaţa omului, cât de importantă este agricultura, şi o agricultură făcută din ce în ce cu mai puţine cheltuieli, pentru că, iată, grâul s-a dublat ca preţ, însă preţul îngrăşămintelor a crescut de 4-5 ori, la fel preţul fungicidelor. Sunt de acord şi nu sunt de acord cu diminuarea substanţelor fito şi a îngrăşămintelor chimice în agricultură, pentru că, aşa spunea un profesor de-al meu, nu poţi face economie la sărăcie cu o altă sărăcie.

„Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi.”

Reporter: Să rămânem la irigaţii. Sunt în acest moment o serie de fermieri, din Dobrogea, dar și din ţară, care au proiecte câştigate pe infrastructura secundară de irigaţii, pe Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii, care au această infrastructură preluată şi trebuie musai să investească cu ajutorul fondurilor europene puse la dispoziţie de UE sau de Guvernul României. Preţurile au luat-o razna, mai ales în ultima jumătate de an, vorbim şi de energie, şi de combustibil, vorbim de tot ce înseamnă partea de echipamente, utilaje, ştiţi foarte bine cât costă, cât au crescut preţurile. Un proiect de un milion de euro nu mai face un milion de euro…

Gheorghe Lămureanu: Aşa este. Sunt unul dintre cei pe care i-aţi enumerat, adică sunt beneficiarul unui proiect cu fonduri europene pentru extinderea a încă 1.200 de hectare pe care să le punem la irigat, banii sunt veniţi, proiectul este gata, am făcut o parte din licitaţii, ne-am oprit, în condiţiile în care s-a mai cerut o evaluare să vedem dacă putem realiza ce ne-am propus cu banii. Aşteptăm răspunsul de la AFIR, să vedem cu cât ne-au suplimentat fondurile, dacă au suplimentat, ca să ducem la bun sfârşit acest proiect.

Reporter: Să vorbim concret, există o ordonanță de urgenţă, care vine şi spune că se suplimentează cu 30-33% această contribuţie din partea guvernului şi mai vine cu încă una pentru 2023, care vă ducea undeva la 40-50%. Ideea este că preţurile la unele au crescut de peste 50%, altele 60% şi aşa mai departe. Şi toată această investiţie nu duce decât la o creştere în medie clar undeva la 40% minimum a valorii întregului proiect, dacă e să-l implementezi la preţurile actuale. Ce-i de făcut?

Gheorghe Lămureanu: Probabil că se va ajunge la cei 40%, conform Ordonanţei, însă sunt specialişti la AFIR care studiază fiecare dosar în parte şi vor da atâţia bani cât să fie necesar pentru ducerea la îndeplinire a proiectului şi am încredere în ce vor hotărî ei, deşi unii ne spun că undeva pe la 20% ni se va aproba tuturor, caz în care nu vom ajunge să realizăm tot ce ne-am propus. Pericolul este să nu vină Curtea de control europeană, şi la mine au venit de două ori în control, şi să te pună să plăteşti din urmă totul, pentru că n-ai realizat. Cred că sunt la Ministerul Agriculturii oameni care pot să-şi dea seama de acest lucru, pentru că aproape toate produsele, inclusiv conducta de irigat, inclusiv conducta de plastic, toate s-au dublat, şi să-ţi dea voie să realizezi tot atât câţi bani ai. Nu ştiu cum ar trebui să fie mai bine, văd că sunt eforturi mari din partea ministerului, din partea primului-ministru şi din partea politicienilor chiar, deşi sunt unii cu mintea întunecată care sunt împotriva acestor irigaţii. Sunt destul de multe ferme în ţară, şi la noi în Dobrogea, care au început să irige pentru că au văzut că sunt rezultate mult mai bune şi mai sigure, te asiguri de rezultate mai bune şi să nu te duci la fund atunci când dă o nenorocire. Şi de ce să investim în plata daunelor şi a unei calamităţi totale, cum a fost acum doi ani, şi să nu investim în irigaţii? ANIF și MADR sunt obligate acolo unde s-a realizat un proiect de infrastructură secundară, bineînţeles să nu fie exagerat, să aducă apa fiecărei staţii, pentru că acest proiect a fost aprobat şi de ANIF, şi de minister, şi de toţi cei care erau factori de decizie.

„Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului.”

Reporter: Să se ocupe, până la urmă, de infrastructura principală, este partea statului.

Gheorghe Lămureanu: Sigur, este miliardul acela şi jumătate de euro alocat acum 5-6 ani care poate aduce apă fiecăruia care realizează o staţie de infrastructură secundară.

Reporter: Pentru cei care nu au posibilitatea să investească în fosta infrastructură de irigații, acum se discută despre măsuri prin care să se aloce nişte bănuţi pentru sisteme de irigat locale, adică fiecare fermier să-şi facă un sistem de irigat local, cu lacuri, aşa cum se întâmplă prin Portugalia, Israel, Franţa, Italia sau puţurile forate. Deşi mulţi au fugit de ele, iată că ele ar putea fi o soluţie.

Gheorghe Lămureanu: Am vizitat nişte OUAI-uri în Franţa şi ei au sistemul de irigat total diferit faţă de al nostru. Ei iau apă de sus şi nu de jos. Au realizat atât de multe lacuri de acumulare pe munţi şi pe dealurile mai înalte, acumulând absolut toată apa din topirea zăpezii şi din ploile care vin în extrasezon. Acolo, într-un singur an, de la Napoleon încoace, n-a ajuns apa din lacurile de acumulare şi a trebuit ca fermierii să mai facă nişte puţuri. Doar un singur an. Şi poate şi noi ar trebui să învăţăm, pentru că avem munţi, avem părţi ale ţării ploioase şi poate n-ar strica să gândim astfel de sisteme.

„Să facem nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.”

Reporter: Ba ne putem lăuda cu cel mai mare bazin hidrografic din Europa!

Gheorghe Lămureanu: Da, dar lăsăm întâi apa să se ducă în Dunăre şi după aia o luăm din Dunăre şi o dăm mai concentrată către canalele de irigaţii. Poate ar trebui să depozităm şi noi, şi avem bazinul hidrografic destul de bogat, în felul acesta doi iepuri am împuşca: am evita complet partea de inundaţii, o parte din inundaţii care se produc la ploile torenţiale repezi, şi pe de altă parte am avea apă în vară. Pentru că, e adevărat, noi suntem în cursul inferior al Dunării, dar dacă ceilalţi au secetă şi ei ca şi noi, iau şi ei apă din Dunăre, şi la noi vine mai puţină. Avem oameni deştepţi în ţara asta şi avem proiectanţi, cunosc câţiva proiectanţi care au lucrat pe la ANIF, nişte minţi luminate de te tai în mintea lor când vorbeşti cu ei. Deci nu există cred în Dobrogea loc să nu poată fi amenajat la irigat din vechiul sistem de irigaţii, pentru că nu mai avem conductele acelea de 6 metri metalice care se mutau. Acum instalaţiile au şi 1.000 de metri, deci din canalele principale şi pe canalele secundare se pot crea irigaţii la fel ca în Franţa şi în Italia. Sunt instalaţii-pivot de 1.000 de metri lungime care pot iriga direct din canal, cu pompe direct, prin cădere, cu pompe speciale care să creeze presiune, fără eforturi prea mari. Deci dacă s-ar crea şi s-ar realiza cât de cât infrastructura principală, oamenii ar fi gata să asculte sfatului celui mai bătrân agricultor şi celui mai cunoscut din România, să ude cu găleata şi cu cana. Ar fi în stare oamenii să care cu găleata şi cu cana, dar din canalele secundare se poate iriga şi se poate amenaja cel puţin 50% din suprafaţa Dobrogei. Eu îi cred şi pe ceilalţi care suferă de secetă, însă noi, Constanţa şi Tulcea, suntem polul secetei. Dacă ei au mereu 400-450 ml de apă media anuală, noi nu sărim niciodată de 220-230 şi suntem bucuroşi atunci când avem aceste cantităţi, deşi şi acestea le avem câteodată pe toate odată. Toate pe capul nostru deodată. Însă nu zicem „nu” nici la asta, să mai vină şi din astea. Eu zic că implicând şi partea de proiectare irigaţii a acestor oameni pe care nu ştim să-i folosim, am putea Dobrogea s-o facem în următorii cinci ani, cel puţin jumătate, adică 300.000 de hectare să fie la irigat.

„Anul acesta, se decapitalizează fermierul, deoarece preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari.”

Reporter: Domnule ing. Gheorghe Lămureanu, întotdeauna cu dvs. e o plăcere să vorbim, să discutăm despre ce a fost în agricultura României, ce este şi ce ar trebui să fie, nu sunteţi un tinerel în ale agriculturii...

Gheorghe Lămureanu: Sunt 49 de ani de când sunt aici, de când lucrez aici, de 49 de ani sunt în același loc. Dacă vreți să vorbesc de tineri, vorbesc şi de tineri. Cred că sunt ferma cu angajaţii cei mai tineri de pe teritoriu, mi-am implicat familia, amândouă fetele, am şi doi gineri care lucrează alături de mine şi vă spun, cât am terminat recoltatul, am terminat și aratul. După patru ani în care am întors an de an 350-400 de hectare de rapiţă şi am dat o pierdere de cel puţin 3-4 miliarde lei vechi, încerc să semăn atunci când am condiţii. Eu am dat anul trecut şi acum doi ani apă la rapiţă, 200 de hectare de rapiţă. Dar a meritat. Şi acum doi ani, şi anul acesta. Când faci 4.500-4.600 kg la hectarul de rapiţă, când bieţii oameni în alte părţi, tot din cauza secetei, n-au realizat două tone de grâu, e ceva. Îţi dă un impuls.

Încerc să-mi cointeresez copiii, să lucreze toţi în domeniul acesta, fie că lucrează din birou, fie că lucrează pe câmp, şi să ştiţi că au înţeles copiii şi văd că mulţi fermieri şi-au implicat copiii în procesul ăsta de dare-primire a unei ferme agricole, fie că e de 200, fie că e de 500, fie că e de o mie de hectare.

Reporter: Ce ar trebui să spună un părinte copiilor, pentru a rămâne în agricultură?

Gheorghe Lămureanu: Ei văd că sunt câte o săptămână când nu mă întâlnesc cu ei, plec la 4 dimineața, vin la 10 seara, când plec îi las dormind, când vin îi găsesc dormind, dar îmbucurător este faptul că nu ce le spun eu sau ce fac eu este important. Ei văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii mei acum, vă spun că i-ar fi bine. Copiii mei sunt atât de implicaţi, că văd doi norişori pe cer și mă sună: „Tata, la tine a plouat? Aici burează...”. Deci au început să sufere şi ei, să se bucure și ei de tot ce înseamnă agricultura. Dacă am pierdut toată industria asta, de ce să nu dezvoltăm agricultura? Putem trăi bine de pe urma agriculturii.

Reporter: Din păcate, am pierdut industria, şi cea care era constructoare de maşini agricole.

Gheorghe Lămureanu: Devenim, noi, fermierii, foarte buni clienţi ai fabricilor din străinătate.Vestul a adus şi bune, şi mai puţin bune, nu zic rele, din respect pentru ei. Fără ei, n-am fi ajuns să facem producţii de 7, 8, 10 tone de grâu la hectar, eu în viaţa mea n-am visat să fac vreodată, când la noi cu 7 tone s-a luat titlul de „Erou al noii revoluţii agrare” înainte de ’89. Şi numai noi ştim cum s-a luat şi ăla... 7 tone erau teoretic. Nu se putea face mai mult de 5-6 tone şi aveam toată suprafaţa irigată. Deci am primit genetică, am primit scule...

Reporter: Ai genetică, poţi veni cu toate celelalte verigi şi atunci sigur că obţii producţie.

Gheorghe Lămureanu: Sigur. Producţie de 20 de tone făceam şi noi la porumb în ştiulete, dar acum la 20 de tone de porumb boabe – dacă îi dai două-trei ape şi tot ce-i trebuie, şi densitatea care trebuie. Nu sper niciodată să fac o producţie medie pe fermă, însă excelăm şi noi la anumite culturi, suntem specializaţi şi în producţia de seminţe, de la muştar până la coriandru, de la grâu, orz, mazăre, năut şi porumb, şi floarea-soarelui, loturi de hibridare şi la porumb, şi la floarea-soarelui, însă tot ştiinţa ne poate ajuta şi educaţia în special. Dacă ar fi şcolile profesionale care să facă mecanizatori, şi vă spun, e o plăcere să lucrezi pe un tractor de 300-400 CP, care are aceleaşi condiţii ca un autoturism care merge pe şosea, care are precizie şi uşurinţă în a lucra şi în a te orienta, şi poţi să lucrezi zece ore mult mai uşor decât lucram odată zece ore cu U650. Nu că U650 n-ar fi fost încă bune, dacă le-am fi avut. Pentru că avem lucrări pe care le mai facem cu U650, neputându-le face cu aceste tractoare mari. Însă, pe lângă irigaţii, ştiinţa şi educaţia ne‑ar ajuta extraordinar de mult în a depăşi momentele acestea pe care le avem anul acesta. Sunt oameni foarte trişti în ţară. Am colegi în toată ţara, sunt câţiva chiar veniţi la mare aici, vin ca să uite de necaz şi de problemele pe care le au, pentru că efectiv ar trebui să înnebunească atunci când se gândesc că au investit 50-60 de miliarde de lei în toamnă şi nu scot decât 25-30 de miliarde acum. Deci asta înseamnă faliment, ruină, case pierdute, executări şi toate celelalte necazuri care urmează de aici. La asta ar trebui să se gândească guvernanții. Aș prefera să investim în cercetare, în educaţie, să dăm bani pentru irigaţii şi nu bani pentru calamităţi şi pentru nenorociri care se întâmplă în ţară. Irigatul ar putea elimina cel puţin cu 50% aceste calamităţi. Doar politica agricolă coerentă poate influenţa în mod favorabil viaţa fermierului în general.

Anul trecut, când am avut producţii frumoase, efectiv am fost jefuiţi prin acordarea de preţuri extraordinar de mici. Anul acesta, avem norocul că am realizat o producţie mai valoroasă, dar cu cheltuielile de toamnă mai puţine, de anul trecut. Însă cele de primăvară şi cele pe care le vom face în toamna aceasta să ştiţi că o să fie foarte greu la primăvară să mai asigurăm minimul necesar, dar poate că chiar asta se şi vrea, să nu mai avem bani să mai investim, să diminuăm aportul acela de îngrăşăminte şi de produse chimice pământului, Vă spun că noi, din sărăcia pe care o dăm acum la câmp, nu mai putem face altă economie. Anul acesta, n-am dat nici măcar 50% din ce am dat anul trecut şi, ca atare, nici producţiile nu s-au ridicat chiar la înălţimea aşteptărilor. Însă vă spun, anul trecut, am fost jefuiţi, anul acesta, încă o dată zic că se decapitalizează fermierul, pentru că preţul la cereale aproape că s-a dublat în unele locuri, însă cheltuielile s-au triplat sau sunt de patru-cinci ori mai mari. Nu mai vorbesc de forţa de muncă, care s-a scumpit extraordinar de mult. Eu am înfiinţat patru OUAI-uri şi am 16 oameni angajaţi acolo cărora le plătesc salariile și taxele către stat, chiar dacă ei lucrează 2-3 luni pe vară. Contribui la bugetul statului prin aceste plăţi, însă mi-ar fi mai uşor şi aş investi şi eu mai mult, mi-ar rămâne mai mulţi bani să investesc dacă n-aş mai plăti atâtea angarale, dacă statul mi-ar da niște facilități. Lumea trebuie să înțeleagă că toată Europa nu se va mai putea uda decât prin intermediul organizaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii.

„Copiii văd că se poată trăi şi din agricultură. Dacă toată lumea ar iubi pământul cum l-am iubit eu şi cum am lucrat eu, şi cum lucrează copiii acum, vă spun că i-ar fi bine.”

Reporter: Şi dacă eşti pe o zonă unde nu a existat sistem de irigaţii, şi tu vrei să-ţi faci sistem de irigaţii propriu? Ce facem? Facem o organizaţie cu cine? Că până la urmă investiţia trebuie să fie pe fermă, adică sprijin pentru fermierul care vrea să-şi facă un sistem propriu.

Gheorghe Lămureanu: Nu vreau să dau sfaturi celor din afara judeţului nostru, însă pentru Constanţa, vă spun, pe mai mult de jumătate se poate realiza în cel mult patru-cinci ani. Să se simplifice modul de constituire a unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă. Să facem, cum am zis, nişte rezervoare pe munţi, nişte lacuri care să poată să adune apa şi să o aducă în ferme atunci când avem nevoie de ea.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

În perioada 19 – 21 august 2022 are loc un eveniment pentru toată familia, „Enisala – Unitate la Cetate”, organizat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Primăria comunei Sarichioi.

La poalele cetății Enisala din județul Tulcea vor avea loc târguri cu produse tradiționale, cu produse ale meșteșugarilor dobrogeni, ateliere și jocuri pentru copii. Consiliul județean și Primăria Sarichioi apreciază că festivalul de la cea mai frumoasă cetate din Dobrogea este unul dintre cele mai importante evenimente culturale care vor avea loc în acest an în județul Tulcea.

Toți cei prezenți au prilejul să se bucure de trei seri minunate cu apusuri spectaculoase, focuri de artificii și show de lasere. Voia bună va fi întreținută de muzică, pe scena festivalului „Enisala – Unitate la Cetate” vor urca Ionuț Galani, Millenium, Vunk, Luminița Anghel, Cargo, Ovidiu Lipan Țăndărică, Voltaj. La spectacole intrarea este liberă.

Foto: Primăria Sarichioi și CJ Tulcea

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) anunță finalizarea lucrărilor de întreținere și reparații la stații de pompare de bază din județul Constanța, precum și demararea irigatului în județul Călărași.

Vineri, 13 mai 2022, ANIF finalizează lucrările de punere în funcțiune a stațiilor de transformare de 110 kV care nu au mai asigurat de 20 de ani alimentarea cu energie electrică a stațiilor SPB Poarta Albă, din Amenajarea Carasu Poarta Albă, și SPA Aducțiune Poarta Albă și SP Basarabi Pădure, din Amenajarea Carasu Movilița, județul Constanța. „La aceste stații de pompare au fost efectuate lucrări de întreținere și reparații”, transmite ANIF.

De asemenea, s-a demarat irigatul în Amenajarea Terasa Călărași, județul Călărași, care pune la dispoziție fermierilor apa necesară irigării terenurilor agricole pe o suprafață de 6.000 ha.

Totodată, în județul Călărași, prin stația de bază SPA Pietroiu se asigură apa necesară irigatului în județele Călărași și Ialomița pentru o suprafață totală de 36.000 ha, din amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare. Până în prezent, fermierii au irigat 3.200 ha în cele două județe.

„Pe Amenajarea Pietroiu Ștefan cel Mare sunt în execuție lucrări de reabilitare prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații. La momentul actual, Stația SPA Pietroiu beneficiază de finalizarea reabilitării unui agregat și a conductei de refulare”, precizează ANIF.

Foto: ANIF

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 15-23 decembrie 2021 printr-un eveniment dedicat sărbătorilor de iarnă, care va constitui un prilej pentru vizitatori de a redescoperi tradiția preparatelor specifice Crăciunului, a valorilor românești autentice, transmise din generație în generație.

Târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii dă posibilitatea vizitatorilor de a achiziționa produse agroalimentare românești recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie de Dunăre afumată (Indicație Geografică Protejată), Salată cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată). De asemenea, de la târg nu va lipsi bine-cunoscuta plăcintă dobrogeană, produs ce se află în curs de dobândire a protecției europene ca Indicație Geografică Protejată.

Cei preocupați de consumul de produse ecologice vor putea regăsi la târg legume și fructe proaspete cultivate în sistem ecologic, dar și fructe și legume deshidratate, cum ar fi: mere, nectarine, piersici, prune, morcovi, sfeclă roșie și mixuri de legume pentru supe.

Din zona montană vor fi prezente la târg dulcețuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum și diverse sortimente de miere şi produse ale stupului.

Printre produsele românești care vor încânta vizitatorii la Târgul de Crăciun din acest an fac parte bucate din diferite regiuni ale țării, atestate ca produse tradiționale de către MADR: brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, muşchi afumat, salată icre crap sau ştiucă, batog sau pastramă, sardeluţe, cozonac, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe și băuturi spirtoase.

Totodată, vor fi prezenți producători agricoli care vor comercializa ulei de floarea-soarelui presat la rece și diverse produse obținute din lavandă, provenite din fermele proprii.

Evenimentul dedicat sărbătorilor de iarnă este deschis în perioada 15-23 decembrie 2021, în intervalul orar 08:00-17:00.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lui Panait Trantu, mai toată lumea îi zice Iota Trantu. E un fel de brand, asociat cu regiunea viticolă Murfatlar. E un specialist apreciat și respectat, dovadă că este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”. Am stat de vorbă despre o grămadă de lucruri foarte interesante, despre irigații, despre conversie, despre eforturile pe care cineva trebuie să le facă dacă merge pe acest drum, despre banii care nu prea sunt, sau sunt, dar nu unde ar trebui, despre lipsa forței de muncă, despre poziția vinului românesc pe piața internațională și câte și mai câte. 

Iota Trantu este din zonă, dobrogean, din comuna Stejaru, județul Tulcea. Când era copil, nu voia să facă agricultură, a urmat un liceu teoretic cu profil real și apoi s-a pregătit în domeniul industriei alimentare, fiind absolvent de chimie alimentară, la Galați. Doar că, pe vremea aceea, nu prea alegeai ce vrei tu, ți se dădea o repartiție unde aveau ei nevoie. Iar posturile pe care le primeau cei care absolveau domeniul amintit erau în locurile unde se valorificau produsele de origine animală sau vegetală. Așa a ajuns într-o unitate în care se producea vin, care avea în spate și o însemnată suprafață de vie, vreo 2.300 de hectare. Acolo a făcut ceea ce era pregătit să facă, același lucru pe care îl face și acum. Și nu doar că face același lucru, dar și în același loc, la Cernavodă. O dovadă de consecvență, statornicie și optimism. Ultima calitate răzbate din tot ce face și zice. Nu cred că riscăm prea mult să spunem că această regiune vitivinicolă îi datorează parcursul bun de care se bucură în ultima perioadă, pentru că a crezut în potențialul zonei și i-a încurajat și pe alții să treacă peste problemele care apar mereu.

Deschizător de drumuri

Crama sa, care-i și poartă numele, se află pe locul fostei crame a IAS-ului Cernavodă, al cărei director a și fost, o perioadă. Pentru că IAS-ul rămăsese fără nicio suprafață de vie, toate fuseseră retrocedate foștilor proprietari, în 1999 a hotărât să se privatizeze, înființând compania Vinex Murfatlar. A luat în arendă 300 de hectare de vie, devenind unul dintre primii producători privați de vinuri din țară.

Recunoaște că nu și-a dat seama cât urma să fie de greu, dar a mers înainte. „Cea mai grea perioadă a fost prin anii '98-'99, când la toate unitățile mari au dispărut suprafețele, societatea a intrat în lichidare, dar am avut noroc că îi cunoșteam pe foștii și noii proprietari, care au fost de acord să le iau eu să le lucrez. Am fost nevoit, ca urmare a situației create, nu era nimeni care să dorească să facă lucrul ăsta. Eu eram încrezător, dar a fost partea cea mai grea, nu aveam bani. Nu am avut bani să plătesc prima lună de salarii. Noroc că erau niște firme de inputuri, care îmi ofereau și motorina, îmi dădeau și avansuri, cei la care vindeam vinul, aveam și o relație pe export, și cu ajutorul lor am  reușit să depășesc problemele, ba chiar am putut să cumpăr la un moment dat o parte din suprafețele de vie, clădirile...” Acum lucrează doar 200 de hectare de vie, toate, în proprietatea sa, pe care le-a replantat, între 2005 și 2012, prin programele de reconversie, pe care le consideră foarte reușite. „Programul de reconversie a fost un mare ajutor, în sensul că a venit când trebuia. Suprafețele vechi aveau cel puțin 20-30 de ani, iar un ciclu la vie este de 30-35 de ani, maximum 40 de ani, dacă îl exploatezi foarte bine. Cred că s-au replantat undeva la 34.000-35.000 de hectare, asta începând din 2007 până în prezent.”

În ultima vreme nu se prea mai accesează banii ăștia, din cei 48 de milioane de euro pe an, de vreo 5-6 ani nu se mai accesează decât vreo 15-18 milioane pe an, deși loc pentru replantare mai este destul, dar s-au cam epuizat cei care doresc să își înființeze o suprafață de vie. „Noi în România avem comunicate la Comisia europeană 185.000 de hectare de vie. Până acum. Aceste suprafețe care au fost cu vie, ele există în continuare – ce vedeți dumneavoastră pe terase, acolo unde nu se poate cultiva altceva, cereale –, au rămas. Acum sunt împădurite, neîngrijite. Vă spun că aici, în zona Constanței, avem undeva la 6.000 de hectare care nu sunt plantate. Este teren disponibil, numai că trebuie făcute investiții acolo și trebuie dat ceva, stimulați beneficiarii care accesează aceste programe: ajutor și de la primărie, e vorba de drum de acces, de faptul că te-ncurci de niște proprietari care nu se găsesc, și ca să-ți faci o exploatație viticolă trebuie să ai cel puțin 20-25 de hectare parcele de titluri, nu poți să mergi sacadat cu aceste fâșii, trebuie să lucrezi în sistem intensiv. Și găsești proprietari care nu sunt depistați, terenuri care nu sunt atribuite, iar cei câțiva care vor să planteze se încurcă de anumite suprafețe, de intabulări, de cadastre, de tot ce înseamnă...”

Tehnica lucrărilor din vie este învechită

Din păcate, banii ăștia se pierd, iar viticultorii au nevoie de bani pentru tehnologizarea procesului de producție din vie. Ei, organizațiile de producători, chiar au cerut trecerea acestor bani la investițiile din vie. „Nu știu de ce, ni se tot spune că nu prevăd regulamentele, dar nu prea am găsit în regulamente unde să ne interzică să folosim. Noi, până acum, puteam accesa pentru fermele viticole doar pe AFIR, dar acum, după cum bine știți, nu aveam punctaj, deci în ultimii 7-8 ani, cei cu exploatații viticole n-au putut să-și facă investiții în zona fermelor, începând de la tractoare, combine de recoltat și utilaje de lucrare a solului, nu au avut acces. Pur și simplu. Nu știu cum vor fi, acum, noile Ghiduri ale solicitantului pe AFIR pe măsura 4.1 – 4.2, cum vor arăta și ce punctaj va fi acordat, că, vă dați seama, noi am modernizat unitățile de vinificație, dar avem un handicap la plantațiile de vie, pentru că nu avem automatizare, care ne-ar reduce foarte mult forța manuală de lucru, începând de la mașini de tăiat și mașini de recoltat și de stropit. Toți cei care au accesat și-au cumpărat la nivelul anilor 2000 majoritatea utilajelor, sunt deja 10-11 ani, uzate moral, iar atunci mai exista forță de muncă în România, acum suferim la acest capitol.”

Capitolul forță de muncă este unul destul de grav în toate domeniile de activitate. Nu avea cum să fie altfel în agricultură, iar în horticultură, în mod special, unde rolul acesteia este foarte mare. „Nu prea găsim oameni să vină la recoltat, forța de muncă pe care o folosim este formată din femei între 60 și 65 de ani, doar ele au mai rămas aici, care mai lucrează în câmp, care sunt și foarte ordonate. În rest, nu mai găsim tineret, pentru că pleacă afară, iar cei care rămân nu vor să vină la muncă. Iar ca să lucrezi cum trebuie, îți trebuie cam o persoană pe hectar, începând cu tot fluxul, de la vița-de-vie până la vin, cam acolo ajungem.”

Producem mai scump, vindem mai ieftin

Lipsa forței de muncă, lipsa utilajelor care să suplinească oamenii duc prețul de producție a vinului în sus. Iar acest aspect se pare ca este unul foarte important în decalajul pe care viticultura noastră îl are față de puterile mari din domeniu. Pentru că degeaba ai o calitate competitivă, dacă cheltuiești mai mult ca să o obții. „S-a început această afacere cu vinuri, în zona privată, cam după anul 2000, și pentru că suntem într-o piață concurențială, față de țările cu tradiții noi am fost dezavantajați, pentru că nu am avut terenuri, nu am avut tehnologie, nu am avut bani. Noi suntem, în acești 20 de ani, la scara investițiilor în viticultură, într-o perioadă de început. Cramele din România sunt foarte bine dotate, noi producem vinuri de calitate, dar față de concurență nu avem piață. Piața din România nu este la un nivel la care să poată să absoarbă ce producem noi și atunci e nevoie să ne adresăm și către piețele de afară, iar  pe acestea noi nu avem un nume. Pe piața europeană și americană România nu a fost cunoscută, poate doar cu vinuri foarte ieftine. Or, un produs ca să fie și foarte bun, și ieftin nu prea se poate. Noi avem costurile de producție mai mari decât ei, pentru că ei s-au tehnologizat mult mai rapid decât noi, au acces la fonduri, la împrumuturi cu dobânzi foarte mici.”

Nu se pune doar problema că nu avem acces pe piețele europene, așa-zise consacrate, nouă ne e greu să pătrundem pe orice fel de piață. „Peste tot există o piață, ea trebuie exploatată. Ca să ajungi pe această piață, trebuie să ai turnee de promovare. Noi nu suntem în stare să facem asta, nu avem bugete, nici nu suntem ajutați de instituțiile din țară. Ca să penetrezi într-o țară, nu te duci o singură dată, cu un stand, și gata. Trebuie să lucrezi 3-4 ani, să fie ceva consistent. Trebuie să investești cam 50000 de euro într-o țară pe an. Iar dacă țara respectivă nu mai este atractivă după ce ai investit? Sau te răzgândești între timp. Iar banii europeni pe care i-am putea accesa pentru asta se obțin foarte greu. Am colegi care au încercat și au renunțat. Se derulează foarte greu. Este foarte multă birocrație.”

Pe lângă aceste probleme pe care le ridică potențialul redus de care dispun viticultorii noștri pentru a pătrunde pe alte piețe, se adaugă o discrepanță între proporția cererii de vinuri albe comparativ cu cele roșii. În România piața solicită 70% vinuri albe, în timp ce în vest proporția este inversată. Cum să îți coordonezi producția? Dacă produci pentru piața locală, insiști pe producerea vinurilor albe, dar aceasta nefiind capabilă să absoarbă cantitatea produsă, reorientarea către export se lovește de lipsa cererii de vinuri albe în acea zonă. Cum o dai tot nu e bine. Tradiția consumului este, în opinia lui Iota Trantu, legată de nivelul de trai, de unele cutume. „Nu am avut un cult al vinurilor roșii. Asta este de înțeles, românul încă nu consumă vinuri la restaurant, pentru un vin roșu trebuie să ai un așezământ, trebuie să consumi carne roșie, să stai undeva să fie pregătită, carne condimentată, la noi cel mai mare consum se face la evenimente, sâmbăta, duminica, la o nuntă, la un botez, plus că e obișnuința asta a șprițului, mai ușor de băut.”

Soiurile românești, cele mai cerute

Consideră că este foarte bine pentru România că s-au plantat foarte multe soiuri românești. „La un moment dat se cam pierduseră, acum vreo 20 de ani. Feteasca neagră, la noi a fost pus în plantație prin anii ’85-’86, până atunci erau suprafețe mici, dar după acești ani s-au plantat suprafețe întinse în podgoria Murfatlar. Acum sunt foarte multe suprafețe cu Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Fetească neagră, Băbească neagră. Soiuri de care chiar și noi am fost surprinși de ce calitate au. Bineînțeles că au apărut și metode noi de vinificație, utilaje, și le-am scos în valoare, nu că n-ar fi fost ele bune.”

Știm cu toții că sunt regiuni viticole în care predomină ori soiurile albe, ori cele roșii. Iota Trantu ne-a explicat că asta nu vine ca urmare a impunerii din partea vreunei autorități. „Sunt stabilite niște soiuri care sunt potrivite cu zona, foarte multe variante, din care fiecare, după istoricul zonei, cu experiența sa, în baza cunoștințelor pe care le are, își plantează ce soi dorește, în proporția, de alb, de roșu, pe care o consideră potrivită.”

L-am rugat să comenteze acest trend, care se manifestă de vreo 10-15 ani pe piața mondială, de a consuma vinuri tinere, în special albe și roze. A zis că pe de o parte sunt puse în valoare prospețimea, cu aromele de flori proaspete de câmp, dar că ar putea să fie și raționamentul producătorului, care zice „de ce să mai ținem la învechit, atâția ani, și vinul alb, și să nu-l vindem mai repede?”. Despre vinurile roșii zice că se pretează la învechire, „ele trebuie să mai stea, cel puțin un an, prin butoi, apoi să mai stea și prin vinotecă și la sticlă, putând fi consumate mai târziu, peste  doi, trei, cinci ani. Dar asta înseamnă o blocare a unor valori în sticlă și trebuie să și suporți. De aceea e binevenit acest mix prin care consumăm vinurile albe și roze proaspete, ușoare, savuroase, pe care să le bei de plăcere, și vinurile albe care trebuie «împrietenite», să rămână la învechit”. 

Viticultura, cea mai afectată de pandemie

Evident că și pandemia și-a pus amprenta. Mai mult decât asupra altor agricultori. Și nu în zona de producție, ci în cea a vânzărilor, care au fost undeva la 20-30%, față de anul trecut, cel puțin așa susține gazda noastră, care vede și un aspect pozitiv, creșterea vânzărilor pe online, dar asta în condițiile în care acestea erau aproape inexistente. „În România, 90% din consumatori consuma doar la evenimente. A crescut pe piața de online, dar până acum doi ani noi nu prea vindeam mai nimic pe online. E un lucru bun acesta că a crescut, dar nu se acoperă pierderile, pentru că românul nu consumă vin acasă, foarte mult, era obișnuit la petreceri, la evenimente, nu s-a mai ieșit la restaurant, de exemplu, anul trecut, vă spun sincer, pentru cei care lucrează pentru HoReCa, pe produsele premium, vânzările au fost la 50-60% față de 2019. Se vorbește despre un ajutor de 500 de euro pe hectar, o sumă care, zicem noi, nu este suficientă, având în vedere că lucrările pe hectar ajung undeva la 3000-3500 de euro pe fiecare an, 500 de euro însemnând undeva la 15%, foarte puțin.”

O soluție ar fi distilarea vinului care, nefiind vândut, se deteriorează. Dar nu prea sunt distilerii în România. „Producătorii nu vor să se autorizeze pentru distilerie pentru că e birocrația foarte mare. În România nu sunt decât doi-trei producători de țuică autorizați. Restul sunt producători de produse tradiționale și sunt mici care nu apar pe piață, nu se văd sau sunt pe piața nefiscalizată. În celelalte țări, Spania, Italia, Franța, chiar și vecinii noștri bulgari, cam toți producătorii de vin au și distilerie pentru vinars.”

Irigațiile, eterna poveste

O temă extrem de importantă, care și-a pus, și asupra viticultorilor, amprenta foarte puternic, a fost seceta, chiar extremă în Dobrogea. Cultura viței-de-vie, în ciuda prejudecății că seceta ar favoriza o calitate înaltă a vinului obținut, nu este posibilă fără apă. Relația dintre calitate și precipitații este legată de cantitatea acestora, care nu este de dorit a fi prea mare. „Trebuie apă la vie, altfel mor plantele, ca să o înlocuiești îți mai trebuie trei, patru ani, dacă la cultura mare pierzi producția pe anul respectiv, aici pierzi o perioadă de patru, cinci ani, cu cheltuieli foarte mari.”

Iar dacă vorbim despre secetă, vorbim despre irigații. Care nu prea sunt. Iota Trantu s-a îngrijit și de asta, chiar dacă a fost nevoit să plătească mai mult decât face. „Eu sunt primul care a făcut irigații prin picurare în 2008, în vie, în România. Și nu am luat apă nici din canal, nici din Dunăre, am luat apă de la uzina de apă a orașului, la un preț mai mare, dar aveam nevoie. Deși aveam la îndemână aceste surse, nu am putut la vremea respectivă să iau de acolo. Plătesc cu un leu metrul cub, pentru vie nu e chiar scump pentru că nu e nevoie de foarte multă apă, fiind și sistemul de picurare... am nevoie undeva la 70-80 de litri pe metrul pătrat pe an, împărțite pe trei, patru luni, totuși e scumpă apa, în condițiile în care stăm între Dunăre și Canal la câteva sute de metri.”

Alături de el sunt toți cei din zonă. „Noi suntem un caz fericit la Cernavodă, această organizație de udători irigăm toată suprafața de vie pe teritoriul administrativ al localității Cernavodă și sunt undeva la vreo 700 de hectare. Noi irigăm aici cam de 12 ani, față de ceilalți colegi ai noștri din Dobrogea care, cu toate că sunt riverani Dunării sau Canalului, nu au reușit.”

Nu au reușit pentru că nici nu este foarte ușor, chiar dacă sunt fonduri ce pot fi accesate. Fonduri sunt, dar sunt și piedici, uneori de netrecut. Cea mai complicată situație provine din situația de fapt din România, unde pământul este foarte fărâmițat, sunt foarte mulți proprietari, pe mulți nu-i mai știe nimeni, sunt succesiuni nefăcute, iar unii dintre proprietari sunt și de rea-credință. „În lege scrie că trebuie să ai acordul proprietarului, acord notarial, or, unii proprietari nici nu sunt cunoscuți, pe alții nu-i găsești, nu au terenurile intabulate, chiar dacă-l găsești pe proprietar, trebuie să fie terenul intabulat, or, noi știm că în România nici jumătate din terenuri nu sunt intabulate, și te lovești de un proprietar care are o fâșie de 50 m și nu poți să treci conducta. Atunci te lovești pe o organizație mare, cu 5000-6000 de hectare, de un singur proprietar unde nu poți să traversezi și nu se asigură aceste irigații.”

Iota Trantu zice că ar fi și soluții care ar putea fi luate în considerare: „Irigațiile se fac primăvara-vara, nu se fac iarna, și s-ar putea folosi conducte care se pot pune suprateran, deci să nu intri pe proprietatea aceluia sau, chiar dacă ai intra, cu acordul primăriei poți să treci aerian o fâșie de pământ, după aceea s-o muți de acolo, să fie flexibilă”.

O altă problemă de care s-au lovit cei din zona lor este faptul că ANIF-ul nu pompează apă la stațiile de bază. Trebuie să ai o sursă de apă independentă, adică o sursă de apă curgătoare, un lac sau foraje independente. „Cred că ar trebui să regândească guvernanții noștri modul de atribuire a acestor proiecte, și acolo unde nu se poate face prin ANIF, ar trebui să lase producătorii sau cumva să gândească împreună cu autoritățile locale, cu primăriile, pentru că toate localitățile care sunt riverane Dunării și Canalului, până la distanțe de 5-6-7 km, se pot alimenta direct de acolo, ba se poate lua apă și din niște lacuri, Tașaul, Razelm. Acum sunt tehnologii, sunt stații de pompare plutitoare, care nu afectează integritatea malului sau a digului din zona respectivă, și se pot amenaja într-un timp foarte scurt, fără a fi nevoie să refaci această structură mare a ANIF-ului, care durează foarte mult. De 30 de ani, n-au reușit mai nimic și tot ce era s-a distrus. Cred că ar trebui să lase puțin mână liberă sau să acceseze împreună, într-o asociere cu autoritățile locale, cu primăriile, aceste fonduri.”

Consideră că dacă n-ar fi foarte multă birocrație cu mulțimea de aprobări și autorizații, programele de finanțare ar fi foarte bune. „Pentru vie sunt alocați 4000 de euro pe hectar, asta însemnând 75% din investiția necesară în realizarea unui hectar de vie. Nu știu anul ăsta, că am înțeles că s-au scumpit foarte mult toate pompele și conductele pe bază de plastic și inox, este o situație pe plan mondial, s-au dublat prețurile, aud că se și triplează.”

El a implementat recent un program de irigare prin picurare, de altfel foarte dificil și costisitor. „Ca să faci un sistem de irigații prin picurare sunt necesari cam 6000 de euro pe hectar, din care 4000 de euro îi poți lua prin programul de reconversie. Eu aici, pentru 35 de hectare, am îngropat 7 km de conductă principală și vreo 150 km de tub de picurare. Numai să-l întinzi, vă dați seama ce înseamnă.”

Spune că programele pentru susținerea irigațiilor prin picurare, prin APIA, sunt greoaie. „Sunt bani, dar foarte mulți renunță din cauza birocrației, accesează, dar renunță pe parcurs. Ar trebui avute discuții la nivel de minister, să se facă mai accesibil. Această măsură e de vreo doi ani, s-a amânat vreun an și jumătate pentru cei care voiau să pună conducta îngropată, s-a stat pentru ca să schimbe ordinul. Acum sunt mai mulți solicitanți, în cadrul asociației noastre, Colinele Dobrogei, sunt șase care au depus dosare.”

Nici mare, nici mic

Din păcate unitățile mai mici, de câteva hectare, nu sunt prea eficiente economic. Pe de o parte, nu au posibilitatea să construiască o cramă, numai autorizațiile și i-ar copleși, pe de altă parte, dacă reușesc să obțină vinul, vinificat într-o cramă din apropiere, cantitatea obținută nu e nici mică, să o consume singur, dar nici mare să o poată vinde eficient. Marketingul presupune cheltuieli care sunt la fel de mari ca și în cazul în care ai vinde mai mult. Doar un preț foarte mare obținut ar face eficientă o astfel de plantație. Dar cine poate vinde la prețuri foarte mari în România? Gazda noastră a observat că există în asociația pe care o conduce o dilemă printre cei aflați într-o astfel de situație. „Pentru a face un business din treaba asta trebuie să îți mărești suprafața, să treci de 15-20 de hectare, sau lucrezi doar ca hobby, sub un hectar, pentru consumul propriu, iar cei cu patru, cinci, șase hectare, sunt într-o dilemă în momentul acesta dacă să își mărească suprafața sau să o micșoreze.” 

De altfel, în sectorul vitivinicol nu este sprijinită producția în vreun fel, „la noi subvenția este foarte mică, raportată la costurile de producție, adică undeva la 3-5% din costuri pe un an, e doar subvenția pe suprafață, 140 sau 150 de euro pe hectar, în condițiile în care costurile la vie sunt undeva la 2500, 3000 de euro pe hectar, într-un an”.

Specialistul face diferența

Cheltuielile pe care le faci pentru a produce un vin de calitate nu sunt doar în direcția unei tehnologii înalte, ci și în specialiști. „Toți cei care au investit în tehnologie a trebuit să își ia și un specialist care să se priceapă, pentru că vinurile nu se fac singure. Noi am avut o școală bună de oenologi, venită din producție, de la marile unități care s-au desființat între timp, sau școliți afară, iar pe lângă aceștia sunt oenologi veniți de afară, de la care am învățat să fim în trendul actual. Sunt și niște oenologi, Flying Winemakers se numesc, care vinifică în primăvară în emisfera sudică și vin în toamnă în emisfera nordică, care au acumulat experiență și se pricep foarte bine la treaba asta. A trebuit să facem și noi aceste angajări de personal, pentru că e bine să vezi ce este nou, fiecare vine dintr-o altă parte, aduce ceva nou, un lucru pe care nu l-ai știut. Apar de la an la an noi metode de vinificație de fermentare, de păstrare de arome, o altă calitate și trebuie să fii în același trend cu lumea nouă din industria vinului. Vinificatorii de la noi s-au specializat și ei și trebuie să caute cea mai potrivită metodă pentru materialul din zona lor. O metodă de vinificație poate fi bună într-un loc, iar în altă zonă, cu un strugure cu alte caracteristici, nu este potrivită.”

Arta culinară, o atracție turistică

Fire optimistă, vede o posibilă creștere a turismului oenologic, „mai ales după această perioadă de pandemie, când lumea a văzut ce înseamnă să stai închis în casă, să vedem în asta o parte bună a acestei pandemii”.

Crede în potențialul turistic al zonei dobrogene, mai ales din perspectiva unor atracții culinare. „Dobrogea este o zonă bogată în ceea ce privește arta culinară, avem o diversitate mare de etnii și toți au un aport la această bogăție, sunt aici 18 etnii, rar poți găsi undeva acest amalgam. Sunt în lucru foarte multe crame, câteva finalizate, pe partea de turism, și în zona aceasta a Dobrogei peste doi, trei ani vor fi probabil 15 unități de vinificație care pot primi turiști și să le prezinte și partea culinară, asortată cu vinurile pe care le producem.” Există și un of: „Problema este partea de infrastructură, șoselele. Autostrada trece pe aici, dar dacă cobori din ea, s-a terminat.”

Iota Trantu este și președintele Asociației Profesionale Vitivinicole „Colinele Dobrogei”, în care sunt înscriși 68 de cultivatori de viță-de-vie, mici și mari – cel mai mare are 700 de hectare, cei mai mici au câte 3-4 hectare –, acoperind împreună o suprafață de 3.800 de hectare. 90% din suprafață este ocupată cu vii tinere, de maximum 12 ani. Toți cei care activează în asociație produc și vinuri, chiar dacă nu au toți capacități de vinificație, doar vreo 20 au așa ceva, dar acelea sunt noi și dotate, fapt care îi face să aibă o calitate constant bună. „Vinurile din Dobrogea au fost un reviriment pe piața din România. Peste tot în țară, pe unde mergem, toți sunt interesați de vinurile dobrogene. Mergem cu conceptul de «vinuri dobrogene» oriunde, pe la toate degustările, pe la toate festivalurile de vin. Suntem asociați, mergem împreună și e mai bine, că suntem mai mulți, pentru că lumea vede. Noi nu ne considerăm concurenți unul cu celălalt, pentru că suntem din aceeași zonă și trebuie ca toți să avem vinuri de calitate și toți să mergem cu aceeași politică. Am observat că de vreo doi, trei ani și consumatorul a început să perceapă această calitate a vinurilor dobrogene, mai ales că aici avem litoralul și Delta Dunării și vin turiști din toată țara, și când ajung aici sunt interesați să consume vinuri dobrogene.”

Așa cum vă spuneam în deschiderea articolului de față, Iota Trantu este un lider de opinie, credem că nu doar pentru cei din regiune sau din asociația pe care o conduce, ci și pentru oricine îl cunoaște. Conștient de greutăți sau nu, are puterea de a se lupta cu ele și de a le învinge. Sperăm ca și pentru cititorii noștri să fie un model de urmat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Crama Trantu

Una dintre rețetele bunăstării unei societăți, rurale, în cazul nostru, este închiderea lanțului producție-valorificare în plan local. Cu alte cuvinte, atragi cât mai mulți clienți să cumpere din grădina proprie, la un preț cu valoare adăugată. Practic, acest lucru se poate face prin turism. Ce produce comunitatea consumă turiștii. Un astfel de exemplu, în povestea din acest articol.

Nu este cazul să vă mai spunem cât de minunat este locul unde se află pensiunea agroturistică la care am poposit recent. Spunem doar atât: Delta Dunării.

Pentru amatorii de detalii, vom adăuga câteva indicații de localizare. Pensiunea se numește Lotus și este în Ilganii de Jos. Zona este un fel de insulă mare, cum o caracterizează gazda noastră, doamna Gabriela Avram, situată între brațele Sfântu Gheorghe, Sulina și canalul Litcov, tot domnia sa explicându-ne și de unde vine denumirea localității, ilgan, în limba turcă, însemnând zonă de pășunat. Așa că vă închipuiți că pe lângă produsele din pește pe care le puteți gusta mergând acolo, ați avea la dispoziție și produse ciobănești. Dar despre mâncare, mai încolo.

„În fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” 

O precizare de care am zis să nu vă păgubesc este că zona are un potențial economic multiplu, fiind propice și culturilor cerealiere. Dar Gabriela Avram nu vine dinspre sfera preocupărilor agricole către activitatea de antreprenoriat turistic, ea părăsind o altă meserie nobilă, aceea de dascăl. Și nu vreau să spun prin asta că e o scădere profesională, ci doar să evidențiez faptul că toate cele trei opțiuni pe care le-am numit mai sus, fermier, profesor și întreprinzător în turism, stau pe același palier valoric. Din păcate, ultima nu este foarte bine împământenită pe plaiurile noastre, neexistând cine știe ce tradiție în domeniu, cu toate că este în plină dezvoltare. Iar cei ca doamna Avram simt asta: „A fost foarte greu, pentru că neavând experiență în antreprenoriat înveți din mers. Cred că suntem prima generație de antreprenori, și în țară, nu numai în familia noastră. A fost foarte greu să înveți să lucrezi cu băncile, să înveți să faci anumite documente, să înveți să lucrezi cu fonduri europene. Deci fiecare zi a fost o provocare, dar în turism fiecare zi este o provocare”.

Poate că n-ar strica introducerea în planurile de învățământ a unor materii care să doteze fiecare cetățean al României de mâine cu astfel de abilități, utile într-o lume în care proiectarea unei afaceri este din ce în ce mai complexă și mult mai puțin predictibilă.

Curajul de a te apuca

Comparativ cu potențialul turistic pe care îl are România, în ansamblu, și Delta Dunării, în mod special, numărul celor care pornesc să-l exploateze nu este foarte mare, de aceea, cu atât mai mult, este remarcabil pasul pe care l-a făcut dinspre o profesie pe care o practica de multă vreme, în care se profesionalizase prin experiența pe care a căpătat-o vreme de 15 ani și pe care o îndrăgea. Începutul s-a petrecut în 2007, când s-au apucat să construiască pensiunea. „Am avut o discuție în familie și am zis că este oportun să facem așa ceva, mai ales că soțul este localnic, este din județul Tulcea. Am accesat atunci fonduri SAPARD 50%-50%, maximum 100.000 de euro suma accesată, și am construit pensiunea asta la care, în 2009, pe 1 mai, am avut primii oaspeți, și de atunci în fiecare an facem lucruri noi, schimbăm, îmbunătățim, ne informăm, mergem la întâlniri cu temă turistică, ne întâlnim cu alți antreprenori din țară, schimbăm impresii, învățăm lucruri noi și mergem mai departe.”

Probabil că așa, cum spune doamna Avram, se întâmplă cu majoritatea celor care pornesc în astfel de investiții. „Trebuie să ai puțin curaj, trebuie să ai și puțină „inconștiență”, adică să-ți dorești foarte mult să faci un lucru, neștiind de la început de ce te poți lovi.” Mai ales că meseria pe care o avusese înainte nu era una în care să se dezvolte abilitățile de antreprenor. „Aveam impresia, la acel moment, că nu pot să fac altceva decât să predau chimie și fizică, și-mi plăcea ce făceam, dar a fost o decizie atunci, luată și în anumite condiții, care acum nu mai contează sau nu mai sunt valabile, și am intrat pe drumul ăsta. Nu-mi pare rău, pentru că-mi place, lucrez în continuare cu oamenii, gândiți-vă că în fiecare vară cunosc sute de oameni, foarte mulți se întorc și în următorul an, cu prieteni. Și prietenii trimit alți prieteni... Și sunt oaspeți cu care am devenit prieteni și ne vedem an de an. Și vă dați seama că este o mare, mare bucurie.” Înțeleg această satisfacție ce răzbate din ochii doamnei, ca pe un premiu pe care l-a câștigat în urma efortului depus an de an. Pentru că un turist care îți trimite un prieten este un turist care a plecat mulțumit de la tine și asta înseamnă că ai făcut ce trebuia. „Încercăm tot timpul să fim actuali. Pentru că și societatea evoluează, și dorințele, și așteptările oaspeților sunt altele și noi încercăm să fim la înălțime. Și sper să reușim.”

Personalul specializat, o problemă majoră

O problemă pe care o întâmpină în demersul acesta de a fi mereu la înălțime o reprezintă personalul calificat. „Găsim cu greu persoane pregătite, am ales varianta să căutăm personal și chiar să încercăm să-l instruim aici în pensiune. Este o problemă nu mare, extraordinar de mare și nu știu cum va fi pe viitor. Ducem lipsă de personal, muncim foarte mult cei care suntem aici, noi și echipa pe care o avem, dar încă avem nevoie de personal și este o problemă în sensul că nu te poți dezvolta dacă nu ai personal calificat. Deci este o piedică în dezvoltare.”

Evident că implicarea familiei mai atenuează din neajunsul amintit „Am avut tot timpul familia lângă mine, soțul, copiii, copiii care erau destul de mari când am luat deciziile pe care le-am luat și care ne sprijină. Copiii mă ajută de când erau chiar foarte mici, de acum 10 ani, de la început. Vacanțele și le-au petrecut aici, bineînțeles muncind și ajutându-ne. Acum băiatul deja a terminat, de trei ani, facultatea, s-a implicat foarte mult în fermă, iar fetița mai mare, care termină anul ăsta masterul la ASE, în fiecare vară este pe aici și muncește, și ne ajută, iar acum, mai nou, și asta mică, de 13 ani, care a crescut odată cu pensiunea. Ea are vârsta pensiunii!”

Delta Dunării, un loc special

Simte că locul în care locuiește este unul cu totul special. „Delta Dunării este specială din toate punctele de vedere, și din punctul de vedere al condițiilor de trai al localnicilor este specială, și din punctul de vedere al turismului este specială, și din punctul de vedere al naturii, al ecosistemului, pentru că ea trebuie păstrată așa cum este, nu trebuie modernizată, pentru că, fiind unică, trebuie avut mare grijă. Se fac multe lucruri și pentru populație, și pentru păstrarea mediului așa cum este. Apare un pericol, din păcate, nu vreau să supăr pe nimeni, din partea turiștilor. Deci anul ăsta a fost o problemă gunoiul prea mult.” Faptul că are această perspectivă, responsabilă față de mediu și față de comunitatea din Deltă, este dovedit și de soluția aleasă pentru încălzirea pensiunii, cu panouri solare, dar și de oferta culinară ce se bazează pe produsele din zonă, așa cum spuneam la începutul articolului. Și iată că a venit momentul să detaliem și această chestiune de bucătărie: „Turiștii pot consuma la noi în primul rând preparate din pește, pregătite ca la noi în Deltă: ciorbă, saramură, plachie, pește la grătar, pește afumat, scordolea (este un piure făcut cu cartofi, carne de pește fiartă și zeamă de pește, cu condimentele corespunzătoare), tradiționalul borș de pește, bineînțeles, storceag din somn sau din sturion – am văzut, anul ăsta, a fost preferatul turiștilor de la noi. De asemenea, fiind aici și zonă de pășunat, ne procurăm de la particularii care au oi tot ce se poate: brânză mai sărată, mai puțin sărată, smântână. Apoi, de la noi din fermă, ouă proaspete, păsări. Deci, cam tot ce avem este proaspăt și este din zonă, chiar ținem la lucrul ăsta ca tot ce se consumă în pensiune să fie procurat de la întreprinzătorii locali”. Nici vinul nu vine de prea departe, din podgoriile dobrogene. „La noi în pensiune se servește numai vin din Dobrogea, de la Niculițel, de la domnul Vlad, și vin de la Baia, crama Hamangia, este o podgorie nouă, a domnului Ion Bălan, care a investit foarte mult acolo și care produce un vin foarte bun, despre care am auzit că a fost și premiat deja, vinuri foarte apreciate de oaspeții noștri, alb, rose și roșu.”

„Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește.”

De toate, pentru toți

Evident că dacă vorbim de o destinație turistică, chiar și așa din perspectiva noastră, mai degrabă socio-economică, de dezvoltare rurală, tot trebuie să spunem ceva și despre obiectivele de care s-ar putea bucura cel care ar alege să tragă la „hanul” doamnei Avram, rebotezat în vremurile noastre pensiune. „Avem, în primul rând, condiții de cazare în camere mari, luminoase, cu mobilier din lemn. O curte mare, multă vegetație, piscină, teren de tenis, club unde se poate juca biliard, tenis de masă, se poate asculta muzică, se poate dansa, se poate sta de vorbă, se pot spune povești seara la un pahar de vin, la o țuică fiartă, când afară este mai rece, se pot face excursii în Delta Dunării, pe lacuri și canale, în zona Partizani, Ilganii de Jos, Ilganii de Sus, se poate merge la Sfântu Gheorghe o zi, se poate merge la Sulina, deci sunt foarte multe activități. Avem bărci pentru plimbări, avem o persoană care se ocupă de aceste plimbări, care cunoaște Delta, care și povestește. Se pot stabili anumite trasee pentru plimbare pe lacuri și pe canale, iar dacă dorim pentru pescuit, primăvara sau toamna se poate merge pe lacuri la știucă, la somn sau la crap, în funcție de sezon. Primăvara mai mult la crap, toamna mai mult la știucă.”

Contrar așteptărilor, un an bun

Așadar, foarte multe motive de bucurie am avut vizitând aceste locuri. Frumusețe, delicatese, stare de spirit bună, optimism, curaj, unitate, nici măcar necazul provocat de pandemie, care a speriat planeta, nu a determinat umbre prea multe pe chipul aprigei foste dăscălițe. „La noi este o situație mai bună, pentru că avem un hectar de curte, adică 10.000 de metri pătrați, iar distanțarea fizică nu a fost o problemă. Din punct de vedere economic, a fost un an bun, cu o cerere mare din partea turiștilor, făcând o paranteză că a trebuit să începem activitatea turistică abia în iunie, aproape de mijlocul lui iunie, pentru că am fost prevăzători, adică nu am deschis chiar după încetarea stării de urgență, am zis că să ne pregătim foarte bine, și atunci când am crezut că suntem ok, am așteptat și primii oaspeți. Spunem că a fost un an bun comparând lunile iulie și august cu anii precedenți. Nu a fost bine pentru că nu am putut să avem o activitate începând cu martie. Dar e bine.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Joi, 1 aprilie 2021, reprezentanții Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) s-au întâlnit, la sediul Prefecturii județului Constanța, cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Din nou, fermierii dobrogeni i-au prezentat oficialului guvernamental situația critică cu care se confruntă agricultorii afectați de secetă, precizând încă o dată importanța alocării de fonduri pentru acordarea despăgubirilor. Ministrul a promis că se vor găsi resursele necesare cu ocazia rectificărilor viitoare.

„Au fost dezbătute subiecte de interes pentru fermierii dobrogeni nemulțumiți față de neincluderea în bugetul anului 2021 a sumelor promise pentru despăgubirea culturilor de primăvară afectate de seceta din anul 2020 și față de alocările privind reabilitarea sistemului de irigații. Dialogul a fost unul constructiv, bazat pe propuneri și proiecte concrete, primind confirmarea că s-a înțeles într-un final că zona Dobrogea a fost și este cea mai calamitată la nivelul României, este zona care se confruntă cu un grad mare de ariditate, cu un risc extrem de ridicat de deșertificare și tocmai de aceea are nevoie de o strategie de dezvoltare durabilă cu soluții specifice și cu alocări financiare consistente pentru amenajarea stațiilor de pompare și a canalelor de irigații”, a povestit Theodor Ichim, președintele APAD.

Ministrul Agriculturii a spus că va extinde zona de viabilitate astfel încât organizațiile de utilizatori de apă din Dobrogea să poată fi eligibili în cadrul sesiunilor de proiecte cu finanțare europeană, dar și a alocării de fonduri pentru reabilitarea sistemului de irigații prin intermediul Planului Național de Reziliență și Relansare. Astfel, urmează ca APAD să devină membru în cadrul Consiliului de Filială al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare Constanța, dar și al Comisiei de Management care contribuie la elaborarea ghidurilor de finanțare, în vederea îmbunătățirii procedurii de evaluare, cât și a introducerii de criterii de eligibilitate echitabile, care să permită utilizatorilor de apă din Constanța să acceseze fonduri europene, ținându-se cont de gradul de ariditate al zonelor de proveniență a proiectelor ce se vor depune pe noua perioadă de programare 2021-2027.

Au fost propuse măsuri de modificare a Legii 138/2004 privind îmbunătățirile funciare, în sensul declarării sistemelor de irigații de utilitate publică și de interes național, concomitent cu debirocratizarea și simplificarea procedurilor pentru obținerea autorizațiilor de construire, urmând ca aceste subiecte să fie dezbătute atât la nivel de CSAT, cât și în Camera Deputaților, unde există deja o inițiativă legislativă în dezbatere.

APAD a solicitat ministrului reglementarea condițiilor asigurărilor din domeniul agriculturii, primind confirmarea reprezentanților MADR de a intermedia și de a realiza întâlniri periodice cu reprezentanții asigurătorilor și ai Autorității de Supraveghere Financiară, în scopul susținerii proiectelor propuse și a identificării celor mai bune soluții de reglementare.

„APAD continuă să monitorizeze implementarea promisiunilor, a măsurilor și proiectelor la nivelul Dobrogei, susținând soluții concrete, aplicate specificului zonei noastre, fiind conștienți că doar irigațiile în Dobrogea, alături de măsurile complementare de combatere a eroziunii solului (împăduriri și perdele forestiere), vor asigura premisele unei agriculturi durabile în Dobrogea”, a punctat Theodor Ichim.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Fermierii dobrogeni, prin Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, au trimis astăzi, 26 octombrie 2020, o scrisoare deschisă premierului țării, Ludovic Orban, în care-și strigă disperarea și solicită măsuri urgente prin care să fie sprijiniți și salvați de la faliment. Reamintim că aceiași fermieri au protestat în luna august, pe 26, ieșind cu tractoarele pe drumurile din județul Constanța. Atunci, reprezentanții Ministerului Agriculturii le-au promis că vor fi ajutați să treacă de acest an greu, dar se pare că ajutorul se lasă așteptat, iar agricultorii speră în sprijinul prim-ministrului României. Mai jos, scrisoarea deschisă în care fermierii arată problemele și propun soluții.  

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică care s-a instalat începând cu luna noiembrie 2019. Din datele publice transmise de Ministerul Agriculturii reiese că, din suprafața totală calamitată de 1,2 – 1,4 milioane de hectare la nivelul țării, 416.000 hectare sunt doar în județul Constanța, deci mai bine de o treime din totalul suprafețelor afectate la nivel național. Fenomenul de secetă pedologică se manifestă în continuare, fiind deja calamitate culturile de floarea-soarelui și porumb și existând în continuare probleme și cu înființarea noilor culturi (spre exemplu, cultura de rapiță 2020-2021 este deja în pericol iminent de pieire din cauza lipsei precipitațiilor).

În această situație specială starea producătorilor agricoli afectați de secetă se agravează pe zi ce trece, mare parte din aceștia confruntându-se cu o lipsă acută de lichidități din cauza nerecoltării culturilor însămânțate în toamna anului 2019. Pentru a putea depăși această criză, pentru a putea înființa noile culturi de toamnă, dar în special pentru a evita o criză alimentară la nivelul întregii țări, noi, agricultorii, avem nevoie să fim susținuți de autoritățile statului.   

Producătorii agricoli afectați de secetă trebuie să fie ajutați, pentru că altfel vor ajunge în imposibilitatea achitării furnizorilor de input-uri. Pe fondul lipsei de bani, producătorii nu mai pot onora deja contractele de arendă și nu mai pot achita ratele scadente pentru finanțarea activităților curente în agricultură, a echipamentelor și utilajelor agricole, a terenurilor agricole și a spațiilor de depozitare. Terenul agricol trebuie să rămână al României și al fermierilor!

Având în vedere cele menționate mai sus, din dorința și în scopul salvării agriculturii românești, vă solicităm adoptarea în regim de urgență a următoarelor categorii de măsuri:

I. Reglementarea posibilității suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la contractele de credit/leasing

În acest sens, am solicitat public, trimițând chiar și o petiție către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul de Finanțe, emiterea unei OUG care să ne faciliteze obținerea suspendării temporare și de urgență a plății ratelor la credite/leasinguri, doar pentru echipamente/utilaje agricole, terenuri și investiții în active agricole (spații depozitare, silozuri etc.), pentru fermierii afectați de secetă. Evident, această măsură a suspendării plății ratelor ar urma să fie însoțită și de o prelungire automată a maturității creditelor, eliminând momentan presiunea executării/restructurării creditelor de către finanțatori. 

Având în vedere situația dezastruoasă cu care agricultura românească se confruntă la acest moment, și având în vedere criza alimentară de proporții spre care ne îndreptăm cu pași repezi, este de neînțeles pentru noi pasivitatea autorităților statului față de necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter mai mult decât urgent. Precizăm faptul că măsuri similare au fost acordate tuturor persoanelor fizice și companiilor afectate de COVID-19, pentru o perioadă de 9 luni, până la 31.12.2020, cu posibilitatea chiar a prelungirii și în cursul anului 2021 (conform declarațiilor publice ale domnului ministru Florin Cîțu). 

Precizăm faptul că în agricultură durata unui ciclu economic (însămânțare, recoltare, depozitare, condiționare, comercializare) poate depăși un an, iar efectele secetei actuale se vor resimți pe durata a doi ani, cuprinzând atât noua perioadă de înființare a culturilor, cât și încă zece luni până când fermierii vor obține noi venituri. 

Precizăm, de asemenea, faptul că măsurile solicitate de noi privesc doar pe fermierii afectați de secetă și care dețin proces verbal de calamitate, urmând a fi aplicabile doar pentru o perioadă de maximum 18 luni (cât durează un ciclu agricol complet). 

Nu în ultimul rând, precizăm faptul că măsura propusă NU ARE IMPACT BUGETAR, DIMPOTRIVĂ! O asemenea măsură ar permite băncilor/societăților de leasing să nu mai constituie provizioane pentru finanțările acordate, diminuându-și astfel cheltuielile cu provizioanele și majorând componenta de profit impozabil.  

În plus, prin această măsură fermierii ar evita raportarea în CRC (Centrala Riscurilor de Credite), raportare care le afectează deja bonitatea financiară în fața finanțatorilor pe o perioadă lungă, urmând să întâmpine greutăți în obținerea de finanțări viitoare. 

De asemenea, prin eliminarea presiunii plății ratelor, fermierii își vor putea onora atât obligațiile către furnizorii de input-uri, cât și plata arendei, evitând astfel apariția unor probleme economice și sociale în lanț. 

II. Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă

Dobrogea se confruntă cu o situație excepțională cauzată de seceta pedologică severă. Acest lucru este de notorietate, iar efectele dezastruoase produse asupra culturilor agricole este de necontestat. În aceste condiții excepționale, piața nu se mai poate regla prin măsuri obișnuite, fiind necesară adoptarea unor măsuri de susținere a fermierilor afectați de efectele secetei pedologice severe. 

Declararea stării de calamitate în zonele grav afectate de secetă este o măsură absolut necesară. În lipsa ei, guvernul va trebui să-și asume un faliment sistemic al întregii industrii agricole și agroalimentară.  

Reamintim faptul că pe data de 15.09.2020 a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind declararea stării de calamitate de către Comitetele județene pentru Situații de Urgență, pentru fenomenul de secetă pedologică. După expirarea celor 10 zile de dezbatere publică, adică cel mai târziu la începutul lunii octombrie, ar fi trebuit să existe date despre această măsură. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar fermierii nu au nicio informație legată de stadiul adoptării ordonanței de urgență la care ne-am referit mai sus. 

Cunoaștem faptul că între timp au apărut și comentarii la adresa acestei OUG. Unul dintre acestea a fost lansat de către ARCPA (Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole), prin președintele Vasile Varvaroi, aceștia solicitând retragerea ordonanței.

Dorim să atragem atenția tuturor celor care se opun adoptării acestei ordonanțe, asupra faptului că în urma analizei Raportului întocmit de Departamentul de Situații de Urgență împreună cu Direcția Agricolă Constanța și transmis Guvernului României, reiese faptul că peste 85% din culturile înființate în anul agricol 2019-2020 în județul Constanța sunt calamitate în proporție de 80-100 %.

În aceste condiții, nu înțelegem care ar putea fi rațiunea pentru care măsura declarării stării de calamitate pentru zonele grav afectate nu a fost încă adoptată.

Înțelegem faptul că Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole are un interes propriu în gestionarea aceste situații, și că interesul dumnealor nu este același cu interesul producătorilor agricoli. Ce nu înțelegem însă, este cum și-ar putea imagina cineva că într-o situație în care culturile agricole au fost calamitate în proporție de 80-100%, fermierii să-și poată respecta obligațiile contractuale de livrare. Ce ar putea livra acei fermieri care nu au recoltat absolut nimic și care în prezent nu au nici resursele financiare necesare pentru înființare de noi culturi. 

Dacă domniile voastre vor găsi un răspuns la această problemă imposibilă cu care se confruntă în prezent fermierii, atunci ei vor livra (dacă nu acum, măcar din culturile viitoare). Dacă autoritățile nu vor găsi însă un răspuns la această problemă, atunci, probabil că cei mai mulți dintre fermieri nu vor mai exista și nu va mai avea cine să livreze nici în anul 2021 și nici în anul 2022.   

Precizăm faptul că din cauza manierei concrete în care se manifestă seceta (în timp, iar nu într-un moment fix), fermierii nu au fost în măsură să anticipeze acest fenomen, să solicite certificate de constatare a forței majore și să-și notifice partenerii de afaceri cu privire la imposibilitatea obiectivă de executare a contractelor asumate.   

În aceste condiții, solicităm Guvernului să fixeze un moment zero, adică un moment începând cu care fermierii să poată acționa în consecință. Stabilirea unui astfel de moment zero prin OUG va înlătura multe dintre disputele care pot și vor apărea în legătura cu executarea contractelor încheiate de fermieri.  

Și pentru a ilustra buna-credință care stă în spatele demersului nostru, noi propunem ca măsurile pe care vă solicităm să le adoptați să se aplice doar acelor fermieri care vor avea procese-verbale de calamitate pentru minimum 70% din culturi. 

Solicităm adoptarea acestor măsuri exclusiv din dorința ca fermierii români să-și poată continua activitatea, să poată trece peste acest impas, să-și poată onora cinstit obligațiile asumate față de parteneri și să poată hrăni România în continuare, așa cum au făcut-o și până acum.  

III. Adoptarea unui pachet legislativ care să reglementeze asigurările agricole 

Va supunem atenției un aspect: Este corect ca asiguratorii să nu asigure decât riscuri cu incidență redusă, iar seceta care se manifestă des, într-o zonă destul de restrânsă a țării, să nu fie asigurată? Mai mult decât atât, datorită faptului că primele de asigurare sunt subvenționate de stat, prin AFIR, în cadrul măsurii 17.1., nu ar trebui impusă o regulă ca pachetul de asigurare să fie identic pe tot teritoriul țării și să conțină o serie de riscuri asigurate indiferent de frecvența cu care acestea se manifestă?

În condițiile în care se subvenționează primele de asigurare, iar riscurile asigurate au o incidență foarte redusă, ori evenimentele asigurate și produse nu se despăgubesc, atunci această subvenție destinată susținerii agriculturii se transfera și devine o subvenționare de la stat a firmelor de asigurări!

IV. IRIGAȚII

Vom depăși această situație când vom avea posibilitatea să irigăm, când apa nu va mai fi o necunoscută în conceperea și aplicarea planului de afaceri. Când vom avea apă vom putea calcula destul de precis veniturile și nu vom mai fi expuși decât riscurilor evidente, grindină, furtună etc, riscuri reglementate și instrumentate destul de bine de asiguratori.

De aceea vă rugăm să susțineți și să considerați de importanță națională, reabilitarea sistemului de irigații, făcând prioritare zonele cu grad mare de ariditate, așa cum este Dobrogea. Sperăm ca promisiunile obținute urmare a întâlnirii realizate în luna septembrie 2020 cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, referitoare la alocarea în cadrul Planului Național de Relansare și Reziliență, pentru REABILITAREA ȘI MODERNIZAREA SISTEMULUI DE IRIGAȚII a minimum 429 de milioane de euro județului Constanța și 150 de milioane de euro județului Tulcea, să fie respectate și materializate cât mai urgent.

De asemenea, pentru a putea asigura o dezvoltare coerentă a sistemului secundar de irigații de către beneficiarii eligibili, respectiv Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, solicităm să aveți în vedere și reducerea birocrației excesive, prin modificarea în regim de urgență alin 2., lit. b din Legea Îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, care prevede obligativitatea obținerii acordului din partea tuturor proprietarilor de teren pe suprafața cărora se reabilitează sistemul de irigații, în sensul solicitării acordului arendașilor de teren sau chiar al eliminării acestei obligativități.

Prin urmare, solicitările noastre nu sunt o încercare de a ne sustrage de la îndeplinirea obligațiilor ce ne revin, ci o încercare de constatare și configurare a cadrului real în care ne aflăm, în vederea identificării de soluții viabile pentru salvgardarea agriculturii românești. 

În lumina celor de mai sus, vă solicităm respectuos să dispuneți participarea reprezentanților noștri la întâlnirile viitoare ale grupului de lucru format pe aceste subiecte, pentru a discuta de urgență toate aspectele menționate mai sus, având în vedere riscurile la care sunt deja expuși producătorii agricoli din zonele afectate de secetă.

Grupul de inițiativă civică al producătorilor agricoli din Dobrogea, prin:

Theodor Ichim

Răzvan Filipescu

Mircea Chipăilă

Cornel Zamfir

Jean Marc Lacrouts 

Mihai Ciobanu

Daniel Gheordunescu

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, promite despăgubiri pentru toți agricultorii afectați de secetă. Însă condițiile, valoarea despăgubirilor ori când își vor primi fermierii banii sunt informații care nu se știu la acest moment. „Abia după ce vom cunoaște situația reală a pagubelor, vom putea face necesarul de bani. Probabil că după recoltat vor ajunge banii la agricultori”, a spus Adrian Oros într-un briefing de presă, desfășurat azi, 15 aprilie 2020, la Ministerul Agriculturii.

Oficialul guvernamental a precizat că astăzi, în ședința de guvern, va fi aprobată baza legală care să permită acordarea despăgubirilor. Există acte normative, însă ele nu au norme de aplicare, nu există regulamente. „De zece ani, în România, fermierii n-au mai fost despăgubiți pentru seceta pedologică. A lipsit cadrul legislativ pentru constituirea acelor comisii locale, județene care să constate calamitățile din agricultură. Vom îndrepta aceste lucruri în ședința de guvern (n.r. azi, 15 aprilie 2020, ora 17). Însă, rog fermierii, organizațiile de udători să încheie contracte cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare pentru irigații. În prezent sunt încheiate 766 de contracte pentru 830.000 de hectare. În total s-ar putea iriga 1.061.000 de hectare”, a afirmat ministrul. Așadar, se vor constitui comisii și comitete, care vor constata pagubele, se vor centraliza datele, se va face necesarul de bani și abia apoi se va ști cu exactitate cât va încasa fiecare agricultor afectat.

La ora actuală, nici măcar fermierii nu știu dacă întorc, ce și cât întorc din culturile semănate toamna trecută. Ploile căzute în noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c. le-a mai adus un dram de speranță, dar, după cum arată Administrația Națională de Meteorologie, seceta extremă nu se lasă dusă. În majoritatea zonelor precipitațiile au fost nesemnificative, 5 litri/mp, izolat în nord-vestul țării au fost cantități de 10-15 litri/mp. În perioada 20-27 aprilie, ANM preconizează cantități de precipitații de 10-20 litri/mp în partea vestică a României. Restul țării va continua să sufere din lipsă de apă.  

Potrivit datelor MADR, în toamna 2019 s-au însămânțat peste 2,9 milioane de hectare. Rămâne de văzut ce suprafețe și ce culturi se vor întoarce. Ministrul Agriculturii nu părea prea optimist în privința recoltelor din acest an.

Expoziția internațională „Săptămâna Verde” (Grüne Woche) se desfășoară în perioada 17-26 ianuarie 2020, la Berlin. Ministerul Agriculturii (MADR) anunță că participă cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale, în cadrul căruia experți din MADR promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.

În standul României vor fi promovate și vor putea fi degustate produse înregistrate pe scheme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Ţara Bârsei –IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.

De asemenea, printre produsele româneşti expuse la ediția 2020 a expoziției „Săptămâna Verde” se vor regăsi sloi/tocan de oaie, pastramă de oaie, babic, ghiudem, brânza de burduf în coajă de brad și în membrană, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, sardeluțe, scrumbie marinată, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri, gemuri sau dulcețuri de fructe din fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză etc.).

Din categoria băuturilor spirtoase, în standul țării noastre vor fi degustate pălinca, țuica şi vinul. Vizitatorii au posibilitatea să simtă, de asemenea, gustul merelor de Voineşti.

În cadrul expoziției „Săptămâna Verde 2020”, România își va promova obiectivele turistice, obiceiurile și datinile străvechi bine conservate din județe precum Bacău, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Mureș, Neamț, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, prin diverse materiale de promovare (pliante, flyere, clipuri video).

Expoziția „Săptămâna Verde 2020” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură pe plan momdial. Anul trecut, peste 400.000 de vizitatori au trecut pragul expoziției din Germania.

MADR a anunțat că ministrul Adrian Oros și secretarul de stat Aurel Simion vor fi prezenți la deschiderea oficială a expoziției, a cărei ţară parteneră, în acest an, este Croația.

Forumuri, conferințe, dezbateri

„Săptămâna Verde” este un prilej pentru organizarea a tot soiul de evenimente de interes atât pentru mediul de afaceri, consumatori, cât și pentru autorități. Astfel că, în perioada 16-18 ianuarie 2020 are loc Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA), organizat de către Ministerul Federal al Agriculturii și Alimentației din Germania, la Berlin, eveniment care are ca invitați delegați la nivel înalt – miniștri, secretari de stat, ambasadori, reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură este o conferință internațională în cadrul căreia se abordează problemele politicii agroalimentare. La această ediție, în cea de-a treia zi, are loc cea mai mare conferință informală a miniștrilor agriculturii din lume.

„Alimente pentru toți – Comerț pentru securitate, diversitate și nutriție durabilă” este tema de anul acesta a GFFA și a conferinței miniștrilor Agriculturii. Scopul conferinței este acela de a găsi poziții politice comune, de a iniția și de a monitoriza un proces internațional și de a promova schimbul dintre factorii politici, operatorii economici, comunitatea științifică și societatea civilă. „Rolul evenimentului este acela de a sensibiliza publicul în legătură cu importanța comerțului pentru asigurarea securității alimentare globale. GFFA își propune să abordeze următoarele subiecte: relevanța comerțului în securitatea alimentară, crearea de reguli corecte pentru comerțul agricol, posibilitatea ca lanțurile de aprovizionare globale să fie incluse, durabile și sigure, proiectarea comerțului pentru promovarea dezvoltării agricole”, precizează un comunicat de presă al MADR transmis redacției. Același comunicat informează că, în 17 ianuarie 2020, ministrul Adrian Oros va participa la conferința privind „Viitorul producției globale de carne de porc sub amenințarea pestei porcine africane”, organizată de Comisia Europeană, la Berlin, și la care sunt invitați să participe reprezentanții guvernelor și ai instituțiilor cu responsabilități, precum și actori importanți din domeniu.

Foto: MADR