etichete - REVISTA FERMIERULUI

RWA are ca obiectiv să atingă perfecțiunea în fiecare aspect al activității sale, punând accent pe performanțele oferite fermierilor pe câmp și pe prezentarea produselor sale. În acest sens, RWA Raiffeisen România anunță lansarea noului design al etichetelor gamei sale de produse foliare, care vine ca o completare naturală a filozofiei lor de business: perfecțiune, simplitate și eficiență.

rwa 1

 

Un altfel de design sau un mesaj ascuns pentru fermieri? Este vorba de simplitate

 

S-a ales un design simplu și curat, RWA concentrându-se asupra performanței și a beneficiilor pe care produsele oferite le aduc agriculturii. Fiecare etichetă este expresia pasiunii RWA pentru calitate și inovație. „Ne dorim să oferim fermierilor produse de încredere, care să obțină rezultate remarcabile în câmp: de la semințe și îngrășăminte, până la produse de protecție a plantelor. Am creat astfel etichete care să reflecte această filozofie și să transmită claritate și informații relevante pentru a ajuta fermierii să ia cele mai bune decizii pentru culturile lor“, explică George Pârvu, director marketing RWA Raiffeisen România.

rwa 6

 

Etichete cu un nou look

 

Noul design al etichetelor RWA reprezintă rezultatul a 30 de ani de experiență și angajament în industria agricolă, specialiștii companiei fiind dedicați performanței și entuziasmați să fie alături de fermieri, într-un nou sezon, în fiecare pas al călătoriei lor agricole. Pe această cale RWA dorește să-și exprime dorința de a fi partenerii de încredere ai fermierilor, oferindu-le produse de calitate și soluții agricole inovatoare. „Știm că la prima vedere par simple, și să știi că acest lucru a fost obiectivul nostru principal. Am dorit să aducem un design simplu care să simplifice complexitatea muncii agricole. Am renunțat la elementele inutile care ar fi putut încărca etichetele și am optat pentru un aspect nou, care să simplifice și să sintetizeze munca fermierilor. Practic, aceasta este misiunea pe care ne-am asumat-o: să fim partenerii fermierilor alături de care lucrăm, să-i ajutăm, să le oferim suport și să nu simtă niciun efort atunci când lucrează cu noi. Fiecare serviciu, fiecare produs, fiecare element care iese pe poarta RWA trebuie să reflecte și să transmită această filozofie. Chiar și un aspect aparent banal, cum ar fi o etichetă, de fapt nu este deloc banal, nu-i așa?", mărturisește George Pârvu.

rwa 2

 

Produse foliare pentru fiecare necesitate din câmp

 

Bogdan Radu, CEO RWA Raiffeisen România, a declarat: „Noi credem în puterea valorilor fundamentale care ne definesc și ne motivează în fiecare acțiune pe care o întreprindem. Calitatea, performanța și încrederea sunt pilonii pe care ne construim întreaga operațiune, de la cele mai mici servicii pe care le oferim până la cele mai complexe utilaje din bazele noastre. Ele ne ghidează deciziile și acțiunile, asigurând că ne concentrăm mereu pe ceea ce contează cu adevărat: satisfacția fermierilor și succesul lor în agricultură. Doar așa reușim să aducem în fiecare zi beneficii tangibile fermierilor și comunității”.

RWA Raiffeisen își ghidează întreaga activitate după motto-ul „Valorile ne unesc”. Astfel, fiecare etichetă creată de RWA reflectă această filozofie. Gama de produse foliare acoperă o varietate largă de culturi și necesități agricole. Indiferent dacă fermierii cultivă cereale, floarea-soarelui, oleaginoase sau porumb, RWA are produse special formulate pentru a le satisface nevoile.

rwa 3

Iată câteva dintre produsele lansate cu această ocazie:

  1. RWA 10-10-10 + ME: Un îngrășământ complex, echilibrat în nutrienți esențiali, care contribuie la dezvoltarea optimă a plantelor;

  2. RWA BOR: Un produs de protecție a plantelor care conține bor, un element vital pentru sănătatea plantelor și dezvoltarea optimă a sistemului lor radicular;

  3. RWA CEREALE: O gamă de produse special create pentru a sprijini cultivarea cerealelor, oferindu-le acestora nutrienții necesari pentru o creștere sănătoasă și asigurând o producție ridicată;

  4. RWA FLOAREA SOARELUI: Produs dedicat fermierilor care cultivă floarea-soarelui, fiind o soluție foliară eficientă pentru obținerea unei recolte bogate și de calitate;

  5. RWA OLEAGINOASE: Un îngrășământ foliar special formulat pentru a preveni deficiența de microelemente în culturile de rapiță, soia și floarea-soarelui;

  6. RWA PORUMB: Soluția dedicată fermierilor care se ocupă de cultivarea porumbului, prin intermediul unui produs adaptat cerințelor acestei culturi, care va maximiza randamentul recoltei și va combate eficient problemele specifice;

  7. RWA SUPER AZOT 32: Un îngrășământ foliar cu conținut ridicat de azot, esențial pentru creșterea viguroasă a plantelor și obținerea unor recolte de calitate superioară;

  8. RWA ZINC: Produsul de protecție a plantelor care conține zinc, un nutrient esențial în procesul de sinteză a proteinelor, a acidului ribonucleic și a amidonului.

rwa 4

Toată gama de produse oferită de RWA reprezintă rezultatul dedicat al cercetării și dezvoltării constante, în conformitate cu cele mai exigente standarde de calitate și eficiență. Compania se străduiește necontenit să ofere fermierilor cele mai bune soluții agricole, sprijinindu-i în luarea deciziilor optime pentru culturile lor.

“La RWA, căutăm perfecțiunea în tot ceea ce facem, de la performanțele pe care le aducem fermierilor în câmp, până la modul în care prezentăm produsele noastre. Suntem dedicați să oferim soluții agricole de top și să fim alături de fermieri în fiecare pas al călătoriei lor agricole”, a conchis Bogdan Radu.

rwa 5

RWA este mereu în căutarea inovațiilor și a celor mai avansate tehnologii pentru a aduce îmbunătățiri continue în produsele sale. Fiecare formulă este riguros testată și ajustată pentru a asigura rezultate remarcabile în câmp. Compania este conștientă de provocările cu care fermierii se confruntă și de importanța deciziilor corecte în ceea ce privește nutriția plantelor. De aceea, RWA pune la dispoziție informații detaliate și consultanță specializată pentru a-i sprijini pe fermieri în alegerea celor mai eficiente soluții pentru culturile lor specifice.

Pentru mai multe detalii accesați link-urile:
https://raiffeisen-agro.ro/produse-ingrasaminte-foliare/
https://raiffeisen-agro.ro/farmhedge/
https://raiffeisen-agro.ro/
Publicat în Comunicate

Ediția de primăvară a festivalului de vinuri RO-Wine are loc în zilele de 21 și 22 mai 2022 în București. Cei care vor trece pragul de la Fratelli Studios au posibilitatea să deguste vinuri premium din România și din alte colțuri ale lumii, premiate la cele mai importante concursuri internaționale, și, totodată, să cunoască poveștile cramelor.

La această ediție RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, vizitatorii au ocazia să descopere peste 600 de etichete de vinuri premium provenite de la un număr record de producători. Vor participa 118 producători de vin din România, SUA, Franța, Italia, Argentina, Noua Zeelandă, spumante de top din Champagne, bere craft și cafea de specialitate.

„RO-Wine | The International Wine Festival of Romania este festivalul ce s-a născut din dorința de a reuni vinurile de top românești cu cele de renume internațional. De la 38 de producători de vinuri în 2016, festivalul nostru a ajuns astăzi la 118 producători”, arată Marinela Ardelean, organizatorul și sufletul festivalului RO-Wine.

rwine

Festivalul va cuprinde și o zonă special dedicată vinurilor din Republica Moldova, o secțiune specială de vinuri bio din Italia, o zonă gourmet reprezentată de selecții de specialități internaționale și zona de panificație unde, precizează Marinela Ardelean, participanții vor avea la dispoziție de la „produse aburinde de patiserie fină de inspirație franceză până la varietăți de pâine”.

Ediția de primăvară RO-Wine 2022 se va desfășura pe o suprafață mult mai extinsă decât edițiile anterioare și va fi alcătuită din mai multe săli de degustare, lounge-uri amenajate special dedicate relaxării și socializării vizitatorilor și partenerilor, sala pentru masterclass-uri și prezentări susținute de personalități din lumea vinului.

La această ediție s-au înscris profesioniști din toate colțurile țării, magazine de vinuri, hoteluri, importatori, distribuitori, proprietari de restaurante, dar și vizitatori din străinătate, veniți special în România pentru festivalul de vinuri.

„Suntem nerăbdători să ne revedem în București, la ediția de primăvară a festivalului RO-Wine. Le mulțumim producătorilor care s-au înscris într-un număr record și așteptăm cu entuziasm să degustăm o selecție specială de vinuri din toată lumea”, ne-au spus Marinela Ardelean și Liviu Popescu, organizatorii RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

mardelean

În cele două zile în care se desfășoară, 21 și 22 mai, festivalul are ușile deschise pentru vizitatori între orele 12:00 și 20:00.

Ca la fiecare ediție, accesul pentru toți cei implicați în piața de vinuri sau HoReCa este gratuit, în baza înregistrării prealabile pe site-ul oficial al evenimentului: https://romaniawinefestival.com/hctcj/.

Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate online pe site-ul oficial al evenimentului https://www.bilete.ro/ro-wine/, sau în aria de acces a festivalului.

Foto: RO-Wine | The International Wine Festival of Romania

Publicat în Eveniment
Miercuri, 06 Februarie 2019 12:04

La plăcinte, înainte!

Vorba asta, știm cu toții, e un fel de ceartă, de reproș.

Nu la luptă, la muncă, ci la „de-a gata”.

O „urecheală” veche care mai face pe mulți dintre noi să nu accepte nici invitația civilizată, și cu nimic aluzivă, în a împărți lucrurile bune din jurul nostru.

Veniți domnilor să ne bucurăm de succes!

Vă invit să vă alăturați firmelor producătoare sau distribuitoare de orice, numai de vin nu, care împart brandingul sănătos pe care a început să îl facă comunitatea de promotori ai vinului românesc.

Nu e o noutate aceasta. Chiar în paginile de Revista Fermierului am arătat că coagularea în jurul vinului a altor produse și servicii se întâmplă de mulți ani în străinătate, în piețele mature.

Am arătat mecanismele și suporturile pe care cei din afara industriei vinului se pot sprijini. Am arătat și beneficiile de firmă, dar și pe cele ale colectivității în care aceasta își desfășoară activitatea.

Riscurile jurnalismului în a emite scenarii economice sau chiar postulări sunt destul de mari întrucât, de cele mai multe ori, emitentul, jurnalistul, oricât de bine înarmat teoretic-argumentativ ar fi, rămâne – până la urmă – în zona... teoretic-argumentativă.

Este și motivul pentru care, de foarte mulți ani, nu propun asocieri pe... proiecte. Un lucru deja făcut, rulat, exersat, analizat și îmbunătățit este, indubitabil, un centru de atracție mai mare pentru cei interesați pentru a se implica sau, pur și simplu, pentru a-și intensifica comunicarea către publicul-țintă. Cum ar veni, să lucrăm pe „concret”!

În această categorie a evenimentelor, agregărilor de marketing, deja existente, intră câteva care au atins deja succesul. Unele, multe ediții la rând.

VINARIUM, VISUAL WINE SENSATIONS, WINE SPECIAL ACTOR, ca să începem cu cele mai tinere, și Congresul de gastronomie și vin sau IWCB – International Wine Contest Bucharest (by VINARIUM) –, pentru a termina cu cele mai „vârstnice” (Internaționalul are deja 15 ediții!), au reușit să atragă parteneri din afara industriei vinului.

Privind însă spre modelele de succes din lume (Toscana, Provence, Bordeaux, Nappa Valley etc.), constatăm că o accelerare a acestei agregări vin-produse/servicii conexe sau din alte industrii este neapărat necesară.

Personal, în dubla calitate de teoretician și practician, pot afirma că lângă „fenomenul vin” pot veni, fără niciun risc, marii agricultori, cultivatorii bio, procesatorii de lapte, carne și cereale, rețele de retail ș.a.m.d.

Pentru a simplifica puțin pledoaria mea, permiteți-mi să vă invit să parcurgem împreună lista Partenerilor IWCB și, ca într-un studiu de caz, să validăm beneficiile (și riscurile, dacă le depistați) asocierii cu această competiție internațională.

Primul pe listă este NISSAN. Aparent, riscul de asociere cu vinul este cel mai mare. Totuși, producătorul japonez nu este singurul care a înțeles că publicul consumator de vin bun este și publicul lui. De la Formula 1 la Wine Spectator (cea mai puternică publicație internațională a domeniului vinului), toate mărcile premium se asociază cu vinul. Mai mult, NISSAN România vizează, prin parteneriatul cu IWCB, să își câștige capital de simpatie și să își comunice valorile de la și către profesioniștii podgoriilor și ai cramelor. În absența drumurilor „ca-n Vest”, oenoturismul se poate dezvolta și cu ajutorul tout-terrains-urilor de la NISSAN. Punct câștigat.

VALDO Invest. Firmă specializată în dotarea industriei alimentare (deci și a cramelor) cu echipamente specifice. Evident, deocamdată, publicul larg nu are o percepție completă asupra a ceea ce înseamnă o astfel de firmă. Targetul VALDO este industria alimentară. Cu toate acestea, încetul cu încetul, oamenii vor aprecia calitatea unor vinuri obținute în echipamente VALDO și, de asemenea, vor aprecia implicarea VALDO în demersuri cu efecte benefice colective, cum este IWCB. Primul pas al „notorizării” este captarea atenției industriei și a dezvoltării relațiilor de afaceri, dar, în plan secundar, pot apărea satisfacții și în zona recrutării de personal, teritoriu din ce în ce mai arid astăzi. Punct câștigat.

Aqua Carpatica. Apa și cu vinul nu stau neapărat foarte bine împreună în același pahar. Aqua Carpatica își consolidează poziția de apă premium, e vizibilă pentru horeca și se insinuează și în preferințele celor care consumă șpriț. Poate fi luat în calcul și un captatio benevolentiae pentru implicarea pe care o are în multe acțiuni non-comerciale.

Creative Impact (şi Constantin Photography). Firmă de creație, accesată de companii puternice din alte domenii. Beneficiul ca Partener IWCB este dublu – arată industriei vitivinicole capacitatea de a oferi soluții de concept și grafice specifice vinului, iar prin alăturarea cu vinul bun, își crește audiența în rândul decidenților cumpărători de servicii de imagine și publicitate, oameni care sunt, în general, consumatori de vin bun.

Farmexim. Medicamente și vin? Da, Farmexim este una dintre firmele cele mai importante din Pharma, devenită recent parte a grupului Phoenix, și care are în portofoliu și produse peste medie, inclusiv cosmetice.

Disjuncția de apartenență exclusiv la piața „compensatelor” îi oferă șansa de a vinde și produse cu valoare adăugată mare. Prezența pe scena evenimentelor din Lumea Vinului poate face compania Farmexim un vânzător credibil de oenocosmetice, de pildă.

IPPU – producător de etichete – își consolidează poziția de furnizor-lider pentru industria vinului. Pe de altă parte, există șanse ca unii consumatori de vin bun să se afle într-o poziție-cheie în diferite firme care să aibă nevoie de soluțiile IPPU. Nu în ultimul rând, IWCB fiind competiție internațională, urmăritorii săi fiind și producătorii străini, IPPU are șanse să își găsească piețe noi, în afara României.

La Mama – rețea de restaurante. Managerul de aici a ales două evenimente majore pe care să le susțină: Festivalul Internațional „George Enescu” și Concursul Internațional de Vinuri București – IWCB. Se poziționează ca restaurant care își alege cu grijă vinurile, devine abordabil ca prieten de către comunitatea vinarilor, elemente care vor conduce în final la conturarea unor factori de diferențiere, convertibili în succes comercial. Succes!

Fan Courier. Curieratul pentru sticlele de vin, dezvoltat odată cu magazinele online, are nevoie de un vârf de piramidă. Fan Courier s-a decis să îl ocupe. Și în acest caz, orice manager (care, dacă consumă vin, alege unul bun) are nevoie de servicii de curierat, iar Fan îi este deja... aproape. Firma este implicată și în alte activități, de mecenat și sprijin umanitar.

Climadiff – opțiune clară pentru un furnizor de sisteme și incinte de răcire pentru vin. Câștigă încrederea producătorilor de vin, a horecarilor și a publicului larg (din ce în ce mai dispus să ofere condiții bune vinurilor achiziționate pentru acasă).

Master Graphic Media (MGM) – firma produce în mod personalizat mobilier comercial, decoruri și corpuri pentru reclame, având dotări tehnice de ultimă oră și exclusivitate pentru anumite echipamente și soluții. Urmărește, în primul rând, captarea atenției producătorilor de vin pentru reabilitarea vizuală a cramelor și a punctelor turistice. MGM lucrează pentru Lumea Vinului încă din 1999.

Gastrotech. Este reprezentantul unor mărci de pahare (Stoltze) dezirabile în restaurantele care se respectă sau în locuințele adevăraților winelovers.

Transilvania Bois – producător de baricuri, își numără printre învingătorii IWCB clienții, fiind astfel un exemplu pentru alți vinari – din România sau din străinătate – care-și doresc performanțe.

Palatul Suter (fost Carol Parc Hotel) – prin singularitatea prezenței sale în piața românească, prin gradul exclusivist de finisare a hotelului și prin oferta sa, Palatul Suter este într-un pairing perfect cu excelența, iar personalitățile care acceptă să se alăture IWCB sunt cazate aici.

Deși lista pentru studiul nostru se încheie, astăzi, aici, sperăm ca pe viitor să vă regăsim și pe dumneavoastră alături de cei care au scris deja istorie, care au fost la război, dar care n-au nicio ezitare să împartă ceea ce au obținut: poftiți la plăcinte!

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 noiembrie 2018

Publicat în Paharul cu... visuri

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista