La Sarichioi, în județul Tulcea, Ivan Fedot face legumicultură pe o suprafață de peste 300 de hectare, iar pe 1.200 de hectare are cultură mare. Nu este de profesie agronom, dar a devenit dintr-o întâmplare agricultor, la îndemnul unui alt fermier, pentru care asigura transportul producției.

Legumicultura a luat, de ceva vreme, avânt în această zonă, care înainte de 1989 se bucura de un bazin legumicol de aproximativ 3.000 de hectare. „Între localităţile Sarichioi, Zebil, Enisala, Sabangia erau numai ferme legumicole, fosta AESC Zebil cu peste 3.000 de hectare. Mergeai pe şosea şi în stânga, şi în dreapta erau numai legume. După 1989 a dispărut Horticola, iar cei care erau la Horticola şi aveau experienţă au început în privat să se dezvolte pe legume. Şi uite aşa, de la unul, de la altul, s-a creat un bazin legumicol foarte mare. Astăzi, sunt aproape 1.000 de hectare cultivate cu legume”, povestește Ivan Fedot, fermierul născut și crescut în Sarichioi. „Am stat printre legume, dar n-am cultivat, nici din familie n-a avut nimeni. Acum vreo 25-30 de ani, fiind conducător auto, am cărat ceapa de aici la Bacău, pentru un fermier de aici. Dânsul m-a îndemnat să pun şi eu un hectar de ceapă. Şi, de atunci, până la ora actuală cultivăm peste 300 de hectare de legume şi am ajuns până pe la 1.200 hectare de cultură mare.”

Primul hectar de ceapă, plantat lângă cultura existentă a fermierului care i-a insuflat „microbul”, i-a adus o producție de 30 t/ha. „A fost de o calitate ireproşabilă, era ceapă Diamant de la Buzău, de la Staţiune, soi românesc, bineînţeles. L-am semănat cu semănători clasice, vă daţi seama – acum avem semănători de precizie, e cu totul altceva, sunt hibrizi acum –, dar atunci hectarul ăla a făcut o ceapă de calitate bună, am prins şi an bun, preţ a avut. A fost chiar de o calitate mai bună decât la amicul meu care a pus. Am pus suflet şi a ieşit treabă bună”, ne-a zis fermierul Ivan Fedot, căruia i-a fost aproape soția, horticultor de meserie.

Acest început promițător l-a făcut ca în anul următor să cultive trei hectare și a mers mai departe, plantând și rădăcinoase, şi vărzoase. Inițial a lucrat terenul părinţilor, socrilor și pe cel al neamurilor, iar când a văzut că lucrurile merg bine a început și să arendeze. „La început n-a fost greu deloc, pentru că terenul era nelucrat la noi. Erau diferite asociaţii care au luat terenul, l-au arendat, l-au lăsat şi era pârloagă, cât vezi cu ochii. Mi-a fost greu că n-aveam utilaje cu ce să lucrez. Când m-am apucat de hectarul ăsta, aveam un tractor U650, îl cumpărasem pentru părinţi şi socri, care aveau o mică asociaţie. Aveam un plug, disc, remorcă, nişte instalaţii de irigat, dar cum era pe vremea aceea, de aluminiu”, își amintește Ivan Fedot.

Dacă inițial problema era lipsa utilajelor, în prezent o reprezintă cea a lipsei terenului. „Acum e greu, că nu mai e teren. De când cu subvenţiile astea, toată lumea lucrează. Dar e suficient cât avem. Jumătate la irigat, jumătate la neirigat, unde avem, în special, avem culturi de toamnă, care nu sunt aşa de pretenţioase pentru apă precum legumele. Leguma nu poţi s-o pui dacă nu ai apă, mai bine nu înfiinţezi cultura, deoarece cheltuiala pe hectar e foarte mare şi riscul e prea mare”, arată fermierul din județul Tulcea.

Apă pentru culturi de top

Existența lacurilor în zonă, așa cum sunt Babadag, Razelm, Zebil, i-a ajutat pe agricultori, mai ales că beneficiază și de posibilitate de pompare, dar și de subvenție pentru apă, fapt ce a venit în ajutorul tuturor. „Avem o organizație a udătorilor, OUAI, care funcţionează. Pe Sarichioi sunt în jur de 1.250 de hectare lotul de irigat, iar pe Sabangia în jur de 3.000 de hectare. Avem staţie de bază de pompare din lacul Razelm, care de la înfiinţarea ei şi până acum a funcționat. Pentru că s-a format un bazin legumicol şi a fost nevoie de apă. Şi am ţinut şi noi de sistem, alături de cei de la ANIF care ne-au sprijinit şi ne-au dat apa. Acum e subvenţionată şi e şi mai bine”, precizează Ivan Fedot.

În urmă cu aproximativ șase ani, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, a fost schimbată infrastructura de irigat, de la vane, la antene, cu apometrele aferente, și până la debitmetre. Astfel, nu mai există pierderi de apă şi funcţionarea este optimă.

Chiar dacă finanțarea a fost 100% nerambursabilă, fermierii care doresc să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă în vedere că au nevoie de bani, totuși, pentru studiile de fezabilitate, măsurători etc. „În plus, ai nevoie de un consultant bun, un proiectant bun şi, bineînţeles, un constructor bun. Noi am avut parte de toţi, mai puţin consultantul și am schimbat vreo trei până am implementat proiectul. Trebuie să respecţi ghidul AFIR-ului, iar consultantul are răbdarea asta, îl citeşte, se documentează şi depune toate hârtiile de la un proiect la altul. Dar consultanţii au multe proiecte şi nu fac faţă, aici e problema lor. Şi te amână, mai fac greşeli, de la o hârtie la alta, te trezeşti cu specificaţii de la alt proiect, na, se întâmplă. Dar, uşor-uşor se rezolvă”, a specificat fermierul.

Fondurile europene rămân gura de oxigen a fermierilor

În ferma de la Sarichioi, investițiile pentru depozitul de cereale sau pentru hala unde se face selectare, și până la utilajele pentru lucrat terenul, au fost făcute, în proporție de 90%, pe fonduri europene. „Am început de la achiziţii de utilaje, apoi achiziţii utilaje pentru legumicultură, am avut un proiect mare cu silozuri de cereale pentru depozitare şi după aia am făcut hala respectivă, un depozit de colectare, condiţionare a legumelor”, își amintește Ivan Fedot.

Aici sunt preluate legume și de la alți producători din zonă, care s-au asociat în Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm și au reușit să intre în supermarketuri, unde livrează zilnic legume proaspete. Ivan Fedot este președintele cooperativei și spune că nu a fost greu să îi facă pe asociații săi să vină laolaltă. „N-a fost greu să-i aducem în cooperativă, pentru că eu am dat primul exemplu cu ce se poate face. După aia, au venit şi ceilalţi alături de noi. Sunt şi mai mici, şi mai mari, de la 2-3 hectare, până la 200 de hectare. Dacă aş avea numai cultură de cereale m-aş plictisi. În legumicultură trebuie să stai tot timpul pe câmp, să urmăreşti boli, dăunători. Dacă nu eşti atent o zi, două, imediat te-a ars la buzunar. Ba un dăunător, ba o boală, ba o buruiană. Trebuie să fii cel puţin de trei ori pe zi în câmp la legume.”

În trecut, Ivan Fedot a avut și ardei, tomate, vinete, dar din cauza lipsei forţei de muncă pentru cules, a ajuns în prezent să cultive doar rădăcinoase, care se recoltează mecanic. După spălare, ambalare și etichetare, urmează livrarea, totul decurgând firesc, fără impedimente.

Cooperativa asigură valorificarea

Dacă pentru mulți desfacerea este o problemă spinoasă, Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm lucrează cu lanțuri de magazine din toată țara, Timişoara, Cluj, Roman, Craiova, Bucureşti. „Dacă ai calitate, ai şi desfacere. Ai calitate – ai producţie – ai şi preţ. Deci marfa trebuie să fie conformă şi de calitate. Faptul că livrăm în toată ţara e o bucurie şi o satisfacţie. Şi nu reuşim să livrăm pe câte cerinţe avem. Asta denotă că produsele se consumă, e desfacere, iar noi facem o treabă bună”, arată președintele cooperativei, care spune despre relația cu supermarketurile că este optimă și că totul decurge conform contractului, plata făcându-se la două sau trei săptămâni. „Înainte era la două luni, acum două săptămâni, o săptămână, nu ne facem probleme”, spune Ivan Fedot.

Legumele de la Kalinka Eco Farm sunt sănătoase deoarece sunt păstrate doar la temperatură și umiditate controlate, dar și pentru că li s-au făcut tratamentele la timp, acum cooperativa agricolă fiind în situația în care le poate valorifica în fiecare lună a anului, ceea ce înseamnă constanță. Orice produs la care, după spălare, se văd diferite boli sau dăunător, este returnat. „Totul e localizat, avem trasabilitate de la înfiinţarea culturii până la recoltare, cu tratamente, cu tot ce trebuie”, a punctat Ivan Fedot.

Depozitarea, cheia succesului

Investiția în utilaje și spații de depozitare este una dintre cheile de succes nu doar în legumicultură, ci și în cultura mare. Astfel, existența silozului l-a ajutat pe Ivan Fedot să nu vândă la recoltare: „Recoltăm, vedem cantitate, vedem calitatea produsului, facem toate analizele şi când facem ofertă o facem pe toată cantitatea şi obţinem un preţ mai bunicel faţă de perioada de recoltare. Acum, în ultima perioadă, preţurile la recoltare chiar au fost mai mari faţă de ce a fost după câteva luni. A venit războiul, a venit marfă din import foarte ieftină, iar piaţa face preţul. Omul se duce şi cumpără unde e ieftineală. Dar, una peste alta, ne-am descurcat. N-am vândut sub preţul de cost, la unele categorii de cereale chiar am vândut şi vindem ca să acoperim găurile noastre, leasinguri, credite. Le-am rostogolit şi rostogolim în continuare, mergem înainte”.

O problemă rămân irigațiile. Însă, producțiile realizate pe terenurile irigate l-au ajutat pe agricultorul tulcean să acopere pe cele realizate de pe terenurile care nu beneficiază de irigații.

Tehnologia înseamnă performanță

De-a lungul anilor, pe terenurile de la Sarichioi, Ivan Fedot a testat cam toți hibrizii pentru a atinge performanța optimă. „Au apărut de atâta timp hibrizi noi, performanţi, pe care bineînţeles că i-am băgat în cultură. Dacă am văzut diferenţa de calitate, de cantitate în primul rând, am mers pe hibridul respectiv. Tot ce apare nou în fiecare an testăm. Nu înseamnă că dacă un morcov, de exemplu, merge într-o zonă, acelaşi morcov hibrid merge şi în cealaltă zonă. Depinde de climă, de teren, de multe alte aspecte”, explică fermierul. Din punctul său de vedere, la morcov, o producţie bună este între 60-80 tone pe hectar, la rădăcinoase între 30-50 tone la hectar, la ceapă variază de la 40, la până chiar 100 de tone. Dar pentru a ajunge la nivelul acesta ai nevoie de tehnologie, performanţă, investiţii în teren. „Nu poţi să investeşti puţin şi să scoţi mult. Acolo unde investeşti mult ai şi cantitate, şi calitate. Când nu investeşti nu ai nici cantitate, nici calitate. Deci una fără alta nu se poate.”

Toate problemele cu mediul, boli, dăunători, hibrizi sau soiuri care nu merg, cu vânzarea se pot combate doar cu tehnologie. „Am investit foarte mult în tehnologie. De la utilaje de pregătit terenul, recoltare, condiţionare, etichetare. Mâna de lucru e scumpă şi nu se găseşte, iar dacă nu ai tehnologie, nu poţi să răzbeşti să realizezi ceea ce vrei”, ne-a mai zis Ivan Fedot.

Familia, celula binelui

Lui Ivan Fedot, alături îi stau și cei trei nepoți, dincolo de soţie și copiii. „Copiii au fost pe câmp de mici, mutam irigaţiile și împrăştiam îngrăşămintele, cu mâna, pe vremea aia. Şi de mici au lucrat alături de părinţi. Au terminat studiile, s-au dus la facultate, au făcut facultatea, una agronomie, cealaltă geografie, a dat la master şi la geografie, şi la horticultură şi după aia a avut şi un doctorat în agricultură şi l-a luat şi pe acela. Deci pot să zic că am copii cu studii de specialitate în domeniul agricol. Apoi, avem trei nepoţi, băieţi, care umblă mecanizatori pe combine, pe tractoare, le place, mergem în câmp, vedem cum cresc plantele, cum începe porumbul, mazărea, morcovul. Am visat să fiu şofer de tir, dar acum avem trei tiruri în portofoliu, cu care livrăm marfă. Nu-mi pare rău. Nu ştiu de unde mi-a intrat microbul ăsta agricol, dar parcă acum nu văd să fac altceva”, ne-a spus la final Ivan Fedot, care, așa cum mărturisește, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar porni pe același drum început cu hectarul de ceapă.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Ajutorul de minimis pentru legumele în spații protejate

Tutavir, insecticidul biologic autorizat pentru combaterea dăunătorului Tuta absoluta

Fermier, mai mult decât o meserie

Vinurile produse în țara noastră au obținut trei mari medalii de Aur, 20 de Aur şi 29 de Argint la ediţia 2025 a sesiunii dedicate vinurilor roze a Concours Mondial de Bruxelles, cel mai mare concurs de vinuri roze din lume, competiţie desfăşurată în perioada 28-30 martie, la Constanţa. Cele 52 de distincţii câştigate reprezintă cea mai prolifică participare românească într-un concurs internaţional de vinuri. La această ediţie, România a urcat în topul ierarhiei ţărilor medaliate, după Franţa, Italia şi Spania.

Vinurile Arida Cabernet Sauvignon Rose 2024, Charme de la Mer Roze 2024 şi Lacrima Lui Ovidiu 5 Roze (vin licoros) sunt rozeurile româneşti care au primit cea mai înaltă distincţie, Marea Medalie de Aur.

Producătorii cu cele mai premiate vinuri au fost Murfatlar Vinul (cu două mari medalii de Aur, una de Aur şi două de Argint), Cramele Recaş şi Familia Vlădoi (ambele cu trei medalii de Aur şi una de Argint) şi Cramele Cotnari, cu două medalii de Aur şi două de Argint.

Dobrogea a fost regiunea cu cele mai multe vinuri roze premiate - trei Mari Medalii de Aur, zece de Aur şi 13 de Argint, urmată de Moldova cu șapte de Aur şi patru de Argint. Dintre vinurile româneşti premiate, 45 au fost vinuri liniştite, 6 spumante şi unul vin licoros.

Sesiunea dedicată vinurilor roze a Concours Mondial de Bruxelles, unul dintre cele mai apreciate și influente concursuri de vinuri din lume, s-a desfăşurat în perioada 28-30 martie 2025 în orașul Constanța, regiunea viticolă Dobrogea.

Aceasta a fost o premieră în istoria vinului din România, Concours Mondial de Bruxelles fiind primul mare concurs internaţional de vinuri care a ales România drept destinaţie pentru una dintre competiţiile sale. Timp de trei zile, aproape 70 de degustători internaţionali au analizat şi evaluat în orb vinuri roze din întreaga lume şi au descoperit incredibila diversitate a regiunii Dobrogea.

Una dintre premierele acestei sesiuni a fost aceea că o parte semnificativă a juriului a fost formată din achizitori ai unor mari lanţuri de retail şi magazine din străinătate, acestora alăturându-se vinificatori, jurnalişti, somelieri şi educatori de vinuri, reprezentând 19 naţionalităţi. În total, aceştia au evaluat 1.250 de vinuri roze, provenite din 34 de ţări, ceea ce reprezintă un record pentru CMB Rose Session. Tot un record a fost şi prezenţa vinurilor româneşti, producătorii români înscriind în concurs 144 de probe, comparativ cu anul trecut, când România a fost reprezentată de 44 de vinuri.

Vinurile din România medaliate la CMB Rose Session 2025

Lista tuturor vinurilor medaliate la CMB Rose Session, aici: https://results.concoursmondial.com/en/results

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Prima sesiune de degustare din 2025 a Concours Mondial de Bruxelles, una dintre cele mai importante şi influente competiţii de vinuri din lume, va începe în această săptămână, la Constanţa. Timp de trei zile, aproape 70 de degustători internaţionali vor analiza şi evalua în orb vinuri roze din întreaga lume şi vor putea descoperi incredibila diversitate a regiunii Dobrogea. Pe lângă concursul de vinuri, care va avea loc între 28 şi 30 martie, în cadrul evenimentului vor fi organizate mai multe degustări, vizite la cramele dobrogene, cine tematice, conferinţe şi masterclass-uri, menite să promoveze vinurile şi gastronomia românească în rândul invitaţilor străini.

În premieră pentru țara noastră, Concours Mondial de Bruxelles a ales România ca destinaţie pentru una dintre competiţiile sale.

Cei aproape 70 de degustători, vinificatori, jurnalişti, achizitori, somelieri şi educatori de vinuri, reprezentând 19 naţionalităţi, inclusiv România, vor evalua 1.250 de vinuri roze, provenite din 34 de ţări, ceea ce reprezintă un record pentru CMB Rose Session. Tot un record este şi prezenţa vinurilor româneşti, producătorii români înscriind în concurs 144 de probe, comparativ cu anul trecut, când România a fost reprezentată de 44 de vinuri.

Topul ţărilor cu cele mai multe probe înscrise este condus de Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi România. Pe lista ţărilor participante se regăsesc şi destinaţii mai exotice precum India, Canada, Columbia, Peru, Rusia, Mexic, Brazilia sau Turcia.

Din România, cele mai multe vinuri roze au fost înscrise din regiunea Dobrogea - 35,7%, urmată de Moldova, cu 16,3% din probe, Muntenia şi Transilvania cu câte zece procente.

O mare parte din vinurile roze româneşti care se vor alinia la startul CMB Rose Session sunt produse din soiul Pinot Noir (28,6% din numărul total de vinuri româneşti), din Cabernet Sauvignon – 20,4%, din Fetească neagră şi Merlot, cu câte 14,3% fiecare, însă vor fi degustate şi vinuri din Busuioacă de Bohotin, Blaufrankish, Negru de Drăgăşani sau Novac.

Rezultatele vor fi anunțate pe 7 aprilie 2025, pe site-ul Concours Mondial de Bruxelles.

Concours Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor. Concours Mondial de Bruxelles a fost înființat în 1994 la Bruxelles, Belgia, iar după 20 de ediții a devenit concurs itinerant, fiind găzduit de cele mai celebre regiuni viticole din lume. În 2020, CMB s-a divizat în mai multe sesiuni, una dedicată vinurilor albe şi roșii, una vinurilor roze, una spumantelor şi una vinurilor dulci şi licoroase.

Eveniment CMB Rose Session din țara noastră este organizat cu sprijinul: Hochland, Aqua Carpatica, Wines of Romania, Sorla, SeaYou, Revino, Un Vin Pe Zi, IPPU, Hang Off, Illy şi City Grill, Domeniul Bogdan, Crama Rasova, Murfatlar Vinul, Alira, Jidvei, Caii de la Letea, Navigo, De Matei, Olterra, Crama Histria, Liliac, Villa Vinea, Crama La Salina și Familia Darabont.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Toamna trecută ne-a purtat pașii în două ferme din județul Constanța, pentru a afla, la firul ierbii, realitățile a doi agricultori. La Fântânele, ne-am reîntâlnit cu un agricultor pasionat, Constantin Soare, iar la Agigea, cu Gheorghe Lămureanu, care lucrează împreună cu familia o mie de hectare. Într-un an dificil, unul dintre subiectele care stau pe buzele agricultorilor a fost cel al apei, o provocare pentru mulți dintre aceștia, care, din fericire, nu a mai fost atât de „fierbinte” în toamnă, după o vară caniculară venind ceva ploi.

Apa mult-așteptată vara și-a făcut simțită prezența abia spre toamnă. Dacă în luna august, în zona Fântânele au căzut 48 de litri în două reprize, luna septembrie a fost mai darnică, precipitațiile asigurând în jur de 75 de litri, un nivel mulțumitor care a permis înființarea culturilor în condiții normale.

Însă anul agricol 2023-2024 a fost unul nefavorabil tocmai din cauza lipsei precipitațiilor care a generat multe pierderi la culturile însămânțate atât toamna, cât și primăvara. Producțiile au fost destul de scăzute, în special la culturile de primăvară, la mazăre, porumb sau floarea-soarelui. Dintre toate, porumbul rămâne însă cel mai afectat, deoarece apa de care avea atât de multă nevoie în perioada de vegetație a lipsit. „Dar asta e… am mai trecut prin situații din astea, tragem speranța să mergem înainte, să putem găsi soluții financiare, economice. E motivul pentru care am încercat să ne constituim într-o organizație a utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI), în vederea reabilitării infrastructurii secundare, deoarece apa este o nevoie pe zona Dobrogea. Din păcate, unde nu e infrastructură principală, nu ai șanse să poți să repui în funcțiune sistemul de irigații”, ne-a zis Constantin Soare, care administrează o fermă de puțin peste o mie de hectare. „Unii mai blamează faptul că infrastructura pe care o deține ANIF-ul ar fi energofagă. Din păcate, aprecierile celor care gândesc în felul ăsta nu sunt tocmai realiste sau corecte. Fără o astfel de infrastructură nu aveam nicio șansă să putem iriga, aceasta fiind făcută de firme de proiectare specializate, de mari specialiști la vremea respectivă. Și astfel de investiții de o anvergură de maniera aceasta, după cum se constată, s‑au putut face numai într-un sistem centralizat – vezi cel anterior. Și trebuie să mulțumim și să apreciem că-l avem, și să facem uz de el”, a mai spus fermierul constănțean.

Păioasele, mai puțin pretențioase

Fermierii dobrogeni cunosc însă specificul zonei, cu precipitații mult mai reduse față de alte arii ale țării, astfel că în structura de culturi includ unele mai puțin „pretențioase”, așa cum sunt orzul, grâul, iar pentru primăvară floarea-soarelui, acolo unde se poate. „Culturile pe care le punem și care ne asigură, cât de cât, cel puțin recuperarea cheltuielilor și eventual ceva profit sunt culturile de păioase. În ultimii trei ani, am pus rapiță pe aproximativ 300 de hectare anual și am pierdut-o de fiecare dată, cauza fiind lipsa precipitațiilor, a umidității, care n-a permis generarea răsăririi. Anul acesta avem precipitații, dar atunci când am stabilit structura de culturi n-am mai luat în calcul cultivarea rapiței. Și am mers pe orz, pe grâu, în toamna aceasta, iar la condițiile pe care le avem tragem speranțe că va fi bine. Sunt culturi care sunt mai sigure decât rapița, floarea sau porumbul și, în situația dată, asta este strategia. Încercăm să ne încadrăm în obligațiile pe care le avem, să avem minimum trei culturi și așa mai departe, dar ponderea în structura de culturi o reprezintă păioasele”, arată Constantin Soare, care beneficiază de sprijin prin Pachetul 4 Culturi Verzi. Acest pachet de conservare a apei şi a solului are potenţialul de a diminua riscul scurgerilor de nutrienţi, în special a azotului, în timpul iernii și vizează atingerea obiectivelor Directivei-cadru Apă de a asigura o bună stare ecologică şi chimică a tuturor apelor.

„În structura de cultură a fiecărui producător agricol avem şi culturi de toamnă, şi de primăvară. Pachetul patru, culturi verzi şi culturile secundare, iar acolo unde n-ai pachetul patru, ai culturi secundare, că avem toate GAEG-urile pentru care trebuie să ţinem cont de obligaţii. Deci, după 1 octombrie avem dreptul, aşa cum este stabilit prin actul normativ care reglementează pachetul patru, să intrăm să pregătim terenul şi să semănăm cultura principală. Pentru celelalte terenuri care rămân pentru a fi semănate primăvara, pachetul patru – cultura verde rămâne în vegetație, înainte de semănat”, a detaliat fermierul. 

Susținerea statului, impuls pentru agricultori

În zona Dobrogei, infrastructura principală și cea secundară de irigații acopereau în jur de 450.000 de hectare până în 1989. Legat de demersurile făcute în zona Fântânele, de la proiectarea sistemului de irigații care urmează a fi pus în funcțiune, Constantin Soare spune că nu trebuie uitată contribuția unor decidenți care au înțeles nevoile din teren. „În mai 2017, ministrul Agriculturii, dl Daea, în funcție la acea dată, a reușit prin demersurile pe care le-a făcut cu Guvernul – deoarece așa cum bine știm orice subvenție acordată de către statul român fermierilor trebuie aprobată de către Comisia Europeană –, constatându-se că natura a început să creeze mari probleme în ce înseamnă lipsa precipitațiilor, s-a aprobat să se subvenționeze apa, să se livreze cu titlu gratuit OUAI-rilor. Deci statul aduce apă pe canalele principale, prin ANIF, care gestionează infrastructura respectivă, și o livrează cu titlu gratuit OUAI-urilor. S-a completat Legea 138, Legea îmbunătățirilor funciare, și s-a stabilit cu caracter permanent această regulă. Dacă nu aveam această regulă, nu discutam de irigații la nivel de România. Poate doar la cei care mai erau pe prima treaptă de pompare și atât”, povestește Constantin Soare.

Prețurile mult prea mari în lipsa acestor reglementări ar fi pus stop oricăror irigații pentru treptele de pompare secundare. Doar fermierii de pe prima treaptă de pompare, unde costul energiei este mai mic, ar mai fi avut cum să beneficieze de aceste sisteme.

„Eu am irigat până în 2004 inclusiv, moment în care la final, în decembrie 2004, s-a schimbat Legea îmbunătățirilor funciare, a apărut Legea 138 și prin conținutul ei s-a eliminat subvenția care făcea obiectul pompării apei, apa ce o aducea până la stație, până la hidrant, gratuit. Apa, la vremea respectivă, era 50 lei pe 1.000 de metri cubi. După ce s-a eliminat subvenția, pe mia de metri cubi am avut 2.000 de lei pentru treapta a treia, și pentru treapta a patra 4.000 lei. Dacă nu s-ar fi luat această decizie să se livreze cu titlu gratuit, nu discutam de irigații. Acela a fost declicul, momentul care m-a determinat să adun colegii din zona Fântânele, am constituit OUAI-ul și mai departe am făcut toate demersurile pentru depunere de proiect, în 2017. În 2018 am preluat toată infrastructura celor șase ploturi de irigații pe care le avem în portofoliu, în proprietate de la ANIF, cu titlu gratuit cum bine se știe, am făcut în paralel proiecte, ținând cont de Măsura 4.3 care permitea depunerea de proiecte”, a detaliat agricultorul care a depus la începutul anului 2019 proiecte pentru fiecare plot. În 2020, în martie, a semnat contractele de finanțare cu AFIR-ul.

Pandemia și explozia prețurilor au dus la întârzieri destul de mari, dar fermierii au găsit soluțiile pentru a merge mai departe. „Am reușit să determinăm Ministerul Agriculturii și tot Guvernul să înțeleagă că trebuie să ne ajusteze prețurile, având în vedere explozia acestora care a avut loc în 2021. În acest sens a apărut Ordonanța 64 care ne-a permis ajustarea prețurilor, care ne-a permis în continuare scoaterea la licitație și angajarea constructorilor, și începerea execuției lucrărilor, situație în care ne aflăm la momentul de față. Suntem cu toate cele șase proiecte în faza de execuție, în diverse faze de lucru”, a explicat Constantin Soare.

Cele șase ploturi deservesc suprafața totală de 5.350 de hectare. Suma alocată pe Submăsura 4.3 – Infrastructura de irigații, de un milion de euro plus, a fost suplimentată cu aproximativ 200.000 prin Ordonanța 64, dar nu acoperă necesarul. „În Ghidul sM 4.3, în 2018-2019, era stipulat că o organizație poate depune trei proiecte pentru același plot, dar în sesiuni diferite. Motivul era generat de această situație, că suma alocată pe un proiect – la data respectivă, un milion de euro – nu reușea să acopere reabilitarea întregii structuri, pentru că o iei cronologic: stația completă, cu alimentare cu energie, conductă principală și mai departe o antenă, două, trei, patru, în funcție de banii pe care-i avem. Acum însă nu reușim, din păcate, să ne acoperim întreaga suprafață. În 2019, în sesiunea următoare, când eu eram pregătit cu toate documentele, s-a schimbat Ghidul și nu s-a mai permis să depui al doilea rând de proiecte”, precizează Constantin Soare. Construcția unei stații de capacitate maximă, alimentată cu energie, cu o conductă principală la care se conectează două-trei antene, nu acoperă neapărat întreaga infrastructură necesară unui plot, în multe cazuri fiind necesare investiții pentru o a doua conductă principală cu antenele aferente. Însă legislația actuală a oprit depunerea de noi proiecte. „Ne-am trezit în situația în care, și în condițiile stabilite prin PNS, a fost stabilit că un beneficiar poate depune un singur proiect. Indiferent, în cazul nostru, vezi OUAI fiind, cu șase proiecte, aș fi putut să depun și ar fi fost necesar să depun proiect pentru fiecare plot în parte. Nu! Am avut dreptul, prin efectul conținutului PNS-ului, să depun un singur proiect, și am depus doar pe unul. Cu celelalte vom vedea ce vom face în continuare. Va fi o problemă, mai ales că PNS-ul, după cum știm, are valabilitate până în 2027. Banii care au fost pe DR 25 s-au alocat printr-o singură sesiune și sunt toți acoperiți prin proiectele depuse. Ne bucurăm că e cerere mare, motiv pentru care tragem speranțe că statul, Guvernul, MADR vor mai găsi surse financiare care să permită reabilitarea întregii infrastructuri, și secundare, și principale”, ne-a zis cu speranță agricultorul constănțean.

Mulți bani din buzunarul propriu

Din păcate, nici băncile nu vin în ajutorul fermierilor din aceste OUAI-uri, care sunt organizații nonprofit, cu activitate de utilitate publică. „Am reușit să determin banca cu care lucrez să înțeleagă că trebuie să ne acorde credit pentru implementarea proiectelor pe care le am în derulare și am accesate 11 milioane de lei credit de la o bancă, bani care fac obiect de plata facturilor și a bazei, și a TVA-ului facturilor cu constructorii”, a explicat Constantin Soare.

Aceste sume le sunt necesare pentru plata facturilor către constructori, cererile de plată către AFIR – în cazul de față, în număr de șapte, stabilite de la momentul semnării contractului pe toată perioada de derulare – și documentele trebuind să fie conforme, plus actele care atestă plata facturilor ce urmează a fi decontate. „Ca să poți cere banii la AFIR, trebuie să demonstrezi că i-ai plătit constructorului, și asta presupune să deții tu surse proprii. Motiv pentru care, repet, pentru toate cele șase ploturi am accesat un credit de 11 milioane de lei”, a completat agricultorul, mulțumit că el se află în situația fericită de a avea un constructor. Creșterea prețurilor la materiale și echipamente care fac obiectul realizării acestor investiții nu a atras prea multe firme interesate, chiar și în condițiile în care prin Ordonanța 64 s-a realizat ajustarea prețurilor cu un procent de 25%, care nu era tocmai acoperitor.

Aripile de ploaie, premieră în zonă

În prezent, se lucrează în paralel pe toate cele șase ploturi, ce aparțin sistemului de irigații Sinoe, care deservește 60.000 de hectare. Stația bază este amplasată pe malul lacului Golovița, pe latura de est a teritoriului, o sursă sigură de apă. „Are laturi comune cu lacul Razelm și, mai departe, printr-un canal care vine din brațul Sf. Gheorghe al Dunării, se deversează apă. Altfel spus, sursa de apă pentru sistemul de irigații Sinoe a fost, este și va fi permanentă. Fără semn de întrebare ca să spunem că nu mai avem apă, pentru că apa aceasta se deversează în mare și, din câte am aflat, nu știu cât de adevărat este, acest braț a fost făcut artificial, acum foarte mulți ani, tocmai cu scopul de a menține un nivel al apei în cele două lacuri”, a detaliat Constantin Soare.

Legat de aripile de ploaie, premieră în cadrul OUAI Fântânele, agricultorii speră ca la anul, acolo unde există antene, să se achiziționeze și să se monteze pivoții. „În sensul ăsta încerc să mai trag un semnal de alarmă către cei de la MADR, de la ANIF, să încerce să forțeze reabilitarea infrastructurii principale, care ar permite aducerea apei până la zona noastră și dincolo de zona noastră, până la Cogealac. Știu că Sistemul Sinoe a avut o primă etapă de reabilitare, finalizată acum, a două agregate din stația bază, cu schimbarea conductelor de refulare, cu diametrul de trei metri, plus o parte din canal. Acum este raliul în fază realizată de proiectare, urmează să fie depus, din ce informații am și eu. Asta presupune ca reabilitarea lui să se facă de la stația bază, încă un agregat principal, cu încă două-trei stații de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară și pe toate canalele aferente până la Cogealac. Ca timp, raliul este realizat, trebuie pus, trebuie bani, pentru că totul e legat de bani, după care înțeleg că e posibil anul acesta, dacă nu în prima parte a anului următor, să se scoată la licitație, la pachet, partea de proiectare cu execuție. Ce presupune scoaterea la pachet? Că se câștigă timp, poate aproximativ un an. Ca moment când vom avea apă pe canal și vom putea iriga… Posibil 2026, trag speranțe. Până atunci, noi trebuie să ne finalizăm tot ce avem”, a completat agricultorul, care mai are doar de montat țeava pe 21 de kilometri.

„Vinovatul” succesului, optimismul

Totodată, Constantin Soare a depus un proiect și pe DR-35 și, având în vedere experiența dobândită, crede că va reuși finalizarea într-un an. „Ca producători agricoli, trebuie să încercăm să facem uz de toate oportunitățile pe care ni le oferă piața, Guvernul, MADR. Și în sensul ăsta aș scoate în evidență Creditul fermierului. Din păcate, mulți dintre colegi se plâng că nu au bani, că nu pot să-și ia mai departe… dar nu știu de ce nu îl accesează, pentru că este ca o mănușă, cu atât mai mult pentru cei care sunt în situații financiare mai precare. Pentru că iei o sumă de bani, o folosești pentru nevoi și plătești în următorii patru ani.” Constantin Soare rămâne optimist, pentru că, spune el, aceasta este o condiție obligatorie de reușită în agricultură.

Optimist rămâne și Gheorghe Lămureanu, în ciuda faptului că, de multe ori, cheltuielile îi depășesc profitul. „Chiar dacă faci zece tone pe hectar la grâu, nu reușești să acoperi cheltuielile, dacă dai și două ape grâului, una în toamnă, una în primăvară sau chiar și trei, uneori. N-am crezut că vom avea o asemenea situație și, dacă în primăvară situația încă era cu ceva speranțe, astăzi am ajuns în punctul în care suntem convinși că nu o vom duce pe roze până la sfârșitul anului. Și la noi, zic vecinii și colegii mei, e un caz mai fericit, că irig. Însă apa o pompez de la aproape o sută de metri adâncime din Canalul Dunărea – Marea Neagră cu priză directă”, ne-a spus Gheorghe Lămureanu, care își dorește să rămână cu o suprafață mai mică în exploatație, dar pe care să o irige și de zece ori, dacă e nevoie. Anul acesta, de la jumătatea lunii mai până în toamnă, nicio cultură nu a avut vreun aport de precipitații.

Patru ani de coșmar

Ultimii patru ani au fost „catastrofali” pentru fermierul din Agigea, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și al producției sau al aportului de precipitații. Agricultorul a sperat că măcar anul acesta să își revină prețul, dar cu 0,85-0,90 lei kilogramul de grâu, șansele sunt slabe. „Să-mi spuneți și mie dacă mai găsiți vreun produs care să coste un leu, în afară de prețul grâului. Și grâul trebuie să fie cu proteină peste 14 ca să iei un leu pe el. În 1990 era tot 0,90 lei, dar vindeam un kilogram de grâu și luam doi litri de motorină sau două kilograme de îngrășăminte. Sămânța nu te costa mai mult de 150-200 lei pe hectar. Acum, dacă vă spun cât a costat sămânța, că am semănat și un pic mai des anul ăsta, n-o să dormiți, alături de mine, la noapte. Cât au costat îngrășămintele, cât costă energia electrică, apa e gratuită, că ni se dau banii înapoi peste un an, însă dacă ar fi mai ieftine lucrurile astea, am și iriga mai mult ca să creăm cât de cât o rezervă pentru anul următor”, zice cu năduf Gheorghe Lămureanu, care a decis că dacă într-un an irigă porumbul, să nu mai irige grâul deoarece sunt foarte mari costurile la energie, manoperă și forță de muncă. Dacă în trecut iriga în medie cu 700-800 metri cubi la hectar, având rezerve pentru culturi viitoare, în prezent situația este cu mult diferită.

Costurile din ultimii ani s-au ridicat enorm la hectar, costuri ce însumează sămânța, lucrările agricole, piesele de schimb, motorina, forța de muncă. Ba mai mult, utilajele agricole au necesitat o întreținere mai costisitoare deoarece lipsa apei a îngreunat lucrările. „Vă dați seama că am arat cu bolovani. N-am reușit să pregătim, n-am avut o arătură de calitate, am lucrat cu discuri grele, mari, sau am făcut lucrări minime și n-am încorporat resturile vegetale, nici semințele de buruieni și cele de boabe străine, și anul următor o să cheltuim mai mult cu întreținerea culturilor, cu pregătirea patului germinativ”, a detaliat Gheorghe Lămureanu.

Din păcate, rata precipitațiilor din Germania, din Franța sau din Austria nu este similară cu cea din Dobrogea. La nivelul țării, Banatul are de trei-patru ori mai mare rata de precipitații. „Toate utilajele de pregătire a terenului, pe toate le-am distrus! Am schimbat anul trecut două mii de rulmenți la un Amazone sau un Horsch, pe care am dat 150.000 de euro să schimb la el 80 de rulmenți odată? E o catastrofă pentru noi din punct de vedere financiar! Și zic eu că puțină libertate dacă ne-ar da sau să prezentăm de la început un program. Păi noi facem lucrări din astea din 1980. Semănam și atunci, ca să nu cheltuim, semănam din disc. Apăruseră discurile acestea, tractoarele articulate de la Craiova, dădeam un disc și semănam porumbul după grâu. Deci am făcut și înainte și facem și acum. Am 60 de hectare de cultură dublă și am dat până acum patru ape. Unde o să ajung cu cheltuiala?”, întreabă fermierul de la Agigea.

În această situație, mulți fermieri întâmpină greutăți la a plăti leasing-urile, alții și-au pus proprietățile gaj pentru credite, iar producțiile nu justifică investițiile.

Aparatul administrativ, sperietoare

O politică agricolă mai prietenoasă cu producătorul ar fi de dorit, iar instituțiile statului să fie puncte de susținere, nu de stres. „Prea s-a încărcat aparatul administrativ și cel de control, și am început să ne fie teamă că vine Direcția agricolă în control sau APIA? N-ar trebui să ne fie teamă. Din contră, ar trebui să colaborăm cu ei... Nu vă mai spun că, acum vreo trei ani, pentru 3,32 lei ne-au blocat toate conturile în bănci. Deci ANAF-ul ne-a blocat toate conturile pentru 3,32 lei, care erau virați în plus! Era o simplă greșeală… Sunt oameni care ne controlează și care cred că noi chiar nu avem nimic de făcut și vor să ne dea neapărat de lucru să nu ne plictisim, să nu ne sinucidem văzând în ce situație dezastruoasă… Și nu glumesc, poate până acum am îndrăznit să mai glumesc, dar situația este tragică și oamenii ăștia care ne conduc, și în Parlament, și pe la Bruxelles, ar trebui să se gândească că, dacă nu se va egaliza cât de cât subvenția asta europeană cu a noastră, a celorlalți de dincolo de graniță, nu vom mai putea face concurență cu ei”, susține Gheorghe Lămureanu. Pe lângă subvențiile mai mari, și prețurile de vânzare sunt mai mari, și, cu toate acestea, atitudinea fermierilor europeni este mult mai fermă. „Și la ei sunt revolte, și la ei sunt fermieri nemulțumiți, pentru că nicăieri nu mai iubește lumea agricultura. Iubim doar să mâncăm, și de produs, nu... Am toată admirația față de ultimii trei-patru miniștri care au făcut o politică agricolă din ce în ce mai bună. Era mult mai dezastruoasă înainte. Suntem încurajați acum și să facem OUAI, și să irigăm, însă, ca să implementez un proiect european în 6, 7, 10 ani cât a durat celălalt, și pe ăsta deja am banii de patru ani ca să-l implementez, să dureze 6-7 ani, bănuiesc că birocrația este extraordinar de încărcată și dificilă ca să ne încurce”, apreciază Gheorghe Lămureanu.

Instituțiile statului trebuie să vină și în primul rând să informeze, și în al doilea rând să-l direcționeze pe fermier către calea cea bună. Fermierii speră că acolo unde s-a greșit, să fie îndrumați.

Astfel, nici pentru fermierii care au deja sistem funcțional de irigații situația nu este atât de luminoasă din punct de vedere economic, așa cum ar spera cei care se află la început de drum în instalarea acestor sisteme. „Mi-e teamă că nu pot să-i sfătuiesc pe colegii mei să facă ce am făcut eu, că mulți îmi spun: vezi?, ți-am zis să nu te apuci de irigații! Însă nici să așteptăm în continuare să primim ajutor de stat pentru calamități, subvenții și ajutoare suplimentare în loc să facem irigații consider că nu este o variantă bună. E păcat și ca Ministerul Agriculturii să plătească calamități și pierderi fermierilor, când banii ăștia ar putea fi investiți, dacă ar fi cu un pas înainte... Statul să facă un canal magistral, să dea apă pe el și să vedeți că fermierii vor uda... Îi sfătuiesc pe agronomi și pe fermieri să-și facă meseria și să împace și regulile astea europene, care ar trebui să fie mai prietenoase cu producătorul, pentru că, așa cum au început, mi-e teamă că vom mai putea continua discuind terenul sau făcând minimum-tillage după doi-trei ani când nu vom încorpora 20 de tone de paie”, ne-a zis în încheiere fermierul Gheorghe Lămureanu.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Soluții de irigații

Generatoarele PTO, alternativă economică și eficientă pentru alimentarea diverselor echipamente în teren

Lupta cu solurile nisipoase

Pe 7 noiembrie 2024 va avea loc Conferința „Sorgul – planta de cultură a viitorului”, organizată de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” în colaborare cu societatea Sport Agra din Amzacea (județul Constanța). Evenimentul va fi găzduit de Aula ASAS.

În cadrul conferinței se vor discuta subiecte precum schimbările climatice, sorgul ca alternativă la porumb și totodată o alternativă valoroasă în hrana animalelor. De asemenea, în discuție va fi adusă și piața sorgului.   

În prezent, potrivit academicianului și fermierului dr. ing. Dumitru Manole, în România sunt în jur de 18.000 de hectare cu sorg. „Asta ar însemna – sigur, o estimare, minimum 100.000 de tone de sorg în țara noastră în anul pe care-l traversăm. După datele statistice, în ’90 erau 12.000 de hectare de sorg”, afirmă dr. ing. Dumitru Manole, care în ferma proprie din Dobrogea a avut semănat sorg pe 50 de hectare, în acest an.

Însă, academicianul cercetează această plantă de cultură de vreo două decenii, iar în fiecare an găsim sorgul în câmpurile experimentale ale fermei Sport Agra, acolo unde academicianul Dumitru Manole și-a făcut propriul Centru de cercetare, dezvoltare și inginerie din Amzacea, județul Constanța.

„Eu n-am exclus din cultură porumbul. Sorgul vine în complementaritate cu porumbul. M-am adaptat schimbărilor climatice. Sorgul e o alternativă în condiţiile în care n-avem irigaţii. Și să ştiţi că factorul climatic nu se va schimba, întâmplător vor cade precipitaţii, ori trebuie să fim pregătiţi şi să nu calamităm milioane de hectare, să rămânem şi fără hrană la animale. Trebuie să menţinem stabilitatea economică a producătorului agricol. Încă un lucru important, costurile la cultura de sorg sunt mult mai reduse comparativ cu porumbul, numai dacă ne gândim la îngrăşămintele cu azot. Numai acest factor îl luăm în calcul, pentru că a produce 10 tone de porumb la hectar am nevoie de 21-22 kg substanţă activă de azot; dacă înmulţim cu 10, aritmetica e simplă acum, 210-220 kg azot substanţă activă, în timp ce sorgului nu-i este necesar mai mult de 80 kg substanţă activă de azot”, arată Dumitru Manole.

De altfel, la conferința de la ASAS, academicianul dr. ing. Dumitru Manole va ține o prelegere cu tema: „Sorgul, o alternativă în complementaritate cu porumbul prin adaptarea tehnologiilor de cultură la schimbările climatice, în sud-estul României”.

CITEȘTE ȘI: „Să grăbim culturile”. Schimbările climatice impun schimbări în tehnologia de producție

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Căldura prea mare, lipsa apei din sol, arșița sunt aspecte cu care se confruntă în ultima vreme foarte mulți fermieri. Am stat de vorbă despre acestea cu un important specialist, cu o bogată experiență de cercetare, făcută chiar în propria fermă, pe propria cheltuială. Este vorba despre dr. ing. Dumitru Manole, care are câteva sugestii extrem de utile celor care suferă de pe urma fenomenelor menționate. 

Ceea ce simțim în această perioadă, cu temperaturi mult peste ce considerăm că este normal, ce se întind pe perioade foarte lungi, credem că ar determina și pe cei care încă se declară sceptici în privința fenomenului de încălzire climatică să se îndoiască de convingerile lor. Fără a minimaliza efectele acestui fenomen asupra sănătății oamenilor, mai ales a celor defavorizați, care nu-și pot permite prea multe măsuri de protecție, sau asupra ecosistemelor care se pot modifica major, dacă nu chiar distruge, trebuie să atragem atenția că printre cei mai afectați vor fi fermierii, iar pe cale de consecință, întreaga omenire, pusă în fața unei crize alimentare fără precedent. 

Unul dintre cei care au atras atenția asupra acestui fenomen este Dumitru Manole, care o face de mult, „schimbările climatice le-am clamat încă din anul 2007”, și care tot de mult caută soluții pentru contracararea efectelor acestui fenomen. A realizat în ferma sa, din localitatea dobrogeană Amzacea (jud. Constanța), diferite experimente legate de perioada de însămânțare și tipul de soiuri sau hibrizi care ar fi mai bine să fie folosiți pentru a avea rezultate cât mai bune în noile condiții climatice.

Am poposit în ferma domniei sale într-una dintre acele zile caniculare și am discutat în primul rând despre cultura de floarea-soarelui și despre cea de porumb, dar și despre o cultură ce ar putea înlocui cu mai multă eficiență cultura de porumb. 

Căldura ne prinde descoperiți

Deși nu consideră că munca înaintașilor, care au stabilit perioade optime de însămânțare și recoltare, ar trebui disprețuită, crede că este momentul să adaptăm aceste perioade la noile condiții climatice. „Aici avem un lan de floarea-soarelui care a fost semănat așa cum spuneau înaintașii, adică undeva la 10-15 aprilie. Înaintașii spuneau de perioade optime, și e foarte bine ce făceau atunci, și că au determinat pentru zona de sud-est a României ca perioade optime de semănat la floarea-soarelui 5-10 aprilie. Dar din cauza schimbărilor climatice, observați că acest lan de floarea-soarelui — uite albina, ajutoarea noastră — este la polenizare, vedeți că în centrul capitulului nu vom avea fructificare. Și dimensiunea capitulului este mai mică față de ceea ce s-a văzut la floarea-soarelui semănată în 5 martie, acolo fenofaza era de umplere a boabelor. Aici ne găsim la polenizare. Deci boabele încă nu sunt formate și vor rămâne pe centrul capitulului nefructificate din cauza nu a fermierului, ci a condițiilor drastice ale climei”.  Așadar, fermierul a făcut tot ce a trebuit să facă, „ca la carte”, dar... 

Seceta este drastică

Iată cum descrie dr. ing. Dumitru Manole condițiile drastice despre care vorbea: „Până la această dată, la punctul de la Amzacea — unde avem singura stație meteo racordată la sistemul național, la ora asta, dea Domnul să se monteze și alte stații în alte areale geografice — avem 270 mm de precipitații, până astăzi, 10 iulie, de la 1 ianuarie. Am avut în ianuarie 29 mm, în februarie 2,9 mm,  am avut o șansă în martie și aprilie: 60 mm în martie și 118 mm în aprilie. Dar a urmat luna mai, 31 mm, și trebuie să vă spun că din 14 iunie, când am înregistrat 6,5 mm, n-a mai plouat deloc”. Apoi face precizarea că aceste valori sunt doar pentru o parte din Dobrogea, în alte zone fiind și mai rău: „Zona costieră a Dobrogei a beneficiat de acest regim de precipitații, în aprilie-mai, pentru că, de fapt, centrul și nordul Dobrogei n-au avut acest regim de precipitații, de aceea nivelurile de producție la cultura grâului, orzului, a mazării au fost mai mici decât în zona costieră care pleacă de la Agigea, Negru Vodă și se întoarce pe la Mangalia, Costinești, Tuzla și iar la Agigea. În ceea ce privește floarea-soarelui, e aceeași mare problemă”. 

Dumitru Manole a ținut să tragă un semnal de alarmă legat de producția acestui an de floarea-soarelui, mai ales că Dobrogea deține un procent important din suprafața cultivată la nivelul întregii țări. „Vreau să vă spun că numai în județul Constanța, conform datelor Direcției județene agricole, în 2024 sunt semănate 115.300 de hectare. Dacă punem și Tulcea cu 55.000-58.000, vă dați seama că e un centru de greutate pentru cele 1,2 milioane de hectare câte se cultivă în România. După alte surse, că APIA nu ne dă aceste informații, sunt 1,3 milioane ha. Eu am spus 1,2 milioane. Dacă punem Bărăganul, Călărașiul, Teleormanul, mergem până la Mehedinți în partea de sud-vest, unde au mai căzut ceva precipitații, floarea-soarelui în multe locuri se va calamita. Nu vreau să alarmez, cine vrea să mă contrazică să o facă. În multe zone se va calamita, iar în alte zone vom avea niveluri de producție foarte reduse.” 

Să semănăm mai devreme

După ce am descris condițiile aspre în care sunt nevoiți fermierii să lucreze, chiar respectând toate recomandările tehnice, să încercăm să înțelegem ce soluții propune dr. ing. Dumitru Manole. Soluții pe care le-a experimentat în propria fermă. El susține că, în primul rând, ar trebui semănat mai devreme. „Bunăoară, anul ăsta am semănat floarea-soarelui în februarie, pe 29. Știți ce temperatură aveam în sol? 8, 9°C! Și atunci de ce să așteptăm 5-10 aprilie? Să dăm posibilitate plantei să se dezvolte, are umiditate.” Ba, mai mult, susține că floarea-soarelui semănată în perioada „optimă” a avut probleme cu răsărirea. „Vreau să vă spun că această cultură a răsărit foarte târziu, că în stratul de 5-6 cm nu era umiditatea necesară procesului de germinare și răsărire. Și pentru acest motiv ne aflăm în această fenofază de dezvoltare.” 

Nu are probleme cu înghețul

Evident că dacă îți propune cineva să semeni așa de devreme, îți pui întrebarea ce te faci cu înghețurile timpurii? Dumitru Manole spune că nu sunt probleme, chiar dacă ele există. „Nu am avut probleme, au fost și temperaturi cu minus, chiar anul acesta, pentru că au fost nopți de minu 4°C, minus 5°C, exact în ultima decadă a lui martie. A prins floarea-soarelui în fenofaza de 2-4 frunze. Și a rezistat. De fapt, de unde pleacă ceea ce am schimbat eu? Samulastra de floarea-soarelui, nu acum când nu mai avem ierni, când erau iernile... rămânea pe ogor.”

Timpuriu versus tardiv

Același lucru îl propune dr. ing. Dumitru Manole și pentru cultura de porumb. „Eu am folosit monitorizarea temperaturii și am schimbat perioada de semănat și la porumb. Și ați văzut un hibrid extratimpuriu, știuletele este aici, care a fost semănat în martie, și același hibrid semănat cum se spunea în respectatele tratate de fitotehnie, în perioada 5-10 aprilie. Ați sesizat că nu avem «legătură», cum spunem noi, cei care ne ocupăm cu agricultura, adică n-a fructificat. N-a fructificat înseamnă că nu s-a produs fecundarea și știuletele nu are boabe pe el. De ce? La porumb avem fenomenul de protandrie, temperaturile au fost foarte ridicate și nu s-a produs polenizarea.” 

A creat în propria fermă un spațiu experimental în care a semănat diferite categorii de hibrizi în perioade diferite, în epoca optimă, conform manualului, și în epoca pe care o consideră optimă pentru noile condiții climatice. Susține că ar trebui să se renunțe la anumiți hibrizi în favoarea altora: „Părăsind complet hibrizii semitardivi, tardivi, nu mergem decât pe hibrizi timpurii și extratimpurii și la floare, și la porumb. Hibrizi din alte grupe FAO, grupa 300, 350, 400 – „veniți că face știuletele cu peste o mie de boabe” – nu au legat, adică nu avem știulete pe niciun hibrid semitardiv, tardiv”.

Sorg versus porumb

Dr. ing. Dumitru Manole mai propune un lucru, abordarea și a altor culturi decât cele tradiționale. Sugerează că sorgul ar fi o alegere foarte bună. „Trebuie neapărat, din cauza schimbărilor climatice, să schimbăm structura de culturi în zona de sud-est a României și s-o înlocuim cu sorg. La societatea Sport-Agra, anul acesta au fost semănate 50 de hectare cu sorg, cultură comercială, iar aici pășim într-un lot de cercetare-observare cu sorg pentru boabe, patru hibrizi de sorg, o să spuneți că sunt opt etichete… Nu. Și la sorg am schimbat perioadele de semănat. Sorgul trebuia semănat în prima decadă a lunii mai, aici este un hibrid care este semănat, așa cum spuneau înaintașii, pe 8 mai, și observați că există diferență față de același hibrid semănat în aprilie.” 

Dar se ridică o întrebare firească, este oare profitabil să cultivi sorg? Că nu te apuci să faci o cultură doar pentru că se pretează mai bine la condițiile meteo, trebuie să o și valorifici. Dumitru Manole spune că ar fi profitabilă în condițiile în care s-ar cultiva pe suprafețe mari, pentru că astfel traderii de cereale ar deveni interesați. „Dacă eu am 50 de hectare de sorg evident că nu am cui să vând. Trebuie să facem partide mari, adică suprafețe mari, tone de orice cultură. Și porumb dacă ai și vinzi doar 10.000 de tone, nu ți-l ia nimeni.” Dar este optimist pentru că susține că a început să crească atât interesul pentru sorg din partea crescătorilor de animale, cât și din partea fermierilor care au avut pierderi anii trecuți la porumb. „Sunt semănate cu sorg anul acesta, din cauza lui 2022, în jur de 18.000-20.000 de hectare” și a adăugat: „am discutat cu o serie de traderi anul acesta, pentru că am discutat și în alți ani, și mi-au spus: domnule Manole, vom prelua sorg.”

Trebuie să spunem că discuția pe care am avut-o cu domnul dr. ing. Dumitru Manole a fost toată legată de culturile din zone neirigate. Probabil că sugestiile pe care le-a făcut, atât despre hibrizi, cât și despre epocile de semănare-recoltare, nu s-ar potrivi celor care irigă. Și, probabil, nici sorgul nu este un substituent valabil într-o regiune irigată sau cu un nivel pluviometric ridicat. Fiecare fermier trebuie să analizeze bine condițiile pe care le are și, în cazul în care resursele de apă sunt deficitare, cu siguranță recomandările din acest articol îi vor fi de folos.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2024

Abonamente, AICI!

În Dobrogea, agricultura avea un an mai prost o dată la 8-9 ani. Astăzi, anii grei s-au înmulțit, un an e secetă extremă, un an moderat și iar un an secetă. Din 2019, agricultorilor dobrogeni le este tot mai dificil să facă față schimbărilor climatice, secetei, arșiței, vânturilor, prețurilor în creștere la input-uri și în cădere liberă la produsele agricole. La Agigea, inginerul Gheorghe Lămureanu face agricultură de jumătate de secol. Lucrează o mie de hectare împreună cu familia. Și cu toate greutățile din ultimii ani, agricultura continuă să fie privită ca afacere de către familia Lămureanu.

Gheorghe Lămureanu: Dacă nu ne vom schimba şi dacă nu ne vom adapta şi dacă nu vom crea condiţii noi faţă de lucrurile pe care le-am învăţat în şcoala generală, în licee, în facultăţi, n-o să avem succes. Se spune că rata de succes a unei culturi e atunci când pregăteşti patul germinativ. Când ari, spre exemplu. Şi chiar anul acesta am întâmpinat această problemă, că am fost obligaţi, de nu ştiu ce norme europene, să nu arăm decât cu două săptămâni înainte de semănatul culturilor de toamnă, astfel că am arat cu un consum de motorină exact ca şi cu U650, adică undeva la 32-33 litri/ha şi am dat de câte două-trei ori cu discul ca să pregătim un pat germinativ pentru viitoarea cultură. Bineînţeles că tot din cauza unor condiţii impuse de agromediu am semănat şi aproape jumătate din culturile de toamnă în lucrări de minimis, adică foarte puţine lucrări, dar după mine n-am făcut o treabă excelentă şi vom vedea doar atunci când vom băga combina. Deocamdată lucrurile stau satisfăcător datorită unei ploi de 100 litri pe care am avut-o în decembrie anul trecut, când de fapt atunci ne-a răsărit şi orzul, şi grâul. În sola unde suntem am dat două irigări de câte 300 metri cubi, o dată pentru răsărire şi o dată pentru dezvoltare, pentru că primii 300 n-au ajuns, nevenind ploaia decât pe 1 decembrie, şi gândiţi-vă că grâul a fost semănat undeva la 20-25 octombrie 2023.

Ce vreau să vă spun este că am avut o vizită a unui grup de academicieni în zonă, care o săptămână au studiat condiţiile agro-climatice din judeţele Constanţa şi Tulcea. Am făcut şi câteva cadre pedologice şi le-am arătat şi lor că anul trecut, deci în vara anului trecut, am semănat 580 de hectare de culturi complementare, adică am aruncat în jur de 600 milioane de lei într-un an în care n-am făcut 600 de milioane după 600 de hectare. De pe cele 580 de hectare n-am reuşit să recoltăm un fir de mazăre sau de muştar sau de rapiţă sau de grâu semănat după recoltatul culturilor de grâu şi de orz din anul precedent.

„Câțiva fermieri ne-am hotărât, pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu agricultorii, să renunţăm la subvenţia europeană.”

Reporter: Aşadar, partea asta cu înverzirea n-are cum să acopere, să spunem, surplusul pe care l‑ar da la hectar Comisia Europeană faţă de pierderile pe care le are un fermier, în condiţiile în care respectă aceste condiţii impuse, care, cred, n-au în spate nici un calcul.

Gheorghe Lămureanu: Nu sunt „Ghiţă Contra” şi sunt de acord, dar atunci când e posibil! Dar când noi n-am avut nici o ploaie din aprilie, de la semănatul florii-soarelui şi a porumbului noi n-am avut nici un aport de ploaie până în decembrie. Deci, în condiţiile acestea am recoltat. Toată floarea-soarelui neirigată a fost întoarsă când ajunsese la 30 cm, porumbul s-a întors sub brazda plugului sau sub disc, deci oamenii n-au recoltat nimic, absolut nimic. Noi venim în luna iulie să semănăm culturi complementare când nu am reuşit să le realizăm nici pe cele din cultura iniţială, în cultura pură? Şi am aruncat sămânţă pe 580 de hectare. Adică, după ce că am lucrat în pierdere, că din o mie de hectare am irigat 400, dar 600 la neirigat, am făcut două tone de grâu la hectar printr-un noroc, credeţi-mă; am făcut 1,5 tone de mazăre, o tonă de muştar, trei tone de orz care a scăpat un pic de stresul secetei, deci cu toate culturile la neirigat am fost în pierdere. Poţi să spui, nu chiar ca în 2020 când n-am recoltat deloc de pe o mie de hectare. Anul trecut le-am recoltat, însă cu producţie care nu ne-a aranjat deloc să putem să reluăm activitatea. După 30 de ani, credeţi-mă că am luat din nou credite pentru producţie, pentru că n-am reuşit să recuperăm banii pe sămânţa pe care am produs-o la irigat decât în noiembrie-decembrie, şi atunci ne-am mai revenit puţin din coşmarul de vară.

Prin urmare, sunt de acord cu măsuri de agromediu, dar noi care oricum cultivăm o sută de hectare pe an de mazăre, oricum cultivăm lucernă, cultivăm culturi proteice, de ce să mai fim obligaţi? Anul trecut am avut 70 de hectare de cultură dublă, aţi văzut silozul pe care l-am produs, şi am şi recoltat 25 de hectare pentru porumb boabe. Deci noi, care totuşi putem iriga o suprafaţă cât de cât, să mai fim obligaţi să mai semănăm? Să aruncăm de fapt de pomană sămânţă pe 580 de hectare? Credeţi-mă, că după un disc greu am distrus o semănătoare de 150.000 de euro, am consumat încă vreo 30 de tone de motorină, credeţi-mă că inclusiv discul acela, am discuit cu fier într-un pământ care se transformase într-un fier-beton. Noaptea când discuiam ieşeau scântei în urma discului. De ce să fim obligaţi atunci când nu e posibil? Când avem condiţii, cu toată dragostea suntem şi noi fermierii alături de măsurile acestea europene, dar când nu sunt condiţii, când la noi n-a plouat deloc din aprilie până în decembrie, de ce să lucrăm să facem nişte lucrări care sunt ca un robinet fără gură? E un nonsens. Foarte mulţi fermieri nu înţeleg asta. Ca dovadă, ne-am strâns câţiva fermieri în decembrie, ne-am hotărât pentru anul 2024, dacă se va continua politica aceasta neprietenoasă cu fermierii, să renunţăm la subvenţia europeană care, să mă ierte Dumnezeu, nu face prea mulţi bani şi foarte multă lume spune: aţi primit ajutoare! Din 130 de euro vreo 16 plătim impozit, ne rămân vreo sută de euro, nici măcar diferenţele la preţuri n-au fost acoperite, pentru că am cumpărat pentru producţia de anul trecut îngrăşământ complex cu 7 lei şi azot cu 5 lei, vă pot arăta facturile, şi noi le-am cumpărat mai prietenos prin cooperativă, dar foarte mulţi le-au luat cu preţ integral şi nu şi-au scos nici sămânţa şi nici îngrăşămintele, d-apoi să mai facă şi profit, să mai semene şi culturi complementare, să mai facă şi cheltuieli în plus, să-şi distrugă şi utilajele agricole.

„Comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă?”

Reporter: Așadar, ce veți face în continuare, cum v-ați gândit să procedați referitor la toate aceste strategii europene neprietenoase cu agricultura și fermierii? 

Gheorghe Lămureanu: Continuăm activitățile în câmp. Am fertilizat, culturile au pornit în vegetație, dar au nevoie de puțin ajutor. Am redus dozele de îngrășăminte, din sărăcie, dar şi din economie. Pentru că nu mai putem să mai dăm 200-250 kg, pentru că îngrăşământul pe bază de azot costă în jur de 2 lei, complexul în jur de 3 lei. Gândiţi-vă ce ar însemna să dai 300 kg de îngrăşământ complex la semănatul porumbului şi al florii-soarelui. Şi toţi profesorii noştri ne-au învăţat şi ne învaţă şi acum încă, pe generaţia pe care o reprezint, să dăm pământului ce-i luăm. Dacă facem 7-8 tone de grâu la hectar, trebuie să-i dăm mâncare pentru cele 7-8 tone de grâu pe care le-am făcut, adică tot ce am luat pământului, ca să putem reveni la o nouă producţie de 7-8 tone. Referitor la GAEC-uri, 6, 7, 8, comuna Agigea are în jur de 2.000 de hectare suprafaţă de teren arabil. Eu zic că cel puţin 200 hectare sunt deja pârloagă. De ce mai vrem altă pârloagă? O să vă duc să filmaţi să vedeţi câtă pârloagă avem. De ce ne obligă cineva să mai facem şi altă pârloagă? Pentru că, vă spun, măsurile care se iau acum şi Politica Agricolă care se face împotriva marilor ferme şi vă amintesc că şi străinii au ferme mari, şi francezii au ferme de 500-1000 de hectare, sunt şi ferme de 50, 70, 90 de hectare, însă ei fac 8 tone/ha pentru că au peste o mie de litri de apă pe metru pătrat tot timpul anului, şi le au distribuite pe tot timpul anului, nu ca noi în aprilie şi decembrie. Şi asta se întâmplă de vreo 5-6 ani încoace. Generația mea şi generaţia tânără şi cei care fac politică agricolă trebuie să înţeleagă că agrotehnica este o ştiinţă care trebuie aplicată, adică mai popular: trebuie semănat când ai temperatura, trebuie pregătit patul germinativ, trebuie tratat când au crescut buruienile, nu pe teren negru, toate lucrările trebuie făcute în timp optim, cum ziceam noi altădată. Uitaţi că marea majoritate a semănat culturile de mazăre, de fapt absolut toată lumea, pentru că sămânţă de mazăre nu se mai găseşte să tragi cu tunul. Dar nu înțeleg de ce sunt eu obligat la înverzire, că oricum semăn an de an o sută de hectare de mazăre. Nu înţeleg condiţiile acestea.

„99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil.”

Apa, absolut necesară, dar lipsește cu desăvârșire

Reporter: Să vorbim un pic de irigații, mai ales că aveți suprafețe de teren la irigat.

Gheorghe Lămureanu: Dacă acum câţiva ani mai erau sceptici care susțineau că irigatul este aşa şi aşa necesar, că se poate trăi şi cu 3-4 tone de grâu la hectar, astăzi, 99% din fermieri sunt convinşi că irigatul este indispensabil, este absolut necesar, iar la ora asta este indisponibil. De ce? Irigaţiile nu le poate face fermierul mic. Noi încercăm, ne luptăm, ne zbatem, unul ca mine sau un fermier simplu se duce şi vrea să facă un proiect şi alţi cinci oameni care n-au irigat în viaţa lor şi n-au lucrat un hectar de pământ trebuie să-i dea aprobarea. Bineînţeles că la început sunt sceptici şi ei. De ce nu avem o politică națională, o strategie pe irigații? Acum fermierii vor să irige, dar nu sunt ajutaţi în niciun fel. Bani sunt, există miliardul ăla şi jumătate pentru infrastructura generală, există destule proiecte europene pe măsurile de cumpărare de aripi, s-a dat voie acum să cumperi şi aripi din bani europeni. A crescut şi suma la 1,5 milioane euro, s-au dat acum şi nişte fonduri suplimentare că s-au modificat preţurile. Sunt bani pentru irigații, însă, în opinia mea, nu există voinţă politică. Oamenii sunt încă încurcaţi. Să cumperi o aripă de ploaie pe fonduri europene şi să iei acordul nu ştiu câtor instituţii ale statului, care neapărat trebuie să stea două-trei luni, nu cumva vreo zi să fie mai devreme termenul, neapărat trebuie să stea acolo…Şi nu poţi să iei acordul de la Mediu, dacă n-ai şi acordul de bune practici şi de bună utilizare a apei de la Apele Române. Cu aprobările acestea noi am mers şi la DSP, şi la DSV, şi la Ministerul Transporturilor. Fraţilor, faceţi voi politica, că sunteţi şcoliţi şi specializaţi pe treaba asta şi ştiţi s-o faceţi. Lăsaţi-ne pe noi să producem, să instalăm echipamentele şi să le exploatăm. Noi vrem, dar dacă  ne opriţi? Am pornit un proiect pe irigații în 2000, atunci am prima finanţare, şi a doua finanţare este din 2019, suntem în 2024 şi încă nu l-am implementat! Mai am un an şi se anulează şi finanţarea.

În judeţul Constanţa mai sunt la ora asta cel puţin 10-15 fermieri cu câte o mie de hectare care nu pot să le modernizeze, să le irige. Şi vă mai spun o dată: nu-i păcat? Facem lucrări de bună calitate la pregătirea terenului, folosim cea mai scumpă şi cea mai bună sămânţă care există în ţara românească, cele mai bune îngrăşăminte, cele mai bune insecticide, cele mai performante fungicide şi să nu-i dai ultima treaptă tehnologică în Dobrogea, la noi, apa!?! Apa este absolut necesară.

Arătură, dar superficială

Reporter: Un subiect mult disputat la ora actuală este legat de lucrările solului. Mai facem arătură ori mergem doar pe no-till, minimum-till?

Gheorghe Lămureanu: Noi am lucrat cu minimum-tillage din 1990. Am semănat culturi în disc în 1990, pentru că aveam toate condiţiile. După recoltat ne-a dat o ploaie, pământul afânat, am dat un disc mai greu sau mai uşor – cum aveam în 1990 – cu tractoarele mici, şi am semănat în felul acesta. Atunci când este posibil, da. Dar când pământul nostru anul trecut, plugurile noastre au între 5-6 tone, erau aruncate din brazdă, discul nici măcar nu zgâria terenul. După ce am dat o irigare am putut să dăm cu discul şi am semănat. Grâul în care suntem acum, este după arătură, după o altă cultură premergătoare, după porumb. Sunt adeptul unei arături neapărat, chiar dacă mai superficiale, nu trebuie neapărat să arăm la 35-40 cm cum ni se cerea odată, dar o arătură de 20-22 cm ca să acopere resturile vegetale, mai ales c-am avut porumb de sămânţă şi a avut o dezvoltare vegetativă puternică. Păi noi n-am făcut încercările astea? Le-am făcut şi au fost ani când am semănat jumătate de culturi într-un disc mai greu, sau în scarificator. Probabil că în judeţ am luat primul scarificator, şi pot să vă confirme colegi de-ai mei că au venit să vadă cum lucram cu scarificatorul care nu exista – asta prin 1996. Deci, sunt adeptul, dar atunci când se poate. Dar când laşi pământul să se facă beton-armat, apoi să încerci să dai cu discul greu, să nu-ţi dea voie nici măcar dezmiriştire să faci – nu înţeleg, credeţi-mă! Şi nu înţeleg cum ne-au putut obliga să aruncăm 60-70 tone de sămânţă pe câmp, şi am făcut o încercare şi le-am arătat distinşilor academicieni: a răsărit doar acolo unde am pus un tambur de irigat, 3.000 metri. Doar acolo a răsărit mazărea şi muştarul pe care le-am pus. În rest, pe 580 de hectare nici un fir! Nu mai vorbesc de tocat şi încorporat din nou în pământ. Dacă vă uitaţi la grâul de alături, el este semănat după ce am avut grâu, după ce am semănat mazăre, după ce am semănat muştar şi n-a răsărit. Am semănat încă o dată cu grâu după un alt disc.

Joi, 30 mai 2024, caravana conferințelor FAPPR ajunge la Comana, în județul Constanța, în ferma lui Theodor Ichim, președintele Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.

Forumul APPR transmite că vor avea loc o serie de discuții despre cum trebuie să utilizeze fermierii practicile sustenabile ca veritabile instrumente de optimizare a profitului în fermă. Totodată, se va vizita silozul Unigrains Trading și se va face turul fermei gazdă.

Conferința tehnică a FAPPR are ca temă „Practicile sustenabile – instrumente moderne pentru profitabilitatea fermei”, iar în cadrul evenimentului de la Comana – Constanța, Daniel Omet – director regional de vânzări la compania KWS - va vorbi despre alegerea hibrizilor potriviți pentru practicile sustenabile și cum poate fi folosită digitalizarea în tranziția către agricultura durabilă.

De asemenea, în contextul schimbărilor climatice cu care se confruntă agricultura în toată lumea, reprezentantul producătorului german de mașini agricole Horsch, Philipp Horsch aduce în discuție adaptarea producătorilor de tehnică agricolă, dar și a fermierilor, în anul 2024.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cea de a 12-a ediție a Concursului de Vinuri Rose s-a desfășurat luni, 13 mai 2024, în București. Competiția este organizată de Asociația Winelover România.

Vinurile participante la deja vestitul concurs de roseuri sunt din ultima recoltă, respectiv cea a anului 2023, sunt seci (aromate și nearomate), cu preț de raft între 20 și 70 lei.

„La această a 12-a ediție, în urma preselecțiilor au fost selectate și au intrat în competiție 15 vinuri nearomate și cinci vinuri aromate, iar 21 de jurați au avut misiunea de a găsi cel mai valoros vin la fiecare categorie”, a precizat Răzvan Stoenescu, președintele Winelover România.

Câștigătorii Concursului de Vinuri Rose 2024

Secțiunea nearomate:

Locul I - Karakter Aurelia Vișinescu Wines

Locul II - Sole Cramele Recaș

Locul III - Secrets Crama Pandora

Secțiunea aromate

C'est Soir Busuioacă de Bohotin - Crama Hermeziu

În 2023 și la începutul anului 2024, Asociația Winelover România a lansat două volume „Wine Secrets of Romania”, seria de cărți din cadrul proiectului ProViRo, de prezentare și promovare a cramelor și vinurilor românești în străinătate. Primul volum este dedicat regiunii Drăgășani și a fost redactat de Julia și Bruno Scavo, iar al doilea este dedicat regiunii Dobrogea și este semnat de Elizabeth Gabay MW.

„Ambițiosul proiect ProViRo, ce a debutat în 2021 și se derulează pe parcursul a trei ani, cuprinde editarea a șapte volume, scrise în limba engleză, despre regiunile vitivinicole din România. Volumele sunt semnate de somelieri, critici și comentatori de vin cu activitate în străinătate și sunt traduse în limbi de circulație pentru a oferi expunere și susținere vinurilor românești”, arată Răzvan Stoenescu.

Asociația Winelover România promovează constant vinurile românești în țară și în străinătate, prin organizarea de evenimente care reunesc comunități de iubitori de vin pasionați și dornici să descopere cramele și vinurile din România.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Asociația Winelover România a lansat al doilea volum „Wine Secrets of Romania”, seria de cărți din cadrul proiectului ProViRo, de prezentare și promovare a cramelor și vinurilor românești în străinătate. Volumul este dedicat regiunii Dobrogea și este semnat de Elizabeth Gabay MW.

„Ambițiosul proiect ProViRo, ce a debutat în 2021 și se derulează pe parcursul a trei ani, cuprinde editarea a șapte volume, scrise în limba engleză, despre regiunile vitivinicole din România. Volumele sunt semnate de somelieri, critici și comentatori de vin cu activitate în străinătate și sunt traduse în limbi de circulație pentru a oferi expunere și susținere vinurilor românești”, arată Răzvan Stoenescu, președintele Winelover România.

Al doilea volum al seriei, dedicat regiunii Dobrogea, este redactat de Elizabeth Gabay MW și este disponibil în România într-o ediție limitată de 200 de exemplare. În premieră, un Master of Wine (MW) scrie o carte despre o regiune viticolă din țara noastră. Împreună cu membrii Asociației Winelover, Elizabeth Gabay MW a mers în vizită la cramele dobrogene, pentru a le descoperi povestea și vinurile, experiență pe care a descris-o în cartea proaspăt ieșită din tipar.

Volumul II „Wine Secrets of Romania” cuprinde un scurt istoric al vinificației în Dobrogea, detalii despre poziția geografică și terenul zonei, soiurile de struguri și cramele din regiune, cât și povești despre enoturism și gastronomia tradițională românească. Volumul este dedicat unui public larg, care include comunitatea internațională Winelover, ai cărei membri se întâlnesc periodic în diverse țări, educatori în vin, cât și organizatori de concursuri de vin.

Primul volum, lansat în 2023, este dedicat regiunii Drăgășani și a fost redactat de Julia și Bruno Scavo.

Asociația Winelover România promovează constant vinurile românești în țară și în străinătate, prin organizarea de evenimente care reunesc comunități de iubitori de vin pasionați și dornici să descopere cramele și vinurile din România.

Proiectul Asociației Winelover a beneficiat de susținerea Fundației Banca Transilvania, Media Sat, Carpathian Springs și Eximprod Grup.

Cartea este disponibilă online, pe site-ul Asociației Winelover România, în shop; în București, la sediul CopyShop Document (Calea Griviței nr.8-10, parter, tel. 0744.500.155), dar și în Brăila, la Original Liquor Store (Bdul. Independenței 20 B, tel. 0771.791.928) și Iași, la Asociația Blessing Hearts (tel. 0745.008.174).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!